TEMA 4 (7): GUVERNANŢA CORPORATIVĂ IN CADRUL SOCIETĂŢILOR PE

ACŢIUNI

1. Organele de guvernare ale SA şi competenţele acestora în luarea deciziilor

investiţionale
2. Conceptul de guvernare corporativă și utilitatea acestuia
3. Modele de guvernare corporativă
4. Principiile de guvernare corporativă
5. Aplicabilitatea principiilor de guvernare corporativă în Republica Moldova.

1. Organele de guvernare ale SA şi competenţele acestora în luarea deciziilor investiţionale

Adunarea generală a acţionarilor - este organul suprem de conducere al societăţii şi se ţine

cel puţin o dată pe an. Adunările generale ale acţionarilor pot fi ordinare sau extraordinare şi se pot
ţine cu prezenţa acţionarilor, prin corespondenţă (votarea are loc prin intermediul buletinelor de vot
expediate acţionarilor) sau sub formă mixtă (atât cu prezenţa acţionarilor, cât şi prin corespondenţă).
Persoanele, care convoacă adunarea generală a acţionarilor, urmează să informeze despre
ţinerea adunării generale prin expedierea unui aviz fiecărui acţionar, reprezentantului lui legal sau
deţinătorului nominal de acţiuni pe adresa indicată în lista acţionarilor care au dreptul să participe la
adunarea generală şi prin publicarea acestuia în organul de presă indicat în statutul societăţii.

Adunarea generală a acţionarilor ocupă un loc important în sistemul de control şi verificare a

societăţii, şi de aceea, ea va fi în putere să exercite influenţă asupra politicii consiliului societăţii şi
activităţii organului executiv.
Politicile societăţii referitoare la repartizarea profitului net, majorarea rezervelor, plata
dividendelor, modificarea componenţei numerice a consiliului societăţii, comisiei de cenzori,
precum şi aprobarea cuantumului remuneraţiei şi încetarea înainte de termen a împuternicirilor
membrilor lor, vor fi introduse ca subiecte separate în ordinea de zi a adunării generale a
acţionarilor.
Consiliul societăţii este organul care reprezintă interesele acţionarilor în perioada dintre
adunările generale şi, în limitele atribuţiilor sale, efectuează conducerea şi controlul societăţii.
Membrii consiliului societăţii se aleg de adunarea generală a acţionarilor.
Numărul membrilor consiliului societăţii nu poate fi mai mic de 3 persoane. În societatea cu
un număr de acţionari şi deţinători nominali de acţiuni mai mare de 50, consiliul societăţii va avea
cel puţin 5 membri.

1
 Consiliul societăţii va supraveghea activitatea organului executiv prin adoptarea deciziilor
obligatorii şi acordarea de îndrumări. În exercitarea atribuţiilor sale consiliul societăţii se va
conduce de interesele societăţii, acţionarilor şi ale întreprinderilor afiliate societăţii. Consiliul
societăţii este responsabil de adoptarea strategiei corporative, a politicilor de control asupra
riscurilor şi a business planurilor şi exercită supravegherea îndeplinirii acestora de către organul
executiv.
Preşedintele consiliului societăţii întocmeşte ordinea de zi, conduce şedinţele consiliului
societăţii, monitorizează funcţionarea eficientă a consiliului societăţii, asigură transmiterea
informaţiei depline către membrii consiliului societăţii, se a sigură că este timp suficient pentru
luarea deciziilor, acţionează în numele consiliului societăţii. Preşedintele consiliului societăţii este
asistat în activitatea sa de către secretarul consiliului societăţii.
Preşedintele consiliului societăţii va urmări:
a) dacă membrii consiliului primesc în timp suficient toată informaţia de care au nevoie pentru
exercitarea corespunzătoare a obligaţiilor sale;
b) dacă este timp suficient pentru dezbateri şi luarea deciziilor în cadrul şedinţelor consiliului;
c) dacă se execută sau nu deciziile şi recomandările consiliului societăţii, emise referitor la abaterile
depistate în activitatea organului executiv.
Organul executiv asigură îndeplinirea hotărârilor adunării generale a acţionarilor şi a
deciziilor consiliului societăţii.
Organul executiv al societăţii dirijează întreaga activitate a societăţii, cu excepţia chestiunilor
ce ţin de competenţa adunării generale a acţionarilor şi a consiliului societăţii.
Rolul organului executiv este gestionarea curentă a societăţii, întru atingerea obiectivelor
stipulate în strategia şi business-planul ei. Organul executiv este supravegheat de către consiliul
societăţii şi de adunarea generală a acţionarilor. În exercitarea atribuţiilor sale organul executiv
trebuie să acţioneze în interesele societăţii, acţionarilor şi a întreprinderilor afiliate societăţii.
Organul executiv este responsabil de respectarea actelor normative în vigoare, statutului şi
regulamentelor interne ale societăţii. Organul executiv va prezenta evoluţia companiei şi va pune în
discuţie managementul intern al riscurilor şi sistemul de control cu consiliul societăţii şi comisia de
cenzori.
Comisia de cenzori este organul, care exercită controlul activităţii economico – financiare a
societăţii şi se subordonează numai adunării generale a acţionarilor.
Membri ai comisiei de cenzori pot fi atât acţionarii societăţii, cât şi alte persoane. Comisia de
cenzori se alege pe un termen de la 2 la 5 ani.
Numărul cenzorilor trebuie să fie impar. În cazul în care statul deţine cel puţin 20% din capitalul
social, unul dintre cenzori va fi propus pentru alegere adunării generale a acţionarilor de autorităţile

