Rolul instituțiilor UE în guvernanța europeană

Edificarea instituțională a Comunității Europene a fost un proces relativ îndelungat,

început în anii 50 prin aplicarea a patru principii de bază:

a. rolul esențial al instituțiilor comunitare în crearea unui nou tip de relații între statele
europene;
b. independența instituțiilor prin prisma autorității lor, promovării intereselor comune,
independenței financiare;
c. cooperarea între instituții, pentru a îmbina interesele naționale cu cele comunitare
prin conferirea unor atribuții specifice și excluderea subordonării;
d. egalitatea între statele membre, prin numărul egal de voturi în Consiliu între statele
mari și suprareprezentarea statelor mici în Consiliu și în Parlament.

Prin Acordul de la Bruxelles din 1965, Comisiile și Consiliile celor trei comunități
economice au fuzionat, dar această fuziune a fost numai de ordin instituțional, nu și
funcțional, instituțiile comunitare continuând să-și exercite atribuțiile prevăzute în tratate.
În 1974 s-a înființat Consiliul European, care și-a început activitatea în 1975 și care este
mai mult un cadru instituțional decât o instituție propriu-zisă. În 1975 a fost creată Curtea de
Conturi a Comunității, iar în 1979 a fost ales primul Parlament European. După Tratatul de la
Maastricht (1992), Curtea de Conturi și Comitetul Regiunilor au devenit instituții comunitare,
iar Tribunalul de Primă Instanță a devenit o componentă a Curții de Justiție în 1987 Alte
instituții și agenți comunitare au fost înființate pe parcursul procesului și au contribuit la
diversificarea și consolidarea structurii instituționale.
Activitatea instituțiilor este ghidată de trei principii importante:

- principiul autonomiei de voință: instituțiile au posibilitatea de a-și elabora

regulamente proprii de organizare și funcționare și de a-și numi propriii funcționari.
Instituțiile nu au personalitate juridică, ci ele reprezintă Comunitățile Europene în
raporturile cu terții, acestea din urmă fiind entități de drept internațional, iar
reprezentarea Comunităților Europene de către instituțiile comunitare se face prin
virtutea mandatului conferit de statele membre prin tratate.
- principiul atribuirii de competențe: instituțiile îndeplinesc numai atribuțiile stabilite
în mod expres, nefiind permisă îndeplinirea unor atribuții implicite sau deduse.
Rațiunea acestui principiu rezidă în necesitatea asigurării unei rigori în planul acțiunii
și răspunderii instituțiilor pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor/
competențelor lor.
- principiu echilibrului interinstituțional: presupune acapararea puterilor sau
competențelor, ceea ce înseamnă că ele nu pot fi delegate, transferate de la o instituție
la alta, căci nici o instituție nu poate bloca îndeplinirea atribuțiilor alteia și că nu-și
poate spori puterile pe seama celorlalte. De asemenea, acest principiu presupune
cooperarea sau colaborarea între instituții pentru îndeplinirea obiectivelor UE și a
sarcinilor specifice.
 Fiecare instituție are funcțiile ei predominante care nu coincid cu cele ale instituțiilor
similare din statele membre. Fiecare instituție promovează interese specifice, putându-se
vorbi despre o loialitate multiplă:

- Comisia: promovează interesele generale;

- Consiliul UE: promovează interesele statelor membre;
- Curtea de Justiție a UE: promovează respectarea și aplicarea dreptului comunitar.

