Materia in cult si semnificatia ei

Prin cult, Biserica da expresie sentimentelor si ideilor

religioase ale credinciosilor si raspunde nevoilor lor
sufletesti. Prin mijlocirea cultului divin, ea revarsa
asupra noastra harurile Sfantului Duh, ne transmite
invataturile dogmatice si ne invata sa cinstim pe
Dumnezeu in modul in care ii cinstesc sfintii.

O alta forma de exteriorizare a fondului sufletesc o

constituie materia cultica. Sfintita si binecuvantata
prin rugaciune de catre un episcop sau preot, aceasta
materie indeplineste un dublu rol. In primul rand
ea serveste ca mijloc sau instrument de transmitere
a puterii supranaturale, fiind purtatoare de har,
iar in al doilea rand, reprezinta un semn simbolic in
raport cu adevarurile dumnezeiesti pe care Biserica
le zugraveste in chip figurat si le intipareste in
mintea credinciosilor. Aceasta functie simbolico-
educativa este secundara, deoarece scopul principal
al intrebuintarii materiei cultice (a apei, vinului,
untdelemnului, Sfantului Mir) este in primul rand cel
sacramental, de impartasire a puterii sfintitoare, a
harului si binecuvantarii lui Dumnezeu.

Functia propriu-zisa a materiei Tainelor nu este in

Functia propriu-zisa a materiei Tainelor nu este in
esenta aceea de a preinchipui (ceea ce presupune
lipsa celui "preinchipuit"), ci de a descoperi si a face
partas cu cel descoperit, pentru ca, in ritul liturgic,
actele de cult si simbolurile nu sunt simple inchipuiri
analogice ale realitatii dumnezeiesti, ci impartasiri
efective ale acestei realitati.

Biserica a respins conceptia pagana ca materia

este rea in sine si invatatura crestina nu a facut
niciodata disociere intre spirit si materie. Toata
lumea materiala a fost zidita de Dumnezeu spre
folosul omului si fiecare particica din materie
apartine Lui (Fac. IX, 2-3). Dupa incheierea actului
creator al universului, "a privit Dumnezeu toate
cate a facut si, iata, erau bune foarte" (Fac. I, 31).
Caderea in pacat a protoparintilor a atras dupa
sine atat pervertirea firii umane cat si distrugerea
armoniei si frumusetii sadite de Dumnezeu in firea
inconjuratoare. Sfantul Apostol Pavel spune ca
"faptura a fost supusa desertaciunii - nu de voia
ei, ci din cauza aceluia care a supus-o" (Rom.
VIII, 20), insa tot el marturiseste ca aceasta
faptura "se va izbavi din robia stricaciunii, ca sa
fie partasa la libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu
" (Rom. VIII, 21). Acest lucru s-a realizat prin
intruparea Mantuitorului, temeiul indumnezeirii
noastre dupa har si a restaurarii obiective a intregii
creatii. Unirea lui Dumnezeu cu creatura este taina
creatii. Unirea lui Dumnezeu cu creatura este taina
atotcuprinzatoare a mantuirii noastre. Dumnezeu
isi asuma existenta materiala cu scopul de a o
duce la Dumnezeu. La intruparea Sa din Prea
Curata Fecioara, Mantuitorul primeste in unitatea
ipostasului Sau trup material asemenea noua, la
Botezul Sau in apa Iordanului Se atinge de firea
apelor pentru a sfinti intreaga zidire iar pe orbul din
nastere il vindeca prin intermediul materiei. Prin
intruparea si lucrarea mantuitoare a Domnului nostru
Iisus Hristos, natura a redobandit, concomitent cu
omul, posibilitatea de a fi restabilita in curatia,
integritatea, armonia si frumusetea ei originara.

Din Hristos se extinde in fiecare Sfanta Taina,

puterea lui Dumnezeu asupra tuturor oamenilor
prin cuvant, gesturi rituale si materie. Prin materiile
folosite in Taine, Hristos patrunde cu Trupul Sau, sau
cu energia trupului Sau curat, in trupul nostru, ca
sa puna si in trupul nostru inceputul sfintirii, care
se infaptuieste treptat si ca urmare a stradaniilor
duhovnicesti depuse de primitorii Tainelor.

