Entorsa

O entorsă, cunoscută, de asemenea, ca o ruptură de ligamente, este o leziune cauzată

unuia sau mai multor ligamente ale unei articulații de executarea bruscă a unei mișcări
dincolo de limitele fiziologice. Severitatea entorsei variază de la un traumatism minor, care
se vindecă în câteva zile la o ruptură majoră a unuia sau mai multor ligamente ce necesită
intervenție chirurgicală și o perioadă de imobilizare.

Simptome:
• Durere
• Umflare
• Vânătăi
• Reducerea capacității de mișcare a membrului
• În cazul unei rupturi ligamentare, se poate auzi un pocnet
• Dificultăți în folosirea extremităților afectate

Cauze:
Entorsele apar de obicei atunci când articulația este forțată dincolo de limitele sale
fiziologice.

Există anumiți factori care cresc riscul de producere a entorselor. Oboseala mușchilor,
în general, duce la entorse. Atunci când o persoană începe dintr-o dată să facă exerciții
fizice după ce a dus un stil de viață sedentar, entorsele apar destul de des. Chiar dacă
lipsesc studii științifice în acest sens, se crede adesea că încălzirea nu este o cauză
comună a entorselor suferite de sportivi. Încălzirea are scopul de a crește fluxul de
sânge și a face încheietura mai flexibilă.

Diagnosticare:
O diagnosticare a entorsei poate fi adesea realizată cu un grad înalt de certitudine prin
examen fizic bazat pe observația clinică. În unele cazuri, expunerea articulației la razele X
urmărește asigurarea personalului medical că nu există nici o fractură. În unele cazuri, în
special atunci când vindecarea traumatismului are o durată mai lungă sau evoluția nu este
cea așteptată, se apelează la imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) pentru a se
observa țesuturile moi și ligamentul.

Clasificare:
Entorsă de gradul întâi – fibrele ligamentului sunt întinse, dar intacte.
Entorsă de gradul doi – o rupere parțială a unui ligament, de la o treime la aproape toate
fibrele sale.
Entorsă de gradul trei – o ruptură completă a ligamentului, uneori fiind smulsă o bucată de
os.

Structurile importante ale gleznei pot fi impartite in mai multe categorii. Acestea sunt:
- oasele si articulatiile;
- ligamentele si tendoanele;
- muschii;
- nervii;
- vasele de sange.

Fata piciorului care poate fi vazuta de persoana ce sta in picioare, se numeste fata dorsala
a piciorului. Fata piciorului pe care persoana se sprijina, poarta numele de suprafata
plantara.

Articulatia gleznei este formata din conexiunea a trei oase. Osul gleznei poarta numele de
talus; fata superioara a talusului se potriveste intr-un locas format din capetele inferioare
ale tibiei si fibulei (osul subtire al gambei); fata inferioara a talusului sta pe osul calcaiului
numit calcaneu. Talusul functionaza ca o balama in locasul sau pentru a permite piciorului
sa se miste in sus (dorsiflexie) si in jos (flexie plantara).

Lucratorii in lemn si artizanii sunt familiarizati cu modul de functionare al acestei articulatii.

Ei folosesc o constructie similara pentru a crea structuri stabile. Este folosita de rutina
pentru realizarea unor obiecte robuste, cum ar fi mobila sau constructii. In interiorul
articulatiei, oasele sunt acoperite cu un material alunecos numit cartilaj articular. Acesta
este un material care permite oaselor sa se miste usor unul pe langa altul in
orice articulatie a corpului. Grosimea cartilajului este de aproximativ 0,6 cm in majoritatea
articulatiilor care suporta greutati, cum ar fi glezna, soldul sau genunchiul. Este suficient de
moale pentru a permite absorbtia socurilor si destul de puternic pentru a rezista toata viata,
atata timp cat nu este lezat.

Ligamentele sunt tesuturi moi care leaga oasele intre ele. Acestea sunt asemanatoare
tendoanelor, doar ca acestea din urma unesc muschii de oase. Ligamentele si
tendoanele sunt structuri formate din fibre mici dintr-un material numit colagen. Fibrele de
colagen sunt unite intre ele pentru a forma o structura asemanatoare unei franghii.
Ligamentele si tendoanele au marimi diferite, si la fel ca franghia, sunt formate din multe
fibre de dimensiuni mici. Cu cat ligamentul sau tendonul este mai gros cu atat acesta este
mai puternic.