2
centrale de specialitate ale administraţiei publice şi/sau, după caz, de autorităţile administraţiei
publice locale.
Comisia de cenzori a societăţii exercită controlul obligatoriu al activităţii economico-financiare a
societăţii timp de un an.

-2-

Existenţa societăţilor pe acţiuni ca una dintre principalele forme de organizare a agenţilor

economici, a adus cu sine necesitatea soluţionării problemei raporturilor dintre investitori şi
manageri. Între cele două categorii de actori există atât convergenţe de interes, cât şi contradicţii.
Astfel, investitorii au ca obiectiv maximizarea pe termen scurt a dividendelor, în timp ce managerii
îşi propun obţinerea pentru sine a unui pachet salarial cât mai consistent sau extinderea activităţii
firmei, chiar şi cu preţul scăderii profitului.
Rezultă deci că este necesar să se găsească soluţii pentru a se micşora divergenţele de
interese între acţionari şi manageri. O soluţie ar fi ca managerilor să li se acorde pachete de acţiuni
la firmele pe care le conduc. Dar aşa cum se arată într-unul din primele studii de referinţă asupra
problematicii guvernării corporative proprietatea managerilor în marile firme este, în mod obiectiv,
prea mică pentru ca pe manageri să îi preocupe în primul rând maximizarea profitului.
Rezultă deci că firmele nu acţionează ca un agent economic omogen, ci ca unul alcătuit pe
baze contractuale din participanţi ale căror interese nu sunt totdeauna convergente.
Participanţii pot fi grupaţi în outsideri (acţionarii şi creditorii societăţilor comerciale) şi
insideri (managerii şi salariaţii). Outsiderii au interesul de a se maximiza randamentul capitalului
investit şi de a îl recupera în cele mai bune condiţii. Insiderii au drept funcţie – obiectiv
maximizarea nivelului veniturilor salariale.
Un element cheie pentru îmbunătăţirea eficienţei economice îl reprezintă o bună
administrare a corporaţiilor. Administrarea corporaţiilor sau guvernarea corporativă este sistemul
prin care o companie este condusă şi controlată.
Standardele internaţionale oferă guvernării corporative o atenţie sporită. Conform
principiilor OECD de administrare a corporaţiilor, guvernarea corporativă implică un set de relaţii
între consiliul societăţii, organul ei executiv, acţionari şi alte părţi asociate (lucrători, parteneri,
creditori, autorităţi locale etc.).
În sens restrâns guvernarea corporativă se poate defini drept panoplia de mijloace de natură
economică şi legislativ – instituţională prin care sunt salvgardate interesele investitorilor, şi de aici
rolul deosebit de important al tipurilor de investiţii din economia unui stat în orientarea şi susţinerea
unei guvernări corporative puternice şi echilibrate. În acest fel guvernarea corporativă se constituie

