1.

De vreme ce trăim într-o mănăstire de obşte, trebuie cu intenţia noastră nesilită şi cu inimă
binevoitoare să ne tăiem orice voie în faţa Egumenului. Şi cu ajutorul lui Dumnezeu vom
dobândi simplitatea şi se va mortifica cu totul voia noastră proprie.

2. Acela este într-adevăr monah adevărat care izbuteşte să ajungă la trezvie, şi are adevărata
trezvie acela care este monah după inimă.

3. Monah este acela care şi-a îndepărtat mintea sa de lucrurile materiale şi se afîeroseşte lui
Dumnezeu prin înfrânare, dragoste, psalmodie şi rugăciune.

4. Nimeni să nu te înşele, monahule, că poţi să te mântuieşti, dacă eşti rob al plăcerii şi al slavei
deşarte.

5. Monahul, întrucât a ales fecioria şi necăsătoria, are datoria de a avea totdeauna mijlocul său
încins şi candela sa totdeauna aprinsă. Mijlocul încins prin înfrânare, iar candela aprinsă prin
rugăciune, contemplaţie şi iubire duhovnicească.

6. De aceea spune Mântuitorul: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”
(vezi Matei 5, 8). Atunci îl vor vedea pe El şi, comorile Lui, când se vor curaţi pe ei înşişi prin
dragoste şi prin înfrânare.

7. Pentru aceasta spune iarăşi: „Vindeţi averile voastre şi daţi-le milostenie şi iată, toate ale
voastre vor fi curate” (vezi Luca 11, 41), pentru că nu vă veţi mai îndeletnici de acum cu cele
trupeşti, ci ţinta voastră va fi să vă curăţiţi de ură şi de risipirea minţii voastre (pe care Domnul o
numeşte inimă).

8. De vreme ce cu harul lui Dumnezeu ai lepădat materia şi ai părăsit lumea, părăseşte acum şi
gândurile cele viclene.

9. Marile arme ale celui ce se linişteşte cu răbdare sunt înfrânarea şi dragostea, luarea aminte şi
studiul duhovnicesc.

10. Împiedică-ţi mintea să se întoarcă în jurul celor sensibile pentru ca să nu culeagă din acestea
plăceri şi întristări.

11. Nevoinţa are nevoie de răbdare şi mărinimie, pentru că iubirea de osteneală care durează
mult timp alungă iubirea de plăcere.

12. Când voieşte cineva, uşor se poate izbăvi de lucruri; însă ca să se izbăvească de înţelesurile
lor este nevoie de multă osteneală.

13. Atunci când mintea este mişcată de dragostea de Dumnezeu, cultivă înţelesuri bune despre
Dumnezeu. Iar când este mişcată de filavtia, atunci se întâmplă contrariul.

14. Monah este acela a cărui minte tăgăduieşte simţirea şi nu consimte nici măcar să vadă un
gând de plăcere.
15. Doctor este mintea care s-a vindecat pe sine însăşi şi-i vindecă pe alţii de cele de care s-a
vindecat pe sine.

16. Le leapădă pe cele prezente acela care a gustat din cele nădăjduite pentru că şi-a strămutat
întregul său dor spre acelea.

17. Semn al răbdării este iubirea ostenelilor. întru acestea are mintea curaj şi nădăjduieşte sa
izbândească dobândirea făgăduinţelor dumnezeieşti şi să se izbăvească de pedepsele cele
înfricoşătoare.

18. Nu există nici făptuire sigură fără contemplaţie (vedere duhovnicească), nici contemplaţie
adevărată fără făptuire. Trebuie ca şi făptuirea să fie raţională, şi contemplaţia făptuitoare, încât
la prima să nu aibă putere răutatea, iar la a doua să fie puternică virtutea prin dispoziţia spre
binefacere.

19. Încheierea faptelor practice este mortificarea patimilor, în timp ce a celor cunoscătoare
(gnostice) este contemplarea virtuţilor.

