Neculai Olariu

CONTROL FINANCIAR
ŞI EXPERTIZA

Iaşi
2003
 CAPITOLUL I

1.1. Noţiuni introductive

Prefacerile din economia românească, prin trecerea de la un sistem
centralizat la un sistem democratic, preocupă, în aceeaşi măsură, pe toţi
participanţii la viaţa economică.
În acest mod, trecerea României la o economie de piaţă, al cărui
fundament îl constituie proprietatea privată şi al cărui mecanism presupune
colaborarea şi îmbinarea actelor normative cu acţiunile statului, s-a dovedit a fi un
proces complex, dificil şi de lungă durată.
Trecerea la economia de piaţă a condus la apariţia unor categorii noi de
agenţi economici şi transformarea întreprinderilor de stat în agenţi economici de
tip privat; prin urmare asistăm la o creştere deosebită a numărului agenţilor
economici.
Chiar dacă numărul agenţilor economici s-a multiplicat extraordinar,
cadrul legislativ actual obligă la desfăşurarea activităţii după principii economice
şi metode de management unitare. Principiile şi metodele sunt unitare dar,
aplicarea lor în vederea atingerii scopului pentru care au fost înfiinţate societăţile,
au condus la necesitatea perfecţionării continue a managerilor şi în acelaşi timp a
cadrului legislativ.
Ca atare, pe piaţă, agenţii economici se confruntă cu competiţia dar, în
acelaşi timp, şi cu constrângerile generate de factorii sociali şi economici existenţi.
Deci, scopul fiecărui agent economic este de a-şi folosi resursele şi de a se
lansa în activităţi desemnate de a-i creşte profitul; agentul economic intră în relaţii
cu piaţa, sindicatele, asociaţiile consumatorilor şi nu în ultimul rând cu statul,
fiind obligat de acestea să-şi asume obiectivele sociale, etice şi ecologice care, nu
de puţine ori, sunt în concurenţă cu obiectivul lui economic.
În consecinţă, activităţile firmei se desfăşoară într-un mediu social specific
constituit din: salariaţi, furnizori, creditori, clienţi, sistemul bancar, investiţiile
financiare etc., care la rândul lor există în mediul general social al economiei de
piaţă ce cuprinde: cadrul economic, cadrul juridic, influenţele guvernamentale,
internaţionale, factorii social-culturali, factorii demografici etc. (anexa nr. 1∗).

∗
Mircea Boulescu, Marcel Ghiţă: Controlul financiar, Editura Eficient – Bucureşti, 1977
2
 Orice manager este supus obligativităţii cunoaşterii cerinţelor şi legilor
pieţei, ale concurenţei reale şi nevoilor consumatorului şi nu în ultimul rând a
informaţiilor despre situaţia patrimoniului, capacitatea acestuia de a genera profit,
a solvenţei comerciale. Aceste informaţii pot fi dobândite prin studii de marketing
şi prin cunoaşterea perfectă şi la timp a contabilităţii reale a firmei, a controlului
financiar organizat şi exercitat în mod exigent şi competent.

1.2. Definiţia, rolul şi funcţiile controlului financiar

Literatura de specialitate conferă controlului financiar atributul de
verificare a modului de îndeplinire a programelor stabilite, a erorilor, abaterilor,
lipsurilor, deficienţelor din activitatea economico-financiară.
Controlul financiar este o componentă practică a funcţiei de control a
finanţelor regăsindu-se acolo unde au loc relaţii, procese şi raporturi financiare,
caracteristice constituirii şi repartizării fondurilor băneşti la nivelul diferitelor
structuri organizatorice.

1.2.1. Obiectul controlului financiar

Controlul financiar presupune o activitate de larg interes social, util şi
necesar pentru practica economică şi socială.
Având în vedere problematica teoretică, organizatorică şi metodologică,
obiectul controlului financiar constă în examinarea modului în care se realizează
sau s-a realizat programul fixat anticipat şi a modului cum se respectă principiile
stabilite, cu scopul de a stabili erorile, abaterile, lipsurile, deficienţele şi a stabili
măsurile de corectare a acestora şi evitarea lor în viitor.
Trecerea la economia de piaţă a demonstrat utilitatea şi necesitatea
controlului financiar. Controlul financiar este parte integrantă a managementului
şi a gestiunii financiare regăsindu-se în toate activităţile economico-sociale.
Controlul financiar se regăseşte în toate fazele proceselor de producţie începând
de la activităţile de proiectare, contractare şi până la vânzare şi înregistrarea
rezultatelor finale. In aceste condiţii s-a impus necesitatea întăririi instituţiei,
controlului financiar atât ca organizare, cât şi asupra sferei de activitate.
Prin controlul financiar, ca şi componentă a managementului, se asigură
realizarea unor funcţii specifice:
- funcţia de prevenire şi funcţia de perfecţionare;
- funcţia de constatare şi funcţia de corectare;
- funcţia de cunoaştere şi funcţia de evaluare;
3
 - funcţia educativă şi funcţia stimulativă.

Aceste funcţii specifice au rolul de menţinerea agenţilor economici în

cadrul programat, anticipat printr-un reglaj optim asupra activităţii economico-
financiare efectuat prin depistarea abaterilor, a proporţiilor lor şi înlăturarea
consecinţelor economico-financiare a acestora, realizându-se funcţia de reglare a
sistemului.
Prin urmare, funcţia de reglare a sistemului, a situaţiei patrimoniale a
agenţilor economici, urmăreşte eliminarea factorilor perturbatori, menţinerea
echilibrului şi asigurarea funcţionării firmelor la parametri preconizaţi.
Pe lângă funcţiile specifice, controlul financiar îndeplineşte şi o serie de
funcţii particulare:
- funcţia de măsurare a abaterilor planificate anticipat (a posteriorii, a
ecarturilor);
- funcţia de diagnosticare a erorilor financiare;
- funcţia de revizuire a obiectivelor sau previziunilor viitoare pe baza
diagnosticului financiar constatat;
- funcţia de a interveni în cadrul competenţelor date;
- funcţia de reglementare a activităţii firmei;
- funcţia de pregătire a agentului economic;
- funcţia de învăţare şi autoînvăţare a realităţilor.
Toate aceste funcţii au fost recunoscute de literatura de specialitate şi şi-
au ocupat un loc important în nomenclatorul funcţiilor controlului financiar.

1.2.2. Formele controlului financiar

După criteriul sferei de cuprindere, controlul activităţii economico-sociale
este structurat pe forme diferite de control, după cum urmează:
- controlul tehnic – tehnologic;
- controlul economic;
- controlul financiar;
- controlul calităţii produselor;
- controlul protecţiei muncii;
- controlul protecţiei sociale;
- controlul comercial;
- controlul igienico – sanitar;

4
 - controlul securităţii alimentare;
- controlul jurisdicţional.

Deşi este structurat pe domenii de activitate se constată că, în ansamblul

activităţii economico-financiare, tipurile de control au o anumită interdependenţă,
constatând o îmbinare strânsă între tipurile de control, acestea acţionând
convergent şi de foarte multe ori ele se completează reciproc şi alcătuiesc
împreună sistemul integrat, general şi cu caracter unitar asupra tuturor domeniilor
şi sectoarelor de activitate economico – socială.
Controlul financiar cuprinde în sfera sa:
- relaţiile, fenomenele şi procesele financiare
- procesul de administrare şi gestionare a patrimoniului
- rezultatele activităţii economico – sociale
- toate momentele, unităţile şi locurile unde se gospodăresc valori
materiale şi băneşti şi se efectuează cheltuieli
In acelaşi timp, întrucât controlul financiar asigură buna funcţionare a
activităţii economice, acţionează şi în vederea:
- prevenirii abaterilor şi deficienţelor
- apărării patrimoniului
- cunoaşterii modului de respectare a legalităţii cu caracter economic şi
financiar
- stabilirii răspunderii pentru pagube sau nerespectarea disciplinei de
gestiune
- creşterii eficienţei
Cu alte cuvinte, controlul financiar are sarcina de a preveni angajarea de
cheltuieli fără justificare economică, imobilizarea de mijloace, de a asigura profit
sporit în folosirea resurselor materiale, financiare şi umane.
Formele controlului financiar sunt:
- anticipat sau preventiv;
- concomitent sau operativ-curent;
- postoperativ sau ulterior.
● Controlul financiar anticipat sau preventiv contribuie la folosirea cu
maximum de eficienţă a mijloacelor materiale şi a disponibilităţilor băneşti, la
întărirea ordinii şi a creşterii răspunderii în angajarea şi efectuarea cheltuielilor, la

5
respectarea strictă a legislaţiei de gestiune, la preîntâmpinarea oricărei forme de
risipă şi a eventualelor deficienţe, înainte de a se produce efecte negative.
● Controlul operativ-curent sau concomitent se suprapune aproape în
totalitate, în timp şi spaţiu, cu conţinutul activităţii nemijlocite de conducere la
diferite niveluri. Acest control asigură cunoaşterea operativă a modului în care se
îndeplinesc sarcinile şi se gestionează patrimoniul. Controlul concomitent
acţionează sistematic, zi de zi, surprinde procesele economice şi financiare în curs
de desfăşurare şi permite, astfel, intervenţia operativă pentru remedierile care se
impun.
● Controlul financiar postoperativ sau ulterior se exercită după
desfăşurarea activităţilor sau operaţiilor economico-financiare cu privire la
gestiunea patrimoniului şi are ca principale obiective:
- existenţa şi utilizarea raţională a patrimoniului;
- aplicarea corectă a legislaţiei cu caracter financiar;
- modul de efectuare a cheltuielilor şi utilizare a veniturilor;
- analiza situaţiei financiare.
După modul de corelare cu interesele economico-financiare pentru
care este organizat şi exercitat, controlul financiar se prezintă sub două forme:
- control financiar al statului;
- control financiar propriu la instituţiile publice, care, la rândul său, este:
o control financiar preventiv;
o control financiar de gestiune.
● Controlul financiar al statului cuprinde în sfera sa administrarea şi
utilizarea mijloacelor financiare publice, precum şi respectarea reglementărilor
financiar-contabile în activitatea desfăşurată de către agenţii economici (regii
autonome, societăţi comerciale etc.) în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor
acestora faţă de stat.
● Controlul financiar preventiv, ca formă a controlului propriu,
urmăreşte să preîntâmpine încălcarea dispoziţiilor legale şi producerea de pagube
şi se exercită asupra documentelor în care se consemnează operaţiile care se referă
la drepturile şi la obligaţiile patrimoniale ale unităţii, în faza de angajare şi de
plată, în raporturile cu alte persoane juridice sau fizice.
● Controlul financiar de gestiune este controlul financiar ulterior
(ţinând, evident, tot de controlul propriu) care urmăreşte respectarea dispoziţiilor

6
legale cu privire la gestionarea resurselor materiale şi băneşti pe baza
documentelor înregistrate în evidenţa tehnic-operativă şi contabilă.

După apartenenţa unităţilor şi competenţa organelor de control,

există: control departamental şi control extradepartamental.
Controlul poate fi încadrat în una dintre aceste categorii, după cum
unitatea care controlează şi cea controlată aparţin aceluiaşi departament sau fac
parte din departamente diferite.
După sfera şi conţinutul lui, controlul financiar poate fi de mai multe
feluri, şi anume:
- controlul financiar complet are loc atunci când sunt controlate toate
sectoarele de activitate şi toate operaţiunile;
- controlul financiar parţial se referă numai la anumite sectoare de
activitate, precum şi la unele sau chiar la toate operaţiunile din cadrul
acestor sectoare;
- controlul total cuprinde toate operaţiunile şi documentele care privesc
activitatea unui sector, pe întreaga perioadă supusă controlului;
- controlul prin sondaj cuprinde numai o parte din operaţiuni şi
documente;
- controlul complex constă în faptul că întreaga activitate a unităţii
verificate, de la probleme economico-financiare până la problemele
tehnice şi de cadre, se controlează în profunzime, cu specialişti în
diferite domenii de activitate;
- controalele tematice urmăresc o anumită problematică (temă) cu
caracter informativ pentru elaborarea unor măsuri cu caracter general;
- controlul integrat are ca scop controlul pe verticală atât în structurile
centrale, cât şi a unui anumit număr de unităţi subordonate;
- controalele combinate sau mixte constau în combinarea mai multor
tipuri de control pentru atingerea obiectivelor urmărite;
Multitudinea formelor de exercitare a controlului financiar pune în
evidenţă marea complexitate a obiectivelor care fac obiectul verificărilor, fiind o
proiectare din unghiuri diferite a diferitelor tehnici şi procedee specifice asupra
realităţii economiei şi a societăţii.
In tabelul 1 este redată tipologia formelor de control economic şi financiar,
care cuprinde şi alte criterii decât cele susmenţionate.

