Predare, învăţare, creaţie, evaluare,

valorificare

În didacticile tradiționale se făcea referire la aspectul bilateral al procesului de

învățământ ca proces de predare-învățare. În didacticile moderne s-a accentuat caracterul de
triadă al procesului de învățământ, ca proces de predare - învățare - evaluare. În cercetarea
noastră propunem o viziune cvintuplă asupra procesului de învățământ artistic, ca proces
complex, ciclic și repetativ, de predare - învățare - creație - evaluare - valorificare.
Viziunea tradițională asupra procesului de învățământ cu caracterul său bilateral de
predare - învățare sau predare - asimilare16 punea în evidență rolul de actor principal al
procesului făcut de profesor în activitatea de predare, activitate care, de cele mai multe ori,
consta în procesul de transmitere a unor informații, cunoștințe17. În această situație caracterul
bilateral al procesului de învățământ este dat și de cei doi poli, pe de o parte agentul, cel care
transmite, pe de altă parte receptorul, cel care primește cunoștințele, adică elevul. Se clarifică
faptul că fiecare dintre cei doi actori au sarcini precise unilaterale și unidirecționale:
profesorul transmite, elevul receptează.
Învățarea era văzută ca sarcină a elevului și consta de obicei în însușirea cunoștințelor
transmise de profesor; deseori învățarea lua în această modalitate doar un aspect de
memorizare. Se considera că elevul a învățat atunci când el putea să reproducă, cât mai fidel,
cele predate de profesor.
Viziunea modernă este cea care relevă aspectul trilateral al procesului de învățământ,
ca proces de predare - învățare - evaluare constituit din trei elemente distincte, dar văzute într-
o unitate didactică, în sensul că activitățile acestea nu numai că se succed, dar se pot și
întrepătrunde. Această acțiune flexibilă este una din condițiile de eficientizare a procesului de
învățământ. În didacticile moderne și perspectivele de abordare ale celor trei elemente ale
triadei de mai sus s-au modificat, ele având un caracter mai mare de complexitate și căpătând
accente de intenționalitate, volitive, organizate și planificate. Evenimentele acestui proces
implicau o acțiune comună a celor doi actori, profesorul și elevul, ei aflându-se deseori în
situații de cooperare și colaborare. De asemenea, direcția de transmitere a informațiilor nu mai
era unilaterală, ci se producea în ambele sensuri, aceasta determinând roluri mai complicate
și pentru unii și pentru alții. Feed-back-ul era important. Al treilea element, evaluarea, nu mai
era văzută numai ca o măsurare a performanțelor elevilor, ci ca o judecată de valoare18
produsă necesar pe parcursul și la finalul unei activități de învățare, cu rol deosebit în
autoreglarea întregului proces, în sensul că o nouă predare trebuia să pornească de la
constatările evaluării anterioare.
Viziunea noastră asupra procesului de învățământ ca activitate de
predare - învățare - creație - evaluare - valorificare preia sensurile moderne ale triadei
predare - învățare - evaluare, la care adaugă celelalte două elemente, creația și valorificarea.
Creația în învățământul artistic de la ciclul primar implică trei elemente, ca orice alt
proces creativ: produsul creator, procesul creator și personalitatea creatoare19. La clasele mic,i
produs creator este considerat orice lucrare realizată de elevi la disciplinele artistico - plastice,
pentru că, parcurgând strategia descrisă de noi la subcapitolul anterior, acel produs va avea un
caracter de noutate cu aspecte originale și personale. Procesul creator apare ca un proces cu
structură precisă fiind constituit din patru faze: pregătirea (etapele 1-4 ale strategiei propuse
de noi la clasa experimentală), incubația (etapa 5 a strategiei), iluminarea (etapa 6 din
strategie) și verificarea (etapele 7, 8 din strategie). Personalitatea creatoare a micilor școlari se
manifestă în mod natural, involuntar, uneori în forme disruptive și ea trebuie modelată prin
antrenament specific de dezvoltare a creativității. Această problematică a antrenamentului
creativ o vom dezvolta în subcapitolul 5.1.
Valorificarea, a cincea verigă a procesului de învățământ, am propus-o pentru a
satisface niște trebuințe de recunoaștere pe care elevii mici le resimt. La începutul școlarității,
ei vin din familie și din grădiniță într-un cu totul alt mediu. Aici, în mediul școlar, totul este
nou, începând cu sala de clasă și terminând cu colegii și profesorul. Într-un grup social nou,
elevii dobândesc un statut și au nevoie ca acesta să fie recunoscut de ceilalți. Prin urmare,
valorificarea nu face altceva decât să aducă o recunoaștere a fiecăruia în cadrul grupului
social clasa de elevi. Dincolo de toate acestea, valorificarea are o puternică conotație
motivațională, întrucât punerea în valoare a meritelor micilor școlari constituie o întărire a
succesului lor, o recunoaștere a poziției lor în cadrul grupului și un motiv de satisfacție.
Atunci când sunt valorizați, școlarii mici își diversifică trăirile emoționale și își întăresc
convingerile că activitățile artistice le produc plăcere. Funcția afectivă a valorizării determină
coagularea unor atitudini artistice precoce.