Sunteți pe pagina 1din 382

MINISTERUL MEDIULUI ŞI PĂDURILOR

ORDIN

Nr. ………….din ……….. 2012

privind aprobarea Normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor şi a


Instrucţiunilor pentru amenajarea pădurilor

Având în vedere Referatul de aprobare nr.226876 din 11.03.2011 al Direcţiei


Politici şi Strategii în Silvicultură,
În temeiul prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 15 alin. (4) din Hotărârea
Guvernului nr. 1635/2009 pentru organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi
Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare

ministrul mediului şi pădurilor emite următorul

ORDIN:

Art. 1.- Se aprobă Normele tehnice pentru amenajarea pădurilor, prevăzute în


anexa nr. 1.
Art. 2.- Se aprobă Instrucţiunile pentru amenajarea pădurilor, prevăzute în anexa
nr. 2.
Art. 3 - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 4. - Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului
apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 1672/2000 privind aprobarea „Normelor
tehnice pentru amenajarea pădurilor” îşi încetează aplicabilitatea.
Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I,
iar anexele se publică îin Monitorul Oficial al României, Partea I bis.

MINISTRU

László BORBÉLY
1
Anexa nr. 1

la ordinul ministrului mediului şi pădurilor


nr..................

NORME TEHNICE PENTRU AMENAJAREA PĂDURILOR

Art. 1. – (1) Amenajarea pădurilor reprezintă ansamblul de preocupări şi măsuri


menite să asigure aducerea şi păstrarea pădurilor în stare corespunzătoare din punctul
de vedere al funcţiilor ecologice, economice şi sociale pe care acestea le îndeplinesc.

(2) Amenajamenrul silvic este proiectul de bază în gestionarea pădurilor, cu


conţinut tehnico-organizatoric şi economic, fundamentat ecologic.

(3) Amenajamentele silvice şi modificările acestora sunt aprobate de către


autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
(4) Până la aprobarea amenajamentelor silvice sunt aplicabile prevederile
Conferinţei a II a de amenajare.
Art. 2. – Elaborarea amenajamentelor silvice se realizează cu respectarea
următoarelor principii:
a) Principiul continuităţii, care reflectă preocuparea permanentă de a asigura prin
amenajament condiţiile necesare pentru gestionarea durabilă a pădurilor, astfel încât
acestea să ofere societăţii - în mod continuu – produse lemnoase şi de altă natură,
precum şi servicii de protecţie şi sociale cât mai mari şi de calitate superioară. Totodată,
potrivit acestui principiu, amenajamentul va acorda o atenţie permanentă asigurării
integrităţii şi dezvoltării fondului forestier.
b) Principiul eficacităţii funcţionale, prin care se exprimă preocuparea
permanentă pentru creşterea capacităţii de producţie şi de protecţie a pădurilor, precum
şi pentru valorificarea optimă a produselor acestora.
c) Principiul conservării şi ameliorării biodiversităţii, prin care se urmăreşte
conservarea şi ameliorarea biodiversităţii la cele patru niveluri ale acesteia - diversitatea
genetică intraspecifică, diversitatea speciilor, ecosistemelor şi peisajelor, în scopul
maximizării stabilităţii şi al potenţialului polifuncţional al pădurilor.
d) Principiul economic – prin care se urmăreşte satisfacerea cerinţelor de lemn în
baza reglementărilor amenajamentului, cu luarea în considerare a obiectivelor ecologice
şi sociale ale pădurilor.
Art. 3. – (1) Fazele elaborării amenajamentelor silvice sunt următoarele:
a) culegerea datelor de teren;
b) redactare în concept;
c) definitivare.
(2) În elaborarea amenajamentului silvic sunt obligatorii parcurgerea
următoarelor etape:

2
a) Conferinţa I de amenajare, cu participarea obligatorie:
a1) a şefului de proiect şi a expertului CTAP din partea unităţii specializate
autorizate;
a2) a şefului ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice şi,
după caz, a proprietarului; aceştia au obbligaţia elaborării temei de proiectare;
a3) a administratorului/custodelui ariei naturale protejate, în situaţia în care
aceasta este constituită parţial sau total peste fondul forestier; aceştia au obligaţia
transmiterii către proiectant sub semnătură şi parafă a zonării ariei protejate, a speciilor
de protejat şi a măsurilor speciale de protecţie, aprobate prin acte normative sau prin
acte administrative ale autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
a4) a reprezentantului structurii judeţene sau regionale pentru protecţia mediului.
a5) a reprezentantului autorităţii publice centrale pentru silvicultură sau, după
caz, al structurii teritoriale de specialitate al acesteia.
b) Conferinţa a II-a de amenajare, cu participarea obligatorie:
b1) a şefului de proiect şi a expertului CTAP din partea unităţii specializate
autorizate;
b2) a şefului ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice şi,
după caz, a proprietarului;
b3) a administratorului/custodelui ariei naturale protejate, în situaţia în care
aceasta este constituită parţial sau total peste fondul forestier;
b4) a reprezentantului structurii judeţene sau regionale pentru protecţia mediului.
b5) a reprezentantului autorităţii publice centrale pentru silvicultură.
(3) Elaborarea unui amenajament silvic înainte de termenul de valabilitate se
aprobă de către Comisia tehnică de avizare pentru silvicultură, în următoarele situaţii:
a) când volumul recoltat, inclusiv din produse accidentale, pentru care există
aprobări legale, depaşeşte volumul posibil de recoltat stabilit prin amenajamentul silvic;
b) pentru proprietăţile forestiere retrocedate ca urmare a aplicării prevederilor
legilor funciare se poate elabora un amenajament silvic, la cererea proprietarului, sau se
aplică prevederile amenajamentului întocmit pentru unitatea de bază din care s-a
retrocedat proprietatea forestieră, până la expirarea valabilităţii acestuia.
c) când un proprietar solicită elaborarea unui amenajament silvic pentru toate
proprietăţile pe care le deţine şi pentru care există amenajamente silvice elaborate la
momente diferite; acest tip de amenajament silvic se poate elabora numai la data la care
expiră amenajamentul silvic elaborat cel mai devreme, iar volumul recoltat prin
aplicarea celui/celorlalte amenajamente silvice nu depăşeşte posibilitatea anuală,
multiplicată cu numărul de ani de aplicare a amenajamentului silvic.
Art. 4. –(1) Proprietarilor/administratorilor pădurilor proprietate publică şi
privată a unităţilor administrativ-teritoriale, a pădurilor proprietate privată a unităţilor
de cult, a instituţiilor de învăţământ sau a altor persoane juridice, a pădurilor proprietate
privată indiviză a persoanelor fizice le revin următoarele obligaţii:
a) Depun la inspectoratul teritorial de regim silvic şi de vânătoare, până la 30
noiembrie, propunerile cu pădurile în care urmează a se executa lucrări de amenajare în
anul următor, în vederea includerii lor în programul de amenajare.

3
b) Soluţionează împreună cu reprezentanţii Oficiului Judeţean de Cadastru,
Geodezie şi Cartografie, eventualele litigii referitoare la fondul forestier, înaintea
începerii lucrărilor de teren.
c) Materializează limitele proprietăţii şi liniile parcelare;
d) Efectuează controale asupra modului în care se execută lucrările de amenajare
de teren şi execută recepţia lucrărilor respective, apelând în acest sens, dacă este cazul,
la sprijinul inspectoratului silvic teritorial.
e) Participă, direct sau prin reprezentanţi împuterniciţi, la avizarea temei de
proiectare şi la avizarea prealabilă a soluţiilor tehnice din amenajament şi la avizarea
finală a acestuia.
f) Pun la dispoziţia şefului de proiect documentele referitoare la proprietate,
precum şi evidenţe privind mişcările de suprafeţe din fondul forestier, evidenţa
lucrărilor executate şi alte documentaţii tehnice solicitate de acesta, necesare pentru
elaborarea amenajamentului.
g) Aspectele organizatorice şi tehnice privind organizarea amenajării pădurilor
proprietate privată aparţinând persoanelor fizice sau asociaţiilor de proprietari cu
suprafeţe mai mici de 100 ha intră în atribuţiile inspectoratelor teritoriale de regim silvic
şi cinegetic, prin care se asigură şi finanţarea lucrărilor.
(2) Amenajarea pădurilor proprietate publică a statului se realizează de
către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi de unităţile teritoriale ale acesteia.
(3) Regia Naţională a Pădurilor Romsilva are următoarele atribuţii:
a) întocmeşte propuneri privind programul lucrărilor de amenajare a pădurilor pe
care le administrează;
b) asigură fondurile necesare pentru executarea lucrărilor respective;
c) asigură încheierea convenţiilor şi contractelor cu unităţile de specialitate
autorizate să elaboreze amenajamente silvice, precum şi asigurarea plăţilor pentru
lucrările de amenajare executate de aceste unităţi;
d) realizează controlul şi verificarea, prin sondaje efectuate de specialişti, a
calităţii lucrărilor;
e) participă prin reprezentanţi împuterniciţi la avizările pe parcurs şi la avizarea
finală a amenajamentelor silvice.
(4) Unităţile Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva au următoarele
obligaţii:
a) Înaintează anual la Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, până la 30 aprilie,
propunerile cu ocoalele silvice în care urmează să se execute lucrări de amenajare a
pădurilor în anul următor.
b) Dispune ca ocoalele silvice să întocmească temele de proiectare pentru
lucrările de amenajare programate a se executa în anul următor. După verificarea şi
însuşirea lor, aceste teme vor fi înaintate la Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, până
la data de 30 septembrie a anului anterior lucrărilor de amenajare. În acest scop, vor fi
identificate - cu participarea factorilor interesaţi - noile obiective ecologice, economice
şi sociale apărute între timp şi implicaţiile lor asupra amenajării pădurilor.

4
c) Soluţionează, împreună cu reprezentanul structurii judeţene pentru realizarea
cadastrului, eventualele litigii referitoare la fondul forestier; această acţiune se va
încheia până la data de 31 octombrie a anului premergător lucrărilor de teren.
d) Organizează, în anul premergător amenajării pădurilor, executarea prin
ocoalele silvice respective a lucrărilor de materializare a limitelor fondului forestier şi
de refacere a limitelor parcelare şi a bornelor deteriorate sau distruse.
e) Efectuează controale asupra modului în care se execută lucrările de teren
privind amenajarea pădurilor.
f) Execută recepţia lucrărilor de teren privind amenajarea pădurilor.
g) Participă la avizarea temei de proiectare şi la avizările referitoare la
amenajarea ocolului silvic respectiv.
(5) Ocoalele silvice, în calitate de beneficiar principal al amenajamentelor,
au următoarele obligaţii:
a) Confruntă cu şeful de proiect planurile de bază ce urmează a fi folosite la
amenajare cu cele existente la structura judeţeană pentru realizarea cadastrului,
soluţionând nepotrivirile de limite până la avizarea temei de proiectare.
b) Execută integral şi la termenele stabilite lucrările de materializare a limitelor
fondului forestier.
c) Refac bornele deteriorate sau distruse şi împrospătează pichetajul pe limitele
de fond forestier şi pe cel al limitelor parcelare înainte de începerea lucrărilor de teren.
d) Elaborează tema de proiectare care va fi înaintată direcţiei silvice până la data
de 31 august a anului premergător lucrărilor de amenajare.
e) Asigură completarea la zi a evidenţelor din amenajamentele silvice.
f) Pune la dispoziţia şefului de proiect evidenţe scrise si semnate şi documente
privind:
f1) situaţia terenurilor intrate sau ieşite în şi din fondul forestier de la amenajarea
anterioară şi până la data respectivă, cu indicarea documentelor legale;
f2) situaţia lucrărilor executate în deceniul expirat de aplicare a amenajamentului
silvic;
f3) situaţia arboretelor predate spre exploatare şi a celor în care s-au făcut
amplasări şi evaluări ale materialului lemnos în vederea exploatării;
f4) materialul cartografic si topografic existent la ocolul silvic;
f5) evidenţa fondului forestier (EFF);
f6) situaţia ocupaţiilor şi litigiilor ;
f7) alte situaţii necesare amenajării pădurilor referitoare la produsele pădurii,
construcţii, drumuri forestiere etc.
g) Asigură participarea la lucrările de amenajarea pădurilor, a pădurarului titular
de canton, sub conducerea inginerului proiectant.
h) Asigură personalul necalificat necesar desfăşurării corespunzătoare lucrărilor
de amenajarea pădurilor.
i) Participă la recepţia lucrărilor de amenajarea pădurilor.
j) Participă, prin şeful de ocol, la avizarea temei de proiectare şi la toate avizările
referitoare la amenajarea pădurilor din ocolul respectiv, inclusiv la avizarea finală a
amenajamentului silvic.
5
k) Sprijină personalul tehnico-ingineresc autorizat să execute lucrări de
amenajarea pădurilor la rezolvarea problemelor legate de cazare şi transport apărute pe
plan local.
Art. 5.- Cuprinsul amenajamentului silvic este prezentat în anexa nr. 1.
Art. 6. - (1) Pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor
de cultură, producţie ori administraţie silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum şi
terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, în condiţiilele legii
constituie, indiferent de natura proprietăţii, fondul forestier naţional.
(2) Sunt considerate păduri terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o
suprafaţă mai mare de 0,25 ha cuprinse în fondul forestier naţional.
Art. 7. - (1) Terenurile din fondul forestier naţional au următoarele folosinţe:
a) păduri şi terenuri destinate împăduririi;
b) terenuri care servesc nevoilor de cultură, producţie şi administraţie silvică;
c) terenuri neproductive:
d) Terenuri ocupate temporar, aprobate conform reglementărilor legale.
e) Terenuri din fondul forestier deţinute de persoane fizice sau juridice fără
aprobări legale.
(2) Categoriile de folosinţă şi folosinţele utilizate în evidenţele silvice sunt
prezentate în anexa nr. 2.
(3) Evidenţa fondului forestier pe categorii de terenuri se prezintă în anexa
nr. 3.
Art. 8. – (1) Activitatea de amenajare a pădurilor se organizează pe ocoale silvice
în cazul pădurilor proprietate publică a statului şi pe proprietăţi, pe asociaţii de
proprietari, pe unităţi administrativ-teritoriale sau pe ocoale silvice, în cazul pădurilor
proprietate publică aparţinând unităţilor teritorial-administrative şi al pădurilor
proprietate privată aparţinând persoanelor fizice şi juridice.
(2) Ocolul silvic, proprietatea, unitatea-administrativ teritorială şi
asociaţia de proprietari constituie unităţi teritoriale de amenajament la nivelul
contractării, organizării şi desfăşurării lucrărilor de amenajarea padurilor.
Art. 9. – (1) Fondul forestier administrat sau pentru care există servicii silvice
prin ocoale silvice autorizate constituie obiectul activităţii de amenajare a pădurilor.
(2) Ocoalele silvice se autorizează ţinând seama de următoarele criterii:
a) suprafaţa ocoalelor silvice să se înscrie în limitele prevăzute în actele
normative în vigoare;
b) limitele respective să se suprapună, pe cât posibil, pe linii naturale la munte şi
coline, pe linii artificiale permanente la câmpie şi pe limita de proprietate,
când situaţia o impune.
(3) În situaţiile când în cadrul unei proprietăţi sau a unei asociaţii de proprietari
pot fi constituite unul sau mai multe ocoale silvice, contractarea şi organizarea lucrărilor
de amenajare se face pe ocoale silvice, la nivelul cărora se întocmesc şi studiile generale
de amenajament, bazate pe informaţiile şi datele de la nivelul unităţilor de producţie.
(4) În situaţia în care suprafaţa proprietăţii pentru care se solicită amenajarea nu
permite constituirea unui ocol silvic, studiul respectiv - dacă există două sau mai multe
unităţi de producţie - se întocmeşte la nivelul proprietăţii.
6
Art. 10. – (1) Unitatea de producţie -U.P.- este unitatea teritorială pentru care se
elaborează un amenajament silvic.
(2) Unitatea de producţie se constituie la nivelul fondului forestier proprietate
publică a statului, precum şi al fondului forestier aparţinând unui proprietar sau unei
asociaţii de proprietari – pentru suprafeţe mai mari sau egale cu 100 ha.
(3) Pentru proprietăţi mai mici de 100 ha unitatea de producţie se va constitui la
nivelul unităţii administrativ-teritoriale şi va include proprietăţile prevăzute la alin. (2).
(4) Constituirea unităţilor de producţie se realizează în următoarele condiţii:
a) pe limite naturale evidenţe în regiunea de munte şi de deal şi artificiale
permanente, eventual naturale, în regiunea de câmpie;
b) cu respectarea limitelor de proprietate ale fondului forestier pe care îl include;
c) sa includă trupuri de pădure cât mai omogene din punct de vedere al
condiţiilor naturale;
d) în cazul fondului forestier, altul decât proprietate publică a statului, întinderea
unităţilor de producţie este de minim 100 ha; prin excepţie se pot constitui unităţi de
producţie cu suprafaţă mai mică în situaţia în care suprafaţa cumulată a fondului
forestier, altul decât proprietate publică a statului, din raza unei unităţi administrativ-
teritoriale este sub 100 ha.
e) întinderea maximă a unităţilor de producţie trebuie să se încadreze, pe cât
posibil, în următoarele limite: 1 500 ha în zona de luncă; 2 500 ha la câmpie; 4 000 ha
la dealuri; 6 000 ha la munte; pentru pădurile tratate în codru gradinărit mărimea
unităţii nu trebuie să depăşească, de regulă, 1 000 ha;
(4) Unităţile de producţie vor purta indicative numerice şi denumiri proprii care
se vor păstra nemodificate de la o amenajare la alta, dacă nu sunt motive temeinice
pentru schimbarea lor.
(5) În cadrul unităţilor de producţie constituite la nivelul unitătilor administrativ-
teritoriale prin includerea proprietăţilor mai mici de 100 ha, reglementarea procesului
de producţie se realizează la nivel de arboret.
Art. 11. – (1) Parcela este diviziunea cu caracter permanent a fondului forestier,
formată în cadrul unei unităţi de producţie cu ocazia amenajării pădurilor, în vederea
organizării teritoriale a acesteia.
(2) Parcela este o suprafaţă de teren bine delimitată prin forme de relief ale
terenului, prin linii artificiale cu caracter permanent - drumuri, căi ferate, linii deschise
-servind ca unitate de organizare a teritoriului, indiferent de categoria de folosinţă a
terenurilor ori de funcţiile şi de structura arboretelor.
(3) Pentru asigurarea condiţiilor de încadrare a parcelei din amenajament în
unităţile teritoriale ale cadastrului general, limitele de hotar ale comunelor, oraşelor şi
municipiilor, precum şi limitele de proprietate se constituie, obligatoriu, în limite de
parcelă.
(4) Mărimea maximă recomandată a parcelelor este de 20 ha în zona de câmpie-
luncă, 30 ha în zona de deal şi de 50 ha în zona de munte;la revizuirea amenajamentului
se păstrează, pe cât posibil, parcelarul existent.
(5) Modificări în structura parcelarului se pot face numai în cazul când se
constituie noi unităţi de producţie sau ca urmare a retrocedării pădurilor;
7
(6) Liniile parcelare separă parcelele între ele şi pot fi deschise sau numai
pichetate.
(7) Axa liniilor parcelare din cadrul parcelarului geometric se marchează de către
proiectantul amenajist, iar în cazul parcelarului sprijinit pe linii naturale, prin marcarea
cu vopsea pe arbori, vizibilă de la un semn la altul.
(8) În cazul liniilor deschise, lăţimea acestora trebuie să fie:
a) de 4 m în pădurile de răşinoase şi foioase tratate în codru şi de 3 m în pădurile
de foioase tratate în crâng, ca şi în pădurile de luncă;
b) de 8 m în cazul liniilor somiere;
d) de 10 – 15 m în pădurile de interes cinegetic - linii de vânătoare;
(9) Pichetarea liniilor constă în însemnarea vizibilă – din loc în loc – a arborilor
de limită, cu vopsea roşie: între parcele cu o bandă verticală, limita de U.P. cu două
benzi verticale, limita de ocol prin semnul H. Limita între proprietatea publică a statului
si celelalte proprietăţi se materializeză cu semnele IL, I amplasându-se către
proprietatea publică a statului iar L către proprietate. Limita între proprietăţi altele decât
proprietatea publică a statului se materializează prin semnul L.
(10) Materializarea limitelor este obligaţia proprietarilor/administratorilor.
(11) Marcarea punctelor caracteristice ale limitelor parcelelor se face prin borne
de beton sau piatră cioplită, amplasate pe platforme de pământ sau piatră, având forme
şi dimensiuni normate.
(12) Bornele se amplasează la intersecţiile liniilor parcelare, la intersecţiile
acestora cu limita pădurii şi a proprietăţii, precum şi pe limita pădurii, în punctele de
contur caracteristice; pe fiecare bornă se înscrie numărul unităţii de producţie şi
numărul bornei.
Art. 12. – (1) Unitatea teritorială elementară pentru studiul arboretelor şi pentru
planificarea şi executarea lucrărilor silvice, este subparcela sau parcela nedivizată în
subparcele, denumită în continuare unitate amenajistică.
(2) Subparcela reprezintă o porţiune din parcelă, omogenă din punct de vedere
staţional, biometric, funcţional şi al folosinţei şi care reclamă aceleaşi măsuri de
gospodărire.
(3) Suprafaţa minimă a subparcelei este, de regulă, 0.5 ha; terenurile afectate
gospodăririi silvice, terenuri goale şi cele degradate, se pot constitui în subparcele şi
dacă au suprafeţe cuprinse între 0,01 şi 0,5 ha. Dacă măsurile de gospodărire sunt
aceleaşi, suprafeţele respective pot fi grupate în aceeaşi subparcelă.
(4) La constituirea subparcelei se au în vedere următoarele criterii:
a) să fie formată dintr-o singură unitate de ecosistem sau unitate staţională, a
cărei omogenitate să fie mai mare sau echivalentă cu cea a tipului de staţiune, de
pădure sau de ecosistem; se vor delimita subparcele în toate situaţiile în care se
modifică tipul genetic de sol, tipul de staţiune, tipul de pădure sau tipul de ecosistem; se
vor delimita subparcele după criteriul staţional în situaţiile în care se modifică substratul
litologic -apariţia de marne, flişuri, pietrişuri, nisipuri - înclinarea terenului, îndeosebi
atunci când aceasta devine o condiţie de includere a arboretelor în regim de conservare -
peste 35g; pe flişuri, nisipuri şi pietrişuri - peste 30 g -, etajul de vegetaţie, regimul hidric,

8
condiţiile climatice -zone vântuite, găuri de ger-, ori când apar zone cu grohotişuri,
stâncării, mlaştini, sărături, eroziuni, alunecări etc.
b) să conţină un arboret care pe toată întinderea lui să prezinte:
b1) o structură de acelaşi tip-echien, relativ echien, relativ plurien sau plurien;
b2) aceeaşi compoziţie -proporţia speciei principale sau majoritare să nu varieze
în limite mai largi de 2 unităţi pe o întindere de minimum 2 ha;
b3) vârsta medie să nu difere cu mai mult de 20 ani la codru regulat şi 5 ani la
crâng şi codru convenţional;
b4) o singură categorie de productivitate;
b5) cel mult două clase de calitate;
b6) aceeaşi consistenţă cu variaţii de cel mult 2 zecimi;
b7) acelaşi mod de regenerare, iar dacă aceasta este mixtă, numărul exemplarelor
de aceeaşi provenienţă să nu difere cu mai mult de 30 % pe o suprafaţă de minimum 1
ha;
b8)– cel mult 2 grade de vătămare, în raport cu diverşi factori dăunători
-incendii, vânt, zăpadă, rezinaj neorganizat, vânat, emanaţii industriale nocive, uscare a
arboretului;
b9) să aibă aceeaşi folosinţă sau aceeaşi funcţie prioritară;
b10) Prezenţa unor elemente de biodiversitate excepţională - habitate prioritare,
specii rare, zone de concentrare critică;
(5) În toate situaţiile, indiferent de forma de proprietate, limitele ariilor naturale
protejate devin şi limite de subparcelă.
(6) Subparcelele se notează prin majuscule, înscrise după numărul parcelei, în
cazul pădurilor şi al terenurilor destinate împăduririi şi cu majuscule dublate în celelalte
situaţii.
(7) Delimitarea subparcelelor se face de către proiectantul amenajist prin
marcarea vizibilă, din distanţă în distanţă, a arborilor de limită, cu o bandă orizontală de
vopsea roşie. Intersecţiile dintre limitele subparcelare, precum şi intersecţiile acestora
cu liniile parcelare se marchează pe arbori cu o bandă inelară de vopsea.
Art. 13. – (1) Unitatea de gospodărire este unitatea de amenajament pentru care
se stabilesc baze de amenajare distincte şi pentru care se reglementează separat fie
procesul de producţie lemnoasă, cu luarea în considerare a necesităţii promovării şi a
altor funcţii atribuite arboretelor, fie acţiuni/măsuri speciale de ocrotire /conservare a
unor ecosisteme forestiere de interes deosebit.
(2) Unităţile de gospodărire pot fi organizate la nivelul unităţilor de producţie ca
subunităţi de producţie sau de protecţie sau la nivelul ocolului silvic, al proprietăţii, al
asociaţiei de proprietari, al unităţii administrativ-teritoriale sau al asociaţiei de
proprietari, ca serii de gospodărire.
(3) Tipurile de unităţi de gospodărire ce se pot constitui sunt prevăzute în anexa
nr. 4.
Art. 14. – (1) Unităţile de producţie se împart din punct de vedere amenajistic în
subunităţi de gospodărire, de producţie sau de protecţie - S.U.P.

9
(2) Constituirea subunităţilor de gospodărire se face la avizarea temei de
proiectare şi se definitivează la avizarea soluţiilor amenajistice.
(3) Subunităţile de producţie sau de protecţie se constituie în cazul când se
impune:
a) adoptarea unor ţeluri de producţie diferite - lemn pentru furnire, lemn de
rezonanţă, lemn pentru celuloză - care determină cicluri distincte, cu diferenţe mai mari
de 25 %;
b) stabilirea unor ţeluri de protecţie care necesită gospodărirea lor aparte;
c) alegerea unor regimuri de gospodărire tranşant diferite: codru grădinărit,
codru regulat, crâng ;
d) ocrotirea unor păduri în sistemul rezervaţiilor - rezervaţii ştiinţifice, rezervaţii
naturale, rezervaţii peisagistice;
e) conservarea pădurilor pentru care nu este admisă sau posibilă recoltarea de
masă lemnoasă.
(4) Suprafaţa minimă a unei subunităţi de gospodărire este, de regulă, de:
a) 300 ha la codru regulat, inclusiv codru cvasigrădinărit;
b) 150 ha la codru grădinărit;
c) 100 ha la crâng, inclusiv la culturile de plopi euramericani şi sălcii
selecţionate.
(4) In cazul pădurilor proprietate privată şi proprietate publică a unităţilor
administrativ-teritoriale se pot constitui şi subunităţi de întinderi mai mici.
(5) Pădurile supuse regimului de ocrotire şi conservare deosebită, inclusiv
rezervaţiile seminologice, se vor constitui în subunităţi distincte, indiferent de suprafaţa
lor.
(6) In pădurile pentru care s-a validat dreptul de proprietate si urmează a se
reconstitui acest drept, se constituie subunităţi de gospodarire.
Art, 15. – (1) Seriile de gospodărire –S - se pot constitui pe ocol sau la nivelul
proprietăţii silvice, în cazul în care suprafaţa minimă de constituire a subunităţii
prevăzută mai sus nu poate fi asigurată în cadrul unităţii de producţie.
(2) Constituirea lor se hotărăşte la avizarea temei de proiectare şi la preavizarea
soluţiilor de amenajare.
(3) Seriile de gospodărire se constituie, cu precădere, în scopul:
a) producerii de lemn pentru furnire estetice şi tehnice, având în vedere arborete
şi staţiuni adecvate acestui ţel de producţie, la gorun, stejar pedunculat, gârniţă, cer, fag,
tei, plopi selecţionaţi, sălcii selecţionate, paltin, frasin;
b) producerii de lemn de rezonanţă şi claviatură, la molid şi brad;
c) conservării genofondului forestier în sistemul rezervaţiilor seminologice;
d) organizării pădurilor pentru îndeplinirea în condiţiile superioare a funcţiilor de
protecţie atribuite;
e) promovării unor tratamente intensive pentru arboretele destinate să
îndeplinească funcţii importante de protecţie sau de producţie.
(4) Serii de gospodărire se pot organiza şi în cadrul ocoalelor silvice constituite
din păduri cuprinzând proprietăţi dispersate, avându-se în vedere şi diferenţierile
privind modul de gospodărire respective.
10
Art. 16. – (1) Pentru întocmirea bazei cartografice a amenajamentului trebuie să
se utilizeze, ca regulă generală, planurile topografice de bază cele mai recente şi la
scara cea mai mare.
(2) Planurile topografice de bază pentru lucrările de amenajare a pădurilor trebuie
să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să conţină detaliile topografice necesare amenajamentului şi anume: formele
de relief, reţeaua hidrografică, instalaţiile de transport, limitele fondului forestier
limitele vegetaţiei forestiere, clădiri etc., reprezentate prin semnele convenţionale
prevăzute în standardele în vigoare, cu o precizie planimetrică de 0.3 mm la scara
planului şi o precizie altimetrică de 1/3 din echidistanţa curbelor de nivel.
b) relieful şi formele de teren specifice să fie reprezentate prin curbe de nivel cu
echidistanţa de 1/1.000 din numitorul scării. Pentru suprafeţele aparţinând fondului
forestier în care detaliile orografice sunt sub + 50 m faţă de nivelul mediu, se pot folosi
şi planuri topografice fără curbe de nivel şi ortofotoplanuri.
c) toponimia va fi cea din materialele cartografice ale cadastrului general, ale
amenajamentului anterior, modificări fiind indicate numai în cazuri bine justificate, cu
respectarea reglementărilor oficiale.
d) să fie cartografiate, realizate potrivit standardelor în vigoare, inclusiv prin
mijloacele specifice fotogrametriei şi cartografiei digitale.
(3) Planul topografic amenajistic se obţine din planul topografic de bază pe care
se transpun detaliile amenajistice ce se referă la organizarea în spaţiu a fondului
forestier, cum sunt: limitele de ocol silvic, limitele unităţilor de amenajament,
parcelarul, subparcelarul, bornele, precum şi alte detalii cu specific forestier. Pentru
pădurile particulare cu suprafeţe mici, se vor introduce schiţe de plan la scările admise
de cadastru: 1:1.000; 1:500 sau 1:200.
(4) Echiparea planului topografic de bază cu detaliile amenajistice necesare se
realizează prin:
a) preluarea directă de pe alte materiale cartografice existente (cu luarea în
considerare a eventualelor deosebiri de proiecţie şi de scară), după verificarea prealabilă
a materialelor respective;
b) exploatarea corespunzătoare, prin procedee specifice, a celor mai recente
fotograme aeriene;
c) ridicarea în plan şi transpunerea prin mijloace adecvate a detaliilor
amenajistice care nu apar pe fotograme ori pe materialele cartografice existente.
(4) Toleranţa grafică de transpunere a detaliilor este de 0.3 mm la scara planului,
indiferent de metoda prin care s-a făcut transpunerea.
(5) Dacă terenurile forestiere ce se amenajează nu sunt afectate de perturbaţii
magnetice, pentru ridicarea şi transpunerea pe planurile topografice de bază a detaliilor
amenajistice se foloseşte busola topografică, utilizându-se procedeul staţiilor sărite. În
acest caz, drumurile nu trebuie să depăşească o lungime desfăşurată de 4 Km; citirile
orientărilor se vor face în ambele poziţii ale lunetei cu o toleranţă de + 25c, iar lecturile
la eclimetru cu o toleranţă de + 5c. Vizele vor avea lungimi cuprinse între 30 şi 150 m,

11
pentru vizele mai scurte luându-se măsuri speciale de vizare. Eroarea de neînchidere
planimetrică a drumurilor se va încadra în toleranţa dată de relaţia
Tp  0.3 n exprimată în mm, unde n reprezintă numărul aliniamentelor. Eroarea de
neînchidere altimetrică Th  0.4 n  1 va fi exprimată în milimetri, n având aceeaşi
semnificaţie ca şi în formula precedentă.
(6) Planul topografic de bază, completat cu detaliile amenajistice, va servi ca
document primar la elaborarea hărţilor amenajistice prin utilizarea Sistemului
Informaţional Geografic, în sistemul naţional de coordonate - Stereo 1970. Acesta
constituie materialul cartografic ce va servi la determinarea suprafeţelor şi ca document
la stabilirea limitelor şi hotarelor fondului forestier.
(7) Un exemplar al planului topografic de bază digital, în format raster ,,scanat,,
şi georeferenţiat, echipat în condiţiile alin.(6), va fi depus de catre unitatea specializată
autorizată la autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, care este
responsabilă cu păstrarea, administrarea şi utilizarea lui, cu respectarea reglementărilor
în vigoare.
(8) Baza de date în format GIS se va preda în format electronic autorităţii publice
centrale care răspunde de silvicultură, la solicitarea acesteia şi va fi pastrată şi
administrată prin institutul central de profil pe baza unei aplicaţii client –server.
Producătorul planului topografic sau al straturilor cartografice adăugate pe acesta sau
direct în baza de date GIS, este beneficiarul dreptului de autor conform legii.
(9) Determinarea suprafeţei fiecărui trapez se face analitic, în funcţie de
coordonatele colţurilor acestuia. Suprafaţa fondului forestier din fiecare trapez se va
determina prin utilizarea mijloacelor de calcul automat - G.I.S - ca şi suprafeţele ce nu
aparţin fondului forestier, verificându-se ca suma lor să se închidă, în cadrul
toleranţelor, pe suprafaţa determinată analitic a trapezului respectiv. Se determină apoi
suprafeţele unităţilor amenajistice, astfel ca suma suprafeţelor parcelelor să se închidă
pe suprafaţa fondului forestier din trapezul respectiv, iar a subparcelelor dintr-o parcelă
să se închidă pe suprafaţa parcelei, în cadrul toleranţei.
(10) Toleranţele la determinarea suprafeţelor sunt date de următoarele relaţii:
T = + 3 S , în cazul trapezelor la scara 1:10.000
T = + 2 S , în cazul trapezelor la scara 1: 5.000
“S” fiind exprimat în metri pătraţi.
Art. 16.- (1) Hărţile amenajistice sunt materiale cartografice specifice
amenajamentului, realizate conform standardului în vigoare şi servesc pentru punerea
în evidenţă a unor caracteristici ale pădurilor, precum şi a principalelor lucrări ce trebuie
executate în fondul forestier şi se întocmesc la nivelul unităţilor de producţie, la scara
1:10.000 sau 1:20.000 şi la nivelul ocolului silvic, a proprietăţii sau a asociaţiilor de
proprietari, la scara 1:50.000.
(2) La nivelul unităţilor de producţie, principalele hărţi tematice sunt:
a) harta arboretelor şi harta lucrărilor de cultură şi exploatare. Harta arboretelor
redă grafic, în afara detaliilor topografice şi amenajistice de pe planul topografic
amenajistic, principalele caracteristici dendrometrice ale arboretelor - compoziţia,
vârsta, consistenţa şi clasa de producţie, folosind culori şi semne standardizate şi

12
consemnate în normativele de lucru. Pe hartă vor fi reprezentate şi limitele ariilor
naturale protejate.
b) harta lucrãrilor de cultură şi exploatare, prezintă grafic principalele lucrări
planificate a se executa în primul deceniu. În cazul unor unităţi de gospodărire de
interes deosebit se va întocmi şi harta pădurilor de viitor, care va reprezenta structura
optimă a arboretelor, în special sub raportul compoziţiei şi productivităţii, în funcţie de
condiţiile naturale de vegetaţie şi cerinţele ecologice, economice şi sociale de
perspectivă.
(3) La nivelul ocolului silvic, al proprietăţii sau al asociaţiilor de proprietari, se
întocmeşte o hartă generală, precum şi hărţi tematice privind: solurile, staţiunile
forestiere şi zonarea funcţională; conţinutul acestora este reglementat prin standarde şi
normative de lucru.
(4) Sistemul informatic geografic pentru amenajarea pădurilor, se va elabora în
conformitate cu standardele în vigoare.
Art. 17. - Baza de date geografice are două componente:
a) baza de date cartografică - planurile topografice scanate, georeferenţiate şi
vectorizate;
b) baza de date descriptive, reprezentată de informaţiile ce caracterizează
staţiunile şi vegetaţia forestieră centralizate şi procesate cu ajutorul programelor
informatice specifice. Tot ca parte a bazei de date geografice sunt şi elementele de tip
annotation - etichete, toponimii, nume de localităţi.
Art. 18. – (1) Lucrările de teren privind condiţile staţionale au ca scop elaborarea
de studii staţionale la scară mijlocie, scara 1:50.000 şi se vor efectua în:
a) arborete provenite din lăstari cu o stare de vegetaţie lâncedă, cu producţie şi
longevitate mici şi care reclamă conversiunea lor la codru;
b) arborete destructurate prin procesul de uscare intensă cauzat de poluare, secetă
şi defolieri produse de insecte;
c) arborete de răşinoase din afara arealului natural de răspândire şi a culturilor de
plopi euramericani - monoculturi ecologic instabile care trebuie gospodărite în regim
special sau substituite;
d) arborete puternic afectate de factori climatici dăunători;
e) zăvoaie şi şleauri de luncă, arborete de salcâm, frasin şi stejar din câmpie,
afectate de fenomene de uscare;
f) arborete afectate de poluare industrială;
g) arborete păşunate intensiv, cu efecte destabilizatoare asupra condiţiilor
staţionale.
h) suprafeţe incluse în clasa de regenerare;
(2) În tema de proiectare se vor propune suprafeţele pentru care studiul staţional
urmează să se întocmească pe bază de cartări staţionale, urmând ca decizia în această
privinţă să se ia cu ocazia avizării temei respective.
(3) Studiul solului se realizează prin amplasarea în teren a canevasului profilelor
de sol şi prin studierea atentă a acestora.
(4) Pentru întocmirea studiului staţional la scară mijlocie, canevasul profilelor de
sol va avea următoarele densităţi:
13
a) zona de câmpie: 0,8 profile de sol pentru 100 ha fond forestier;
b) zona de deal: 0,9 profile de sol pentru 100 ha fond forestier;
c) zona de munte: 0,8 profile de sol pentru 100 ha fond forestier.
d) zona de luncă şi terenuri degradate: un număr corespunzător de profile,
stabilit în funcţie de variaţiile edafice şi staţionale ale terenului.
(5) Numărul de profile principale din care se recoltează probe de sol pentru
analize de laborator este:
a) zona de câmpie: 0,7 profile de sol pentru 1000 ha fond forestier;
b) zona de deal: 1,0 profile de sol pentru 1000 ha fond forestier;
c) zona de munte: 0,7 profile de sol pentru 1000 ha fond forestier.
d) zona de luncă şi terenuri degradate: un număr corespunzător de profile,
stabilit în funcţie de variaţiile edafice şi staţionale ale terenului.
(6) Pentru întocmirea studiului pe bază de cartări staţionale la scară mare
(1:20.000;1:10.000); şi foarte mare (1:5.000), potrivit instrucţiunilor I.C.P.A, canevasul
va cuprinde un număr de profile principale de sol care să asigure următoarele densităţi
la 100 ha:

Scara: 1:20.000 1:10.000 1:5.000


- zona de câmpie: 2,1 profile; 5,6 profile; 8,7 profile;
- zona de deal: 2,6 profile; 7,0 profile; 10,8 profile;
- zona de munte: 2,1 profile; 5,6 profile; 8,7 profile;
- zona de luncă şi terenuri degradate: un număr corespunzător de profile, stabilit
în funcţie de variaţiile edafice şi staţionale ale terenului, dar care să nu
depăşească de 5 ori numărul de profile din zona de câmpie.

(7) Numărul de profile de sol la 1000 ha din care se recoltează probe pentru
analize de laborator va fi:

Scara: 1:20.000 1:10.000 1:5.000


- zonă de câmpie 2,2 4,5 9,0
- zonă de deal 3,0 6,0 1,2
- zonă de munte 2,2 4,5 9,0
- zonă de luncă şi terenuri degradate: un număr corespunzător de profile, stabilit
în funcţie de variaţiile edafice şi staţionale a terenului.
(8) Stabilirea tipurilor de staţiuni forestiere se face în raport cu factorii fizico-
geografici, cu solul şi cu vegetaţia. Clasificarea se va face după sistematica tipurilor de
staţiuni, ediţia 1977 şi după studii de specialitate avizate.
Art. 19. – (1) Descrierea vegetaţiei forestiere se referă cu precădere la arboret,
ca parte a biocenozei ecosistemului forestier constituită, în principal, din populaţiile de
arbori şi arbuşti.
(2) Studiul şi descrierea arboretului cuprinde determinarea şi înregistrarea
caracteristicilor de ordin ecologic, dendrometric, silvotehnic şi fitosanitar, de interes
amenajistic, precum şi indicarea măsurilor necesare în deceniul următor pentru fiecare

14
unitate amenajistică, ţinându-se seama de starea arboretului şi de funcţiile atribuite
acestuia.
(3) Pentru fiecare arboret se vor face determinări asupra următoarelor
caracteristici:
a) Tipul fundamental de pãdure; se determină după sistematica tipurilor de pădure
în vigoare;
b) Caracterul actual al tipului de pãdure, care se determină folosind următoarea
clasificare:
b1) natural fundamental de productivitate superioară;
b2) natural fundamental de productivitate mijlocie şi natural fundamental de
productivitate inferioară;
b3) natural fundamental subproductiv;
b4) parţial derivat;
b5) total derivat;
b6) artificial de productivitate: superioară, mijlocie, inferioară;
b7) arboret tânăr-nedefinit sub raportul tipului de pădure.
(4) Tipul de structurã; din punct de vedere al etajării, structurile sunt unietajate şi
bietajate; sub raportul vârstelor se deosebesc următoarele tipuri de structură: echien,
relativ echien, relativ plurien şi plurien.
(5) Elementul de arboret, care este format din totalitatea arborilor dintr-o unitate
amenajistică, de aceeaşi specie, din aceeaşi generaţie şi constituind rezultatul aceluiaşi
mod de regenerare, din sămânţă, lăstari, plantaţii; elementele de arboret se constituie
diferenţiat, în raport cu etajul din care fac parte. Se constituie atîtea elemente de arboret
câte specii, generaţii şi moduri de regenerare se identifică în cadrul unei subparcele.
Proporţia elementelor de arboret se stabileşte prin măsurători, în funcţie de suprafaţa de
bază/volumul fiecărui element raportat la suprafaţa de bază/volumul arboretului total
sau la suprafaţa de bază/volumul etajului din care face parte. Proporţia elementelor de
arboret se exprimă în unităţi – de la 1 pînă la 10.
(6) Proporţia speciilor se stabileşte prin însumarea proporţiilor elementelor de
arboret de aceeaşi specie, pe etaje sau pe întregul arboret, după caz : la plantaţiile care
n-au realizat încă reuşita definitivă, proporţia speciilor se determină conform
“Instrucţiunilor tehnice pentru compoziţiile, scheme şi tehnologii de regenerare a
pădurilor”.
(7) Amestecul exprimă modul de repartizare a speciilor în cadrul arboretului şi
poate fi: intim, grupat - în buchete, în grupe, în pâlcuri, în benzi - sau mixt.
(8) Vârsta se determină, cu o toleranţă de  5 ani, pentru fiecare element de
arboret; Vârsta arboretului se stabileşte în raport cu vârsta elementului sau grupei de
elemente preponderente. In situaţia în care arboretului nu i se poate defini un element
sau un grup de elemente preponderente, se va înregistra vârsta elementului majoritar. În
cazul arboretelor etajate, vârsta arboretului în ansamblu este reprezentată de vârsta care
caracterizează etajul ce formează obiectul principal al gospodăririi. Pentru arboretele
pluriene se estimează vârsta medie a arborilor din categoria de diametre de referinţă-50
cm.

15
(9) Diametrul mediu al suprafeţei de bază –dg- se determină pentru fiecare
element de arboret, prin măsurători, cu o toleranţă de + 10 %*); în cazul arboretelor
pluriene se urmăreşte constituirea ca element de arboret, din arborii având diametrul de
referinţă (50 cm).
(10) Înãlţimea medie -hg- se determină prin măsurători pentru fiecare element de
arboret cu o toleranţă de + 5 % pentru arboretele care intră în rând de tăiere în următorul
deceniu şi de + 7 % la celelalte1.La arboretele pluriene se va determina înălţimea
indicatoare, măsurată pentru categoria arborilor de referinţă.
(11) Clasa de producţie relativă se determină pentru fiecare element de arboret în
parte, prin intermediul graficelor de variaţie a înălţimii în raport cu vârsta, la vârsta de
referinţă; la arboretele pluriene tratate în grădinărit, clasa de producţie relativă se
determină cu ajutorul graficelor întocmite pentru speciile care formează arborete
pluriene – molid, brad şi fag – în funcţie de înălţimea indicatoare - h50. Clasa de
producţie a întregului arboret este cea a elementului sau grupei de elemente
preponderente. În cazul în care nu se poate defini un element preponderent, clasa de
producţie pe întregul arboret va fi cea a elementului majoritar. În cazul arboretelor
etajate, clasa de producţie a arboretului în ansamblu este reprezentată de clasa de
producţie care caracterizează etajul ce formează obiectul principal al gospodăririi.
(12) Volumul se stabileşte atât pentru fiecare element de arboret şi etaj, cât şi
pentru întregul arboret.
(13) Creşterea curentã în volum se stabileşte atât pentru fiecare element de
arboret, cât şi pentru arboretul întreg. În raport cu importanţa arboretelor şi posibilităţile
de realizare, se aplică următoarele procedee:
a) compararea volumelor determinate la etape diferite, cu luarea în considerare a
volumului extras între timp; se aplică de regulă la arboretele tratate în grădinărit;
b) procedeul înălţimilor medii reduse, bazat pe măsurarea creşterilor radiale la
arbori reprezentativi;
c) procedeul tabelelor de producţie sau al ecuaţiilor de regresie echivalente.
(14) Clasa de calitate se stabileşte prin măsurători pentru arboretele exploatabile
şi se exprimă prin procentul arborilor de lucru şi prin clasa de calitate pentru fiecare
element de arboret.
(15) Elagajul se estimează pentru fiecare element de arboret şi se exprimă în
zecimi din înălţimea arborilor.
(16) Consistenţa se determină pentru etajul care constituie obiectul gospodăririi şi
se redă prin următorii indici:
a) indicele de desime, în cazul seminţişurilor, lăstărişurilor sau plantaţiilor fără
starea de masiv încheiată, precum şi în cazul subetajului.
b) indicele de închidere a coronamentului, în arborete cu vârsta de până la 40 de
ani;
c) indicele de densitate, determinat în raport cu suprafaţa de bază/volumul,
pentru fiecare element de arboret în care s-au făcut inventarieri sau în care s-a

1
Se are în vedere probabilitatea de acoperire de 95 %.
16
determinat suprafaţa de bază prin procedee simplificate. În cazul arboretelor etajate,
consistenţa se va stabili şi pe etaje.
(17) Modul de regenerare se determină pentru fiecare element de arboret şi se
referă la:
a) regenerare naturală, care poate fi din sămânţă, din lăstari - cioată, scaun- sau
din drajoni;
b) regenerare artificială , care poate fi din sămânţă sau din plantaţie.
(18) Vitalitatea se stabileşte pentru fiecare element de arboret după aspectul
majorităţii arborilor şi poate fi:
a) foarte viguroasă;
b) viguroasă; normală;
c) slabă;
d) foarte slabă.
(18) Starea de sănătate se stabileşte pe arboret, prin observaţii şi măsurători, în
raport cu vătămările fizice cauzate de animale, insecte, ciuperci, factori abiotici, factori
antropici.
(19) Subarboretul se înscrie prin indicarea speciilor componente de arbuşti,
indicându-se desimea, răspândirea şi suprafaţa ocupată.
(20) Seminţişul se descrie luând în considerare seminţişul utilizabil şi
neutilizabil, pentru fiecare dintre acestea indicându-se speciile componente, vârsta
medie, modul de răspândire, desimea şi suprafaţa ocupată.
(21) Elementele de biodiversitate se înscriu în descrierea parcelară la rubrica
“date complementare”. Se are în vedere biodiversitatea genetică intraspecifică şi
biodiversitatea la nivelul speciilor şi al ecosistemelor respective.
(22) Compoziţia-ţel se stabileşte pentru fiecare arboret.
(23) Folosinţa fondului forestier se stabileşte conform anexei nr. 2.
(24) Funcţiile arboretului se exprimă prin categorii funcţionale. Incadrarea
pădurilor în grupe, subgrupe şi categorii funcţionale se prezintă în anexa nr. 5. Atunci
când un arboret îndeplineşte concomitent două sau mai multe funcţii, se înregistrează,
în ordinea importanţei, categoriile funcţionale respective.
(25) Ţelul de producţie/protecţie se stabilesc conform anexei nr. 4.
(26) Vârsta exploatabilităţii se determină în cazul tuturor arboretelor pentru care
se reglementează procesul de producţie lemnoasă – produse principale, utilizându-se
valorile prevăzute în anexa nr. 7.
(27) Lucrãrile executate se referă la natura şi cantitatea lucrărilor executate în
cursul deceniului expirat.
(28) Lucrãrile propuse se referă la natura şi cantitatea tuturor lucrărilor necesare
pentru deceniul următor, inclusiv la indicii de recoltare pentru produse principale şi
secundare, în raport cu prevederile instrucţiunilor tehnice de specialitate şi cerinţele
fiecărui arboret.
(29) La rubrica “date complementare” se înscriu şi toate detaliile care nu au putut
fi înregistrate la alin. (3)–(29) necesare caracterizării de ansamblu sau de detaliu sub
raportul staţiunii şi al arboretului, al folosinţei terenului şi funcţiilor pădurii. Tot aici se
mai consemnează date în legătură cu preexistenţii, cu tineretul din arboretele
17
grădinărite, cu defectele arborilor, cu starea cioatelor şi altele. Se menţionează, de
asemenea, aspecte referitoare la neomogenitatea arboretelor sub raportul consistenţei,
compoziţiei, existenţei unor goluri, dacă porţiunile în cauză nu au putut fi constituite ca
subparcele separate.
Art. 20 – (1) Metodologia de inventariere a fondului forestier se bazează pe
aplicarea metodelor statisticii matematice şi cu deosebire pe aplicarea metodei selective
şi urmăreşte determinarea mărimii, structurii şi creşterii acestuia, pornind de la
stabilirea caracteristicilor dendrometrice ale fiecăruia dintre arboretele componente.
(2) Informatiile se utilizeaza la determinarea principalelor caracteristici ale
arboretelor:
a) compoziţia specifică;
b) diametrul mediu;
c) înălţimea medie;
d) numărul de arbori la hectar/ indicele de densitate;
e) clasa de producţie;
f) volumul pe specii;
g) creşterea curentă pe specii;
h) clasele de diametre şi clasele de calitate.
(3) În acest scop se va amplasa o reţea de suprafeţe de probă circulare sau
relascopice. În cazul unităţilor de grădinărit, suprafeţele respective vor avea caracter
permanent.
(4) Volumele sau suprafeţele de bază se determină cu luare în vedere a
următoarelor toleranţe şi probabilităţi de acoperire pentru, după caz :

Natura arboretelor Toleranţe Probabilitatea


(%) de acoperire (%)
- Arborete cu structură grădinărită sau în
curs de transformare la codru grădinărit 7 95
- Arborete care intră în rând de tăiere
în următorul deceniu 10 90
- Celelalte arborete -suprafaţă de bază-G 12 80

(5) Arboretele exploatabile în rând de tăiere având consistenţa între 0.1 şi 0.4,
precum şi cele cu suprafaţa sub 3 ha se vor inventaria arbore cu arbore.
(6) În situaţia în care s-au întocmit acte de evaluare a volumului de lemn destinat
recoltării prin tăieri definitive sau rase, nu se vor mai face noi inventarieri, în
amenajament preluându-se datele din documentele ocolului, cu adăugarea creşterilor
corespunzătoare timpului scurs de la întocmirea respectivelor acte .
(7) Pentru determinarea grosimii arborilor, inventarierea se va face pe categorii
de diametre din 4 în 4 cm, începând de la categoriile;
a) 8 cm la arboretele de codru;
b) 12 cm la arboretele de codru grădinărit.
(8) Determinarea volumelor se realizează astfel:

18
a) după ecuaţii de regresie în cazul calculelor informatizate sau după metoda
seriilor de volume relative ori a seriilor de înălţimi relative în cazul calculelor manuale
la arboretele în rând de tăiere;
b) ecuaţii de regresie în cazul calculelor informatizate sau tabelele de producţie
simplificare în cazul calculelor manuale la arboretele inventariate prin pieţe de probă
relascopice.
Art. 21 – (1) Obiectivele ecologice, economice şi sociale se exprimă prin natura
produselor şi a serviciilor de protecţie ori social-culturale ale pădurii şi se definesc în
raport cu cerinţele societăţii şi decurg din:
a) strategiile de dezvoltare a silviculturii; programele forestiere întocmite la nivel
naţional, zonal sau local studiile şi proiectele referitoare la sistematizarea şi organizarea
teritoriului şi la amenajarea bazinelor hidrografice;
b) documentaţiile privind noi obiective ecologice, economice, social-culturale şi
ştiinţifice care pot beneficia de serviciile sau produsele dacă acestea sunt aprobate prin
documente oficiale şi au asigurată finanţarea necesară.
(2) Ţelurile respective sunt evidenţiate şi în expresia funcţiilor atribuite
arboretelor, cu luarea în considerare a unor diferenţieri ce se impun sub raportul
efectelor de protecţie şi de producţie urmărite, astfel:
a) ţeluri de producţie superioară referitoare la producerea de lemn pentru furnire
estetice şi tehnice şi lemn de rezonanţă care se stabilesc pentru toate arboretele în care
este admisă şi posibilă organizarea procesului de producţie lemnoasă; ţeluri de
producţie superioară se vor stabili şi pentru unele specii rare dar de valoare deosebită -
cireş, paltin, frasin, precum şi în cazul unor arborete valoroase de larice şi pin.
b) ţeluri de productie referitoare la producerea de lemn pentru cherestea, numai în
cazul arboretelor şi staţiunilor care nu pot produce lemn de calitate superioară.
c) ţeluri de producţie referitoare la producerea de sortimente de dimensiuni mici
-lemn pentru celuloză, lemn pentru construcţii rurale - numai în cazul arboretelor de
productivitate inferioară, provizorii/derivate sau pentru anumite culturi speciale.
(3) Ţelurile de producţie se definesc prin sortimente sau grupe de sortimente,
exprimate prin diametrul la capătul subţire fără coajă, pe specii sau grupe de specii şi
clase de producţie; pentru pădurile proprietate privată cu suprafeţe reduse, pentru care
nu se urmăreşte reglementarea cu continuitate a producţiei, se pot adopta şi alte ţeluri
de producţie decât cele prevazute la alin.(2), cu luarea în considerare a cerinţelor
proprietarului faţă de pădure, precum şi a datelor din observaţii reale care reflectă
structura şi producţia arboretelor.
Art. 22. – (1) Corespunzător obiectivelor ecologice, economice şi sociale,
amenajamentul precizează funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească pădurile;
funcţiile se atribuie fiecărui arboret în rapot cu ţelurile de protecţie ori de producţie
stabilite.
(2) Încadrarea arboretelor pe grupe, subgrupe şi categorii funcţionale este
realizată prin zonare, ţinând seama de funcţia prioritară şi a precizărilor din anexa nr. 5;
în cazul arboretelor încadrate în grupa I funcţională care îndeplinesc două sau mai multe
funcţii, la stabilirea funcţiei prioritare se va avea în vedere următoarea ordine de
importanţă:
19
a) funcţia de interes ştiinţific şi de conservare a fondului genetic şi ecologic
forestier;
b) funcţia de protecţie a terenurilor şi a solurilor;
c) funcţia de protecţie socială - păduri cu funcţii de recreere;
d) funcţia de protecţie a apelor;
e) funcţia de protecţie contra factorilor climatici şi industriali dăunători.
(3) În amenajament, pe lângă funcţia prioritară, se vor menţiona şi celelalte
funcţii rezultate din aplicarea criteriilor de zonare funcţională; aceste funcţii, împreună
cu cea prioritară, vor fi luate în considerare la constituirea subunităţilor de producţie şi
la stabilirea măsurilor de gospodărire.
(4) În scopul diferenţierii măsurilor de gospodărire şi a reglementării lor prin
amenajament, categoriile funcţionale se grupează în 6 tipuri funcţionale. În fiecare din
aceste tipuri se includ categorii funcţionale cu grad similar de intensitate a funcţiilor
atribuite arboretelor componente, astfel:
a) tipurile funcţionale I şi II care cuprind păduri cu funcţii de protecţie absolută,
respectiv pădurile supuse regimului de conservare deosebită - excluse de la
reglementarea procesului de producţie lemnoasă - produse principale.
b) tipurile funcţionale III şi IV care cuprind păduri cu funcţii speciale de protecţie
şi producţie, pentru care se reglementează procesul de producţie lemnoasă - produse
principale, dar cu restricţii speciale în aplicarea măsurilor de gospodărire.
c) tipurile funcţionale V şi VI care cuprind păduri cu funcţii de producţie, în care
se aplică întreaga gamă de lucrări silvotehnice.
(5) Definirea obiectivelor ecologice, economice şi sociale şi stabilirea funcţiilor
pădurii se fac de comun acord cu reprezentanţii proprietarilor şi administratorilor de
pădure, cu luarea în considerare a punctelor de vedere ale tuturor factorilor interesaţi.
Art. 23. - Structura arboretelor şi a pădurii, atât cea normală, cât şi cea
corespunzătoare diferitelor etape intermediare, se defineşte prin stabilirea bazelor de
amenajare, care sunt:
a) regimul;
b) compoziţia-ţel;
c) tratamentul;
d) exploatabilitatea, exprimată prin vârsta exploatabilităţii la codru şi crâng şi
prin diametrul limită la codrul grădinărit;
e) ciclul.
Art. 24. - Regimul reprezintă modul general în care se asigură regenerarea unei
păduri şi se realizează din sămânţă sau pe cale vegetativă.
Art. 25 . – (1) Compoziţia-ţel reprezintă asocierea şi proporţia speciilor din
cadrul unui arboret care îmbină, în orice moment al existenţei lui, în modul cel mai
favorabil, exigenţele biologice ale pădurii cu cerinţele ecologice, economice şi sociale şi
se stabileşte pentru fiecare arboret.
(2) Compoziţia-ţel se exprimă prin:
a) compoziţia-ţel la exploatabilitate;
b) compoziţia-ţel de regenerare.

20
(3) Compoziţia-ţel la exploatabilitate se stabileşte pentru arboretele
neexploatabile şi reprezintă cea mai favorabilă compoziţie la care ajung arboretele la
vârsta exploatabilităţii în raport cu compoziţia lor actuală şi cu posibilităţile de
ameliorare a acesteia, prin intervenţiile ce se fac în direcţia realizării compoziţiei
optime.
(4) Compoziţia-ţel de regenerare se stabileşte numai pentru arboretele
exploatabile şi cele care devin expoatabile pe perioada aplicării amenajamentului,
ţinându-se seama de compoziţia-ţel optimă şi de sistemul de cultură adoptat.
Art. 26. – Tratamentul, ca bază de amenajare, defineşte structura arboretului din
punctul de vedere al repartiţiei arborilor pe categorii dimensionale şi al etajării
populaţiilor de arbori şi arbuşti.
(2) În arboretele supuse regimului de ocrotire integrală, încadrate în tipul
funcţional I, nu se vor prevedea intervenţii silviculturale decît cu aprobarea
autorităţilor/entităţilor competente conform legislaţiei în vigoare.
(3) Arboretele încadrate în tipul funcţional II vor fi supuse regimului de
conservare deosebită, pentru ele prevăzându-se lucrări de îngrijire/conducere a
arboretelor şi lucrări speciale de conservare.
(4) Pentru arboretele din tipurile III-VI alegerea tratamentelor se realizează
conform prevederilor anexei nr. 6 la prezentele norme.
Art. 27. – (1) Exploatabilitatea defineşte structura arboretelor sub raport
dimensional şi se exprimă prin:
a) diametrul limită, în cazul structurilor de codru grădinărit;
b) diametrele medii de realizat, respectiv prin vârsta exploatabilităţii, în cazul
structurilor de codru regulat şi de crâng.
(2) Diametrul limitã reprezintă diametrul de bază al arborilor de o anumită
specie dintr-un arboret grădinărit, care constituie limita superioară a distribuţiei
arborilor pe categorii de diametre; numărul de arbori din categoria respectivă trebuie să
fie de minimum un arbore la hectar şi se stabileşte pe bază de măsurători şi prin
comparaţii periodice.
(3) Diametrele limită pentru arboretele de tip gradinarit, pe specii şi clase de
producţie, sunt revăzute în tabelul nr. 1.

Diametre limitã pentru arboretele de tip grãdinãrit

Tabelul nr. 1
Grupa şi Clasa de producţie
subgrupa Specia I II III IV V
funcţională Diametre limită (cm)
I-1 Br, Mo, Fa 76 72 64 60 56
68 64 60 56 52
I - 2;3 Br, Mo, Fa 68 64 60 56 52
64 60 56 52 48
21
I - 4;5 Br, Mo, Fa 100 90 80 70 60
92 84 76 68 60
II Br, Mo, Fa 92 84 76 68 60
84 76 68 60 52

(4) În raport cu caracteristicile arboretelor şi funcţiile atribuite acestora, în


pădurile de codru regulat şi crâng se stabilesc:
a) vârste ale exploatabilităţii tehnice, pentru pădurile din grupa a II-a
funcţională;
b) vârste ale exploatabilităţii de protecţie, pentru pădurile din grupa I funcţională;
(5) Vârsta exploatabilităţii tehnice se stabileşte după criteriul creşterii medii a
volumului corespunzător sortimentului sau grupei de sortimente fixate ca ţel de
producţie, fiind definită de momentul când această creştere este maximă.
(6) Vârstele exploatabilităţii tehnice pentru principalele specii forestiere din
România, pe clase de producţie şi pentru diferite sortimente-ţel se prezintă în anexa nr.
7.
(7) Valori în minus faţă de vârstele indicate în anexa nr. 7 se admit numai pentru
arboretele a căror stare necorespunzătoare impune exploatarea lor în raport cu urgenţa
de regenerare stabilite conform anexei nr. 8; se vor avea în vedere urgenţele de
regenerare 1 şi 2.
(8) Urgenţele de regenerare se stabilesc numai pentru arboretele încadrate în
subunităţi de gospodărire pentru care se reglementează procesul de producţie, cu
excepţia SUP “G” – Codru grădinarit.
(9) Urgenţele de regenerare se stabilesc pe teren, cu prilejul descrierii fiecărei
subparcele şi se definitivează după analiza de ansamblu efectuată la birou.
(10) Arboretele marcate de către ocoalele silvice în vederea exploatării vor fi
încadrate pe urgenţe de regenerare după criteriile menţionate mai sus, făcându-se
modificările necesare în situaţia în care aceste marcări sunt necorespunzătoare sub
raportul urgenţei de regenerare, tratamentului adoptat şi al intensităţii tăierilor.
(11) Vârsta exploatabilităţii se stabileşte în raport cu specia preponderentă,
corespunzătoare compoziţiei - ţel la exploatabilitate, cu condiţia ca proporţia speciei
respective să nu scadă sub limitele indicate în tabelul nr. 2.
Proporţia speciei/speciilor preponderente

Tabelul nr. 2
Vârsta arboretului (ani)
1 – 40 41 - 60 peste 60
Compoziţia
specia principală este preponderentă când participă
în proporţie de minimum ..................... %
- două specii 20 30 40
- trei specii şi peste 10 20 30

22
(12) Vârsta exploatabilităţii de protecţie corespunde momentului scăderii mediei
maximului efectelor protectoare ale arboretului şi se stabileşte pentru toate arboretele
destinate să îndeplinească funcţii speciale de protecţie şi care sunt luate în considerare
la reglementarea procesului de producţie lemnoasă.
(13) Pentru arboretele prevăzute la alin.(12) acestea, faţă de valorile prevăzute în
anexa nr. 7, se pot stabili vârste ale exploatabilităţii mai mari cu până la 15 ani, în
raport cu starea/productivitatea arboretelor în cauză şi cu intensitatea funcţiei de
protecţie; în cazul arboretelor de plopi, salcie şi salcâm, majorarea poate fi de 3-5 ani.
(14) Pentru arboretele cu funcţii speciale de protecţie excluse de la reglementarea
procesului de producţie nu se stabilesc vârste ale exploatabilităţii, acestea urmând să fie
supuse regimului de ocrotire integrală sau celui de conservare deosebită.
(15) Sacrificii de exploatabilitate se admit, în cazul pădurilor de codru regulat,
codru cvasigrădinărit şi de crâng, în situaţiile în care pot contribui la normalizarea
fondului de producţie şi la asigurarea continuităţii funcţiilor atribuite arboretelor şi
pădurilor supuse amenajării în ansamblul lor, astfel:
a) sacrificiile în plus determinate de înrăutăţirea stării/calităţii arboretelor şi
scăderea capacităţii funcţionale a acestora, şi/sau a capacităţii de regenerare, în special
în cazul crângului.
b) sacrificii în minus, numai pentru arborete din grupa a II-a funcţională şi numai
în limitele impuse de necesităţile normalizării fondului de producţie astfel:
b1) în cazul codrului, tăierile de regenerare pot începe mai devreme decât
momentul realizării exploatabilităţii tehnice, cu un număr de ani reprezentând jumătate
din perioada de regenerare adoptată;
b2) în cazul codrului convenţional şi al crângului, sacrificiile în minus vor fi de
maximum 5 ani.
(16) Arboretele considerate exploatabile în condiţiilele sacrificiilor în minus se
încadrează în urgenţa 4 de regenerare.
Art. – 28 (1) Ciclul, ca principală bază de amenajare în cazul pădurilor de codru
cvasigrădinărit, codru regulat şi crâng, determină mărimea şi structura pădurii în
ansamblul ei, în raport cu vârsta arboretelor componente.
(2) La stabilirea ciclului vor fi luate în considerare:
a) formaţiile şi speciile forestiere care compun pădurea;
b) funcţiile ecologice, economice şi sociale atribuite arboretelor respective;
c) media vârstei exploatabilităţii tehnice;
d) posibilităţile de creştere a eficacităţii funcţionale a arboretelor şi a pădurii în
ansamblul ei.
(3) Ciclul se stabileşte prin rotunjirea vârstei medii a exploatabilităţii, ponderată
în raport cu suprafaţa diferitelor arborete, până la cea mai apropiată valoare multiplu de
10 la codru şi de 5 la crâng şi codru convenţional; calculul se face cu excluderea
arboretelor derivate, subproductive, artificiale si altele, cu vârste ale exploatabilităţii
mult diferite de cele ale arboretelor cu structură normală.

23
(4) Valorile optime ale ciclurilor pentru pãdurile din România, pe formaţii
forestiere, grupe funcţionale şi sortimente – ţel se prezintă în anexa nr. 9 la prezentele
norme.
(5) Abaterile faţă de valorile prevăzute în anexa nr. 9 vor fi justificate în mod
corespunzător, în raport cu particularităţile arboretelor şi ale pădurii în ansamblul ei
-unităţi de gospodărire constituite din arborete provenite din lăstari, din arborete
puternic vătămate.
Art. 29. – (1) Reglementarea procesului de producţie se realizează prin stabilirea
posibilităţii şi prin elaborarea planurilor de recoltare şi cultură.
(2) Prin reglementarea procesului de producţie se asigură:
a) optimizarea structurii pădurii în raport cu condiţiile ecologice şi cerinţele
sociale şi economice;
b) realizarea unui fond de producţie care să permită exercitarea, cu continuitate
pe termen lung, a funcţiilor de producţie şi de protecţie ale pădurii şi creşterea
stabilităţii ecologice şi eficacităţii funcţionale a arboretelor;
c) crearea cadrului adecvat pentru aplicarea unei gestionări silvice intensive şi
durabile.
(3) La reglementarea procesului de producţie lemnoasă - produse principale, se
vor lua în considerare arboretele încadrate în tipurile funcţionale III - VI.
(4) Arboretele aparţinând tipurilor funcţionale I şi II, sunt supuse regimului de
ocrotire integrală şi de conservare deosebită şi fac obiectul unor reglementări
distincte.
(5) Reglementarea procesului de producţie în cadrul unităţilor de producţie
constituite la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, prin includerea proprietăţilor
mai mici de 100 ha, se realizează la nivel de arboret.
(6) Planurile de recoltare a produselor principale din amenajament se întocmesc,
ca regulă generală, pentru fiecare unitate de gospodărire în parte; celelalte planuri de
amenajament - planul lucrărilor de îngrijire, planul lucrărilor de regenerare - se
întocmesc la nivelul unităţilor de producţie.
Art. 30. – (1) Reglementarea procesului de producţie în codru
grãdinãrit se realizează pornind de la structura şi mãrimea fondului de producţie.
(2) Principala caracteristică a arboretelor de codru grădinărit este structura
plurienă, reflectată în descreşterea continuă a numărului de arbori pe categorii de
diametre, de la cele mai mici către cele mai mari.
(3) Analiza structurii fondului de producţie în raport cu grosimea arborilor se face
pe baza distribuirii acestora pe clase de grosimi şi categorii de diametre conform
valorilor din tabelul nr. 3.

Clasele de grosimi şi categoriile de diametre corespunzãtoare


în codru grãdinãrit

24
Tabelul nr. 3
Categorii de diametre Limitele efective
Clase de grosimi -cm- ale claselor de diametre
-cm-
Arbori foarte subţiri (numai la
4, 8, 12 1.1 - 14.0
amenajări experimentale)
Arbori subţiri 16, 20, 24 14.1 - 26.0
Arbori mijlocii 28, 32, 36 26.1 - 38.0
Arbori groşi 40, 44, 48 38.1 - 50.0
Arbori foarte groşi 52 şi peste peste 50.0

(4) Structura caracterizată prin descreşterea în progresie geometrică a numărului


de arbori pe categorii de diametre şi care asigură o eficienţă maximă în raport cu
obiectivele stabilite se consideră normală; unei asemenea structuri îi corespunde o
anumită mărime a fondului de producţie, care se consideră optimă pentru condiţiilele
date.
(5) Structura şi mărimea fondului normal de producţie -V n - se stabilesc pe cale
experimentală, prin inventarieri reprezentative succesive.
(6) Valorile orientative ale fondului normal de producţie -V n - pentru arboretele
grãdinãrite se prezintă în tabelul nr. 6.

Valori orientative ale fondului normal de producţie -Vn-


pentru arboretele grãdinãrite
Tabelul nr. 4
Clasa de producţie
Specia
I II III IV V
Molid 847 697 548 405 268
Brad 729 609 494 385 284
Fag 598 478 372 279 197
Gorun 531 418 321 231 156

(7) Structura normală se stabileşte în raport cu situaţia reală, din aproape în


aproape, în cursul procesului de producţie, distinct pentru fiecare arboret gospodărit în
codru grădinărit avand în vedere distribuţia numărului de arbori pe categorii de
diametre şi variaţia compoziţiei arboretelor în funcţie de condiţiilele staţionale,
(8) Fondul de producţie normal -Vn- şi fondul de producţie real - V r), stabilite
conform alin. (7), servesc la calculul posibilităţii.
(9) Posibilitatea se stabileşte, în mod diferit, pentru fiecare arboret în parte, după
cum urmează:
a) La arboretele cu structuri pluriene şi relativ pluriene, calculul posibilităţii –P-
se va face cu ajutorul formulei:

P = Iv + Q (1)
în care:
Iv - reprezintă creşterea curentă anuală în volum;
25
Q - cota anuală provenind din diferenţa dintre fondul real de producţie (Vr)
şi fondul normal de producţie (Vn).

Creşterea curentă anuală - Iv - în cazul unei rotaţii – n- ani este dată de formula:

1 V  V T  V1
Iv = . I vp  2 (2)
r r

în care:
r - rotaţia (5 .... 10 ani);
Ivp - creşterea curentă periodică în volum;
V1 - volumul arborilor înregistraţi la începutul perioadei;
V2 - volumul arborilor înregistraţi la sfârşitul perioadei;
VT - volumul arborilor extraşi în decursul perioadei;
În codru grădinărit posibilitatea şi rotaţia se condiţionează reciproc.
(a1) Când, în mod justificat, perioada dintre cele două inventarieri nu se
suprapune cu rotaţia adoptată, în locul lui r se introduce n – numărul de ani ai perioadei
respective; cu acesată formulă se determină creşterea curentă, începând de la primul
amenajament când există date din două inventarieri succesive.
(a2) La prima inventariere, în cazul arboretelor cu structură apropiată de cea
grădinărită, precum şi a unor arborete de interes deosebit, creşterea curentă în volum se
stabileşte prin determinarea creşterii în grosime pe ultimii 10 ani, prin sondaje cu
burghiul la un număr de 20-30 arbori reprezentativi, aleşi din majoritatea categoriilor de
diametre pentru fiecare specie în parte; în acest caz, creşterea curentă periodică în
volum pentru fiecare specie se determină prin metode auxometrice.
(a3) În cazul în care creşterea nu se determină prin inventarieri succesive sau prin
probe luate cu burghiul, ea se va stabili, ca şi la arboretele tratate în codru regulat, cu
ajutorul tabelelor de producţie pe baza elementelor furnizate de inventarieri.
(a4) Mărimea indicelui Q se determină prin împărţirea diferenţei dintre volumul
real –Vr- şi volumul normal –Vn- la perioada de timp –a- adoptată pentru lichidarea
diferenţei; această perioadă se stabileşte în funcţie de mărimea diferenţei dintre fondul
real şi fondul normal, exprimată în procente faţă de fondul normal, utilizând formula:

(Vr  Vn)% 1  25 26  50 51  75 76  100 peste100


a(ani )
: 2 r ; 3r ; 4 r ; 5r
; 6  7r

unde r este mărimea în ani a unei rotaţii.


(a5) În situaţia în care fondul de producţie real este mai mic decât cel normal,
posibilitatea trebuie să fie, de regulă, mai mică decît creşterea şi se stabileşte în raport
cu rezultatele obţinute prin formulă, dar ţinând seama şi de starea arboretelor.
(a6) Pentru primele 1-2 tăieri, volumul de recoltat pe deceniu nu poate depăşi 15-
16 % din mărimea fondului real; indici de recoltare de maxim 17% se vor putea admite
numai la intervenţiile ulterioare, pe măsura dobândirii de experienţă în privinţa

26
conducerii acestor arborete spre structura grădinărită şi a perfecţionării tehnologiilor de
exploatare.
b) La arboretele echiene şi relativ echiene incluse în unităţi de gospodărire de
codru grădinărit, cu vârste până la 80 ani, inclusiv, posibilitatea se constituie din masa
lemnoasă ce rezultă din lucrări de îngrijire cu caracter de transformare; stabilirea
cuantumului de extras se va face conform precizarilor din normele tehnice pentru
îngrijirea şi conducerea arboretelor, ţinându-se seama de caracterul special al
intervenţiilor, care trebuie să pregătească trecerea treptată a arboretelor spre grădinărit.
c) La arboretele echiene şi relativ echiene incluse în unităţi de gospodărire de
codru grădinărit, cu vârste mai mari de 80 ani, vor începe lucrările de transformare a
structurii echiene în structură relativ plurienă şi plurienă, proces ce se desfăşoară pe o
perioadă îndelungată.
c1) Posibilitatea se va stabili pentru fiecare arboret în parte după criterii
silviculturale, prin aplicarea procentului de recoltare corespunzător intensităţii
intervenţiei preconizate; se va urmări ca prin stabilirea volumelor de extras să nu se
afecteze calitatea fondului de producţie ori să se declanşeze regenerarea pe suprafeţe
mari.
c2) Volumul de extras în primele 3-4 intervenţii ale procesului de transformare nu
va depăşi valorile obţinute prin formula:

P = k . Vr (3)
unde:
P reprezintă volumul maxim de extras, în m3, pentru o perioadă de 10 ani;
Vr - volumul real, în m3, determinat prin inventarieri parţiale în suprafeţe de
probă permanente sau prin inventarieri integrale (potrivit prevederilor de
la pct. 4.3.3.);
k - indicele de recoltare.
Acesta din urmă are următoarele valori:
- numărul intervenţiei 1 2 3 4
- indicele de recoltare (limita maximă) pentru:

1 1 1 1
- arborete până la 110 ani inclusiv 10 8 7 6

1 1 1 1
- arborete de peste 110 ani 8 7 6 6

c3) În arboretele echiene şi relativ echiene cu consistenţa sub 0.8, volumul de


extras se va diminua în mod corespunzător, în funcţie de cerinţele silviculturale; se vor
prevede extrageri numai după declanşarea procesului de regenerare.

c4) Posibilitatea, după primele 3-4 tăieri de transformare, se calculează cu


formula:

27
Vr  Vn
P = Iv + a
(4)
unde Vn se stabileşte pe cale experimentală în procesul de aplicare a tăierilor de
transformare sau se determină după datele prezentate în tabelul nr. 4, confruntându-se,
eventual, şi cu rezultatele obţinute prin aplicarea altor procedee.
c5) La stabilirea şi la recoltarea posibilităţii trebuie să se aibă în vedere
extragerea în primul rând a arborilor uscaţi, deperisanţi, cu defecte tehnologice, bolnavi,
ţinând seama de faptul că tratamentul tăierilor grădinărite, mai ales la prima şi a doua
intervenţie, trebuie privit în principal prin prisma calităţii şi stării de sănătate a
arboretului.
Art. 31. – (1) Prin tăierile grădinărite şi de transformare spre grădinărit, pe lângă
realizarea posibilităţii în condiţiile menţinerii capacităţii protectoare a pădurii, se
urmăreşte :
a) întreţinerea procesului de regenerare naturală, astfel încât să existe în
permanenţă un seminţiş şi un tineret viguros, proporţionat pe specii şi stadii de
dezvoltare, pentru a se putea asigura continuitatea;
b) activarea creşterii arborilor din toate categoriile de diametre, prin luminarea
buchetelor sau grupelor existente, descopleşirea exemplarelor viguroase şi bine
conformate;
c) proporţionarea amestecului în raport cu compoziţia-ţel;
d) selecţia permanentă în vederea realizării şi menţinerii unui fond de producţie
cât mai productiv şi de cea mai bună calitate în raport cu obiectivele propuse.
(2) Planul de recoltare cuprinde toate elementele tehnice necesare aplicării
tratamentului taierilor gradinarite în condiţiile concrete ale fiecărui tip de arboret; acest
plan se întocmeşte pe unităţi de gospodărire pe o perioadă de 10 ani, cu referiri la
fiecare arboret tratat în codru grădinărit;
(3) Planul de recoltare se structurează pe cupoane, în ordinea cronologică a
parcurgerii lor cu tăieri, fiecare cupon grupând arboretele ce urmează a se parcurge cu
tăieri în acelaşi an; la constituirea cupoanelor se au în vedere următoarele condiţii:
a) cupoanele să aibă suprafeţe cât mai echilibrate şi să fie formate din subparcele
întregi;
b) mărimea unui cupon să fie cel puţin egală cu suprafaţa celei mai mari parcele,
mărimea optimă a cupoanelor sub raportul conducerii tăierilor şi organizării economice
a exploatărilor fiind de 50-100 ha;
c) cupoanele să fie formate pe cât posibil din arborete alăturate, astfel încât
tăierile să nu se răspândească pe suprafeţe prea mari, iar distanţele de scos-apropiat să
fie cât mai mici; se pot constitui şi cupoane anuale alcătuite din arborete dispersate;
d) ca regulă generală, se urmăreşte constituirea de cupoane permanente, avându-
se în vedere ca, în fiecare cupon, volumele de extras din arboretele trecute de 80 ani să
fie, pe cât posibil, cât mai apropiate.
(4) Rotaţia tăierilor este de regulă de 5-10 ani dar, în raport cu necesităţile de
ordin silvicultural şi gospodăresc, pot fi adoptate şi alte rotaţii, cu justificările de
rigoare.

28
(5) În planul de recoltare se indică posibilitatea decenală atât pe cupon, cât şi
pentru fiecare parcelă ori subparcelă.
Art. 32. – (1) Stabilirea posibilităţii pentru subunităţile de gospodărire în care se
aplică tăieri cvasigrădinărite se realizează prin compararea posibilităţii de produse
principale obţinută prin procedeul suprafeţei periodice revocabile cu valoarea creşterii
indicatoare.
(2) În cadrul procedeului suprafeţei periodice revocabile, în raport cu ciclul şi cu
perioada de regenerare adoptată, de 40-60 ani, se constituie prima suprafaţă periodică,
respectiv suprafaţa periodică în rând -sr.
(3) Suprafaţa periodică în rând -s r-, încadrată cu arborete în limita sacrificiilor de
exploatabilitate admise, va fi, pe cât posibil, egală cu suprafaţa periodică normală - s n.;
Valoarea suprafeţei periodice normale - sn -se obţine cu ajutorul relaţiei :

S
sn = r
n, (1)
S reprezintă suprafaţa unităţii de gospodărire;
r – ciclul;
n – numărul de ani ai perioadei adoptate (de regulă 40 sau 60 ani).
(4) Încadrarea arboretelor în suprafaţa periodică în rând se face în ordinea
urgenţelor de regenerare din anexa nr. 8.
(5) Posibilitatea de produse principale se obţine prin însumarea volumelor medii
de extras anual din arboretele încadrate în prima suprafaţă periodică, ţinând seama că
vârsta arboretelor nou create trebuie să varieze între 1 an şi n ani, n fiind numărul
anilor corespunzător perioadei adoptate.
(6) Utilizând procedeul deductiv, posibilitatea se calculează cu ajutorul relaţiei:
m
Vi
P= n
i 1
(2)
i

în care :
Vi reprezintă volumul arboretelor incluse în suprafaţa periodică în rând majorat
cu creşterea lor pe următorii cinci ani; i = 1…m;
m – numărul arboretelor încadrate în suprafaţa periodică în rând;
ni – numărul de ani în care ar urma să se recolteze volumul lemnos existent,
respectiv numărul anilor rămaşi din perioada de regenerare corespunzătoare
fiecărui arboret; restricţie: 10  ni  n, în care n reprezintă numărul de ani
corespunzători perioadei de regenerare normale a arboretului luat în considerare.

(7) Indicatorul de posibilitate stabilit prin intermediul suprafeţei periodice


revocabile trebuie să fie egal sau apropiat de volumul creşterii indicatoare.
(8) Posibilitatea definitivă, adoptată trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să nu depăşească, decât în cazuri bine justificate, volumul obţinut prin
aplicarea relaţiei (2);
b) să nu fie mai mică decât o zecime din volumul arboretelor care, potrivit stării
şi urgenţelor de regenerare corespunzătoare, trebuie să fie exploatate integral în primul
deceniu;
29
c) în cazul unităţilor de gospodărire cu structură echilibrată sub raportul vârstelor
şi în cazul celor cu excedent de arborete exploatabile, să fie egală sau apropiată de
volumul creşterii indicatoare.
(9) Utilizând procedeul inductiv, posibilitatea se calculează prin însumarea
volumelor de extras din arboretele incluse în prima suprafaţă periodică.
(10) Volumele prevăzute la alin.(9) se stabilesc în baza indicilor procentuali de
recoltare pentru fiecare arboret exploatabil în parte, încadrat în prima suprafaţă
periodică; indicii de recoltare menţionaţi se stabilesc cu luarea în considerare a mărimii
perioadei de regenerare specifice arboretului, a periodicităţii şi numărului intervenţiilor,
a necesităţii diversificării vârstelor.
Art. 33 – (1) Planul de recoltare a produselor principale se întocmeşte pe durata
primului deceniu, pe baza stării arboretelor, a procesului de regenerare, accesibilităţii; la
sfîrşitul planului respectiv se indică, cu caracter orientativ, ordinea de urgenţă a
intervenţiilor preconizate.
(2) În cadrul planului de recoltare a produselor principale se prevede întreaga
gamă a lucrărilor necesare, în raport cu evoluţia structurii arboretelor, de la îngrijirea
seminţişurilor şi tinereturilor, până la recoltarea arborilor maturi, în raport cu
intensitatea intervenţiilor necesare.
Art. 34. - Stabilirea posibilităţii de produse principale se face prin intermediul
volumelor şi prin intermediul suprafeţelor, aplicându-se următoarele procedee:
a) metoda creşterii indicatoare;
b) metoda claselor de vârstă.
Art. 35. – (1) Indicatorul de posibilitate prin intermediul creşterii indicatoare -
P1- se determină prin parcurgerea următoarelor etape:
a) Se stabileşte iniţial posibilitatea bazată pe creşterea indicatoare -P Ci-, cu
ajutorul relaţiei:

mC
 i , dacă Q1
PCi   V (1)
 
min k  , dacă Q  1
 10  k  k 1,6

unde:
Ci reprezintă creşterea indicatoare, respectiv creşterea curentă a producţiei
principale a fondului de producţie, calculată în raport cu compoziţia,
clasele de producţie şi consistenţele reale ale arboretelor componente şi cu
luarea în considerare a unei structuri caracterizate prin clase de vârstă egale
ca mărime;
Q - indicator al existenţei excedentului de arborete exploatabile calculat prin
intermediul relaţiei:

30
10C i  DM
Q (2)
10C i
unde:
DM  minV k  10  k  C i  k 1,6 (3)

Vk - volumul de material lemnos care ar putea fi recoltat, în limita sacrificiilor


de exploatabilitate admise, în primii (10 · k) ani, ţinând seama de arboretele
care pot fi exploatate în intervalele de timp respective, de volumul lor la
începutul intervalului în care devin exploatabile, precum şi de perioadele
de regenerare adoptate în cadrul tratamentelor alese.
Corespunzător principiului de asigurare a continuităţii mărimii recoltelor pe cel
puţin 60 de ani, Vk se stabileşte prin relaţia:
k
Vk   VDi , pentru k  1,6 (4)
i 1

unde:
VDi reprezintă volumul de material lemnos care ar putea fi recoltat, în
condiţiile precizate la Vk, în deceniul “i” (i = 1,6; deceniul 1 se consideră a
fi deceniul de aplicare al amenajamentului în curs de elaborare).
(b) Pentru k = 1 se obţine V1 = VD1 , volumul de material lemnos care se
poate recolta din arboretele exploatabile în primii 10 ani, iar pentru k = 6 se obţine V6
= VD1 + VD2 + VD3 + VD4 + VD5 + VD6, volumul de material lemnos care se poate
recolta din arboretele exploatabile în primii 60 de ani.
(b) Se identifică arboretele ce devin exploatabile, în limita sacrificiilor admise, în
următoarele 6 decenii în vederea stabilirii mărimii celor 6 valori ale indicatorului VDi;
încadrarea unui arboret într-una din cele 6 mărimi se rezumă la stabilirea valorii
indicelui “i” -numărul deceniului în care un arboret devine exploatabil- şi va fi egală cu
cea mai mică dintre valorile “j” data de relaţia:
TA  10  j  TE  0,5PRM , pentru j  1,6 (5)

unde:
TA, TE şi PRM reprezintă vârsta actuală, vârsta exploatabilităţii şi respectiv
mărimea, în ani, a perioadei de regenerare determinată în raport cu stadiul de aplicare a
tratamentului adoptat.
(c) Arboretele exploatabile în decursul fiecărui deceniu din cele 6 identificate la
lit.b), se diferenţiază în următoarele trei categorii:
c1) N1i – mulţimea arboretelor ce devin exploatabile în deceniul “i” şi al căror
volum se impune a fi recoltat, în raport cu stadiul de aplicare a tratamentelor adoptate,
într-o perioadă de 10 ani (i = 1,6; N11, N12,…,N16 reprezintă mulţimea arboretelor
exploatabile în deceniul 1,2 şi, respectiv, 6). Notând cu mi – card N1i, atunci m1, m2,
…,m6 reprezintă numărul de arborete exploatabile, incluse în mulţimile N11, N12 şi,
respectiv, N16;

31
c2) N2i – mulţimea arboretelor ce devin exploatabile în deceniul “i” şi al căror
volum se impune a fi recoltat, în raport cu stadiul de aplicare a tratamentelor adoptate,
într-o perioadă de 20 ani (i = 1,6; N21, N22,…,N26 reprezintă mulţimea arboretelor
exploatabile în deceniul 1,2 şi, respectiv, 6). Notând cu ni – card N2i, atunci n1, n2, …,n6
reprezintă numărul de arborete exploatabile, incluse în mulţimile N21, N22 şi, respectiv,
N26;
c3) N3i – mulţimea arboretelor ce devin exploatabile în deceniul “i” şi al căror
volum se impune a fi recoltat, în raport cu stadiul de aplicare a tratamentelor adoptate,
într-o perioadă de 30 ani (i = 1,6; N31, N32,…,N36 reprezintă mulţimea arboretelor
exploatabile în deceniul 1,2 şi, respectiv, 6). Notând cu ri – card N3i, atunci r1, r2, …,r6
reprezintă numărul de arborete exploatabile, incluse în mulţimile N31, N32 şi, respectiv,
N36.
d) În condiţiile prevăzute la lit. c) cele 6 valori ale indicatorului VDi se determină
cu relaţia:

  12 V 
mi
 
VDi   V
J i 1
R
TA  J i  V TA
C
10  i 1  J i  V TA  J i 
C C
TA 10 i  J i  V TA
C
10  i 1  J i  

1 ni  R
  V TA  K i  V TA
2 K i 1
C

10  i 1  K i  V TA  K i 
C 1 C
2
 
V TA 10 i 1  K i  V TA
C 
10 i 1  K i   


1 ri  R
  1 C
  
V TA  Li  V TA 10 i 1  Li  V TA  Li  V TA 10  i  2   Li  V TA 10 i 1  Li  
3 Li 1
C C

2
C


(6)

1 ni 1  R
  V TA  K i 1  V TA
2 K i 1 1 
C

10 i 1  K i 1  V TA  K i 1 
C 1 C
2
 
V TA 10 i 1  K i 1  V TA
C 
10 i 1  K i 1   


1 ri 2  R
  1 C
  
V TA  Li 2  V TA 10 i 1  Li 2  V TA  Li 2  V TA 10  i  2   Li 2  V TA 10 i 1  Li 2 
3 Li 2 1 
C C

2
C


pentru i = 1,6

unde:
Ji, Ki, Li reprezintă indicii arboretelor exploatabile în deceniul “i”, ale căror
volume se impun a fi recoltate într-o perioadă de 10, 20 şi, respectiv,
30 ani. (Ji = 1,mi; Ki = 1,ni; Li = 1,ri; evident, mulţimile arboretelor
exploatabile corespunzătoare indicilor K0, L0 şi L-1 din ultimele trei
acolade ale relaţiei (6) sunt vide – n0 = 0, r0 = 0, r-1 = 0);
R R R
V TA  J i ,V TA  K i ,V TA  Li - volumele reale (R) stabilite pe bază de măsurători în teren,
la vârsta actuală (TA) , ale arboretelor exploatabile în deceniul “i”,
ce se impun a fi recoltate într-o perioadă de 10, 20, respectiv 30 de
ani;

32
C C C
V TA  J i ,V TA  K i ,V TA  Li - volumele calculate (C) prin intermediul unor ecuaţii de
regresie ca expresie a tabelelor de producţie, la vârsta actuală TA,
ale arboretelor exploatabile în deceniul “i”, ce se impun a fi
recoltate într-o perioadă de 10, 20, respectiv 30 de ani;
C C C
V TA 10 i 1  J ,V TA
i 10  i 1  K ,V TA 10  i 1  L - volumele calculate (C) prin modalitatea
i i

precizată anterior, la vârsta TA+10(i –1), ale arboretelor


exploatabile în deceniul “i”, ce se impun a fi recoltate într-o
perioadă de 10, 20, respectiv 30 de ani;
C C C
V TA 10i  J ,V TA 10 i 1  K ,V TA
i i 10  i  2   L - volumele calculate (C) prin modalitatea
i

precizată
anterior, la vârstele TA+10i , TA+10(i +1) , TA+10(i +2) ,
ale arboretelor exploatabile în deceniul “i”ce se impun a fi
recoltate într-o perioadă de 10, 20, respectiv 30 de ani;
m - un factor modificator, determinat în funcţie de mărimea
excedentului de arborete exploatabile cu ajutorul
relaţiei:
m  max1; a  bQ (7)
unde coeficienţii a şi b sunt diferenţiaţi în raport cu
mărimea ciclului şi au valorile prezentate în tabelul 7;
e) Valorile coeficienţilor din ecuaţia de regresie m  max1; a  bQ se prezintă în
tabelul nr. 5.

