16.

CONTRACTUL DE RENTĂ VIAGERĂ

Contractul de rentă viageră este contractul prin care o persoană (credirentier) înstrăinează
un bun sau plăteşte o sumă de bani unei alte persoane (debirentier) în schimbul unei prestaţii
periodice în bani, care urmează a se plăti până la decesul său (rentă viageră).
Părţile acestui contract sunt:
- credirentierul, adică persoana care înstrăinează bunul sau plăteşte suma de bani;
- debirentierul, adică persoana care se obligă să plătească periodic suma de bani stipulată
(renta viageră).
Renta viageră se deosebeşte de contractul de întreţinere prin natura obligaţiei debitorului.
În contractul de întreţinere obligaţia debitorului este o obligaţie de a face, esenţialmente
persoană şi anume, de a asigura creditorului întreţinerea (care constă în hrană, locuinţă,
îmbrăcăminte medicamente etc.), pe durata vieţii acestuia. În contractul de rentă viageră
obligaţia debirentierului este o obligaţie de a da. Tot astfel, renta se poate transmite unei alte
persoane, în timp ce creanţa de întreţinere nu este transmisibilă.
Renta viageră poate fi constituită şi cu titlu gratuit, iar plata ei periodică poate fi legată de
durata vieţii unei alte persoane decât înstrăinătorul bunului ori capitalului. Orice persoană
capabilă de a face acte de dispoziţie poate fi parte în contractul de rentă viageră. Cuantumul ratei
de rentă se stabileşte în mod liber, prin convenţia părţilor şi se va plăti în funcţie de stipulaţia din
contract.
În dreptul nostru nu se practică revizuirea (indexarea) legală a ratelor de rentă, astfel încât
riscul deprecierii valorii monedei naţionale se suportă de credirentier. Totuşi, având în vedere
caracterul alimentar al ratelor de rentă, este posibilă revizuirea lor pe cale judecătorească, în baza
principiului echităţii, sau indexarea lor prin convenţia părţilor. Nu se exclude nici stabilirea ratelor
de rentă prin raportarea la o monedă străină stabilă.
Renta se poate constitui în favoarea uneia sau mai multor persoane. Ea se poate constitui şi
în favoarea altor persoane decât înstrăinătorul bunului. Deşi renta viageră, având ca obiect o
sumă de bani, este în principiu divizibilă, se admite că moartea unui credirentier nu duce la
stingerea parţială a rentei, ea urmând a fi plătită integral supravieţuitorului, dacă nu s-a stipulat
altfel. Deoarece renta este stabilită, cu caracter aleatoriu, până la sfârşitul vieţii creditorilor, se
poate admite menţinerea obligaţiei până la decesul ultimului credirentier, dacă părţile nu au
prevăzut altfel.
Contractul de rentă viageră prezintă următoarele caractere juridice:
- este, în principiu, un contract cu titlu oneros, ambele părţi urmărind obţinerea unui folos
patrimonial;
- este un contract aleatoriu, întrucât la încheierea lui părţile nu cunosc existenţa şi
întinderea obligaţiilor, existând şanse de câştig şi riscuri de pierdere pentru ambele părţi,
datorită unui eveniment viitor şi incert. Întinderea obligaţiei debirentierului şi a dreptului
credirentierului depind de durata de viaţă a credirentierului;
- este un contract sinalagmatic (bilateral), întrucât naşte obligaţii reciproce şi
interdependente pentru ambele părţi contractante;
- este un contract consensual, care se încheie prin simplul consimţământ al părţilor,
indiferent de obiectul contractului.
1
 Dacă însă obiectul contractului de rentă viageră îl constituie un teren, contractul trebuie
încheiat în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.
- este un contract translativ de proprietate. Transferul dreptului de proprietate are loc în
momentul acordului de voinţă al părţilor, de plin drept. Vor fi aplicabile regulile
contractului de vânzare-cumpărare privind obligaţia de garanţie, întrucât aceste reguli
constituie dreptul comun.
