Nicolae Florin/Atodiresei Dinu. Siguranţa vieţii pe mare şi protecţia mediului.

UI 2: Protecţia mediului marin

Unitatea de învăţare nr. 2

PROTECŢIA MEDIULUI MARIN
Unitatea de studiu 2.4
Mecanismul poluării mediului marin cu hidrocarburi
Ritm de studiu recomandat: 100 min.
Cuprins

 Accidentele maritime şi poluarea cu hidrocarburi.

 Proprietăţile fizico-chimice ale petrolului deversat.
 Evoluţia pe verticală a peliculei de hidrocarburi deversate în apă.
 Evoluţia pe orizontală a peliculei de hidrocarburi deversate în apă.
 Evoluţia hidrocarburilor deversate care ajung la ţărm.

OBIECTIVELE UNITĂŢII DE STUDIU 2.4

- să explice proprietăţile fizico-chimice ale petrolului deversat în mediul marin ;
- să explice mecanismul evoluţiei pe verticală si pe orizontală a peliculei de hidrocarburi
deversate in apă;
- să explice mecanismul evoluţiei hidrocarburilor deversate care ajung la ţărm.

2.4.1 Accidentele maritime si poluarea cu hidrocarburi

Accidentele soldate cu cantitaţi mari de ţiţei deversate in mediul marin sunt asociate
transportului maritim sau activitatilor ooshore. Studiul acestora este necesar atât ca material
de avertizare, a ceea ce este posibil să se producă, cât şi ca material documentar, necesar
pregatirii pentru situatii de urgenţa.
Pentru exemplificare vom evidenţia cateva din accidentele majore (poluare majoră)
soldate cu deversari accidentale în mediul marin. Acestea au fost evaluate la nivelul 3,
cantitaţile de hidrocarburi deversate fiind mai mari de 700 tone ţiţei.
Accidentele platformelor petroliere Ixtoc (1978), Piper Aplha (1988) si Deepwater
Horizon (2010) soldate fiecare cu deversari imense de hidrocarburi in mediul marin, de
ordinul sutelor de mii de tone, pun si ele, sub semnul intrebarii, siguranta mediului marin.
Explozia platformei petroliere Deepwater Horizon, in zona Golfului Mexic, la circa 80
km de Venice (Louisiana), din 20 aprilie 2010 si ulterior deversarea de petrol in Golful Mexic
sunt asociate celei mai mari catastrophe ecologice provocate de om din istorie. La cele 11
victime, pulverizate de explozia fără precedent, s-au adaugat peste 780.000 de metri cubi de
petrol deversate în zona Golfului. Pelicula de hidrocarburi s-a raspandit pe o suprafata de
dimensiunea statului Oklahoma, 180.000 de kilometri pătraţi. Deversarea de petrol a fost
oprită abia după trei luni, fiind afectate grav atât fauna, cât şi plajele din Louisiana, Alabama
şi Florida. Pagubele totale au fost estimate la aproape 100 de miliarde de dolari iar
depagubirile acordate de catre colosul petrolier British Petroleum (BP) sunt estimate la peste
20 de miliarde de dolari. Cazul navelor substandard, care nu respecta normele de siguranta
maritime este evidentiat prin accidentul tancului petrolier Prestige. Nava, fusese încărcat în

148
 Nicolae Florin/Atodiresei Dinu. Siguranţa vieţii pe mare şi protecţia mediului.
UI 2: Protecţia mediului marin

Letonia, urmând a ajunge la Singapore. La 25 de mile Vest de Finisterre (Spania),

comandantul navei trimite un SOS si in ciuda eforturilor disperate intreprinse, in data de 13
noiembrie 2002, peste 77 de mii de tone de petrol, de proveniență rusească ajung în Oceanul
Atlantic poluand inclusive coastele Frantei.
Pe 12 decembrie 1999, nava Erika, inregistrata in Malta, cu 30.000 de tone de petrol la
bord, s-a rupt in timpul unei furtuni si s-a scufundat in Golful Biscaya. Aproximativ 20.000 de
tone de petrol s-au scurs in mare. Poluarea a fost un dezastru ecologic si economic, omorand
peste 150.000 de pasari si poluand peste 400 de kilometri de coasta franceza, cu consecinte
catastrofice pentru turismul si pescuitul din zona. Instanta de judecata a considerat ca
neglijenta companiei petroliere franceze Total a reprezentat un rol esential in scufundare
navei. De asemenea, concluzia a fost ca Total nu a luat in calcul vechimea navei, care fusese
construita cu 25 de ani inainte sa se scufunde.
Odata cu Total, a fost amendata cu aceeasi suma si compania italiana de clasificare a
navelor, Rina, care a certificat petrolierul de 25 de ani ca fiind in buna stare pentru transportul
naval. Instanta i-a declarat responsabili pentru dezastru pe proprietarul tancului petrolier si pe
directorul companiei italiene de intretinere a navelor Panship, amendati cu 75.000 de euro.
Lista accidentelor navale din zona europeana poate continua cu cele al navei tanc
petrolier Haven cu o incarcatura la bord de peste 144.000 t de ţiţei, care s-a rupt în 3 părţi la 7
Mm în dreptul localităţii Genoa, Franţa in anul 1991. Nava petrolier Braer cu 85.000 t de ţiţei
la bord eşuează pe coastele Scoţiei (Shetland) in anul 1993. Nava pierde toată marfa în zona
accidentului. Nava petrolier Sea Empres in anul 1996, cu 130.824 t de petrol la bord eşuează
pe coastele Ţării Galilor, poluand masiv zona de coasta.
Analiza acestor accidente evidentiaza cateva concluzii, pe baza carora va fi construita
problematica abordata in continuare. Dupa cum am observat si mai sus, fiecarui accident i se
asociaza o deversare mai mare sau mai mica de hidrocarburi. Evolutia in mediul acvatic sau la
tarm a peliculei de hidrocarburi, procesele de descompunere a acesteia sunt strans legate de
proprietăţile fizico-chimice ale petrolului deversat. Impactul poluării cu hidrocarburi a
mediului marin dar si actiunea hidrocarburilor deversate asupra zonelor sensibile de ţărm
constituie directiile importante ale oricarei analize, care vizeaza masurile de prevenire si
combatere a poluarii cu hidrocarburi a mediului marin.

