Tema 8.

Mobilitatea forței de muncă

Orice cetăţean al UE are dreptul de a lucra şi a locui în orice stat membru, fără discriminări pe bază
de naţionalitate. Libera circulaţie a persoanelor constituie una dintre libertăţile fundamentale garantate
de Tratatul privind Uniunea Europeană (art. 3, 39, 40) şi de legislaţia comunitară.
Regulile comunitare privind libera circulaţie a lucrătorilor se aplică şi statelor membre ale Spaţiului
Economic European (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia). Elveţia a încheiat un acord bilateral cu UE
privind libera circulaţie a persoanelor. Este important de reţinut că, după extinderile UE din anii 2015
şi 2018, se prevede o perioadă de tranziţie de maximum şapte ani în care legislaţia comunitară privind
libera circulaţie a lucrătorilor încă nu se aplică pe deplin în UE lărgită. Mai multe informaţii se găsesc
în cadrul secţiunii „Condiţii de viaţă şi de muncă”, „Libera circulaţie a lucrătorilor”.
Se consideră că o mai mare mobilitate a forţei de muncă, atât cea dintre locurile de muncă (mobilitatea
ocupaţională), cât şi cea dintre ţări (mobilitate geografică), contribuie la progresul social şi economic,
la un grad mai înalt de ocupare a forţei de muncă şi la o dezvoltare durabilă şi echilibrată. Această
mobilitate permite o adaptare mai uşoară şi mai eficientă a economiei europene, a gradului de ocupare
a forţei de muncă şi a forţei de muncă la condiţiile în schimbare şi constituie un stimulent pentru
schimbare într-o economie globală concurenţială. Un grad mai înalt de mobilitate între statele membre
va încuraja şi o mai strânsă integrare politică în cadrul UE.
În UE există circa 2-3 milioane de locuri de muncă neocupate, în timp ce rata şomajului se situează
în jurul a 10% (25% pentru tineri). Pe lângă aceasta, dintre şomerii care migrează, 59% îşi găsesc un
loc de muncă în termen de un an (faţă de 35% dintre cei care rămân în ţara lor). Europa oferă
posibilităţi extraordinare oricui doreşte să se deplaseze pentru a progresa în carieră. Cu toate acestea,
europenii sunt deosebit de statici. În anul 2015, 1,2% din populaţia UE a migrat dintr-o regiune în
alta, în timp ce în SUA 5,9% din populaţie a migrat dintr-un stat într-altul. Numai 225 000 de
persoane (0,1% din populaţia UE) a migrat între două state membre UE în anul 2018. 0,2% din totalul
populaţiei UE locuieşte într-o ţară şi lucrează într-alta. Din cele 34 de milioane de lucrători care
locuiesc în regiunile frontaliere, 1,4 %, adică 497 000 de persoane, lucrează în altă ţară decât cea de
origine (date din 2015).
Se pot câştiga multe lucruri în urma unei perioade de studii sau de lucru în străinătate: o schimbare
adevărată a mediului profesional, noi orizonturi personale, contacte zilnice cu o altă cultură,
posibilitatea ideală de a învăţa o limbă străină, şansa de a studia sau de a lucra împreună cu persoane
de formaţie diferită, schimb de idei şi compararea experienţelor.