7
 Tabelul 1 Tipologia formelor de control economic şi financiar

Nr.
Criterii de clasificare Tipologia controlului
crt.
1. Resursele şi activităţile controlate - control economic
- control financiar
2. Orizontul de timp avut în vedere la - control prospectiv
control - control strategic
- control preventiv
- control concomitent (operativ-curent)
- control postfaptic (ulterior, postoperaţional)
3. Baza de referinţă a controlului - controlul conceperii strategiilor şi programelor firmei
- controlul execuţiei strategiilor şi programelor firmei
4. Obiectivul final global al - analiza-diagnostic
controlului - control de gestiune
5. Cuprinderea în control a - control total
obiectivelor urmărite - control selectiv (prin sondaj)
6. Scopul controlului - control de conformitate
- control de pilotaj
- control de învăţare
- control de adaptare
- control compensator
- control de îndreptare şi recuperare a pagubelor
7. Apartenenţa organului de control - control propriu (cu toate formele sale)
- control exterior:
- al structurilor sistemului din care
face parte firmă
- al statului
- al băncilor etc.
8. Executanţii controlului - autocontrol
- control de specialitate
9. Modul de execuţie - control direct
- control indirect
- control încrucişat
10. Baza legală de referinţă - control normativ
- control practic
- control teoretic
11. Interesul firmei - control pentru sine
- control pentru alţii
12. Orientarea controlului - control tematic
- control nedirijat

Activitatea economică şi financiară a unităţilor economice şi a instituţiilor

se reflectă în programele economice şi financiare ale acestora, în evidenţa
contabilă, în dările de seamă contabile şi statistice etc. Toate acestea fac obiectul
altor discipline, însuşirea cunoştinţelor de control financiar şi expertiză contabilă
presupunând cunoştinţe temeinice în domeniu. Practic, nu se poate discuta despre
tehnica de control fără a se face apel la cunoştinţele de contabilitate,

8
macroeconomice şi microeconomie, conducerea, organizarea şi analiza
economico-financiară a întreprinderilor, finanţarea unităţilor, statistica ramurilor
economice, buget, drept etc.
Evidenţa contabilă este principala furnizoare de date şi informaţii pentru
efectuarea controlului. Majoritatea datelor necesare efectuării controlului se
găsesc în documentele primare, precum şi în cele contabile, respectiv în conturi,
situaţii contabile periodice, bilanţuri, formulare anexe la dările de seamă.
Contabilitatea constituie însă, concomitent, şi un obiect al controlului, fiind
necesar să se controleze organizarea raţională şi ţinerea corectă şi la zi a acesteia.
Constatările controlului permit completarea sau corectarea înregistrărilor
contabile, în măsura în care anumite fenomene sau operaţii au fost omise sau
greşit evidenţiate. Între control şi contabilitate există deci relaţii ample şi
reciproce.
Subliniem că o importanţă deosebită trebuie acordată controlului
documentelor, atât sub aspectul formei, cât şi sub aspectul fondului (conţinutului)
documentelor.
● Din punctul de vedere al formei, controlul documentelor are ca
obiective: autenticitatea, exactitatea întocmirii, valabilitatea documentelor şi
efectuarea corectă a calculelor.
● Controlul autenticităţii documentelor presupune întocmirea lor
respectarea condiţiilor legale, având ca obiective:
- modul de folosire al formularelor tipizate;
- justeţea întocmirii şi completarea cu toate elementele necesare;
- completarea corectă a datelor, existenţa eventualelor falsificări şi
ştersături, cum ar fi transformarea cifrelor, adăugirilor în text,
corecturile nesemnate etc.;
- existenţa semnăturilor originale ale persoanelor care au eliberat sau au
primit valori;
- concordanţa semnăturilor respective cu semnăturile aceloraşi persoane
de pe alte documente sau cu specimenele de semnături.
Neîndeplinirea unuia sau a mai multor obiective din cele de mai sus
constituie un element prin lipsa căruia documentele îşi pierd forţa juridică
(probatorie).
● Controlul exactităţii întocmirii şi valabilităţii documentelor se
realizează în funcţie de momentul şi de condiţiile producerii operaţiilor economice

9
şi financiare pe care le consemnează. De regulă, documentele care reflectă operaţii
patrimoniale, generatoare de drepturi şi obligaţii, se întocmesc la termenele
stabilite şi cu respectarea condiţiilor legale, a căror nesocotire lezează
autenticitatea şi pune sub semnul îndoielii exactitatea şi valabilitatea lor.
● Controlul efectuării corecte a calculelor, respectiv controlul aritmetic
al documentelor care conţin calcule, are menirea să obţină siguranţa aplicării juste
a preţurilor şi tarifelor şi a stabilirii totalurilor în documente, să înlăture erorile de
calcul care pot denatura conţinutul operaţiilor economice şi financiare.
● Din punctul de vedere al fondului (conţinutului), controlul
documentelor are ca obiective: legalitatea – justeţea, realitatea – exactitatea şi
eficienţa, respectiv necesitatea, economicitatea şi oportunitatea operaţiilor
economice şi financiare consemnate în documente:
- controlul legalităţii – justeţei documentelor este principiul conform
căruia este necesar să se respecte prevederile tuturor actelor normative în
vigoare.
- controlul realităţii – exactităţii operaţiilor economice şi financiare
consemnate în documente stabileşte dacă, în fapt, acestea s-au produs în
limitele, în condiţiile şi la locul indicat în ele. Exactitatea operaţiilor
economice şi financiare se constată prin controlul faptelor oglindite în
documente.
- controlul eficienţei operaţiilor economice şi financiare are în vedere
elemente mai complexe şi anume necesitatea, economicitatea şi
oportunitatea acestora.
- controlul necesităţii are în vedere gradul de utilitate a operaţiilor,
consumurilor sau cheltuielilor consemnate în documente, astfel încât să se
înlăture risipa, cheltuielile inutile, operaţiile fără eficienţă etc.
- controlul economicităţii urmăreşte: dacă operaţia economică este
necesară din punctul de vedere al activităţii unităţii; dacă s-au folosit
mijloacele de transport cele mai convenabile; dacă prin efectuarea
operaţiei se obţine un avantaj economico-financiar etc.
- controlul oportunităţii unei operaţii are în vedere dacă momentul ales şi
locul stabilit pentru executarea acesteia sunt cele mai corespunzătoare, atât
din punct de vedere economic, cât şi pentru buna desfăşurare a activităţii.
O operaţie economico-financiară poate să fie reală şi să îndeplinească
condiţiile legale, dar să nu fie oportună din punct de vedere economic. Din acest

10
motiv, în cadrul controlului este indicat să se urmărească şi eficienţa economică a
operaţiilor. In această direcţie, se are în vedere măsura în care operaţia în cauză s-
a efectuat în volumul şi la momentul corespunzător, dacă era necesară pentru buna
desfăşurare a activităţii, dacă a ocazionat un cost cât mai redus.
Un control financiar fundamentat şi cuprinzător nu poate evita controlul
asupra gestionării, folosirii şi evidenţei formularelor cu regim special şi nici
ceea ce îndeobşte numim controlul contabil asupra activităţii economice a
diverselor unităţi.
● Controlul asupra gestionării, folosirii şi evidenţei formularelor cu
regim special are ca obiectiv preîntâmpinarea şi descoperirea oricărei sustrageri a
formularelor cu regim special pe tot parcursul gestionării lor, astfel încât acestea
să poată fi folosite în scopuri frauduloase; în acest caz, se au în vedere:
- procurarea numai de la furnizorii autorizaţi;
- îndeplinirea condiţiilor legale de către persoanele numite pentru
gestionarea formularelor;
- cunoaşterea cu exactitate a formularelor cu regim special intrate şi a
acelor date în folosinţă;
- predarea şi utilizarea lor numai de persoane autorizate;
- eliberarea pe baza bonului de ieşire, cu indicarea numerelor şi seriilor
formularelor;
- justificarea corectă a formularelor cu regim special (evidenţa, stocul,
restituite, greşit tipărite, eronat completate, anulate).
● Controlul contabil este acel control asupra realităţii, legalităţii şi
eficienţei operaţiilor şi activităţii economice şi financiare care se efectuează cu
ajutorul mijloacelor contabilităţii:
- înregistrări;
- conturi;
- balanţe de verificare contabile;
- situaţii contabile;
- registre de contabilitate;
- registre operative privind gestiunile băneşti şi materiale;
- corelaţii bilanţiere.
Principalele obiective ale controlului contabilităţii constau în:
- conducerea corectă şi la zi a contabilităţii;
- întocmirea documentelor justificative pentru operaţiunile patrimoniale;

11
 - constituirea şi evaluarea capitalului social şi a patrimoniului;
- exactitatea şi realitatea înregistrărilor contabile pentru stabilirea şi
îndeplinirea obligaţiilor financiare şi fiscale faţă de stat;
- inventarierea patrimoniului şi valorificarea rezultatelor acesteia;
- întocmirea balanţelor de verificare, a bilanţului contabil şi a contului
de profit şi de pierdere.
Activităţii de control i se alătură strâns şi analiza activităţii economice a
unităţilor.
Astfel, în timp ce „analiza economico-financiară oferă posibilitatea ca,
prin folosirea datelor sintetice de evidenţă, a documentelor centralizatoare şi a
dărilor de seamă periodice, să se tragă concluzii asupra realizării programelor,
asupra factorilor care au influenţat aceste realizări, a rezervelor existente în
întreprinderi, controlului îi revine sarcina de a continua această analiză, prin
verificări faptice şi cercetări până la nivelul documentelor primare.
Deci, analiza scoate la iveală legăturile cauzale dintre fenomenele
petrecute în întreprindere, permiţând aprecierea generală asupra situaţiei
economico-financiară a acesteia, iar controlul, realizând o continuare şi o adâncire
a analizei, completează şi concretizează în amănunt aceste constatări. Se poate
aprecia că analiza economico-financiară constituie de fapt şi o metodă de control.
Orice control, cu excepţia celor limitate strict la situaţia gestionară, trebuie să
înceapă cu analiza datelor din dările de seamă, pentru a stabili indicatorii
nerealizaţi şi cauzele acestor nerealizări, pentru ca apoi, axat pe aceste constatări,
să se adâncească cercetarea până la documentele primare şi până la locul de
desfăşurare a proceselor, în vederea stabilirii concrete a deficienţelor şi
răspunderilor”.

12
 CAPITOLUL II
Metodologia de exercitare a controlului financiar

După cum a reieşit din descrierea rolului controlului financiar, acesta

stabileşte dacă activitatea economică şi financiară este organizată şi dacă se
desfăşoară conform normelor, principiilor sau regulilor stabilite. Aceste constatări
presupun o cale ştiinţifică de cercetare şi acţiune, un sistem metodologic cu
ajutorul căruia să fie reflectată realitatea, legalitatea şi eficienţa.
Tehnica efectuării controlului financiar presupune utilizarea unor
procedee, cum sunt:
- Procedee comune:
- observaţia;
- raţionamentul;
- comparaţia;
- clasificarea;
- analiza;
- sinteza.
- Procedee specifice:
- cercetarea;
- controlul documentelor;
- inventarierea de control;
- expertizele tehnice şi analizele de laborator;
- controlul total şi controlul prin sondaj;
- confirmarea constatărilor prin note explicative şi note de
constatare;
- analiza activităţii economice.

2.1. Cercetarea
Deoarece constituie o formă eficientă a controlului financiar faptic,
recomandată a se utiliza ori de câte ori este posibil, cercetarea constă în
examinarea şi observarea nemijlocită, direct pe teren, a fenomenelor sau
operaţiilor economice supuse controlului, cu scopul de a stabili modul cum se
desfăşoară, cauzele care au generat unele deficienţe, măsurile ce se impun pentru

13
remediere; în vederea stabilirii unor concluzii complete, este necesară îmbinarea
ei cu verificarea documentelor.

