STRUCTURA UNUI ESEU DE TIP ARGUMENTATIV

Un eseu argumentativ simplu trebuie impartit in segmente clare, dintre care trei trebuie sa fie
întotdeauna prezente.

1. Introducerea:
In cele mai multe tipuri de scriere, primul lucru pe care îl face autorul este de a introduce subiectul
pe care are de gând sa îl prezinte. Scopul primului paragraf este de a capta atenţia cititorului si de a-i
da câteva repere referitoare la subiect. Paragraful iniţial urmează de obicei o serie de paşi, de la
situaţii mai generale înspre situaţia specifica ce urmează sa fie abordata. Deşi nu exista nici o formula
pentru redactarea introducerii, următoarele elemente apar de cele mai multe ori:
Propoziţia de introducere: Prima propoziţie a eseului trebuie sa fie suficient de interesanta
pentru a determina cititorul sa citească mai departe. Aceasta propoziţie ar putea fi una provocativă
sau o întrebare majora. In oricare dintre cazuri, va trebui ca cititorul sa fie introdus in subiect si
focalizat asupra subiectului ce va fi discutat.
Formularea tezei (ipotezei): E de obicei ultima propoziţie a primului paragraf si serveşte ca linie
directoare a eseului. Ea reprezintă ideea care va fi susţinuta de-a lungul întregului eseu. Pentru
mulţi pare ciudata situarea la bun început a concluziei pe care o vor desprinde, ei preferând sa lase
pentru sfîrşitul eseului exprimarea poziţiei lor in argumentare. Cu toate acestea, e firesc si dezirabil ca
cititorul sa fie informat despre teza ce va fi susţinuta in eseu.
2. Cuprinsul: Susţinerea tezei/ipotezei
Odată ce în introducere a fost pregătit terenul pentru discuţie si a fost prezentata poziţia ce va fi
adoptata, urmează partea cea mai extinsa a eseului in care se vor prezenta argumentele menite sa
convingă cititorul. Un eseu bun va convinge cititorul ca întrucât anumite elemente sunt adevărate si
pentru ca anumite convingeri sunt împărtăşite de autor si de cititor, cititorul trebuie prin urmare sa
accepte ca valide concluziile autorului.
Modul cel mai obişnuit de a susţine teza este de a face o aserţiune si de a oferi apoi suporturi,
dovezi, exemple care sa o confirme E, de asemenea posibil, sa se înceapă cu o rezumare a exemplelor
(dovezile) si apoi sa se extragă concluzia .
O practica obişnuita in eseul argumentativ este ca autorul sa îşi prezinte opiniile si apoi sa
considere critic posibilele păreri opuse (contraargumentele). E de asemenea posibil sa se înceapă cu
expunerea punctelor de vedere cu care autorul nu e de acord, sa le critice cu scopul de a face loc părerii
sale.
3. Concluziile
In condiţiile in care s-a spus deja in introducere ce părere va fi susţinuta, mulţi autori de
argumentari sunt nesiguri ce sa scrie in concluzie. Concluzia e o parte foarte importanta a eseului
pentru ca însumează teza si argumentele in favoarea ei, lăsând cititorului o imagine clara asupra
poziţiei pe care o adopta autorul. Nu e recomandat ca la acest stadiu sa se introducă idei noi, care nu
au fost abordate in eseu. E de asemenea neînţelept a folosi concluziile ca loc de exprimare a opiniei
proprii, ca loc pentru ‘ceea ce cred eu’. Făcând aşa, cititorul poate avea impresia ca oricine poate gândi
ce doreşte. In principiu, ideea e adevărata. Cu toate acestea, autorul trebuie sa-si amintească scopul
pentru care a scris eseul. Acesta e nu doar de a spune cititorilor care e poziţia sa fata de subiect, ce
gândeşte, ci si de a-i convinge de validitatea argumentelor sale, pe care sa dorească si ei sa le susţină,
sau măcar sa le cunoască. De aceea, e absolut ineficient a spune ca oricare poziţie fata de subiect e in
egala măsura de îndreptăţita.
Trasaturile cele mai frecvent intalnite ale concluziei unui eseu argumentativ sunt:
Sinteza argumentului: In concluzie, autorul trebuie sa reformuleze si sa rezume foarte scurt
principalele puncte ale argumentului.
Reformularea tezei: Autorul reformuleaza si susţine importanta tezei, întrucât întregul eseu a gravitat
in jurul demonstrării sale. Unii considera ca a rescrie teza intocmai este o metoda retorica foarte
eficienta. Alte persoane considera ca este bine a se reformula teza.
Propoziţiile de final: Aceasta secţiune semnalează sfârşitul eseului si da o impresie de final cititorului.
Iată câteva posibile moduri de scriere a ultimelor propoziţii:
 Discuta viitorul subiectului prezentat. Aceasta poate accentua importanta eseului. De asemenea,
aceasta poate ajuta cititorul sa aplice noua informaţie sau sa vadă lucrurile global
 Da cititorului ceva la care sa se gândească, poate un mod de a utiliza eseul in viata de zi cu zi.
 Revine la primele propoziţii pentru a da o forma circulara eseului
 Pune întrebări, ori cititorului, ori întrebări generale, care sa ajute cititorul sa obţină o noua
perspectiva asupra subiectului
De-a lungul întregului eseu, autorul trebuie sa aibă in minte cititorul căruia i se adresează si
care sunt aşteptările acestuia. Ţinând seama de aceste lucruri, elaborarea unui eseu va fi mai
eficienta.

