Citim, povestim, exersăm, ne jucăm

 jocuri şi exerciţii pentru dezvoltarea limbajului la şcolarii mici

Pornind de la lecturarea unor poveşti din literatura universală, copiii vor fi

stimulaţi să îşi exprime ideile, să caracterizeze personaje, să înveţe cuvinte noi, să
descopere construcţii greşite, să caute cuvinte cu acelaşi sens şi cu sens opus. Prin
exerciţiu şi joc, îşi vor fixa şi consolida vocabularul, iar la final, vor fi evaluaţi sau
se vor autoevalua, conform baremului de apreciere de la sfârşitul fiecărei poveşti.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

COCIŞIU, LUCIA

Citim, povestim, exersăm, ne jucăm. Jocuri şi exerciţii

pentru dezvoltarea limbajului la şcolarii mici / Lucia Cocişiu. -
Cluj-Napoca : Anteea, 2011

ISBN 978-973-1948-09-6

372.46

Ilustraţii: ADRIAN BARBU

Redactor: LUCIA COCIŞIU
Tehnoredactare: LUCIANA CIOBANU
Pre-press: RISOPRINT
Tipărit la: Cristal Print

editura , Cluj-Napoca
tel. 0364-437.706, 0744-423.436,
e-mail: anteea@editura-anteea.ro
vizitaţi-ne la www.editura-anteea.ro

editura Cluj-Napoca
 Cenuşăreasa
după fraţii Grimm

A fost odată un om tare bogat şi cumsecade, a cărui soţie

se stinse din viaţă mult prea devreme. Aşa că, bietul
om, rămânând văduv, şi-a luat o altă nevastă, o femeie rea şi
înfumurată, care avea două fete, la fel de rele şi de înfumurate
ca şi ea. Din prima căsătorie, bărbatul avea, la rândul lui, o
fiică, frumoasă şi tare bună la suflet, pe care maştera şi cele
două odrasle ale ei nu o suferiră din prima clipă. Astfel că, odată
căsătorită cu bărbatul cu pricina şi
instalată în casa acestuia, maştera
o transformă pe fiica ei cea vitregă
într-o adevărată servitoare. Ea şi
fiicele ei o puneau să măture şi
să spele vase, să frece podelele
şi să care apă, îi dădură o cameră
întunecoasă şi rece, alături de
camerele altor servitori şi, pentru
că, la sfârşitul zilei, fata se odihnea
într-un colţ al vetrei, în cenuşă,
cele trei femei
răutăcioase o numiră

2
“Cenuşăreasa”. Sărmana de ea, fiind atât de răbdătoare
şi bună la suflet, nu dorea să-şi supere tatăl povestindu-i
cum era tratată de mama şi surorile ei vitrege, aşa că,
răbda totul în taină şi suferea în tăcere.
Într-o zi, fiul regelui acelui ţinut dădu sfoară în ţară că
organizează un mare bal, la care urma să invite toate fetele
frumoase, pentru că dorea să-şi găsească aleasa inimii şi să facă
nuntă mare. Bineînţeles că fu invitată şi familia Cenuşăresei la
acest bal, însă nici nu se punea problema ca Cenuşăreasa să
participe; în ochii mamei şi a surorilor vitrege, ea era doar o
servitoare îmbrăcată în haine ponosite, asupra căreia niciodată
nu s-ar fi oprit ochii unui prinţ.
Sărmana Cenuşăreasa, cu lacrimi în ochi călca rochiile
împopoţonate ale surorilor ei vitrege, care se dichiseau de zor
şi se învârteau pe lângă oglindă, râzând de hainele vechi ale
surorii lor. Cu toate acestea, Cenuşăreasa nu se supără pe ele,
căci era bună la suflet, ba chiar se oferi să le pieptene părul şi
le răspunse cu seninătate la toate glumele lor răutăcioase.
Când surorile ei fură gătite şi aranjate, o caleaşcă le duse
la palat, împreună cu mama lor. Cenuşăreasa se uită atunci în
oglindă, îşi privi cu tristeţe hainele pline de cenuşă şi mâinile
crăpate de atâta spălat şi începu să plângă:
– O , Doamne, eu de ce nu pot fi în locul surorilor mele?
Pe când plângea aşa, încetişor, lângă ea apăru deodată
naşa ei, care era, de fapt, o zână bună.
– Nu plânge, Cenuşăreaso, spuse ea. Ştiu că vrei să mergi
şi tu la bal şi o să te ajut.
– Dar cum pot să merg la bal în hainele acestea? a întrebat-o
fata, cu ochii în lacrimi.
Naşa zâmbi şi, dintr-o mişcare de baghetă, o îmbrăcă pe
Cenuşăreasa în cea mai frumoasă rochie, cusută cu fir de aur
şi argint şi-i dărui o pereche de pantofiori din sticlă. Apoi, îi
ceru fetei să-i aducă un dovleac din grădină, după care căută în
cămară cursa pentru şoareci, unde chiţcăiau şapte şoricei
vii. Dovleacul îl transformă într-o caleaşcă strălucitoare, 3
 şase şoricei deveniră nişte cai albi, care trăgeau caleaşca,
iar al şaptelea şoricel fu transformat într-un vizitiu. Naşa
îi mai spuse Cenuşăresei să nu care cumva să rămână la
bal după ce ceasul va bate ora 12.00 fără un sfert, căci,
altfel, vraja se rupea şi rochia ei frumoasă s-ar fi transformat
din nou în rochia ponosită de toate zilele.
Fericită şi emoţionată, Cenuşăreasa urcă în caleaşcă şi
ajunse la bal. Acolo, prinţul nu-şi mai dezlipi ochii de la ea,
pentru că Cenuşăreasa era de departe cea mai frumoasă şi mai
elegantă apariţie din mulţimea de invitaţi. Dansă toată seara
cu prinţul, spre invidia celorlalte fete tinere de la bal, iar când
auzi ceasul bătând ora 12 fără un sfert, îşi luă discret rămas
bun de la prinţ şi fugi spre caleaşcă. Ajunse acasă în timp şi
acolo o găsi pe naşa ei, căreia îi povesti tot ce se întâmplase
la bal. O mai rugă, de asemenea, s-o mai lase să meargă şi
seara următoare la bal, căci prinţul o invitase din nou.
Naşa ei încuviinţă şi în a doua seară, Cenuşăreasa apăru
la bal într-o rochie şi mai frumoasă decât prima. Prinţul nu
se mai dezlipea de ea şi toate fetele care fuseseră invitate o
invidiau pe frumoasa care îl răpise de lângă ele. Toată lumea
însă se întreba cine putea fi această fată de o frumuseţe
răpitoare, pe care nimeni nu o cunoaştea şi pe care maştera
şi fiicele ei o pizmuiau de-a dreptul, căci nici nu le trecea prin
cap că ar fi fost vorba de Cenuşăreasa cea murdară.
Aşa că Cenuşăreasa nu simţi cum treceau orele, la braţul
prinţului cu care dansă din nou toată noaptea şi nu auzi ceasul
bătând decât târziu, aproape de miezul nopţii. Speriată,
fugi repede de lângă prinţ şi o luă pe scările castelului în
jos, nerăbdătoare să ajungă la caleaşcă. Dar prinţul încercă
s-o prindă din urmă, căci nu dorea s-o piardă pe frumoasa
necunoscută. N-o mai găsi însă pe scări, căci ea alergase
cât putuse de repede. În goana mare, însă, pierduse un
pantofior de sticlă, pe care prinţul îl găsi, îl luă cu grijă şi-l
duse înăuntru, în sala de bal, rămânând tot restul nopţii
4 cu privirea aţintită asupra lui.
 A doua zi, oamenii regelui porniră din casă în
casă să o caute pe stăpâna pantofiorului pierdut.
Acea căreia i se potrivea pantofiorul minuscul urma să
devină soţia prinţului – aşa suna ordinul regelui. Toate
fetele din acel ţinut probară pantofiorul: dar niciuneia nu-i
venea, pentru că era un pantofior atât de mic, cel mai mic
pantofior din lume. Într-un sfârşit, oamenii regelui ajunseră
la Cenuşăreasa acasă. Cele două surori se chinuiră şi ele
să încalţe pantofiorul, dar nici vorbă să le intre piciorul în
el. Cum Cenuşăreasa stătea timidă şi retrasă într-un colţ al
camerei, un slujitor de-al regelui o văzu şi-i ceru şi ei să
încalţe pantoful.
– Vai de mine, strigară cele două surori vitrege şi maştera
– cum să încalţe ea, o servitoare murdară, un pantof purtat
de o prinţesă?
Dar pentru că slujitorul regelui insistă, Cenuşăreasa se
aşeză pe un scaun şi încălţă cu mare uşurinţă pantofiorul
de sticlă. Toată lumea rămase mută de uimire, mai ales că
Cenuşăreasa dispăru în camera ei şi veni cu celălalt pantofior,
pe care-l ascunsese, ca să nu-l găsească mama şi surorile
vitrege. Imediat apăru şi naşa ei, zâna cea bună, care atinse
rochia urâtă a fetei şi o transformă într-o rochie şi mai
frumoasă decât cele cu care fusese la bal. Cele două surori o
recunoscură atunci pe prinţesa prea-frumoasă de la bal şi îi
căzură imediat la picioare, cerându-i iertare că se purtaseră
atât de urât cu ea. Pentru că era aşa de bună şi de miloasă,
Cenuşăreasa le spuse că nu era defel supărată pe ele, ci îşi
dorea doar ca ele să o iubească de atunci încolo.
Apoi, fu dusă la palat, unde prinţul o aştepta nerăbdător
şi făcură nuntă mare, trăind fericiţi mulţi ani împreună. Cât
despre surorile ei vitrege, care se purtaseră atât de urât cu
ea, Cenuşăreasa cea mărinimoasă le aduse la palat şi le ţinu
lângă ea, măritându-le cu doi oameni de vază.