2.2. Controlul documentelor

Existenţa acestui procedeu este determinată de faptul că orice fenomen sau
operaţie economică se reflectă într-un document justificativ. Controlul
documentelor este procedeul prin care se stabilesc realitatea, sinceritatea,
oportunitatea, necesitatea şi legalitatea operaţiunilor economico-financiare supuse
controlului, el cuprinzând verificări atât formale, cât şi de fond.
Este recomandabil ca, în vederea efectuării acestui tip de control,
documentele să fie grupate pe sorturi şi genuri de probleme; dacă, din motivul
îndosarierii documentelor în ordinea sosirii lor sau după data emiterii (şi nu după
natura operaţiunilor efectuate), gruparea este dificilă, se va recurge la controlul pe
baza datelor de evidenţă contabilă, după natura şi felul operaţiunilor înregistrate în
fişele contabile.
Considerat a fi procedeul cel mai frecvent întâlnit, controlul documentar se
utilizează cu caracter preventiv şi concomitent, integrat organic sistemului de
organizare şi conducere a evidenţei tehnico-operative şi contabile.
Literatura de specialitate face ample referiri la tehnicile sau modalităţile de
control documentar:
● Controlul cronologic se exercită în ordinea întocmirii, înregistrării şi
îndosarierii documentelor. Documentele se examinează pe fiecare zi, la rând, în
ordinea în care sunt păstrate sau îndosariate, fără nici o grupare sau sistematizare
prealabilă. Această modalitate de control este simplă, însă distribuie atenţia
organului de control asupra unui mare număr de operaţiuni de diferite feluri,
necesită folosirea concomitentă a unui material legislativ bogat şi duce la
îngreunarea studierii succesive şi aprofundate a fiecărui fel de operaţiune.
● Controlul invers cronologic se exercită de la sfârşitul spre începutul
perioadei de control. Se începe cu controlul celor mai recente operaţii şi
documente şi se continuă de la prezent spre trecut. Această modalitate de control
se foloseşte atunci când, la constatarea unei abateri, este nevoie să se stabilească
momentul când aceasta s-a produs sau să se urmărească procesul dezvoltării
operaţiilor precedente şi al celor care au legătură cu abaterea. De asemenea, se
utilizează atunci când se constată anumite omisiuni sau erori de înregistrare,

14
pentru identificarea cărora este necesară cercetarea document cu document sau
poziţie cu poziţie a lucrărilor întocmite anterior.
● Controlul sistematic sau pe probleme presupune gruparea
documentelor pe probleme (operaţii de casă, aprovizionare, salarizare etc) şi, apoi,
controlul lor în ordine cronologică. Controlul pe probleme este o modalitate mai
eficientă de examinare a documentelor şi înregistrărilor contabile, deoarece dă
posibilitatea să se urmărească cu mai multă atenţie un obiectiv, eventualitatea
omisiunilor este mai redusă şi se pot stabili concluzii cu privire la fiecare
problemă în parte.
● Controlul reciproc constă în cercetarea şi confruntarea la aceeaşi
unitate a unor documente sau evidenţe cu conţinut identic, însă diferite ca formă,
pentru aceleaşi operaţii sau pentru operaţii diferite, dar legate reciproc. De
exemplu, nota de predare a produselor se confruntă cu raportul de fabricaţie şi cu
documente de preluare în gestiune; documente de transport – cu factura
furnizorului (date privind cantitatea, localitatea de expediţie etc); înregistrările din
registrul de casă – cu cele din extrasul de cont primit de la bancă etc.
● Controlul încrucişat constă în cercetarea şi confruntarea tuturor
exemplarelor unui document, existente la unitatea controlată şi la alte unităţi cu
care s-au făcut decontări, de la care s-au primit sau cărora li s-au livrat materiale,
produse, mărfuri şi alte valori. De exemplu: originalul facturii existent la client se
confruntă cu copia rămasă la furnizor; extrasul de cont primit de la bancă – cu
copia existentă la bancă; copia chitanţei din carnetul chitanţier se confruntă cu
originalul chitanţei aflate la plătitor; confruntarea datelor din conturi "Clienţi" şi
"Debitori" din cadrul agentului economic cu cele din conturile "Furnizori" şi
"Creditori" ale altor agenţi economici şi invers etc. Controlul încrucişat constituie
o confirmare externă a datelor înscrise în documentele sau evidenţele unităţii
controlate. Rezultatele controlului încrucişat se perfectează prin situaţii extrase de
la agentul economic controlat şi prin anexarea documentelor originale sau a
copiilor certificate în mod legal.
● Controlul combinat sau mixt al documentelor reprezintă de fapt o
îmbinare a procedeelor de mai sus, care presupune gruparea actelor pe feluri,
probleme sau operaţiuni şi examinarea fiecărui set sau pachet de documente în
ordine cronologică ori invers cronologică a întocmirii, înregistrării sau îndosarierii
lor.

15
 ● Investigaţia de control reprezintă modalitatea prin care organul de
control obţine informaţii din partea personalului a cărui activitate se controlează.
Investigaţia implică studierea unor probleme care nu rezultă clar din documentele
şi evidenţele puse la dispoziţie. Prin ea însăşi, investigaţia nu este o sursă de
control demnă de încredere, însă reprezintă un supliment de informare şi
determină organul de control să ia în considerare aplicarea altor modalităţi de
control.
● Analiza şi studiul general se utilizează pentru a obţine argumentele
justificative ale controlului. Aceasta presupune, de exemplu, examinarea debitelor
şi a creditelor unor conturi, astfel încât să se determine corectitudinea înregistrării
operaţiilor economice şi financiare. Această modalitate este utilă pentru controlul
contabilităţii, care poate conţine înregistrări greşite sau neobişnuite sau pentru
care sunt necesare informaţii detaliate.
● Comparaţia de control constă în examinarea comparativă a diferitelor
solduri din evidenţele analitice cu cele din conturile supuse controlului.
Comparaţia cu datele anterioare, cum ar fi cheltuielile anului precedent cu cele ale
anului în curs, este o aplicare frecventă a tehnicii comparaţiei.
● Calculul de control presupune reproducerea muncii îndeplinite de
contabili. Prin această modalitate se obţin probe asupra exactităţii contabilităţii.
● Examenul critic implică examinarea actelor, documentelor şi
evidenţelor, astfel încât să se acorde atenţie problemelor mai importante. Tehnica
examenului critic se utilizează, de exemplu, în cazul plăţilor care urmează a se
face în cursul perioadelor următoare.
● Analiza contabilă. Înainte de înregistrarea în conturi, orice operaţie
economică şi financiară este supusă unei analize contabile. Cu ajutorul analizei
contabile se determină conturile în care urmează a se înregistra operaţia şi relaţia
dintre ele. Determinarea corectă a conturilor şi a părţii acestora (debit sau credit),
în care urmează a se înregistra operaţia supusă analizei, asigură înregistrarea
operaţiilor numai cu ajutorul conturilor care corespund conţinutului lor economic.
Spre deosebire de revizia contabilă, care este postoperativă, analiza contabilă este
preventivă, se plasează la începutul procesului de evidenţă. Ca atare, analiza
contabilă nu asigură cunoaşterea deplină a operaţiunilor şi proceselor economice
înregistrate şi, mai ales, a situaţiei şi rezultatelor obţinute.
● Balanţele analitice de control. Elementele de activ şi pasiv se reflectă
în contabilitate atât în unitate, cât şi în părţile lor componente, cu ajutorul

16
conturilor sintetice şi al celor analitice. Conturile sintetice oglindesc elementele de
activ şi de pasiv, în expresie bănească, pe grupe sau categorii, iar conturile
analitice oglindesc părţile componente ale acestora, fie în expresie bănească, fie în
expresie cantitativă şi bănească. In acest fel, conturile analitice contribuie la buna
gestionare a patrimoniului, la asigurarea integrităţii lui. Exprimarea valorică şi,
îndeosebi, cantitativă creează condiţii optime pentru exercitarea controlului
gestionar, în sensul că dă posibilitatea să se stabilească cantitativ şi valoric
intrările, eliberările şi stocul pe fiecare depozit, magazie sau secţie de producţie şi
pe feluri de materiale, produse, mărfuri etc. Intre conturile sintetice şi cele
analitice există o strânsă legătură.
Balanţele analitice de control se întocmesc pentru fiecare cont sintetic
desfăşurat pe conturi analitice, pe baza datelor preluate din conturile analitice,
înainte de a se întocmi balanţa sintetică de control contabil, motiv pentru care se
mai numesc şi balanţe analitice sau secundare de control.
● Balanţele sintetică de control. Controlul înregistrărilor se face prin
confruntarea fiecărei balanţe analitice cu sumele respective ale contului sintetic
din balanţa sintetică de control contabil.
Contabilitatea dispune de un sistem de conturi în care reflectarea
operaţiunilor rezultate din mişcarea şi transformarea valorilor materiale şi băneşti
are la bază principiul dublei înregistrări.
Cu ajutorul balanţei sintetice de control contabil se semnalizează
înregistrarea greşită a unor operaţii economice, ca urmare a nerespectării
principiului dublei înregistrări, însumarea eronată a rulajelor sau stabilirea greşită
a soldurilor. Erorile de înregistrare se identifică prin intermediul egalităţilor care
trebuie să existe între totalurile diferitelor coloane, precum şi prin intermediul
corelaţiei care se stabileşte cu ajutorul lor.
Posibilităţile de descoperire a erorilor, cu ajutorul balanţei sintetice de
control contabil, prin intermediul egalităţilor dintre coloane, sunt limitate numai la
acele erori care se bazează pe inegalităţi, fără a sesiza şi erorile care denaturează
însuşi sensul înregistrărilor contabile, cum sunt şi omisiunile de înregistrare a
operaţiilor, erorilor de compensaţie, erorilor de imputaţie şi erorile de înregistrare
în registrul jurnal.
● Balanţa de control şah. Erorile de înregistrare în registrul jurnal se pot
datora stabilirii greşite a conturilor corespondente, înregistrării unei operaţii de
două ori, atât pe debit, cât şi pe credit, inversării formulei contabile sau întocmirii

17
unei formule contabile corecte, dar cu altă sumă, mai mare sau mai mică, atât pe
debit, cât şi pe credit. Aceste erori, care nu influenţează egalităţile, se pot
descoperi cu balanţa de control şah, care, pe lângă seriile de egalităţi, cuprinde şi
corespondenţa conturilor. Prin aceasta, balanţa de control şah oferă posibilitatea
identificării necorelaţiilor în conturi, a erorilor de compensaţie şi a celor de
imputaţie.
● Indicatorii bilanţului se sprijină pe datele contabilităţii curente a căror
bază o constituie documentele justificative. Respectarea acestei condiţii nu
garantează pe deplin exactitatea indicatorilor bilanţului, chiar dacă toate
operaţiile economice şi financiare, fără excepţie, s-au consemnat la timp şi în bune
condiţii în document.
În cazul când se impune o aprofundare a cunoaşterii obiectivului controlat,
se poate recurge şi la documente şi evidenţe neoficiale, iar „pentru a constata
lipsuri şi abateri şi a argumenta concluzii în legătură cu fapte neînregistrate sau
înregistrate eronat în documente şi evidenţe” se pot utiliza modalităţi specifice de
control, sunt:
- reconstituirea cantitativă a unor evidenţe global-valorice pe baza
inventarelor şi actelor de gestiune, atunci când pentru ieşirea
mărfurilor se foloseşte bonul de vânzare;
- comparaţia de control privind stabilirea stocurilor (soldurilor) maxime
posibile la intervalul final;
- corelarea intrărilor de materiale, produse sau mărfuri, în funcţie de
consum, eliberări sau vânzări, la:
o gestiunea cu evidenţă global-valorică, unde desfacerea
mărfurilor se face pe baza bonurilor de vânzare;
o gestiunea cu evidenţă global-valorică, cu plata direct la
vânzător, fără bon de vânzare;
- compararea depunerilor de numerar din vânzări cu vânzările posibile în
anumite perioade, pentru a depista eventualele depuneri în contul unor
lipsuri, în gestiune, din perioada anterioară;
- corelarea actelor contabile, pentru stabilirea realităţii unui fapt economic,
cu alte fapte de influenţă reciprocă;
- controlul intergestionat.

18
 2.3. Controlul faptic
Se efectuează atunci când este posibilă identificarea “pe teren” a
imobilizărilor corporale, a mărfurilor, materiilor prime, materialelor etc. Care fac
obiectul documentelor verificate, urmărind a se stabili dacă cele reflectate în
documente sunt în concordanţă cu realitatea.
Principalele tehnici de control faptic sunt:
- inventarierea;
- expertiza tehnică şi analiza în laborator;
- observarea directă;
- inspecţia fizică.

2.3.1. Inventarierea de control

Constă în stabilirea şi compararea stocurilor faptice din listele de
inventariere, întocmite de organul de control în prezenţa gestionarilor, cu stocurile
scriptice din evidenţă, determinându-se eventualele plusuri sau minusuri şi
concluzii asupra modului de conservare şi manipulare a valorilor materiale sau
băneşti. Inventarierea de control este prototipul formei de verificare faptică şi,
pentru a da rezultate corespunzătoare, trebuie să se facă inopinat. Inventarierile de
control sunt totale, atunci când cuprind toate valorile materiale sau băneşti
existente în gestiunea respectivă, sau inventarieri de control prin sondaj, atunci
când organul de control selecţionează, pentru a fi inventariate, numai reperele sau
sortimentele mai importante pentru activitatea întreprinderii, sau cu pondere, sau
pe cele susceptibile de sustrageri. În toate cazurile în care din inventarierile de
control prin sondaj rezultă plusuri au minusuri frecvente, acestea se transformă în
inventarieri de control totale, organul de control având obligaţia să extindă
controlul la toate reperele existente în gestiune. În cazul gestiunilor valorice,
inventarierea de control trebuie să fie totală, altfel nefiind posibil să se
determine valoarea totală a valorilor materiale şi băneşti existente în
gestiunea respectivă.
Pentru a da rezultate, inventarierea de control implică şi stabilirea justeţei
soldurilor scriptice la reperele cuprinse în control, ceea ce presupune verificarea
documentară a tuturor actelor pe baza cărora au avut loc intrări sau ieşiri din
gestiune, pe o anumită perioadă anterioară, care, de regulă, se extinde până la
ultimul control efectuat.

19
 2.3.2. Expertiza tehnică şi analiza de laborator
Intervin în cazurile în care, în cursul efectuării verificării, organele de
control nu pot trage concluzii asupra unor aspecte fără intervenţia specialiştilor,
care să se pronunţe din punct de vedere tehnic, fie efectuând o expertiză tehnică,
fie efectuând analize de laborator. De exemplu, în activitatea de construcţii, este
frecvent necesară intervenţia organelor tehnice pentru efectuarea de măsurători,
pentru analiza justeţei soluţiilor tehnice adoptate, pentru analiza justeţei calculelor
din documentaţiile de execuţie sau pentru dozarea cimentului din betoanele
turnate etc. La analiza de laborator se recurge şi pentru a stabili componenţa unor
produse comparativ cu materiile prime eliberate din depozit, calitatea unor materii
sau materiale depozitate vreme îndelungată etc. Pentru elucidarea unor astfel de
aspecte se recurge fie la tehnicieni şi la laboratoarele din cadrul întreprinderii, fie
la organele tehnice din cadrul celorlalte inspecţii specializate.