Materiile intrebuintate la oficierea serviciilor divine si

insemnatatea lor in cult si in viata crestina.    

 
 

1) Painea este folosita ca materie de baza la

savarsirea Sfintei Euharistii in cadrul Sfintei
Liturghii, precum si la oficierea altor slujbe bisericesti
cum ar fi Litia si parastasul.

Originea intrebuintarii painii in cadrul serviciului

religios dateaza inca de la inceputurile omenirii.
In Vechiului Testament se spune ca Melchisedec,
regele Salemului, i-a adus lui Avraam, ca ofranda
de multumire, paine si vin, apoi le-a binecuvantat.
Dumnezeu ii da dispozitie lui Moise sa puna pe masa la
altar "painile punerii inainte" (Ies. XIV, 30), iar lui
Aaron ii porunceste "sa aduca jertfa prinosului de
paine din aluaturi coapte in cuptor" si anume "paini
de faina buna de grau" (Lev. II, 4).

In Vechiul Testament painea si vinul au servit ca

prototipuri ale Trupului si Sangelui Mantuito‐
rului nostru Iisus Hristos, iar acum, in Legea Harului,
potrivit testamentului Mantuitorului (Luca XXII,
19), ele au fost alese ca materii de jertfa pentru
oficierea Sfintei Liturghii, si, in momentul Epiclezei,
adica a rostirii rugaciunii de invocare a Sfantului
Duh, aceste elemente se sfintesc si se prefac in Trupul
si Sangele Domnului.
si Sangele Domnului.

Dupa momentul sfintirii si prefacerii

Cinstitelor Daruri in Trupul si Sangele Domnului,
painea si vinul nu-si pierd proprietatile lor materiale,
fiindca trasaturile caracteristice ale painii si ale
vinului raman in continuare aceleasi: mirosul, gustul,
compozitia, culoarea, adica insusirile lor fizice si
chimice. Deci, minunea prefacerii in Sfintele Daruri
nu este fizica, ci metafizica, adica dincolo de limitele
lumii create, fiindca transformarea elementelor nu
afecteaza natura lor fizica.

Ideea de paine unica analizata in realitatea tainei

euharistice ne releva  imaginea  Bisericii sub aspectul
ei dogmatic, de comunitate ecleziala. Sfantul Ioan
Gura de Aur o plasticizeaza intr-un mod cat se poate
de graitor si convingator in omiliile sale "Ce devin
cei ce se impartasesc? Trupul lui Hristos, spune el.
Nu multe trupuri, ci un singur trup. Caci dupa cum
painea este unirea mai multor boabe adunate, asa
incat sa nu se arate grauntele, ci ca sa fie acele
graunte fara ca in unire sa fie vadita deosebirea
dintre ele, tot astfel si noi ne unim cu altii si cu
Hristos. Ca tu nu te hranesti dintr-un trup, iar acela
din altul, ci toti din acelasi".
 

Biserica a dispus prin hotararile ei canonice sa nu se

aduca in sfantul altar pentru serviciul divin decat
paine, vin, untdelemn, apa, tamaie si lumanari, iar
prescura sa fie preparata din "faina de grau curata,
dospita si indulcita cu sare".

Prescurile inchipuie mana din pustie si painea

pregatita de Sfintii Apostoli pentru Cina cea de
Taina. Prima prescura din care preotul scoate la
Sfanta Proscomidie Sfantul Agnet inchipuie pe
Maica Domnului. Bucatile de paine rezultate din
restul prescurilor din care s-a proscomidit se impart
credinciosilor la sfarsitul Sfintei Liturghii sub forma
de anafura.

Cat priveste calitatile si efectele painii binecuvantate

la Litie, in Liturghie se spune ca "este izbavitoare de
toate relele pentru cel ce o va lua cu credinta".

