Sistemul complement – complex multienzimatic format din 25 – 30 de componente cu rol esențial în imunitatea înnăscută

(inflamație) și cu rol efector auxiliar în răspusurile imune umorale (definitivează acțiunea anticorpilor asupra antigenelor și
participă la recunoașterea imunologică nespecifică a antigenului)
• include 3 categorii de molecule: factorii complementului
receptorii celulari pentru complement (de tip CR)
inhibitorii sistemului complement
• face parte din complexul major de histocompatibilitate de tip III (MHC III), alături de proteinele de șoc caloric (Hsp, chaperonine)
și de moleculele TNF

► Sistemul complement definitivează acțiunea anticorpilor asupra antigenelor

■ antigene mari (structură corpusculată) → distruse
• generează RIU → se produc anticorpi și apar complexe antigen-anticorp
• fixarea antigenelor pe fragmentele Fab ale anticorpilor generează dezechilibre electrostatice oscilatorii în Fab, iar aminoacizii de
la acest nivel vor prelua unul de la altul, în piese de domino, informația despre fixarea antigenului
• acest dezechilibru este transmis prin lanțurile H până la domeniile CH 2 din IgG sau CH2 și CH3 din IgM și are loc externalizarea
restului de 60 de aminoacizi într-un mediu cu apă inducând oscilații ce sunt recunoscute de C1q
• C1q se fixează și declanșează cascada complementului pe calea clasică care se finalizează cu formarea complexului de atac
membranar (MAC)

■ antigene mici (structură simplă) → îndepărtate din circulație sau din lichidele intestițiale
• se fixează pe anticorpi și apar complexe antigen-anticorp care formează rețele ce atrag din sânge sau din lichidele interstițiale
componenta C3b a complementului formând un trio anticorp-antigen-C3b vizualizat de eritrocite și trombocite ce au receptori
pentru complement
• aceste celule fixează ansamblul prin componenta C3b și devin cărăuși care transportă acest ansamblu spre sistemul reticulo-
endotelial
• la acest nivel, macrofagele (au și receptori de tip FcγR) vor capta ansamblul (fie prin componenta C3b, fie prin intermediul
imunoglobulinei), îl vor endocita, distrugând antigenul
• în această variantă, nu se activează complementul, chiar dacă intervine componenta C3b a acestuia

► Sistemul complement participă la recunoașterea imunologică nespecifică a antigenului – componenta C3b opsonizează non-selful
și este recunoscută de celulele prezentatoare de antigen pe receptorii CR

Caracteristici generale
• funcționează pe principiul cascadei (pornește de la un stimul de intensitate mică și, în mai multe etape, se ajunge la un răspuns
foarte puternic întrucât se racolează din ce în ce mai mulți factori de la o etapă la alta)
• cascada complementului folosește inițial compuși proteici enzimatici inactivi (zimogeni) ce se transformă în forma lor activă prin
proteoliză limitată exercitată de o enzimă deja activă
♦ această enzimă taie din compusul inițial un fragment de mici dimensiuni (componenta a) care, în majoritatea cazurilor, are rol
proinflamator funcționând ca o anafilatoxină
♦ al doilea fragment, voluminos, se fixează pe membranele non-self → componenta b este citofilă
• pe măsură ce cascada complementului avansează, din ce în ce mai mulți factori se atașează unii de ceilalți și formează ansambluri de
tipul (bara deasupra → complex enzimatic activ)
♦ doar o componentă a acestui complex enzimatic este enzimă, iar celelalte componente sunt cofactori

Organizarea de ansamblu a sistemului complement

• se cunosc 3 căi:
calea clasică – activarea căii clasice este întotdeauna legată de complexele imune antigen-anticorp
calea alternă – are un dublu nivel: un nivel bazal (se ajunge doar până la activarea componentei C3; esențial deoarece livrează
opsonina C3b) care funcționează tot timpul, dar dacă în organism crește nivelul de non-self → nivel amplificat (declanșat de
non-self)
Calea clasică și nivelul amplificat al căii alterne se finalizează cu formarea complexului de atac membranar (MAC).
calea lectinică – declanșată de lectine microbiene (structuri oligozaharidice); s-a demonstrat că și complexele imune ce conțin
IgA pot declanșa calea lectinică; identică cu calea clasică, cu excepția primei etape (componenta C1 a căii clasice este înlocuită
cu MBL – lectina fixatoare de manoză)

Calea clasică
Factorii căii clasice
► C1
• trio molecular format din componentele C1q, C1r și C1s
• componenta C1q se găsește în concentrații mici (70 μg/mL) și este formată din 6 subunități identice, fiecare subunitate fiind formată
din 3 lanțuri de aminoacizi (A, B și C) cu dispunere helicoidală; extremitățile carboxil ale celor 6 subunități sunt globuloase și fixează
domeniile CH2 (și CH3 în cazul IgM) ale imunoglobulinei doar dacă imunoglobulina fixează la rândul ei antigenul
 • după fixarea imunoglobulinei, de la nivelul extremităților carboxil, semnalul este transmis către extemitățile amino și din lichidul
interstițial este recrutată proteina C1r ce se fixează la acest nivel → C1s → complexul (C1r și C1s sunt enzime cu rol de
serinesteraze, cea mai puternică enzimă fiind C1s, iar C1q este componenta de recunoaștere)
• cele 6 subunități ale componentei C1q se leagă două câte două → 3 dublete (în tehnici de microscopie, ansamblul are forma literei
Y)

► C3
• cea mai importantă componentă a sistemului complement deoarece la nivelul ei se conectează calea clasică cu cea alternă
• se găsește în concentrații de 0,5 – 1,5 mg/mL
• structură: formată din 2 lanțuri de aminoacizi ( – 110 kDa și β – 75 kDa) antiparalele
♦ în apropierea extremității amino, lanțul prezintă buzunarul hidrofob în care este închisă o grupare tiol-esterică
♦ lanțul este legat prin punți disulfidice de lanțul β
♦ la nivelul lanțului β există un situs la nivelul căruia, la un moment dat, se va fixa componenta C5
• activarea componentei C3 – 2 posibilități:
activarea enzimatică – se face prin intermediul enzimelor ce poartă numele de C3 convertaze (C3-aze) care provin atât din calea
clasică, cât și din cea alternă
♦ aceste enzime atacă extremitatea amino a lanțului respectând buzunarul hidrofob (nu este clivat), care devine C3a
(anafilatoxină cu rol proinflamator)
♦ fragmentul restant devine C3b – se fixează pe membranele non-self; în urma clivării extremității amino, lanțul se
destabilizează și această modificare este transmisă în tot restul moleculei → prima zonă care preia modificarea este buzunarul
hidrofob (în urma clivării, are loc deschiderea gurii buzunarului hidrofob și este exteriorizată gruparea tiol-esterică) → prin
intermediul grupării tiol-esterice (intens polară), componenta C3b se atașează pe membranele non-self, fixându-se pe alte grupări
polare de la acest nivel

activarea non-enzimatică – chiar dacă gura buzunarului hidrofob este mică, în acest buzunar scapă tot timpul, accidental,
molecule de apă (polare) → intră în contact cu altă grupare polară și are loc ruperea legăturii tiol-esterice → lanțul se
destabilizează și această modificare este transmisă de la nivelul extremității amino → carboxil, unde se deschide un situs la
nivelul căruia se va fixa factorul B al căii alterne → se declanșează calea alternă (dacă nu apar molecule non-self, se ajunge
doar până la furnizarea componentei C3b)

► C4
• se găsește în concentrații mici (500 μg/mL)
• din punct de vedere structural, este formată din 3 lanțuri de aminoacizi (heterotrimer; , β și γ) legate prin punți disulfidice, așezate
paralel, unidirecționat (nu este vorba de un paralelism liniar, ci helicoidal)
♦ lanțul seamănă cu cel din structura componentei C3 (în vecinătatea extremității amino prezintă un buzunar intens hidrofob în
care este închisă o grupare tiol-esterică – gura buzunarului hidrofob este atât de mică încât o moleculă de apă nu poate pătrunde
accidental)
♦ lanțul β are rol structural
♦ lanțul γ – la extremitatea amino, în anumite condiții, prezintă un situs pe care se fixează C2
• activarea este doar enzimatică și este realizată de complexul trimolecular prin componenta C1s – atacă lanțul la
extremitatea amino respectând buzunarul hidrofob ce devine C4a (rămâne în lichidul intestițial și devine o anafilatoxină mai slabă,
având rol proinflamator)
♦ fragmentul restant după scindare devine C4b (proteină cu proprietăți citofile foarte puternice, se fixează de membranele non-self)
♦ în urma clivării extremității amino, lanțul se destabilizează și această modificare este transmisă în tot restul moleculei → prima
zonă care preia modificarea este buzunarul hidrofob → are loc deschiderea gurii buzunarului hidrofob și este exteriorizată gruparea
tiol-esterică (intens polară) → componenta C4b se atașează pe membranele non-self, fixându-se pe alte grupări polare de la acest nivel

► C2
• din punct de vedere structural, este formată dintr-un lanț polipeptidic
• activarea componentei C2 este enzimatică și este realizată de complexul trimolecular prin componenta C1s → C2a
(rămâne în fază fluidă, însă nu este anafilatoxină) și C2b (se atașează pe membranele non-self)

► Complexul trimolecular C5, C6 și C7

• aceste 3 proteine au afinitate mare una față de cealaltă și se asamblează în fază fluidă (nu are loc pe membrana non-self, ci în
lichidul intestițial, dar foarte aproape de membrana non-self)
• declanșează faza terminală a cascadei complementului
• după formarea ansamblului, componenta C7 se fixează pe membrana non-self
• acest complex molecular are rolul de a activa componenta C8

► C8 – proteină formată din 3 lanțuri de aminoacizi; în momentul în care a fost activată de complexul trimolecular C5, C6 și C7,
componenta C8 devine polimerază pentru componenta C9

► C9
• proteine mici formate dintr-un lanț polipeptidic, destul de aplatizate, ce plutesc în lichidul interstițial sub forma unor plăcuțe care, în
prezența ionilor de Ca2+ și a factorului C8 activat, se unesc formând o structură tubulară ce se inseră în membrana non-self
(generează leziuni în membrana non-self)
Cascada complementului pe calea clasică – 3 etape: generarea C3 convertazei
generarea C5 convertazei
generarea complexului de atac membranar (MAC)
► Generarea C3 convertazei
• este posibilă dacă se îndeplinesc 2 condiții limitante:
existența complexelor imune membranare (să existe imunoglobuline care au recunoscut membrane non-self) – membranele
non-self au 2 proveniențe în organism: externă (bacterii, virusuri, paraziți – membrane non-self străine organismului) și internă
(membrane non-self derivate din membrane self care au suferit niște modificări)
componenta C1q trebuie să atingă un minim de activare (cel puțin un dublet să fie în contact cu anticorpi din complexele imune
membranare)

• imunoglobulinele generate în urma unui RIU, de tip G (cel mai frecvent) sau de tip M, recunosc și fixează pe Fab antigenele
• zona Fab se destabilizează, această modificare este transmisă prin lanțurile H până la domeniile CH2 din IgG sau CH2 și CH3 din
IgM și are loc externalizarea restului de 60 de aminoacizi într-un mediu cu apă (lichidul interstițial) inducând oscilații ce sunt
recunoscute de C1q
• C1q se fixează la acest nivel prin extremitatea carboxil (globuloasă), preia modelul de oscilație al restului de 60 de aminoacizi și
transmite această destabilizare de la extremitatea carboxil → amino
• la extremitatea amino a componentei C1q se fixează C1r → C1s → complexul enzimatic
• acest ansamblu atrage din lichidul intestițial componenta C4 și C1s atacă litic extremitatea amino a lanțului respectând buzunarul
hidrofob → C4a
• C4b externalizează gruparea tiol-esterică și se fixează pe membrana non-self (primul factor care se fixează pe membrana non-self)
• după fixare, C4b transmite destabilizarea spre lanțul β, apoi spre lanțul γ și acesta din urmă își schimbă conformația, îi crește
afinitatea pentru C2 și fixează componenta C2
• odată atașat, C2 își schimbă conformația moleculară și este recunoscut rapid de ansamblul → C1s atacă litic
componenta C2 → C2a (rămâne în fază fluidă) și C2b
• componenta C2b este legată de C4b, iar C4b este atașată de membrana non-self → C3 convertaza (C2b este enzimă, iar C4b este
cofactor)

► Generarea C5 convertazei
• C3 convertaza atacă componenta C3 (extremitatea amino a lanțului respectând buzunarul hidrofob; activarea enzimatică a
componentei C3) → C3a (anafilatoxina) și C3b (externalizează gruparea tiol-esterică)
• prin gruparea tiol-esterică, C3b are 2 posibilități de atașare (produse simultan în sensul că un număr de molecule alege prima
posibilitate, iar altul alege a doua posibilitate):
atașarea C3b de membrana non-self → opsonizarea membranei non-self
componenta C3b rămâne atașată de C3 convertaza → C5 convertaza (C2b este enzima, iar celelalte componente se leagă de
membrana non-self)

► Generarea complexului de atac membranar (MAC)

• componenta C5 este atrasă pe un situs de pe lanțul β din structura componentei C3b și este atacată enzimatic → C5a (cea mai
puternică anafilatoxină) și C5b (rămâne în fază fluidă, recrutează C6 și C7, iar asamblarea se realizează în fază fluidă)
• prin mișcare browniană, acest asamblu trimolecular se lovește de membrana non-self și C7 (are proprietăți de detergent) lizează
fosfolipidele din membrană și se atașează de membrana non-self
• complexul trimolecular activează componenta C8 → devine polimerază pentru componenta C9 (polimerizarea plăcuțelor →
structură tubulară) → complexul de atac membranar
• C9 se inseră în membrană generând leziuni tubulare cu diametrul intern echivalent cu diametrul ionului de sodiu → sodiul intră în
celulă, ↑ osmolaritatea, este atrasă apa și se produce liza osmotică

Concluzie
• cascada complementului pe calea clasică este inițiată în urma unei recunoașteri imunologice specifice (realizată de imunoglobulină)
și definitivează acțiunea anticorpului asupra antigenului
• prin factorii descărcați, trimite informație spre inflamație (prin anafilatoxine) și spre imunitatea adaptativă (prin C3b → opsonizare
→ favorizează recunoașterea)

Noutăți – în afara complexelor imune ce conțin IgM sau IgG, calea clasică poate fi activată prin:
proteina C reactivă (ce a opsonizat non-selful)
amiloidul seric (amiloidul P; se fixează pe celule necrotice)
antigene pe care le expun celulele endoteliale în condiții de ischemie (se activează inflamația)
fibrile de β-amiloid depuse în anumite zone din creier în boala Alzheimer și neuropatia spongiformă bovină
corpi apoptotici
fragmente mitocondriale
Calea alternă
Factorii căii alterne – 2 categorii: factori specifici pentru calea alternă (întotdeauna activatori)
factori comuni cu calea clasică (unii sunt activatori, alții inhibitori)
► Factorii specifici
factorul B – se găsește în concentrații mici în lichidele intestițiale (200 μg/mL); format dintr-un lanț polipeptidic și, din punct de
vedere funcțional, este similar componentei C2 a căii clasice (intră în structura C3 convertazei și C5 convertazei din calea
alternă)
factorul D – protează secretată în formă activă, foarte agresivă, dar care nu produce atac litic (distrugeri tisulare) din 2 motive: se
găsește în concentrații foarte mici (1 – 2 μg/mL) și are o foarte înaltă specificitate de substrat (factorul D atacă factorul B
numai dacă factorul B este legat de C3)
properdina – se găsește în concentrații mici (20 μg/mL), are rol de a stabiliza C3 convertaza căii alterne

► Factorii comuni activatori – C5, C6, C7, C8 și C9

inhibitori – factorul I (blochează atașarea de membranele self a componentelor C4b și C3b) și factorul H
(se opune constituirii accidentale a C3 convertazei pe membranele self)

Cascada complementului pe calea alternă

• calea alternă are un dublu nivel: un nivel bazal (se ajunge doar până la activarea componentei C3; esențial deoarece livrează
opsonina C3b în lichidele interstițiale și se realizează prin activarea non-enzimatică a componentei C3), care funcționează tot timpul,
dar dacă în organism crește nivelul de non-self → nivel amplificat (declanșat de non-self)

• în apropierea extremității amino, lanțul al factorului C3 prezintă buzunarul hidrofob în care este închisă o grupare tiol-esterică
• chiar dacă gura buzunarului hidrofob este mică, în acest buzunar scapă tot timpul, accidental, molecule de apă (polare) → intră în
contact cu altă grupare polară și are loc ruperea legăturii tiol-esterice → lanțul se destabilizează și această modificare este transmisă
de la nivelul extremității amino → carboxil, unde se deschide un situs la nivelul căruia se fixează factorul B al căii alterne

• factorul B (legat de C3) este atacat litic de factorul D → componenta Ba (rămâne în fază fluidă) și componenta Bb (fixată pe C3)
• C3Bb este primul complex enzimatic activ din calea alternă, se numește C3 convertaza inițială a căii alterne și are următoarele
caracteristici: se formează numai în fază fluidă
se formează permanent
are o activitate enzimatică slabă, clivând cantități mici de C3 → C3a (rămâne în fază fluidă) și C3b

• C3b atașat de membrana non-self fixează factorul B → atacat litic de factorul D → Ba și Bb → ansamblul C3bBb se numește C3
convertaza intermediară a căii alterne și are următoarele caracteristici:
se formează numai pe membrane non-self
se formează episodic (doar când există membrane non-self)
are o activitate enzimatică slabă

• de la apariția C3 convertazei intermediare, calea alternă intră în nivelul amplificat

• properdina stabilizează complexul enzimatic C3bBb constituindu-se C3 convertaza adevărată a căii alterne ce are următoarele
caracteristici: se formează numai pe membrane non-self
se formează episodic
are o activitate enzimatică foarte puternică, similară C3 convertazei din calea clasică, și se vor scinda cantități
mari de C3 → C3a și C3b (2 posibilități de atașare: fie opsonizează membranele non-self, fie rămâne legat de C3
convertaza adevărată → C3bBbC3bP (C5 convertaza căii alterne)
• C5 convertaza atacă C5 → identic ca la calea clasică

Concluzie – nivelul amplificat al căii alterne se generează în urma unei recunoașteri imunologice nespecifice (de tip opsonizare) pe care
o realizează componenta C3b rezultată din nivelul bazal

Noutăți – properdina se poate fixa direct pe suprafețe non-self direcționând apariția C3 convertazei adevărate pe aceste suprafețe (prin
fixarea properdinei, se scurtcircuitează etapa de formare a C3 convertazei inițiale și intermediare) → properdina, considerată doar
stabilizator enzimatic, devine o structură care recunoaște non-self)

Calea lectinică
• identică cu calea clasică, cu excepția primei etape (componenta C1 este înlocuită cu MBL – lectina fixatoare de manoză)
• există posibilitatea ca în organism să pătrundă non-self de tip bacterian ce prezintă la suprafață structuri zaharidice, acestea fiind
recunoscute de MBL sau MBP (proteina fixatoare de manoză)
• MBL face parte din categoria receptorilor PRR solubili
• după fixare, MBL atrage proteina MASP1 (serinprotează asociată manozei, echivalentul componentei C1r) → MASP2 (echivalentul
componentei C1s) → complexul trimolecular MBL – MASP1 – MASP2 (MASP2 este enzima cea mai activă) → atacă C4 → identic ca
la calea clasică
• acest complex poate fi activat și de complexe imune care conțin IgA
• noutăți: MASP2 poate să activeze direct C3, scurtcircuitând componentele C4 și C2
Mecanisme de protecție anti-complement
• prezente pentru toate celulele self (cu excepția eritrocitelor și trombocitelor – anucleate) deoarece, odată activat, complementul nu
poate să diferențieze selful de non-self, și lipsesc de la nivelul membranelor non-self
• există 3 riscuri majore în ceea ce privește activarea complementului: fixarea factorilor atașabili (C3b, C4b) pe membranele self
constituirea accidentală a C3 convertazelor
activarea MAC pe membranele self
• față de aceste evenimente, organismul este înzestrat cu mecanisme limitante, de protecție, ce se realizează prin intermediul unor
receptori membranari – 3 grupe: receptori anti-factori atașabili – CD46 și CIgR (receptorul pentru complement și imunoglobuline)
receptori anti-C3 convertază – factorul H și DAF (CD55)
receptori anti-MAC – MIRL (inhibitorul membranar al lizei reactive) și CD59

► CD46
• proteină transmembranară formată dintr-un lanț de aminoacizi; segmentul extracelular prezintă 2 situsuri (unul are mare afinitate
pentru C3b, iar celălalt pentru C4b)
• factorul I are acțiune proteolitică și scindează C3b și C4b, motiv pentru care CD46 este considerat co-factor al proteazei I

► CIgR (receptorul pentru complement și imunoglobuline)

• prezenți pe toate membranele self, dar derulează activități diferite în funcție de localizare
• prezența acestor receptori pe membrana fagocitelor reprezintă o modalitate foarte eficientă de a capta antigenul (șansa de a capta
antigenul este foarte mare deoarece fixează ambele tipuri de opsonine, C3b și IgG)
• receptorii prezenți pe membrana celorlalte celule somatice fixează C3b sau C4b, care ulterior vor fixa factorul H

► Factorul H
• proteină cu mare afinitate pentru C2 (calea clasică) și pentru factorul B (calea alternă)
• se fixează pe C3b sau C4b atașate de CIgR → sunt mascate componentele C3b și C4b și nu mai este permisă fixarea ulterioară a
componentei C2 sau a factorului B (nu se pot forma C3 convertazele)

► DAF sau CD55

• se fixează pe lipidele din membrană printr-o grupare fosfatidil-inozitol-glican extrem de mobilă spațial, în toate cele 3 dimensiuni,
ce caută C3 convertaze depozitate accidental la nivelul membranei → dacă acestea sunt găsite, DAF se activează și devine o protează
ce clivează C3 convertazele

► MIRL (inhibitorul membranar al lizei reactive) – proteină care se opune fixării componentei C8 pe ansamblul C5bC6C7

► CD59 – se leagă de lipidele membranare printr-o grupare fosfatidil-inozitol-glican (receptor foarte mobil), care nu permite atașarea
componentei C9 pe ansamblul C5bC6C7C8 și nici polimerizarea acesteia

Boli prin mutații genetice ale inhibitorilor complementului

► Glomeruloneftita membrano-proliferativă de tip II (boala depozitelor dense)

• contextul în care a fost descoperită:
pacienții evoluau spre insuficiență renală, fără o cauză evidentă (renală sau extrarenală)
prezentau scăderi ale concentrației serice a componentei C3
preparatele necropsice vizualizate la microscopul optic evidențiau depozite opace în stricta apropiere a membranei bazale
glomerulare, a căror compoziție era incertă (mai târziu, s-a aflat că erau depozite de C3)
• au fost puse în evidență mutații pe gena care codifică factorul H (anti-C3 convertază), modificându-i-se structura
• factorul H mutant inițiază o cale alternă mult mai intensă → consum crescut de C3, factorul H nefiind capabil să blocheze formarea
C3 convertazei pe calea alternă
• se generează cantități mari de C3a (→ reacție inflamatorie difuză ce afectează endoteliile, mai ales endoteliul glomerular – ↑
permeabilitatea) și C3b
• aceste cantități mari de C3 activat se depun în interstițiul periglomerular
• s-au evidențiat și autoanticorpi care modifică structura factorului H

► Sindromul hemolitic uremic atipic

• asociază o triadă clinică: anemie hemolitică
tromboze cu trombocitopenie
insuficiență renală
• acest trio clinic este precedat, foarte frecvent, de manifestări de tip prodrom de infecție virală
• au fost descoperite mutații pe genele care codifică factorii H, I, B, C3 și proteina CD46
• din cauza acestor mutații, complementul se activează anormal și atacă structurile self, cele mai vulnerabile fiind eritrocitele și
trombocitele (deoarece nu prezintă mecanisme de protecție)
• această activare duce la instalarea unei anemii hemolitice și, prin distrugerea trombocitelor, apare trombocitopenia
 • din membranele celulare distruse ale eritrocitelor și trombocitelor se descarcă tromboplastina tisulară (factorul III al coagulării) →
se declanșează calea intrinsecă intravascular → episoade de tromboză
• aceste tromboze obstruează zonele de mică circulație, cu mare zgomot clinic fiind obstrucția vaselor renale → este blocată filtrarea
pe un număr mare, variabil de nefroni → insuficiență renală acută → ↓ filtratul glomerular → rinichiul nu mai poate elimina toxinele →
se acumulează în sânge produșii de catabolism azotat (uree, creatinină)
• denumire: hemolitic (se distrug elementele figurate), uremic (apare uremia) și atipic (cauza nu este renală; o simplă infecție virală
sau doar o mică stimulare infecțioasă poate să activeze exacerbat, din cauza mutațiilor, cascada complementului)
• prognostic prost pentru transplantul renal (reacție inflamatorie exacerbată → șansa de a respinge transplantul)

► Hemoglobinuria paroxistică nocturnă

• formă rară de anemie hemolitică
• manifestări clinice: anemie hemolitică
tromboze cu trombopenie
insuficiență renală acută
cantități mari de hemoglobină în urină
• cauza: mutații pe cromozomul X, pe gena care codifică enzima care leagă gruparea fosfatidil-inozitol-glican → nu se inseră corect
→ afectează funcționarea receptorilor CD55 și CD59
• această mutație a fost observată mai ales pe celulele stem medulare → sunt abolite mecanismele de protecție anti-complement →
are loc distrucția intravasculară a eritrocitelor → hemoglobina este descărcată în sânge și, având moleculă mică, este filtrată glomerular
în totalitate → hemoglobinurie (nu este permanentă, ci paroxistică)
• sunt distruse și trombocitele → trombocitopenie
• din membranele celulare distruse ale eritrocitelor și trombocitelor se descarcă tromboplastina (factorul III al coagulării) → se
declanșează calea intrinsecă intravascular → episoade de tromboză → obstrucția vaselor renale → insuficiență renală acută
• nocturnă – se consideră că în timpul nopții, datorită respirației modificate față de cea din starea de veghe, apare o ușoară acidoză
respiratorie → ↓ pH-ul contribuie la accelerarea căii alterne