2.3.3. Observarea directă

La această tehnică de control faptic se recurge în cazul în care se urmăreşte
stabilirea unor situaţii faptice sare nu rezultă din documente.
Desemnând practica organului de control de a merge "pe teren" pentru a
constata modul în care personalul controlat îşi îndeplineşte obligaţiile de serviciu,
observarea directă se poate face pe bază de program şi inopinat, la nivel de secţii,
ateliere, laboratoare, magazine, birouri, gestiuni etc. “Prin observarea directă, se
urmăreşte modul cum este organizat şi funcţionează un compartiment, dacă se
respectă principiile legale în desfăşurarea unei activităţi, în ce măsură este utilizat
timpul de muncă etc.”

2.3.4. Inspecţia fizică

Reprezentând o probă certă pentru constatarea existenţei unui anumit post
de activ, a imobilizărilor sau a actelor justificative înregistrate în contabilitate,
inspecţia fizică constă în examinarea activelor şi a altor resurse. Totodată,
reprezintă o cale prin care se stabilesc atât modul de gestionare a mijloacelor
materiale şi băneşti, cât şi calitatea informaţiilor cu privire la activitatea
controlată.

20
 2.4. Controlul total şi controlul prin sondaj

● Controlul total cuprinde toate operaţiile din cadrul obiectivelor

stabilite şi pe întreaga perioadă supusă controlului.
Acest control este cel mai cuprinzător şi mai sigur; cu toate acestea, ca
urmare a faptului că necesită un volum mare de muncă, nu se poate aplica
întotdeauna, fiind posibil mai ales la unităţile mici.
● Controlul prin sondaj are în vedere cele mai reprezentative documente
şi operaţii, care permit formularea unor concluzii cu caracter general asupra
obiectivului urmărit. Sondajul este un control selectiv, care simplifică sarcina de
apreciere prin utilizarea unui exemplu reprezentativ şi permite, astfel, să se obţină
economii autentice în ceea ce priveşte munca de control.
Eficienţa controlului prin sondaj depinde de alegerea perioadei, a
operaţiunilor şi documentelor care se controlează şi care dau posibilitatea
generalizării concluziilor şi a măsurilor ce se impun. De multe ori, rezultatele
sondajelor determină extinderea controlului asupra tuturor operaţiunilor,
angajându-se astfel la controlul total. De asemenea, eficienţa controlului prin
sondaj depinde, în mare măsură, de modul cum sunt selectate reperele principale
şi de proporţia operaţiilor în cadrul fiecărui reper.
Reperele care se controlează prin sondaj trebuie să fie cele mai
reprezentative în gestiunea respectivă; această calitate o au reperele care sunt
susceptibile sustragerilor, se pot utiliza în consumul individual, au o largă şi
intensă circulaţie în gestiune (şi, ca atare, riscul producerii unor erori la primirea şi
eliberarea lor poate fi mare), deţin o pondere însemnată din punct de vedere
cantitativ şi valoric, au o dinamică în creştere a pierderilor pe o perioadă mai mare
de timp.

2.4.1. Tehnica sondajului

Sondajul este definit ca o tehnică care constă în selecţionarea unui
anumit număr sau părţi dintr-o mulţime, aplicarea la acestea a tehnicilor de
obţinere a elementelor probante şi extrapolarea rezultatelor obţinute asupra
eşantionului la întreaga masă sau mulţime.
Sondajele sunt de două naturi diferite:
- în unele cazuri, controlul caută să demonstreze că elementele care
constituie masa

21
(mulţimea) prezintă o caracteristică comună (de exemplu, vizarea sau aprobarea
comenzilor cu ocazia cumpărărilor); sondajele efectuate în astfel de cazuri sunt
sondaje asupra atribuţiilor;
- în alte cazuri, se verifică valoarea dată unei mulţimi sau unei mase;
acestea sunt sondaje
asupra valorilor.
Alegerea naturii mulţimii sau a masei este foarte importantă: aceasta
trebuie să fie compatibilă cu obiectivul urmărit.
De exemplu, pentru a verifica dacă toate recepţiile au condus la
contabilizarea facturilor respective, masa de bază (mulţimea) trebuie să o
constituie bonurile (notele) de recepţie, şi nu facturile contabilizate.
Trebuie, de asemenea, să se definească limita de timp (perioada), care va
servi ca bază a selecţiei din întreaga masă (mulţime).
O caracteristică a masei (mulţimii) care serveşte ca bază controalelor este
că acestea sunt foarte rar omogene; de aceea, analiza masei (mulţimii) este
necesară, ea permiţând decuparea, împărţirea în submase cu caracteristici suficient
de omogene pentru a nu denatura rezultatele sondajului.
La alegerea masei, aceasta trebuie bine identificată: număr de elemente sau
valoare cumulată în funcţie de natura sondajului care trebuie făcut, identificarea
criteriilor care vor permite să se decidă în timpul efectuării sondajului dacă
elementul este corect sau nu, cifrarea ratei de anomalii şi erori maxim acceptabile.
Din moment ce se procedează la sondaje, ne supunem unui risc: acela de a
ajunge la concluzii diferite de cele la care s-ar fi ajuns printr-un control exhaustiv;
acesta este riscul practicării controlului prin sondaj, şi el există întotdeauna.
Acest risc poate fi însă redus printr-o organizare riguroasă a acţiunii de
control şi prin alegerea celor mai adecvate tehnici de lucru.
Elementele-cheie dintr-o mulţime sunt elementele care, fie datorită naturii
lor (exemplu: conturi intitulate greşit sau neintitulate), fie datorită valorii lor
(exemplu: elemente care exced pragului de semnificaţie fixat), prezintă riscuri şi,
ca atare, se poate decide verificarea integrală a acestora.
Dacă verificarea elementelor-cheie nu este considerată suficientă , restul
mulţimii poate face obiectul unor sondaje.
După ce s-au definit obiectivele sondajului şi s-a ales masa (mulţimea),
se trece la executarea sondajului, parcurgându-se mai multe etape, şi anume:

22
 ● Alegea tehnicilor, care este influenţată de două elemente: natura
controlului care trebuie efectuat (sondaje asupra atribuţiilor sau sondaje asupra
valorilor) şi recurgerea sau nerecurgerea la tehnici statistice.
Alegerea de a aplica sau nu tehnicile este la latitudinea şi raţionamentul
controlului; în nici un caz, însă, recurgerea la sondajul nestatistic nu trebuie să fie
justificată prin faptul că ea permite reducerea taliei eşantionului.
Alegerea tehnicii de lucru reţinute depinde de următorii factori: talia masei
respective (cu cât este mai mare, cu atât recurgerea la tehnici statistice este mai
indicată); capacitatea acesteia de a îndeplini obiectivele sondajului; raportul
cost/eficacitate a tehnicii alese (costurile impuse pentru realizarea unui sondaj
statistic sunt uneori disproporţionate faţă de obiectivele şi utilitatea sondajului).
● Determinarea taliei eşantionului se face în funcţie de unii factori, care
diferă, după cum este vorba de sondaje asupra atribuţiilor sau de sondaje asupra
valorilor.
● Selecţionarea eşantionului. Oricare ar fi metoda utilizată pentru
alegere, eşantionul selecţionat trebuie să fie reprezentativ. Toate elementele masei
(mulţimii) trebuie să fie considerate susceptibile de a fi selecţionate. Această
selecţie poate fi făcută fie prin tragere la întâmplare, fie de o manieră sistematică,
cu condiţia ca primul element să fie ales la întâmplare, fie de o manieră empirică.
● Studiul eşantionului. Pentru ca eşantionul să aibă un caracter probant,
toate elementele selecţionate trebuie să fie controlate. Se poate întâmpla însă ca
acela care controlează să fie în imposibilitatea de a face acest control deoarece, de
exemplu, documentele corespunzătoare nu sunt disponibile. In acest caz, el trebuie
să se întrebe dacă, considerând elementele necontrolate ca erori, se depăşeşte
pragul de erori acceptabil: dacă răspunsul este afirmativ, se vor căuta proceduri de
control alternative care să permită exprimarea unei concluzii motivate asupra
acestor elemente; dacă răspunsul este negativ, nu sunt necesare proceduri
alternative de control, dar ne putem întreba dacă acest fapt nu este de natură să
pună în discuţie încrederea acordată controlului intern.
● Evaluarea rezultatelor. Înainte de a trage o concluzie generală asupra
rezultatelor obţinute, fiecare anomalie constatată este examinată în sensul
aprecierii dacă este într-adevăr reprezentativă pentru masa (mulţimea) respectivă
sau dacă este accidentală şi al aprecierii dacă anomalia nu este revelatoare pentru
o problemă mai gravă decât aparenţele (de exemplu, o fraudă).

23
 Anomaliile excepţionale sunt analizate şi tratate separat, şi numai după
izolarea efectelor acestora este posibilă extrapolarea rezultatelor obţinute asupra
eşantionului la întreaga mulţime (masă) care a servit ca bază a sondajului.
● Concluziile sondajului. Concluzia finală asupra postului, tranzacţiilor
sau operaţiilor care au făcut obiectul controlului va fi suma concluziilor trase
asupra:
- elementelor-cheie care au făcut obiectul unui control;
- anomaliilor excepţionale constatate;
- restul masei (mulţimii);
Conchidem prin a arăta că tehnicile de control se întrepătrund într-o
diversitate de forme, cum ar fi:
- controlul simultan, mai precis, cel care are loc concomitent, cu sensurile
diferite, se referă la mai multe obiective similare sau înrudite, care pot fi
substituite cu uşurinţă unul altuia;
- controlul complet, atunci când constituie un ansamblu de măsuri legate
între ele cu scopul de a se obţine certitudinea că justificarea operaţiilor este exactă
şi completă;
- controlul continuu sau permanent este cel care nu prezintă întreruperi
în durata sau în intensitatea sa şi cuprinde toate actele şi bunurile care constituie
obiectivul său;
- controlul progresiv, care este simultan, se exercită în cursul executării
lucrărilor şi pe măsura desăvârşirii lor;
- controlul periodic este cel organizat la intervale regulate şi cuprinde
totalitatea obiectivelor sau a faptelor de controlat, ca, de exemplu, controlul
balanţelor lunare, controlul anual al stocurilor. Controlul periodic include şi
controlul intermitent, excepţional, sporadic, ocazional, indicat în cazul în care
intervine un risc sau există ameninţarea unui pericol. Controlul intermitent se
efectuează inopinat, în mod neaşteptat pentru cel controlat. Efectuarea
intermitentă a controlului, la date diferite şi neanunţate, care ca rezultat creşterea
eficienţei acestuia, deoarece în acest mod se poate sesiza situaţia reală;
- controlul direct este un control simultan şi se aplică obiectivului care se
controlează în timpul executării activităţii respective. De exemplu, controlul
cantităţii şi calităţii materialelor primite de la furnizori cu ocazia efectuării
recepţiei;

24
 - controlul execuţiei şi controlul de conducere. Deşi în practică se face
uneori deosebire între ele, în majoritatea situaţiilor nu există o linie netă de
demarcaţie. Pe de altă parte, conducerea include şi controlul execuţiei, dar, în
acelaşi timp, există munci de execuţie rezervate nivelurilor superioare ale
conducerii unităţii.

2.5. Confirmarea constatărilor prin note explicative şi note

de constatare

2.5.1. Notele explicative

Aceste documente constituie anexe la procesul-verbal, având caracter de
declaraţie, în care persoanele răspunzătoare de deficienţele respective.
Concomitent, însă, nota explicativă constituie şi un procedeu de control, în sensul
că, prin intermediul ei, deficienţele constatate prin celelalte procedee sunt
confirmate de către înşişi cei răspunzători de producerea acestora. Condiţia care se
pune este ca organele de control, în toate cazurile, să-şi bazeze concluziile pe
documente sau pe constatări personale, iar notele explicative să constituie numai
un mijloc suplimentar de informare şi confirmare. Ar fi cu totul eronat ca
deficienţele înscrise în documentele de control să se bazeze exclusiv pe cuprinsul
notelor explicative. De altfel, chiar şi în cazurile în care notele explicative
confirmă constatările făcute deja prin alte procedee, se impune ca organul de
control să verifice exactitatea celor afirmate şi numai după aceea să definitiveze
constatările.

2.5.2. Notele de constatare

Notele de constatare se întocmesc în cazurile în care anumite situaţii de
fapt, constatate în timpul controlului, ar putea fi modificate ulterior sau nu ar mai
putea fi dovedite. Totodată, notele de constatare constituie şi un procedeu de
control, în sensul că deficienţele constatate sunt confirmate prin intermediul lor.
“Fotografierea” pe loc a unor situaţii de fapt, prin intermediul notelor de
constatare, poate fi “întărită” de către organul de control financiar prin ridicarea
anumitor documente originale, edificatoare, de la unitatea verificată.
Documentele astfel ridicate se anexează la nota de constatare, despre
aceasta făcându-se referire în notă.