3
în fapt ca una dintre expresiile regimului drepturilor de proprietate. Respectivul regim există în
orice tip de mecanism economic şi are în principal rolul de întărire al caracterului specific al
mecanismului economic1. Stricto sensu, guvernarea corporativă desemnează „sistemul prin care o
companie este condusă şi controlată”.
În sens larg, guvernarea corporativă reprezintă ansamblul de norme şi mecanisme de
control aplicate, cu scopul de a proteja şi a armoniza interesele, în multe cazuri contradictorii ale
tuturor categoriilor de participanţi la activitatea economică (stakeholderi), desfăşurată în cadrul
firmelor. Abordarea în sens larg a guvernării corporative are avantajul că relevă ansamblul efectelor
pe care diferitele aranjamente instituţionale create pentru apărarea cu precădere a intereselor
investitorilor le au atât pe piaţa capitalului, cât şi pe piaţa forţei de muncă. Deci modificările care se
produc în fizionomia guvernării corporative au consecinţe deloc neglijabile asupra relaţiilor
industriale.
În sistemele economice funcţionale, guvernarea corporativă se detaşează ca şi concept de
bază pentru întărirea funcţiei de control în relaţia acţionar-administrator, precum şi relaţia
administrator-creditor (investitor instituţional, bancă comercială). Iar în funcţie de anumite
circumstanţe, fiecare dintre aceştia poate avea interese specifice, convergente către un anumit scop,
respectiv maximizarea profitului şi realizarea funcţiei sociale (vânzarea produsului sau al serviciului
la un preţ cât mai scăzut, protecţia salariaţilor etc). Dar, de cele mai multe ori există cazuri în care
căile ce definesc politica firmei să difere, deşi scopul comun să fie acelaşi: maximizarea profitului.
De exemplu, între un fond mutual sau unul de pensii şi un acţionar majoritar (companie industrială,
bancă), pot exista divergenţe de opinie, pentru că, în timp ce primii urmăresc mărirea dividendelor,
cel din urmă poate dori să majoreze fondul de investiţii pentru a întării competitivitatea (investiţii în
cercetare şi dezvoltare, tehnologii, formare profesională etc), în funcţie de tipul strategiei şi timpul
alocat acesteia, scurt în cazul primei situaţii sau pe termen lung în cazul celei de-a doua. Este de la
sine înţeles că în practică nu se va generaliza pornind de la un singur exemplu. Totuşi, există uneori
tentaţia ca administratorul să intre în divergenţă cu acţionarul datorită modalităţilor diferite de
definire a politicii firme, divergenţele totuşi fiind limitate prin costurile de agenţie, ce cuprind
costurile de monitorizare, costurile de stabilire a unei relaţii speciale (bonding costs) şi pierderea
reziduală.
Gestiunea corporativă prevede şi gestiunea capitalului SA, care se bazează pe drepturile
proprietarilor asupra capitalului şi include:
- existenţa proprietăţii asupra capitalului;
- existenţa drepturilor asupra gestiunii capitalului;
- existenţa procesului de gestiune a capitalului.

4
 Controlul corporativ este reprezentat de gestiunea SA din partea pieţei, dar nu numai a
acţionarilor acesteia. Pe de o parte piaţa este reprezentată de acţionarii SA şi proprietarii acesteia,
iar pe de altă parte piaţa gestionează activitatea SA şi prin intermediul potenţialilor acţionarilor.
Controlul corporativ reprezintă relaţiile dintre participanţii pe piaţa valorilor mobiliare, referitor
la proprietate asupra acţiunilor şi scopul lor constă în modificarea gestiunii corporative a SA.
Controlul corporativ poate fi privit şi ca un control din exterior asupra activităţii SA de către
participanţii pieţei.
Planul de Guvernare Corporativă al UE subliniază că noile iniţiative în domeniul guvernării
corporative în UE ar trebui să conţină responsabilităţile structurilor de management. Această
direcţie este în mod special aplicabilă pentru Republica Moldova, care până la elaborarea Codului
de guvernare corporativă din 22.06.2007 publicat în Monitorul Oficial Nr. 86-89, nu dispunea de o
definire concretă a responsabilităţilor managementului faţă de acţionari.
Investitorii potenţiali deseori vor plăti în plus pentru o cotă într-o companie bine administrată.
Creşterea încrederii investitorilor în companiile autohtone va spori competitivitatea acestora şi va
duce la integrarea economiei naţionale în pieţele internaţionale de capital.
Investitorii strategici evaluează respectarea normelor de guvernare corporativă ca parte a
măsurilor de protejare a riscurilor şi a drepturilor acţionarilor în baza normelor generale acceptate în
respectiva ţară.
Caracterul benevol al acestui Cod este sporit de cerinţa fundamentală “respectă sau explică”, în
baza căreia consiliul trebuie să ofere o explicaţie detaliată în formă scrisă a oricăror acţiuni sau
decizii adoptate, ce deviază de la Cod.

