Tratamentul fizical-kinetic si de

recuperare in entorsa de glezna

Glezna este partea membrului inferior care cuprinde porțiunea
articulației tibiei cu tarsul. Mușchii, tendoanele și ligamentele care
sprijină articulația gleznei funcționează împreună pentru a propulsa
corpul.
Structurile importante ale gleznei pot fi impartite in mai multe
categorii. Acestea sunt:
- oasele si articulatiile;
- ligamentele si tendoanele;
- muschii;
- nervii;
- vasele de sange.
 Articulatia gleznei este formata din conexiunea a trei oase.
Osul gleznei poarta numele de talus. Talusul functioneaza ca o
balama in locasul sau pentru a permite piciorului sa se miste in
sus (dorsiflexie) si in jos (flexie plantara).
Ligamentele sunt tesuturi
moi ce leaga oasele intre
ele ligamentele si tendoanele
sunt structuri formate din fibre
mici dintr-un material numit
colagen. Cu cat ligamentul sau
tendonul este mai gros cu atat
acesta este mai puternic.
 Muschii si actiunile lor:
 Muschii peroneali (lung si
scurt) situati pe fata posterioara a
gleznei - ajuta la miscarea
piciorului in jos si in afara;
 Muschii gambei
(gastrocnemian si soleus) se
insera de calcaneu prin tendonul
lui Achile - produce flexia
plantara a piciorului);
 Muschiul tibial posterior -
sprijina arcul piciorului si ajuta la
rasucirea acestuia spre interior;
 Muschiul tibial anterior -
produce flexia dorsala a
piciorului.
 Inervatia gleznei este realizata
prin intermediul nervilor care trec
prin aceasta zona in drumul lor
spre picior. Nervul tibial trece
prin spatele maleolei mediale. Alt
nerv trece prin fata gleznei in
drumul sau spre picior. Exista si
un alt nerv care trece pe fata
externa a piciorului. Nervii care
trec pe marginea exterioara si fata
gleznei, controleaza muschii din
aceasta zona si culeg informatii
senzoriale din partea superioara si
marginea externa a piciorului.
Vascularizatia gleznei se
realizeaza din arterele
din jur, care traverseaza
zona gleznei in drumul
lor spre picior. Alta
artera mare, numita
artera tibiala posterioara,
trece prin spatele
maleolei mediale.
Aceasta trimite vase de
sange mai mici spre
marginea interioara a
gleznei. Alte artere mai
putin importante care
intra la nivelul piciorului
din alte directii, asigura
si vascularizatia gleznei.
 O entorsă, cunoscută, de asemenea, ca o ruptură de
ligamente, este o leziune cauzată unuia sau mai multor
ligamente ale unei articulații de executarea bruscă a
unei mișcări dincolo de limitele fiziologice.
Severitatea entorsei variază de la un traumatism
minor, care se vindecă în câteva zile la o ruptură majoră
a unuia sau mai multor ligamente ce necesită
intervenție chirurgicală și o perioadă de imobilizare.

Clasificare:
 Entorsă de gradul întâi – fibrele ligamentului sunt
întinse, dar intacte.
 Entorsă de gradul doi – o rupere parțială a unui
ligament, de la o treime la aproape toate fibrele sale.
 Entorsă de gradul trei – o ruptură completă a
ligamentului, uneori fiind smulsă o bucată de os.
 Simptome:
 Durere
 Umflare
 Vânătăi
 Reducerea capacității de mișcare a membrului
 În cazul unei rupturi ligamentare, se poate auzi un pocnet
 Dificultăți în folosirea extremităților afectate
 Cauze:

Entorsele apar de obicei atunci când articulația este

forțată dincolo de limitele sale fiziologice. Există anumiți
factori care cresc riscul de producere a entorselor. Oboseala
mușchilor, în general, duce la entorse. Atunci când o
persoană începe dintr-o dată să facă exerciții fizice după ce
a dus un stil de viață sedentar, entorsele apar destul de des.
Chiar dacă lipsesc studii științifice în acest sens, se crede
adesea că încălzirea nu este o cauză comună a entorselor
suferite de sportivi. Încălzirea are scopul de a crește fluxul
de sânge și a face încheietura mai flexibilă.