Rolul si importanta comunicarii medic-pacient in educatia pentru

sanatatea oro-dentara

Studiile din ultimii ani au arătat că medicii îşi supraestimează capacitatea de

a comunica, pacienţii nu ştiu întotdeauna cum să comunice cu medicii, iar de
comunicarea efectivă dintre cele două părţi depinde în mare măsură calitatea şi
finalitatea actului medical. Comunicarea precară dintre medic şi pacient este des
incriminată în înrăutăţirea relaţiei dintre aceştia, în apariţia unui litigiu, în nereuşita
unui tratament sau în generarea unui caz de malpraxis. De aceea, în ultimele decenii,
formarea abilităţilor de comunicare ale medicului a fost preluată în curricula
universitară şi în programele de educaţie medicală continuă.
O adevărată provocare pentru medicul din zilele noastre (dar şi pentru pacient)
este avalanşa de mijloace de comunicare, din care trebuie ales ce se potriveşte cel
mai bine într-un anumit context, pentru păstrarea (şi, uneori, chiar promovarea)
imaginii personale şi profesionale, de grup. Abilităţile de comunicare trebuie să fie
deopotrivă verbale şi nonverbale în timpul unui consult (faţă în faţă, la cabinet sau
la domiciliu, telefonic, prin e-mail).
 Educaţia pentru sănătate în domeniul stomatologic este justificată de:
♦ frecvenţa mare a bolilor sistemului dentomaxilar;
♦ instalarea foarte precoce, încă din primii ani de viaţă, a principalelor boli specifice
sistemului dentomaxilar, care determină necesitatea unei îngrijiri continue, de-a
lungul vieţii;
♦ gradul mare de cuprindere progresivă a majorităţii dinţilor de către carie şi
parodontopatie;
♦ efectele importante ale acestor boli asupra dezvoltării şi sănătăţii generale somatice
şi psihice aindividului;
♦ necunoaşterea sau cunoaşterea într-o mică măsură a acestor afecţiuni şi a
precarităţii terapiei lor,de către marea masă a populaţiei;
♦ costul ridicat al îngrijirilor curative;
♦ relativitatea rezultatelor tratamentelor efectuate sporadic, nesistematic sau doar în
caz deurgenţă.
Obiectivele sunt:
♦ cunoaşterea de către populaţie a principalelor afecţiuni buco-dentare şi a
importanţei acestora pentru sănătatea generală;
♦ cunoaşterea cauzelor cariei dentare, parodontopatiilor şi a anomaliilor
dentomaxilare, amodalităţilor de prevenire a acestora;
♦ necesitatea îngrijirii sistematice a danturii încă din copilărie;
♦ larga popularizare a faptului că bolile sistemului dentomaxilar sunt caracteristice
evoluţiei vieţii,că limitarea lor, mai ales a consecinţelor, se poate obţine doar prin
cunoaşterea şi aplicarea unor reguli de igienă buco-dentară, de alimentaţie şi viaţă.
Mijloacele şi modalităţile utilizate în educaţia pentru sănătate privind sănătatea
buco-dentară sunt diverse şi specifice prin conţinut. În această activitate, trebuie să
se ţină seama, pe de o parte de multitudinea informaţiilor, iar pe de altă parte de
particularităţile grupului ţintă căruia îi sunt adresate. În acest sens, educaţia pentru
sănătate prezintă câteva aspecte particulare:

1.asistenţa la solicitare, care poate fi şi primul contact al bolnavului cu

cabinetul şi cu personalul medical stomatologic; trebuie explicat corect, pe înţelesul
pacientului, de ce afecţiune suferă, cetratament se impune, măsurile de igienă pe care
trebuie să le respecte pentru a preveni o recidivă, o complicaţie sau apariţia unei alte
afecţiuni; prezentarea trebuie făcută de aşa manieră, chiar folosindmijloace vizuale
(planşe, afişe, pliante), încât bolnavul să conştientizeze importanţa
cabinetuluistomatologic şi să dispară acea imagine de „cameră de tortură”, pe care o
au multe persoane;
2.asistenţa activă de specialitate, care este o formă superioară de asistenţă, se
desfăşoară pe bazaunor programe cu obiective predominant profilactice; astfel, sunt
cunoscute acţiunile de dispensarizarestomatologică organizate în colectivităţile de
copii şi tineret sau în întreprinderile cu noxe profesionale; prin natura ei, asistenţa
activă este o formă de educaţie pentru sănătate.
 Concluzie :
Comunicarea este cel mai important lucru în stabilirea relaţiei cu pacientul,
iar printr-o comunicare bună se amelioreaza comportamentul pacientului, aici
evidențiindu-se rolul de formator al medicului pentru pacient. Aceasta are un rol
semnificativ in livrarea unor îngrijiri de calitate si constituie o parte importanta a
practicii clinice. Când este făcută bine, produce efecte terapeutice pentru pacient:
* Obținerea unor rezultate mai bune și creșterea aderenței la tratament;
* Creșterea satisfacției pacienților;
* Creșterea satisfacției profesioniștilor;
* Reducerea numărul neînțelegerilor și chiar al plângerilor

Bibliografie
http://jurmed-jurnaldesanatate.ro/medici/comunicarea-practica-medicala-
eficientizarea-comunicarii-cu-pacientul-o-necesitate
https://decitit.ro/index.php/2017/09/25/despre-comunicarea-medic-pacient/
https://www.scribd.com/doc/30430402/Educatie-Pentru-Sanatate-Si-Comunicarea-
in-Educatia-Pentru-Sanatate