Instituțiile au atribuții complexe, dar există o separare a puterilor care asigură eficiența
activităților și mult discutatul echilibru instituțional.
UE este o mare putere economică și comercială, un partener politic și militar esențial
pentru SUA, dar un actor politic destul de modest pe plan internațional, unde dezideratul
afirmării unei identități proprii și al unei prezențe politice mai percutante este încă greu de
atins.
De aceea, după Maastricht UE s-a restructurat pe trei piloni, caracterul supranațional
fiind pregnant pe pilonul 1 al Comunităților Economice, iar cel interguvernamental dominând
pilonii 2 și 3.
Pilonul 1 – Comunitățile Economice
Pilonul 2 – PESC
Pilonul 3 – JAI
Obiectivul de promovare a unui progres economico-social echilibrat și durabil urma să
fie realizat prin mijloace cum sunt: coeziunea economică și socială, precum și uniunea
economică și monetară. Obiectivul de afirmare a propriei identități pe scena internațională
urma a fi atins prin implementarea unei politici externe și de securitate comună care putea să
conducă și la o politică de apărare comună. Implementarea PESC a însemnat acțiuni comune
față de terți în detrimentul acțiunilor individuale ale statelor membre.
Totodată, s-a pus problema reformei instituționale atât pe linia eficienței guvernanței,
creșterii transparenței și reducerii deficitului democratic, cât și legat de marile provocări din
fața UE:
 lărgirea Comunității Europene spre centrul și estul Europei: implică modificări
de ordin instituțional, dar nu și ale principiilor structurale;
 procesul de globalizare din economia mondială: necesită perfecționarea continuă
a guvernanței comunitare și a racordării ei la guvernanța globală;
 progresul pe linia integrării sociale și politice;
 accelerarea procesului de integrare (integrare flexibilă sau diferențiată – Europa
à la carte sau Europa cu geometrie variabilă; Europa cercurilor concentrice sau
Europa cu două, trei, patru viteze; Europa cu nucleu dur).
Pentru îmbunătățirea guvernanței comunitare s-a ridicat chestiunea deficitului
democratic, care s-a pus atât pentru instituțiile comunitare, cât și pentru autoritățile naționale.
Reducerea deficitului presupune implicarea partidelor politice, precum și participarea mai
intensă cetățenilor la procesul politic nu doar prin voturi și alegeri, ci și printr-o activitate
susținută de lobby pe lângă comitetele și birourile parlamentare și pe lângă Comisie.
Organizațiile și grupurile de interese pot de asemenea influența din ce în ce mai mult
instituțiile.
 Comisia Europeană
(1951) Înalta Autoritate a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului

Trăsături generale

 Este principalul organ executiv al UE

 Rol în guvernanța comunitara
 Principal antreprenor și forța motrice a activităților UE

Componența (din 2004)

 25 Comisari (câte unul din fiecare țară membră) – desemnați de statele UE și

Președintele Comisiei
 5 vicepresedinți
 Președinte - desemnat de Consiliul European

Toți membrii sunt desemnați pe o perioadă de 5 ani, pentru maxim 2 mandate și

desemnarea lor este aprobată de Parlamentul European; sunt independenți în exercitarea
funcțiilor lor (nu pot fi influențați de statele membre din care provin). Aceștia formează un
colegiu, iar fiecare comisar răspunde de un anumit portofoliu / un domeniu specific de
activitate (Directorat General - DG). Unele DG-uri pot avea in componenta intre 15000 -
24000 de persoane, majoritatea interpreti si translatori, iar Comisia are peste 110 delegati in
celelalte tari si Organizatii internationale.
Deciziile se iau, în cadrul întrunirilor Comisiei, sub conducerea Președintelui și pe
baza majorității simple, în urma aplicării următoarelor proceduri:
1. procedura de delegare - un comitet este împuternicit să decidă în anumite domenii,
deși Comisia își menține răspunderea colectivă
2. procedura scrisă - Secretariatul General este coordonator și notifică în scris
departamentele și cabinelete comisarior