5
 Răspunde la următoarele întrebări:

Spune de ce?
Cenuşăreasa era nevoită să spele şi să frece
podelele pentru că ....................................................................
Cenuşăreasa nu a mers la bal împreună cu surorile ei pentru
că ..........................................................................................
Prinţul a dansat numai cu Cenuşăreasa pentru că .................
...............................................................................................

Ce s-ar fi întâmplat dacă…?

… tatăl Cenuşăresei nu s-ar mai fi recăsătorit?
… Cenuşăreasa nu ar fi putut să ajungă la bal?
… Cenuşăreasa ar fi plecat de la bal după ora 12.00?

Găseşte un alt final

Dacă Cenuşăreasa nu ar fi probat pantofiorul, ce s-ar fi
întâmplat? Care ar fi fost finalul poveştii?

Ce este greşit în poveste?

Mama şi surorile vitrege au obligat-o pe Cenuşăreasa să
devină o servitoare, pentru că erau invidioase pe frumuseţea
şi bunătatea ei. Fiindcă era prostuţă, neîndemânatică şi
delăsătoare, maştera se ruşina cu ea. Cele două surori erau
binecrescute şi modeste, iar Cenuşăreasa era leneşă şi
neascultătoare. Cenuşăreasa şi-ar fi dorit să meargă şi ea la
bal, iar surorile ei ar fi luat-o cu plăcere. Cenuşăreasa urma să
le pedepsească amarnic pe surori şi pe mama vitregă pentru
felul în care o trataseră.
• Tu ai fraţi sau surori? Cum vă înţelegeţi? Aveţi grijă
unii de alţii sau vă purtaţi aşa cum se purtau surorile cu
Cenuşăreasa?
6 • Ce calităţi crezi tu că ar trebui să aibă un frate?
 Scrie o calitate a fiecăruia dintre următoarele personaje:

Cenuşăreasa era ___________________________

Mama vitregă era __________________________
Surorile erau _______________________________________________
Zâna era ___________________________________________________

Ce asemănări există între Cenuşăreasa şi personaje din alte poveşti?

padă
ă
-ca-z
Albă
Fata
abeib
şi fat
a mo
şului

Ordonează cuvintele pentru

a obţine propoziţii corecte:
Hansel şi Gretel

a plecat, fata, de, moşului,

acasă (.)
pe, zăpadă, maştera,
omoare, o, a vrut, ca, albă,
să (.)
Gretel, Hansel, pădure,
rătăcit, în, s-au (.)
7
 Desparte în silabe cuvintele care denumesc imaginile
de mai jos şi scrie în căsuţele alăturate câte vocale şi câte
consoane are fiecare cuvânt (vezi modelul).

2 consoane 2 vocale

ca-să

Formează cuvinte noi, schimbând prima literă a următoarelor cuvinte şi apoi

a doua literă. Scrie alăturat cuvintele nou formate.

ex. mei - lei - mai

cal -

car -

bal -

pot -
8
 Formează cât mai multe cuvinte, combinând aceste litere între
ele, apoi scrie dedesubt cu litere de tipar cuvintele nou formate.

N B
Ş A
L U Ă
T A

Schimbă prima silabă a urmatoarelor cuvinte şi formează cuvinte noi.

ex. tar-tă har-tă

mun-că

soa-re

cea-pă

trac-tor

frun-ză

Transformă cuvintele, după model:

aur – auriu argint - ___________ rugină - _____________
cenuşă -____________ aramă - ___________ cărămidă - __________

Cum te-ai descurcat?