Tabelul nr. 5
Coefi- Valori pentru ciclurile de …
cient 80 90 100 110 120 130 140 150 160
ani ani ani ani ani ani ani ani ani
A 0,651 0,756 0,825 0,867 0,895 0,916 0,931 0,942 0,951
B 0,349 0,244 0,175 0,133 0,105 0,084 0,069 0,058 0,049

Q - indicator al mărimii corectate a excedentului de arborete exploatabile


calculat prin intermediul relaţiei:

DM 
Q  1 (8)
10C i
unde:

DM   minV k  10  k  C i  k 1,6 (9)

k
Vk   VDi  VD1 , pentru k  1,6 (10)
i 1

unde: VD1 reprezintă volumul de material lemnos ce s-ar putea recolta din

33
arboretele exploatabile în primii 10 ani, cu structura stabilă (plurienă
sau relativ plurienă), stare de vegetaţie cel puţin normală şi
consistenţa plină (urgenţa a patra de regenerare).
(2) Valoarea lui PCi obţinută cu ajutorul relaţiei (1) reprezintă indicatorul de
posibilitate prin intermediul creşterii indicatoare (P1).
(3) In situaţia unităţilor de gospodărire cu o participare ridicată, peste normal, a
unor arborete din urgenţa I de regenerare şi din categoria de urgenţă 2.1, a căror stare de
sănătate impune exploatarea lor, integrală sau parţială, într-un ritm mai accelerat decât
cel corespunzător cerinţelor privind normalizarea fondului de producţie, valoarea
indicatorului (P1) se obţine prin relaţia:

  Vu1 VDu 2.1 


P1 = max. PCi ,    (11)
  10 10 
unde:

PCi reprezintă valoarea obţinută prin aplicarea relaţiei (1);


Vu1 - volumul arboretelor încadrate în urgenţa 1 de regenerare;
VDu2.1 - volumul de material lemnos de recoltat în primul deceniu din
arboretele încadate în urgenţa de regenerare 2.1, ţinând seama de
participarea arborilor puternic afectaţi, care nu pot fi menţinuţi peste
limitele deceniului de aplicare, precum şi de posibilităţile aplicării
corespunzătoare a tratamentelor adoptate în vederea regenerării
arboretelor în cauză.
Art. 36. – (1) Stabilirea indicatorului de posibilitate după criteriul claselor de
vârstă presupune parcurgerea următoarelor etape:
a) analiza structurii fondului de producţie pe clase de vîrstă;
a1) În vederea analizei structurii unităţii de gospodărire pe clase de vârstă se
constituie, de regulă, clase de vârstă de cîte 20 de ani; se pot adopta şi clase de vârstă de
10 ani, îndeosebi pentru unităţi de gospodărire pentru care se stabilesc cicluri mai mici,
de până la 80 ani cât şi pentru cele constituite din arborete de molid.
a2) Clasele de vârstă reale se compară cu întinderea lor normală; fondul de
producţie se consideră normal când toate clasele de vârstă au aceeaşi întindere, sau au
suprafeţele invers proporţionale cu productivitatea lor.
a3) Normalizarea structurii fondului de producţie în primele două perioade ale
ciclului se realizează în raport cu situaţia arboretelor exploatabile şi preexploatabile,
analizată în raport cu întinderea normală a claselor de vârstă.
a4) Dacă suprafaţa arboretelor exploatabile este mai mare decât suprafaţa
normală a claselor de vârstă fondul de producţie este excedentar iar dacă suprafaţa
respectivă este mai mică se poate spune că unitatea de gospodărire prezintă deficit de
arborete exploatabile.
b) stabilirea ciclului şi a mărimii perioadelor, împărţirea lui în perioade şi
determinarea întinderii normale a unei clase de vârstă, respectiv a suprafeţei periodice
normale; Recomandări privind stabilirea perioadei de regenerare în raport cu

34
structura/starea arboretelor şi ţelurile de gospodărire proiectate sunt prezentate in anexa
nr. 10 la prezentele norme.
b1) La stabilirea mărimii perioadelor din cadrul ciclului se au în vedere ţelurile
de gospodărire stabilite la nivel de arboret şi pădure, respectiv tratamentele de aplicat cu
perioadele de regenerare adoptate; de regulă, pentru păduri gospodărite în codru regulat
se adoptă perioade de 20 ani.
b2) In situaţia în care în cuprinsul unităţii de gospodărire, pentru cel puţin 20 –
25% din suprafaţa fondului de producţie urmează a se proiecta tratamente cu perioadă
de regenerare de 30 ani, în cadrul ciclului, se pot adopta şi perioade de 30 ani şi se pot
stabili suprafeţe periodice corespunzătoare acestei perioade; dintre perioadele ciclului,
se adoptă de 30 ani acea perioadă/acele perioade în care urmează a se exploata
arboretele pentru care se proiectează tratamente cu perioade de de regenerare de 30 ani.
b3) In cazul unităţilor de gospodărire pentru care se stabileşte un ciclu nedivizibil
cu 20 sau 30 ani, de pildă, în cazul ciclului de 110 ani se adoptă o periodă de 30 ani; se
poate constitui prima suprafaţă periodică de 30 ani, iar celelalte 4 de cîte 20 ani sau
invers.
b4) Pentru pădurile cu funcţii prioritare de protecţie precum şi pentru pădurile cu
funcţii de producţie în cuprinsul cărora există formaţii forestiere pentru care Normele
tehnice pentru alegerea şi aplicarea tratamentelor recomandă tratamente cu perioade de
regenerare de 30 ani, ca regulă generală, se adoptă perioade de 30 ani în cadrul ciclului,
urmând a se constitui suprefeţe periodice corespunzătoare acestor perioade.
b5) In cazul unităţilor de gospodărire alcătuite din arborete pentru care se
proiectează tratamente cu tăieri rase se pot constitui şi perioade de 10 ani.

b6) Suprafaţa periodică normală se stabileşte iniţial prin raportarea suprafeţei


unităţii de gospodărire la numărul perioadelor din cadrul ciclului, respectiv prin
intermediul relaţiei:

S (1)
S pn  p
r

în care:
Spn reprezintă întinderea normală a unei clase de vârstă - suprafaţa periodică normală;
S – suprafaţa unităţii de gospodărire;
r – ciclul;
p – perioada, egală cu mărimea, în ani, a unei clase de vârstă.

c) constituirea suprafeţelor periodice şi încadrarea primelor două suprafeţe


periodice cu arborete;
c1) Suprafeţele periodice se constituie numai pentru primele două perioade ale
ciclului;

35
c2) Prima suprafaţa periodică sau suprafaţa periodică în rând -Sp I-, include
arborete exploatabile care urmează a se parcurge cu tăieri în prima perioadă.
c3) în situaţia în care prima perioadă, pentru care s-a constituit suprafaţă
periodică, este de 20 ani, în suprafaţa periodică în rând -Sp I- se includ arboretele
exploatabile sau considerate exploatabile2 în primele două decenii:
– dec. I: cele care îndeplinesc condiţia: TE – TA ≤ 5 ani şi TA >TE);
– dec II: cele care îndeplinesc condiţia: 5 < TE – TA ≤ 15 ani;
c4) In situatia în care prima perioadă a ciclului este de 30 ani, în suprafaţa
periodică în rând se includ arboretele exploatabile sau considerate exploatabile în
primele trei decenii:
– dec. I: cele care îndeplinesc condiţia: TE – TA ≤ 5 ani sau TA >TE);
– dec II: cele care îndeplinesc condiţia: 5 < TE – TA ≤ 15 ani;
– dec III: cele care îndeplinesc condiţia: 15 < TE – TA ≤ 25 ani;
c4) În suprafaţa periodică în rând, mai întâi se includ arboretele exploatabile în
dec. I, în ordinea urgenţelor de rgenerare, urmând arboretele din deceniul II/deceniile II
şi III, până la realizarea mărimii normale a suprafeţei periodice în rând.
c5) În scopul realizării şi menţinerii unei structuri echilibrate a unităţii de
gospodărire pe clase de vîrstă, suprafaţa periodică în rînd trebuie să aibă o întindere
aproximativ egală cu cea a unei suprafeţe periodice normale; această situaţie este
specifică unităţilor de gospodărire deja echilibrate sub raportul claselor de vîrstă sau cu
structură relativ apropiată de cea normală.
c6) În cazul unităţilor de gospodărire deficitare în arborete exploatabile, dacă
suprafaţa arboretelor exploatabile este mai mică decât suprafaţa periodică normală, în
suprafaţa periodică în rând se includ şi arboretele considerate exploatabile în limita
sacrificiilor de exploatabilitate in minus admise oficial; dintre arboretele considerate
exploatabile în limita sacrificiilor de exploatabilitate in minus admise oficial vor încadra
în primul rând cele cu un potenţial redus sub raport silvoproductiv şi al funcţiilor de
protecţie.
c7) Întinderea maximă a suprafeţei periodice în rând constituite in conditiile lit.
c6) nu poate depăşi pe cea a unei suprafeţe periodice normale.
c8) In situatia in care prin includerea arboretelor prevazute la lit. c6) nu se poate
constitui suprafaţa periodică în rând, datorita lipsei arboretelor exploatabile şi/ sau cele
considerate exploatabile, se adoptă o perioadă de aşteptare. arboretele exploatabile şi/
sau cele considerate exploatabile au o suprafaţa mult mai mică decât întinderea normală
a suprafeţei periodice normale, caz în care mărimea indicatorului de posibilitate
determinat va fi mult mai mică decât mărimea normală a recoltelor.
c9) În cazul unităţilor de gospodărire cu excedent de arborete exploatabile se
constituie o suprafaţa periodică în rând egală ca întindere cu mărimea normală a
claselor de vârstă.
c10) Pot fi unităţi unităţi de gospodărire excedentare în arborete exploatabile dar
care au primele clase de vârstă deficitare, excedentare în arborete exploatabile dar cu
deficit de arborete preexploatabile, excedentare în arboretele exploatabile pe seama

36
arboretelor exploatabile după stare, excedentare în arborete exploatabile, care au
primele clase de vârstă excedentare dar şi clasa arboretelor preexploatabile;
c11) In cazul unităţilor de gospodărire excedentare în arborete exploatabile dar
care au primele clase de vârstă deficitare si excedentare în arborete exploatabile dar cu
deficit de arborete preexploatabile, faţă de întinderea normală a unei suprafeţe
periodice, se admit depăşiri de maximum 20 %, cu conditia ca fiecare dintre suprafeţele
periodice următoare să poată fi încadrată cu cel puţin 4/5 din întinderea suprafeţei
periodice normale si ca excedentul să nu fie constituit din arboretele cu structură stabilă,
plurienă şi relativ plurienă, stare de vegetaţie cel puţin normală şi consistenţă plină .
c11) În cazul unităţilor de gospodărire în care excedentul s-a constituit din
arborete exploatabile după stare, se poate depăşi suprafata periodica normală chiar cu
mai mult de 20%.
c12) Arboretele funcţional necorespunzătoare şi cu stare de sănătate precară,
încadrate în urgenţa I de regenerare şi în categoria de urgenţă 2.1 se includ în suprafaţa
periodică în rînd, indiferent de întinderea lor, în deceniul de aplicare a
amenajamentului; in cazul arboretelor din prima urgenţă se va recolta volumul lor
integral, iar în cazul celor din categoria de urgenţă 2.1, volumul de recoltat se va stabili
în raport cu participarea arborilor puternic vătămaţi, care nu pot fi menţinuţi peste limita
deceniului, precum şi cu posibilităţile aplicării corespunzătoare a tratamentelor adoptate
în vederea regenerării arboretelor în cauză.
d) determinarea posibilităţii pe volum.
d1) Calculul posibilităţii se realizeaza prin două procedee:
d2) Procedeul inductiv care se bazează pe însumarea volumelor posibil de
recoltat în primul deceniu, majorate cu creşterea lor pe 5 ani - Vdr-, din arboretele – m-
exploatabile în primul deceniu încadrate în suprafaţa periodică în rând în ordinea
urgenţelor de regenerare;
d3) Volumele se determină pe teren în baza indicilor de recoltare, exprimaţi
procentual, pentru fiecare arboret exploatabil în parte; indicii de recoltare se stabilesc
cu luarea în considerare a mărimii perioadei de regenerare, a periodicităţii şi numărului
necesar de intervenţii, mărimii şi perioadei de alăturare a parchetelor.
d4) Posibilitatea rezultă prin aplicarea relaţiei:
m

V d
(2)
P m 1

10

d5)Când în unitatea de gospodărire există excedent de arborete exploatabile în


 S
deceniul I  S arb.dec. I  10  se impune un control pe suprafaţa descoperită în decursul
 r
deceniului prin tăierile de regenerare proiectate în aceste arborete, mai ales când
excedentul este foarte mare3 şi pentru tratamentele proiectate s-au adoptat perioade de

3
.
37
exploatare/regenerare de 10 ani. Proiectarea de tăieri de regenerare în tot excedentul de
arboretele exploatabile, cu intensităţi mari, va promova în continuare, acelaşi
dezechilibru în structura fondului de producţie pe clase de vârstă. Suprafaţa ce va fi
descoperită prin tăierile de regenerare va trebui să se înscrie în limitele posibilităţii pe
S S
suprafaţă, pe deceniu: Psd  10 , cât şi pe perioadă: Psp  S pn  p
r r
d6) In situatia in care există excedentul prevazut la lit. d6) posibilitatea pe
suprafaţă va putea fi depăşită cu cel mult 20%. Suprafaţa care va fi descoperită în
primul deceniu prin aplicarea tăierilor de generare proiectate va fi mai mare sau mai
mică în raport cu intensitatea acestora, respectiv cu procentele de recoltare stabilite.
Suprafaţa respectivă se va putea calcula, pentru fiecare arboret, prin aplicarea – la
suprafaţa acestuia – a procentului de recoltare stabilit prin tratamentul proiectat. Suma
suprafeţelor astfel obţinute va reprezenta suprafaţa ce urmează a fi descoperită în
deceniu prin aplicarea tratamentelor proiectate.

m Vri  S
Psd   si  10  (3)1
i 1 VTi  r

sau:
m
 S  10
Psd   0.01 %recolt  .si  10   S pn (4)2
i 1  r p

relaţiiîn care:
Psd reprezintă posibilitatea pe suprafaţă ce urmează a fi descoperită prin tăieri în
deceniul I prin tratamentele proiectate; include 10 posibilităţi anuale pe suprafaţă
 S
10  .
 r

Vri reprezintă volumul prevăzut a fi recoltat în deceniu din arborete exploatabile în


primul deceniu, înscrise în suprafaţa periodică în rând în ordinea urgenţelor;
VT – volumul arboretelor exploatabile în care s-au proiectat tăieri de regenerare prin
i

care urmează a se recolta volumul Vr , inclusiv creşterea producţiei lor principale pe


i

5 ani (VT = V + 5xCR, m3);


s – suprafaţa fiecărui arboret exploatabil în primul deceniu în care s-au proiectat tăieir
de regenerare;
m – arboretele exploatabile în primul deceniu încadrate în suprafaţa periodică în rând în
care s-au proiectat tăieri de regenerare în primul deceniu şi din care urmează a se
recolta volumul Vr i

S – suprafaţa unităţii de gospodărire (SUP)


r – ciclul

38
 S
10 
r
= suprafaţa normală ce ar trebui descoperită prin tăieri într-un deceniu în

vederea normalizării structurii fondului de producţie Ea se calculează în raport cu
mărimea primei perioade adoptate, astfel:
10 10 S
Pentru p = 10 ani, Ps  S pn  S pn  S pn  10
p 10 r
10 10 1 S
Pentru p = 20 ani, Ps  S pn  S pn  S pn  10
p 20 2 r
10 10 1 S
Pentru p = 30 ani, Ps  S pn  S pn  S pn  10
p 30 3 r
10 10 1 S
Pentru p = 40 ani, Ps  S pn  S pn  S pn  10
p 40 4 r

% recolt. = procentul de recoltare stabilit la nivelul fiecărui arboret exploatabil în


deceniul I în care s-au proeictat tăieri de regenerare
d7) La proiectarea tăierilor de regenerare în arboretele exploatabile în deceniul I
se va avea în vedere urgenţa lor de regenerare. Dacă toate arboretele exploatabile în
deceniu I incluse în suprafaţa periodică în rând necesită a fi parcurse cu tăieri de
regenerare atunci se vor proiecta procente de recoltare mai mici, diferenţiate de la
arboret la arboret încât să nu conducă la deprecierea calităţii sortimentelor.
d8) In concluzie, la proiectarea tăierilor de regenerare în arboretele exploatabile
în deceniul I se au in vedere urmatoarele:
a) în unităţile de gospodărire cu structura fondului de producţie pe clase de
vârstă apropiată de cea normală, suprafaţa care urmează a fi descoperită prin
tăierile de regenerare proiectate va fi egală sau foarte apropiată de suprafaţa
 S
dedcenală normală 10  ;
r

b) în cazul unităţilor de gospodărire cu excedent de arborete exploatabile,
potrivit primelor trei cazuri se admite descoperirea prin tăieri în deceniu a unei
suprafeţe mai mare cu cel mult 20%: decât suprafaţa decenală normală, adică
 S
până la 1,210 r  .
 
c) în cazul unităţilor de gospodărire cu deficit de arborete exploatabile, suprafaţa
ce urmează a fi descoperită prin tăieri în deceniu va fi mai mică decât decât
 S
suprafaţa decenală normală  Ps  10  .
 r

d9) Calculul posibilitatii prin procedeul deductiv bazat pe volumul arboretelor


exploatabile în primul deceniu (I), incluse în suprafaţa periodică în rând se calculeaza
conform formulei:
S
Psp  S pn  p
r

d10) Calculul posibilitatii pe volum prin procedeul deductiv se determină prin


relaţia:

39
1 k
P VDi
p i 1

în care:
VDi – volumul de material lemnos care ar putea fi recoltat în prima perioadă de p ani a
ciclului (p = 10 ... 30 ani), respectiv volumul arboretelor care pot fi exploatate în
cele (k) decenii din cadrul perioadei (p =1 ... 3).
VDi reprezintă volumul arboretelor exploatabile incluse în suprafaţa periodică în rând,
calculate la vârsta [TA + 10j], (j = 0 ... 2), majorat cu creşterea lor pe următorii cinci
ani, ce se impune a fi recoltat într-o perioadă de 10, 20, 30 sau chiar 40 de ani.
Pentru i = 1 se obţine V1 – volumul de material lemnos ce se poate recolta din
arboretele exploatabile în primii 10 ani; pentru i = 2 se obţine V2 – volumul de
material lemnos ce se poate recolta din arboretele exploatabile în primii 20 ani, iar
pentru i = 3 se obţine V3 – volumul de material lemnos ce se poate recolta din
arboretele exploatabile în primii 30 de ani. La stabilirea acestor volume se ţine
seama de tratamentele proiectate cu perioadele de regenerare adoptate precum şi
momentul în care aceste arborete ajung la exploatabilitate când, pentru ele, în
decursul primei perioade a ciclului, pot începe tăierile de regenerare.

d10) Dacă în cadrul ciclului se stabileşte prima perioadă de 10 ani, atunci, din
volumul arboretelor exploatabile în primul deceniu ce alcătuiesc suprafaţa periodică în
rând, pentru fiecare an din perioada respectivă, se va lua în calculul posibilităţii un
1
volum egal cu ni , în raport cu mărimea ni a perioadei de regenerare, şi deci, în
cuprinsul deceniului, din fiecare arboret inclus în suprafaţa periodică în rând se va
10
recolta un volum egal cu ni din volumul fiecărui arboret (calculat la mijlocul
deceniului). Acest volum, mai sus s-a notat cu V1. Valoarea lui împărţită la 10 (mărimea
periodei) reprezintă mărimea posibilităţii anuale. Relaţia de mai sus se mai poate scrie:
m
Vi
P , în care Vi reprezintă volumul arboretelor respective majorat cu 5 creşteri iar
i 1 ni

ni parioadele de regenerare corespunzătoare.

d11) Dacă în cadrul ciclului se stabileşte prima perioadă de 20 ani, atunci, în al


doilea deceniu al perioadei intră la tăiere şi arboretele care devin exploatabile în acel
moment (în prezent îndeplinind condiţia ( 5 ani <TE – TA ≤ 15 ani), alături de
arboretele din deceniul I în care se continuă tăierile.
d12) Volumul arboretelor prevazute la lit. d11 se va lua în calcul integral, dacă
 10 
perioada de regenerare a arboretelor s-a adoptat de 10 ani sau numai o parte   din
 ni 
volumul acestora.
d13) Dacă în cadrul ciclului se stabileşte prima perioadă de 30 ani, atunci, alături
de arboretele din deceniile I şi II în care se continuă tăierile, în al treilea deceniu al
perioadei intră la tăiere şi arboretele care devin exploatabile în acel moment (în prezent
40
îndeplinind condiţia ( 15 ani <TE – TA ≤ 25 ani). De asemenea, volumul arboretelor
respective se va lua în calcul integral, dacă perioada de regenerare a arboretelor s-a
10
adoptat de 10 ani sau numai o parte, adică ni din volumul acestora.
d14) La volumul actual al arboretelor incluse în suprafaţa periodică în rând
urmează a se lua în considerare şi creşterea producţiei lor principale acumulată până la
mijlocul primului deceniu, după cum urmează:

Deceniul de Timpul necesar Numărul de ani pe Numărul de ani de creştere


exploatabilita arboretelor incluse în care trebuie adăugată pentru ca volumul Ani de
te în cadrul suprafaţa periodică în creşterea pentru ca arboretelor incluse în creştere
suprafeţei rând să devină arboretele incluse suprafaţă periodică în rând, , total
periodice în exploatabile, determinat însuprafaţa periodică determinat la
rând ca diferenţă între vârsta în rând să devină exploatabilitate, să fie
exploatabilităţii (TE) şi exploatabile actualizat la mijlocul
vârsta lor actuală (TA) deceniului
I TE – TA ≤ 5 ani 0 5 5
şi/sau TA >TE;
II 5 < TE – TA ≤ 15 ani 10 5 15
III 15 < TE – TA ≤ 25 20 5 25
ani

d15) Calculul posibilităţii prevazut la lit d10) se detaliază astfel:


Pentru perioada p = 10 ani:
V 140 V 130 V 120 V 110
P = (1/10) [(V110 + (1/2)V120 + (1/3)V130 + (1/4)V140)] =    =
40 30 20 10
m m m
V p V i V k m Vj

p 1
 i 1
 k 1

40 30 20 j 1 10
Pentru perioada p = 20 ani:
P = (1/20) {[(V110 + V 120 + (2/3)V 130 + (1/2)V140 + )] + [V210 + (1/2)V220 + (1/3)V230 + (1/4)V240 ]}

Pentru perioada p = 30 ani:


P= (1/30) {[(V110 + V 120 + V 130 + (3/4)V140 )] + [V210 + V220 + (2/3)V230 + (1/2)V240 ] + [V310 + (1/2)V320
+ (1/3)V330 + (1/4)V340 ]}

(Pentru perioada p = 40 ani:)


P = (1/40) {[(V110 + V 120 + V 130 + V140 )] + [V210 + V220 + V230 + (3/4)V240 ] + [V310 + V320 + (2/3)V330 +
(1/2)V340 ]} + [V410 + (1/2)V320 + (1/3)V430 + (1/4)V440 ]}
d16) Stabilirea relaţiilor de calcul prevazute la lit. d15) s-a realizat conform
schemei din tabelul de mai jos:

Dec PRN/PRM Volum posibil de recoltat în primii … ani, %


10 20 30 40
41
10 100 (V110) 100 (V110) 100 (V110) 100 (V110)
I 20 50 (V120) 100 (V120) 100 (V120) 100 (V120)
30 33 (V130) 66 (V130) 100 (V130) 100 (V130)
40 25 (V140) 50 (V140) 75 (V140) 100 (V140)
10 - 100 (V210) 100 (V210) 100 (V210)
II 20 - 50 (V220) 100 (V220) 100 (V220)
30 - 33 (V230) 66 (V230) 100 (V230)
40 25 (V240) 50 (V240) 75 (V240)
10 - - 100 (V310) 100 (V310)
III 20 - - 50 (V320) 100 (V320)
30 - - 33 (V330) 66 (V330)
40 - - 25 (V340) 50 (V340)
10 - - - 100 (V410)
IV 20 50 (V420)
30 33 (V430)
40 25 (V440)

Art. 37. – (1) Indicatorii de posibilitate calculaţi prin metoda cresterii indicatoare
si metoda claselor de varsta se iau în considerare la stabilirea mărimii posibilităţii.
(2) Mărimea posibilităţii se stabileste cu luarea în considerare a tuturor factorilor
care o influenţează si in raport cu abaterea structurii reale a fondului de producţie de la
starea normală, deosebindu-se următoarele situaţii:
a) În unităţi de gospodărire cu structura apropiată de cea normală sau cu deficit
de arborete exploatabile, se va avea în vedere, de regulă, posibilitatea stabilită prin
metoda creşterii indicatoare. Eventualele abateri vor fi justificate de proiectant iar
solutia propusă se va analiza în vederea adoptării în conferinta a II-a de amenajare.
b) În unităţi de gospodărire cu excedent de arborete exploatabile, la stabilirea
posibilităţii se vor lua în considerare valorile rezultate din aplicarea procedeelor bazate
pe creşterea indicatoare şi pe clase de vârstă, dându-se prioritate indicatorului obţinut
prin aplicarea metodei claselor de vârstă. Posibilitatea adoptată poate avea şi o mărime
intermediară între cei doi indicatori.
(3) Solutiile propuse de proiectant se analizeaza in cadrul conferintei a II-a de
amenajare, iar marimea posibilitatii se aproba in cadrul acesteia.
Art. 38 – (1) Planul de recoltare a produselor principale se intocmeste prin
parcurgerea urmatoarelor etape:
a) Alegerea arboretelor din care urmează a se realiza posibilitatea adopată de
produse principale se face pe baza unei cartări prealabile pe categorii de urgenţe de
regenerare, iar la stabilirea definitivă a suprafeţei de parcurs cu tăieri se ţine seama de
necesităţile regenerării şi de condiţiile reale de exploatare.
b) Stabilirea arboretelor care urmează a fi parcurse cu tăieri în primii 10 ani si
înscrierea acestora în planul decenal de recoltare a produselor principale cu datele de

42
caracterizare, cu suprafaţa şi volumul total, cu felul tratamentului, felul tăierii, numărul
intervenţiilor şi volumul de extras în cursul primului deceniu; volumul cumul de extras
din aceste arborete este egală cu volumul a 10 posibilităţi anuale; prin amenajamentul
silvic se recomanda ca intervenţiile silviculturale din deceniul de aplicare, să fie
corelate cu ritmul procesului de regenerare.
(2) Ritmul recoltării şi cel al regenerării pot diferi de la arboret la arboret şi sunt
determinate de prevederile referitoare la volumele de extras în primul deceniu; aceste
volume se stabilesc în raport cu necesităţile interne ale arboretelor, precum şi cu tipul de
structură urmărit, tratamentul de aplicat, mărimea perioadei de regenerare; aceste
prevederi au un caracter orientativ, ele urmând a fi adaptate, cu ocazia aplicării
amenajamentului, la condiţiile concrete de regenerare şi exploatare.
(3) In aplicarea amenajamentului silvic volumul recoltat la nivel de arboret poate
fi diferit faţă de cel stabilit prin planul decenal de recoltare a produselor principale, cu
condiţia respectării tratamentului si a caracterului tăierilor prevazute prin amenajament
şi a încadrării lui în mărimea posibilităţii stabilite la nivel de unitate de gospodărire.
(4) La întocmirea planului de recoltare a produselor principale, se urmăreste
respectarea restricţiilor silviculturale referitoare la mărimea şi perioada de alăturare a
parchetelor, cu evitarea dezgolirii solului şi a versanţilor pe mari suprafeţe, precum şi
concentrarea tăierilor pe bazinete ori în zone de interes deosebit sub raport ecologic şi
social.
(5) Planul de recoltare va cuprinde două părţi: prima, cu date de caracterizare a
arboretului, şi a doua, cu elemente de plan.
(6) Amenajamentul cuprinde şi o situaţie a accesibilităţii arboretelor incluse în
planul decenal si o dinamica pe 15-20 ani a accesibilităţii posibilităţii, fără construirea
de noi căi de transport în raport cu prevederile din amenajament privind dotarea
pădurilor cu asemenea căi de transport.
(7) De asemenea, planul de recoltare a produselor principale va cuprinde soluţiile
de principiu referitoare la alegerea şi aplicarea tehnologiilor de recoltare a lemnului,
avand in vedere necesităţile silviculturale specifice fiecărui arboret şi tratamentul luat în
considerare.
(8) Pe parcursul aplicării amenajamentului, volumul lemnos de extras sub formă
de produse accidentale I dintr-un arboret inclus în rând de tăiere, care depaseste
volumul de recoltat prevazut de amenajament, se va precompta ca produse principale.

Art. 39. – (1) Reglementarea procesului de producţie în crâng, în raport cu


omogenitatea şi suprafaţa unităţilor de gospodărire, se poate face prin procedeul
parchetaţiei simple sau al aproximaţiilor succesive.
(2) Parchetaţia simplă se aplică în pădurile omogene din punct de vedere al
condiţiilor de producţie, cu structură echilibrată pe clase de vârstă, din care, la
exploatabilitate, se poate obţine anual acelaşi volum iar procedeul aproximatiilor
succesive se aplică în restul situaţiilor pentru care se recomandă stabilirea posibilităţii
cu contiuitate pe volum.
(3) Reglementarea procesului de producţie presupune:
a) constituirea unităţii de gospodărire;
43
b) stabilirea ciclului şi analiza structurii fondului de producţie pe clase de vârstă;
c) repartizarea arboretelor pe deceniile/cincinalele ciclului;
d) stabilirea posibilităţii (împărţirea pădurii în parchete);
e) elaborarea planurilor de amenajament:
f) recoltarea posibilităţii;
g) prognoza posibiltăţii
(4) Pentru stabilirea posibilităţii de produse principale prin procedeul parchetatiei
simple, calculele se fac distinct pentru subunităţile de gospodărire constituite din
arborete de salcâm, cu fondul de producţie structurat pe clase de vârstă de 10 ani şi
pentru subunităţi de gospodărire de zăvoaie constitutite din arborete de plopi indigeni,
sălcii cu fondul de producţie structurat pe clase de vârstă de 5 ani.
Art. 40. - (1) Pentru subunităţile de gospodărire de salcîm in cazul parchetaţiei
simple, mărimea parchetului se calculează cu relaţia:

S
P (1)
r

în care:
P - mărimea parchetului, respectiv posibilitatea pe suprafaţă la nivelul unităţii de
gospodărire;
S – suprafaţa unităţii de gospodărire;
r – ciclul.
(2) Procedeul presupune parcurgerea anuala cu tăieri a unei suprafete egale cu
mărimea parchetului, considerand că de pe parchete egale, în aceleaşi condiţii de
producţie, se obţin recolte egale.
(3) Pentru stabilirea posibilităţii de produse principale cu continuitate pe volum
se aplică procedeul aproximaţiilor succesive, cu luarea în considerare a structurii reale a
pădurii de amenajat.
(4) Prin procedeul aproximatiilor succesive calculele se fac distinct pentru
subunităţile de gospodărire constituite din arborete de salcâm, cu fondul de producţie
structurat pe clase de vârstă de 10 ani.
(5) Posibilitatea prin procedeul aproximatiilor succesive se stabileşte pe
suprafaţă, pentru o perioadă de 10 ani utilizand notaţiile :
m reprezintă numărul de clase de vârstă stabilit în raport cu ciclul
(m=ciclul /10);
Si - suprafaţa arboretelor incluse în clasa de vârstă “i”;
r
si - suprafaţa redusă a arboretelor incluse în clasa de vârstă “i”;
(9) Posibilitatea pe suprafaţă se obţin cu ajutorul relaţiei :

44

10

 q S  q 1  S r , dacă U  1 
 
D 
PS    (2)
10 

 S '  q 1  S r ' , dacă U  0 
 q



unde:


1, dacă D1  O.AND.D2  O.AND.D1'  O.AND.D2'  0  
 
U=   (3)
0, pentru restul situaţituar 
 
D1  S m  S 

D1 '  S mn  S n 
 (4)
D2  S m 1  S 
D2'  S mr 1  S r 

Vm
q = V ; (5)
e

Vm - volumul mediu unitar/ hectar la exploatabilitate calculat


în funcţie de caracteristicile medii ale fondului de producţie
real;
Ve - volumul mediu unitar/pe hectar al arboretelor exploatabile
ale fondului de producţie real;
m

S =
1
m

S j =
1
m

 S
i j
i
; (6)
m j 1 m j 1
(m  j  1)10
m

Sj =
S
i j
i
; (j = 1,2 …, m) (7)
(m  j  1)10

45
m

Sr =
1
m

 S rj =
1
m

 s
i j
r
i
; (8)
m j 1 m j 1
10(m  j  1)
m

S =
r si j
r
i
; (j = 1,2, …, m) (9)
j

10(m  j  1)
S1 .r1  S 2 .r2  ....  S
S'= ; (10)
r1  r2  ....  1

S1r .r1'  S 2r .r2'  ....S r


S =
ţ
; (11)
r
r1'  r2'  ....  1
Sm
ri = S ; (i = 1,2, …., m-1) (12)
i

'
S mr
r = r ;
i (i = 1,2, …. m-1) (13)
Si
(6) Posibilitatea pe volum se stabileşte prin nominalizarea, în ordinea urgenţelor
de regenerare, în limita mărimii PSD , a arboretelor exploatabile, cu luarea în considerare
a sacrificiilor de exploatabilitate admise la care se adăuga jumătate din creşterea
producţiei lor totale pe perioada de 10 ani.
Art. 41.- (1) Pentru subunităţile de gospodărire de zăvoaie de plopi şi sălcii
posibilitatea se stabileşte pentru o perioadă de 5 ani, egală, de regulă, cu perioada de
aplicare a amenajamentului pentru asemenea păduri.
(2) În cazul parchetaţiei simple, pentru subunităţile de gospodărire de zăvoaie de
plopi şi sălcii, posibilitatea se determină prin relaţia:

S
P ve (1)
r
în care:
S - suprafaţa subunităţii de gospodărire;
r – ciclul;
ve – volumul la hectar al arboretelor exploatabile în primii 5 ani majorat cu creşterea
curentă a producţiei lor principale pe 2 ani.
(3) Prin procedeul parchetaţiei simple, posibilitatea se stabileşte pentru primul
cincinal in cazul subunităţilor de gospodărire de zăvoaie de plopi şi sălcii, luindu-se in
calcul următoarele situaţii:
a) Unităţi de gospodărire cu deficit de arborete exploatabile la care posibilitatea
se calculeaza conform relaţiei:

1
P Varb. exp l . (2)
5

în care:
46
Varb. expl. reprezintă volumul arboretelor exploatabile majorat cu creşterea curentă a
producţiei lor principale pe 2 ani.
b) Unităţi de gospodărire cu excedent de arborete exploatabile la care
posibilitatea se stabileşte prin relaţia prevazuta la alin.(2) cu luarea în considerare şi a
cotei-parte (1/a) din excedentul de volum al arboretelor exploatabile (Ve – 5P), excedent
ce urmează a se lichida în decursul perioadei de lichidare (a):

S V  5P
P ve  e (3)
r a
Art. 42. – (1) Calculul posibilităţii de produse principale cu continuitate pe
volum pentru subunităţile de gospodărire de zăvoaie de plopi şi sălcii se realizeaza si
prin intermediul procedeului aproximaţiilor succesive, caz in care se introduc
notaţiile :

m reprezintă numărul de clase de vârstă de 5 ani stabilit în raport cu ciclul

(m = ciclul /5)

Si - suprafaţa arboretelor incluse în clasa de vârstă “i” ;

S ir - suprafaţa redusă a arboretelor incluse în clasa de vârstă “i”;

5

 q S  q  1  Sr  dacă D1  O. AND.D1,  0

PSC   (1)
5

 S '  q  1  Sr '
 q
 dacă D1  O.OR.D1,  0

unde:
C
PS - mărimea posibilităţii pe suprafaţă pentru o perioadă de timp de 5 ani;

D1  S m  S ; 

 (2)
D1  S mr  S r ;

Vm
q= V ; (3)
e

Vm - volumul mediu unitar/hectar la exploatabilitate calculat


în funcţie de caracteristicile medii ale fondului de producţie
real;
47
Ve - volumul mediu unitar/pe hectar al arboretelor exploatabile
ale fondului de producţie real;
m

S =
1
S
m

j =
1
m

 S
i j
i
; (4)
m j 1 m j 1
(m  j  1)5

Sj =
S
i j
i
; (j = 1,2 …, m) (5)
( m  j  1)5
m

Sr =
1
m

 S rj =
1
m

 s
i j
r
i
; (6)
m j 1 m j 1
5( m  j  1)

S =
r s
i j
r
i
; (j = 1,2, …, m) (7)
j

5( m  j  1)

S1 .r1  S 2 .r2  ....  S


S'= ; (8)
r1  r2  ....  1

1
S1r .r1'  S 2r .r2'  ....S r
S = ; (9)
r
r1'  r2'  ....  1

Sm
ri = S ; (i = 1,2, …., m-1) (10)
i

S mr
'
r = r ;
i (i = 1,2, …. m-1) (11)
Si

(2) Posibilitatea pe volum se stabileşte prin nominalizarea, în ordinea urgenţelor


de regenerare, în limita mărimii PSC , a arboretelor exploatabile, cu luarea în considerare
a sacrificiilor de exploatabilitate admise, cu volumele aferente, la care la care se adauga
jumătate din creşterea producţiei lor totale pe perioada de 5 ani.
(3) În cazul unor subunităţi de gospodărire de crang din ocoalele silvice cu
procent ridicat de păduri de terasă, pentru care revizuirile se fac la intervale de 10 ani,
calculul posibilităţii se realizeaza pentru doua perioade de 5 ani.
Art. 43. – (1) Planul de recoltare a produselor principale pentru subunitatile de
crang se realizeaza prin includerea arboretelor exploatabile în planul de recoltare a
produselor principale se face, în limita mărimii P SD sau P CS , în funcţie de vârstă,
consistenţă şi starea de vegetaţie a acestora.
(2) Prin planul de recoltare a produselor principale pentru subunitatile de crang
se fac precizari privind:

48
a) suprafaţa maxima a parchetelor;
b) perioada de alăturare a parchetelor, care va fi de minim 3 ani;
c) criteriile după care s-au ales arboretele incluse în planul decenal;
d) modul de aplicare al tăierilor în crâng, ţinând seama de compoziţia, vârsta,
productivitatea şi calitatea arboretelor, puterea de lăstărire a cioatelor; gradul de
accesibilitate al arboretelor;
(3) În pădurile din grupa I se impune ca orânduirea tăierilor să se facă şi în raport
cu ţelul de protecţie urmărit astfel:
a) în arboretele de pe terenurile înclinate şi cu sol erozibil, se vor aplica tăieri în
benzi orientate pe curba de nivel;
b) in zăvoaie, benzile vor fi perpendiculare pe firul apei în cazul râurilor
interioare şi în zona dig-mal şi perpendiculare pe direcţia de scurgere a apelor de
inundaţie în cazul pădurilor în regim liber din Lunca Dunării: in raport cu ţelurile de
protecţie urmărite, se poate adopta soluţia benzilor alterne sau a benzilor succesive.
c) in pădurile care prezintă şi un interes peisagistic, cu ocazia exploatărilor se va
lăsa o bandă de acoperire de lăţime de 20 - 30 metri, regenerarea acesteia urmând a se
face după ce arboretul exploatat din spatele ei va putea prelua funcţia peisagistică
respectivă.
Art. 44. – (1) Stabilirea posibilitatii de produse principale pentru subunitatile de
gospodarire alcãtuite din culturi de plopi euramericani şi sãlcii selecţionate se face in
conditiile art. 41, cu precizarea ca perioada de lichidare a excedentului poate fi de
maximum 10 ani la plopi euramericani şi de 15 ani la salcie selecţionată.
(2) Planul de recoltare a produselor principale pentru subunitatile de gospodarire
alcãtuite din culturi de plopi euramericani şi sãlcii selecţionate se intocmesc in
conditiile art. 43.
Art. 45. – (1) Conversiunea se aplică tuturor arboretelor tratate anterior în crâng
şi care, trebuie să fie gospodărite în regim de codru.
(2) În funcţie de starea arboretelor prevazute la alin.(1), se aplică”
a) conversiunea prin îmbătrânire;
b) conversiunea prin refacere.
(3) Conversiunea prin îmbătrânire presupune conducerea arboretelor până la
momentul când acestea pot realiza regenerarea din sămânţă si este indicată în cazul unor
arborete sănătoase, viguroase şi productive a căror compoziţie corespunde funcţiilor
ecologice, economice şi sociale atribuite si in care speciile de bază trebuie să fie
reprezentate într-o proporţie care să permită conducerea lor eficientă până la vârsta de
tăiere în codru, iar condiţiile naturale şi de vegetaţie să fie favorabile regenerării lor
naturale din sămânţă.
(4) Conversiunea prin refacere se adoptă în cazul arboretelor provenite din lăstari,
necorespunzătoare funcţiilor ce le sunt atribuite şi a căror conducere până la vârsta
regenerării naturale din sămânţa nu este posibilă sau indicată din motive de ordin
silvotehnic sau funcţional.
(5) Pentru arboretele prevazute la alin.(1) nu se constituie subunităţi speciale de
conversiune, indiferent dacă arboretele în cauză se convertesc prin îmbătrânire sau prin
refacere, acestea urmand a fi incluse in subunităţi de codru.
49
Art. 46. – (1) Pentru pădurile cu rol prioritar cinegetic se urmăreşte atât
reglementarea procesului de producţie lemnoasă, cât şi a producţiei cinegetice, în raport
cu obiectivele urmărite, urmarindu-se realizarea unei structuri a pădurii cât mai
favorabile dezvoltării vânatului, precum şi a condiţiilor necesare desfăşurării
corespunzătoare a activităţii de vânătoare.
(2) Unitatea teritorială de gospodărire a vânatului este fondul de vânătoare, a
carui suprafata minima este de:
a) 5.000 ha la câmpie;
b) 7.000 ha la deal;
c) l0.000 ha la munte.
(3) Condiţiile de structură ale arboretelor şi pădurilor constituite în fonduri de
vânătoare cu caracter special se realizează prin adoptarea corespunzătoare a bazelor de
amenajare, avându-se în vedere urmatoarele recomandări:
a) Regimul codru este adecvat fondurilor de vânătoare pentru căprior, cerb, cerb
lopătar, urs, şi mistreţ, putand fi folosit eficient şi în cazul fondurilor pentru fazan, dacă
se asigură o distribuţie corespunzătoare, în raport cu cerinţele cinegetice, a arboretelor
din clasa I de vârstă: regimul crâng poate fi adoptat numai în condiţiile prevăzute de
lege.
b) Compoziţia - ţel va fi alcătuită din speciile corespunzătoare tipului natural
fundamental de pădure, urmărindu-se proporţionarea armonioasă a speciilor valoroase
din punct de vedere ecologic, economic şi de protecţie cu cele care asigură hrana
preferată şi necesară vânatului, prin realizarea unui sortiment variat de specii de arbori
şi arbuşti producători de seminţe, fructe, muguri şi lujeri preferaţi de vânat, în funcţie de
condiţiile staţionale şi specia principală de vânat.
c) Tratamentul avut în vedere trebuie să asigure structuri diversificate, mozaicate,
care să răspundă cerinţelor ecologice ale principalelor specii de vânat; pentru pădurile
de codru pot fi adoptate tratamente din categoria celor cu perioadă lungă de
regenerare ,cvasigrădinărite, progresive sau cu regenerare permanentă - grădinărit.
d) Exploatabilitatea indicată este cea tehnică; in cazuri speciale, bine justificate
sub raport silvicultural, ecologic, economic şi cinegetic, se pot adopta şi alte vârste ale
exploatabilităţii.
d) Realizarea structurii optime a faunei cinegetice constituie un obiectiv de bază
al gestionării fondurilor de vânătoare, se stabileşte prin cercetări ştiinţifice şi este
definită prin proporţia cea mai corespunzătoare, sub raportul potenţialului fondurilor de
vânătoare, a speciilor de vânat şi a distribuţiei efectivelor de vânat pe vârste şi sexe.
e) Structura reală se referă la efectivele de primăvară şi se preia din evidenţele
ocolului sau din studii de specialitate, pentru fiecare fond de vânătoare; diferenţele
dintre structura optimă şi cea reală trebuie să constituie elementul de bază pentru
stabilirea măsurilor de gospodărire prevăzute în amenajamente; la stabilirea structurii
faunei cinegetice şi la elaborarea planurilor de recoltare se vor avea în vedere
reglementările referitoare la speciile protejate prin Convenţia de la Berna -lup, urs ras
si pisica salbatica.

50
(4) Producţia cinegetică se stabileşte pe fonduri de vânătoare şi specii de vânat,
pentru fiecare fond de vânătoare se disting:
a) efective reale, care se stabilesc anual pentru toate speciile de vânat, prin
metodele cele mai adecvate de evaluare sau inventariere;
b) efective optime, care sunt stabilite în funcţie de bonitatea fiecărui teren de
vânătoare, pentru toate fondurile de vânătoare din ţară, pe următoarele specii: cerb
comun, cerb lopătar, căprior, capră neagră, muflon, mistreţ, fazan şi iepure.
(5) Din efectivele reale se va prevedea recoltarea unei cote pentru valorificare,
stabilită anual pe specii de vânat, pe baza cunoaşterii efectivelor optime, a sporului
mediu anual pentru fiecare specie de vânat, conform tabelului nr.6, urmărindu-se
asigurarea continuităţii recoltelor anuale şi creşterea productivităţii fondurilor de
vânătoare.

Sporul anual la principalele specii de vânat


Tabelul nr. 6
Specia de vânat Sporul mediu anual (în %) în zona de:
Câmpie coline munte
Fazan 40 20 -
Iepure 30 20 -
Cerb comun şi lopătar 20 13 8
Mistreţ 40 25 15
Căprior 25 16 8
Urs şi capră neagră - - 10

(6) Elaborarea planului de recoltare anualã se referă la principalele specii de


vânat nerăpitor din fondul de vânătoare respectiv. Calculul se face în funcţie de sporul
anual, stabilindu-se cota de recoltare numai în cazul în care raportul dintre efectivul de
vânat real şi cel optim este mai mare de 1,0.
(7) Elaborarea planului de recoltare a rãpitoarelor va urmări ca, prin prevederile
de recoltare a speciilor răpitoare să nu se aducă perturbaţii echilibrului ecologic din
fondul de vânătoare respectiv, cu precizarea metodelor de recoltare.
(8) Elaborarea planului de producere a hranei va cuprinde, în funcţie de efectivele
de vânat şi raţiile minime zilnice pe fiecare specie de vânat, necesarul total de hrană, din
care hrană naturală şi hrană suplimentară, produsă în culturi speciale sau procurată sub
formă de concentrate.
(9) Elaborarea planului construcţiilor şi instalaţiilor vânãtoreşti constă în
prevederea dotărilor necesare şi locului de amplasare a acestora, respectiv: instalaţii
pentru administrarea hranei vânatului - hrănitori, adăpători, sărării-, platforme pentru
hrană, poteci de vânătoare, capcane pentru combaterea dăunătorilor, bordeie,
observatoare de diverse tipuri, cabane şi case de vânătoare, drumuri de acces la
depozitele mari de hrană, liniile de vânătoare cu standurile respective, ţarcuri pentru
prinderea vânatului şi ţarcuri de acomodare a vânatului adus pentru populare,

51
împrejmuiri pentru terenurile de hrană care pe timpul iernii să fie folosite la protecţia
tinerelor plantaţii şi a regenerărilor naturale etc.
(10) Amenajamentele silvocinegetice vor avea ca anexă harta de ansamblu la
scara 1:50.000 cu numărul, denumirea şi limitele fondurilor de vânătoare, enclavele din
fondul forestier, terenurile neproductive sub raport cinegetic, limitele biotopului
specific speciei sau grupei ecologice de specii de vânat, zonele de protecţie, cele de
pontă şi reproducere, bârloagele de urs.
Art. 47. – (1) Lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor sunt următoarele:
a) degajări[
b) depresaj;
c) curăţiri;
d) rărituri;
e) elagaj artificial;
f) emondaj;
g) îngrijirea marginii de masiv şi a lizierelor;
h) tăieri de igienă;
i) îngrijirea subetajului şi a subarboretului.
(2) Alegerea şi modul de aplicare a lucrărilor de ingrijire si conducere se
realizeaza conform instrucţiunilor tehnice pentru îngrijirea şi conducerea arboretelor.
(3) Amenajamentul stabileşte lucrările de îngrijire corespunzătoare fiecărui
arboret în parte, descrie modul de aplicare a acestora, prevede eşalonarea în timp a
lucrărilor şi determină cuantumul lor, inclusiv posibilitatea de produse secundare
-curăţiri şi rărituri-, precum şi volumul orientativ posibil de extras prin tăieri de igienă.
(4) Posibilitatea de produse secundare se stabileşte separat pentru rărituri şi
curăţiri.
(5) Volumul de recoltat prin rărituri sau curăţiri se stabileşte prin folosirea indici
de recoltare orientativi la lucrări de îngrijire in arboretele parcurse sistematic cu
asemenea lucrări şi având indici de densitate 0,9 – 1,0 prevazuti in anexa nr. 11 la
prezentele norme; volumul de extras prin deschidere tehnologică a arboretelor se
include în volumul de recoltat prin curăţirea sau răritura ce se execută concomitent.
(6) Indicii de recoltare prevazuti la alin.(5) se stabilesc de fiecare dată pe baza
observaţiilor şi măsurătorilor de teren efectuate cu prilejul descrierii unităţilor
amenajistice, a datelor şi experienţei acumulate de ocoalele silvice în practicarea
lucrărilor de îngrijire si sunt adaptaţi la particularităţile concrete ale arboretelor
respective.
(7) Periodicitatea lucrãrilor de îngrijire pentru arborete parcurse sistematic cu
asemenea intervenţii silviculturale – valori orientative- este prevazuta in anexa nr. 12 la
prezentele norme.
(8) Pe unitatea de productie, posibilitatea de produse secundare - rărituri şi
curăţiri evidenţiate separat- rezultă din însumarea volumelor de extras pe durata
deceniului din fiecare arboret în parte, cu luarea în considerare a numărului
intervenţiilor, şi împărţirea sumei respective la 10.

52
(9) Volumul de extras prin rărituri şi curăţiri din arboretele în care se aplică tăieri
grădinărite sau de transformare la grădinărit se consideră posibilitate de produse
principale.
(10) Volumul posibil de extras prin tăieri de igienă se stabileste de la caz la caz
fără a depăsi 1,0 mc/an/ha, în functie de vârsta si starea arboretelor sub raportul
consistentei si al sănătătii acestora.
(11) În arboretele prevăzute cu tăieri de igienă, în care volumul de extras este mai
mare decât cel prevăzut la alin.(4) ca urmare a actiunii factorilor destabilizatori,
proiectantul propune extragerea întregului volum pus în valoare, afectat de fenomenul
respectiv; precomptarea produsului se va face doar dacă acesta face parte dintr-o unitate
de gospodărire în care se reglementează productia si care poate fi încadrat la accidentale
I.
(12) Planul lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor se întocmeşte pe
categorii de lucrări: pentru fiecare categorie, subparcelele se înscriu pe bazinete, în
ordinea lor curentă; in cazul arboretelor cu structură neregulată se introduc în plan
numai suprafeţele porţiunilor ce urmează a fi parcurse în mod efectiv cu lucrări de
îngrijire.
(13) În planul lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor se indică urgenţa
de intervenţie în raport cu caracteristicile arboretelor - vârsta, compoziţia, consistenţa,
productivitatea, lucrări efectuate - şi cu gradul de accesibilitate al parcelei sau al
grupului de parcele; De asemenea se precizează metoda de rărire şi intensitatea
intervenţiilor.
(14) Parcurgerea cu lucrari de ingrijire si conducere a arboretelor din planul
lucrărilor de îngrijire şi conducere este obligatorie pe suprafata, volumele necesare a fi
extrase la nivel de arboret putând să difere faţă de cele înscrise în amenajament, în
raport cu situaţia reală a arboretelor la data efectuării intervenţiilor.
(15) În cazul unor calamităţi în arborete prevăzute cu lucrări de îngrijire,
volumele rezultate se vor înregistra la produse secundare, fără ca prin aceasta să se
renunţe la parcurgerea în continuare cu operaţiuni culturale a arboretelor incluse în
planul lucrărilor de îngrijire şi conducere.
(16) În planul lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor se va evidenţia
numărul şi natura intervenţiilor, suprafeţele de parcurs şi volumele de extras, cu
justificarea corespunzătoare în textul referitor la planul respectiv.
Art. 48. – (1) Prin elaborarea planului lucrãrilor de regenerare se urmăreşte
introducerea imediată în producţie a terenurilor destinate împăduririi şi regenerarea lor
cu speciile forestiere cele mai indicate din punct de vedere economic, ecologic şi al
menţinerii şi ameliorării biodiversităţii.
(2) Planificarea lucrărilor de regenerare se face ţinând seama de situaţia
înregistrată cu prilejul descrierii unităţilor amenajistice, de nevoile de regenerare ce
decurg din aplicarea planului de recoltare a produselor principale, de necesitatea
asigurării unei structuri corespunzătoare a arboretelor în raport cu funcţiile atribuite,
precum şi de cerinţa reâmpăduririi sau împăduririi urgente a tuturor terenurilor goale
din fondul forestier, cu excepţia celor destinate pentru administraţie şi a celor care,
datorită stării lor, nu se pot împăduri si constituie cadrul general pentru documentaţiile
53
tehnico-economice de cultură şi refacere a pădurilor, care urmează să fie adaptată de
unităţile silvice, în fiecare an, necesităţilor producţiei.
(3) În planul lucrarilor de regenerare se înscriu subparcelele în funcţie de modul
de regenerare- naturala, artificiala şi mixta- şi de compoziţiile de regenerare,
precizându-se totodată lucrările necesare până la realizarea reuşitei definitive.
(4) Subparcelele care necesită lucrări de regenerare se înscriu în planul lucrarilor
de regenerare, pe categorii de lucrări, cu indicarea suprafeţei totale şi a suprafeţei
efective pe care urmează să se execute lucrări; mărimea suprafeţelor de împădurit în
completarea regenerării naturale se stabileşte ţinându-se seama de suprafeţele efectiv
neregenerate.
(5) Suprafeţele propuse a se impaduri prin plantaţii şi semănături sub masiv, cele
care se impaduresc după tăieri rase şi cele pe care urmează să se intervină cu completări
după tăieri definitive ori după plantaţii sau semănături, se stabilesc în concordanţă cu
planul de recoltare a produselor principale.
(6) La întocmirea planului lucrarilor de regenerare o deosebită atenţie se va
acorda împăduririi urgente a tuturor terenurilor degradate din fondul forestier,
evidenţiate cu prilejul descrierii unităţilor amenajistice.
(7) La sfârşitul planului lucrarilor de regenerare se indică, orientativ, ordinea de
executare a lucrărilor, făcându-se menţiunea că, la aplicare, se va ţine seama de starea
de fapt a fiecărui arboret în parte si se vor evidenţia, pe categorii, lucrările care
contribuie la asigurarea unei densităţi optime a arborilor la hectarul de pădure,
estimându-se şi efectul măsurilor respective.
(8) Cantităţile necesare de seminţe, puieţi sau butaşi se calculează, orientativ, la
nivel de unitate de amenajament de bază în raport cu mărimea suprafeţelor de împădurit
şi cu speciile necesare a fi introduse în vederea realizării compoziţiei de regenerare; in
funcţie de aceste necesităţi, se vor face recomandări la nivel de ocol silvic în legătură cu
producerea materialului de împădurit în pepiniere şi solarii, cu referiri asupra
dimensiunii lor şi a planurilor de cultură pentru deceniul următor.
(9) In planul de regenerare se cuprind înregistrări cu privire la aplicarea
amenajamentului, a provenienţei materialului forestier de reproducere utilizat pentru
fiecare unitate amenajistică parcursă cu lucrări de regenerare.
(10) La întocmirea planurilor de amenajament şi în textele referitoare la acestea
se vor avea în vedere soluţii şi recomandări vizând conservarea şi ameliorarea
biodiversităţii pădurilor prin:
a) stabilirea corespunzătoare a compoziţiilor de regenerare şi a compoziţiilor-ţel,
acordând atenţie deosebită speciilor locale în raport cu condiţiile staţionale şi de
vegetaţie specifice;
b) diversificarea structurii orizontale şi verticale a arboretelor, pe calea
promovării regenerării naturale, a aplicării tratamentelor cu perioade lungi de
regenerare şi modalităţilor de îngrijire şi de conducere a arboretelor;
c) menţinerea în arborete a unor exemplare, 1-3 la ha, din specii rar întâlnite în
cadrul ecosistemelor respective, a unor preexistenţi de dimensiuni ieşite din comun sau
a unor arbori cu particularităţi evidente sub raportul diversităţii biologice, cu scorburi,
cu forme deosebite;
54
d) identificarea şi menţinerea unor porţiuni cu asemenea particularităţi, inclusiv
prin constituirea în acest fel a unor subparcele distincte.
Art. 49 – (1) Pentru unităţile de producţie alcătuite din păduri proprietate
privată a persoanelor fizice si juridice si pentru padurile proprietate publica si privata a
unitatilor administrativ-teritoriale cu suprafeţe de maxim 100 ha, constituite la nivelul
unităţilor adminstrativ-teritoriale, reglementarea procesului de productie se realizeaza la
nivel de arboret, în vederea asigurării continuităţii recoltelor de masă.
(2) La stabilirea volumului de recoltat în cursul deceniului, se va avea în vedere
să fie asigurate în mod corespunzător atât continuitatea funcţiilor de producţie/
protecţie, cât şi condiţiile de sănătate şi de regenerare ale arboretelor luand in
considerare următoarele recomandări:
a) În pădurile de codru în care compoziţia arboretelor şi condiţiile de
exploatare şi regenerare permit, se va da prioritate aplicării codrului grădinărit, tăierilor
de transformare spre grădinărit si lucrarilor de conservare, prin care se realizează în
condiţii optime permanenţa pădurii şi continuitatea funcţiilor acesteia, inclusiv a
producţiei de lemn; in această situaţie, tăierile de transformare pentru fiecare arboret în
parte pot începe la vârsta de 75 - 80 de ani, iar recolta de lemn poate varia între nivelul
creşterea producţiei totale a arboretelor în cauză şi rezultatele obţinute prin procedeele
de calcul prevăzute la art. 30; in raport cu interesele silviculturale şi economice, recolta
poate fi anuală sau periodică, prin cumulare.
b) În pădurile de codru în care aplicarea grădinăritului nu este posibilă, în
raport cu particularităţile pădurilor respective se va adopta fie codrul cvasigrădinărit, fie
codrul regulat cu tratamente adecvate compoziţiei, condiţiilor de regenerare şi funcţiilor
arboretelor componente.
c) Volumul de recoltat în cursul deceniului din fiecare arboret exploatabil
(Vd) se obţine prin relaţia:
Ve
Vd = 10 ,
n
în care:
Ve reprezintă volumul arboretului majorat cu creşterea producţiei lui principale
pe n : 2 ani;
n fiind numărul de ani corespunzător perioadei considerată optimă pentru
recoltarea integrală a volumului Ve.
d) Volumul total de extras în deceniu, la nivelul unităţii de producţie, se obţine
din însumarea volumelor de extras din fiecare arboret exploatabil în parte.
e) La alegerea perioadei respective se ţine seama de timpul necesar regenerării
corespunzătoare a arboretului în cauză, dar şi de asigurarea, în măsura posibilităţii, a
continuităţii recoltelor de lemn pe o perioadă cât mai lungă.
f) În cazul pădurilor de crâng se va aplica parchetaţia simplă, urmărindu-se ca, în
condiţiile unei regenerări corespunzătoare, să se asigure pe cât posibil şi continuitatea
recoltelor de lemn; in situaţiile în care continuitatea recoltelor prin exploatări şi
regenerări în parchete şi benzi nu este posibilă, se pot prevedea şi extrageri specifice
crângului grădinărit, urmărindu-se, pe cât posibil, realizarea unor structuri în mozaic.

55
Art. 50 - (1) In pădurile încadrate legal în sistemul de ocrotire integrală a naturii,
tipul funcţional I, recoltările de masă lemnoasă sunt interzise; eventuale extrageri de
masă lemnoasă vor fi posibile cu limitările impuse de planul de management, în baza
aprobãrii autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului şi cu aprobarea
autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
(2) În cazul pădurilor din grupa I funcţională supuse regimului de
conservare, tip funcţional II, pentru care nu se reglementează procesul de producţie
lemnoasă - produse principale, se va întocmi o evidenţă a arboretelor în care se impun
lucrări de conservare, pe categorii funcţionale, precizându-se volumul lemnos de
recoltat pe durata deceniului de aplicare şi cel mediu anual, precum şi natura
intervenţiilor de conservare necesare, ţinându-se seama de următoarele considerente:
a) în cadrul lucrărilor speciale de conservare, volumul de extras din arboretele
mature se va stabili de la caz la caz în funcţie de structura actuala a aboretelor si doar in
contextul optimizarii funcţiilor de protecţie ale acesteia.
b) limita minimă a extragerilor va fi corespunzătoare volumului care se impune a
fi recoltat prin tăieri de igienă; limita superioară poate diferi, de la caz la caz, în raport
cu starea fiecărui arboret, impunându-se însă ca extragerile care depăşesc 10% din
volumul pe picior să fie temeinic justificate si doar in vederea îmbunătătirii functiilor
atribuite; In cazul arboretelor de salcâm, plopi euramericani si zăvoaielor, procentul de
extras poate fi de 100%.
c) în cazul arboretelor în care se înregistrează scăderea evidentă a capacităţii
funcţionale, se vor prevedea măsuri de ajutorare a regenerării, iar în porţiunile cu declin
ireversibil se vor crea nuclee de regenerare, în vederea asigurării permanenţei şi
funcţionalităţii ecosistemelor în cauză.
d) Pentru arboretele neexploatabile vor fi prevăzute lucrări de îngrijire adaptate
specificului de conservare.
3) Volumele prevăzute a se recolta din arboretele supuse regimului special de
conservare au un caracter orientativ şi nu vor fi incluse în cuantumul posibilităţii de
produse principale şi secundare, luându-se însă în considerare la întocmirea bilanţului
de folosire a producţiei lemnoase.
4) În cazul în care aceste pădurile se suprapun peste arii naturale protejate,
prevederile amenajmentului se armonizeaza cu prevederile planurilor de management.
Art. 51 – (1) Amenajarea pãdurilor cu funcţiile speciale de protecţie va avea în
vedere sporirea capacitãţii acestora de a exercita în mod eficient funcţiile prioritare şi
secundare ce le-au fost atribuite.
(2) Amenajamentul silvic cuprinde un capitol privind funcţiile pădurilor, în cadrul
căruia se vor evidenţia modificările intervenite în zonarea funcţională şi rolul pădurilor
în raport cu obiectivele ecologice, economice şi sociale şi va prezenta şi justifica
diferenţierea reglementărilor amenajistice pe tipuri funcţionale.
(3) Pădurile din tipurile funcţionale I şi II vor fi supuse, după caz, regimului de
protectie integrală ori regimului de conservare specială.
(4) În cazul celorlalte păduri cu funcţii speciale de protecţie, TIII, TIV, măsurile
de gospodărire precizate trebuie să vizeze menţinere sau realizarea unor structuri

56
polivalente, pe cât posibil apropiate de cele specifice ecosistemelor naturale, cu
particularităţile impuse de necesitatea exercitării funcţiilor prioritare atribuite
arboretelor.
Art. 52. – (1) In cazul pãdurilor cu funcţii speciale de protecţie a apei şi a solului
se va efectua o cartare a pădurilor in raport cu caracteristicile hidrologice şi
antierozionale ale arboretelor din aceste puncte de vedere, în baza căreia se vor face
estimări ale gradului în care pădurile respective îndeplinesc funcţiile de protecţie
atribuite, cu precizarea măsurilor de gospodărire ce se impun.
(2) În cazul terenurilor degradate din fond forestier se vor folosi specii cu valoare
antierozională şi hidrologică ridicată, capabile să vegeteze în condiţiile staţionale
respective promovandu-se acolo unde este posibil specii autohtone; Compoziţiile de
împădurire vor avea în vedere asortimentele din 2-3 grupe de specii - principale, de
amestec, de ajutor şi arbuşti- care să asigure acoperirea şi protecţia solului.
Art. 53. – (1) In cazul pãdurilor cu funcţii speciale de protecţie contra factorilor
climatici dãunãtori si in special pentru pădurile din silvostepă, situate in conditii
ecologice fragile, afectate de secete se recomandă structuri relativ pluriene, relativ
echiene, etajate, mozaicate. In cazul când speciile de bază alcătuiesc arborete echiene şi
rărite se recomanda introducerea speciilor ajutătoare şi arbuşti pentru a alcătui structuri
dense, mai puţin penetrabile pentru vânt.
(2) În cazul pădurilor dispersate din zona de câmpie forestieră, cu suprafeţe
reduse, se acorda o atenţie deosebită menţinerii integrităţii şi funcţionalităţii lor;
regenerarea zonelor de limită a trupurilor respective se va face prin deschideri prudente,
iar înlăturarea integrală a arborilor din vechiul arboret se va face treptat, pe măsură ce
permanenţa pădurii este asigurată prin seminţişurile instalate anticipat şi a preluării de
către acestea a funcţiilor arboretelor respective.
(3) În pădurile din subalpin şi presubalpin, precum şi în cele din zona montană
limitrofe golurilor alpine, caracterizate printr-o deosebită fragilitate ecologică şi
îndeplinind funcţii multiple prin lucrări adecvate se va urmări crearea de arborete cu
structuri naturale specifice condiţiilor staţionale din zona respectivă, conservarea
biodiversităţii genetice şi folosirea de material de împădurire de provenienţă strict
locală.
Art. 53. – (1) Pădurile situate în zone cu arborete puternic şi foarte puternic
vãtãmate de poluare, cu procese avansate de degradare a mediului forestier, cu
probleme dificile de regenerare şi reconstrucţie ecologică, se vor carta stational in baza
studiilor de specialitate, prin care se prezinta natura noxelor, evaluarea pagubelor
produse în arborete şi soluri, stabilirea măsurilor de reconstrucţie ecologică.
(2) In padurile prevazute la ali.(1) se evita introducerea speciilor de răşinoase,
reducerea consistentei arboretelor prin rărituri, se va căuta menţinerea lizierelor şi a
culturilor cât mai dense, se vor fi menţine arboretele rezistente la noxe, iar in cele cu
uscare avansată, ireversibilă, se vor propune lucrări adecvate de refacere.
Art. 54. – (1) În raport cu intensitatea funcţională, pădurile cu functii speciale de
recreere sunt pădurile parc şi pădurile de agrement.

57
(2) Pãdurile - parc includ pădurile special amenajate, cu structuri prelucrate
artistic, sau prevăzute a fi amenajate în acest scop.
(3) La amenajarea padurilor-parc se vor lua în considerare schiţa de sistematizare
a teritoriului, studiile anterioare pentru aceste păduri urmărindu-se:
a) evidenţierea valorii de recreere a pădurilor;
b) sistematizarea pe zone si secţiuni peisagistice;
c) prezentarea amenajărilor speciale de recreere existente si propuse pentru
vizitatori;
d) menţinerea şi promovarea speciilor naturale şi cele care pot contribui la
estetica peisajelor prin variaţii de forme, colorit, lumini şi umbre;
e) realizarea de structuri neregulate, mozaicate, cu alternante de consistenţe
diferite.
(4) Pãdurile de agrement sunt constituite din arborete cu funcţii de recreare de
intensitate relativ redusă pentru care se reglementează procesul de producţie lemnoasă -
produse principale, cu aplicarea tratamentelor şi celorlalte măsuri de gospodărire care
să contribuie la realizarea unor structuri corespunzătoare funcţiei de agrement.
Art. 55. – (1) Potrivit reglementărilor în vigoare principalele categorii de arii
naturale protejate sunt:
a) de interes national: rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale
naturii, rezervaţii naturale, parcuri naturale,
b) de interes international: rezervaţii ale biosferei, zone umede de importanţă
internaţională, situri naturale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri,
c) de interes comunitar: arii speciale de conservare, arii de protecţie specială
avifaunistică, situri de importanţă comunitară.
(2) În amenajamentul silvic, ariile naturale protejate sunt tratate ca păduri cu
funcţii speciale de protecţie, al căror regim de gospodărire se stabileşte în funcţie de
categoriile şi tipurile funcţionale ale arboretelor şi se defineşte ca:
a) regim de protecţie strictă /protecţie integrală, aplicat pădurilor incluse în tipul I
funcţional; În aceste păduri sunt interzise orice fel de exploatări de lemn sau de alte
produse. În cazul pădurilor de protecţie a naturii, gospodărite în regim de protecţie
integrală, intervenţii cu caracter de exceptie sunt posibile numai cu aprobarea autoritatii
publice centrale responsabile prevăzută de lege;
b) regim de conservare deosebită, aplicat pădurilor incluse în tipul II funcţional, în
care nu este posibilă sau admisă recoltarea de masă lemnoasă – produse principale, aici
se vor realiza numai lucrari de conservare;
c) regim de gospodărire durabilă, aplicabil pădurilor din tipurile funcţionale III şi IV,
în care pot fi aplicate tratamente silviculturale intensive.
Includerea pădurilor/vegetaţiei forestiere în arii naturale protejate se face, în
principal, pe baza sistemului de încadrare a acestora în grupe, subgrupe şi categorii
funcţionale.
(3) Includerea pădurilor/vegetaţiei forestiere în arii naturale protejate se face, în
principal, pe baza sistemului de încadrare a acestora în grupe, subgrupe şi categorii
funcţionale.

58
(4) Pădurile de protecţie a naturii sunt încadrate în categoriile funcţionale: I.5.a.,
I.5.b., I.5.c., I.5.d, I.5.f, 1.5.j şi I.5.r din tipul functional I; pădurile gospodărite în regim
cu protecţie strictă /de ocrotire a naturii sunt încadrate în categoriile funcţionale I.5.a,
I.5.d, I.5.j şi I.5.r iar cele gospodăite în regim de protecţie integrală în categoriile I.5.b,
I.5.c şi I.5.f.
(5) În cazul ariilor naturale protejate complexe precum parcuri naţionale, parcuri
naturale, rezervaţii ale biosferei arboretelele destinate protecţiei naturii se includ în zone
cu protecţie strictă şi în zone de protecţe integrală, potrivit zonării interne a ariei
naturale protejate precizată în planul de management, după cum urmează:
a) Zone cu protecţie strictă în care se interzice desfãşurarea oricãror activitãţi
umane, cu excepţia activitãţilor de cercetare si educaţie, cu limitãrile descrise în
planurile de management.
b) Zone cu protecţie integrală (TI) în care sunt interzise orice forme de exploatare
sau utilizare a resurselor naturale, precum şi orice forme de folosire a terenurilor,
incompatibile cu scopul de protecţie şi/sau de conservare, cu excepţiile prevăzute de
planul de management.
(6) În cazul padurilor virgine si al padurilor seculare cu structuri primare incluse
in categoria 1.5.j - se vor lua in considerare padurile identificate prin studiile si temele
de cercetare existente; acolo unde aceste studii nu sunt acoperitoare se vor incadra in
aceasta categorie ecosistemele forestiere care indeplinesc cumulativ urmatoarele
criterii:
Criterii si indicatori de selectarea a padurilor virgine in
Romania
A1 Criteriu Naturaletea
Indicatori
A1.1 Speciile de plante care formează fitocenoza sunt staţional autohtone.

A1.2 Specii de fauna caracteristice prezente (din informaţii şi observaţii


proprii).

A1.3 Influenţă antropică neglijabila. Nu a fost influentata semnificativ


structura & dinamica ecosistemului.

A1.4 Ecosisteme cu structuri complexe ce cuprind toate faze de


dezvoltare (unele faze fiind poate prezente doar pe suprafeţe mici)
intr-o structura mozaicata (pe orizonatala). Diversitatea de varste &
a elementelor taxatorice.
A1.5 Existenta arborilor ajunsi la limita fiziologica de varsta in conditiile
date. Cel mai adesea vor avea dimensiuni exceptionale.
A1.6 Existenta lemnului mort pe picior si la sol in toate stadii de
descompunere si pe toata suprafata padurii. Cantitatea lemnului
mort trebuie evaluata in functie de structura ecosistemului respectiv
conditiile stationale.
59
A2 Criteriu Amplasament
Indicatori
A2.1 Suprafaţa padurilor virgine (fără fragmentele care nu corespund
criteriilor de selecţie) este mai mare de 50 ha si este dispusa in mod
compact pentru asigurarea autoreglării şi perpetuării ecosistemului
forestier.
A2.2 Padurea este marginita pe cat posibil de limite naturale (culmi, vai,
paraie, liziera padurii) pentru a-i conferii un plus de stabilitate in
fata factorilor abiotici externi.

(7) Pădurile supuse regimului de conservare deosebită sunt încadrate în


categoriile funcţionale: I.5.c., I.5.e, I.5.f., I.5.g., I.5.h., I.5.i., I.5.k., 1.5.n, 1.5.o., I.5.p.,
I.5.q., 1.5.s şi I.5.w. din tipul funcţional II; prin gospodărea lor se urmăreşte conservarea
habitatelor naturale si a unor specii sau grupuri de specii, prin realizarea /conservarea
unor structuri apropiate de cele specifice ecosistemelor naturale, ameliorarea structurii
arboretelor necorespunzătoare ecologic, conservarea peisajului, astfel:
a) în categoriile funcţionale 1.5.c şi 1.5.f se încadrează arboretele rezervaţii naturale
şi monumente ale naturii constituite în scopul conservării unor habitate şi specii
naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, respectiv în scopul
conservării unor elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologicã,
ştiinţificã, peisagisticã deosebite. Managementul acestora este diferenţiat, în
funcţie de caracteristicile lor:
a1) când au o stare corespunzatoare obiectivelor pentru care a fost desemnată aria
naturală protejată, li se aplică un regim cu protecţie integrală (T I);
a2) când starea/structura ecosistemelor forestiere nu mai corespunde obiectivelor
pentru care a fost desemnată aria protejată se impun măsuri active de gospodărire
de tipul lucrărilor de conservare (TII);
b) pentru arboretele ce includ suprafeţe experimentale pentru cercetari forestiere de
durată încadrate în categoria funcţională 1.5.g se adoptă un management de
natură să conducă la realizarea obiectivelor pentru care au fost constituite,
recomandat în tema de cercetare;
c) pentru arboretele destinate ocrotirii unor specii din faunã de interes pentru
conservare conform legislatiei in vigoare incadrate in categoria functionala 1.5.i
se impuse un regim de conservare (TII) fiind permise masuri de management
active doar pentru asigurarea continuitatii ecosistemului forestier existent in
situatia in care aceasta este periclitata.
d) pentru padurile naturale, cu structuri de valoare deosebită incadrate in categoria
functionala 1.5.n se impuse un regim de conservare (TII) fiind permise masuri de
management active pentru realizarea /ameliorarea unor structuri apropiate de cele
specifice ecosistemelor naturale.
e) în cazul ecosistemelor forestiere rare, ameninţate sau periclitate încadrate în
categoria funcţională 1.5.o şi al ariilor protejate din cadrul reţelei ecologice
Natura 2000 încadrate în categoriile funcţionale 1.5.p şi 1.5.q se vor proiecta
60
măsuri de gospodărire care să favorizeze menţinerea stării lor de conservare,
corespunzătoare intensităţii funcţionale a tipurilor TII, TIII sau TIV.
f) În cazul parcurilor naţionale, în regim de conservare se gospodăresc arboretele
incluse în zone de conservare durabilă din primul rand de parcele limitrofe zonei
de protectie stricta /integrală potrivit zonării interne a ariei naturale protejate
precizată în planul de management - I.5.e.
g) În rezervaţii ale biosferei se constituie zone de protecţie cu regim de gospodărire
similar – zone tampon – în care arboretele se încadrează în categoria funcţională 1.5.s.
(8) Pădurile din arii protejate în care, în vederea realizării obiectivelor de
management şi potrivit structurii lor actuale, se recomandă tratamente intensive care să
favorizeze menţinerea stării lor de conservare, se încadrează în categoriile funcţionale:
1.5.g., 1.5.l., 1.5.o., I.5.p., 1.5.q., 1.5.s., şi 1.5.t.; in privinţa regimului de gospodărire,
trebuie să se aibă în vedere că, în toate cazurile, obiectivele de ordin ecologic şi social
au prioritate faţă de cele de ordin economic.
(9) În pădurile situate în afara zonelor cu protecţie strictă, a celor de protecţie
integrală şi a celor de magement durabil/conservare durabilă din parcurile naţionale şi
naturale se constituie zone de dezvoltare durabilă prin încadrarea în categoriile
funcţionale: 1.5.m.si 1.5.u
(10) În cazurile în care siturile de importanţă comunitară se suprapun peste arii
protejate de interes naţional, se fac următoarele precizări:
a) dacă siturile se suprapun peste arii naturale protejate cu regim de protectie mai
restrictiv, în zonele de suprapunere se va adopta regimul de protectie mai restrictiv;
prin urmare, se consideră prioritară funcţia care impune cele mai mari
exigenţe/restricţii în gospodărirea ariei protejate respective, menite să conducă la
realizarea obiectivelor stabilite prin planul de management;
b) măsuri de gospodărire corespunzătoare tipului funcţional III se vor proiecta în
cazul în care siturile se suprapun peste zonele de management durabil/conservare
durabilă din parcuri naţionale şi naturale precum şi peste peste zonele de
reconstrucţie ecologică din rezervaţii ale biosferei;
c) măsuri de gospodărire corespunzătoare tipului funcţional IV se vor proiecta în
cazurile în care siturile se suprapun peste zonele de dezvoltare durabilă din ariile
naturale protejate;
d) în cazul în care situl Natura 2000 se suprapune peste o pădure cu funcţii de
protecţie, la stabilirea funcţiei prioritare se vor avea în vedere tipurile funcţionale în
care se încadrează întregul complex de funcţii atribuite arboretelor;pentru categoria
funcţională care evidenţiază destinaţia pădurii ca sit Natura 2000 se va lua în
considerare tipul funcţional IV;
e) în cazul în care situl Natura 2000 se suprapune peste o pădure cu funcţii de
producţie, măsurile de management se vor înscrie în cele recomandate la tipul IV.
Art. 56. – (1) Sunt supuse regimului de ocrotire integrală rezervaţiile ştiinţifice,
pădurile seculare virgine şi pădurile monumente ale naturii si cele destinate conservării
resurselor genetice.

61
(2) În ariile protejate de interes naţional complexe, cum sunt parcurile naţionale,
parcurile naturale şi rezervaţii ale biosferei, pădurile supuse regimului de ocrotire
integrală sunt incluse în zonele cu protecţie strictă .
(3) În zonele de ocrotire integrala sunt numai activităţi de cercetare ştiinţifică, de
educaţie şi de turism controlat, cu limitările impuse de planurile de management, cu
acordul Academiei Române şi al administratorului, nefiind permise nici un fel de
activităţi de exploatare a resurselor naturale sau alte intervenţii silviculturale.
(4) Păduri supuse regimului de conservare deosebită sunt rezervaţiile naturale,
pădurile naturale cu structuri de valoare deosebită care nu au fost considerate păduri
virgine, şi pădurile de protecţie a monumentelor naturii.
(5) În ariile protejate de interes naţional complexe, cum sunt parcurile naţionale,
parcurile naturale şi rezervaţii ale biosferei, aceste pădurile gospodărite în regim de
conservare sunt incluse în zonele cu protecţie integrală; pentru aceste păduri se adoptă
un regim corespunzător tipului funcţional I, măsurile de gospodărire având un pronunţat
caracter conservativ, de protecţie ecologică şi socială, intervenţii gospodăreşti cu
caracter silvic se pot face numai în scopul conservării caracterului natural al
ecosistemelor, pentru menţinerea habitatelor în vederea protejãrii anumitor specii,
grupuri de specii sau comunitãţi biotice care constituie obiectul protecţiei, în baza
aprobãrii autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului
(6) In pădurile gospodărite în regim de conservare pe lângă activităţile ştiinţifice,
de cercetare şi de ecoturism, cu aprobarea autorităţii publice centrale responsabile
pentru protecţia mediului şi în baza aprobãrii autoritãţii publice centrale care rãspunde
de silviculturã, sunt admise:
a) intervenţii în scopul reconstrucţiei ecologice a ecosistemelor naturale şi al
reabilitãrii unor ecosisteme necorespunzãtoare sau degradate;
b) acţiuni de prevenire a înmulţirii în masã a dãunãtorilor forestieri, care nu necesitã
extrageri de arbori, şi acţiunile de monitorizare a acestora;
c) acţiuni de combatere a înmulţirii în masã a dãunãtorilor forestieri, care necesitã
evacuarea materialului lemnos din pãdure, în cazul în care apar focare de înmulţire;
d) acţiunile de înlãturare a efectelor unor calamitãţi ;
e) intervenţii pentru localizarea rapidă şi stingerea incendiilor.
(7) Pădurile pentru care se adoptă un regim de gospodărire durabilă
corespunzător tipurilor funcţionale III şi IV sunt păduri de protecţie a ariilor naturale
protejate; in parcurile naţionale, parcurile naturale şi rezervaţii ale biosferei, aceste
păduri sunt incluse în zone de conservare durabilă, de management durabil şi de
reconstrucţie ecologică.
(8) In pădurile incluse în zona de conservare durabilă se vor aplica tratamente cu
grad mare de intensivitate, care promovează regenerarea naturală a arboretelor, cu
respectarea restricţiilor impuse de planurile de management al parcurilor.
(9) In pădurile incluse în zona de conservare durabila, pe lângă activităţile
ştiinţifice, de cercetare şi de ecoturism, cu aprobarea autorităţii publice centrale

62
responsabile pentru protecţia mediului şi în baza aprobãrii autoritãţii publice centrale
care rãspunde de silviculturã, sunt admise:
a) intervenţiile pentru menţinerea habitatelor în vederea protejãrii anumitor specii,
grupuri de specii sau comunitãţi biotice care constituie obiectul protecţiei
intervenţiile în scopul reconstrucţiei ecologice a ecosistemelor naturale şi al
reabilitãrii unor ecosisteme necorespunzãtoare sau degradate;
b) acţiunile de înlãturare a efectelor unor calamitãţi, cu acordul
administraţiei/custodiei ariei naturale protejate;
c) activitãţi tradiţionale de utilizare a unor resurse regenerabile, în limita capacitãţii
productive şi de suport a ecosistemelor, prin tehnologii cu impact redus, precum
recoltarea de fructe de pãdure, de ciuperci şi de plante medicinale, cu respectarea
normativelor în vigoare ;
d) activitãţile de protecţie a pãdurilor, acţiunile de prevenire a înmulţirii în masã a
dãunãtorilor forestieri, care necesitã evacuarea materialului lemnos din pãdure;
(10) In pădurile din parcuri naţionale, în zonele de conservare durabilă, pot fi
aplicate:
a) lucrãri de îngrijire şi conducere a arboretelor;
b) tratamente care promoveazã regenerarea pe cale naturalã a arboretelor:
tratamentul tãierilor de transformare spre grãdinãrit, tratamentul tãierilor grãdinãrite
şi cvasigrãdinãrite, tratamentul tãierilor progresive si succesive clasice sau în
margine de masiv;
c) intervenţii specifice lucrãrilor speciale de conservare, cu accent pe promovarea
regenerãrii naturale şi fãrã extragerea lemnului mort, cu excepţia cazurilor în care se
manifestã atacuri de dãunãtori ai pãdurii ce se pot extinde pe suprafeţe întinse, în
primul rând de parcele întregi limitrofe zonelor cu protecţie strictã sau integralã;
d) intervenţii pentru menţinerea habitatelor în vederea protejãrii.
(11) In pădurile din parcuri naturale, în zonele de management durabil, pot fi
aplicate:
a) lucrãri de îngrijire şi conducere a arboretelor;
b) aplicarea de tratamente silvice care promoveazã regenerarea pe cale naturalã a
arboretelor: tratamentul tãierilor de transformare spre grãdinarit, tratamentul tãierilor
grãdinãrite şi cvasigrãdinãrite, tratamentul tãierilor progresive clasice sau în margine
de masiv, tratamentul tãierilor succesive clasice sau în margine de masiv, tratamentul
tãierilor în crâng, în salcâmete şi în zãvoaie de plop şi salcie; in cazul arboretelor de
plop euramerican se poate aplica şi tratamentul tãierilor rase în parchete mici, iar în
arboretele de molid, tãieri rase pe parchete de maximum 1 hectar;
c) activitãţi de vânãtoare şi activităţi de pescuit sportiv.
(12) In pădurile din ariile naturale protejate, în zonele de dezvoltare durabilă, pot fi
aplicate:
a) lucrãri de îngrijire şi conducere a arboretelor ; tratamentul tãierilor de
transformare spre grãdinãrit, tratamentul tãierilor grãdinãrite şi cvasigrãdinãrite,
tratamentul tãierilor progresive clasice sau în margine de masiv, tratamentul tãierilor
succesive clasice ori în margine de masiv, tratamentul tãierilor în crâng în salcâmete

63
şi zãvoaie de plop şi salcie; in zonele de dezvoltare durabilã din parcurile naţionale
se pot aplica tratamentul tãierilor rase în arboretele de molid pe suprafeţe de
maximum 1 hectar, precum şi tratamentul tãierilor rase în parchete mici în arboretele
de plop euramerican;
b) activitãţi de exploatare a resurselor minerale neregenerabile, dacã aceastã
posibilitate este prevãzutã în planul de management al parcului şi dacã reprezintã o
activitate tradiţionalã;
c) activitãţi de vânãtoare, în zonele de dezvoltare durabilã din parcurile naturale;
d) activitãţi de pescuit sportiv, industrial şi pisciculturã;
(13) Prin aplicarea tratamentelor se are în vedere menţinerea sau realizarea unor
structuri polivalente, pe cât posibil apropiate celor specifice ecosistemelor naturale, dar
cu particularităţile impuse de necesitatea exercitării funcţiilor prioritare atribuite
arboretelor; in toate cazurile, prin măsurile aplicate, se va acorda o atenţie deosebită
menţinerii şi ameliorării condiţiilor de mediu, prin respectarea limitelor de intervenţii
impuse de amenajament şi prin aplicarea de tehnologii de exploatare/regenerare care să
asigure protecţia seminţişurilor şi arborilor rămaşi şi să nu afecteze calitatea solului şi a
apei, inclusiv prin interzicerea utilizării oricăror substanţe chimice nocive.
(14) În situaţia în care, în spaţiul pădurii se desfăşoară tradiţional obiceiuri şi
sărbători locale, există locuri de pelerinaj sau comunităţi religioase, mănăstiri declarate
monumente istorice sau culturale, suprafeţele respective vor fi identificate ca atare şi
delimitate pe hărţi, iar intervenţiile propuse vor avea în vedere realizarea şi menţinerea
caracteristicilor structurale ale pădurii corespunzătoare şi asigurarea unui cadru natural
adecvat; se va evita propunerea unor lucrări care să determine schimbări bruşte sau de
mare amploare ale peisajelor din imediata apropiere a acestor obiective.
(15) În funcţie de situaţia socio-economică a zonei, în pădurile din arii naturale
protejate situate afara zonelor de protecţie strictă, a celor de protecţie integrală şi a celor
de conservare specială, se vor identifica pădurile de mare importanţă pentru asigurarea
necesităţilor de bază ale comunităţilor - hrană, subzistenţă; la proiectarea măsurilor de
gospodărire se vor avea în vedere cerinţele comunităţilor locale faţă de pădure, crearea
condiţiilor favorabile pentru accesul acestora, pe termen lung, la resursele şi serviciile
pădurii. În toate cazurile lucrările propuse vor urmări să contribuie la menţinerea
valorilor sociale, culturale, istorice, arheologice sau de mediu identificate pe parcursul
lucrărilor de amenajare.
(16) In suprafeţele strict protejate, in care există posibilitatea acumulării unor
cantităţi mari de materie organică inflamabilă se vor prevedea măsuri tehnice specifice
privind prevenirea şi combaterea incendiilor.
Art. 57. - Rezervaţiile seminologice nu sunt incluse la reglementarea procesului
de producţie lemnoasã - produse principale; prin amenajament se stabilesc taieri de
fructificatie, în raport cu prevederile din “Îndrumãrile tehnice pentru îngrijirea şi
conducerea rezervaţiilor seminologice”, cu referire specialã la: transformarea
arboretelor surse de seminţe în rezervaţii seminologice, starea lor fitosanitară, producţia
de seminţe şi modul lor de folosire, asigurarea integritãţii şi conservării lor.

64
Art. 58. - In categoria funcţională I.5.g.-Pãduri constituite în suprafeţe
experimentale de lungă durată, destinate cercetãrii ştiinţifice, se vor încadra păduri doar
în baza unor teme de cercetare/documentatii avizate de către Comisia Tehnică de
Avizare pentru Silvicultură, avându-se în vedere următoarele: constituirea lor ca unitãţi
amenajistice distincte, delimitate împreunã cu zonele de protecţie ce se impun şi
reprezentarea lor cartograficã, prezentarea listei temelor de cercetare, cu obiectivele
urmărite, rezultate obţinute, măsuri de valorificare a acestor rezultate.
Art. 59. – (1) Conservarea biodiversităţii este unul dintre obiectivele de
gospodărire prioritare avute în vedere la amenajarea tuturor pădurilor, care răspunde
cerinţelor unei gospodăriri durabile a pădurilor, contribuind la conservarea speciilor si
habitatelor naturale.
(2) Conservarea biodiversităţii vizează realizarea mai multor obiective ce conduc
la adoptarea următoarelor tipuri de măsuri/acţiuni:
a) măsuri generale favorabile biodiversităţii, urmărite la nivelul fiecărui arboret,
oricare ar fi funcţiile atribuite pe care acesta le îndeplineşte, respectiv unitatea de
gospodărire din care face parte;
b) măsuri specifice, urmărite la nivelul pădurilor cu rol de ocrotire a ecofondului si
genofondului forestier.
(3) Masurile generale prevazute la alin.(2) lit. a) sunt acele măsuri menite să
asigure conservarea diversitătii biologice la nivelul tuturor ecosistemelor forestiere în
vederea maximizării functiei ecoprotective prin conservarea diversitătii genetice si
specifice, si vizeaza:
a) promovarea cu prioritate a regenerarii naturale a arboretelor cu prilejul aplicării
tratamentelor silviculturale;
b) utilizarea de material genetic de provenienta locala, în cazul în care regenerarea
se realizeaza artificial;
c) constituirea de subparcele cu suprafeţe cât mai mari care să includă arbori din
aceeaşi specie şi populaţie şi de aceeaşi vârstă sau vârste apropiate;
d) conservarea ecotipurilor climatice, edafice, biotice prin includerea lor în
subparcele distincte şi stabilirea de ţeluri de gospodărire corespunzătoare;
e) mentinerea unui amestec bogat de specii la nivelul fiecărui arboret prin
promovarea tuturor speciilor adaptate condiţiilor staţionale locale, potrivit tipului
natural fundamental de pădure, în proporţii corespunzătoare ecologic şi
economic ce păstrează, din punct de vedere bogăţiei de specii, caracterul natural
al ecosistemelor.
f) extragerea speciilor alohtone cu ocazia aplicarii intervenţiilor silvotehnice,
atunci cand acestea devin invazive;
g) mentinerea subarboretului cu prilejul efectuării inervenţiilor silvotehnice, cu
excepţia situaţiilor în care afectează mersul regenerării în arboretele cuprinse în
planul decenal de recoltare a produselor principale sau dezvoltarea arboretelor
tinere;
h) protejarea arbuştilor în culturile înfiinţate pe terenuri degradate, în liziere sau
luminişurile din cuprinsul pădurii, unde speciile animale găsesc hrană şi adăpost;

65
i) mentinerea luminisurilor, poienilor si terenurilor pentru hrana faunei salbatice in
vederea conservarii biodiversitati paturii ierbacee, respectiv pastrarea unei
suprafete mozaicate;
j) pastrarea arborilor morti "pe picior" si "la sol" cu prilejul efectuării tăierilor de
regenerare şi a lucrărilor de îngrijire şi conducere;
k) pastrarea unor "arbori pentru biodiversitate" - buchete, grupe de arbori sau
porţiuni şi mai mari, reprezentative sub raportul biodiversităţii; aceste portiuni se
pot constitui şi ca subparcele distincte şi urmează a fi conduse până la limita
exploatabilitatii fizicei, urmând a fi apoi înlocuite, progresiv, cu altele cu prilejul
aplicării tăierilor de regenerare si este de dorit să fie cat mai disperste în
cuprinsul unităţii de gospodărire. Pot fi aleşi in acest scop, arbori care prezintă
deja putregai, scorburi, arbori cu lemn aflat într-un stadiu avansat de
descompunere. Nu se recomanda menţinerea acestor arbori în arboretele afectate
de factori destabilizatori, în care există deja arbori uscaţi, atacaţi de insecte,
vătămaţi de vânt şi zăpadă sau de vânat, răniţi prin aplicarea lucrărilor
silvotehnice.
l) realizarea unei structuri echilibrate pe clase de vârstă întrucât, fiecare clasă de
vârstă este însoţită de un anume nivel al biodiversităţii.
m) conducerea arboretelor la vârste mari potrivit exploatabilităţii tehnice care să
favorizeze adoptarea de cicluri lungi: faptul că într-o unitate de gospodărire cu
structură pe clase de vârstă echilibrată există arboretele exploatabile cu vârste
înaintate denotă un nivel ridicat al biodiversităţii.
n) protejarea habitatelor marginale/fragile -liziere, zone umede, păduri ripariene,
grohotisuri, stancarii- si a vegetatiei limitrofe, după caz, pentru mentinerea
conditiilor specifice in vederea protejarii biodiversităţii caracteristice acestor
suprafeţe;detalierea acestor măsuri de protejare se va regăsi la capitolul de
reglementare a procesului de productie.
o) individualizarea în subparcele aparte a elementelor remarcabile dintr-un arboret
si aplicarea unui regim de gospodărire favorabil protejării elementelor
respective şi a habitatului lor.