Responsabilitatile și atribuțiile Comisiei

1. Asigurarea aplicarii prevedereilor tratatelor si actelor adoptate de institutiile

comunitare - supravegheaza aplicarea dreptului comunitar, are puteri legate de
politici comune precum concurenta, comert, transport si poate impune amenzi si
penalizari agentilor economici din UE
2. Formularea de recomandari si furnizarea de decizii - face recomandari si publica
opinii cu caracter informativ / consultativ
3. Exercitarea propriilor puteri decizionale / executive - in domeniul pietei comune,
uniunii vamale, concurentei, agriculturii, bugetului UE si relatiilor externe. Puterea
decizionala nu se poate delega
4. Exercitarea puterilor conferite de Consiliu - au fost adoptate adoptat 4 tipuri de
proceduri decizionale: consultativa, de management (utilizata in cadrul PAC si
pescuitului, se bazeaza pe vot majoritar), de reglementare (in cazulunor prevederi
esentiale), de siguranta (privind masurile de siguranta)
 5. Participarea la procesul legislativ - Comisia are drept exclusiv de initiativa
legislativa si raspunde politic pentru propunerile facute
6. Negocierea acordurilor institutionale si reprezentarea Comunitatii - sunt
negociate mai ales acordurile comerciale si se pune accent pe relatiile cu organizatii
internationale (OMC, ONU, etc)
7. Implementarea bugetului UE - propune propriul buget si face estimari pentru
bugetele celorlaltor institutii, administreaza fondurile structurale, asistenta financiara,
imprumuturile, etc
8. Publicarea raportului general anual al activitatilor Comunitatii

Impactul Tratatului de la Lisabona asupra Comisiei Europene

Principala misiune a Comisiei Europene este sa promoveze interesul general european.

Tratatul de la Lisabona aduce schimbari la nivelul structurii acesteia. Potrivit principiului
rotatiei egale intre statele membre, incepand din 2014, colegiul va fi format dintr-un numar de
comisari egal cu doua treimi din numarul statelor membre (adica 18, in cazul unei Uniuni cu
27 de tari). Numarul membrilor Comisiei va putea fi modificat de Consiliul european cu
unanimitate de voturi.
Alta schimbare importanta: Tratatul de la Lisabona introduce o legatura directa intre
rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European si alegerea candidatului la presedintia
Comisiei.
De asemenea, trebuie mentionat ca rolul presedintelui Comisiei va fi consolidat, din
moment ce acesta ii va putea obliga pe membrii colegiului sa demisioneze.

Consiliul Uniunii Europene

Reprezintă împreună cu Parlamentul European latura legislativă a U.E. Are ca prim loc
de întâlnire sediul de la Bruxelles, iar ca al doilea loc Strasbourg. Mai poartă denumirea de
„Consiliul de Miniștrii” și este des confundată cu Consiliul Europei și Consiliul European,
care sunt instituții diferite.
Membrii săi sunt miniștrii din guvernele statelor membre UE. Reuniunile miniștrilor
sunt pregătite de funcționarii naționali din comitetele și grupurile de lucru ale Consiliului. Cel
mai important dintre comitete este Comitetul Reprezentanților Permanenți (Coreper). Coreper
este alcătuit din funcționari naționali.
Reprezentanțele permanente sunt alcătuite din funcționari naționali, care au sarcina de a
urmări principalele subiecte negociate și de a pastra legătura cu celelalte instituții. Există cca
250 de grupuri de lucru.
Deciziile:
- 70% din decizii sunt luate în grupurile de lucru;
- 10-15% din decizii sunt luate în Coreper;
- 10-15% din decizii sunt luate de miniștrii înșiși.
Guvernele naționale lucrează în paralel cu Consiliul. Consiliul negociază asupra
propunerilor detaliate de acțiune a U.E. Procedurile Consiliului sunt gestionate de
președinția acestuia. Președinția se schimbă din 6 în 6 luni. Președinția Consiliului conduce
toate reuniunile la toate nivelurile.
Președinția vorbește în numele Consiliului în dialogul cu alte instituții ale U.E.
Președințiile Consiliului și ale Parlamentului European trebuie să colaboreze pentru a
reconcilia perspectivele diferite asupra modificărilor legislative. Consiliul poate lua forma
unui forum de discuții pentru a formula răspunul guvernelor națioanle la propunerile
Comisiei.
Consiliul UE și Parlamentul European se aseamănă unui legislativ bicameral. Votul se
realizează prin majoritate calificată, care poate fi atinsă dacă:
- majoritatea statelor membre se pronunță în favoarea adoptării propunerii;
- cel puțin 232 de voturi sunt pentru adoptarea propunerii, ceea ce corespunde cu
72,3% din totalul voturilor.
Schimbări generate de tratatul de la Lisabona
Începând cu 1 noiembrie 2014 , majoritatea calificată va fi definită ca fiind egală cu cel
puțin 55% din membrii Consiliului, cuprinzând cel puțin 15 dintre aceștia și reprezentând
state mebre care întrunesc cel puțint 65% din populația uniunii.

