NOŢIUNI DE CALCUL AL ERORILOR

Măsurarea unei mărimi fizice implică atât găsirea valorii celei mai
apropiate de valoarea exactă a mărimii fizice cât şi estimarea preciziei acesteia.
Orice mărime fizică este complet caracterizată atât prin valoarea ei
numerică cât şi prin unitate de măsură. (l=50cm, m=45g, V=100m3).
A măsura o mărime înseamnă a o compara cu etalonul.
Determinarea valorii unei mărimi se poate face fie direct, atunci când
rezultatul se citeşte direct pe instrument, sau indirect, prin calculul mărimii din
valorile altor mărimi determinate direct. De exemplu: lungimea, timpul, masa,
temperatura se determină prin citire directă pe riglă, cronometru, balanţă,
termometru.
Pentru determinarea unei densităţi, de exemplu, trebuie să se efectueze
un calcul, adică să se împartă o masă la un volum, ambele determinate direct.

1.Erori de măsură

Orice măsurătoare fizică implică întotdeauna erori.

La efectuarea unei determinări, prin repetarea aceleiaşi măsurători
realizată în condiţii identice, se obţin de obicei rezultate diferite, diferenţele
fiind în general mici. Acest fapt dovedeşte că măsurătorile efectuate sunt numai
aproximativ exacte, ele fiind întotdeauna afectate de anumite erori.
Prin eroare se înţelege diferenţa dintre valoarea reală şi cea
măsurată.
Erorile de măsură se clasifică în erori sistematice şi erori accidentale
(întâmplătoare).

2.Erorile sistematice se datoresc

-unor defecte de construcţie a aparatelor;

-adoptării unei metode de lucru eronate;
-neglijării sistematice a influenţei factorilor externi: temperatură, presiune,
umiditate etc.
Caracteristic pentru erorile sistematice este denaturarea masurătorii de
fiecare dată în acelaşi sens, fie mărind, fie micşorând valorile determinărilor cu
aceeaşi mărime constantă.
Erorile sistematice nu pot fi evitate decât eliminând cauza, adică:
-schimbând aparatele;
-modificând metoda de lucru;
-introducând anumite corecţii speciale.
9
 3.Erorile accidentale se datoresc:

-sensibilităţii reduse a simţurilor noastre;

-sensibilităţii relative a aparatelor de măsură;
-lipsei de invariabilitate a mărimii de măsurat.
Spre deosebire de erorile sistematice, erorile accidentale se produc în
ambele sensuri ale valorii exacte a mărimii de măsurat, adică măresc sau
micşorează în mod arbitrar valoarea mărimii fizice măsurate. Erorile
accidentale nu pot fi diminuate , dar pot fi reduse prin efectuarea unui număr
mai mare de determinări.
Fie r valoarea exactă a mărimii măsurate.
Efectuând în condiţii identice un număr mare n de daterminări se obţin
valorile măsurate ri , i=1,...,n. Valoarea cea mai probabilă a mărimii măsurate
este media aritmetică a tuturor rezultatelor ri:

n
rm = ( ri) / n (1)
i=1

Inevitabilitatea erorilor de măsură pune problema preciziei măsurătorilor.

4. Eroarea mediei aritmetice. Precizia rezultatului

Precizia rezultatului este dată de precizia cu care aproximăm valoarea

adevărată(reală) a mărimii fizice r prin media aritmetică rm, adică de eroarea
mediei aritmetice pentru care demonstraţia (neefectuată aici ) dă valoarea:

n
S= (  (ri-rm)2 ) / ( n (n-1) ) (2)
i =1

Această mărime scade cu creşterea numărului de măsurători, deci

precizia se poate mări prin efectuarea unui număr cât mai mare de determinări.
Deci valoarea reală r a mărimii de determinat se va găsi probabil în
interiorul (rm - S, rm+S). Rezultatul final al determinării se va scrie sub forma:

r = rm ± S (3)

5.Eroarea absolută şi eroarea relativă.Precizia măsurătorilor

10
 Presupunem că pentru determinarea mărimii fizice a cărei valoare
exactă este r au fost executate n măsurători efectuate în condiţii identice,
obţinându-se la fiecare determinare o altă valoare ri (i=1,2,...,n).
Eroarea absolută este diferenţa dintre valoarea exactă şi valoarea
obţinută prin măsurare a mărimii fizice respective. Deoarece valoarea exactă r
a mărimii fizice nu este cunoscută, în locul ei se consideră valoarea cea mai
probabilă rm..