 aşa şi aşa  bine  foarte bine 9
 Hansel şi Gretel
după fraţii Grimm

A u fost odată ca niciodată doi copii tare drăgălaşi,

pe nume Hansel şi Gretel, care locuiau împreună
cu tatăl lor şi cu mama vitregă într-o căsuţă modestă de la
marginea unei păduri. Tatăl era un simplu tăietor de lemne,
care încerca din greu să-şi întreţină familia, dar nu o dată se
întâmpla să nu aibă bani nici măcar pentru pâinea de fiecare
zi. Azi aşa, mâine aşa, bietul om nu mai reuşea să adoarmă
noaptea, gândindu-se cu ce urma să-şi hrănească a doua
zi copiii. Astfel că nevasta lui, tare haină la suflet, îi spuse
într-o seară:
– Măi bărbate, vezi că nu o mai scoatem la capăt cu
banii, hai să-i ducem pe copii în pădure şi să-i lăsăm acolo,
s-or descurca ei cumva.
La început, bărbatul nu vru în ruptul capului să audă de
propunerea femeii. Cum să-şi lase copiii singuri în pădure, să-i
mănânce animalele înfometate? Dar, până la urmă, sătul de
gura ei, se lăsă înduplecat. Însă copiii, care erau într-o cameră
alăturată şi nu puteau adormi din cauza foamei care-i chinuia,
auziră discuţia iar Hansel, băiatul, se furişă imediat afară, în
noapte, ca să-şi umple buzunarele cu pietricele albe din curte.
Dis-de-dimineaţă, porniră toţi patru spre inima pădurii,
iar Hansel avu grijă să lase câte o pietricică pe cărare,
însemnând astfel drumul de întoarcere. Tatăl copiilor şi mama
lor vitregă aprinseră un foc mare şi-i lăsară acolo pe cei doi
fraţi, spunându-le că vor veni mai târziu după ei. Bineînţeles
că nu se mai întoarseră, iar spre seară, Hansel o luă
10 pe sora lui, Gretel, de mână şi porniră pe drumul de
întoarcere, luându-se după pietricelele albe de pe
cărare. Mare îi fu uimirea mamei vitrege să-i vadă
întorşi acasă, teferi şi nevătămaţi, dar tatăl se bucură
din suflet când îi revăzu.
Numai că maştera nu renunţă la planul ei şi de atunci
începu să-şi ocărască zilnic soţul şi să-i ceară tot mai insistent
să scape de copii. Sătul de ocările ei, dar cu inima neagră
de amărăciune şi supărare, omul îi promise într-o seară că
îi va duce din nou în pădure şi îi va lăsa acolo. Copiii auziră
din nou discuţia şi Hansel încercă să se strecoare afară, la
fel ca prima dată, dar femeia cea rea zăvorâse uşa. Aşa
că, a doua zi de dimineaţă, porniră din nou la drum spre
pădure, iar Hansel, neavând cu ce să mai însemne drumul,
făcu firimituri din
bucata de pâine pe
care o primise de
la mama vitregă şi
le lăsă să cadă în
urma lor. La fel ca
prima dată, tatăl
lor le făcu un foc
din vreascuri şi le
spuse că va veni,
chipurile, după ei
spre seară. Cum
noaptea se lăsa
tot mai neagră
peste pădure,
copiii începură să
caute drumul spre
casă, înfricoşaţi şi
flămânzi. Dar, vai,
păsărelele pădurii
ciuguliseră
firimiturile 11
 de pâine aruncate de Hansel şi cei doi copii nu mai
găseau acum drumul de întoarcere.
Aşa că rătăciră prin pădure vreme îndelungată,
până când, dintr-odată, zăriră într-un luminiş o căsuţă
făcută în întregime din turtă dulce, cu ferestre din zahăr.
Copiii se năpustiră asupra ei şi începură să rupă bucăţi din
acoperiş, fericiţi că aveau cu ce să-şi potolească foamea.
Când, deodată, în uşa căsuţei din turtă dulce îşi făcu apariţia
o femeie bătrână, bătrână, care-i invită pe cei doi copilaşi
înăuntru.
– Veniţi înăuntru, copilaşii mei, nu staţi afară, veniţi la
mine, că nu veţi păţi nimic.
Iar cei doi copii păşiră în căsuţa femeii, care era, de fapt,
o vrăjitoare bătrână şi rea, ce-i ademenea cu căsuţa ei dulce
pe toţi copiii pierduţi în pădure. Odată intraţi aici, copiii rătăciţi
erau închişi în cuşti de fier, iar cotoroanţa îi mânca. Neştiind ce-i
aşteaptă, Hansel şi Gretel acceptară invitaţia bătrânei, care îi
hrăni bine şi-i duse la culcare. Însă, a doua zi de dimineaţă,
vrăjitoarea îl trase după ea pe Hansel şi îl închise într-un coteţ
a cărui uşă avea gratii de fier. Iar pe Gretel o luă de păr şi ţipă
la ea să gătească ceva bun pentru Hansel, căci avea de gând
să-l ţină o vreme închis şi să-l hrănească bine, ca să-l îngraşe
şi să fie mai gustos. Biata Gretel, speriată nevoie-mare, începu
să plângă, auzind ce i se pregătea frăţiorului ei, dar nu avu
încotro şi făcu ce-i ordonase baba.
Zile la rând, vrăjitoarea cea rea mergea dis-de-dimineaţă
la coteţul în care era închis Hansel şi îi cerea acestuia să-i
arate degetul; voia, pasămite, să vadă cât se mai îngrăşase
băiatul. Dar, isteţ cum era, Hansel îi întindea întotdeauna
un oscior, aşa că baba, care nu prea vedea, se tot mira cum
de nu se îngraşă odată. Până când, într-o zi, sătulă să mai
aştepte să se îngraşe Hansel, îi ceru fetiţei să pregătească
repede cuptorul, ca să-l gătească pe frăţiorul ei. Gretel începu
să plângă cu lacrimi amare. Nu ştia că vrăjitoarea îi
12 pusese de fapt şi ei gând rău, pentru că avea de gând
să o arunce în cuptor şi s-o mănânce, bine rumenită,
şi pe ea.
Aşa că fetiţa, cu lacrimile şiroindu-i pe obraz, făcu
un foc bun în cuptor, după cum îi ceruse baborniţa şi se
rugă în gând lui Doamne-Doamne să le ajute, ei şi frăţiorului
ei, să iasă cu bine din această situaţie. La un moment dat,
vrăjitoarea îi ordonă fetei să intre în cuptor şi să verifice dacă
este destul de încins: vroia de fapt să o închidă acolo şi s-o
prăjească. Dar Gretel îşi dădu seama că baborniţa îi pregătea
o cursă şi-i spuse astfel:
– Nu ştiu să intru în cuptor, nu am intrat niciodată, nu îmi
arătaţi dumneavoastră cum trebuie să intru?
Râzând de ea şi batjocorind-o, baba cea urâtă şi rea îşi
băgă capul în cuptor ca să-i arate fetei cele neştiutoare cum
trebuie să procedeze. Dar Gretel atât aşteptă: o împinse
pe vrăjitoare cu putere în cuptor şi închise uşa cât putu de
repede. În câteva minute, din femeia cea rea nu mai rămase
decât scrumul.
Gretel fugi repede la locul în care era închis frăţiorul ei şi
îl eliberă, povestindu-i ce făcuse cu vrăjitoarea. Fraţii s-au
întors apoi în căsuţă şi, tot cotrobăind pe acolo, au găsit o
mulţime de perle şi bijuterii, căci vrăjitoarea era tare bogată.
Şi-au umplut buzunarele cu perle şi pietre preţioase, apoi
au pornit prin pădure, fericiţi că scăpaseră de ea şi dornici
să-şi revadă tatăl. După o vreme, au descoperit cărarea care
ducea spre casa lor şi, încet-încet, au ajuns acasă, la căsuţa
părintească. Aici şi-au revăzut, plini de emoţie, tatăl, care
le dusese nespus dorul şi pe care grija pentru copiii săi, pe
care-i abandonase în pădure, îl îmbătrânise. Maştera nu mai
era, murise de inimă rea. Aşa că, au trăit toţi trei fericiţi în
căsuţa din pădure şi nu avea să le mai fie niciodată foame,
căci bogăţiile aduse de copii îi scăpară de traiul sărac şi plin
de griji pe care-l avuseseră înainte.

13
 Răspunde la următoarele întrebări:

Spune de ce?
Mama vitregă a vrut să scape de cei doi copii
pentru că…
Vrăjitoarea i-a invitat în căsuţa ei dulce pentru că…

Ce s-ar fi întâmplat dacă…?

… Hansel şi Gretel ar fi reuşit să se întoarcă acasă şi a doua
oară?
… cei doi copii nu ar fi găsit căsuţa vrăjitoarei?
… Gretel nu ar fi împins-o pe vrăjitoare în cuptor?

Găseşte un alt final

Ce ar mai fi putut face Hansel şi Gretel, dacă nu s-ar fi întors
la tatăl lor, acasă?

Ce este greşit în poveste?

Hansel şi Gretel erau doi copii răsfăţaţi şi obraznici, de care
părinţii se săturaseră. Mama vitregă îl bătea zilnic la cap pe bărbat să
scape de copii. Tatăl îşi iubea foarte mult copiii, dar copiii nu îl iubeau
defel. Mama vitregă se înţelesese cu vrăjitoarea din pădure să scape
de copii. Pentru că a fost isteaţă, Gretel a scăpat de vrăjitoare.
• Ce fel de sentimente îi leagă pe cei doi fraţi?
• Dar pe copii de tatăl lor?