Temă pentru studiu 2.4.1: Cu ajutorul resurselor internet identificati primele 10

accidente maritime soldate cu deversari majore de hidrocarburi.
2.4.2 Proprietăţile fizico-chimice ale petrolului deversat
Lucrările de specialitate arată că petrolul deversat în mod accidental în mediul acvatic,
are ca surse activităţile de transport naval, activităţile de extracţie şi foraj, operatiunile de
încărcare-descărcare a marfurilor petroliere, deversările de pe platformele industriale,
scurgerile pluviale şi deversările de ape uzate provenite din aglomerarile urbane. Petrolul
provenit din aceste surse poate fi de tipul ţiţeiului brut neprelucrat, produse rafinate (motorina,
păcura, benzina, kerosen, lubrefianti sau reziduuri petroliere). Toate aceste hidrocarburi au o

149
 Nicolae Florin/Atodiresei Dinu. Siguranţa vieţii pe mare şi protecţia mediului.
UI 2: Protecţia mediului marin

serie de caracteristici fizico-chimice iniţiale care se modifică în timp atunci când sunt
deversate accidental. Alegerea metodei de intervenţie şi a echipamentelor de lucru trebuie să
ţina seama de cele prezentate. În acest scop este necesară o cunoaştere temeinică a tipului de
poluant deversat, a proprietăţilor şi modificarea acestora în timp, a modului de deplasare în
timp şi spatiu.
Principalele proprietăţi ale hidrocarburilor, din perspective poluarii mediului
inconjurator sunt: greutatea specifică, vâscozitatea cinematică, punctul de curgere, compozitia
hidrocarburilor.
a) Greutatea specifică are ca unitate de măsura kg/dm3 sau conform American Petroleum
Institute, scara gravitaţiei specifice în unităţi °API = 141,5 : (ρ – 131,5), unde ρ = 0,75…0,97
kg/dm3. Se ştie că ρ(apă) =1kg/dm3. Majoritatea hidrocarburilor au densitatea mai mică decat
cea a apei. De regulă ţiţeiul cu densitate mică are vâscozitatea redusă şi conţine un procent
ridicat de fracţii volatile, având tendinţa de volatilizare.
Diferenţa de densitate apă/hidrocarbură, este o caracteristică utilizată la proiectarea
echipamentelor de intervenţie.
b) Vâscozitatea cinematică (cSt)-reprezintă rezistenţa la curgere (vâscozitatea apei=1 cSt,
motorina=2-4 cSt, uleiul de motor tip 80w/90=500cST) Vâscozitatea este în strânsă relaţie cu
temperatura mediului fiind invers proportională cu aceasta. Diferenţa de vâscozitate
apă/hidrocarbură, caracteristică utilizată la proiectarea echipamentelor de intervenţie.
c) Caracteristicile de distilare se referă la capacitatea compuşilor din ţiţei de a se volatiliza
odată cu creşterea temperaturii (evaporarea începe cu compuşii care au punctul de fierbere cel
mai scăzut).
d) Punctul de curgere: reprezintă temperatura sub care poluantul nu mai curge având valori
cuprinse între -35°+40°C.

Figura 2.4.1 Dependenta vascozitate-temperatura pentru diverse tipuri de titei.

Atunci când temperatura scade parafinele din componenţa ţiţeiului cristalizează,
vâscozitatea creşte astfel încat atunci când se atinge temperatura P c se ajunge la o stare
semisolidă. De exemplu ţiţeiul Bonny Light la o temperatură de peste 30°C are o vâscozitate
150
 Nicolae Florin/Atodiresei Dinu. Siguranţa vieţii pe mare şi protecţia mediului.
UI 2: Protecţia mediului marin