2) Vinul este si el un element natural cu rol bine

definit in cult, fiind folosit alaturi de paine in primul
rand la Sfanta Liturghie pentru prefacerea lui in
rand la Sfanta Liturghie pentru prefacerea lui in
Sfantul Sange al Domnului, apoi la slujba cununiei, a
Litiei si la slujbele funebre (inmormantare, parastas,
panihida).

In Vechiul Testament vinul era considerat aliment

cu efect tamaduitor si intaritor pentru organismul
omului ca si untdelemnul asa cum se poate observa
din parabola samarineanului milostiv care, dupa ce a
legat ranile celui cazut intre talhari, "a turnat pe ele
untdelemn si vin" (Luca X, 34). Sfantul Apostol Pavel
il sfatuieste pe ucenicul sau Timotei sa consume putin
vin pentru invigorarea trupului (I Tim. V, 23).

La nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1-11),

Mantuitorul preface apa in vin, marcand prin
aceasta minune, sensul innoitor si ziditor al Tainei
Casatoriei, menita sa produca o transformare
interioara in viata celor doi miri. Sfantul Andrei
Criteanul spune: "in Cana la nunta, apa in vin
prefacand, a aratat Hristos intaia minune, ca si tu sa
te prefaci, o, suflete". Prima atestare documentara
despre intrebuintarea la Sfanta Liturghie a painii si a
vinului si despre rostirea rugaciunii de binecuvantare
si sfintire a acestor materii o gasim in Apologia I a
Sfantului Iustin Martirul scrisa intre anii 150-160 iar
a doua mentiune despre folosirea acestor elemente
a doua mentiune despre folosirea acestor elemente
in ritul euharistic este consemnata in Constitutiile
apostolice scrisa in a doua jumatate a sec. IV.

    

Numai preotul oficiant care liturghiseste toarna peste

vin apa la proscomidie, inchipuind sangele si apa care
au curs din coasta Mantuitorului, cand a fost impuns
cu sulita pe cruce. 

Vinul binecuvantat la Litie impreuna cu celelalte

ofrande (paine, graul si untdelemn) reprezinta
prinosul sau ofranda adusa de noi lui Dumnezeu din
roadele pamantului si din elementele principale ale
hranei noastre, dupa pilda jertfei adusa la inceputul
omenirii de catre Abel si dupa modelul jertfelor
nesangeroase aduse la templul Legii Vechi, care
constau din grau, vin si untdelemn (Num. XVIII, 12).

Vinul se mai intrebuinteaza si la slujba Cununiei.

Paharul cu vin, pe care il binecuvanteaza preotul si
din care apoi gusta mirii, simbolizeaza unitatea si
indisolubilitatea casatoriei.

 
In cadrul ritualului sfintirii bisericii, se spala
Sfanta Masa cu apa calda, apoi se toarna pe ea vin
amestecat cu apa spre "a insemna faptul ca Golgota
in locul careia este Prestolul, s-a spalat cu sangele si
cu apa ce au curs din coasta Mantuitorului".

Obiceiul de a se stropi cu vin trupurile mortilor sau

de a se turna in groapa (la cimitir), simbolizeaza
aromatele cu care a fost uns si imbalsamat trupul
Domnului cand a fost coborat in mormant.

3) Apa se intrebuinteaza la Sfanta Liturghie (pusa

in potir peste vin), apoi ca materie la slujba Tainei
Sfantului Botez si la oficierea Agheasmei Mari si
Agheasmei Mici, iar ca apa sfintita este utilizata
la savarsirea ierurgiilor in cadrul carora se
binecuvanteaza si se sfintesc obiectele de cult si toate
cele necesare intretinerii si dezvoltarii vietii omenesti:
lucrurile si roadele pamantului.

                                                                   

In Vechiul Testament apa era socotita ca simbol

al curatiei si al impacarii si instrument al lucrarii
dumnezeiesti (potopul, trecerea prin Marea
Rosie precum si spalarile si curatirile levitice care
Rosie precum si spalarile si curatirile levitice care
prefigurau sfintirea si mantuirea din Legea Harului).