Completează tu dialogul între Hansel şi Gretel,

imaginându-ţi întrebările la răspunsurile de mai jos.

____________________________________________________________

14 – Lasă, surioară, nu te speria, vom găsi noi drumul spre casă.

______________________________________________________
– Am reuşit să o împing pe cotoroanţă în cuptor.

Dacă nu e aşa, cum e? Găseşte cuvântul opus celui subliniat.

Dacă părinţii celor doi copii nu erau înstăriţi, înseamnă că

erau _______________________
Dacă Hansel nu era un băieţel prostuţ, înseamnă că era
_______________________
Dacă Gretel nu era o fetiţă fricoasă, înseamnă că era
______________________
Dacă tatăl nu era fericit că rămăsese numai cu nevasta,
înseamnă că era _______________________

Găseşte cuvântul asemănător celui subliniat.

Maştera a zăvorât uşa. / ____________

Tatăl făcu un foc din vreascuri. / __________
Vrăjitoarea vroia s-o mănânce pe Gretel bine rumenită. /
___________
Vrăjitoarea se făcu scrum în cuptor. / __________

Desparte în silabe următoarele cuvinte şi scrie dedesubtul fiecărei

imagini atâtea liniuţe, câte silabe sunt.

15
 Din literele de mai jos formează cuvinte care denumesc legume.

D P A Ă M O Z C R V T N I E Ş

Mai jos, literele s-au amestecat între ele. Pune-le în ordine şi

formează cuvinte care denumesc animale de la fermă.
L, C, A Ţ, A, Ă, R N, C, U, A, R, C

________ ___________ ________________

Formează un lanţ de cuvinte, plecând de la ultima silabă a

cuvântului dat. Vezi exemplul.

ex. firimitură – răţuşcă – cămilă – lămâie – iepure - repede etc.

boabă -
pădure -
căsuţă -

Găseşte cât mai multe cuvinte care încep cu prima silabă a

cuvintelor de mai jos:
ex. ca-să ca-nă ca-pră ca-me-ră

ro-şu

iar-nă
16 co-pac
 Cum este corect?

Era ............................ ca lămâia. alb

Era ............................ ca racul. roşu
Era ............................ ca varul. galben
Era ............................ de supărare. negru
Era ............................ de invidie. verde

Cu ce animale din poveşti ar fi putut să se întâlnească Hansel şi Gretel

în pădure?
Ghiceşte personajele şi completează rebusul.

1. Le-a înghiţit pe bunicuţă şi pe nepoata ei.

2. Buni cântăreţi, se temeau de lup. E vorba de trei…
3. Hoaţă, vicleană şi mincinoasă, l-a prostit pe urs. Cine este ea? …
4. Ce animăluţ avea o colibă din coajă de tei?...
5. Era un pui graţios de căprioară, care se numea ….

1.
2.
3.
4.
5.

Cum te-ai descurcat?