9.1.2 Măsuri specifice

(4) Masurile generale prevazute la alin.(2) lit. b) sunt acele măsuri menite să
asigure conservarea si/sau protectia valorilor de biodiversitate pentru care pădurilor
respective li s-a atribuit functii prioritare de protectie - subgrupa functională 1.5.
(5) Elemente ale biodiversităţii se inscriu în descrierea parcelară, cu referiri şi la
tipologia staţională şi la tipologia habitatelor naturale, urmarindu-se:
a) includerea în capitolul referitor la biodiversitate, a obiectivelor de protejat
-specii, habitate- inclusiv a unei liste cu elemente de biodiversitate prezente in
cadrul suprafetelor ce fac obiectul amenajarii;
b) evidentierea, in baza informatiilor transmise oficial de catre
administrator/custode/autoritate competenta, conform planurilor de management
aprobate, a suprafetelor, distribuţia şi abundenţa speciilor de interes deosebit
66
întâlnite în cuprinsul pădurii si stabilirea masurilor de gospodarire
corespunzatoare.
c) transpunerea in amenajament a măsurilor specifice de protecţie adoptate in baza
planurilor de management aprobate.
d) intocmirea "hartii biodiversitatii" care va cuprinde minim: limitele ariilor
naturale protejate, habitatele forestiere de interes conservativ; acolo unde sunt
disponibile, prin planurile de management al ariilor protejate in vigoare, si alte
informatii legate de distributia speciilor /altor habitate de interes conservativ,
acestea vor fi incluse in harta biodiversitatii.
Art. 60. – (1) Produsele nelemnoase din fondul forestier national sunt:
a) produsele cinegetice;
b) produsele salmonicole;
c) fructele de pãdure;
d) ciupercile comestibile;
e) plantele medicinale din flora spontanã;
f) resursele melifere;
g) seminţele forestiere;
h) rãşina;
i) furajele.
(2) Amenajamentul va cuprinde prevederi distincte pentru fiecare categorie de
resurse, pe baza datelor obţinute cu prilejul descrierii unitãţilor amenajistice, luând în
considerare şi informaţiile oferite de ocoalele silvice.
(3) Producţia cinegeticã se organizeazã pe fonduri cinegetice şi pe specii, în baza
bonitãţii fiecãrui fond şi a planului de recoltã ce se stabileşte anual si va cuprinde
informaţii statistice privind fondul de vânãtoare pe categorii de folosintã, terenurile
destinate hranei vânatului, bonitatea biotopului, construcţiile şi instalaţiile cinegetice,
efectivele reale, efectivele optime, factori care au frânat dezvoltarea vânatului, mãsurile
ce se impun pentru realizarea efectivelor optime, producţia posibilã, in situatia in care
suprafata fondului forestier se suprapune peste un fond de vanatoare; se elaboreaza la
nivel de studiu general.
(4) Producţia salmonicolã se organizeazã în amenajament în cadrul unui ocol
silvic, pe fonduri de pescuit, acestea cuprinzând apele curgãtoare, lacurile alpine şi de
acumulare şi iazurile din fondul forestier, prevãzute în actul normativ în vigoare: in
amenajament se vor prezenta informaţii privind caracteristicile fondurilor de pescuit;
producţia actualã şi cea optimã; lucrãri de amenajare necesare; lungimea fondului de
pescuit aptã pentru dezvoltare; numãrul puieţilor de introdus anual; situaţia
pãstrãvãriilor actuale şi posibilităţi de dezvoltare; măsuri de protecţie a izvoarelor, a
malurilor râurilor şi a versanţilor; măsuri de evitare a poluărilor de orice fel etc.
(5) În amenajament se va estima potentialul ecosistemelor forestiere pentru
fructele de padure din flora spontanã, cât şi cele din culturile speciale realizate în fondul
forestier; se au în vedere: a) arbuşti fructiferi cu pondere mare - zmeur, afin negru, afin
roşu, mãr, măceş, cãtinã albã, corn, coacãz negru;
b) arbuşti fructiferi cu pondere mijlocie-porumbar, alun, pãducel;

67
c) arbuşti fructiferi cu pondere micã -coacãz de munte, coacãz roşu, coacãz auriu, agriş,
cireş pitic, cãlin, soc negru, soc roşu, rãchiţele, mãceş de munte, afin brumãriu,
moşmon, drãcilã, sãlcioarã, ienupãr.
Prin amenajamentul silvic se vor identifica suprafeţele şi cantitãţile recoltate din
fondul forestier de pe care s-au recoltat anterior şi de pe care este posibilã continuarea
recoltelor şi în deceniul care urmeazã si se va studia posibilitatea sporirii producţiei,
inclusiv în culturi de arbuşti fructiferi cu soiuri selecţionate, fãrã a se recurge la defrişări
de arborete.
(6) În amenajament se va estima potentialul ecosistemelor forestiere pentru
urmãtoarele ciuperci comestibile:
a) ciuperci cu o mare pondere pentru consum -hrib, gãlbiori, ghebe, mănătărci, crãiţã,
ciuciuleţi, vineţicã;
b) ciuperci cu o pondere redusã - ciuperca de bãlegar, hribul negru, râşcovi, iuţari.
(7) Studiul resurselor melifere cuprinde:
a) determinarea speciilor melifere şi a suprafeţei pe care o ocupã;
b) perioadele şi durata înfloririi şi numãrul de familii posibil de instalat, pe culesuri.
c) principalele specii melifere care se vor avea în vedere şi care se vor promova în
compoziţia - ţel - salcâmul, teiul, salcia, paltiniul, precum şi arbuştii: zmeurul, afinul,
cãtina roşie, cãtina albã, lemnul câinesc, cornul, mãceşul, pãducelul, porumbarul,
amorfa, sãlcioara, socul şi plante ca: zburãtoarea, flora de baltã.
(8) La organizarea prin amenajament a producţiei de rãşinã se vor avea în vedere
urmãtoarele:
a) sursa principalã de rãşinoase o constituie arboretele de pin negru şi pin silvestru,
situate pe terenuri cu înclinări sub 30g, aflate în grupa a II-a funcţionalã, precum şi
arboretele la care rezinajul a început înaintea amenajãrii;
b) planul de recoltare de rãşinã va cuprinde numai arborete de pin care urmeazã sã fie
exploatate în urmãtorii 10 ani, incluse în planul decenal.
(9) În vederea lãrgirii şi modernizãrii bazei de materii prime pentru împletituri se
vor analiza în primul rând rãchitãriile artificiale şi apoi, distinct, cele naturale existente,
pe loturi de culturã şi centralizat pe ocol silvic. Se vor prezenta suprafeţele noi
identificate în acest scop. Pe ocol se va prezenta, de asemenea, producţia actualã în tone
pe an şi hectar de nuiele de rãchitã, precum şi estimãri pentru deceniul viitor, cu referire
atât la rãchitãriile existente, cât şi la cele propuse.
(10) Materia prima pentru:
a) tananţi se obtine din coaja de stejar, gorun, gârniţã, molid, salcie, mesteacãn, lemnul
de stejar, conurile de molid, frunzele de scumpie şi cãtinã roşie, gale.
b) pentru industria uleiurilor vegetale, se obtine din arborii şi arbuştii fructiferi
existenţi; seminţele de rãşinoase - îndeosebi de molid şi jneapãn, jirul, ghinda,
seminţele de carpen, salcâm, acerinee, tei, sâmburoase - îndeosebi cireş, vişin,
corcoduş; muguri de plop şi de mesteacãn; cetinã de molid, brad şi alte rãşinoase.
În privinţa materiei prime pentru coloranţi se vor avea în vedere materiile prime
cerute de piaţã.
(11) La stabilirea cantitãţilor de seminţe ce se pot recolta anual, se vor lua în
considerare rezervaţiile seminologice, plantajele, precum şi alte surse din fondul
68
forestier privind seminţele destinate consumului pentru furajarea animalelor şi folosinţe
industriale.
(12) În amenajament vor fi luate în considerare şi alte produse ale pãdurii cum
sunt: plante medicinale şi aromatice; pomi de iarnã; furaje; plante ornamentale.
Art. 61. – (1) Starea de sănătate a pădurilor se prezintă pe baza informaţiilor din
reţeaua naţională de sondaje a monitoringului forestier, inventarul forestier national
precum şi pe baza datelor înregistrate cu ocazia descrierii parcelare.
(2) Pentru caracterizarea stării de sănătate se au în vedere următorii indicatori :
a) Vătămarea fiziologică a arboretelor, care este reflectată în principal, de
proporţia arborilor cu defoliere - pierdere de ace sau frunze - mai mare de 25%,
respectiv de procentul arborilor încadraţi în clase de defoliere 2-4; evoluţia vătămărilor
se prezintă cel puţin pe ultimii 5 ani.
b) Vătămarea fizică a arboretelor, care se stabileste de proiectant, cu ocazia
descrierii parcelare si se exprimă prin proporţia arborilor cu vătămări cauzate de:
incendii, poluare, vânat şi animale mari; insecte foliare şi xilofage; ciuperci foliare şi
xilofage; agenţi abiotici - vânt, zăpadă, ger, grindină;
Art. 62. – (1) Pentru creşterea eficacităţii funcţionale a pădurilor, prin
amenajament se vor prevedea măsuri pentru asigurarea stabilităţii ecologice a fondului
forestier, iar în cazul constatării unor importante deteriorări, acţiuni de reconstrucţie
ecologică; se vor avea în vedere:
a) protecţia împotriva doborâturilor şi rupturilor produse de vânt şi zăpadă;
b) protecţia împotriva incendiilor;
c) protecţia împotriva bolilor şi dăunătorilor;
d) măsuri de gospodărire a pădurilor cu fenomene de uscare anormală;
e) măsuri de gospodărire a pădurilor afectate de poluare industrială.

Art. 63. –(1) Protecţia împotriva doborâturilor şi rupturilor produse de vânt şi


zăpadă se va realiza printr-un ansamblu de măsuri ce vizează atât mărirea rezistenţei
individuale a arboretelor periclitate, cât şi asigurarea unei stabilităţi mai mari a
întregului fond forestier. În acest scop, se vor studia toate documentele de arhivă
referitoare la aceste adversităţi şi se va efectua o cartare a arboretelor periclitate, pe
baza informaţiilor culese pe teren şi a unui sistem unitar de clasificare.
(2) Pentru pădurile situate în staţiuni cu grad ridicat de periculozitate, se
recomanda:
a) compoziţii - ţel apropiate de cele ale tipului natural - fundamental, incluzând şi
forme genetice caracterizate printr-o mare capacitate de rezistenţă la vânt şi zăpadă; in
acest scop se va sublinia necesitatea promovării provenienţelor locale care au format
biocenoze stabile la adversităţi;
b) constituirea de benzi de protecţie formate din specii rezistente;
c) împădurirea tuturor golurilor formate în arborete şi împlinirea consistenţei
arboretelor cu densităţi subnormale, folosind specii mai rezistente la vânt şi zăpadă -
fag, brad, paltin., în molidişuri;

69
d) aplicarea de tratamente care să asigure menţinerea sau formarea de arborete cu
structuri rezistente la adversităţi - tratamentul tăierilor în margine de masiv, tăieri rase
în benzi înguste, alăturate succesiv, în molidişuri;
e) deschideri de linii de izolare între grupe de arborete;
f) formarea de margini de masiv rezistente;
g) corelarea posibilităţii de produse principale cu particularităţile tratamentelor
prescrise;
h) parcurgerea arboretelor cu lucrări de îngrijire adecvate - degajări şi curăţiri
puternice în tinereţe; rărituri slabe în arboretele trecute de 40 de ani, dar neparcurse
anterior cu lucrări de îngrijire corespunzătoare;
i) diminuarea pagubelor pricinuite de vânat, păşunat, recoltarea lemnului, astfel
încât să se reducă proporţia arborilor cu rezistenţă scăzută la adversităţi;
j) efectuarea de împăduriri cu material de împădurire genetic ameliorat pentru
rezistenţa lor la adversităţi şi folosind scheme mai rare;
k) în molidişuri se vor proiecta succesiuni de tăieri, orientate împotriva direcţiei
vânturilor frecvente şi periculoase, prevăzându-se concomitent toate măsurile de
consolidare arătate mai sus.
l) in vecinătatea golurilor alpine şi în zonele frecvent afectate de vânturi
puternice, se vor păstra permanent benzi de pădure de lăţimi variate - 50-300 m- ,
funcţie de relief şi de structura arboretelor respective, în scopul protejării arboretelor.
Art. 64. –(1) Protecţia împotriva incendiilor se realizează, în primul rând, prin
stabilirea unei reţele de linii parcelare principale, a căror deschidere şi întreţinere
constituie o obligaţie pentru ocoalele silvice, amplasata cu prioritate în zonele expuse
unor perioade mai îndelungate de uscăciune şi în pădurile de răşinoase, in special pe
culmile principale în pădurile de munte şi de coline şi orientându-se perpendicular pe
direcţia vântului dominant în regiunea de câmpie.
(2) În interiorul zonelor cu risc ridicat de incendiu se vor proiecta poteci sau
drumuri de pămînt care să asigure o accesibilitate uşoară şi o deplasare rapidă a
echipelor de intervenţie, atunci când se semnalează vreun început de incendiu.
(3) Arboretele trecute de 20 de ani, foarte puternic afectate de incendii, vor fi
încadrate în prima urgenţă de regenerare, urmând a fi incluse în planul de recoltare.
(4) Arboretele exploatabile încadrate în gradele de vătămare II şi III vor fi incluse
în urgenţa a II-a de regenerare, iar restul arboretelor incendiate vor fi redresate prin
lucrări de îngrijire şi împăduriri, în care scop vor fi incluse în planul lucrărilor de
îngrijire a arboretelor sau în planul lucrărilor de regenerare.
Art. 65. –(1) În scopul protecţiei fondului forestier împotriva dăunătorilor şi
bolilor se vor întreprinde acţiuni cu caracter informativ, prin:
a) depistarea pe teren a focarelor de dăunători şi a agenţilor patogeni, efectuând
atente observaţii cu prilejul descrierii unităţilor amenajistice;
b) analizarea datelor existente în arhiva tehnică şi în evidenţele curente ale
ocolului silvic;
c) documentări în literatura de specialitate referitoare la protecţia pădurilor în
zona respectivă.

70
(2) Prin amenajament se va prezenta dinamica dăunătorilor şi bolilor, precum şi
măsurile de combatere aplicate, cu arătarea eficacităţii acestora.
(3) Pentru pădurile constituite din arborete ce prezintă fenomene de uscare,
arborete puternic destructurate sub raport ecologic, respectiv în arborete artificiale,
arborete realizate cu specii forestiere scoase din arealul lor natural de vegetaţie, arborete
pure realizate în locul unor arborete amestecate, arborete cu arbori proveniţi din lăstari,
arboretele aflate sub influenţa poluării industriale, arborete debilitate prin incendii,
păşunat excesiv, se realizeaza analize detaliate.
(4) In vederea asigurarii unei stări fitosanitare corespunzătoare prin amenajament
se vor recomanda atât măsuri preventive cât şi măsuri de combatere a dăunătorilor şi
bolilor, atunci când aceste adversităţi depăşesc limitele capacităţii de suport a
ecosistemelor respective.
(5) În privinţa măsurilor preventive, se are în vedere:
a) conservarea arboretelor de tip natural, pluriene, etajate şi amestecate;
b) promovarea de specii forestiere şi forme genetice rezistente;
c) menţinerea arboretelor la densităţi normale;
d) împădurirea golurilor;
e) protejarea subarboretului şi, la nevoie, introducerea lui;
f) efectuarea în mod corespunzător a întregului sistem de lucrări de îngrijire a
arboretelor;
g) protecţia tulpinilor arborilor împotriva vânatului şi a daunelor aduse în
procesul de exploatare;
h) protecţia plantaţiilor şi seminţişurilor;
i) protejarea populaţiilor de păsări folositoare, a furnicilor din genul Formica;
j) interzicerea păşunatului;
k) raţionalizarea accesului în pădure;
l) trecerea în regimul codrului a arboretelor provenite din lăstari.
(6) În privinţa redresării stării anormale a ecosistemelor sub raport fitosanitar, se
propun măsuri de combatere biologică şi integrată, bazate pe îmbinarea armonioasă a
măsurilor silviculturale şi ecologice şi cele specifice protecţiei pădurilor, folosind în
principal substanţe selective biodegradabile şi cu toxicitate redusă.
(7) Arboretele foarte puternic afectate de dăunători şi boli, care nu mai pot fi
redresate sub raport fitosanitar prin lucrări de combatere şi de cultură şi care prezintă o
stare fitosanitară necorespunzătoare care impune exploatarea lor în termen scurt, vor fi
încadrate în prima urgenţă de regenerare, indiferent de vârstă; regenerarea acestora se
va face prin tratamente adecvate, evitându-se pe cât posibil tăierea rasă.
(8) Pentru amenajarea pădurilor de interes deosebit - ale unităţilor de cercetare şi
învăţământ, situate în zone de recreare, păduri de stejari de mare valoare -, precum şi a
celor puternic afectate de dăunători şi boli sau cu evoluţii imprevizibile ale stării
fitosanitare, depistarea şi prognoza dăunătorilor şi, mai ales, definitivarea sistemului de
măsuri preventive şi de combatere se va face, după caz, cu participarea nemijlocită sau
cu colaborarea specialiştilor din domeniul entomologiei şi fitopatologiei forestiere.

71
Art. 66. –(1) Prin uscare anormalã se înţelege prezenţa în arborete, în sezon de
vegetaţie, a unui numãr de arbori predominanţi şi dominanţi uscaţi sau în curs de
uscare, într-o proporţie care depãşeşte cota normalã a eliminãrii naturale, si anume:
a) 10% în arboretele cu vârste de pânã la 50 de ani;
b) 7% din cele cu vârsta cuprinsã între 51 şi 90 ani;
c) 5% în arboretele cu vârste de peste 90 ani.
(2) La amenajarea pãdurilor cu fenomene de uscare anormalã, pe baza
procentelor prevazute la art. (1), a cartării pe grade de vătămare din amenajamentul
expirat şi a altor evidenţe de la ocol, se realizeaza o clasificare a arboretelor pe grade de
uscare; prevederile amenajamentului silvic referitoare la ameliorarea şi refacerea
arboretelor afectate de uscare vor fi diferenţiate în raport cu specia principală şi cu
intensitatea fenomenului.
(3) In cazul arboretelor de stejari cu fenomene de uscare, pentru prevenirea
amplificãrii acestui fenomen şi a apariţiei lui în alte pãduri de stejari, se vor recomanda
mãsuri preventive, aplicându-se cu stricteţe prevederile din normele şi îndrumãrile
tehnice silvice specifice.
(4) In cazuri speciale, stabilirea vârstei exploatabilitãţii se face cu luarea în
considerare a fenomenului de uscare, efectuându-se mãsurãtori privind dinamica
creşterilor pentru a evidenţia eventualele tendinţe de scãdere a acestora; in asemenea
situaţii se vor putea propune vârste ale exploatabilitãţii mai mici decât cele precizate în
anexa nr. 7.
(5) In arboretele de brad cu uscãri anormale, mãsurile de prevenire şi de
ameliorare şi refacere se vor axa cu prioritate pe împãdurirea golurilor, lucrãri de
îngrijire şi aplicarea de tratamente intensive -tratamentul codrului grãdinãrit şi
tratamentul tãierilor cvasigrãdinãrite- prin care sã se formeze arborete pluriene şi
amestecate.
(6) In cazul culturilor de pini şi plopi selecţionaţi afectate de fenomenul de uscare
anormalã se va adopta soluţia ameliorãrii prin lucrãri de îngrijire, refacerii sau
substituirii, în funcţie de gradul de uscare şi bonitatea staţiunii.
(7) Culturile de pini afectate de uscare situate în staţiuni favorabile stejarilor sau
fagului, vor fi substituite cu aceste specii, adaptând metoda de regenerare
corespunzãtoare; culturile de plopi selecţionaţi înfiinţate în staţiuni favorabile
stejãretelor sau a unor şleauri ori zãvoaie valoroase vor fi înlocuite cu noi culturi bazate
pe folosirea speciilor corespunzãtoare tipului de pãdure natural fundamental.
(8) Amenajarea pãdurilor cu fenomene de uscare, care ridicã probleme deosebite,
se realizeaza cu asistenţa tehnicã a specialiştilor din institute de cercetãri şi învãţãmânt
superior de profil.
Art. 67. –(1) Pentru asigurarea unor raporturi principiale şi eficiente între
ocoalele silvice şi cele de exploatare a pădurilor, sub raportul menţinerii integrităţii
arboretelor se impune realizarea unei reţele corespunzătoare de instalaţii pentru
colectarea, recoltarea şi transportul lemnului precum şi stabilirea de tehnologii adecvate

72
exigenţelor sporite ale unei silviculturi ce promovează într-un grad maxim regenerarea
pe cale naturală a arboretelor.
(2) In procesul de elaborare a amenajamentelor silvice se obţin din faza lucrărilor
de teren şi se stabilesc în elaboratul final o serie de elemente necesare pentru orientarea
personalului tehnic din cadrul ocoalele silvice în activităţile ce le întreprind pentru
evaluarea şi amplasarea volumului lemnos si pentru respectarea riguroasă a regulilor
silvice cu privire la exploatarea şi valorificarea lemnului.
Art. 68. –(1) Instalatiile de transport sunt:
a) drumurile de colectare - linii de colectare şi drumuri de coastă;
b) căi permanente de transport.
(2) Liniile de colectare la drumurile de coastă se amplasează, acolo unde este
posibil, în funcţie de felul mijloacelor de colectare, de condiţiile de relief, de sensul de
gravitaţie a materialului care se recoltează.
(3) Drumurile de coastă se amplasează, de regulă, la intervale de 500-600 m, cu
respectarea parametrilor de proiectare, ţinând seama de formele geometrice ale
secţiunilor de exploatare, de direcţiile de scurgere, precum şi de volumul materialului
de exploatat.
(4) Căile permanente de transport se tratează la nivel de studiu de amplasament,
amenajamentul cuprinzând date privind:
a) dotarea existentă a pădurilor cu căi permanente de transport - drumuri auto
forestiere, căi ferate forestiere, drumuri publice sau drumuri aparţinând altor sectoare
economice;
b) necesităţile de dezvoltare a reţelei de transport existente;
c) accesibilitatea suprafeţei pădurilor şi a posibilităţii pe natură de produse, în
raport cu dotarea existentă şi cea de la finele deceniului de aplicare a amenajamentului.
(5) Un arboret este considerat accesibil dacă distanta medie de colectare a
lemnului este mica de 1,2 km de o cale de transport permanentă.
(6) Gradul de accesibilitate a pădurii şi a posibilităţii anuale se determina în
funcţie de distanţa medie de colectare a lemnului - 1,2 km- de la centrul de greutate al
fiecărei subparcele la calea permanentă de transport, stabilită pe hărţi şi ţinând seama de
scurgerea naturală a materialului lemnos şi configuraţia terenului.
(7) Analiza reţelei instalaţiilor de transport se face pentru fiecare unitate de
amenajament, iar redactarea se prezintă în studiul general pe ocol.
(8) Instalaţiile de transport existente se înregistrează cu lungimea, suprafaţa şi
valorea lor de inventar; drumurile publice şi cele aparţinând altor sectoare economice se
înregistrează cu lungimea acestora din interiorul pădurii sau cu lungimea care
deserveşte strict pădurea.
(9) Propunerile de dezvoltare a reţelei de transport existente va viza, într-o primă
fază, reducerea distanţei de scos apropiat la 1,2 km, situatie in care, prin amenajamentul
silvic se prevad, cu prioritate, căi de transport axiale, bazate pe cât posibil pe reţeaua
hidrografică în pădurile de deal şi munte şi pe liniile parcelare şi somiere în pădurile de
câmpie şi coline joase cu parcelar geometric, astfel încât fiecare parcelă să aibă, de
regulă, acces direct la o cale permanentă de transport.

73
(10) Pentru instalaţiile forestiere de transport necesare în primul deceniu se
determină traseele posibil de realizat, lungimea şi valoarea de investiţie ale acestora.
(11) Amenajamentul silvic va prezenta dinamica accesibilităţii fondului forestier
şi a posibilităţii pădurilor în raport cu dinamica dotării pădurilor respective cu căi
permanente de transport.
(12) Reţeaua căilor de transport existente, publice şi forestiere, precum şi cele
propuse se prezintă pe harta amenajistică a unităţii de producţie şi pe harta de ansamblu,
pe ocol.
Art. 69. –(1) În concordanţă cu soluţiile tehnice precizate prin planul de recoltare
a produselor principale şi planul lucrărilor de îngrijire, se impune adoptarea, prin
amenajament, a unor tehnologii adecvate de recoltare, colectare şi transport ale
lemnului; aceste tehnologii se vor referi la metodele de colectare a arborilor ce se
exploatează anual - sub formă de arbori şi părţi de arbori sau în trunchiuri şi catarge- .
precum şi la zonele de corhănire, colectare cu atelaje, funiculare sau tractoare cu troliu.
(2) In vederea evitării vătămării seminţişurilor şi a arborilor rămaşi, precum şi a
degradării solului se vor prevede restricţii.
Art. 70. –(1) Planul construcţiilor forestiere include toate construcţiile silvice cu
caracter permanent, existente şi necesare a se construi, referitoare la cultura, exploatarea
forestieră şi gospodărirea cinegetică, construcţii pentru salmonicultură, pentru
valorificarea altor produse ale pădurii.
(2) La alegerea amplasamentului construcţiilor forestiere se va urmări: să fie în
imediata apropiere a obiectivului ce se gospodăreşte; să fie, pe cât posibil, în apropierea
unui centru social; să permită integrarea economică a utilităţilor.
(3) Planul construcţiilor forestiere va fi definitivat în urma constatărilor de
avizare prealabilă a soluţiilor din amenajament; in acest plan vor fi trecute date
privitoare la construcţiile existente şi la cele ce urmează a se construi, privitoare la:
natura construcţiei, unitatea amenajistică în care se află sau urmează a fi construită,
suprafaţa clădită, materialele din care este făcută sau se va face construcţia, starea
construcţiilor existente, tipul clădirii etc.

Art. 71. –(1) Prelucrarea informaţiilor în procesul de elaborare a


amenajamentului silvic se realizeaza cu ajutorul unui program informatic, finatat si
realizat de catre autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura si pus gratuit
la dispozitia unitatilor specializate pentru elaborarea amenajamentelor silvice, autorizate
in conditiile legii.
(2) Informaţiile de intrare în sistem sunt cele obţinute în faza de teren şi
înregistrate în formularele de descriere a unităţilor amenajistice;la înscrierea
informaţiilor în formularul de teren se va utiliza un sistem de coduri unitar şi sugestiv,
derivat din terminologia forestieră impusă de standardele în vigoare.
(3) Validarea informaţiilor prevazute la alin.(1) se va realiza prin intermediul unui
sistem de restricţii care să asigure o verificare exhaustivă a acestora în concordanţă cu
prevederile normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor: sistemul informatic al
amenajării pădurilor necesită:

74
a) crearea/actualizarea fişierelor cu informaţii generale care au caracter
permanent;
b) crearea/actualizarea fişierului cu informaţii de caracterizare a unităţilor de
gospodărire ale căror amenajamente se elaborează;
c) obţinerea, în formate corespunzătoare, a situaţiilor necesare.
(4) În urma prelucrărilor se obţin informaţii referitoare la:
a) descrierea unităţilor amenajistice;
b) caracterizarea condiţiilor naturale de vegetaţie;
c) caracterizarea mărimii, structurii şi calităţii fondului de producţie;
reglementarea procesului de producţie-calculul indicatorilor de posibilitate şi elaborarea
planurilor amenajistice;
d) caracterizarea, sub raportul accesibilităţii, a fondului forestier şi a posibilităţii
de produse principale şi secundare;
e) elaborarea hărţilor amenajistice - informaţii de caracterizare a arboretelor, a
staţiunii şi a măsurilor preconizate de amenajament;
f) evaluarea economică a pădurilor.
(4) Sistemul informatic al amenajării pădurilor condiţionează procesul tehnologic
de elaborare a amenajamentelor.
(5) In prima etapă se elaborează evidenţe şi studii de caracterizare a condiţiilor
naturale de vegetaţie, a structurii fondului de producţie, precum şi proiectele provizorii
ale planurilor amenajistice; in a doua etapă se elaborează, în forma definitivă, pe baza
hotărârilor adoptate cu ocazia avizării soluţiilor tehnice din amenajament, evidenţele şi
planurile de amenajare.
Art. 72. –(1) În concepţia actuală, pădurea şi amenajamentul sunt înţelese ca
subsisteme ale gospodăriei silvice, în cadrul căreia amenajării pădurilor îi revine rolul
de a organiza şi conduce pădurea spre starea de maximă eficacitate în raport cu
obiectivele ecologice, economice şi sociale, respectiv cu funcţiile atribuite.
(2) Starea de maxima eficacitate nu este în totalitate cunoscută, ea poate fi
realizată numai prin încercări succesive, respectiv pe etape, cu obligaţia de a analiza de
fiecare dată rezultatele obţinute; toate revizuirile se încheie de fiecare dată cu
întocmirea unui nou amenajament. Amenajarea succesivă dobândeşte un caracter de
experiment, prin care atât pădurea, cât şi amenajamentul însuşi, sunt supuse unui
control continuu.
(3) Controlul se referă atât la amenajamentul silvic în sine, cât şi la activitatea
desfăşurată în procesul aplicării lui; acest control se realizează în principal la sfârşitul
fiecărei perioade de amenajament, în scopul optimizării deciziilor de luat pentru
următoarea perioadă, odată cu întocmirea unui nou amenajament.
(4) În baza unor analize laborioase se va stabili:
a) în ce măsură bazele de amenajare au fost corect stabilite în raport cu cerinţele
ecologice, economice şi sociale, cu nivelul cunoştinţelor ştiinţifice din domeniul
amenajării pădurilor, în special, şi al silviculturii, în general;
b) care este experienta dobândita din analiza amenajamentului expirat şi a
rezultatelor obţinute în urma aplicării lui, pentru îndrumarea pădurii spre starea ei de

75
maximă eficacitate, experienta care trebuie avuta în vedere la întocmirea noului
amenajament.
(5) Controlul se poate realiza în condiţii corespunzătoare daca sunt indeplinite
urmatoarele conditii:
a) organizarea şi ţinerea corectă a evidenţelor amenajistice;
b) actualizarea şi corectarea pe parcurs a unor planuri de amenajament, în raport
cu modificări importante intervenite în sistemul condiţiilor staţionale sau în ansamblul
obiectivelor ecologice, economice şi sociale.
(6) În cazul controlului pe arborete, se compara datele obţinute prin inventarieri
succesive în suprafeţe de probă permanente.
(7) Controlul pe ansamblul pădurii va trebui corelat cu acţiunea de monitorizare a
parametrilor de stare ai pădurii, valorificând informaţiile oferite de reţeaua suprafeţelor
de probă incluse în sistemul general de supraveghere a calităţii factorilor de mediu.
(8) Prin control trebuie să se stabilească dacă amenajamentul anterior a fost
corespunzător, dacă principiile şi măsurile preconizate prin ultimul amenajament au fost
aplicate şi dacă mai sunt actuale în raport cu politica forestieră în vigoare, cu obiectivele
ecologice, economice şi sociale date, cu prevederile prezentelor norme tehnice pentru
amenajarea pădurilor şi ale altor norme tehnice din silvicultură în vigoare si cu
evidenţierea efectului măsurilor gospodăreşti aplicate de la data elaborării ultimului
amenajament asupra productivităţii pădurilor, folosind metodologii adecvate, bazate pe
înlăturarea efectului înaintării în vârstă a arboretelor si a efectului unor eventuale
calamităţi survenite de la ultima amenajare -doborâturi şi rupturi produse de vânt şi
zăpadă, poluare, fenomene de uscare, păşunat, vânat, rezinaj.
(9) În baza constatărilor desprinse din analiza prevazuta la alin.(8) se vor stabili
schimbările, adaptările şi perfecţionările ce trebuie să se aducă în amenajament, în
concordanţă cu prevederile prezentelor norme tehnice.
(10) În cazuri justificate prin rezultatele bune obţinute pe o perioadă îndelungată
de aplicare a prevederilor cuprinse în amenajamentele anterioare, se vor putea face
abateri şi completări faţă de prezentele norme tehnice.
(11) Controlul constă dintr-o analiză amănunţită a tuturor elementelor
amenajamentului, si anume:
a) organizarea teritoriului;
b) obiectivele ecologice, economice şi sociale;
c) zonarea funcţională;
d) ţelurile de gospodărire;
e) tratamentele;
f) posibilitatea;
g) planurile de amenajament; precum
f) alte aspecte ale amenajamentului expirat.
(12) Analiza prevazuta la alin.(11) se face cu luarea în considerare şi a
prevederilor amenajamentelor elaborate în deceniile anterioare, pe o perioadă cât mai
lungă pentru care se dispune de informaţiile necesare si a lucrărilor referitoare la
pădurile respective.

76
(13) Amenajamentele slvice si modificarile acestora nu se supun procedurii de
evaluare de mediu/evaluarii impactului asupra mediului/evaluarii adecvate/autorizarii
de mediu si nici avizarii admnistratorului sau custodelui ariilor naturale protejate sau
siturilor comunitare.
Art. 73. –(1) Analiza eficacitatii modului de gospodărire a pădurilor se va efectua
distinct, pe grupe funcţionale.
(2) Eficacitatea modului de gospodărire a pădurilor se corelează cu evoluţia
producţiei şi productivităţii pădurilor sub raport cantitativ, calitativ şi valoric, luându-se
în considerare dinamica următorilor indicatori:
a) Indicatori cantitativi: ponderea pădurilor în suprafaţă totală a fondului
forestier; mărimea fondului de producţie, analizată sub prisma volumului lemnos pe
picior, total şi mediu la hectar; structura fondului de producţie pe clase de vârstă la
codru regulat şi codru cvasigrădinărit şi pe categorii de diametre la codru grădinărit;
structura pădurilor pe categorii de consistenţă; structura pădurilor pe clase de producţie
şi clasa de producţie medie; creşterea curentă, totală şi medie la hectar; creşterea medie
a producţiei principale, totală şi medie la hectar; creşterea medie la vârsta
exploatabilităţii, totală şi medie la hectar; creşterea indicatoare, totală şi medie la hectar;
posibilitatea de produse principale şi secundare, totală şi la hectar: mărimea creşterilor
curente, determinată la începutul şi sfârşitul perioadei de amenajare, va fi analizată în
raport cu efectul măsurilor gospodăreşti aplicate sau al factorilor nefavorabili de
influenţă, precum şi în raport cu modificarea structurii pe clase de vârstă a fondului de
producţie.
b) Indicatori calitativi: structura fondului de producţie pe specii; ponderea
speciilor de valoare ridicată în compoziţia pădurilor - stejar pedunculat, gorun;
ponderea arboretelor naturale cu structuri pluriene; structura fondului de producţie pe
clase de calitate, sub raportul producţiei de lemn; structura fondului de producţie în
raport cu modul de regenerare- lăstari, sămânţă; suprafaţa pădurilor destinate să producă
lemn de calitate superioară - lemn pentru furnire, lemn de rezonanţă.
c) Indici de caracterizare valorică, cu referire specială la : venituri, cheltuieli,
profit /pierderi. Pe măsura aprofundării, de către autoritatea publică centrală care
răspunde de silvicultură şi de către proprietarii/ administratorii pădurilor, a aspectelor
privind latura economică a gestionării acestora, vor fi avute în vedere : cuantificarea
efectelor de protecţie în cazul pădurilor de interes deosebit (hidrologic, turistic,
silvocinegetic etc.); valoarea în bani a lemnului destinat producţiei industriale, precum
şi a lemnului obţinut prin acţiuni de curăţire şi igienizare; vânzări cu firul către
populaţie; venituri realizate din diverse servicii indirecte.
(3) Analiza indicatorilor menţionaţi va trebui să evidenţieze sensul evoluţiei stării
pădurilor în raport cu măsurile de gospodărire aplicate şi preconizate, realizandu-se un
bilanţ al producţiei de lemn, exprimată prin creşterea curentă, cu scopul de a determina
creşterea curentă netă ca rezultat al diferenţei dintre creşterea curentă brută a producţiei
totale şi pierderile inevitabile ce se înregistrează în procesul bioproducţiei forestiere.
Art. 74. –(1) Modificarea prevederilor amenajamentelor silvice în vigoare se
realizeaza in situatia, in care, daca se extrag arborii afectati de factori biotici si abiotici

77
dintr-un arboret, acesta se va incadra in urgenta 1 de regenerare, stabilita potrivit
normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor.
(2) Documentaţia necesară modificării prevederilor amenajamentelor silvice în
vigoare privind soluţiile tehnice cuprinde:
a) memoriu justificativ;
b) informaţiile tehnice prevazute în Anexa nr. 13;
c) studii de specialitate elaborate de unităţi specializate atestate, în vederea
determinării cauzei şi a stabilirii modului de regenerare, numai în cazul arboretelor
afectate de uscare si de alunecări de teren;
(3) În memoriul justificativ se vor prezenta detaliat cauzele care au determinat
afectarea arboretelor respective şi soluţiile tehnice ce vor fi aplicate
(4) Documentaţia necesară modificării prevederilor amenajamentelor silvice în
vigoare se întocmeşte de către ocolul silvic care asigura administrarea sau serviciile
silvice pentru arboretele respective, pe baza unei analize la teren, la care participă:
a) expertul care asigura controlul tehnic pentru lucaraile de amenajarea padurilor
–CTAP- din cadrul unei unitati specializate autorizate pentru lucrari de amenajarea
padurilor;
b) un reprezentant al structurii de specialitate a autoritatii publice centrale care
raspunde de silvicultura, în a cărui rază teritoriala se află ocolul silvic; in cazul în care
arboretele afectate sunt încadrate în SUP de tip „K” – Rezervaţii de seminţe, va
participa persoana împuternicită în acest sens;
c) un reprezentant al structurii de administrare/custodelui rezervaţiei respective,
în cazul în care arboretele afectate sunt încadrate în subunitatea de tip „E” – Rezervaţii
pentru ocrotirea integrală a naturii;
d) un reprezentant al Agenţiei Regionale de Protecţia Mediului, în cazul în care
arboretele afectate fac parte din arii protejate sau situri de importanta comunitara;
e) seful ocolului silvic autorizat care asigura administrarea sau serviciile silvice
pentru arboretul/arboretele afectate;
(5) Pentru fondul forestier proprietate publică a statului sau proprietate privată
administrat de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, documentaţia, însuşită de
conducerea direcţiei silvice şi cu avizul favorabil al inspectoratului teritorial de regim
silvic şi de vânătoare, va fi înaintată la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, care o
transmite catre autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură pentru
aprobare.
(6) Pentru fondul forestier, altul decat cel proprietate publica a statului,
documentaţia va fi înaintată de catre ocolul silvic catre structura de specialitate a
autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura, care o analizează şi o
transmite la autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, împreună cu un
avizul favorabil întocmit în conformitate cu modelul prezentat în Anexa nr. 14.
Art. 75. –(1)- Masa lemnoasă rezultată în urma înlăturării efectului factorului
destabilizator care a afectat arborete încadrate în subunităţi de gospodărire pentru care
se face reglementarea procesului de producţie, cu excepţia SUP „G” – codrul grădinărit,
şi care se încadrează ca produse accidentale I, în conformitate cu prevederile Legii nr.
46/2008 – Codul silvic, se precomptează ca produse principale.
78
(2) Masa lemnoasă rezultată în urma înlăturării efectului factorului destabilizator
care a afectat arborete incluse în subunităţile de gospodărire de tip „E”, „”K şi „M”,
conform anexei nr. 4, pentru care nu se reglementează procesul de producţie lemnoasă,
nu se precomptează.
(3) Se interzice precomptarea în arboretele încadrate în urgenţa I, precum şi în
arboretele de cvercinee, prevăzute a fi parcurse cu tăieri de însămânţare;
(4) În cazul modificării prevederilor amenajamentului silvic privind soluţiile
tehnice la unele arborete cuprinse în planul decenal, precomptarea se va realiza în
arborete cu urgenţe de regenerare superioare celor ce fac obiectul modificării, iar în
cazul arboretelor de cvercinee se poate face şi din categorii de urgenţe egale sau
inferioare, dacă:
a) proporţia cvercineelor în compoziţia arboretelor din care se face precomptarea
este până la 60%;
b) în planul decenal de recoltare a produselor principale nu există arborete
încadrate în urgenţe superioare.
(5) Precomptarea se face în cadrul aceleiaşi proprietati/subunităţi de gospodărire
pentru care se reglementează procesul de producţie.
(6) Masa lemnoasă rezultată ca urmare a înlăturării efectului factorului
destabilizator, care conform prevederilor Codului silvic se încadrează ca produse
accidentale II, nu se precomptează.
(7) Produsele accidentale I, pentru care nu este necesara obtinerea aprobarii
prevazuta la art. 74 alin. (1) se autorizează la exploatare dupa avizarea de catre
structura teritoriala de specialitate a autoritatii publice centrale care raspunde de
silvicultura, a actelor de punere in valoare si a documentate privind precomtarea
acestora .

79
Anexa nr 1
la normele pentru amenajarea pădurilor

CUPRINSUL AMENAJAMENTULUI SILVIC

A. AMENAJAMENTUL UNITÃŢII DE PRODUCŢIE

- Proces verbal C.T.E.


- Fişele indicatorilor de caracterizare a fondului forestier

PARTEA I. MEMORIU TEHNIC

1. ASPECTE PRIVIND PROPRIETATEA; SITUAŢIA TERITORIAL –


ADMINISTRATIVÃ
- Baza juridică a proprietăţii.
- Elemente de identificare a unităţii de producţie sau de protecţie: aspecte
cadastrale, vecinătăţi, limite, hotare.
80
- Trupuri de pădure (bazinete) constituente.
- Administrarea fondului forestier.
- Terenuri acoperite cu vegetaţie forestieră situate în afara fondului forestier.

2. ORGANIZAREA AMENAJISTICĂ A TERITORIULUI

- Planuri de bază utilizate. Ridicări în plan folosite pentru reambularea


planurilor de bază.
- Suprafaţa fondului forestier.
- Constituirea unităţii de amenajament de bază.
- Constituirea şi materializarea parcelarului şi subparcelarului.
- Enclave.
- Organizarea administrativă (districte, cantoane).

3. GOSPODÃRIREA DIN TRECUT A PÃDURILOR

- Istoricul şi analiza modului de gospodărire a pădurilor din trecut până la


intrarea în vigoare a amenajamentului expirat.
- Analiza critică a amenajamentului expirat şi a aplicării lui.

4. STUDIUL STAŢIUNII ŞI AL VEGETAŢIEI FORESTIERE

- Metode şi procedee de culegere şi prelucrare a datelor de teren.


- Elemente generale privind cadrul natural (geomorfologie, geologie,
hidrologie, climatologie).
- Soluri.
- Tipuri de staţiune.
- Tipuri de pădure.
- Structura fondului de producţie sau de protecţie.
- Starea sanitară a pădurii.

5. STABILIREA FUNCŢIILOR ECOLOGICE , ECONOMICE ŞI SOCIALE ALE


PÃDURII ŞI A BAZELOR DE AMENAJARE

- Obiectivele ecologice, economice şi sociale


- Funcţiile pădurii
- Ţeluri de gospodărire
- Stabilirea bazelor de amenajare - regim, compoziţie - ţel, tratament,
exploatabilitate, ciclu.

6. REGLEMENTAREA PROCESULUI DE PRODUCŢIE LEMNOASÃ

- Stabilirea posibilităţii de produse principale.


81
- Recomandări privind recoltarea posibilităţii de produse principale.
- Lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor.
- Lucrări de regenerare.
- Măsuri de gospodărire a arboretelor cu funcţii speciale de protecţie.

7. VALORIFICAREA SUPERIOARÃ A ALTOR PRODUSE ALE FONDULUI


FORESTIER ÎN AFARA LEMNULUI

- Producţia cinegetică.
- Producţia salmonicolă.
- Producţia de fructe de pădure.
- Producţia de ciuperci comestibile.
- Resurse melifere.
- Materii prime pentru împletituri.
- Valorificarea altor resurse ale fondului forestier.
- Alte produse decât lemnul, din arii protejate

8. PROTECŢIA FONDULUI FORESTIER

- Protecţia împotriva doborâturilor şi rupturilor produse de vânt şi de zăpadă.


- Protecţia împotriva incendiilor.
- Protecţia împotriva poluării industriale.
- Protecţia împotriva bolilor şi a altor dăunători.
- Măsuri de gospodărire a arboretelor cu uscare anormală.

9 CONSERVAREA ŞI AMELIORAREA BIODIVERSITĂŢII


- Elemente de biodiversitate
- Acţiuni în favoarea biodiversităţii
- Efectul aplicării prevederilor amenajmentului asupra biodiversităţii (asupra
elementelor specifice care au determinat constituirea ariei protejate)

10. INSTALAŢII DE TRANSPORT, TEHNOLOGII DE EXPLOATARE ŞI


CONSTRUCŢII FORESTIERE

- Instalaţii de transport.
- Tehnologii de exploatare.
- Construcţii forestiere.

11. ANALIZA EFICACITÃŢII MODULUI DE GOSPODÃRIRE A PÃDURILOR

- Evidenţa aplicării amenajamentului expirat.


- Evoluţia producţiei şi productivităţii pădurilor sub raport cantitativ, calitativ
şi valoric.

12. DIVERSE
82
- Data intrării în vigoare a amenajamentului. Durata de aplicabilitate a acestuia.
- Recomandări privind ţinerea evidenţei lucrărilor executate pe parcursul
duratei de valabilitate a amenajamentului.
- Indicarea hărţilor anexate amenajamentului.
- Colectivul de elaborare.
- Bibliografie.
- Documente însoţitoare

PARTEA A II-A. PLANURI DE AMENAJAMENT

13. PLANURI DE RECOLTARE ŞI CULTURÃ

- Planul decenal de recoltare a produselor principale.


- Planul lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor.
- Planul lucrărilor de regenerare.

14. PLANURI PRIVIND INSTALAŢIILE DE TRANSPORT ŞI CONSTRUCŢIILE


FORESTIERE

- Planul instalaţiilor de transport.


- Planul construcţiilor forestiere.

15. PROGNOZA DEZVOLTÃRII FONDULUI FORESTIER

- Dinamica dezvoltării fondului forestier.


- Grafice privind evoluţia structurii fondului de producţie sau de protecţie.

PARTEA A III-A. EVIDENŢE DE AMENAJAMENT

16. EVIDENŢE DE CARACTERIZARE A FONDULUI FORESTIER

- Evidenţe privind descrierea unităţilor amenajistice (descrierea parcelară)


- Evidenţe privind mărimea şi structura fondului forestier.
- Evidenţe privind condiţiile naturale de vegetaţie.
- Evidenţe ajutătoare pentru întocmirea planurilor de reglementare a procesului
de producţie lemnoasă.
- Evidenţe privind accesibilitatea fondului forestier şi a posibilităţii.

PARTEA A IV-A. APLICAREA AMENAJAMENTULUI

17. FORMULARE DE ÎNREGISTRARE A APLICÃRII PREVEDERILOR ÎN


AMENAJAMENT

83
B. STUDIUL GENERAL PE OCOL SILVIC/ PROPRIETĂŢI/ ASOCIAŢII DE
PROPRIETARI)

- Documente însoţitoare
- Proces verbal C.T.E.
- Fişele indicatorilor de caracterizare a fondului forestier
- Memoriul de sintezã

PARTEA I. MEMORIU TEHNIC

0. INTRODUCERE

1. ASPECTE PRIVIND PROPRIETATEA; SITUAŢIA TERITORIAL-


ADMINISTRATIVÃ

- Localizarea unităţii amenajate în spaţiul geografic şi administrativ.


- Baza juridică a proprietăţii.
- Elementele de identificare: aspecte cadastrale, vecinătăţi, limite, hotare.
- Administrarea fondului forestier.
- Terenuri acoperite cu vegetaţie forestieră situate în afara fondului forestier.

2. ORGANIZAREA TERITORIULUI

- Baza cartografică folosită. Metode şi procedee de ridicări în plan utilizate


pentru reambularea bazei cartografice.
- Constituirea unităţilor de amenajament de bază.
- Constituirea şi materializarea parcelarului şi subparcelarului.
- Suprafaţa fondului forestier.
- Enclave.
- Organizarea administrativă (districte, cantoane).

3. GOSPODÃRIREA DIN TRECUT A PĂDURILOR

- Istoricul şi analiza modului de gospodărire a pădurilor din trecut şi până la


intrarea în vigoare a amenajamentului expirat.
- Analiza critică a aplicării amenajamentului expirat.

4. STUDIUL STAŢIUNII ŞI AL VEGETAŢIEI FORESTIERE

- Metode şi procedee de culegere şi prelucrare a datelor de teren.


- Elemente generale privind cadrul natural (geomorfologie, geologie,
hidrologie, climatologie).
- Soluri.
- Tipuri de staţiune.
84
- Tipuri de pădure.
- Structura fondului de producţie sau de protecţie.
- Starea sanitară a pădurii.

5. STABILIREA FUNCŢIILOR ECOLOGICE, ECONOMICE ŞI SOCIALE ALE


PÃDURII ŞI A BAZELOR DE AMENAJARE

- Obiectivele ecologice, economice şi sociale


- Funcţiile pădurii
- Ţeluri de gospodărire
- Stabilirea bazelor de amenajare - regim, compoziţie - ţel, tratament,
exploatabilitate, ciclu.

6. REGLEMENTAREA PROCESULUI DE PRODUCŢIE LEMNOASÃ

- Stabilirea posibilităţii de produse principale.


- Recomandări privind recoltarea posibilităţii de produse principale.
- Lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor.
- Lucrări de regenerare.
- Măsuri de gospodărire a arboretelor cu funcţii speciale de protecţie.

7. VALORIFICAREA SUPERIOARĂ A ALTOR PRODUSE ALE


FONDULUI FORESTIER ÎN AFARA LEMNULUI

- Producţia cinegetică.
- Producţia salmonicolă.
- Producţia de fructe de pădure.
- Producţia de ciuperci comestibile.
- Resurse melifere.
- Materii prime pentru împletituri.
- Seminţe forestiere.
- Valorificarea altor resurse ale fondului forestier.
- Alte produse decât lemnul, din arii protejate

8. STAREA DE SĂNĂTATE A PĂDURILOR ŞI MĂSURI DE PROTEJARE ALE


FONDULUI FORESTIER

- Evoluţia stării de sănătate a pădurilor.


- Protejarea împotriva doborâturilor şi rupturilor produse de vânt şi de zăpadă.
- Protecţia împotriva incendiilor.
- Protecţia împotriva poluării industriale.
- Protecţia împotriva bolilor şi a altor dăunători.
- Măsuri de gospodărire a pădurilor cu fenomene de uscare anormală.

9 CONSERVAREA ŞI AMELIORAREA BIODIVERSITĂŢII


85
- Elemente de biodiversitate
- Acţiuni în favoarea biodiversităţii
- Efectul aplicării prevederilor amenajmentului asupra biodiversităţii (asupra
elementelor specifice care au determinat constituirea ariei protejate)

10. INSTALAŢII DE TRANSPORT, TEHNOLOGII DE EXPLOATARE ŞI


CONSTRUCŢII FORESTIERE

- Instalaţii de transport.
- Tehnologii de exploatare.
- Construcţii forestiere.

11. ANALIZA EFICACITÃŢII MODULUI DE GOSPODÃRIRE A PÃDURILOR

- Evoluţia producţiei şi productivităţii pădurilor sub raport cantitativ, calitativ


şi valoric.
- Evidenţa aplicării amenajamentului expirat.
- Bilanţ economic - financiar pentru perioada de aplicare a amenajamentului
expirat
- Aspecte privind controlul în amenajament.
- Analiza sarcinilor de producţie ale unităţii silvice amenajate comparativ cu
prevederile noului amenajament.

12. DIVERSE

- Data intrării în vigoare a amenajamentului. Durata de valabilitate a acestuia.


- Recomandări privind ţinerea evidenţei lucrărilor efectuate pe parcursul
duratei de valabilitate a amenajamentului.
- Indicarea hărţilor anexate amenajamentului.
- Colectivul de elaborare.
- Bibliografie.
- Procese verbale ale şedinţelor de avizare. Alte avize ale factorilor interesaţi.

PARTEA A II-A. PLANURI DE AMENAJAMENT


(CENTRALIZATOARE PE OCOL SILVIC)

13. PLANURI DE RECOLTARE ŞI CULTURÃ

- Posibilitatea.
- Suprafeţe planificate a fi parcurse cu diferite categorii de lucrări.
- Indici de creştere şi de recoltare.

86
14. PLANURI PRIVIND INSTALAŢIILE DE TRANSPORT ŞI CONSTRUCŢIILE
FORESTIERE

- Planul instalaţiilor de transport.


- Planul construcţiilor forestiere.

15. PROGNOZA DEZVOLTÃRII FONDULUI FORESTIER

- Dinamica dezvoltării fondului forestier.

PARTEA A III-A. EVIDENŢE DE AMENAJAMENT


(CENTRALIZATOARE PE OCOL SILVIC)

16. EVIDENŢE DE CARACTERIZARE A FONDULUI FORESTIER

- Evidenţe privind mărimea şi structura fondului forestier.


- Evidenţe privind condiţiile naturale de vegetaţie.
- Evidenţe cuprinzând elemente ajutătoare pentru reglementarea procesului de
producţie.
- Evidenţe privind accesibilitatea fondului forestier şi a posibilităţii.

PARTEA A IV-A. APLICAREA AMENAJAMENTULUI


17. FORMULARE DE ÎNREGISTRARE A APLICÃRII PREVEDERILOR
AMENAJAMENTULUI

87
Anexa nr 2
la normele pentru amenajarea padurilor

CATEGORIILE DE FOLOSINŢĂ ŞI FOLOSINŢELE UTILIZATE ÎN


EVIDENŢELE SILVICE

A. Pãduri şi terenuri destinate împãduririi sau reâmpãduririi

A.1. Păduri şi terenuri destinate împăduririi sau reîmpăduririi pentru care


se reglementează recoltarea de produse principale.
A.1.1. Păduri, inclusiv plantaţiile cu reuşită definitivă.
A.1.2. Regenerări pe cale artificială cu reuşită parţială.
A.1.3. Regenerări pe cale naturală cu reuşită parţială.
A.1.4. Terenuri de reîmpădurit în urma tăierilor rase, a doborâturilor produse
de vânt sau a altor cauze.
A.1.5. Poieni sau goluri destinate împăduririi.
A.1.6. Terenuri degradate prevăzute a se împăduri.
A.1.7. Răchitării naturale ori create prin culturi.
A.2. Păduri şi terenuri destinate împăduririi sau reîmpăduririi pentru care nu se
reglementează recoltarea de produse principale.
A.2.1. Păduri, inclusiv plantaţii cu reuşită definitivă.
A.2.2. Terenuri împădurite pe cale naturală ori prin plantaţii, care nu au
realizat încă reuşita definitivă.
88
A.2.3. Terenuri de reîmpădurit în urma doborâturilor produse de vânt sau a
altor cauze.
A.2.4. Poieni sau goluri destinate împăduririi.
A.2.5. Terenuri degradate destinate împăduririi.

B. Terenuri afectate gospodãririi pãdurilor

B.1. Linii parcelare principale.


B.2. Linii de vânătoare şi terenuri pentru hrana vânatului.
B.3. Instalaţii de transport forestiere: drumuri, căi ferate şi funiculare
permanente.
B.4. Clădiri, curţi şi depozite permanente.
B.5. Pepiniere, plantaţii semincere şi culturi de plantă mamă.
B.6. Culturi de arbuşti fructiferi, de plante medicinale şi melifere etc.
B.7. Terenuri cultivate pentru nevoile administraţiei.
B.8. Terenuri cu fazanerii, păstrăvării, centre de prelucrare a fructelor de
pădure, uscătorii de seminţe.
B.9. Ape care fac parte din fondul forestier.
B.10. Culoare pentru linii electrice de înaltă tensiune cultivate.
B.11. Culoare pentru linii electrice de înaltă tensiune necultivate .

B.12. Fâşii de frontieră şi instalaţii aferente.

C.Terenuri neproductive: stâncării, nisipuri, sărături, mlaştini, râpe,


ravene etc.
D. Terenuri ocupate temporar, aprobate conform reglementărilor legale.

E. Terenuri din fondul forestier deţinute de persoane fizice sau juridice fără
aprobări legale.
E.1. Ocupaţii (pentru care nu sunt începute acţiuni de justiţie).
E.1.1. Ocupatii cu amplasament cunoscut
E.1.2. Ocupatii cu amplasament necunoscut
E.2. Litigii (cu acţiuni pe rol la instanţe judecătoreşti).
E.2.1. Litigii cu amplasament cunoscut
E.2.2. Litigii cu amplasament necunoscut

89
Anexa nr 3
la normele pentru amenajarea pădurilor

EVIDENŢA FONDULUI FORESTIER PE CATEGORII DE TERENURI

Nr. Simbol Denumirea indicatorului


crt.
1 P Fond forestier total
1.1 PD Terenuri acoperite cu pădure
1.1.1 PDr Răşinoase
1.1.2 PDf Foioase
1.1.3 PDs Răchitării (cultivate şi naturale)
1.2 PC Terenuri care servesc nevoilor de cultură
1.2.1 PCp Pepiniere
1.2.2 PCj Plantaje
1.2.3 PCd Colecţii dendrologice
1.3 PS Terenuri care servesc nevoilor de producţie silvică
90
1.3.1 PSz Arbuşti fructiferi (culturi specializate)
1.3.2 PSv Terenuri pentru hrana vânatului
1.3.3 PSr Ape curgătoare
1.3.4 PSl Ape stătătoare
1.3.5 PSp Păstrăvării
1.3.6 PSf Fazanerii
1.3.7 PSb Crescătorii animale cu blană fină
1.3.8 PSd Centre fructe de pădure
1.3.9 PSu Puncte achiziţie fructe, ciuperci
1.3.10 PSi Ateliere împletituri
1.3.11 PSa Secţii şi puncte apicole
1.3.12 PSs Uscătorii şi depozite de seminţe
1.3.13 PSc Ciupercării
1.4 PA Terenuri care servesc nevoilor de administrare
forestieră
1.4.1 PAs Spaţii de producţie silvică şi cazare personal silvic
1.4.2 PAf Căi ferate forestiere
1.4.3 PAd Drumuri forestiere
1.4.4 PAp Linii de pază contra incendiilor
1.4.5 PAz Depozite forestiere
1.4.6 PAg Diguri
1.4.7 PAc Canale
1.4.8 PAa Alte terenuri
1.5 PI Terenuri afectate împăduririi
1.5.1 PIr Clasa de regenerare
1.5.2 PIf Terenuri intrate cu acte legale în fondul forestier
1.6 PN Terenuri neproductive
1.6.1 PNs Stâncării, abrupturi
1.6.2 PNp Bolovănişuri, pietrişuri
1.6.3 PNn Nisipuri (zburătoare marine)
1.6.4 PNr Râpe, ravene
1.6.5 PNc Sărături cu crustă
1.6.6 PNm Mocirle, smârcuri
1.6.7 PNg Gropi de împrumut şi depuneri sterile
1.7 PE Fâşie frontieră
1.8 PT Terenuri scoase temporar din fondul forestier
1.9 PO Ocupaţii, litigii

91
Anexa nr 4
la normele pentru amenajarea pădurilor
TIPURI DE UNITĂTI DE GOSPODĂRIRE
Nr. Denumirea unitãţii Cod Ţel urmãrit
crt. de gospodãrire
1 2 3 4
1. Codru regulat, A - Lemn pentru cherestea, construcţii,
Sortimente obişnuite celuloză etc.
D* - Ţeluri de protecţie
2. Codru regulat, B - Lemn pentru furnire estetice şi
Sortimente superioare tehnice, lemn de rezonanţă şi
claviatură
I* - Ţeluri de protecţie
3. Codru grădinărit G - Ţeluri de protecţie şi de producţie
4. Codru cvasigrădinărit J - Ţeluri de protecţie şi de producţie
(lemn pentru furnire, lemn pentru
cherestea)
5. Crâng simplu - salcâm Q - Ţeluri de producţie şi de protecţie
6. Culturi de plopi selecţionaţi şi - Ţeluri multiple de protecţie şi de
W
salcii selecţionate pentru furnire producţie
7. Culturi de plopi selecţionaţi şi - Ţeluri multiple de protecţie şi de
salcii selecţionate pentru Z producţie
celuloză şi cherestea

92
8. Crâng cu tăiere în scaun Y - Ţeluri multiple de protecţie şi de
producţie
9. Zăvoaie de plopi şi sălcii X - Ţeluri multiple de protecţie şi de
producţie
10. Păduri de interes cinegetic V - Ţeluri silvo - cinegetice şi de
producţie
Lemnoasă
11. Păduri supuse regimului de M - Ţeluri de conservare
Conservare deosebită.**
12. Păduri supuse regimului de E - Ocrotirea genofondurilor şi a
ocrotire integrală a naturii ecofondurilor din fondul forestier
13. Rezervaţii seminologice și K - Producţia de seminţe genetic
resurse genetice.** controlate şi conservarea genofondului
forestier
14. Terenuri validate, cu O - Teluri de productie /protectie
amplasament cunoscut, care
urmeaza a fi retrocedate si/sau
ocupatii /litigii cu amplasament
cunoscut.
*) Se constituie în situaţiile în care majoritatea unităţii de gospodărire cuprinde arborete din
grupa I funcţională.
**) Pădurile incluse în aceste unităţi de gospodărire sunt excluse de la reglementarea
procesului de producţie lemnoasă.

93
Anexa nr 5
la normele pentru amenajarea pădurilor

ÎNCADRAREA PĂDURILOR ÎN GRUPE,


SUBGRUPE ŞI CATEGORII FUNCŢIONALE

Grupa I - Păduri cu funcţii speciale de protecţie

Subgrupa 1.1. - Pãduri cu funcţii de protecţie a apelor

Categorie Tipul
Denumire
funcţională functional
Pãdurile situate în perimetrele de protecţie a surselor de apã
1.1.a T II - TIV
mineralã, potabilã şi industrialã
Pãdurile situate pe versanţii direcţi ai lacurilor de
1.1.b TIII - TIV
acumulare şi naturale
Pãdurile situate pe versanţii râurilor şi pâraielor din zonele
1.1.c montanã, de dealuri şi colinare care alimenteazã lacurile de TIV
acumulare şi naturale
Pãduri din Lunca şi Delta Dunãrii (ostroave şi maluri fãrã T IV
1.1.d
zona dig- mal) şi cele situate în lunca râurilor neîndiguite
94
1.1.e Pãdurile situate în albia majora a rîurilor T III
Pãdurile situate în zona dig-mal din Lunca Dunãrii si din
1.1.f T III
luncile râurilor interioare
Pãdurile din bazinele torenţiale sau cu transport excesiv de TIII
1.1.g
aluviuni
1.1.h Pãdurile destinate protecţiei pãstrãvãriilor T II - TIV

Subgrupa 1.2. - Pãduri cu funcţii de protecţie a solului

Categorie Tipul
Denumire
funcţională funcţional
Pãdurile situate pe stâncãrii, grohotişuri şi pe terenuri cu
1.2.a eroziune în adâncime, cu alunecãri active, precum şi pe T II
terenuri cu pante mari
Pãdurile din zone cu relief accidentat limitrofe drumurilor
1.2.b T II
publice de interes deosebit şi cãilor ferate normale
Pãdurile situate pe terenuri cu substraturi litologice foarte
1.2.c vulnerabile la eroziuni şi alunecãri, cu pante cuprinse până la TIII
limitele indicate la categoria 1.2.a
Pãdurile din jurul construcţiilor hidrotehnice şi industriale
1.2.d situate în zona cu teren accidentat sau cu pericol de eroziune T II - TVI
şi alunecare
1.2.e Plantaţiile forestiere de pe terenuri degradate T II
Păduri situate în zonele de formare a avalanşelor şi pe
1.2.f T II
culoarele acestora
1.2.g Pãdurile situate pe nisipuri mobile consolidate T III
1.2.h Pãdurile situate pe terenuri alunecãtoare T II
1.2.i Pãdurile situate pe terenuri cu înmlãştinare permanentã T II
Padurile din jurul minelor de suprafaţã şi carierelor, în raport
1.2.j T II - TIV
cu pericolul de eroziune
1.2.k Pãdurile situate în zonele de carst T III
95
Subgrupa 1.3. - Pãduri cu funcţii de protecţie contra factorilor climatici
si industriali dãunãtori.
Categorie Tipul
Denumire
funcţională funcţional
Pãdurile de stepă, cele de la limita dintre stepă şi silvostepă, T II
1.3.a
cu excepţia zăvoaielor şi pădurilor de luncă
Pãdurile situate în vecinãtatea Mãrii Negre şi a lacurilor
1.3.b T II
litorale
Pădurile de stejari din zonele de câmpie supuse regimului de
1.3.c T II
conservare
1.3.d Păduri din jurul lacurilor din câmpie, a iazurilor şi eleşteelor TII - TIV
1.3.e Perdelele forestiere de protecţie T II
T II
1.3.f Pãdurile situate în condiţii foarte grele de regenerare
1.3.g Pãduri în trupuri dispersate din zona de câmpie T III
Pãdurile situate în zone cu atmosfera puternic poluatã cu
1.3.h T II
referire la zona puternic vătămată
Pãdurile situate în zone cu atmosfera mediu poluatã cu
1.3.i T III
referire la zona mediu vătămată
Pãduri din imediata vecinãtate a depozitelor de steril, cenuşã
1.3.j T II
şi alte reziduuri
1.3.k Pãdurile din subalpin şi presubalpin TII
1.3.l Păduri din zona montanã, limitrofe golului de munte T II - T IV
1.3.m Jnepenişurile şi rariştile naturale din subalpin T II

Subgrupa 1.4. - Pãduri cu funcţii de recreere.

Categorie Tipul
Denumire
funcţională funcţional
1.4.a Pãduri special amenajate în scop recreativ - pãduri-parc T II
1.4.b Pãduri constituite în zone verzi din jurul localitãţilor T III
Pãduri din jurul staţiunilor balneoclimatice, climatice şi al
1.4.c T II - TVI
sanatoriilor
Pãduri situate de-a lungul cãilor de comunicaţii de
1.4.d T II - TIV
importanţã turisticã deosebitã
Pãduri esentiale pentru pastrarea identităţii culturale a
1.4.e T II
comunităţilor locale
1.4.f Pãduri care protejeazã obiective speciale T II
Păduri destinate conservării şi dezvoltării vânatului şi
1.4.g TIV
recreerii prin vânătoare
96
Subgrupa 1.5. - Păduri de interes ştiinţific, de ocrotire a genofondului
şi ecofondului forestier şi a altor ecosisteme
cu elemente naturale de valoare deosebită

Categoria Tipul
Denumire
funcţională funcţional
1.5.a Păduri din parcuri naţionale şi naturale incluse, prin TI
planurile de management, în zona de protecţie strictă a
ariilor naturale protejate
1.5.b Păduri din parcuri naţionale si naturale incluse, prin TI
planurile de management, în zona de protecţie integrală
a ariilor naturale protejate
1.5.c Pãduri constituite în rezervaţii naturale TI – T II
1.5.d Pãduri constituite în rezervaţii ştiinţifice TI
1.5.e Păduri din parcuri naţionale din zona de conservare TII
durabilă constituite din primul rând de parcele limitrofe
zonei de protecţie strictă/integrală
1.5.f Monumente ale naturii şi păduri de protecţie ale TI – T II
acestora
1.5.g Pãduri în care sunt amplasate suprafeţe experimentale T II – TIV

97
pentru cercetări forestiere de durată, neconstituite în
rezervaţii ştiinţifice
1.5.h Pãduri constituite în rezervaţii seminologice şi resurse T II
genetice
1.5.i Pãduri destinate ocrotirii unor specii din faunã de T II
interes pentru conservare. conform legislaţiei în vigoare
1.5.j Păduri virgine TI
1.5.k Parcuri dendrologice şi arboretumuri T II
1.5.l Păduri incluse prin planurile de management în zona de TIII
conservare durabilă a parcurilor naţionale cu excepţia
celor incluse în categoria 1.5.e. sau incluse în zona de
management durabil a parcurilor naturale
1.5.m Păduri din parcuri naturale şi naţionale incluse, prin TIV
planurile de management, în zona de dezvoltare
durabilă a ariilor naturale protejate
1.5.n Păduri naturale seculare, cu structuri de valoare TII
deosebită
1.5.o Ecosisteme forestiere rare, ameninţate sau periclitate T II – TIV
I.5.p Păduri/ecosisteme de pădure cu valoare protectivă TII – TIV
pentru habitate de interes comunitar şi specii de interes
deosebit incluse în arii speciale de conservare/situri de
importanţă comunitară (din reţeaua ecologică Natura
2000)
1.5.q Păduri/ecosisteme de pădure incluse în arii de protecţie TII – TIV
specială avifaunistică, în scopul conservării speciilor de
păsări şi a habitatelor specifice din cadrul reţelei
ecologice Natura 2000
1.5.r Păduri din rezervaţii ale biosferei incluse în zona strict TI
protejată
1.5.s Păduri din rezervaţii ale biosferei constituite în zone TII – TIII
tampon
1.5.t Păduri din rezervaţii ale biosferei incluse în zona de TIII
reconstrucţie ecolgică
1.5.u Păduri din rezervaţii ale biosferei incluse în zona de TIV
dezvoltare durabilă
1.5.v Păduri care se constituie în coridoare ecologice TIV
1.5.w Pãduri propuse ocrotirii provizorii T II

Grupa a II-a. Vegetaţia forestierã cu funcţii de producţie şi protecţie

Subgrupa 2.1. Pãduri cu funcţii de producţie a lemnului.

98
Categoria Tipul
Denumire
funcţională funcţional
2.1.a Pãduri destinate sã producã lemn de rezonanţã, TV
lemn pentru furnire şi claviaturã
2.1.b Pãduri destinate sã producã lemn de cherestea T VI
2.1.c Pãduri destinate sã producã lemn pentru celulozã, T VI
construcţii rurale şi alte utilizãri

` Subgrupa 2.2. Pãduri cu funcţii prioritare de producţie cinegeticã

Categoria Tipul
Denumire
funcţională funcţional
2.2.a Pãduri destinate producţiei cinegetice T VI

***
Incadrarea vegetaţiei forestiere în grupe, subgrupe şi categorii funcţionale se face
în baza următoarelor precizări :

Categoria Precizãri privind condiţiile de încadrare


funcţionalã Subgrupa 1.1. Pãduri cu funcţii de protecţie a apelor

1.1.a. Se are în vedere zonarea din amenajamentul expirat. Revizuirea


acesteia şi delimitarea de noi zone se face prin includerea unităţilor
amenajistice limitrofe sau în baza studiilor sau reglementărilor
specifice .
1.1.b. Se iau în considerare lacurile de acumulare existente, aflate în
execuţie, precum şi cele naturale.
1.1.c. Se ia în considerare zonarea prevãzutã în amenajamentul expirat.
Revizuirea acesteia sau delimitarea de noi zone se va face prin
includerea de păduri situate la distanţa de 15 km până la 30 km în
amonte de limita acumularii, în functţe de volumul lacului şi
suprafaţa sa, de transportul de aluviuni şi de torenţialitatea
bazinului.
1.1.d. Se delimiteazã un rând de parcele de-a lungul Dunãrii şi din lunca

99
râurilor respective, inclusiv în zona montanã. Ostroavele se
zonează integral.
1.1.g. Se ia în considerare zonarea prevãzutã în amenajamentul expirat.
Delimitarea de noi zone se va face prin studii de specialitate,
precum şi in situaţiile în care se manifestã pregnant fenomene de
torenţialitate.
1.1.h. Se va menţine zonarea prevãzutã în amenajamentul expirat,
modificãri fãcându-se la solicitarea
proprietarului/administratorului de padure.

Subgrupa 1.2. Pãduri cu funcţie de protecţie a solului

1.2.a. Se vor zona arboretele situate pe terenuri cu înclinarea mai mare


sau egalã cu 30 grade pe substrat de fliş (facies marnos, marno-
argilos şi argilos), nisipuri, pietrişuri şi loess, precum şi cele situate
pe terenuri cu înclinare mai mare sau egalã cu 35 grade pe alte
substrate litologice.
1.2.b Se iau în considerare parcelele limitrofe obiectivului protejat,
situate pe terenuri cu înclinare mai mare de 25 grade şi cu pericol
de alunecare.
1.2.c Zonele de protecţie se stabilesc pe bazã de cartãri staţionale
efectuate în cadrul lucrãrilor de amenajare a pãdurilor.
1.2.d Se delimiteazã benzi cu lãţimi de pana la 200 m, în funcţie de
pericolul de eroziune şi alunecare.
1.2.e Se au în vedere terenurile degradate definite conform legislaţiei
specifice.
1.2.h,i Zonele de protecţie se stabilesc pe bazã de cartãri staţionale
efectuate în cadrul lucrãrilor de amenajare a pãdurilor.
1.2.j. Se delimiteazã benzi cu lãţimi de 100 – 200 m, în funcţie de
pericolul de eroziune.
1.2.k. Zonele de protecţie se stabilesc pe bazã de cartãri staţionale
efectuate în cadrul lucrãrilor de amenajare a pãdurilor.

Subgrupa 1.3. Pãduri cu funcţii de protecţie contra factorilor


climatici şi industriali dãunãtori

1.3.a. Zonarea se va face pe baza cartãrii vegetaţiei forestiere în cadrul


lucrãrilor de amenajarea pãdurilor.
1.3.b. Se vor lua în considerare pãdurile situate pe distanţa de pânã la
15 km.
1.3.c. Zonarea se va face pe baza cartãrii vegetaţiei forestiere în cadrul
lucrãrilor de amenajare a pãdurilor.
1.3.d. Lãţimea benzilor va fi de maxim 100 m.

100
1.3.f. Se vor lua în considerare staţiunile cu vânturi reci, gãuri de ger etc.,
stabilite pe bazã de cartãri staţionale în cadrul lucrãrilor de
amenajare a pãdurilor.
1.3.g. Se vor lua în considerare trupurile de pãdure cu suprafaţa pânã la
100 ha.
1.3.h,i Se delimiteazã potrivit studiilor de specialitate.
1.3.j. Se delimitează benzi de pădure pe o rază de până la 2 km în raport
cu pericolul pe care aceste depozite îl reprezintă pentru mediul
înconjurător.
1.3.k. Se delimiteazã benzi de 100 – 300 m, pe cât posibil unitãţi
amenajistice întregi.
1.3.l. Se delimiteaza benzi de 100-200 m, pe cât posibil unitãţi
amenajistice întregi.
1.3.m. Se zoneazã cu ocazia amenajãrii pãdurilor sau întocmirii altor
studii privind vegetaţia forestierã.

Subgrupa 1.4. Pãduri cu funcţii de recreere

1.4.a. Pãdurile – parc se vor constitui la solicitarea proprietarului


/administratorului padurilor proprietate a statului, in baza unor
studii de specialitate avizate de comisia tehnica de avizare pentru
silvicultura. Lucrarile de amenajare a dotarilor specifice (alei
nebetonate, neasfaltate, cu latimea de maxim 1.5 m, banci,
iluminat, puncte de belvedere) se realizeaza fara extragerea
arborilor.
1.4.b. Se menţine zonarea din amenajamentul expirat. Revederea zonei de
recreere (1.4.b.) se face ţinându-se seama de urmãtoarele criterii:

Pãdure de Lãţimea
Categorii de localitãţi recreere la maximã a zonei
1000 de circulare a
locuitori pãdurilor de
Ha agrement -km)
Municipiul Bucureşti, municipii, 30 50
oraşe, comune
- cu peste 100 mii locuitori 20 40
- între 20 – 100 mii locuitori 17 25
- sub 20 mii locuitori 15 15

1.4.c. Se menţine zonarea existentã. Modificãri ale acesteia se vor face pe


bazã de studii de specialitate, la solicitarea beneficiarilor funcţiilor
de protecţie.
1.4.d. Pãdurile situate de-a lungul şoselelor naţionale şi a altor cãi de
101
comunicaţie de importanţã deosebitã.
1.4.e. Pãdurile din jurul mânãstirilor, monumentelor de culturã
arheologicã, de arhitecturã, istorice locuri de pelerinaj, sarbători ce
se desfăşoară tradiţional în spaţiul pădurii, păduri simbol evocate în
opere literare, legende . (TII - TIV)
1.4.f. Se menţine zonarea existentã. Includerea altor arborete se va face
numai la solicitarea instituţiilor interesate.

1.4.g. Se includ pădurile de pe fondurile speciale de vânătoare aprobate


prin ordin al autorităţii publice centrale care răspunde de
silvicultură.

Subgrupa 1.5. Pãduri de interes ştiinţific şi de ocrotire a genofondului şi


ecofondului forestier
1.5.a, b, c, Se constituie conform legislaţiei privind ariile naturale protejate.
e, l, m Categorie funcţională nouă, creată pentru punerea de acord cu
legislaţia în vigoare
1.5.f. Monumente ale naturii constituite din arbori sau grupuri de arbori
vor fi supuse ocrotirii integrale (TI). Suprafeţe de pãduri aflate în
imediata apropiere a unor obiective declarate ca monumente ale
naturii. Suprafeţele respective pot varia în raport cu dimensiunile şi
importanţa obiectivelor protejate şi se constituie în unitãţi
amenajistice distincte (TII).
1.5.g. Se are în vedere zonarea din amenajamentul expirat. Revizuirea
acesteia şi delimitarea de noi zone se face la cererea
administratorului în baza acordurilor încheiate cu institutele de
cercetare şi instituţiile de învăţământ superior de specialitate.
Acestea au obligaţia sã prezinte, la avizarea temei de proiectare,
lista unitãţilor amenajistice care intrã în aceastã categorie precum si
obiectivele de cercetare. Măsurile de gospodărire vor fi conforme
cu tema de cercetare.
1.5.h. Se includ arboretele cuprinse în catalogul national al rezevaţiilor
seminologice şi cel al resurselor genetice în vigoare la data
elaborãrii amenajamentului.
1.5.i. Prezenţa exemplarelor unei specii într-o concentraţie ridicată în
timpul unei perioade critice a existenţei sale în baza studiilor
avizate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
(refugii de iernare pentru capra neagra; locuri de „rotit” pentru
cocoşul de munte şi cocoşul de mesteacăn; zone de stâncărie, zone
cu arbori bătrâni scorburoşi, ce conţin colonii de hibernare de
lilieci; zone stabile, recunoscute cu mari concentraţii de bârloage
de urs)
1.5.j Se vor include arborete virgine sau păduri seculare cu structuri

102
primare, ecosisteme forestiere care s-au guvernat dintotdeauna prin
procese biocenotice naturale în care atât staţiunea cât mai ales
biocenoza nu au fost influenţate semnificativ prin intervenţii
antropice. Se vor lua în considerare pădurile identificate prin
studiile şi temele de cercetare existente.
1.5.n Se vor include arborete cu vârste înaintate în raport cu tipul de
ecosistem forestier, neconstituite ca arii protejate, care prezintă
valoare deosebită sub raportul conservării biodiversităţii neincluse
in studiile privind identificarea pădurilor virgine. Se vor include si
pădurile seculare fără structuri primare, care necesită interventii în
scopul reconstituirii structurilor de tip natural.
1.5.o Se vor încadra în principal habitatele prioritare de interes
comunitar, păduri cu tisa, zimbru, jugastru de banat, alun turcesc,
liliac şi alte ecosisteme rare;
1.5.p S-au avut în vedere specii rare de plante şi animale şi populaţii de
specii de interes deosebit cât şi tipurile de habitate naturale a cãror
conservare necesitã declararea ariilor speciale de conservare, care
fac parte, în cadrul siturilor sau nu, din reţeaua ecologică Natura
2000
1.5.q S-au avut în vedere speciile de pãsãri şi a habitatelor specifice,
desemnate pentru protecţia speciilor de pãsãri migratoare sãlbatice,
a cãror conservare necesitã declararea de arii de protecţie specială
avifaunistică care fac parte, în cadrul siturilor sau nu, din reţeaua
ecologică Natura 2000
1.5.r, s, t, u Categorie funcţională nouă, creată pentru punerea de acord cu
legislaţia în vigoare
1.5.v Se vor include suprafeţele desemnate prin ordin al conducãtorului
autoritãţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pãdurilor, cu
avizul Academiei Române;
1.5.w Se au în vedere ecosisteme de valoare deosebitã, de interes
ştiinţific şi de ocrotire a genofondului şi ecofondului forestier,
dsemnate cu regim de ocrotire provizoriu conform reglementărilor
legale în vigoare .
2.2.a Se includ pădurile din perimetrul crescătoriilor şi complexurilor de
vânătoare.

103
104
105
Anexa nr. 6
la normele pentru amenajarea pădurilor

SCHEMÃ PRIVIND ALEGEREA TRATAMENTELOR


PENTRU PÃDURILE DIN ROMÂNIA
GRUPA FUNCŢIONALĂ
FORMAŢII ŞI GRUPE
DE FORMAŢII FORESTIERE CATEGORIA DE I a II-a
PE GRUPE DE TIPURI PRODUCTIVITATE
DE STRUCTURĂ TIPURI FUNCŢIONALE
III IV V VI
1. 2. 3. 4. 5. 6.
1.MOLIDIŞURI
Pluriene Superioară şi mijlocie G; G; G; G, Cv
Inferioară G; G; - G,Cv
Relativ pluriene Superioară şi mijlocie G;Cv; Sm
G;Cv; G; G;Sm;B
Sm;Pm
Inferioară G; CvSm G;Cv Sm; B - Sm;B
Echiene Superioară şi mijlocie Sm; Pm Sm; Pm;B G;Sm; Sm; B; R
şi relativ echiene Inferioară Sm ;Pm;B Sm; B - Sm; B; R
2.BRĂDETE, MOLIDETO-BRĂDETE, MOLIDETO-FĂGETE, AMESTECURI DE RĂŞINOASE CU FAG
Pluriene Superioară şi mijlocie G,Cv G,Cv G,Cv G,Cv
Inferioară G,Cv G,Cv - G,Cv;Pm;P
Relativ pluriene Superioară şi mijlocie G,Cv G,Cv G,Cv G,Cv;Pm;P
Inferioară G,Cv G,Cv G,Cv G,Cv;Pm;P
Echiene Superioară şi mijlocie G,Cv G; Cv; Pm; P G,Cv G; Cv; Pm;P
şi relativ echiene Inferioară Cv Cv;Pm - Cv; Pm;P
3.PINETE, LARICETE
Echiene şi relativ echiene Superioară şi mijlocie Cv; P P;S;B P;S;B P;S;B;R
Inferioară Cv; P;S P;B - P;S;B;R

106
GRUPA FUNCŢIONALĂ
FORMAŢII ŞI GRUPE
DE FORMAŢII FORESTIERE CATEGORIA DE I a II-a
PE GRUPE DE TIPURI PRODUCTIVITATE
DE STRUCTURĂ TIPURI FUNCŢIONALE
III IV V VI
1. 2. 3. 4. 5. 6.
4.FĂGETE
Pluriene Superioară şi mijlocie G; Cv G; Cv G; Cv G; Cv
Inferioară G; Cv G; Cv - G; Cv;P
Relativ pluriene Superioară şi mijlocie G; Cv G; Cv G; Cv G; Cv;P
Inferioară G; Cv G; Cv; P - G; Cv;P
Echiene Superioară şi mijlocie G; Cv G; Cv; P G; Cv; P G; Cv; P; S
şi relativ echiene Inferioară G; Cv;P G; Cv; P - G; Cv; P; S
5. FĂGETE AMESTECATE CU ALTE SPECII; GORUNETO-FĂGETE,
Pluriene Superioară şi mijlocie G; Cv G; Cv G; Cv; P G; Cv; P
Inferioară Cv; P Cv,P - Cv; P
Relativ pluriene Superioară şi mijlocie G; Cv G; Cv; P G; Cv; P G; Cv; P
Inferioară Cv; P Cv; P - Cv; P
Echiene Superioară şi mijlocie Cv; P Cv; P Cv; P Cv; P
şi relativ echiene Inferioară Cv;P Cv; P - Cv; P
6. GORUNETE,GORUNETO-ŞLEAURI, AMESTEC DE GORUN CU ALTE CVERCINEE, STEJĂRETE, STEJĂRETO-
ŞLEAURI, AMESTEC DE STEJAR CU ALTE CVERCINEE
Echiene, relativ echiene Superioară şi mijlocie Cv; P Cv; P Cv; P Cv; P
sau etajate Inferioară Cv; P Cv; P - Cv; P
7. GÂRNIŢETE, CERETE, CERO-ŞLEAURI, AMESTECURI DE GÂRNIŢĂ ŞI CER
Echiene, relativ echiene Superioară şi mijlocie Cv; P Cv; P Cv; P Cv; P
sau etajate Inferioară Cv; P Cv; P - Cv; P;S
8. STEJĂRETE DE STEJAR BRUMĂRIU ŞI STEJĂRETE DE STEJAR PUFOS
Echiene Superioară şi mijlocie Cv; P P P P
şi relativ echiene Inferioară Cv; P P - P

107
GRUPA FUNCŢIONALĂ
FORMAŢII ŞI GRUPE
DE FORMAŢII FORESTIERE CATEGORIA DE I a II-a
PE GRUPE DE TIPURI PRODUCTIVITATE
DE STRUCTURĂ TIPURI FUNCŢIONALE
III IV V VI
1. 2. 3. 4. 5. 6.
9. SALCÂMETE
Echiene Superioară şi mijlocie C C;Cz;Cg - C;Cz;Cg
şi relativ echiene inferioară C C; Cz - C; Cz
10. ZĂVOAIE DE PLOPI INDIGENI ŞI SALCIE,
Structuri diverse C;Cs; R C;Cs; R C C;Cs; R
11. PLANTAŢII DE PLOPI EURAMERICANI
Echiene R R R R
12. ANINIŞURI
Structuri diverse P; C; R P; C; R - P; C; R
13. PLANTAŢII DE SALCIE SELECŢIONATĂ
Echiene C; Cs; R C; Cs; R C; Cs; R C; Cs; R

108
Anexa nr. 7
la normele pentru amenajarea pădurilor

VÂRSTA EXPLOATABILITÃŢII TEHNICE PE SPECII ŞI CLASE DE PRODUCŢIE


PENTRU ARBORETELE CU FUNCŢIE PRIORITARÃ DE PRODUCŢIE

Clasa de producţie
I II III IV V
Specia Sortimentul – ţel principal ( lemn pentru….)
cherestea şi - celuloză
cherestea cherestea cherestea alte sortimente - construcţii s.a.
0 1 2 3 4 5
Molid* 120 110 100 100 100
Brad 120 120 110 100 100
Pin silvestru 80 80 70 60 50
Pin negru 70 70 60 60 50
Larice 90 90 80 70 70
Fag 120 120 110 110 100
Mesteacăn 50 50 40 40 40
Gorun din sămânţă 140 130 120 120 120
Gorun din lăstar** 120 110 110 100 100
Stejar din sămânţă 130 130 120 110 110
Stejar lăstari** 110 100 100 90 80
Cer din sămânţă 100 90 90 90 80
Cer din lăstar** 90 80 80 80 70
Gârniţă din sămânţă 120 120 110 100 100
Gârniţă din lăstar** 110 110 100 90 80
Stejar brumăriu 80 80 80 70 60
Stejar pufos 80 80 70 60 60
Tei 80 80 70 60 50
Carpin 60 60 50 40 40
Salcâm 35 30 25 25 20
109
Plop alb şi negru 35 35 30 25 25

110
Clasa de producţie
I II III IV V
Specia Sortimentul – ţel principal ( lemn pentru….)
cherestea şi - celuloză
cherestea cherestea cherestea alte sortimente - construcţii s.a.
0 1 2 3 4 5
Anini 70 70 70 60 60
Plopi selecţionaţi 25 20 20 18 15
Salcie din plantaţie
30 25 25 20 20
(sămânţă)
Salcie din sulinari 30 25 20 20 15
Frasin ? ? ? ? ?

*) Pentru arboretele de molid din afara arealului natural de vegetaţie se vor adopta vârste de tăiere de 50-70 ani.
**) Se referă la arboretele pentru care proporţia elementelor din lăstari depăşeşte 80 %. Pentru arboretele de gorun şi stejar pedunculat din lăstari,
viguroase şi de calitate corespunzătoare, vârstele de tăiere se pot majora cu 10 - 20 ani. Arboretele degradate se vor exploata la vârste mai mici potrivit
urgenţei de regenerare.
Notă : Pentru arboretele de răşinoase destinate să producă sortimente de lemn de rezonanţă şi claviatură şi pentru cele de foioase destinate să
producă lemn pentru furnire, vârstele exploatabilităţii tehnice vor fi : 150 – 180 ani la molid şi brad; 160 – 180 pentru gorun şi stejar; 140 – 150 ani pentru fag
( 120 ani la arboretele afectate de inimă roşie); 120 – 140 ani pentru gârniţă; 100 – 120 ani pentru cer; 80 – 100 ani pentru tei; 80 ani pentru anin; 25 – 35 ani
pentru plopi selecţionaţi şi salcie din plantaţie sau sămînţă.

111
112
113

Anexa nr. 8
la normele pentru amenajarea pădurilor

CRITERII PENTRU ÎNCADRAREA ARBORETELOR

PE URGENŢE DE REGENERARE
Cate
Urgen Denumire
goria
ta
Arborete cu vârste de peste 20 ani la codru şi peste 5 ani la crâng,
foarte puternic afectate de factori biotici şi abiotici negativi -incendii,
1.1
vânt, zăpadă, uscare, vânat, rezinaj etc.-, încadrate în cel mai ridicat
grad de vătămare.*
Arborete neexploatabile cu densităţi de la 0.1 la 0.3, cu vârsta de peste
1.2.
1 20 ani la codru şi peste 5 ani la crâng.
Arborete exploatabile parcurse cu tăieri de regenerare, cu densităţi de
1.3.
la 0.1 la 0.3, cu sau fără seminţiş utilizabil.
Arborete constituite predominant, peste 70% din arbori cu cioate
1.4. puternic degradate - cu putregai, scorburi mari, cu vitalitate foarte
scăzută.
Arboretele exploatabile şi trecute de vârsta exploatabilităţii afectate de
factori biotici şi abiotici negativi încadrate în gradele de vătămare
2.1.
moderat si puternic a căror stare de vegetaţie impune parcurgerea cu
tăieri în deceniul de aplicare.*
Arboretele cu vârste mai mari decât jumătatea vârstei exploatabilităţii
tehnice afectate de factori biotici şi abiotici negativi, încadrate în gradul
2.2
de vătămare puternic a căror stare de vegetaţie impune parcurgerea cu
tăieri în deceniul de aplicare.*
Arborete cu densităţi de la 0.4 la 0.5, cu vârste mai mari decât
2
2.3 jumătatea vârstei exploatabilităţii tehnice, a căror stare nu permite
redresarea lor prin lucrări de împădurire a golurilor existente.
2.4 Arborete exploatabile cu densităţi de la 0.4 la 0.6, cu seminţiş utilizabil.
Arborete exploatabile cu densităţi de la 0.4 la 0.6, fără seminţiş
2.5
utilizabil
Arborete exploatabile din unităţi de codru cu peste 70 % arbori
2.6
proveniţi din lăstari, de vitalitate subnormala.
Arborete exploatabile, cu densităţi de 0.7 şi mai mari, de vitalitate
2.7
subnormală

113
114

Categoria Denumire
Urgenta
Arborete din unităţi de crâng trecute de vârsta exploatabilităţii,
2.8 care nu pot fi menţinute fără a-şi pierde substanţial capacitatea
de regenerare din lăstari/ drajoni
2.9 Arborete exploatabile de tip provizoriu.
2
Arboretele de tip artificial, de productivitate inferioară, cu
vârste mai mari de 20 ani situate în staţiuni de bonitate
2.10
superioară şi mijlocie pentru speciile corespunzătoare tipului de
pădure natural fundamental.
Arborete cu densităţi de 0.7 şi peste, echiene şi relativ echiene,
3.1 de productivitate inferioară, de vitalitate cel puţin normală,
trecute de vârsta exploatabilităţii
Arborete cu densităţi de 0.7 şi peste, echiene şi relativ echiene,
3.2 de productivitate mijlocie şi superioară, de vitalitate cel puţin
normală, trecute de vârsta exploatabilităţii
Arborete cu densităţi de 0.7 şi peste, echiene şi relativ echiene,
3.3 de productivitate inferioară, de vitalitate cel puţin normală,
ajunse la vârsta exploatabilităţii
Arborete cu densităţi de 0.7 şi peste, echiene şi relativ echiene,
3 3.4 de productivitate mijlocie şi superioară, de vitalitate cel puţin
normală, ajunse la vârsta exploatabilităţii
Arborete cu densităţi de 0.7 şi peste, pluriene şi relativ pluriene,
de productivitate inferioară şi /sau de vitalitate subnormală,
3.5
considerate ca exploatabile în raport cu vârsta ce le-a fost
atribuită
Arborete cu structuri de tip natural stabile, de regulă arborete
pluriene şi relativ pluriene, de productivitate superioară şi
3.6 mijlocie, de vitalitate cel puţin normală şi cu consistenţă
normală, considerate exploatabile în raport cu vârsta ce le-a fost
atribuită.
4.1 Arborete cu densităţi de până la 0,7
4
4.2 Arborete cu densităţi de 0,7 şi peste

*) Stabilirea gradului de vătămare se face numai pentru arboretul existent (fara luarea in considerare a
extragerilor anterioare) prin măsurători în suprafeţe de probă, cu ocazia descrierii parcelare şi/sau a
inventarierii arboretelor în cauză sau a căror stare de vegetaţie impune intervenţii în deceniul de aplicare
NOTA:
In urgenţa 1 de regenerare vor fi încadrate toate arboretele care, în raport cu starea lor de
vegetaţie şi sănătate, nu mai pot fi menţinute pe picior mai mult de 10 ani, fără riscul degradării lor totale şi
al unor influenţe negative asupra pădurii însăşi. Volumul acestora urmează a fi recoltat integral în deceniul
de aplicare a amenajamentului.
In urgenta 2 de regenerare se încadrează toate arboretele exploatabile care, în raport cu
dinamica procesului de regenerare, impun un ritm accelerat de exploatare, precum şi arboretele

114
115

neexploatabile aflate într-o stare de vegetaţie precară sau având o productivitate mult inferioară
celei potenţiale.
In urgenta 3 de regenerare se încadrează arboretele ajunse sau trecute de vârsta exploatabilităţii,
care prin structura, vitalitatea şi starea lor de sănătate ar putea fi menţinute pentru acoperirea unor
eventuale deficite din perioada următoar.
In urgenta 4 de regenerare se încadrează arboretele considerate exploatabile în condiţiile
sacrificiilor de exploatabilitate în minus; iÎn cazuri bine justificate, asemenea arborete vor fi incluse în rând
de tăiere, începând cu cele mai puţin productive şi valoroase.

