EGALITATE DE ȘANSE

1/16
 Indivizii sunt fiinţe sociale, prin natura lor existenţială. Ei nu au trăit şi nu trăiesc în
singuratate, separaţi sau izolaţi. A fi o fiinţă socială presupune a fi integrat într-o comunitate
sau mai bine zis într-un grup. Fiind membrul unui grup, individul interacţionează atât în cadrul
grupului din care aparţine, cât şi cu membrii altor grupuri.

Egalitatea șanselor

Egalitatea este principiul fundamental, în virtutea căruia tuturor oamenilor și statelor li

se recunosc aceleași drepturi și li se impun aceleași îndatoriri, consacrate de lege. Ca și
dreptatea, el este în același timp și un ideal de înfăptuit.
 Egalitatea nu înseamnă identitate.
 Egalitatea nu se îdentifică cu dreptetea.
 Egalitatea nu înseamnă uniformizare.
 Egalitatea înseamnă respecterea tuturor diferențelor.
Niciodata, în nicio orânduire social nu a existat egalitate de şanse în afirmarea
personalităţii cuiva.
Egalitatea şanselor/ oportunităţi egale
Ceea ce aşteaptă cei mai mulţi oameni de la viaţă este să aibă şanse corecte, egale de
a-şi urmări şi realiza propriile planuri de la viaţă (H.J.Gans).
Egalitatea şanselor presupune rezolvarea discrepanţei dintre dreptul la auto-determinare şi
experienţa efectivă a autodeterminării. Această discrepanţă se datorează deficitului de
capacităţi şi oportunităţi ale unor indivizi pentru care multe circumstanţe de natură personală,
socială şi economică se află în afara controlului lor ceea ce conduce la inegalitate prin
inegalitateaşanselor.
Egalitate si inegalitate
Promovarea conceptului de egalitate a şanselor presupune în mod automat că la
nivelul sistemului social se manifestă unele acţiuni discriminative la dresa unor indivizi, acţiuni
dăunătoare în general întregii societăţi. În acest sens cele mai afectate grupuri sociale sunt
cele din rândul minorităţilor(etnice, religioase,sexuale), femeile bătrânii şi persoanele cu
handicap şi în mod quasigeneral săracii,în general persoane cu slujbe şi venituri modeste.

2/16
 Stereotipuri și prejudecăți

Cum ne privim pe noi, cum îi privim pe ceilalţi?

EMOŢII CUNOŞTINŢE COMPORTAMENTE

Prejudecăţi Stereotipuri Discriminare

Ce simţim în legătură Credinţe generalizate Comportamente practicate în

cu membrii unui grup despre cum sunt membrii grupului legătură cu membrii grupului
(a judeca înainte – sau, în avans,
cunoştinţe despre lucruri care urmează
să se întâmple/se pot întâmpla)

Stereotipuri

Ce este un stereotip?
Termenul de “stereotip” provine din greaca veche, fiind format prin alăturarea
cuvintelor stereos = puternic, solid și typos = imagine, impresie. Folosit pentru prima oară în
anul 1798, referindu-se la placa metalică reprezentând reproducerea unui text și întrebuințată
ca formă de tipar la tipărirea edițiilor unei lucrări de mare tiraj, ulterior acest termen a căpătat
și o conotație psihosocială.
Stereotipurile sunt credințele referitoare la caracteristicile psihologice sau
comportamentele unor categorii de indivizi sau grupuri sociale.

3/16
Stereotipurile se pot referi la...