3. Modele de guvernare corporativă

În lumea contemporană există o multitudine de modele ale guvernării corporative, însă toate au la
bază asigurarea intereselor acţionarilor, care şi-au investit resursele sale în companii şi aşteaptă de
la acestea o eficacitate a utilizării mijloacelor investite.
Dezvoltarea unui model de guvernare corporativă în cadrul unei economii rezultă din trei factori
esenţiali, şi anume: mecanismul protecţiei drepturilor acţionarilor; funcţiile consiliului director şi
nivelul de transparenţă a informaţiei.
Modelul tradiţional este specific sistemului nord-american şi are la bază două tipuri de raporturi
juridice: unul se stabileşte între acţionari şi administratori, în baza unui contract de mandat, iar unul
între administratori şi manageri. Modelul se derulează pe trei niveluri ierarhice: acţionari (1) -
administratori (2) - manageri (3), autoritatea managerilor derivând din cea a administratorilor.

5
 Modelul american de guvernare corporativă - model de gestiune a S.A. prin aplicarea
instrumentelor de guvernare exogenă, controlul extern asupra managementului corporaţiei.
Acest model are la bază:
 două raporturi juridice: unul se stabileşte între acţionari şi administratori, în baza unui
contract de mandat (agenţie în common law), iar unul între administratori şi manageri;
 două nivele de conducere – AGA, consiliul director şi comisiile de pe lângă consiliul
director.
Atribuţiile organelor de conducere conform modelului american:
Adunarea Generală a Acţionarilor:
 votarea chestiunilor legate de modificarea Statutului corporaţiei, alegerea sau modificarea
componenţei consiliului director, iniţierea reorganizării sau lichidării S.A.
Consiliul director
 soluţionarea chestiunilor importante la nivel corporativ; instituirea şi controlul asupra
activităţii administraţiei corporaţiei; stabilirea componenţei nominale ale organului executiv;
controlul asupra managementului financiar; urmărirea corespunderii activităţii corporaţiei cu
prevederile legislative din domeniu.
Comitetele de pe lângă consiliul director:
 soluţionarea chestiunilor specifice legate de activitatea corporaţiei.
Modelul german de guvernare corporativă (model continental european, model de guvernare prin
intervenţie) – model de gestiune a S.A. prin aplicarea instrumentelor de guvernare endogenă,
controlul intern asupra managementului corporaţiei.
Participanţii sunt ierarhizaţi pe patru niveluri ierarhice: acţionari (1) - administratori (2) -
manageri (3) - salariaţi (4). In cadrul acestui model se întâlnesc două tipuri de raporturi juridice:
unul se derulează între acţionari cu administratorii şi reprezentanţii salariaţilor, iar altul are loc între
administratori şi manageri.
Acest model are la bază:
 trei raporturi juridice – unul se stabileşte între acţionari cu administratori, unul între
administratori şi reprezentanţi ai salariaţilor, iar cel de al treilea între administratori cu
managerii;
 trei nivele de conducere – AGA, consiliul de observatori şi conducerea companiei.
Acest model este reprezentativ pentru Germania, al cărei sistem economic se bazează pe co-
determinare socială, în sensul că diversele categorii sociale depun eforturi pentru ridicarea
bunăstării sociale, deci au dreptul să participe la procesul decizional. Comparativ cu modelul
tradiţional, modelul co-determinării introduce un sistem de management participativ, pornind de la
premisa că riscul afacerii este mai mic pentru acţionari decât pentru salariaţi, întrucât aceştia din
6
urmă nu îşi pot diversifica portofoliul de investiţii. Din acest motiv, prezenţa salariaţilor în procesul
decizional are un caracter democratic, deoarece analizează obiectivele strategice ale companiei şi
formulează recomandări consiliului de administraţie, pentru a reduce riscul.
De asemenea, acest model introduce responsabilitatea în afaceri; firmele mici au mai puţine
obligaţii faţă de terţi decât acţionarii acestora, însă cele mai multe companii îşi exercită
responsabilitatea onorându-şi obligaţiile către salariaţi, furnizori, clienţi, comunitate. Acest
principiu implică şi responsabilitatea statului pentru proprietatea particulară.

