Sunteți pe pagina 1din 5

Probele si Identificarea Mijloacelor de Proba

1.1.Noțiuni generale
Noţiunea de probă are mai multe accepţiuni. Astfel, prin probă, în sens larg, înţelegem
acţiunea prin care se încearcă dovedirea existenţei sau inexistenţei unui raport juridic, mijlocul
folosit în acest sens, rezultatul obţinut prin folosirea mijloacelor de probă, adică măsura în care
prin intermediul acestora s-a reuşit formarea convingerii instanţei de existenţa sau inexistenţa
respectivului raport juridic supus judecăţii. 1
În sens restrîns, noţiunea de probă poate avea două accepţiuni: cea de mijloc de probă, mijlocul
procedural prin care se poate dovedi un raport juridic (înscrisuri, declaraţii de martori,
mărturisirea, prezumţii etc.) şi fapt probator, fapt material dovedit care l-a rîndul său va servi la
dovedirea unui alt fapt material, determinant în soluţionarea cauzei.
Obiectul probei este reprezentat de fapte juridice, în sensul larg al noţiunii, din care izvorăsc
drepturile şi obligaţiile părţilor aflate în litigiu. Faptele care pot face obiectul probei pot fi
generatoare de drepturi şi obligaţii, modificatoare de drepturi şi obligaţii, fapte extinctive de
drepturi şi obligaţii şi fapte de ineficacitate. De asemenea, faptele dovedite pot fi materiale sau
psihologice, pozitive sau negative.
În dreptul penal, informaţiile pe care le furnizează o probă prin conţinutul său nu pot fi
administrate decât prin intermediul unor mijloace prevăzute de Codul de procedură penală,
denumite mijloace de probă.
Probele reprezintă acele elemente de fapt, realităţi, întâmplări, împrejurări care datorită
relevanţei lor informative servesc la aflarea adevărului şi la justa soluţionare a cauzei
penale.Probele sunt entităţi extraprocesuale (există în afara procesului penal), care privesc însă
obiectul acestui proces (fapta şi făptuitorul la care se referă procesul), iar prin administarea lor în
desfăşurarea procesului penal capătă caracter procesual.

1
Mijloacele prin care se constată aceste elemente de fapt care servesc ca probă în procesul
penal constituie mijloace de probă, fiind de asemenea realităţi extrapenale, dar prin diferite
procedee reglementate în cadrul procesului penal devin o categorie juridică procesuală.2
Calea legală prin care este administrată proba în procesul penal o constituie mijlocul de probă.
Probele şimijloacele de probă, au ca finalitate justa soluţionare a cauzelor penale şi realizarea
scopului procesului penal.
Pentru soluţionarea unei cauze penale organele judiciare trebuie să cunoască împrejurările în care
s-a săvârşit fapta, date despre făptuitor(i), orice alte elemente de fapt care pot să conducă la
vinovăţia sau nevinovăţia persoanelor cercetate.
Astfel, în conţinutul art.62 din Codul procedură penală se prevede că în vederea aflării
adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza
sub toate aspectele pe bază de probe. Pentru a nu exista confuzii între mijloace de probă şi probe,
acestea din urmă au fost definite în mod clar în Codul de procedură penală. În art.63 alineatul 1
din Codul de procedură penală se pevede: “Constituie probă orice element de fapt care serveşte
la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a
săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.”
Pentru aflarea adevărului în cadrul procesului penal, organul de urmărire penală şi instanţa de
judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe, iar sarcina
administrării probelor revine acestor organe, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 62 şi art.65
alineatul 1 din Codul de procedură penală.
Administrarea probelor în procesul penal constă în activitatea de a lua cunoştinţă şi de a da
eficacitate juridică, în modurile prescrise de lege, faptelor şi elementelor de fapt necesare aflării
adevărului într-o cauză penală. La cererea organului de urmărire penală ori a instanţei de
judecată, orice persoană care cunoaşte vreo probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligată
să le aducă la cunoştinţă sau să le înfăţişeze. Pentru ca organele judiciare să poată identifica şi
folosi probele, trebuie să aibă anumite mijloace prevăzute de lege, necesare în administrarea
probelor.

