19.

CONTRACTUL DE ASIGURARE

Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o

primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească
asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit despăgubirea ori suma asigurată,
denumită indemnizaţie, rezultată din contractul de asigurare încheiat în condiţiile Legii nr.
136/1995 privind asigurările şi reasigurările in România (a şa cum a fost modificată), în limitele şi
la termenele convenite.
După modul de naştere al raporturilor de asigurare, asigurările se împart în: asigurări prin
efectul legii şi asigurări facultative (contractuale).
Asigurarea prin efectul legii (obligatorie sau legală) se realizează de plin drept, iar
drepturile şi obligaţiile părţilor sunt determinate prin lege. În cazul asigurării contractuale
(facultativă), raporturile de asigurare se nasc în baza contractului de asigurare încheiat între
asigurat şi asigurător, iar drepturile şi obligaţiile părţilor se stabilesc prin voinţa lor.
După obiectul asigurării, asigurările se împart în: asigurări de bunuri; asigurări de persoane
şi asigurări de răspundere civilă. În cazul asigurării de bunuri, obiectul acesteia îl constituie
anumite bunuri ale asiguratului (construcţii, autovehicule, animale etc.), iar obiectul asigurării de
persoane îl constituie un atribut al persoanei fizice (viaţa, sănătatea, integritatea corporală etc.).
Asigurarea de răspundere civilă are ca obiect despăgubirea plătită de asigurat ca urmare a unui
prejudiciu cauzat unei terţe persoane pentru care răspunde potrivit legii civile. Asigurările de
bunuri şi de răspundere civilă sunt asigurări de daune (contra pagubelor), având drept scop
repararea prejudiciului cauzat asiguratului, spre deosebire de asigurările de persoane, care nu au
caracter de despăgubire.
După subiectul asigurării, asigurările se împart în: asigurări directe şi reasigurări.
Legea nr. 136/1995 reglementează un singur tip de asigurare de răspundere civilă
obligatorie: asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de
autovehicule, pentru că există un interes public, sub aspect social şi economic, ca, în condiţiile
creşterii alarmante a accidentelor produse de autovehicule, să fie create sursele de acoperire
grabnică şi cât mai deplină a pagubelor provocate în acest mod. Legea nr. 136/1995 prevede în
art. 3 că în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat şi asigurator, drepturile şi obligaţiile
fiecărei părţi sunt stabilite prin lege. În sensul legii, este obligatorie asigurarea de răspundere
civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie, în limitele
teritoriale de acoperire.
Totodată, trebuie amintite şi dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 260 din 4 noiembrie 2008
privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau
inundaţiilor. În materie a fost adoptat şi Ordinul nr. 23/2008 pentru punerea în aplicare a
Normelor privind autorizarea asigurătorilor pentru încheierea asigurării obligatorii a locuinţelor
împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, publicat la data de 1 ianuarie
2009.
Contractul de asigurare prezintă următoarele caractere juridice:
- este un contract consensual, în sensul că se încheie prin simplul acord de voinţă al
părţilor. Deşi Legea 136/1995 prevede ,,contractul de asigurare se încheie în formă scrisă",
această formă este cerută numai „ad probationem" şi nu „ad validitatem";
1
 - este un contract bilateral (sinalagmatic), ambele părţi având drepturi şi obligaţii
reciproce, rezultate din contract;
- este un contract cu titlu oneros, întrucât ambele părţi urmăresc obţinerea unui folos
patrimonial în schimbul prestaţiei la care se obligă;
- este un contract aleatoriu, deoarece nu se cunoaşte, la încheierea contractului, dacă
se va produce şi când se va produce cazul asigurat;
- este, în principiu, un contract de adeziune, în sensul că, de regulă, condiţiile de
asigurare se stabilesc de către asigurător, iar asiguratul aderă la aceste condiţii prin încheierea
contractului.
Forma contractului. Potrivit Legii nr. 136/1995 (modificată), contractul de asigurare se
încheie în formă scrisă. El nu poate fi probat cu martori, chiar dacă există un început de dovadă
scrisă. În cazurile de forţă majoră, în care documentele de asigurare au dispărut şi nu există
posibilitatea obţinerii unui duplicat, sunt admise orice dovezi legale care să confirme existenţa
acestora. În contractul de asigurare se vor specifica cel puţin detaliile de identificare a părţilor
contractante şi numele beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte la contract.
Conţinutul contractului este stabilit de Legea nr. 36/1995, astfel:
- numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante;
- obiectul asigurării: bunuri, persoane, răspundere civilă, credite şi garanţii,
asigurări de pierderi financiare, alte asigurări;, riscurile ce se asigură;
- momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului;
- primele de asigurare;
- sumele asigurate.
Alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare se stabilesc prin
norme adoptate în baza legii de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Dovada încheierii contractului. Încheierea contractului de asigurare se probează cu poliţa
de asigurare sau cu certificatul de asigurare emis şi semnat de asigurător ori cu nota de acoperire
emisă şi semnată de brokerul de asigurare. Documentele care atestă încheierea unei asigurări pot
fi semnate şi certificate prin mijloace electronice, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 455/2001
privind semnătura electronică. Documentul de asigurare poate fi, după caz, nominal, la ordin sau
la purtător. Înainte de încheierea contractului de asigurare, asiguratul trebuie să facă o declaraţie
de asigurare, prin care să răspundă în scris la întrebările formulate în scris de asigurător.
Activitatea de asigurare se desfăşoară sub forma asigurărilor facultative sau obligatorii, în
