Sunteți pe pagina 1din 4

Mișcarea de Nealiniere

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Jump to navigationJump to search
Mișcarea de Nealiniere
Biroul de New York, Statele
Coordonare Unite
118 membri
Membrii
17 observatori
Șef
Hosni Mubarak
- Secretar general
Înființare 1961

Website
www.namegypt.org

Statele membre Mişcării de Nealiniere (2009). Statele cu albastru deschis au


statut de observatori.

Mișcarea de Nealiniere (MNA) este o organizație interguvernamentală de state care se consideră aliniate neoficial cu sau
împotriva unui bloc de putere majoră. Mișcarea a fost fondată în mare parte de Jawaharlal Nehru, primul prim-ministru
al Indiei, Gamal Abdel Nasser, președintele Egiptului și Iosip Broz Tito, președintele Republicii Socialiste Federative
Iugoslavia. A fost înființată la Belgrad în 1961. În 2009, organizația era alcătuită din 118 membri și 17
observatori.[1] Scopul organizației, conform Declarației de la Havana din 1979 este de a asigura „independența națională,
suveranitatea, integritatea teritorială a țărilor nealiniate” în „lupta lor împotriva imperialismului, colonialismului, neo-
colonialismului, rasismului și a tuturor formelor de agresiune, ocupație, dominație, interferență sau hegemonie străine,
precum și împotriva unei mari puteri și a unui bloc politic”.[2][3] Aproximativ două treimi din statele ONU fac parte din
Mișcarea de Nealiniere, care cuprinde 55% din populația mondială, în special state în curs de dezvoltare sau care fac parte
din lumea a treia.[4]
Membrii care făceau parte din organizație au fost: Iugoslavia, Argentina, OPASV, Cipru și Malta. Brazilia nu a fost
niciodată membru oficial, dar obiectivele sale sunt comune cu cele ale Mișcării de Nealiniere, iar deseori sunt trimiși
observatori la congresele sale. Organizația se străduia să fie o alianță la fel de apropiată precum NATO (1949) sau Pactul de
la Varșovia (1955), însă nu era suficient de unită, iar mulți membri ai acesteia erau destul de aliniați cu una sau cealaltă din
marile puteri. În plus, unii membri au fost chiar implicați în conflicte dure cu alți membri (ex. India și Pakistan, Iran și Irak).
Mișcarea s-a întrerupt din cauza propriilor contradicții interne, când Uniunea Sovietică a invadat Afganistanul în 1979. În
timp ce aliații sovieticilor sprijineau invazia, alți membri ai mișcării (în special statele islamice) au condamnat-o.
Deoarece Mișcarea de Nealiniere a fost înființată ca o încercare de a contracara Războiul Rece,[5]s-a zbătut să găsească
relevanță, deoarece Războiul Rece se sfârșise. După destrămarea Iugoslaviei, un membru fondator, statutul de membru a
fost suspendat în 1992[6] la Întâlnirea Ministerială a Mișcării, ținută în New York în cadrul sesiunii anuale implicite
a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. La congresul Mișcării de la Jakarta, Indonezia (1-6 septembrie 1992),
Iugoslavia a fost suspendată sau exclusă din cadrul Mișcării.[7] Stalele succesoare RSF Iugoslavianu au prezentat un mare
interes pentru integrare, deși unele aveau statut de observator. În 2004, Malta și Cipru au încetat să mai fie membre și au
aderat la Uniunea Europeană. Belarus este singurul stat european membru al Mișcării. Turkmenistan, Belarus și Republica
Dominicană sunt cele mai recente state membre. Aderarea Bosniei și Herțegovinei și a Costei Rica au fost respinse în 1995,
respectiv 1998.[8]

Cuprins

 1Summit-uri
 2Secretari generali
 3State membre și reprezentanți
o 3.1Foste state
 4Note
Summit-uri
1. Belgrad, 1-6 septembrie 1961 9. Belgrad, 4-7 septembrie 1989
2. Cairo, 5-10 octombrie 1964 10. Jakarta, 1-6 septembrie 1992
3. Lusaka, 8-10 septembrie 1970 11. Cartagena de Indias, 18-20 octombrie 1995
4. Algeria, 5-9 septembrie 1973 12. Durban, 2-3 septembrie 1998
5. Colombo, 16-19 august 1976 13. Kuala Lumpur, 20-25 februarie 2003
6. Havana, 3-9 septembrie 1979 14. Havana, 15-16 septembrie 2006
7. New Delhi (planificat inițial în Baghdad), 15. Sharm El Sheikh, 11-16 septembrie 2009
7-12 martie 1983 16. Kish, 2012
8. Harare, 1-6 septembrie 1986