de circa 7 cSt, odată cu scaderea temperaturii, între 30-20°C, vâscozitatea acestuia creşte la 9
cSt, urmând ca la temperaturi sub 20°C să crească logaritmic, având la 12 °C (care este P c) o
vâscozitate de circa 10.000cSt (nu mai curge). În cazul atingerii Pc poluantul devine
persistent.
Transportul ţiţeiurilor cu peste 10% parafine şi un punct de curgere ridicat, (care la
temperatura mediului ambiant +20 +25 °C, se solidifică) se realizează cu tankuri prevăzute cu
instalaţii de încălzire a mărfii în scopul menţinerii acesteia în stare lichidă.
e) Compozitia petrolului influentează tendinţa de emulsionare. Astfel conţinutul în asfaltene si
răşini creşte odată cu evaporarea. Grupele de compuşi care intră în componenta ţiţeiurilor:
parafine - hidrocarburi saturate cu punct de fierbere ridicat şi volatolizare diminuată ; naftene
- hidrocarburi saturate, atomii de hidrogen putând fi înlocuiţi de alte elemente cum ar fi
azotul, oxigenul sau sulful.
Tabel 2.4.1 Caracteristicile ţiţeiurilor
Arabian Super Light Bonny Light Merey
Originea Saudi Arabia Nigeria Venezuela
°API 48.5 34.6 15.7
SG at 15°C 0.79 0.85 0.96
Wax content 12% 13% 10%
Asphaltenes 7% No data 9%
Pour point -29°C 12°C -18°C
Benzenele: hidrocarburi aromatice cu punctul de fierbere scăzut, volatilizare foarte
pronunţată, toxicitate ridicată/cancerigene.
parafine  nafteneasfaltene benzene
Asfaltenele: gudroane cu punct de fierbere foarte ridicat continând: sulf, azot, oxigen
şi metale cum ar fi nichel, vanadiu.
Răşinilele: compusi pe bază de molecule cu un conţinut bogat de atomi de oxigen,
azot sau sulf.
Ultimele două componente sunt responsabile de fenomenul de emulsionare a
petrolului. Clasificarea hidrocarburilor pe grupe se referă la capacitatea poluantului de a
persista mai mult sau mai puţin pe apă.

Figura 2.4.2 Persistenta ţiţeiurilor.

Se pot face urmatoarele distincţii: ţiţeiurile nepersistente (gazolina, benzina,
kerosenul) care datorită volatilizarii rapide şi a unei vâscozităţi reduse dispar rapid de pe
suprafaţa apei; ţiţeiurile persistente (ţiţei neprelucrat, cu conţinut ridicat în asfaltene, parafine)
care au vâscozitate şi punct de fierbere ridicat, se degradează greu fapt care-i conferă

151
 Nicolae Florin/Atodiresei Dinu. Siguranţa vieţii pe mare şi protecţia mediului.
UI 2: Protecţia mediului marin

posibilitatea de a se deplasa compact pe distanţe mari, punând în pericol zone îndepartate de

cea a accidentului, necesită măsuri de intervenţie laborioase şi costisitoare.
Principalele caracteristici fizice care influenţează gradul de persistenţă sunt:
densitatea, caracteristicile de distilare, vâscozitatea şi punctul de curgere. Toate acestea sunt
dependente de compoziţia chimică (benzene, asfaltene, rplini, parafine).
Trebuie sa retinem ca cu cât greutatea specifică este mai mare cu atât ţiţeiul este mai
persistent. Există conceptul de “perioadă de înjumătăţire” (PI) care specifică timpul în care
50% din poluantul aflat pe suprafaţa apei se degradează natural, iar după o perioadă de 6 PI
circa 1% din poluant rămâne pe apă.
În acest scop s-a realizat o clasificare pe 4 grupe care se referă la persistenţa
petrolurilor deversate pe suprafaţa apei : non-persistent grupa 1 (gazolina, kerosen, benzina,
motorina); persistent grupele 2,3,4 (ţiţeiul neprelucrat, combustibili, pacura, uleiuri de
motor/transmisii). Petrolul nu este persistent dacă: peste 50% din volumul său distilează la o
temperatură de 340°C si cel puţin 95% din volumul său distilează la o temperatură de 370°C.
Analiza graficului din figura 2.5.2 arata ca tendinţa de creştere a volumului în cazul Gr. 3 cu
350 % datorită fenomenului de emulsionare apă în petrol, favorizat de asfaltene şi parafine, în
timp evaporarea este nesemnificativă. Grupa 1 prin evaporare îşi reduce volumul la 0. Grupele
2 şi 4 au creşteri de volum datorită componentelor: asfaltene şi parafine care amplifică
fenomenul de emulsionare.

Figura 2.4.3 Variaţia în timp a volumului deversat, pe grupe la o temperatură de 15°C

Creşterea vâscozităţii în cadrul grupelor 2,3,4 este semnificativă atingând în anumite
condiţii, în primele ore (30 h) valori caracteristice stării solide ale hidrocarburilor. În cazul
grupei 1 vâscozitatea nu depăşeşte valuri de 100 cSt. Accidentele inregistrate pana in prezent
arata ca efectele induse de poluant în mediul acvatic sunt de două tipuri: toxice şi “sufocant”.

152
 Nicolae Florin/Atodiresei Dinu. Siguranţa vieţii pe mare şi protecţia mediului.
UI 2: Protecţia mediului marin

De regulă în cazul poluărilor cu hidrocarburi în prima fază se identifică grupa de

persistenţăă din care face poluantul. În general metodele de intervenţie se aplică numai în
cazul poluanţilor persistenţi, ceilalti evaporându-se rapid în proporţie de 80% în primele 24
de ore.

Temă pentru studiu 2.4.2: Consultati suplimentar materialul de la adresa

http://www.itopf.com/_assets/documents/tip2.pdf. Analizati in detaliu influenta persistentei
grupelor de hidrocarburi asupra evolutiei in timp a poluantului.
2.4.3 Evoluţia pe verticală a peliculei de hidrocarburi deversate în apă
Analiza mecanismului de degradare consta in analiza urmatoarelor procese: dispersie -
evaporare - emulsionare – fotooxidare - biodegradare –sedimentare.