Mulți dintre noi operăm cu astfel de stereotipuri în viața de zi cu zi, iar acestea se
pot referi la:
 Sex (ex.: femeile sunt sensibile, bărbații sunt puternici)
 Naționalitate (ex.: italienii sunt romantici, germanii sunt distanți, japonezii sunt
muncitori)
 Rasă (ex.: afro-americanii sunt buni la sport, albii sunt rasiști)
 Etnie (ex.: romii nu sunt cinstiți)
 Religie (ex.: evreii sunt buni negustori și conduc lumea)
 Ocupație (ex.: avocații mint, profesorii sunt serioși)
 Vârstă (ex.: tinerii sunt nesăbuiți, bătrânii sunt conservatori)
 Orientare sexuală (ex.: homosexualii sunt efeminați)
 Stare de sănătate (ex.: persoanele supraponderale sunt leneșe, persoanele cu
probleme de sănătate mintală sunt periculoase, persoanele cu dizabilități sunt
neajutorate)
 Statut social (ex.: intelectualii au un comportament moral, persoanele cu un nivel
scăzut de educație trăiesc în promiscuitate)
 Mediu de rezidență (orășenii sunt grăbiți și stresați, persoanele din mediul rural trăiesc
sănătos) ș.a.m.d.
Ce au în comun toate aceste afirmații este că reprezintă o generalizare, adică tendința
de a ne raporta mai degrabă la grupul din care face parte individul, nu la caracteristicile sale
individuale.

4/16
De ce folosim stereotipuri?
• “Economia” gândirii
• Accesarea rapidă de informații despre lumea în care trăim
• Construirea unei identități sociale, prin a ne defini ca aparținând unui grup caracterizat de
anumite calități.

Stereotipurile nasc prejudecăți și discriminare!

De foarte multe ori, avem stereotipuri puternice despre categorii de persoane cu care
nu am avut niciodată contact direct.
Femeile sunt...
Bărbaţii sunt...
Homosexualii sunt...
Romii sunt...
Persoanele cu dizabilităţi sunt...
Evreii sunt...
Arabii sunt...
Vegetarienii sunt...
sau
Toţi bărbaţii balerini sunt...
Toţi bărbaţii stilişti sunt...
Toţi băieţii care poartă cercei sunt...
Toţi oamenii de culoare sunt...

5/16
Prejudecata
,, Este mai uşor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată.”
Albert Einstein
Prejudecata este o părere fără judecată”
Voltaire

Stereotipurile rezultă ca urmare a categorizării și a împărțirii oamenilor în ingrupuri și

outgrupuri. Acestea sunt procese cognitive, care tin de modul în care ne formam o viziune,
mai mult sau mai putin raționala, despre realitatea socială. Dacă discriminarea ar fi exclusiv
urmarea unei gândiri stereotipe, ea ar putea fi combătută numai prin revizuirea modului nostru
de a-i judeca mental pe ceilalti. Dar nu e numai atât. Pe lânga felul în care gândesc despre
ceilalti, trebuie sa ne intereseze si sentimentele lor fata de diferitele grupuri sociale. O a doua
cale ce duce la discriminare este pavată cu prejudecăți: sentimente negative față de anumite
persoane,bazate pe apartenenta lor la anumite grupuri.

De multe ori, auzim în jurul nostru formulări de genul: ,, toţi politicienii sunt corupţi”,
,,rromii sunt nespălaţi”, ,,ai mai multă clasă când te îmbraci cu haine must have”, ,,cei din
provincie sunt inferiori celor din capitală”, ,, femeile nu conduc bine”, etc. Acest mod de
gândire, întemeiat pe etichetare, generalizare şi pe intuiţie determină prejudecata. De obicei,
prejudecăţile apar faţă de membrii unei categorii sociale, diferită de cea din care face parte
individul respectiv.
Dacă stereotipurile fac parte din viața noastră într-o măsură mai mică sau mai mare și
reprezintă credințe pe care le avem legate de anumite grupuri (natura lor este așadar una
cognitivă, informațională), prejudecățile implică atitudini sau emoții negative față de
reprezentații unui grup. Aceste emoții pot varia de la simpatie sau antipatie, până la furie,
teamă, dezgust, disconfort sau chiar ură.
Prejudecata reprezintă o judecată de valoare, o apreciere despre alte persoane, fiind
preluată fără o examinare detaliată a acesteia.
Allport defineşte prejudecata astfel: ,, o atitudine negativă sau o predispoziţie de a
adopta un comportament negativ faţă de un grup sau faţă de membrii acestui grup, bazată pe
o generalizare eronată şi rigidă”.
În societatea contemporană, prejudecățile pot lua diferite forme, de la exprimarea
directă a urii (ex.: urăsc persoanele de etnie romă) până la forme mai subtile, de exemplu
convingerea că membrii unui grup (ex.: romi) nu mai sunt afectați de discriminarea etnică și,
de aceea, nu ar trebui să beneficieze de tratament special (ex.: locuri speciale în licee și
facultăți), convingere însoțită de o atitudine negativă față de grupul respectiv.
La fel ca stereotipurile, prejudecățile se manifestă în viața noastră de zi cu zi, uneori fără să
conștientizăm acest lucru. Unii cercetători afirmă că toți oamenii au prejudecăți (chiar și cei
care nu cred acest lucru), manifestate în cel mai bun caz prin tendința de a

