Norman Manea (n.

1936), unul dintre cei mai apreciati prozatori si eseisti romani, profesor de
literatura europeana si „writer in residence” la Bard College, New York. Deși în Statele Unite
ale Americii este considerat fost disident din România [5], Norman Manea nu a fost un
disident în sensul propriu al cuvântului, dar a refuzat compromisul. Din acest motiv, dar și din
cauza statutului de scriitor, a fost urmărit de Securitate, cel puțin până la emigrarea sa, în
1986.
Critica voalată a politizării vieţii/literaturii devine critica totalitarismului în volumul Despre
clovni: dictatorul și artitul.
Manea, care a emigrat în Occident în 1986, portretizează viața sub dictatura lui Nicolae
Ceaușescu în România ca un "carnaval sinistru", un film de-al lui Felinni. Țara, guvernată de
dictator și de poliția sa ca o colonie penală, nu era totuși complet monolitară, ci plină de
"ambiguitate și duplicitate, măști și falsitate". Aceste eseuri elegante, deschise explorează
relația dintre scriitorul, birocrația de stat cu cenzura înșelătoare și "masele neîncetate" care s-
au cazat la minciună și represiune. Viața era o stare de suspendare permanentă, de viclenie și
tăcere, pentru persoana cu integritate și pentru artistul creativ.
Manea analizeaza putinele optiuni ramase intr-un loc ca Romania, sub un om precum
Ceausescu... Situatia individului cedindu-si gindurile si emotiile unei protectii iluzorii a
crezului colectiv este tema recurenta a patrunzatoarelor eseuri ale lui Manea. Ca prozator, el
trateaza acelasi subiect in termenii concreti ai experientei individuale – experienta unei vieti
careia Iasi-a fost dat sa cuprinda anii Holocaustului si anii prabusirii comunismului, cu
interminabilele decenii Ceausescu dintre.”
In afirmatiile sale, Manea vorbeste despre formare ca deformare, despre scriitor in societatea
totalitara, despre premiul ce i-a fost retras autorului la aparitia volumului „Pe contur“, despre
cenzura, despre exil si limba, despre demitizarea trecutului.
El ilustreaza ca esenţa existenţei o constituie creaţia. Atunci când individualitatea este
brutalizată, creaţia este singura care mai poate stabili o punte de comunicare între viziunea şi
căutarea individului şi lumea, societatea descompusă, care, prin aberantul legilor care o
guvernează în fapt, tinde să contravină binelui individual.
Întrucât Norman Manea insistă aproape obsesiv asupra rolului moral al scriiturii, miza prozei
sale este de a argumenta fidelitatea şi credibilitatea pe care o are în sarcină scriitorul de
pretutindeni.
In concluzie, Înainte de toate, Norman Manea consideră că scriitorul trebuie să demonstreze,
mai întâi de toate, că are conştiinţă.

1
Norman Manea (n. 1936), unul dintre cei mai apreciati prozatori si eseisti romani, profesor de
literatura europeana si „writer in residence” la Bard College, New York. Deși în Statele Unite
ale Americii este considerat fost disident din România [5], Norman Manea nu a fost un
disident în sensul propriu al cuvântului, dar a refuzat compromisul. Din acest motiv, dar și din
cauza statutului de scriitor, a fost urmărit de Securitate, cel puțin până la emigrarea sa, în
1986.
Critica voalată a politizării vieţii/literaturii din cărţile de proză menţionate devine critica
totalitarismului în volumul Despre clovni: dictatorul și artitul.
Augustul și clovnul formează un cuplu emblematic al circului. Cele două sunt inseparabile:
fără august, nu ar exista nici un clovn alb real.In ceea ce priveste semnificatiile atribuite celor
doua tipuri de clovni,Norman Manea dorește să sublinieze diferențele dintre două ideologii
concentrationare, unite prin dezumanizarea subiecților lor.
În eseul său despre clovni, scris după emigrarea sa în străinătate, când și-a recâștigat libertatea
de exprimare, Norman Manea a teoretizat comportamentul inversat al unor astfel de
personaje. De la un film al lui Fellini, el compară relația dintre dictatorul (lider al sistemului
totalitar) și artistul (subiectul în curs de anihilare), cu relația dintre măștile de clovn alb și cel
al Augustului . Cei doi joacă o comedie istorică, unde primul este luat în serios, în timp ce al
doilea, cel care suferă loviturile, este salvat printr-o strategie eficientă: face o batjocură a
sistemului. Hitler, Stalin, Ceaușescu, ei sunt clovnii albi din istorie, în timp ce adversarii lor,
prezentati pe scurt în proza lui Norman Manea, sunt cei care mereu deconspira scenariul farsei
tragice pe care alții sunt obligați să il joace.
Contra puterii dictatorului, contra mijloacelor formidabile de manipulare și deformare a
tiranilor, artistul se simte foarte singur, când încearcă să dezvăluie sau să reabiliteze adevărul.
Este distrus rapid, cu excepția faptului că a inventat trucuri, cum ar fi opacitatea și
duplicitatea.
Sursele sunt eseul și filmul lui Fellini, Clovnii, filmul Dictatorul al lui Charlie Chaplin (1940); o
bogata traditie literara care prezinta artistul (scriitorul) en saltimbanque.