Figura 2.4.4 Mecanismul de degradare a petrolului deversta la suprafata apei.

a) Dispersia hidrocarburilor în masa apei este un fenomen amplificat de starea de
agitaţie a acesteia. Valurile care se sparg antrenează picăturile mici de hidrocarburi în coloana
de apă. Dacă picăturile sunt suficient de mici (max. 70 microni), turbulenţa naturală a apei le
menţin în coloana submersă, împiedicându-le să revină la suprafaţă tot aşa cum turbulenţa
aerului menţine particulele de parf în atmosferă. Picăturile mai mari de 70 microni revin la
suprafaţa apei în timp scurt.
Procesul de dispersie este influenţat de energia valurilor, volumul de petrol
deversat/unitatea de volum de apă şi de valoarea vâscozităţii produsului petrolier. Viteza de
dispersie este direct proporţională cu starea de agitaţie a mării, cu volumul de hidrocarburi
deversate şi invers proporţională cu vâscozitatea acestora. Au existat cazuri când datorită
stării de agitaţie maximă a mării, produsele petroliere deversate în urma unor accidente navale
s-au dispersat în masa apei în proporţie de 80-90%.
În aceste cazuri nu a mai fost nevoie să se intervină cu mijloace tehnice de lucru,
pelicula de petrol dispărând în totalitate (ex. incidentele petrecute în NE S.U.A-North Cape şi
cel din insulele Shetland-Braer).

153
 Nicolae Florin/Atodiresei Dinu. Siguranţa vieţii pe mare şi protecţia mediului.
UI 2: Protecţia mediului marin

Acelaşi tip de produs petrolier deversat accidental în condiţii hidro-meteo diferite,

dispersează diferit în masa apei.
De exemplu cantitatea de produs dispersat în timp în masa apei poate varia între 2,5 
12% din cantitatea totală de petrol deversată în funcţie de condiţiile hidro-meteo (viteză
vânt=1m/s, val=0,3m t=7C) respectiv (viteză vânt=15 m/s, val = 3,5m, t=20C).
Consecinţă majoră a dispersiei este reducerea cantităţii de produs petrolier rămas pe
suprafaţa apei şi creşterea densităţii şi vâscozităţii acestuia în timp. Se pot astfel evalua
proprietăţile şi cantitatea de petrol existentă la un moment dat pe apă.
Aceste informaţii stau la baza stabilirii tehnologiilor optime de intervenţie în
momentul (t) scurs de la producerea deversării accidentale.
b) Evaporarea survine în primele ore ale deversării produsului petrolier.
Viteza de evaporare a fracţiilor volatile este direct proporţională cu viteza vântului,
temperatura aerului, temperatura apei, suprafaţa poluată şi este dependentă de tipul
hidrocarburii deversate (procentul de fractii volatile).
De regulă produsele petroliere pierd prin evaporare circa 30  40% din cantitatea
totală deversată în funcţie de condiţiile hidro-meteo (viteză vânt = 1m/s, val = 0,3m, t0apã=
70C) respectiv (viteză vânt = 15m/s, val = 3,5m, t0apã=200C).
Prin evaporarea fracţiilor volatile, produsul rămas pe suprafaţa apei se poate reduce cantitativ
la circa 60% în timp ce densitatea şi vâscozitatea acestuia cresc atingând valori de circa 990 
1000kg/m3 şi respectiv circa 10.000 cSt sau mai ridicate.
Această transformare se produce rapid în circa 24-36 ore de la producerea
accidentului. În cazul produselor petroliere uşoare (rafinate) cum ar fi benzina, combustibil
diesel, kerosen, procesul de evaporare se produce rapid în circa 12-24 ore şi în totalitate.
În aceste cazuri există pericol de explozie datorită acumulărilor de gaze inflamabile.
Totodată trebuie ţinut cont de faptul că procesul de evaporare crează în atmosferă o
fază toxică care are efecte cancerigene. Ministerul sănătăţii din Statele Unite a stabilit că doza
maximă la care poate fi expusă o persoană fără a risca timp de 8 ore de lucru, 40 ore pe
săptămână este de 1 ppm. Toate aceste informaţii sunt necesare în vederea stabilirii
tehnologiei optime de intervenţie în condiţii de deplină securitate.

c) Emulsionarea. Starea continuă de agitaţie a mării crează mici picături de apă care în
prezenţa hidrocarburilor se amestecă cu acestea formând o emulsie de apă în petrol. La acest
proces concură fracţiile grele din petrol şi anume asfaltenele şi răşinile (la un conţinut >0,5%
în asfaltene produsul petrolier tinde să emulsioneze).
Procesul de evaporare produce schimbări rapide în ceea ce priveşte compoziţia
petrolului deversat, astfel încât în câteva ore de la accident procentul de răşini şi asfaltene
creşte semnificativ.
Dacă la început, când petrolul este deversat în mediul acvatic, nu are loc procesul de
emulsionare apă în petrol, pe măsură ce fracţiile volatile se evaporă, pe suprafaţa apei rămâne
un produs conţinând fracţii grele.
În aceste condiţii după o perioadă de circa 24 ore procesul de emulsionare devine
stabil. Cantitatea de apă absorbită de petrol prin emusionare poate atinge valori de circa 80%