In Noul Testament apa sfintita a devenit mijloc

purtator si transmitator al puterii curatitoare si
sfintitoare a Duhului Sfant, un adevarat vehicol
al harului. "Pentru ce a numit Domnul apa harul
cel duhovnicesc? Pentru ca apa este elementul
constitutiv al tuturor lucrurilor", spune Sfantul Chiril
al Ierusalimului. Deci, ceea ce in Vechiul Testament
reprezenta simbol si inchipuire, in Biserica crestina
a devenit intruchipare reala. Mantuitorul a sfintit
firea apelor prin botezul Sau in apa Iordanului
prin umblarea pe mare pe deasupra apelor si prin
minunea prefacerii apei in vin la nunta din Cana
Galileii. El a incredintat Apostolilor si urmasilor
acestora misiunea de a tamadui slabiciunile si
neputintele poporului prin stropirea cu agheasma si
ungerea cu untdelemn sfintit.

Trebuie marturisit ca Mantuitorul nostru Iisus

Hristos nu a venit in lume pentru a inlocui materia
naturala cu una supranaturala, ci pentru a o restabili
si implini ca mijloc de comuniune cu Dumnezeu.

 
4) Untedelemnul in Vechiul Testament se aducea
la altar Domnului, ca ofranda de jertfa, pe langa
paine, vin si untdelemn (Lev. II, 2). Cu untdelemn
erau unsi arhiereii, profetii si regii, inchipuind prin
aceasta milostivirea si indurarea lui Dumnezeu (I Regi
X, 1; XVI, 13; III Regi XIX, 16; IV Regi IX, 3). In multe
pasaje ale Sfintei Scripturi a Vechiului Testament,
untdelemnul apare ca simbol al binecuvantarii lui
Dumnezeu, al pacii, al puterii, al tariei si al biruintei
(Fac. VIII, 11; I Regi X, 1; III Regi I, 45 si XDC, 16).
In scrierile profetice si in parabola samarineanului
milostiv, untdelemnul este infatisat ca mijloc
vindecativ (Isaia I, 9; Luca X, 34) iar in pilda celor 10
fecioare este simbolul intelepciunii si al faptelor milei
trupesti si sufletesti.

In cultul divin, untdelemnul se foloseste la Taina

Sfantului Botez, la sfintirea bisericilor si a caselor, la
miruirea credinciosilor si la Taina Sfantului Maslu si
intra ca element de baza in compozitia Sfantului Mir.

Untdelemnul cu care se unge si se binecuvanteaza

casa este "semnul milei si al indurarii lui Dumnezeu
manifestata in acordarea sanatatii celor ce vor
sa petreaca in casa", iar cand se toarna pe trupul
raposatului, in chipul Sfintei Cruci, in clipa cand se
raposatului, in chipul Sfintei Cruci, in clipa cand se
coboara in groapa, reprezinta "semnul savarsirii
nevointelor vietii si semn ca raposatul s-a nutrit cu
untdelemnul harului si al indurarilor dumnezeiesti".

La Taina Sfantului Botez si a Sfantului Maslu,

untdelemnul are o destinatie si semnificatie aparte.
Cel de la Botez, binecuvantat si sfintit prin invocarea
numelui lui Dumnezeu intr-o rugaciune speciala
"capata atat de mare putere, incat nu numai ca si
printr-o ardere curateste toate urmele pacatelor
dar alunga si toate puterile cele nevazute ale
vicleanului".

Cat priveste ungerea pruncului nou botezat cu

"untdelemnul bucuriei", talcuitorii cultului i-
au atribuit diferite sensuri si interpretari. Unii,
pornind de la explicarea textului rugaciunii de
sfintire, sustin ca acest untdelemn, care este roada
maslinului "inseamna mantuirea noastra, izbavirea
din moarte si pecetea Facatorului de viata Duh" si
totodata "chipul milostivirii, al milei si al harului
dumnezeiesc", prin care catehumenul (pruncul)
este izbavit din robia pacatului, asa cum ramura de
maslin, adusa in corabia lui Noe de catre porumbel,
era semnul impacarii si al izbavirii din potop.
 