Eroarea absolută a măsurătorii i este:

ri = rm - ri (4)

Dar precizia cu care s-au efectuat măsurătorile nu se poate aprecia

numai după eroarea absolută.
De exemplu, dacă s-au măsurat două lungimi, una de 1 mm şi alta de 1
m cu aceeaşi eroare absolută ( r = ± 0,2 mm ) se remarcă imediat că la prima
determinare aceeaşi eroare absolută denaturează cu mult mai mult rezultatul
decât la a doua.

Pentru a realiza în ce măsură o eroare absolută afectează precizia

măsurătorii se introduce eroarea relativă, ex, definită prin raportul dintre
eroarea absolută şi rezultatul măsurătorii respective primat în procente:

(ri/ri) * 100% (5)

În exemplul precedent prima măsurătoare a fost efectuată cu o eroare

relativă (0,2/1)*100=20%, iar a doua (0,2/1000)*100=0,02%
În majoritatea cazurilor se urmăreşte determinarea unei mărimi obţinute
prin calcul pe baza unor măsurători directe. Erorile făcute la determinarea
acestora se transmit prin calcul rezultatului final obţinut.

Fie p o mărime fizică depinzând de mărimile fizice x j măsurabile direct

cu ajutorul unuia sau al mai multor aparate:

p = p (x1, x2 .., xj, . xN) (6)

Variaţia infinit de mică dp a mărimii fizice p este determinată de

variaţiile infinit de mici dxj ale mărimilor xj prin relaţia:

11
 dp =  (p/xj) dxj (7)
j=1

Trecând la variaţii finite mici ale mărimilor xj se obţine:

N
p =  (p/xj) xj (8)
j=1

unde p reprezintă eroarea absolută a mărimii fizice p, când este calculată în

funcţie de mărimile xj determinate cu o eroare absolută xj . Orice aparat de
măsură are o anumită precizie care corespunde cu cea mai mică diviziune ce
există pe scala pe care se fac citirile. Astfel, la determinarea unei mărimi xj
măsurabile direct, vom considera ca eroare absolută maximă , justificată de
insăşi construcţia aparatului, chiar diviziunea cea mai mică de pe scală.
Pentru a considera cazul cel mai nefavorabil, când erorile absolute
maxime xj ale mărimilor xj se adună, reconsiderăm relaţia (8) sub forma:

p =  p/xj * xj (9)

j=1

Vom considera bune doar acele determinări care satisfac relaţia:

pm - p < pi < pm + p (10)

unde i= 1, 2, .. .,n , n fiind numărul total de determinări.

Eroarea relativă maximă va fi dată de raportul dintre eroarea absolută
maximă p şi mărimea p, exprimat în procente:

(p / p ) * 100% (11)

În practică, eroarea relativă maximă se calculează logaritmând şi apoi

diferenţiind relaţia (6), deoarece dp/p reprezintă chiar diferenţiala logaritmului
natural al funcţiei compuse p. Se trece apoi de la variaţiile infinitezimale la
variaţii finite mici, care se iau toate cu acelasi semn (eventualele scăderi se
reconsideră ca adunări) pentru a determina eroarea relativă în cazul cel mai
nefavorabil.
Se pune problema cu câte zecimale trebuie calculată valoarea lui p din
valorile lui xj : zecimalele care se schimbă prin adunarea sau scăderea erorii
maxime p nu sunt precise şi nu are sens ca dintre ele să apară mai multe decât
una în rezultat.

12
 6.Eroarea medie pătratică. Numărul necesar de măsurători

Eroarea medie pătratică  a unui şir de măsurători ale mărimii fizice p se

defineşte ca fiind:
N
=  (pi-pm)2 / (n -1) (12)
i=1

Cunoscând eroarea mediei aritmetice S şi eroarea medie pătratică , se

poate determina numărul necesar de măsurători pentru ca eroarea mediei
aritmetice să fie mai mică decât o anumită valoare fixată dinainte.

Împărţind relaţia (12) la relaţia (2) rezultă:

/ S = n (13)

de unde n = 2 / S2 (14)

Se observă că numărul determinărilor este cu atât mai mare cu cât

eroarea mediei aritmetice S este mai mică, adică cu cât cerem ca precizia
rezultatului să fie mai mare.
Notă: în literatura de specialitate eroarea medie pătratică este notată şi .