154
 Nicolae Florin/Atodiresei Dinu. Siguranţa vieţii pe mare şi protecţia mediului.
UI 2: Protecţia mediului marin

(din volumul final al produsului), astfel în cazul emulsionării în proporţie de 80% a unui
volum de circa 400 t de petrol, produsul emulsionat (apă în petrol) va ocupa un volum de
circa 2000 tone metrice.
Emulsia apă în petrol se produce la câteva ore în cazul petrolurilor mai puţin vâscoase
şi în câteva zile în cazul petrolurilor cu o vâscozitate ridicată. Iniţial pata de petrol are o
culoare neagră, emulsia care se produce ulterior dându-i o culoare maronie sau oranj.
Fenomenul este asociat în documentaţia de specialitate cu termenul de “şoareci de
ciocolată”.
Vâscozitatea şi densitatea produsului emulsionat este superioară produsului petrolier
deversat iniţial. Volumul produsului emulsionat este cu 70-80% superior celui iniţial, fapt
care produce o mărire a suprafeţei poluate. Produsul emulsionat este tixotropic şi anume este
fluid în prezenţa valurilor sau a undelor acvatice, dar devine semirigid când mediul este
nemişcat. Stabilitatea emulsiilor depinde de compoziţia petrolului şi de temperatură.
În zonele calde unde temperaturile sunt mai ridicate emulsiile se sparg devenind
instabile. În consecinţă procesul de emulsionare măreşte densitatea, vâscozitatea şi volumul
produsului petrolier rămas pe suprafaţa apei, schimbându-i culoarea.
d) Fotooxidarea
Procesul de combinare chimică a hidrocarburilor cu oxigenul constituie fenomenul de
oxidare. Radiaţiile solare ultraviolete accelerează procesul de oxidare, rupe particulele
moleculare în unele mai mici. Hidrocarburile uşor oxidabile sunt în general mai solubile în
apa mării şi mai uşor dispersabile şi în concluzie biodegradabile. În cazul hidrocarburilor
grele sau care au pierdut compuşii uşori, fotoxidarea favorizează reacţiile de polimerizare care
sunt defavorabile tratamentului de degradare ulterioară.

e) Biodegradarea petrolului constă în descompunerea acestuia sub acţiunea bacteriilor

şi a ciupercilor şi transformarea în produse oxidate. Coeficientul de degradare este dependent
de temperatură, de disponibilitatea O2, a nutrienţilor şi de asemeni de tipul hidrocarburii.
Componentele mai uşoare se degradează mai rapid, temperaturile cele mai favorabile
dezvoltării microorganismelor se situează deasupra valorii de +250C. În fapt o parte din
carbonul existent în hidrocarbură este utilizat de microorganisme în procesul de reproducere
şi de formare de biomasă ceea ce necesită printre altele azot şi fosfor.

Fig. 2.4.5 Bilantul procesului de biodegradare

Microorganismele din mediul marin se dezvoltă, în prezenţa hidrocarburilor,
capacitatea lor de epurare va fi totuşi limitată atât de natura mai mult sau mai puţin complexă
a hidrocarburilor care formează petrolul, cât şi de disponibilitatea elementelor nutritive din
mediu: azot (azotaţi) şi fosfor. În concluzie biodegradarea este un fenomen natural de
degradare care poate fi foarte lent (de la câteva săptămâni la câţiva ani), şi care deseori este

155
 Nicolae Florin/Atodiresei Dinu. Siguranţa vieţii pe mare şi protecţia mediului.
UI 2: Protecţia mediului marin

incomplet. În condiţii optime, în unele zone ale Mării Mediterane, bacteriile pot oxida până la
1 gram de petrol pe metru pătrat pe zi.
f) Sedimentarea este definită ca fiind un proces de aderare a particulelor de petrol la
particulele solide din masa apei. Cu cât turbulenţa este mai ridicată (fiind încadrată între 0 şi
1000 grame sediment/m3apă) cu atât fenomenul de sedimentare este mai acut.
Datorită energiei valurilor, particulele de petrol aderă la particulele solide, creându-se
astfel compuşi cu densitate mai mare decât cea a apei, urmând aşezarea acestora pe fundul
apei (sedimentarea). Sedimentarea este un proces care reduce volumul de produs de pe
suprafaţa apei, dar nu în aceeaşi măsură ca dispersia sau evaporarea. Aceste date sunt utilizate
atunci cand se stabilesc tipul metodei şi tipul echipamentelor de intervenţie.

Temă pentru studiu 2.4.3: Consultati suplimentar materialul de la adresa

http://www.itopf.com/_assets/documents/tip2.pdf. Analizati in detaliu mecanismul
descompunerii peliculei de hidrocarburi la suprafata apei.
2.4.4 Evoluţia pe orizontală a peliculei de hidrocarburi deversate în apă
Pe orizontală poluantul suferă următoarele transformări: răspandire gravitaţională pe
suprafaţa apei, deplasare pe suprafaţa apei.
a) Răspandire gravitaţională pe suprafaţa apei. Factorii care influentează fenomenul
de răspândire sunt forţa gravitaţională, tensiunile superficiale de la interfaţa petrol-apă, vântul,
starea de agitaţie a mării, curentul de suprafaţă, vâscozitatea şi densitatea petrolului.
Tabel 2.4.2 Relatia arie ocupata – timp - volumul de poluant deversat
Timpul scurs de 5t 50t 500t
la deversare (h)
1h 0,006 0,016 0,076
2h 0,016 0,023 0,107
5h 0,065 0,065 0,169
Suprafaţa poluată km2 10h 0,183 0,183 0,24
24h 0,518 0,68
48h 1,93
72 3,54
96 5,45
500h 64,8
1h 0,980 3,6 7,5
2h 0,348 2,5 5,3
Grosime peliculei, mm 5h 0,088 0,9 3,4
10h 0,031 0,3 2,4
24h 0,1 0,84
48h 0,30
72 0,16
96 0,105
500h 0,009

