22.

CONTRACTUL DE ÎÎ N TRETŢ ÎNERE

Prin contractul de întreţinere una dintre părţi numită întreţinător se obligă să asigure
întreţinerea celeilalte părţi, numită întreţinut, pe tot timpul vieţii, în schimbul unei sume de bani
sau al înstrăinării unui lucru.
Contractul de întreţinere este un contract cu titlu oneros, în temeiul căruia una din părţi
transmite celeilalte proprietatea unuia sau mai multor bunuri în schimbul obligaţiei pe care
acesta şi-o asumă de a-i presta, în natură, cele necesare traiului în tot timpul vieţii, fiind, în
acelaşi timp, un contract aleatoriu, pentru că durata obligaţiei debitorului este în funcţie de
durata vieţii creditorului - eveniment necert.
Contractul de întreţinere are caracter consensual, fiind valabil încheiat prin acordul de
voinţă al părţilor. Prin excepţie, când contractul are ca obiect un teren, se impune ca o condiţie de
valabilitate, încheierea contractului în formă autentică.
Contractul este bilateral (sinalagmatie), ambele părţi asumându-şi obligaţii; prezintă
caracter „intuitue persoane" - ceea ce înseamnă că se încheie în considerarea întreţinătorului
(dar şi a întreţinutului); este un contract cu executare succesivă.
Pentru delimitarea contractului de întreţinere de contractul de vânzare- cumpărare trebuie
să se stabilească obligaţia principală, scopul principal urmărit de către părţi la încheierea
contractului. Astfel, în lipsă de alte criterii, prestaţia în bani va fi raportată la valoarea bunului.
Dacă prestaţia în bani reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului înstrăinat, contractul
este de întreţinere, iar în caz contrar, contractul este de vânzare-cumpărare.
Tot astfel, pentru a delimita contractul de întreţinere de donaţie este necesar să se
stabilească intenţia părţilor, care rezultă din conţinutul contractului şi din împrejurările de fapt.
Astfel, nu există donaţie, ci un contract de întreţinere, dacă părţile au convenit în scopul asigurării
unor avantaje reciproce. Faptul că la moartea întreţinutului se constată că valoarea întreţinerii
este mai mică decât valoarea bunului transmis nu transformă convenţia într-o donaţie, întrucât
contractul de întreţinere are caracter aleatoriu.
Contractul de întreţinere se deosebeşte şi de donaţia cu sarcină de întreţinere. Pentru
delimitare este necesar să fie folosite două criterii: unul obiectiv, respectiv valoarea întreţinerii
faţă de valoarea bunului transmis şi unul subiectiv, respectiv intenţia părţilor, scopul urmării de
acestea.
De asemenea, între contractul de întreţinere şi cel de rentă viageră există numeroase
asemănări, însă ele nu trebuie confundate, fiind contracte distincte. Principalele deosebiri dintre
ele sunt următoarele: contractul de rentă viageră dă naştere la o obligaţie de a da, iar contractul
de întreţinere la o obligaţie de a face; renta viageră este, în principiu, urmăribilă, în timp ce
întreţinerea nu poate fi urmărită de către creditori, fiind insesizabilă; renta viageră este
transmisibilă, putând forma obiectul unei cesiuni, în timp ce creanţa de întreţinere este personală
şi netransmisibilă.
Condiţiile de validitate ale contractului de întreţinere. Ambele părţi ale contractului
trebuie să aibă capacitatea de a face acte de dispoziţie, respectiv să aibă capacitate deplină de
exerciţiu, deoarece întreţinutul transmite proprietatea asupra unui bun sau a unei sume de bani,
iar întreţinătorul nu are o simplă activitate de administrare (în caz de neexecutare a obligaţiei
asumate poate fi obligat la plata de daune-interese). Dacă întreţinerea este prestată în favoarea
1
unei terţe persoane, atunci beneficiarul întreţinerii, fiind străin de contract, nu poate cere
desfiinţarea contractului, ci numai executarea acestuia.
În privinţa consimţământului, se vor aplica regulile generale prevăzute de dreptul comun,
acesta trebuind să fie liber exprimat şi neviciat.
Contractul de întreţinere are un dublu obiect:
- obiectul prestaţiei întreţinutului;
- obiectul prestaţiei întreţinătorului.
Obiectul prestaţiei întreţinutului îl constituie bunul transmis sau suma de bani plătită de
întreţinut în schimbul întreţinerii. Pot fi transmise prin contract atât bunuri mobile, cât şi imobile
(construcţii sau terenuri), cu condiţia ca bunurile respective să se afle în circuitul civil.
Obiectul prestaţiei întreţinătorului îl reprezintă întreţinerea. Noţiunea de întreţinere are
un sens larg, cuprinzând: procurarea şi prepararea hranei, cumpărarea de îmbrăcăminte,
încălţăminte, lenjerie (de pat şi de corp), medicamente. Îngrijiri medicale, efectuarea curăţeniei,
plata consumului de electricitate, apă, canal, combustibil etc., neavând nicio relevanţă faptul că
beneficiarul întreţinerii are suficiente mijloace materiale de întreţinere. Întrucât întreţinerea se
acordă în natură, de cele mai multe ori părţile locuiesc împreună, în acelaşi imobil, dar pot
conveni şi în sensul să aibă locuinţe separate. În ceea ce priveşte cauza contractului de
întreţinere, vor fi aplicabile regulile generale prevăzute de dreptul comun în materie: să existe, să
fie licită şi morală.