condiţiile legii. Este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin
accidente de autovehicule, precum şi tramvaie, în limitele teritoriale de acoperire. Casco este
asigurare facultativă a autoturismului împotriva avariilor accidentale şi furtului.
La încheierea asigurării obligatorii RCA pentru un vehicul aflat în evidenţa autorităţii de
înmatriculare sau, după caz, de înregistrare din România, asigurătorul este obligat să emită
asiguratului poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor, denumită poliţa de
asigurare RCA, împreună cu vigneta şi documentul internaţional de asigurare.
Dovada existenţei asigurării obligatorii RCA, în cazul controalelor efectuate de autorităţile
abilitate o constituie: poliţa de asigurare RCA emisă de asigurătorul RCA, pentru perioada de
valabilitate înscrisă, precum şi vigneta aplicată pe parbrizul vehiculului în loc vizibil din exterior
pentru vehiculele înmatriculate sau înregistrate în România; documentul internaţional de
asigurare; documentele internaţionale de asigurare de răspundere civilă a vehiculelor, eliberate
2
de asigurători RCA din străinătate, cu valabilitate pe teritoriul României şi numai pentru perioada
menţionată în acestea, sau poliţa de asigurare de frontieră pentru vehiculele
înmatriculate/înregistrate în afara Spaţiului Economic European şi a Confederaţiei Elveţiene.
Dacă, înainte de a începe obligaţia asigurătorului, riscul asigurat s-a produs sau producerea
lui a devenit imposibilă, precum şi în cazul în care, după începerea obligaţiei asigurătorului,
producerea riscului asigurat a devenit imposibilă, contractul se reziliază de drept, iar în
eventualitatea în care asiguratul sau contractantul asigurării a plătit toată prima sau o parte din
aceasta, acesta este îndreptăţit să o recupereze proporţional cu perioada neexpirată a
contractului de asigurare. Diferenţa dintre prima plătită şi cea calculată se restituie asiguratului
sau contractantului asigurării numai în cazurile în care nu s-au plătit ori nu se datorează
despăgubiri pentru evenimente produse în perioada de valabilitate a asigurării.
Asiguratul este obligat să plătească primele de asigurare la termenele stabilite în condiţiile
de asigurare. Plata primelor de asigurare se face integral sau în rate plătibile la termenele
scadente prevăzute în contract, conform negocierii părţilor, la sediul asigurătorului sau al
împuterniciţilor săi, în lipsa unei clauze diferite stabilite în contractul de asigurare de către părţi.
Dovada plăţii primelor de asigurare revine asiguratului, înscrisul constatator fiind poliţa de
asigurare sau alt document probator al plăţii, prevăzut de legislaţia în vigoare.
Plata primelor de asigurare este principala obligaţie a asiguratului. Prima de asigurare este
suma pe care o plăteşte asiguratul drept contraprestaţie pentru asumarea riscului de către
societatea de asigurare, reprezentând cauza obligaţiei corelative a asigurătorului de acoperire a
riscului în caz de eveniment. Prima este preţul protecţiei patrimoniale a asiguratului, preţul
securităţii sale.
Contractul de asigurare se reziliaza în cazul în care sumele datorate de asigurat, cu titlu de
primă, nu sunt plătite în termenul prevăzut în contractul de asigurare. Asigurătorul este obligat să
îl informeze pe asigurat despre consecinţele neplăţii primei la termenul de plată pentru cazul
amintit şi să prevadă aceste consecinţe în contractul de asigurare.
Asiguratul este obligat să comunice asigurătorului producerea riscului asigurat, în termenul
prevăzut în contractul de asigurare. În caz de neîndeplinire a acestei obligaţii asigurătorul are
dreptul să refuze plata indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii
evenimentului asigurat şi întinderea pagubei. Comunicarea producerii riscului asigurat se poate
face şi către brokerul de asigurare care, în acest caz, are obligaţia de a face la rândul său
comunicarea către asigurător, în termenul prevăzut în contractul de asigurare.
În cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri şi de răspundere
civilă, asigurătorul nu datorează indemnizaţie, dacă riscul asigurat a fost produs cu intenţie de
către asigurat sau către beneficiar ori de către un membru din conducerea persoanei juridice
asigurate, care lucrează în această calitate.
În cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul va plăti indemnizaţia de asigurare în
condiţiile prevăzute de contractul de asigurare. În situaţia în care părţile nu se înţeleg asupra
cuantumului indemnizaţiei de asigurare, suma care nu face obiectul litigiului va fi plătită de
asigurător înainte ca acesta să se fi soluţionat prin negocieri sau de către instanţa judecătorească.
Denunţarea contractului de asigurare de către una dintre părţi se poate efectua numai cu
notificarea prealabilă a celeilalte părţi, care trebuie făcută cu cel puţin 20 de zile înainte de
denunţare.

3
 În cazul în care contractul de asigurare este modificat prin acordul părţilor, denunţat sau
reziliat, plata ori, după caz, restituirea primelor se va face conform contractului de asigurare sau
în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
În limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului
sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia
asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere
civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule şi împotriva asigurătorului de
răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia. Asiguratul răspunde de prejudiciile aduse
asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea acestui drept. Totodată, asigurătorul poate
renunţa, în totalitate sau în parte, la exercitarea acestui drept. Asigurătorul poate opune
titularului sau deţinătorului documentului de asigurare ori terţului sau beneficiarului, care invocă
drepturi derivând din acesta, toate excepţiile care sunt opozabile contractului iniţial.