156
 Nicolae Florin/Atodiresei Dinu. Siguranţa vieţii pe mare şi protecţia mediului.
UI 2: Protecţia mediului marin

În prima fază petrolul deversat se răspândeşte pe suprafaţa apei datorită forţelor

gravitaţionale. Această fază se desfăşoară de regulă într-un interval de timp scurt de ordinul
minutelor. În această fază se consideră faptul că greutatea proprie a petrolului deversat (forţa
gravitaţională) are o preponderenţă maximă, celelalte forţe nefiind luate în considerare.
În timpul procesului de răspândire gravitaţională considerăm că nu se produce nici un
proces de dezagregare (evaporare, dispersie, emulsionare etc.). Procesul de răspândire
gravitaţională este influenţat de volumul de petrol deversat şi densitatea acestuia. Aria de
răspândire se consideră a fi circulară, ea fiind direct proporţională cu volmul de petrol
1/ 6
 V 5 g 
A0  k  0 2 
2

 x 
2

deversat şi densitatea acestuia. Această arie poate fi calculată pe baza relaţiei:

unde : Ao= aria la sfârşitul fazei de răspândire gravitaţională; k2 = coeficientul adimensional
calculat empiric la valoarea de 1,21; V0 = volumul de hidrocarburi deversat; x = vâscozitatea
apei; ∆ = diferenţa densitătii relative apă – petrol = (apã - petrol)/apã.

Fig. 2.4.6 Aria ocupata, in timp, in functie de volumul de poluant deversat

Aria ocupată de un produs petrolier deversat într-un mediu acvatic linistit fără a ţine
cont de vânt şi curent este reprezentată în tabelul 2.3.2. La sfârşitul fazei de răspândire
gravitaţională, când petrolul s-a răspândit pe suprafaţa A0, asupra acestuia actionează o serie
de forţe şi procese care produc migrarea atât în plan orizontal pe suprafaţa apei cât şi în plan
vertical în atmosferă şi în coloana de apă.
b) Deplasarea hidrocarburilor pe suprafaţa apei
Cauzele deplasării petrolului pe suprafaţa apei sunt vântul şi curentul de suprafaţa.
Observaţiile au dus la concluzia că petrolul se deplasează cu aproximativ 3% din
viteza vântului care bate la 10 m deasupra apei. Vectorul deplasării peliculei de petrol este
rezultanta sumei celor doi vectori şi anume curent şi 3% vânt. După cum rezultă din

157
 Nicolae Florin/Atodiresei Dinu. Siguranţa vieţii pe mare şi protecţia mediului.
UI 2: Protecţia mediului marin

prezentarea anterioară asupra petrolului deversat acţionează o serie de procese care modifică
cantitatea şi structura poluantului de la suprafaţa apei. Picăturile mici de petrol ce rămân
dispersate în masa apei urmăresc pelicula în deplasarea ei. Având în vedere cele prezentate ne
putem forma o imagine asupra structurii masei de hidrocarburi ce se deplasează în mediul
acvatic şi anume:
a) pe suprafaţa apei pelicula are o formă alungită având în zona frontală pe direcţia
deplasării grosimi mai mari de 0,1 mm;
b) aceasta este urmată la suprafaţă, de o “coadă de cometă” având grosimi mai mici de
0,001 mm, iar în masa apei de un “nor” de hidrocarburi dispersate.
La sfârşitul fazei de răspândire gravitaţională când petrolul s-a răspândit pe o suprafaţă
A0 asupra acestuia actionează o serie de forţe şi procese care produc migrarea atât în plan
orizontal pe suprafaţa apei cât şi în plan vertical în atmosferă şi în coloana de apă.

Fig. 2.4.7 Aria ocupata, in timp, in functie de cantitatea de poluant deversata

Cunoaşterea vitezei de deplasare şi forma suprafeţei ocupată de produsul în deplasarea
sa este un factor important în stabilirea tehnologiei de intervenţie, respectiv a lungimii,
tipului, modului de amplasare a barajului flotant antipetrol şi a tipului de recuperator utilizat.
Evoluţia volumului unei pete de petrol deversate accidental pe mare
Având în vedere cele prezentate, considerând un accident naval în urma căruia s-au
deversat 1000 tone de ţiţei, se poate evalua volumic evoluţia petei astfel :

Fig. 2.4.8 Evolutia si sinteza unui volumul de 1000t de poluant deversat

158
 Nicolae Florin/Atodiresei Dinu. Siguranţa vieţii pe mare şi protecţia mediului.
UI 2: Protecţia mediului marin

Considerând că această pată de petrol se deplasează şi se stabileste pe un ţărm nisipos,

pe care-l poluează integral, volumul deşeurilor ce trebuie recuperate şi tratate se ridică la circa
4000 tone datorită aportului de nisip poluat (nisip grosier; nisip fin, faleza).

Fig. 2.4.9 Evoluţia peliculei de ţiţei deversată în mediul acvatic

Acest exemplu reflectă atat gradul ridicat de poluare pe care-l poate produce o
cantitate mică de petrol deversat în mediul marin cat si necesitatea imperativă de a proteja
ţărmul, intervenţia în mare deschisă, sau devierea poluantului spre ţărmurile vulnerabile.

Temă pentru studiu 2.4.4: Un tanc petrolier deverseaza accidental peste bord 1000
3
m de petrol. Care este suprafata ocupata la suprafata apei la urmatoarele momente de timp
de la deversare: 1h, 5h, 24h, 28h, 96h. Ce concluzie rezulta?
2.4.5 Evoluţia hidrocarburilor deversate care ajung la ţărm
Ca şi în cazul poluărilor acvatice, în cazul deversărilor accidentale pe sol se produc
transformări şi deplasări la nivelul poluantului. Acestea constau în:
a) Evaporarea
În primele ore de la deversare are loc evaporarea celor mai volatili compuşi.