6/16
favoriza grupul din care facem parte în fața altor grupuri sau prin cunoașterea stereotipurilor
referitoare la celelalte grupuri. În ceea ce privește formarea acestora, toți experții sunt de
acord că acestea apar la vârste foarte fragede. Spre exemplu, un copil de 4-5 ani întrebat cine
conduce mai bine mașina va spune că bărbații, iar dacă l-am întreba cine face mâncare mai
bine, va răspunde că femeile. Copiii mici fac rapid categorizări bazate pe sex sau culoarea
pielii, la care se adaugă aprecierile negative făcute de adulții din jurul lor la adresa unui grup
sau a altuia (ex.: dacă nu ești cuminte, o să te fure țiganii).

Discriminare
Iniţial grupul se confruntă cu prejudecăţi. Acestea determină un blocaj al comunicării şi
o dată cu trecerea la fapte, discriminare.
Discriminarea constituie un comportament negativ orientat către indivizii unui alt grup
despre care avem prejudecăţi. Nu întotdeauna, un individ care are o prejudecată în privinţa
unei minorităţi, spre exemplu, va acţiona discriminatoriu. Astfel, acest individ nu se va lăsa
condus de impuls şi va conştientiza că poate fi pedepsit de lege sau sancţionat de către
opinia publică.
Ne confruntăm cu discriminarea şi atunci când este vorba despre tratarea diferită a
unor persoane aflate în situaţii identice sau dimpotrivă tratarea identică a unor persoane aflate
în situaţii diferite. De exemplu, atunci când unui copil infectat cu HIV i se refuză cererea de
înscriere la şcoală deşi are vârsta şcolară împlinită, este vorba despre tratarea diferită a unor
persoane aflate în situaţii identice. Atunci când unui student adventist i se refuză cererea de a
susţine un examen în altă zi decât sâmbata, este vorba despre tratarea identică a unor
persoane aflate în situaţii diferite.
În România, potrivit legii nr. 324 din 14 iulie 2006, prin discriminare se înțelege orice
deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă,
religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică
necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt
criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau
exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a
drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice
alte domenii ale vieții publice.
Potrivit articolului 16 al Constituţiei României, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a
autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminare. Faptele de discriminare constituie
contravenţie şi pot fi sancţionate.
Deși în toate societățile democratice orice formă de discriminare este interzisă, din
păcate în realitate discriminarea este practicată atât de indivizi, cât și de instituții: companii,
școli, spitale, primării, guvern. Acest lucru se întâmplă deoarece, așa cum am văzut,
discriminarea este fundamentată pe stereotipurile și prejudecățile pe care le avem, iar acestea
nu sunt întotdeauna conștientizate.

7/16
 Discriminarea cuprinde mai multe forme pe care le regăsim în Ordonanţa nr 137/2000
privind prevenirea şi combaterea discriminării.
Discriminarea directă constă în anihilarea unui anumit drept al unei persoane sau
categorii de persoane, pe baza unei caracteristici a acesteia.