115
116

Anexa nr. 9
la normele pentru amenajarea pădurilor

VALORILE OPTIME ALE CICLURILOR PENTRU PÃDURILE DIN


ROMÂNIA, PE FORMAŢII FORESTIERE, GRUPE FUNCŢIONALE ŞI
SORTIMENTE – ŢEL
Sortimente - ţel Cicluri pentru pãduri cu funcţii
Formaţii forestiere principale prioritare de:
(lemn pentru ....) producţie Protecţie*)
- cherestea 100-120 110-130
Molidişuri
- rezonanţă 150-180 150-180
- cherestea 100-120 120-140
Brădete
- rezonanţă 150-180 150-180
- cherestea 100-120 120-140
Făgete
- furnire 140-150 140-150
Pinete (plantaţii) - cherestea 60-80 80-100
- cherestea 120-140 130-150
Gorunete
- furnire 160-200 160-200
Stejărete - cherestea 110-130 130-150
de stejar pedunculat - furnire 160-180 160-180
- cherestea 80-100 90-120
Cerete
- furnire 100-140 100-140
- cherestea 100-120 110-140
Gârniţete
- furnire 120-160 120-160
Stejărete 70-100
- cherestea 60-80
de stejar brumăriu
Stejărete
- cherestea 60-80 70-100
de stejar pufos
- cherestea 50-80 70-100
Teişuri
- furnire 80-100 80-100
Cărpinete - cherestea şi celuloză 40-60 50-70
Salcâmete - cherestea şi construcţii 25-35 30-40
Plopişuri de plop alb
- cherestea 25-35 30-40
şi negru
- cherestea 60-70 65-75
Aninişuri
- furnire 80 80
Culturi de plopi - cherestea şi celuloză 15-25 20-25
selecţionaţi - furnire 25-30 25-30
- cherestea şi celuloză 20-30 25-35
Culturi de salcie
- furnire 30-35 30-35
Zăvoaie de salcie - cherestea şi celuloză 15-30 20-35

*) Se au în vedere în cazul pădurilor cu funcţii speciale de protecţie pentru care se reglementează procesul
de producţie lemnoasă

116
117

Anexa nr. 10
la normele pentru amenajarea pădurilor

Recomandări privind stabilirea perioadei de regenerare în raport cu structura/starea


arboretelor şi ţelurile de gospodărire proiectate in cadrul metodei claselor de varsta

Urgenţa de Perioada de
regenerare, regenerare,
Specificări
cod ani
Când arboretele, în raport cu starea lor de vegetaţie şi
1. (1.1 –
10 sănătate, nu mai pot fi menţinute pe picior mai mult de
1.4)
10 ani
Când starea arboretelor impune parcurgerea lor cu tăieri
în deceniul de aplicare în scopul recoltării arborilor
2.1 – 2.3 20 vătămaţi
sau nu permite redresarea lor prin lucrări de împădurire
a golurilor existente
Când arboretele au consistenţe de 0,4 – 0,5 şi prezintă
seminţiş utilizabil pe cel puţin 0,3 S şi au fost parcurse
10
sau nu cu tăieri cu caracter de însămânţare/ însămânţare
şi punere în lumină
2.4
Arborete cu consistenţa 0,6 ce nu prezintă seminţiş
utilizabil sau prezintă seminţiş utilizabil pe cel mult 0,2
20
S şi au fost parcurse sau nu cu tăieri cu caracter de
însămânţare/ însămânţare şi punere în lumină
Arborete de molid fără seminţiş utilizabil cu consistenţa
10
de 0,4
2.5 Arborete fără seminţiş utilizabil cu consistenţe de 0,4 –
20 0,6 ce prezintă condiţii favorabile regenerării pe cale
naturală
Arborete cu suprafeţe reduse ce urmează a fi exploatate
10
prin tăieri rase urmate de împăduriri
Arborete ce urmează a fi regenerare pe cale naturală,
2.6; 2.7 sub masiv, prin tăieri în ochiuri precum şi arborete cu
20 suprafeţe mari (peste 6 ha ce urmează a fi regenerate
prin tăieri rase (în coridoare sau benzi) pe cale
naturală/artificială
Arborete din unităţi de crâng trecute de vârsta
2.8 10 exploatabilităţii, care care urmează a fi regenerate în
continuare din lăstari/drajoni

117
118

Arboretele cu suprafeţe reduse ce urmează a fi parcurse


10
integral cu o singură tăiere
Arborete cu suprafeţe mari (peste 6 ha) şi suprafaţa lor
2.9; 2.10
urmează a fi parcursă prin tăieri rase (în benzi sau
20
coridoare) sau când au funcţii de protecţie prioritare şi
urmează fi regenerate sub masiv prin tăieri în ochiuri
Arborete cu suprafeţe reduse ce urmează a fi parcurse
10
cu tăieri rase urmate de împăduriri
Arborete care urmează a fi parcurse prin tăieri cu
3.1; 3.2;
regenerare continuă, sub masiv, cu sau fără seminţiş
3.3; 3.4;
20 utilizabil.
Arborete de molid cu suprafeţe mari (peste 6 ha) ce
urmează a fi parcurse cu tăieri rase în benzi alăturate
Arborete cu consistenţe d 0,7 – 0,8 ce îndeplinesc
3.2; 3.4;
30 funcţii prioritare de protecţie şi au seminţiş pe mai puţin
3.5
de 0,1 S
Arborete cu consistenţa de 0,7 – 0,8 ce îndeplinesc
funcţii de producţie şi au seminţiş utilizabil pe mai puţin
30 de 0,1 S
3.4 Arborete de molid ce urmează a fi parcurse cu tăieri
succesive, progresive în margine de masiv
Arborete cu consistenţe de 0,9 – 1,0 ce nu au sau
40 prezintă seminţiş utilizabil pe mai puţin de 0,1S,
datorită acoperirii pe care o realizează
Arborete au consistenţa 0,7 cu sau fără seminţiş
20
utilizabil
Arborete cu consistenţa ≥ 0,8 şi peste ce prezintă
seminţiş utilizabil pe cel mult 0,1 – 0,2 S
30
3.6 Arborete de molid ce urmează a fi parcurse cu tăieri sau
progresive în margine de masiv
Arborete cu consistenţe de 0,9 – 1,0 ce nu au sau
40 prezintă seminţiş utilizaibl pe mai puţin de 0,1 S
datorită acoperirii pe care o realizează

118
119

Anexa nr. 11
la normele pentru amenajarea pădurilor

INDICI DE RECOLTARE ORIENTATIVI

LA LUCRĂRI DE ÎNGRIJIRE IN ARBORETELE PARCURSE SISTEMATIC

CU ASEMENEA LUCRĂRI ŞI AVÂND INDICI DE DENSITATE 0,9 – 1,0*)

Vârsta arboretelor
Formaţii şi grupe
de formaţii forestiere - ani-
Ţelul de 11- 21- 31- 41- 51- 61- 71- 81- 91- peste
prod.** 20 30 40 50 60 70 80 90 100 100
- Molidişuri a 18 13 11 10 8 7 6 6 5
- Brădete a 17 13 10 9 8 7 7 6 5
- Amestecuri de fag cu răşinoase a 16 12 10 9 8 7 7 6
- Făgete a 15 15 13 10 9 9 8 7 5
b 16 17 15 13 12 11 10 8 6
- Goruneto- făgete şi şleauri a 14 12 9 9 8 7 6 5
de deal cu gorun b 16 14 10 10 9 8 6 5 4
- Gorunete şi stejărete (inclusiv a 14 12 10 8 7 6 5 4
de stejar brumăriu şi stejar pufos b 15 13 11 9 7 6 5 4 4
- Şleauri de câmpie, şleauri de a 14 12 10 8 7 6 5 4
luncă, şleauri de deal cu stejar b 15 13 11 9 7 6 5 4 4
pedunculat
- Teişuri a,b 17 13 1 10 7 6
- Cerete, gârniţete şi amestecuri a 13 12 9 7 6 5 4 3
de cer cu gârniţă
- Salcâmete a 15 10
- Aninişuri a 12 12 10
- Arborete de salcie a 16 12

119
120

Vârsta arboretelor
Formaţii şi grupe
de formaţii forestiere - ani-
Ţelul de 11- 21- 31- 41- 51- 61- 71- 81- 91- peste
prod.** 20 30 40 50 60 70 80 90 100 100
- Arborete de plop alb, plop a 16 7
negru
- Culturi de plopi euramericani a,b 25-50
(selecţionaţi)
- Pinete şi laricete a 18 15 12 10
- Arborete de duglas verde a 16 12

*) Pentru arboretele cu indici de densitate de peste 1.0, indicii de recoltare se majorează cu 5 – 15%.
**) ţel de producţie: a – lemn pentru cherestea; b – lemn pentru furnire şi derulaj.

120
121
Anexa nr. 12
la normele pentru amenajarea pădurilor

PERIODICITATEA LUCRÃRILOR DE ÎNGRIJIRE

PENTRU ARBORETE PARCURSE SISTEMATIC CU ASEMENEA INTERVENŢII SILVICULTURALE


-VALORI ORIENTATIVE -
Periodicitatea lucrãrilor de îngrijire, în ani, pentru:
Formaţia forestierã Degajãri Curãţiri Rãrituri în stadiul de dezvoltare
(Depresaj) Pãriş Codrişor Codru
Molidişuri 2-3 4-5 5-6 6-8 8-10
Brădete 2-3 3-5 6-8 8-10 10-12
Amestecuri de fag cu răşinoase 1-3 3-5 5-6 7-8 8-11
Făgete 2-4 3-5 6-8 8-10 10-12
Goruneto-făgete şi şleauri de deal cu 1-3 4-5 5-7 8-10 10-12
gorun
Gorunete şi stejărete (inclusiv de stejar 1-3 3-5 5-6 8-10 10-12
brumăriu şi stejar pufos)
-Şleauri câmpie, şleauri de luncă, şleauri 1-3 2-3 4-5 5-7 7-8
de deal cu stejar
Teişuri 1-3 4-5(6) 5-6 6-8 8-10
Cerete, gârniţete şi amestecuri de cer cu 2-3 4-7 5-7 8-10 10-12
gârniţă
Salcâmete 1-3 3-4 4-5 5-6
Aninişuri 1-2 2-3 4-6 6-7
Arborete de slacie 2-3 3-4
Arborete de plop alb şi plop negru 1-2 2-3 3-5 4-5
Pinete şi laricete 2-3 3-5 5-6 6-7 7-8
Arborete de douglas verde 1-3 3-5 5-7 8-10

NOTÃ: În culturile de plopi selecţionaţi şi de salcie selecţionată nu se execută degajări şi curăţiri. În schimb se execută elegaj artificial şi
1 – 2 rărituri, prima foarte puternică, a doua slab – moderată

121
122

Anexa nr. 13
la normele pentru amenajarea pădurilor

OCOLUL SILVIC ……………………….…….. Anul intrării in vigoare a amenajamentului ………….

A Date referitoare la UP (U.B.) şi SUP

UP Posibilitatea
Produse principale (mc) Produse secundare (ha)
Din care Din care
Nr Denumirea SUP Decenala Realizata Decenala Realizata
Acc I Acc II
1 2 3 4 5 6 7 8 9

B.1 Date referitoare la unităţile amenajistice care fac obiectul modificării prevederilor amenajamentului silvic

Prevederi din amenajamentul silvic


Grad
Grupa şi Vârsta Urgenta Vârsta
S V Cls de Provenie Vita vata Seminţiş Lucrări Lucrări
UP ua categ. Compo- K ani regene exploata
ha mc prod nta litate mare utilizabil propuse executate
funcţ. ziţia rare bilităţii
%
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17

B.2 Situatia la data solicitării modificării prevederilor amenajamentului silvic

Volum extras
pana la data Vitali Factor Grad de Lucrări
Suprafaţa Vârstaa V Urgenţa de Seminţiş
UP ua Compoziţia K solicitării tate destabiliza- Vătămare propuse
afectată ni -mc- regenerare utilizabil
modificării tor %
-mc-
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

C. Unităţi amenajistice al caror volum face obiectul precomptării

UP ua Suprafaţa Compoziţie Volum Vârsta K Clasa de Urgenţa de Seminţiş Vitali Lucrări propuse
122
123
după
-ha- -mc- -ani- prod regenerare tate în amenajament
modificare
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

123
124

124
125

Anexa nr. 14
la normele pentru amenajarea pădurilor

Antet structura teritoriala de specialitate a autoritatii publice centrale care


raspunde de silvicultura
(denumire, adresa, telefon. Fax, e-mail etc.)
Nr. ……../…………………..

Inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare


………………………………….
- având în vedere prevederile art. 22, alin. (1) din Legea nr. 46/2008 – Codul
silvic, cu modificările şi completările ulterioare
- în baza Hotărârii Guvernului României nr.333/2005 pentru reorganizarea
direcţiilor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare în inspectorate teritoriale
de regim silvic şi de vânătoare, cu modificarile si completarile ulterioare,
- văzând solicitarea …………………… şi documentaţia tehnică prezentată
Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare sub nr. ……..,

emite prezentul

AVIZ

1. Se avizează favorabil modificarea prevederilor amenajamentului


………………………… (O.S.; UP.), din cadrul Direcţiei silvice …………..
…………….. a următoarelor lucrări: …………………………………………
Ex: extragerea arborilor rupţi şi doborâţi; tăieri rase – împăduriri …., etc.) în U.P.
……, unitatea/unităţile amenajistică/amenajistice ….. Ex: „în U.P. I Caraiman, unităţile
amenajistice 20A – suprafaţa de 8,0 ha, volum de 110 mc, 20B – suprafaţa de 0,4 ha,
volum de 21 mc, 20C%, …., etc.”.

2. Modificarea prevederilor amenajamentului privind soluţiile tehnice este determinată


de efectul ……………… (Ex: fenomenului de uscare; doborâturilor produse de vânt
etc.).

3. Masa lemnoasă rezultată prin exploatarea vegetaţiei forestiere se va încadra în


posibilitatea anuala pentru anul ……. şi se va precompta, conform prevederilor legale.
În cazul unei subunităţi de tip E, punctul 3 va avea următorul conţinut: „Volumul de
masă lemnoasă recoltată …… mc – nu se precomptează, arboretul fiind inclus în
subunitatea de gospodărire de tip „E” – Ocrotire integrală”.

4. Volumul de masă lemnoasă recoltată - ….. mc – din unitatea/unităţile


amenajistică/amenajistice …. se va precompta din posibilitatea de produse principale
125
126

stabilită de amenajament pentru UP …., unitatea/unităţile amenajistică/amenajistice… şi


se va încadra în cota de tăiere aprobată pentru anul …. .

5. Compoziţia de împădurire şi modul de regenerare a suprafeţelor de la pct.1 vor fi


conforme cu studiile de teren efectuate de unităţi specializate, care să determine şi
cauzele fenomenului de ………………… (Ex: fenomenului de uscare etc.).

6. Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare ……………………..….. va


comunica prezentul aviz beneficiarului, care va fi transmis, impreuna cu documentatia
aferenta, spre aprobare, la Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Inspector şef,

126
127

Anexa nr. 2

la ordinul ministrului mediului si padurilor nr..................

INSTRUCTIUNI PENTRU AMENAJAREA PADURILOR

1. ALCĂTUIREA ŞI FOLOSIREA FONDULUI FORESTIER


1.1. ALCĂTUIREA FONDULUI FORESTIER
Totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc
nevoilor de cultură, producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a
altor terenuri cu destinaţie forestieră şi neproductive, cuprinse în amenajamente silvice
la data de 1 ianuarie 1990, cu luarea în considerare a modificărilor de suprafaţă, intrări-
ieşiri, în condiţiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul
forestier naţional.
Aceste păduri şi terenuri sânt determinate ca stare prin amenajamentele silvice.
Includerea sau scoaterea de terenuri în şi din fondul forestier se poate face numai
în condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare.
Terenurile din fondul forestier, deţinute fără titlu de diferite persoane fizice sau
juridice, se înscriu în amenajament ca o categorie aparte, ele constituind litigii sau
ocupaţii, după cum au sau nu acţiuni deschise în justiţie sau arbitraj.
Suprafeţele de teren care nu aparţin fondului forestier, dar se află în interiorul
pădurilor, fără a avea legatură cu drumurile publice, se evidenţiaza în amenajamente ca ,,
enclave’’ (E).

1.2. FOLOSIREA FONDULUI FORESTIER

În raport cu modul de folosire a terenurilor, fondul forestier este alcătuit din


următoarele
categorii :
A.1. Păduri şi terenuri destinate împăduririi sau reâmpăduririi în care este şi va fi
admisă şi posibilă recoltarea masei lemnoase .
A.1.1. Păduri, inclusiv plantaţiile cu reuşita definitivăx).
A.1.2. Terenuri împădurite pe cale artificială care nu au realizat înca reuşita definitivă.
A.1.3. Arborete parcurse cu tăieri definitive, cu regenerare sub adăpost parţial realizată,
pe cale naturală.
A.1.4. Terenuri de reâmpădurit în urma tăierilor rase, a doborâturilor de vânt sau altor
cauze.
A.1.5. Poieni sau goluri destinate împăduririi.
A.1.6. Terenuri degradate prevăzute a se împăduri.
127
128

A.1.7. Răchitării naturale ori create prin culturi.

A.2. Păduri şi terenuri destinate împăduririi sau reâmpăduririi în care este interzisă
recoltarea de masă lemnoasă sau în care recoltarea de masă lemnoasă nu este posibilă.
A.2.1. Păduri, inclusiv plantaţii cu reuşita definitivăx).
A.2.2. Terenuri împădurite pe cale naturală ori prin plantaţii, care nu au realizat înca
reuşita definitivă.
A.2.3. Terenuri de reâmpădurit în urma doborâturilor de vânt sau a altor cauze.
A.2.4. Poieni sau goluri destinate împăduririi.
A.2.5. Terenuri degradate destinate împăduririi.

B. Terenuri afectate gospodaririi pădurilor


B.1. Linii parcelare principale (L).
B.2. Linii de vânătoare şi terenuri de hrană pentru vânat (V) .
B.3. Instalaţii de transport forestiere : drumuri, căi ferate şi funiculare permanente
(D).
B.4. Clădiri, curţi şsi depozite permanente (C.
B.5. Pepiniere, plantaţii semincere şi culturi de plante mamă (P).
B.6. Culturi de arbuşti fructiferi, de plante medicinale şi melifere, etc (Z).
B.7. Terenuri cultivate pentru nevoile administraţiei (A).
B.8. Terenuri cu fazanerii, păstrăvării, centre de prelucrare a fructelor de pădure,
uscatorii de seminţe, etc (S).
B.9. Ape care fac parte din fondul forestier (T).
B.10. Culoare pentru linii electrice de înaltă tensiune cultivate (R1).
B.11. Culoare pentru linii electrice de înaltă tensiune necultivate (R2).
B.12. Fâşii de frontieră si instalatii aferente(G).

C. Terenuri neproductive: stâncării, nisipuri, sărături,mlaştini, râpe, ravene (N)

D. Terenuri pentru care exista aprobari legale de ocupare temporara. (F)

E. Terenuri din fondul forestier deţinute de persoane fizice sau juridice fără aprobări
legale.

E.1. Ocupaţii (pentru care nu sunt începute acţiuni de justiţie).


E.1.1. Ocupatii cu amplasament cunoscut
E.1.2. Ocupatii cu amplasament necunoscut
E.2. Litigii (cu acţiuni pe rol la instanţe judecătoreşti).
E.2.1. Litigii cu amplasament cunoscut
E.2.2. Litigii cu amplasament necunoscut

128
129

x) Prin reuşita definitivă se înţelege stadiul în care o împădurire executată se poate dezvolta
normal, respectiv fără să mai necesite lucrări de completări şi de întreţinere (revizuiri,
mobilizări de sol, recepări, descopleşiri).
Pentru foioase, acest stadiu este indicat în momentul în care coroanele puieţilor se ating pe
rânduri sau în grupe într-o proporţie de cel putin 70%; pentru raşinoase, atunci când înălţimea
puieţilor este de 1,00 – 1,20 m, aceştia ne mai putând fi copleşiţi de ierburi sau vegetaţie
forestieră arbutivă ; pentru plopi euroamericani, când diametrul la 1,30 m este de circa 8 cm.

1.3. DELIMITAREA FONDULUI FORESTIER


Proprietarii sunt obligati să delimiteze proprietatea forestieră în conformitate cu
actele de proprietate şi să menţină în stare corespunzătoare semnele de hotar.
1.3.1. Ţinând seama de faptul că prin modificarea limitelor fondului forestier din
vechiul amenajament, fără a se ţine seama de prevederile legale, se creeaza greutăţi în
gospodărirea pădurilor şi se generează o serie de litigii, în lucrările de teren şi la
întocmirea amenajamentelor urmează a se avea în vedere următoarele precizări:
A. Includerea sau scoaterea din amenajamenul silvic a terenurilor forestiere se
poate face numai in baza unor documente sau aprobari legale.
1.3.2. Amenajamentele silvice vor cuprinde atât partea generală, cât şi pe fiecare
U.P.,un paragraf intitulat ,,Modificări de limite şi de suprafaţă survenite de la data
ultimei amenajări’’(fişa 1 E) în care pentru orice teren ieşit sau intrat în fondul forestier
se vor indica: u.a., suprafaţa , documentul pe baza căruia s-a operat modificarea.
Documentele respective vor fi preluate de la ocoalele silvice.

2.UNITĂŢI TERITORIALE DE AMENAJAMENT


2.1. OCOLUL SILVIC ŞI SECŢIA SILVICO – CINEGETICĂ
Activitatea de amenajare a pădurilor se organizează pe ocoale silvice/proprietati
care sunt unităţile administrativ – teritoriale
Premergător amenajării pădurilor, se analizează de către detinatori eventualele
modificări necesare a se face asupra limitelor ocoalelor silvice/ proprietatilor. În
această analiză se va ţine seama de criteriile de constituire a acestora din punct de
vedere amenajistic, şi anume:
În regiunile cu relief pronunţat, la munte şi coline, limitele ocoalelor silvice se vor
suprapune pe linii naturale.
La câmpie, se va urmări o repartiţie teritorială cât mai judicioasa a pădurilor între
ocoale, fără a se fragmenta trupurile de pădure.
Pădurile care constituie un ocol sau secţie silvo – cinegetică vor fi cuprinse de
regulă, în limitele aceluiaşi judeţ.
2.2. UNITATEA DE PRODUCŢIE SAU DE PROTECŢIE (U.P.)

129
130

Unitatea de producţie sau de protecţie este unitatea teritorială de bază din cadrul
ocolului silvic sau al secţiei silvo - cinegetice pentru care se elaborează un amenajament
silvic, în vederea reglementării modului de gospodărire funcţională a pădurilor.
Unitaţile de producţie sau de protecţie se păstrează în limitele lor actuale. În
situaţiile în care s-au produs schimbări în suprafaţa unităţilor de producţie sau de
protecţie care afectează profund reglementările existente, se procedează la reconstituirea
unităţilor respective. Dacă aceste schimbări afectează o singură unitate şi suprafaţa
acesteia ramâne sub limitele prevăzute la pct.2.2c, pădurea respectivă se ataşează la
unitaţile vecine, asemanatoare din punct de vedere al condiţiilor naturale.
La reconstituire se vor avea în vedere următoarele condiţii:
a. Unitatea de producţie sau de protecţie sa aibă limite naturale evidente - în
regiunea de munte şi de deal şi artificiale permanente, eventual naturale în rest.
b.Trupurile de pădure care alcătuiesc unitatea respectivă să fie cât mai omogene
din punct de vedere al condiţiilor naturale.
c.Întinderea unitaţiilor de producţie sau de protecţie să se încadreze, pe cât posibil,
în următoarele limite:
- în lunca Dunării între 600 – 1500 ha,
- la câmpie între 1000 – 2500 ha,
- la dealuri între 2000 – 4000 ha,
- la munte între 4000 – 6000 ha, excepţional mai mare.
Pentru unitatile de productie constituite pentru proprietati forestiere, altele decat
cele proprietate publica a statului, suprafata acestora trebuie sa fie de minim 100 ha.
Pentru pădurile tratate în codru grădinărit mărimea maximă a unităţii de producţie
sau de protecţie nu trebuie să depaşească, de regulă, 1000 ha.
În cadrul ocolului, unitaţile de producţie sau de protecţie poartă indicative
numerice şi denumiri proprii.

2.3. SUBUNITATEA DE PRODUCŢIE SAU DE PROTECŢIE (SUP)


Unităţile de producţie sau de protecţie se pot împarţi, din punct de vedere
amenajistic, în subunitaţi. Această împarţire se face când în interiorul lor sunt porţiuni de
pădure, grupate sau dispersate, în care este necesar şi justificat economic ori social să se
aplice un regim de gospodărire diferit de cel al arboretelor din jur. Constituirea
subunităţilor se face la conferinţele de amenajare şi numai în cazul când se impune:
a) adoptarea unor ţeluri diferite : producţie de material lemnos de dimensiuni
mari şi de calitate superioară (buşteni pentru rezonanţă, furnire, derulaj, etc), producţie
maximă de lemn de celuloză, ori a unor funcţii de protecţie diferite, etc care să
determine adoptarea de cicluri de producţie cu diferenţe mai mari de 30 de ani ;
b) asigurarea de structuri pentru realizarea cărora se impun regime de gospodărire
diferite: codru regulat, codru cvasigrădinarit, codru grădinarit;
c) crearea de condiţii pentru dezvoltarea unor activităţi specializate creşterea
intensivă a vânatului, rezervaţii, etc.

130
131

Suprafaţa minimă a unei subunităţi va fi de 400 ha la codru regulat, 300 ha la


codru grădinărit, 200 ha la refacere şi 100 ha la crâng. Pentru subunitatile de productie
constituite pentru proprietati forestiere, altele decat cele proprietate publica a statului,
suprafata acestora trebuie sa fie de minim 100 ha.
Fac excepţie arboretele încadrate în subunităţi în care nu este posibilă sau admisă
recoltarea de lemn, indiferent de suprafaţa (de tip ,,M’’), precum şi acelea cărora se vor
aplica tăieri de regenerare de intensitate mai redusă, cu caracter de conservare a pădurii.

2.4. SERIA DE GOSPODARIRE


În cazul în care suprafaţa minimă de constituire a subunităţii prevăzute mai sus
nu poate fi asigurată în cadrul unităţii de producţie sau de protecţie, se pot constitui serii
de gospodărire, iar constituirea lor se hotărăşte la conferinţele de amenajare.
Bazele de amenajare, posibilitatea şi măsurile de gospodărire se vor stabili, pentru
fiecare serie, în cadrul parţii generale a amenajamentului. Din motive de organizare
administrativ – silvică (districte,brigăzi,cantoane) şi datorită modului de organizare a
evidenţelor statistice, se vor elabora şi amenajamentele pe unităţi de producţie . Acestea
vor cuprinde toate capitolele, mai puţin cele tratate la nivelul seriilor în partea generală a
amenajamentului.
Seriile vor primi, atât în cadrul U.P. cât şi la nivel de ocol, indicativele
corespunzătoare tip SUP în raport cu reglementarea procesului de producţie
(A,B,C,G,etc).
În ocoalele silvice în care reglementarea procesului de producţie se face atât pe
subunităţi de productie sau de protectie cat si pe serii de gospodărire, acestea din urma
vor primi pe langa indicativul tip SUP şi litera ,,S’’.
Parcelele din cadrul seriilor îşi păstrează numerotarea din cadrul unităţilor de
producţie.

2.5. PARCELA
2.5.1. Criterii de constituire. Parcela este o suprafaţă de teren bine delimitată, fie
prin forme de relief ale terenului -văi, culmi, fie prin linii artificiale cu caracter
permanent -drumuri, căi ferate, linii deschise- servind ca unitate de organizare a
teritoriului, indiferent de categoria de folosinţă, de funcţiile şi de structura arboretelor.
La revizuire se pastrează parcelarul existent, indiferent de mărimea parcelei.
Modificări în structura parcelarului se pot face numai în cazul cand constituie noi
unităţi de producţie, potrivit prevederilor de la punctul 2.2.

Mărimea maximă a parcelelor este următoarea:


Crâng şi codru cu Codru
Forma de relief
tăieri localizate grădinărit
Campie - balta 20 ha 25 ha
coline 30 ha 25 ha
131
132

munte 50 ha 25 ha

În lunca Dunării parcelarul se constituie în aşa fel, încât liniile parcelare


principale să fie perpendiculare pe direcţia generală a cursului de apă. În cazul
ostroavelor sau a trupurilor de pădure cu laţimi mai mari de 800 m, la formarea
parcelarului se trasează şi linii secundare.
Acestea se proiectează cu un decalaj între ele de minimum ¼ din distanţa între
liniile parcelare principale.
Terenurile afectate gospodăriei silvice, terenurile neproductive, terenurile pentru
care exista aprobari legale de ocupare temporara si terenurile din fondul forestier
deţinute de persoane fizice sau juridice fără aprobări legale, se constituie ca parcele sau
subparcele separate.
2.5.2. Numerotarea parcelelor din amenajamentul care si-a incetat aplicabilitatea,
pe cat posibil, se păstrează. În situatia in care pentru perioada de amenajament expirată
au fost inregistrate intrari de terenuri in fondul forestier, acestea se vor încadra în
parcelarul existent şi se vor numerota în continuare.
Daca în perioada de amenajament expirată anumite parcele au fost scoase din
fondul forestier, numarul lor se radiază din amenajament.
În cazul în care se constituie noi unităţi de producţie, în regiunea de câmpie sau
coline joase, în care se face parcelar geometric, numerotarea parcelelor este cea
obişnuită - de la sud la nord şi de la vest la est; în regiunea de coline şi de munte, în care
parcelarul este determinat de orohidrografia terenului, numerotarea parcelarului se face
pe bazinete hidrografice, din aval în amonte începand cu versantul drept tehnic.
2.5.3.Liniile parcelare separă parcelele între ele şi pot fi deschise sau numai
pichetate.
Cu prilejul lucrărilor de amenajare, se urmăreşte stadiul aplicarii proiectului de
deschidere a liniilor parcelare, analizându-se oportunitatea şi urgenţa unor noi deschideri
de linii, precum şi starea liniilor deschise şi a pichetajelor existente, propunându-se
măsuri pentru întreţinere sau împrospatarea lor.
Deschiderea liniilor parcelare care mărginesc parcelele în curs de tăiere se va
executa odată cu tăierile de regenerare din aceste parcele.
Deschiderea liniilor parcelare în arboretele tinere necesare de parcurs cu tăieri de
îngrijire se va efectua odată cu executarea lucrarilor de degajări, curaţiri sau rărituri.
Liniile parcelare de la pct. ,,b’’ si ,,c’’ se vor constitui în parcele.
2.5.4.Marcarea parcelelor se face prin borne din beton sau piatra cioplita,
amplasate pe platforme de pamânt sau piatra, având forme şi dimensiuni normalizate. În
regiunile inundabile sunt indicate borne adânc îngropate în pamânt. Bornele de piatră
naturală se admit numai în locurile unde nu se pot transporta bornele de beton sau piatră
cioplită.
Bornele se amplaseaza la intersecţiile liniilor parcelare, la intersecţiile acestora cu
limita pădurii, precum şi pe limita pădurii, în punctele de contur caracteristice.
132
133

Numerotarea bornelor se face în ordinea lor curentă, în cadrul unităţii de


producţie, cu cifre arabe, înscriindu-se şi numarul unităţii de producţie din care face
parte, cu cifre romane.

2.6. SUBPARCELA
2.6.1. Criterii de constituire. Unitatea teritorială elementară pentru studiul
arboretelor şi pentru planificarea şi executarea lucrărilor silvice este subparcela, care
reprezinta o porţiune din parcelă, omogenă din punct de vedere staţional, biometric,
funcţional şi al folosinţei şi care reclamă aceleaşi măsuri silvotehnice.
Suprafaţa minimă a subparcelei este de 0,5 ha: pentru terenurile afectate, aceasta
poate fi mai mică de 0,5 ha.
În situaţiile în care condiţiile staţionale sau caracteristicile structurale prezintă o
mare variabilitate pe spaţii mici, se pot constitui subparcele cu caracter complex.
La constituirea subparcelelor vor fi folosite cele mai recente materiale
fotogrametrice.
În ceea ce priveşte rezervaţiile de seminţe şi resursele genetice stabilite ca atare
prin studii aprobate, se va urmări menţinerea nemodificată a constituirii unităţilor
amenajistice respective aşa cum au fost luate în considerare la întocmirea studiului
menţionat.
2.6.2. Indicative. Subparcelele se notează prin litere majuscule, înscrise după
numărul parcelei la păduri şi înaintea numărului parcelei la restul situaţiilor.
Indicativele literale majuscule pentru alte categorii de folosinţă decât pădure şi
terenuri destinate împăduririi sunt cele înscrise la paragraf 1.2. subtitlul B.C.D.
În ceea ce priveşte rezervaţiile de seminţe şi resursele genetice se va urmări
păstrarea nemodificată - faţă de studiul mai înainte menţionat - a numărului de parcelă şi
indicativul de subparcelă, exceptie cazurile menţionate la 2.5.2. când numărul parcelei
poate suferi modificări.
2.6.3. Pichetajul. Delimitarea subparcelelor se face prin pichetarea vizibilă, din
distanţă în distanţă, a arborilor de limită, cu o bandă orizontală de vopsea. Intersecţiile
dintre liniile subparcelare si intersecţiile acestora cu liniile parcelare se pichetează pe
arbori cu o bandă inelară de vopsea.
Anumite suprafeţe de teren din interiorul unor subparcele, deosebite de restul
pădurii, care după mărime şi formă nu pot constitui subparcele, dar care impun totuşi o
tratare specială sau pot servi la orientare, este indicat să fie figurate pe harţile
amenajistice prin semne distincte şi să fie menţionate la date complementare. De
exemplu o stâncărie, o mlaştină, o râpă, o poiană, un drum, o linie de funicular sau alte
particularităţi. Limitele acestora nu este necesar sa fie pichetate cu vopsea, identificarea
lor urmand a se efectua după fotograme, concomitent cu descrierea subparcelelor.

133
134

SCHIŢA 2.5.4.1.

134
135

SCHIŢA 2.5.4.2.

135
136

136
137

3. RIDICAREA IN PLAN A FONDULUI FORESTIER


3.1. CONDIŢIILE PLANURILOR TOPOGRAFICE
TRANSPUNERA DETALIILOR

Planurile topografice de bază sunt reprezentări grafice convenţionale şi selective


ale teritoriului - la scări de 1:5.000 sau 1:10.000, elaborate prin metode clasice sau
aerofotogrametrice în sistemul de proiecţie cartografică în vigoare la data întocmirii
amenajamentului.
În situaţiile în care există planuri topografice elaborate prin metode clasice la alte
scări, cuprinse în intervalul precizat mai sus, acestea pot fi folosite.
Premergător executării lucrărilor de amenajare, şeful de proiect si expertul CTAP
verifică baza cartografică existentă, stabilind acoperirea pentru suprafata pe care se
realizeaza lucrarile de amenajarea padurilor. Pe cât posibil se va urmări ca planurile
topografice de bază să fie elaborate la aceeaşi scară, utilizând baza cartografică cea mai
recentă care asigură precizia cea mai mare.
În cazul în care pentru o porţiune din suprafaţa fondului forestier nu se va dispune
de un plan topografic de bază redactat pe suport nedeformabil, se va putea folosi ca plan
şi materialul cartografic pe hârtie de calc pânzată, calc sau hârtie de desen, care
îndeplineşte condiţiile de mai sus, numai după ce se vor determina şi corecta
deformaţiile hârtiei.
Dacă există mai multe ediţii ale planului topografic de bază, în lucrările de
amenajare este obligatorie folosirea celui mai recent şi mai precis material cartografic.
Materialul cartografic ce va constitui planul topografic de bază se va stabilii la
prima conferinţă de amenajare în conformitate cu cele prevăzute în aliniatul precedent.
În afara planului topografic de bază, în faza de teren a lucrărilor de amenajare se
vor folosi ortofotogramele şi fotogramele recente, la scara cea mai mare existentă în
zonă (nu mai vechi de 5 ani), fotograme ce se vor folosi atât la organizarea în spaţiu a
teritoriului, cât şi la stabilirea corectă a limitelor fondului forestier şi a altor limite
amenajistice sau administrative, precum şi la reambularea planului de bază.
Planul topografic necesar lucrărilor de amenajare se obţine din planul topografic
de bază pe care se transpun detaliile amenajistice ce se referă la organizarea în spaţiu a
fondului forestier, cum sunt : limitele de ocol silvic, limitele de unităţi de producţie sau
protecţie, parcelarul, subparcelarul, bornele şi alte detalii cu specific forestier.

3.2. METODE SI PROCEDEE DE TRANSPUNERE A DETALIILOR


AMENAJISTICE PE PLANURILE TOPOGRAFICE
În vederea transpunerii detaliilor – după cum s-a arătat la pct.a,b,c – se vor folosi
următoarele metode sau procedee:
- ridicări în plan cu busola topografică,
- determinarea poziţiei geografice a punctelor caracteristice cu aparatură G.P.S.
137
138

- descifrarea, fotointerpretarea şi stereorestituţia fotogrametrică,


- procedee cartografice
3.2.1. Ridicări în plan cu busola topografică
3.2.1.1. Domeniul de utilizare
Ridicările în plan cu busola topografică se utilizează în situaţiile pentru care se
admit toleranţe mai largi pentru determinarea unor detalii sau suprafeţe, iar pe teren nu
sunt de aşteptat influenţe magnetice.
Punctele se raportează grafic, suprafeţele se stabilescprin planimetrare.
În mod obişnuit, ridicări topograficese folosesc la:
- completarea planurilor restituite de pe fotograme aeriene, cu detalii ce nu s-au
putut
reda; limite parcelare şi subparcelare, linii de vânătoare, drumuri şi poteci;
- detalii planimetrice în fondul forestier ce au apărut ulterior aerofotografierii
(drumuri forestiere , funiculare, construcţii, pepiniere, terenuri de administraţie, corectări
de limite de pădure, păstrăvării, fazanerii, depozite de material lemnos,
terenuridegradate, etc);
- suprafeţe pe care urmează a se executa lucrări de exploatare, ameliorare a
terenurilor degradate, substituiri, refacer, suprafeţe cu doborâturi de vânt
Ridicările cu busola trebuie să se sprijine pe 2 puncte figurate grafic pe planul de
bază. aceste puncte pot fi:
- puncte de triangulaţie, tachimetrie sau reperi fotogrametrici figuraţi pe plan şi
identificaţi pe teren;
- detalii grafice punctiforme existente pe plan şi teren ; (colţuri de clădiri,
păduri, lucrări de artă, baraje, confluenţe de pâraie, intersecţii de drumuri).
Bornele de amenajare constituie puncte de sprijin pentru ridicările cu busola
numai dacă au fost amplasate pe plan printr+o ridicare topografică anterioară –
tachimetrică sau cu busola.

3.2.1.2. Metoda de ridicare


În vederea redării pe plan a acestor detalii se utilizează următoarele metode:

A. Metoda radierii – se foloseşte în cazurile ce permit vizarea dintr+o singură


staţie a tuturor punctelor perimetrale ale suprafeţei ridicate. Trebuie acordată o atenţie
deosebită măsurării elementelor pe teren – orientări, distanţe, unghiuri verticale –
întocmirii schiţei pe teren şi raportării, întrucât nu există posibilitatea verificării datelor.
B. Metoda drumuirii permite determinarea unor aliniamente succesive, ce
conturează sau se suprapun peste detaliile care fac obiectul ridicării în plan. Drumuirile
se sprijină pe două puncte cunoscute, în vederea transpunerii lor corecte pe planuri. În
ordinea importanţei, aceste puncte pot fi: puncte de triangulaţie, reperi fotogrametrici,
reperi grafici materializaţi pe teren cu ocazia descifrărilor şi figuraţi pe planurile
restituite fotogrametric, borne kilometrice sau de amenajament, detalii planimetrice -

138
139

intersecţii de drumuri, poduri, colţuri de clădiri, colţuri de garduri , confluenţe de ape,


puncte de frângere ale limitei pădurii.
Metoda drumuirii se combină în practică cu metoda radierii, pentru a obţine un
randament ridicat în figurarea detaliilor.
B.1. Procedeul cu staţii curente se utilizează în ridicările cu busola topografică în
care se cere o precizie mai ridicată, sau pe traseele unde se pot întâlni puncte de
influenţe magnetice în sol sau pe sol - resturi provenitede la diverse instalaţii, conducte
îngropate, cabluri, linii de înaltă tensiune, minereuri feroase.
Pe teren se staţionează cu aparatul în fiecare punct al drumuirii, efectându-se citiri
atât către punctul din urmă cât şi spre cel următor de staţie. Pentru acelaşi element
-orientare, distanţă măsurată pe stadie, unghi vertical-, se obţin două valori, a căror
medie se foloseşte în calculeşi la raportarea grafică.
Orientarea directă nu trebuie să difere cu mai mult de 25 c faţă de orientarea
inversă.
Diferenţe mari între orientarea directă şi cea inversă, în afara celei de 200 g , în
situaţia citiri corecte, indică influenţe magnetice locale. A ceastă situaţie impune fie
schimbarea traseului drumuirii, fie înlocuirea ridicării cu busola cu o ridicare
tachimetrică. Dacă se lucrează cu o busolă Wild To, în această zonă se poate măsura
unghiul între aliniamente cu discul magnetic blocat, iar la birou se calculează orientarea.
B.2. Procedeul cu staţii sărite asigură o operativitate ridicată prin reducerea
timpului de lucru pe teren.
În cadrul unei drumuiri, un punct se staţionează iar următorul se sare. Pentru a
avea câte două valori pentru fiecare viză, este obligatoriu să se lucreze folosind cele
două poziţii ale lunetei, directă şi peste cap.
Procedeul cu staţii sărite va fi utilizat de regulă la separările de arborete, limite de
parceleşi alte detalii amenajistice în lungime desfăşurată sub 4 km.
Punctele staţionate cât şi cele vizate se vor numerota şi materializa prin ţăruşi sau
picheţi cu dimensiunile : Ø = 4 – 6 cm, h = 30 cm.

3.2.1.3. Completarea carnetului de teren


Carnetul de teren trebuie să cuprindă schiţa completă şi detaliată a fiecărei
drumuiri.
Este obligatoriu să se consemneze:
- obiectul ridicării-separarea de subparcele, limite parcelare, drum forestier;
- puncte pe care se sprijină drumuirea-ambele capete;
- schiţa cu reprezentarea corectă a poziţiei relative a punctelor-staţii şi radieri,
- indicarea poziţiei nordului, conturarea detaliilor ce se determină prin radieri,
poziţia unor elemente de planimetrie întâlnite pe traseu, cursuri de ape,
drumuri, poteci;
- se numerotează obligatoriu pe schiţă : punctele de sprijin ale drumuirii,
punctele de frângere a aliniamentelor, punctele din care se dau radieri precum şi toate
punctele radiate.
139
140

- pentru fiecare valoare-orientare, unghi zenital şi distanţă-, este obligatoriu ca


în carnetul de teren să fie înscrise două valori, una pentru poziţia directă şi una pentru
poziţia peste cap a lunetei. În acest mod se elimină erorile instrumentale datorite
dereglărilor sau a erorilor constructive şi se obţine verificarea fiecărei determinări.
În raportare se va lua media acestor valori.
3.2.1.4.Toleranţe admise în ridicările în plan cu busola topografică
Lungimea vizelor între doouă puncte trebuie să fie între 30 – 150 m.
La staţiile cu vize mai scurte se vor lua măsuri speciale pentru determinarea
orientării -vize pe fişe sau creion - şi centrare îngrijită a aparatului.
Diferenţele între două citiri ala aceleiaşi distanţe pe stadia verticală trebuie să se
încadreze în toleranţele date în tabelul de mai jos:

Dist. Unghiul de pantă


in grade
centizimale
În / m Până la 10 g 10 – 30 g Peste 30 g
30 0,13 0,26 0,41
40 0,16 0,29 0,44
50 0,19 0,32 0,46
60 0,21 0,35 0,49
70 0,23 0,37 0,51
80 0,25 0,39 0,53
90 0,26 0,41 0,54
100 0,27 0,43 0,56
110 0,28 0,44 0,57
120 0,29 0,45 0,58
130 0,30 0,46 0,60
140 0,31 0,47 0,61
150 0,32 0,48 0,62

Eroarea de închidere la raportarea grafică se calculează cu formulă:


T≤ 0,3 √ n, indiferent de scara planului, în care:
T = toleranţă grafică în mm la scara planului
n = numărul aliniamentelor
Eroarea de neânchidere ce se încadrează în toleranţă se repartizează grafic in
fiecare punct al drumuirii obţinându - se noua poziţie corectată a punctelor.
Eroarea se repartizează proporţional cu numărul laturilor şi se aplică progresiv
începând cu primul punct, în sens contrar neânchiderii, astfel ca ultimul punct să se
suprapună pe punctul de control.
Raportarea se execută la scara planului pe care se transpune sau la o scară mai
mare.
140
141

Nu se admite raportarea grafică la o scară mai mică de 1: 10.000 sau la o scară


mai mică decât cea a planului pe care se transpune drumuirea.
Rezultatele raportării se transpun pe planul de bază folosind material transparent
(calc sau alt material plastic) pe care se copiază raportarea, iar apoi se înţeapă pe planul
de bază după ce în prealabil a fost suprapusă peste detaliile grafice pe care se sprijină.
Pentru determinarea poziţiei geografice a punctelor caracteristice se utilizeaza si
aparatură G.P.S.

3.2.2. Descifrarea şi fotointerpretarea fotogrametrică


3.2.2.1. Scopul lucrărilor. În vederea îmbunătăţirii calităţii lucrărilor de
amenajarea pădurilor şi a sporirii eficienţei şi randamentul acestor lucrări, este
obligatorie folosirea fotogramelor aeriene. Pentru aceasta, colectivele de amenajare vor
fi dotate cu materiale aerofotogrametrice - fotograme copii contact sau mărite- la scări
cuprinse între 1: 5000 şi 1: 30000 din cel mai recent zbor, pentru pădurile ce se
amenajeaza. Procurarea materialului aerofotogrametric se face prin centrale I.C.A.S.
care se va îngriji şi de procurarea negativelor şi executarea pozitivelor pentru ocoalele ce
se amenajează – pe baza planului de amenajare – până la 15.XI a anului anterior
lucrărilor.
Odată cu fotogramele, colectivele de proiectare primesc si mozaicurile respective
ce vor servi la împărţirea fotogramelor pe ocoale şi unităţi de producţie. Eventualele
reţineri şi lipsuri de orice natură, vor fi semnalate odată cu expedierea fotogramelor.
Folosirea aerofotogramelor de către proiectanti va urmări următoarele obiective:
- îmbunatăţirea organizării în spaţiu a teritoriului forestier, prin identificarea
celor mai
importante detalii orohidrografice, la corectarea parcelarului şi la constituirea unităţilor
de producţie;
- verificarea în teren a planurilor topografice şi reambularea conţinutului acestora,
cu detalii şi elemente apărute între revizuiri;
- delimitarea fondului forestier şi stratificarea acestuia în funcţie de caracteristicile
oferite de teren şi imaginea fotografică;
- culegerea de pe aerofotograme a elementelor caracteristice ce ar putea fi folosite
la descrierea parcelară şi în lucrările de inventarieri ;
- precizarea naturii unor detalii ce formează conţinutul obligatoriu al cartografiei
amenajistice şi topografice.

3.2.2.2. Materiale necesare. În vederea utilizarii şi echipării aerofotogramelor în


lucrările de amenajarea pădurilor, în afara materialului aerofotogrametric mai sunt
necesare următoarele instrumente şi materiale: stereoscop cu oglinzi, planuri M.St.M. la
scara 1:25.000 şi hărţi amenajistice la scara 1:20.000 cartograma la scara 1:200.000 –
pentru teritoriul respetiv, atlasul de semne convenţionale pentru scările 1:10.000 şi 1:
5000, precum şi alte materiale necesare.

141
142

3.2.2.3. Tehnica fotointerpretării. Lucrările de fotoinerpretare se execută în trei


faze şi anume: faza pregătitoare, faza de cabinet şi faza de teren.
- Faza pregătitoare constă în împărţirea materialului aerofotogrametric pe unităţi
de lucru, folosind cartograma ocolului şi mozaicurile, transpunerea cuplurilor pe
materialul cartografic ce se foloseste în teren la lucrările de amenajare -hărţi
amenajistice- şi verificarea dacă materialul aerofotogrametric acoperă integral zona de
lucru.
- Faza de cabinet constă din aşezarea fotogramelor pe cupluri, trasarea zonelor
utile, trasarea sub stereoscop a limitelor vegetaţiei forestiere, a principalelor detalii
orohidrografice, a contururilor poienilor şi a diferitelor starte uniforme în ceea ce
priveşte aspectul imaginei fotografice, precum şi aprecierea sub stereoscop a
următoarelor caracteristici taxatorice: consistenţa, compoziţia, înălţimea, precum şi alte
elemente, de altă natură, ce se pot identifica în imagine.
În afară de aceste detalii, se vor mai identifica şi trasa: drumurile, căile ferate,
contururile clădirilor, subparcelarul şi toponimia precum şi alte detalii de conţinut
prevăzute de atlasul de semne convenţionale, care apar la imaginea fotografică.
- Faza de teren constă în confruntarea detaliilor fotointerpretate la cabinet cu
terenul, precizarea caracteristicilor acestor detalii ce n-au putut fi stabilite prin
fotointerpretarea de
cabinet, evidenţierea unor detalii topografice sau amenajistice ce trebuie
completate prin metode terestre, completarea toponomiei , verificarea materialului
cartografic de bază .
3.2.2.4. Modul de lucru. Prima operaţie în fotointerpretare, este aranjarea
fotogramelor pe cupluri şi trasarea zonelor utile. Pentru executarea acestor operaţii, se
foloseşte mozaicul zborului, hărţile amenajistice sau harţi M. St. M.
Principalele elemente după care se identifică cuplurile ce servesc la
fotointerpretare sunt date de detaliile comune de pe hartă şi fotograme, dintre care
mentionăm reţeaua hidrografică principală. În funcţie de aceste detalii se aleg
fotogramele astfel ca să acopere stereoscopic întreg teritoriul. Fotogramele se aşază în
ordinea normală folosind mozaicul său, în lipsa acestuia detaliile comune cu cele ale
hărţii şi numărul de ordine al fotogramelor. Folosind aceleaşi elemente, se transpun pe
hartă de teren centrele fotogramelor până ce întreaga unitate de lucru este acoperită cu
fotograme, notându-se pe hartă în dreptul centrului fotogramei ultimele două cifre ale
numărului de ordine al fotogramelor.
Se iau apoi cuplurile de fotograme în ordinea lor, astfel ca primul cuplu să
cuprindă în imagine stereoscopică limita unităţii teritoriale respective. Pe fiecare
fotogramă a cuplului se determină punctul principal -centrul fotogramei- prin unirea
marcilor repere opuse şi însemnarea pe fotogramă a intersecţiei liniilor care le unesc.
După determinarea centrelor, se transpune, prin înţepare pe prima fotogramă a cuplului,
centrul celei de a doua fotograme şi se unesc printr-o linie cele două centre. Această linie
indică direcţia după care se depărtează sau se apropie sub stereoscop cele două
fotograme pentru a se obţine imaginea stereoscopică. Se trasează apoi zona utilă a
142
143

fiecărui cuplu, aceasta fiind partea fotogramei pentru care se face fotointerpretarea
detaliilor.
Trasarea zonei utile se face astfel: se aşază fotogramele în ordinea de zbor dată de
mozaic, astfel ca detaliile comune să se suprapună, zona de triplă acoperire longitudinală
formează spaţiul în care se delimitează zona utilă longitudinală, iar zona de dublă
acoperire transversală, formează spaţiul în care se determină zona utilă transversală
dintre benzi.
Zonele utile - longitudinală şi transversală- se vor trasa numai pe fotograma din
dreapta a fiecarui cuplu, indiferent de direcţia de zbor, ca fotointerpretarea să fie făcută
numai pe o fotogramă a cuplului.
Zonele utile ale cuplurilor succesive sau laterale se vor racorda pe o porţiune de
un centimetru, notâdu-se fotogramele cu care se racordează. Cu trasarea zonei utile şi
transpunerea pe materialul cartografic de teren a centrelor fotogramelor şi limitelor
cuplurilor, se încheie faza pregătitoare a fotointerpretarii, fază pentru care nu este
necesară folosirea stereoscopului.
3.2.2.5. Fotointerpretarea de cabinet. Prima operaţie în fotointerpretarea de
cabinet este determinarea scării medii a fotogramelor, care se ia de pe mozaicul zborului.
Fotointerpretarea de cabinet începe cu aşezarea fotogramelor sub stereoscop
pentru a se obţine o imagine tridimensională a zonei utile pentru care se face
fotointerpretarea. Se aşează sub stereoscop cele două fotograme ale unui cuplu în
ordinea normală, de zbor, luată de pe mozaic şi, privind imaginile detaliilor zonei
comune a celor două fotograme ale cuplului, se îndepărtează sau se apropie sub
stereoscop pe direcţia dată pe linia centrelor, până ce imaginile duble ale detaliilor
comune se suprapun într-o singură imagine tridimensională. După obţinerea imaginii în
relief a zonei comune, se mişcă uşor fotogramele în raport cu cealaltă , pentru ca
imaginea în relief să fie cât mai clară iar observarea ei să se facă fără efort vizual. După
ce fotogramele au fost aşezate corect una în raport cu cealaltă, se orientează cele două
fotograme cu ajutorul unor greutăţi sau a unei măşti puse pe marginea lor şi se trece la
fotointerpretarea propriu-zisă.
Se fotointerpretează, apoi, detaliile planimetrice ţinându-se seama de mărimea,
forma, tonul, textura şi raporturile în care se găseşte detaliul respectiv faţă de alte
imagini.
Detaliile planimetrice se conturează cu tuş negru începându-se cu detaliile de
contur, ca: limitele vegetaţiei forestiere, conturul poienilor, clădirilor, instalaţiilor de
transport de orice fel, liniile parcelare sau somiere şi alte detalii planimetrice ce
interesează amenajamentul şi în special separările de arborete ce se disting pe
fotograme.
Se trece apoi la trasarea elementelor hidrografice- pâraie, râuri, lacuri- care se
trasează pe fotograme cu tuş verde. După trasarea planimetriei şi hidrografiei, se trece la
trasarea elementelor de nivelment -culmi, creste- se trasează cu tuş sepia. Toate aceste
detalii – inclusiv subparcelarulce se poate observa sub stereoscop, se trasează numai pe
fotograma din dreapta, trasarea facându-se cu o toleranţă de 0,3 mm pentru limitete certe
143
144

şi de 0,5 mm pentru limitele incerte. Se echipează astfel toate cuplurile ce formează


unitatea de lucru şi se compară elementele fotointerpretate cu cele de pe harta
amenajistică completându-se pe fotogramă şi numerele parcelelor şi subparcelelor ce au
apărut ca rezultat al fotointerpretării.
3.2.2.6. Fotointerpretarea pe teren. Constituie ultima fază a operaţiei de
fotointerpretare şi constă din :
- definitivarea fotointerpretării de cabinet – în cazul când aceasta corespunde cu
terenul, trecând elementele fotointerpretate în tuş;
- completarea elementelor şi detaliilor fotointerpretate cu caracteristicile lor care
nu s-au putut descifra de pe imaginea fotografică : lăţimea drumurilor, natura podurilor
şi a altor lucrări de artă;
- completarea unor detalii ce n-au apărut în imaginea fotografică: izvoare, borne
amenajistice, puncte topografice etc, ca şi a elementelor necesare amplasării corecte a
acestor detalii pe materialul cartografic amenajistic şi topografic;
- indicarea aproximativă a unor limite topografice, administrative sau
amenajistice ce nu au apărut în imaginea fotografică dar care trebuie ridicate prin
metode terestre, fiind elemente obligatorii ale conţinutului planurilor, cum ar fi hotarul
dintre pădure şi păşuni împădurite, suprafeţe aparţinând fondului forestier dar care nu
sunt acoperite cu vegetaţie forestieră, limite de subparcele ce nu se pot identifica pe
fotograme, etc. Toate acestea se vor indica punctat, cu semnul convenţional respectiv, şi
se vor ridica prin metode terestre;
- semnalarea unor nepotriviri dintre materialul cartografic şi teren, nepotriviri ce
se vor corecta prin ridicarea lor în plan prin metode terestre;
- completarea toponomiei – prin scriere corectă a denumirilor topice culese pe
teren, pe detaliile cuprinse în zona utilă. După confruntarea cu terenul, toate elementele
fotointerpretate se vor definitiva în zonele utile ale cuplurilor respective, asigurându-se
racordarea lor cu zonele utile de pe cuplele vecine.
Cu ocazia fotointerpretării de teren, se vor determina şi o serie de detalii
punctiforme ce există pe teren, pe planuri şi pe fotograme şi care pot servi ca puncte de
sprijin pentru ridicările cu busola sau pentru reambularea planurilor. Aceste detalii
punctiforme constituie ,, reperi grafici’’ce se vor identifica în funcţie de necesitatea
transpunerii unor detalii pe materialul cartografic de bază folosit în lucrările de
amenajare. Vor fi aleşi ca reperi grafici: arborii izolaţi, podeţe, construcţii de orice fel şi
orice alte detalii ce apar pe fotograme şi există in teren în zone unde planul necesită
completări prin ridicări terestre.
Reperii grafici se vor numerota în teren cu vopsea şi se vor înţepa pe fotograme,
marcându-se cu acelaşi număr şi balustrându-se.
Fotogramele fotointerpretete se vor păstra pe unităţi de producţie sau de protecţie
şi vor fi folosite obligatoriu la descrierea parcelară.
După terminarea lucrărilor de teren, rezultatele fotointerpretării vor fi puse la
dispoziţia colectivului de restituţie care va transpune detaliile fotointerpretate pe planul
de bază.
144
145

3.2.3. Procedee cartografice


Pentru transpunerea pe planul topografic de bază a unor detalii amenajistice se
găsesc pe alte planuri sau hărţi, se folosesc procedee cartografice.
În cazul schimbarii bazei cartografice, trecerea unor detalii amenajistice de pe
baza cartografică veche pe cea nouă se face ţinandu-se seama de scara de proporţie a
celor două materiale cartografice. Mai întâi se aduc detaliile ce se transpun la scara
noului plan de bază prin procedee cunoscute- pantografiere sau fotografiere-, apoi se
face transpunerea copiindu-se detaliile pe un material transparent, după care se transpun
prin înţepare pe noul plan, după ce în prealabil s-au amplasat între detalii topografice
comune celor două planuri.
Transpunerea detaliilor amenajistice ce se amplasează pe detalii topografice
comune identificabile pe noua bază cartografică - culmi, văi care sunt limite de parcele -,
se va efectua pe noile detalii, fară a se mai face raportare, chiar dacă forma lor nu
corespunde riguros cu a celor vechi.
Transpunerea detaliilor amenajistice ce nu se amplasează pe detalii topografice
identificabile pe noua bază cartografică - ca borne parcelare, limite de subparcele, etc,
se execută pe noua bază ţinându-se seama de detaliile grafice – comune celor două baze
cartografice , cele mai apropiate de detaliul ce se transpune şi de rapoarte grafice ce
există între detaliul ce se transpune şi detaliile comune. Transpunerea se face folosind
material transparent, ca şi în cazul precedent.
Transpunerea detaliilor amenajistice de pe o bază cartografică veche pe una nouă
se va face numai pe porţiuni mici, utilizându-se detalii le topografice - comune celor
două baze, cele mai apropiate de detaliile ce se transpun. Toleranţa de transfer a
detaliilor amenajistice de pe bază cartografică veche pe alta nouă este dată de relaţia to ≤
0,5 mm indiferent de scara planului pe care se face transpunerea. Detaliile ce nu se
încadrează în toleranţa de mai sus vor fi ridicate din nou cu busola topografică şi
transpuse prin raportare pe noua bază.
Transpunerea detaliilor amenajistice pe planurile topografice de bază se face de
către cartografi, cu respectarea atlaselor de semne convenţionale şi a standardului de
hărţi de amenajament forestier, semne şi culori convenţionale.
Detaliile amenajistice se trec pe planul de bază cu tuş negru dacă baza carografică
este folosită la prima amenajare, cu tuş verde dacă aceeaşi bază cartografică este folosită
la a treia amenajare.

3.3. DETERMINAREA SUPRAFEŢELOR


Determinarea suprafeţelor se va face analitic, pentru fiecare tarapez, în funcţie de
coordonatele colţurilor. Suprafaţa fondului forestier din fiecare trapez se determină prin
planimetrare, ca şi suprafeţele ce nu aparţin fondului forestier, verificându-se ca suma
lor să se închidă, în cadrul toleranţelor, pe suprafaţa trapezului respectiv. Se fac apoi
determinările suprafeţelor unităţilor amenajistice (subparcele ), asfel ca suma
suprafeţelor u.a. dintr-o parcelă să se închidă pe suprafaţa parcelei în cadrul toleranţei.
Toleranţele de planimetrare sunt date de următoarele relaţii:
145
146

T=3 S pentru scara 1: 10.000


T=2 S pentru scara 1: 5.000

‘’S’’ fiind exprimat în m2.


Suprafeţele u.a. ce se vor utiliza în statistica amenajamentului se vor definitiva
numai după executarea acestor planimetrări şi compensarea lor în raport cu suprafaţa.
Determinarea suprafeţelor se poate realiza şi pe cale analitică.

4. DESCRIEREA PARCELARĂ
4.0. INDICAŢII GENERALE
Descrierea parcelară constă în determinarea şi consemnarea în termeni consacraţi
a tuturor informaţiilor care pot servi la:
- cunoaşterea condiţiilor naturale de vegetaţie;
- cunoaşterea caracteristicilor arboretelui actual;
- determinarea potenţialului productiv al staţiunii şi capacităţii actuale de
producţie şi protecţie a arboretelui;
- stabilirea măsurilor silviculturale şi ameliorative în acord cu specificul ecologic
al staţiunilor, cu exigenţele speciilor forestiere şi cu destinaţia pădurilor;
- organizarea pădurilor pentru producţie şi protecţie;
- reglementarea recoltării altor produse ale pădurii în afara lemnului;
- stabilirea posibilităţii şi oportunităţii înfiinţării unor culturi forestiere cu caracter
special;
- fundamentarea recomandărilor privind acţiunea de igienizare şi curăţire a
pădurilor;
- controlul exercitării de către pădure în ansamblu şi de către arboretele
componente a funcţiilor ce le-au fost atribuite;
- elaborarea situaţiilor statistice privind gospodărirea forestieră.
Datele se consemnează în fişa descrierii parcelare prin coduri cu cifre
semnificative şi simboluri.
Descrierea parcelară se axecută în toate cazurile prin parcurgere a terenului, iar
datele se determină prin măsurători sau estimaţii.
Datele privind descrierea parcelară se grupează astfel:
- Descrierea staţiunii
- Descrierea arboretelui
- Date complementare
- Lucrări executate
- Lucrări propuse.

146
147

Tabel pag. 43

Notă – Se scaneză o fişă de descriere actuală

147
148

Tabel pag. 44

Notă – Se scaneză o fişă de descriere actuală

148
149

4.1. DESCRIEREA STAŢIUNII

149
150

În cadrul acestei categorii de lucrări se pot deosebi:


a) descrierea staţiunii pe baza unor lucrări de cartare staţională la scară mare;
b) descrierea staţiunii prin preluarea datelor respective din amenajamentul
anterior.
În cadrul primei modalităţi se pot distinge 2 situaţii:
- Lucrările de cartare staţională la scară mare se execută de către colectivele de
amenajişti concomitent cu lucrările de amenajare; amplasarea reţelei de profile
principale, descrierea acestor profile precum şi amplasarea şi descrierea profilelor de
control în fiecare unitate amenajistică se fac de către proiectanţii amenajişti.
- Lucrarile de cartare staţională la scară mare se execută concomitent cu
lucrările de amenajare a pădurilor, dar pe baza unui studiu naturalistic al pădurilor din
ocolul silvic respectiv, întocmit în prealabil; în această situaţie, în cadrul fiecărei
subparcele se fac profile de control, în vederea identificării tipurilor de staţiune şi a
delimitării lor corespunzătoare. Reţeaua de profile principale – realizată în cadrul
studiului naturalistic preliminar – se va îndesi, cu ocazia lucrărilor de amenajare, potrivit
necesităţii de rezolvare integrală a cartării staţionale în ocolul silvic studiat.
În ambele situaţii lucrările se execută conform prevederilor de la pct. 4.1.1. iar
rezultatele lucrărilor se consemnează atât în fişele speciale pentru profilele principale,
cât şi în fişele de descriere parcelară, pentru caracterizarea condiţiilor staţionale din
fiecare unitate amenajistică.
În cazul modalităţii bazate pe preluarea descrierii staţionale din amenajamentele
anterioare, întocmirea fişelor speciale pentru profile principale precum şi completarea
caracteristicilor de pe verso- ul fişelor de descriere parcelară se va face numai pentru
cazurile speciale menţionate la 4.1.2.
În toate cazurile este, însă, obligatorie completarea coloanelor din fişa de
descriere parcelară privind: forma de relief, configuraţia terenului, expoziţia, înclinarea,
altitudinea, tipul de staţiune, litiera, tipul de floră.
4.1.1. Descrierea staţiunii pe bază de cartări staţionale la scară mare.
Lucrările de teren se vor desfăşura pe baza unei documentări prealabile şi în
cadrul unui proiect de canevas al profilelor principale de sol. Înaintea lucrărilor de teren
propriu – zise, se va realiza recunoaşterea generală atât la nivelul ocolului silvic cât şi al
unităţii de producţie.
Datele referitoare la staţiune se determină pe teren şi se înregistrează în carnetele
de descriere parcelară şi în fişele profilelor principale de sol. Ele servesc atât la
caracterizarea solurilor cât şi a staţiunilor forestiere, cât şi la întocmirea capitolului din
amenajament privind studiul condiţiilor staţionale şi de vegetaţie, pe ansamblul unităţii.
Documentarea prealabilă se realizează de către şeful de proiect, în colaborare cu
inginerii amenajişti, şefi de secţie şi va cuprinde următoarele materiale de lucru:
a. Schiţa geologică a ocolului la scara: 1:50.000 folosind hărţile geologice la
scara 1:20.000 şi/sau alte documentaţii de specialitate executate pentru teritoriul studiat.
b. Schiţa geomorfologică a ocolului la scara 1: 50.000 folosind datele din
‘’Monografia geografică a R.S.R.’’şi harţile anexă şi/sau alte lucrări de specialitate care
150
151

se referă la teritoriu studiat. Pe această hartă, acolo unde este cazul, se figurează, cu
semne convenţionale, apele supra şi subterane mineralizate, indicând în legenda hărţii,
natura şi concentraţia sărurilor solubile; datele se vor lua din „ Monografia geografică a
R.S.R.’’şi hărţile anexă.
c. Evidenţa datelor climatice.
Datele respective se extrag din anuarul climatic sau se determină după Atlasul
climatologic. Se vor folosi datele înregistrate la staţiile meteorologice situate pe
teritoriul studiat sau apropiate, amplasate în condiţii de relief asemănătoare teritoriului
studiat. În cazul în care nu se găsesc staţii meteorologice corespunzătoare, datele
climatice din tabel se vor determina după atlasul climatologic. În cazul în care
amplitudinea altitudinii teritoriului studiat este mai mare de 200 m, se vor determina
datele climatice corespunzătoare limitelor altitudinale ale etajelor fitoclimatice.
Unele date din tabelul cu date climatice se deduc din datele meteorologice
primare, după cum se arată mai jos:
- Temperatura medie pe anotimpuri rezultă din media aritmetică a temperaturilor
medii ale lunilor respective.
- Temperatura perioadei de vegetaţie rezultă din media aritmetică a temperaturilor
medii ale lunilor IV – IX inclusiv.
- Precipitaţiile atmosferice pe anotimpuri şi în perioada de vegetaţie reyultă din
însumarea precipitaţiilor mediiale lunilor din intervalul corespunzător.
- Indicele de ariditate anual Martonne (Ia).
P
Ia = T  10
în care P şi T reprezintă precipitaţiile, respectiv temperaturile medii
anuale;
12 P
- Indicii de ariditate lunari: Ie = T  10
în care P şi T reprezintă precipitaţiile
medii,
respectiv temperatura medie a lunii respective.
- Indicii de ariditate pe anotimpuri (Iat) ;
4P
Iat = T  10
în care : P şi T sunt precipitaţiile medii, respectiv temperatura
medie din
anotimpurile respective ;
Indicele de ariditate din perioada de vegetaţie (Ilo).
2P
Ilo = T  10
în care P şi T reprezintă precipitaţiile medii, respectiv temperatura
medie din perioada de vegetaţie.
De asemenea, în cadrul fazei de documentare prealabilă cât şi cu ocazia lucrărilor
de teren, se vor culege informaţii privind elemente climatice locale care influenţează
negativ vegetaţia forestieră, cum sunt : găuri de ger, frecvente geruri târzii, zone de
altitudine mare vântuite puternic.
d. Schiţa etajelor fitoclimatice din ocol la scara 1: 50.000; se întocmeşte folosind
datele din amenajamentele expirate; se va ţine seama de definiţiile etajelor fitoclimatice,
151
152

date în sistematica tipurilor de staţiuni şi în lucrarea ,, Staţiuni forestiere’’ed.1977. Se


vor lua în considerare tipurile naturale de pădure, care se vor grupa în formaţii
caracteristice etajelor fitoclimatice -molidişuri, amestecuri de răşinoase cu fag, făgete,
gorunete, şleauri etc. Pe harta la scara 1: 50.000, pe U.P. şi din u.a. în u.a. se vor colora
distinct formaţiile de tipuri; după epuizarea tuturor U.P. şi u.a. ţinând seama de relief, de
datele climatice şi de compoziţia specifică etajelor fitoclimatice se vor trasa limitele
provizorii ale acestora; aceste limite se vor corecta în urma observaţiilor de teren facute
cu ocazia descrierii parcelare.
Materialele respective vor fi completate şi eventual corectate, prin observaţii şi
măsurători efectuate cu ocazia lucrărilor de teren ; în acest scop, se vor culege informaţii
privind lucrările executate de alte sectoare de activitate în imediate vecinătate a fondului
forestier, cum sunt: sisteme de desecări- coboară nivelul apei freatice şi în pădurile
învecinate; sisteme de irigaţii - ridică nivelul apei freatice în fondul forestier, pericol de
salinizare; existenţa balastierelor mari - adâncesc albia râurilor şi coboară nivelul apei
freatice.
În situaţiile în care s- au întocmit studii naturalistice preliminare, ele vor servi ca
bază a documentării respective.
Proiectul de canevas al profilelor principale de sol se face la nivele de unitate de
producţie de către inginerul şef de secţie, cu participarea şefului de proiect care trebuie
să asigure o corelare corespunzătoare la nivelul întregului ocol.
Pentru a se asigura o precizie corespunzătoare lucrărilor de cartare staţională la
scară mare este necesar sa se studieze pe teren un număr suficient de profile de sol;
numărul de profile de studiat variază în raport cu regiunea în care se află ocolul,
complexitatea condiţiilor staţionale şi nevoile silviculturale.
Amplasarea provizorie a profilelor principale poate fi făcută cu ocazia
recunoaşterii generale şi a studiului atent al bazei topografice cu, curbe de nivel sau a
studierii stereoscopice a fotogramelor. Profilele se amplasează pe harta de lucru în
punctele caracteristice. Această amplasare poate fi modificată la desfăşurarea lucrărilor
de teren.
Profilele principale se amplasează pe toate formele de relief din suprafaţa ocupată
de aceeaşi rocă de solificare. Rezultă că densitatea profilelor principale este în funcţie de
uniformitatea reliefului terenului şi de natura rocii de solificare.
În situaţiile în care există studii naturalistice prealabile, canevasul de profile
principale de sol studiat cu ocazia întocmirii studiilor respective se va îndesi conform
recomandărilor de mai înainte.
Recunoaşterea generală are ca scop orientarea asupra zonelor şi subzonelor
fizoclimatice, prezenţei staţiunilor extrazonale, formelor de relief, substratelor litologice,
solurilor, tipurilor de pătură vie, categoriilor de potenţial productiv al speciilor, tipurilor
de pădure, relaţiilor între toate acestea şi chiar constituirea unui inventat provizoriu al
tipurilor de staţiuni forestiere.
Studiul solului pe teren trebuie să ducă la recoltarea tuturor datelor necesare
caracterizării acestuia din punct de vedere genetic, fizico – chimic, al regimului de apă şi
152
153

substanţe nutritive, a relaţiilor cu vegetaţia, roca sau materialul parental şi unitatea de


relief, în scopul constituirii tipurilor de staţiuni forestiere şi întocmirii hărţilor de sol şi
staţiuni. În acest scop, se fac şi se studiază profile principale de sol şi profile de control.
Profilele principale de sol se sapă până la roca de solificare, de regulă până la 2 m
adâncime, sau până la pănza freatică, dacă aceasta este situată la adâncime mai mică de
2 m.
Locul ales pentru săparea profilelor principale trebuie să corespundă
caracteristicilor medii ale unităţii de relief, în privinţa înclinării, expoziţiei, vegetaţiei,
florei etc. În acest scop se evită apropierea de drumuri sau poteci, depresiunile
accidentale, micile suprafeţe cu înclinări mai accentuate. Pentru observarea sistemului
de înrădăcinare, profilele principale se amplasează la 0,5 – 1,0 m de tulpina unui arbore
considerat mediu. Profilele principale se figurează – orientativ - pe hărţile de lucru.
Profilele de control, adânci de 0,6 m se fac pentru stabilirea uniformităţii solului
în cadrul aceleiaşi unităţi de relief sau pentru stabilirea zonei de schimbarea a solului,
eventual şi a substratului de solificare.
Practic, pe teren, caracterizarea solurilor unui versant de exemplu, începe cu
studierea unui profil principal de sol. În direcţia de avansare a lucrărilor de cartare se
fac, la distanţe convenabile, profile de control. În momentul în care orizonturile
superioare ale solului dintr-un profil de control nu mai sunt asemănătoare profilului
principal, acest ultim profil de control se adânceşte, transformâdu-se şi studiindu-se ca
profil principal. Pentru stabilirea zonei de delimitare între cele două unităţi de soluri
identificate, se fac - din aproape în aproape, profile de control – dacă unitatea de relif şi
vegetaţie nu ajută suficient. Zona de delimitare se marchează şi pe hărţile de lucru,
urmărindu-se prelungirea acestor limite în toată unitatea de relief studiată.
De obicei schimbarea unităţii de sol în cadrul aceleiaşi unităţi de relief este
determinată de schimbarea rocii de solificare.
Profilele de sol se orientează cu peretele pe care se fac citirile spre soare .Pe
versanţi acest perete se situează în amonte. În timpul săpării, marginea gropii
corespunzătoare peretelui pe care se fac citirile se menţine în stare naturală, fără tasări,
afânări sau acoperiri cu pământ scos din groapă.
Pentru citirea profilului de sol, peretele frontal al gropii se curăţă de sus în jos cu
şpaclul, creându - se o suprafaţă de ruptură, pe o fâşie lată de 20 – 25 cm.
Stabilirea tipurilor de staţiuni forestiere se face atât pe baza studiului solului,cât şi
al celorlalţi factori care condiţionează caracterele şi aptitudinile pentru cultură ale
staţiunilor respective. Datele de caracterizare a staţiunilor forestiere pot fi grupat astfel:
- date fizico - geografice,
- date privind depozitul şi natura rocii de solificare,
- date privind caracteristicile solului,
- date privind potenţialul natural forestier,
- date privind tipul de floră şi tipul de pădure fundamental,
- date privind tipul de staţiune,
- date staţionale complementare.
153
154

Modul de recoltare a datelor se precizează în cele ce urmează.


4.1.1.1. Date fizico - geografice
4.1.1.1.1. Unitatea de relief sau forma de relief:
- lunca joasă -lu.j-, luncă frecvent inundabilă la viituri; lunca Dunării în totalitate;
- lunca înaltă -lu.î-, de obicei prima terasă, rar inundabilă, tăpşanele laterale,
grindurile fluviale, maritime şi continentale, grădiştile;
- câmpie joasă-câmp.j-, câmpie aluvială cu pânza de apă freatică puţin adâncă -1
– 2 m-, fragmentată, cu cursuri de apă părăsite; în categoria câmpiilor joase intră şi
câmpiile subsidente şi unele lunci;
- câmpie medie -câmp.m-, câmpie tabulară, înălţată în terase faţă de văile
principale ce o străbat, slab fragmentată, cu apă freatică în adâncime (sub 2 m ),
neinundabilă;
- câmpie înaltă -câmp.î-, în ţara noastră în general până la 200 m altitudine
absolută, adânc fragmentată -erozivacumulativă; ca exemplu de câmpie înaltă, situată la
300 m altitudine,se menţionează câmpia Piteştilor ; câmpiile înalte pot fi piemontane
tinere – relativ netede şi piemontane fragmentate de văi adânci;
- versant –v-, porţiune de teren cu înclinare peste 5 g, în cuprinsul căruia nu se pot
deosebi însuşiri staţionale ori de aşezare semnificative. Această formă de relief se
înregistrează în situaţiile în care caracteristicile de staţiune sau arboret nu impun
separarea şi încadrarea într-una din cele 3 forme de relief prezentate, imediat, în
continuare;
- versant inferior -v.i-, porţiune de terencu o înclinare peste 5g care se află în
partea inferioară a versantului;
- versant mijlociu -v.m-, porţiune de teren situată în partea mijlocie a versantului;
- versant superior -v.s-, porţiune de teren situată în partea superioară a
versantului;
- coamă -cm.1- largă sau rotunjită, cumpănă plană relativ lată, separatoare de
versanţi;
- culme propriu – zisă –cu- sau plai, cumpănă îngustă separatoare de versanţi;
- creastă –cr-, de intersecţie sau structurală, culme foarte îngustă separatoare de
versanţi;
- platou –plat-, o cumpănă plană şi lată; se deosebesc platou sau platformă
structurală, de denudaţie sau de eroziune, etc;
- colină –col-, formă de teren pozitivă, rotunjită, cu denivelare relativ mică situată
în ţara noastră între 200 – 800 m altitudine absolută;
- dună –dn-, ridicătură de nisip cauzată de vânt;
poate fi: dună înaltă -dn.î- sau dună joasă -dn.j;
- terasă –ter-, o veche luncă, devenită neinundabilă prin coborârea nivelului de
bază al râurilor;
- con de dejecţie –con-, agestru, teren cu formă caracteristică rezultat prin
depunerile acumulate la confluenţa unei văi – cu ravene în bazinul de recepţie – cu valea
principală;
154
155

Grind –gr-, forma cea mai înaltă de depunere a materialului aluvionar, ferită de inundaţii
sau foarte rar inundabilă; se disting grinduri fluviale, fluvio – maritime şi continentale;
- depresiune –depr-, crov sau rovină, formă negativă de relief, de regulă concavă,
fără scurgere, în care se acumulează temporar apă din topirea zăpezilor sau din ploi.
În afara acestor forme de relief – de regulă mai frecvente – se mai pot întâlni şi
altele, cum ar fi:
- interdună –ind-, depresiune dintre două dune ;
- ravenă -ra;
- fund de vale -f.v;
- ostrov -os;
- albie părăsită -a.p;
- mal de cariere -m.c;
- faleză -f;
- fund de lac -f.l;
- pat aluvial – albie majoră -p.a;
- plaur -pl;
- haldă -hd;
- groapă de împrumut -g.î;
- dolină -do;
4.1.1.1.2. Configuraţia terenului –C- se exprimă prin formele de detaliu ale
unităţii de relief. Acestea sunt:
- plană –p-, când în unitatea respectivă de teren nu apar diferenţe sensibile de
relief;
- ondulată-o-, când unitatea prezintă denivelări de cel puţin 3 m la munte, dealuri şi
coline şi 1 m la câmpie , datorită prezenţei uneia sau a mai multor viroage (cu sau fară
apă) sau depresiuni;
- frământată –fr-, când în unitatea de teren apar denivelări – variate ca formă şi
intensitate, cauzate de prăbuşiri , alunecări, apar stâncării, etc.
4.1.1.1.3. Înclinarea - Î - este unghiul terenului cu planul orizontal ; se măsoară
în grade centezimale şi se redă prin valoarea medie.
În cazul terenurilor cu pante variate se indică la ,,date complementare’’înclinările
extreme.
După înclinare , terenurile se încadrează în următoarele categorii:

Categoria Grade centezimale (g)


fără pantă <1
uşoară 1-5
moderată 6 - 15
repede 16 -. 30
foarte repede 31 - 50
abruptă > 50
155
156

În situaţiile în care se folosesc instrumente cu gradaţie sexazecimală, înclinarea


medie se va transforma în grade centezimale prin multiplicare cu coeficientul 1,11.

4.1.1.1.4. Expoziţia -E- redă orientarea parcelelor, respectiv a subparcelelor,


situate pe terenuri înclinate, în raport cu punctele cardinale.
Determinarea expoziţiei se face cu ajutorul busolei sau a hărţilor cu curbe de
nivel.
Expoziţiile se pot grupa în următoarele categorii :
- fără expoziţie -f.e-, însorită –în- S şi SV, parţial însorită -p.în- V şi SE, umbrită
-u- N şi NE, parţial umbrită -p.u- E şi NV, însorită adăpostită -în.a-, parţial însorită
adăpostită -p.în.a- şi parţial umbrită adăpostită -p.u.a..

4.1.1.1.5. Altitudinea -A- indică diferenţa de nivel faţă de cota Mării Negre : se
măsoară cu altimetre, se ia după curbele de nivel sau după cotele hărţilor.
Se exprimă prin valori rotunjite: din 10 în 10 m, pentru altitudini până la 1000 m
şi din 50 în 50 m, pentru altitudini peste 1000 m. Când diferenţa de nivel între
altitudinea minimă şi maximă a u.a. este sub 50 m, se indică altitudinea medie: când
diferenţa de nivel între altitudinile extreme depăşeşte 50 m, se indică valorile acestor
extreme.
În zona forestieră de câmpie şi în lunci, în care deosebirile staţionale sunt
determinate de diferenţa de nivel foarte mici (0,5 – 1 m), altitudinea se înscrie prin
valoarea medie, rotunjită la 0,5 sau 1 m.

4.1.1.2. Date privind depozitul şi natura rocii de solificare


Roca de solificare este reprezentată de materialul parental al solului în cazul
sedimentelor afânate , moi şi roca parentală în cazul rocilor compacte, dure.
Adesea, peste rocile masive ale unei formaţii geologice s-au suprapus aşa
numitele ,,depozite de cuvertură’’. În aceste cazuri solurile se formează pe aceste
depozite, putând afecta sau nu şi stratul superior al formaţiei geologice subiacente.
Se menţionează conform precizărilor prezentate în continuare :
Roci parentale, materiale parentale, roci subiacente
- roci eruptive intrusive şi roci metamorfice acide: granite, grandiorite, şisturi
sericitoase, micaşisturi, gnaise, paragnaise, cuarţite;
- roci eruptive intrusive şi roci metamorfice intermediare: sienite, diorite, şisturi
verzi,
şisturi filitice, şisturi cloritoase;
- roci eruptive intrusive şi roci metamorfice bazice şi ultrabazice : gabrouri,
serpentinite, şisturi amfibolice, amfibolite, metabazalte, metagrabrouri;
- roci eruptive efuzive, inclusiv piroclastite consolidate, acide : dacite,
riolite,cinerite, tufuri şi aglomerate dacitice şi riolitice;

156
157

- roci eruptive efuzive , inclusiv piroclastite consolidate, intermediare : andezite,


trahite, profire, cinerite, tufuri şi aglomerate andezitice şi trhitice:
- roci eruptive efuzive, inclusiv piroclastite cansolidate, bazice şi ultrabazice :
bazalte, diabaze, melafire, peridotite, dunite, tufuri şi aglomerate bazaltice ;
- calcare, dolomite şi/sau gipsuri şi anhidrite; calcare sedimentare, calcare
metamorfice, crete conglomerate şi brecii calcaroase, calcare grezoase, calcare
marnoase, tufuri calcaroase;
- conglomerate şi/sau brecii (cu excepţia celor calcaroase);
- gresii şi/sau silţite;
- şisturi argiloase şi/sau marnoase, inclusiv şisturi disodilice şi menilite şi/sau
bauxite;
- marne şi/sau marne argiloase;
- piroclastite neconsolidate şi materiale provenite din dezagregarea rocilor
eruptive efuzive şi piroclastitelor consolidate, acide: cenuşi dacitice şi riolitice ;
- idem, intermediare: cenuşi andezitice şi trahitice ;
- idem, bazice şi ultrabazice : cenuşi bazaltice ;
- pietrişuri şi/sau grohotişuri calcaroase ;
- pietrişuri şi sau grohotişuri, cu excepţia celor calcaroase ;
- nisipuri (cu excepţia celor din lunci sau din deltă şi a celor depuse recent şi pe
care se formează soluri aluviale şi aluviuni);
- luturi (aceleaşi excepţii ca mai sus);
- argile gonflante (inclusiv cele din lunci sau deltă şi cele depuse recent pe care
se formează vertisoluri );
- argile provenite din alterarea calcarelor şi / sau bauxitelor;
- alte argile;
- loess şi depozite loesscide ;
- depozite salifere;
- pietrişuri fluviatile;
- alte depozite fluviatile şi fluvio – lacustre;
- depozite lacustre (mâluri);
- depozite organice ;
- steril.
Se consideră roci dure, rocile compacte şi pietrişurile.
După poziţia pe relief şi agentul de transport sau depunere, pot fi: eluvii, deluvii,
coluvii, proluvii, aluvii, nisipuri de dună.
Eluviile sunt produse de alterare ale rocilor din regiuni accidentate, rămase pe
locul formării ; se găsesc în locuri relativ plane, unde deplasarea lor sub influenţa apei
sau gravitaţiei este exclusă.
Deluviile sunt produse aluviale transportate de cursuri slabe de apă şi sub
influenţa gravitaţiei; se găsesc pe versanţi cu înclinări slabe şi moderate, cu profil
complex.

157
158

Coluviile sunt depozite de transport formate din materiale grosolane amestecate


cu material mărunt; se găsesc la baza versanţilor.
Proluviile sunt depozite nesortate de material foarte variat, depus de apele râurilor
de munte cu regim variabil (după ploile torenţiale ); se găsesc la baza lanţurilor
muntoase, la văile dintre munţi, etc; sunt tipice conurilor de dejecţie.
Aluviile sunt depuneri de material în luncile râurilor ; se caracterizează printr-o
stratificaţie orizontală sau slab înclinată şi o mare variaţie de textură pe orizontală.
Nisipurile de dună sunt particule sortate de nisip, depuse sub acţiunea deflaţiei; se
găsesc în apropierea mărilor şi în luncile şi terasele unor râuri.
Depozitul şi natura rocii de solificare se menţionează la fiecare profil de sol
studiat pe teren (ex. deluviu de strate de Sinaia, cretacic ), limitele dintre diferitele
formaţii se trasează pe harta depozitelor şi rocilor de solificare.
Determinarea rocilor se realizeaza conform Criteriilor de clasificare si determinare
a rocii, prevazute in anexa nr. 1 la prezentele instructiuni.
4.1.1.3. Date privind caracteristicile solului
Pentru corecta identificare a solurilor de teren este necesară cunoaşterea
orizonturilor diagnostice şi caracterelor diagnostice.
Orizonturile diagnostice constituie criterii pentru definirea unităţilor taxonomice
din sistemul de clasificare a solurilor. Ele sunt orizonturi genetice, dar care au o anumită
grosime, un anumit conţinut de materie organică, etc.
Caracterele diagnostice sunt însuşiri folosite drept criterii pentru definirea
unităţlor din sistemul de clasificare. Se referă la meterialul parental, la textură, etc.

4.1.1.3.1. Notarea orizonturilor şi suborizonturilor


Determinarea orizonturilor şi caracterelor diagnostice precum şi notarea notarea
orizonturilor şi suborizonturilor se realizeaza conform ,,Sistemului roman de taxonomie
a solurilor” -SRTS – 2003.

4.1.1.3.2. Tranziţia între orizonturi şi măsurarea orizonturilor


Trecerea între orizonturi poate fi :
- netă –n- sub 2,5 cm lăţime;
- clară –cl- – 2,5 – 7,5 cm lăţime;
- treptată –t- – 7,5 – 12,0 cm lăţime;
- foarte treptată -f.t- peste12,0 cm lăţime;
Măsurarea orizonturilor se face luând ca punct de referinţă suprafaţa profilului
mineral al solului (nu se include în stratul organic, litiera); ex. A0 = 0 -12 cm.
El = 13 – 30 cm.
Pentru măsurarea stratului organic de la suprafaţă se ia acelasi punct de referinţă :
ex. 0h = 2 – 0 cm (nu 0 - 2 cm).

4.1.1.3.3. Litiera –L-, ca strat, după grosimea şi raspândire se notează astfel:


- lipsă -0;
158
159

- subţire – întreruptă -s.î;


- continuă – subţire -c.s- cu grosime de 1 – 2 cm în arborete de răşinoase şi 0,5 –
1,0 cm în arborete de foioase;
- continuă normală -c.n- cu grosime 2 – 3 cm, respectiv 1- 3;
- continuă – groasă -c.g- cu o grosime de 3 – 5 cm.

4.1.1.3.4. Tipurile de humus rezultate în urma proceselor de humificare a materiei


organice din litieră sunt :
- mul – humificare optimă, fără urme de resturi organice din care a provenit,
grăunţos, ph = 7; se disting subtipurile : mul calcic, mul – moder calcic;
- mul - forestier, în agregate sau grăunţi cu ph = 5,5; se disting: mul eutrof,
criptomul, mul acid, hidromul, mul nisipos;
- moder, cu urme de structură vegetală, ph = 4,5 cu subtipurile moder forestier,
moder brut, moder hidromorf, moder alpin, moder calcic;
- mul - moder este un tip intermediar de humus;
- humus brut sau mor cu resturi de structură vegetală ph = 3,5 – 4,5 cu
subtipurile : brut
tipic, xeromor, hidromor, mor calcic, mor afânat;
- anmor – practic fară structură, în condiţii de saturare temporară cu apă, ph
variabil; subtipuri: anmor acid şi anmor calcic;
- turbă oligotrofă, fibroasă, ph = 3,5 – 4;
- turbă mezotrofă şi eutrofă, fibroasă, ph = 6,0 – 7,5 cu trestie, respectiv
Hipnaceae.

4.1.1.3.5. Coeficientul mediu de acumulare a humusului -c.m.h.- şi grosimea


orizontului cu humus.
Humusul din sol sau humusul coloidal este o parte a materiei organice din sol la
care nu se recunoaşte nimic din structura materialului vegetal sau animal din care a
provenit.
Pe teren, trebuie precizate grosimea orizontului cu humus şi intensitatea de
acumulare a acestuia .
După grosimea orizontului de acumulare a humusului, se disting categoriile:
- superficial 0 – 14 cm grosime
- mijlociu – profund 15 – 30 cm grosime
- profund > 30 cm
Pentru precizarea pe teren a intensităţii de acumulare a humusului pe orizonturi
sau
Suborizonturi, se utilizează următorii indici -IH;
IH = 1, urme –ur- sau orizontal lipsit de humus;
IH = 2, foarte slab humifer -f.sl.h.- orizont cu culori deschise;
IH = 3, slab humifer -sl.h.- sărac în humus, brun – deschis, cenuşiu deschis;

159
160

IH = 5, moderat humifer -m.h.- mijlociu bogat în humus, brun castaniu, cenuşiu –


închis;
IH = 6, intens humifer -i.h-, bogat în humus, brun închis, ciocolatiu, cenuşiu –
negricios;
IH = 8, foarte intens humifer -f.i.h.-, foarte bogat în humus, negru, negru – brun,
negru – cenuşiu;
IH = 20, excesiv humifer -ex.h-, excesiv bogat în humus, orizont humic, negru –
închis.
Pentru humusul de litieră se utilizează următorii indici IH:
IH = 10, humus brut -h.b.-, sărac în humus fin;
IH = 15, moder şi humus brut bogat în humus fin (sub orizontul 0h) (mo/h.b) ;
IH = 20, mul/moder, (m/mc), suborizontul 0h ;
IH = 30, mul (m) suborizontul 0h ;
Indicii de acumulare a humusului se notează la fiecare orizont şi suborizont pe
fişa de descriere a profilelor principale de sol.
Pentru exprimarea şi mai corectă a conţinutului de humus pe întreaga grosime a
orizontului cu humus, se utilizează următoarele noţiuni :
Conţinutul total în humus -c.t.h.-, dintr-un suborizont se exprimă prin produsul
indicelui IH şi grosimea suborizontului – notat în dm (Ex : A’ = 2,2 dm şi are IH = 6 ;
c.t.h. = 6 x 2,2 = 13, 2 sau A’’ = 1,6 dm şi are IH = 5 ; c.t.h. = 5 x 1,5 = 8,0 ) ;
Coeficientul global al conţinutului de humus (c.g.h.) este suma valorilor c.t.h.
corespunzătoare suborizonturilor cu humus (luând valorile din exemplul de mai sus
rezultă că c.g.h. = 13,2 + 8,0 = 21,2).
Coeficientul mediu de acumulare a humusului (c.m.h.) pe profil este raportul
dintre valoarea c.g.h. şi grosimea totală de sol în dm ; ex : 21,2 : (2,2 + 1,6) = 21,2 : 3,8
= 5,6.
Ţinând cont de categoriile de grosime ale orizonturilor de acumulare a
humusului şi de valorile c.m.h. comparate cu ale indicilor IH, se pot obţine caracterizări
binare de felul : sol slab/mijlociu profund humifer ; în exemplul de mai sus, sol moderat
intens (c.m.h. = 5,6)/profund -grosimea > 30 cm- humifer.
S- a arătat mai sus că aprecierea indicilor IH se face după culoarea orizontului cu
humus. Această apreciere a conţinutului de humus după culoare se face mai corect în
special la solurile de stepă, silvostepă şi la solurile eubazice şi cel mult mezobazice din
zona forestieră. La solurile zonei montane aprecierea conţinutului de humus este mai
dificilă.
Coeficientul mediu de acumulare a humusului -c.m.h.- şi categoria grosimii
orizontului de acumulare se noteză pe fişa de descriere parcelară.
4.1.1.3.6. Textura solului –T-, compoziţia mecanică ori alcătuirea granulometrică,
pe teren se determină organoleptic, prin încercări de friabilitate între degete, prin frecare
sau aspecte de plasticitate.
Pentru determinarea texturii se folosesc Procedeele de recunoastere pe teren a
claselor texturale de soluri prevazute in anexa nr. 2 la prezentele instructiuni.
160
161

Clasa texturală de sol se notează la fiecare orizont şi suborizont pe fişa de


descriere a profilelor principale de sol. Pentru fişa de descriere parcelară se dau grupele
texturale.
Mai frecvent se utilizează următoarele grupe texturale:
- soluri nisipoase -n: nisipos şi nisipos coeziv;
- soluri uşoare -u: nisipo – lutos şi luto – nisipos;
- soluri mijlocii -m : lutos şi luto – argilos;
- soluri grele sau fine -g: argilo – lutos şi argilos.
În solul cu indici de diferenţiere texturală mare, se menţionează grupa texturală şi
pentru A şi pentru B.

