Tristetea

Aminteşte-ţi un moment în care te-ai simţit trist.

A fost o zi înnorată şi te-ai simţit mohorât.

Ai văzut un film care te-a lăsat cu un sentiment de melancolie.

Ai avut un eşec profesional care te-a descurajat.

Ai pierdut o relaţie importantă pentru tine, iar asta te-a mâhnit.

Trăieşti în condiţii dificile şi te simţi mai mereu abătut.

Tristeţea este o emoţie pe care o simţim toţi.

Şi deşi e atât de comună, este una dintre cele mai neînţelese emoţii.

Poate că ai observat următorul fenomen: viaţa îţi oferă nenumărate ocazii să

experimentezi tristeţea, iar tu te încăpăţânezi să nu o trăieşti: intri pe reţele de socializare,
suni pe cineva, faci cumpărături, consumi alcool. La cel mai mic semn de indispoziţie,
faci orice altceva, numai să nu o simţi. Eviţi experienţa ei.

De fiecare dată când refuzi să trăieşti această stare, ratezi şansa de a învăţa ceva despre
tine. Tristeţea reprezintă un prilej de a reflecta asupra lucrurilor importante, de a-ţi
reordona priorităţile.

Mai mult decât atât, dacă nu îţi dai voie să experimentezi tristeţea, îţi va fi greu să fii
alături de persoanele dragi, atunci când suferă.

Tristeţea este o emoţie fundamentală. Este timpul să îi acorzi atenţie. Să înveţi de ce

apare, cum se manifestă şi ce să faci cu ea.

Cum se manifestă tristeţea

Răspunsul de tristeţe este complex şi îţi antrenează întregul organism. Îţi modifică
fiziologia, gândirea şi comportamentele. O exprimi prin expresii faciale, prin postură şi
prin tonul vocii.

Expresiile faciale ale tristeţii pot fi evidente sau subtile. Paul Ekman a identificat o serie
de indicatori comuni:

 Colţurile buzelor lăsate în jos;

 Ţuguierea buzelor;
 Privirea în jos sau pleoapele de sus căzute;
 Colţurile interioare ale sprâncenelor ridicate;
 Plâns sau lacrimi în ochi.

Postura este modificată vizibil atunci când tristeţea este intensă: corpul uşor plecat,
umerii lăsaţi în jos, şi, în cazuri extreme, poziţia poate fi ghemuită, fetală.

Vocea suferă câteva modificări, printre care: ton scăzut, volum scăzut şi tempo lent
(viteza de rostire a cuvintelor este mică).

Senzaţiile fiziologice tipice care însoţesc tristeţea sunt: presiune în spatele ochilor sau
pleoape grele, ochi umezi, apăsare în piept, tonus scăzut, lipsă de energie.
Gândurile se referă la aspectele negative ale pierderii suferite. Uneori, pot apărea
amintiri despre alte neajunsuri din trecut. Când evenimentul care a declanşat tristeţea este
semnificativ, gândurile pot avea ca temă neajutorarea („Nu mă descurc.”, „Nu sunt în
stare.”) sau de lipsa de speranţă („Nu ştiu cum o să-mi revin.”).

Comportamentele care însoţesc tristeţea sunt comportamente de retragere, de izolare.

Fiecare individ are propriile variaţii ale modului în care simte tristeţea. În această
secţiune au fost descrise cele mai comune manifestări, dar este important să ştii că
acestea diferă de la o persoană la alta.

Care este rolul tristeţii

Tristeţea îndeplineşte trei funcţii importante:

 Le comunică celorlalţi că ai nevoie de sprijin.

 Te motivează să stai singur pentru a reflecta.
 Te face să te retragi pentru a-ţi economisi resursele.

Le transmiţi celor din jur că ai nevoie de ajutor, prin exprimarea tristeţii la nivel
nonverbal. Gândeşte-te la instinctul pe care îl ai când vezi pe cineva necăjit. Probabil că
ai vrea să faci ceva pentru a opri suferinţa. Aceeaşi tendinţă, de a fi alături de persoana
tristă, o avem toţi.

După o pierdere, ai nevoie de alinare, pentru a te echilibra emoţional. În unele cazuri, ai

nevoie şi de ajutor practic, deoarece resursele de care dispui s-au împuţinat şi îţi este
necesar suportul celorlalţi, pentru a-ţi reveni. Manifestând tristeţea în mod potrivit, cresc
şansele să primeşti asistenţa celor din jur.

Focalizarea mentală asupra pierderii te face să stai singur o perioadă, pentru a-ţi pune
gândurile în ordine. Ai nevoie să reflectezi asupra lucrurilor care contează, să îţi
prioritizezi valorile, să reevaluezi modul în care îţi petreci timpul şi să formulezi un nou
plan de acţiune.

Cu cât pierderea suferită este mai importantă, cu atât nevoia de a construi sens este mai
mare. Analiza evenimentelor şi procesarea experienţelor ajută să dai noi semnificaţii
pierderii, să o integrezi în naraţiunea personală şi să îţi conturezi o nouă direcţie.
Energia scăzută specifică tristeţii, te face să te retragi, şi astfel îţi conservi resursele. Nu
are sens să investeşti într-o cauză pierdută. Orice efort în acea direcţie este o risipă a
resurselor tale.

Înţelegi acest lucru, dar când suferi o pierdere, este greu să gândeşti logic. Încerci să te
agăţi de ceea ce ai pierdut. Continui să urmăreşti un obiectiv pe care nu îl poţi atinge.
Tristeţea îţi oferă o soluţie la această problemă. Te face să te dezangajezi de la activităţi
neproductive, fără efort mental din partea ta.