Exemple:
 medicul refuză să opereze un om al străzii dat fiind că acesta nu va avea cu ce plăti
 angajaţii unui restaurant refuză să servească o persoană de altă etnie.
 O elevă este exmatriculată după ce se află că este infectată cu virusul HIV;
 unui copil cu dizabilități îi este refuzată înscrierea într-o școală de masă, deși nivelul
său intelectual i-ar permite să facă față cerințelor școlare;

Discriminarea indirectă intervine atunci când o prevedere, un criteriu, o practică

aparent neutră pune într-o situație de dezavantaj persoane aparținând unui grup vulnerabil,
față de alte personae aparținând grupului majoritar. Desigur, sunt acceptate de la această
regulă situațiile în care respectiva prevedere este justificată de un scop legitim, iar măsurile
folosite pentru atingerea acelui scop sunt adecvate și necesare.
Exemple:
 situaţia în care i se cere unei persoane, care doreşte să se angajeze la un atelier de
croitorie, diploma de bacalaureat deşi este calificată în acest domeniu.
 accesul în școală este permis doar elevilor care poartă uniforma școlii, ceea ce ar
putea reprezenta o problem pentru elevii din medii defavorizate, care nu își permit
achiziționarea uniformei respective;
 evaluarea performanțelor elevilor ia în considerare criteria precum contribuția la fondul
clasei /școlii sau achiziționarea anumitor materiale didactice.

8/16
 Hărţuirea reprezintă o formă a discriminării. Ea constă în crearea unui cadru intimidant,
ostil sau degradant orientat împotriva unei persoane datorită unei caracteristici a acesteia.
Este un comportament discriminatoriu repetitiv.
Exemplu:
 colegii din capitală ai unui student din provincie fac glume, au remarci ofensatoare
legate de zona din care provine.
 după ora de sport, dirigintele clasei îi cere unui elev rom să-și dea jos tricoul pentru ca
toți colegii lui să vadă cum miroase un “țigan împuțit”;
 un elev este în mod repetat ridiculizat de ceilalți colegi pe seama apartenenței etnice
sau orientării sexuale, însă acest lucru este ignorat de cadrele didactice și conducerea
școlii, pe motiv că “așa sunt copiii, se joacă unii cu alții”;
Victimizarea, formă a discriminării, reflectă un tratament advers venit ca o reacţie la
iniţiativa persoanei de a-şi valorifica pe cale legală dreptul de a nu fi supus discriminării.
Această formă este des întâlnită în penitenciar sau la locul de muncă.
Astfel un deţinut care a îndrăznit să facă o plângere impotriva personalului, a fost pedepsit
pentru acest ,,curaj” .
Atingerea adusă demnităţii persoanei constituie o formă de discriminare dacă este
motivată de apartenenţa acelei persoane la o anumită categorie. Un pedagog care se
adresează copilului cu autism, aflat la recuperare, cu apelativul ,,retardatule” aduce atingere
demnităţii acestuia.
Trăgând o linie asupra formelor de discriminare prezentate observăm că se înscriu
discriminării negative. Trebuie precizat că există şi discriminare pozitivă în situaţiile în care
persoanele aparţinând unei anumite categorii beneficiază de măsuri de protecţie. De exemplu,
o persoană de etnie rromă, înscrisă la facultate, poate beneficia de loc bugetat.

Discriminarea structurală are loc atunci când refuzarea unui drept al unei persoane
este un efect al modului în care sistemele sociale sunt organizate.
9/16
Exemple:
 Criteriile avute în vedere pentru accesibilizarea instituțiilor pentru accesul persoanelor
cu dizabilități nu sunt suficient de relevante, de aceea accesibilizarea se reduce la
construirea
 unei rampe de acces care de multe ori este impracticabilă, fiind prea abruptă;
 Curriculumul școlar nu include referiri la istoria și originile minorităților entice sau
activități care să vizeze explorarea și demontarea stereotipurilor.

