TEMPERAMENT Despre măsurile pedagogice

Experienţa ne arată că este inutil să încercăm să îmboldim un flegmatic sau să-1 ţinem în frâu pe coleric,
cerându-i să nu fie atât de sălbatic. La fel de puţin vom reuşi să-1 facem să fie mai atent pe un sangvinic
recurgând la avertizări sau să înveselim un melancolic cu glume. Mai degrabă se va întâmpla contrariul celor
dorite: în urma unui îndemn, flegmaticul se va cufunda într-o linişte şi mai adâncă, în urma mustrării,
colericul va deveni cu adevărat furios, melancolicul va deveni total introvertit, iar sangvinicul va fi, după câteva
minute, din nou la fel de agitat ca mai înainte. In abordarea temperamentului la copii este valabil mai curând
principiul terapeutic „cui pe cui se scoate". Pentru practica şcolară, aceasta înseamnă că ordinea aşezării în
bănci a copiilor poate fi stabilită potrivit următoarelor puncte de vedere : vor fi aşezaţi unul lângă altul copiii care
posedă acelaşi temperament care iese unilateral în evidenţă. Astfel, colericii pot să se împungă reciproc, trebuie
să-şi măsoare forţele unul cu celălalt şi au în acest fel ocazia de a-şi cizela reciproc temperamentul, încet, dar
sigur. Prin această dispută cu celălalt îşi percep în mod inconştient unilateralitatea şi nevoia de completare a
propriei fiinţe. Ceva similar se întâmplă şi cu flegmaticii: dacă stau alături, se vor plictisi curând unul de celălalt
şi, după o uşoară indispoziţie, vor deveni mai vioi şi mai activi. In consecinţă, vor începe să se impulsioneze
reciproc sau să fie mai atenţi la ceilalţi copii. Melancolicii se bucură să aibă alături pe cineva care să-i înţeleagă.
Prin aceasta devin mai împăcaţi lăuntric şi, în mod corespunzător, mai deschişi către exterior. Ei depind în mod
deosebit de găsirea unui prieten, căruia să i se poată destăinui.
Sangvinicii însă vor începe curând să se irite reciproc. Nemulţumirea legată de aceasta îi va face să
se adune şi să devină astfel mai concentraţi.
Dacă, în plus, dascălul reuşeşte să-şi organizeze orele în funcţie de înzestrările temperamentale ale
elevilor, să se adreseze cu adevărat tuturor temperamentelor şi să îi facă pe toţi să participe la ore, atunci aceste
însuşiri vor fi cultivate. In pregătirea învăţătorilor şi a profesorilor, Rudolf Steiner a acordat o mare
importanţă însuşirii de către pedagog, prin autoeducaţie, a unei anumite dexterităţi în munca desfăşurată cu
toate cele patru temperamente. Căci, pentru a o scoate la capăt cu un coleric, trebuie ca dascălul însuşi să fie
capabil să iasă puternic în evidenţă - după cum trebuie să fie capabil ca, în momentul imediat următor, să se
adapteze ritmului şi sentimentului de viaţă ale flegmaticului.
Vom menţiona acum doar câteva posibilităţi speciale de cultivare ce pot ajuta Eul copilului să-şi
stăpânească în mod activ temperamentul.
Dezvoltarea colericului este promovată dacă îi vor fi relatate faptele unor mari personalităţi, astfel
încât să capete respect faţă de realizările lor şi să înveţe să le preţuiască. La fel de util este să i se
încredinţeze sarcini dificile, care să-i solicite la maximum forţele. De asemenea, este folositor ca mai ales un
astfel de copil să fie lăsat să înveţe să cânte la un instrument, căci prin aceasta tendinţa sa către un mod ambiţios
de a fi şi nevoia de afirmare vor fi în aşa fel utilizate, încât să rezulte ceva frumos pentru alţi oameni. Scopul
principal al susţinerii este clar: o abordare pozitivă a posibilităţilor existente, nici un fel de oprimare sau temperare
a surplusului de forţe ! Dacă vor fi lăsate nefolosite, acestea îi vor determina pe copii să facă lucruri necugetate.
Dacă dascălul reuşeşte să-1 câştige pe prietenul sau camaradul unui flegmatic pentru un proiect anume,