Consiliul European

Consiliul European reunește șefii de stat sau de guvern ai celor 27 de state membre ale
UE și pe Președintele Comisiei Europene. Acesta a funcționat într-o oarecare măsură în afara
structurii instituționale principale, fiind încorporat pe deplin după ratificarea Tratatului de la
Lisabona.
Consiliul European este un forum de dezbatere și decizie în problemele esențiale ale UE
și de aceea, poate fi considerat „un veritabil arhitect constituțional și un detonator politic al
procesului de integrare” (Prisecaru, 2005).
Rolul Consiliului European a variat în timp. Dacă inițial era conceput ca un loc de
discuții neoficiale, treptat a dobândit sarcina de a discuta și decide:
 principiile pentru politica externă și de securitate comună: ce strategii trebuie
implementate de UE în domeniile în care statele membre au importante interese
comune;
 în cazul strategiilor comune (de exemplu, Lisabona) stabilește obiectivele, durata și
mijloacele puse la dispoziție de către UE statelor membre. De asemenea, îi revine și
responsabilitatea implementării acestor strategii;
 sancționarea unui stat la încălcarea gravă și persistentă a criteriilor politice (cu
avizul favorabil al Parlamentului);
 dezvoltarea unui cadru pentru politica de apărare comună.
Tratatul de la Lisabona nu i-a acordat noi atribuții, dar a creat un nou post, acela de
Președinte al Consiliului.
 Parlamentul European

Parlamentul European este instituţia UE care reprezintă popoarele statelor membre ale
Uniunii Europene. Parlamentul European este singurul organ al Uniunii Europene ales în mod
direct.
Cei 736 de deputaţi în Parlamentul European sunt aleşi pe o perioadă de cinci ani de
către alegătorii din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Repartizarea locurilor se
face în baza principiului proporționalității regresive în funcție de numărul populației și
mărimea teritoriului țărilor.
Parlamentul European îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles (Belgia), Luxemburg şi
Strasbourg (Franţa). La Strasbourg se țin sesiunile lunare, iar la Bruxelles se întrunesc
comitetele și au loc sesiuni suplimentare în plen. Birourile administrative („Secretariatul
General”) se află la Luxemburg.
Parlamentul European este organizat în grupuri parlamentare, dintre care cele mai mari
și mai importante sunt grupul Partidului Popular European și al Democraților Europeni (40%
din locuri) și grupul Partidului Socialiștilor Europeni (cu 30% din locuri).
Lucrările Parlamentului sunt conduse de Preşedinte, care are şi rolul de reprezentant al
acestei instituţii. În prezent, această funcție este deținută de Jerzy Buzek, figură politică
marcantă a Poloniei.

Puterile Parlamentului European

Consultare

Propunerile Comisiei către Consiliu sunt transmise PE pentru emiterea unui aviz. PE
poate sugera modificări, poate întârzia adoptarea unei rezoluții pentru oficializarea avizului
sau poate trimite chestiunea înapoi la comitetul sau comitetele relevante.
Se aplică: agriculturii și puținelor chestiuni JAI care sunt incluse în cadrul comunitar.

Cooperare

Propunerile Comisiei sunt transmise Consiliului pentru o „poziție bună” și PE pentru o

primă lectură, în care acesta poate propune modificări. La o a doua lectură, PE poate încerca
să modifice poziția comună a Consiliului sau o poate respinge prin majoritate absolută.
Consiliul poate trece numai în unanimitate peste votul de respingere al PE. Alternativ, PE și
Consiliul pot încerca să negocieze un acord prin procedura de conciliere.
Se aplică: uunor aspecte limitate ale uniunii economice și monetare.