Altii afirma ca, ungerea baptismala este semnul

vazut al preotiei universale (spirituale) conferita
tuturor crestinilor prin botez, semnul ca odata
cu "spalarea Botezului", "ne lepadam de noi
insine si chiar de viata noastra (de mai inainte),
ca sa devenim numai ai lui Dumnezeu", iar altii
considera ca aceasta ungere inseamna re-crearea
omului, a trupului sau, a madularelor, a simturilor.
In sfarsit, dupa altii, ungerea cu untdelemn a
catehumenilor simbolizeaza aromatele cu care a fost
uns trupul Domnului inainte de ingropare, deoarece
catehumenul se va ingropa, prin botez, impreuna cu
Hristos si va invia cu El.

Untdelemnul care alcatuieste materia Tainei

Sfantului Maslu este simbol al indurarii divine si
din clipa in care este "binecuvantat de preoti cu
invocarea lui Dumnezeu, devine sfant, plin de
dumnezeiescul dar al Sfantului Duh, ca si apa
Botezului... vindeca ranile, inlatura bolile, curateste
noroiul pacatului si are puterea de a ne impartasi
mila si bunatatea lui Dumnezeu". De regula,
untdelemnul este folosit la miruit sau pus in candela
sa arda, fie in casa, fie in biserica, iar in cele mai
obisnuite cazuri este introdus in faina de grau,
pentru a se pregati turte sau painisoare din care i se
pentru a se pregati turte sau painisoare din care i se
da bolnavului sa consume pe nemancate.

5. Sfantul Mir este untdelemn amestecat cu diferite

arome, in numar de 38, sfintit de soborul episcopilor
prezidat de Patriarhul Bisericii, in Joia Patimilor,
la Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, care se
savarseste atunci. El se intrebuinteaza indata dupa
Sfantul Botez cand se administreaza Sfanta Taina
a Mirungerii, la sfintirea bisericilor si la sfintirea
antimiselor.

Multimea ingredientelor care intra in compozitia

Sfantului Mir simbolizeaza abundenta si varietatea
darurilor Sfantului Duh, care se revarsa asupra
credinciosului in momentul ungerii cu Sfantul
Mir, odata cu rostirea formulei: "Pecetea darului
Sfantului Duh", precum si asupra bisericilor si
antimiselor sfintite prin el. Ungerea cu Sfantul
Mir este necesara pentru intarirea si cresterea
duhovniceasca a celui renascut la viata cea noua
prin botez (Gal. III, 27). Aceasta ungere sfanta ne
ajuta sa conlucram cu harul mantuitor dobandit
prin Taina Botezului. Ungerea cu Sfantul Mir a noului
botezat este semnul vazut al impartasirii lui reale
din darurile Sfantului Duh, Care S-a pogorat, in chip
vazut, mai intai asupra Mantuitorului (in chip de
vazut, mai intai asupra Mantuitorului (in chip de
porumbel) la botez si apoi asupra Sfintilor Apostoli
(in chip de limbi de foc) la Cincizecime iar acum ni
se comunica si noua, dupa botez, sub chipul vazut al
Sfantului Mir.

Sfantul Mir se administreaza independent de Botez

numai in cazul primirii ereticilor si schismaticilor la
Ortodoxie, dupa ce, in prealabil, acestia renunta in
mod public la invatatura lor eronata si falsa si revin
la dreapta credinta.

Nou-botezatii, pecetluiti cu "arvuna Duhului Sfant"

prin ungerea cu Sfantul Mir, primesc harul si puterea
de a adanci si dezvolta darurile spirittuale dobandite
prin Taina Sfantului Botez. In ritualul sfintirii
locasului de cult, ungerea misterioasa cu Sfantul
Mir a Sfintei Mase, a peretilor altarului si a bisericii,
inchipuie ungerea pe care a savarsit-o Moise la cortul
sfant.