1
atunci acesta se va pune în mişcare din dragoste pentru prieten mai curând decât dacă ar fi abordat în mod
direct. Instrumentul ideal pentru flegmatic este pianul: tonurile sunt deja potenţial existente şi nu trebuie decât să
fie făcute să sune. In plus, venim în întâmpinarea nevoii sale de armonie şi întregire, prin bogăţia tonalităţilor şi
acordurilor. Dacă reuşim să-1 convingem apoi şi de faptul că este suficient de puternic încât să se descurce şi fără
gustări între mese, va fi un câştig important!
Superficialitatea sangvinicului nu poate fi controlată prin reproşuri, ameninţări sau mustrări. Se pot obţine
însă multe dacă el se concentrează asupra unui lucru din dragoste pentru un adult. Mai ales sangvinicul are nevoie
în mod deosebit de afecţiune personală, înţelegere şi interes faţă de dificultăţile sale, care se ivesc de cele mai
multe ori tocmai datorită nestatorniciei sale. Putem veni în întâmpinarea calităţilor sale dacă, de exemplu, îi oferim
şansa de a cânta în orchestra şcolii la un instrument de suflat. Deoarece se bucură să participe la diverse
activităţi şi dobândeşte rapid o privire de ansamblu, îi pot fi liniştit încredinţate diverse activităţi. Ar trebui vegheat
ca alimentaţia lui să nu conţină prea multe dulciuri, deoarece ar deveni şi mai agitat.
Melancolicului îi face bine dacă îi sunt povestite destinele altor oameni, astfel încât să le poată urmări
lăuntric cu toată intensitatea şi să afle cât de greu le este şi altora în viaţă. Pentru el, dascălii ideali sunt aceia
care au suferit mult. Stării sale sufleteşti, marcate de singurătate, îi face bine dacă poate să cânte - cel mai bine
ca solist. Astfel, işi poate exterioriza sentimentele şi, sufleteşte, se poate deschide mai mult. Util este pentru el
şi să înveţe să cânte la un instrument cu coarde. Spre deosebire de sangvinic, in alimentaţia sa trebuie să se
găsească neapărat, în mod frecvent, alimente dulci. Astfel, atitudinea sa fundamentală faţă de viaţă, de obicei
cam „acră" sau „amară", va avea parte de o anumită echilibrare. Prea multe alimente greu digerabile 1-ar
împovăra în schimb prea tare.
Când la întâlnirile cu părinţii se discută despre abordarea temperamentelor, deseori se pune întrebarea
dacă şi în calitate de adult mai poţi lucra asupra propriului temperament. Această întrebare capătă în mod cert
un răspuns afirmativ, chiar dacă o modificare constituţională nu mai poate fi realizată în aceeaşi măsură ca în
cazul copiilor aflaţi încă în creştere. Un coleric poate spune când îşi cere iertare după o izbucnire de furie: „Tu
ştii că nu am vrut s-o spun aşa cum am spus-o. Pur şi simplu n-am putut să ma controlez". Un flegmatic poate
remarca sigur de sine : „Acum las-o mai uşor, căci la mine nu merg toate chiar aşa de repede". Ambele
exemple arată cum Eul a devenit conştient de manifestările unilaterale ale fiinţei sale şi începe să lucreze
asupra lor. Scopul autoeducării nu va fi nici în acest caz renunţarea, de exemplu, la tendinţa colerică sau flegmatică
ori refularea lor conştientă. Şi aici, scopul este mai curând să se înveţe cum se procedează cu însuşirile
temperamentelor, astfel încât acestea să devină active intr-un sens pozitiv.
Bibliografie

Heydebrand, Caroline v., Vom Seelenwesen des Kindes (Despre fiinţa sufletească a copilului),Stuttgart11,
1991.
Lipps, Peter, Temperamente und Pădagogik (Temperamente şi pedagogie), Stuttgart, 1998. Sixel, Detlef,
Rudolf Steiner iiber die Temperamente (Rudolf Steiner despre temperamente),
Dornach, 1990. Steiner, Rudolf, Das Geheimnis der menschlichen Temperamente (Misterul
temperamentelor