Norman Manea prezintă România din anii 80, în circul infernal al Marelui Clown al
Carpaților, Ceaușescu, între tragedie și comedie. De asemenea, el revine la unele laturi
obscure ale memoriei românești, în special la trecutul lui Mircea Eliade, când a fost un urmaș
al Gărzii de Fier, o mișcare de extrema dreaptă, naționalistă și antisemită. Aceste texte,
curajoase ilustreaza si multe polemici cu privire si la actualitatea de astazi, într-un moment în
care clovnii sunt din nou numeroși pe scena.
In concluzie, Înainte de toate, Norman Manea consideră că scriitorul trebuie să demonstreze,
mai întâi de toate, că are conştiinţă.

2
Matei Vişniec este, după Eugène Ionesco, al doilea dramaturg român care s-a impus în
lumea teatrală franceză. Textele lui sunt la fel de cunoscute şi jucate în Franţa, ca şi în
România.

În piesa într-un act Caii la fereastră, Matei Vişniec aduce în atenţie tema războiului care
distruge omul atât din punct de vedere psihic, cât şi fizic, nejustificat şi nemotivat.
"Caii la fereastra" este o parodie sumativa a tehnicilor teatrului absurd, scriitorul folosind
cu dezinvoltura parabola, intertextualitatea, ironia, personajele-simbol, jocurile gratuite de
cuvinte, paradoxurile scenice, criza comunicarii, dezarticularea limbajului, confuzia
spatiala $i temporala.

Umorul contribuie la desăvârşirea atmosferei de tragicomedie absurdă, atât prin

şablonizarea replicilor, cât mai ales prin incoerenţa dialogului. Automatismele de limbaj
se manifestă mai ales în situaţii derizorii, replicile având un ton sentenţios şi patetic.
Astfel, în prima parte a piesei, Mama rosteşte sfaturile către Fiu ca pe nişte revelaţii, ca
pe adevărate maxime şi sentinţe inedite: „Fularul trebuie să fie lung şi îngust... Numai
aşa se poate înfăşura corespunzător în jurul gâtului... Gulerul trebuie să fie moale şi
cald... Nu vorbi niciodată cu vântul în faţă. [...] Nu umbla desculţ pe ciment... Nu adormi
cu gura deschisă...”. Dialogurile generează adesea un comic absurd, incoerenţa şi lipsa
de comunicare dintre personajele aflate, adesea, într-o situaţie dramatică.
Există în piesă şi alte simboluri absurde, motive sugestive ori detalii neverosimile care nu
au neapărat un rol în înţelegerea sensurilor piesei, ci pot constitui pur şi simplu mărci ale
tragicului sau ale comicului în teatrul absurd. Astfel, anunţul Mesagerului care şi
marchează compoziţional cele trei părţi ale piesei, geamantanul plin cu garoafe, care se
închidea „clap! clap!”, apa neagră de la robinet, ţeava defectă, caii, fereastra, lipsa de
comunicare între două personaje aflate în relaţie motivată, replicile locvace la unele
personaje (Soţul) sau, dimpotrivă, laconice la altele (Fiica) creează o atmosferă grotescă
sau o altă lume în planul secundar al realităţii, repere specifice teatrului absurd.
In concluzie, Matei Vişniec a fost interesat de statutul de învins al omului, fiind atent mai
ales la mijloacele de supravieţuire a acestuia: « Universul pieselor mele se situează la
frontiera dintre grotesc şi poezie, aceste două forţe care organizează întregul timp al
existenţei noastre, de o manieră câteodată atât de discretă că îmbătrânim fără măcar să
le observăm ».