7.Exemplu de calcul

Pentru a efectua calculul erorilor la o lucrare practică procedăm în

modul următor:
a) Calculăm media aritmetică a determinărilor, pm, conform relaţiei (1).
b) Calculăm expresia erorii relative maxime p/p prin logaritmarea, apoi
diferenţierea relaţiei ce defineşte mărimea fizică p, în funcţie de mărimile x j,
măsurabile direct. Apoi se înlocuiesc diferenţialele prin diferenţe finite, precum
şi eventualele scăderi prin adunări.
c) Stabilim eroarea absolută maximă xj a mărimilor direct măsurabile, de
obicei luând cea mai mică diviziune de pe scara aparatului cu care se execută
măsurătorile.
d) Calculăm valoarea erorii relative maxime p/p, luând în considerare
valoarea pi a determinării ce dă rezultatul cel mai apropiat de valoarea mediei
aritmetice pm.
e) Calculăm eroarea absolută maximă, utilizând valoarea erorii relative
maxime calculată la punctul d):

13
 p = pm .(p / p ) ,

concluzionând şi asupra numărului de zecimale pe care le considerăm la

rezultat.
f) Stabilim care dintre determinnările noastre sunt bune: cele cuprinse între
valorile pm-p şi pm+p.
g) Calculăm eroarea mediei aritmetice S conform relaţiei (2) şi dăm rezultatul
final al determinării:
pm = p ± S

h) Calculăm eroarea medie pătratică  conform relaţiei (12) şi dacă  < p

rezultă că eroarea determinărilor noastre este mai mică decât eroarea maximă
ce poate proveni din neprecizia aparatului.

Aplicăm această procedură pentru lucrarea practică "Determinarea

coeficientului de tensiune superficială cu ajutorul stalagmometrului".

Coeficientul de tensiune superficială al lichidului analizat se calculează

cu formula:
 = 0 (/0) (n0/n)

unde: - 0 este coeficientul de tensiune superficială al apei pure la temperatura

de lucru, de exemplu 72,5 dyn/cm la 200C;
- , 0 sunt densităţile lichidului analizat, respectiv a apei la
temperatura de lucru (0,8g/cm3 şi respectiv 0,99823g/cm3);
- n0, n sunt numărul de picături de apă şi respectiv de lichid, numere
determinate experimental.

Rezultatele experimentale sunt trecute în tabelul următor.

Nr. n0i ni i m (m - i)2

14
 det. (dyn/cm) (dyn/cm)
1 28 72 22,59 0,3481
2 29 72 23,40 0,0484
3 28 71 22,91 23,18 0,0729
4 30 73 23,88 0,4900
5 29 73 23,08 0,0100
6 28 70 23,24 0,0036

a) m = (22,59 + 23,40 + 22,91 + 23,88 + 23,08 + 23,24)/6

m = 23,18 dyn/cm.

b)  = 0 (/0) (n0/n)

ln  = ln 0 + ln  - ln 0 + ln n0 - ln n

d  /  = d 0/0 + d/ - d0/0 + d n0/n0 - d n/n ,

dar 0,  şi 0 sunt constante, deci:

d  /  = d n0/n0 - d n/n d →  iar  ,, - ‘’ → ,, +’’

  /  =  n0/n0 + n/n

c)  n0 =  n = 1, unu fiind cel mai mic număr de picături măsurabil.

d)   /  se calculează pentru determinarea nr. 6, al cărei rezultat este cel

mai apropiat de m:

  /  = 1/28 + 1/ 70 = 0,0500

e)   = m (  / ) = 1,1590

Se constată că cifra unităţilor este afectată de eroarea absolută

maximă (m +-  ), deci rezultatul se dă, în asest caz, fără zecimale.

f) m -    i  m +  

22,0210  i  23,3390

15
 Observăm că determinările 2 şi 4 nu au fost executate corect.
g)
n
S= (  (ri-rm)2 ) / ( n (n-1) ) = 0,9730 /( 6 . 5)
i=1

S = 0,1826

Valoarea coeficientului de tensiune superficialã va fi :

 = m +- S,

dar ţinând cont de observaþia de punctul e) , rezultatul va fi:

 = 23 dyn/cm

h)
 = ( m - i )2 / n

 = 0,9730 / 6 = 0,4027

Se observă că    ( 0,4027  1,1590), deci eroarea

determinărilor noastre este mai mică decât eroarea maximă provenită din
neprecizia aparatului. Aceasta înseamnă că lucrarea a fost efectuată corect

16