25
 2.6. Analiza economico-financiară
Analiza economico-financiară este un instrument metodologic sistematic,
utilizat de controlul financiar, care constă în descompunerea activităţii economice
în elementele sale constitutive, pe baza indicatorilor economici şi financiari, în
vederea determinării modului de realizare a programelor unităţilor economice, a
raporturilor care există între aceste elemente la nivelul unităţii etc.
Între controlul documentar-contabil şi analiza economico-financiară
se stabilesc relaţii directe, reciproce. Analiza presupune, în mod necesar,
utilizarea controlului documentar-contabil pentru a se asigura că informaţiile
folosite sunt exacte, reale, legale. Pe de altă parte, controlul documentar-contabil
foloseşte o serie de concluzii ale analizei, în scopul obţinerii unei orientări
generale asupra activităţii agentului economic controlat, în vederea concentrării
atenţiei pentru a descoperi laturile negative ale acesteia. In acest fel, modalităţile
de analiză uşurează acţiunea de control documentar-contabil, iar acesta din urmă
asigură informaţii corespunzătoare pentru analiză.
Analiza economico-financiară implică modalităţi sau tehnici de cercetare a
activităţii economico-financiare sub aspect calitativ şi cantitativ. Modalităţile de
analiză calitativă vizează esenţa activităţii economico-financiare, depistarea
legăturilor cauzale dintre fenomene, iar modalităţile cantitative de cercetare au ca
obiect cuantificarea influenţelor sau a factorilor care explică fenomenul
economico-financiar.
Analiza economico-financiară se efectuează prin tehnici cum sunt:
- tehnici de stabilire a relaţiilor cauzale dintre fenomene, ca de
exemplu, concordanţa dintre obiectivul cercetat şi împrejurările sau condiţiile în
care acesta s-a desfăşurat;
- difuzarea şi descompunerea, ca modalitate de analiză care asigură
profunzimea studierii activităţii economico-financiare, localizarea abaterilor şi a
cauzelor lor în timp şi spaţiu. Diviziunea în timp permite stabilirea abaterilor de la
tendinţa generală de desfăşurare a activităţii controlate, de la ritmicitatea
proiectată. Descompunerea pe elemente componente permite aprofundarea
activităţii economico-financiare care se controlează şi măsurarea legăturilor
cauzale ale factorilor;
- gruparea, adică separarea operaţiilor controlate în grupe omogene, după
una sau mai multe caracteristici, în funcţie de scopul urmărit;

26
 - substituirea în lanţ sau modalitatea diferenţelor se aplică în cazul
relaţiilor de tip determinist, care îmbracă forma matematică a produsului sau a
raportului (proporţionalitatea directă sau inversă). In cadrul relaţiei de doi sau mai
mulţi factori se folosesc valorile din baza de comparaţie şi cele efective,
stabilindu-se diferenţa tuturor factorilor şi, apoi, prin substituire treptată, influenţa
fiecărui factor în parte;
- balanţa elementelor şi modificărilor lor, ca modalitate de analiză, se
utilizează când între elementele fenomenului controlat sunt relaţii de sumă şi
diferenţă. Legăturile balanţiere oglindesc cantitativ interdependenţa elementelor
fenomenului respectiv, fapt care face posibilă compararea elementelor balanţei
(valorile efective cu cele din perioada de bază) şi scoaterea la iveală a cauzelor
care au determinat modificarea unui rezultat;
- corelaţia este modalitatea de analiză care se utilizează în cazul în care
între factori şi fenomenul analizat sunt relaţii de tip stocastic, adică fiecărei valori
a factorului determinat ăi corespund mai multe valori ale caracteristicii rezultative,
care sunt eşalonate între anumite limite. Aceasta presupune mai multe etape:
stabilirea conţinutului economic al fenomenului analizat şi al factorilor de
influenţă, determinarea legăturilor de cauzalitate şi a formei matematice a
acestuia, stabilirea valorii parametrilor ecuaţiei, calcularea intensităţii legăturii
dintre fenomenul analizat şi factorii de influenţă cu ajutorul coeficientului sau a
raportului de corelaţie, evidenţierea influenţei factorilor asupra fenomenului
analizat cu ajutorul de determinaţie.

27
 CAPITOLUL III
Programarea, desfăşurarea şi finalizarea activităţii
de control financiar

3.1. Programarea activităţii de control

Funcţie de natura controalelor, fiecare organism de control îşi întocmeşte
programul anual de activitate, defalcat pe trimestre, iar în cadrul acestora pe luni.
Bineînţeles că, indiferent de natura controlului, toate activităţile de control îşi
programează controlul ţinând cont de anumite direcţii dar scopul general este:
- a stabili, prin documente, anumite obiective şi termenele de realizare;
- a preciza sarcinile concrete ce revin organelor de control;
- a controla modul cum sunt duse la îndeplinire sarcinile trasate;
- a stabili, măsurile necesare realizării lor.
În acest context programele de control se bazează pe cunoaşterea
realităţilor din sfera de acţiune a controlului şi pe legislaţia generală şi specială
care reglementează domeniul de activitate controlat. Totodată, programul de
control vizează aspecte esenţiale ale unităţii verificate şi permit evitarea
paralelismelor şi a suprapunerilor, asigurând utilizarea eficientă a resurselor
umane de control.
Orice program de control presupune parcurgerea următoarelor etape:
- Etapa de programare a activităţii de control;
- Etapa pregătirii acţiunii de control;
- Etapa exercitării controlului;
- Etapa întocmirii actelor de control;
- Etapa valorificării constatărilor.

3.2. Desfăşurarea activităţii de control

3.2.1. Pregătirea controlului

Pentru realizarea unui control financiar eficient, trebuie acordată o atenţie
deosebită fiecărei etape. In acest sens, pregătirea controlului, presupune realizarea
următoarelor operaţiuni:
- Constituirea echipei de control.

28
 Pentru constituirea echipei de control trebuie ţinut cont de: mărimea
unităţii care urmează a fi controlată; gradul de dispersare teritorială, volumul
operaţiunilor şi de perioada supusă controlului.
- Desemnarea unui responsabil al echipei de control financiar.
- Documentarea, asupra agentului propus pentru verificare, presupune
studierea următoarelor:
- studierea actelor de control anterior, care priveşte agentul
respectiv;
- analiza unor rapoarte despre agent;
- studiul actelor normative în baza cărora funcţionează agentul
respectiv.
Documentarea de regulă de realizează la sediul organului de control şi în
baza acestei documentări se elaborează o tematică de control care trebuie să
cuprindă următoarele repere:
- Sarcini şi orientări cu caracter general;
- Scopul acţiunii;
- Caracterul acţiunii;
- Obiectivele principale care trebuiesc urmărite;
- Indicaţiile tehnice de control;
- Modul de întocmire şi remitere a actelor de control;
- Valorificarea şi modul de prezentare a propunerilor privind măsurile de
luat la nivel de control.

3.2.2. Organizarea activităţii de control

Această etapă presupune:

- Prezentarea echipei de control la conducerea unităţii, de verificare şi
aducerea la cunoştinţa acesteia obiectivele controlului.
În momentul prezentării echipei se prezintă şi delegaţiile de control a
echipei după modelul de mai jos:

29
Delegaţia de control nr...... din .......
1. În temeiul ................................................................. (se invocă actele
normative corespunzătoare)
2. Se împuternicesc domnii: ........................................................................ (nume,
prenume, funcţia)
3. Să efectueze controlul la: .........................................................................
(denumirea unităţii şi adresa acesteia)
4. Obiectivele controlului fiind:
4.1.................................................................................................................
4.2. ...............................................................................................................
4.3. ...............................................................................................................
5. Controlul se desfăşoară în perioada .........................................................
6. Menţiuni speciale .....................................................................................
Director

- Efectuarea inventarierii de control la casieria unităţii şi eventualele

depozite ale acesteia;
- Efectuarea celei de a II-a documentare pe baza analizei documentelor:
- procesul tehnologic;
- circuitul documentelor;
- dificultăţile din diversele sectoare de activitate.
După această documentare şeful echipei de control întocmeşte planul
desfăşurării controlului.

3.2.3. Controlul propriu-zis al obiectivelor obligatorii

Această activitate se realizează pe baza procedeelor de control în scopul
identificării tuturor abaterilor şi deficienţelor la fiecare obiectiv supus controlului
din unitatea respectivă.

3.2.4. Întocmirea şi perfectarea documentelor de control

Fiecare membru din echipa de control îşi notează într-un caiet personal
toate aspectele constatate. Iar, la sfârşitul controlului, constatările sunt
sistematizate şi folosite pentru întocmirea documentelor de control. Principalul
document de control este procesul-verbal de control în care, pe baza caietelor
personale, sunt sistematizate şi înscrise toate aspectele care se încadrează în
deficienţe sau abateri. Înscrierea acestora în procesul-verbal trebuie să fie clare,
concise şi susţinute în baza unor documente şi calcule matematice.
În condiţiile când în urma controlului nu sunt constatate abateri şi
deficienţe nu se mai întocmeşte proces-verbal ci Notă (unilaterală) de expunere a
concluziilor de verificare.

30
 Procesul-verbal întocmit trebuie să cuprindă trei părţi:
● Introducerea, în care sunt înscrise următoarele:
- unitatea controlată;
- organul de control;
- forul tutelar de care aparţine unitatea (când este cazul);
- perioada supusă controlului;
- perioada în care s-a efectuat controlul;
- conducerea unităţii.
● În cuprinsul procesului-verbal sunt inserate constatările propriu-zise în
ordinea acestora din tematica de control.
Fiecare deficienţă constatată trebuie descrisă amănunţit şi va cuprinde:
- obiectul verificării, constatarea, documentele din care rezultă
aceasta şi numele persoanei care a descoperit deficienţa, când se
lucrează în echipa de control;
- cauzele care au determinat deficienţele sau abaterile;
- consecinţele economice şi financiare;
- dispoziţiile legale încălcate;
- numele, prenumele şi funcţia persoanei răspunzătoare;
- eventualele obiecţii ale persoanelor verificate;
- măsurile luate operativ în timpul controlului şi documentele în
care s-au materializat;
- sarcinile, măsurile şi obligaţiile care sunt luate.
● În partea finală a procesului verbal se precizează că la terminarea
controlului s-au restituit toate documentele, numărul de exemplare a procesului
verbal întocmit şi numărul de înregistrare a acestuia la unitatea verificată.
După întocmire procesul verbal de control, acesta, este semnat de
organele de control şi de către conducerea unităţii în exerciţiu la data încheierii
controlului.
Din categoria altor documente care se întocmesc în timpul sau la finalul
controlului, enumerăm:
- procesul verbal intermediar;
- sesizările;
- notele explicative;
- notele de constatare;
- situaţii de control;

31
 - documentele originale;
- angajamentele scrise cu privire la acoperirea pagubelor;
- procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor;
- nota de prezentare (unilaterală) de consemnare a aspectelor necuprinse
în alte documente;
- nota de expunere a concluziilor controlului.
Toate aceste documente sunt prezentate în anexă.

3.3. Măsuri de valorificare a rezultatelor controlului financiar

Având în vedere rolul controlului financiar de asigurarea măsurilor de
remediere a tuturor deficienţelor la care fac referire actele de control, o sarcină
importantă, pentru organul de control, este aceea de a stabili corect şi precis
gradul de responsabilitate a fiecărei persoane, în condiţiile când se constată
pagube materiale şi băneşti sau se constată încălcarea prevederile legale.
În acest sens se pot face propuneri de măsuri şi da dispoziţii obligatorii
pentru remedierea neajunsurilor în următoarele domenii:
- depozitarea şi păstrarea bunurilor;
- întocmirea corectă şi la timp a documentaţiilor;
- corectarea erorilor din evidenţa contabilă;
- înregistrarea plusurilor în gestiune sau recuperarea prejudiciilor.
În acelaşi timp, pe baza concluziilor controlului, conducerile de unităţi pot
stabili măsuri pentru:
- înlăturarea şi prevenirea abaterilor;
- aplicarea sancţiunilor disciplinare;
- stabilirea răspunderii disciplinare.

3.4. Stabilirea răspunderii, modalitate de finalizare a

controlului financiar

Pentru realizarea finalităţii actului de control sunt recunoscute următoarele

categorii de răspunderi:
- răspunderea disciplinară;
- răspunderea contravenţională (administrativă);
- răspunderea materială;
- răspunderea penală.

32
 3.4.1. Răspunderea disciplinară
Răspunderea disciplinară intervine ca şi sancţiune, pentru personalul
companiilor şi instituţiilor publice, când nu se achită de sarcinile ce le revin din
fişa postului şi sunt încălcate următoarele:
- desfăşurarea normală a activităţii;
- creşterea eficienţei;
- protecţia patrimoniului;
- asigurarea plăţii salariilor;
- îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;
- prevenirea producerii pierderilor de producţie şi a perturbării
activităţii;
- prevenirea abaterilor de la ordinea şi disciplina muncii, a neglijenţei şi
risipei.
Nerespectarea acestora conduc la aplicarea următoarelor sancţiuni:
- mustrare;
- avertisment;
- diminuarea temporară a salariului de încadrare;
- reducerea indemnizaţiei de conducere;
- retrogradarea în funcţie;
- desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Aceste sancţiuni se aplică în următoarele condiţii:
- se aplică după o cercetare prealabilă a faptei ce constituie abatere,
ascultarea persoanei în cauză şi verificarea susţinerilor acesteia;
- se stabilesc de consiliul de administraţie;
- se comunică în scris persoanei vinovate;
- nu se pot aplica mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii abaterii;
- împotriva sancţiunii disciplinare, cel sancţionat poate face în scris
contestaţie.