- este un contract cu executare succesivă în ceea ce priveşte plata rentei, care va fi plătită
periodic de către debirentier, conform convenţiei părţilor (lunar, trimestrial, anual).
Deşi, în mod obişnuit, renta viageră este un contract cu titlu oneros, ea poate fi constituită
şi cu titlu gratuit. Astfel, potrivit art. 1640 C. civ., ,,ea se poate constitui şi cu titlu gratuit, prin
donaţiune între vii sau prin testament". În aceste cazuri, constituirea rentei este supusă
condiţiilor de formă şi de fond prevăzute de lege pentru donaţii şi testamente. Dacă renta viageră
a fost constituită cu titlu gratuit, contractul nu mai are caracter aleatoriu, deoarece pentru
credirentier nu există riscuri de pierdere, iar pentru debirentier nu există şanse de câştig, fiind o
liberalitate.
Renta viageră constituie o liberalitate şi în cazul în care renta se stipulează nu în favoarea
persoanei care a încredinţat bunul, ci în favoarea unui terţ, în acest caz, părţile se numesc
constitutor, debirentier şi terţ beneficiar (credirentier), fiind vorba despre o stipulaţie pentru
altul. Aceasta este o donaţie indirectă, fiind supusă regulilor de fond prevăzute pentru donaţii, nu
însă şi formei autentice.
Condiţiile de validitate ale contractului. Dacă renta viageră s-a constituit cu titlu oneros,
condiţiile de validitate sunt cele pentru contractul de vânzare-cumpărare (mai puţin preţul), iar
dacă s-a constituit cu titlu gratuit, atunci condiţiile de validitate sunt cele ale donaţiilor sau
testamentelor.
Dacă renta a fost constituită în favoarea unei persoane care era decedată în momentul
constituirii ei, contractul este lovit de nulitate absolută, deoarece nu există caracterul aleatoriu al
contractului, lipsind astfel cauza juridică a acestuia. Contractul este lovit de nulitate şi în cazul în
care beneficiarul rentei era afectat de o boală la data constituirii rentei, din pricina căruia el
moare în termen de 20 de zile de la data contractului. Dacă însă renta s-a constituit în favoarea
mai multor persoane şi numai una din ele a încetat din viaţă, atunci contractul rămâne valabil,
fiindcă se păstrează caracterul aleatoriu al contractului. Aceste reguli nu se aplică pentru renta cu
titlu gratuit deoarece nu există şanse de câştig sau riscuri de pierdere.
Atât credirentierul, cât şi debirentierul trebuie să aibă capacitatea necesară pentru a încheia
acte juridice de dispoziţie, contractul de rentă viageră fiind, de regulă, translativ de proprietate.
Obiectul contractului de rentă viageră este dublu: obiectul prestaţiei credirentierului poate
fi un bun sau o sumă de bani (capital), iar obiectul prestaţiei debirentierului constă într-o sumă de
bani plătită la anumite intervale de timp. Consimţământul părţilor trebuie să existe, să fie liber şi
neviciat, iar cauza contractului trebuie să fie licită şi morală.
Efectele contractului de rentă viageră
1. Obligaţiile credirentierului sunt următoarele:
- obligaţia de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului, care se execută în
momentul realizării acordului de voinţă al părţilor cu privire la clauzele contractului de
rentă viageră; dacă bunul este un teren, acordul de voinţă trebuie manifestat în formă
autentică, sub sancţiunea nulităţii contractului;
2
 - obligaţia de plată a capitalului sau de predare a lucrului promis în schimbul rentei;
- obligaţia de garanţie contra evicţiunii şi obligaţia de garanţie contra viciilor ascunse.
În vederea protejării creditorilor credirentierului pentru pagubele produse prin înstrăinarea
bunurilor asupra cărora ei au un gaj general, legea interzice părţilor contractante să declare renta
neurmăribilă (cu excepţia cazului când a fost constituită cu titlu gratuit). Întrucât renta viageră
este prin natura sa transmisibilă, ea poate forma obiectul unei cesiuni de creanţă.