Atribuţiile organelor de conducere conform modelului german: Adunarea Generală a Acţionarilor:

 alegerea sau eliberarea din funcţie a membrilor comisiei de cenzori şi a conducerii; stabilirea
modului utilizării şi distribuirii a profitului companiei; determinarea firmei care fa efectua
auditul; introducerea modificărilor în Statut; modificarea capitalului; lichidarea companiei
etc.
Consiliul de observatori:
 execută controlul asupra activităţii economico-financiare a S.A., recrutarea personalului şi
controlul asupra activităţii acestuia; achiziţii de companii; vânzarea activelor; lichidarea
întreprinderii; examinarea şi aprobarea rapoartelor anuale, a tranzacţiilor de proporţii şi a
mărimii dividendelor.
Managementul S.A.:
 gestiunea nemijlocită a activităţii operaţionale a companiei şi responsabilitatea pentru
rezultatele înregistrate de aceasta.
Modelul japonez sau Modelul riscului asumat este caracteristic ţărilor Asiei de Sud-Est
(Japonia în special) şi este caracterizat tot de patru niveluri ierarhice şi două raporturi juridice.
Deosebirea faţă de modelul anterior este că raporturile juridice sunt mai complexe; astfel, avem de-
a face cu un raport între acţionari, reprezentanţi ai salariaţilor, clienţi, bănci, furnizori, pe de o parte
şi administratori, pe de altă parte.
Acest model îşi găseşte motivaţia în faptul că orice persoană fizică sau juridică aflată într-un
raport juridic cu o întreprindere are de suportat un anumit risc şi trebuie să se implice în procesul
decizional pentru a-şi proteja interesele. Deşi acest model acordă importanţa cuvenită fiecărui tip de
stakeholder, nu clarifică suficient întinderea drepturilor şi obligaţiilor fiecărui subiect de drept,
pentru a păstra un echilibru între procesul decizional şi nivelurile în baza cărora se structurează.

7
38Indiferent de tipul modelului practicat, cadrul reglementativ exercită un impact deosebit asupra
sistemului de guvernare corporatistă.

4. Principiile de guvernare corporativă

În anul 1999 de către ţările membre ale Organizaţiei de Colaborare şi Dezvoltare Economică au
fost elaborate principiile guvernării corporative care reprezintă o îmbinare de standarde şi
instrucţiuni, ce au menirea să ajutoreze conducerea statelor în intensificarea evaluării şi
îmbunătăţirii structurilor normative, instituţionale de drept şi reglementatorii ale gestiunii
corporative. Aceste principii ţin de:
a. drepturile acţionarilor;
b. atitudinea echitabilă faţă de acţionari;
c. drepturile persoanelor interesate în gestiunea corporaţiilor;
d. transparenţa şi dezvăluirea informaţiei;
e. funcţiile şi obligaţiile organelor de conducere.
Spiritul bun de antreprenoriat, ce include integritatea şi transparenţa luării deciziilor de către
managementul companiei şi o gestiune adecvată, sânt esenţiale pentru a avea încredere în organul
de conducere şi de supraveghere. Anume pe aceste principii se bazează o conducere corporativă
reuşită.
Guvernarea corporativă se bazează principii şi situaţii concrete, pe care persoanele implicate ale
companiei (membrii organului executiv, ai consiliului societăţii, organelor de supraveghere,
acţionarii) ar trebui să le urmărească în relaţiile reciproce. Principiile sunt elaborate sub formă de
cele mai bune situaţii din practica naţională şi internaţională şi reprezintă un set de standarde de
guvernare pentru a ghida managementul companiei şi acţionarii în aplicarea principiilor generale de
conducere eficientă a unei companii.
Aplicarea şi respectarea principiilor depinde de acţionarii companiei. Anume ei sânt cei care vor
decide aplicarea celor mai bune practici ale guvernării corporative.
Conform principiilor OCED de administrare a corporaţiilor guvernarea corporativă
implică un set de relaţii între consiliul societăţii, organul ei executiv, acţionari şi alte părţi
asociate (lucrători, parteneri, creditori, autorităţi locale etc.), respectiv, aceste relaţii rezultă
din principiile ce ţin de:
Asigurarea cadrului pentru o guvernanţă corporativă eficientă;
 Drepturile acţionarilor şi principalele funcţii ale proprietăţii;
 Tratamentul echitabil al acţionarilor;

8
 Rolul acţionarilor în guvernanţa corporativă;
 Diseminare şi transparenţă;
 Obligaţiile Consiliului de Conducere.