Forme ale discriminării, grupuri vulnerabile

Rasismul exprimă o prejudecată care constă în respingerea indivizilor care aparţin

unei alte rase, decât cea proprie individului respectiv punându-se accent pe superioritatea
unei rase. John F. Dovidio și Samuel L. Gaertner vorbesc despre rasismul “ambivalent”. Pe de
o parte promovarea egalității, iar pe de alta parte este vorba despre reacțiile emoționale
negative care generează evitarea membrilor grupului supus prejudecății.
Categorii de comportament rasial :
- atac fizic sau hărţuire
- abuz verbal
- propagandă rasistă
- incitarea altora la comportament rasist
- refuzul de a coopera cu alte persoane din cauza etniei, religiei sau a limbii
- rasism instituţional

Exemple de comportament rasial in contextul unui mediu public :

- povestirea bancurilor etnice
10/16
- refuzul de a lucra cu persoane dintr-o altă etnie
- refuzul de a sta lânga o persoana de altă etnie
- glume pe seama accentului sau numelui persoanelor sau aspectului fizic
- refuzul de a comunica cu cei de altă etnie
- de a interzice folosirea limbii materne in public
- excluderea colegilor din grupuri sociale din cauza etniei acestora
- a forţa persoane de a participa la activitaăţi care vin in conflict cu religia lor
- promovarea unor publicaţii oponente unor grupuri etnice sau culturale
- a face prezumţii legate de abilităţile sau preferinţele persoanelor în funcţie de apartenenţa
culturala a acestora
- comportament de intimidare faţă de persoane de alte etnii sau culturi

Naţionalismul poate fi înţeles ca o tendinţă de a aprecia exagerat tot ce aparţine

propriei naţiuni.
Xenofobia reprezintă aversiunea exagerată faţă de străini.
Sexismul este definit în DEX astfel: ,, ansamblul mișcărilor de emancipare feminine
pentru a desemna atitudinea și poziția socială dominatoare a bărbaților în societate”. Opinia
cea mai răspândită: ,,bărbaţii sunt mai competenţi şi mai independenţi”, ,, femeile sunt mai
calde şi mai expresive”
Gerontofobia presupune ostilitatea faţă de bătrâni. Cele mai întâlnite prejudecăţi faţă
de persoanele de vârsta a III a ar fi: ,, Vârstnicii sunt indispuşi mereu, pisălogi, plini de
autocompătimire”, ,, Persoanele în vârstă nu pot învăţa noi deprinderi”, etc.
Ageismul pune accent pe valorizarea tinerilor şi devalorizarea adulţilor. În competiţia
pentru ocuparea locurilor de muncă, a avea peste 40 de ani înseamnă a fi prea bătrân.
Sexismul (Gender)
Oamenii din toată lumea fac deosebiri foarte clare între băieţi şi fete, între bărbaţi şi
femei. Problema nu este dacă aceste stereotipuri există. Realitatea lor este incontestabilă şi,
ca atare, nu trebuie să îngrijoreze. În fond, negarea oricăror diferenţe dintre cele două sexe
este un simptom de morbiditate socială şi psihică, generată de anumite carenţe identitare ale
unor indivizi lipsiţi de alte repere definitorii. Psihosociologii se întreabă însă:
(1) când aceste stereotipuri ne influenţează percepţia socială?;
(2) dacă ele sunt corecte? – iar dacă nu sunt,
(3) de ce sunt atât de rezistente?
În 1978, Kay Deaux şi Brenda Major afirmă că trei factori contribuie la activarea
stereotipurilor legate de gen: subiectul perceptor, ţinta şi situaţia. Uniisubiecţi sunt mai atenţi
decât alţii la genul persoanelor percepute. Sandra Bem îi numeşte „schematici gender“ şi îi
caracterizează prin faptul că au tendinţa să împartă lumea în termeni de masculin şi feminin.
Spre deosebire de ei, indivizii echilibraţi în orientările lor faţă de cele două sexe sunt
perceptori „genderaschematici“, pentru care genul nu este o categorie socială dominantă. În
general, schematicii acordă o atenţie sporită genului celorlalţi, formându-şi impresii negative