4.1.1.3.7. Scheletul solului –S- este alcătuit din fragmente de rocă – cu diametrul
> 2 mm.
După conţinutul de schelet, se disting următoarele categorii:
- fără schelet –I-, cu pietriş sau pietre sub 5%;
- slab scheletic -sl.sch-, cu 5 – 25 % pietre sau pietriş;
- semi – schelet -sem.sch-, cu 25 – 50 % schelet;
- scheletic –sch-, cu 50 – 75 % schelet;
- excesiv scheletic -ex.sch-, cu peste 75 % schelet.
După diametrul mediu, scheletul se împarte în:
- pietriş mărunt Ø = 2 – 5 mm;
- pietriş mijlociu Ø = 5 -10 mm;
- pietriş mare Ø = 10 - 20 mm;
- pietre Ø = 20 - 200 mm;
- bolovani Ø = > 200 mm;
Pe fişa de descriere a profilelor principale de sol conţinutul de schelet se
apreciază în % .
Pentru fiecare orizont şi suborizont din profilul solului, precizându-se şi caracterul
scheletului după mărime.
Pe fişa de descriere parcelară se notează caracterul dominant după conţinutul în
schelet.

4.1.1.3.8. Grosimea fiziologică sau profunzimea fiziologic utilă -p- este grosimea
stratului de sol utilizabil în care se dezvoltă majoritatea sistemului radicilar al vegetaţiei
forestiere.
Se disting următoarele categorii de soluri după grosimea fiziologic utilă :
- extrem de superficiale, sau cu rocă la zi (la care lipseşte grosimea fiziologică),
până la foarte superficiale -ex.s.f.s.-…..0 – 15 cm;
- foarte superficiale până la superficiale -f.s.s.-…..15 – 30 cm;
- superficiale până la mijlociu profunde -s – mp-…..30 – 60 cm;
- mijlociu profunde pană la profunde -m.p-p-…..60 – 90 cm;
- profunde până la foarte profunde -p-f.p-…..90 – 120 cm;
161
162

- foarte profunde pâna la extrem de profunde -f.p- ex.p-…..120 cm;


Pe fişa de descriere parcelară şi a profilelor principale de sol, grosimea fiziologică
utilă se notează în cm.

4.1.1.3.9. Structura solului este starea de agregare a particulelor elementare în


particule compuse.
În funcţie de forma şi mărimea agregatelor structurale, structura poate fi:
- gromerulară –gl-, agregate rotunjite neregulat, poroase, cu diametrul de 1 – 7
mm;
- gromerulară degradată -gl.d-, agregate cu colţuri şi muchii evidente, feţe în
parte plane,cu diametrul de 8 – 10 mm;
- şistoasă –şts- agregate lamelare, detaşabile în plăci sau foi subţiri;
- alunară –al-, agregate rotunjite dar puţin alungite, cu diametrul între 10 – 15
mm;
- nuciformă –nf-, agregate de mărimea şi forma unei nuci;
- prismatică –prs-, agregate de formă prismatică, de 3 - 10 cm lungime, cu
muchii şi feţe ± paralele;
- columnară –cl-agregate în formă de coloane, lungi de 10 – 20 cm, frecvent cu
partea superioară uşor bombată ;
- lenticulară –let-, agregate mici, cu diametrul de 1 cm, în formă de lentile;
- bulgăroasă –blg-, agregate mari cu forme neregulate.
După gradul de structură, solurile pot fi: nestructurate -nestr.-, slab structurate-
sl.str-, moderat structurate -m.str- şi puternic structurate -p.str.
- solurile cultivate agricol pot fi, la fel, slab, moderat sau puternic destructurate.
Structura se concretizează pentru fiecare orizont şi suborizont în fişa de descriere a
profilelor principale de sol.

4.1.1.3.10. Culoarea solului rezultă din suprapunerea în diferite proporţii a


culorilor de bază : negru, alb, roşu, galben, la care se mai adaugă verde, vânăt,
Obişnuit se notează culoarea orizonturilor şi suborizonturilor solului, la umed.
Redarea culorii şi la uscat la aer are însă mai multe posibilităţi de comparare.
Pentru determinarea mai corectă a culorii se utilizeată scări sistem Munsell.
Pentru orizonturile marmorate sau pătrate trebuie notată culoarea de fond şi
culorile principalelor pete, precum şi aspectul marmorării (pătării), în privinţa
abundenţei, dimensiunii, formei şi contrastului petelor.
Culoarea se notează numai la descrierea profilelor principale de sol.

4.1.1.3.11. Compactitatea solului –c- este rezistenţa solului la patrunderea


casmalei, târnăcopului, cuţitului, etc; depinde de starea de umiditate a solului. Se disting
următoarele categorii:
- foarte afânat, -f.a-, solul opune o rezistenţă mică la pătrunderea cuţitului;
- afânat –a-, cuţitul pătrunde cu uşurinţă, fără efort;
162
163

- slab compact -sl.c-, cuţitul pătrunde uşor pe câţiva cm, necesitând un efort mic;
- moderat compact -m.c-, cuţitul pătrunde greu pe 2 – 3 cm printr-o împingere
puternică.
- foarte compact -f.c-, cuţitul pătrunde foarte greu, casmaua nu mai poate fi
folosită, ci numai târnăcopul;
- extrem de compact -ex.c-, târnăcopul pătrunde foarte greu.
Compactitatea notată va fi a orizontului cu cea mai nefavorabilă categorie de
compactitate.

4.1.1.3.12. Eroziunea solului –E- se notează pentru cele două aspecte ale ei:
eroziunea de suprafaţă şi eroziunea în adâncime sau profunzime.
La eroziunea de suprafaţă –Es- se disting cinci clase de intensitate, în funcţie de
orizonturile solului care au fost înlăturate prin eroziune. La eroziunea de adâncime se
disting 5 clase de eroziune, în funcţie de adâncimea şanţurilor create prin eroziune şi
distanţa între ele.
Clasificarea şi notarea claselor de eroziune de suprafaţă şi adâncime se realizeaza
conform Claselor de eroziune a solului, prevazute in anexa nr. 3 la prezentele
instructiuni.
Suprafaţa erodată se consemnează în % din întinderea totală a subparcelei sau a
parcelei descrise.

4.1.1.3.13. Regimul hidrologic şi de umiditate al solului


Pentru cunoaşterea relaţiilor solului cu apa, trebuie definite două aspecte: regimul
hidrologic al solului şi regimul de umiditate. Regimul hidrologic al solului se referă la
regimul de aprovizionare cu apă din anumite surse şi circulaţia apei pe verticală.
Regimul de umiditate se referă la gradul de saturaţie a solului cu apă.
Regimul hidrologic se grupează în clase şi tipuri
Clasele de regim hidrologic sunt:
H1 – de precipitaţii, când solul este umezit numai de apa de precipitaţii;
H2 – freatic, cu 3 subclase: profund freatic, când franjul capilar umezeşte numai partea
inferioară a profilului de sol ; semimlăştinos, când franjul capilar umezeşte întregul
profil de sol, iar periodic pânza de apă freatică se găseşte în profilul solului; mlăştinos,
când pânza freatică se află permanent în profilul solului;
H3 – de inundaţie;
H4 – de irigaţie nefreatic;
H5 – de irigaţie freatic
În cadrul fiecărei clase se disting mai multe tipuri de regim hidrologic.
Tipurile de regim hidrologic de precipitaţii sunt:
- subpercolativ –a-, când apa din precipitaţii nu ’’ percolează ’’ şi ’’ orizontul
mort ’’;
- alternant subpercolativ - precolativ -b-, când apa din precipitaţii străbate până
în substratul mineral (orizontul mort), dar numai în anii cu precipitaţii mai bogate;
163
164

- percolativ sau transpercolativ -c-, când apa din precipitaţii străbate până în
substratul mineral, în fiecare an;
- slab percolativ stagnat -d-, când apa din precipitaţii stă în profilul solului mai
mult timp din cauza drenajului natural redus.
Tipurile de regim hidrologic freatic sunt : subpercolativ freatic –a-, exudativ
intern –b-, alternant percolativ – exudativ intern –c-, percolativ freatic –d-, slab
percolativ – stagnant freatic, -e--, exudativ de suprafaţă –f-, stagnant superficial
percolativ –g- şi stagnant -h.
În regimul de inundaţie se disting tipurile : subpercolativ cu inundaţie –a-,
exsudativ intern cu inundaţie –b-, percolativ cu inundaţie –c-, exudativ de suprafaţă cu
inundaţie –d-, stagnant superficial percolativ – cu inundaţie -e - şi stagnant cu inundaţie
-f.
În clasele de regimuri hidrologice de irigaţie nefreatic şi freatic, se găsesc, cum e
şi normal, tipuri de regim variate, în funcţie de condiţiile naturale ale solurilor ce se
irigă.
Regimul de umiditate al solului reprezintă o succesiune neîntreruptă, în timp, de
valori ale gradului de umiditate a solului. Gradul de umiditate a solului, sau umiditatea
momentană, reprezintă conţinutul de apă al solului la un moment dat. Pe teren,
umiditatea momentană a solului se determină organoleptic.

Se disting următoarele grade:


U0 - uscat, nu lasă nici o senzaţie de umezeală, când este strâns în palmă;
U1 - uscat – reavăn, strâns în palmă lasă o uşoară senzaţie de umezeală;
U2 - reavăn, lasă o senzaţie clară de umezeală, dar nu umezeşte mâna la
strângerea puternică ;
U3 - reavăn – jilav, senzaţia de umezeală este accentuată, prin strângerea
puternică în mâna pielea se umezeşte slab;
U4 - jilav, umezeşte bine mâna, dar nu lasă să se vadă apa, chiar când este
puternic străns în palmă;
U5 - jilav – umed, umezeşte bine mâna la strângere şi lasă să se vadă cât de puţin
apa la strângerea puternică;
U6 - umed, umezeşte mâna fără a strânge, lasă să se vadă bine apa, care însă nu
picură;
U7 - umed – ud, prin strângerea puternică lasă să picure apa;
U8 - ud, lasă să picure apa de la sine,sau prin strângere uşoară;
U9 – parţial submers, apa bălteşte în petece la suprafaţa terenului;
U10 – complet submers, apa acoperă cu un strat continuu întreaga suprafaţă a
terenulu.
Categoriile de umiditate momentană a solului sunt utile pentru stabilirea
regimului de umiditate a solului pe grosimea fiziologică utilă a profilului.

164
165

Regimul de umiditate a solului exprimă dinamica umidităţii solului, în special în


perioada de vegetaţie. Cunoscând această dinamică, se poate aprecia gradul de
aprovizionare a solului cu apa accesibilă pentru vegetaţie.
În perioada de vegetaţie de deosebesc două intervale de umiditate: intervalul
umidităţii vernale (până la înfrunzirea pădurii de foioase ) şi intervalul umidităţii estivale
(iulie – septembrie). Acest interval se subdivide estival timpuriu (e ,) aproximativ până la
10 iulie, estival mijlociu (e,,) întreaga lună august şi estival târziu (e,,,) luna septembrie.
La solurile forestiere se realizează următoarele intervale vernale şi estivale de
umiditate a solului:
Soluri nehidromorfe
Umiditatea
1-0 2-1 3-2 5-3
vernală
Umiditate
1- 0 0 2-1 1-0 3 -2 2-1 1-0 5-3 3-2 2-1
estivală

Soluri semihidromorfe şi hidromorfe


7(6) - 5 8 – 9 ( 1e ) - 7
3- 8 5-
7(6) - 5 5 - 3 2-1 7–5 3 -2 2 - 1 1 - e
2 -7 3

În staţiunile din regiunea muntoasă predomină ecartul UV6-5…..Ue,,5-3(2).


În staţiunile din regiunea deluroasă pe expoziţii umbrite ecarturile U V5-4…..Ue,,3-2,
iar pe expoziţii însorite UV4-3…..Ue,,2-1.
În regiunea de câmpie, în condiţii medii UV4(3)-2..Ue,3-2, Ue,, coborând şi sub Ue,,2-1.
În silvostepă Uv3-2…..Ue,2 (1)-1 (0) iar Ue,,1-0.
În solurile semihidromorfe predomină UV7-5 şi UV6-5, Ue,, poate coborâ la Ue,,3-2 şi
chiar Ue,,1-0.
În solurile hidromorfe (pseudogleice, stagnogleice ) primăvara se realizează
UV10(9)-8 sau UV8-7 iar vara Ue,, 5-3 , 3-2 sau Ue,,2-1(i), iar la solurile freatichidromorfe ecartul
umidităţilor vernală şi estivală este mai mic: Ue,, obişnuit nu coboară sub Ue,,5-3.
Umiditatea estivală şi capacitatea de aprovizionare cu apă se stabileste conform
Umiditatii estivale (ue) şi capacitatea de aprovizionare cu apă (h), prevazuta in anexa nr.
4 la prezentele instructiuni.

4.1.1.3.14. Volumul fiziologic util, sau volumul util de sol, sau volumul edafic,
reprezintă spaţiul pe m2 în care se dezvoltă în sol principalul sistem de rădăcini ale
arborilor. Se stabileşte în funcţie de grosimea fiziologică şi conţinutul de schelet al
solului.
Volumul edafic al principalelor categorii de soluri după grosimea utilă şi
caracterul scheletic se stabileste conform Volumului edafic (ve) al principalelor categorii

165
166

de soluri după grosimea utilă şi caracterul sceletic, prevazut in anexa nr. 5 la prezentele
instructiuni.
Pentru caracterizarea solurilor staţiunilor forestiere sub raportul factorului apa,
este necesară combinarea intervalelor de umiditate cu volumul edafic în scopul unei
corecte aprecieri a capacităţii de aprovizionare cu apă a vegetaţiei forestiere.
Pentru stabilirea corectă a volumului edafic al solurilor cu conţinut variabil de
schelet pe grosimea fiziologic utilă a solului, este necesară aprecierea participării
procentuale a scheletului în orizonturile acestui strat şi calcularea mediei ponderate a
conţinutului de schelet.
Exemplu:
Orizonturi Grosimea Conţinutul Grosimea
orizonturilor în schelet Fiziologică
cm % cm
A’ 10 5 -
A’’ 22 17 40
A/ B 18 28

Din datele prezentate rezultă că orizontul A / B participă la grosimea fiziologic


utilă numai cu 40 – (10 + 22) = 8 cm.
Media ponderată a conţinutului de schelet pe grosimea fiziologică utilă va fi :
10 x 5 x 22 x 17 + 8 x 28 = 16 %
40
Rezultă că solul este superficial până la mijlociu profund, slab scheletic în stratul
de sol fiziologic util.
Conform anexei menţionate volumul fiziologic util este de 0,40 m3 / m2 , ceea ce
corespunde calificativului de mic spre mijlociu.
Volumul fiziologic util se notează numai în fişa de descriere parcelară.

4.1.1.3.15. Reacţia pH a solului este dată de raportul cantitativ dintre ionii de


hidrogen (H+) şi oxidril (OH) din soluţia solului.
În funcţie de valoarea pH, solurile se clasifică astfel:
- puternic acide (p.a) pH = 3,5 – 4,8
- acide (a) pH = 4,9 – 5,5
- moderat acide (m.a) pH = 5,6 - 6,5
- slab acide (s.a) pH = 6,6 – 6,8
- neutre (n) pH = 6,9 – 7,2
- slab alcaline (s.al) pH = 7,3 – 8,0
- moderat alcaline (m.al) pH = 8,1 – 8,4
- puternic alcaline (p.al) pH = > 8,4
Pentru determinarea valorii pH pe teren se utilzează metode colorimetrice. Cele
mai obişnuite sunt : cu indicator universal şi cu salicilat de sodiu, acesta este mai indicat
166
167

pentru solurile acide de munte. Pentru determinarea valorii Ph cu indicator universal, se


foloseşte pehametrul de buzunar Hellige. Pentru determinare , se umple aproape complet
excavaţia plăcuţei cu sol marunţit, peste care se picură indicator universal ; după 3 – 5
minute se scurge excesul de indicator pe canalul placuţei; în funcţie de culoarea luată de
indicator, comparată cu scara cromatică de pe plăcuţă, se apreciază valoarea pH.
Culorile de pe scara cromatică corespund la următoarele valori pH :
- roşu 4
- roşu – portocaliu 5
- galben 6
- verde deschis 7
- verde 8
Pentru procedeul cu salicilat de sodiu, sunt necesare eprubete, soluţie de salicilat
de sodiu 5 % şi apă distilată.
Modul de lucru constă în introducerea în eprubetă a 3 – 4 gr. de sol mărunţit peste
care se toarnă soluţia de salicilat, care trebuie să acopere solul cu de două ori volumul
solului.
După astuparea cu un dop curat, se agită conţinutul timp de un minut şi apoi se
lasă să sedimenteze. În funcţie de valoarea pH, soluţia ia următoarele culori:
- roşie – intens până la roşie pH = 3,5 – 4,8
- roşie până la roşcată pH = 4,8 – 5,5
- roşcată până la portocalie pH = 5,5 – 6,5
- portocalie până la incoloră pH = 6,5 – 6,8
- incoloră pH = 6,8 – 7,2
- incoloră până la galben pH = 7,2 – 8,0
- galben curată pH = 8,0 – 8,4
- galben – intens pH = > 8,4

Pentru fişa de descriere a profilelor principale de sol se determină valoarea pH în


orizontul cu humus, la solurile nepodzolite, sau în orizontul de maximă podzolire,
precum şi în orizontul B.
În fişa de descriere parcelară, se menţionează categoria corespunzătoare valorii
pH din orizontul cu humus sau din orizontul cu maximă podzolire.

4.1.1.3.16. Conţinutul de Ca CO3 se apreciază după intensitatea efervescenţei ce


se produce la tratarea solului cu soluţie de acid clorhidric 1/3, astfel:
- efervescenţa slabă (solul sfârâie slab) = cca 1 % carbonaţi;
- efervescenţa evidentă (formare slabă de spumă) = cca 2 % carbonaţi;
- efervescenţa puternică (formare abundentă de spumă) = cca 5 % carbonaţi;
Întotdeauna este necesar să se stabilească, prin încercări , nivelul la care apar
carbonaţii alcalino – pământoşi. Acest nivel şi aspectul efervescenţei se notează pe fişa
de descriere a profilelor principale de sol.

167
168

4.1.1.3.17. Sărurile solubile, a căror prezenţă şi conţinut se stabilesc, respectiv se


apreciază pe teren , sunt clorurile, sulfaţii şi carbonaţii alcalini.
Pentru determinarea sărurilor solubile, sunt necesare 4 eprubete, o pâlnie mică (Ø
5 – 6 cm), hârtie de filtru, apă distilată şi următorii reactivi:
- fenolftaleină – soluţie alcoolică 1 %, pentru identificarea carbonaţilor alcalini;
- azotat de argint, soluţie n/10, acidulată cu acid azotic, pentru identificarea
clorurilor;
- clorura de bariu n/10 acidulată cu acid clorhidric, pentru identificarea
sulfaţilor.
Soluţiile celor două săruri se acidulează în scopul distrugerii eventualilor
carbonaţi alcalini, cu care soluţiile dau aceleaşi reacţii, ca şi cu clorurile, respectiv
sulfaţii.
Modul de lucru este următorul : se introduce într-o eprubetă sol mărunţit circa 1/5
din capacitatea sa, se adaugă apă distilată, lasând puţin spaţiu gol; se agită 1 – 2 minute;
în altă eprubetă se filtreză suspensie, iar filtratul obţinut se împarte egal în 3 eprubete; în
prima eprubetă se determină clorurile prin picurarea a 2 – 3 picături din soluţia de azotat
de argint, în a doua eprubetă se determinăsulfaţii prin picurarea a 2 – 3 picaturi din
soluţia de clorură de bariu; în ambele cazuri prezenţa sărurilor este trădată de apariţia
unui precipitat alb.
După abundenţa precipitatului, se apreciază conţinutul de săruri solubile ; în
eprubeta a treia se determină carbonaţii alcalini, prin picurarea a 2 - 3 picături din soluţia
de fenolfetaleină; în cazul prezenţei carbonaţilor alcalini, extractul primeşte o culoare
roşie – liliachie; abundenţa carbonaţilor alcalinise apreciază după intensitatea culorii.
4.1.1.3.18. Tipul, subtipul, familia şi varietatea de sol se stabilesc după ,,
Sistemul român de taxonomie a solurilor’’-S.R.T.S. – 2003-, prevazut in anexa nr. 6 la
prezentele instructiuni.
4.1.1.3.19. Tendinţele de evoluţie regresivă sunt determinate de intensificarea
eroziunii de suprafaţă sau adâncime, prin apă sau vînt, de intensificarea proceselor de
acidificare podzolire, de înmlăştinare, de compactizare, de salinizare, de tasare prin
păşunat, de poluare.

4.1.1.4. Date privind potenţialul natural forestier(bonitatea)

Prin bonitatea unei staţiuni forestiere se înţelege calitatea acesteia de a fi mai


favorabilă decât altele sau mai puţin favorabilă dezvoltării plantelor sau producţiei de
lemn. Bonitatea unei staţiuni este reflectată de clase de producţie a arboretelor naturale
provenite din sămânţă. Arboretele artificiale, sau cele provenite din lăstari nu exprimă
întotdeauna în mod fidel bonitatea staţiunii.
Potenţialul productiv al tipurilor de staţiune, ca şi acela al tipurilor de pădure, se
exprimă prin trei categorii de bonitate sau de productivitate şi anume:
- superioară, când arboretele de tip natural fundamental realizează clasa I sau a II
- a de producţie;
168
169

- mijlocie, când realizează clasa a II - a de producţie;


- Inferioară, când realizează clasele a IV – a şi a V – a de producţie.
Potenţialul natural se precizează în fişa de descriere parcelară. Când potenţialul a
două sau mai multe specii importante este diferit în aceeaşi staţiune, se menţionează
acest lucru.

4.1.1.5. Date privind tipul de floră şi tipul de pădure fundamental


Tipul de floră se stabileşte după Cheia pentru determinarea tipurilor de floră
indicatoare, prevazuta in anexa nr. 7 la prezentele instructiuni.
Tipul natural de pădure se stabileşte în funcţie de datele de descriere a vegetaţiei,
de informaţiile primite de la localnici sau din scripte şi se înregistrează – în clasificare
zecimală, în fişa de descriere parcelară.

4.1.1.6. Date privind tipul de staţiune


Caracterizarea tipurilor de staţiune se va realiza conform Tipurilor de staţiuni
forestiere, prevazuta în anexa nr. 8 la prezentele instructiuni.
În situaţiile în care caracteristicile staţionale, corect recoltate de pe teren, obligă ,
se constituie şi caracterizează noi tipuri de staţiuni.
4.1.1.7. Date staţionale complementare: sunt toate datele ce nu au fost înregistrate
la punctele anterioare şi care sunt necesare caracterizării de ansamblu a staţiunii; aceste
date se pot referi la inundabilitate, adâncimea apei freatice, topoclimatul local, alunecări
şi falieri, etc.
- Înundabilitatea se prcizează atât pentru solurile din lunca Dunării cât şi pentru
solurile luncilor râurilor interioare; pentru lunca Dunării se stabileşte hidrogradul, care
este definit ca fiind a zecea parte din diferenţa în cm dintre nivelul maxim şi minim al
inundaţiilor la acelaşi punct din lunca Dunării ; pentru luncile râurilor interioare se
menţionează frecvenţa anuală: rară, odată la 4 – 5 ani, sau foarte rară (la mai mult de
cinci ani); în fiecare situaţie se precizează durata de inundaţie în zile.
- Adâncimea apei freatice se stabileşte fie luând nivelul apei în fântânile cele mai
apropiate situate pe aceeaşi unitate de relief, fie în gropile săpate, atunci când nivelul
apei freatice este mai sus ; pentru lunci se va menţiona dacă în perioada estivală pânza
de apă freatică este accesibilă rădăcinilor, precum şi variaţia apei freatice (în măsura în
care poate periclita existenţa speciilor forestiere respective ); în cazurile în care se
consideră posibilă prezenţa sărurilor solubile, se fac determinările necesare conform
indicaţiilor de la 4.1.1.3.17.
-Topoclimatul local se precizează prin notarea variaţiei locale a factorilor
climatice determinată de formele de relif, de umiditatea solului, reflectată de repartiţia
speciilor naturale, de existenţa unor specii caracteristice în flora ierbacee, etc. Notarea
acestor variaţii se face astfel:
- plus de căldură - c +
- minus de căldură- c-
- plus de umiditate atmosferică - u+
169
170

- minus de umiditate atmosferică - u-


- plus de precipitaţii - p+
- minus de precipitaţii - p-
- acumulări de zăpadă - z
- vânturi uscate – calde intermitente - vc
- vânturi umede intermitente - vu
- vânturi umede reci, prelungite - vr
- vânturi ce provoacă doborâturi slabe - vd1
- vânturi ce provoacă doborâturi mari - vd 2
- vânturi ce provoacă doborâturi foarte mari - vd 3
- îngheţuri târzii ori timpurii,găuri de vânt - t
În afară de cele menţionate mai sus, se pot trece orice alte date de legătură cu
particularităţi de relief, sol, floră, tip de pădure , tip de staţiune, etc.

4.1.1.8. Recoltarea probelor de sol se face în micromonoliţi sau în pungi de hârtie


ori săculeţe de pânză.
Rolul colecţiei de micromonoliţi este de a reda variabilitatea solurilor dintr-un
anumit teritoriu şi de a permite o mai uşoară identificare şi comparare a acestora.
Recoltarea probelor de sol pentru analiza de laborator se face în pungi de hârtie cu
capacitatea de 1 kg sau în săculeţe de pânză albă având dimensiunile de 25 cm lungime
şi 15 cm lăţime. Cantitatea de sol care se recoltează în fiecare pungă sau săculeţ este de
circa 1 -1,5 kg: dacă orizonturile de sol conţin şi schelet, acesta se evită.
Recoltarea probelor de sol se face începând de la baza profilului spre suprafaţă.
La orizonturile mai groase de 15 cm, proba de sol se recoltează din mijlocul orizontului,
pe o grosime a stratului de sol de 10 cm. Pe grosimea stratului de sol fiziologic util se
recoltează probe din fiecare orizont şi suborizont, pe toată grosimea lor. Dacă grosimea
unui orizont sau suborizont din stratul fiziologic util este mai mare de 20 cm, se
recoltează două probe de sol, împărţind grosimea orizontului sau suborizontului la doi.
Întotdeauna când este posibil se va recolta o probă din Oh la care se va adăuga şi 1 – 2
cm din profilul mineralal solului.
Probele de sol pentru analiza de laborator se recoltează din profile caracteristice
pentru teritoriul studiat, din profile ale căror caracteristici sunt mai dificil de precizat
numai cu observaţii de teren, din profile care permit precizarea ecologiei unei specii
privind cultura şi producţia acestora în unităţile staţionale respective, ori extinderae
culturii unor specii valoroase sau repede crescătoare şi, în general, din situaţiile în care
măsurile silviculturale indicate necesită sprijinirea şi pe date analitice, precise, de
laborator.
În fiecare săculeţ cu probă de sol se pune o etichetă cu indicarea ocolului silvic,
U.P., parcela sau subparcela, numărul profiluluide sol, orizontulsau suborizontul, nivelul,
data recoltării şi numele amenajistului cartator.
În proba de la suprafaţa solului se pune câte o copie din fişa de teren de descriere
a profilului de sol , a staţiunii şi vegetaţiei.
170
171

Probele de sol se trimit la laborator pentru analiză începând cu luna a doua de


lucru pe teren şi nu mai târziu de 1 noiembrie.

4.1.2. Descrierea staţiunii prin preluarea datelor din amenajamentul anterior


Se execută în ocoalele silvice sau secţiile silvocinegetice în care cartările
staţionale efectuate la amenajarea anterioară se preiau în noul amenajament.
Premergător lucrărilor de amenajare, şeful de proiect analizează capitolul
corespunzător din amenajamentul anterior, încadrează staţiunile în clasificarea zecimală
din sistematica 1972 şi formulează descrierea staţiunii echivalente în spiritul lucrării ,,
Staţiuni forestiere’’ed.1977.
În cazurile în care pe teren se constată unele delimitări necorespunzătoare în
zonele de interferenţă staţională, sau unele încadrări în clasificarea actuală în
neconcordanţă cu condiţiile staţionale determinate, acestea se vor corecta. În aceste
situaţii se vor amplasa profile principale şi de control care se interpretează potrivit
precizărilor de la 4.1.1. Datele staţionale se înscriu în fişa de descriere parcelară.
Asemenea lucrări se execută şi în terenurile transmise în fondul forestier între timp
,terenuri degradate, suprafeţe provenite prin schimb, etc, dacă în acestea nu s-au făcut
cartări prin alte studii.

4.2. DESCRIEREA ARBORETELUI


Studiul şi descrierea arboretelui cuprinde determinarea şi înregistrarea
caracteristicilor de ordin dendrometric, silvobiologic şi fito – sanitar, precum şi indicarea
lucrărilor efectuate şi necesare a se aplica în deceniul următor, pentru fiecare subparcelă
sau parcelă, după caz, ţinându-se seama de starea arboretelui la data efectuării descrierii.
Determinarea şi înregistrarea caracteristicilor de mai sus se face pe elemente de
arboret şi pe arboretul întreg.

4.2.1. Caracterizarea elementelor de arboret


Pe elementele de arboret se determină şi se înregistreză caracteristicile privind:
provenienţa, vârsta, proporţia, diametru mediu, înălţimea medie, clasa de producţie,
amestecul, elagajul, vitalitatea, ţelul d producţie, procentul arborilor de lucru (volumul,
creşterea curentă, indicele de densitate).
Elementele de caracterizare din paranteză, de regulă, se obţin în urma prelucrării
la calculator a datelor primare menţionate; în unele situaţii se pot face şi cercetări şi
măsurători în teren în vedera determinării lor.

4.2.1.1. Element de arboret – se constituie din totalitatea arborilor din aceeaşi


specie, generaţie şi provenienţă din cadrul unei subparcele, cu condiţia să reprezinte cel
puţin 10 % din suprafaţa subparcelei sau cel puţin 10 % din volumul arboretelui
respectiv, după cum proporţia elementelor de arboret se stabileşte prin intermediul
suprafeţei sau al volumului (vezi 4.2.1.4.).

171
172

Din punct de vedere al speciei, se pot constitui atâtea elemente de arboret câte
specii are parcela studiată.
Din punct de vedere al generaţiei, se pot constituii atâtea elemente de arboret câte
generaţii se pot identifica în cadrul unei specii din subparcela respectivă. Se consideră că
fac parte din aceeaşi generaţie totalitatea arborilor de aceeaşi vârstă sau cu vârste diferite
în limitele intervalului de 20 – 30 de ani pentru arborete de codru şi 5 – 10 ani pentru
arborete de crâng şi zăvoaie. Din punct de vedere al provenienţei se pot deosebi
elemente separate după cum provenienţa arborilor este din regenerări naturale, plantaţii,
semănături sau lăstari – drajoni.
Elementele de arboret se pot constitui în funcţie de criteriile enunţate – luate
separat sau îmbinat, cu condiţia după cum s-a mai arătat, ca suprafaţa sau volumul astfel
constituit să nu fie mai mică de 10 % din suprafaţa subparcelei sau după caz din volumul
arboretelui.
În cazul când una sau două specii, în raport cu crieriile enunţate, nu realizează cel
puţin 10 % din suprafaţă sau după caz din volum, arborii din specia respectivă se vor
îngloba la specia sau generaţia cea mai apropiată, iar în lipsa acesteia, la elementul
majoritar.
În cazul mai multor specii, care luate separat nu au putut fi individualizate ca
elemente de arboret, dar care la un loc reprezintă 10 % din suprafaţă, sau – după caz din
volum, acestea se pot constitui într-un element de arboret aparte, şi anume: ,, Diverse
tari’’(Dt), ,, Diverse moi’’ (Dm) sau ,, Diverse răşinoase’’(Dr).
În mod special se va evita includerea în rândul ,, Diverselor tari’’a unor specii de
interes deosebit – cireş, frasin, paltin, nuc negru – atunci când una dintre aceste specii
întruneşte condiţia de a fi individualizată ca element de arboret.
Separarea elementelor după specii şi provenienţă se face de regulă pe bază de
observaţii. La separarea elementelor după generaţii, se vor avea în vedere culoarea şi
forma cojii, forma coronamentului, energia de creştere şi vitalitate a arborilor, în paralel
cu determinarea vârstelor prin măsurători.
Elementele de arboret se notează prin simbolul speciei respective.
În cele ce urmează, se dau câteva exemple de constituire a elementelor de arboret:
- în cadrul unui arboret de molid, echien, de 50 de ani, provenit din plantaţie, se
constituie un singur element de arboret;
- în cadrul unui arboret amestecat de molid şi brad, de 60 de ani, provenit din
sămânţă, se constituie două elemente de arboret: un element format din totalitatea
arborilor de molid şi un al doilea element format din totalitatea arborilor de brad;
- în cadrul unui arboret de brad, din sămânţă, din două generaţii – de 120 ani şi
de 60 ani, ambele situate, practic, în acelaşi plafon, se constituie două elemente de
arboret: brad de 120 ani şi brad de 60 ani;
- în cadrul unui arboret de gorun de 60 ani, provenit 40 % din plantaţii şi 60 %
din lăstari, se constituie 2 elemente de arboret: primul element format în totalitatea
arborilor proveniţi din plantaţii şi al doilea format din totalitatea arborilor proveniţi din
lăstari.
172
173

4.2.1.2. Provenienţa - se determină pentru fiecare element de arboret şi poate fi


din:
- însămânţări naturale - Sn
- însămânţări artificiale - Sa
- puieţi din sămânţă - Ps
- puieţi din butaşi - Pb
- puieţi din sade - P.Sa
- lăstari - L
- lăstari din drajoni - Dr
- lăstari din scaun (sulinari) – Su
Determinarea provenienţei se face pe bază de observaţii şi cercetări în teren,
confruntându-le cu înregistrările în această privinţă din amenajamentul anterior, scriptele
ocolului sau informaţiile localnicilor.
În cazul când în cadrul unei specii cu exemplare de provenienţe diferite nu s-au
constituit elemente de arboret separate după criteriul provenienţei, se înregistrează
numai provenienţa majoritară.

4.2.1.3. Vârsta se determină pentru fiecare element de arboret cu o toleranţă de ±


10 %.
Pentru fiecare element de arboret, vârsta se determină prin numărea inelelor
anuale la probele recoltate cu burghiul sau pe cioate proaspăt tăiate. La numărul de ani
astfel determinat se adaugă numărul de ani necesari realizării înălţimii de pe tulpină la
care se face determinarea, număr care variază în raport cu dinamica creşterii în înălţime
a fiecărei specii pe clase de producţie. De regulă acesta este cuprins între 2 – 20 ani.
La stabilirea vârstei vor fi luate în considerare şi datele înregistrate în evidenţele
amenajamentului sau ale ocolului privind anul regenerării.
Dacă din determinările de verificare se constată că vârstele înregistrate în
amenajamentul anterior, pentru arboretele care nu au suferit modificări esenţiale,
corespund, acestea se actualizează prin adăugarea anilor scurşi.
Pentru stabilirea vârstei, numărul minim de determinări variază în următoarele
limite:
- minimum 3 determinări pentru elementul majoritar şi -2 – 3 determinări pentru
restul elementelor , în arboretele cu vârste mai mari de 60 ani;
- 1- 2 determinări pentru fiecare element de arboret în arboretele cu vârsta sub
60 ani.
Vârsta pe element de arboret se înscrie cu rotunjire din 5 în 5 ani pentru arboretele
ce se regenerează în regim codru sau urmează să fie convertite la codru şi din 2 în 2 ani
la crânguri, zăvoaie şi codru asimilat (Pl.ea).

4.2.1.4. Proporţia elementelor exprimă participarea acestora în compoziţia


arboretelui şi se estimează în raport cu suprafaţa ocupată de fiecare element în cadrul
173
174

subparcelei sau se stabileşte prin măsurători , în raport cu volumul fiecărui element de


arboret.
Se stabileşte pentru fiecare element de arboret.
În cazul arboretelor etajate proporţia elementelor de arboret se stabileşte
obligatoriu, prin intermediul volumului.
Arboretele etajate se identifică, de regulă, în rândul arboretelor cu structură relativ
plurienă – în situaţii mai rare chiar cu structură relativ echienă – şi se caracterizează prin
prezenţa a 2 – 3 stadii de dezvoltare dispuse în plafoane diferite, ca urmare a unor tăieri
parţiale la intervale mai mari, a unor calamităţi sau datorită introducerii ori prezenţei
unor specii de amestec.
Un etaj este format din unul sau mai multe elemente de arboret situate în acelaşi
plafon din punct de vedere al înălţimii şi al poziţiilor coroanelor.
Se vor considera etajate numai arboretele în care diferenţa dintre înălţimile medii
a 2 etaje este de cel puţin 25 % din înălţimea etajului din plafonul imediat superior iar
masa lemnoasă a unui etaj reprezintă cel puţin 30 % din masa arboretelui întreg.
Pentru arboretele etajate inventariate pe teren sau în care s-a executat sondaje
pentru determinarea densităţii proporţia elementelor de arboret se stabileşte obişnuit, în
funcţie de volumul calculat al fiecărui element de arboret raportat la volumul total al
arboretelui.
Pentru restul arboretelor etajate, în vederea determinării proporţiei elementelor de
arboret, se procedează după cum urmează:
- se apreciază şi se înregistrează la ,, date complementare,, , pe fiecare etaj în
parte , proporţia elementelor de arboret – în raport cu volumul pe care – l reprezintă din
masa sa totală a etajului – şi indicele de densitate al etajului; etajele se notează cu cifre
romane, în ordinea descrescătoare a înălţimii lor:
- se calculează volumul fiecărui element de arboret după procedeul descris, în
prezentul îndrumar, la 5.7.4.;
- se stabileşte proporţia fiecărui element de arboret pe ansamblul arboretelui prin
raportarea volumului elementului de arboret - determinat ca mai înainte – la volumul
total al arboretelui.
Arboretele etajate pentru care proporţia elementelor de arboret s- a stabilit ca mai
sus, se consideră, convenţional, inventariate pe teren primesc codul respectiv în fişa de
descriere parcelară (înregistrări TIP = V(volume date).
Înregistrarea elementelor de arboret în fişa de descriere parcelară se face în
ordinea generaţiilor, iar în cadrul acestora în ordinea descrescătoare a proporţiei lor de
arboret.
În vederea unor caracterizări ulterioare de ansamblu pentru întreaga subparcelă
precum şi în vedera precizării ţelurilor de gospodărire, se stabileşte specia sau elementul
preponderent al arboretelui. Se consideră în acest sens ca specie sau ca element
preponderent, acea specie sau element care corespunde în cea mai mare măsură ţelului
de producţie sau protecţie.

174
175

Participarea în compoziţie a acestora, în raport cu vârsta , nu trebuie să scadă sub


limitele de mal jos:
Vârsta (ani)
1 - 40 41 - 60 61 - 80 peste 80
Compoziţia
Specie principală este preponderentă când partcipă în proporţie
de.............%
două specii 20 30 40 50
trei specii 15 20 25 30

Pentru cvercinee cifrele se micşorează cu 5.


Specia principală care se încadrează în limitele de participare de mai sus, pentru a
fi preponderentă trebuie să fie uniform răspândită în masa arboretelui, iar consistenţa
arboretului să fie plină.
4.2.1.5. Diametrul mediu se determină pentru fiecare element de arboret, prin
măsurători, cu o toleranţă de ± 10 % şi se exprimă în cm.
De la început, diametrul mediu se estimează, apoi se determină prin măsurători.
Măsurătorile cu clupa se fac în porţiunile cele mai reprezentative. Numărul minim de
măsurători-
în raport cu vârsta arboretelui, cu suprfaţa lui şi cu ponderea elementului de arboret, se
stabileşte astfel:
- în arboretele până la 60 ani, în 2 – 3 puncte de sondaj se măsoară cu clupa câte
2 – 4 arbori de fiecare element de arboret;
- în arboretele echiene, peste 60 ani, în 3 - 4 puncte de sondaj, se măsoară cu
clupa câte3 – 5 arbori de fiecare element de arboret ; la arboretele inventariate din
această categorie, diametrul mediu astfel determinat se corectează în raport cu
rezultatele inventarierii;
- în arboretele pluriene sau relativ pluriene, în 3 – 5 puncte de sondaj, se măsoară
cu clupe câte 4 – 8 arbori de fiecare element de arboret.

4.2.1.6. Înălţimea medie - se determină prin măsurători pentru fiecare element de


arboret, la arborii medii normal conformaţi, admiţându - se o toleranţă de ± 5 %.
Înălţimea se măsoară pe fusul arborilor de la suprafaţa solului până la mugurele
terminal. Ea se determină cu ajutorul hipsometrului (dendrometrului). Măsurătorile se
fac la arbori reprezentativi din categoria diametrului mediu, de prefernţă în punctele de
sondaj care au servit la determinarea diametrului mediu.
La amplasarea punctelor de sondaj se urmăreşte cuprinderea diverselor variaţii
staţionale şi de arboret din cuprinsul subparcelei, iar numărul măsurătorilor se stabileşte
în raport cu ponderea şi frecvenţa acestora.
Numărul minim de măsurători pentru determinarea înalţimii se stabileşte astfel:
- în arboretele sub 60 ani inclusiv, 4 – 6 înălţimi pentru fiecare element de
arboret;
175
176

- în arboretele peste 60 ani, 5 – 8 înălţimi pentru fiecare element de arboret;


- în arboretele ce urmează a fi incluse în rând de tăiere, 8 – 12 înălţimi pentru
fiecare element de arboret.
Numărul de măsurători, în limitele de mai sus, se stabileşte diferenţiat în raport cu
ponderea fiecărui element de arboret.

4.2.1.7. Clasa de producţie se determină pentru fiecare element de arboret în parte


cu ajutorul Graficelor de variaţie de înălţimi în raport cu vârsta, prevazute în anexa nr. 9
Pentru arboretele tinere, pentru care graficele nu dau elemente necesare, clasa de
producţie se stabileşte în raport cu condiţiile staţionale şi de vegetaţie ale speciei de
bază.

4.2.1.8. Amestecul exprimă modul de repartizare a elementelor în cadrul


arboretelui poate fi :
Felul amestecului arborete arborete
până la 40 ani peste 40 ani
intim – i - individual individual
2
buchete – b- 20 – 100 m 2 – 5 arbori în grup
2
grupe – g - 101 – 500 m 6 – 20 arbori în grup
2
pâlcuri mici – p - 501 - 1000 m 21 – 50 arbori în grup
2
pâlcur mari – P - 1001 – 5000 m peste 50 arbori în grup
fâşii (benzi) - f benzi benzi
intim şi grupat – ig - forme combinate forme combinate

Se înregistreză felul amestecului:


- la toate elementele când acestea participă în arboret cu 1 – 4;
- numai la elementele care participă cu 1 – 4, când unul din elemente participă cu 5 şi
mai mult;
- numai la unul din elemente când arboretul este alcătuit din două elemente de arboret
cu participare egală.

4.2.1.9. Elagajul se estimează sau se măsoară pentru fiecare element de arboret şi


se exprimă în zecimi din înălţimea arborelui. Nu se iau în considerare la aprecierea
elagajului la foioase crăcile lacome şi la răşinoase crăcile uscate sub 2 cm diametru.

4.2.1.10. Vitalitatea se stabileşte pentru fiecare element de arboret, după aspectul


arborilor , exprimându – se astel:
- foarte viguroasă, când arborii înregistrează în ultimii ani creşteri în diametru şi
în înălţime foarte mari şi excepţionale în raport cu vârsta şi bonitatea staţiunii; de obicei
frunzişul este luxuriant şi de o culoare verde foarte închisă, iar ritidomul frumos şi curat;

176
177

- viguroasă, când ultimele creşteri anuale în diametru şi înălţime depăşesc pe cele


normale ; frunzişul este bogat şi de culoare verde închisă, ritidomul este curat fară
licheni;
- normală când ultimele creşteri în diametru şi în înălţime sunt mijlocii în raport
cu vârsta şi bonitatea staţiunii; dezvoltarea frunziului este mijlocie, culoarea frunzelor
este de un verde obişnuit; ritidomul este acoperit cu licheni numai la baza tulpinilor;
- slabă, când ultimele creşteri în diametru şi în înălţime sunt subnormale;
frunzişul este mai rar, de un verde deschis, iar tulpinile acoperite în bună parte cu licheni
şi uneori cu vârfuri uscate ;
- foarte slabă, când ultimele creşteri în diametru şi în înălţime practic sunt nule,
frunzişul este foarte rar, de o culoare foarte palidă, tulpinile în general acoperite cu
licheni, iar unele vârfuri şi părţi din coroană sunt uscate sau pe cale de a se usca.

- 4.2.1.11. Ţelul de producţie se stabileşte pentru fiecare arboret căruia i s-a


atribuit funcţia principală de producţie cât şi arboretele pentru funcţii speciale de
protecţie din care se poate recolta masă lemnoasă, prin indicarea sortimentului sau
grupei de sortimente în raport cu specia preponderentă (eventual două specii).
În toate condiţiile staţionale şi de arboret favorabile, se vor stabili ca ţel de
producţie sortimente valoroase (lemn pentru furnire la stejari şi răşinoase, lemn de
rezonanţă şi claviatură la molid şi brad, lemn de derulaj la fag, tei, plopi, salcie, ş.a).
Arboretele cu asemenea ţeluri de gospodărire vor fi constituite în subunităţi de producţie
sau serii de gospodărire potrivit criteriilor precizate la 2.3 şi 2.4. Situaţiile de acest fel
vor fi prezentate spre analiză şi decizie în conferinţele de amenajare.

4.2.1.12. Calitatea medie şi procentul arborilor de lucru - se stabilesc pe element


de arboret prin masurători la toate arboretele exploatabile. Calitatea se stabileşte pentru
toate elementele de arboret ce compun arboretele, indiferent de vârsta lor.
În fişa de descriere parcelară se înscrie numai procentul arborilor de lucru.
În acest scop, se determină pe teren - de preferinţă în punctele de sondaj alese
pentru determinarea diametrului şi înălţimii medii – pentru fiecare element de arboret,
clasa de calitate la un număr de 15 – 40 arbori din categoria diametrului mediu sau din
categorii apropiate.
Numărul minim de arbori pentru stabilirea calităţii se stabileşte diferenţiat în
funcţie de suprafaţa subparcelei şi volumul la hectar al elementului de arboret:

Volum / ha al Numărul minim de arbori pentru stabilirea calităţii


elementului de până la 10 ha 11 – 20 ha peste 20
arboret ha
50 – 200 m3 15 20 25
201 – 400 m3 20 25 30
Peste 400 m3 25 30 40
177
178

Clasificarea arborilor după calitate se fac în raport cu lungimea părţii din fus aptă
pentru lemn de lucru după cum urmează:
Procentul de utilizare
din volumul fusului la
Porţiunea de lemn răşinoase sau din
Grupa de Clasa de
din înălţimea volumul arborelui
specii calitate
arborelui întreg la foioase
Lemn de Lemn de
lucru foc
I > 0,5 86 14
II 0,25 – 0,50 70 30
Foioase
III 0,1 – 0,25 49 51
IV < 0,1 15 85
I > 0,6 98 2
II 0,4 – 0,6 92 8
Răşinoase
III 0,1 – 0,4 79 21
IV < 0,1 15 85

Prin înălţimea arborelui întreg , la foioase se înţelege lungimea trunchiului


începând de la bază şi continuat cu ramura principală, până la mugurele terminal.
Întrucât între volumul lemnului de lucru corespunzător arborilor de diferite clase
de calitate şi repartiţia acestuia pe trunchi există o corelaţie foarte strânsă, cotele din
înălţime (proprii arborilor din fiecare clasă de calitate ), au fost stabilite cu luarea în
considerare a arborelui începând de la bază. Orice declasare (eliminare) a unei porţiuni
din treimea inferioară a trunchiului, datorită unor defecte, aduce după sine o schimbare a
clasei de calitate. În tabel (valabil pentru toate speciile) se prezintă declasările ce
intervin în clasificarea calitativă a arborilor ca urmare a eliminării unor porţiuni situate
la diferite înălţimi de trunchi.
Lemnul rotund, apt pentru lucru , conţinut de arborele analizat se stabileşte prin
aprecierea vizuală, în funcţie de rectitudinea trunchiului şi de prezenţa sau lipsa
anumitor defecte.
Înălţimea arborelui .....m
Înălţimea pe Nr.de clase de 36 -
12 – 16 20 – 24 28 - 32
trunchi unde calitate cu care se 40
apare defectul declasazea Lungimea minimă în m.a porţiunii cu
de declasare arborele: defecte conduce la schimbarea clasei de
calitate
1 2 3 4 5 6
la bază 1 clasă de calitate 1 2 3 4

178
179

2 clase de calitate 3 6 8 10
3 clase de calitate 6 10 13 18
1 clasă de calitate 2 2 3 4
la 2 m 2 clase de calitate 5 7 8 11
3 clase de calitate 9 14 17 20
1 clasă de calitate 2 3 4 5
la 4 m
2 clase de calitate - 9 11 12
1 clasă de calitate 3 3 4 5
la 6 m
2 clase de calitate - - 14 16
la 8 m 1 clasă de calitate - 4 5 6
la10 m 1 clasă de calitate - 6 6 6
la 12 m 1 clasă de calitate - - 7 7
la 14 m 1 clasă de calitate - - 8 8
la 16 m 1 clasă de calitate - - 9 8

La analiza vizuală a calităţii arborelui în picioare, în special la fag, se vor avea în


atenţie numai defectele care pot produce o declasare a lemnului rotund , apt pentru lucru,
în lemn despicat şi anume:
- defecte de formă : curbură şi înfurcirea ;
- defecte de structură : alteraţii (putregai, inimă stelată, gelviuri şi noduri).
Celelalte defecte de formă şi de structură ca: ovalitate, conicitate, lăbărţare, coajă
înfundată, fibră răsucită, inimă roşie, inimă de ger, nu vor fi luate în considerare decât în
cazuri cu totul speciale, aceste defecte neconducând la declasări ale lemnului rotund apt
pentru lucru în lemn despicat ci numai la o declasare a lemnului dintr-un sortiment de
lemn de lucru superior într-un sortiment inferior.
La încadrarea arborilor în clasa de calitate, o atenţie deosebită trebuie acordată
primei jumătăţi din trunchi.
Această porţiune, pe lângă faptul că reprezintă lemnul de dimensiuni maxime (deci de
calitate superioară), conţine un procent ridicat din volumul total al arborelui (peste 74
%). A doua jumătate a trunchiului, situată în partea superioară, prezintă mai mică
importanţă, atât din punct de vedere al sortimentelor ce se pot obţine, cât şi sub aspectul
participării la masa lemnoasă totală a arborelui (circa 25 % din volumul total).
Pentru ridicarea preciziei la determinarea lemnului de lucru, analiza vizuală a
calităţii arborelui (la foioase)se va face numai asupra porţiunii situate în prima jumătate
din înălţimea arborelui. În măsura în care această porţiune nu prezintă defecte, arborele
se încadrează în clasa I de calitate. În situaţia în care pe această porţiune apar defecte ale
lemnului ce conduc la declasări ale lemnului de lucru (indiferent de lungimea lor),
analiza vizuală se va face pe circa 70 % din înălţimea totală a arborelui. Restul înălţimii,
datorită procentului redus de lemn ce-l conţine (circa 5 % din volumul arborelui), nu va
face obiect de analiză la stabilirea clasei de calitate.

179
180

Defectele de formă – curbura şi bifurcarea, pot fi uşor determinate pe trunchi.


Aprecierea clasei de calitate se face în funcţie de mărimea porţiunii ce se elimină ca
urmare a prezenţei defectului.
Alteraţiile (putregaiul şi inima stelată de gelivură) fiind defecte interioare,
identificarea lor, atât ca prezenţă cât şi ca mărime, impune din partea operatorului
anumite cunoştinţe privitoare la modul de dezvoltare a acestora şi modul de exteriorizare
pe trunchi.
Putregaiul apare la baza arborelui şi urcă pe trunchi, la fag maximum 8 m,
porţiunea afectată fiind mai mare la arboretele de productivitate superioară şi mai mică
la arboretele de productivitate inferioară. La cvercinee putregaiul situat la baza arborelui
are o dezvoltare diferită, mărimea porţiunii declasabile variind în funcţie de specie, între
0,5 – 4,0 m (gorun 0,5 – 2,0 m; stejar 0,5 – 3,0 m; cer 1,0 – 4,0 m.
Procentul arborilor de lucru se determină prin transformarea arborilor din clasa II,
III şi IV de calitate în arbori de clasa I de calitate – cu ajutorul coeficienţilor de
echivalenţă de mai jos, şi apoi prin raportarea numărului de arbori de clasa I de calitate
rezultaţi, la numărul total al arborilor consideraţi.

Grupa de
Coeficienţi de echivalenţă a arborilor de diferite clase de calitate
specii
I II III IV
Foioase 1,00 0,81 0,57 0,17
Răşinoase 1,00 0,94 0,81 0,15

Exemplu: pentru un element de arboret de fag s-au examinat pe teren 25 arbori,


din care 7 arbori de cl. I, 13 arbori clasa II, 3 arborri de clasa III si 2 arbori de clasa IV
de calitate.

Procentul arborilor de lucru (P) va fi :


P (7 x 1,00 ) + (13 x 0,81) + (3 x 0,57) + (2 x 0,17) x 100 = 78 %
25
Pentru uşurarea calculului, se dă în continuare un tabel pentru transformarea
arborilor din clasele II, III şi IV de calitate în arbori de clasa I de calitate.

180
181

Foioase Răşinoase
Nr. arbori
Clasa de calitate Clasa de calitate
IV III II II III IV
- 1 1 1 1 1 -
- 1 2 2 2 2 -
1 2 2 3 3 2 -
1 2 3 4 4 3 1
1 3 4 5 5 4 1
1 3 5 6 6 5 1
1 4 6 7 7 6 1
1 5 6 8 7 6 1
2 5 7 9 8 7 1
2 6 8 10 9 8 2
2 6 9 11 10 9 2
2 7 10 12 11 10 2
2 7 11 13 12 10 2
3 8 11 14 13 11 2
3 9 12 15 14 12 2
3 9 13 16 15 13 2
3 10 14 17 16 14 3
3 10 15 18 17 15 3
3 11 15 19 18 15 3
4 11 16 20 19 16 3
4 12 17 21 20 17 3
4 13 18 22 21 18 3
4 13 19 23 22 19 3
4 14 19 24 23 19 4
5 14 20 25 23 20 4
5 15 21 26 24 21 4
5 15 22 27 25 22 4
5 16 23 28 26 23 4
5 17 23 29 27 23 4
5 17 24 30 28 24 5
6 18 25 31 29 25 5
6 18 26 32 30 26 5
6 19 27 33 31 27 5
6 19 28 34 32 28 5
6 20 28 35 33 28 5
181
182

6 21 29 36 34 29 5
7 21 30 37 35 30 6
7 22 31 38 36 31 6
7 22 32 39 37 32 6
7 23 32 40 38 32 6
7 23 33 41 39 33 6
8 24 34 42 39 34 6
8 25 35 43 40 35 6
8 25 36 44 41 36 7
8 26 36 45 42 36 7
8 26 37 46 43 37 7
8 27 38 47 44 38 7
9 27 39 48 45 39 7
9 28 40 49 46 40 7
9 29 41 50 47 41 8
9 29 41 51 48 41 8
9 30 42 52 49 42 8
10 30 43 53 50 43 8
10 31 44 54 51 44 8
10 31 45 55 52 45 8
10 32 45 56 53 45 8
10 32 46 57 54 46 9
10 33 47 58 55 47 9
11 34 48 59 55 48 9
11 34 49 60 56 49 9
11 35 49 61 57 49 9
11 35 50 62 58 50 9
11 36 51 63 59 51 9
12 36 52 64 60 52 10
12 37 53 65 61 53 10
12 38 53 66 62 54 10
12 38 54 67 63 54 10
12 39 55 68 64 55 10
12 39 56 69 65 56 10
13 40 57 70 66 57 11
13 40 58 71 67 58 11
13 41 58 72 68 58 11
13 42 59 73 69 59 11
13 42 60 74 70 60 11
14 43 61 75 71 61 11
182
183

14 43 62 76 71 62 11
14 44 62 77 72 62 12
14 44 63 78 73 63 12
14 45 64 79 74 64 12
14 46 65 80 75 65 12
15 46 66 81 76 66 12
15 47 66 82 77 66 12
15 47 67 83 78 67 12
15 48 68 84 79 68 13
15 48 69 85 80 69 13
15 49 70 86 81 70 13
16 50 70 87 82 70 13
16 50 71 88 83 71 13
16 51 72 89 84 72 13
16 51 73 90 85 73 14
16 52 74 91 86 74 14
17 52 75 92 86 75 14
17 53 75 93 87 75 14
17 54 76 94 88 76 14
17 54 77 95 89 77 14
17 55 78 96 90 78 14
17 55 79 97 91 79 15
18 56 79 98 92 79 15
18 56 80 99 93 80 15
18 57 81 100 94 81 15
20 63 89 110 103 89 17
22 68 97 120 113 97 18
23 74 105 130 122 105 20
25 80 113 140 132 113 21
27 86 122 150 141 122 23
29 91 130 160 150 130 24
31 97 138 170 160 138 26
32 103 146 180 169 146 27
34 108 154 190 179 154 29
36 114 162 200 188 162 30
54 171 243 300 282 243 45
72 228 324 400 376 324 60
90 285 405 500 470 405 75
108 342 486 600 564 486 90
126 399 567 700 658 567 105
183
184

144 456 648 800 752 648 120


162 513 729 900 846 729 135
180 570 810 1000 940 810 150

4.2.1.13. După cum s-a arătat la pct. 4.2. 1., volumul, creşterea curentă şi indicele
de densitate se pot obţine prin mijloace de prelucrare automată, sau – în cazul când s-au
făcut măsurători speciale, rezultatele acestore se introduc în sistemul de prelucrare
automată a datelor.
În continuare, se dau unele precizări în legătură cu modalităţile de stabilire a
volumului, creşterii curente şi indicelui de densitate.

4.2.1.13.1. Volumul se stabileşte pentru fiecare element de arboret.


Determinarea volumului se face prin inventarieri statistice sau integrale pentru
arboretele ce urmează a fi prevăzute la tăieri de regenerare în următorii 10 ani şi
respectiv incluse în planul de recoltare.
Pentru restul arboretelor - neexploatabile, preexploatabile sau exploatabile dar
necuprinse la tăieri în primul deceniu, pentru care, până în prezent, elementele
respective s-au stabilit prin apreciere, Conferinţa I de amenajare poate hotărâ aplicarea
unor procedee simplificate - măsurători relascopice, procedeul tabelelor de producţie
bazat pe sondaje-, funcţie de intensitatea gospodăriei şi condiţiile concrete de realizare.
În cazuri mai deosebite, conferinţa I- a de amenajare se va pronunţa şi asupra
oportunităţii de inventarieri.
În funcţie de procentul arborilor de lucru se poate stabili şi clasa de calitate a
elementului de arboret considerat, astfel:
Grupa de Clasa de calitate
specii I II III IV V
Arbori de lucru ( %)
Răşinoase > 90 81 - 90 71 - 80 61 - 70 ≤ 60
Foioase > 80 66 - 80 51 - 65 36 - 50 ≤ 35

Condiţiile în care se execută lucrările de inventarieri, precizia, probabilitatea,


precum şi tehnica inventarierii propriu zise sunt cele stabilite la subcapitolul 5.2..
În cazul arboretelor degradate – cu arbori înfurciţi, coronament lăbărţat, cu aspect
de sulinari etc, pentru care nu este indicată folosirea inventarierii şi nici cea a tabelelor
de producţie, se pot folosi procedee simplificate (aprecieri bazate pe rezultatul
exploatărilor în condiţii similare, doborârea şi fasonarea unui număr de arbori, etc).
Indiferent de modalitatea de inventariere sau de prelucrare a datelor, cu ocazia descrierii
parcelară - obligatoriu - se stabileşte volumul informativ pe elemente de arboret, care
se consemnează pe verso – ul fişei de descriere parcelară.

184
185

4.2.1.13.2. Creşterea curentă se stabileşte pe fiecare element de arboret;


determinarea creşterii curente se poate face prin următoarele modalităţi :
- Prin intermediul tabelelor de producţie, utilizând consistenţa arboretelui,
creşterea curentă a producţiei totale la vârsta actuală, clasa de producţie şi participarea
fiecărui element de arboret;
- Prin intermediul a 2 inventarieri succesive cu ajutorul relaţiei:
C = M2 + T- M1, în care :
C reprezintă creşterea curentă periodică;
M2 volumul determinat la a doua inventariere
M1 volumul determinat la prima inventariere
T volumul de arbori extraşi în inventarul dintre inventarieri
Din raportul C se obţine creşterea curentă anuală, r reprezentând numărul anilor
scurşi între inventarieri.
Procedeul se utilizează numai dacă există o inventariere anterioară a arboretelui
prin sondaje permanente, există o evidenţă clară a volumului extras, iar limitele
subparcelei nu s-au modificat;
- Prin sondaje cu burghiul de creşteri, la un număr de 20 – 30 arbori reprezentativi, aleşi
din categoria diametrului mediu pentru fiecare element de arboret. De preferinţă,
măsurătorile se fac în punctele de sondaj care au servit şi la determinarea altor
caracteristici dendrometrice ale arboretelor. Se recoltează câte o probă de fiecare arbore
din lotul reprezentativ din poziţii diferite, în ordinea amonte, aval, stânga, dreapte, după
care ciclul se repetă pînă la epuizarea lotului. Pe fiecare probă se măsoară în mm
creşterea în grosime a ultimii 10 ani. La arboretele cu structuri grădinărite se recolteză
probe de creşteri din toate categoriile de diametre.
Calculul creşterii curente se realizează prin procedeul înălţimilor reduse la
arboretele echiene sau prin procedeul procentelor de creştere la arboretele pluriene,

4.2.1.13.3. Indicele de densitate se determină şi se exprimă, în sutimi, pentru


fiecare element de arboret. În cazul arboretelor inventariate şi al celor în care s-au făcut
determinări ale suprafeţei de bază prin măsurători, indicele de densitate se stabileşte prin
raportarea suprafeţei de bază sau a volumului real al elementului de arboret, la suprafaţa
de bază şi, respectiv, la volumul normal din tabelelede producţie.
4.2.2. Caracterizarea arboretului întreg
După determinarea şi înregistrarea caracteristicilor pentru fiecare element de
arboret, se trece la caracterizarea arboretului în ansamblu, din punct de vedere
dendrometric , silvobiologic şi fitosanitar. Această caracterizare se face prin redarea
următoarelor elemente : structura, caracterul actual al tipului de pădure, consistenţa,
vârsta, clasa de producţie, tipul natural de producţie sau protecţie, seminţişul utilizabil,
subarboretul.

4.2.2.1. Structura exprimă modul de constituire a arboretelor din punct de vedere


al variaţiei vârstei elementelor din care se compun. Se disting următoarele tipuri :
185
186

- echien,cuprinde arboretele în care toţi arborii au practic aceeaşi vârstă , sau


diferă cu cel mult 5 ani - plantaţii, renişuri, regenerări naturale realizate în perioade
scurte; arboretele de acest tip au un număr relativ limitat de categoriide diametre,
numărul de arbori variază după o curbă mai mult sau mai puţin apropiată de curba în
formă de clopot -Gauss;
- relativ echien, cuprinde arboretele în care vârsta arborilor diferă cu peste 5 ani,
dar nu cu mai mult de 30 ani; nu se diferenţiază etaje în cadrul aceleiaşi specii. În tipul
de structură echienă sau relativ echienă se încadrează marea majoritate a arboretelor de
codru cu vârste până la 60 – 70 ani;
- relativ plurien, cuprinde arboretele în care arborii fac parte din 2 -3 generaţii,
prezintă 2 – 3 stadii de dezvoltare care se dispun în mod natural în etaje ca urmare a
unor tăieri parţiale la intervale mai mari, a unor calamităţi sau datorită introducerii ori
apariţiei unor specii amestec;
- plurien, cuprinde arboretele în care există arbori din toate categoriile de
diametre şi vârste - virgine, cvasivirgine şi cele grădinărite; acestea cuprind de regulă
toate stadiile de dezvoltare şi nu prezintă etaje distincte. Numărul de arbori variază după
o curbă mai mult sau mai puţin apropiată de curba funcţiei exponenţiale, categoriile de
diametre mici având cel mai mare număr de arbori.

4.2.2.2. Caracterul actual al tipului de pădure exprimă gradul de modificare în


raport cu tipul natural fundamental şi poate fi:
- natural fundamental de productivitate superioară şi mijlocie: arboretul este
provenit din regenerări naturale şi este constituit din una sau mai multe specii de bază,
corespunzătoare condiţiilor naturale de vegetaţie şi situate în clasele de producţie I –
III ;
- natural fundamental de productivitate inferioară :
în condiţiile de mai sus dar cu clasă de producţie IV – V;
- natural fundamental subproductiv : arboretul este corespunzător tipului
fundamental sub raportul compoziţiei specifice, dar, din diverse cauze, productivitatea sa
este inferioară condiţiilor naturale de vegetaţie;
- parţial derivat : arboretul este rezultat din tipul natural fundamental, prin
apariţia uneia sau mai multor specii provizorii în proporţii de peste 20 %, existând totuşi
posibilitatea ca, prin măsuri de gospodărire judicioase , arboretul respectiv să fie readus
în timp la o situaţie corespunzătoare tipului natural fundamental sau apropiată de
aceasta;
- total derivat de productivitate mijlocie şi superioară : arboretul rezultat din
tipul natural fundamental este constituit în cea mai mare parte din specii provizorii sau
de valoare economică redusă, are clase de producţie I – III şi nu poate fi readus la tipul
natural fundamental prin tăieri de îngrijire, completări, urmând a fi refâcut sau subtituit;
- total derivat de productivitate inferioară: în condiţiile de mai sus dar cu clasa de
producţie IV - V ;

186
187

- artificial de productivitate superioară sau mijlocie : arboretul este provenit din


semănături sau plantaţii, cu clasa de producţie I- III ;
- artificial de productivitate inferioară : în condiţiile de mai sus, dar cu clasa de
producţie IV – V ;
- tânăr nedefinit : arboret tânăr, de 1 – 20 ani, al cărui tip nu poate fi încă definit;
- suprafeţe goale de împădurit, în care intră terenurile destinate împăduririi sau
reîmpăduririi.
4.2.2.3. Consistenţa se exprimă prin indicele de desime - pentru seminţişuri,
lăstărişuri sau plantaţii în care nu s-a realizat starea de masiv-, prin indicele de densitate
şi prin indicele de acoperire.
Indicele de desime sau procentul de reuşită exprimă raportul între numărul real de
puieţi la hectar şi numărul normă. Primul se determină prin sondaje iar cel de al doilea în
raport cu scheme de împădurire folosită. În cazul regenerărilor naturale sau al
însămânţărilor artificiale, indicele de desime rezultă din raportul dintre suprafaţa
porţiunilor cu regenerare asigurată şi suprafaţa totală a parcelei sau subparcelei. Se
consideră cu regenerare asigurată porţiunile pe care există, în repartizare uniformă, cel
puţin 3 puieţi/m2 – în cazul regenerărilor naturale şi al însămânţărilor artificiale , sau cel
puţin un lăstar de tulpină la 4 m2 – în cazul regenerărilor din lăstari.
Indicele de densitate se stabileşte pe elemente de arboret conform precizărilor de
la 4.2.1.13.3. În cazuri particulare, el poate depăşi valoarea 1,0.
Indicele de acoperire reprezintă raportul dintre suprafaţa proiecţiei coroanelor
arborilor şi suprafaţa terenului luat în considerare. Nu se iau în considerare seminţişul
utilizabil şi cel neutilizabil. Acest indice se exprimă în zecimi şi nu poate depăşi
valoarea 1,0.

4.2.2.4. Vârsta pe arboret (u.a.) se stabileşte în raport cu vârsta elementului sau


grupei de elemente preponderente, corespunzatoare tipului natural fundamental. În
situatia in care în cadrul arboretelui nu se poate defini un element sau grup de elemente
preponderente, se va înregistra vârsta elementului majoritar.
În cazul arboretelor etajate, vârsta arboretului în ansamblu este reperezentată de
vârsta care caracterizează etajul ce formează obiectul principal al gospodăriei.

4.2.2.5. Clasa de producţie a întregului arboret este cea a elemnetului sau grupei
de elemente preponderente. În cazul în care nu se poate defini un element preponderent
şi clasa de producţie pe întregul arboret va fi cea a elemnetului majoritar.
În cazul arboretelor etajate, clasa de producţie a arboretului în ansamblu este
reprezentată de clasa de producţie care caracterizează etajul ce formează obiectul
principal al gospodăriei.

4.2.2.6. Tipul de pădure natural fundamental se stabileşte conform Clasificarii zecimale


a tipurilor fundamentale de padure din România, prevazuta in anexa nr. 10

187
188

. Stabilirea tipului natural fundamental nu este condiţionată - în mod obligatoriu –


de compoziţia actuală a arboretului; această compoziţie, ca de altfel şi compoziţia de
ansamblu a masivelor păduroase , pot constitui indici preţioşi în stabilirea
corespunzătoare a tipului natural de pădure.
În cazul în care un tip natural de pădure nu poate fi încadrat în clasificarea
amintită a tipurilor de păduri, se va defini un nou tip de pădure în baza precizărilor din
anexa nr.10.

4.2.2.7. Vârsta exploatabilităţii, se stabileşte pe întregul arboret, pentru toate


arboretele în care este admisă şi posibilă recoltarea de masă lemnoasă.
La stabilirea vârstei eploatabilităţii se vor avea în vedere vârstele exploatabilităţii
tehnice pentru pădurile de codru regulat cu funcţia principală de producţie, intensitatea
funcţiilor de protecţie a arboretelor din grupa a II – a, cercetările elaborate în acest sens
precum şi experienţa locală.
Pentru pădurile din grupa I–a, cu funcţii speciale de protecţie, vârsta
exploatabilităţii de protecţie se va stabili în raport cu momentul în care scăderea
efectului protector asupra mediului al arboretului devine evidentă.
În cazul arboretelor etajate , la stabilirea vârstei exploatabilităţii se vor avea în
vedere starea şi structura etajului care formează obiectul principal al gospodăriei .
Vârsta exploatabilităţii se stabileşte de organele de proiectare , se analizează şi se
definitivează în cadrul conferinţelor de amenajare.

4.2.2.8. Comoziţia ţel – reprezintă cea mai convenabilă proporţie de specii în


raport cu capacitatea de producţie a staţiunii, structura actuală şi funcţiile atribuite
pădurii.
Compoziţia ţel se stabileşte pentru fiecare arboret diferenţiat în funcţie de situaţia
acestuia în raport cu termenul exploatabilităţii, după cum urmează:
- compoziţia ţel la exploatabilitate se stabileşte pentru toate arboretele
neexploatabile în prezent şi reprezintă cea mai convenabilă proporţie de spacii ce se
poate realiza la exploatabilitate;
- compoziţia ţel de regenerare , se stabileşte pentru toate arboretele exploatabile
în prezent şi reperzintă compoziţia fixată pentru regenerarea fiecărui arboret.
Pentru aceleaşi condiţii staţionale şi aceleaşi funcţiuni atribuite arboretelui,
compoziţia ţel la exploatabilitate poate fi stabilită şi exprimată diferit, în raport cu starea
şi structura actuală a arboretelui. În cele ce urmează prin exemple, se prezintă câteva
situaţii şi rezolvările posibile:
- Compoziţia actuală 10 FA, consistenţa 0,6, vârsta 20 ani, tip natural ,, Amestec
de răşinoase şi fag , cu floră de mull, din nordul ţării ,, căruia i-ar corespunde o
compoziţie ţel de regenerare 4BR 2MO 4FA . Arboretul are goluri şi locuri în care se
pot face completări cu BR şi MO pe 0,2S. Prin introducerea răşinoaselor , în special a
bradului şi apoi prin dirijarea arboretelui în mod corespunzător până la vârsta

188
189

exploatabilităţii, se apreciază ca se poate realiza la această vârstă o compoziţie de 6FA


3BR 1MO.
- Compoziţia actuală 10 FA, consistenţa 0,9, vârsta 40 ani, tip natural acelaşi ca în
cazul precedent. În acest arboret nu se pot face completări, iar prin tăierile de îngrijire
care s-ar aplica , compoziţia actuală nu poate fi modificată, deci la exploatabilitate se va
realiza tot compoziţia 10FA.
- Compoziţia actuală 8FA 2BR, consistenţa 1,0, vârsta 50 ani , tipul natural
acelaşi ca în cazurile precedente, compoziţia se poate modifica în sensul dorit prin tăieri
de îngrijire şi se apreciază că la vârsta exploatabilităţii se poate realiza o compoziţie 6FA
4BR.
Din exemplificările făcute, se observă că, în aceleaşi condiţii staţionale,
compoziţia ţel apreciată ca posibil de realizat la exploatabilitate a fost diferită, în raport
cu starea şi structura actuală a arboretelor.
În acest sens, în anumite situaţii, ca în cazul seminţişurilor instalate, a terenurilor
destinate împăduririi sau reîmpăduririi şi a arboretelor de tip fundamental sau apropiate
acestuia, se poate considera că, printr-o gospodărire judicioasă, se va realiza la
exploatabilitate compoziţia ţel corespunzătoare condiţiilor staţionale şi funcţiei atribuite.
În alte situaţii, cu arborete cu starea de masiv formată, cu vârste, consistenţe şi
compoziţii diferită, şi apropiată de cea corespunzătoare condiţiilor staţionale şi funcţiei
atribuite, în raport cu structura actuală a arboretelor şi măsurile de gospodărire posibile
de aplicat.
În mod deosebit se va urmării creşterea proporţiei stejarilor în arboretele în care
aceste specii au o proporţie subnormală, în toate situaţiile posibil de ameliorat prin tăieri
de îngrijire.

4.2.2.9. Urgenţe de regenerare .În vederea stabilirii arboretelor de parcurs cu tăieri


de regenerare, pentru arboretele exploatabile se stabilesc urgenţe de regenerare care se
bazează în principal pe criterii tehnice şi economice. Urgenţele de regenerare, pe tipuri
de subunităţiie, sunt cele cuprinse în anexa nr.8 la Normele tehnice pentru amenajarea
pădurilor.

4.2.2.10. Subunitatea de producţie sau protecţie – seria de gospodărire. Criteriile


de constituire sunt cele arătate la 2.3.

4.2.2.11. Seminţişul utilizabil. Se descrie pentru arboretele exploatabile. Se


consideră seminţiş utilizabil acela care este apt pentru a forma viitorul arboret , adică:
- ca desime de cel puţin 3 exemplare la m2;
- să provină din speciile principale de bază şi de amestec existente în arboretul
matern şi să facă pate din compoziţia de regenerare, să fie constituit din puieţi viguroşi,
sănătoşi, fără răni sau cicatrici , cu dimensiuni proporţionate în raport cu vârsta şi
înălţimea;
- să aibă vârsta sub 15 ani şi înălţimi sub 0,6 m la răşinoase şi sub 1 m la foioase.
189
190

Seminţişurile ce depăşesc limitele de vârstă şi înălţime, dar sunt sănătoase ,


viguroase şi grupate în aşa fel încât pot rămâne neprejudiciate cu ocazia lucrărilor de
exploatare, se consideră seminţişuri utilizabile .
Descreierea seminţişului se va referi la proporţia speciilor componente, vârsta
medie şi suprafaţa ocupată.
Proporţia speciilor care alcătuiesc seminţişul utilizabil se notează în unităţi,
folosind numere întregi până la 10.
Vârsta se apreciază; în unele cazuri vârsta se stabileşte prin numărarea inelelor
anuale la tăietura de la colet, cum şi pe baza scriptelor şi informaţiilor existente.
Suprafaţa ocupată se apreciază în zecimi din suprafaţa întregului arboret.
Seminţişurile formate din specii necorespunzătoare ţelului de gospodărire , sau cele
formate din specii corespunzătoare, dar depăşind condiţiile de vârstă şi de înălţime, se
consideră seminţişuri neutilizabile.

4.2.2.12. Subarboretul se redă prin consemnarea speciilor de arbuşti , indicându-


se şi suprafaţa ocupată care se apreciază în zecimi din suprafaţa întregului arboret.
La aprecierea suprafeţei ocupate de subarboret se va avea în vedere ca să fie
realizat sau depăşit numărul normă de exemplare la hectar, respectiv pentru suprafaţa
ocupată să se realizeze cel puţin un exemplar la 2- 3 m 2 . În cazul că nu este realizat
acest număr normă, se consideră că speciile de arboret sunt diseminate şi se
consemnează acest aspect numai la date complementare.

4.3. DATE COMPLEMENTARE


La ,, Date complementare,, se consemnează, în termenii concişi, toate detaliile ce
nu au fost înregistrate la punctele anterioare şi care sunt absolut necesare atât pentru
caracterizarea de ansamblu a staţiunii şi arboretului cât şi pentru reglementarea
procesului de producţie forestieră .
Acestea se referă la:
Particularităţi ale condiţiilor staţionale, după precizările de la 4.1.1.7.
Particularităţi ale arboretului sub raportul structurii, înălţimii, creşterii, calităţii,
consistenţei, provenienţei.
Se mai consemnează date în legătură cu preexistenţii cu arboretul tânăr sub
diametrul de inventariere, cu defectele de conformaţie ale arborilor, cu prezenţa arborilor
de mare valoare economică, cu starea cioatelor, cu prezenţa arborilor ce trebuie recoltaţi
prin acţiuni de igienizare, etc.
Se dau relaţii asupra seminţişurilor viguroase ce depăşesc 0,6 m la răşinoase şi 1
m la foioase şi care - prin modul de localizare în cadrul parcelei - sunt utilizabile în
procesul de regenerare; se menţionează existenţa seminţişurilor neutilizabile-specii,
înălţimi, răspîndire.
La subparcelele sau parcelele formate din terenurile afectate gospodăririi
pădurilor sau scoase temporar din fondul forestier , se vor face prcizări după cum
urmează:
190
191

- la liniile parcelare sau de vânătoare: dimensiunile acestora , prezenţa unor


eventuale tinereturi care trebuie înlăturate, culturi instalate pentru hrana vânatului, etc;
- la instalaţiile de transport; felul instalaţiei, lungimea acesteia, lăţimea căii şi
starea ei;
- la instalaţiile cinegetice şi salmonicole : felul instalaţiilor, caracteristicile
tehnice, starea actuală;
- la pepiniere : suprafaţa cultivată , felul, vârsta şi numărul puieţilor existenţi;
- la terenurile destinate pentru administraţie sau vânătoare: culturile existente;
- la culuarele deschise sub liniile electrice : lăţimea acestora, culturi instalate,
prezenţa unor eventuale tinereturi necesare de înlăturat în vederea instalării unor culturi
de pomi de iarnă sau arbuşti fructiferi;
- la clădirile silvice şi curţile acestora: suprafaţa clădită, natura fundaţiei, a
pereţilor, a duşumelelor, a tavanului, a acoperişului, numărul şi dimensiunile încăperilor,
instalaţiile anexe, folosinţa clădirii şi starea sa ;
- la terenurile ocupate temporar: documentul de aprobare:
- la ocupaţii – litigii: natura folosinţei.
Lucrările executate în deceniul expirat: natura lucrării, cantităţi realizate, anul
executării lucrării, scurteaprecieri asupra calităţii lucrărilor executate şi efectului
acestore asupra dezvoltării arboretului.
În ceea ce priveşte lucrările de reîmpădurire sau împădurire executate, se va arăta
– după evidenţele ocolului – provenienţa materialului seminologic utilizat pentru
producerea puieţilor plantaţi sau pentru semănăturile directe executate. În acest sens,
pentru materialul seminologic din ţară se va arăta locul de unde a fost recoltat (ocolul
silvic, unitatea de producţie, unitatea amenajistică); pentru materialul importat, se va
înregistra ţara şi eventual, dacă se cunoaşte, zona de origine a acestui material.
Arboretele marcate pentru produse principale şi secundare, cu indicarea masei
lemnoase puse în valoare – pe specii.
Situaţia fitosanitară a arboretelui
Sub acest aspect, în funcţie de constatările făcute cu ocazia parcurgerii terenului,
se vor înregistra date privind:
a) prezenţa fenomenelor de uscare a arboretelor;
b) vătămarea arboretelor ca urmare a:
- atacurilor de insecte de scoarţă şi lemn, de ciuperci xylofage, precum şi de
bacterii sau ciuperci care produc cancere şi arsuri ale scoarţei;
- atacurilor de insecte defoliatoare sau de ciuperci care produc înroşiri, rugini,
făinari;
- prejudiciilor produse prin procesul de exploatare a pădurilor;
- rezinajului neorganizat;
- prejudiciilor produse de cerbi prin roadere sau cojire a tulpinilor arborilor;
- acţiunii vântului şi a zăpezii;
- efectului noxelor industriale

191
192

În sensul celor de mai sus , se dau detalii asupra modalităţilor de stabilire şi înregistrare
a datelor.

a) Fenomene de uscare anormala a arboretelor


În situaţiile în care se constată asemenea fenomene şi care depăşesc limitele
normale ale eliminării naturale se va determina şi înregistra gradul de uscare al
arboretului. Acesta se stabileşte în funcţie de proporţia arborilor uscaţi din rândul
exemplarelor predominante şi dominante considerând că uscările care eventual se
constată în celelalte clase de arbori (codominanţi, dominaţi, copleşiţi) se datoresc
procesului de eliminare naturală.
Pentru monitorizarea fenomenului de uscare în pădurile afectate vizibil se
foloseşte drept criteriu gradul de defoliere al arborilor.
Gradul de defoliere al arborilor se apreciază după următoarea scară:
0 – defoliere foarte slabă, cu pierderi de frunze de 0 - 10%;
1 – defoliere uşoară (slabă), cu pierderi de frunze de 11 – 25%;
2 – defoliere mijlocie, cu pierderi de frunze de 26 – 60%;
3 – defoliere puternică (forte), cu pierderi de frunze de >60%;
4 – arbore uscat (mort).

Frecvenţa arborilor predominanţi şi dominanţi afectaţi la uscare în raport cu


numărul total al arborilor pedominanţi şi dominanţi (sănătoşi şi uscaţi) se determină prin
inventarieri în 3-5 sondaje, fiecare cu doua suprafete de proba ciculare cu suprafata de
200 mp in arborete de pana la 60 ani si cu suprafete de 500 mp in arborete de peste 60
ani.
Pe baza acestor date se stabilesc gradele de vătămare pe specii şi pe arborete cu
următoarea formulă:

n2 + n3 + n4
Pd = --------------------------- x 100
n0 + n1 + n2 + n3 + n4
unde n0, n1, n2, n3, n4 este numărul arborilor cu grad de defoliere 0, 1, 2, 3, 4 (pe
specii sau pe arboret).
Pe baza acestor date se stabilesc gradele de vătămare pe specii şi pe arborete
astfel:
- se determină procentul numărului de arbori cu defoliere peste 25%, adică cei din
clasele 2+3+4 de defoliere faţă de numărul total de arbori inventariaţi, pe specii, arboret,
unităţi de producţie, ocoale silvice etc.;
- acest procent se raportează la scara gradelor de vătămare, după cum urmează:
0 – nevătămat sau foarte slab vătămat: 0 - 5;
1 – slab sau uşor vătămat: 6 -20;
2 – mijlociu vătămat: 21 – 40;
3 – puternic vătămat: 41 – 60;
192
193

4 – foarte puternic vătămat.


Dacă într-un arboret procentul arborilor din clasele 2+3+4 de defoliere este 35%,
care în scara de mai sus se încadrează între 21 – 40%, corespunde Gradului 3 de
vătămare -mijlociu vătămat.
În cazul cvercineelor, fenomenele de uscare vor face obiectul unor observaţii
deosebit de atente, menţionându-se în plus faţă de gradul de intensitate, natura şi
cracteristicile fenomenului. În aceste situaţii - de arborete cu cvercinee – frecvenţa
arborilor uscaţi - în condiţiile definite mai înainte – se va stabili numai în raport cu
speciile de cvercinee din arboretul respectiv, făcând, deci, abstracţie de restul speciilor
din amestec (carpen, tei, răşinoase, ) etc.
b) Vătămări ale arboretelor ca urmare a acţiunii unor factori biotici şi abiotici
b. 1) Vătămări provocate prin atacuri de insecte de scoarţă şi lemn, ciuperci
xylofage, bacterii sau ciuperci producătoare de cancere şi arsuri ale scoarţei
În ceea ce priveşte erboretele afectate de atacuri de insecte de scoarţă şi lemn
(Ipidae, Cerambycidae), de ciuperci xylofage (Phellinus Igniarius, Fomes fomentarius,
Griphola sulphurea) sau de bacterii şi, respectiv, ciuperci care produc cancere şi arsuri
ale scoarţei (Pseudomonas syringae , Dotichita populea ş. a), frecvenţa medie a arborilor
atacaţi se stabileşte în urma inventarierilor efectuate în minimum 2 suprafeţe de sondaj,
amplasate în condiţii caracteristice pentru arboretul respectiv. În raport cu rezultatele
obţinute din suprafeţele de sondaj, se determină şi se înregistrează gradul de vătămare –
cu indicarea naturii dăunătoruluix) după următoarea scară :
- atac slab : sub 10 % arbori atacaţi;
- atac mijlociu : 11 – 25 % arbori atacaţi şi
- atac puternic: peste 25 % arbori atacaţi.
b. 2) Vătămări provocate arboretelor prin atacuri de insecte defoliatoare sau infestări cu
ciuperci care produc înroşiri , rugini şi făinări.
În arboretele în care se constată atacuri de insecte defoliatoare (Tortrix viridana,
Geometridae, Lymantria dispar, Lymantria monacha, Euproctis chrysorrhoea,
Malacosoma neustria, Melasoma populi ş.a.) sau infestări cu ciuperci care produc
înroşiri, rugini, şi făinări (Crysomixa sp.,Melampsora sp., Lophodermium sp.,
Marasonina sp., Microsphaera abbreviata), gradul atacului sau infestării se stabileşte pe
baza frecvenţei exemplarelor afectate, după următoarea notaţie:
- ,, atac ciclic al insectei ....., cu defolieri,, , condiţia de înregistrare a acestui atac
fiind ca cel puţin 25 % din numărul total al arborilor să fie atacaţi şi să nu fi fost făcute
combateri;
- atac sporadic al insectei ....., cu / fără defolieri ,, , condiţia de înregistrare a
atacului fiind de cel puţin 50 % din numărul arborilor să fie atacaţi;
- infecţie (înroşire , fumagine, rugină, făinare) cu caracter endemic produsă de
ciuperca ...., cu / fară vătămări importante ,, , condiţia de înregistrare a infecţiei fiind ca
peste 50% din numărul exemplarelor să fie afectate;

193
194

- ,, Infecţie la intervale neregulate produse de ciuperca ....., cu / fără vătămări


importante,, şi în acest caz condiţia de înregistrare a infecţiei este ca peste 50 % din
numărul exemplarelor să fie afectate.
Caracterul atacului sau infecţiei - ciclic, sporadic, endemic, la intervale
neregulate - se consideră în funcţie de informaţiile primite de la ocolul silvic.
Atacurile sau infecţiile la care frecvenţa arborilor afectaţi este mai mică decât
valorile mai înainte menţionate nu se iau în considerare.
b.3) Vătămări provocate arboretelor ca urmare a lucrărilor de exploatare a
pădurilor
În situaţiile în care, cu ocazia executării descrierilor parcelare, se constată
prejudicii, ca urmare a lucrărilor de exploatări , la arborii ce rămân pe picior , în
arboretul în cauză se stabileşte şi se înregistrează gradul de vătămare, în raport cu
frecvenţa arborilor prejudiciaţi.
Se consideră vătămaţi arborii care, datorită lucrărilor de exploatare, a pădurilor, au
coroana integral sau parţial distrusă sau prezintă răni pe tulpină, până la lemn, cu lăţime
mai mare de 25 % din circumferinţă.
În funcţie de frecvenţa arborilor prejudiciaţi, stabilită prin măsurători sau
apreciere, intensitatea vătămării arboretului se exprimă după următoarea scară :

Frecvenţa arborilor vătămaţi


Grad de vătămare
(% )
vătămare slabă 1 – 10
vătămare moderată 11 – 30
vătămare puternică 31 – 60
vătămare foarte puternică peste 60

Vătămările produse prin lucrările de exploatări se vor avea în vedere, în mod


deosebit, în arboretele parcurse cu rărituri sau cu tăieri intensive - transformare spre
grădinărit, cvasigrădinărite, în care arborii cu răni, destinaţi a rămâne pe picior o
perioadă încă îndelungată, pot oferi porţi de intrare a unor agenţi patogeni, cu toate
urmările defavorabile care decurg.
b.4) Vătămări produse arboretelor prin rezinaj neorganizat
Sub acest aspect, se au în vedere arboretele cu pin sau molid în care arborii din
aceste specii prezintă răni datorită rezinajului; nu se iau în considerare arboretele în care
se practică rezinajul organizat, indicate ca atare de către organele ocolului silvic.
Vătămarea arboretelor percurse cu rezinaj neorganizat se redă prin gradul de
vătămare, stabilit, pe bază de inventarieri în suprafeţe de sondaj sau prin apreciere, în
funcţie de frecvenţa arborilor rezinaţi, dedusă din raportul dintre numărul mediu de
arbori rezinaţi – din speciile molid pin – şi numărul total de arbori – din rândul aceloraşi
specii.

194
195

În funcţie de frecvenţa arborilor vătămaţi prin rezinaj, gradele de vătămare ale


arboretului ca urmare a rezinajului neorganizat sunt următoarele:

Frecvenţa arborilor vătămaţi


Grad de vătămare
(% )
vătămare slabă 1 – 10
vătămare moderată 11 – 30
vătămare puternică 31 – 60
vătămare foarte puternică peste 60

b.5) Vătămări produse arboretelor de către cerbi prin roaderi sau cojiri a tulpinilor
arborilor
În arboretele cu specii răşinoase în care, la aceste specii, se constată vătămări
produse de cerbi prin roaderi sau cojiri a tulpinilor arborilor, se determină – pe bază de
suprafeţe de sondaj sau prin aprecieri vizuale – frecvenţa arborilor prejudiciaţi, dedusă
din raportul dintre numărul mediu de arbori prejudiciaţi – din specii de răşinoase şi
numărul total de arbori din spaciile respective.
La rubrica ,,Date complementare,, se înregistrează gradul de vătămare a
arboretului, după următoarea scară :

Frecvenţa arborilor vătămaţi


Grad de vătămare
(% )
vătămare slabă 1 – 10
vătămare moderată 11 – 25
vătămare puternică 26 – 50
vătămare foarte puternică peste 50

b.6) Vătămări ale arboretelor produse de acţiunea vânturilor şi zăpezilor


Pentru aplicarea unor corespunzătoare măsuri silvo – tehnice, amenajistice şi de
protecţie, în vederea măririi rezistenţei arboretelor de molid la doborâturi şi rupturi
produse de vânt şi de zăpadă, este necesară cartarea lor prealabilă în raport cu gradul de
vulnerabilitate, tot aşa cum în vederea înlăturării consecinţelor doborâturilor şi rupturilor
produse de vânt şi de zăpadă , este necesară cartarea arboretelor dăunate în raport cu
gradul de vătămare.
Gradul de vulnerabilitate şi de vătămare a arboretelor de molid la acţiunea
vântului şi a zăpezii se stabileşte pe bază de aprecieri şi măsurători potrivit îndrumărilor
cuprinse în tema de cercetare nr.16.3 / 1977 ,, Sisteme de tăieri de îngrijire şi conducere
a pădurilor de molid, în scopul măririi rezistenţei la acţiunea vântului şi a zăpezii,

b.7) Vătămări ale arboretelor ca urmare a efectului noxelor industriale

195
196

În zonele cu influenţă certă a poluării, în cadrul lucrărilor de amenajare a


pădurilor este necesară o cartare a arborilor şi arboretelor pe grade de vătămare , în
vederea unei corespunzătoare gospodăriri a lor.
Stabilirea gradului de vătămare a arborilor şi arboretelor datorită noxelor
industriale se face pe baza criteriilor cuprinse în tema de cercetare nr.15.3 / 1979,,
Cercetări privind pagubele generate silviculturii datorită degradării factorilor de mediu ,,
, temă przentată în extras în anexa 19.(vol.II).
Evidenţierea culturilor forestiere cu caracter special sau semnalarea posibilităţilor
de creare a unor asemenea culturi

Se vor avea în vedere:


- culturile speciale pentru producerea lemnului de celuloză a răşinii,
- culturile de răchită (răchităriile),
- culturile speciale de arbori şi arbuşti fructiferi,
- culturile pentru pomi de iarnă,
Culegerea datelor de teren se va face ţinând seama de necesitatea tratării
diferenţiate a culturilor respective conform prevederilor din cap.12.
Evidenţierea existenţei în unitatea de studiu a unor produse ale pădurii – în afara
lemnului care pot şi trebuie să fie valorificate.
Se vor avea în vedere :
- produsele cinegetice,
- produsele salmonicole ,
- fructele de pădure,
- ciupercile comestibile,
- resursele melifere,
- răşina şi materiile prime pentru tananţi, lacuri, uleiuri şi coloranţi,
- seminţele forestiere,
- furajele şi alte produse agricole,
- plantele medicinale şi aromate,
- diverse alte produse care fac obiectivul valorificării
Observaţiile şi culegerea datelor de teren se vor efectua ţinând seama de
necesitatea elaborării capitolului 13 referitor la reglementarea recoltării produselor
nelemnoase ale pădurii.
Semnalarea situaţiilor de existenţă pe teren a materialelor lemnoase care fac
obiectul acţiunii de igienizare şi curăţire a pădurii.
Se au în vedere următoarele categorii de materiale lemnoase:
a) arbori dispersaţi, a fi extraşi din masa arboretului (căzuţi, rupţi, uscaţi,
atacaţi de insecte;
b) uscături şi crăci răspândite în pădure ;
c) resturi de exploatare, nevalorificate pentru protecţia industrială,
provenite din curăţirea parchetelor exploatate ;

196
197

d) material lemnos subţire provenit din tăieri de îngrijire (curăţiri) în


arborete tinere, situate în locuri greu accesibile ;
e) cioate dezrădăcinate prin fenomene naturale sau ca urmare a pregătirii
terenului pentru reâmpădurire - în urma tăierilor de refacere sau substituire a
arboretelor slab productive.
Observaţiile şi culegerea datelor de teren se fac ţinând seama de necesitatea
întocmirii capitolului din amenajament referitor la igienizarea şi curăţirea pădurilor.
În acest sens, pentru a permite ocolului silvic să – şi organizeze în bune
condiţiuni acţiunea de igienizare şi curăţire a pădurii, amenajamentul are datoria de a
semnala situaţiile în care – cu ocazia culegerii datelor de tern s-au constatat materiele
lemnoase din categoriile care fac obiectul acţiunii mai înainte menţionate.
Aceasta presupune că, încă de la culegerea datelor de teren, inginerul amenajist să
înregistreze în carnetulde descriere parcelară - la rubrica ,, date complementare,, -
elemente privind materialele în cauză, constatate cu ocazia parcurgerii terenului. Se va
proceda diferenţiat, după cum este cazul de arbori dispersaţi (căzuţi, rupţi, uscaţi )
necesar a fi extraşi din masa arboretului, sau de alte categorii de material lemnos
(uscături, vreascuri, resturide exploatare etc), de dimensiuni mici sau cu valoare
economică redusă.
În primul caz, cel al arborilor dispersaţi, se vor stabili şi înregistra : numărul
mediu de exemplare la hectar, diametru şi înălţimea medie a acestor arbori. Aceste
elemente se apreciază în baza observaţiilor de teren .
Datele de mai sus se culeg separat pe ,, răşinoase,, - considerate global – şi
separat pe ,,foioase,, - de asemenea global.
În carnetul de descriere parcelară, înregistrările vor fi făcute concentrat, de
forma AD: R- 3/ha, D = 26, H = 13; F – 2/ha, D = 20, H = 10, semnificând în cazul
exemplificat: ,, arbori dispersaţi ce fac obiectul acţiunii de igienizare şi curăţire a
pădurii: răşinoase – 3 exemplare la hectar, diametrul mediu 26 cm, înălţimea medie de
13 m; foioase – 2 exemplare la hectar, diametrul mediu 20 cm, înălţimea medie 10 m.
Cu ocazia parcurgerii terenului în vederea culegerii datelor de teren, se vor urmări
şi nota toate situaţiile în care se constată materiale lemnoase abandonate de-a lungul
drumurilor din pădure şi văilor, de asemenea cele în care prezenţa unor asemenea
materiale împiedică utilizarea normală a drumurilor şi cărărilor.
În ceea ce priveşte celelalte categorii de material lemnos destinate a fi extrase
pentru igienizarea şi curăţirea pădurilor (uscături, crăci groase, resturi de exploatare etc)
menţionarea acestora se va face numai la u.a. în care materialele respective , prin
importanţa prezenţei lor - cantităţi, suprafeţe ocupate- impune acţiuni de scoatere din
pădure.
Tot la ,, Date complementare ,, se vor înregistra şi alte aspecte specifice
necuprinse în precizările de mai sus. Se va urmări ca datele prezentete să fie într-adevăr
caracterstice şi necesare atât caracterizării staţiunii şi arboretului cât şi modul de
gospodărire aplicat până în prezent.