Efectele contractului de întreţinere
1. Obligaţiile întreţinutului. Din contractul de întreţinere rezultă pentru întreţinut
următoarele obligaţii:
- de a transmite proprietatea bunurilor promise;
- de a preda aceste bunuri şi de a le conserva până la predare;
- de a garanta întreţinătorul pentru evicţiune şi pentru viciile ascunse ale lucrului.
2. Obligaţiile întreţinătorului. Principala obligaţie a întreţinătorului este aceea de a presta
întreţinerea în natură, în condiţiile prevăzute în contract. Datorită caracterului preponderent
alimentar al obligaţiei de întreţinere, ea trebuie executată permanent, fiind o obligaţie de a face,
care se execută zi cu zi. Aşa fiind, în caz de neexecutare, întreţinutul poate cere şi rezoluţiunea
contractului fără o prealabilă punere în întârziere (termenul fiind considerat esenţial) şi fără ca
instanţa judecătorească să poată acorda întreţinătorului un termen de graţie pentru executare.
Contractul de întreţinere este un contract cu executare succesivă, în ceea ce priveşte
obligaţia de întreţinere (obligaţie de a face), care, prin caracterul său determină de fapt
principalele caracteristici particulare ale contractului. Aşa cum ştim, sancţiunea care intervine
este rezilierea contractului, în cazul nerespectării obligaţiilor. Trebuie însă să subliniem că spre
deosebire de alte contracte cu executare succesivă, unde, în caz de neexecutare a obligaţiilor
asumate se poate cere doar rezilierea contractului, în cazul contractului de întreţinere,
întreţinătorul poate cere şi rezoluţiunea contractului.
Locul executării întreţinerii este acela prevăzut de părţi în contract, iar, în lipsă de
stipulaţie expresă, întreţinerea se execută la domiciliul întreţinutului, plata fiind portabilă. Dacă
există mai mulţi întreţinuţi sau mai mulţi întreţinători, obligaţia de a presta întreţinerea este
indivizibilă, putând fi pretinsă integral de oricare din întreţinuţi şi la oricare dintre întreţinători.
Transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere. Executarea obligaţiei de întreţinere are
loc, în principiu, în natură. Totuşi, în baza principiului libertăţii contractuale, părţile pot stabili,
2
atât la încheierea contractului, cât şi pe parcursul executării acestuia, ca prestarea întreţinerii să
se facă prin echivalent bănesc, astfel încât să se plătească sume de bani egale cu valoarea
întreţinerii la termenele stabilite de părţi.
Dacă întreţinătorul nu-şi execută în mod culpabil obligaţia de întreţinere sau întreţinutul
refuză fără temei prestarea întreţinerii, atunci instanţa judecătorească, la cererea părţii
interesate, poate stabili obligaţia de întreţinere printr-o sumă de bani, plătită periodic, cu titlul de
despăgubiri echivalente.
Instanţa judecătorească nu va putea să dispună transformarea obligaţiei de întreţinere în
bani decât dacă sunt îndeplinite două condiţii:
- executarea în natură să nu fie posibilă datorită culpei uneia dintre părţile
contractului;
- partea neculpabilă să nu fi cerut rezoluţiunea contractului pentru neexecutare.
Transformarea pe cale judiciară a obligaţiei de întreţinere în echivalent bănesc nu este o
novaţie, raporturile dintre părţi fiind guvernate în continuare de regulile aplicabile contractului de
întreţinere şi nu celui de rentă viageră.
Având în vedere că acest contract de întreţinere este un contract nenumit se vor aplica
regulile generale din materia obligaţiilor, urmând a fi aplicate astfel dispoziţiile dreptului comun
pentru contractele sinalagmatice cu privire la rezoluţiunea contractului. Neexecutarea la termen
a obligaţiei de întreţinere asumate prin contract poate atrage rezoluţiunea contractului.
Rezoluţiunea poate avea loc numai în cazul în care una dintre părţi nu-şi execută în mod
culpabil obligaţiile sale. Astfel, dacă din motive fortuite, întreţinătorul nu a putut presta
întreţinerea, rezoluţiunea nu poate fi dispusă de către instanţa judecătorească.
În privinţa efectelor rezoluţiunii contractului de întreţinere este de subliniat că
rezoluţiunea va avea ca efect repunerea părţilor în situaţia anterioară, însă cu anumite
particularităţi, determinate de caracterul aleatoriu al contractului de întreţinere. Astfel,
întreţinutul va redobândi dreptul de proprietate asupra bunului transmis, însă nu va trebui să
restituie valoarea întreţinerii prestate. Acest lucru se datorează faptului că acest contract are
caracter aleatoriu, în caz contrar debitorul întreţinerii putând să înceteze prestarea întreţinerii ori
de câte ori valoarea întreţinerii prestate ar depăşi valoarea bunului primit. Dacă în schimbul
bunului transmis, înstrăinătorul a achitat şi un preţ, acesta trebuie să îi fie restituit, sub acest
aspect contractul neavând caracter aleatoriu.