11/16
despre cei care violează normele culturale de comportament acceptabil pentru bărbaţi şi
femei.
Gadamer distinge atât prejudecăţi adevărate sau productive, cât şi prejudecăţi false
sau obstructive. Altfel spus, nu toate prejudecăţile sunt neapărat eronate.
Theodor Adorno consideră că prejudecata este specifică unei personalităţi patologice:
personalitatea autoritariană. Experienţele din copilărie şi socializarea primară contribuie la
formarea acestui tip de personalitate. Cu alte cuvinte, un copil care este supus unor
tratamente dure de către părinţi va dezvolta la nivelul inconştientului ostilitatea. În ceea ce
priveşte socializarea acestuia, el a fost învăţat că doar formele conformiste sunt acceptabile.
Ţintele prejudecăţilor sunt stigmatizate. În acest sens este relevant un experiment
privind efectele prejudecăţii în care Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii a
interpretat câteva piese la vioară, într-o staţie de metrou iar nimeni nu s-a oprit să-i
asculte piesele. Altfel spus, ţinând cont de prejudecata ,, cei care cântă în staţii de metro nu
au talent şi vor doar bani”, trecătorii nu au dat importanţă.
Din punctul de vedere al lui Goffman prejudecata poate fi considerată un instrument de
management al impresiei întrucît indivizii îşi pot justifica acţiunile prin prisma acestora şi să se
prezinte într-o lumină favorabilă comparativ cu alţii.

Discriminarea copiilor cu handicap în România

Copiii cu handicap din România sunt constant victime ale societăţii, care îi condamna la
izolare. Deşi există o lege care le garantează educaţia în condiţii normale, copiii cu handicap
fizic sever, dar fără probleme psihice, nu sunt înscrişi în şcolile obişnuite.
Directorii şi profesorii fug de ei, ca să nu-şi asume responsabilităţi suplimentare. Respinşi,
nedreptăţiţi, aceşti copii ajung în final în instituţii destinate minorilor cu retard, şi pierd şansa
să crească normal
Conform unui studiu efectuat de către INSOMAR, în perioada 1-24 august 2009,
grupurile cele mai discriminate în România sunt persoanele contaminate cu HIV, minorităţile
sexuale şi persoanele cu handicap fizic sau psihic. 25% nu ar fi de acord ca un rrom să le fie
nici măcar coleg de muncă, iar 54% nu ar accepta în aceeaşi măsură un membru al unei
minorităţi sexuale.

Discriminarea pe criteriu religios

Religia reprezintă un sistem de credinte (dogme) si de practici (rituri) privind

sentimentul divinitatii si care ii uneste, in aceeasi comunitate spirituala si morala pe toti cei
care adera la acest sistem.
Credinta vizeaza convingerea in existenta unei supra-persoane sau unei puteri
constiente, capabile sa faca atat universul cat si omul cu toate calitatile si limitele primite.

12/16
 Convingerea religioasa poate fi definita ca fiind increderea neconditionata a omului in
dogmele unei religii.
Libertatea religioasa este reglementata la nivel international de numeroase documente
ale Natiunilor Unite si de Conventia Europeana pentru protectia drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale.
Printre primele documente care au avut in vedere discriminarea religioasa a fost
„Declaratia de eliminare a tuturor de intoleranta religioasa” din cadrul Adunarii Generale 36/55
din 25 nov. 1981, care prevede ca „nici o persoana nu va putea fi supusa vreunei constrangeri
ce i-ar putea leza libertatea de a-si alege o religie sau credinta”.
Conventia Europeana privind drepturile omului prevede in art.9; alin.1 faptul ca „orice
om are dreptul la libertatea gandirii, a constiintei si a religiei; acest drept include si libertatea
de a-si schimba religia sau convingerile, libertatea de a-si exprima singur sau impreuna cu
altii, in public sau in mod privat, religia sau convingerile prin venerarea, predarea, practicarea,
predarea sau respectarea acesteia”.
Articolul 14 din aceeasi lege prevede faptul ca „drepturile si libertatile prevazute in
aceasta Conventie vor fi asigurate fara discriminare pe motive de sex, rasa, culoarea pielii,
limba, religie, opinii politice sau alte opinii, origine nationala sau sociala, de asociere cu o
minoritate, proprietate, nastere sau alte imprejurari.