Fig. 2.4.10 Evaporarea peliculei de ţiţei la nivelul solului

159
 Nicolae Florin/Atodiresei Dinu. Siguranţa vieţii pe mare şi protecţia mediului.
UI 2: Protecţia mediului marin

Evaporarea poluantului este direct proporţională cu: suprafaţa peliculei, temperartura

aerului şi a solului, viteza vântului şi depinde de tipul poluantului (cantitatea de produşi
volatili).
Evaporarea poluantului este direct proporţională cu: suprafaţa peliculei, temperartura
aerului şi a solului, viteza vântului şi depinde de tipul poluantului (cantitatea de produşi
volatili). Capacitatea de evaporare a două produse petroliere diferite la temperatura de 15C şi
o viteză a vântului de 1m/s este reprezentată în figura următoare. Unii componenţi, în special
asfaltenele, parafinele rămân la suprafaţa solului formând o peliculă compactă care împiedică
schimbul gazos între sol şi atmosferă, defavorizând circulaţia normală a apei creându-se astfel
condiţii nefavorabile biodegradării Fenomenul de evaporare duce la reducerea volumului de
poluant şi crearea în zonă a unui mediu inflamabil şi toxic.
b) Pătrunderea în adâncime
Pătrunderea reziduurilor petroliere la o anumită adancime în sol este influenţată de
umiditatea, granulaţia şi densitatea acestuia, intensitatea poluării, vâscozitatea şi densitatea
poluantului. Există astfel soluri cu un grad diferit de permeabilitate (metri/secundă) care
depinde de granulaţia acestuia. În cazul unui sol constând în bolovăniş grosier permeabilitatea
este de max.10m/s pentru apă. Pe măsură ce granulaţia scade astfel: pietriş  nisip grosier 
nisip fin, permeabilitatea solului scade vizibil la circa 0,0001m/s.
Pe parcursul migrării are loc o distribuţie selectivă pe profil în funcţie de polaritatea
componenţilor astfel : hidrocarburile saturate pătrund la adâncimi mai mari, urmate de cele
aromatice, iar asfaltenele, asa cum s-a arătat mai înainte, rămân la partea superioară a
profilului de sol.
O altă caractersitică a solurilor este capacitatea lor de a reţine fluide (litri/m2). Astfel
în cazul granulaţiilor mari, bolovăniş, pietris, capacitatea de retenţie este de circa 5 l/m2. În
cazul nisipurilor fine umede granulaţia este de circa 0,1mm, capacitatea de retenţie a solului
este de circa 40 l/m2.
Dacă deversarea este de mică durată cu debit mic, influenţa asupra solului este
minimă, lucrările agricole, precipitaţiile şi temperaturile moderate reuşind să descompună
hidrocarburile. Cu cât frecvenţa şi debitul deversărilor în acelaşi loc creşte cu atât balanţa
proceselor se modifică în sensul scăderii aerisirii solurilor, dezvoltării proceselor anaerobe şi
afectării sistemului radicular al speciilor cultivate. Acolo unde băltirile devin persistente are
loc o alcalizare puternică a solurilor şi/sau formarea unui strat gros de până la 1 m de sol
îmbibat cu petrol în care se dezvoltă procese anaerobe şi de acidifiere intense.
Capacitatea de reţinere a poluanţilor din sol depinde de tipul solului este prezentată în
tabelul următor:
Tabel 2.4.3 Dependenta dintre capacitatea de reţinere si tipul solului
Tipul de sol Capacitatea de retenţie R, l/m2
Pietrişuri grosiere 5
Pietrişuri şi nisipuri grosiere 8
Nisipuri medii grosiere 15
Nisipuri fine şi medii 25
Nisipuri fine 40

160
 Nicolae Florin/Atodiresei Dinu. Siguranţa vieţii pe mare şi protecţia mediului.
UI 2: Protecţia mediului marin

Răspandirea pe suprafaţa solului datorită forţelor gravitaţionale şi gradului de

înclinare (pantei) a terenului este dependentă de cantitatea poluantului şi de vâscozitatea
acestuia. Răspadirea pe suprafaţă se produce în faza iniţială când poluantul este destul de
fluid. Un alt factor care favorizează acest fenomen este nivelul redus de înalţime al solului
faţă de nivelul apei, valurile putând împinge poluantul pe suprafeţe întinse. Pentru a împiedica
răspâdirea, este necesar, limitarea/izolarea rapidă a zonei cu valuri de pământ/nisip.
In cazul unei deversari de petrol, acesta suferă o serie de procese: transferul acestuia
de pe suprafaţa apei; persistenţa în timp la nivelul solului. Transformările poluantului depind
de: condiţiile hidro/meteo şi de caracteristicile acestuia. Scara timpului după care se apreciază
persistenţa la suprafaţa apei se masoară în săptămâni. Petrolul nepersistent, nu rămâne la
suprafaţa apei mai mult decât cateva ore.
Sedimentarea şi biodegradarea determină ultima fază a transformărilor poluantului. În
timpul transformărilor creşterea progresivă a vâscozităţii implică alegerea tehnologiei optime
de recuperare. Evaluarea transformărilor poluantului deversat este un element important în
alegerea tehnologiei de depoluare.