3.4.2. Răspunderea contravenţională

Prin contravenţie se înţelege fapta săvârşită cu vinovăţie, care prezintă un

pericol social mai redus decât infracţiunea şi se sancţionează prin amendă. Sunt şi
situaţii când în loc de amendă se aplică avertismentul, considerându-se că fapta
este de mai mică importanţă şi se apreciază că acela care a săvârşit fapta nu o va
mai repeta, chiar şi fără aplicarea unei amenzi.

33
 Avertismentul se poate aplica în scris sau verbal.
De reţinut că, fapta prevăzută de lege sau alt act normativ, constituie
contravenţie şi se sancţionează, chiar dacă este săvârşită fără intenţie.
Contravenţia se constată printr-un proces-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei, prin care se aplică amenda şi se stabileşte cuantumul
minim şi maxim a acesteia.
Împotriva procesului-verbal de constatare se poate depune contestaţie.

3.4.3. Răspunderea materială

Tot personalul încadrat în muncă răspunde pentru pagubele aduse unităţii
unde lucrează din vina şi în legătură cu munca sa.
Răspunderea materială prezintă unele trăsături specifice şi anume:
- este proprie persoanelor încadrate în muncă;
- este, de regulă, limitată numai la paguba efectivă, neincluzând
foloasele nerealizate de unitate;
- se întemeiază exclusiv pe culpă;
- este, în principiu, individuală, reparaţia are loc prin echivalent bănesc
şi nu în natură;
- presupune o procedură specială;
- nu poate funcţiona în comun cu răspunderea agentului economic.
Pentru ca răspunderea materială să aibă loc trebuiesc îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii:
- între autorul pagubei şi unitatea păgubită să fi existat un raport juridic de
muncă la data săvârşirii faptei cauzatoare de pagubă: contract de muncă,
contract de ucenicie, contract de prestări servicii etc;
- fapta cauzatoare a pagubei să aibă caracter ilicit, să fie personală şi în
legătură cu munca;
- prin fapta sa ilicită, autorul să fi produs o pagubă materială, de regulă
localizată în patrimoniul unităţii la care este încadrat;
- să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi pagubă, în sensul că
fapta ilicită precedă şi determină paguba care apare ca efect al faptei ilicite
(paguba unităţii este cauzată în mod nemijlocit de fapta celui încadrat);
- persoana să fi săvârşit fapta cu vinovăţie, sub formă comisivă sau
omisivă. Vinovăţia implică conştiinţa încălcării unor relaţii sociale şi se

34
 întemeiază pe discernământul autorului, pe posibilitatea acestuia de a
prevedea consecinţele propriei fapte.

În literatura de specialitate şi în practică se cunosc următoarele forme de

răspundere materială:
● răspunderea individuală – caz în care o singură persoană este
responsabilă de o faptă şi tot acesteia îi revine sarcina de a repara în întregime
această pagubă;
● răspunderea materială comună unde avem de a face cu o singură pagubă
materială sau bănească, dar pentru săvârşirea ei au contribuit mai mulţi autori.
În acest caz, după ce se determină numărul autorilor şi se identifică
aceştia, se trece la determinarea gradului de implicare a fiecărui autor. Funcţie de
gradul de implicare se stabileşte răspunderea materială a fiecăruia.
La stabilirea răspunderii fiecărei persoane se ţine cont, în primul rând, de
salariul de la data constatării pagubei şi, dacă este cazul, pentru pagubele din
gestiuni şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultima inventariere
- Răspunderea solidară constă în obligaţia mai multor persoane de a
executa aceeaşi datorie, fiecare pentru totalitatea datoriei. Ea reprezintă o excepţie
în raport cu răspunderea individuală. Prin acest procedeu este înlăturată
posibilitatea divizării unei datorii între debitori, astfel încât fiecare dintre ei
rămâne obligat pentru întreaga datorie. Răspunderea solidară nu se prezumă, ea
este rezultatul voinţelor părţilor, deci o răspundere convenţională. Răspunderea
solidară se caracterizează prin aceea că: fiecare debitor poate fi constrâns pentru
totalitatea datoriei; plata făcută de unul dintre debitori anulează obligaţiile
celorlalţi faţă de unitatea păgubită; unitatea poate urmări pe oricare dintre
codebitorii solidari, fără ca acesta să poată opune beneficiul de diviziune;
urmărirea unui solidar întrerupe prescripţia contra tuturor codebitorilor;
codebitorul solidar, contra căruia unitatea a pornit acţiunea, poate opune toate
excepţiile care sunt de responsabilitatea sa şi acelea care sunt comune tuturor
debitorilor, în afara celor strict personale; obligaţia solidară se împarte de drept
între debitori; fiecare dintre ei este dator numai pentru partea sa.
- Răspunderea subsidiară se stabileşte atunci când paguba este produsă
de mai multe persoane, dar gradul lor de participare nu este identic sau similar, ori
unele dintre acţiunile deficitare nu constituie o cauză nemijlocită a pagubei, ci
numai un prilej. Răspunderea subsidiară este acea formă de răspundere materială

35
în care persoana vinovată a produs paguba în mod indirect, a înlesnit-o prin
nerespectarea unor obligaţii de serviciu. Răspunderea subsidiară este precedată şi
condiţionată de răspunderea directă. In toate cazurile, însă, persoana răspunde în
subsidiar pentru o faptă proprie. Dacă răspunderea principală (directă) este
anulată, dispare şi răspunderea subsidiară corelativă.

3.4.3.1. Evaluarea pagubelor

Pentru o evaluare corectă a pagubelor produse prin lipsuri în gestiune sau
degradări de bunuri, întotdeauna se ţine cont de preţurile în vigoare la data
producerii pagubelor sau la data constatării, în condiţiile când nu se poate
determina corect data producerii, fără a lua în calcul foloasele nerealizate.
Pentru bunurile constatate lipsă în gestiune, evaluarea pagubelor se face la
preţurile cu amănuntul.
În condiţiile bunurilor ce formează producţia neterminată, evaluarea
acestora se realizează ţinându-se cont de cheltuielile efective înregistrate în
evidenţa contabilă, inclusiv cotele de regie şi rentabilitate medie planificată pe
societate.
Pentru degradările de bunuri care necesită reparaţii pentru aducerea la
starea de utilizare iniţială, se ţine cont de cheltuielile de reparaţii şi recondiţionare,
la care se adaugă diferenţele de preţ în condiţiile când după recondiţionare bunul
este de calitate inferioară.

3.4.3.2. Procedura de obţinere a titlurilor executorii şi de recuperare

a pagubelor
Prin titlul executoriu se înţelege procedura de întocmire a actului, potrivit
legii, de organul competent care să servească la pornirea executării silite şi la
realizarea, pe cale coercitivă, a dreptului recunoscut prin acest act.
Pentru recuperarea pagubelor sunt recunoscute următoarele titluri
executorii.
Angajamentul de plată scris – constituie titlul executoriu prin care
persoana în cauză recunoaşte producerea pagubei şi vinovăţia sa şi se angajează
pentru acoperirea pagubei, restituirea sumelor încasate nejustificat, plata
contravalorii bunurilor care nu mai pot fi restituite în natură ori a serviciilor
nedatorate. Obligaţia de plată a sumei nu trebuie să cuprindă termene şi condiţii
contrare legii. Angajamentul se semnează de autorul pagubei, şi nu de altă

36
persoană (soţ, părinte etc.) şi are efecte numai între unitate şi emitent.
Angajamentul de plată trebuie semnat de datornic în termen de 60 de zile de la
cunoaşterea pagubei de către managerul unităţii, deoarece, în cazul în care el
refuză să-şi asume angajamentul de plată, unitatea trebuie să aibă posibilitatea de
a emite în timp util decizia de imputare. Dacă ulterior persoana în cauză constată
că nu datorează numai în parte suma pentru care şi-a luat angajamentul, poate face
cerere de desfiinţare a angajamentului la organul de jurisdicţie competent, în
termen de 30 de zile de la data când s-a cunoscut această împrejurare.
- Decizia de imputare – se emite de managerul unităţii păgubite, în cazul
în care de producerea pagubei se fac vinovate şi persoane numite în funcţii de
acesta (director, contabil-şef etc.), singure sau împreună cu alte persoane.
Emiterea deciziei de imputare este obligatorie dacă unitatea a primit “dispoziţie
obligatorie” de la organele de control ale Ministerului Finanţelor.
Decizia de imputare se emite în termen de cel mult 60 de zile de la data
când cel în drept să emită decizia a luat cunoştinţă de existenţa pagubei,
răspunderea materială neputând fi stabilită dacă de la data producerii pagubei au
trecut mai mult de 3 ani. Termenul de 60 de zile se calculează din ziua în care s-a
primit la registratura generală a unităţii raportul organelor care au stabilit paguba
conform procesului-verbal sau nota de constatare. In cazul când constatarea
pagubei a avut loc în ultima zi a termenului de 3 ani, respectiv de 1 an, decizia de
imputare se emite în termen de 60 de zile, chiar dacă acest termen se plasează
peste termenele menţionate. In cazul când, prin hotărârea definitivă a unui organ
de jurisdicţie, se constată că paguba ce urmează a se recupera este mai mare decât
cea imputată ori că nu a fost produsă de persoana căreia i s-a imputat, organul
competent ia măsuri de recuperare a pagubei reale de la persoana care a propus-o,
prin emiterea unei decizii de imputare, în termen de 60 de zile de la data când a
luat cunoştinţă de hotărârea definitivă, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la
care hotărârea a rămas definitivă. Pentru pierderea termenului de emitere a
deciziei de imputare de cel mult 60 de zile de la data când managerul unităţii a
luat cunoştinţă de paguba suferită de unitate, prin faptele inculpabile ale
personalului propriu, acesta răspunde material faţă de unitate pentru pagubele
produse.
Important: Decizia de imputare se comunică celui obligat la plată în
termen de 15 zile de la emitere.

37
 - Titlul executoriu judecătoresc se constituie prin investire cu formulă
executorie, de regulă, a hotărârilor rămase definitive.
- Dispoziţia de reţinere din salariul titularului de avans, emisă de
conducătorul compartimentului financiar-contabil, are efectele unui titlu
executoriu pentru sumele datorate ca urmare a nejustificării avansurilor sau
nerestituirii celor necheltuite, inclusiv penalizarea aferentă. In cazul în care
persoana debitoare nu mai este în serviciul unităţii de la care a primit avansurile
spre decontare nejustificată înainte de a se emite dispoziţia de reţinere, obligarea
la restituire se face prin obţinerea unui titlu executoriu notarial.
În situaţia în care unitatea pierde dreptul de a-şi valorifica creanţa pe care
o are împotriva persoanelor fizice sau juridice sau dreptul de urmărire silită
împotriva debitorilor, prin faptele culpabile ale personalului propriu, apare
răspunderea materială faţă de unitate pentru pagubele produse.
În scopul reîntregirii patrimoniului păgubit, pe lângă obţinerea şi punerea
în aplicare a titlurilor executorii, organele de control financiar urmăresc efectuarea
reţinerilor în contul pagubelor, transmiterea debitelor la noul loc de muncă,
trecerea debitelor în evidenţă separată (în caz de insolvabilitate) şi urmărirea lor în
continuare, trecerea la pierderi a creanţelor prescrise, urmărirea bunurilor mobile
şi imobile sechestrate, recuperarea pagubelor în gestiuni din garanţia în numerar şi
completarea în continuare a acesteia.