3
Matei Vişniec este, după Eugène Ionesco, al doilea dramaturg român care s-a impus în
lumea teatrală franceză. Textele lui sunt la fel de cunoscute şi jucate în Franţa, ca şi în
România.
Fundamental poetică, dramaturgia lui Matei Vişniec este aşa întrucât se întemeiază pe
viziune, iar viziunile, „vedeniile” lui nu au nimic lugubru. Sunt mai degrabă ironice, de
obicei însă într-un registru crud şi glacial, chiar dacă nu lipseşte o anume atroce
tandreţe. Vişniec refuză în mod deliberat să se plieze regulilor unei reconstituiri istorice
fidele, căci adevărul său e în primul rând cel al teatrului, pe care ştie să-l exprime cu
mijloace artistice împinse până la exces.
Caii la fereastra se incadreaza in formula teatrului postmodern: un univers situat "la
frontiera dintre grotesc si poezie". In "Caii la fereastra" pot fi recunoscute mai multe
elemente ale teatrului contemporan:
Lipsa actiunii propriu-zise.
Fragmentul se deschide cu un episod in care Mesagerul intra in scena inca intunecata si
anunta, in propozitii scurte, cateva dintre consecintele pacii de la Karlovitz (1699).
Ambele dialoguri Mama-Fiu si Mama-Mesager sunt ilogice. absurde.
Piesa într-un act, Caii la fereastră nu este structurată în tablouri, acte şi scene, dar se
pot determina cu destulă uşurinţă trei secvenţe dramatice care au aceleaşi elemente
compoziţionale: începutul fiecărei părţi este marcată prin prezenţa Mesagerului care
anunţă câştigarea, de către ţările învingătoare, a unor teritorii ca pradă de război,
precum şi buchetul de garoafe, ca un gest de consolare pentru pierderea suferită de
familie şi totodată un element definitoriu, simbolic pentru natura morţii Bărbatului, care nu
este provocată de arme sau împrejurări specifice războiului.
Vişniec este preocupat mai degrabă de exprimarea semnificaţiei interne şi nu de simpla redare
a formei exterioare a personajelor sale. Realitatea nu este redată în mod fidel, ci este separată
în numeroase cioburi din care se poate recompune mereu altceva.
In concluzie, Matei Vişniec a fost interesat de statutul de învins al omului, fiind atent mai
ales la mijloacele de supravieţuire a acestuia: « Universul pieselor mele se situează la
frontiera dintre grotesc şi poezie, aceste două forţe care organizează întregul timp al
existenţei noastre, de o manieră câteodată atât de discretă că îmbătrânim fără măcar să
le observăm ».