20. Atunci când se roagă, cei practici sunt ca şi cum ar intra prin uşile poruncilor lui Dumnezeu.
Cei contemplativi, ca şi cum ar intra în curţile virtuţilor cu cântări de laudă. Primii mulţumesc
întrucât s-au desfăcut din legături, în vreme ce ceilalţi pentru că şi robi i-au luat pe vrăjmaşii care
i-au războit.

21. Ţarina care nu a fost bine cultivată de obicei nu-l răsplăteşte cu recoltă bogată şi cu rod curat
pe „agricultor. Şi acela care lucrează nevoinţa practică, „dacă nu lucrează cu sârguinţă şi fără
făţărnicie, nu va vedea rod al rugăciunii mult şi curat!

22. Cel practic are ca un acoperământ peste inima sa în timpul rugăciunii cunoaşterea celor
sensibile, pe care nu-l poate scoate din pricina legăturii lui cu acestea. Numai contemplativul,
deoarece nu este împiedicat de lucrurile sensibile, poate să vadă :cu faţa descoperită în parte
slava lui Dumnezeu.

23. În casa sufletului practic există planşete, jeliri şi vaiete din pricina ostenelii. în timp ce în
sufletul contemplativ (cel văzător cu duhul) se aud glasuri de veselie şi de slăvire din pricina
cunoaşterii duhovniceşti.

24. Celor înzestraţi în partea raţională, contemplaţia premerge făptuirii, în timp ce la cei mai
simpli premerge făptuirea faţă de contemplaţie. Amândouă se încheie în acelaşi bun sfârşit. însă
mai repede s-o arată în aceia în care premerge contemplaţia fata de făptuire.

25. Nevoitorul trebuie să-şi îngrădească simţirea sa la mâncarea de un singur fel, iar mintea sa la
rugăciunea de un singur gând. Astfel, slobozita de patimi, mintea este răpită la vederea lui
Hristos în timpul rugăciunii.

26. Dator este monahul să ţină necurmată lupi a nevoinţei; să ia aminte la atacurile diavolului şi
ca un bun navigator să treacă peste valuri – după cum îl va ghida harul –, fără să se îndepărteze
de la calea sa. Dator este să ia aminte numai la sine însuşi şi să se apropie de Dumnezeu fără să i
se rătăcească gândirea ici şi colo, şi fără ca mintea sa să se lase stârnită de curiozitate.

27. Cel care a lepădat toate poftele lumeşti se face pe sine însuşi mai presus şi slobod de orice
înrâurire şi robie lumească.

28. Dacă ai ales să trăieşti împreună cu fraţii duhovniceşti, leapădă-ţi încă de la uşă voile tale. Alt
mod nu există ca să te afli în pace cu Dumnezeu si cu fraţii.

29. Viaţa cu luare aminte care se izbândeşte prin harul Domnului se face maică a contemplaţiei şi
a cunoaşterii dumnezeieştilor înţelesuri atunci când este unită cu smerenia.

30. Raiul nepătimirii, care este ascuns înlăuntrul nostru, este icoana aceluia care în viitor va fi
primit de cei drepţi. însă nu se vor afla afară din acela toţi cei ce nu au putut intra în raiul care
este înlăuntrul nostru.

31. Monahului care nu se nevoieşte cu bărbăţie, ci este nepăsător în nevoinţa sa pentru virtuţi, cu
dreptate i se îngăduie să cadă în ispite, ca să se trezească din nepăsarea sa. în chip silnic va fi
supus patimilor împotriva cărora se lupta.

32. Înainte de a începe lupta împotriva vrăjmaşului, caută o alianţă. Înainte de a veni împotriva ta
întristările, roagă-te. Vei vedea atunci că Dumnezeu te aude şi te ajută mai mult decât te aştepţi
tu.

33. Să nu primeşti judecăţi împotriva părintelui iau duhovnicesc, nici să nu-l înlesneşti pe acela
care îl atacă, să nu se mânie Domnul de lucrurile tale şi su te nimicească cu totul din ţinutul
vieţii.