 aşa şi aşa  bine  foarte bine 17
 Albă-ca-zăpada
după fraţii Grimm

P ovestea spune că a fost odată ca niciodată… o regină

frumoasă, tare frumoasă, care cosea liniştită lângă
o fereastră de culoare neagră ca abanosul. Afară ningea cu
fulgi mari şi pufoşi iar regina, tot urmărind jocul fulgilor de nea,
se înţepă la un deget. Curând, trei picături de sânge căzură
în zăpada imaculată, şi regina, admirând roşul sângelui pe
albul zăpezii, îşi spuse în gând: “Ce n-aş da să am o fetiţă cu
pielea albă ca zăpada, cu buzele roşii ca sângele şi cu părul
negru ca abanosul ferestrei!”
Şi… nu trecu mult timp, iar regina aduse pe lume o fetiţă
exact aşa cum şi-o dorise: cu pielea albă ca zăpada, cu buzele
roşii ca sângele şi cu părul negru ca abanosul. Iar fetiţa
primi numele “Albă-ca-zăpada”. Numai că la puţin timp după
naştere regina se stinse din viaţă şi regele trebui să-şi ia o
nouă nevastă. Chiar dacă era foarte frumoasă, cea de a doua
nevastă era o femeie rea, crudă şi tare, tare mândră, care nu
ar fi îngăduit în ruptul capului ca o altă femeie s-o întreacă în
frumuseţe. Regina aceasta avea o oglinjoară fermecată, de
care nu se despărţea niciodată şi pe care o consulta mereu,
punându-i veşnic aceeaşi întrebare:
“Oglindă, oglindă de pe perete,
Spune-mi şi mie,
Cine-i cea mai frumoasă în ţara mea dintre fete?”
Iar oglinda cea fermecată îi răspundea trufaşei regine
mereu cu aceleaşi cuvinte: “Tu, regina mea, eşti cea mai
frumoasă dintre fete.”
Până când, după o vreme, când Albă-ca-zăpada
18 crescuse şi devenise o fată frumoasă, mult mai frumoasă
decât mama ei
vitregă, oglinda,
care nu putea
minţi, i-a răspuns
aşa reginei:
“Regina mea,
eşti frumoasă, ştii
bine.
Dar Albă-ca-
zăpada e mult mai
frumoasă decât
tine.”
Reginei nu-i
veni să creadă,
când auzi vorbele
oglinzii, însă ştia
că este adevărat,
pentru că oglinda
ei fermecată
spunea numai şi
numai adevărul.
Din acel moment,
maştera prinse o
ură puternică pe
Albă-ca-zăpada,
pe care nu o mai
putea vedea în ochi şi de care nu mai ştia cum să scape.
Şi pentru că femeia aceasta, atât de haină şi de mândră
totodată, nu putea suporta gândul că tocmai fiica ei cea
vitreagă să fie mai frumoasă decât ea, chemă într-o zi un
vânător şi-i porunci aşa:
– Ia-o de aici pe Albă-ca-zăpada şi du-o cât mai departe,
în fundul pădurii. Omoar-o şi ca să fiu sigură că mi-ai îndeplinit
porunca, adu-mi plămânii şi ficatul ei.
Vânătorul o luă cu el pe Albă-ca-zăpada şi o duse 19
 în pădure, dar i se făcu milă de biata fată, atât de
frumoasă şi de tânără, însă atât de prigonită de mama
ei cea vitregă. Nu o omorî, aşa cum îi dictase maştera,
ci o sfătui pe Albă-ca-zăpada să se ascundă în pădure,
ca maştera să îi piardă urma. Vână apoi un mistreţ tânăr,
luă plămânii şi ficatul acestuia şi i le duse reginei, care fu în
culmea fericirii.
În timpul acesta, sărmana Albă-ca-zăpada, rămasă
singură în pădure, începu să fugă printre copaci, speriată
şi neştiind încotro s-o apuce. Şi fugi, şi fugi, cât o ţineau
picioarele, iar animalele pădurii o urmăreau de după tufişuri,
fără să-i facă însă nici un rău. Într-un târziu, pe înserat, fata
zări într-un luminiş o căsuţă drăguţă şi bătu la uşă. Cum
nu-i răspunse nimeni, intră şovăitoare în căsuţă. Vai, dar
ce surpriză! Totul era aşa de mic înăuntru! Văzu o măsuţă
pe care erau 7 farfurii, cu 7 tacâmuri şi 7 pahare, apoi mai
încolo zări 7 pătuţuri ca de copilaşi… Înfometată şi ruptă de
oboseală, Albă-ca-zăpada mâncă un colţ de pâine de pe masă
şi câteva legume, bău o gură de vin dintr-un pahar şi încercă
să se întindă pe un pătuţ, dar abia reuşi să găsească unul în
care să încapă, apoi adormi imediat.
Nu trecu mult şi în căsuţă îşi făcură apariţia stăpânii
acelui loc, care erau … 7 pitici ce lucrau în mină, răscolind
în măruntaiele pământului după aur şi diamante. Ei, şi când
intrară piticii în căsuţa lor curată şi văzură că cineva trecuse
pe acolo, se supărară foarte tare.
– Cine a şezut pe scaunul meu? se întrebă primul pitic.
– Cine a mâncat din farfuria mea? a întrebat al doilea.
– Cine mi-a mâncat pâinea? s-a revoltat al treilea pitic.
– Cine mi-a mâncat legumele? s-a supărat al patrulea.
– Cine mi-a folosit furculiţa? a mai zis al cincilea pitic.
– Cine a tăiat cu cuţitul meu? s-a întrebat al şaselea pitic.
– Cine a băut din paharul meu? a vrut să ştie al şaptelea
pitic.
20 Apoi, îndreptându-se cu toţii spre pătuţurile lor, au
văzut că cineva le încercase. Nu mică le fu mirarea
când, într-unul dintre ele, cel mai lung, zăriră o fată
frumoasă ca o zână, care dormea profund. O lăsară să
doarmă, minunându-se continuu de frumuseţea ei, iar
a doua zi de dimineaţă, când Albă-ca-zăpada se trezi, mirată,
în mijlocul lor, o rugară să le povestească ce căuta acolo.
Iar fata le povesti cum mama ei vitregă o ura de moarte
şi îi ceruse pădurarului să o ducă în pădure şi s-o omoare.
Pădurarul însă îi cruţase viaţa şi ea a trebuit să rămână în
pădure, prin care a colindat în neştire, până a găsit căsuţa.
Piticii o îndrăgiră imediat şi o rugară să rămână acolo. Avea
să gătească pentru ei şi să ţină casa curată, să coase, să spele.
Ei plecau în zori spre mină, să caute aur şi diamante
şi se întorceau doar seara, când Albă-ca-zăpada trebuia să
îi aştepte cu masa pusă şi cu casa
curată. Fericită că găsise un locşor
departe de regina cea invidioasă,
Albă ca zăpada acceptă cu drag. Dar
piticii cei înţelepţi o mai sfătuiră ceva:
să nu cumva să creadă că maştera
renunţase la planul ei diabolic; imediat
ce va afla ca Albă-ca-zăpada nu
murise, mai mult ca sigur o va căuta şi
va încerca din nou s-o omoare. Aşa că
fata nu trebuia să deschidă nimănui
uşa căsuţei lor, cât timp ei nu erau
acasă.
Şi piticii avură dreptate. Pentru
că, în timpul acesta, femeia cea rea îşi
consultă încă o dată oglindă, fericită că
rămăsese cea mai frumoasă din lume.
“Oglindă, oglindă de pe perete,
Spune-mi şi mie, cine-i cea mai
frumoasă în ţara mea dintre
fete?” 21
 Iar oglinda îi răspunse imediat:
“Regina mea, eşti frumoasă, ştii bine.
Dar Albă ca Zăpada, ascunsă de pitici,
E mult mai frumoasă decât tine.”
Regina îşi dădu atunci seama că vânătorul o păcălise iar
furia ei nu mai cunoscu margini. Pe dată se deghiză într-o
bătrână neguţătoare, care vindea cingători şi porni spre
căsuţa piticilor, unde bătu la uşă.
– Am cingători frumoase de vânzare, zise ea cu un glas
răguşit.
Albă-ca-zăpada crezu că are de a face cu o bătrână cinstită
şi cumpără una. Femeia insistă să-şi pună cingătoarea chiar
acolo, în faţa ei, iar Albă-ca-zăpada făcu întocmai. Numai
că cingătoarea era vrăjită şi în momentul în care bătrâna se
apropie de fată şi-i cuprinse mijlocul cu cingătoarea, Albă-
ca-zăpada căzu fără suflare.
Aşa o găsiră piticii, zăcând pe podeaua căsuţei, de parcă
ar fi fost moartă. Neştiind ce să facă, se gândiră să îi dea jos
brâul care-i strângea mijlocul… şi uite aşa Albă-ca-zăpada îşi
reveni şi le povesti ce se întâmplase. Piticii o povăţuiră atunci
să nu mai deschidă uşa nimănui, căci maştera o urmărea, se
pare şi putea să-i facă mult rău.
În vremea aceasta, regina ajunsese înapoi la castel şi
dăduse fuga la oglindă, convinsă că acum ea rămăsese cea
mai frumoasă din ţară. Dar şi de data aceasta se păcăli, căci
oglinda îi răspunse adevărul, şi anume că tot Albă-ca-zăpada,
înviată de pitici, era cea mai frumoasă.
Maştera turbă de furie, căci nici acum nu reuşise s-o
omoare pe fiica ei cea vitregă. Se gândi ce să mai pună la
cale şi se deghiză într-o bătrână zdrenţuroasă, apoi se duse
din nou la casa piticilor.
– Piepteni de vânzare, piepteni frumoşi de vânzare, strigă
ea în faţa uşii.
Albă-ca-zăpada fusese povăţuită de piticii cei
22 înţelepţi să nu mai deschidă uşa nimănui. Dar fetei i se
făcu milă de bătrâna sărăcăcios îmbrăcată şi deschise
uşa, vrând să cumpere un pieptene. Atât aşteptă
femeia cea rea, care-i întinse fetei pieptenele şi se
oferi apoi să-i perie părul negru ca abanosul. Însă abia
îi atinse părul, că Albă-ca-zăpada căzu din nou fără suflare
pe podeaua căsuţei.
Noroc că era înspre seară şi în scurt timp piticii ajunseră
acasă, unde o găsiră din nou pe Albă-ca-zăpada, lipsită de
viaţă. Zăriră însă pieptenele vrăjit în părul fetei şi-l scoaseră
cu grijă, iar ea îşi reveni, spre uşurarea prietenilor ei, care
tare o mai îndrăgiseră.
– Dragă fată - îi atraseră din nou atenţia cei 7 pitici, îţi
mai spunem o dată, nu mai deschide uşa niciunui străin, cât
suntem noi plecaţi, nu mai lăsa pe nimeni să intre în casă.
După ce o văzu pe Albă-ca-zăpada căzând fără suflare,
regina cea haină se întoarse fericită la castel, convinsă că acum
oglinda îi va da răspunsul pe care-l dorea mai mult decât orice
pe lume: acela că ea este frumoasa frumoaselor, din lumea
întreagă. Dar oglinda ştia că Albă-ca-zăpada nu fusese răpusă
de pieptenele otrăvit şi-i răspunse din nou reginei că fiica ei
cea vitregă este cea mai frumoasă din lume.
Clocotind de mânie, femeia se strecură într-o odăiţă
dosnică, în care numai ea putea intra şi acolo, din diverse
prafuri, meşteri un măr otrăvit. Puse mărul într-un coşuleţ,
deasupra altor mere, mai puţin arătoase şi, îmbrăcată în straie
de ţărancă, se duse din nou la casa piticilor. De data aceasta,
Albă-ca-zăpada se temu să mai deschidă uşa. Dar femeia o
îmbie cu un măr frumos, din care o invită să guste.
– Nu-ţi fie teamă, fată dragă - îi vorbi cu grai mieros
maştera - uite, îţi dau ţie jumătatea rumenă şi frumoasă şi
mănânc eu cealaltă jumătate.
Văzând-o că muşcă din măr, Albă-ca-zăpada întinse
mâna şi luă cealaltă jumătate. Dar nu trebui să muşte decât
o singură dată şi se prăbuşi, fără viaţă, în pragul uşii,
pentru că luase jumătatea otrăvită a mărului. 23
 Regina
fu în culmea
fericirii când
o văzu pe fată
zăcând nemişcată,
apoi se grăbi să
ajungă la castel, la
oglinda ei.
“Oglindă,oglindă
de pe perete,
Spune-mi şi mie,
Cine-i cea mai
frumoasă în ţara
mea dintre fete?”
Iar oglinda îi
dădu răspunsul pe
care şi-l dorea cu
ardoare:
“Tu eşti, regina
mea, cea mai
frumoasă din ţară.”
În tot acest timp,
în căsuţa piticilor era
jale mare. Întorşi de
la mină, cei şapte
omuleţi o găsiră pe
Albă-ca-zăpada zăcând fără pic de suflare şi oricât se străduiră
să o readucă la viaţă, nu mai reuşiră. Trei zile o jeliră cu toţii,
plângând cu lacrimi amare şi după trei zile de doliu, se gândiră
că ar fi trebuit să o îngroape. Dar cum să coboare în adâncul
negru al pământului aşa o frumuseţe de fată, tânără şi cu
obrajii roşii ca nişte bujori? Şi atunci, piticii construiră un sicriu
de cleştar, în care o aşezară cu grijă iar pe sicriu scriseră numele
fetei, cu slove de aur. Duseră apoi sicriul în vârful unui
24 munte şi, seară de seară, unul dintre pitici o priveghea,
laolaltă cu animalele pădurii. Iar Albă-ca-zăpada parcă
nu era moartă, ci doar adormită, cu obrajii ei roşii şi cu
părul negru ca abanosul.
Într-o zi, un fecior de împărat s-a rătăcit pe acele
meleaguri, cum umbla la vânătoare şi a cerut găzduire celor
7 pitici. Din întâmplare, zări în drumul lui sicriul de cleştar şi
pe frumoasa fată înăuntru. Din acel moment, nu se mai dădu
dus de lângă sicriu şi le ceru piticilor să i-l dea lui, pentru că
prinsese mare drag de Albă-ca-zăpada, chiar dacă ea era
lipsită de viaţă. Piticii nu se învoiră la început, însă, pentru că
tânărul îşi dorea nespus să o ducă la castelul său, ca să o vadă
zilnic, acceptară. Iar feciorul de împărat îşi chemă slugile să
care sicriul. Pe drum, unul dintre slujitori se împiedică de-o
buturugă şi sicriul se zdruncină puţin. Atât însă, cât să-i iasă
Albei-ca-zăpada din gâtlej bucăţica de măr otrăvită. Iar fata
deschise ochii, se ridică ameţită din sicriu şi-i întrebă pe toţi
cei de faţă, cărora nu le venea să creadă că era vie:
– Vai, Doamne, dar unde mă aflu?
– Cu mine, răspunse prinţul, fericit din cale-afară că înviase
prinţesa inimii lui. Te voi duce la castelul meu, să fii soţia mea.
Albă-ca-zăpada, căreia îi căzuse drag prinţul cel chipeş,
încuviinţă pe dată. Şi făcură o nuntă mare, la care invitaţi de
seamă fură piticii cei inimoşi şi… maştera. Însă, când o văzu
pe Albă-ca-zăpada, atât de frumoasă şi de fericită la braţul
prinţului ei, femeia cea rea înnebuni de ciudă. Degeaba îşi
tot întrebă oglinda dacă ea e cea mai frumoasă, că oglinda
îi răspundea mereu la fel: Albă-ca-zăpada era cea mai
frumoasă dintre toate. Şi pentru că nu se putu obişnui cu
gândul acesta, maştera începu să blesteme şi să urle, apoi,
se făcu urâtă, tot mai urâtă, că nu mai cuteză să se uite în
oglindă. De disperare, o luă la goană, în adâncul pădurii,
să nu o mai vadă nimeni şi de atunci Albă-ca-zăpada a trăit
liniştită, alături de prinţul ei şi de cei 7 pitici inimoşi.

