Prezentati rolul lui Eugen Lovinescu in

configurarea unei directii moderniste in cultura

romana,cu referire la teoria sincronismului.

Personalitate marcanta a culturii romane interbelice, Eugen Lovinescu joaca in epoca

dintre cele doua razboaie mondiale rolul pe care l-a detinut Titu Maiorescu in cea de-a doua
jumatate a secolului al XIX-lea. El readuce critica literara pe terenul autonomiei esteticului,
introducand criterii inovatoarea si un limbaj modern in acest domeniu, preluand, pe de o parte,
rigorile criticii maioresciene, iar pe de alta parte, desprinzandu-se de modelul sau spriritual
prin promovarea criticii impresioniste.

Numele acestui critic de valoare este legat de teoretizarea doctrinei estetice

moderniste. Odata cu infiintarea publicatiei Sburatorul, in anul imediat ce a
urmat incheierii Primului Razboi Mondial (1919, la 19 aprilie aparand primul
numar), s-au pus bazele celei mai ample grupari literare interbelice, care si-a
desfasurat activitatea si intr-un cenaclu purtand acelasi nume. La inceput,
intentia marturisita a criticului a fost aceea de a atrage talente nedescoperite,
care sa compuna o noua generatie literara. Treptat, gruparea se consolideaza –
revista apare intre 1919 si 1922, 1926 si 1927, iar cenaclul dureaza pana in 1947
– , iar contactul cu diversele opere a dus la cristalizarea sistemului critic
lovinescian si la aparitia unor concepte inovatoare, care au imprimat o directie
noua in literatura romana interbelica. Astfel, Eugen Lovinescu devine creatorul
si teoreticianul conceptului de modernism, care se dovedeste a fi destul de
generos pentru a desemna si proza realista a lui Liviu Rebreanu, si poezia
ermetica a lui Ion Barbu, dar si epica de analiza psihologica a lui Camil
Petrescu, respectiv a Hortensiei Papadat-Bengescu.

De altfel, succesul activitatii lovinesciene rezida in lansarea numerosilor

scriitori de marca ai literaturii romane: H. P. Bengescu, Ion Barbu, Camil
Petrescu, Anton Holban, George Calinescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi s.a.

Teoria lovinesciana, purtand denumirea de sincronism, este expusa in doua

dintre cele mai importante lucrari ale sale, si anume Istoria civilizatiei romane
moderne, respectiv Istoria literaturii romane contemporane. În viziunea
criticului, sincronismul inseamna actiunea uniformizatoare a timpului asupra
vietii sociale si culturale a diferitelor popoare legate intre ele printr-o
interdependenta materiala si morala. Acesta sustine ca exista un spirit al
veacului, care determina evolutia unitara a civilizatiilor europene, prin
sincronizarea lor. Astfel, culturile europene mai putin dezvoltate sufera influenta
pozitiva a celor superioare, avansate, realizandu-se asadar o uniformizare prin
sincronizare. Considerand ca formele imprumutate prin imitatie vor fi adaptate
la fondul propriu culturii minore care le adopta, Eugen Lovinescu ajunge sa
polemizeze cu etalonul sau spiritual, Titu Maiorescu, ce afirmase cu circa
jumatate de secol inainte stricaciunea formelor fara fond, ce nu duc la progresul
unei civilizatii.

Desi militeaza pentru sincronizarea cu valorile culturale apartinand

civilizatiilor avansate, Eugen Lovinescu nu promoveaza nimicirea specificului
national, anularea traditiei. Criticul pledeaza pentru depasirea spiritului
provincial, pentru adaptarea literaturii la cerintele veacului modern, fapt posibil
printr-o serie de mutatii esentiale de la nivel tematic si estetic. Aceste mutatii
constau in trecerea de la o literatura cu tematica preponderent rurala, la una de
inspiratie citadina; cultivarea prozei obiective si a poeziei lirice, in detrimentul
celei epice; dezvoltarea unor noi formule narative, precum romanul analitic, in
care locul evenimentelor exterioare il ia fluxul constiintei, generand impresia de
autenticitate. Nu in ultimul rand, criticul interbelic militeaza, la nivel actantial,
pentru tipologia intelectualului, iar in domeniul liricii saluta inovatiile ce vizeaza
mijloacele de exprimare poetica.

Impunerea unei noi retete literare, dar si formarea la aceasta scoala a

valorilor literare majore din perioada interbelica sunt cele doua merite majore
ale gruparii Sburatorul si ale mentorului sau, Eugen Lovinescu, demn
continuator al demersului maiorescian.

SINCRONÍSM, (2) sincronisme, s. n. 1. Existența în același timp sau desfășurarea

paralelă a două sau a mai multor fapte, fenomene sau evenimente;
simultaneitate. ◊ Sincronism sonor = simultaneitate a înregistrărilor sonore cu cele
ale imaginilor, în cinematografie și televiziune, realizată cu ajutorul camerei
sincrone. 2. Fenomen de sincronism (1). – Din fr. synchronisme.

https://www.scribd.com/doc/85764148/Eugen-Lovinescu-direc%C5%A3ia-modernist%C4%83