2
Din conţinutul art. 64 Cod procedură penală rezultă că mijloacele de probă sunt definite ca
fiind,”mijloacele legale prin care se constată elementele de fapt care pot servi ca probe în
procesul penal.”3
Împrejurarea de fapt care duce la o concluzie de vinovăţie sau nevinovăţie nu se poate confunda
cu mijlocul prin care această împrejurare este cunoscută sau demonstrată. Mijloacele de probă nu
trebuie confundate cu subiectul probei. Subiectul probei este reprezentat de persoana care poate
procura elementul de informare care constituie proba, de exemplu martorul, expertul,inculpatul.
În limbajul practicii juridice, cuvântul”probă” este folosit atât în înţelesul noţiunii de probă, cât şi
în cel de mijloc de probă.4

1.2. Clasificarea mijloacelor de probă:

În codul actual, mijloacele de probă se împart în trei categorii:


- declaraţiile părţiilor şi ale martorilor
- înscrisuri şi mijloace materiale de probă
- rapoarte de constatări ale specialiştilor şi de expertiză
Declaraţiile părţilor şi ale martorilor au ca izvor comun persoanele fizice care le fac, iar ca
procedeu de obţinere predominant este ascultarea acestora. Înscrisurile şi mijloacele materiale de
probă, au ca procedee de obţinere comune cercetarea la faţa locului, ridicarea de obiecte şi
înscrisuri, percheziţii. Rapoartele de constatări ale specialiştilor şi de expertiză, prezintă
concluziile ştiinţifice sau tehnice ale specialiştilor şi experţilor, în urma efectuării de procedee
probatorii tehnice şi ştiinţifice.5
Această clasificare a mijloacelor de probă se împarte în funcţie de procedeele comune de
administrare.De exemplu, declaraţiile martorilor pot fi obţinute prin ascultare, confruntare,
înregistrare pe bandă de magnetofon.

3
Înfăptuirea justiţiei penale depinde de ansamblul normelor juridice care reglementează probele şi
mijloacele de probă. Din momentul declanşării procesului penal şi până la pronunţarea hotărârii
instanţei de judecată, toate problemele fondului cauzei sunt rezolvate cu ajutorul probelor care
sunt administrate prin mijloacele de probă prevăzute de lege.
În Codul de procedură penală, în conţintul art. 64 mijloacele de probă sunt enumerate limitativ,
şi anume:
 declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului;
 declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente;
 declaraţiile martorilor;
 înscrisurile;
 înregistrările audio sau video;
 fotografiile;
 mijloacele materiale de probă;
 constatările tehnico-ştiinţifice;
 constatările medico-legale;
 expertizele.
Chiar dacă mijloacele de probă sunt stipulate expres de lege, există totuşi libertatea mijloacelor
de probă, în sensul că organul judiciar poate folosi oricare din mijloacele enumerate în art. 64
Cod procedură penală pentru soluţionarea justă a cauzei. În prezent, fiecare mijloc de probă în
funcţie de specificul său îşi are procedeele sale de administrare..
Mijloacele materiale de probă pot fi cercetate prin examen direct, prin constatare tehnico-
ştiinţifică sau expertiză.Mijloacele de probă nu trebuie confundate cu procedeele
probatorii.Procedeele probatorii nu constituie o categorie a mijloacelor de probă, ci moduri de a
proceda în folosirea mijloacelor de probă. Mijloacele de probă care pot fi folosite în procesul
penal trebuie să prezinte certitudinea că reprezintă izvorul unor probe conforme cu adevărul.
Folosirea mijloacelor de probă menţionate mai sus, poate avea loc numai în condiţii legii.
În cazul în care aceste procedee nu sunt supuse anumitor reguli, ele nu sunt considerate mijloace
de probă legale.6

4
Atât probele cât şi mijloacele de probă au ca scop finalizarea corectă a cauzelor penale.
Declanşarea procesului penal face ca probele să fie administrate prin mijloace de probă
prevăzute de lege.7 La cererea organului de urmărire penală ori a instanţei de judecată, orice
persoană care cunoaşte vreo probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligată să le aducă la
cunoştinţă sau să le înfăţişeze, art.65 alineatul 2, Cod procedură penală.