3.4.3.3. Faptele generatoare de pagube şi răspundere materială

Funcţie de activitatea fiecărui agent economic sau instituţie publică, s-au
grupat principalele fapte generatoare de pagube şi răspundere materială, după cum
urmează:
● În activitatea contabilă: sunt fapte generatoare de pagube şi atrag
răspunderea materială erorile în actele contabile, după cum urmează:
- depăşirea termenelor de trecere în evidenţa separată a debitorilor
insolvabili.
Netrecerea debitului (în cazul insolvabilităţii debitorului) în evidenţa
separată are drept consecinţă pierderea efectului întrerupător de prescripţie.
Dispoziţia de trecere în evidenţa separată întrerupe prescripţia, efectele sale fiind
echivalente ultimului act de executare;
- încheierea nereală a proceselor-verbale de insolvabilitate a
debitorilor: prin această faptă a persoanelor vinovate, unitatea pierde posibilitatea

38
urmăririi unor debitori, care, deşi sunt solvabili, în realitate sunt înregistraţi în
evidenţa separată a unităţii ca insolvabili;
- întocmirea neconformă cu realitatea a documentelor pentru
scăderea din contabilitate a lipsurilor constatate la inventariere: recuperarea
pagubei se urmăreşte în primul rând de la persoanele care au produs-o prin fapta
lor directă. Dacă eroarea din documentele de evidenţă se descoperă în termenul de
prescripţie, unitatea procedează mai întâi la recuperarea pagubei de la persoana
care a produs-o, şi numai subsidiar stabileşte răspunderea materială a persoanei
care a întocmit neconform documentele pentru scăderea din contabilitate a
lipsurilor constatate la inventariere şi numai în cazul când autorul pagubei a
devenit insolvabil;
- întocmirea neconformă cu realitatea a documentelor pentru
scăderea din contabilitate a altor pagube: operaţiunea de scădere din
contabilitate a pagubelor care nu se datoresc vinei cuiva este nelegală atunci când:
se întocmesc, în acest scop, documente neconforme cu realitatea; trecerea pe
pierderi este aprobată de un organ sau de o persoană fără competenţă;
- înregistrarea eronată a operaţiilor generatoare de plăţi nelegale şi a
stimulentelor materiale: în această categorie se includ toate înregistrările
contabile eronate datorită cărora unitatea face plăţi necuvenite la care, în realitate,
nu era obligată;
- înregistrarea în contabilitate a operaţiilor ce generează în alt mod
păgubirea unităţii: autorii erorii înregistrării contabile răspuns subsidiar numai în
cazul în care paguba nu se poate recupera de la persoanele care au produs-o direct,
din cauză că acestea au devenit insolvabile sau a fost depăşit termenul de
constatare a pagubei.
● În legătură cu activitatea financiară, răspunderea materială se poate
stabili pentru fapte cum sunt:
- plata unor sume nedatorate (drepturi de personal, alte plăţi făcute
persoanelor fizice sau juridice etc.);
- neplata unor sume datorate (penalităţi pentru întârzierea plăţilor către
furnizori, dobânzi, cheltuieli de judecată etc.).
Activitatea gestionară poate genera pagube şi atrage răspunderea materială
prin:
- în cazul gestiunilor individuale, gestionarul răspunde integral în cazurile
în care: se constată lipsa efectivă a bunurilor sau a valorilor în gestiune, risipirea,

39
degradarea, deprecierea lor etc.; primeşte bunuri în cantităţi inferioare celor
înscrise în documentele însoţitoare, fără a se întocmi acte legale de constatare,
dacă prin aceasta unitatea a fost păgubită; primeşte bunuri cu vicii aparente, nu
solicită asistenţa tehnică de specialitate la primirea bunurilor, deşi aceasta era
necesară; atribuţiile sale fiind exercitate, legal, de un delegat sau de o comisie, se
constată o pagubă fără a se putea stabili că aceasta s-a produs în absenţa
gestionarului;
- în cazul gestiunilor colective, răspunderea (comună şi integrală) se
stabileşte atunci când paguba în gestiune a fost produsă: de gestionar împreună cu
alte persoane din unitate; de gestionari, adică într-o gestiune comună, în care
manipularea bunurilor se face colectiv de mai multe persoane sau în schimburi
succesive, fără predare de gestiune între schimburi;
- persoanele cu funcţii de conducere sau de execuţie, în legătură cu
activitatea gestionarilor, pot răspunde astfel:
- integral, atunci când, nesocotind îndatoririle lor de serviciu, au
adus pagube unităţii
prin aceea că:
- nu au asigurat gestionarului asistenţa tehnică de
specialitate pentru controlul calitativ al bunurilor ori au
prestat asistenţă tehnică necorespunzătoare;
- nu au luat măsurile necesare pentru păstrarea bunurilor în
condiţii corespunzătoare;
- au dat gestionarului dispoziţii greşite sau contrare legii,
care au determinat producerea pagubei.
- subsidiar, în limita valorii pagubei rămase neacoperite de autorul
constatării insolvabilităţii acestuia, atunci când se fac vinovate de:
- neluarea măsurilor necesare pentru stabilirea şi acoperirea
pagubelor în gestiune;
- neefectuarea inventarierilor la termenele şi în condiţiile
legii, în situaţia în care prin aceasta s-a contribuit la
cauzarea pagubei;
- nerespectarea altor îndatoriri de serviciu privind gestiunea
bunurilor, dacă fără încălcarea acestora paguba s-ar fi putut
evita;

40
 - în legătură cu încadrarea gestionarilor, persoanele cu funcţii de
conducere şi execuţie răspund material, integral pentru pagubele cauzate de
gestionar, solidar cu acesta, atunci când se fac vinovate de încadrarea, trecerea
sau menţinerea unei persoane în funcţia de gestionar fără respectarea condiţiilor
de vârstă, studii, stagiu şi antecedente penale. Încadrarea unei persoane într-un
post fără calificarea legală de gestionar, dar care face ulterior acte de gestiune, nu
atrage răspunderea materială a celui care a dispus o asemenea numire, cu condiţia
ca acesta să nu fi cunoscut sau acceptat actele săvârşite de gestionarul de fapt;
- tot în legătură cu încadrarea gestionarilor, persoanele cu funcţii de
conducere sau de execuţie răspund material, subsidiar, în limita valorii rămase
neacoperite de autorul direct, din momentul constatării insolvabilităţii acestuia,
atunci când se fac vinovate de:
- încadrarea sau trecerea unei persoane într-o funcţie de gestionar
sau din subordinea gestionarului, fără avizul scris al celorlalţi
gestionari, când gestiunea este încredinţată mai multor persoane,
respectiv fără avizul scris al gestionarului;
- neluarea sau luarea cu întârziere a măsurilor necesare pentru
înlocuirea gestionarului sau a persoanelor aflate în subordinea sa,
deşi au fost avertizate în scris şi motivat că nu-şi îndeplinesc
atribuţiile în mod corespunzător.
- de asemenea, persoanele cu funcţii de conducere sau execuţie răspund
integral pentru pagubele cauzate de gestionar, solidar cu acesta, atunci când se fac
vinovate de nerespectarea prevederilor legale privind constituirea garanţiilor de
către gestionar;
- răspunderea materială în legătură cu recepţia bunurilor le revine
persoanelor vinovate, astfel:
- în legătură cu recepţia produselor la furnizor, între delegaţii
unităţilor furnizoare şi beneficiare:
- delegatul furnizorului răspunde: integral (personal) când
a livrat beneficiarului cantităţi superioare celor înscrise în documentele însoţite;
limitat (subsidiar) când a livrat produse necorespunzătoare calitativ, numai pentru
cheltuielile suportate de unitate cu livrarea acestor produse, şi nu cu fabrica lor;
- delegatul beneficiarului răspunde material pentru:
recepţia unor cantităţi inferioare celor înscrise în actele însoţitoare; recepţia
produselor cu vicii aparente (răspunderea nu se referă la întreaga pagubă, ci numai

41
la partea produsă beneficiarului, răspunderea principală fiind a unităţilor
furnizoare); recepţia produselor sau controlul calităţii în altă modalitate decât cea
prevăzută în contractele sau documentaţiile tehnice, dacă prin această faptă
păgubeşte unitatea.
- în legătură cu autorecepţia, răspund membrii comisiei de
autorecepţie şi primire a furnizorului (răspundere comună), pentru pagubele
produse unităţii furnizoare, dacă au procedat la autorecepţia unor produse
necorespunzătoare calitativ sau în alte cantităţi decât cele pe care le înscriu în
procesul-verbal de autorecepţie.

3.4.4. Răspunderea penală

Orice faptă care prezintă un pericol social, săvârşită cu vinovăţie, şi este
prevăzută de legea penală, atrage răspunderea penală a persoanei (persoanelor)
vinovate. Dacă, la fapta contravenţională, sancţiunea este amenda sau
avertismentul, în cazul răspunderii penale fapta se pedepseşte în închisoare sau cu
amendă sau cu închisoare şi amendă iar suplimentar, în cazurile prevăzute de lege,
se poate confisca parţial averea.
În condiţiile producerii de pagube materiale prin fapte penale, recuperarea
patrimoniului se realizează prin acţiune civilă în procesul penal.
Acţiunea civilă în procesul penal are ca obiect constituirea în parte civilă a
unităţii păgubite şi tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi a părţii
responsabile civilmente.
Organele de control financiar au obligaţia să procedeze la luarea de
declaraţii de la făptuitori, să întocmească procesul-verbal despre începuturile
săvârşirii infracţiunilor şi să sesizeze de îndată organul de cercetare penală.
Faptele generatoare de răspundere penală sunt:
- infracţiuni în legătură cu activitatea de gestiune: crearea de plusuri în
gestiune prin mijloace frauduloase; nedeclararea în scris, în termen legal, de către
gestionar, a plusurilor din gestiune despre a căror cantitate sau valoare are
cunoştinţă (nu se pedepseşte acea persoană care mai înainte de începerea oricărui
control declară plusurile despre a căror cantitate sau valoare are cunoştinţă);
înstrăinarea bunurilor mobile constituite garanţie, fără înştiinţarea prealabilă a
unităţii;
- infracţiuni contra patrimoniului: însuşirea, folosirea sau traficarea, în
interes personal sau pentru alţii, de bani sau bunuri, gestionate sau administrate,

42
din patrimoniul unităţii (delapidare); abuz de încredere, gestiune frauduloasă,
înşelăciune, distrugere etc., săvârşite în paguba patrimoniului;
- infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul: neîndeplinirea ori
îndeplinirea în mod defectuos a unui act sau a unei îndatoriri de serviciu, astfel
încât prin aceasta se cauzează o tulburare îndemnată bunului mers al activităţii sau
o pagubă patrimoniului;
- infracţiuni de fals: falsificarea de cecuri (sau alte acte pentru efectuarea
plăţilor), timbre, bilete de călătorie, a unui înscris oficial de natură să producă
consecinţe juridice prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare
adevărului, ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date şi împrejurări. De
exemplu, efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu
ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea
veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi elementelor patrimoniale ce se
reflectă în bilanţul contabil, constituie infracţiunea de fals intelectual;
- infracţiuni privitoare la societăţile comerciale prevăzute de Legea nr.
31/1990;
- infracţiuni în domeniul protejării populaţiei împotriva unor activităţi
comerciale ilicite.

3.5. Controlul îndeplinirii măsurilor stabilite ca urmare a

valorificării rezultatelor controlului

Pe lângă stabilirea unor măsuri corespunzătoare, eficienţa controlului

depinde şi de aducerea lor la îndeplinire în mod complet şi la termenele stabilite.
De altfel, un control se consideră încheiat numai în momentul în care toate
deficienţele stabilite au fost remediate. Urmărirea modului de aplicare a măsurilor
stabilite cu ocazia controlului şi a valorificării prezintă deci o importanţă
deosebită.
Pentru realizarea acestui scop se recurge, în primul rând, la corespondenţa
scrisă. De regulă, unităţile controlate comunică în scris, la termenele stabilite,
modul de remediere a deficienţelor consemnate în actele de control. In cazul în
care nu răspund în cadrul acestor termene ori răspund incomplet, pe cale de
corespondenţă se solicită comunicarea măsurilor sau completări la răspunsurile
date.
Pe lângă urmărirea pe cale de corespondenţă se recurge şi la controlul la
faţa locului, prin organe special delegate, al modului de remediere a deficienţelor,
43
mai ales în cazurile în care răspunsurile primite sunt neconcludente. In asemenea
situaţii, organul delegat controlează măsurile luate şi rezultatele obţinute,
stabilind, dacă este cazul, şi sancţiuni în sarcina celor care nu au comunicat date
reale ori nu au asigurat îndeplinirea măsurilor stabilite.

44
 PROCES-VERBAL DE CONTRAVENTIE NR. .........
încheiat azi ....... luna ........ anul........ ora........
în localitatea ................. judeţul ................

Subsemnatul (nume şi prenume) ................................. având funcţia de

controlor financiar, în cadrul (denumirea structurii de control) ...........................
am constatat că numitul .................................. născut în anul ............ luna
............... ziua ............... în localitatea ............. judeţul ................... fiul lui
.................. şi al .................... domiciliat în .................... str. (comuna) ................
judeţul ....................ocupaţia ................ locul de muncă (unitatea) ..........................
din localitatea ................. judeţul .................. identificat cu B.I. seria ........
nr............. emis de Poliţia ............................ la data de ........................... a săvârşit
următoarea contravenţie:
........................................................................................................................
........................................................................................................................
........................................................................................................................
........................................................................................................................
(se va preciza în ce constă fapta, vinovăţia, precum şi legea care reglementează
competenţa organelor Curţii de Conturi de a constata contravenţia).
Fapta se încadrează la art. ............. al ............. din ...................... şi se
sancţionează cu amendă de la .................... lei la ...................... lei, în baza art.
.......... din Legea nr. .................
Contravenientul a făcut următoarele obiecţiuni la procesul-verbal de
contravenţie:
a) ..................................................................................................................
........................................................................................................................
b) ..................................................................................................................
........................................................................................................................
care nu au fost luate în consideraţie întrucât:
a) ..................................................................................................................
........................................................................................................................
b) ..................................................................................................................
........................................................................................................................
Ca urmare, în conformitate cu prevederile art. ... .. al... .. din............ se
stabileşte amendă în sumă de .............. (în cifre) (................... în litere) care a fost
achitată pe loc cu chitanţa nr...... din .................. anexată (sau) care se va achita la
Trezoreria teritorială a Ministerului Finanţelor în termen de 15 zile de la data
prezentului proces-verbal, contravenientul urmând să prezinte agentului
constatator chitanţa sau alt document cu care să dovedească plata.
Contravenientului i s-a înmânat un exemplar din procesul-verbal pe care-l
primeşte (refuză să-l primească).
Cu drept de plângere la (denumirea şi adresa) ............................ în termen
de 15 zile de la data comunicării.