Codecizie

Atât Consiliul, cât și PE pot conveni asupra unor propuneri la prima lectură. Dacă sunt
în dezacord la a doua lectură, PE poate respinge propunerea prin majoritate absolută. Sau PE
poate modifica poziția comună a Consiliului prin majoritate absolută, caz în care are loc o
conciliere între Consiliu și PE. Rezultatele concilierii trebuie aprobate la a treia lectură atât de
Consiliu (prin voturile majorității calificate), cât și de PE (majoritatea voturilor exprimate).
Propunerea este respinsă dacă nu există un acord.
Se aplică după Tratatul de la Amsterdam: celor mai multe domenii de legiferare, dacă
nu sunt formulate excepții explicite sau sacă nu se încadrează într-una din celelalte proceduri.
 Aviz conform

În anumite cazuri PE, printr-un vot unic, trebuie să-și dea avizul conform cu o
majoritate absolută a membrilor săi.
Se aplică: anumitor acorduri internaționale, tratatelor de extindere și acordurilor cadru
privind fondurile structurale.

Responsabilitățile și atribuțiile Parlamentului European

Dacă la început Parlamentul a avut doar puteri consultative, după Actul Unic European
a dobândit puteri mai mari prin procedura de cooperare, iar după Amsterdam puteri egale cu
cele ale Consiliului prin procedura de codecizie.
Atribuțiile Parlamentului sunt:
 participarea la procesul legislativ prin intermediul a patru proceduri: consultarea,
cooperarea, avizarea și codecizia;
 înființarea unui comitet temporar de anchetă;
 dreptul la petiții și numirea Avocatului Poporului;
 interpelarea Consiliului, Comisiei, Președinției;
 adaptarea propriilor reguli de procedură;
 discutarea raportului general anual înaintat de Comisie;
 adoptarea unei moțiuni de cenzură prin care dezaprobă activitățile Comisiei;
 aprobarea numirii președintelui Comisiei și comisarilor;
 participarea la procedura bugetară;
 inițierea de proceduri la Curtea Europeană de Justiție împotriva Consiliului și
Comisiei pentru inactivitate, protecția drepturilor sale și alte cazuri;
 participarea la alte activități ale UE.

Tratatul de la Lisabona aduce câteva modificări în ceea ce privește Parlamentul

European:
1. Competențele acestuia sunt sporite la nivel legislativ, bugetar și în materie de
aprobare a acordurilor internaționale:
 la nivel legislativ, procedura de codecizie este extinsă la mai multe domenii.
De asemenea, Parlamentul în va desemna pe președintele Comisiei
Europene;
 la nivel bugetar, aprobă cadrul financiar multianual;
 PE va trebui să-și dea avizul conform tuturor acordurilor internaționale
referitoare la aspecte ce țin de procedura legislativă ordinară.
2. Modifică structura Parlamentului: numărul maxim al deputaților va fi 751.Fiecare
stat va fi reprezentat de minim 6 deputați și de maxim 96.
 Curtea Europeană de Justiție

Reprezintă instituția jurisdicțională comunitară. Este compusă din trei instanțe:

Curtea de Justiție, Tribunalul de Primă Instanță si Tribunalul Funcției Publice, ale căror
misiuni esențiale sunt examinarea legalității actelor comunitare si asigurarea interpretării și
aplicării uniforme a dreptului comunitar.
Protocolul asupra statutului Curții de Justiție anexat tratatelor de baza a stabilit regulile
de organizare și competențele acesteia, sediul CEJ fiind fixat la Luxembourg. Curtea de
Justiţie este compusă din 27 de judecători şi 8 avocaţi generali. Judecătorii și avocații
generali sunt numiți de către guvernele statelor membre de comun acord, pentru un mandat de
șase ani, cu posibilitatea de reînnoire. Aceștia sunt asistați de câte doi referenți, care sunt
experți in drept și alcătuiesc cabinetul personal al judecătorilor și avocaților. Judecătorii îl
aleg din rândul lor pe președintele Curții pentru un mandat de trei ani ce poate fi reînnoit.
Grefierul este secretarul general al instituției, ale carei servicii le conduce sub autoritatea
președintelui Curții.

Jurisdicția CEJ este una multiplă, acoperind domenii diverse și numeroase.