197
198

4.4. LUCRĂRI EXECUTATE


Se înregistrează lucrările efectuate în deceniul expirat.

4.5. LUCRĂRI PROPUSE


Se înregistrează lucrările necesare a se executa în deceniul următor : tăieri de
regenerare, lucrări de îngrijire, împăduriri sau completări, ajutorarea regenerării
naturale.
Se vor avea în vedere prevederile din normele si indrumările tehnice din
silvicultură, actele normative privind aplicarea tăierilor de regenerare, îngrijire si a
lucrarilor de conservare.

5. INVENTARIEREA FONDULUI DE PRDUCŢIE

5.1. OBIECTIVELE ŞI CONDIŢIILE INVENTARIERII


Inventarierea fondului de producţie urmăreşte determinarea mărimii, structurii şi
creşterii acestuia, pornind de la stabilirea caracteristicilor dendrometrice ale fiecărui
arboret.
Unitatea de inventariat este arboretul (subparcela).
Precizia de determinare a volumului şi probabilitatea de acoperire statistică vor fi
diferite, în funcţie de importanţa economică a arboretelor şi măsurile de gospodărire
preconizate, după cum urmează:
Natura arboretelor Precizia Probabilitatea
Arborete cu structură grădinărită sau în curs
de transformare la codru grădinărit, cu 7% 95 %
funcţii economice foarte importante
Arborete exploatabile de codru şi crâng ce
urmează a fi parcurse cu tăieri de
regenerare în cursul deceniului precum şi 10 % 90 %
restul arboretelor în curs de transformare la
codru grădinărit
Restul arboretelor de codru şi de crâng cu
15 % 80 %
importanţă economică în perspectivă

Modul în care se realizează aceste precizii se verifică prin determinarea erorilor de


reprezentativitate.
În arboretele care se includ în planul de recoltare produselor principale se vor
efectua, după caz, inventarieri statistice sau integrale.
În cazul arboretelor pluriene, tratate în grădinărit sau în curs de transformare la
grădinărit, se vor face inventarieri pe suprafeţe de probă permanente în vederea unui
control mai riguros al evoluţiei structurii şi pentru determinarea corectă a creşterilor.
198
199

Arboretele respective se vor stabili cu ocazia Conferinţei I de amenajare.


Arboretele exploatabile cu consistenţa între 0,1 – 0,4, sau cu suprafaţa sub 3 ha,
care urmează a se recolta integral (prin tăieri definitive sau rase) se vor inventaria arbore
cu arbore. Acolo unde s-au întocmit recent acte de punere în valoare, nu se vor mai face
noi inventarieri în amenajament, preluându-se datele din documentele ocolului. Dacă
inventarierea preluată de la ocol are o vechime mai mare de un an, se vor adăuga
creşterile curente corespunzătoare.
La crânguri se vor efectua inventarieri numai pentru arboretele cu diametre medii
mai mari de 16 cm.
Pentru arboretele neexploatabile şi care nu intră în rând la tăiere în primul deceniu
pentru care elementele respective s-au stabilit, până în prezent, prin apreciere, se pot
aplica şi procedee simplificate (măsurători relascopice, procedeul tabelelor de producţie
în prealabil stabilind densitatea printr-un număr redus de suprafeţe de probă ş. a.).
Aceste procedee simplificate se stabilesc, de la caz la caz, cu ocazia Conferinţei I
de amenajare în raport cu gradul de intensitate al gospodăriei şi cu condiţiile concrete de
realzare a lucrărilor respective.
Pentru determinarea grosimii arborilor, inventarierea – de preferinţă pe elemente
de arboret – se va face pe categorii de diametre din 4 în 4 cm, începând de la categoriile:
8 cm la arboretele decodru şi crâng;
12 cm la arboretele de codru grădinărit.
În situaţii speciale, stabilite la conferinţa I de amenajare, odată cu determinarea
grosmii arborilor , se va consemna şi calitatea lor, cel puţin în arboretele care se vor
pune în valoare.

5.2. INVENTARIERI STATISTICE


FORMA, MĂRIMEA, MATERIALIZAREA ŞI DELIMITAREA SUPRAFEŢELOR DE
PROBĂ, VERIFICAREA PRECIZIEI

5.2.1. Forma suprafeţelor de probă . Inventarierile statistice se realizează prin


suprafeţe de probă circulare în cuprinsul cărora măsurătorile se fac cu clupa.
Procedee relascopice sunt admise numai în arboretele preexploatabile sau
neexploatabile precum şi în cele exploatabile care nu intră în rând de tăiere.

5.2.2. Mărimea suprafeţelor de probă . Suprafeţele de probă circulare au


următoarele întinderi, în plan orizontal :
- 300 m2 pentru arboretele exploatabile şi nexploatabile, echiene cu consistenţe 0,7
– 1,0;
- 500 m2 pentru arboretele echiene, exploatabile, cu consistenţa 0,5 – 0,6 şi
arboretele pluriene cu consistenţa 0,5 – 1,0.

199
200

5.2.3. Numărul suprafeţelor de probă. Numărul suprafeţelor de probă circulare se


determină cu ajutorul tabelelor din anexa 20(vol.II) în raport cu:
- toleranţa (∆) şi probabilitatea de acoperire (P);
- mărimea suprafeţei de probă;
- valoarea coeficientului de variaţie al volumului;
- suprafaţa subparcelei.

5.2.4. Stabilirea coeficienţilor de variaţie


Clasa I - a de omogenitate ,cuprinde arboretele cu consistenţă uniformă, fără
goluri apreciabile, fără diferenţe sensibile ale diametrului mediu şi ale clasei de
producţie pe diferite porţiuni ale arboretului, neparcurse sau uniform parcurse cu
tăieri de regenerare, compoziţia fiind de asemenea uniformă.

Clasa a III - a de omogenitate, cuprinde arboretele cu variaţii mari de consistenţă,


cu goluri frecvente sau cu porţiuni de arboret cu arbori de dimensiuni mari,
urmate de altele cu arbori de dimensiuni mai mici , clasa de producţie şi
compoziţia prezentând fluctuaţii mari în cadrul arboretului etc.

Clasa a II – a de omogenitate, ocupă poziţii intermediare.


Coeficienţii de variaţie
Suprafaţa de probă de 500 m2
Arboretele exploatabile
Structura arboretului
Consistenţa echienă plurienă
Clasa de omogenitate
I II III I II III
0,8 şi peste 21 30 41 25 36 49
0,5 – 0,7 28 41 54 30 43 56

Suprafaţa de probă de 300 m2


Arborete exploatabile

Structura arboretului
Consistenţa echienă plurienă
Clasa de omogenitate
I II III I II III
0,8 şi peste 26 40 52 32 45 62
0,5 – 0,7 35 52 70 38 55 72

Arborete neexploatabile
Consistenţa 61 - 80
200
201

Clasa de omogenitate
I II III
0,8 şi peste 20 30 40 20 - 30
0,5 – 0,7 30 40 50 25 - 35

5.2.5. Amplasarea şi materializarea suprafeţelor de probă


Pe schiţa subparcelei, la o scară convenabilă , se amplasează suprafeţele de probă
după un
caroiaj pătratic.
Transpunerea în teren a acestei amplasări se face după ce în prealabil distanţa în
metri a
fost transformată în paşi (în funcţie de pasul etalonat al muncitorului).
La stabilirea distanţei, între şirurile de suprafeţe de probă, pentru terenurile în pantă, numărul de
paşi se multiplică cu coeficienţi de corecţie de mai jos:
Panta în
0 5 10 15 20 25 30
grade
Urcuş 1,00 1,10 1,24 1,38 1,51 1,71 2,03
Coborâş 1,00 1,04 1,07 1,10 1,15 1,28 1,54

Şeful de echipă identifică pe teren unul din colţurile subparcelei cu ajutorul


schiţei, după care determină punctul de capăt cel mai apropiat al liniei pe care urmeză să
se amplaseze primul şir de suprafeţe de probă. Începând din acest punct, se măsoară cu
pasul etalonat, pe suprafeţele de probă, determinând astfel centrul primei suprafeţe de
probă. Pentru suprafaţa de probă următoare se măsoară cu pasul distanţa dată,
deteminându-se centrul celei de a doua suprafeţe de probă ş.a.m.d.
În cazul când centrul suprafeţei probei cade în locul ocupat de arbore, el se
amplasează în imediata apropiere a acestuia.
În centrul suprafeţei probei se bate un ţăruş (Ø = 8 cm, 1 = 0, 8 – 1,0 m), deasupra
solului rămânând cel puţin 0,6 m pe care scrie numărul cercului. Pe arborele cel mai
apropiat se înscrie numărul cercului şi distanţa de la ţăruş până la centru cercului.
Clupaşii măsoară la rând , la 1,30 m de la sol, diametrele arborilor din suprafaţa
de probă. Arborele măsuratse grifează printr-o linie oblică, pe partea unde se măsoară,
sau se înseamnă vizibil cu cretă forestieră.
Arborii perimetrali se inventariază numai dacă axul lor intră în interiorul cercului.
Pe terenurile înclinate, diametrele se măsoară în amonte, iar pe terenurile plane ,
pe partea dinspre centrul cercului.
La arbori cu trunchiuri necilindrice, se măsoară două diametre, perpendiculare
unul pe altul, şi se face media.
La arboretele în care inventarierea se face prin suprafeţe de probă permenente, pe
arborii inventariaţi se marchează cu grifa semnul ,,T,, la 1,30 m de la sol. Diametrele se
201
202

măsoară cu clupa astfel aşezată încât rigla clupei să fie tangentă cu intersecţia celor două
linii ale semnului T.
La următoarele amenajări inventarierea acestor arborete se a axa pe aceleaşi
suprafeţe de probă (permanente) care vor fi identificate cu toată atenţia .
Numărul suprafeţei probei se înscrie cu vopsea pe ţăruşul din centrul acesteia , iar
pe arborele cel mai apropiat se va marca cu vopsea direcţia spre centrul suprafeţei probei
şi distanţa respectivă .
În timpul operaţiunii de inventariere, se verifică de mai multe ori paralelismul
dintre braţele clupei.
Şeful de echipă de inventarieri, în executarea lucrărilor, primeşte din partea
inginerului proiectant o schiţă care cuprinde :
- nr. şi limitele parcelei şi a subparcelei ;
- detalii topografice interioare;
- amplasarea bornelor;
- detalii asupra arboretelor (compoziţia, vârsta, elemente de arboret, consistenţa;
- procedeul de inventariere ;
- suprafaţa de probă, în cazul inventarierilor parţiale, numărul şi distanţa dintre
ele;
- caroiajul amplasării suprafeţelor de probă, coeficientul de transformare – urcuş
coborâş – în raport cu panta.

5.2.6.1. Delimitarea optică


Pentru delimitarea optică în plan orizontal a suprafeţelor de probă se foloseşte
dispozitivul optic de determinare a distanţei de la dendrometrul românesc şi clupa
deschisă, ţinută orizontal, cu braţul gradat în dreptul axului arborelui de limită.
În vederea delimitării suprafeţelor de probă, şeful de echipă se aşează în centrul
acesteia vizând, prin dispozitivul optic al dendrometrului ţinut orizontal, clupa pe care
muncitorul din formaţia de lucru o ţine orizontal în dreptul axului arborelui limită. Clupa
se deschide la lungimea corespunzătore mărimii suprafeţei de probă şi pantei, deschidere
pe care şeful de echipă o extrage din tabel.
Pentru delimitarea optică se poate folosi atât dendrometrul românesc de tip nou,
care are în dispozitivul optic de detreminare a distanţelor – în partea stângă - două fire
reticulare cât şi dendrometrul românesc de tip vechi, care are în dispozitivul de
determinare a distanţelor fire reticulare marcate prin ∞ - 15, 20, 25.
În cazul când se foloseşte dendrometrul românesc de tip nou , deschiderea clupei
se va stabili cu ajutorul tabelei de la pct.5.2.6.1.1, iar în cazul dendrometrului de tip
vechi se va folosi tabela de la pct.5.2.6.1.2.

202
203

Tabel 5.2.6.1.1.
Mărimea
Mărimea deschiderii clupei în cm, la panta de grade centezimale
suprafeţelor
m2 0 2 4 6 8 10 12 14
300 29,3 29,3 29,4 29,4 29,5 29,7 29,9 30,0
500 37,8 37,8 37,9 38,0 38,1 38,3 38,5 38,8
Mărimea
Grade centezimale
suprafeţelor
m2 16 18 20 24 28 32 36 40
300 30,3 30,5 30,8 31,5 32,4 33,4 43,7 36,2
500 39,1 39,8 39,8 40,7 41,8 43,2 44,8 46,8

Tabel 5.2.6.1.2.
Raza cercului(m) Deschiderea clupei în cm pt. gradaţiile:
Pantă
Suprafaţa Suprafaţa ∞ -15 ∞ -20 ∞ -25
în
probă de probă de
grade 300 m2 500 m2 300 m2 500 m2 300 m2 500 m2
300 m2 500 m2
1 2 3 4 5 6 7 8 9
0 9,77 12,62 98 126 73 95 59 76
5 9,80 12,65 98 126 73 95 59 76
10 9,85 12,69 99 127 74 96 59 76
15 9,90 12,81 99 128 74 96 60 78
20 10,00 12,94 100 129 75 97 60 78
25 10,15 13,11 102 131 76 99 61 79
30 10,34 13,34 104 133 77 101 62 80
35 10,58 13,67 106 136 79 103 64 82
40 10,86 14,04 109 140 81 106 66 85

Dacă intervalul dintre firele reticulare este mai mic decât deschidera clupei,
arborele este
este în interiorul suprafeţei de probă şi se inventariază. Dacă intervalul este mai mare
decât deschiderea clupei arborele nu se înregistrează.
5.2.6.2. Delimitarea prin măsurători cu firul (cablu)
5.2.6.2.1. Firul pentru suprafeţe circulare cu rază variabilă. Se folosesc fire
(cabluri) nedeformabile, cu lungimile prevăzute în tabelul 5.2.6.1.2. Reperii pentru
alungiri se fixează rigid pe fir (cablu).
Alungirea corespunzătoare fiecărei suprafeţe de probă se determină în funcţie de
media pantei aval – amonte, măsurată cu hipsometrul (dendrometrul) la înălţimea
203
204

ochiului operatorului şi exprimată în grade centezimale. În fiecare zi lungimea se va


verifica cel puţin de două ori.
Delimitarea suprqafetelor se poate realiza şi cu ajutorul altor instrumente de
măsură.
5.2.7. Verificarea preciziei inventarierilor statistice
Această verificare se face prin caculul statistic al erorii de reprezentavtivitate.
Pentru determinarea erorii de reprezentativitate se foloseşte formula:
P = t .s %  F  Nf (1)
N F - f
în care: P reprezintă eroarea de reprezentativitate în procente;
s % - coeficientul de variaţie;
N – numărul de suprafeţe de probă;
F - suprafaţa subparcelei, în m2;
f - mărimea suprafeţei de probă, în m2;
t - distribuţia Student, în funcţie de probabilitatea de acoperire urmărită şi
de numărul gradelor de libertate (grad de libertate = N – 1)

Pentru procente de inventariere sub 10 %, se poate aplica formula simplificată:

P= t .s %
N (2)
Coeficientul de variaţie se calculează cu formula :
s % = s  100 (3)
x
în care:
s - abaterea standard (n valoare absolută);

x - media aritmetică a observaţiilor făcute


Abatera standard se calculează cu formula :

s=  x 2i   xi  2
N
N - 1 (4)

Unde:
 xi reprezintă suma valorilor observate ;
 x2 i - suma pătratelor valorilor observate
În cazul când eroarea de reprezentativitate astfel calculată depăşeşte toleranţa
admisă, este necesar ca numărul de măsurători să fie majorat până când se va satisface
toleranţa admisă .
Numărul de măsurători necesar se calculează cu formula:
204
205

N = t 2  s %2
∆ %2 + t2 f s%
F (5)
Dacă procentul de inventariere este redus (sub 10 %), poate aplica formula
simplificată:

N = t2  s % 2 (6)
∆ %2

În care ∆ % reprezintă toleranţa admisă.


Coeficientul ,, t ,, se stabileşte cu ajutorul tabelei 5.2.7.1. în funcţie de
probabilitatea admisă şi de numărul gradului de libertate (N – 1, în care N este numărul
de suprafeţe de probă amplasate iniţial).
Numărul suprafeţelor de probă se poate determina şi după tabelele din anexa 20
(vol. II).
Remarcă. În formulele de mai sus se introduce coeficientul de variaţie (s % )
calculat în baza datelor de teren, numai pentru situaţiile când numărul de sondaje este
mai mare de 15 ; dacă acesta este mai mic de 15, verificarea se face numai prin
compararea numărului de sondaje amplasate cu numărul teoretic de sondaje (din tabelele
din anexa 20 vol. II).
Exemplu
Într-o parcelă de 10 ha s-au inventariat 16 suprafeţe de probă de 300 m 2,
obţinându –se următoarele date :
Numărul sondajului G = xi x2i
1 2 3
1 1,1 1,21
2 0,8 0,64
3 0,9 0,81
4 1,0 1,00
5 1,2 1,44
6 1,5 2,25
7 0,7 0,49
8 0,5 0,25
9 2,0 4,00
10 1,0 1,00
11 1,5 2,25
12 1,1 1,21
13 1,0 1,00
14 1,5 2,25
15 0,3 0,09
205
206

16 0,1 0,01
TOTAL 16,2 19,90

 xi = 16,2  x2i = 19,0

x =
 xi

16,2
 1,01
N 16

16,2 2
19,9   0,43
s% 16
16  1

0,43
s%  100  43 %
1,01
Se urmăreşte toleranţa de ± 10 %, în cadrul unei probabilităţi de acoperire de 90
%.
Procentul de inventariere aplicat este mai mic de 10 %, deci pentru calculul erorii
de reprezentativitate se foloseşte formula simplificată (2).

t  s%
P= N
Coeficientul t, luat la 15 grade de libertate (16 - ) şi la probabilitatea de acoperire
de 90 %, este de 1,753.
Prin urmare:
1,753  43
p=  18,8%
16
Toleranţa este mult depăşită.
De aceea se recalculează numărul de sondaje necesare, folosind formula (6):

t 2  s% 2
N=
% 2
1,753 2  43 2
N’ =  57
10 2

Procentul de inventariere depăşeşte 10% ; se aplică formula(5) folosind


coeficientul ,,t ,, corespunzător lui N’ = 57. Din tabel rezultă t = 1,673.

1,6732  432
 52
N= 1,6732  432  0,03
10 
2

10
206
207

La o suprafaţă a subparcelei de 10 ha şi la un coeficient de variaţie de 45 %,


corespunde un număr de cercuri de probă de 300 m2 de 47 (în loc de 52).
Numărul de sondaje suplimentare (52 -16 = 36) urmează a se amplasa în arboret
după o schemă mecanică, aşa cum s - a arătat anterior.

După efectuarea inventarierilor, eroarea de reprezentativitate se calculează cu


formula (1).
t  s% F  Nf 1,673 x 43 100000  15600
p= 
F f
 
100000  300
 9,5%
N 52
deci în toleranţă

Tabelul 5.2.7.1.
Distribuţia Student(t)
Gradul de Probabilitatea de acoperire
libertate
0,80 0,90 0,95
1 2 3 4
1 3,078 6,314 12,706
2 1,886 2,920 4,303
3 1,638 2,353 3,182
4 1,533 2,132 2,776
5 1,476 2,015 2,571
6 1,440 1,943 2,447
7 1,415 1,895 2,365
8 1,397 1,860 2,306
9 1,383 1,833 2,262
10 1,372 1,812 2,228
11 1,363 1,796 2,201
12 1,356 1,782 2,179
13 1,350 1,771 2,160
14 1,345 1,761 2,145
15 1,341 1,753 2,131
16 1,337 1,746 2,120
17 1,333 1,740 2,110
18 1,330 1,734 2,101
19 1,328 1,729 2,093
20 1,325 1,725 2,086
21 1,323 1,721 2,080
22 1,321 1,717 2,074
207
208

23 1,319 1,714 2,069


24 1,318 1,711 2,064
25 1,316 1,708 2,060
26 1,315 1,706 2,056
27 1,314 1,703 2,052
28 1,313 1,701 2,048
29 1,311 1,699 2,045
30 1,310 1,697 2,042
35 1,306 1,690 2,030
40 1,303 1,684 2,021
45 1,301 1,680 2,014
50 1,299 1,676 2,008
55 1,297 1,673 2,004
60 1,296 1,671 2,000
70 1,294 1,667 1,994
80 1,293 1,665 1,989
90 1,291 1,662 1,986
100 1,290 1,661 1,982
120 1,289 1,658 1,980

Tabelul 5.2.7.2.
Coeficientul de variaţie pentru sondaje relascopice
Numărul Coeficientul de variaţie pentru arborete
Clasa de mediu de cu suprafaţa de…..ha
omogenitate arbori la 4 8 12 20
30
sondaj
10 26 29 31 35 40
15 21 23 26 28 32
I 20 18 20 21 23 27
30 14 16 17 19 22
40 13 14 15 17 19
10 31 35 38 42 48
15 25 28 30 33 38
II 20 21 24 26 28 33
30 17 19 21 23 26
40 15 17 18 20 23
III 10 37 42 45 49 57
15 29 33 36 39 46
20 25 28 30 33 39
208
209

30 20 23 25 27 32
40 18 20 22 24 28

5.3. INVENTARIERI INTEGRALE

Se execută pe fâşii (postate) amplasate la munte şi coline pe curba de nivel, iar la


câmpie paralel cu una din laturile parcelarului. Lăţimea fâşiei se alege astfel încât şeful
de echipă aflat pe ax să poată observa cu uşurinţă de o parte şi de alta clupaşii din
formaţie. De regulă, lăţimea fâşiei este de 20 – 40 cm în funcţie de vizibilitatea oferită.
Materializarea postatelor se face concomitent cu inventarierea. Clupaşii grifează
arborii inventariaţi cu un semn oblic pe paretea pe care s-a aşezat clupa. Arborii de pe
limita postatei se înseamnă cu ,,X,, aplicat spre postata următoare.
Începutul şi sfârşitul postatei se materializează prin ţăruşi pe care se înscrie
numărul postatei.

5.4. INVENTARIERI PRIN PROCEDEE RELASCOPICE


La executarea inventarierilor prin procedee relascopice se foloseşte hipsometrul
(dendrometrul) românesc, relascopul sau dispozitivul Bitterlich simplificat.
În acest scop în dispozitivul optic al dendrometrului se află patru reperi în formă
1 1
de T, aşezaţi orizontal faţă în faţă doi câte doi şi marcaţi cu rapoartele 50
şi 100 .
1
Distanţa între reperi este deschiderea obiectiv. Se foloseşte raportul 50
prin care
numărul de arbori înregistraţi este egal cu suprafaţa de bază în m2 / ha.
Dispozitivul Bitterlich simplificat se confecţionează dintr-o tijă de 1 m lungime,
dreaptă, la capătul căreia se fixează o plăcuţă metalică sau din material plastic în care se
face o deschidere de 2 cm / 1 cm. Cu tija sprijinită de capătul liber în dreptul ochiului se
vizează prin plăcuţa obiectiv arborii în tur de orizont.
Pentru mai multă operativitate şi exactitate se pot folosi dispozitive moderne: relascopul
Bitterlich , prin prisma relascopică ş.a. Este indicat să se aplice dispozitive relascopice
cu factorul de multiplicare 4, în carecaz, coeficientul de variaţie se stabileşte după
numărul mediu de arbori corespunzător (tabel 5.2.7.2.).

5.4.1. Modul de lucru. Din centrul de sondaj se execută un tur de orizont complet,
vizând cu plăcuţa obiectiv pe rând toţi arborii la înălţimea de 1,30 m. Arborii a căror
grosime depăşeşte deschidera obiectivului se numără şi se înregistrează în carnet, pe
elemente de arboret, prin pontaj. Arborii tangenţi deschiderii obiectivului se
înregistrează ca jumătăţi. Arborii care se înscriu în deschidere se neglijează. Arborele de
centru de la care începe turul de orizont se grifează sau se înseamnă vizibil cu cretă.
Din centrul sondajului se determină pentru fiecare sondaj panta medie, aval –
amonte, pe linia de cea mai mare pantă, care se înscrie în carnet la fiecare sondaj.

209
210

După înregistrarea tuturor sondajelor se face media numărului de arbori pe fiecare


element şi total arboret cât şi panta medie.
Pentru pante medii de 8 grade şi mai mult, numărul mediu de arbori pe element se
corectează prin multiplicarea cu următorii coeficienţi:

Panta (în
grade 8 10 12 14 16 18 20 22 24
centezimale)
1,01 1,02 1,02 1,03 1,04 1,05 1,06 1,07 1,09
Coeficient 26 28 30 32 34 36 38 40
1,10 1,13 1,15 1,03 1,18 1,21 1,24 1,27 1,31

Numărul de arbori astfel determinat reprezintă suprafaţa de bază în m 2 / ha cu care


participă fiecare element de arboret în compoziţia arboretului, iar suma lor suprafaţa de
bază în m2 / ha a arboretului inventariat.
5.4.2. Numărul de sondaje pentru arboretele neexploatabile se stabileşte în raport
cu coeficientul de variaţie şi prcizia de ± 15% în accepţiunea unei probabilităţi de
acoperire de 80%.
Coeficienţii de variaţie se determină după tabelul 5.2.7.2.

5.4.3. Amplasarea punctelor de sondaj şi distanţa între ele se fac similar


suprafeţelor de probă circulare. Centrele se materializează prin ţăruşi numerotaţi curent
şi reperaţi pe arborele cel mai apropiat.
În cazul când se foloseşte relascopul Bitterlich, nu se mai face corecţia în raport
cu panta, aceasta făcându-se automat cu ocazia vizării arborilor.

5.5. INVENTARIERI ÎN PLANTAŢII DE PLOPI EURAMERICANI ŞI SALCIE


ÎN SCHEME RARE (PESTE 9 M2 DE ARBORE LA PLANTARE

Se determină prin cîteva măsurători schema iniţială de plantare şi numărul de


arbori plantaţi la ha.
În arboret se amplasează, uniform distribuite, 3-4 sondaje liniare (pe rînduri)
cuprinzând fiecare cîte 10 locuri plantate iniţial.
Se înregistrează numărul de arbori la data inventarierii şi diametrele lor teriere.
Se calculează diametrul mediu aritmetic şi se măsoară 4 -6 înălţimi la arbori medii din
sondaj.
Din raportul între numărul de arbori din sondaje şi numărul plantat iniţial rezultă
coeficientul de transformare (K) al numărului de arbori la ha plantaţi iniţial în arbori
reali – N = KN1.
Prin relaţia G = g N se calculează suprafaţa de bază realăla ha în care:
210
211

g = suprafaţa de bază a arborelui de diametru mediu


N = numărul de arbori la ha
Suprafaţa de bază se înscrie la date complementare.
În funcţie de suprafaţa de bază astfel determinată şi înălţimea medie se determină
volumul cu tabelele redate în anexa 22(vol.II).

5.6. INVENTARIERI ÎN ARBORETE DE SALCIE ÎN SCAUN


Se determină numărul de scaune la ha prin 2 – 4 suprafeţe de probă de 50 x 50 m
sau prin distanţa medie între scaune măsurată direct.
La 5 – 20 % scaune se inventariază sulinarii pe categorii de diametre din 2 în 2
cm, măsurate la 0,30 m de la inserţie.
Se măsoară la 10 – 15 sulinari înălţimea de la inserţie la vârf şi se determină
înălţimea medie.
Nxg
Cu relaţia G = n
, în care :
G = suprafaţa de bază la ha
g = suprafaţa de bază a sulinarilor inventariaţi în m2
N = numărul de scaune la ha
n = numărul de scaune inventariete
se determină suprafaţa de bază la ha, în m2.
În funcţie de suprafaţa de bază la ha şi înălţimea medie se determină volumul la ha
cu tabelele din anexa 20 (vol.II)
5.7. CALCULUL VOLUMELOR
5.7.1. Calculul volumelor prin intermediul tabelelor de cubaj pe serii de volume
Datele primare înregistrate în foile de punctaj a carnetelor de teren se centralizeză
în carnetul pentru evidenţa calculelor cubajelor. Carnetele de teren se predau totalizate
pe fiecare foaie de pontaj, însoţite de tabelul cu speciile, diametrele şi înălţimile medii
pe specii şi elemente de arboret în concordanţă cu descrierea parcelară.
Centralizarea se face pe specii sau eventual pe elemente de arboret dacă
inventarierea pe teren s- a făcut astfel.
Pentru completarea formularului centralizator se fac următoarele precizări :
- Fiecare specie sau element trebuie să se înscrie în spaţiul repartizat prin
formular. În cazurile în care numărul suprafeţelor de probă circulare este mai mare de 60
sau numărul postatelor mai mare de 6 se fac cumulări pe ultimul rând. Totalurile pe
categorii de diametre şi arboret trebuie să fie egale cu totalurile din carnetele de teren .
În caz de neconcordanţă se verifică totalurile din carnetele de teren.
În arboretele în care apar mai mult de patru specii se folosesc pentru centralizare
2 file. Calculele se fac cumulat pe ultima filă.
Dacă inventarierea pe teren s- a făcut pe specii fară evidenţierea elementelor de
arboret se foloseşte un procedeu aproximativ. Aceasta presupune stabilirea, în prealabil,
a intervalelor de interferenţă a distribuţiilor diferitelor generaţii. În acest scop se
procedează astfel:
211
212

Pe rândul total al fiecărei specii se analizează distribuţia numărului de arbori pe


categorii de diametre în vederea stabilirii oportunităţii constituirii elementelor de
arboret.
De regulă se pot evidenţia mai multe situaţii , din care cele mai frecvente sunt:
- Numărul de arbori pe categorii de diametre creşte de la categoria limită
(inferioară) înregistrând un maximum în zona categoriilor centrale a câmpului de
distribuţie a diametrelor, după care descreşte relativ simetric până la ultima categorie.
Această distribuţie caracterizează arboretele pure şi echiene în care separarea pe
elemente este inoportună. În asemenea situaţie nu se constituie elemente de arboret pe
generaţii.
- Numărul de arbori pe categorii de diametre este maxim în zona categoriei limită
(inferioară) şi descreşte treptat până la ultima categorie înregistrată. Distribuţia
caracterizează arboretele pure sau amestecate pluriene în care se pot separa 2 sau 3
elemente pe generaţii.
- Numărul de arbori pe categorii de diametre creşte de la categoria limită
(inferioară) determinând 2 sau 3 maxime, având totuşi pe ansamblu înfăţişarea unui şir
descrescător.
Distribuţia caracterizează arboretele pure sau amestecate relativ pluriene şi
pluriene, de regulă parcurse cu tăieri în care separarea pe elemente este oportună.
Oportunitatea separării în elemente de arboret se stabileşte de către şeful de
proiect sau colectiv, după analiza distribuţiilor pe specii din fiecare arboret.
În situaţiile în care s-a efectuat sau se impune separarea elementelor de arboret
după generaţii, pe rândul total al speciei se trage o linie verticală cu creion roşu la
diametrul mediu al generaţiei celei mai în vârstă (D1) şi una similară la diametru de 0,5
D1. Cu creion de altă culoare se trage o linie verticală la diametrul corespunzător la 1,7
D2.
D2 este diametrul mediu al elementului următor ca generaţie.
Intervalul dintre 0,5 D1 şi 1,7 D2 este intervalul de interferenţă între primele două
elemente analizate.
Când se separă mai mult de două elememnte se procedează asemănător, luând în
considerare 0,5 D2 şi 1,7D3 etc.
În cazurile a 3 elemente, când se evidenţiază intervale de interferenţă între
extreme (0,5 D1 – 1,7 D3 ) constituirea elementelor şi determinarea diametrelor medii
este îndoielnică şi comportă o nouă verificare pe teren.
De asemenea comportă verificare pe teren şi cazurile în care 0,5 D1 şi 1,7 D2 nu
se interferă.
După ce s-a stabilit intervalul de interferenţă se conturează cu o culoare categoria
de diametre sau cele două categorii alăturate, care împart intervalul în două, după cum
câmpul de interferenţă este format dintr-un număr impar sau par de categorii de
diametre.
Numărul de arbori din categoria sau categoriile centrale ale câmpului de
interferenţă se împarte egal la cele două elemente.
212
213

Numărul de arbori din celelalte categorii de diametre cuprinse în intervalul de


interferenţă, se repartizează convenţional astfel ca să se realizeze o creştere progresivă la
elementul cu diametrul mediu cel mai mare şi regresivă la al doilea element.
Repartizarea pe elemente de arboret după generaţii a numărului de arbori din
fiecare categorie de diametre cuprinse în intervalul de interferenţă se poate face şi în
relaţia : n = p  N

În care n = numărul de arbori ce revin elementului cu diametrul cel mai mare


p = cota de participare a elementului
N = numărul total de arbori din fiecare categorie de diametre din intervalul de
interferenţă
Cota de participare se stabileşte cu relaţia :
1
p
q  1 în care :
p = cota de participare a elementului cu diametrul mediu cel mai mare (generaţia
cea mai vârstnică)
q = numărul categoriilor de diametre cuprinse în intervalul de interferenţă
Cota de participare astfel calculată se aplică numărului de arbori din prima
categorie de diametre de la limita inferioară a intervalului de interferenţă, rezultatul
înscriindu-se la elementul din generaţia cea mai vârstnică.
La a doua categorie şi următoarele se aplică 2p, 3p, 4p – etc până la epuizarea
intervalului de interferenţă rezultatul înscriindu-se similar.
La elementul de arboret următor ca generaţie, repartizarea se face prin diferenţă.
Numărul de arbori din categoriile de diametre peste limita superioară a
intervalului de interferenţă se repartizează integral elementului cu diametrul mediu cel
mai mare , iar cel din categoriile de diametre sub limita inferioară, integral elementului
de arboret următor.
Elementele de arboret definitivate după analiza oportunităţii constituirii lor, se
înscriu în coloanele formularului de calcul prin simbolul speciei şi numărul elementului
(BR 1, BR 2, FA 1, FA 2…..etc) în ordinea în care sunt înscrise în fişa de descriere
parcelară.
Pe rândul următor se înscriu diametrele şi înălţimile medii determinate la
descrierea parcelară şi comunicate prin tabelul ce însoţeşte carnetul de teren.
În funcţie de diametrele şi înălţimile înscrise, se stabilesc seriile de volume
folosind ,, Tabelele de cubaj,pe specii, din lucrarea Metode si tabele dendrometrice –
editia 2004, V. Giurgiu, Ilie Decei, Dorin Draghiciu, pag.189-326. Seriile de volume se
stabilesc luând în considerare înălţimea din tabele, cea mai apropiată de cea determinată
pe teren.
În coloana nr. de arbori se înscriu pe categorii de diametre numărul de arbori în
concordanţă cu rândul total al centralizatorului foilor de pontaj.

213
214

În situaţiile în care sunt constituite elemente pe generaţii, se înscrie de la început


la fiecare element ş numărul de arbori calculat pentru elementul cu diametrul cel mai
mare. Prin diferenţă se înscrie şi numărul de arbori ce revin elementului următor.
Totalul suprafeţelor de bază se împarte la 2 obţinându-se poziţia diametrului
central al suprafeţei de bază . Se cumulează suprafeţele de bază începând de la categoria
de diametre cea mai mare până se obţine un rezultat egal sau apropiat de cel al suprafeţei
de bază centrale.
Pentru determinarea exactă a diametrului central se fac interpolări în categoria de
diametre centrală cunoscând că în categoriile de diametre rotunjite din 4 în 4 cm se
cuprind diametre reale din intervalul d – 2 până la d + 1 şi că valorile se împart în mod
egal cu acest interval.
Diametrul central astfel stabilit se înscrie în fiecare coloană pe rândul ,, diametrul
mediu,,.
Se face raportul între diametrul central şi cel determinat pe teren.
În funcţie de valoarea astfel calculată se deosebesc trei situaţii:
- valoarea raportului = 0,86 – 1,14
- valoarea raportului = 0,76 -0,84 şi 1,16 – 1,24
- valoarea raportului < 0,75 sau > 1,25
În primul caz nu se aplică nici o corecţie .
În cazul al doilea se corectează înălţimea medie determinată pe teren cu
ajutorul Tabelei pentru corectarea înălţimii medii în raport cu valoarea reală a
diametrului din Biometria arborilor şi arboretelor din România pag.583.
În al treile caz se dispune stabilirea pe teren a diametrului şi înălţimii medii prin
noi măsurători .
Înălţimea iniţială sau corectată se înscrie în fiecare coloană pe rândul ,, înălţimea
medie”.
Cu diametrul central şi înălţimea corectată se stabileşte seria de volume care o
înlocuieşte pe cea stabilită iniţial şi care se foloseşte la calcul.
La arboretele în care sunt constituite elemente pe generaţii nu se corectează
înălţimea şi seria de volume în funcţie de diametrul central, ci se păstrează seria de
volume stabilită în baza diametrului şi înălţimii determinată de proiectant pe teren.
În coloana de volum , se înscrie la fiecare categorie de diametre volumul cu o
zecimală, rezultat din multiplicarea volumului unitar extras din seria de volume cu
numărul de arbori înscris în categoria respectivă.
Coloanele se totalizează pe rândul total atât pe număr de arbori cât şi pe volum.
Raportând volumul total pe fiecare element la suprafaţa inventariată se obţine
volumul la ha.
Volumele la hectar cumulate determină volumul pe ha al arboretului. ,,Volumul
din tabele”, se extrage din tabelele simplificate în raport cu înălţimea iniţială sau
corectată.
5.7.2. Calculul volumelor prin intermediul procedurilor automate la arboretele
inventariate
214
215

Datele de inventariere înregistrate în fişe speciale se transmit pentru prelucrarea


lor la calculator .
Se vor folosi ecuaţiile de regresie ale seriilor de volume publicate în lucrarea ,,
Metode si tabele dendrometrice- editia 2004, V. Giurgiu, Ilie Decei, Dorin Draghiciu.
5.7.3. Calculul volumelor pentru arboretele inventariate prin procedee relascopice
În cazul arboretelor neexploatabile sau exploatabile dar neincluse în deceniul I şi
inventariate prin procedee relascopice, se aplică formula :
G
V = Vn Gn
Unde :
Vn reprezintă volumul normal stabilit în funcţie de specie şi înălţime medie,
folosind datele din tabelele de producţie simplificate;
G – suprafaţa de bază la ha, determinată prin măsurători relascopice;
Gn – suprafaţa de bază normală stabilită după procedeul menţiomat mai sus:
V- volumul la ha
În cazul prelucrărilor automate a datelor, se va aplica formula:
2
V = G (b0 + b1 hg +b2 h g )
Unde coeficienţii de regresie b0, b1şi b2 sunt cei din tabelul 10 din lucrarea :
,, Expresii matematice ale tabelelor dendrometrice româneşti,, (V. Giurgiu , studii
şi cercetări , vol.33).

5.7.4. Calculul volumelor prin procedeul simplificat al tabelelor de producţie


În acest caz volumul se calculează astfel :
V = Vn I,
unde:
Vn - reprezintă volumul normal din tabelele de producţie simplificate, stabilit pe
elemente de arboret în funcţie de înălţimea medie a acestora ;
I – indicele de densitate determinat prin efectuarea de măsurători prin sondaj .
Când nu se fac măsurători pentru stabilirea indicelui de densitate, acesta este apreciat
vizual , pe etaje, volumul urmând să se stabilească cu luarea în considerare a proporţiei
elementelor de arboret.
Se foloseşte formula :
V = Vn I K,
Unde :
Vn – reprezintă volumul normal
I – indicele de densitate pe etaj
K – proporţia elementului de arboret în cadrul etajului, proporţie apreciată în
raport cu volumul fiecărui element component.
În cazul prelucrării automate a datelor , volumul normal (V n ) se calculează prin
ecuaţii de regresie corespunzătoare.
Pe arboret volumul total se stabileşte prin însumarea volumelor calculate pe etaje.

215
216

Anexa nr. 1
la instructiuni

CRITERIILE DE CLASIFICARE SI DETERMINARE A ROCII:

a. Primul criteriu care trebuie utilizat, este felul în care sunt distribuite culorile în
masa rocii. Sunt doua posibilităţi:

216
217

- culoarea uniformă sau puţin variată, nuanţele diferite ocupând suprafeţe mari şi
neregulate.
- soluri pestriţe – roca fiind constituită din minerale diferite de culori variate, în
general nuanţe ale culorii albe sau nuanţe ale culorii negre.
Mineralele cu culori diferite se prezintă în general în forme poliedrice mai mult
sau mai puţin regulate.
b. Al doilea criteriu de folosire este structura rocii, după care deosebim:
- structura granulară, cu dispoziţie fără nicio regulă-aşezarea haotică a mineralelor
componente.
- structura şistoasă – cu minerale aşezate pe planuri paralele (şistuozitate).
c. Al treilea criteriu este aspectul pe care-l prezintă roca; deosebim:
- aspect pamântos, de obicei fară luciu;
- aspect cristalin, roca prezentând luciul mineralelor cristalizate.
Pe baza acestor criterii, se poate face o primă clasificare a rocilor în cele trei
categorii: sedimentare, eruptive şi metamorfice.
a. Rocile eruptive au culori în general pestriţe, cu structură granulară, granulele
aşezate neregulat şi aspect cristalin.
b. Rocile sedimentare au în general culori uniforme sau puţin variate (excepţie
unele conglomerate şi breccii) şi aspect pamântos, de obicei fără luciu.
c. Rocile metamorfice prezintă culori pestriţe, uneori şi uniforme, aspect cristalin,
de obicei cu luciu şi structură şistoasă, adică aşezarea selectivă a mineralelor pe linii
paralele.
Clasificarea după criteriul chimic se face ţinând seama de culoare, cele acide
având culori deschise (predomină mineralele leucocrate) şi prezintă cristale vizibile de
cuarţ; cele intermediare au culori ceva mai închise (pestriţe); minerale deschise sunt cam
în aceeaşi proporţie cu cele închise (negre) şi lipsesc în general cristalele de cuarţ,
vizibile cu ochiul liber; cele bazice au culori închise, predomină mineralele melanocrate;
cele ultra bazice sunt de culori de nuanţă negruliu, constituite numai din minerale
melano-crate.

217
218

a. ROCILE ERUPTIVE
Clasificarea Clasificarea rocilor după criteriul chimic (S102)
rocilor după Acide Intermediare Bazice Ultrabazice
locul de formare
a) Intruzive Granite Granodiorite Sienite Diorite Gabrouri Pierotite
Culoarea deschisă, Culoarea Culoarea Culoarea Roci închise; Culoarea neagră sau neagră-
frecvente cristale deschisă; rare deschisă, cu cenuşie închisă predomină verde, ca minerale olivină-augit
de cuarţ cristale de cuarţ feldspaţi albi; (pestriţe) mineralele hornblendă, diabaz, etc
minerale minerale negre melanocrate, n-au
cenuşii, cu luciu şi albe în acceaşi cuarţ. Ca mineral
gras, alteori proporţie melanocrat foarte
albastre, fără feldspaţi în frecvent diabazul
cuarţ general cenuşii cu luciu metalic şi
reflexe arămii.
b) Efuzive Riolit Dacit Trahit Andezit Bazalt Melafir Picrit
Pastă culoare Pastă culoare Pastă culoare Pastă cu culoare Culoare brună, Proaspete Culoare negră,
deschisă: albă, cenuşie, brună; cenuşie verzuie variabilă- negră. În general culoare negră, verde cu
verzuie cenuşie; rare cristale de fără cristale de cenuşie, brună structură uniformă prin alterare, structură filitică,
frecvente cuarţ cristale cuarţ prezintă roşcată, roşcată, fără fenocristale. roşcate şi verzi ca minerale:
cristalinde cuarţ leucocrate cristale mari de neagră cu feno- Conţine magnetit adesea olivină, augit
foarte rare cristale predomină. sanidină cristale de care deviază acul structură
melanocrate (feldspat feldspat magnetic vacuolară
ortoclaz) calcosodic în
aceeaşi
proporţie cu
mineralele
melanocrate. In
general fără
cuarţ.
c) Filoniene Pegmatite-culoare deschisă, structură pegmatică, cristale Lamprofire –culoare cenuşiu închis la negru.
de feldspat şi cuarţ mari şi neregulate.
Aplite
culori deschise, structură fin grăunţoasă şi contururi nete ale cristalelor

218
219

b. Roci sedimentare
Din punct de vedere practic rocile sedimentare se pot împărţi în:
Roci care fac efervescenţă cu acizii
- Calcarele – roci compacte de culoare albă, cenuşie, roşcată, etc nu se zgârie cu
unghia.
- Travetinul – rocă calcarosă cu structură cavernoasă, nu se zgârie cu unghia; ia
naştere prin precipitare chimică.
- Marne – roci cenuşii albe, gălbui în general se zgărie cu unghia (rocă detritică).
- Gresie calcaroasă – aspră la pipăit şi nu se zgârie cu unghia (rocă detritică).
- Conglomeratele şi brecciile calcaroase, cele dintâi constituite din elemente
rotunjite cu ciment calcaros şi celelalte din elemente colţuroase cu ciment
calcaros.
Roci care nu fac efervescenţă cu acizii
- Argilele – roci detritice pelitice, se zgârie cu unghia, prezintă culori albe,
cenuşii roşcate.
- Gresiile silicioase şi argiloase – roci detritice psamitice.
- Conglomeratele şi brecciile silicoase – roci detritice psefitice.
- Lateritele, terra rossa şi bauxitele – roci detritice reziduale.
- Diatomitul – rocă silicioasă, poroasă şi foarte uşoară, se zgârie cu unghia.
- Radiolaritul – rocă silicioasă, foarte dură.
- Fosforitul – rocă fosfatică cu forme sferice.
c. Roci metamorfice
Calsificarea şi determinarea rocilor metamorfice, se face ţinându-se seama de
şistuozitate, modul de dezvoltare al cristalelor şi de mineralele componente.
În zona de suprafaţă şi mică adâncime (epizonă), rocile sunt foarte şistoase,
cristalele mineralelor sunt extrem de fine şi au ca efect luciul satinat, iar ca minerale
intră cloritul, talcul, grafitul, sericitul, cuarţul.
- Sisturi cloritoase – structură foioasă , culoare verde.
- Sisturi talcoase – foioase unsuroase la pipăit, se zgârie cu unghia, culoari albe-
cenuşii, verzui.
- Sisturi grafitoase – foioase, se zgârie cu unghia, luciu metalic şi gras, culoare
cenuşie.
- Sisturi sericioase – fibroase, culoari albe-argintii, luciu sidefos.
În zona de adâncime medie-mezozonă – acţionează ca factori: temperatura,
presiunea litostatică şi slab stressul. Rocile sunt mai puţin şistoase, iar mineralele
prezintă cristalizare dezvoltată, bine vizibilă cu ochiul liber. Ca minerale-micele,
amfibolii, cuarţul, feldspaţi, staurolit, granaţi etc
- Micaşisturirile – culori deschise cantităţi mari de mice, cuarţ, subordonat
feldspaţi.
- Amfibolitele – culori verzi sau negre – predomină amfibolii sub formă de foi sau
bastonaşe.

219
220

- Marmorele – calcare cristaline – aspect zaharoid, culori albe, roze, gălbui, negre,
fac efervescenţă cu acizii.
- Cuarţitul – duritate mare (7) cu fisuri în toate direcţiile, lovit cu ciocanul se
despică în plăci paralele.
În zona de adâncime – catazonă – acţionează temperatura foarte ridicată şi
presiunea litostatică foarte mare.
Rocile prezintă structură rubanată – benzi alternative de mică şi foldspaţi –
cristalizare foarte dezvoltată - cu aspect grăunţos.
- Gnaisele roci cu benzi dezvoltate de feldspaţi şi cuarţ şi benzi mai reduse de
mice.
- Ortogneisele ce provin din roci eruptive acide, în care predomină feldspaţii.
- Paragnaisele ce provin din roci sedimentare, în care apar cantităţi mari de
mică.

220
221

Anexa nr. 2
la instructiuni
PROCEDEE DE RECUNOASTERE PE TEREN A CLASELOR TEXTURALE DE SOLURI
Clasa Aspectul Consistenţa şi Senzaţia la Metoda umedă de Modelarea în
texturală de materialului aspectul frecare între determinare a stare umedă la
sol privit cu suprafeţei degete a texturii după N.A. punctul de
Aderenţa Plasticitate
ochiul liber agregatelor în materialului Kacinski aderenţă
sau cu lupa stare uscată în stare
umedă
1 2 3 4 5 6 7 8
Nisipos Grăunţi de Nu formează Foarte aspră; Nulă Nulă Ruloul nu se Nu se pot
(m) nisip nelegaţi, agregate (nisipul degetele formează; proba se modela sfere
lipsesc practic curge) ramân curate sfărâmă
particulele
fine
Nisipos adeziv Grăunţi de Agregate slab Foarte aspră; Nulă Nulă Ruloul nu se Nu se pot
(mc) nisip practic adezive cu degetele nu formează; proba modela sfere
nelegaţi suprafaţa aspră se murdăresc strânsă în mână ia
printre care se cu material o formă care, la
observă foarte fin pamântos deschiderea mâinii,
mici cantităţi are stabilitate mică
de particule la scuturare
fine
Nisipos lutos Predomină Agregate puţin Asprime Nulă Nulă Ruloul se Se pot modela
(ml) grăunţi de tari cu suprafaţa puternică formează dar este sfere cu
nisip mai mult aspră: la frecare până la instabil şi se suprafaţa
sau mai puţin uşoară se desprind moderat; sfărâmă zgrunţuroasă ce
legaţi; printre grăunţi de nisip de degetele se se sfărâmă la
aceşti grăunţi la suprafaţa murdăresc începerea de
se observă agregatului uşor modelare
cantităţi de

221
222
material fin

1 2 3 4 5 6 7 8
Luto-nisipos Aspect Agregate tari (se Făinos-aspră; Slabă până la Slabă până Ruloul se Se pot modela
(ln) uşor eterogen mulţi sfărâmă prin degetele se moderată la moderată formează dar crapă suluri subţiri
grăunţi de apăsare puternică murdăresc în bucăţi (2-3 mm) care
nisip printre fără senzaţia mult crapă uşor şi se
aglomerări de dureroasă), rup dacă se ţin
particule fine suprafaţa făinos- de un capăt; nu
aspră ce nu se se pot modela
lustruieşte prin panglici
frecare cu unghia
Lutos Fin şi Agregate foarte Făinos- Moderată până Plastic Ruloul se Se pot modela
(l) omogen; cu tari (se sfărâmă cu alunecoasă la accentuată formează în suluri subţiri
lupa se senzaţia lipicioasă întregime, dar la (2 mm) care nu
observă clar dureroasă), îndoire în inel se se rup dacă se
grăunţi de suprafaţa neted rupe ţin de un capăt;
nisip printre făinoasă, ce nu se dar crapă dacă
aglomerări de lustruieşte prin se îndoiesc în
particule fine frecare cu unghia inel; se pot
predominante modela
panglici
nerezistente
Lutos greu Foarte fin şi Agregate foarte Unsuros- Foarte mare Foarte Ruloul se Se pot modela
luto-argilos omogen; se tari, numai parţial făinos plastic formează şi se uşor suluri
(la) observă cu se sfarâmă (cu îndoaie în inel, dar foarte subţiri
lupa puţini senzaţia dureroasă inelul crăpă (1-2 mm) ce se
grăunţi mici la apăsare); pot îndoi în
de nisip suprafaţa foarte inel fără a
printre făinoasă; prin crăpa, sau
aglomerări de frecare cu unghia panglici subţiri
particule fine se lustruieşte care se rup la
şi foarte fine formând oglinzi clătinare

222
223
(întrerupte)

1 2 3 4 5 6 7 8
Argilos Foarte fin şi Agregate extrem Unsuros- Foarte mare Foarte plastic Prin rularea Se pot modela
(a) omogen; de tari, ce nu se alunecoasă solului se uşor filamente
lipseşte pot sfarâma sau formează rulou ce se pot îndoi
grăunţii de mărunţi între complet care se în inel sau
nisip, se degete; suprafaţa îndoaie în inel panglici subţiri
observă neted alunecoasă; fără a crăpa ce se pot îndoi
numai prin frecare cu în cerc fără a
aglomerări de unghia se crăpa
particule fine formează
şi foarte fine “oglinzi” continui

223
224

Anexa nr. 3
la instructiuni

CLASE DE EROZIUNE A SOLULUI

clase de eroziune in suprafaţă a solului


Criterii de apreciere
Soluri cu profil
Apreciere
Am-AC-C A-AB-Bv-C sau D A-E-EB sau
sau D A-AB-Bt-C sau D E+B-Bt-C sau D
erodat prin apă nu se constată eroziune
neapreciabil
s-a erodat cel puţin 50%
din orizontul A şi cel
erodat prin apă moderat s-a erodat până la 50% din orizonul A
mult 50% din orizontul
E
s-a erodat peste 50% s-a erodat peste 50% s-a erodat peste 50%
din orizontul A şi până din orizontul A şi până din orizontul E şi cel
erodat prin apă puternic
cel mult 50% din la cel mult 100% din mult 100% din
orizontul AC orizontul AB orizontul EB sau E+B
erodat prin apă foarte - s-a erodat cel puţin 50% din orizontul B
puternic soluri cu profil slab dezvoltat (regosoluri)
erodat prin apă excesiv orice rocă la zi şi litosoluri

CLASE DE EROZIUNE IN ADANCIME A SOLURILOR

Apreciere Criterii de apreciere


fără eroziune în adâncime
slabă şiroiri şi/sau rigole la  30 m distanţă
moderată rigole la  30 m distanţă
puternică ogaşe la  30 m distanţă
foarte puternică ogaşe la 30 m distanţă
ravene la  30 m distanţă
excesivă ogaşe şi/sau ravene ocupând  75% din suprafaţă

şiroiri = şanţuri care pătrund cel mult până la baza orizontului cu humus.
rigole = şanţuri ce pot fi trecute de maşini
ogaşe = şanţuri de 1-2 m adâncime
ravene = şanţuri peste 2 m adâncime
224
225

Anexa nr. 5
la instructiuni

VOLUMULUI EDAFIC (VE) AL PRINCIPALELOR CATEGORII DE SOLURI DUPĂ


GROSIMEA UTILĂ ŞI CARACTERUL SCELETIC
Categorii de
Excesiv
soluri după Practic fără Slab scheletic Semi-scheletic Scheletic
scheletic
grosimea schelet (5-20%) (20-50%) (50-75%)
(75%)
utilă
Volume edafice Ve (valori şi calificări)
Stâncos până
0,10 0,10 0,10 0,10 0,10
la foarte
extrem de mic extrem de mic extrem de mic extrem de mic extrem de mic
superficial
Foarte
superficial 0,22 0,20 0,10 0,10 0,10
până la foarte mic foarte mic extrem de mic extrem de mic extrem de mic
superficial
Superficial
0,40 0,15
până la 0,45 0,25 0,10
mic extrem de mic,
mijlociu submijlociu foarte mic, mic extrem de mic
submijlociu foarte mic
profund
Mijlociu
0,75 0,65 0,50 0,30 0,20
profound până
mare mijlociu submijlociu mic foarte mic
la profund
Profund până 0,40
1,05 0,90 0,65 0,25
la foarte mic,
foarte mare foarte mare mijlociu foarte mic
profound submijlociu
1,20 +
1,00 + 0,75 + 0,45 + 0,30 +
Foarte profund excepţional de
foarte mare mare submijlociu mic
mare

225
226

Anexa nr. 7
la instructiuni
CHEIE PENTRU DETERMINAREA TIPURILOR DE FLORĂ INDICATOARE

TIPURI DE PĂTURĂ VIE


În acest capitol se prezintă cele mai frecvente tipuri de pătură vie, întâlnite în
pădurile noastre, pe formaţii şi grupe de formaţii forestiere. S-au reunite în grupe acele
formaţii în care pătura vie se poate încadra în aceleaşi tipuri, elementele componente
având practice aceeaşi valoare indicatoare. Grupele astfel constituite corespund fie unei
zonalităţi climatice în răspândirea principalelor specii arborescente, fie realităţiilor
constatate între alcătuirea păturii vii şi compoziţia arboretului.
Astfel, s-au descris tipurile de pătură vie separate pentru următoarele unităţi mai
importante de vegetaţie forestieră: I. Molidişuri; II. Păduri de amestec de răşinoase sau
brădete pure; III. Păduri de amestec de fag cu răşinoase sau făgete pure montane; IV.
Păduri de dealuri cu participarea fagului (făgete de dealuri, şleauri de deal cu făg,
goruneto-făgete, diferite amestecuri cu fag); V. Păduri de şleau de deal fără fag; VI.
Gorunete; VII. Stejărete; VIII. Păduri de şleau de camp; IX. Cerete, gârniţete, amestecuri
de cer şi gârniţă; X. Stejărete de stejar brumăriu; XI. Stejărete de stejar pufos; XII.
Zăvoaie, plopişuri.
Deosebirea tipurilor de pătură vie s-a făcut pe baza compoziţiei floristice
specifice şi a ecologiei elementelor componente, ţinându-se seama şi de criteriul
dominaţiei speciilor, acestea fiind de o deosebită importanţă practică pentru orientarea în
teren cât şi în ce priveşte condiţiile regenerării naturale.
Denumirea tipurilor s-a făcut după numele uneia sau 2-3 specii caracteristice,
alese îndeosebi din acelea care pot fi dominante sau abundente în asociaţia respectivă.
Compoziţia floristică nu este prezentată în întregime, ci numai prin speciile
caracteristice şi prin însoţitoarele frecvente sau facultative. S-au înţeles prin
caracteristice acele specii cu frecvenţă maximă, a căror prezenţă în pătura vie dintr-o
anumită staţiune, determină alcătuirea floristică specifică tipului respective. Totodată,
speciile caracteristice sunt adesea dominantele obişnuite din pătura vie.
Unele specii pot fi carcatristice pentru mai multe tipuri de pătură vie, însă în alte
combinaţii specifice şi cu alte însoţitoare.
Însoţitoarele frecvente participă cu o frecvenţă de 20-50 % raportată la numărul
total al ridicărilor, iar speciile cu o frecvenţă mai mică s-au luat în considerare ca
însoţitoare facultative sau ca indictoare diferenţiale, în măsura în care prezintă vreo
valoare indicatoare în staţiunile respective.

226
227

I. MOLIDIŞURI
Cheile pentru determinarea tipurilor de pătură vie

1a În pătura vie domină Vaccinium myrtillus sau Vaccinum vitis-idaea Tip 6


1b În pătura vie domină specii de muşchi în strat gros şi continuu 2
1c Pătura vie astfel constituită 3
2a Domină Polytrichum commune sau specii de Sphagnum, adesea împreună cu specii de Tip 7
Vaccinium
2b Domină alte specii de muşchi ca: Hylocomium splendens, Rhytidiadelphus triquetrum, Tip 5
Pleurozium schreberii, etc
3a Domină Oxalis acetosella 4
3b Domină alte specii sau pătura vie fără dominante 6
4a Alături de Oxalis se află Vaccinium martillus ± abundentă şi bine dezvoltată Tip 6
4b Oxalis vegetează pe un strat gros şi contiuu de muşchi Tip
4c Oxalis vegetează direct pe sol sau pe un strat de muşchi subţire şi întrerupt 5
5a În pătura vie, pe lângă Oxalis se mai află (unori răzleţe) Soldanella montana, Homogyne
Tip 3
alpine, Saxifraga cuneifolia, Luzula silvatica, Majanthemum bifolium sau parte din acestea
5b În pătura vie, pe lângă Oxalis se mai află diferite specii slab acidifile sau subneutrofile ca
Athyrium filix femina, Dentaria glandulosa, Pulmonaria rubra, Garanium robertianum,
Tip 1
Mercurialis perennis
6a Domină Luzula silvatica Tip 4
6b Domină Luzula albia sau Calamagrostis arundiancea sau pătura vie constituită în majoritate
7
din aceste specii
6c Pătura vie astfel constituită 8
7a Pătura vie constituită din Luzula albida sau Calamagrostis arundiancea, sau ambele, pe lângă
Tip 2
care mai pot apare şi specii acidofile
7b Domină Calamagrostis arundiancea, pe lângă care se gasesc specii slab acidofile sau
subneutrofile, precum şi specii de mull (Dentaria glandulosa, Rannunculus carpatica, Tip 1
Mercurialis perennis, etc
8a Domină Athyrium filix-famina (singură sau împreună cu Dryopteris filix-mas) sau patrura vie
fără dominanţe şi constituită în cea mai mare parte din specii de mull (local chiar dominante),
Tip 1
de obicei însoţite de Oxalis acetosella.
8b Pătura vie astfel constituită 9
9a În pătura vie, de regulă fără dominanţe, se află Saxifraga cuneifolia, Pirola uniflora,
Tip 3
Polystichum lonchytis, Coralorrhiza trifida sau parte din acestea
9b În pătura vie, fără dominanţe, se află, Vaccinium myrtillus unori abundentă, însoţită de specii
Tip 6
acidofile şi adesea de Oxalis acetostella
9c În pătura vie, domină sau sunt abundente Dedchampsia flexuosa, Homogyne alpine,
Soldanella montana, Melamprrum silvaticum sau Hieracium transsilvanicum Tip 3
Tip 1. OXASALIS – DENTARIA
a. Caracteristice
Oxalis acetosella
Dentaria glandulosa
Pulmonaria rubra
Epilobium montanum
Athyrium filix-feminia
Dryopteris filix-mas
b. Însoţitoare facultative
227
228
Campanula abietina Symphytum cordatum
Mercurialis perennis Lamium galeobdolon
Geranium robertianum Mycelis muralis
Hieracium transsilvanicum Salvia glutinosa
Sexifraga cuneifolia Stellaria nemorum
Ranunculus carpaticum Asperula odorata
Tip 2. CALAMAGROSTIS - LUZULA
a. Caracteristice
Calamagrostis arundinacea
Luzula albida
b. Însoţitoare facultative
Poa nemoralis
Hieracium treanssilvanicum
Melampyrum silvaticum
Majanthemum bifolium

Tip 3. OXASALIS – SOLDANELLA


a. Caracteristice
Oxalis acetosella
Soldanella montana
Homgyne alpine
Dryopteris spinulosa
b. Însoţitoare facultative
Campanula abistina Melampyrum silvaticum
Hieracium transilvanicum Saxifraga cuneifolia
Luzula maxima Pirola uniflora
Luzula albida Pleurozium schrebori
Majanthemum bifolium Rhytidiadelphus triquetrum
Tip 4. LUZULA SILVATICA
a. Caracteristice
Luzula silvatica
b. Însoţitoare facultative
Majanthemum bifolium
Vaccinium myrtillus
Soldanella montana
Homgyne alpine, etc
Tip 5. HYLOCOMIUM
a. Caracteristice
Hylocomium splendens Pleurozium schreberi
Hylocomium loreum Rhytidiadelphus triquetrum
b. Însoţitoare facultative
Oxalis acetosella Vaccinium myrtillus
Ptilium cristacastransis Dryopteris spinulosa
Polytrichum commune Eurynchium striatum
Tip 6.VACCINUM
a. Caracteristice
Vaccinium myrtillus
Vaccinum vitis-ideea
b. Însoţitoare frecvente
Oxalis acetosella Pleurozium schreberi
Deschampsia flexuosa
228
229
Hylocomium splendens Luzula albida
Rhytidiadelphus triquetrum Luzula silvatica

Tip 7. POLYTRICHUM COMUNE


a. Carateristice
Polytrichum commune Sphagnum girgensohnii
Sphagnum acutifolim Sphagnum squarrosum
Sphagnum cymbifolium Mastygobryum trilobatum
b. Însoţitoare frecvente
Vaccinium myrtillus
Sphagnum medium
Hylocomium splendens

II. PĂDURI DE AMESTEC DE RĂŞINOASE ŞI BRĂDETE PURE

Tip 1. ASPERULA - OXALIS


a. Carateristice
Asperula odorata Pirola secunda
Oxalis acetosella Dentaria glandulosa
Rubus hirtus
b. Însoţitoare frecvente
Athyrium filix-feminina Sanicula europaea
Geranium robertianum Mycelis muralis
Pulmonaria ruba Ranunculus carpatica
Salvia glutinosa
Tip 2. LUZULA ALBIDA-HIERACIUM TRANSSILVANICUM
a. Carateristice
Luzula albida
Hieracium transsilvanicum
b. Însoţitoare frecvente
Oxalis acetosella Rhytidiadelphus triquetrum
Majanthemum bifolium Eurynchium atriatum
Drzpteris spinulara Vaccinium myrtillus
Hylocomium splendens Deschampia flexuosa
Tip 3. VACCINIUM
a. Carateristice
Vaccinium myrtillus Rhytidiadelphus triquetrum
Hylocomium splendens Deschampia flexuosa
Pleurozium schreberi
b. Însoţitoare frecvente
Oxalis acetosella
Luzula albida
Hieracium transsilvanicum
c. Însoţitoare facultative
Homogyne alpina
Soldanella montana
Luzula silvatica

229
230
III. PĂDURI DE AMESTEC DE FAG CU RĂŞINOASE ŞI FĂGETE PURE MONTANE
Cheie pentru determinarea tipurilor de pătură vie

1a În pătura vie domină Vaccinium myrtillus sau împreună cu Luzula albida Tip 6
1b În pătura vie domină alte specii sau dominantele lipsesc 2
2a Luzula albida sau Calamagrostis arundinacea sunt dominate sau abundente (uneori pătura vie
este compusă numai din tufe isolate de Luzula albida) Tip 5
2b Festuca altissima este dominantă sau abundentă Tip 4
2c Pătura vie astfel constituită 3
3a Pătura vie formată din puţine specii acidofile; Vaccinium este totodată prezentă, pe lângă care se
vor afla Calamagrostis arundinacea, Deschampsia flexuosa , Luzula albida, Hieracium
transilvanicum sau parte din acestea . Dominantele lipsesc sau unori domină Oxalis acetosella Tip 6
3b Pătura vie formată în majoritate din specii mezotrofe şi eutrofe 4
4a Domină Rubus hirtus Tip 2
4b Domină Symphytum cordatum, Ranunculus carpaticus sau Adenostyles orientalis Tip 3

4c Dominantele pot fi Asperula ordonata, Dentaria glandulosa, Dentaria bulbifera, Isopyrum


thaliotroides, Allium ursinum, Oxalis acetosella sau alte specii, uneori amestecuri din specii fără Tip 1
dominante

Tip 1. ASPERULA – DENTARIA


a. Carateristici
Asperula ordonata Athyrium filix-femina
Oxalis acetosella Dryopteris filix-mas
Dentaria glandurosa Pulmonaria rubra
Dentaria bulbifera Geranium robertianum
b. Însoţitoare frecvente
Rubus hirtus Mycelis muralis
Lamium galeobdolon Actaea spicata
Mercuriallis perennis Symphytum cordatum
Euphorbia amygdaloides Anemone nemorosa
Isopyrum thalictroides
Tip 2. RUBUS HIRTUS
a. Carateristici
Rubus hirtus Actaea spicata
Asperula ordonata Dryopteris filix-mas
Athyrium filix-femina Salvia glutinosa
b. Însoţitoare frecvente
Geranium roberţianum
Senecio fuchsii
Dentaria glandulosa
Oxalis acetosella
Tip 3. SYMPHYTUM CORDATUM
RANUNCULUS CARPATICUS
a. Caracteristice
Symphytum cordatum
Ranunculus carpaticus
Arhyrium filix-femina
Stellaria nemorum
b. Însoţitoare frecvente
Adenostyles orientalis Geranium roberţianum
Isopyrum thalidroides Senecio fuchsia

230
231
Dentaria glandulosa Actaea spicata
Pulmonaria rubra Dentaria bulbifera
Urtica dioica Oxalis acetosella
Rubus hirtus Asperula odorata
Tip 4. FESTUCA ALTISSIMA
a. Caracteristice
Festuca altissima
b. Însoţitoare frecvente
Festuca drymeia Calamagrostis arundinacea
Luzula albida Asperula odorata
Rubus hirtus Dentaria glandulosa

Tip 5. LUZULA- CALAMAGROSTIS


a. Caracteristice
Luzula albida
Calamagrostis arundinacea
b. Însoţitoare facultative
Hieracium transilvanicum Pirola secunda
Festuca silvatica Poa nemoralis
Epilobium monanum Oxalis acetosella
Galium schultessi Vaccinium myrtillus
Rubus hirtus Asperula odorata
Tip 6.VACCINUM
a. Caracteristice
Vaccinium myrtillus Rhytidiadelphus triquetrum
Hylocomium splendens Dicranum scoparium
b. Însoţitoare frecvente
Luzula albida Deschampsia flexuosa
Calamagrostis arundinacea Vaccinium vitis-idaea
c. Însoţitoare facultative
Bruckenthalia spiculifolia Homogyne alpina
Pirola secunda Soldanella montana

IV. PĂDURI DE DEALURI, CU PARTICIPAREA FAGULUI


(făgete de dealuri, şleauri de deal cu fag, goruneto-făgete, etc)
Cheile pentru determinarea tipurilor de pătură vie.

1a În pătura vie se află totdeauna Vaccinium myrtilus, răzleaţă până la dominantă, Luzula albida Tip 6
poate fi de asemenea dominantă
1b Pătura vie fără Vaccinium 2
2a Domină Festuca altisima Tip 4
2b Domină Carex pilosa Tip 2
2c Domină alte specii sau pătura vie fără dominante 3
3a Domină Rubus hirtus Tip 3
3b Domină alte specii sau pătura vie fără dominante 4
4a În pătura vie se află totdeauna Luzula albida dominată sau în pâlcuri răzleţe. Uneori domină
Pterius aquilina. În rest, pătura vie cuprinde puţine alte specii oligotrofe până la mezotrofe. Tip 5
231
232
4b Pătura vie de regulă fără Luzula albida (aceasta poate apare facultative şi local în situaţii de
tranziţie) constituită în majoritate din specii mezotrofe şi eutrofe Tip 1

Tip 1. ASPERULA ASARUM


a. Caracteristice
Asperul ordonata Glechoma hederacea
Asarum europaeum Glechoma hirsuta
Euphorbia amydaloides Mycelis muralis
Pulmonaria officinalis Lathyrus vernus

b. Însoţitoare frecvente
Sanicula europaea Dentaria bulbiform
Geranium robertianum Allium ursinum
Carex silvatica Melica uniflora
Galium schultessi Carex pilosa
Geum urbanum Polygonatum multiflorum
Brachypodium silvaticum Mercurialis perennis
Rubus hirtus Stelaria holostea
Tip 2. CAREX PILOSA
a. Caracteristice
Carex pilosa
b. Însoţitoare frecvente
Asarum europaeum Hedera helix
Euphorbia amygdaloides Lamium galeobdolon
Mercurialis perennis Melica uniflora
Pulmonaria officinalis Asperula odorata
Sanicula europaea
Tip 3. RUBUS HIRTUS
a. Caracteristice
Rubus hirtus
b. Însoţitoare facultative
Asperul ordorata Mycelis muralis
Brachypodium silvaticum Galium schultesii
Melica uniflora Sanicula europaea
Lathyrus vernus Luzula albida
Tip 4. FESTUCA ALTISSIMA
a. Caracteristice
Festuca altissima
b. Însoţitoare facultative
Luzula albida Hieracium treanssilvanicum
Poa nemoralis Stellaria holostea
Calamagrostis arundinacea Melampyrum nemorosum
Genista tinctoria Asperul ordorata
Veronica officinalis Dryopteris filix-mas
Galium schultessi Carex pilosa
Tip 5. LUZULA ALBIDA

232
233
a.Carateristice
Luzula albida
b. Însoţitoare facultative
Calamagrostis arundinacea Veronica officinalis
Festuca silvatica Cytisus nigricans
Pteris aquilina Pirola secunda
Genista tinctoria Galium schultesii
Mycelis muralis Carex pilosa
Lathyrus vernus Asperula ordorata
Tip 6.VACCINUM - LUZULA
a. Caracteristice
Vaccinium myrtillus
Luzula albida
b. Însoţitoare facultative
Deschampia flexuosa Vaccinium vitis-idaea
Calluna vulgaris Brunckentalia spiculifolia
Genista tinctoria Polytrichum juniperinum
Pteris aquilina Dicranum scoparium

V. PĂDURI DE ŞLEAU DE DEAL, FĂRĂ FAG

Tip 1. ASARUM -BRACHIPODIUM


a. Caracteristice
Asarum europaeum Geum urbanum
Brachypodium silvaticum Polygonatum odoratum
Stellaria holostea Gallium schultesii
Melica uniflora Lathyrus niger
Asperula odorata Lathyrus vernus
b. Însoţitoare frecvente
Poa nemoralis Lamium galeobdolon
Dactylic glomerata Euphorbia amygdaloides
Convallaria majalis Dentaria bulbifera
Pulmonaria officinalis Carex pilosa
c. Însoţitoare facultative
Hedera helix Veronica chamadrys
Geranium robertianum Aegopodium podagraria
Sanicula europaea Ranunculus cassubicus
Melampyrum nemorosum Ranunculus auricomus
Tip 2. CAREX PILOSA
a. Caracteristice
Carex pilosa
b. Însoţitoare facultative
Melica uniflora Lathyrus vernus
Stellaria holostea Pulmonaria officinalis
Gallium schultesii Hedera helix, Geum urbanum
Dentaria gladulosa Lamium galeobdolon
Poa nemoralis
Tip 5. LUZULA ALBIDA
a.Carateristice
Luzula albida
Carex montana
233
234
b. Însoţitoare facultative
Poa nemoralis Brachypodium silvaticum
Stellaria holostea Gallium schultesii
Veronica chamadrys Luzula campestris
Hierochloë australis Veronica officinalis

VI. GORUNETE
Cheie pentru determinarea tipurilor de pătură vie

1a În pătura vie domină Vaccinium myrtilus, Calluna vulgaris sau Bruckenthalia spiculifolia, sau
una din acestea este abundentă până la la codominantă, împreună cu Luzula albida Tip 6
1b În pătura vie Luzula albida, Carex montana Deschampsia flexuosa sau Calamagrostis arundinacea;
Vaccinium şi Calluna pot fi prezente însă puţin abundente Tip 8
1c Domină alte specii sau pătura vie fără dominante Tip 2
2a În părura vie domină sau sunt abundente Poa partensis angustif., Carex caryophyllea, Carex
praecox sau Ralunculus constantinopolitanus Tip 7
2b Domină Festuca heterophylla Tip 6
2c Domină alte specii sau pătura vie fără dominante Tip 3
3a În părura vie domină sau sunt abundentă Festuca altisima Tip 5
3b În părura vie domină sau sunt abundente Cytisus hirsutus, Cytisus heuffelii sau Genista tinctoria Tip 4
3c Pătura vie astfel constituită Tip 4
4a Domină Carex pilosa Tip 3
4b Domină sau este abundentă Melica uniflora Tip 2
4c Pătura vie astfel constituită Tip 6
5a În părura vie domină sau sunt abundente una din speciile Stellaria holostea, Asperula odorata,
Asarum europaeum, Lamium galeobdolon, Sanicula europaea, Dactylis glomerata, Brachypodium
silvaticum, Lithospermum purpurea-coeruleum, Polygonatum latifolium Tip1
5b Pătura vie astfel constituită Tip 6
6a Domină Poa nemoralis Tip 7
6b Domină Festuca rubra sau Carex brizoides Tip
6c Pătura vie fără dominanţe Tip 8
7a Pe lângă Poa nemoralis se mai află Stellaria holostea, Dactylis glomerata, Melica nutans sau parte
din acestea Tip 1
7b Pe lângă Poa nemoralis se mai află Luzula albida, Cytisus nigricans, Genista tinctoria, Tip 8
Calamagrostis arundinacea sau cel puţin una din acestea
7c Pe lângă Poa nemoralis se mai află Carex praecox, Carex caryophyllea sau Poa pratensis Tip 7
angustifolia
8a În pătura vie se află: Asarum europaeum, Geum urbanum, Lathyrus vernus, Asperula odorata,
Pulmonaria officinalis, Lamium galeobdolon sau parte din acestea. Lipsesc acidifilele şi eurifitele Tip 1
8b În pătura vie se află totdeauna eurifitele: Carex caryphylea, Carex praecox, Poa partensis
angustifolia uneori pe lângă speciile de la 8 a Tip 7
8c În pătura vie se află totdeauna Luzula albida, Deschampia flexuosa sau Cytisus nigricans Tip 8

Tip 1. ASARUM - STELLARIA


a. Caracteristice
Asarum europaeum Genum urbanum
Dactylis glomerata Mycelis naturalis
Stellaria holostea Asperula odorata
234
235
Lathyrus vernus
b. Însoţitoare frecvente
Poa nemoralis Pulmonaria officinalis
Galium schultesii Polygonatum latifolium
Lathyrus niger Euphorbia amygdaloides
Lamium galeobdolon
c. Însoţitoare facultative
Dentaria bulbifera Milium effusum
Brachyodium silvaticum Lapsana communia
Convallaria majalis Senicula europaea

Tip 2. MELICA UNIFLORA


a. Caracteristice
Melica uniflora
b. Însoţitoare frecvente
Carex pilosa
c. Însoţitoare facultative
Poa nemoralis Glechoma hirsuta
Galium schultesii Luzula albida
Pulmonaria officinalis Lithospermum purpureocoeruleum
TIP 3. CAREX PILOSA
a. Caracteristice
Carex pilosa
b. Însoţitoare facultative
Poa nemoralis Carex silvatica
Lathyrus vernus Mycelis muralis
Sanicula europaea Asperula odorata
Galium schultesii ş.a
Tip 4. CYTISUS - GENISTA
a. Caracteristice
Cytisus hirsutus
Cytisus heuffelii (regională)
Genista tinctoria
b. Însoţitoare frecvente
Poa nemoralis Lathyrus vernus
Cytisus nigricans Veronica officinalis
Luzula albida Veronica chamadrys
Dactylis glonerata Melampyrum nemorosum
Festuca heterophylla Galium pseudoaristatum
Fragaria viridis
Tip 5. FESTUCA ALTISSIMA
a. Caracteristice
Festuca altissima
b. Însoţitoare frecvente
Poa nemoralis Scrophularia nodosa
Luzula albida Genista tinctoria
Carex pilosa Galium schultesii
Veronica officinalis Asperula odorata
Mycelis muralis
Tip 6. FESTUCA HETEROPHYLLA

235
236
a. Caracteristice
Festuca heterophylla
b. Însoţitoare frecvente
Poa nemoralis Genista tinctoria
Luzula albida Cytisus nigricans
Veronica officinalis
c. Însoţitoare facultative
Galium pseudoristatum
Melampyrum nemorosum
Sillene nutans

Tip 7. POA PRATENSIS – CAREX CARYOPHYLLEA


a. Caracteristice
Poa pratensis var. angustifolia
Carex caryophyllea
b. Însoţitoare frecvente
Veronica chamaedrys Brachyodium silvaticum
Dactylis glomerata Carex praecox
Calamagrostris epigeios
c. Însoţitoare facultative
Luzula campestris Lychnis coronaria
Carex michelii Geum urbanum
Carex tomentosa Polygonatum latifoloum
Festuca heterophylla Ranunculus constantinopolitanus
Scrophularia nodosa
Tip 8. LUZULA ALBIDA
a. Caracteristice
Luzula albida Genista tinctoria
Poa nemoralis Veronica officinalis
Cytisus nigricans
b. Însoţitoare facultative
Deschampsia flexuocsa Calamagrostis arundinacea
Melampyrum nemorosum Hiteracium transilvanicum
Lathyrus niger Vaccinium myrtillus
Galium schultesii
Tip 9. VACCINUM - CALLUNA
a. Caracteristice
Vaccinium myrtillus Polytrichum juniperum
Luzula albida Calluna vulgaris
b. Însoţitoare frecvente
Deschampsia flexuocsa
Veronica officinalis
Cytisus nigricans
Genista sagitallis
c. Însoţitoare facultative
Bruckenthalia spiculifolia
VII.STEJARETE
Tip1 – BRACHYPODIUM – GEUM – PULMONARIA
a. Caracteristice
Brachyodium silvaticum

236
237
Geum urbanum
Pulmonaria officinalis
b. Însoţitoare frecvente
Asperula odorata Polygonatum multiflorum
Arum maculatum Lathyrus vernus
Asarum europaeum Euphorbia amygdaloides
Glechoma hederacea Ranunculus auricomus
Mycelis muralis Alliaria officinalis
Lapsana communis

c. Însoţitoare facultative
Galium schultesii Aegopodium podagraris
Sanicula europaea Lysimachis numularia
Tip 2. POA PORTENSIS
a. Caracteristice
Poa portensis var.angustifolia
b. Însoţitoare frecvente
Lysimachia nummularia Carex praecox
Ranunculus auricomus Veronica officinalis
Veronica chamaedrys Rumex conglomeratus
c. Însoţitoare facultative
Ranunculus
constantinopolitanus
Tip 3. RUBUS CAESIUS-AEGOPODIUM
a. Caracteristice
Rubus caesius Solanum dulcamara
Aegopodium podagraria Geranium phaeum
Gallium aparine Cynanchum vincentoxicum
Eucatorium cannabinum Festuca gigantea
b. Însoţitoare frecvente
Genum urbanum Allaria officinalis
Pulmonaria officinalis Anemone nemorosa
Glechoma hederacea Paris quadrifolia
Urtica doica Salvia glutinosa
Lysimachis numularia Impatiens nolitangere
Brachyodium silvaticum Cuccubalus baccifer
Polygonatum latifolium Physalis alkekengi
Circaea lutetina Carex pilosa
Tip 4. CAREX BRIZOIDES-AGROSTIS ALBA
a. Caracteristice
Carex brizoides Agrostis tenuis
Agrostis alba Juncus effusus
b. Însoţitoare frecvente
Lysimachis numularia Descampsia caespitosa
Holcus mollis Polygonatum hydropiper
Lysimachis vulgaria Carex riparia
Tip 5. CAREXRIPAIA-IRIS PSEUDARUS
a. Caracteristice
Carex riparia

237
238
Carex vulpina
Iris pseudocorus
Juncus effusus
b. Însoţitoare facultative
Polygonatum hydropiper
Deschampsia caespitosa

VII. PĂDURI DE ŞLEAU SE CÂMP


(inclusiv cero-şleauri şi şlauri de luncă de câmpie)

Flora din pătura vie a şleurilor este în general constituită dintr-un amestec de specii caracterizat
prin participarea constantă, a eutrofelor şi megatrofelor, mezofite şi mezohigrofite, în cea mai mare
parte specii de mull cu numeroase variante şi faciesuri. Acest complex se poate considera ca alcătuind
un singur tip cu caracter polimorf (tip Arum-Pulmonaria). Într-adevăr, încercarea de a deosebi tipuri
distincte prezintă mari dificultăţi şi ar duce la crearea unor unităţi prea puţin diferenţiate şi fără valoare
practică. Variantele şi faciesurile, caracterizate prin anumite grupe de specii diferenţiate, sunt
determinate în primul rând de condiţiile variate de umiditate. Astfel, şleaurile tipice de câmpie vin
deseori în contact cu şleaurile de luncă şi cu cero-şleaurile, ceea ce determină numeroase situaţii de
tranziţie şi amestecuri între diferitele elemente. Aceste situaţii sunt adesea determintate şi de micile
variaţii de relief în cadrul şleaurilor tipice.

Tip 1. ARUM PULMONARIA


a. Caracteristice
Arum maculatum Glechoma hederacea
Pulmonaria officinalis Geranium rebertianun
Euphorbia amygdaloides Viola silvestris
Dentaria bulbifera Brachyodium silvaticum
Geum urbanum Isopyrum thalictroides
Glechoma hirsuta Anemone ranunculoides
b Însoţitoare frecvente
Allium ursinum Anemone nemorosa
Asperula odorata Galium schutesii
Melica uniflora Mercurialis perennis
Asperula taurina Carex silvatica

IX. CERETE, GÂRNIŢETE, AMESTECURI DE CER ŞI GÂRNIŢĂ


Cheile pentru determinarea tipurilor de pătură vie.
1a În pătura vie domină sau sunt abundente una sau două specii de Carex, sau Poa pratensis var.
angustifolis, sau Calamagrostis epigeios Tip 1
1b Domină alte specii sau pătura vie fără dominanţe 2
2a Domină Luzula albida 3
2b Domină Poa nemoralis 3
2c Domină alte specii sau pătura vie fără dominante 4
3a Alăluri de Poa nomoralis se mai află o specie de Carex (de obicei C.contigua sau C.divulsa) Tip 1
3b Alăluri de Poa nomoralis se mai află Genista tictoria sau Cytisus nigricana, sau ambele Tip 4
3c Alăluri de Poa nomoralis se mai află Luzula albida
4a Domină sau sunt abundente Genista tinctoria sau Cytisus nigricans Tip 4
238
239
4b Domină Festuca valesiaca sau Festuca pseudovine Tip 3
4c Domină alte specii sau pătura vie fără dominanţe 5
5a Domină sau este abundentă Agrostis alba 6
5b Domină Lithospermum purpurea- aceruleum sau Vinca harbacea
5c Pătura vie astfel constituită 7
6a Alături de Agrostis alba se mai află Molinia coerules, Deschamsia caespitosa sau Juncus effusus Tip 5
6b Alături de Agrostis alba se mai află alte specii; cele de mai sus lipsesc Tip 1
7a Domină Glechoma hirsuta Tip 2
7b Pătura vie fără dominanţe 8
8a În pătura vie se află Poa nemoralis, Genista tinctoria, Cytisus nigaricans Tip 4

8b În pătura vie se află Galium schultesii, Geum urbanum, Lathyrus vernus sau parte din acestea 9
8c În pătura vie lipsesc speciile de la 8 a şi 8 b în schimb este prezentă o specie de Carex Tip 1
9a Pe lângă speciile de la 8 b se mai află şi o specie de Carex. Tranziţii între tipul 1 şi 2 Tip 1
9b În pătura vie nu se află specii de Carex Tip 2

Tip 1. CAREX POA PRATENSIS


a. Caracteristice
Carex precox Carex contiqua
Carex caryophylles Carex divulsa
Carex tomentosa Poa pratensis var. angust
Carex michelli
b Însoţitoare frecvente
Calamagrostis epigeios Lysimachis numularia
Glechosa hirsuta Dectylis glomerata
Veronica chamaedrys Fragaria viridis
Potentilla argentea Rumex congelomeratus
Lychnis coronaria Poa nemoralis
Centaurium umbellatum Festuca pseudovina
Tip 2. CAREX POA PRATENSIS
a. Caracteristice
Glechoma hirsuta Galium schutesii
Geum urbanum Lathyrus vernus
b Însoţitoare frecvente
Fragaria viridis Poa nemoralis
Lychnis coronaria Potentilla argentea
Lysimachia numularia Poa protensis var. angustif
Tip 3 . FESTUCA PSEUDOVINA
a. Caracteristice
Festuca pseudovina
Festuca valesiaca
b Însoţitoare frecvente
Fragaria viridis Teuorium chamaedrys
Peucedanum alsaticum Calamagrostis epigeios
Potentilla alba Phlomis tuberosus
Potentilla argentea
Tip 4 . GENISTA TINCTORIA-
POA NEMORALIS
a.Caracteristice
Genista tinctoria
Poa nemoralis
Cytisus nigricans
239
240
b Însoţitoare frecvente
Satureja vulgaris Dactylis glomerata
Melampyrum nemorosum Carex contgua
Lepsana communis Gallium pseudoaristatum

Tip 5 . AGROSTIS ALBA


a.Caracteristice
Agrostis alba
b Însoţitoare frecvente
Lysimachis numularia Holcus mollis
Calamagrostis epigeios Veronica officinalis
Descampsia caespitosa Molina coerulea
Juncus effusus

X. STEJĂRETE DE STEJAR BRUMARIU

Pătura vie din stejăretele de stejar brumăriu prezintă în general un carcater complex şi
neomogen, consitenţa adesea redusă a arboretelor avînd ca urmare pătrunderea a numeroase elemente
heliofile, extrasilvatice, din vegetaţia caracteristică silvo-stepei şi stepei. Rezultă astfel o multime de
faciesuri ale păturii vii care se pot succeda în mozaic pe suprafeţe relativ mici şi care cu greu se pot
încadra în tipuri distincte.
Majoritatea speciilor ce compun pătura vie a acestor păduri sunt elemente eutrofe,
xero-mezofite sau xerofite şi unele din acestea sunt specifice solurilor din seria cernoziomurilor.
În cele ce urmează vom arăta speciile obişnuite ale stejăretelor de stejar brumăriu, prezentând
apoi acele elemente care dau indicaţii diferenţiate, edafice, cu caracter local.

Specii frecvente
Achilea neilreichii Inula salicina
Althaea cannabina Koeleris pyramidata
Asperagus tenufolius Lithospermum
Astragalus glycyphyllos purpureecoeruleum
Berteros incena Melica ciliate
Betonica officinalis Muscari comosum
Carex contigns Nepeta cantaria
Dectylis glomerata Origanum vulgares
Digitalis lanata Peucedanum alsaticum
Festuca valesiaca Pnlomia tuberosus
Festuca pseudovina Poa pratensis
Filipendula hexapetala Potentilla argantea
Fragaria viridis Polygonatum latifoliu
Geum urbanum Teucrium chamaedrys
Glechoma hirsuta Todylium maximum
Insula germanica Turritis glabra

Grupe ecologice: 1, 2, 6, 7, 11

Indicaţii generale
240
241

Cernoziomuri diverse levigate şi textual degradate, cernoziomuri degradate podzolice sau soluri
cernozimice ciocolatii şi castanii, cu troficitate ridicată sau foarte ridicată sau foarte ridictă
(V=75-95%), slab acid până la neutru (pH=5,8-7,0), profunde bogate în humus (5-8,5% în Al.), cu
orizontul superior în general bine structurat glomerular, afânat sau ± îndesat, în profunzime totdeauna
mai îndesate, compacte, cu structură grosolană şi degradată, uscat-reavăne până la reavăne.

Indicatoare diferenţiate

a. Lithosperum purpureo-coeruleum dominantă sau abundentă, indică structurare foarte bună în


orizontul A, aşezarea putând fi relativ îndesată.
b. Polygonatum latifolium abundentă, indică de asemenea sol foarte bine structurat în
orizontul A, şi în afară de aceeasta, foarte afânat, în special în primii 10 cm favorabil regenerării
naturale.
c. Poa pratensis şi Dactylis glomerurata indică cernoziomuri degradate podzolite (cu netă
nuanţă cenuşie pe fondul brun-negru), cu aşezare relativ îndesată. În acelaşi timp, dominanţa acestor
ierburi mai arată o deosebită bogăţie de humus (7,5-8,5%) în orizontul A 1. Înţelenirea produsă de Poa
pratensis stânjeneşte regenerarea naturală.
d. Berteroa incana şi Tordylium maximum abundente, indică soluri cu un orizont A foarte
dezvoltat (70-90 cm), bogat în humus, uşor, neîndesat, proprii pentru regenerarea naturală. Arboretele
de productivitate superioară.
e. Festuca pseudovina şi Festuca valesiaca arată compactitate şi înţelenire continuă, superficială,
adesea puternică. Staţiuni improprii regenerării naturale.
f. Centarium umbellatum, Lychnis coronaria, Veronica spicata, Veronica orhideea, Potentilla
argentea, Stachys germanica, Potentilla recta, Koeleria pyramidata, indică de asemenea compactitate în
orizontul superior, fără înţelenire.
g. Senicula europaea, Asperula odorata apar relativ rar în ochiurile de sivo-stepă intrazonale din
podişul central al Moldovei, în condiţii locale de umiditate mult mai ridicată, pe soluri reavăn-jilave şi
cu formaţie de mull.
h. Speciile: Melica ciliata, Dictamus album, Thalictrum minus, Rachium rubrum, Salvia
sethiopis, Trinis litaipelii intervin pe cernoziomuri slab degradate sau cernoziomuri castanii şi ciocolatii
şi se întâlnesc la marginea stepei sau în stepă. Echium rubrum şi Melica ciliata apar şi în podişul central
al Moldovei, pe rendzine degradate formate pe substrate calcaroase.
i. Speciile: Syrenia cana, Iris pumila, Gypsophila paniculata, Silene otites, Tragopoge flocosus,
Dianthus polymorphus, Helychrisum aenarium indică substrat de nisipuri.