Secretari generali
Secretarii generali ai Mișcării de Nealiniere

Nume Stat Partid Început Sfârșit

Josip Broz Tito Iugoslavia Liga Comuniștilor din Iugoslavia 1961 1964

Gamal Abdel Nasser Uniunea Arabiei Socialiste 1964 1970

Kenneth Kaunda Zambia Partidul Unitar Național Independent 1970 1973

Houari Boumédienne Algeria Consiliul Revoluționar 1973 1976

William Gopallawa Independent 1976 1978

Sri Lanka

Junius Richard Jayawardene Partidul Național Unitar 1978 1979

Fidel Castro Cuba Partidul Comunist din Cuba 1979 1983

N. Sanjiva Reddy Janata Party 1983

India

Zail Singh Partidul Congresist 1983 1986

Robert Mugabe Zimbabwe UANZ-FP 1986 1989

Janez Drnovșek Independent 1989 1990

Iugoslavia

Borisav Jovici Partidul Socialist din Serbia 1990 1991


Stjepan (Stipe) Mesici Uniunea Democrată a Croaților 1991

Branko Kostić Partidul Democratic al Socialiștilor din Muntenegru 1991 1992

Dobrica Ciosici[necesită citare] Partidul Socialist din Serbia 1992

Suharto India Golkar 1992 1995

Ernesto Samper Pizano Partidul Liberal Columbian 1995 1998

Columbia

Andrés Pastrana Arango Partidul Conservator Columbian 1998

Nelson Mandela Congresul Național din Africa 1998 1999

Africa de Sud

Thabo Mbeki Congresul Național din Africa 1999 2003

Mahathir bin Mohammad Organizația Națională a Malaiezilor Uniți 2003

Malaysia

Abdullah Ahmad Badawi Organizația Națională a Malaiezilor Uniți 2003 2006

Fidel Castro[9] Partidul Comunist din Cuba 2006 2008

Cuba

Raúl Castro Partidul Comunist din Cuba 2008 2009

Hosni Mubarak Egipt Partidul Național Democratic 14 July 2009 prezent

State membre și reprezentanți


 Afganistan  Burundi  Ecuador
 Algeria  Cambodgia  Egipt
 Angola  Camerun  Guineea Ecuatorială
 Antigua și Barbuda  Capul Verde  Eritreea
 Bahamas  Republica Centrafricană  Etiopia
 Bahrain  Ciad  Gabon
 Bangladesh  Chile  Gambia
 Barbados  Columbia  Ghana
 Belarus  Comore  Grenada
 Belize  Republica Congo  Guatemala
 Benin  Coasta de Fildeș  Guineea
 Bhutan  Cuba  Guineea-Bissau
 Bolivia  Republica Democrată Congo  Guyana
 Botswana  Djibouti  Haiti
 Brunei  Dominica  Honduras

 Burkina Faso  Republica Dominicană  India


 Indonezia  Niger  Siria
 Iran  Nigeria  Tanzania
 Irak  Coreea de Nord  Thailanda
 Jamaica  Oman  Timorul de Est
 Iordania  Pakistan  Togo
 Kenya  Palestina  Trinidad-Tobago
 Kuwait  Panama  Tunisia
 Laos
 Papua Noua Guinee  Turkmenistan
 Liban
 Peru  Uganda
 Lesotho  Filipine  Emiratele Arabe Unite
 Liberia  Qatar  Uzbekistan
 Libia
 Rwanda  Vanuatu
 Madagascar  Sfânta Lucia  Venezuela
 Malawi  Sfântul Kitts și Nevis  Vietnam
 Malaysia
 Sfântul Vicențiu și Grenadine  Yemen
 Maldive  São Tomé și Príncipe  Zambia
 Mali  Arabia Saudită  Zimbabwe
 Mauritania  Senegal Foste state[modificare | modificare sursă]
 Mauritius  Seychelles
 Mongolia  Sierra Leone
 Argentina
 Maroc  Singapore
 Cipru
  Iugoslavia
Mozambic  Somalia
  Malta
Myanmar  Africa de Sud
 Namibia  Sri Lanka
 Republica Arabă Yemen

  Republica Democratică Populară


 Nepal Sudan
Yemen
 Nicaragua  Surinam
 Swaziland

Note[modificare | modificare sursă]

1. ^ en „Members, Observers and Guests”. Accesat în 12 iunie 2010.


2. ^ en „Fidel Castro speech to the UN in his position as chairman of the non-aligned countries movement”. 12 octombrie 1979. Accesat în 12 iunie
2010.
3. ^ en „Pakistan & Non-Aligned Movement”. Board of Investment - Guvernul pakistanez. 2003. Accesat în 12 iunie 2010.
4. ^ en Grant, Cedric. "Equity in Third World Relations: a third world perspective." International Affairs 71, 3 (1995), 567-587.
5. ^ en Suvedi, Suryaprasada (1996). Land and Maritime Zones of Peace in International Law. Oxford University Press. pp. 169–170. ISBN 0198260962.
6. ^ en „The Non-Aligned Movement: Member States”. Accesat în 13 iunie 2010.
7. ^ en Lai Kwon Kin (2 septembrie 1992). „Yugoslavia casts shadow over non-aligned summit”. The Independent @ Independent.co.uk. Independent
News and Media Limited. Accesat în 13 iunie 2010. Iran and several other Muslim nations want the rump state of Yugoslavia kicked out, saying it no
longer represents the country which helped to found the movement.
8. ^ en Najam, Adil (2003). „Chapter 9: The Collective South in Multinational Environmental Politics”. În Nagel, Stuard. Policymaking and prosperity :
a multinational anthology. Lanham, Md.: Lexington Books. p. 233. ISBN 0-7391-0460-8. Accesat în 13 iunie 2010. Turkmenistan, Belarus and
Dominican Republic are the most recent entrants. The application of Bosnia-Herzegovina and Costa Rica were rejected in 1995 and 1998. Yugoslavia
has been suspended since 1992. Mai multe valori specificate pentru |pages= și |page= (ajutor)
9. ^ Fidel Castro, nu a putut participa la conferință datorită intervenției chirurgiei gastrice și a fost înlocuit de fratele mai mic al acestuia, Raúl Castro.
Vezi en "Castro elected President of Non-Aligned Movement Nations", People's Daily, 16-09-2006.