6) Tamaia - ea era adusa ca ofranda la templul

iudaic, iar in crestinism este considerata ca un prinos
sfant. In cultul Vechiului Testament, trebuia sa se
aduca dimineata si seara sacrificii de tamaie pe
aduca dimineata si seara sacrificii de tamaie pe
altarul special amenajat in Cortul Marturiei si apoi
in templu, numit "altarul tamaierii" (Ies. XXX, 1-8);
pe acest altar nu se arde numai tamaie curata, ci
erau amestecate inca patru ingrediente (Ies. XXX,
34) Proorocul Maleahi (cap. I, 11) prezice ca, dupa
venirea lui Mesia, se va aduce jertfa de tamaie de la
rasaritul soarelui pana la apus.  

                 

In canonul 3 apostolic se precizeaza ca la serviciul

liturgic "nu se aducea altceva la altar decat
untdelemn pentru candele si tamaie". Sfantul
Apostol Pavel in epistolele sale, spune ca Mantuitorul
S-a dat pe Sine jertfa lui Dumnezeu pentru noi "spre
miros de buna mireasma" (Efes. V, 2) iar la II Cor.
II, 15, vorbind despre apostoli, zice ca ei sunt lui
Dumnezeu "buna mireasma".

Despre folosirea tamaiei in cadrul Sfintei Liturghii

gasim mentiuni ii randuiala Liturghiei Sfantului
Iacob si in Liturghia Sfantului Marcu, ia mai tarziu
si in Liturghiile Sfintilor Vasile si Ioan Gura de Aur,
unde avem si formule speciale de binecuvantare a
tamaiei folosite la cadire.

 
Dar tamaierea nu era folosita numai in cadrul Sfintei
Liturghii, ci si alte sfinte slujbe si manifestari de
cult, ca: procesiuni, vohoade, inmormantari etc.
Obligatia tamaiei o aveau diaconii; de aceea Sfantul
Arhidiacon Stefan este zugravit in iconografie cu
o cadelnita in mana. Darurile aduse de catre magi
la intruparea Fiului lui Dumnezeu, au fost: aur,
smirna si tamaie.

Cand se cadeste la serviciile divine, tamaia reprezinta

o jertfa bine placuta ce se aduce inaintea lui
Dumnezeu in semn de cinstire si multumire pentru
toate darurile si binefacerile Sale.

7) Lumina in biserica

In Vechiul Testament, aprinderea facliilor si a

candelelor in timpul oficierii cultului religios era o
practica indatinata, cu caracter obligatoriu (Ies.
XXVII, 20; XXX; 8). Insusi Dumnezeu i-a poruncit
lui Moise sa aprinda candelele de la sfesnicul
adunarii (Ies. XL, 4), ca sa arda "de seara pana
dimineata" (Ies. XXVII, 21) iar Aaron sa se preocupe
de indeplinirea acestei misiuni "Vorbeste cu Aaron
si-i spune: Cand vei pune candelele in sfesnic, ca
sa lumineze partea cea din fata Lui, sa aprinzi in
el sapte candele. Si a facut Aaron asa: a aprins in
el sapte candele. Si a facut Aaron asa: a aprins in
sfesnic, ca sa lumineze partea cea din fata lui, sapte
candele, cum poruncise Domnul lui Moise" (Num. VIII,
2). De asemenea, in templul lui Solomon se gaseau 10
sfesnice de aur inaintea Sfintei Sfintelor (III Regi
VII, 49).

In Noul Testament observam ca, atunci cand

Mantuitorul a serbat Cina cea de Taina, spre seara,
au fost folosite lumini pentru luminarea foisorului.
De asemenea, Sfantul Apostol Pavel, pe cand se afla
in Troia, a savarsiti frangerea painii si a prelungit
lungul sau cuvant pana al miezul noptii si "in camera
de sus, erau multe lumini aprinse" (Fapte XX, 7-8).   

                  

Din scrierile patristice si marturiile istorice aflam ca

lumina a fost utilizata in cult inca de la inceputurile
erei crestine, ca ofranda adusa lui Duma nezeu.
Lumina a patruns in cultul divin si din motive de
necesitate, pentru a lumina adunarile liturgice,
care, in perioada persecutiilor se organizau in special
noaptea, cat si pentru a da mai multa solemnitate
slujbelor bisericesti.