25
 Răspunde la următoarele întrebări:

Spune de ce?
Mama vitregă a vrut să o omoare pe Albă-ca-
zăpada pentru că…
Albă-ca-zăpada a rămas în căsuţa piticilor pentru că…

Ce s-ar fi întâmplat dacă…?

… mama vitregă ar fi omorât-o pe Albă-ca-zăpada din prima
încercare?
… Albă-ca-zăpada nu ar fi găsit căsuţa din pădure?
… prinţul nu ar fi întâlnit-o pe Albă-ca-zăpada în vârful
muntelui?

Găseşte un alt final

Ce s-ar fi întâmplat dacă prinţul nu ar fi întâlnit-o pe Albă-ca-
zăpada şi nu ar fi vrut să o ducă la castelul său?

Ce este greşit în poveste?

Albă-ca-zăpada se uita zilnic în oglindă şi se admira.
Maştera o iubea foarte mult şi îi dorea numai binele. Vânătorul
a dus-o pe Albă-ca-zăpada în pădure ca s-o ucidă, pentru că
aşa poruncise regina. Piticii erau vicleni şi răi la suflet. Albă-
ca-zăpada s-a întâlnit în pădure cu Scufiţa Roşie. Piticii lucrau
într-o mină. Albă-ca-zăpada făcea curăţenie în casa piticilor şi
avea grijă de ei.

Cum era Albă-ca-zăpada?

Avea păr negru ca abanosul, buze roşii şi pielea albă, deci,

era F _ _ M _ A _ Ă. În plus, ţinea curată casa piticilor,
deci, era _ A R _ I _ Ă.
26
Dar maştera?
A vrut să o omoare pe Albă-ca-zăpada, deci, era
C _ U D _ şi _ E _.

În care din următoarele cuvinte se aude sunetul “a”? Câte silabe

are fiecare cuvânt? Încercuieşte cifra corespunzătoare numărului
de silabe.
lulea zăpadă mătură oglinjoară
1 2 3 4 1 2 3 4 1 2 3 4 1 2 3 4

Care este sunetul care se aude cel mai des în următoarea

propoziţie?

Albă-ca-zăpada avea păr ca abanosul.

Cunoşti poezia următoare? Completează cu ceea ce lipseşte. Dacă

nu ştii poezia, alege cuvântul corect din paranteze, având grija să
păstrezi rima.

Un pitic atât de ______

Făcea _______ într-un ibric.

Eu spun una, tu De săpun s-a _______

spui mai multe: Şi ________ s-a înecat.

Va, vai, ce ________
Că _________s-a înecat.
arătos
(piticul, baie, împiedicat, piticul, mic, păcat)
pieptene
castel
păr
atenţia
rumenă
27
 Colorează cu aceeaşi culoare căsuţele în care se găsesc cuvinte
cu acelaşi înţeles.

cingătoare (a se) travesti

imaculată fugărită
trufaşă nesigură
haină dulceag
prigonită curea
şovăitoare curată
mieros crudă
(a se) deghiza înfumurată

Colorează cu aceeaşi culoare silabele cu care se poate forma un

cuvânt corect.

flu li pa
mi fru dă
ra
su ri
tu să moa om
re ză
te

Citeşte cuvintele de la stânga la dreapta şi apoi de la dreapta la stânga.