AGENT CONTRAVENIENT CONSTATATOR

Controlor financiar Numele şi prenumele
(numele, prenumele, semnătura) Semnătura

MARTOR
Numele şi prenumele
Semnătura

45
.............................................
(Unitatea)

DECLARAŢIE DE INVENTAR

Subsemnatul ............................. gestionar al .......................... numit prin

decizia nr. .......... din ..................... declar următoarele:
1. Toate valorile materiale şi băneşti aflate în gestiunea subsemnatului se
găsesc în încăperile (locurile)....................................................................................
2. Posed (nu posed) valori materiale şi băneşti aparţinând terţilor
...................................................................................................................................
3. Am (nu am) cunoştinţă de existenţa unor plusuri în gestiune, în valoare
de (sau în cantitate de)...............................................................................................
4. Am (nu am) eliberat valori materiale şi băneşti fără documente legale
(beneficiarii sunt ....................................)
5. Am (nu am) eliberat valori materiale nerecepţionate sau care trebuie
expediate, pentru care s-au întocmit documente aferente, în cantitate de
...................................................................................................................................
6. Am (nu am) documente de primire – eliberare care nu au fost operate la
zi sau nu au fost predate la contabilitate....................................................................
7. Deţin (nu deţin) numerar din vânzarea mărfurilor aflate în gestiune, lei
....................................................................................................................................
8. Ultimele documente de intrare sunt:
● fel ............................... nr ................... din .............................
● fel ............................... nr ................... din .............................
9. Ultimele documente de ieşire sunt:
● fel ............................... nr ................... din .............................
● fel ............................... nr ................... din .............................
10. Ultimul raport de gestiune a fost încheiat la data de ..............................
pentru perioada ..................................
11. Alte menţiuni ................................................................

Dată în faţa noastră Gestionar

(Nume, prenume, funcţii, semnături) (Nume, prenume, funcţia)

Data.............. ora ..............

46
 NOTA EXPLICATIVĂ
Subsemnatul ............................................. având funcţia de ........................................................ la
unitatea............................................ cu sediul în localitatea .........................................................
strada ............................ nr.................., la întrebările puse de organul de control (nume, prenume,
funcţia şi unitatea de care aparţine) dau următoarele răspunsuri:
Întrebare: Răspuns:
1.................................................... 1............................................................
2.................................................... 2............................................................
3.................................................... 3............................................................
4. Dacă aveţi ceva de adăugat în legătură 4. ..........................................................
cu întrebările de mai sus
ORGANELE DE CONTROL PERSOANA ÎN CAUZĂ
(numele, prenume, funcţia) (nume, prenume, funcţia)

NOTA DE CONSTATARE
Încheiată azi (luna, ziua, anul) ...........................................................
Subsemnaţii (nume, prenumele, funcţia) ..................................................... în urma controlului
efectuat la unitate (secţie, atelier, şantier, depozit etc) .....................................................................
am constatat următoarea situaţie de fapt: .........................................................................................
(se descrie situaţia de fapt constatată) ...........................................................................................
Prezenta notă de constatare, s-a încheiat în ............. exemplare, din care ........ exemplare ..........
Au fost luate de organele de control, iar ....... exemplare au fost lăsate domnului ..........................
..................... având funcţia de ...............................................
ORGANE DE CONTROL DOMNUL .............................
(nume, prenume şi funcţia) având funcţia de ....................

ANGAJAMENT DE PLATĂ
Subsemnatul ....................................... domiciliat în ........................ str........................................
Nr..... posesor al B.I. seria ..... nr................... emis de .................... la data de ................................
având funcţia de........................... la ...................... luând cunoştinţă de faptul că prin ...................
s-a constatat că din vina mea am produs unităţii (instituţiei) ...........................................................
cu sediul în ............................. str. ..................................... nr. ...................... o pagubă de
.................... lei provenită din .................................................. îmi iau angajamentul să restitui
această sumă unităţii păgubite în modul următor: ............................................................................
...........................................................................................................................................................
Astăzi......................
(Semnătura celui care se angajează)
.................................
Vizat organul de control
(Numele, prenumele, funcţia)

47
DCFS ..................................

NOTA DE PREZENTARE

Subsemnatul(a) ........................ organ de control financiar în cadrul

.........................., în baza procesului-verbal nr. ....... din ................ încheiat ca
urmare a controlului efectuat la ............ (denumirea agentului economic controlat)
........................................, având la bază constatările făcute prin acesta, propun
următoarele:
- aprobarea şi înregistrarea pe cheltuieli a sumei de ................ lei,
perisabilităţi de marfă, calculate conform ...................................;
- imputarea în sarcina gestionarului ............................. a sumei de
......................... lei, reprezentând prejudiciul constatat (se va reţine din salariul său
în cuantumul prevăzut de lege);
- înregistrarea în evidenţa contabilă a sumei de ............................ lei,
reprezentând plus constatat la ambalaje;
- scăderea gestiunii cu suma de ........................ lei, reprezentând
contravaloarea mărfurilor deteriorate, inutilizabile, pe baza procesului-verbal
întocmit de compartimentul comercial, ţinând cont, dacă este cazul, şi de gradul
de vinovăţie al gestionarului.
Alte propuneri:
- atenţionarea comisiei de recepţie pentru a-şi pune semnătura şi a verifica
atât cantitativ, cât şi calitativ mărfurile care intră în gestiune, precum şi
documentele care se întocmesc la primirea acestora;
- completarea documentelor primare cu toate elementele prevăzute de
acestea (număr, dată, document, însoţitor, furnizor etc.);
- luarea măsuri necesare pentru scoaterea la vânzare în vaduri comerciale
favorabile a tuturor mărfurilor cu mişcare lentă sau cu termenul de garanţie
aproape de limita expirării;
- luarea măsurilor necesare pentru depunerea zilnică de către gestionar a
numărului încasat din vânzările de mărfuri;
- asigurarea tuturor spaţiilor de depozitare şi vânzare a mărfurilor cu
încuietori de siguranţă care să prevină crearea de pagube de către autori
neidentificaţi.
Pentru suma imputată gestionarului (lor)................................, cât şi pentru
mărfurile deteriorate din gestiune nu se dau explicaţii concludente, motiv pentru
care se propun:
- diminuarea salariului gestuionarului-şef cu 10 % pe trei luni;
- repartizarea pe gestionari (dacă este cazul) a minusului imputabil
proporţional cu
salariul tarifar şi timpul efectiv lucrat din perioada de gestiune controlată.

Localitatea ............................. Organul de control

Data........................................ ...............................

48
PROCES-VERBAL
Încheiat azi (ziua, luna, anul)
Subsemnaţii (nume, prenume)....................................... având funcţia de
..................................
Din cadrul (denumirea unităţii) .............................. în baza (temeiul legal)
.....................................
Şi a delegaţiei nr. ...... din ............. emisă de ................................ am procedat la verificarea
unităţii .................................. pe următoarele obiective:
1......................................................................................................
2......................................................................................................
3. ....................................................................................................
Perioada supusă controlului este ...................................................
Conducerea unităţii, în perioada supusă controlului, a fost asigurată de.
Director (tehnic, economic, financiar)...........................................
Contabil-şef ...................................................................................
Constatările făcute în urma controlului sunt următoarele:
I.1. Descrierea constatării .............................................................
2. Împrejurările în care a avut loc abaterea şi cauzele acesteia
..................................................................................................
3. Textul legal încălcat sau nerespectat ....................................
4. Consecinţele abaterii ............................................................
5. Persoanele vinovate .............................................................
6. Punctul de vedere al persoanelor vinovate, exprimate în notele explicative, anexate

..................................................................................................................................................
7. Punctul de vedere al organelor de control, asupra celor arătate în notele explicative ale
persoanelor vinovate ...................................................................

................................................................................................................................................
8. În timpul şi ca urmare a controlului, unitatea a luat următoarele măsuri:
..............................................................................................

II. O altă constatare, cu menţionarea pct. 1-8 de mai sus:

.............................................................

................................................................................................................................................

................................................................................................................................................
În încheiere:
1. Documentele prezentate la control au fost restituite unităţii.
2. Prezentul proces-verbal, înregistrat la unitate, sub nr. ............, s-a încheiat în
................
Exemplare, din care ............... exemplare au fost lăsate unităţii, iar ..... exemplare au fost
luate de organele de control.

CONDUCEREA UNITĂŢII ORGANE DE CONTROL:

Director (manager) - nume, prenume
Contabil-şef - funcţia
(nume, prenume)

49
 BIBLIOGRAFIE

1. Adumitrăcesei, I.D., Niculescu, N.G., Economia românească, Editura

Economică, Bucureşti, 1998
2. Băjan, D., Bomboş, S.G. et al., Controlul economico-financiar, supliment
(nr. 1/1994) la revista Tribuna Economică.
3. Bălan, E., Drept financiar, Editura All BECK, Bucureşti, 1999
4. Bostan, I., Controlul financiar, Polirom, 2000
5. Bostan, I., Epure, T.D., Garda Financiară şi mediul economic informal,
Editura Vasiliană, Iaşi, 1999
6. Boulescu, M., Ghiţă, M., Control financiar şi expertiză contabilă, Editura
Eficient, Bucureşti, 1996.
7. Boulescu, M., Ghiţă M., Control financiar, Editura Eficient, Bucureşti,
1997
8. Burlaud, A., Simon, J.C., Controlul de gestiune (traducere de Corina
lascu-Cilianu), Editura CNI “Coresi”, Bucureşti, 1997.
9. Catană, C.D., “Principalele etape ale unei verificări gestionare”, în
Controlul economic financiar, nr. 6/1999.
10. Chiriac, Beatrice, “Garda Financiară”, în Curentul, 30.07.1999.
11. Ciurileanu, R., Controlul propriu al agentului economic, Editura
Economică, Bucureşti, 1996.
12. Constantin, Şt., “Răspunderea pentru gestiune”, în Buletin economic
legislativ, nr. 5/1995, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1995.
13. Constantinescu, M., Crăsneanu, A., Ghid practic pentru controlul
financiar propriu în unităţile de învăţământ, Editura “Almanahul
Banatului”, Timişoara, 1999.
14. Creţoiu, Gh., Contabilitatea noului sistem şi expertiza contabilă, editura
ACTAMI, Bucureşti, 1994.
15. Dincă, M., Gioga, C., “Ghid privind verificarea modului de organizare şi
exercitare a controlului financiar preventiv”, în Controlul economic
financiar, nr. 1/1999.
16. Florea, I., Boulescu, M. et al., Controlul financiar şi expertiză contabilă,
Editura ASE, Bucureşti, 1989.
17. Florea, I., Controlul financiar şi expertize contabile, ediţia a II-a, Centrul
de multiplicare al Universităţii “Al.I.Cuza”, Iaşi, 1986.
18. Ghiţă, M., Traşcă, M., Control financiar, bancar şi fiscal, Editura
Universitaria, Craiova (EUC), 1998.
19. Glica, I., Drept financiar public, Editura All, Bucureşti, 1994.
20. Gorcea, C., Indexul obligaţiilor fiscale, Editura Tribuna Economică,
Bucureşti, 1998.
21. Henegaru, L., Control financiar şi expertiză contabilă, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1976.
22. Hoanţă, N., Evaziunea fiscală, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1997.

50
23. Hofnăr, R., “Pregătirea şi desfăşurarea acţiunii de control fiscal”, în
Controlul economic financiar, nr. 1/1997.
24. Luchian, D., Curtea de Conturi. Elemente de identitate, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 1996.
25. Medeşan, I., Rusu, I., “Amenzile contravenţionale”, în Finanţe – Bănci –
Asigurări, nr. 7-8/1999.
26. Mihăescu, S.V., Control financiar, Editura A-92, Iaşi, 1996.
27. Nicolescu, O. (coord.), Strategii manageriale de firmă, Editura
Economică, Bucureşti, 1998.
28. Pereş, I., popovici, D., Control financiar şi expertiză contabilă, Editura
Mirton, Timişoara, 1996.
29. Popeangă, P.V., Controlul financiar-contabil, Ed. Tribuna Economică,
Bucureşti, 1999.
30. Popescu, Gh., “Curtea de Conturi – Curtea Constituţională a sistemului
financiar”, în Buletinul informativ al Curţii de Conturi, nr. 1-2/1995.
31. Saada, T., Burlaud, A., Simon, J.C., Compatibilité analytique et contrôle
de gestion, Vuibert, 1995.
32. Stoenescu, I., Zilberstein, S., Executarea silită în procesul civil, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1993.
33. Şaguna, D.D., Drept financiar şi fiscal, vol. I şi II, Editura Oscar Print,
Bucureşti, 1997.
34. Şaguna, D.D., Procedura fiscală, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1996.
35. Şaguna, D.D., Tutungiu, M.E., Evaziunea fiscală, Editura Oscar Print,
Bucureşti, 1995.
36. Ţigăeru, Gh., Controlul financiar (1), Editura Lumina Lex, Bucureşti,
1994.
37. Ţurlea, E., Controlul financiar, Editura Scripta, Bucureşti, 1998.
38. *** “Portrete psiho-sociale”, în Taxe şi impozite, Colecţia “Consilier
fiscal” – Actualitate, martie 1996.
39. *** Colecţia de legi şi alte acte normative 1990 – 2003.

51