2. Obligaţiile debirentierului. Principalele obligaţii ale debirentierului, decurgând din contractul
de rentă viageră sunt:
- obligaţia de plată a rentei;
- obligaţia de garanţie pentru plata rentei.
Debirentierul are obligaţia de plată a rentei stipulate, pe tot timpul vieţii credirentierului.
Anuităţile (ratele de rentă) se plătesc la termenele stipulate în contract. Sumele datorate cu titlu
de rentă se dobândesc de titularul dreptului în proporţie cu zilele cât a trăit credirentierul, cu
excepţia cazurilor când părţile au convenit ca plata să se facă anticipat, când se dobândesc din
ziua scadenţei plăţii. Beneficiarul rentei trebuie să facă dovada existenţei sale sau a persoanei în
favoarea căreia s-a stipulat renta la data fiecărei scadenţe.
Dacă renta a fost stipulată în favoarea mai multor persoane, decesul uneia dintre acestea
nu atrage reducerea corespunzătoare a rentei, profitând astfel credirentierilor rămaşi în viaţă,
dacă nu există stipulaţie contrară.
În caz de moarte a debirentierului, obligaţia de plată a rentei se transmite la moştenitorii
săi, contractul neavând caracter intuitu personae. Debirentierul nu poate să se libereze de plata
rentei restituind lucrul sau suma primită şi chiar dacă ar renunţa la restituirea ratelor de rentă
plătite, indiferent cât de oneroasă ar fi obligaţia pentru el, întrucât contractul produce efecte
obligatorii şi are caracter aleatoriu.
Dreptul la acţiune pentru ratele de rentă neplătite se prescrie în termenul general de
prescripţie de 3 ani. Termenul de prescripţie se calculează separat pentru fiecare rată de rentă din
momentul în care ele au devenit exigibile. Întrucât renta are caracter viager, dreptul la rentă al
creditorului nu se prescrie, chiar dacă o perioadă îndelungată (de peste 3 ani) nu ar reclama plata
ratelor de rentă scadente.
Odată încasate, ratele de rentă pot fi urmărite de către creditorii credirentierului, numai
renta cu titlu gratuit putând fi declarată neurmăribilă prin convenţia părţilor. Renta cu titlu oneros
nu poate fi declarată neurmăribilă deoarece s-ar putea frauda creditorii debirentierului în acest
mod, având în vedere că ea reprezintă echivalentul bunului înstrăinat sau sumei plătite.
Dacă debirentierul nu-şi execută obligaţia de plată a ratelor de rentă, credirentierul poate
cere executarea silită asupra patrimoniului debirentierului pentru realizarea unei sume suficiente
în vederea asigurării plăţii regulate a rentei, în schimb, prin derogare de la regula generală,
rezoluţiunea contractului pentru neexecutare nu poate fi cerută de credirentier, chiar dacă renta
este cu titlu oneros şi contractul este sinalagmatic. Această prevedere legală este supletivă, astfel
că părţile pot conveni, printr-un pact comisoriu expres, asupra posibilităţii de a cere rezoluţiunea
pentru neexecutare.
În cazul în care renta a fost constituită cu titlu oneros, debirentierul este obligat să ofere
garanţii pentru plata rentei încă de la constituirea acesteia (adică de la încheierea contractului).
Obligaţia de garanţie a debirentierului are caracter continuu, întrucât el este dator să-l asigure pe
credirentier de solvabilitatea sa şi, după încheierea contractului de rentă viageră, să nu diminueze
3
aceste garanţii. Aceste dispoziţii nu devin aplicabile atunci când renta viageră este constituită cu
titlu gratuit.
Rezoluţiunea contractului poate fi cerută dacă debirentierul nu prezintă garanţiile stipulate
pentru asigurarea plăţii rentei; rezoluţiunea este judiciară. În caz de rezoluţiune, debirentierul
trebuie să restituie bunul sau suma de bani primită, dar, datorită caracterului aleatoriu al
contractului, el nu va avea dreptul la restituirea ratelor de rentă plătite până în acel moment.