COŞ LAŞ AŞ TUŞ

LAC ERAM CAR CAM

Transformă cuvintele, după model.

ex. un foc – o focă  un coc – o ________

un lup – o ________ un tren – o ________
28 un pat – o ________ un cal – o ________
 Găseşte cuvinte noi, înlocuind prima literă a fiecărui cuvânt.

nas

lac

mai

cană

Găseşte cuvinte care să rimeze cu cele de mai jos. Scrie-le apoi în

căsuţa goală.
ex. cuminte – fierbinte
suflare bujor

vrăjit luminiş

Rezolvă rebusul şi vei descoperi pe verticală o însuşire a maşterei.

1. organ al vederii.
2. fruct gustos, galben, verde sau roşu.
3. obiect folosit pentru curăţenia în casă.
4. femeile şi fetele obişnuiesc să se admire în ea.
5. loc în care sunt cultivate legume.
1.
2.
3.
4.
5.

Cum te-ai descurcat?

 aşa şi aşa  bine  foarte bine 29
 Muzicanţii din Bremen
după fraţii Grimm

U n om tare sărac avea un măgar bătrân, bătrân, care

îi căra de ani de zile sacii cu grâu la moară. Cum
însă măgarul era tot mai slăbit pe zi ce trecea şi nu mai făcea
faţă muncilor de peste zi, omul începu să se gândească tot
mai des cum să scape de el. Măgarul, văzând nemulţumirea
stăpânului, nu mai stătu mult pe gânduri, ci o porni de unul
singur spre oraşul Bremen, hotărât să devină muzicant.
Pe drum, cum mergea el agale, iată că întâlneşte un ogar
bătrân, ce gâfâia greoi, zăcând trist şi obosit în praful drumului.
– Ce-i cu tine, frate, ce gâfâi aşa? îl întrebă curios măgarul.
– Păi, am fugit de acasă, pentru că sunt bătrân şi
neputincios, iar stăpânul meu nu mai are nevoie de mine.
– Hai atunci cu mine în oraşul Bremen, să ne facem
muzicanţi, îi propuse măgarul, iar câinele, cum nu avea
altceva mai bun de făcut, acceptă pe loc.
Merseră ei ce merseră, când întâlniră o pisică, slabă şi
amărâtă, care le povesti că stăpâna ei încercase să o înece
şi să scape de ea, pentru că era bătrână şi nu mai putea
prinde şoareci.
– În cazul ăsta, hai cu noi, surioară, în oraşul Bremen,
să ne facem cu toţii muzicanţi!
Iar pisica se învoi pe dată şi purceseră toţi trei prietenii
la drum.
După o vreme, iată că întâlnesc, cocoţat pe un gard, un
cocoş care striga din toate puterile: ”cucuriguu”, “cucuriguu”.
– Ce strigi aşa, prietene, ce s-a întâmplat? îl
30 întrebară cei trei drumeţi pe cocoşul care striga
“cucurigu”, fără să se oprească o clipă măcar.
– Păi, ce să fac, mai strig şi eu cât mai pot! răspunse
necăjit cocoşul. Stăpâna mea are invitaţi la masă mâine şi
ghici pe cine s-a gândit să servească în ciorbă? Pe mine.
– Dar, prietene, îi răspunse măgarul, nu crezi că în
condiţiile acestea ar fi bine să vii cu noi în oraşul Bremen? Ai
o voce puternică şi, dacă ai vrea să vii să cânţi împreună cu
noi, cred că am face treabă bună.
Zis şi făcut. Porniră tuspatru la drum şi merseră,
merseră, până îi prinse noaptea în pădure. Cum erau 31
 obosiţi după un drum atât de lung, se gândiră să
poposească peste noapte în pădure şi să-şi continue
drumul a doua zi de dimineaţă, căci mult nu mai aveau
până în oraşul Bremen. Aşa că măgarul şi câinele se
întinseră sub un copac, iar pisica şi cocoşul se cuibăriră pe o
creangă. Înainte să închidă ochii, cocoşul îşi mai roti odată
privirea ageră în jur, să se asigure că totul este în regulă,
când i se păru că vede, nu prea departe, o luminiţă. Imediat
le spuse prietenilor săi ce anume văzuse şi se hotărâră să
pornească într-acolo. Când, ce să vezi? În faţa ochilor le
apăru o căsuţă luminată ca ziua, iar de dinăuntru se auzeau
voci multe şi strigăte de veselie. Măgarul, care era cel mai
înalt, se apropie de fereastră şi se uită înăuntru.
– Ce vezi, frate, acolo? întrebă cocoşul.
– Văd o masă mare, întinsă cu bunătăţi şi nişte tâlhari
care mănâncă, beau şi se distrează.
– Ah, ce bine ne-ar prinde şi nouă nişte mâncare şi
băutură, suspină cocoşul.
Şi, cum erau înfometaţi rău şi însetaţi după atâta drum,
se adunară într-un colţ şi, în şoaptă, se tot sfătuiră cum să
facă să îi pună pe tâlhari pe fugă. Pentru început, măgarul
îşi sprijini picioarele din faţă de marginea ferestrei, câinele
se urcă în spinarea măgarului, pisica se cocoţă pe spatele
câinelui iar cocoşul zbură direct pe capul pisicii. Apoi, la un
semnal, începură să urle, fiecare pe limba lui. Măgarul făcea:
i-ho-ho, câinele lătra: ham, ham, pisica mieuna: miau, miau,
iar cocoşul striga: cucuriguuu. La urmă, se năpustiră cu toţii
pe geam şi intrară în casă, făcând ţăndări sticla geamului
şi speriindu-i de moarte pe tâlhari, care o luară la fugă în
pădure, care încotro, convinşi că le intrase o stafie în casă.
Iar cei patru prieteni se puseră la masă şi se ghiftuiră bine,
căci erau tare flămânzi, apoi se duseră la culcare. Măgarul
în curte, câinele după uşă, pisica pe cuptor, iar cocoşul, pe
o grindă. Între timp, tâlharii îşi mai veniseră în fire
32 şi hotărâră să trimită pe unul dintre ai lor în casă, să
vadă cum stau lucrurile. Acesta intră temător în casă
şi aprinse un chibrit. Zări ochii strălucitori ai pisicii şi
crezu că sunt doi tăciuni aprinşi, aşa că se îndreptă
într-acolo. Dar pisica îi sări pe dată în faţă, scuipându-l
şi zgâriindu-l. Îngrozit, omul vru să iasă pe uşă, dar câinele îl
muşcă zdravăn de picior. Urlând de durere, tâlharul se năpusti
afară şi o luă la goană prin curte, dar măgarul îl zări şi-i
dădu o lovitură zdravănă cu copita. În tot acest timp, cocoşul
ţipa din toate puterile: “cucuriguu”, “cucuriguu”, făcând un
zgomot asurzitor. Tâlharul fugi cât îl ţineau puterile, iar când
ajunse la căpetenia lor, îi spuse îngrozit:
– În casă s-a cuibărit o vrăjitoare rea, care mi-a zgâriat
faţa cu unghiile. Iar după uşă, cineva m-a lovit drept în picior
cu un cuţit, apoi, în curte, un monstru mare şi negru mi-a
tras una în cap cu o măciucă. Iar deasupra, pe acoperişul
casei, stătea însuşi judecătorul, care striga mereu: “Aduceţi-l
la mine pe tâlhar!”
Auzind acestea, tâlharii îşi luară tălpăşiţa de pe acele
locuri şi nu-i mai văzu nimeni de-atunci. Iar cei patru prieteni
au rămas pe vecie în căsuţa din pădure şi nu şi-au mai dorit
defel să ajungă muzicanţi vestiţi în oraşul Bremen.