DATE STATISTICE
In conformitate cu Recensamantul realizat in anul 2002:
 86,8 % dintre romani s-au declarat ortodocsi (18.086.428);
 4,5 % dintre romani s-au declarat romano-catolici (1.028.400);
 3,7 % dintre romani s-au declarat reformati;
 1,5 % dintre romani s-au declarat penticostali;
 0,9 % dintre romani s-au declarat greco-catolici.
În Dobrogea exista o minoritate islamica, compusa majoritar din turci si tatari. Exista
si un numar de atei, agnostici si persoane care nu si-au declarat religia.
Păreri diferite.
Conform Annuario Pontificio Romano, buletinul oficial al Sfantului Scaun, in aceeasi
perioada, recensamantul intern al Bisericii Catolice a numarat in Romania 1.193.806
credinciosi romano- catolici (cu 165.405 persoane mai mult comparativ cu cele inregistrate
de autoritatile romane). Aceasta cifra este disputata de Biserica Catolica , acesta
pretinzand ca au existat multe nereguli, cum ar fi faptul ca, cei care completau
chestionarele au refuzat sa bifeze afiliatia Romano- Catolica si au inscris, in mod automat,
afiliatia Ortodoxa, ceea ce a dus la un rezultat inexat.

13/16
Consecințe ale discriminării

Stigmatizarea
Fiecare individ trăieşte cu anumite stigmate - fie că este prea mic de înălţime sau prea
înalt, fie că este slab sau gras, că aparţine unei familii cu influenţă sau nu, că este prea bogat
sau sărac, etc. Provocarea constă în a face faţă unor persoane care îl tratează ca stigmatizat
şi în a stabili relaţii cu cei pe care îi stigmatizăm. Comunicarea nu se poate desfăşura atât
timp cât individul se resemnează şi se identifică din ce în ce mai mult cu stigmatul.
Stigmatul reprezintă orice atribut ori semn fizic sau social care devalorizează
identitatea unui actor social pînă acolo încât el nu mai poate beneficia de întreaga acceptare a
societăţii. Conceptul de stigmat şi stigmatizare se regăsesc iniţial în discursul sociologic al lui
Goffman. Conform lui Goffman, efectul fundamental al stigmatului constă în reducerea
şanselor vieţii persoanei stigmatizate prin intermediul acţiunilor discriminatorii.
Goffman identifică trei categorii de stigmat:

 diformităţi fizice ( membre lipsă, desfigurări faciale),

 slăbiciuni sau defecte de caracter (dominat de instinct, lipsit de voinţă, dependenţa
de droguri şi alcool, comportament psihotic),
 apartenenţa la diferite grupuri sociale nedezirabile ( grup etnic, religios, rasial).
Punctul comun al acestora este reprezentat de atragerea atenţiei din partea celorlalţi,
atunci când o persoană care prezintă o astfel de trăsătură interacţionează cu aceştia.
R. Haghighat (2001) apreciază că impactul stigmatizării în zilele noastre diferă de cel
identificat de Goffman în anii ‘70 ai secolului trecut. Acest fapt se datorează fluxului de
informaţii care necesită un accent mai însemnat pe codificare şi pe încadrarea lor în categorii,
influenţa mass-mediei în formarea stereotipurilor (acestea sunt mult mai vizuale).
La originea stigmatizării pot fi identificaţi următorii factori: psihologici, economici, factori
de natura constituţională, respectiv factori ce ţin de evoluţie. În ceea ce priveşte factorii de
natură constituţională, cercetările au confirmat ideea: creierul uman acordă mai multă
importanţă evaluărilor negative decât celor pozitive. Pe fondul acesta, se poate explica
generalizarea căci atunci când creierul este suprasolicitat de informaţii recurge la extrapolare,
pornindu-se de la o situaţie percepută.
Factorii psihologici. Oamenii, în general, deşi nu sunt de acord cu situaţile de dificultate,
cu circumstanţele tragice ale celorlalţi, sunt dispuşi să le utilizeze pentru ca ei să se simtă mai
fericiţi. Condiţiile de dificultate ale unor persoane sunt tratate ca termeni de comparaţie, iar
rezultatul acesteia reconfirmă propria superioritate. Astfel, un individ se consideră sănătos
dacă se compară cu unul grav bolnav.
Din punct de vedere economic se remarcă faptul că în zonele unde resursele sunt
disponibile stigmatizarea este moderata, în timp ce în zonele în care sunt limitate şi este