XI. STEJĂRETE DE STEJAR PUFOS

De asemenea, ca şi la formaţia precedentă, pătura vie din stejăretele de stejar pufos reprezintă
amestecuri complexe şi neomogene, în care intră numeroase elemente heliofile. Compoziţia floristică
se caracterizează prin participarea remarcabilă a elementelor xerofite şi mezoxerofite, eutrofe sau
megatrofe.
Specii frecvente

Achilles neilreichii Chrysipogon gryllus


Atheea cannabins Centarium umbellatum
Andropogon ischaerum Cerinthe minor
Artenisia austrisca Digitalis lanata
Asperula cynanchica Dorycnium herbaceum
241
242
Echium altissimum Melica ciliate
Echium rubrum Nepeta cataria
Filipendula hexapetale Phlomis pungens
Festuca pseudovina Poa potensis
Festuca valesiaca Reseda lutea
Festuca sulcata Stachys germanica
Fragaria viridis Stachys recta
Inula ensifolia Salvia aethiopis
Koeleria pyramidata Silene otites
Linaria dalmatica Teucrium chamaedrys
Dinaria genistifolia Teucrium polium
Lithospermum Trinia Kitaibelii
purpurea-coerulem Turritis glabra
Lychnis coronaries Xeranthemum annuum
Marrubium praecox

Grupe ecologice: 1, 2, 6

Indicaţii generale

Solurile cu troficitate ridicată sau foarte ridicată pe tot profilul, naturale, mai rar foarte slab
acide, uscate până la uscat-reavăne, de tipurile cernoziom tipic sau slab levigat, cernoziom castaniu sau
ciocolatiu, preudorendzină sau rendzină, în zona forestieră din regiunea de dealuri totdeauna pe
substrate de roci calcaroase, adesea schelete sau scheleto-pietroase.

Indicatoare diferenţiate

a. Speciile: Dactylis glomerata, Glechoma hirsuta, Geum urbanum, Berteroa incana, Tordylium
maximum şi Solanum dulcamara, abundente, indică o structură bună şi afânare deosebită a orizontului
superior, realizată deseori numai local, datorită caracterului litierei (de ex. pe sub tufele de Crataegus);
aşadar microstaţiuni favorabile regenerării naturale.
b. Poa pratensis Satureja vulgaris, Carex contigua indică soluri cu un orizont superior mai sărac
în humus şi mai îndesat.
c. Speciile: Cytisus leucotrichus, Canidum salifolium, Bupleurum falcatum, Astrnhulus
monospssulanum, se întâlnesc în zona forestieră, pe soluri scheletice sau scheleto-pietroase, pe calcare.
d. Dorycnium herbaceum se întâlneşte cu deosebire pe coaste puternic înclinate supuse
eroziunii.

XII. ZĂVOAIE PLOPIŞURI

Pătura vie din zăvoaie si plopişuri este alcătuită mai ales din specii higrofite, în amestec cu
mezohigrofite. Numărul relativ mic de cercetări în aceaste formaţii nu ne îngăduie încă a deosebi tipuri.

Specii frecvente

Bidens cernuus Lysimachis numularia


Bidens tripartitus Lysimachis vulgaris
Carex acutiformis Menta aquatica
242
243
Carex riparia Phragmites communis
Carex vulpina Polygomum hydropiper
Eucatorium cannabinum Rubus caesius
Galium aparine Scutallaria galericulata
Glycyrrhiza echinata Stachys palustris
Lycopus europaeus Solanum dulcamara
Lycopus exaltatus Symphytum officinalie

Grupa ecologică: 5

De cele mai multe ori Rubus caesius domină sau este foarte abundentă.

Indicaţii generale

Solurile aluviale, crude şi divers evoluate adesea cu fenomene de lăcovişte, obişnuit cu orizont
de gleizare la baza profilului, umede până la ude, temporar supuse inundaţiilor.

Indicatoare diferenţiate

Speciile: Dactylis glomerata, Geum urbanum, Pulmonaria officinalis, Mycelis muralis, indică
soluri cu inundaţii mai rar şi de durată mai scurtă (de obicei peste 5 hidrograde), din locurile mai
ridicate (lunci înalte).
Speciile: Phragmites communis (abundenţă), Bidens tripartitus, Bidens cernuus, Polygonum
hydropiper, Mentha aquatica, Iris pseudacorus, Carex vulpis, Carex riparis, Carex acutiformis se
întâlnesc în locurile joase, cu inundaţii mai frecvente şi de durată mai lungă (sub 5 hidrograde).

243
244

Anexa nr. 8
la instructiuni

TIPURILE DE STAŢIUNI FORESTIERE

Sistematica din îndrumar - 1972 Lucrarea “Staţiuni forestiere”1977


1. ETAJUL SUBALPIN (F Sa)
1.1.1.0. Subalpin de stâncărie neproductivă
Montan presubalpin de
Subalpin de stâncărie şi eroziune 153+)
1.1.2.0. molidişuri <Pi, de stâncărie şi
excesivă, III 23/2.1.2.0.
eroziune excesivă.
Montan presubalpin de
152
1.2.0.0. Subalpin rendzinic, III molidişuri Pi, rendzinic edafic
22/2.2.1.0.
mic.
Montan presubalpin de
148
1.3.1.0. Subalpin scheletic turbos, III molidişuri Pi, turboscheletic cu
19/-
Vaccinium Polytrichum
Montan presubalpin de
146
1.3.2.0. Subalpin podzolic, III molidişuri Pi, podzolic cu
18/2.3.1.1.
humus şi Vaccinium.
Montan presubalpin de
144
1.3.3.0. Subalpin brun acid cu moder, III molidişuri Pi, brun podzolic cu
17/-
Oxalis Soldanella.
Montan presubalpin de
152
1.4.1.0. Subalpin oligoturbos-mlăştinos, III molidişuri <Pi, turbomlăştinos
21/2.5.1.0.
cu Sphagnum.
Montan presubalpin de
Subalpin oligotrofic-semimlăştinos, 150 molidişuri Pi, podzolic-
1.4.2.0.
III 20/2.5.2.0. cripropozolic, semimlăştinos,
cu Polytrichum.
154 Montan presubalpin de
1.5.1.0. Subalpin de culoare de avalanşe, III
24/- molidişuri, culoare de avalanşe
2. ETAJUL MONTAN DE MOLIDIŞURI (FM3)
Montan de molidişuri stâncărie
2.1.1.0.
neproductivă
Montan de molidişuri stâncărie şi 143 Montan de molidişuri <Pi,
2.1.2.0.
eroziune excesivă 16/2.1.2.0. stâncărie şi eroziune.

244
245
142 Montan de molidişuri Pi,
2.2.1.0. Montan de molidişuri rendzinic, III
15/2.2.1.0. rendzinic edafic mic, scheletic.
Montan de molidişuri Pm (s),
141
2.2.2.0. Montan de molidişuri rendzinic, III rendzinic edafic mijlociu, cu
14/2.2.2.0.
Oxalis-Dentaria.
Montan de molidişuri Pi,
131 podzolic cu humus brut, edafic
2.3.1.1. Montan de molidişuri podzolic, III
8/2.3.1.1. submijlociu şi mic, cu
Vacinium.
2.3.1.2. Montan de molidişuri podzolic, II
Montan de molidişuri Pi,
Montan de molidişuri scheletic- 129 podzolic-cripto-podzolic,
2.3.2.1.
acid, III 5/2.3.2.1. edafic mic, cu Calamagrostis-
Luzula.
Montan de molidişuri Pm, brun
Montan de molidişuri acid cu 127
2.3.2.2. podzolic-podzol brun edafic
moder, II 4/2.3.2.2.
mijlociu, cu Luzula silvatica.
Montan de molidişuri Pi, brun
Montan de molidişuri brun cu mull, 125
2.3.3.1. acid edafic mic cu Oxalis-
III 3/2.3.3.1.
Dentaria ± acidofile.
Montan de molidişuri Pm, brun
Montan de molidişuri brun cu mull, 124
2.3.3.2. acid edafic submijlociu cu
II 2/2.3.3.2.
Oxalis-Dentaria ± acidofile.
Montan de molidişuri Ps, brun
Montan de molidişuri brun cu mull, 121 acid şi andosol edafic mare şi
2.3.3.3.
I 1/2.3.3.3. mijlociu, cu Oxalis-Dentaria ±
acidofile.
Montan de molidişuri Pm/i, văi
Montan de molidişuri în “V” 133
2.4.0.0. înguste în “V” podzolic edafic
podzolic, III 9/2.4.0.0.
mic.
Montan de molidişuri Pi,
Montan de molidişuri oligoturbos- 139
2.5.1.0. turbogleic şi turbărie cu
mlăştinos, III 13/2.5.1.0.
Sphagnum.
Montan de molidişuri Pi,
Montan de molidişuri slab 137 semimlăstinos-freatic, slab
2.5.2.0.
oligoturbos-mlăştinos, III 12/2.5.2.0. turbos, cu Polytrichum
Sphagnum.
Montan de molidişuri Pm, brun
Montan de molidişuri 135 podzolic cripto-podzolic,
2.5.3.0.
semimlăştinos, II 11/2.5.3.0. excesiv umezit freatic, cu
Polytrichum dominant.
Montan de molidişuri Ps, brun-
Montan de molidişuri brun cu 134
2.5.4.0. brun acid edafic mare, cu
drenaj imperfect, I 10/2.5.4.0.
drenaj imperfect.
Montan de molidişuri <Pi,
156
2.6.1.0. Montan de molidişuri talveg, III albie majoră cu bolovăniş şi
28/2.6.1.0.
prundiş.
2.6.2.0. Montan de molidişuri aluvial slab 156 Montan de molidişuri Pi,
humifer, III 27/2.6.2.0. aluvial slab humifer, edafic

245
246
mic şi foarte mic.
Montan de molidişuri Pm,
Montan de molidişuri aluvial slab 155
2.6.3.0. aluvial moderat humifer, edafic
humifer, II 26/2.6.3.0.
submijlociu-mijlociu.
Montan de molidişuri Ps, brun
Montan de molidişuri aluvial slab 155 freatic umed gleizat şi
2.6.4.0.
humifer, I 25/2.6.4.0. semigleic, edafic mare în luncă
înaltă.
Montan de molidişuri Pm, brun
130 podzolic-podzol brun edafic
2.3.1.2. Montan de molidişuri podzolic, II
6/- submijlociu-mijlociu, cu
Hylocomium.
Montan de molidişuri Pi,
131
2.3.1.1. Montan de molidişuri podzolic, III podzol edafic mic cu
7/-
Hylocomium ş.a. muşchi verzi.
3. ETAJUL MONTAN DE AMESTECURI (FM2)
Montan de amestecuri stâncărie
3.1.1.0.
neproductivă
Montan de amestecuri stâncărie şi 187 Montan de amestecuri < Pi,
3.1.2.0.
eroziune excesivă 14/3.1.2.0. stâncărie şi eroziune excesivă
186/ Montan de amestecuri Pi,
3.2.1.0. Montan de amestec renzinic, III
3.2.1.0. renzinic edafic mic.
Montan de amestecuri Ps(m),
185
3.2.2.0. Montan de amestec renzinic, II renzinic edafic mijlociu şi
14/3.2.2.0.
mare, cu Asperula-Dentaria.
3.3.1.0. Montan de amestecuri podzolic, I
Montan de amestecuri Pi
182
3.3.1.1. Montan de amestecuri podzolic, III podzolic edafic mic, sau
9/3.3.1.1.
Vaccinium şi alte acidofile.
Montan de amestecuri Pm(i),
180/
3.3.1.2. Montan de amestecuri podzolic, II podzolic edafic submijlociu cu
8/3.3.1.2.
muşchi şi alte acidofile.
Montan de amestecuri Pi, brun
Montan de amestec acid cu moder, 179 podzolic şi criptopodzolic
3.3.2.1.
III 7/3.3.2.1. edafic mic, cu
Luzula±Calamagrostis.
Montan de amestecuri Pm(i),
Montan de amestecuri acid cu 178 brun podzolic şi criptopodzolic
3.3.2.2.
moder, II 6/3.3.2.2. edafic mijlociu, cu
Festuca±Calamagrostis.
Montan de amestecuri Ps şi
Montan de amestec acid cu moder, 176
3.3.2.3. Ps(m), brun podzolic sau
I 5/3.3.2.3.
criptopodzolic edafic mare.
Montan de amestecuri Pi, brun
Montan de amestec brun cu mull, 173
3.3.3.1. edafic mic Asperula-Dentaria ±
III 3/3.3.3.1.
acidofile.
Montan de amestec Pm, brun
Montan de amestecuri brun cu 172
3.3.3.2. edafic mijlociu; cu Asperula-
mull, II 2/3.3.3.2.
Dentaria.
246
247
Montan de amestec Ps, brun
169
3.3.3.3. Montan de amestecuri cu mull, I edafic mare; cu Asperula-
1/3.3.3.3.
Dentaria.
Montan de de molidişuri în “V”
3.4.1.0. extrayonal ]n montan de
amestecuri, III
Montan de amestec puternic 184 Montan de amestecuri puternic
3.5.1.0.
vântuit, brun II/III 11/3.5.1.0. vântuit
Montan de amestec puternic
3.5.2.0.
vântuit, I-II
Montan de amestec oligoturbos-
3.6.1.0.
mlăştinos, III
Montan de amestec slab
3.6.2.0.
oligoturbos-mlăştinos, III
Montan de amestec semimlăştinos,
3.6.3.0.
II
Montan de amestecuri Ps(m),
Montan de amestec brun cu drenaj 174 brun divers, cu drenaj
3.6.4.0.
imperfect, I 4/3.6.4.0. imperfect, edafic mijlociu-
foarte mare.
Montan de amestecuri Pm,
Montan de amestec brun 183 argiloiluvial puternic
3.6.5.0.
pseudogleic, II 10/3.6.5.0. pseudogleizat, edafic
submijlociu-mijlociu.
191 Montan de amestecuri , albie
3.7.1.0. Montan de amestec talveg, III
19/3.7.1.0. majoră.
Montan de amestec aluvial slab 190 Montan de amestecuri Pi,
3.7.2.0.
humifer, III 18/3.7.2.0. aluvial slab humifer.
Montan de amestec aluvial moderat 190 Montan de amestecuri Pm,
3.7.3.0.
humifer, II 17/3.7.3.0. aluvial moderat humifer.
Montan de amestecuri Ps brun
169
3.7.4.0. Montan de amestec brun de luncă, I freatic umed semigleic, în
16/3.7.4.0.
lunca înaltă.
Montan de amestecuri Ps(i),
188
imtens humifer cu izvoare
157/-
laterale.
4. ETAJUL MONTAN – PREMONTAN DE FAGETE (FM1 +FD4)
Montan de făgete stâncărie
4.1.1.0.
neproductivă
Montan-premontan de făgete
Montan de făgete stâncărie şi 214
4.1.2.0. Pi, stâncărie şi eroziune
eroziune exesiva 12/4.1.2.0.
excesiva.
231 Montan-premontan de făgete
4.2.1.0 Montan de făgete renzinic III(II)
11/4.2.1.0 Pi, renzinic edafic mic.
212 Montan-premontan de făgete
4.2.2.0. Montan de făgete renzinic II(I)
10/4.2.2.0. Pm, renzinic edafic mijlociu.
Montan-premontan de făgete
210
4.3.1.1. Montan de făgete podzolic, III Pi, podzolic edafic mic, cu
8/4.3.1.1.
Vaccinium.
247
248
205 Montan-premontan de făgete
4.3.2.1. Montan de făgete brun acid, III
5/4.3.2.1. Pi, brun acid edafic mic.
Montan-premontan de făgete
204
4.3.2.2. Montan de făgete brun acid, II Pm, brun acid cu mull edafic
4/4.3.2.2.
mijlociu.
4.3.2.3. Montan de făgete
4.3.2.4. Montan de făgete
Montan-premontan de făgete
Montan de făgete podzolic 208 Pi, podzolic edafic mic-
4.3.3.1.
argiloiluvial cu Luzula, III 7/4.3.3.1. mijlociu, cu Luzula-
Calamagrostis.
Montan-premontan de făgete
Montan de făgete podzolic 206 Pm, podzolit şi podzolic
4.3.3.2.
argiloiluvial cu Festuca, II 6/4.3.3.2. argiloiluvial edafic mijlociu
cu Festuca.
Montan de făgete podzolit
4.3.3.3.
pseudogleizat cu Carex, II
Montan-premontan de făgete
203
4.4.1.0. Montan de făgete brun III Pi, brun edafic mic, cu
3/4.4.1.0.
Asperula-Dentaria.
4.4.2.0. Montan de făgete brun II 202 Montan-premontan de făgete
2/4.4.2.0. Pm brun edafic mijlociu, cu
Asperula-Dentaria.
4.4.3.0. Montan de făgete brun I 200 Montan-premontan de făgete
1/4.4.3.0. Ps, brun edafic mare, cu
Asperula-Dentaria.
4.5.1.0. Montan de făgete talveg, III 215 Montan-premontan de făgete
16/4.5.1.0. Pi, albie majoră cu
bolovănişuri şi prundişuri.
Montan de făgete aluvial slab 215 Montan-premontan de făgete
4.5.2.0.
humifer, III(II) 15/4.5.2.0. Pm, aluvial slab humifer.
Montan de făgete alluvial moderat 215 Montan-premontan de făgete
4.5.3.0.
humifer II(I) 14/4.5.3.0. Pm, aluvial moderat humifer.
Montan-premontan de făgete
214
4.5.4.0. Montan de făgete, brun de luncă, I Ps, brun gleizat, în luncă
13/4.5.4.0.
înaltă.
Montande făgete de altitudine
Montan de făgete, brun acid, III mare şi de limită Pi- <Pi , brun
211
4.5.5.0. (sinonim cu 4.3.2.1 dar de acid, brun criptopodzolic ş.a.
9/-
altitudine mare sau limitată). edafic predominant mijlociu cu
Oxalis-Dentaria.
5. ETAJUL DELUROS DE GORUNETE, FĂGETE SI GORUNETO-FAGETE (FD3)
Deluros de gorunete stâncărie
5.1.1.1.
neproductivă
Deluros de gorunete stâncărie şi 243 Deluros de gorunete Pi,
5.1.1.2.
eroziune excesivă. 16/5.1.1.2. stâncărie şi eroziune excesivă.
243 Deluros de gorunete Pi,
5.1.2.1. Deluros de gorunete rendzinic, III
15/5.1.2.1. rendzinic edafic mic.
5.1.2.2. Deluros de gorunete rendzinic, II 242 Deluros de gorunete Pm,
248
249
14/5.1.2.2. rendzinic edafic mijlociu.
Deluros de gorunete Pi,
238
5.1.3.1. Deluros de gorunete podzolit, III podzolit edafic mic cu Cytisus-
10/5.1.3.1.
Genista.
Deluros de gorunete Pi,
239 puternic podzolit edafic
5.1.3.1. Deluros de gorunete podzolit, III
11/5.1.3.1. submijlociu şi mic cu Luzula
albida.
Deluros de gorunete Pi,
240
5.1.3.1. Deluros de gorunete podzolit, III podzolit şi podzolic edafic mic
11/5.1.3.1.
cu Vaccinium Calluna.
Deluros de gorunete Pm,
231 podzolit şi podzolic
5.1.3.2. Deluros de gorunete podzolit, II
6/5.1.3.2. argiloiluvial, cu floră de tip
mezofit cu graminee.
Deluros de gorunete Pm,
234 podzolit edafic mijlociu cu
5.1.3.2. Deluros de gorunete podzolit, II
8/5.1.3.2. graminee mezoxerofite ±
Luzula.
Deluros de gorunete Pm,
podzolit puternic pseudogleizat
Deluros de gorunete podzolit, 236
5.1.4.1. edafic mic-submijlociu, cu
pseudogleizat, III 9/5.1.4.1.
Poa pratensis, Carex
caryophillea.
Deluros de gorunete Pm,
Deluros de gorunete podzolit, 232
5.1.4.2. podzolit pseudogleizat cu
pseudogleizat, II 7/5.1.4.2.
Carex pilosa.
229 Deluros de gorunete Pi, brun
5.1.5.1. Deluros de gorunete brun, III
3/5.1.5.1. edafic mic.
Deluros de gorunete Pm, brun
228
5.1.5.2. Deluros de gorunete brun, II slab-mediu podzolit edafic
2/5.1.5.2.
mijlociu.
Deluros de gorunete Ps, brun
226
5.1.5.3. Deluros de gorunete brun, I edafic mare, cu Asarum
2/5.1.5.3.
Stellaria.
Deluros de făgete stâncării
5.2.1.1.
neproductive
Deluros de făgete, stâncărie şi 255 Deluros de făgete < Pi,
5.2.1.2.
eroziune excesivă 11/5.2.1.2. stâncărie şi eroziune excesivă
Deluros de făgete Pi,
254
5.2.2.1. Deluros de făgete rendzinic, III rendzinic edafic mic şi foarte
10/5.2.2.1.
mic.
Deluros de făgete Pm,
254
5.2.2.2. Deluros de făgete rendzinic, II rendzinic edafic mijlociu, cu
9/5.2.2.2.
Asperula Asarum.
Deluros de făgete Pi, diverse
253
5.2.3.1. Deluros de făgete podzolit, III podzolic edafic mic, cu
8/5.2.3.1.
Vacinum-Luzula.
5.2.3.2. Deluros de făgete podzolit, II 249 Deluros de făgete Pm, mediu

249
250
podzolit edafic submijlociu, cu
4/5.2.3.2.
Rubus hirtus.

250
251

Deluros de făgete Pm, diverse


249
5.2.3.2. Deluros de făgete podzolit, II podzolit edafic mijlociu, cu
5/5.2.3.2.
Festuca.
Deluros de făgete Pm,
Deluros de făgete podzolit- 250
5.2.3.3. podzolit- pseudogleizat edafic
pseudogleizat, II 6/5.2.3.3.
mijlociu, cu Carex pilosa
248 Deluros de făgete Pi, brun
5.2.4.1. Deluros de făgete brun, III
3/5.2.4.1. edafic mic.
Deluros de făgete Pm, brun
247
5.2.4.2. Deluros de făgete brun, II edafic mijlociu, cu Asperula
5.2.4.2.
Asarum.
Deluros de făgete Ps, brun
245
5.2.4.3. Deluros de făgete brun, I edafic mare, cu Asperula
1/5.2.4.3.
Asarum.
Deluros de goruneto-făgete talveg, 245 Deluros de gorunete şi făgete
5.2.5.1.
III 20/5.2.5.1. albie majoră.
Deluros de gorunete şi făgete
Deluros de goruneto-făgete alluvial 245
5.2.5.2. Pi(m) aluvial slab humifer în
slab humifer, III(II) 19/5.2.5.2.
luncă joasă.
Deluros de goruneto-făgete
Deluros de goruneto-făgete alluvial 244
5.2.5.3. Pm-s, aluvial moderat humifer,
moderat humifer, II(I) 18/5.2.5.3.
în luncă joasă.
Deluros de gorunete şi făgete
Deluros de goruneto-făgete brun de 244
5.2.5.4. Ps-m, brun gleizat şi semigleic
luncă, I 17/5.2.5.4.
în luncă înaltă.
229 Deluros de gorunete Ps, brun
Idem 5.1.5.3.
4/- acid edafic mare.
230 Deluros de gorunete Pi, brun
Idem 5.1.5.1.
5/- acid edafic mic-submijlociu.
Deluros de gorunete Ps,
242
5.1.2.3. Deluros de gorunete, renzinic, I rendzinic edafic mijlociu şi
13/-
mare.
Deluros de făgete Pm-i,
252 puternic podzolit edafic
Idem 5.2.3.2. (5.2.3.1.)
7/- mijlociu-submjlociu cu Luzula
albida.
6. ETAJUL DELUROS DE CVERCETE (DE GORUN, CER, GARNITA,
AMESTECURI DINTRE ACESTEA) ŞI SLEAURI DE DEAL (FD2)
Deluros de cvercete stâncărie
6.1.1.1.
neproductivă
Deluros de cvercete stâncărie şi 276 Deluros de cvercete stâncărie
6.1.1.2.
eroziune excesivă 12/6.1.1.2. şi eroziune excesivă
Deluros de cvercete (gorun, cer
276
6.1.2.1. Deluros de cvercete rendzinic, III ± stejar pufos), Pi, rendzinic
11/6.1.2.1.
edafic mic.

251
252

Deluros de cvercete (gorun, cer


275
6.1.2.2. Deluros de cvercete rendzinic, II , stejar pufos), Pm, rendzinic
10/6.1.2.2.
edafic mijlociu.
Deluros de cvercete (gorun,
274 cer, gârniţă), Pi, podzolit
6.1.3.1. Deluros de cvercete podzolit, III
8/6.1.3.1. edafic mic cu acidofile
mezoxerofite.
Deluros de cvercete (gorun,
273 cer, gârniţă), Pm, podzolit
6.1.3.2. Deluros de cvercete podzolit, II
7/6.1.3.2. edafic mijlociu cu graminee
mezoxerofite.
Deluros de cvercete (cer,
gârniţă), Pi, puternic podzolit-
Deluros de cvercete podzolit 275
6.1.4.1. pseudogleizat edafic
pseudogleizat, III 9/6.1.4.1.
submijlociu, cu Carex-Poa
pratensis.
Deluros de cvercete (gorun,
Deluros de cvercete podzolit 272
6.1.4.2. cer, gârniţă), Pm, podzolit-
pseudogleizat, II 6/-
pseudogleizat edafic mijlociu.
Deluros de cvercete (gorunete)
Deluros de cvercete podzolit 271 şi şleauri de deal, Ps, podzolit-
6.1.4.3.
pseudogleizat, I 5/6.1.4.3. pseudogleizat edafic mare cu
Carex pilosa.
269 Deluros de cvercete (cer,
6.1.5.1. Deluros de cvercete brun, III
2/6.1.5.1. gârniţă), Pi, brun edafic mic.
6.1.5.2. Deluros de cvercete brun, II
Deluros de cvercete cu şleauri
269
6.1.5.3. Deluros de cvercete brun, I de deal fără fag, Ps/m, brun şi
3/6.1.5.3.
cenuşiu edafic mare.
Deluros de cvercete (cer,
268 gârniţă), Ps, brun ± slab
Idem 6.1.5.3.
1/- podzolit pseudogleizat, edafic
mare.
Deluros de cvercete (gorunete)
271 şi fag, Ps-m, brun – slab -
Idem 6.1.5.3.
4/- mediu podzolit, cenuşiu, edafic
mare, cu Asperula-Asarum.
Deluros de cvercete (gorun,
272 cer, gârniţă), Pm, brun ± slab
Idem 6.1.5.2.
6/- podzolit-pseudogleizat, edafic
mijlociu.
Deluros de făgete de limita
6.2.1.1.
inferioară stâncărie neproductivă
Deluros de făgete de limita
6.2.1.2. inferioară stâncărie şi eroziune
excesivă.

252
253

Deluros de făgete de limita


6.2.2.1.
inferioară, rendzinic, III.
Deluros de făgete de limita
6.2.2.2.
inferioară, rendzinic, II.
Deluros de făgete de limita
6.2.3.1.
inferioară podzolit, III.
Deluros de făgete de limita
6.2.3.2.
inferioară podzolit, II.
Deluros de cvercete cu făgete
Deluros de făgete de limita
284 de limita inferioară, Pm,
6.2.4.1. inferioară podzolit, pseudogleizat
4/6.2.4.1. podzolit- pseudogleizat edafic
II.
mijlociu-mare cu Carex pilosa.
Deluros de făgete de limita
6.2.5.1.
inferioară brun, III.
Deluros de cvercete cu făgete
Deluros de făgete de limita 284 de limita inferioară, Pm, brun
6.2.5.2.
inferioară brun, II. 4/6.2.5.2. edafic mijlociu cu Asperula-
Asarun.
Deluros de cvercete cu făgete
Deluros de făgete de limita 283
6.2.5.3. de limita inferioară, Ps, brun
inferioară brun, I. 4/6.2.5.3.
edafic mare.
Deluros de cvercete şi făgete de
6.2.6.1.
limită inferioară talveg, III.
Deluros de cvercete şi făgete de
277 Deluros de cvercete,Pi,(m),
6.2.6.2. limită inferioară, aluvial, slab
15/6.2.6.2. aluvial slab humifer.
humifer, III (II).
Deluros de cvercete şi făgete de Deluros de cvercete,Pm,(s),
277
6.2.6.3. limită inferioară, aluvial, moderat aluvial molic (intens-moderat)
14/6.2.6.3.
humifer, II (I). humifer.
Deluros de cvercete, Ps, brun
Deluros de cvercete şi făgete de 277
6.2.6.4. semigleic şi gleizat, în luncă
limită inferioară, brun de luncă, I. 13/6.2.6.4.
înaltă.
Deluros de cvercete cu şleau
278 de deal cu carpen, Pm, brun şi
Idem 6.1.5.2.
16+)/- brun podzolit, edafic mare şi
mijlociu.
Deluros de cvercete cu şleau
279 de deal, Pi, humico-
Idem 6.1.2.1.
17+)/- litoxeromorf, edafic
submijlociu - mic.
Deluros de cvercete cu şleau
Idem 6.1.5.1. 280 de deal cu cărpiniţă,Pi (m),
(6.1.5.2.) 18+)/- brun şi humico-litoxeromorf,
edafic mare-mijlociu.

253
254

Deluros de cvercete cu şleau


de deal, Pm, cu frasin
281 caucazian ± carpen, brun şi
Idem 6.1.5.2.
19+)/- brun podzolit şi humico-
litoxeromorf, edafic mijlociu-
submijlociu.
Deluros de cvercete cu
282 goruneto-fasinete Pi, brun şi
Idem 6.1.5.1.
20+)/- humico-litoxeromorf.

Deluros de cvercete,vale cu
283
Idem 6.1.5.3. cărpinete Ps(m), brun edafic
2/-
mare.
7. ETAJUL DELUROS DE CVERCETE CU STEJAR (ŞI CU CER, GARNITA,
GORUN ŞI AMESTECURI ALE ACESTORA) FD1
Deluros de cvercete cu stejar,
Deluros de stejărete stâncărie 303
7.1.1.0. eroziune excesivă şi stâncărie
neproductivă 15/7.1.1.0.
neproductivă
Deluros de cvercete cu stejar,
Deluros de stejărete stâncărie şi 301 versant puternic erodat în
7.1.2.0.
eroziune excesivă 11/7.1.2.0. sedimentar necalcaros Pi, brun
edafic mic.
Deluros de cvercete cu stejar,
Deluros de stejărete stâncărie şi 302 versant puternic erodat în
7.1.2.0.
eroziune excesivă 14/7.1.2.0. sedimentar calcaros Pi,
rendzinic edafic foarte mic.
302 Deluros de cvercete cu stejar,
7.2.1.0. Deluros de stejărete rendzinic, III
13/7.1.2.0. Pi, rendzinic edafic mic.
Deluros de cvercete cu stejar,
301
7.2.2.0. Deluros de stejărete rendzinic, II Pi, rendzinic edafic mijlociu-
12/7.2.2.0.
mare.
7.3.1.0. Deluros de stejărete podzolit, III
7.3.2.0. Deluros de stejărete podzolit, II(III)
Deluros de cvercete cu stejar
Deluros de stejărete podzolit, 297 Pi-m, puternic podzolit-
7.3.3.1.
pseudogleizat III 7/7.3.3.1. pseudogleizat sau pseudogleic
edafic mijlociu.
Deluros de cvercete cu stejar
Deluros de stejărete podzolit, 297 Pm, podzolit-pseudogleizat cu
7.3.3.2.
pseudogleizat II 6/7.3.3.2. Poa pratensis-Carex
caryophyllea.
Deluros de cvercete cu stejar
Deluros de stejărete podzolit, 296
7.3.3.3. Ps, brun podzolit puternic
pseudogleizat I 5/7.3.3.3.
pseudogleizat edafic mare.
7.4.1.0. Deluros de stejărete brun, III
7.4.2.0. Deluros de stejărete brun, II
292 Deluros de cvercete cu stejar
7.4.3.0. Deluros de stejărete brun, I
1/7.4.3.0. Pm-s, brun edafic mare.

254
255
Deluros de cvercete cu stejar,
305
7.5.1.0. Deluros de stejărete talveg, III albie majoră cu bolovănişuri şi
19/7.5.1.0.
prundişuri.
Deluros de stejărete aluvial slab 304 Deluros de cvercete cu stejar,
7.5.2.0.
humifer II/III 19/7.5.2.0. Pi-m, aluvial slab humifer.
Deluros de cvercete aluvial 304 Deluros de cvercete cu stejar,
7.5.3.0.
moderat humifer II/I 19/7.5.3.0. Pm-s, aluvial moderat humifer.
Deluros de cvercete cu stejar,
Deluros de cvercete brun de luncă, 303 Ps, brun freatic, umed, gleizat
7.5.4.0.
I. 19/7.5.4.0. şi semigleic, edafic mare, în
lunca înaltă.
Deluros de cvercete cu stejar,
Idem 8.3.2.2./ 293 câmpie piemontană de
8.4.5.0. 2/- gârniţete Pm/i, vertisol, edafic
submijlociu-mijlociu.
Deluros de cvercete cu stejar,
294 câmpie piemontană de
Idem 8.3.2.2.
3/- gârniţete Pm, vertisol, podzolit
edafic mijlociu.
Deluros de cvercete cu stejar,
294
Idem 8.3.2.2. câmpie înaltă de gârniţete Ps,
4/-
profund, podzolit edafic mare.
Deluros de cvercete cu stejar,
298 câmpie înaltă de cerete Pi/m,
Idem 8.3.1.1.
8/- puternic, podzolit-pseudogleic
edafic submijlociu-mic.
Deluros de cvercete cu stejar,
300 versant de gârniţete Pm, brun,
Idem 7.3.3.2.
9/- podzolit cu drenaj intens,
edafic mijlociu.
Deluros de cvercete cu stejar,
300 înclinat de gârniţete Ps, slab
Idem 7.3.3.2.
10/- podzolit, edafic mijlociu-mare
cu Glechoma.
8. CÂMPIE FORESTIERĂ (FC=CF)
Câmpie forestieră, versant puternic
8.1.1.0.
erodat în sedimentar calcaros.
Câmpie forestieră, versant puternic
8.1.2.0.
erodat în sedimentar necalcaros.
8.2.1.0. Câmpie forestieră, carbonatic, III.
8.2.2.0 Câmpie forestieră, carbonatic, I-II.
Câmpie forestieră, carbonatic,
8.3.1.1.
III/II.
Câmpie forestieră, podzolit
8.3.1.2.
profund, II-I.
Câmpie forestieră, podzolit
8.3.2.1.
-pseudogleizat III/III-II.
Câmpie forestieră, podzolit de
8.3.2.2.
gârniţet, I/II.
255
256
Câmpie forestieră, pseudogleic
8.3.3.1.
-podzolit rovină, III/I.
Câmpie forestieră, pseudogleic
8.3.3.2.
-podzolit depresionant, III.
Câmpia forestieră de stejăret
Câmpie forestieră, pseudogleic 323 Pm, podzolit puternic
8.3.3.3.
-podzolit depresionant, II. 5/8.3.3.3. pseudogleizat de depresiune
largă, edafic mijlociu.
Câmpia forestieră joasă de
stejăret Pi, podzolic-
Câmpie forestieră, pseudogleic 326
8.3.3.4. pseudogleic, edafic
-podzolic, III. 8/8.3.3.4.
submijlociu-mijlociu, cu floră
hidrofilă.
Câmpia forestieră joasă de
Câmpie forestieră, pseudogleic 324
8.3.3.5. stejăret Pm, pseudogleic-
-podzolic, I/II. 8/8.3.3.5.
podzolic, cu floră hidrofilă.
Câmpia forestieră joasă de
Câmpie forestieră, podzolit 327
8.3.3.6. stejărete-şleu Ps, brun podzolit
-pseudogleizat, I. 8/8.3.3.6.
semipseudogleic, edafic mare.
8.4.1.1. Câmpie forestieră, brun, III-II.
Câmpia forestieră-versant de
Câmpie forestieră, brun roşcat 319
8.4.2.0. şleau Pm, brun-roşcat edafic
mijlociu-profund,II. 8/8.4.2.0.
mijlociu.
Câmpie forestieră, brun-brun roşcat 315 Câmpia forestieră de şleau Ps,
8.4.3.0.
profund,I. 8/8.4.3.0. brun-roşcat edafic mare.
8.4.4.0. Câmpie forestieră, cenuşiu I/II.
Câmpia forestieră de gârniţete
331
8.4.5.0. Câmpie forestieră, smolniţa, III Pi/m, vertisol edafic
16/8.4.5.0.
submijlociu.
Câmpia forestieră, luncă de
Câmpie forestieră, brun semigleic 333 şleau Pm, brun freatic umed
8.5.1.1.
de luncă,II. 18/8.5.1.1. gleizat sau semigleic, edafic
mijlociu.
Câmpia forestieră, luncă de
Câmpie forestieră, brun semigleic 332 şleau Ps, brun freatic umed
8.5.1.2.
sau gleizat de luncă,I. 17/8.5.1.2. gleizat sau semigleic, edafic
mare.
Câmpia forestieră, luncă de
Câmpie forestieră, aluvial neumezit 335 zăvoi de plop Pm(i), aluvial
8.5.2.1.
freatic, III. 23/8.5.2.1. neumezit freatic, rar şi scurt
inundabil.
Câmpie forestieră, aluvial neumezit
8.5.2.2.
freatic, III-II.

8.5.2.3. Câmpie forestieră, aluvial neumezit 335 Câmpia forestieră, luncă de


freatic, III-II. 22/8.5.2.3. zăvoi de plop Ps(m), aluvial
256
257
moderat humifer profund
freatic umed, foarte rar scurt
inundabil.
Câmpia forestieră, luncă de
Câmpie forestieră, aluvial neumezit 334 zăvoi de plopi Ps, aluvial
8.5.2.4.
freatic, III-II. 21/8.5.2.4. intens humifer freatic umed,
frecvent şi rar scurt inundabil.
336 Câmpia forestieră, plajă joasă,
8.5.3.1. Câmpie forestieră, plajă joasă.
28/8.5.3.1. anual prelungit inundabilă.
Câmpia forestieră, luncă de
336
8.5.3.2. Câmpie forestieră, aluvial gleic, III. zăvoi de salcie Pi, gleic, anual
27/8.5.3.2.
foarte prelungit inundabil.
Câmpia forestieră, luncă de
Câmpie forestieră, aluvial 336 zăvoi de salcie Pm, aluvial
8.5.3.3.
semigleic, II. 26/8.5.3.3. intens gleizat, anual prelungit
inundabil.
Câmpia forestieră, luncă de
335 zăvoi de salcie Ps, gleizat şi
8.5.3.4. Câmpie forestieră, aluvial gleizat, I.
25/8.5.3.4. semigleic, anual relativ
prelungit inundabil.
Câmpia forestieră, luncă
Câmpie forestieră, turbărie joasă, 337
8.5.4.1. adânc depresionată de aniniş,
III, II. 30/8.5.4.1.
Pi-m turbărie joasă.
Câmpia forestieră, luncă
336
8.5.4.2. Câmpie forestieră, turbogleic, I. adânc depresionată de aniniş,
29/8.5.4.2.
Ps, turbogleic şi turbos tipic.
338 Câmpia forestieră, luncă de
8.6.1.0. Câmpie forestieră, sărătură.
32/8.6.1.0. sărătură.
Câmpia forestieră, joasă de
Câmpie forestieră, sol salinizat, 337
8.6.2.0. cătiniş, sol slab mediu
II-III. 31/8.6.2.0.
salinizat.
Câmpie forestieră de tranziţii-
şleau-ceret Ps(m), brun roşcat,
Câmpie forestieră, brun roşcat, 319
8.4.2.0. mediu podzolit, slab
mijlociu profund, II. 3/8.4.2.0.
pseudogleizat, edafic mijlociu-
mare.
Câmpie forestieră de stejăret
321 Pi(m), podzolit-pseudogleic,
Idem 8.3.3.2.
4/- edafic submijlociu, cu Poa
pratensis.
Câmpie forestieră joasă de
frăsineto-stejărete Ps(m),
323
Idem 8.3.3.6. pseudogleic-podzolic edafic
6/-
mare cu floră hidrofilă de
mlaştină prelungită.

Idem 8.3.3.1. 327 Câmpie forestieră de joasă,


11/- depresiuni cu stagnogleii, fără
vegetaţie lemnoasă sau cu

257
258
An.n<Pi.
Câmpie forestieră joasă de
326 şleau Ps, pseudogleic-podzolit,
Idem 8.3.3.6.
9/- edafic mare cu floră hidrofilă
de mull.
Câmpie forestieră-rovină de
328 cereto-stejăret, Pm(i),
Idem 8.3.3.3.
12/- pseudogleic puternic podzolit,
edafic submijlociu.
Câmpie forestieră de cereto-
328
Idem 8.3.2.2. gârniţete, Ps/m, brun-roşcat,
13/-
podzolit, edafic mare.
Câmpie forestieră de cereto-
329 gârniţete, Pm, brun şi brun-
Idem 8.3.2.2.
14/- roşcat, podzolit divers
pseudogleizat, edafic mijlociu.
Câmpie forestieră de gârniţete,
330 Pm, puternic podzolit; slab-
Idem 8.3.2.2.
15/- mediu pseudogleizat; planic
sau planosol, edafic mijlociu.
Câmpie forestieră, luncă de
333
Idem 8.3.1.2. şleau cu salcie şi plop Ps,
19/-
aluvial cambic, edafic mare.
Câmpie forestieră, luncă de
333 aniniş, frăsinet Ps, brun aluvial
Idem 8.5.1.2.
20/- cambic gleizat şi semigleic,
edafic mare.
Câmpie forestieră, luncă de
335 zăvoi de plop alb Pi, aluvial
Idem 8.5.2.1. /8.5.2.2.
24/- neumezit freatic, foarte rar şi
scurt inundabil.
Câmpie forestieră de
338 subsidenţă cu frăsineto-aniniş
Idem 8.5.4.1.
33/- Ps, lăcovişte mlăştinoasă,
edafic submijlociu.
Câmpie forestieră de
333
Idem 8.5.1.2. subsidenţă cu frăsineto-stejăret
34/-
Ps, lăcovişte, edafic mare.
Câmpie forestieră de
333 subsidenţă cu stejăreto-şleau
Idem 8.5.1.2.
35/- de luncă Ps, lăcovişte, drenată,
neinundabilă.

9. SILVOSTEPA (SS)
Silvostepă puternic erodat în
9.1.1.0.
sedimentar calcaros
Silvostepă puternic erodat, roci
9.1.2.0.
necalcaroase

258
259
Silvostepă externă cu stejar pufos
359
9.2.1.0. Silvostepă carbonatic, III Pm, cernoziom (Carbonatic) pe
14/9.2.1.0
löess.
Silvostepă externă şi extrazonal în
Silvostepă cernoziomic 357
9.2.2.0. stepă, de stejărete xerofile Pm-i,
necarbonatic, II. 12/9.2.2.0.
cernoziom slab levigat pe löess.
Silvostepă externă de stejărete
Silvostepă cernoziom slab- 358 xerofile de stejar pufos Pm,
9.3.1.0.
moderat levigat,III. 13/9.3.1.0. cernoziom slab levigat pe materiale
löessoide şi alte luturi ± argiloase.
Silvostepă mijlocie de stejărete
Silvostepă cernoziom puternic 355 xerofile de stejar brumăriu Ps,
9.3.2.0.
levigat,II/I. 10/9.3.2.0. cernoziom puternic levigat pe
löess.
Silvostepă internă de cvercete
Silvostepă slab podzolit argilos, 352 mezoxerofile-xerofile Pm, fără
9.4.1.0.
III. 5/9.4.1.0. stejar brumăriu, cernoziom
degradat vertic.
Silvostepă slab podzolit, luto-
9.4.2.0.
argilos, II.
9.5.1.0. Silvostepă rovină, adâncă.
Silvostepă pseudogleizat
9.5.2.0.
podzolit luto-argilos, III.
Silvostepă internă de cvercete
Silvostepă pseudogleizat 351
9.5.3.0. mezoxerofile-xerofite Pm(i),
podzolit luto-argilos, II. 4/9.5.3.0.
cernoziom degradat pe luturi fine.
Silvostepă internă, de depresiune
Silvostepă pseudogleizat 354
9.5.3.0. cu cvercete Pm, podzolit
podzolit luto-argilos, II. 8/9.5.3.0.
pseudogleizat.
Silvostepă slab podzolic Silvostepă predominant mijlocie cu
354
9.5.4.0. periodic profund freatic umed, stejărete xerofile şi mezoxerofile
9/9.5.4.0.
I/II. Ps, cernoziom umed ± gleizat.
Silvostepă-luncă de zăvoi de plop
Silvostepă grind înalt neumezit 365 alb Pi, aluvial profound umezit
9.6.1.1.
freatic, III. 26/9.6.1.1. fratic în substrat, rar scurt
inundabil.
Silvostepă-luncă de zăvoi de plopi
Silvostepă grind umezit freatic, 364 Pm-i, aluvial, temporar slab umezit
9.6.1.2.
II-III. 25/9.6.1.2. freatic în substrat, rar scurt
inundabil.

259
260

Silvostepă-luncă de zăvoi de plopi


Silvostepă grind umezit freatic, 364 Ps-m, aluvial moderat, humifer,
9.6.1.3.
II-I. 23/9.6.1.3. profound freatic umed foarte rar
scurt inundabil.
Silvostepă-luncă de zăvoi de plopi
Silvostepă humifer freatic umed, 363 Ps, aluvial intens humifer, freatic
9.6.1.4.
I. 22/9.6.1.4 umed, frecvent şi rar scurt
inundabil.
365 Silvostepă plajă joasă, uneori de
9.6.2.1. Silvostepă plajă joasă.
33/9.6.2.1. cătiniş, annual prelungit inundabil.
365 Silvostepă-luncă de zăvoi de salcie
9.6.2.2. Silvostepă depresiune gleic, III.
29/9.6.2.2. Pi, aluvial amfigleic.
Silvostepă-luncă de zăvoi de salcie
Silvostepă depresiune aluvial 365
9.6.2.3. Pm, aluvial amfisemigleic, anual
semigleic, II. 28/9.6.2.3.
prelungit inundabil.
Silvostepă-luncă de zăvoi de salcie
Silvostepă întinsuri slab 365
9.6.2.4. Ps, aluvial gleizat, anual relativ
gleizate, I. 27/9.6.2.4.
prelungit inundabil.
Silvostepă mlaştină turboasă,
9.6.3.1.
III/II.
Silvostepă-luncă adânc
Silvostepă mlaştină turbo-gleic, 365
9.6.3.2. depresionată de aniniş Ps,
II/I. 31/9.6.3.2.
turbogleic.
Silvostepă-luncă de şleau Pm, sol
Silvostepă sol zonal semigleic, 362 zonal freatic umed, gleizat şi
9.6.4.1.
II. 19/9.6.4.1. semigleic neinundabil sau rar scurt
inundabil.
Silvostepă-luncă de şleau Ps, sol
Silvostepă sol zonal freatic 362 zonal freatic umed, neinundabil
9.6.4.2.
umed, I. 18/9.6.4.2. sau foarte rar şi scurt inundabil,
foarte profound.
365
9.6.5.1. Silvostepă sărătură. Silvostepă-luncă cu sărături.
30/9.6.5.1.
362 Silvostepă de frăsinet în luncă
9.6.5.2. Silvostepă sol salinizat.
20/9.6.5.2. înaltă Pi, salinizat alcalin.
Silvostepă internă de şleau Pm, cu
348 plus local de umiditate, cernoziom
9.5.2.0.
1/- degradat pe löess şi material
lessöide.
Silvostepă internă de amestec stejar
349
9.5.2.0. peduncultat cu stejar brumăriu
2/-
Pm(i), cernoziom levigat ± vertic.
Silvostepă internă de cverete
mezoxerofile-xerofile Ps(m), cu
349
9.5.3.0. stejar brumăriu, cernoziom
3/-
degradat, slab podzolit-
pseudogleizat.
9.5.3.0. /9.5.2.0 353 Silvostepă internă de ceret şi

260
261
cereto-gârniţet Pm-i, cernoziom
6/- degradat, greu, puternic podzolit-
pseudogleizat pe luturi fine.
353 Silvostepă internă, depresiune cu
9.5.2.0.
7/- cvercete Pi, podzolit-pseudogleizat.
Silvostepă mijlocie de cvercete
356
9.5.2.0. xerofile Pm(s), cernoziom mediu
11/-
levigat pe luturi fine ş.a.
Silvostepă externă extrazonal în
9.5.2.0. 360 stepă, relief nisipos cu cvercete
9.3.1.0 15/- Pm, cernoziom foarte profound
levigat pe nisipuri.
Silvostepă externă de stejărete
360 xerofile Pi, cernoziom slab şi
Idem 9.2.1.0.
16/- mediu levigat de pante, pe substrat
nisipos neumezit freatic.
Silvostepă externă de extrazonal în
361
Idem 9.2.1.0. stepă, de stejărete xerofile de pufos
17/-
Pi (xero) rendzinic.
Silvostepă de stejăret de terasă-
363
9.7.1.0. Silvostepă soloneţ stepizat, III luncă, ulmet Pi, soloneţ stepizat ±
21/-
salinizat.
Silvostepă-luncă de zăvoi de plop
364 alb şi de salcie sau aniniş Pm,
Idem 9.6.2.3.
24/- aluvial moderat, humifer, anual
scurt inundabil.
Silvostepă sol aluvial mediu 365 Silvostepă- luncă joasă de cătiniş,
9.6.5.3..
salinizat. 32/- sol slab mediu salinizat.
Stepă, depresiuni cu stejăret
366
xerofil brumăriu Pm, puternic
34/-
levigat pe löess.
Silvostepă deluroasă de cvercete
366
de stejar pufos, cer Pm-i,
35/-
rendzinic şi cernoziomic.
Silvostepă deluroasă de gorunet
367
Pi, cernoziom degradat pe löess.
36/-
Sau materiale löessoide.
STAŢIUNI DIN LUNCA DUNARII
Staţiuni relative ridicate la peste 7
367
hidrograde, grind litoral, de privle
1/-
sau grinduri vechi.
Staţiuni de cotă mijlocie,
368
6-7 hidrograde, grinduri de
2/-
privale joase sau întinsuri.
Staţiuni joase din lunca centrală,
368
în depresiuni şi întinsuri, la 4,5-6
3/-
hidrograde.

261
262

Anexa nr. 9 la instructiuni


GRAFICELE DE VARIAŢIE DE ÎNĂLŢIMI ÎN RAPORT CU VÂRSTA

262
263

263
264

264
265

265
266

266
267

267
268

268
269

269
270

270
271

271
272

272
273

273
274

274
275

275
276

276
277

277
278

278
279

279
280

280
281

281
282

282
283

283
284

284
285

285
286

286
287

Anexa nr. 10
la instructiuni

CLASIFICAREA ZECIMALA A TIPURILOR FUNDAMENTALE


DE PADURE DIN ROMÂNIA

a.Scopul clasificării, criterii de grupare adoptate

Odată cu evoluţia rapidă a procedeelor de automatizare a recoltării şi prelucrării


datelor culese cu ocazia lucrărilor de cartare şi de inventariere pe spaţii mari a fondului
lemnos, a apărut necesitatea
elaborării unei clasificaţii unitare a tipurilor de pădure, cu folosirea unui număr limitat
de indici numerici. Aceşti indici trebuie să exprime sub formă cifrică locul ocupat de
diferitele tipuri în cadrul clasificaţiei adoptate. Indici numerici pentru exprimarea
anumitor caracteristici ale arborelui sau staţiunii au mai fost folosiţi îndeosebi la
inventarierile pe spaţii mari ale fondului lemnos, în cadrul lucrărilor de amenajare sau în
cadrul lucrărilor de cercetare. În S.U.A., tipurile de pădure poartă un număr de ordine,
conform listei întocmite de Asociaţia Forestieră Americană (Westved, 1956). În lucrarea
de sinteză în 1958 s-au dat de asemenea, numere de ordine exprimate prin cifre romane
pentru formaţii şi cifre arabe pentru tipuri de pădure (Paşcovschi, 1958). O încercare de
clasificare prin indici numerici a tipurilor de pădure (fără a costitui o adevărată
clasificare zecimală) a fost făcută în cadrul studiului tipurilor naturale de pădure din
bazinul superior al Teleajenului (Purcelean, 1963). În acest caz se pornea de la
diferenţierea a trei grupe mari de tipuri de pădure:
1. Răşinoase
2. Amestecuri de răşinoase şi foioase
3. Foioase
În cadrul acestor grupe mari erau diferenţiate apoi formaţiile de tipuri şi tipurile
de pădure, unul din indici referindu-se la productivitatea tipurilor.
În clasificaţia pe care o prezentăm în tabelul ce urmează, sunt diferenţiate iniţial la
10 grupe de formaţii de tipuri de pădure şi anume:
1. Molidişuri şi tipuri de pădure cu molid
2. Brădet şi tipuri de pădure (fără molid)
3. Pinete, laricete şi tipuri de pădure cu diverse răşinoase (fără molid şi brad)
4. Făgete şi tipuri de pădure cu participarea fagului (fără stejari)
5. Gorunete şi tipuri de pădure cu gorun
6. Stejărete de stejar pedunculat şi păduri cu stejar pedunculat (fără gorun)
7. Cerete, gârniţete, păduri de cer + gârniţă
8. Stejărete de stejar brumăriu şi pufos şi păduri amestecate cu stejar brumăriu şi
pufos.
287
288
9. Păduri de plop, salcie, anin.
10.Păduri constituite din diverse specii de foioase.
Criteriul de bază la alcătuirea acestor 10 grupe de formaţii a fost constituit de
alegerea unor specii sau a unor grupe de specii edificatoare pentru grupa de formaţii pe
care o caracterizează.
Astfel, pentru grupa 1 specia edificatoare este molidul (Picea abies (L) Karsten);
pentru grupa 2 bradul (Abies alba Miller), pentru grupa 3 pinii (Pinus sylvestris
L.P. nigra Arnold, P.cembra L.) şi laricele (Larix decidua Miller) ş.a.
Ultima grupă: o cuprinde mai multe specii de foioase care în mod obişnuit intră în
compoziţia specifică a celorlalte grupe, dar care în cazuri mai rare pot constitui şi tipuri
aparte. De obicei tipurile de pădure constituite din aceste specii nu sunt tipuri
fundamentale ci tipuri derivate din primele (cărpinişuri, teişuri ş.a.). În anumite cazuri
însă şi aceste specii pot constitui tipuri cu caracter fundamental, unde având origine
relictică, altele corespunzând unor situaţii azonale (tipuri de luncă).
În cadrul fiecărei grupe de formaţii, formaţiile sunt diferenţiate de obicei după
criteriul compoziţiei specifice a tipurilor. Astfel în cadrul grupei I „molidişuri şi tipuri de
pădure cu molid”, sunt deosebite fomaţiile:
1 1 molidişuri pure
1 2 molideto-brădete
1 3 amestecuri de molid – brad – fag
1 4 molideto-făgete
1 5 molideto-larice
1 6 amestecuri de molid cu zâmbru.
În cadrul fiecărei formaţii s-au constituit grupe de tipuri de pădure, criteriul de
bază la constituirea acestora fiind cel ecologic. Asfel în cadrul formaţiei 1 1 (molidişuri
pure) au fost constituite grupele:
1 11 molidişuri cu Oxalis acetosella sau floră de mull
1 12 molidişuri cu muşchi verzi
1 13 molidişuri cu Polytrichum
1 14 molidişuri cu Luzula
1 15 molidişuri cu Vaccinum
1 16 molidişuri cu stâncărie
1 17 molidişuri pe soluri cu fenomene de înmlăştinare
1 18 molidişuri rarişti de molid
În cadrul grupelor de tipuri, acestea sunt apoi ordonate în funcţie de
productivitate, fără a se da un indice aparte pentru categoria de productivitate, spre a nu
se mări numărul de indici peste 4, ceea ce ar îngreuna folosirea lor.
1 11.1 molidiş normal cu Oxalis acetosella
1 11.2 molidiş cu Oxalis acetosella pe soluri cu gleizare pronunţată
1 11.3 molidiş cu altitudine mare cu Oxalis acetosella
1 11.4 molidiş cu Oxalis acetosella pe soluri schelete

288
289
b. Discuţia criteriilor adoptate pentru diferenţierea grupelor de tipuri de
pădure

Unitatea de bază a acestei clasificări, continuă să fie tipul de pădure, conceput în


sensul diferenţei şi criteriilor de diferenţiere adoptate de Conferinţa de tipologie
forestieră ţinută la Bucureşti în 1955, adică tipul de pădure este considerat în sensul
concepţiei biogeogeneticice, ca reunind porţiuni de pădure omogenă în ceea ce priveşte
compoziţia, productivitatea, complexul de factori staţionali, relaţiile reciproce dintre
plante şi dintre acestea şi mediul înconjurător, procesul de regenerare, porţiuni de pădure
cărora, în condiţii economice similare, li se pot aplica aceleaşi măsuri silvotehnice.
Ceea ce aduce nou clasificaţia de faţă este modul de grupare a tipurilor. S-au
arătat mai sus criteriile care au stat la baza diferenţierii celor 10 grupe de formaţii de
tipuri.
În cadrul acest au fost diferenţiate 50 de formaţii de tipuri de pădure
fundamentale, în cadrul cărora au fost constituite 133 grupe de tipuri. În ceea ce priveşte
formaţiile forestiere, la constituirea lor s-au adoptat criterii asemănătoare cu cele care au
stat la baza constituirii formaţiilor în cadrul lucrărilor de sinteză apărute în 1958.
În ceea mai mare parte, formaţiile din cadrul clasificării de faţă coincid cu cele
stabilite atunci.
Dintre schimbările mai importante în domeniul constituirii formaţiilor menţionăm
separarea făgetelor pure de dealuri de făgetele pure montane, cu toate că nu se schimbă
specia lemnoasă principală care intră în compoziţia specifică a tipurilor.
Separarea apare justificată datorită deosebirilor mari ce apar între caracteristicile
bioecologice ale făgetelor de dealuri şi ale celor montane, situaţie ce se reflectă de altfel
în constituirea tipurilor de făgete de dealuri deosebite de tipurile de făgete montane.
La constituirea grupelor de tipuri de pădure s-au luat în considerare următoarele
criterii: în cazul tipurilor de pădure având ca specii edificatoare, specii cu amplitudine
ecologică relativ mare (molidul, fagul, pinul silvestru), în cuprinsul zonalităţii naturale a
acestora (este vorba de zona de munte şi de deal) la diferenţierea şi denumirea grupelor
s-a acordat importanţă plantelor indicatoare din pătura vie (4 11 făgete montane cu floră
de mull, 4 12 făgete montane cu Rubus, 4 14 făgete montane cu Festuca, 4 15 făgete
montane cu Vaccinum) criteriu folosit de altfel şi de V.N. Sukacev (1935), fără a se
neglija şi alte carcateristici importante ale tipurilor de pădure cum ar fi conţinutul în
schelet al solului, drenajul natural al solului, substratul petrografic. De ex.: 1 17
molidişuri pe soluri cu fenomene de înmlăştinare, 3 13 pinete de pin silvestru pe
stâncărie, 3 14 pinete de pin silvestru pe soluri cu fenomene de înmlăştinare etc.
În regiunea de dealuri, şi mai ales în cea de câmpie, speciile edificatoare (de
obicei Quercus) manifestă sensibilitate sporită faţă de condiţiile de mediu, care se
schimbă mai ales în funcţie de variaţiile în condiţiile oro-hidrografice. De aceea grupele
de tipuri de pădure sunt diferenţiate după unele forme de relief: 6 11stejărete de câmpie,
6 12 stejărete de de luncă, 6 13 stejărete de coastă şi platouri cu floră mezofită, 6 14
stejărete de tereasă, 6 15 stejărete de depresiune şi câmpii joase cu fenomene de

289
290
înmlăştinare etc. În cazul pădurilor amestecate din regiunea de dealuri şi câmpie, unele
specii lemnoase se dovedesc specii indicatoare foarte sensibile.
Asfel, fagul la limita altitudinală inferioară a vegetaţiei sale naturale este un
indicator a unor condiţii de vegetaţie mai bogate în umiditate şi în general mai bune
pentru şleauri de deal. De aceea în cadrul formaţiei 5 3 şleauri de deal cu gorun, au fost
diferenţiate grupele:
5 31 şleauri de deal cu gorun şi fag
5 32 şleauri de deal cu gorun fără fag
5 33 şleauri de deal cu gorun şi specii termofile.
În regiunile din apropierea silvostepei şi în silvostepă, modul de asociere a
speciilor lemnoase care alcătuiesc arboretul tipului de pădure, reflectă de obicei foarte
bine caracteristicile acestuia, tocmai datorită sensibilităţii mari a speciilor lemnoase aici
în apropierea limitei naturale a zonei forestiere în spre stepă. De exemplu, în cadrul
formaţiei 8 5 şleauri de silvostepă cu stejar brumăriu şi stejar pufos au fost diferenţiate
grupele de tipuri:
8 51 şleauri de silvostepă cu stejar brumăriu
8 52 şleauri de silvostepă cu stejar brumăriu şi pufos
8 53 şleauri de silvostepă cu stejar pufos.
În cadrul unor formaţii forestiere răspândite atât în silvostepă cât şi zona forestieră
s-au creat grupe aparte pentru fiecare zonă. De exemplu, formaţia 8 2 stejărete de stejar
pufos cuprinde grupele: 8 21 stejărete de stejar pufos din zona forestieră şi 8 22
stejărete de stejar pufos din silvostepă. Întreaga clasificaţie exprimă în linii mari
succesiunea altitudinală a formaţiilor de tipuri de pădure în cadrul zonalităţii lor
naturale.

c. Nomenclatura tipurilor şi a grupelor de tipuri

Nomenclatura tipurilor de pădure este cea care a fost folosită în lucrarea de


sinteză din 1958, cu unele modificări considerate ca necesare ca urmare a criteriilor
adoptate în cadrul clasificării zecimale. Astfel la amestecurile de molid cu alte specii,
denumirea tipului începe întotdeauna cu denumirea derivată din numele speciei
edificatoare pentru această grupă, adică molidul. În acest scop au fost făcute unele
mdificări ale denumirilor vechi. Aşa de ex. Tipul lariceto-molidiş cu Oxalis acetosella,
poartă în clasificaţia actuală denumirea de molideto-laricet cu Oxalis acetosella, lariceto-
molidişul de stâncărie calcaroasă etc. În alte cazuri denumirea a fost schimbată datorită
schimbării unor denumiri ale plantelor dominante din pătura vie: Luzula luzuloides în
loc de Luzula albida, Festuca altissima în loc de F.sylvatica, etc. Pentru formaţiile de
tipuri de pădure s-au menţinut de asemenea în cea mai mare parte denumirile din
lucrarea de sinteză citată. Denumiri noi au apărut în cazul unor formaţii noi, diferenţiate
ca urmare a aplicării criteriului speciilor edificatoare: şleauri de deal cu gorun, şleauri de
deal cu gorun şi stejar pedunculat, şleauri de deal şi câmpie cu stejar pedunculat, etc.

290
291
Grupele de tipuri de pădure constituite în cadrul clasificaţiei de faţă au fost
denumite astfel încât denumirea lor să exprime o caracteristică principală a tipurilor de
pădure din grupă.
În cazul grupelor de tipuri, la care pătura vie a tipurilor constituie o carcateristică
evidentă şi care reflectă un anumit ansamblu de condiţii ecologice, denumirea se referă
la specia sau la gruparea de specii carcateristice din pătura vie: făgete montane cu floră
de mull, făgete montane cu Rubus, făgete montane cu Luzula, făgete montane cu
Vaccinum etc.
Alteori o caracteristică tocmai lipsa păturii vii (făgete nude), sau caracter este mai
evident şi intră în denumirea grupei:
Stejărete de luncă, stejărete de terasă, stejărete de depresiune şi câmpii joase cu
fenomene de înmlăştinare etc.
Pentru grupele de formaţii, formaţii şi grupele de tipuri de pădure se dau şi
denumiri în limba latină. Prin aceste denumiri se încearcă a se exprima în limba latină
câteva caracteristici principale ale unităţilor de clasificaţie respective, carcateristici
conţinute de obicei în denumirea românescă.
Scopul folosirii terminologiei latine este de a face clasificaţia mai uşor de înţeles
de către cercurile de specialişti care nu cunosc limba română.
Menţionăm că nu este vorba nici de o traducere în limba latină a denumirii
româneşti şi nici de o preluare a denumirilor asociaţiilor de plante stabilite de
fitosociologi.
Aşa cum s-a spus mai sus este vorba de o exprimare în limba latină a
anumitor caracteristici principale ale grupelor de tipuri. În mod inevitabil însă,
clasificaţia tipologică fiind tot o clasificaţie care include grupări vegetale, se ajunge la
denumiri uneori foarte apropiate de cele folosite de fitosociologi.

291
292

CLASIFICAŢIA ZECIMALA A TIPURILOR DE PADURE FUNDAMENTALE


DIN ROMANIA

GRUPA DE FORMATII: 1 MOLIDISURI SI TIPURI DE PADURE CU MOLID


(Picea composita)

FORMATIA Tipuri de padure


Grupa de tipuri
1 1 Molidişuri pure (Piceeta)
1 11.1 Molidiş normal cu Oxalis acetosella (s) +++)
Molidiş cu Oxalis acetosella pe soluri cu
1 11.2
gleizare pronunţată (s)
Molidişuri cu Oxalis acetosella sau
1 11 Molidiş de altitudine mare cu Oxalis
floră de mull (Piceeta oxalidetosa) ++) 1 11.3
acetosella (m)
Molidiş cu Oxalis acetosella pe soluri
1 11.4
schelete (m)
Molidişuri cu muşchi verzi (Piceta 1 12.1 Molidiş cu muşchi verzi (m)
1 12 hylocomietosa)
1 12.2 Molidiş de limită cu muşchi verzi (i)
Molidişuri cu Polytrichum (Piceeta 1 13.1 Molidiş cu Polytrichum (m)
1 13
polytrichetosa) 1 13.2 Molidiş de limită cu Polytrichum (m)
1 14.1 Molidiş cu Luzula sylvatica (m)
Molidişuri cu Luzula (Piceeta
1 14 Molidiş de altitudine mare cu Luzula
luzuletosa) 1 14.2
sylvatica (i)
Molidiş cu Vaccinium myrtillus şi Oxalis
1 15.1
acetosella (m)
Molidişuri cu Vaccinium (Piceeta Molidiş de limită cu Vaccinium myrtillus şi
1 15 1 15.2
vaccinietosa) Oxalis acetosella (m)
1 15.3 Molidiş cu Vaccinium myrtillus (i)
1 15.4 Molidiş de limită cu Vaccinium myrtillus (i)
Molidişuri de stâncărie (Piceeta 1 16.1 Molidiş de stâncărie calcaroasă (m)
1 16
saxatilia) 1 16.2 Molidiş de limită pe stâncărie (i)
1 17.1 Molidiş cu anin alb (m)
Molidişuri cu fenomene de
1 17 Rarişte de molid cu Sphagnum şi Vaccinium
înmlăştinare (Piceeta sphagnetosa) 1 17.2
myrtillus (i)
1 2 Molideto-brădete (Piceeto-Abieta)
1 21.1 Molideto-brădet normal cu floră de mull (s)
Molideto-brădet pe depozite de fliş sau
Molideto-brădete cu Oxalis acetosella 1 21.2
coluviuni (s)
1 21 sau floră de mull (Piceeto-Abieta
1 21.3 Molideto-brădet cu Oxalis acetosella (s)
oxalidetosa)
Molideto-brădet cu floră de mull pe soluri
1 21.4
gleizate (s)
Molideto-brădete cu muşchi (Piceeto- Molideto-brădete cu muşchi şi Vaccinium
1 22 1 22.1
Abieta hylocomitosa) myrtillus (s)

292
293

FORMATIA Tipuri de padure


Grupa de tipuri
Molideto-brădete cu Luzula (Piceeta
1 23 1 23.1 Molideto-brădete cu Luzula luzuloides (m)
luzuletosa)
Molideto-brădete pe soluri schelete
1 24 1 24.1 Molideto-brădete pe soluri schelete (m)
(Piceeta saxatilia)
1 3 Amestecuri de molid-brad-fag (Piceeto-Făgeta)
Amestec normal de răşinoase şi fag cu floră
1 31.1
de mull (s)
Amestecuri de molid-brăd-fag cu Amestec de răşinoase şi fag cu floră de mull
1 31.2
1 31 Oxalis acetosella sau floră de mull din nordul ţării (s)
(Piceeto-Abieto-Făgeta oxalidetosa)
Amestec de răşinoase şi fag pe soluri
1 31.3
gleizate (s)
Amestecuri de molid-brăd-fag cu
Amestec de răşinoase şi fag cu Rubus hirtus
1 32 Rubus hirtus (Piceeto-Abieto-Fageta 1 32.1
(m)
rubosa)
Amestecuri de molid-brăd-fag cu
Amestec de răşinoase şi fag cu Festuca
1 33 Festuca (Piceeto-Abieto-Fageta 1 33.1
altissima (m)
festucetosa)
Amestec de de răşinoase şi fag pe soluri
Amestecuri de molid-brăd-fag pe soluri 1 34.1
schelete (m)
1 34 schelete sau stâncării (Piceeto-Abieto-
Amestec de brad, molid şi fag pe stâncării
Fageta saxatilis) 1 34.2
cristaline (i)
1 4 Molideto-făgete (Piceeto-Fageta)
Molideto-făget normal cu Oxalis acetosella
1 41.1
(s)
Molideto-făgete cu Oxalis acetosella
1 41
(Piceeto-Făgeta oxalidetosa) Molideto-făget nordic cu Oxalis acetosella
1 41.2
(s)
Molideto-făget de limită cu Vaccinium
Molideto-făgete cu Vaccinium myrtillus 1 42.1
1 42 myrtillus şi Oxalis acetosella (i)
(Piceeto-Fageta myrtilletosa)
1 42.2 Molideto-făget cu Vaccinium myrtillus (i)
1 5 Molideto-laricete (Piceeto-Lariceta)
Molideto-laricete cu Oxalis acetosella
1 51 sau floră de mull (Piceeto- Lariceta 1 51.1 Molideto-laricet cu Oxalis acetosella (m)
oxalidetosa)
Molideto-laricete de stâncărie
1 52 1 52.2 Molideto-laricet de limită pe stâncărie (i)
(Piceeto-Lariceta saxatilia)
1 6 Amestecuri de molid cu zîmbru (Piceeto-
Cembreta)
Rarişti de molid cu zîmbru (Piceeto-
1 61 1 61.1 Rarişti de molid cu zîmbru (i)
Cembreta subalpin)

293
294

GRUPA DE FORMATII: 2
BRĂDETE ŞI TIPURI DE PĂDURI CU BRAD
(FĂRĂ MOLID) (ABIETA COMPOSITA)

FORMATIA Tipuri de padure


Grupa de tipuri
2 1 Brădete pure (Abieta)
2 11.1 Brădet normal cu floră de mull (s)
Brădet cu floră de mull pe depozite de fliş
2 11.2
sau coluviuni (s)
2 11.3 Brădet de altitudine mare cu floră de mull (s)
Brădete cu floră de mull (Abieta Brădet de productivitate superioară pe soluri
2 11 2 11.4
asperuletosa) gleizate (s)
Brădet de productivitate mijlocie pe soluri
2 11.5
gleizate (m)
Brădet cu floră de mull pe sol schelet cu
2 11.6
substrat calcaros (i)
Brădete cu Festuca (Abieta
2 12 festucetosa) 2 12.1 Brădet cu Festuca drymeia (m)

Brădete cu floră acidofilă (Abieta


2 13 2 13.1 Brădete de altitudine cu floră acidofilă(m)
myrtilletosa)
2 2 Brădeto-făget (Abieto-Fageta)
2 21.1 Brădeto-făget cu floră de mull (s)
Brădeto-făgete cu floră de mull Brădeto-făget cu floră de mull de
2 21 2 21.2
(Abieto- Fageta asperuletosa) productivitate mijlocie (m)
Brădeto-făget cu floră de mull pe soluri
2 21.3
schelete (m)
Brădeto-făgete cu Rubus
2 22 2 22.1 Brădeto-făgete cu Rubus hirtus (m)
(Abieto- Fageta rubosa)
Brădeto-făgete cu Festuca (Abieta
2 23 2 23.1 Brădeto-făgete cu Festuca altissima(m)
Fageta festucetosa)
Brădeto-făgete cu Luzula (Abieto-
2 24 2 24.1 Brădeto-făget cu Luzula luzuloides (i)
Fageta luzuletosa)
Brădeto-făgete cu făgete cu floră Brădeto-făget cu Vaccinium myrtillus şi
2 25 2 25.1
acidofilă (Abieto- Fageta myrtilletosa) muşchi(i-m)
2 3 Brădete şi făgete amestecate (Abieto-Fageta composita)
2 31 Brădete amestecate (Abieta tilietosa) 2 31.1 Brădet amestecat (s)
Făgete montane amestecate
2 32 2 31.2 Făgete montan amestecat (m)
(Făgeto-abieta aceretosa)

294
295

GRUPA DE FORMATII: 3
PINETE, LARICE ŞI TIPURI DE PĂDURI CU DIVERSE RASINOASE (FĂRĂ
MOLID SI BRAD) (PINETA, LARICE)

FORMATIA Tipuri de padure


Grupa de tipuri
3 1 Pinete pure de pin silvestru (Pineta sylvestris)
Pinete de pin silvestru cu Rubus (Pineta
3 11 3 11.1 Pinet cu Rubus hirtus (m)
sylvestris rubosa)

Pinete de pin silvestru cu Vaccinium Pinet cu Vaccinium myrtillus şi Calluna


3 12 3 12.1
Rubus (Pineta sylvestris myrtilletosa ) vulgaris (i)
Pinet de stâncărie de gresie din regiunea
3 13.1
montană (i)
Pinete de pin silvestru de stâncărie Pinet de stâncărie de gresie din regiunea
3 13 3 13.2
(Pineta sylvestris saxatilia) coline (i)

3 13.3 Pinet de stâncărie calcaroasă (i)


Pinete de pin silvestru pe soluri cu
3 14 fenomene de înmlăştinare (Pineta 3 14.1 Pinet cu tinov (i)
sylvestris sphagnetosa)
3 2 Pinete pure de pin negru (Pineta nigrae)
3 21.1 Pin negru cu mojdrean pe calcar (m)
Pinete de pin negru pe soluri cu substrat
3 21
calcaros (Pineta nigrae calcarea)
3 21.2 Rariştie de pin negru cu arbuşti (i)
Pinete de pin negru pe soluri cu substrat Pin negru cu specii de stejar pe roci silicoase
3 22 3 22.1
silicos (Pineta nigrae sexatillia) (i)
3 3 Pinete amestecate de pin negru (Pineta nigrae composita)
Amestecuri de pin negru şi foioase pe Amestec de pin negru cu foioase pe calcar
3 31 3 31.1
calcare (Pineta composita calcarea) (i)
3 4 Laricete pure (Lariceta)
Laricete cu floră de mull
3 41 3 41.1 Laricet cu floră de mull (s)
(Lariceta asperuletosa)
3 42 Laricete de stâncărie 3 42.1 Laricet de limită pe stâncărie (i)
(Lariceta saxatilia)
3 4 Lariceto-cembrate (Lariceto-Cembreta)
3 51 Lariceto-cembrete de limită 3 51.1 Lariceto-cembret de limită (i)
(Lariceto-Cembreta subalpina)
3 6 Cembrete (Pineta cembrae)
3 51 Cembrete de limită 3 61.1 Cembret de limită (i)
(Pineta cembrae subalpina)

295
296

GRUPA DE FORMATII: 4 FĂGETE ŞI TIPURI DE PĂDURE CU PARTICUPAREA


FAGULUI (FĂRĂ STEJAR) (FĂGETA)

FORMATIA Tipuri de padure


Grupa de tipuri
4 1 Făgete pure montane (Făgeta montana)
4 11.1 Făget normal cu floră de mull (s)
Făget sudic de altitudine mare cu floră de
4 11.2
mull (m)
Făgete montane cu floră de mull Făget nordic de altitudine mare cu floră de
4 11 4 11.3
(Făgeta dentarietosa montana) mull (m)
Făget montan pe soluri schelete cu floră de
4 11.4
mull (m)

4 11.5 Făget de limită cu floră de mull (i)

Făgete montan nude (Făgeta nuda Făget montan nud pe soluri brune şi brune-
4 12 4 12.1
montana) gălbui moderat acide (m)

Făgete montane cu Rubus (Făgeta


4 13 4 13.1 Făget montane cu Rubus hirtus (m)
rubosa montana)
Făgete montane cu Festuca (Făgeta
4 14 4 14.1 Făget cu Festuca altissima (m)
festucetosa montana)
Făgete montane cu Luzula (Făgeta
4 15 4 15.1 Făget montan cu Luzula luzuloides (i-m)
luzuletosa montana)
Făgete montane cu Vaccinium (Făgeta 4 16.1 Făget montan cu Vaccinium myrtillus (i)
4 16
myrtilletosa montana) 4 16.2 Făget montan cu Vaccinium myrtillus (m)
Făgete montane cu Petasites (Făgeta
4 17 4 17.1 Făget cu Petasites albus (i)
petasitetosa montana)
4 2 Făgete pure de dealuri (Făgete submontane)
4 21.1 Făget de deal cu floră de mull (s)
Făgete de dealuri cu floră de mull Făget de deal pe soluri schelete cu floră de
4 21 4 21.2
(Făgeta asperuletosa submontana) mull (m)
Făget de deal pe soluri superficiale cu
4 21.3
substrat calcaros (i)
Făgete de dealuri cu Carex pilosa
4 22 4 22.1 Făget cu Carex pilosa (m)
(Făgeta caricetosa pilosae submontana)

FORMATIA Tipuri de padure


296
297
Grupa de tipuri
Făgete de dealuri cu Rubus (Făgeta
4 23 4 23.1 Făget de dealuri cu Rubus hirtus (m)
rubosa submontana)
4 24.1 Făget de dealuri cu floră acidofilă (i-m)
Făgete de dealuri cu Vaccinium (Făgeta
4 24
myrtilletosa submontana)
4 24.2 Făget de dealuri cu Vaccinium myrtillus (i)
Făgete de dealuri cu licheni (Făgeta
4 25 4 25 1 Făget de deal cu licheni (i)
cladonietosa submontana)
4 3 Făgete amestecate (Făgeta composita)
Făgeto-cărpinete cu floră de mull
4 31 4 31 1 Făgeto-cărpinete cu floră de mull (s)
(Făgeto-carpineta asperuletosa)
4 32 Făgeto-cărpinete cu Carex pilosa 4 32 1 Făgeto-cărpinete cu Carex pilosa (m)
(Făgeto-capineta caricetosa pilosae)
4 33 Făgete amestecate de dealuri (Făgeta 4 33 1 Făget amestecat din regiunea de dealuri (m)
tilietosa)

297
298
GRUPA DE FORMATII: 5 GORUNETE ŞI TIPURI DE PĂDURE CU GORUN
QUERCETA SESSILIFLORAR COMPOZITA

FORMATIA Tipuri de padure


Grupa de tipuri
5 1 Gorunete pure (Querceta sessiflorae)
5 11.1 Gorunet normal cu floră de mull (m)
Gorunete cu floră de mull (Querceta
5 11 5 11.2 Gorunet de câmpie înaltă (m)
sessiliflorae asperuletosa)
Gorunet cu floră de mull de productivitate
5 11.3
mijlocie (m)
Gorunete cu Carex pilosa (Querceta
5 12 5 12.1 Gorunet normal cu Carex pilosa (m)
sessiliflorae caricetosa pilosa)
Gorunet de coastă cu Graminee şi Luzula
5 13.1
Gorunete cu graminee (Querceta luzuloides (m)
5 13
sessiliflorae melicetosa)
5 13.2 Gorunet cu Poa nemoralis (i)
Gorunete pe soluri grele (Querceta
5 14 5 14.1 Gorunet de platou cu sol greu (m)
sessiliflorae fastucetosa heterophyllae)
5 15.1 Gorunet cu Luzula luzuloides (i)
Gorunete cu floră acidofilă (Querceta Gorunet cu floră acidofilă şi hidrofită pe
5 15 5 15.2
sessiflorae luzuletosa) podzoluri acidificate cu pseudogleic (m)
5 15.3 Gorunet cu arbuşti pitici acidofili (i)
5 16.1 Gorunet normal cu cărpiniţă (m)
Gorunet cu cărpiniţă de productivitate
5 16.2
inferioară (i)
Gorunete termofile (Querceta 5 16.3 Gorunet cu scumpie (i)
5 16
sessiliflorae subtermophilia) 5 16.4 Gorunet de silvostepă (i)
Gorunet cu Lithospermum purpureo
5 16.5
coeruleum (i)
5 16.6 Gorunet de nisip (m)

5 17.1 Gorunet de stâncărie calcaroasă (m)


Gorunete de cumpănă înaltă (Querceta
5 17 5 17.2 Gorunet de stâncărie (i)
sessiliflorae cytisetosa)
5 17.3 Gorunet de cumpănă înaltă (i)
5 2 Goruneto-făgete (Querceto-Fageta)
Goruneto-făgete cu floră de mull
5 21 5 21.1 Goruneto-făget cu floră de mull (s)
(Querceto-Fageta asperuletosa)
5 22 Goruneto-făgete cu Carex pilosa 5 22.1 Goruneto-făget cu Carex pilosa (m)
(Querceto-Fageta carioetosa pilosae)

FORMATIA Tipuri de padure


298
299
Grupa de tipuri
Goruneto-făgete cu Festuca
5 23 5 23.1 Goruneto-făget cu Festuca drymeia (m)
(Querceto-Fageta festucetosa)
Goruneto-făgete Luzula
5 24 5 24.1 Goruneto-făget cu Luzula luzuloides (i)
(Querceto-Fageta luzuletosa)
5 3 Şleauri de deal cu gorun (Querceta sessiliflorae-Cărpineta)
Goruneto-şleau cu fag de productivitate
5 31.1
superioară (s)
Şleau de deal cu gorun şi fag de
Şleauri de deal cu gorun şi fag (x) 5 31.2
productivitate superioară (s)
5 31 (Querceta sessiliflorae-Carpineta
Goruneto-şleau cu fag de productivitate
fagetosa) 5 31.3
mijlocie (m)
Şleau de deal cu gorun şi fag de
5 31.4
productivitate mijlocie (m)
Goruneto-şleau de productivitate superioară
5 32.1
(s)
Şleau de deal cu gorun de productivitate
5 32.2
Şleauri de deal cu gorun fără fag superioară (s)
5 32 (Querceta sessiliflorae-Cărpineta Goruneto-şleau de productivitate mijlocie
5 32.3
tilietosa) (m)
Şleau de deal cu gorun de productivitate
5 32.4
mijlocie (m)
5 32.5 Şleau de silvostepă cu gorun
Şleau de deal dobrogean de productivitate
5 33.1
mijlocie (m)
Şleauri de deal cu gorun şi specii
Goruneto-şleau dobrogean de productivitate
5 33 termofile (Querceta sessiliflorae- 5 33.2
inferioară (i)
subtermophilia)
Şleau de deal dobrogean de productivitate
5 33.3
inferioară (i)
5 4 Goruneto-stejărete (Querceta sessiliflorae-roboris)
Goruneto-stejărete de productivitate mijlocie
Goruneto-stejărete de coastă şi platouri 5 41.1
(m)
5 41 cu floră mezofită (Querceta
Goruneto-stejărete de productivitate
sessiliflorae-roboris mesophyta) 5 41.2
inferioară (i)
5 5 Şleauri de deal cu gorun şi stejar pedunculat (Querco-roboris-sessiliflorae- Carpineta)
Stejăreto-goruneto-şleau de productivitate
5 51.1
superioară (s)
Şleau de deal cu gorun şi stejar pedunculat
Şleauri de deal cu gorun şi stejar 5 51.2
de productivitate superioară (s)
5 51 pedunculat (Querco-roboris-
Stejăreto-goruneto-şleau de productivitate
sessiliflorae-Cărpineta) 5 51.3
mijlocie (m)
Şleau de deal cu gorun şi stejar pedunculat
5 51.4
de productivitate mijlocie (m)

299
300
GRUPA DE FORMATII: 6 STEJĂRETE DE STEJAR PEDUNCULAT ŞI PĂDURI CU
STEJAR PEDUNCULAT (FĂRĂ GORUN)
(QUERCETA ROBORIS)

FORMATIA
Tipuri de padure
Grupa de tipuri
6 1 Stejărete pure de stejar (Querceta roboris)
6 11.1 Stejăret de câmpie înaltă (s)
6 11.2 Stejăret de câmpie de divagaţie (m)
Stejărete de câmpie
6 11 6 11.3 Stejăret de con de dejecţie (i)
(Querceta roboris brachypodietosa)
Stejăret de terenuri nisipoase din zona
6 11.4
forestieră (m)
Stejărete de luncă 6 12.1 Stejăret de luncă din regiunea de dealuri (s)
6 12
(Querceta roboris rubosa) 6 12.2 Stejăret de luncă din regiunea de câmpie (s)
Stejăret de platouri din regiunea de dealuri
Stejărete de coastă şi platouri din 6 13.1
de productivitate superioară (s)
6 13 regiunea de dealuri cu floră mezofită
Stejăret de coastă şi platouri din regiunea de
(Querceta roboris aceretosa) 6 13.2
dealuri de productivitate mijlocie (m)
6 14.1 Stejăret normal de terasă (m)

Stejărete de terasă Stejăret de terase joase şi lunci vechi din


6 14 6 14.2
(Querceta roboris caricetosa) regiunea de dealuri (m)
Stejăret de terasă de productivitate
6 14.3
inferioară (i)
Stejăret de dealuri pe lăcovişte de
6 15.1
productivitate mijlocie (m)
Stejăret de dealuri pe lăcovişte de
6 15.2
productivitate inferioară (i)
Stejărete de depresiune şi câmpii joase
Stejăret cu Rhamnus frangula de
6 15 cu fenomene de înmlăştinare 6 15.3
productivitate mijlocie (m)
(Querceta roboris agrostetosa)
Stejăret cu Agrostis alba de productivitate
6 15.4
inferioară (i)
Stejăret de rovină de productivitate
6.15.5
inferioară (i)
6 16.1 Stejăret normal din silvostepă (m)
Stejărete de silvostepă 6 16.2 Stejăret de depresiune din silvostepă (m)
6 16
(Querceta roboris subtermophila) Stejăret de terenuri nisipoase din silvostepă
6 16.3
(i)

300
301

FORMATIA
Tipuri de padure
Grupa de tipuri
6 2 Şleauri de deal şi câmpie de stejar pedunculat (Querco robori-Carpineta)
Stejăreto-şleau de deal de productivitate
6 21.1
superioară (s)
Şleau de deal cu stejar pedunculat de
6 21.2
Şleauri de deal şi câmpie de stejar productivitate superioară (s)
6 21 pedunculat (Querco robori-Carpineta Stejăreto-şleau de deal de productivitate
6 21.3
submontana) mijlocie (m)
6 21.4 Stejăreto-şleau de terasă (m)
Şleau de deal cu stejar pedunculat de
6 21.5
productivitate mijlocie (m)
6 22.1 Stejăreto-şleau normal de câmpie (s)
6 22.2 Şleau normal de câmpie (s)
Şleauri de câmpie cu stejar pedunculat
6 22 Stejăreto-şleau de câmpie cu productivitate
(Querco robori-Carpineta tilietosa) 6 22.3
mijlocie (m)
6 22.4 Stejăreto-şleau de depresiune (i)
Şleau de silvostepă cu stejar pedunculat de
6 23.1
productivitate superioară (s)
Şleauri de silvostepă cu stejar
Şleau de silvostepă cu stejar pedunculat de
6 23 pedunculat (Querco robori-Carpineta 6 23.2
productivitate mijlocie (m)
subtermophilia)
Şleau de silvostepă cu stejar pedunculat de
6 23.3
productivitate inferioară (i)
6 3 Şleauri de luncă (Querco robori-Carpineta fraxinetosa)
6 31.1 Şleau de luncă din regiunea deluroasă (s)
Şleauri de luncă din regiunea de dealuri
Şleau-plopiş de luncă din regiunea deluroasă
6 31 (Querco robori-Carpineta fraxinetosa 6 31.2
(s)
submontana)
6 31.3 Şleau de luncă din regiunea deluroasă ........
6 32.1 Stejăreto-şleau de luncă (s)
Şleau normal de luncă din regiunea de
6 32.2
câmpie (s)
Şleauri de luncă din regiunea de câmpie Şleau-plopiş normal de luncă din regiunea
6 32.3
6 32 (Querco robori-Carpineta fraxinetosa de câmpie (s)
rubosa) Stejăreto-şleau de luncă de productivitate
6 32.4
mijlocie (m)
Şleau de luncă din regiunea de câmpie de
6 32.5
productivitate mijlocie (m)
Şleau de luncă din silvostepă şi stepa din
Şleauri de luncă din silvostepă şi stepă 6 33.1
sudul ţării (s)
6 33 (Querco robori-Carpineta fraxinetosa
Şleao-plopiş de luncă din silvostepă şi stepa
subtermophila) 6 33.2
din sudul ţării (s)

301
302
FORMATIA
Tipuri de padure
Grupa de tipuri
6 34.1 Şleau de hasmac (i)
Şleao-plopiş de hasmac de productivitate
6 34.2
mijlocie (m)
Şleauri din delta Dunării (Querco Şleao-plopiş de hasmac de productivitate
6 34 6 34.3
robori-Carpineta danubialia) inferioară (i)
6 34.4 Rarişti de stejar şi frasin din hasmac mici (i)
Rarişti de stejar, frasin şi plop din hasmace
6 34.5
mici (i)

GRUPA DE FORMATII: 7 CERETE, GARNITETE, PADURI DE CER + GARNITA


302
303
(QUERCETA CONFERTAE – CERRIS)

FORMATIA
Tipuri de padure
Grupa de tipuri
7 1 Cerete pure de stejar (Querceta cerris)
7 11.1 Ceret normal de dealuri (s)
Cerete de dealuri Ceret de dealuri de productivitate mijlocie
7 11 7 11.2
(Querceta cerris submontana) (m)
7 11.3 Ceret normal de productivitate inferioară (i)
7 12.1 Ceret normal de câmpie (s)
7 12.2 Ceret de depresiune (i)
Cerete de câmpie Ceret de câmpie de productivitate mijlocie
7 12 7 12.3
(Querceta cerris brometosa) (m)
Ceret de câmpie de productivitate inferioară
7 12.4
(i)
Ceret de silvostepă pe cernoziom degradat
7 13.1
Cerete de silvostepă (Querceta cerris cu substrat de löess (m)
7 13
subtermophilia) Ceret de silvostepă pe cernoziom degradat
7 13.2
cu substrat de löess (i)
7 2 Gârniţete pure (Querceta confertae)
Gârniţet de platou de productivitate
7 21.1
superioară (s)
Gârniţet de Gleohoma hirsuta de
7 21.2
productivitate superioară (s)
Gârniţete de câmpie (Querceta confertae Gârniţet de câmpie de productivitate
7 21 7 21.3
brankhypodietosa) mijlocie (m)
Gârniţet de câmpie (platou) de
7 21.4
productivitate mijlocie (m)
Gârniţet de câmpie (platou) de
7 21.6
productivitate inferioară (i)
Gârniţet de versant de productivitate
7 22.1
superioară (s)
Gârniţet de versant de productivitate
7 22.2
mijlocie (m)
7 22.3 Gârniţet de dealuri pe soluri scheletice (i)
Gârniţete de dealuri (Querceta confertae
7 22 Gârniţet de de dealuri de productivitate
submontana) 7 22.4
inferioară (i)
Gârniţet dobrogean de dealuri de
7 22.5
productivitate inferioară (i)
Gârniţet de platou de productivitate mijlocie
7 22.6
(m)

FORMATIA
Tipuri de padure
Grupa de tipuri
303
304
7 3 Cereto-gârniţete (Querceta confertae cerris)
7 31.1 Cereto-gârniţete de dealuri (s)
7 31.2 Cereto-gârniţete de dealuri (m)
Cereto-gârniţete de dealuri (Querceta Cereto-gârniţete de dealuri de productivitate
7 31 7 31.3
confertae cerris submontana) inferioară (i)
Cereto-gârniţete de dealuri de productivitate
7 31.4
mijlocie (m)
7 32.1 Cereto-gârniţete de câmpie (s)
7 32.2 Cereto-gârniţete de câmpie (m)
Cereto-gârniţete de câmpie (Querceta Cereto-gârniţete de câmpie de productivitate
7 32 7 32.3
confertae cerris brachypodietosa) inferioară (i)
Cereto-gârniţete de câmpie de productivitate
7 32.4
superioară (s)
Cereto-gârniţete de silvostepă (Querceta 7 33.1 Cereto-gârniţete de silvostepă (m)
7 33
confertae cerris subtermophilia) 7 33.2 Cereto-gârniţete de silvostepă (i)
7 4 Amestecuri de gârniţă şi cer cu stejar mezofiţi (Querceta mixta)
Amestecuri de gorun, gârniţă şi cer
7 41 7 41.1 Amestec normal de gorun, gârniţă şi cer (m)
(Querceta confertae-cerris sessiliflorae)
Amestecuri de stejar pedunculat cu cer
Amestec de stejar pedunculat cu cer şi
7 42 şi gârniţă (Querceta confertae-cerris 7 42.1
gârniţă (m)
roboris)
Amestecuri de stejar pedunculat, gorun,
Amestec de stejar pedunculat, gorun, cer şi
7 43 cer şi gârniţă (Querceta confertae-cerris 7 43.1
gârniţă (s)
sessiliflorae roboris)
7 5 Cero-şleauri, şleao-cerete, gârniţeto-şleauri (Querco- Carpineta cerretosa)
7 51.1 Şleao-cerete de deal cu gorun (m)
Cero-şleauri şi şleao-cerete de dealuri
Şleao-cerete de deal cu elemente termofile
7 51 (Querco- Carpineta cerretosa 7 51.2
(s)
submontana)
7 51.3 Şleao-cerete de deal cu stejar pedunculat (s)
Cero-şleauri şi şleao-cerete de câmpie 7 52.1 Cero-şleauri normal (s)
7 52 (Querco- Carpineta cerretosa 7 52.2 Şleao-cerete de câmpie (s)
brachypodietosa) 7 52.3 Cero-şleau de stejar pufos (m)
Cero-şleauri şi şleao-cerete de câmpie 7 53.1 Cero-şleau de silvostepă dobrogeană (m)
7 53 (Querco- Carpineta cerretosa 7 53.2 Gârniţeto-şleau de deal (m)
subtermophillia) 7 53.3 Cero-şleau de silvostepă (i)