Temă pentru studiu 2.4.5: Cele de 1000 m3 de petrol deversate de către un tanc
petrolier ajung pe o plaja nisipoasă. Care este suprafaţa afectată dacă luăm în calcul
coeficientul de retenţie.

2.4.6 RECAPITULARE
1. Accidentele maritime sunt caracterizate de cantităţi importante de ţiţei deversate in mediul
marin. Accidentele platformelor petroliere Ixtoc (1978), Piper Aplha (1988) si Deepwater
Horizon (2010) sunt completate de cele recente din transportul naval : Erika, Haven, Sea
Empres. Analiza acestor accidente, recomandată prin studiu individual evidenţiază o serie de
concluzii importante pentru siguranţa vieţii pe mare.
2. Hidrocarburile deversate în mediul marin au o serie de caracteristici fizico-chimice iniţiale
care se modifică în timp, atunci când sunt deversate accidental, condiţionând metodele de
intervenţie şi echipamentele de lucru. Punctul 2.4.2 subliniază necesitatea cunoaşterii
temeinice a tipului de poluant deversat, a proprietăţilor şi modificarea acestora în timp, a
modului de deplasare în timp şi spatiu.
3. Analiza mecanismului de degradare, corespunzător evoluţiei pe verticală a peliculei de
hidrocarburi deversate în apă se rezumă la analiza urmatoarelor procese: dispersie, evaporare,
emulsionare, fotooxidare, biodegradare, sedimentare.
4. Transformările asociate evoluţiei pe orizontală a poluantului: răspandire gravitaţională pe
suprafaţa apei, deplasare pe suprafaţa apei. În cadrul punctului 2.4.4 este analizată evoluţia
volumului unei pete de petrol deversate accidental pe mare
5. În cazul deversărilor accidentale de hidrocarburi, care ajung la ţărm, se produc transformări
şi deplasări la nivelul poluantului. Sunt analizate următoarele procese: evaporarea,
pătrunderea în adâncime, reţinerea poluanţilor în sol şi răspandirea pe suprafaţa solului.

161
 Nicolae Florin/Atodiresei Dinu. Siguranţa vieţii pe mare şi protecţia mediului.
UI 2: Protecţia mediului marin

2.4.7 TESTE DE AUTOEVALUARE

1. În condiţiile în care compoziţia petrolului influenţează tendinţa de emulsionare,

afirmaţia corectă este:
a) conţinutul în asfaltene si răşini scade odată cu evaporarea ;
b) în grupa naftenelor intră hidrocarburile saturate cu punct de fierbere ridicat şi volatilizare
diminuată ;
c) în grupa parafinelor intră hidrocarburile saturate, la care atomii de hidrogen pot fi înlocuiţi
de alte elemente cum ar fi azotul, oxigenul sau sulful.
d) toate afirmaţiile sunt incorecte.

2. În cazul evoluţiei hidrocarburilor care, ajung la ţărm, afirmaţia corectă este:

a) în primele ore de la deversare are loc evaporarea compuşilor cu volatilitatea cea mai mică;
b) evaporarea nu depinde de suprafaţa peliculei, de temperatura aerului şi a solului, ci numai
de viteza vântului şi de tipul poluantului (cantitatea de produşi volatili) ;
c) pătrunderea reziduurilor petroliere la o anumită adancime în sol este influenţată de
umiditatea, granulaţia şi densitatea acestuia, intensitatea poluării, vâscozitatea şi densitatea;
d) răspandirea poluaţilor pe suprafaţa solului nu se datorează forţelor gravitaţionale şi
gradului de înclinare (pantei) a terenului poluat.

2.4.8 LUCRARE DE VERIFICARE

1. Explicaţi mecanismele care stau la baza evoluţiei pe orizontală a peliculei de hidrocarburi

deversate în apă.
2. Explicaţi mecanismele care stau la baza evoluţiei pe orizontală a peliculei de hidrocarburi
deversate în apă.

2.4.9 RĂSPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE

1. D; 2. C.

2.4.9. BIBLIOGRAFIE

1. Fingas, M., 2012. The basics of oil spill cleanup. CRC Press.
2. Fingas, M. (Ed.), 2010. Oil spill science and technology. Gulf professional publishing.

162
 Nicolae Florin/Atodiresei Dinu. Siguranţa vieţii pe mare şi protecţia mediului.
UI 2: Protecţia mediului marin

3. Geraci, J. (Ed.), 2012. Sea mammals and oil: confronting the risks. Elsevier.
4. Jelescu, S., 2008. Suport de curs in domeniul prevenirii poluarii mediului marin cu
hidrocarburi. www.rmri.ro/EU_2850/Downloads/Depol/SuportCurs2.pdf.
5. Nicolae, F., 2013. Risk Management in the Shipping Industry. UNESCO-UNITWIN Grant
Program, 2013. Handong Global University, Handong, Pohang, Republic of Korea,
http://www.uuooi.org/english/viewforum.php?f=141.
6. Nicolae, F., 2014. Protectia mediului in activitatea navala si portuara. E-learning Platform
of Naval Academy Mircea cel Batran Pres, 2014, www.adlanmb.ro.
7. Soomere, T., & Quak, E. (2013). Preventive Methods for Coastal Protection: Towards the
Use of Ocean Dynamics for Pollution Control. Springer.
8. Wang, X., & Zhang, J. (2012, April). Ship pollution situation and control measures.
In Consumer Electronics, Communications and Networks (CECNet), 2012 2nd International
Conference on (pp. 2842-2845). IEEE.

163