Lumanarea, cu intelesul de faclie a dreptei credinte

Lumanarea, cu intelesul de faclie a dreptei credinte
si semn distinctiv al pastrarii neintrerupte a
legaturii cu Hristos, il insoteste pe credincios in toate
manifestarile sale cultice si religioase incepand de la
botez pana la mormant.

Alaturi de lumanari, Biserica Ortodoxa foloseste

in cultul divin si candele, cu una, doua sau mai
multe lumini. Candela, cand este impodobita cu mai
multe lumini, capata semnificatie simbolica aparte.
De pilda: sfesnicul si candela cu o singura lumina
inchipuie unitatea Dumnezeirii, cele cu doua lumini,
cele doua firi (omeneasca si dumnezeiasca) ale
Mantuitorului; cele cu trei lumini, Sfanta Treime; cele
cu patru lumini, pe cei patru evanghelisti sau cele
patru laturi ale lumii; cele cu sapte lumini, cele sapte
daruri ale Sfantului Duh sau cele sapte Taine; cele cu
douasprezece lumini pe cei 12 Apostoli etc.

Lumina simbolizeaza pe Dumnezeu. "Domnul este

luminarea mea si Mantuitorul meu, de cine ma
voi teme?" (Ps. 26, 1). Avand aceasta convingere
nestramutata, credinciosul se roaga astfel:
"trimite lumina Ta si adevarul Tau" (Ps. 42, 3),
"ca la Tine este izvorul vietii, intru lumina Ta
vom vedea lumina" (Ps. 35, 9), iar dupa primirea
Sfintei impartasanii, canta: "Am vazut lumina cea
Sfintei impartasanii, canta: "Am vazut lumina cea
adevarata, am primit Duhul cel ceresc...".

Mantuitorul se identifica pe Sine cu Lumina cea

spirituala si vesnica pe care "intunericul nu a
cuprins-o" (Ioan 1, 5) si ii indeamna pe oameni sa
vietuiasca in lumina sfintelor si dumnezeiestilor
Lui porunci si invataturi (Ioan 3, 19-21; 8, 12; 12,
35-36). La Liturghia Darurilor mai inainte sfintite,
preotul slujitor inalta sfesnicul cu lumini insemnand
cu el crucis, zicand: "Lumina lui Hristos lumineaza
tuturor!". Acest act anticipeaza lumina bucuriei, a
vietii si a mantuirii pe care a revarsat-o Hristos in
lume prin invierea Sa. De aceea, in noaptea slavitului
Praznic al Pastilor, preotul striga "veniti de luati
lumina", invitandu-i pe credinciosi sa guste din
bucuria luminii Care a restaurat integral faptura
umana si a descoperit sensul adevarat al existentei
omenesti si al intregii fapturi, caci "acum toate s-
au umplut de lumina, si cerul si pamantul si cele
dedesubt", asa cum canta biserica in catavasiile
sarbatorii.

La slujba inmormantarii, cand il insotim pe raposat

cu lumanari aprinse, ii aratam iubirea noastra si
comuniunea cu el, fiindca cel adormit continua sa fie
viu, ramanand el insusi o lumina ce trece la lumina
viu, ramanand el insusi o lumina ce trece la lumina
deplina si vesnica.

Lumanarea pe care preotul i-o da nasului la botez,

dupa cufundarea de trei ori a pruncului in apa,
simbolizeaza lumina interioara a harului impartasit.
Tot la fel si facliile aprinse pe care le tin in maini nasi
la cununie, reprezinta simbolul curatiei mirilor si al
luminii darului dumnezeiesc.

Deschizand perspectiva imparatiei luminii, Biserica

Ortodoxa ne arata ca toti suntem chemati sa urcam
pe treptele desavarsirii, ca sa devenim unii altora,
lumina, bucurie, mangaiere prin manifestarea iubirii
reciproce, pentru ca dincolo, in viata viitoare sa ne
impartasim de Lumina cea neinserata.

Ultima modificare: 7 nov. 2018