304
305
GRUPA DE FORMATII: 8 STEJARETE DE STEJAR BRUMĂRIU ŞI PUFOS ŞI
PĂDURI AMESTECATE CU STEJAR PUFOS
(QUERCETA PEDUNCULIFLORAE-PUBESCENS)

FORMATIA
Tipuri de padure
Grupa de tipuri
8 1 Stejarete de stejar brumăriu (Querceta pedunculiflorae)
Stejar brumăriu pur pe cernoziom puternic
8 11.1
degradat cu substrat de löess (m)
Stejar brumăriu pur pe cernoziom slab
8 11.2
degradat cu substrat de löess (m)
Stejar brumăriu pur pe cernoziom puternic
Stejarete de stejar brumăriu din regiunea 8 11.3
degradat cu substrat de nisip (m)
8 11 de câmpie şi coline (Querceta
Stejar brumăriu pur din silvostepa
pedunculiflorae) 8 11.4
dobrogeană (i)
Stejar brumăriu din silvostepa dobrogeană
8 11.5
de productivitate mijlocie (m)
Stejar brumăriu ............ din silvostepa
8 11.6
dobrogeană de productivitate mijlocie (m)
8 2 Stejarete pure de stejar pufos (Querceta pubescentis)
8 21.1 Stejar pufos pur din zona forestieră (I)
Stejarete de stejar pufos din zona
8 21.2 Stejar pufos de sol profund din Dobrogea
8 21 forestieră (Querceta pubescentis
duinensis) Stejar pufos cu cărpiniţă din zona forestieră
8 21.3
(m)
Stejar pufos pur din silvostepă pe substrat
8 22.1
de löess sau lut (i)
Stejar pufos pur din silvostepă pe substrat
Stejarete de stejar pufos din silvostepa 8 22.2
8 22 de nisip (i)
(Querceta pubescentis subtermophilia)
Stejar pufos pur din silvostepă dobrogeană
8 22.3
cu sol superficial (i)
8 22.4 Stejar pufos cu cărpiniţă din silvostepă (i)
8 3 Amestecuri de stejar brumăriu şi stejar pufos (Querceta pedunculiflorae-pubescentis)
Amestecuri de stejar brumăriu şi stejar Amestec de stejar brumăriu şi stejar pufos
8 31.1
8 31 pufos (Querceta pedunculiflorae- (m)
pubescentis) 8 31.2 Amestec de stejar brumăriu şi stejar pufos (i)
Amestec normal de stejar pedunculat şi
8 41.1
Amestecuri de stejar brumăriu şi stejar stejar brumăriu (m)
8 41 pedunculat (Querceta roboris- 8 41.2 Stejăret amestecat de hasmac (i)
pedunculiflorae) Rarişte de stejar pedunculat şi stejar
8 41.3
brumăriu din hasmace mici (i)

FORMATIA Tipuri de padure


305
306
Grupa de tipuri
8 42.1 Amestec de gorun şi stejar pufos (i)
Amestecuri de stejar brumăriu şi stejar Amestec de gorun şi stejar brumăriu din
8 42.2
8 42 pufos cu gorun (Querceta robris- Dobrogea (m)
pedunculiflorae sessiliflorae) Amestec de gorun, stejar brumăriu şi stejar
8 42.3
pufos (i)
Amestec de stejar pedunculat şi brumăriu cu
8 43.1
cer şi gârniţă (m)
Amestecuri de stejar pedunculat şi
Amestec de stejar brumăriu cu cer şi gârniţă
8 43 brumăriu cu cer, gârniţă (Querceta 8 43.2
(s)
pedunculiflorae-confertae cerris)
Amestec de cer şi gârniţă cu stejar brumăriu
8 43.3
(m)
Amestecuri de stejar brumăriu şi pufos
cu cer şi gârniţă (Querceta Amestec de stejar brumăriu şi pufos cu cer
8 44 8 44.1
pedunculiflorae- pubescentis –cerris şi gârniţă (m)
confertae)
Amestecuri de stejar pufos cu cer şi
Amestec de stejar pufos cu cer şi gârniţă
8 45 gârniţă (Querceta pubescentis –cerris 8 45.1
(m)
confertae)
8 5 Şleauri de silvostepă cu stejar brumăriu şi stejar pufos (Querco –Carpineta subtermophilia)
8 51.1 Şleau de silvostepă cu stejar brumăriu (m)
Şleau de silvostepă din regiunea de dealuri
Şleauri de silvostepă cu stejar brumăriu 8 51.2
(m)
8 51 (Querco – pedunculiflorae-Carpineta
Stejăreto-şleau dobrogean cu stejar brumăriu
subtermophilia) 8 51.3
(m)
8 51.4 Şleau de silvostepă cu stejar brumăriu (m)
Şleauri de silvostepă cu stejar brumăriu
şi stejar pufos (Querco – Stejăreto-şleau dobrogean cu stejar brumăriu
8 52 8 52.1
pedunculiflorae- pubescentis – şi stejar pufos (i)
Carpineta)
Şleauri de silvostepă cu stejar pufos Stejăreto-şleau dobrogean cu stejar pufos
8 53 8 53.1
(Querco - pubescentis –Carpineta) (m)

GRUPA DE FORMATII: 9 PĂDURI DE PLOP, SALCIE, ANIN


(POPULETA, SALCETA, ALNETA)
306
307

FORMATIA
Tipuri de padure
Grupa de tipuri
9 1 Plopişuri pure de plop alb (Populeta albae)
Zăvoi de plop alb de productivitate
9 11.1
superioară (s)
Zăvoi de plop alb de productivitate mijlocie
9 11.2
(m)
Zăvoi de plop alb de productivitate mijlocie
Zăvoi de plop alb (Populeta albae 9 11.3 pe locuri mijlociu inundabile în lunca Dunării
9 11
rubosa) (m)
Zăvoi de plop alb de productivitate inferioară
9 11.4 pe locuri mijlociu inundabile în lunca Dunării
(i)
Zăvoi de plop alb de productivitate inferioară
9 11.5
din luncile apelor interioare (i)
9 2 Plopişuri pure de plop negru (Populeta nigrae)
Zăvoi de plop negru de productivitate
9 12.1
superioară (s)
Zăvoi de plop negru de productivitate
9 12.2
mijlocie pe locuri înalte în lunca Dunării (m)
Zăvoi de plop negru de productivitate
Zăvoi de plop negru (Populeta nigrae
9 12 9 12.3 mijlocie pe locuri mijlociu inundabile, în
rubosa)
lunca Dunării (m)
Zăvoi de plop negru de productivitate
9 12.4
inferioară pe locuri joase în lunca Dunării (i)
Zăvoi de plop negru de productivitate
9 12.5
inferioară din luncile apelor interioare (i)
9 3 Plopişuri amestecate de plop alb şi negru (Populeta nigrae-albae)
Zăvoi amestecat de plop alb şi plop negru de
9 31.1
Zăvoi amestecate de plop alb şi negru productivitate superioară (s)
9 31
(Populeta nigrae-albae rubosa) Zăvoi amestecat de plop alb şi negru de
9 31.2
productivitate mijlocie (m)
9 4 Plopişuri de plop tremurător (Populeta tremulae)
Plopişuri de rovină de plop tremurător
94 9 41.1 Plopiş de rovină de plop tremurător (i)
(Populeta tremulae polygonetosa)
9 5 Sălcete pure (Saliceta albae)
Zăvoi de salcie din luncile apelor interioare
9 51.1
(i)
Zăvoi de salcie de productivitate superioară
9 51.2
pe locuri înalte din lunca şi Delta Dunării (s)
9 51 Zăvoi de salcie (Saliceta albae rubosa)
Zăvoi de salcie de productivitate superioară
9 51.3
pe locuri joase din lunca Dunării (s)
Zăvoi de salcie de productivitate mijlocie pe
9 51.4
locuri înalte în lunca Dunării (m)

FORMATIA
Tipuri de padure
Grupa de tipuri
307
308
Zăvoi de salcie de productivitate mijlocie pe
9 51.5
locuri jose în lunca şi Delta Dunării (m)
9 51 Zăvoi de salcie (Saliceta albae rubosa)
Zăvoi de salcie de productivitate inferioară pe
9 51.6
locuri joase în lunca Dunării (i)
9 6 Amestecuri de plop şi salcie (Populeto-Saliceta)
9 61.1 Zăvoi normal de plop şi salcie (s)
Zăvoi amestecate de plop şi salcie 9 61.2 Zăvoi de plop şi salcie din Delta Dunării (s)
9 61
(Populeto-Saliceta rubosa) 9 61.3 Zăvoi de plop şi salcie din Delta Dunării (m)
9 61.4 Zăvoi de plop şi salcie din Delta Dunării (i)
9 7 Aninişuri de anin negru (Alneta glutinosae)
Aniniş pe soluri gleizate de productivitate
Aninişuri de anin negru pe soluri 9 71.1
superioară (s)
gleizate sau înmlăştinate din regiunea de Aniniş pe soluri gleizate de productivitate
9 71 9 71.2
câmpie şi dealuri (Alneta glutinosa mijlocie (m)
dryopteridetosa)
9 71.3 Aniniş de baltă (m)
9 72.1 Zăvoi de anin negru (s)
Zăvoi de anin negru şi aninişuri de anin
Anin negru pur de productivitate superioară
9 72 negru de coastă (Alneta glutinosa 9 72.2
din regiunea de dealuri (s)
rubosa)
9 72.3 Zăvoi de anin negru (m)
Anin negru pe sol înmlăştinat în regiunea de
9 73.1
munte (i)
Aninişuri de anin negru din regiunea de Anin negru pe sol înmlăştinat în regiunea de
9 73 9 73.2
munte (Alneta glutinosae submontana ) munte (m)
Anin negru pe sol înmlăştinat în regiunea de
9 73.3
munte (s)
9 8 Aninişuri de anin alb (Alneta incanae)
Aninişuri de anin alb cu Oxalis
9 81 9 81.1 Aniniş cu Oxalis acetosella (m)
acetosella (Alneta incanae oxalidosa)
Aninişuri de anin alb pe aluviuni
Anin alb pe aluviuni nisipoase şi prundişuri
9 82 nisipoase şi prundişuri (Alneta incanae 9 82.1
(m)
-inundata)
Aninişuri de anin alb pe soluri
9 83 9 83.1 Aniniş de anin alb cu sol înmlăştinat (m-i)
înmlăştinate
9 9 Amestecuri de anin negru şi anin alb (Alneta incanae - glutinosae)
Amestecuri de anin negru şi anin alb din
Amestec de anin negru şi anin alb din
9 91 regiunea deluroasă (Alneta incanae – 9 91.1
regiunea deluroasă (s)
glutinosae submontana)

GRUPA DE FORMATII: „0” PĂDURI CONSTITUITE


308
309
DIN DIVERSE SPECII DE FOIOASE

FORMATIA
Tipuri de padure
Grupa de tipuri
0 1 Cărpinete (Carpineta)
Carpinete din regiunea montană
0 11 0 11.1 Carpinet de poale de coastă (m)
(Carpineta submontana)
0 2 Teişuri (Tilieta)
Teişuri din regiunea montană şi 0 21.1 Teiş de munte amestecat (m)
0 21
deluroasă (Tilieta submontana) 0 21.2 Teiş de alun turcesc pe sol schelet (m)
0 3 Păltinişuri (Acereta)
Păltinişuri din regiunea montană şi
0 31 031.1 Păltiniş amestecat pe grohotiş (m)
deluroasă (Acereta submontana)
0 4 Frăsinete (Fraxinus)
0 41.1 Frăsinet de luncă (s)
Frasinet de hasmac de productivitate mijlocie
0 41.2
(m)
Frăsinete de luncă şi de terenuri joase Frăsinet de hasmac de productivitate
0 41.3
0 41 din Delta Dunării (Fraxineta rubosa inferioară (i)
danubiana) Frăsinet de luncă de productivitate mijlocie
0 41.4
(m)
Frăsinet de luncă de productivitate inferioară
0 41. 5
(i)
Frăsinete de dealuri (Fraxineta
0 42 0 42.1 Frăsinet amestecat de dealuri (s-m)
submontana)
Frăsinet de silvostepă pe cernoziom degradat
Frăsinete de silvostepă (Fraxineta 0 43.1
0 43 (m)
subtermophilia)
0 43.2 Frăsinet de depresiune din silvostepă (s)
0 5 Ulmete (Ulmeta)
0 51.1 Ulmet normal de luncă (s)
0 51 Ulmete de luncă (Ulmeta rubosa) 0 51.2 Ulmet de luncă cu cătină roşie (i)
0 51.3 Ulmet de luncă (m)
0 52.1 Ulmet de coastă din silvostepă (s)
Ulmete de silvostepă Ulmet de terase şi văi colmatate din
0 52 0 52.2
(Ulmeta subtermophilia) silvostepă (m)
0 52.3 Ulmet de silvostepă din regiunea deluroasă (i)

CARTAREA TIPURILOR DE PĂDURE


309
310

CRITERII DE CLASIFICARE
ŞI DIFERENŢIERE A TIPURILOR DE PĂDURE

1. Unităţi de clasificare
Unitatea fundamentală de clasificare este „tipul de pădure”. Pentru această unitate
s-a adoptat definiţia:
„Tipul de pădure reuneşte porţiunile de pădure, uniforme după compoziţia
speciilor arborescente, după celelalte etaje de vegetaţie şi faună, după complexul
condiţiilor staţionale (climatice, edafice şi hidrologice), după relaţiile dintre plante şi
mediu, după procesele de regenerare şi după direcţia succesiunilor în ele, cerând, prin
urmare, în acelaşi condiţii economice, măsuri silvotehnice de de acelaşi fel”.
Ca unitate superioară obligatorie se admite „formaţia”. Într-o formaţie se grupează
toate tipurile constituite din aceeaşi specie sau acelaşi amestec de specii de ex.: făgete,
făgeto-brădete, şleauri etc.
O altă unitate superioară tipului, dar de altă natură, este „seria”. O serie cuprinde
tipurile situate în condiţii ecologice asemănătoare dar deosebite prin specia arborescentă
(sau amestecul de specii). Seria este o unitate facultativă.
Unitatea inferioară tipului este „faciescul”. Se foloseşte în primul rând în
arboretele amestecate pentru a sesiza variaţiile în compoziţia speciilor de amestec, cea
predominantă rămânând neschimbată. Se mai pot crea faciesuri pe baza compoziţiei
subarboretului, când această compoziţie are o importanţă practică deosebită.
O unitatea inferioară facultativă este „subtipul”. El exprimă diferenţele în aspectul
arboretului, datorită intervenţiei omului. Se crează, în cazul când aceste diferenţe sunt
atât de mari, încât presupun şi diferenţe în măsurile silvotehnice. Deocamdată,
diferenţierea de subtipuri se face pe baza provenienţei (codru şi câng).

2. Criterii de diferenţiere a tipurilor

2.1. Arboretul
2.1.1.Compoziţia. Tipurile de pădure se crează în cadrul formaţiunilor; deci
criteriul compoziţiei este respectat de la început. Pentru precizarea limitelor se dau
următoarele lămuriri:
- un arboret se consideră pur, când speciile de amestec la un loc, nu întrunesc 1.
- arboretele în care speciile de amestec se ridică la 1-2, constituie faciesuri ale
tipului pur respectiv;
- arboretele compuse din 2...3 specii, fiecare cu particparea de cel puţin 3,
formează un tip de pădure aparte, indiferent de detaliile amestecului;
- dacă în arboretele amestecate, determinate conform aliniatului precedent, apar şi
alte specii în proporţie 1....2, se crează faciesuri ale tipului respectiv de pădure
amestecată;

310
311
- arboretele care în mod normal sunt compuse din amestec de 4....5 specii cu
participarea aproximativă egală, determină tipuri aparte; în astfel de tipuri, faciesurile
pot fi determinate prin lipsa unei specii (cazul şleaurilor în în amestec).
2.1.2. Productivitatea. În cadrul compoziţiei asemănătoare, se crează tipuri
aparte după productivitate, conform scării: superioară, mijlocie, inferioară (I, II, III); se
mai poate deosebi şi o productivitate excepţională.
Categoriile de productivitate în funcţie de clasele de producţie sunt următoarele:
- excepţională: cuprinde arboretele care depăşesc clasa I de producţie.
- superioară: cuprinde arboretele încadrate în clasa I şi a II-a de producţie.
- mijlocie: cuprinde arboretele din clasa a III-a de producţie.
- inferioară: cuprinde arboretele din clasa a IV-a şi a V-a de producţie.
În pădurile amestecate se vor cerceta în mod special dacă speciile componente se
încadrează în aceeaşi categorie de productivitate sau există diferenţe pronunţate în
această privinţă; în ultimul caz se deosebesc tipuri aparte (mai ales la amestecul de
răşinoase şi fag).
2.1.3. Aspectul arborilor şi calitatea produselor
La aceiaşi productivitate, se crează tipuri aparte în funcţie de forma şi plinătatea
trunchiurilor, aşezarea şi mărimea coronamentelor, uşurinţa elagajului natural, prezenţa
crăcilor lacome etc. La speciile cu lemn preţios, aceste elemente trebuie puse în legătură
cu calitatea şi procentul lemnului de lucru.
2.1.4. Regenerarea naturală. Se crează tipuri aparte în funcţie de uşurinţa
instalării şi dezvoltării tineretului. Se deosebesc 3 grade de condiţii de regenerare:
uşoare, mijlocii şi grele.
Se consideră condiţii uşoare de regenerare când:
Solul nu este înţelenit şi nu este acoperit cu muşchi; există numai rare plante de
pădure;
- pătura moartă nu se acumulează, ci se descompune în mod normal;
- anii de fructificaţie abundentă se succed la intervale mai mici de timp, proprii
speciilor principale ce compun tipul de pădure respectiv;
- solul se găseşte într-o bună stare de afânare, în care microorganismele găsesc
mediu prielnic de viaţă.
Se consideră condiţii mijlocii de regenerare când:
- a început instalarea gramineelor şi solul este parţial înţelenit, acestea acoperind
până la 50% din suprafaţă;
- există o pătură întreruptă de muşchi (acelaşi grad de acoperire);
- solul este potrivit de îndesat.
Se consideră condiţii grele de regenerare când:
- solul este înţelenit pe mai mult de 50% din suprafaţă;
- există o pătură grosă de muşchi care acoperă mai mult de 50% din suprafaţă;
- litiera se descompune anormal, se acumulează şi deci acoperă cu un strat gros de
resturi vegetale;
- anii de fructificaţie, datorită condiţiilor de climă specifice, sunt la intervale mai
mari decât este normal, pentru speciile principale ce compun tipul de pădure respectiv.
311
312
Cu ocazia studiului regenerării, se va ţine seama de eventualele tendinţe de
succesiune ale speciilor. Acestea constituie şi ele un criteriu de diferenţiere a tipurilor, în
caz că se manifestă cu regularitate şi conduc la modificările sensibile în generaţia
următoare (de exemplu: schimbarea compoziţiei).
2.2. Subarboretul şi pătura vie
Subarboretul şi patura vie devin criterii de diferenţiere a tipurilor numai în cazul
în care influenţază în mod sensibil carcaterele importante ale arboretului sau măsurile
silvo-tehnice indicate în timpul respectiv. Se menţionează însă că aceste carcatere
trebuie să fie naturale şi constante.
În cazul când subarboretul, prin compoziţia lui prezintă un deosebit interes
practic, se pot crea faciesuri în cadrul tipului respectiv (de exemplu: subarboret de
scumpie în arboretele de diverse specii de stejar).
2.3. Caractere edafice
Caracterele solului sunt determinate în diferenţierea tipurilor de pădure, la fel ca şi
subarboretul şi pătura vie, atunci când influenţează în mod sensibil caracterele
importante ale arboretului sau când determină aplicarea măsurilor silvo-tehnice de un
anumit fel.

2.4. Caracterele climatice


Aceste caractere trebuie determinate în ceea ce priveşte zonele climatice, oglindite
prin zone şi etaje de vegetaţie. Asfel, vor fi socotite ca tipuri aparte făgetele de
productivitate superioară, după cum se găsesc în regiunea muntoasă sau deluroasă. La
munte, pădurile de la limita vegetaţiei lemnoase vor constitui tipuri aparte.
2.5. Măsuri silvotehnice
Măsuri silvotehnice se referă la două categorii de operaţiuni:
a. metode de regenerare a arboretelor (regenerare naturală) inclusiv intervenţii pe
cale artificială, pentru ameliorarea productivităţii arboretului.
b. lucrări de refacere a arboretelor degradate sau împădurirea terenurilor goale,
inclusiv exploatările rase.
În primul caz, măsurile silvotehnice devin determinante pentru diferenţiere unui
nou tip când:
- duc la schimbarea compoziţiei specifice a pădurii;
- condiţiile de mediu determină adoptarea unui alt regim sau tratament;
- necesită procedee diferite de pregătirea solului în vedere regenerării.
În cel de al doilea caz, măsurile silvotehnice devin determinante pentru
diferenţiere unui nou tip, când:
- se adoptă formula de împădurire diferită;
- se adoptă procedee diferite de pregătire a solului înainte de plantare;
- se adoptă procedee de plantare diferită (în despicătură, în gropi).
2.6. Suprafaţa minimă
312
313
Pentru un arboret să fie considerat ca aparţinând unui tip aparte de pădure, el
trebuie să aibă cel puţin suprafaţa de 0,5 ha ( egală cu cea admisă pentru o subparcelă).
În cazul când porţiuni de arborete cu diferite aspecte se succed pe suprafeţe foarte
mici în mod regulat, şi însumează la un loc cel puţin suprafaţa minimă de mai sus, se
crează un „complex de tipuri”, din punct de vedere practic, un complex se tratează ca un
tip.
3.Denumirea tipurilor de pădure
Pentru determinarea tipurilor de pădure, se vor utiliza numirile româneşti. O astfel
de numire trebuie să indice formaţia din care face parte tipul respectiv, precum şi 2 ...3
caractere de altă natură, prin care tipul se diferenţiază de altele învecinate. Aceste
caractere pot să se refere la condiţii staţionale, prezenţa unor plante indicatoare,
productivitatea etc. Nu se recomandă ca numirea tipului să fie prea lungă, ea nu va
cuprinde toate caracterele diferenţiate, adică nu se va transforma într-un rezumat al
diagnozei tipului.
4. Determinarea tipului natural de pădure
Tipului natural de pădure se determină în general cu ajutorul cheilor de
determinare.
Precizările date se vor folosi pentru determinarea şi descrierea de tipuri noi,
necuprinse în cheile de determinare.
În acestă situaţie, tipul nou se descrie în mod sumar, arătându-se pe scurt:
- compoziţia specifică a arboretului, productivitatea, forma trunchurilor, elagajul
natural, calitatea produselor;
- condiţiile de regenerare, tendinţele eventuale de succesiune;
- factorii staţionali; situaţia orografică, petrografică, solul, eventual factorii
climatici determinanţi;
- măsuri silvo-tehnice indicate.
Denumirea tipului se va face în limba română, indicându-se formaţia respectivă
(amestecurile constituite formaţii) şi apoi un calificativ, care trebuie să exprime 2-3
carcatere importante ale tipului respectiv, astfel încât denumirea noului tip faţă de altele
învecinate, să apară clar din însăşi numele.

313
314
Anexa nr. 6
la instructiuni

SISTEMUL ROMÂN DE TAXONOMIE A SOLURILOR’’-S.R.T.S. – 2003

SRSC -
19 Nr. SRTS – 2003 Tipuri de
Nr Tipuri de soluri Precizări cu privire la
80 crt. soluri
crt. Clase 1980 modificările efectuate
2003
Clase de soluri
de soluri
Cernoziom Cernoziom tipic, Cu carbonaţi până la
(CZ) Cernoziom cambic 125 cm adâncime.
Cernoziom cambic,
Cernoziom argiloilu-
Fără carbonaţi sau cu
Moli vial, Sol cernoziomoid,
Cernisoluri Faeoziom (FZ) carbonaţi sub 125 cm
1. 1. Sol cenuşiu, Pse-
(CER) adâncime.
soluri udorendzină, Sol negru
clinohidromorf.
Rendzină (RZ) Rendzină -
Kastanoziom
Sol bălan -
(KZ)
2. Argiluvi 2. Luvisoluri Preluvosol Brun roşcat, Brun
Fără orizont El
soluri (LUV) (EL) argiloiluvial.
Luvosol (LV) Brun luvic, Brun roşcat Cu orizont El, cu
luvic, Luvisol albic. V>53% în Bt sau în El.

314
315
Brun luvic, Brun
Cu sau fără El cu
Alosol (AL) argiloiluvial, Luvisol
V<53% în Bt sau El.
albic -holoacide
Planosol (PL) Planosol -
Eutricambosol Sol brun eumezobazic,
Cu V>53%
Cambi Cambisoluri (EC) Terra rossa
3. 3.
soluri (CAM) Districambosol
Sol brun acid Cu V<53%
(DC)
Prepodzol
Sol brun feriiluvial -
(EP)
Spodo Spodisoluri
4. 4. Podzol (PD) Podzol -
soluri (SPO)
Criptopodzol Fără orizont Ea sau cu
Brun acid criptospodic
(CP) Ea înecat în humus
Nigrosol (NS) Sol negru acid -
Umbrisoluri
5. Humosiosol
Umbri (UMB) Sol humico - sillicatic -
5. (HS)
soluri
Andisoluri Andosol
6. Andosol -
(AND) (AND)
Gleiosol (GS) Sol gleic, Lăcovişte -
Stagnosol
Sol pseudogleic -
Soluri Hidrisoluri (SG)
6. 7.
hidromorfe (HID) Tip de sol nou,
Limnosol
Limnosol (de sub ape, -
(LM)
lacuri etc.)
Solonceac
Soluri Salsodisoluri Solonceac -
7. 8. (SC)
halomorfe (SAL)
Soloneţ (SN) Soloneţ -
315
316

CLASIFICAREA SOLURILOR LA NIVEL SUPERIOR (TIP, SUBTIP) ŞI LA NIVEL


INFERIOR
(VARIETATE), DUPĂ SISTEMUL ROMÂN DE TAXONOMIE A SOLURILOR
(S.R.T.S.) – 2003

1. ORIZONTURILE DIAGNOSTICE PRINCIPALE, ORIZONTURILE


DIAGNOSTICE DE ASOCIERE ŞI
ORIZONTURILE DIAGNOSTICE SPECIALE

ORIZONTURI DIAGNOSTICE PRINCIPALE

O litiera, orizont organic nehidromorf de la suprafaţa solului, este constituit din


suborizonturile: Ol - nedescompus, Of – incomplet descompus, Oh – puternic
descompus (de humificare). Când este mai mare de 20 cm se numeşte orizont folic.
A molic (Am) cu următoarele caractere :
- culoare închisă – crome <3,5 (la umed) brun negricios;
- conţinut de humus (4 – 10%) ;
- structură glomerulară, grăunţoasă sau poliedrică mică;
- gradul de saturaţie în baze V>53%;
- grosimea de cel puţin 25 cm sau de cel puţin 20 cm la solurile cu roca R când
este situată în primii 75 cm sau grosimea minimă 10 cm când oriz. A este situat
direct pe roca compactă.
A umbric (Au), asemănător cu Am, dar cu gradul de saturaţie în baze V<53% ;
316
317
A ocric (Ao), deschis la culoare, sărac în humus, subţire sau dur şi foarte dur în perioada
uscată a anului chiar dacă are grosimi şi culori de Am sau Au;
Notă : Orizonturile Am sau Au cu grosimi mai mici decât cele de mai sus se notează
cu Aom respectiv Aou.
Orizont E luvic (El) – este situat deasupra unui orizont B argic (Bt) şi are următoarele
caractere :
- culori deschise în stare uscată cu valori <6,5;
- structură poliedrică, lamelară sau fără structură;
- textura mai grosieră decât a orizontului subiacent;
- grosime minimă de cel puţin 5 cm.
Orizont E albic (Ea) caracterizat prin :
- culoare mai deschisă decât la El;
- destructurat sau cu structură (lamelară, poliedrică) slab dezvoltată;
- textura mai grosieră decât a orizontului Bt;
- segregare a sescvioxizilor sub formă de concreţiuni şi pete, în cazul solurilor
afectate de stagnogleizare;
- grosimea minimă 10 cm sau de numai 2 cm în cazul podzolurilor, în cazul
podzolurilor Ea uneori formează un
strat discontinuu întrerupt.
Orizont B criptospodic (Bcp), asemănător celui spodic format în solurile puternic acide cu
acumulare iluvială de material amorf activ predominant humic şi aluminic (mai
puţin material amorf feric din care cauză nu are coloritul roşcat specific
orizontului spodic), care este mascat de conţinutul ridicat de materie organică
mai mare de 10%.
317
318
Frecvent orizontul Bcp este situat sub un orizon A foarte humifer cu peste 20%
materie organică cu humus brut
cu C: N>20-25 cu reflexe cenuşii în partea inferioară (orizont E înecat în
humus).
Orizont C calcic sau calxic sau carbonatoacumulativ (Cca) – orizont de acumulare a
carbonatului de calciu secundar
sub formă difuză sau de concreţiuni, eflorescenţe, pseudomicelii, pete care
reprezintă următoarele caractere :
- conţinut de carbonaţi >12%;
- cu cel puţin 5% carbonaţi mai mult decât orizontul sau roca C;
- grosimea minimă 20 cm;
Este situat sub un orizont A molic sau B, cu excepţia cazurilor în care
orizonturile respective au fost erodate.
Orizot folic O, este orizont organic de suprafaţă nehidromorf, care constă din material cu
peste 35% materie orga-
nică (peste 20% C organic ) şi care este saturat cu apă timp de mai puţin de o
lună pe an în cei mai mulţi ani;
Orizontul turbos T, reprezintă un orizont organic hidromorf de suprafaţă sau sub
suprafaţă saturat cu apă mai mult
de o lună pe an;
După gradul de descompunere a materiei organice poate fi :
- fibric, slab descompus;
- hemic mediu descompus;
- sapric, intens descompus;
318
319
- grosimea minimă este de 20 cm.

ORIZONTURI DIAGNOSTICE DE ASOCIERE

Orizont A molic greic (Ame), orizont de incipientă podzolire cu acumulări de cuarţ


rezistente la alterare, deschise la culoare (cenuşii); se găseşte între orizontul Am
şi Bt şi se numeşte A molic slab luvic (hipoluvic) şi reprezintă stadiul iniţial de
formare a unui orizot E.
Orizont B argic – natric (Btna), asemănător orizontului Bt dar cu conţinut de Na >15% pe
10 cm din primii 20 ai orizontului:
- are structură columnară sau prismatică;
- grosimea minimă de 15 cm.
Orizont pelic (z), orizont mineral de asociere (Az, Bz, Cz) argilos, în general cu peste
45% argilă predominant nesmectitică (negonflantă) din materiale parentale
argiloase de diferite origini (inclusiv argile marnoase) cu următoarele caractere
:
- împachetare densă şi structură poliedrică mare în stare umedă care formează
agregate structurale prismatice sau poliedrice foarte mari vizibile;
- crăpături largi şi adânci cu puţine feţe de alunecare şi nu determină formarea
de structuri sfenoidale;
- plastic în stare umedă şi foarte dur în stare uscată;
- grosimea minimă 50 cm;
- T (capacitatea totală de schimb) mai mic decât la argila vertică.
Orizont petrocalxic (pc), orizont calxic (calcic) întărit sau cimentat,
319
320
Când este uscat nu este străbătut de cazma şi rădăcini;
- grosimea minimă este de 10 cm.
Orizont fragic – Fragipan (x), orizont frecvent nisipos dar şi lutos cu materie organică
scăzută; densitate aparentă mare, cu consistenţă tare şi foarte tare (la uscat);
- este lipsit de o activitate faunistică intensă;
- mai mult de 90% din volum nu poate să fie explorat de rădăcini şi este izolat de
apa de percolare;
- grosimea minimă este de 25 cm;
- pe profilul solului poate să apară în strate succesive sau lentile;
- identificarea fragipanului se face numai în teren.
Orizont gleic (G) şi orizont gleizat (g), format în mediul saturat în apă provenită din pânza
de apă freatică. În mediul anaerob au loc procese de reducere a Fe şi Mn
devenind, uşor solubili care imprimă solului culori albăstrui – verzui în stare
umedă sau vineţii – cenuşii în stare uscată. În condiţii de aerobioză compuşii de
Fe şi Mn se concentrează în forme oxidabile de pete şi concreţiuni de diverse
dimensiuni. Funcţie de mediul de mai mult sau ami puţin anaerob se deosebesc :
Proprietăţi reductomorfe (Gr) (glei de reducere), sol format permanent în apă
cu culori de reducere albăstrui – verzui cu foarte puţine pete de oxidare;
culorile verzui şi albăstrui se datoresc sărurilor hidroxizilor Fe 2+ şi Fe3+ (rugina
verde). În materialele bogate în sulfuri apar culori negre iar cele cu calcar
culori albicioase;
- se notează cu Gr care se adaugă simbolului orizontului în care culorile de
reducere depăşesc 50% din masa solului (BGr, CGr);

320
321
Orizont A hortic (Aho), orizont antropedogenetic de suprafaţă format prin fertilizarea
intensă şi/sau adaos timp îndelungat de deşeuri animale şi de materiale organice
în amestec cu material pământos (poate conţine şi cărămizi, fragmente de oale
etc.) :
- culoare închisă cu crome sub 3 (la umed);
- V >53% şi conţinut mare de humus cu activitate biologică intensă;
- se deosebeşte de Am prin conţinut mai mare de P >250 ppm, (P2O5 în primii 25
cm).
Orizont sulfuratic (sf), strat de sol (mineral sau organic) situate în mediul permanent
saturat cu apă al cărui material conţine 0,75% mai mult sulf :
- ph >3,5;
- grosimea minimă de 15 cm;
- la tratare cu acid clorhidric sau cu perhidrol degaje un miros de ouă stricate;
- apare în mlaştini cu ape dulci, dacă conţin compuşi cu sulf. Dacă solul este
drenat sulfurile se oxidează şi se formează acid sulfuric.

Orizont sulfuric (su), orizont de suprafaţă extrem de acid datorită acidului sulfuric cu pH
în apă sub 3,5;
- grosimea minimă 15 cm;
- apare în urma drenajului artificial (mlaştini sărace în Ca CO3) unde nu are loc
neutralizarea completă a H2SO4 format în
procesul de oxidare.

321
322
Orizont Am forestalic (Amf), varietate de orizont molic care are în plus următoarele
caractere determinante de formarea lui sub păduri xerofite :
- structură poliedrică mijlocie şi mare în partea mijlocie şi /sau inferioară a
orizontului asociată adesea cu pudrare cu cuarţ;
- cu un minimum în variaţia valorilor pH, baze şi saturaţie în baze (V );
- de regulă are un oriznt organic (O ) slab dezvoltat.

ALTE PROPRIETĂŢI DIAGNOSTICE

Caracter vermic (vm), soluri care prezintă în proporţie >50% din volumul orizontului A şi
de peste 25% din volumul orizontului următor, canale de râme, coprolite sau
galerii de animale umplute cu diverse materiale.
Schimbare texturală - bruscă (pl), schimbare texturală intensă între El şi Bt ce conduce la
dublarea cantităţii de argilă în B pe o distanţă de minimum 7,5 cm (semibruscă
între 7,5 – 15 cm).
Proprietăţi salsodice, orizont salinizat (salic sa şi hiposalic sc) şi sodizat în acelaşi timp
(natric na şi hiponatric sau alcalic ac).
Culori diagnostice, culoarea este folosită ca un caracter definitor al unor orizonturi
diagnostice pentru separarea unor unităţi taxonomice la nivel de tip şi subtip.

MATERIALE PARENTALE DIAGNOSTICE

322
323
Material fluvic (MF), sedimente aluviale, inclusiv proluviale, coluviale s.a marine şi
lacustre.
Material antropogen (MA), material mineral sau organic, neconsolidat, rezultat din
diferite activităţi umane: deponii, halde de steril, depozite de gunoaie sau deşeuri,
material de dragaj, care nu au suferit procese de solificare evidente (garbice, spolice,
urbice, mixice, reductice).
Material scheletic calcarifer (MK), roci calcaroase sau materiale parentale (grosiere),
provenite din dezagregarea unor roci calcaroase (calcare, gresii calcaroase,
conglomerate calcaroase, dolomite, magnocalcare, gips, pietrişurile calcaroase).
Material marnic (MM), materiale provenite din transformarea marnelor, marnelor
argiloase sau argilelor marnoase sau carbonatice. Conţin peste 33% argilă şi peste 14%
carbonaţi.
Material erubazic (ME), materiale parentale rezultate prin dezagregarea şi alterarea unor
roci ultra bazice necarbonatice care sunt argiloase şi bogate în baze (serpentinele,
piroxenitele, unele gabrouri şi altele), mai bogate în magneziu faţă de calciu.
Material bauxitic (MB), material rezultat din transformarea la suprafaţa scoarţei a
bauxitelor.
Nuanţele, valorile şi cromele (din sistemul Munsell), ale orizonturilor A şi B sunt folosite
astfel :
- culori în nuanţe de 5 YR şi mai roşii pentru separarea subtipurilor rodice;
- culori cu crome  3,5 (la umed) cu nuanţe de 7,5 YR pentru orizontul B
individualizează subtipul roşcat al unor luvisoluri;

323
324
- cromele  2 (la umed) la oriyontul A molic separă cernoziomurile de
kastanoziomuri sau subtipurile tipice de cele brunice ale tipurilor pelosol şi
vertosol;
- cromele  3,5 (la umed) ale părţii superioare a orizonturilor AC, AG, AB sau B
caracterizează tipurile din calsa cernisolurilor, umbrisolurilor şi unele hidrisoluri.
Adâncimea de situare a unui orizont sau a unui caracter diagnostic şi
folosirea prefixelor :

- proxi - pentru intervalul 0 - 20 cm;


- epi - pentru intervalul 20 - 50 cm;
- mezo - pentru intervalul 50 - 100 cm;
- bati - pentru intervalul 100 - 200 cm;

324
325
carbonat so Solonceac sau soloneţ eruba er Materiale parentale
o - sodic (Salsodisoluri), pre-zenţa sodei zic necarbonatice, argiloase bogate în
(carbonat şi bicarbonat de baze provenite din minerale
sodiu) >10 mg sau 0,33 me la 100 melano-crate – serpentine,
gr de sol. piroxenite, gablouri.
Soluri fără carbonaţi la suprafaţă
(Litosol sau Limnosol cu oriz.A
>3% substanţă organică) cu
cernic ce Orizont molic la Gleiosol. eutric eu
V >53%. Nu se aplică la
Cernisoluri, Argiluvi-soluri,
Salsodisoluri şi Vertisoluri.
clinoglei cl stagnogleizare (w) în primii 50 cm ferilu fe Spodisol cu oriz.Bs, când raportul
c şi Go în primii 200 cm (din vic Fe/C organic este >6. Se aplică la
precipitaţii sau izvoare de coastă). Podzol.
cloruro- Solonceac tipic cu săruri fibric fi Turbă slab descompusă.
sulfatic neutre (cloruri, sulfaţi). Se pot
separa Solonceac cloruric şi
Solonceac sulfatic.
coluvic co Sol pe material parental fluvic folic O Oriz. de suprafaţă cu material
coluvial nehumifer >50 cm organic nehidro-morf cu >35%
grosime (pe versanţi sau la baza materie organică cu apă mai puţin
versanţilor la Aluviosoluri). de o lună pe an. Grosimea >20 cm.
cumulic Orizont A>75 cm la baza garbi ga Entiantrosol (Protosol antropic)
Xc versanţilor (când este >125 cm c format pe roci antropogene
este cumulisol). garbice (deşeuri organice).
copertic ct Entiantrosol (Protosol antropic) gleic gc Cu oriz. Gr între 50-100 cm
acoperit cu material de sol (mezogleic), şi între 100-120 cm

325
326
humifer A molic >50 cm. adâncime (batigleic).
criostagn cs Proprietăţi criostagnice în zona glosi gl Limbi de orizonturi întrepătrunse, E
ic montană înaltă şi foarte rece. c +B trecere glosică sau albeluvică.
distric di Proprietăţi districe când solul are greic gr Orizont Ame la Faeoziomuri
(oligobaz V <53% (ex. Litosol cu roca (Soluri cenuşii) sau la
ic) necalcaroasă; Limnisol cu oriz. Cernoziomuri. La solurile cultivate
Alimnic cu peste 3% materie Am poate avea crome >2 (caracter
organică (nu se aplică la slab luvic).
Cambisoluri sau la soluri acide –
Umbrisoluri, Spodisoluri,
Alosoluri).
enti en Orizont A sub 20 cm foarte slab hemi he Turbă moderat descompusă.
dezvoltat (incipient) ex. c
Aluviosol entic, (Protosol alu-
vial) Limnisol entic când oriz. A
limnic are <3% substanţă
organică. Nu se aplică la Cer-
nisoluri, Argiluvisoluri,
Salsodisoluri, Verto-soluri cu V
>53%.

326
327
- 15 -

rendzin r Soluri cu schelet calcarifer cu schelet qq Sol cu peste 75% schelet cu oriz.
ic z V>53%. La Litosol – rendzinic ic A, E sau B excesiv scheletice, cu
pământul fiind cu carbonaţi şi cu grosimea >20 cm. Funcţie de
schelet începe de la 20 cm în jos. adâncimea la care apare pe profil
poate fi: proxischeletic (0-20
cm), epische-letic (20-50 cm),
mezoscheletic (50-100 cm), bati-
scheletic (100-200 cm).
rezicalc r Soluri cu oriz.C cu carbonaţi pe sodic ac Sol cu orizont ac (alcalizat sau
a-ric k 125 cm. Se aplică la Preluvosol, hiposodic) în primii 100 cm sau
Luvosol şi unele Cerniso-luri. oriz. na (natric) între 50-100 cm.
Poate fi : proxihiposodic (0-20
cm), epihiposodic (20-50 cm),
mezohiposodic (50-100 cm)
adâncime.
rodic r Soluri cu oriz. B cu pete roşii de solodic sd Soloneţ cu orizont El sau Ea cu
o peste 50% în partea inferioară a grosime >15 cm, sau Planosoluri
profilului (5YR şi mai roşii). cu Bt hiponatric.
roşcat rs Soluri cu oriz. B argic (Bt) cu pete spodic sp Erodosol cu orizon spodic sau
peste 50% în partea superioară a rest de oriz. spodic la suprafaţă.
profilului cu nuanţe de 7,5YR.
rudic r Entiantrosol (Protosol antropic) cu spolic sl Entiantrosol (Protosol antropic)
u material parental antropogen care se dez-voltă pe materiale
scheletic de cel puţin 30 cm parentale antropogene spolice
grosime de la suprafaţă sau aproape (halde de steril, de dragaj, de la
de suprafaţă. construcţia şoselelor).
327
328
salinic sc Soluri cu orizont sc (salinizat sau subsch sq Sol cu 26-75% schelet. Poate fi :
hiposodic) în primii 100 cm sau eletic proxische-letic (0-20 cm),
oriz. sa (salic) între 50 –100 cm. epischeletic (20-50 cm), me-
Poate fi : proxihiposalic (0-20 cm), zoscheletic (50-100 cm),
epihi-posalic (20-50 cm), batischeletic (100-200 cm).
mezohiposalic 50-100 cm.
salsodic ss Sol salinic şi sodic în acelaşi timp.
sapric Turbă puternic descompusă.
stagnic st Soluri cu proprietăţi hipostagnice w urbic ur Entiantrosol (Protosol antropic)
în primii 100 cm sau proprietăţi care se dez-voltă pe materiale
stagnice intense W între 50-200 cm parentate antropogene urbice
adâncime. Poate fi :mezostagnic W (cărămizi, ciment, moloz,
între 50-100 cm, stagnic intens W cioburi, sau deşeuri animale).
între 50-200 cm (Sol pseudogleic-
Sol stagnic); proxihipo-stagnic w
între 0-20 cm, epihipostagnic 20-
50 cm şi mezohipostagnic 50-100
cm(Sol pseudo-gleizat – Sol slab
stagnic).

328
329

3. SISTEMUL ROMÂN DE TAXONOMIE A SOLURILOR (SRTS) – 2003

Caracter
diagnostic
Succesiune
Denumire Succintă Proprietăţi diagnostice reprezentativ
Subtip Cod:
Tip caracteriz specifice ă de
are orizonturi
morfogene
tică
1 2 3 4 5 6
I Clasa CERNISOLURI (CER) (MOLISOLURI)

Soluri cu orizont A molic (Am) şi orizont subiacent (AC, AR, Bv sau Bt) cu culori de
orizont molic cel puţin
în partea superioară (pe 10 -15 cm) şi cel puţin pe feţele agregatelor structurale sau cu
orizont molic forestalic
(Amf), AC sau Bv (indiferent de culoare) şi orizont Cca care începe în primii 60 – 80
cm de la suprafaţă
Nu prezintă orizont andic specific andisolurilor şi nici orizont gleic (Gr) sau orizont
stagnic (W) în primii
50 cm, caracteristice hidrosolurilor sau proprietăţi salsodice intense (sa, na) în primii 50
cm, diagnostice pen-
tru salsodisoluri.

Kastanozio Cernisoluri Orizont cu Am cu crome 1101


m (KZ) având oriz.Am Tipic >2 (la umed); oriz.AC, Amca–
329
330
(Sol bălan) cu crome mai (Sol bălan având cel puţin în partea
mari de 2 şi tipic) superioară valori şi crome ACc
oriz.Cca sau <3,5 atât pe feţele cât şi în a-
concentrări de interiorul elemnetelor Cca
carbonaţi structurale; oriz.Cca,
secundari în carbonaţi de la suprafaţă;
primii 125 cm; nu prezintă caracterele
de regulă Ca celorlalte sutipuri;
CO3 prezent de
la suprafaţă.
maronic asemănător celui tipic dar 1102
(mr) cu oriz.Am forestalic Amf.ca.mr–
(Amf) de sub păduri AC
xerofite; ca.
mr
-Cc
a
psamic asemănător celui tipic dar 1103
(ps) cu textură grosieră Am.ca.ps–
(nisipuri pe cel puţin în ACc
primii 50 cm); a.ps
-Cca
ps
gleic asemănător celui tipic dar Amca- 1104
(Gr) cu oriz.Gr între 50-100 cm ACGr.ca
(mezogleic) şi între 100- -CcaGr
200 cm (batigleic), cu pete Amca- AC-

330
331
vineţii de reducere >50% CGr
din suprafaţa agregatelor
structurale cât şi în
interiorul lor;
Cernoziom Cernisoluri Orizont Am cu crome <2 1201
(CZ) având oriz.Am Tipic (la umed), oriz.AC având Amca-
(Cernoziom cu crome egale (Cernoziom tipic) cel puţin în partea ACc
tipic, sau mai mici de superioară valori şi crome a-
Cernoziom 2, în cazul <3,5 la umed, atât pe fe Cca
cam- bic, cernoziomuri-lor -ţele cât şi în interiorul
Cernoziom cu textură elemen-telor structurale ,nu
argiloiluvial grosieră croma prezintă ca- racterele
, Sol oriz. A poate fi celorlalte subtipuri;
cenuşiu). sub 3, cu oriz.
intermediar
(AC, Bv, Bt) şi
oriz. Cca sau
concentrări de
carbonaţi care
încep din primii
60-80 cm de la
su-prafaţă. Nu se
formează pe
materiale pa-
rentale
calcarifere sau
roci calcaroase
care apar între
331
332
20 şi 50 cm. Pot
avea oriz.ver-tic,
proprietăţi gleice
sub 50 cm
adâncime şi
proprietăţi
salsodice (sc, ac
sau sub 50 cm
chiar sa, na);
psamic asemănător celui tipic, dar 1202
(ps) cu textură grosieră Am.ca.ps-
(nisipoasă) pe primii 50 AC
cm; ca.
ps-
Cca
.ps
pelic asemănător celui tipic, dar Am.ca.pe- 1203
(pe) cu textură foarte fină pe ACca.pe-
primii Cca.pe
50 cm.

vertic asemănător celui tipic, dar Amca- 1204


(y) cu oriz. vertic (y)situat la ACcay-Cca
baza oriz. Am şi 100 cm
adâncime, sau numai
crăpături, în interva-lul
menţionat, care pot urca
până la suprafaţă.
332
333
gleic asemănător celui tipic, dar 1205
(Gr) cu oriz.. Gr între 50-100 Amca–
(lăcovişte cm (me-zogleic) şi între AC
tipică, 100-200 cm adâncime ca
cernoziom (batigleic), cu pete vineţii
gleizat) de reducere >50% din
Gr
suprafaţa agregatelor –
structu-rale cât şi în Cc
interiorul lor; aG
r
Amca -
AC
ca -
Cca
Gr
salinic asemănător celui tipic dar Am.sc- 1213
(sc, sa), cu oriz.salinizat sc în primii ACsc-Cna
100 cm sau oriz. sa salic sau CGona
între 50-100 cm. Poate fi: Am-ACsc-
proxihiposalic cu sc între Cna sau
0-20 cm,epihiposalic cu sc CGona
între 20-50 cm, Am-AC-
mezohiposalic cu sc între Cna sau
50-100 cm; CGona

sodic asemănător celui tipic, dar Am.ac- 1214

333
334
(ac, na) cu oriz. ac (alca-lizat) în ACac-Cna
primii 100 cm sau na sau CGona
(natric) între 50-100 cm. Am-ACac-
Poate fi: proxi- hiposodic Cna sau
cu ac între 0-20 cm CGona
epihiposo-dic (20-50 cm), Am-AC-
me-zohiposodic (50-100 Cac sau
cm) adâncime; CGona

litic asemănător celui tipic, dar Am-AR-Rli 1215


(li) cu roca masivă R a cărei
limită superioară este
situată între 20-50 cm
adâncime;

cambic – gleic Am-BvGr- 1216


(cernoziom CcaGr
cambic gleizat,
lăcovişte
cambică)

cambic – Amsc-Bvsc- 1217


salinic Cca
(cernoziom
cambic
salinizat)

cambic – sodic Amsc-Bvac- 1218


334
335
(cernoziom Cca
cambic
alcalizat)

argic-salinic Amsc-Btsc- 1219


(cernoziom Cca
argiloiluvial
salinizat)

argic-sodic Amac-Btac- 1220


(cernoziom Cca
argiloiluvial
alcalizat)

gleic-salinic Amsc- 1221


(lăcovişte ACGrsc-
salinizată) Cca

gleic-sodic Amac- 1222


(lăcovişte ACGrac
alcalizată) -CcaGr

stagnic asemănător celui tipic dar Amw-ACw- 1307


(w) cu proprietăţi hipostagnice Cw
(sol w în primii 100 cm cu pete
cernoziomoid vineţii de reducere <50%
pseudogleizat, din supra-faţa agregatelor
pseudorendzină structurale cât şi în
335
336
pseudogleizată) interiorul lor;
clinogleic asemănător celui tipic dar Am.w.cl- 1308
(cl) cu stagnogleizare w în ACw.cl-Cw
(sol negru primii 50 cm şi Go în sau
clinohidromorf) primii 200 cm; din
precipitaţii sau izvoare de Am-ACcl-
coas-tă pe versant; CG
ocl
aluvic asemănător celui tipic dar Am-ACal- 1309
(al) for-mat pe materiale Cal
fluvice–luvi-ce (terase
recente, zone de di-
vagare);
cambic asemănător celui tipic dar Am-Bv-C 1310
(Cernoziom cu oriz. cambic Bv; sau Cca
cambic,
pseudorendzinic,
pseudorendzină
cambică, sol
cernoziomoid
cambic )

argic asemănător celui tipic dar Am-Bt-C 1311


(Cernoziom cu oriz. argiloiluvial Bt; sau Cca
argiloiluvial
tipic,
pseudorenzinic,
pseudorendzină
336
337
argiloiluvială,
sol
cernoziomoid
argiloiluvial )
calcaric asemănător celui tipic dar Amka- 1312
(ka) cu carbonaţi de la ACka-Cka
(sol suprafaţă sau primii 50
cernoziomoid cm, cu efervescenţă ;
tipic,
pseudorendzină
tipică )
marnic asemănător celui tipic dar Am-ACma- 1313
(ma) for-mat pe marne. Cma
(Pseudorendzin
ă tipică)

337
338
- 25 -

1 2 3 4 5 6
Rendzină Cernisoluri cu Calcarică Având carbonaţi de Amka- 1401
(RZ) V>53% cu (ka) la supra-faţă sau ARka-Rrz
schelet primii 50 cm (cu
calcarifer care efer-verscenţă);
apare între 20
şi 50 cm.
Soluri având
oriz. A molic
(Am) şi oriz.
intermediar
(AR, Bv, AC),
cu culori şi
crome sub 3,5
(la umed).
eutrică fără carbonaţi de la 1402
(eubazică) suprafaţă dar cu un Am-AR-Rrz
grad de saturaţie în
baze V>75%;
cambică având orizont Am-Bv-Rrz 1403
(rendzină cambică cambic Bv;
litică)
scheletică având peste 75% Amqq- 1404
(qq) schelet (cu  >2 ARqq-Rrz
mm) pe grosimea de
minimum 20 cm;
338
339

subscheletică având între 26-75% Amsq- 1405


(sq) schelet (cu  >2 ARsq-Rrz
mm) pe grosimea de
mi-nimum 20 cm;
psamic asemănător celui Ao – Bt - C 2105
(ps) tipic, dar cu textură sau Cca
grosieră (nisipoasă),
pe primii 50 cm;

pelic asemănător celui Aope – Btpe 2106


(pe) tipic dar cu textură - Cpe sau
foarte fină pe primii Cca
50 cm;

vertic asemănător celui Ao – Bty - C 2107


(y) tipic, dar cu orizont sau Cca
(brun argiloiluvial vertic (y) la baza
vertic) oriz. A şi 100 cm,
sau numai crăpă-turi
în intervalul
menţionat care pot
urca până la
suprafaţă;

stagnic asemănător celui Ao – Btw - C 2108


( brun argiloiluvial tipic, dar cu
pseudogleizat) proprietăţi
339
340
hipostagnice între
50 - 100 cm;
gleic asemănător celui Ao – BtGr - 2109
(Gr) tipic, dar cu orizont CGr;
(brun argiloiluvial Gr între 50-100 cm Ao – B t -
gleizat) (mezogleic) şi între CGr
100-200 cm
(batigleic), cu pete
vineţii de reducere
>50% din suprafa-ţa
agregatelor
structurale cât şi în
interiorul lor;
subscheletic asemănător celui Aosq – Btsq 2113
(sq) tipic, dar cu schelet - R (C)
cu (  >2 mm) între Ao – Btsq –
26-75%, grosimea R (C)
de mini-mum 20 cm
Poate fi : proxi-
subscheetic cu
schelet între 0 - 20
cm, episubscheletic
între 20 - 50 cm,
mezosubscheletic
între 50 -100 cm şi
batisub-scheletic
între 100-200 cm;

340
341
Sodic asemănător celui Aoac – Btac 2114
(ac, na) tipic, dar cu orizont – Cac
(brun argiloiluvial ac (alcalizat) în Ao – Btac –
alcalizat) primii 100 cm sau Cac
na (natric) între 50- Ao – Btna –
100 cm adâncime. Cac
Poate fi
proxihiposodic cu
orizont ac între 0-20
cm epihiposodic,
20-50 cm,
mezohiposodic 50-
100 cm şi mezosodic
cu orizont na între
50-100 cm;
molic – roşcat Am – Bt – C 2115
(brun roşcat molic)
roşcat – vertic Ao – Bty – 2116
(brun roşcat vertic) C
roşcat – gleic Ao – BtGr – 2117
(brun roşcat gleizat) Gr
molic – vertic Am – Bty – 2118
(brun argiloiluvial C
molic vertic)
molic – gleic Am – BtGr 2119
(brun argiloiluvial –C
molic gleizat)
vertic – gleic Ao – BtyGr 2120
341
342
(brun argiloiluvial –C
vertic gleizat)
vertic – stagnic Ao – BtyW 2121
(brun argiloiluvial – CW
vertic pseudogleizat)
psamic asemănător celui tipic, Aops– Elps – 2207
(ps) dar cu textură Btps – Cps
grosieră (nisipoasă)
pe primii 50 cm;

vertic asemănător celui tipic, Ao – El – 2208


(y) dar cu ori-zont vertic Bty – C
(Brun luvic vertic) y, acărui limită supe-
rioară este situată între
baza oriz. E şi 100 cm
adâncime sau numai
crăpături de oriz.
vertic în inter-valul
menţionat care poate
ajunge până la
suprafaţă;

albic asemănător celui tipic, Ao – Ea – 2209


(Luvisol albic tipic) dar cu ori-zont Ea de Bt – C
minimum 10 cm gro-
sime;
glosic asemănător celui tipic, Ao – Eagl – 2210
(gl) dar având orizont Eagl + Btgl–
342
343
(Luvisol glosic) eluvial care pătrunde Btgl – C
în limbi în orizontul B
(E+B) (tre-cere
glosică sau
albeluvică);
planic asemănător celui tipic, Ao – Eapl – 2211
(pl) dar cu schimbare Btpl – C
(Brun luvic planic) texturală bruscă pe
mai puţin de 7,5 cm
între orizon-turile El,
Ea şi Bt (argic);

stagnic asemănător celui tipic, Ao – El – 2212


(w) dar cu proprietăţi Btw -C
(brun luvic stagnice între 50- 100
pseudogleizat) cm, cu pete vineţii de
redu-cere pe <50%
din suprafaţa agre-
gatelor structurale cât
şi în inte-riorul lor;

subscheletic asemănător celui tipic, Ao – El – 2216


(sq) dar cu schelet (cu  Btsq - C
>2 mm) între 26-75%
grosimea de minimum
20 cm. Poate fi :
proxisubsche-letic cu
schelet între 0-20 cm,
343
344
episubscheletic 20-50
cm, mezosubscheletic
50-100 cm şi
batisubscheletic 100-
200 cm;
sodic (solodic) asemănător celui tipic, 2217
(ac, na) dar cu orizont ac Aoac – Elac
(alcalizat) în primii –
100 cm, sau na Bta
(natric) între c–
50-100 cm adâncime. Cac
Poate fi
proxihiposodic cu ac Ao – Elac –
între 0-20 cm, Btac
epihiposodic 20-50 –
cm, mezohiposodic Cac
50-100 cm şi
mezosodic 50-100 cm. Ao – El –
Btac
- Cac

Ao –El – Bt
-
Cac
Roşcat-vertic 2218
(brun roşcat luvic Ao – El –
vertic) Bty
-C
344
345
Roşcat – planic 2219
(brun roşcat planic) Ao – El – Bt
-C
Roşcat – gleic 2220
(brun roşcat luvic Ao – El –
gleizat) Bt
Gr
-
CG
r
Albic – vertic 2221
(luvisol albic vertic) Ao – Ea –
Bty
-C
Albic – rodic 2222
(luvisol albic rodic) Ao – Ea –
Bt-
C
Albic – litic 2223
(luvisol albic litic) Ao – Ea –
Bt-
R

345
346
Albic – gleic 2224
(luvisol albic gleizat) Ao – Ea –
Bt
Gr-
CG
r
albic-stagnic 2225
(luvisol albic Ao – Ea –
pseudogleizat) Bt
W-
C
W
Albic – solodic 2226
(luvisol albic Ao – Ea –
alcalizat) Btn
a-
C
litic asemănător celui tipic, Ao – El – Bt 2306
dar cu roca masivă R, – R
a cărei limită
superioară este situat
între 20-50 cm
adâncime;
scheletic asemănător celui tipic, 2307
(qq) dar cu peste 75% Aoqq –
schelet (cu  >2 mm) Elq
grosimea de minimum q–

346
347
20 cm. Poate fi :
proxischeletic cu Btq
schelet între 0-20 cm, q–
epi-scheletic 20-50 R
cm, mezosche-letic Ao – Elq –
50-100 cm şi Btqq – R
batischeletic 100-200 Ao – El –
cm; Btqq - R
subscheletic asemănător celui tipic, Aosq – Elsq 2308
(sq) dar cu schelet între – Btsq – R
26-75% (cu  >2 Ao – Elsq –
mm), grosimea de Btsq – R
minimum 20 cm.
Poate fi: Ao – El –
proxisubschele-tic cu Bts
schelet între 0-20 cm, q-
episubscheletic 20-50 R
cm, me-zosubscheletic
50-100 cm şi
batisubscheletic 100-
200 cm.

III Clasa CAMBISOLURI (CAMBISOLURI)


347
348

Soluri cu orizont A, (Am, Au sau Ao), urmat de orizont intermediar cambic (Bv) cu culori
având valori şi crome
peste 3,5 (la umed), cel puţin pe feţele agregatelor structurale începând din partea lui
superioară; fără orizont Cca
în primii 80 cm. Pot prezenta orizont O, orizot vertic sau pelic asociat orizontului Bv. Nu
pot prezenta în primii
50 cm proprietăţi stagmice intense (W), propărietăţi gleice (Gr) sau proprietăţi
salsodice intense (sa, na). Diag-
nostice pentru hidrisoluri sau salsodisoluri şi nici proprietăţi andice diagnosticate pentru
andisoluri.

Eutricamb Soluri având orizont Orizonturi Ao şi Bv, Ao – Bv - 3101


osol (EC) A ocric sau molic Tipic ambele cu V>53% şi cel C
(Brun (Ao, Am) urmat de (brun puţin în partea
eumezoba- orizont intermediar eumezobazic superioară, sau cel puţin
zic) cambic (Bv) cu tipic) în pete (de peste 50%),
valori şi crome culori în nuan-ţe mai
peste 3,5 (la umed) galbene, decât 5YR cu
cel puţin pe feţele valori şi crome  3,5 (la
agre-gatelor umed) cel puţin în
structurale începând interiorul elemen-telor
din partea structurale; nu prezintă
superioară; caracterele celorlalte
proprietăţi eutrice subtipuri;
în am-bele
orizonturi (cu
V>53% ).
348
349
molic asemănător celui tipic, 3102
(brun dar cu Am; Am –Bv -
eumezobazic C
molic)
psamic asemănător celui tipic, Am –Bv - 3103
dar cu textură grosieră C
(nisipoasă) pe primii 50
cm;
pelic asemănător celui tipic, Am –Bv - 3104
dar cu textură foarte C
fină pe primii 50 cm, cu
crăpături până la
suprafaţă;
vertic asemănător celui tipic, 3105
(y) dar cu orizont vertic (y) Ao – Bvy
(brun a cărui limită superioară -
eumezobazic este situată între ba-za C
vertic) orizontului Ao şi 100 y
cm adâncime sau numai
crăpături (>1 cm) în
intervalul menţionat
care poate ajunge până
la su-prafaţă;

aluvic asemănător celui tipic, Ao - Bv – 3109


dar for-mat pe C (R)
materiale parentale
fluvice (zone de
349
350
divagare, văi, terase
recente, baza versan-
ţilor etc.);
litic semănător celui tipic, Ao – Bv - 3110
dar cu roca masivă R a R
cărei limită superioară
este situată între 20-50
cm adâncime;
scheletic asemănător celui tipic, Ao – 3111
(qq) dar cu peste 75% Bvqq – R
schelet schelet (cu  >2
mm), grosimea >20 cm.
Poate fi : proxischeletic
cu schelet între 0-20
cm, epi-scheletic 20-50
cm, mezosche-letic 50-
100 cm şi batischeletic
100-200 cm;
subscheletic asemănător celui tipic, 3112
(sq) dar cu schelet (  >2 Ao –
mm), între 26-75%, B
grosimea >20 cm. Poate v
fi : proxisubscheletic s
cu sche-let între 0-20 q
cm, episubsche-letic –
20-50 cm, R
mezosubsche-letic 50-
100 cm şi batisub-
350
351
scheletic 100-200 cm;

salinic asemănător celui tipic, 3113


(sc) sau gle-izat dar cu Ao – Bvsc
orizont sc în primii 100 –
cm C

s
a
u
C
G
o
Soluri având orizont Orizonturi Ao şi Bv, Ao – Bv – 3201
Districam A ocric sau um- Tipic având V<53%, sau R (C)
bric (Ao, Au) urmat (Brun acid tipic) cel puţin în Bv,
bosol (DC) de orizont interme- culori cu crome şi
(Brun acid) diar cambic (Bv) cu valori  3,5 (la
valori şi crome umed), cel puţin în
peste 3,5 (la umed), interio-rul
cu proprietăţi dis- elementelor
trice (V<53%) de structurale , nu
la suprafaţă şi cel prezintă caracterele
puţin în prima parte celorlalte subtipuri;
a orizontului B.
umbric asemănător celui Au – Bv – 3202
(brun acid umbric) tipic, dar cu orizont R (C)

351
352
Au;
psamic asemănător celui Ao – Bv – 3203
tipic, dar cu textură C (R)
grosieră (nisipoasă)
pe primii 50 cm.
andic asemănător celui Au – Bv – 3204
tipic, dar cu R (C)
material amorf
(provenit din rocă
sau material
parental) pre-zent
fără a fi dominant în
cel puţin în unul din
orizonturi;
prespodic asemănător celui 3205
(ep) tipic, dar cu Aou – Bv
(brun acid acumulare de –
criptospodic) sescvioxizi (în- R
deosebi de Al2O3 în
Bv);
Litic asemănător celui Ao – Bv - 3206
(li) tipic, dar cu roca R
(brun acid litic) masivă R a cărei
limită superioară
este situată între 20-
50 cm adâncime;
scheletic asemănător celui 3207
(qq) tipic, dar cu peste Ao –
352
353
75% schelet (  >2
mm), grosimea >20 B
cm. Poate fi : v
proxischeletic cu q
schelet între 0-20 q
cm, epischeletic 20- –
50 cm, R
mezoscheletic 50-
100 cm şi
batischeletic 100-
200 cm.

IV Clasa SPODISOLURI (SPO) (SPODOSOLURI

Soluri cu orizont O, sau O şi Ao sau Au, urmat direct sau după un orizont E de un orizont
spodic (Bhs, Bs);
sau soluri cu orizont O sau orizont O şi orizont A în genere foarte humifer, continuându-se
cu orizont cripto-
spodic (Bcp). Pot prezenta proprietăţi criostagnice.

Prepodzol Soluri având A Tipic Orizonturi Au sau Aou – Bs 4101


ocric sau umbric (Brun feriiluvial Aou şi Bs; nu prezintă – R (C)
(EP) (Ao, Au) urmat de tipic) caracterele celorlalte
orizont B spodic subtipuri;
feriilu-vial (Bs).
(Brun
Pot avea un orizont
feriiluvial,
Es discon-tinuu şi
sau Brun
pot prezenta orizont
353
354
podzolic organic ne-
hidromorf O
(folic) sub 50 cm
grosime.
umbric asemănător celui tipic, Au – Bs – 4102
dar cu Au; R (C)
histic (turbos) asemănător celui tipic, T – Bs – 4103
(Brun feriiluvial dar având orizont T R (C)
turbos) (turbos) de 20-50 cm
grosime la suprafaţă
sau în primii 50 cm;
litic asemănător celui tipic, 4104
(brun feriiluvial dar cu roca compactă Aou – Bs
litic) R a cărui limită -
superioară este situat R
între 20 şi 50 cm
adâncime;
scheletic asemănător celui tipic, Aou – 4105
(qq) dar cu peste 75% Bsqq - R
schelet (  >2 mm),
grosimea >20 cm.
Poate fi: pro-
xischeletic cu schelet
între 0-20 cm,
epischeletic 20-50
cm, me-zoscheletic
50-100 cm şi batis-
cheletic 100-200 cm.
354
355
subscheletic asemănător celui tipic, Aou – 4106
(sq) dar cu schelet între Bssq - R
26-75% (  >2mm),
grosimea >20 cm.
Poate fi : pro-
xisubscheletic cu
schelet între 0-20 cm,
episubscheletic 20-50
cm mezosubscheletic
50-100 cm şi
batisubscheletic 100-
200 cm;
Criptopodzo Soluri având orizont Tipic Orizont O şi / sau Au – Bcp 4301
O şi / sau orizont A (Brun criptospodic oriz. Au, urmat de -R
l (CP) foarte humifer şi criptospodic oriz. Bcp humifer, nu
urmat de orizont B umbric) prezintă caracterele
crip-tospodic celorlalte subtipuri;
(Podzol
(Bcp) humifer; Pot
humifer;
prezenta oriz.
înecat în
organic
humus)
nehidromorf O
(folic) sub 50 cm
grosime.
histic asemănător celui tipic, T – Au – 4302
(turbos) dar având oriz. T Bcp – R;
(turbos) de 20-50 cm T – Bcp –
grosime la suprafaţă R
sau în primii 50 cm;
355
356

litic asemănător celui tipic, Au – Bcp 4303


(li) dar cu roca compactă -R
(brun criptospodic R a cărui limită
litic) superioară este situat
între 20şi 50 cm
adâncime;
scheletic asemănător celui tipic, Au – 4304
(qq) dar cu peste 75% Bcpqq - R
schelet (  >2 mm),
grosimea >20 cm.
Poate fi : pro-
xischeletic cu schelet
între 0-20 cm,
epischeletic 20-50
cm, me-zoscheletic
50-100 cm şi batis-
cheletic 100-200 cm;
subscheletic asemănător celui tipic, Au – 4305
(sq) dar cu schelet între Bcpsq - R
26-75% (  >2 mm),
grosimea >20 cm.
Poate fi:
proxisubscheletic cu
schelet între 0-20 cm,
episubscheletic 20-50
cm mezosubscheletic
50-100 cm şi
356
357
batisubscheletic 100-
200 cm;
Humosiosol Soluri având orizont Tipic Orizont Au sau Aou, 5201
(HS) A umbric (Au) cu cu crome  2 (la Au – AR
(Sol crome <2 (la umed), umed), conţinând ma- –
humico– dar conţinând ma- terie organică R
sili- catic) terie organică humificată se- ;
humificată gregabilă de partea
segregabilă de minerală silicatică; Au – AC
partea minerală orizont AC sau AR, –
silicatică, urmat de având cel puţin în C;
orizont intermediar partea supe-rioară Aou – AR
(AC, AR, B) cu culori cu valori şi – R;
V<53% şi culori cu crome <3,5 (la umed), Aou – AC
crome şi valori sub nu prezintă ca- –C
3,5 (la u-med), în racterele celorlalte
partea superioară. subtipuri,
Prezintă de regulă
orizont At
(acumulare de
humus).
cambic asemănător celui tipic, Au – Bv – 5202
dar cu orizont cambic R;
Bv, având cel puţin în Aou – Bv
partea superioară –R
culori cu valori şi
crome 3,5 (la umed),
atât pe feţele cât şi în
357
358
interiorul agregatelor
structurale;
litic asemănător celui tipic, Au – AR 5203
dar cu roca masivă R – R;
a cărui limită Aou – AR
superioară este situată –R
între 20-50 cm
adâncime;
scheletic asemănător celui tipic, Auq – 5204
(qq) dar cu peste 75% ARqq –
schelet (  >2 mm), R;
grosimea >20 cm.
Poate fi : pro- Au –
xischeletic cu schelet A
între 0-20 cm, R
epischeletic 20-50 q
cm, me-zoscheletic q
50-100 cm şi batis- -
cheletic 100-200 cm; R
subscheletic asemănător celui tipic, Au – 5205
(sq) dar cu schelet între ARsq –R;
26-75%(  >2 mm),
grosimea >20 cm. Aou –
Poate fi : pro- A
xisubscheletic cu R
schelet între 0-20 cm, s
episubscheletic 20-50 q
cm mezosubscheletic -
358
359
50-100 cm şi
batisubscheletic 100- R
200 cm;
scheletic având orizont Aou , Auqq – 6107
(qq) Au, Am urmat de AC, ARqq – R;
AR sau Bv cu peste
75% schelet (  >2 Au –
mm), grosimea >20 A
cm. Poate fi: R
proxischeletic cu qq
schelet între 0-20 cm, -
epischeletic 20-50 R
cm, mezo-scheletic
50-100 cm şi
batischeletic 100-200
cm;
subscheletic având orizont Aou , Ausq – 6108
(sq) Au, Am urmat de AC, ARsq –
AR sau Bv între 26- R;
75% schelet (  >2
mm), grosimea >20 Au –
cm. Poate fi: A
proxisubscheletic cu Rs
schelet între 0-20 cm, q
episubscheletic 20-50 –
cm, R
mezosubscheletic 50-
100 cm şi bati-
359
360
subscheletic 100-200
cm;
histic (turbos) având orizont T 6109
(turbos) de 20-50 cm T – AR -
grosime la suprafaţă R
sau în primii 50 cm;
vertic-luvic având orizonturi luvic Aow – 7107
(El) şi vertic (y); ElW –
BtWy –
C
vertic-albic având orizonturi, albic Aow – 7108
(Ea) şi vertic (y); EaW –
BtWy – C
gleic-luvic având orizonturi, luvic Aow – Elw 7109
(El) şi gleic (Go, Gr); - BtW –
CGo
Aow –
Elw –
BtGo –
CGr
gleic-albic având orizonturi, albic Aow – 7110
(Ea) şi gleic (Go, Gr); Eaw -
BtW–
CGo
Aow –Eaw
- BtGo–
CGr

360
361
histic (turbos) asemănător celui tipic, 7111
dar cu orizont T<50 T - AW -
cm, grosime. B
W
-
C
W
aluvic format pe materiale 7210
(al) parentale fluvice Aoal –
(lunci, terase recente, AGoal -
zone de divagare, Gral
baze de ver-sanţi,
văi);
histic (turbos) având orizon T <50 T – Ao – 7211
cm grosime; AGo –
Gr
tionic având orizont Ao – 7212
sulfuratic în pri-mii AGo - Gr
125 cm;

361
362

VIII Clasa SALSODISOLURI (SAL) (SOLURI


HALOMORFE)

Soluri cu orizont superior A (ocric sau molic) sau A şi Bv la care se asociază un orizont
salic (sa) sau natric (na)
în primii 50 cm ; sau soluri cu orizont A sau orizont A şi E urmat de un orizont argic –
natric (Btna) indiferent
de adâncime.
Solonceac Soluri având orizont A ocric Tipic Orizonturi Ao şi sa, Aosa – AC – 8101
(SC) sau A molic (Ao, Am) şi ultimul si-tuat în C;
orizont intermediar la care primii 50 cm; poate Aosa – AGo
se asociază orizont salic (sa) pre-zenta orizont Go – C;
în primii 50 cm. Pot avea în primii 200 cm sau Aosc – Aosa
orizont calcic, cambic, orizont Gr având – AC - C
vertic, natric, hiponatric şi limita superioară sub
proprietăţi gleice în primii 125 cm adânci-me,
100 cm. nu prezintă
caracterele ce-
lorlalte subtipuri;
cu sodă asemănător celui Aona – 8102
(na) tipic, dar cu sodă ACna – Cna
(Na2CO3) în primii
100 cm orizont
(na);
calcaric asemănător celui Aosa.ka– 8103
(ka) tipic, dar cu ACsa.ka-
carbonaţi de la Cka
362
363
suprafaţă sau primii
50 cm (cu
efervescenţă la acid
clorhidric 1/3);
molic asemănător celui Amsa – 8104
tipic, dar cu orizont ACsa –
A molic, Am; Csna;
Amsa –
AGosa;
Amsc –Asa
– ACsa–Cna
sodic asemănător celui Aoac.na – 8105
(ac, na) tipic, dar a-vând AGoac;
orizont ac (alcalizat Ao – ACac –
sau hiposodic) în Cna;
primii 100 cm sau Ao – ACac –
orizont na (natric) Cna;
între 50–100 cm. Ao – AC -
Poate fi : proxihi- Cna
posodic cu oriz.na
între 0-20 cm;
epihiposodic 20-50
cm; mezohiposodic
50-100 cm şi
mezosodic 50-100
cm;

363
364

Soloneţ Soluri având orizont A ocric Tipic Orizonturi Ao şi Ao–Btna–C 8201


sau molic (Ao, Am), urmat Btna; poate avea sau CGo
(SN) direct sau după un ori-zont oriz.Go situat în
eluvial E (El, Ea), de un primii 200 cm sau
orizont argic-natric (Btna) oriz.Gr, având li-
indiferent de adân-cime; sau mita superioară sub
soluri având orizont A ocric 125 cm; nu prezintă
sau molic (Ao, Am), urmat caracterele celorlalte
de orizont inter-mediar subtipuri;
natric (na) de la suprafaţă
sau în primii 50 cm ai
solului. Pot avea oriz. cal-
cic, oriz. salic sub 50 cm
adâncime şi pro-prietăţi
gleice din primii 100 cm.
(Pentru Soloneţurile entice
se poate folosi denu-mirea
de Sodosol).
calcaric asemănător celui Aoka– 8202
(ka) tipic, dar cu Btna.ka-C
carbonaţi de la sau CGo
suprafaţă, sau primii
50 cm (cu
efervescenţă la acid
clorhidric 1/3);
molic asemănător celui Am-Btna – 8203
tipic, dar cu orizont C sau CGo
364
365
A molic, Am;
luvic asemănător celui 8204
tipic, dar cu orizont Ao–El–
El; Btna
–C
sau
CGo
albic asemănător celui Ao– Ea– 8205
tipic, dar cu orizont Btna – C
Ea; sau CGo
salinic asemănător celui 8206
(sc, sa) tipic, dar a-vând Aosc –
(soloneţ orizont sc (salinizat Btna.
salinizat) sau hiposalinic) în sc -
primii 100 cm sau Csa
orizont sa (salic). sau
Poate fi : Gosa
proxihiposalic cu Ao –
sc între Btna.sc –
0-20 cm, Csa sau
epihiposalic cu sc Gosa
între 20-50 cm, Ao – Btna –
mezohiposalic sau Csa.sc sau
episalic între 20-50 Gosa
cm şi mezosalic Ao – Btna –
între 50-100 cm; C sau Gosc
stagnic asemănător celui Aow – 8207

365
366
(w, W) tipic, dar cu Btnaw – C
proprietăţi stagnice sau CGo
slabe w în primii Aow –
100 cm, sau BtnaW – C
proprietăţi stagnice sau CGo
intense W între 50-
200 cm;
IX Clasa PELISOLURI (PEL) (VERTISOLURI )

Soluri cu orizont pelic (z) sau orizont vertic (y) care încep de la suprafaţă sau din primii 20
cm şi se continuă până la peste
100 cm. Nu prezintă, în primii 50 cm, proprietăţi stagnice intense (W), proprietăţi
gleice (Gr) sau proprietăţi
salsodice intense (sa, na).

Pelosol Soluri având orizont pelic z Orizont pelic z Aoz – Cz; 9101
la suprafaţă sau cel mult Tipic începând din primii Aoz – Btz -
(PE) 20 cm (sub stratul arat), ce 20 cm sau imediat Cz
se continuă până la cel puţin sub Ap (arat);
100 cm, conţin peste 30%
(Sol foarte
argilă în toate orizonturile
argilos,
până la cel puţin 100 cm
>45%
adâncime. Argila este
argilă, cu
nesmectitică (nu se
textură
gomflează) şi are o
foarte fină)
capacitate de schimb T mai
mică decât cea de la
Vertosol, iar structura
366
367
prismatică şi poliedrică cu
feţe de alunecare reduse.
brunic asemănător celui Aoz.br – 9102
(br) tipic, dar având Cz;
orizontul superior Aoz.br–
culori relativ Btz–Cz
deschise cu crome
peste 2;
argic asemănător celui Aoz – Btz - 9103
tipic, dar a- Cz
vând orizont B argic
(Bt);
gleic asemănător celui Aoz – 9104
(Gr) tipic, dar având CGrz;
proprietăţi gleice Aoz – Cz –
ori-zont Gr între 50- CGrz
100 cm, me-zogleic
sau batigleic cu Gr
între 100-200 cm;
stagnic asemănător celui Aoz –Czw; 9105
(w,W) tipic, dar a-vând Aoz –Czw –
proprietăţi CzW
hipostagnice,
orizont w în primii
100 cm sau stagnice
intense cu orizont W
între 50 şi 200 cm;
salinic asemănător celui Aoysc – 9206
367
368
(sc, sa) tipic, dar a-vând Cysc;
(vertisol orizont sc (salinizat Aoy – Cysc
salinizat) sau hiposodic) în – Cysa
primii 100 cm sau Aoy – Cy -
orizont sa (salinic) Cysc
între 50-100 cm.
Poate fi : proxihi-
posalic cu sc între 0-
20 cm, epihiposalic
cu sc între 20-50 cm,
mezohiposalic sau
episalic cu sa între
20-50 cm şi mezo-
salic cu sa între 50-
100 cm;

sodic asemănător celui Aoyac – 9207


(alcalic) tipic, dar cu orizont Cyac;
(ac, na) ac (alcalizat sau
(vertisol hipo-sodic) în primii Aoy – Cyac
alcalizat) 100 cm sau ori-zont –
na (natric) între 50- Cyna
100 cm. Poate fi : Aoy – Cy –
proxihiposodic cu Cysc
orizont ac între 0-20
cm; epihiposodic
20-50 cm; mezo-
hiposodic 50-100
368
369
cm şi mezo-sodic
(natric) cu na între
50-100 cm;
Regosol Soluri având un orizont A Distric Sol având orizont Ao Ao.di – C 0201
(RS) (Am, Au, Ao) dezvoltat în (di) urmat de material
material parental neconso- (oligobazic) parental provenit
lidat sau slab consolidat cu din roci
excepţia ma-terialelor neconsolidate, men-
parentale nisipoase, fluvice ţinut aproape de
sau antropogene. Nu suprafaţă; cu un grad
prezintă alte orizonturi sau de saturaţie în baze,
proprietăţi diagnostice (sau V <53%;
sunt prea slab exprimate).
Pot fi însă prezente pro-
prietăţi hipostagnice (w),
orizont hiposa-lic sau chiar
salic sub 50 cm, sau pot
avea un orizont O.
eutric având gradul de Ao.eu – Rp 0202
(eu) saturaţie în baze, V
(eubazic) >53%;
calcaric având carbonaţi de Aoka – Cka 0203
ka) la supra-faţă sau
primii 50 cm (cu
efer-vescenţă la acid
clorhidric 1/3);
molic având orizont A Am - C 0204
molic, Am;
369
370
umbric având orizont A 0205
umbric, Au; Au – C
pelic având orizont pelic – Ao.pe -C 0206
(pe) textură foarte fină,
pe cel puţin 50 cm;
scheletic având cu peste 75 % Aoqq - C 0207
(qq) schelet cu  >2 mm;
subscheletic având schelet între Aosq - C 0208
(sq) 26-75% cu  >2
mm;
litic având orizontul R a Ao – Cli 0209
(li) cărui limită
superioară este
situată între 20 şi 50
cm adâncime;
stagnic având proprietăţi Aow – C 0210
(w) hipostagni-ce cu
(regosol orizont w;
pseudoglei
zat)
Salinic având orizont Aosc – Csc; 0211
(sc,sa) hiposalinic (sc) sau Aosc - Csa
(regosol chiar salic (sa) sub
salinizat) 50 cm.
sodic având orizont ac Ao – Cac; 0307
(ac, na) (alcalizat sau Ao – Cac –
(psamosol hiposodic) în primii Cna

370
371
alcalizat) 100 cm sau orizont Ao – C –
na (natric) între 50 Cna.ac
-100 cm; Poate fi :
proxihipo-sodic cu
orizont ac >25 cm
al-calizat între 0-20
cm; epihipo-sodic,
20-50 cm;
mezohiposo-dic, 50-
100 cm; sau
mezosodic cu na
între 50-100 cm;
salinic având orizont sc Aosc – Csc; 0308
(sc, sa) (salinizat sau Aosc – Csa
(psamosol hiposalic) în primii Ao – Csc
salinizat) 100 cm sau orizont Ao – Csa
sa (salic) între 50-
100 cm; Poate fi :
proxihiposalic cu sc
între 0-20 cm;
epihiposa-lic 20-50
cm; mezohiposalic
50-100 cm sau
episalic şi me-
zosalic cu sa între
20-50 cm şi
respectiv 50-100 cm;
fragipan având orizont cu Aox – Cx; 0309
371
372
slab fragipan x, slab Ao - Cx
dezvoltat dezvoltat; minimum
(x) 15 cm grosime, dur
în stare uscată greu
penetrabil de
rădăcini. Poate
prezenta şi strate
subţiri alternante;
fragipan având orizont cu Aoxx – Cxx;
puternic fragipan (x) Ao-Cxx 0310
dez-voltat puternic dezvoltat;
(xx) minimum 25 cm,
foarte dur în stare
usca-tă, nepenetrant
de rădăcini;
subprundic având schelet rulat ( Aosq – R; 0408
(sq)  >2 mm), între 26- Ao - Rsq
75% după adân-cimea
la care începe
orizomntul scheletic
(>25 cm grosime).
Poate fi :
proxisubscheletic,
0-20 cm;
episubscheletic, 20-
50 cm;
mezosubscheletic,
50-100 cm şi
372
373
batisubscheletic, 100-
200 cm;
psamic având textură Aops – Cps 0409
(ps) grosieră (nisi-poasă)
cel puţin în primii 50
cm;
pelic având textură foarte Aope – Cpe 0410
(pe) fină cel puţin în
primii 50 cm;
coluvic dezvoltat pe material 0411
(co) parental fluvic Ao.co – Cco
(Coluviso coluvial nehumifer de
l tipic) peste 50 cm grosime
la baza versanţilor pe
văi sau în lunci; poate
fi gleizat,
pseudogleizat,
salinizat, alcalizat;
coluvic având orizont A 0412
molic molic, Am); Am.co –
(co, mo) dezvoltat pe material Cco
(Coluviso parental fluvic
l mo-lic) coluvial humifer (de
peste 75 cm grosime
la baza versanţilor sau
pe văi; poate fi
gleizat,
pseudogleizat, salini-
373
374
zat, alcalizat;

cumulic dezvoltat pe material 0413


(cu) parental fluvic Aocu –Ccu–
(Cumulisol coluvial humifer şi Aoc
) ne-humifer >125 cm u–
grosime; poate fi : Cc
gleizat, pseudoglei- u
zat, salinizat,
alcalizat;

entic având orizont Ao<20 0417


(en) cm, ur-mat de orizont Aoen - C
(Protosol C>50 cm grosi-me;
aluvial
tipic)
entic – asemănător celui Ao.en – Rli 0418
litic entic dar cu roca
(en, li) (pietrişuri) având
(Protosol limita superioară
aluvial situată între 20-50 cm
litic) adâncime;
entic – asemănător celui Ao.en – 0419
gleic entic dar cu orizont CGo;
(en, Go, Go în primii 200 cm Ao.en –CGo
Gr) sau orizont Gr având – Gr
(Protosol limita su-perioară sub
aluvial 125 cm adâncime;
374
375
gleizat)
entic – asemănător celui Ao.en.sc – 0420
salinic entic sau gle-izat dar Csc sau
(en, sc,sa) cu orizont sc în primii Cac;
(Protosol 100 cm sau orizont sa Ao.en.sc –
aluvial situat în-tre 20-100 CGosc sau
salinizat) cm; CGosa
molic -vertic 0421
molic – 0422
litic
molic – 0423
gleic
molic- 0424
salinic
molic-alcalic 0425
vertic – 0426
gleic
vertic-salinic 0427
vertic – 0428
sodic
(alcalic)
salinic - 0429
alcalic
(sărăturat)
psamic având materiale cu Fără 0507
textură grosieră succesiune
(nisipoasă), cel puţin de

375
376
în primii 50 cm; orizonturi
pelic având materiale cu - Idem - 0508
textură foarte fină,
cel puţin în primii 50
cm;
copertic sol acoperit cu - Idem - 0509
material de sol
humifer (de regulă
orizont A molic), de
peste 10-15 cm gro-
sime;
litic având material - Idem - 0510
parental (an-tropic),
cu grosimi cuprinse
în-tre 20-50 cm
aşezate pe roca
compactă R;
litoplacic având strat compact - Idem - 0511
artificial (pavat,
betonat, pietruit, as-
faltat etc.) continuu;
Erodosol Soluri puternic la foarte Tipic Sol cu orizont AC - AC – C; A201
puternic eroda-te sau sau B sau părţi ale - B – C (R)
decopertate ca urmare a acestora prezente la
(Erodisol )
acţiunii antropice. Pot suprafaţa solului;
prezenta la suprafaţă un
orizont A provenit din B sau
C având sub 20 cm
376
377
grosime. Când prin
eroziune lipseşte complet
oriz.A, iar uneori şi o parte
din oriz.B, funcţie de tipul
de sol.
cambic asemănător celui - Bv – C (R) A202
(erodisol tipic, dar cu orizont
cambic) cambic, Bv; poate
pre-zenta un orizont
A în formare;
argic asemănător celui - Bt – C (R) A203
(erodisol tipic, dar cu orizont
argiloiluvial argic, Bt;
)

andic asemănător celui - Ban – R A204


(an) tipic, dar având
(erodisol material amorf cel
andic) puţin în unul dintre
orizonturi, fără a
putea fi încadrat la
Andosol;
spodic asemănător celui - Bs – R; A205
(erodisol tipic, dar având un - Bhs - R
feriiluvial orizont spodic sau
) rest de orizont
spodic Bs, Bhs;
calcaric asemănător celui - ACka – A206
377
378
(ka)
tipic, dar având Cka;
(erodisol
carbonaţi de la - Bka – Cka
tipic)
suprafaţă sau din
primii 50 cm (face
eferves-cenţă cu acid
clorhidric 1/3);
psamic asemănător celui - ACps – A207
(ps) tipic, dar având Cps;
textură grosieră - Bps – C
(nisipoasă); (R)
pelic asemănător celui - Bpe – Cpe A208
(pe) tipic, dar având
textură foarte fină;
stagnic asemănător celui - Bw – CW; A209
(w, W) tipic, dar având - B – Cw
proprietăţi
hipostagnice
(orizont w), sau
stagnice intense
(orizont W);
XII Clasa HISTISOLURI (HIS) (HISTOSOLURI)

Soluri constând din material organic (orizont folic O sau orizont turbos T), cu grosime
de peste 50 cm în primii
100 cm ai solului şi care începe din primii 50 cm sau cu grosime de peste 20 cm în
cazul situării orizontului
(materialului) organic pe un orizont R.

378
379
Histosol Soluri constând din Distric Orizont organic Tdi B101
material organic (ori-zont (di) hidromorf histic sau
(TB) organic hidromorf histic (oligobazic) turbos T, cu o
sau turbos T) cu o grosime (sol turbos grosime de cel puţin
de cel puţin 50 cm (cel puţin tipic) 50 cm, cel puţin 40
(Sol turbos
40 cm pentru T sapric sau cm pentru T sapric
hidro-morf)
hemic şi cel puţin 60 cm (puternic
pentru T fibric) în primii descompus)sau hemic
100 cm ai solului, orizont T (moderat descompus)
începând în primii 50 cm de şi cel puţin 60 cm
la suprafaţă. pentru T fibric (slab
descompus) toate cu
un grad de saturaţie în
baze V<53%;
eutric (eu) asemănător celui Teu B102
(eubazic) distric dar cu un grad
(sol turbos de saturaţie în baze
tipic) V>53%;
salinic având orizont Tsc (sa) B103
(sa) salinizat sc în pri-mii
(sol turbos 100 cm sau orizont sa
salinizat) (salic) între 50-100
cm;
teric (te) având orizont Tte B104
mineral >30 cm situat
în primii 100 cm;
tionic (to) având orizont Tto B105
sulfuric în primii 125
379
380
cm.

380
381

Anexa nr. 5
la instructiuni

UMIDITATEA ESTIVALĂ (Ue) ŞI CAPACITATEA DE APROVIZIONARE CU APĂ (H)

Ue 1-0 (uscat –reavăn la uscat ) Ho…Hm (extreme oligohidric) indif. de volum edafic
Hm (extreme oligohidric) la Ve 0,15 m3/m2
Ue 1 (uscat –reavăn) HI (oligohidric) la Ve = 0,15-0,90 m3/m2
HII (oligomezohidric) la Ve 0,90 m3/m2
Hm (extreme oligohidric) la Ve 0,15 m3/m2
Ue 2-1 (reavăn la uscat –reavăn) HI (oligohidric) la Ve = 0,15-0,45 m3/m2
HII (oligomezohidric) la Ve 0,45 m3/m2
HI (oligohidric) la Ve 0,15 m3/m2
HII (oligomezohidric) la Ve = 0,15-0,30 m3/m2
U3 3-2 (reavăn – jilav la reavăn) HIII (mezohidric) la Ve = 0,30-0,45 m3/m2
HIV (euhidric) la Ve = 0,45 – 0,90 m3/m2
HV (megahidric) la Ve 0,90 m3/m2
HIII (mezohidric) la Ve = 0,15-0,30 m3/m2
(jilav–umed la reavăn-
Ue 5-3 HIV (euhidric) la Ve = 0,30-0,45 m3/m2
jilav)
HV (megahidric) la Ve 0,45 m3/m2
HV şi H(E) - H(E) (excesiv)
Ue 5 şi Ue 6- Ue (umed şi umed la sau
10 complet submers) HE1 – HE2

Exemple de exprimări: Ue2-1 (HII); Ue3 (HIII); primul termen este în acord cu floara indicatoare, iar al doilea termen indică aprovizionarea cu apă a
arborilor, condiţionată de volumul edafic.
381
382

382

S-ar putea să vă placă și