Ligamentele de ambele parti ale gleznei ajuta la mentinerea oaselor impreuna. Trei
ligamente realizeaza ligamentul lateral complex, pe partea laterala a gleznei, la distanta cea
mai mare fata de cealalta glezna (lateral inseamna mai departe decat centrul corpului).
Acestea includ ligamentul talofibular anterior, ligamentul calcaneofibular si ligamentul
talofibular posterior. Un ligament gros, numit ligamentul deltoid sustine glezna medial (pe
fata cea mai apropiata de cealalta glezna).

Ligamentele sustin, de asemeni, capatul inferior al gambei unde se formeaza balamaua

gleznei. Aceasta serie de ligamente sustin sindesmoza (sinartroza) gleznei, o portiune a
gleznei unde capatul inferior al fibulei se uneste cu tibia. Cele trei ligamente principale
sustin aceasta zona. Ligamentul care trece prin fata gleznei si leaga tibia de fibula este
numit ligament tibiofibular antero-inferior. Ligamentul fibular posterior are insertiile pe fata
posterioara a tibiei si a fibulei. Aceste ligamente includ ligamentul tibiofibular infero-posterior
si ligamentul transvers. Ligamentul interosos se gaseste intre tibie si fibula (interosos
inseamana intre oase). Ligamentul interosos reprezinta tesutul conjunctiv care uneste tibia
si fibula pe intreaga lungime a acestora, de la genunchi pana la glezna.

Ligamentele care inconjoara glezna ajuta la formarea capsulei articulare. O capsula

articulara este un sac impermeabil care se formeaza in jurul oricarei articulatii. Este formata
din ligamentele din jurul articulatiei si din tesutul moale aflat intre ligamentele, care umple
spatiile lasate de acestea si formeaza un sac.

Articulatia gleznei, este sustinuta, de asemeni, de tendoanele din jur. Tendonul Achile este
cel mai important tendon pentru mers, alergat si sarit. Se ataseaza de muschii gambei si
apoi de calcaneu, mergand pana la nivelul degetelor. Tendonul tibial posterior ataseaza
unul dintre muschii mici ai gambei de fata inferioara a piciorului. Acest tendon ajuta la
sprijinirea arcului si permite intoarcerea piciorului spre interior. Tendonul tibial anterior
permite ridicarea piciorului. Doua tendoane merg prin spatele maleolei laterale; acestea,
numite peroneale, ajuta la rasucirea piciorului in jos si in afara.

Majoritatea miscarilor gleznei sunt determinate de muschii puternici ai gambei, ale caror
tendoane trec de glezna si se insera la nivelul piciorului. Contractia muschilor gambei este
principala modalitate de miscare a gleznei cand persoana merge, sare sau alearga. Cei mai
importanti muschi pentru glezna au fost discutati in sectiunea despre ligamente si
tendoane.

Acesti muschi si actiunile lor sunt:

- Muschii peroneali (lung si scurt) situati pe fata posterioara a gleznei ajuta la miscarea
piciorului in jos si in afara;
- Muschii gambei (gastrocnemian si soleus) se insera de calcaneu prin tendonul lui Ahile.
Cand acesti muschi se contracta produc flexia plantara a piciorului;
- Muschiul tibial posterior sprijina arcul piciorului si ajuta la rasucirea acestuia spre interior;
- Muschiul tibial anterior produce flexia dorsala a piciorului.
Inervatia gleznei este realizata prin intermediul nervilor care trec prin aceasta zona in
drumul lor spre picior. Nervul tibial trece prin spatele maleolei mediale. Alt nerv trece prin
fata gleznei in drumul sau spre picior. Exista si un alt nerv care trece pe fata externa a
piciorului. Nervii care trec pe marginea exterioara si fata gleznei, controleaza muschii din
aceasta zona si culeg informatii senzoriale din partea superioara si marginea externa a
piciorului.

Vascularizatia gleznei se realizeaza din arterele din jur, care traverseaza zona gleznei in
drumul lor spre picior. Alta artera mare, numita artera tibiala posterioara, trece prin spatele
maleolei mediale. Aceasta trimite vase de sange mai mici spre marginea interioara a
gleznei. Alte arteremai putin importante care intra la nivelul piciorului din alte directii,
asigura si vascularizatia gleznei