1. Confirmarea îndeplinirii obligațiilor din tratat de către statele membre;
2. Jurisdicție nelimitată cu privire la penalitățile prevăzute în regulamentele
comunitare;
3. Revizuirea legalitații actelor normative prin admiterea anumitor forme de
recursuri;
4. Reparații pentru daunele cauzate de instituțiile comunitare;
5. Decizii privind disputele referitoare la obligațiile statelor membre decurgând din
statutul BEI sau legate de măsurile BEI sau BCE;
6. Hotărâri legate de clauzele de arbitraj la contractele încheiate de Comunitatea
Europeană;
7. Decizii privind disputele survenite din acordurile speciale între părți;
8. Decizii privind inaplicabilitatea unor regulamente care fac subiectul unor
proceduri aflate pe rol;
9. Prescrierea unor măsuri interimare necesare;
10. Decizii privind apelurile împotriva hotarârilor TPI.

Procedurile Curții Europene de Justiție sunt alcătuite din două faze: cea scrisă și cea
orală urmate de deliberări secrete și adoptarea unei decizii a Curții:
 Procedura scrisă începe cu prezentarea unei cereri scrise grefierului din partea unui
reclamant;
 Procedura orală începe cu audierea agenților, consultanților sau consiliului juridic,
martorilor și experților.

Tribunalul de Primă Instanță s-a alăturat Curții de Justiție pentru a ușura și

descongestiona activitatea acesteia. Tribunalul de Primă Instanță este compus din cel puțin
câte un judecător pentru fiecare stat membru.
Tribunalul de Primă Instanță are jurisdicție asupra:
a) acțiunilor intentate împotriva Comisiei de societăți privind taxele,
prețurile, producția, acordurile și concentrările CECO;
b) acțiunilor intentate pe baza tratatului EURATOM;
c) Disputelor între instituțiile comunitare și angajații acestora;
 d) Acțiunilor formulate de persoane fizice sau juridice împotriva unor
instituții comunitare privind legalitatea unor reglementări (cum sunt
cele concurențiale), lipsa de acțiune, repararea unor daune sau legate de
clauze de arbitraj.
Tribunalul Funcției Publice este instanța specializată în materia contenciosului
funcției publice al Uniunii Europene. Tribunalul Funcției Publice este compus din șapte
judecători numiți de Consiliu pentru o perioadă de șase ani care poate fi reînnoită.
Tribunalul soluționează:
 în primă instanță litigiile dintre Comunități și agenții lor. Aceste litigii au ca obiect
atât problemele referitoare la relațiile de muncă propriu-zise cât și regimul de
securitate socială;
 litigiile privind anumite categorii de personal.

Schimbări generate de tratatul de la Lisabona

Prin Tratatul de la Lisabona, domeniul poliției și justiției penale intră în dreptul comun
si toate instanțele pot sesiza CJUE. O serie de dispoziții tranzitorii prevăd că această
competență deplină nu va fi aplicabilă decât după cinci ani de la data intrării în vigoare a
Tratatului.

Curtea de Conturi
Devenită instituţie comunitară după tratatul de la Maastricht. Are ca atribuţie revizia
contabilă sau auditul, verifică toate documentele contabile privind cheltuielile şi veniturile,
constată regularitatea şi legalitatea acestora. Este complet independentă de alte instituţii dar
trebuie să rămână permanent în contact cu acestea.
Una dintre cele mai importante sarcini ale Curţii de Conturi este să înainteze
Parlamentului European şi Consiliului un raport anual privind exerciţiul financiar anterior
(„descărcarea anuală de gestiune”).
Curtea de Conturi este formată din cate un membru din fiecare tară a Uniunii, desemnat
de Consiliu pentru un mandat de 6 ani. (care poate fi reînnoit).
Modificarea adusă Curţii de Conturi prin Tratatul de la Lisabona priveşte accentuarea
independenţei membrilor săi, care actionează în interesul general al Uniunii.