4
Mircea Cartarescu s-a nascut in Bucuresti pe 1 iunie 1956. Este poet, prozator si publicist
roman. Mircea Cărtărescu este considerat un teoretician important al postmodernismului
românesc și un autor contemporan de succes, apreciat atât în țară cât și în străinătate.
Mircea Cărtărescu creează în Nostalgia un “univers suspendat intre vis și realitate. Tușa
postmodernă, episodul fantastic și metatextul critic prezente în „Nostalgia” nu se asociază în
mod natural, dar vorbesc, în esență, despre același lucru, redau aceeași senzație și
configurează același spațiu. Fantasticul, reprezintă o modalitate de abordare a celor mai
complexe problematici umane.Nostalgia este un volum de nuvele fantastice având ca
laitmotiv jocul la diferite vârste. Limbajul folosit de Mircea Cărtărescu este de o acuitate
impresionantă. Cititorul e cuprins de senzații în timp ce parcurge aceste realități distorsionate
descrise milimetric, de fapt, senzațiile vizuale și olfactive fac această carte specială.
Partea finală a cărții e povestea unui arhitect pasionat până la obsesie de mașina proprie.
Modul în care autorul narează povestea poate fi considerat lipsit de considerație, plin de ironie
dar la o privire mai atentă vedem că avem de-a face cu o poveste pe cât de incredibilă, pe atât
de posibilă într-o lume guvernată de boli, obsesii, sindromuri.
In proza Arhitectul,mașina nu ajunge să fie folosită în scopul ei implicit ,ci capătă un
nou rol surprinzător, acela de spațiu creator și sursă de inspirație prin însăși
posibilitatea mașinii de a comunica și a se comunica prin intermediul claxonului,
vocea pe care arhitectul o eliberează, devenind un canal de comunicare al mașinii - iar,
mai târziu, transformându-se el însuși într-o mașină umană formidabilă, care parcurge
și ajunge dincolo de patrimoniul muzicii universale. Tot aici, ilustrand semnificatiile
multiple, este relevata si metamorfoza prin care trece arhitectul, devenit, în cele din
urmă, acea ființă monstruoasă cu două buchete de degete transformate în zeci de
filamente complicat articulate, care cântă fără întrerupere o muzică tot mai puțin
omenească. Geniul absolut a devenit o nouă specie care deține puterea absolută, o
specie hrănită și pervertită prin muzică (muzică venită de unde?), care și -a dezvoltat
propriul sistem de apărare împotriva pericolelor: o muzică nemaiauzită, nepământeană,
care acționează asemenea unui venin ce paralizează trupul și voința agresorului,
manipulând neputincioasele ființe umane prin covârșitoarea ei forță extatică
Arhitectul” vine să rotunjească impresia că, în esență, „Nostalgia” reprezintă o serie de
povești în poveste, în care feericul, straniul, miraculosul, alegoricul apar, imprevizibil, în
corpul unei realități cât se poate de comune (în sens postmodern), declanșând proiecția
unei lumi inaccesibile rațiunii și instaurând, episodic, senzația că în umbra lumii
sensibile, undeva în interiorul abisal al omului, se află viața „adevărată”.

In concluzie,Nostalgia e o carte fantasy prin excelență în care ludicul se regăsește la tot

pasul, provocând cititorii la un adevărat exercițiu mental prin tot felul de
descrieri deconcertante , simboluri, analogii și simboluri.

5
CITAT MANEA
Norman Manea (n. 1936), unul dintre cei mai apreciati prozatori si eseisti romani, profesor de
literatura europeana si „writer in residence” la Bard College, New York.
Critica voalată a politizării vieţii/literaturii devine critica totalitarismului în volumul Despre
clovni: dictatorul și artitul.
In afirmatiile sale, Manea vorbeste despre formare ca deformare, despre scriitor in societatea
totalitara, despre cenzura, despre exil si limba, despre demitizarea trecutului.
El ilustreaza ca esenţa existenţei o constituie creaţia. Atunci când individualitatea este
brutalizată, creaţia este singura care mai poate stabili o punte de comunicare între viziunea şi
căutarea individului şi lumea, societatea descompusă, care, prin aberantul legilor care o
guvernează în fapt, tinde să contravină binelui individual.
Întrucât Norman Manea insistă aproape obsesiv asupra rolului moral al scriiturii, miza prozei
sale este de a argumenta fidelitatea şi credibilitatea pe care o are în sarcină scriitorul de
pretutindeni.
In concluzie, Înainte de toate, Norman Manea consideră că scriitorul trebuie să demonstreze,
mai întâi de toate, că are conştiinţă.

6
Florin Lăzărescu (n. 28 martie 1974, Doroșcani, Iași) este un prozator, scenarist și publicist
român.