Lista utila de conectori (adverbe, locuţiuni adverbiale, conjuncţii sau locuţiuni conjuncţionale,
structuri verbale); acestia ajuta la exprimarea ideilor de:

 succesiune, continuitate : în primul rând, în al doilea rând, etc, pe de o parte... pe de altă parte,
în plus, de asemenea
 contrast: dar, însă, ci, în contrast cu, dimpotrivă
 ierarhizare: înainte de toate, mai presus de toate, mai important decât
 comparaţie: la fel cu, tot aşa, ca în comparaţie cu, în mod asemănător
 probabilitate: probabil, posibil, este cu putinţă, s-ar putea ca
 certitudine: cu siguranţă, desigur, fireşte, nu este nici o îndoială că
 concesie: deşi, totuşi, cu toate acestea, chiar dacă
 concluzie: deci, aşadar, prin urmare, în concluzie, în consecinţă, la urma urmelor
 MODEL DE ESEU DE TIP ARGUMENTATIV

Redactați un eseu argumentativ de 200-300 de cuvinte, în care să evidențiați importanța

colaborării grădiniță-familie
Introducere:
"Cu părinții de partea noastră nimic nu poate da greș!"
În opinia mea familia este factorul educativ prioritar, întrucât educaţia începe din familie,
aceasta fiind modelul pe care copilul îl imită şi-l urmează. În familie copilul îşi face pregătirea pentru
viaţă. Contribuţia familiei este cu atât mai mare cu cât copilul este mai mic şi scade pe măsură ce
etapele de creştere înaintează pe treptele superioare ontogenezei.
Mă număr printre cei care susţin ideea că grădiniţa nu poate face minuni, iar educaţia dată în
aceasta instituţie nu va avea rezultate bune, dacă nu se va sprijini şi nu va colabora cu familiile
copiilor. Cu cât cunoaştem mai bine familiile copiilor, cu atât mai eficient va fi parteneriatul cu ele. Cu
cât părinţii vor cunoaşte mai bine programul educaţional, cu atât va fi mai coerentă influenţa ambilor
factori educaţionali şi a ambelor medii educaţionale. Cu cât colaborarea dintre educator şi părinţi este
mai strânsă cu atât mai bine ambii actori vor cunoaşte mai bine copilul.
În actul de educare a copilului preşcolar, o componentă importantă constituie procesul
informativ-educativ la care contribuie familia şi grădiniţa. (opinie proprie + ipoteza-atentie,
relationare cu citatul!!!)
Cuprins:
În primul rând, mediul familiei este primul mediu educativ si socializator pe care il cunoaste
copilul si a carui influenteaza ii marcheaza esential dezvoltarea ca individ. Legatura copilului cu
familia este, din aceasta cauza, extrem de puternica si din multe puncte de vedere de neinlocuit.
Considerată în substantialitatea efectelor pe care le produce, familia ofera primele modele
comportamentale, creeaza primele obisnuinte si deprinderi (nu intotdeauna bine constientizate si
nici intotdeauna pozitive in continut);

În al doilea rand, mediul prescolar ii ofera copilului un prim mediu socializator de tip
organizational, care isi releva o parte din caracteristicile si particularitatile lui ca mediu
institutionalizat: introduce in relatiile copilului cu adultul o anumita „distanta sociala”, ofera copilului
un cadru social bazat pe o normativitate elementara constand in anumite reguli de convietuire cu
ceilalti; stimuleaza dezvoltarea autonomiei personale si a independentei.

Concluzie:
Aşadar, pentru realizarea unei legaturi intre gradinita si familie, ar fi recomandabil sa se
elaboreze un plan in jurul unor intrebari esentiale:
a) Care este atitudinea familiei fata de gradinita?
b) Care sunt ocaziile de a comunica cu parintii?
c) Care sunt principalele modalitati de a comunica cu parintii?
Grădinița și familia sunt doi factori primordiali în educația copiilor când se fac primii pași în
viață. Acum se pun bazele unei personalități care mai târziu va fi parte integrantă a unei societăți a
cărei cerințe se diversifică în permanență.
Educația trebuie să se manifeste permanent ca o acțiune coerentă și unitară a grădiniței și
familiei. Interesul comun determină o mișcare de apropiere dublu sens, familie – grădiniță, grădiniță –
familie, în vederea unei suficiente cunoașteri de ambele părți. (reformularea ipotezei + perspectiva
generalizatoare asupra temei eseului)