14/16
concurenţă, creşte stigmatizarea. Cu alte cuvinte, se practică stigmatizarea adversarului
pentru a-şi lărgi sfera de oportunităţi.
Stigmatizarea, din perspectiva factorilor ce ţin de evoluţie, este văzută drept o tactică
pentru supravieţuire. Altfel spus, oamenii discriminează şi îî evită pe acei indivizi care
constituie un pericol pentru ei.
Gray consideră că există două tipuri de stigmă: internă şi externă. Cea internă
(autostigmatizare) se referă la internalizarea unor sentimente de ruşine, vinovăţie, inferioritate
şi dorinţa de a avea intimitateStigma externă (discriminarea) vizează tratamentul nedrept
aplicat unor persoane, negarea drepturilor acestora. Ambele forme a stigmatizării împiedică
individul să comunice şi îl izolează.

Fiind stigmatizat, individul trece de la statusul pe care îl avea la unul marginal. Acest
lucru îl impiedică să reziste stigmatizării întrucât îşi pierde încrederea în propriile forţe. Mai
mult, individul ajunge să interiorizeze acele diferenţe negative şi acceptă că merită să fie tratat
inechitabil.

Fenomenul de “bullying”
Manifestările de intoleranță și discriminare în școli pot lua mai multe forme. Deși
acestea sunt comise de cele mai multe ori de către elevi, uneori ele pot fi săvârșite și de
cadrele didactice sau de conducerea școlii. Fenomenul de bullying se referă tocmai la aceste
manifestări ale intoleranței, manifestări ce pot lua forma unor fapte pedepsite de lege, iar
acestea ar trebui sesizate autorităților în măsură să intervină în astfel de cazuri. Astfel de fapte
pot include:
- amenințări;
- vandalism, distrugerea bunurilor personale;
- acte de violență extremă;
De asemenea, unele manifestări ale intoleranței pot fi considerate comportamente
normale sau joacă, dar efectele lor asupra persoanei către care sunt îndreptate pot fi
dăunătoare. Astfel de comportamente includ:
- excluderea din grupul de lucru /joacă;
- abuz verbal;
- folosirea de porecle ofensatoare;
- comentarii ironice sau răuvoitoare;
- glume cu privire la etnia, religia, defectele fizice sau orientarea sexuală a cuiva;
- răspândirea de zvonuri false;
- agresiunea fizică (loviri, îmbrânciri, scuipat etc.);
Efectele în plan psihologic ale fenomenului de bullying sunt asemănătoare stigmatizării:
stimă de sine scăzută, depresie (mergând până la tentative de suicid), ripostă violentă, eșec
sau chiar abandon școlar.

15/16
Toleranţa ca atitudine:
Atitudinea tolerantă presupune inlăturarea sau depăsirea prejudecaților și a
stereotipiilor care conduc la discriminare.

Concluzii

Prejudecata→discriminare→stigmatizare

După cum se poate observa prejudecata este veriga cu care porneşte acest lanţ în
jurul unui individ uman. Astfel, o atitudine negativă rezultată în urma unei generalizări va
determina un comportament discriminatoriu. Acest comportament discriminatoriu va genera
stigmatizarea. Cu alte cuvinte, o persoană prejudiciată poate întâmpina atât discriminarea cât
şi stigmatizarea. De exemplu, rromii sunt consideraţi hoţi, nespălaţi iar în virtutea acestei
prejudecăţi sunt discriminaţi pe piaţa muncii şi stigmatizaţi.

Procesul de comunicare este influenţat de ideile preconcepute, comportamentul

îndreptat împotriva celor prejudiciaţi şi de însemnarea acestora. Atât timp cât acestea se
aplică, comunicare este defectuoasă.

Testul începe după ce părăsiţi această sală!

16/16