Caracteristica detectorului Geiger-Muller.

Scopul lucrării: obţinerea caracteristicii contorului Geiger-Muller, a tensiunii de prag, a

întinderii palierului, a tensiunii optime de lucru şi calculul sensibilităţii acestuia.

Teoria lucrării.
Detectorul Geiger-Müller este constituit din doi electrozi: catodul cilindric (construit din
metal, sticlă metalizată sau grafitată) şi anodul (un fir metalic subţire, de obicei din wolfram, cu
diametrul de 0.1-0.2 mm) situat pe axa cilindrului.
Detectoarele Geiger-Müller pot fi cu gaze inerte
(ex. argon) şi vapori organici, sau cu gaze inerte şi
halogeni.
Între electrozii detectorului Geiger-Müller se
aplică o tensiune electrică continuă.
Pătrunzând în volumul sensibil al R u
U
detectorului, radiaţia nucleară (electroni, pozitroni,
particule încărcate, etc.) interacţionează cu atomii
gazului, pe care îi ionizează, creând astfel un anumit număr de perechi de ioni pozitivi şi
electroni. Ionii pozitivi sunt atraşi (colectaţi) de catod, iar electronii de anod. Ca rezultat în
circuitul detectorului ia naştere un impuls electric de scurtă durată (până când toţi electronii
ajung la anod).
Prin caracteristica unui detector Geiger-Müller se înţelege graficul care exprimă
dependenţa vitezei de numărare a detectorului de tensiunea aplicată acestuia, în condiţiile unui
flux constant de particule ajunse la detector (viteza de numărare se notează cu n şi se dă în
impulsuri pe minut).
Aliura caracteristicii poate fi urmărită în
figură. Pentru tensiuni mai mici decât tensiunea de n (imp/s) D
prag UA, amplitudinea impulsurilor produse de
detector este mai mică decât pragul de sensibilitate al
B C
numărătorului electronic şi ca urmare ele nu sunt
înregistrate.
La sporirea tensiunii aplicate detectorului A U(V)
peste valoarea UA, amplitudinea celor mai puternice
impulsuri începe să depăşească pragul de sensibilitate UB UC
al numărătorului şi sunt înregistrate de acesta.
Numărul de impulsuri înregistrate creşte odată cu valoarea tensiunii, porţiunea AB a
caracteristicii corespunzând zonei de multiplicare proporţională în gaz.
Peste valoarea UB a tensiunii caracteristica prezintă un palier. În domeniul UB<U< UC
amplitudinea impulsurilor produse de detector este practic aceeaşi, indiferent de tipul şi de
energia particulelor incidente. Aceasta constituie zona de funcţionare a detectoarelor în regim
Geiger-Müller.
Fiecare detector Geiger-Müller poate fi caracterizat prin panta palierului (sensibilitatea
de numărare a detectorului la schimbarea tensiunii de alimentare), care se exprimă în procente de
variaţie (relativă) a vitezei de numărare la suta de volţi de palier.
1 n2  n1  % 
S   10 4  
U 2  U1 n2  n1  100V 
n1 
2
Un detector este cu atat mai bun (are indicaţii corecte, cu cat sensibilitatea este mai mică.
În formula de mai sus n1  nU1  , resepectiv n2  nU 2  , cu U1 si U2 valori din cadrul
palierului.
 Panta detectorului Geiger-Müller are valori cuprinse între (2 - 12)%/100V, iar palierul se
întinde pe 200-300 volţi. La tensiuni mai mari decât UC avalanşele secundare care apar în
detector produc o creştere mai rapidă a vitezei de numărare. Peste valoarea UC descărcarea
devine continuă şi apare pericolul deteriorării detectorului. De aceea este interzisă depăşirea
acestei valori la ridicarea experimentală a caracteristicii.
Detectoarele au un timp de viaţă limitat, putând înregistra doar 108 - 109 impulsuri, după
care caracteristica de numărare se alterează treptat; palierul se micşorează în timp ce panta lui
creşte. Creşterea pantei face ca detectorul să numere diferit în funcţie de tensiunea lui de
alimentare. De aceea în exploatare este indicată verificarea periodică a caracteristicii de
numărare a detectoarelor.
Tensiunea de lucru se alege în prima jumătate a palierului, iar valoarea ei depinde de
tipul detectorului fiind de aproximativ 400V pentru detectoarele ce au ca gaz de extincţie un
halogen şi 800 - 1700V pentru detectoarele cu gaz de extincţie organic.

Modul de lucru. Se măsoară petru diverse tensiuni aplicate pe detector numărul de

impulsuri într-un interval de timp dat şi se completează tabelul de mai jos. Intervalul de timp
pentru masurători este de 10 secunde pentru sursă sau de 60 de secunde în cazul în care
măsurătorile se referă la fondul radioactiv natural (care este mult mai slab decat sursa). Pentru
fiecare măsurătoare se calculează dispersia (abaterea standard)  n .

U(V) 200 250 300 350 400 450 500 550 600 650 700 750 800
N (imp) 0
N 0
n  (imp/s)
t
n 0
n  (imp/s)
t

Se trasează graficul n  f U  , grafic ce reprezintă caracteristica contorului Geiger-

Muller, reprezentând şi erorile de măsură. Se obţine un grafic de forma celui din figura alăturată.
Graficul reprezintă o curbă netedă, continuă,
crescătoare, dusă printre punctele experimentale şi n (imp/s)
delimitată de barele de eroare. D
Se consideră două puncte de pe grafic din zona
palierului ( n1 ; U 1 ) respectiv ( n2 ; U 2 ) şi se calculează B C
panta:
1 n2  n1  %  A
S   10 4   U(V)
U 2  U1 n2  n1  100V 
n1 
2 200 800
Observaţie: Într-un interval U se constată că
se poate duce o dreaptă aproape paralelă cu axa OU . Acest interval de tensiune marchează zona
de funcţionare în "palierul" detectorului G-M.