Comitetul Economic și Social

CESE le oferă grupurilor de interese din Europa - sindicate, angajatori, fermieri –

posibilitatea de a se exprima oficial în legătură cu propunerile legislative ale UE.
Are rol consultativ in procesul decizional pentru cele trei institutii principale.
CESE este format din 344 de membri, reprezentanţi ai grupurilor de interese economice
şi sociale din toată Europa. Aceştia sunt propuşi de guvernele naţionale şi numiţi de Consiliul
Uniunii Europene pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit.

Comitetul Regiunilor

Rolul Comitetului Regiunilor este de a face cunoscute punctele de vedere locale şi

regionale cu privire la legislaţia UE. Comisia, Consiliul şi Parlamentul trebuie să consulte
Comitetul Regiunilor înainte de luarea unor decizii în domenii care privesc administraţia
locală şi regională.
 Comitetul Regiunilor este format în prezent din 344 de membri (şi tot atâţia membri
supleanţi), provenind din toate cele 27 de state membre. Există 6 „comisii” care se ocupă de
diferite domenii politice şi pregătesc avizele care urmează a fi dezbătute în sesiunile plenare:
 Coeziune teritorială
 Politică economică şi socială
 Educaţie, tineret şi cultură
 Mediu, schimbări climatice şi energie
 Cetăţenie, guvernanţă, afaceri instituţionale şi externe
 Resurse naturale

În baza Tratatului de la Lisabona, Comisia Europeană are obligaţia de a se consulta cu

autorităţile locale şi regionale şi cu asociaţiile acestora cât mai devreme posibil în etapa
prelegislativă. Comitetul Regiunilor, în calitatea sa de portavoce a autorităţilor locale şi
regionale, este profund implicat în această procedură.
După ce înaintează o propunere legislativă, Comisia trebuie să se consulte din nou cu
Comitetul Regiunilor, dacă propunerea respectivă vizează unul dintre domeniile politice cu
impact direct asupra autorităţilor locale şi regionale.

Banca Centrală Europeană

Banca Centrală Europeană (BCE), cu sediul la Frankfurt, în Germania, administrează

moneda unică europeană, euro şi asigură stabilitatea preţurilor în UE.
Banca Centrală Europeană (BCE) este una dintre instituţiile UE. Scopul său este:
 să menţină stabilitatea preţurilor (adică să ţină inflaţia sub control), mai ales în
ţările care utilizează euro
 să menţină stabilitatea sistemului financiar, asigurându-se că pieţele şi
instituţiile sunt supravegheate corespunzător.
BCE colaborează cu băncile centrale din toate cele 27 de state membre. Împreună,
formează Sistemul European al Băncilor Centrale.
BCE stabileşte cadrul cooperării dintre băncile centrale ale celor 17 state membre care
au adoptat moneda unică şi alcătuiesc împreună zona euro. Cooperarea existentă la nivelul
acestui grup restrâns poartă numele de „eurosistem”.
Printre altele, BCE:
 fixează ratele de referinţă ale dobânzilor pentru zona euro şi ţine sub control
masa monetară.
 gestionează rezervele valutare ale zonei euro, cumpără şi vinde valută atunci
când este necesar pentru a menţine echilibrul ratelor de schimb.
 se asigură că instituţiile şi pieţele financiare sunt supravegheate corespunzător de
către autorităţile naţionale şi că sistemele de plăţi funcţionează corect.
 autorizează băncile centrale ale ţărilor din zona euro să emită bancnote.
 monitorizează evoluţia preţurilor şi evaluează riscul pe care aceasta îl poate
reprezenta pentru stabilitatea zonei euro.

BCE dispune de următoarele organisme decizionale:

 Comitetul executiv gestionează activitatea cotidiană. Este format din 6 membri
(preşedintele, vicepreşedintele şi alţi 4 membri) desemnaţi de liderii zonei euro
pentru un mandat de 8 ani.
 Consiliul guvernatorilor defineşte politica monetară a zonei euro şi fixează
ratele dobânzilor la care băncile comerciale pot obţine bani de la Banca
 Centrală. Este alcătuit din cei 6 membri ai Comitetului executiv şi din
guvernatorii celor 16 bănci centrale din zona euro.
 Consiliul general contribuie la acţiunile de consultare şi coordonare ale BCE şi
oferă sprijin ţărilor care se pregătesc să adere la zona euro. Este format din
preşedintele şi vicepreşedintele BCE şi guvernatorii băncilor centrale din toate
cele 27 de state membre.
Tratatul de la Lisabona conferă statutul de instituție comunitară acestui organism,
precum si puteri sporite de a adopta măsuri privind aspecte internaŃionale legate de uniunea
monetară.
Banca Centrală Europeană este responsabilă, printre altele, pentru definirea si aplicarea
politicii monetare a statelor membre care au adoptat moneda euro (state ce aparțin asadar
zonei euro). Astfel, aceasta are dreptul exclusiv de autorizare a emiterii de bancnote în zona
euro.

Banca Europeană de Investiții

Banca Europeană de Investiţii aparţine celor 27 de state membre. Sarcina sa este de a
lua bani cu împrumut de pe pieţele de capital şi de a acorda credite cu dobândă scăzută pentru
proiecte privind îmbunătăţirea infrastructurii, furnizarea de electricitate sau ameliorarea
normelor de mediu atât în ţări din UE cât şi în ţări vecine sau în ţări curs de dezvoltare.
Banca Europeană de Investiţii sprijină proiecte în ţările UE şi investeşte în viitoarele
state membre şi în ţările partenere.
În general, ia bani cu împrumut de pe pieţele de capital pentru a nu apela la bugetul UE.
Aceşti bani sunt acordaţi în condiţii favorabile proiectelor care se înscriu în linia obiectivelor
politice ale UE.
În anul 2008, BEI a strâns suma de aproximativ 60 de miliarde de euro. Banca nu
activează în scopul obţinerii de profit, ci acordă credite la o rată a dobânzii apropiată de costul
la care au fost împrumutaţi banii.

Servicii

 Împrumuturi: acordate unor programe sau proiecte viabile, atât din sectorul
public cât şi din cel privat. Destinatarii pot fi foarte diferiţi, de la mari corporaţii
până la municipalităţi şi întreprinderi mici.
 Asistenţă tehnică: furnizată de o echipă formată din economişti, ingineri şi
experţi pentru a veni în completarea facilităţilor de finanţare.
 Garanţii: pentru un număr mare de organisme, de exemplu bănci, societăţi de
leasing, instituţii de garantare, fonduri mutuale de garantare, vehicule
investiţionale.
 Capital de risc: solicitările de capital de risc trebuie adresate direct unui
intermediar.

Acordarea de împrumuturi în UE
Aproximativ 90% din împrumuturi merg către programe şi proiecte elaborate în UE.
BEI acordă credite în funcţie de şase obiective prioritare, enumerate în planul de afaceri al
Băncii:
 Coeziune şi convergenţă
 Sprijin pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri)
 Durabilitatea mediului
  Implementarea Iniţiativei „Inovare 2010” (i2i)
 Dezvoltarea reţelelor transeuropene de transport şi energie (TEN)
 Surse de energie durabile, competitive şi sigure
În afara UE
BEI sprijină aplicarea politicilor UE de dezvoltare şi cooperare cu ţările partenere.

Fondul European de Investiții

Fondul European de Investiţii (FEI) a fost creat în 1994 pentru a susţine întreprinderile
mici. Acţionarul său majoritar este Banca Europeană de Investiţii, alături de care formează
,,Grupul BEI’’.
FEI oferă capital de risc pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), în special
pentru societăţile recent înfiinţate şi pentru cele cu orientare tehnologică. De asemenea,
furnizează garanţii instituţiilor financiare (de exemplu băncilor) pentru a acoperi
împrumuturile acordate IMM-urilor.
FEI nu este o instituţie creditoare: Fondul nu acordă credite sau subvenţii şi nici nu
investeşte direct în vreo societate. În schimb, acţionează prin bănci şi alţi intermediari
financiari, folosind fie propriile fonduri, fie pe cele care îi sunt încredinţate de BEI sau de
Uniunea Europeană.
Fondul este activ în statele membre ale Uniunii Europene şi în Croaţia, Turcia şi în trei
state AELS (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia).