Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SOP (" Service Orthodoxe de Presse") a citat pe larg în nr. său din decembrie
1995 textul răspunsului I.P.S. Damaskinos, care este o critică a poziţiilor călugărilor
athoniţi. Rezumăm mai jos principalele puncte abordate de Mitropolitul Elveţiei.
1. O hristologie ambiguă?
Athoniţii critică cele două "Declaraţii comune" (1989-1990), spunând că ele
conţin expresii ambigue, care permit o interpretare severiană - conformă, adică, "
monofizismului moderat" a lui Sever. Această doctrină a fost la fel de vehement
condamnată de Părinţi ca şi " monofizismul extrem" al lui Eutihie.
Răspuns: Mitropolitul Damaskinos răspunde că pasajele considerate ambigue
sunt ortodoxe:
- primul text: " Atunci când vorbim de ipostasul unul şi compus (synthetos) al
Mântuitorului Hristos, nu vrem să spunem, că în El se unesc un ipostas divin şi un
ipostas uman. Vrem să spunem că ipostasul unul şi veşnic al Celei de a doua Persoane
a Treimii Şi-a asumat natura umană creată, unind-o cu propria Sa natură divină
necreată pentru a alcătui împreună o Fiinţă divino - umană adevărată, unită fără
despărţire şi fără amestecare" (Prima Declaraţie).
Potrivit lui Damaskinos, dacă s-ar fi spus de către Comisie: " O Natură divino
- umană unită" i s-ar fi putu reproşa monofizismul; dar, de vreme ce s-a spus " o
FIINŢĂ adevărată", vinovaţi sunt athoniţii, care se poartă de parcă s-ar fi folosit
cuvântul Natură.
- al doilea text: " naturile diferenţiindu-se ….doar în gândire" (A Doua
Declaraţie).
Expresia " doar în gândire" (1) vine de la Sinodul al V - lea ecumenic ( 533) şi
deci este perfect ortodoxă, spune Damaskinos. Aşadar athoniţii se înşeală încă o dată,
făcând astfel de reproşuri.
Introducere
Buletinul ecleziastic " Episkepsis" (521, 31.08.1995) a publicat răspunsul IPS
Mitropolit al Elveţiei, Damaskinos, Preşedintele Comisiei interortodoxe pentru dialog
între Biserica Ortodoxă şi Bisericile anticalcedoniene la " Memoriul Sfintei
Comunităţi a SfântuluiMunte asupra dialogului dintre ortodocşi şi anticalcedonieni",
din 14/27 mai 1995.
Călugării athoniţi constată că, rezultatele dialogului dintre ortodocşi şi
anticalcedonieni, aşa cum au fost ele transcrise în Acordurile Conferinţelor neoficiale
(1964- 1941),şi apoi în Declaraţiile Comune ale Întâlnirilor oficiale ale Comisiei
mixte (1985- 1993), nu lasă loc unor speranţe prea mari de a-i vedea pe
anticalcedonieni revenind la Biserica de care s-au despărţit acum 1500 de ani ca
eretici, deoarece teologia acestor " Declaraţii Comune" nu se acordă cu dogma
ortodoxă .
În 1992, după încheierea discuţiilor teologice, am aşteptat un examen critic
sinodal şi o judecată a diverselor Prea Sfinte Biserici Ortodoxe locale asupra
concluziilor Dialogului teologic. Am sperat că va trece un timp suficient pentru ca să
se maturizeze conştiinţa Bisericii şi să accepta hotărârea unanimă a ierarhilor Bisericii
asupra problemei de a şti dacă anticalcedonienii contemporani sunt sau nu ortodocşi.
Din păcate, înainte de orice judecată sinodală, a fost făcută publică afirmaţia
Comisiei mixte privind ridicarea din partea ortodocşilor a anatemelor asupra lui
Dioscor şi Sever (" Comunicatul de la a IV-a Întâlnire", 1993). În urma anumitor
afirmaţii ale unor teologi particulari, Dioscor şi Sever au fost socotiţi ortodocşi în
simţire şi doctrină şi, ca urmare, s-a considerat că ar fi posibil ca autoritatea sinodală
actuală a Bisericii să ridice anatemele care apasă asupra lor. Ridicarea anatemelor
realizată de cele două părţi aflate în dialog ar trebui să însemne restabilirea deplinei
comuniuni sacramentale.
Diferitele obiecţii şi reacţii ale credincioşilor Bisericii împotriva acestui soi de
unire pripită - de vreme ce anticalcedonienii n-au acceptat câtuşi de puţin credinţa
ortodoxă - n-au fost luate în considerare de principalii agenţi ai acestei uniri.
Sfânta Comunitate a Sfântului Munte, neliniştită şi îngrijorată de cursul pe
care l-a luat acest dialog teologic, a alcătuit mai întâi de toate un " Raport al Sfintei
Comunităţi a Sfântului Munte asupra dialogului dintre ortodocşi şi anticalcedonieni",
în care şi-a exprimat rezervele asupra felului în care se desfăşoară acest dialog. Dar
deoarece IPS Mitropolit al Elveţiei, Damaskinos, în articolul său, " Dialogul teologic
dintre Biserica Ortodoxă şi Bisericile orientale. Reflecţii şi perspective", a prezentat
concluziile Comisiei Mixte nu ca pe simple oferte prezentate acestor Biserici, ci ca pe
texte ţinând de credinţa şi tradiţia ortodoxă, Sfânta Comunitate a publicat un "
Memoriu" în care a dezvăluit Bisericii deviaţiile dogmatice (hristologice şi
ecleziologice) ale Coisiei interortodoxe. Scopul " Memoriului" a fost acela de a
informa membrii Bisericii asupra caracterului non - ortodox al Declaraţiilor Comune
şi de a încerca să aşeze dialogul pe baze ortodoxe astfel încât credinţa Bisericii să
rămână neschimbată şi anticalcedonienii să realizeze că se află în erezie, de la care
trebuie să se întoarcă spre ortodoxie.
În răspunsul său la " Memoriul" Sfintei Comunităţi, Mitropolitul Elveţiei a
reformulat teoriile neortodoxe ale Comisiei Mixte în materie de hristologie şi
ecleziologie.
De asemenea, el acuză Sfânta Comunitate că vorbeşte din propria sa autoritate,
că învinovăţeşte, în mod arbitrar, teologii Comisiei interortodoxe, că pune în discuţie
ideea că Bisericile vor să accepte cu entuziasm concluziile Dialogului, în sfârşit, că
ignoră faptul că aceste concluzii sunt în deplin acord cu rezoluţia celei de a treia
Conferinţe Panortodoxe Presinodale în ceea ce priveşte progresul Dialogului.
Sfânta Comunitate a cântărit bine aceste acuzaţii ale mitropolitului şi,
considerând că afirmaţiile sale se îndepărtează în puncte esenţiale de credinţa
ortodoxă şi de Tradiţia Bisericii, a făcut următoarele remarci:
2) Conştiinţa eclezială
Poziţia rezervată a Preafericirii Sale, Patriarhul Diodor al Ierusalimului , a
atâtor alţi ierarhi ai Bisericii , a Sfintei Comunităţi a Sfântului Munte, a numeroşilor
profesori de la şcolile teologice şi a unei mari părţi a credincioşilor Bisericii dovedeşte
că, în realitate, conştiinţa Bisericii n-a fost mulţumită de rezultatele Dialogului şi cere
o nouă fixare a direcţiilor în care trebuie să se desfăşoare.
4)Ridicarea anatemelor?
IPS Damaskinos este de acord cu părerea comisiei mixte că e posibilă
ridicarea anatemelor pronunţate împotriva lui Dioscor şi Sever de către Sinoadele
ecumenice. Pentru a susţine acest lucru, mitropolitul foloseşte argumente imposibil de
acceptat din punct de vedere istoric şi teologic. Iată-le:
a) "Hotărârile Sinodului al III-lea ecumenic au fost revizuite prin Decretul de
Reconciliere, ca atare ar fi posibil astăzi ca un act de aceeaşi valoare al Bisericii să
revizuiască anatemele împotriva lui Dioscor şi Sever."
Acest argument este clar respins de scrisorile Sfântului Chiril. Biserica admite
completarea, dezvoltarea şi explicarea hotărârilor dogmatice ale Sinoadelor
ecumenice, dar niciodată revizuirea lor.
b)"Sfântul Chiril n-a pretins adoptarea celor Douăsprezece capitole ale sale în
Decretul Reconcilierilor ci s-a mulţumit cu o condamnare generală a
nestorianismului. Tot astfel, noi, ortodocşii, trebuie să ne mulţumim cu o condamnare
generală a eutihianismului pe care o produc anticalcedonienii ca suficientă pentru a-i
putea defini ca având un sentiment ortodox."
Acest argument se dovedeşte de asemenea înşelător, pentru că Sfântul Chiril a
cerut recunoaşterea celei de-a IV-a anateme îndreptate împotriva celor care spun că
prin Reconciliere el se contrazice. În plus, toată tradiţia ulterioară a Părinţilor cere o
mărturisire exactă şi detaliată a credinţei, nu doar declaraţii generale.
c) "Reabilitarea lui Teodoret şi a lui Ibas de către Sinodul al IV-lea ecumenic ţi
condamnarea operelor lor greşite în credinţă de către Sinodul al IV-lea ecumenic au
servit unităţii Bisericii. Tot astfel reabilitarea lui Dioscor şi Sever ar servi astăzi
acestei uniri".
Raţionamentul este greşit. Reabilitarea lui Teodoret şi Ibas nu s-a făcut prin
revizuirea unui Sinod ecumenic cu autoritate de lege în Biserică, ci prin revizuirea
unui fals sinod, un sinod eretic (aşa numit "tâlhăresc"). Nici o decizie dogmatică luată
de sinoadele anterioare n-a fost încălcată prin această reabilitare, care n-a avut loc
decât după ce Nestorie a fost anatemizat în faţa sinodului. Tot astfel, condamnarea
scrierilor lor eretice de către Sinodul al V-lea nu a contrazis vreo acceptare a lor
anterioară, făcută de vreun Sinod ecumenic. În concluzie, aceste două acte ale
Bisericii au servit unitatea ei, pentru că ceea ce s-a căutat atât într-unul, cât şi în altul,
a fost integritatea credinţei ortodoxe. Dimpotrivă, reabilitarea lui Dioscor şi Sever,
care se încearcă a se face astăzi, vrea să accepte drept ortodoxă, învăţătura eretică a lui
Sever. Învăţătura constantă a Bisericii referitoare la Sinoade este astfel complet
răsturnată, iar unitatea Bisericii încă o dată sfâşiată.
d) "Sinodul al III-lea ecumenic nu l-a anatemizat pe Teodor de Mopsuestia
din iconomie, pentru a salva unitatea Bisericii. Din acelaşi motiv ar fi bine să
practicăm azi încă o dată iconomia şi să-i reabilităm pe Dioscor şi Sever."
Deşi faptul istoric relatat aici este exact, concluzia este greşită. Iconomia
practicată de Sfântul Chiril nu implica sub nici o formă acceptarea doctrine lui
Teodoret. Reabilitarea lui Dioscor şi Sever care se propune astăzi se bazează explicit
pe recunoaşterea şi acceptarea ereziei lor.
e) " Sfântul Vasile cel Mare sugera restabilirea comuniunii ecleziale cu
monofiziţii care, printr-o îndelungată comuniune de viaţă cu ortodocşii s-ar maturiza
şi ei în credinţa ortodoxă. Restabilirea comuniunii cu anticalcedonienii ar putea avea
loc într-o manieră asemănătoare". Cu toate acestea exemplul Sfântului Vasile cel Mare
nu e tocmai potrivit ca soluţie astăzi, pentru că Sfântul Pasile a cerut homeousienilor
să accepte fiecare literă a mărturisirii de credinţă de la Niceea, să accepte că nu
trebuie socotit Sfântul Duh o creatură şi să refuze comuniunea cu cei care-L socotesc
astfel. Astăzi, dimpotrivă, nu li se cere anticalcedonienilor nici să accepte credinţa
Calcedonului, deci şi expresia " în două naturi", nici să-i renege pe învăţătorii lor,
Dioscor, Sever şi alţii, care nu mărturisesc cele două naturi.
5) Nerecunoaşterea Sinoadelor
Mitropolitul Eveţiei susţine că recunoaşterea formală a Sinoadelor ecumenice
(IV - VII) prin adăugarea lor la lista celor deja acceptate - se poate face după
restabilirea comuniunii ecleziastice. Este încălcat astfel actul fundamental care asigură
unitatea Bisericii, şi anume, mărturisirea comună de credinţă făcută de toţi episcopii
Bisericii Ortodoxe în momentul sfinţirii lor.
Note:
1. " Cele două familii acceptă că naturile, cu propriile lor energii şi voinţe, sunt
unite ipostatic şi natural, neamestecat, neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit, şi că sunt
distinse doar în gândire…Ortodocşii orientali acceptă că ortodocşii folosesc pe bună
dreptate formula celor două naturi, deoarece recunosc că distincţia este doar în
gândire" (A doua declaraţie comună).
2. El spune că şi acceptarea credinţei Sinoadelor a fost proclamată explicit în
cele două "Declaraţii comune" şi chiar referindu-se mod repetat, până la limitele
suportabilului, la Horoi ale Sinoadelor ecumenice al IV-lea, al V-lea, al VI-lea şi al -
VII-lea. Ce ortodocşi! Nu-şi suportă să-şi audă credinţa!
3. Punctul 4 din "A doua declaraţie comună".
4. Punctul 6 din "A doua declaraţie comună".
5. Recomandarea nr. 4 care a urmat după "A doua declaraţie ":
" În localităţile în care coexistă cele două Biserici, comunităţile ar trebui să organizeze
participarea bărbaţilor, femeilor, tinerilor, copiilor şi, dacă se poate, a preoţilor unei
comunităţi la viaţa celeilalte, asistând la jertfa euharistică duminicile şi în zilele de
sărbătoare".