Răspunde la următoarele întrebări:

Spune de ce?
Măgarul a plecat de acasă pentru că...
Cocoşul a plecat de acasă pentru că... 33
 Ce s-ar fi întâmplat dacă…?
... cele 4 animale nu ar fi plecat de acasă? Ce s-ar fi
întâmplat cu fiecare?
... tâlharii şi-ar fi dat seama că aveau de a face cu nişte animale?

Găseşte un alt final

Dacă animalele nu i-ar fi speriat pe tâlhari şi nu ar fi reuşit să
rămână în casă, ce ar fi făcut ele?

Ce este greşit în poveste?

Deşi era tânăr şi în putere, măgarul se săturase să tot care poveri
în spate şi a vrut să plece în oraşul Bremen, să devină muzicant.
Câinele şi pisica erau bătrâni şi neputincioşi, iar stăpânii doreau
să scape de ei. Cocoşul a plecat cu ceilalţi pentru că răguşise
şi nu mai putea cânta. Tâlharii au crezut că s-au ascuns nişte
monştri în casa lor.
• Crezi că este corect din partea oamenilor, ca atunci când
animalele de casă îmbătrânesc şi devin neputincioase, să
încerce să scape de ele? Ce ar trebui să facă aceşti oameni cu
animalele lor? Ce părere ai?

Pentru că cei patru prieteni au avut acelaşi ideal şi s-au

înţeles între ei, au reuşit să îi pună pe fugă pe tâlhari şi să
se instaleze definitiv în casa lor. Spunem, deci, că au fost:

I _ T E Ţ _ şi U _ I Ţ _.

Hoţii s-au speriat de sunetele scoase de cele patru animale. Mai cunoşti şi
alte onomatopee (cuvinte care imită sunete sau zgomote din natură), pe
lângă cele produse de cocoş, câine, pisică şi măgar?
34
 Să vedem...

Cum fac animalele

Eu sunt căţeluşul HAM

Oase de la stăpân am.
MIAU MIAU MIAU e-o pisicuţă
Alintată şi drăguţă.
Găinuşa COTCODAC
Ouă face după plac.
CUCURIGU e cocoşul
Pe care îl strigă moşul.
PIU-PIU-PIU e-un puişor
Speriat şi gălbejor.
GROH-GROH e-un purcel greoi,
Ziua doarme în noroi.
Vaca MUU ne dă lăptic
Toată ziua, câte-un pic.
IHA-IHA e un cal
Ziua aleargă sus pe deal.
Găseşte în textul poeziilor Iar CHIŢ CHIŢ e-un şoricel
Pofticios şi grăsunel.
cuvinte care să corespundă
Eu sunt răţuşca MAC MAC
următoarelor scheme
Baie-mi place-n lac să fac.
(C - consoană, V - vocală):
GA GA GA e-o gâscă grasă,
Cam bătrână, dar frumoasă.
ex. CVCV vaca care
ZUM ZUM ZUM e-o albinuţă
CVCV Veselă şi hărnicuţă.
CVVV Sunt broscuţa OAC OAC OAC
Cuibul meu este pe lac.
CVC
Iar ŢUP ŢUP e-un iepuraş,
CVCVV Mic, pufos şi drăgălaş.
CCVV
35
 Ce se-aude, ce se-aude?

Ceasul face tica-tac

Roata morii, ţaca-ţac.
Ploaia se-aude pic-pic
Şi vrăbiuţa, cip-cirip.
Ţupa-ţup un iepuraş,
Fss-fss-fss, un balonaş,
Cri-cri-cri, un greieraş.
Pss-pss-pss, chem pisicuţa
Zum-zum-zum, e albinuţa.
Vântul bate vâjj-vâjj-vâjj
La cosit aud doar fâşşş.

Mrrr, se mârâie-un căţel,

Cling, cling, cling, e-un clopoţel.
Zbrrr - zboară o gărgăriţă,
Trosc, se rupe o crenguţă.
Cra, cra, cra, cârâie o cioară,
Don, din, don, sună o chitară.
Tiu –tiu, cântă-un fluieraş
Fşşş, se -aude-un pârâiaş.
Pâş, pâş, pâş, un melc codaş.
Cioc-cioc, bat încet la uşă,
Bum-bum-bum se –aude o tobă.

Cu care din silabele următoare poţi forma cuvinte corecte?

car lor nar

mă ram sti clă sta col
36 gar lou fie
Pune în ordine cuvintele de mai jos şi formează propoziţii corecte:

muzicant să vroia mare măgarul devină (.)

_______________________________________________________________

s-au tâlharii cele speriat animale patru de (.)

______________________________________________________________________

Separă cuvintele din propoziţiile de mai jos.

MăgarulpornideunulsingurspreoraşulBremen.
Cocoşulnudoreasăfieservitînciorbă.
Ceipatruprieteniaurămasîncăsuţadinpădure.

Completează cu ce sau ci spaţiile goale, astfel încât să obţii cuvinte

corecte. Uneşte apoi fiecare cuvânt de numărul corespunzător de silabe.

ari ____ 1 ____ r ____ l

a ____ 2 ____ ocolată
____ reşe 3 ____ orbă
____ as 4 ră ____ ală

Completează cu che sau chi spaţiile goale, astfel încât să obţii

cuvinte corecte. Scrie apoi o propoziţie în care să foloseşti primul
cuvânt corect format.
ure ___ ro ___ ţă ___ brit ra ___ tă o ___ ridi ___

"Alintă" următoarele cuvinte:

casă ciorbă oraş bătrână treabă lumină creangă sticlă

37
 Cum este corect?

Cele 4 animale avea/aveau glas frumos şi vroia/vroiau

să devină cântăreţi.
Tîlhari/tâlharii care locuia în aceea / acea casă era / erau
foarte periculoşi.
Câinele s-a sărit / a sărit în spinarea măgarului, pisica a
cocoţat / s-a cocoţat pe spatele câinelui iar cocoşul a zburat
pe / sub capul pisicii.

Completează următoarele propoziţii, alegând cuvântul potrivit

din coloana alăturată.
Cei patru _________ erau înfometaţi şi însetaţi prieteni
după atâta _____. picior
fugă
Tâlharii au luat-o la ______ în _______.
drum
Câinele l-a _________ pe unul dintre ei de _________. muşcat
pădure
Cum mai poţi spune, în loc de:

agale ager stafie defel

a accepta ţăndări a se ghiftui vestit
Dacă nu te descurci, poţi căuta aici cuvântul cu acelaşi sens (nălucă,
deloc, a primi, cioburi, încet, a se îndopa, sprinten, renumit).

Cunoşti proverbe despre prietenie? Caută în coloana alăturată

cuvântul care lipseşte, pentru a completa fiecare proverb.

Prietenul la nevoie_________________.
se cunoaşte
Spune-mi cu cine te-mprieteneşti ca să-ţi spun
cine _________________. niciodată
eşti
Prietenia adevărată nu se stinge
38 ___________________.
 Caută în tabelul de mai jos cuvinte care să exprime feluri
de mâncare.

A L M O S R T V J
S P C I O R B Ă Ţ
C O L A S U P Ă U
M A C A R O N H R
B F R I P T U R Ă

Spune repede, cât poţi de repede:

•••
Pot, pot, pot,
Pot să şterg ursul pe bot,
Prafu-l şterg de peste tot,
Peştele din apă-l scot,
Voinic sunt, deci orice pot.
•••
Face focul iar femeia
Fiindcă febră face Filofteia.
•••
Zumzăit zorit prin duzi,
Ca un zumzet să mă scuzi,
Ca pe un zarzăr să mă tunzi.
•••
•••
Fără treabă de ce-ntreabă,
Sau vrea să se afle-n treabă?
•••
Piatra şade pe pavaj,
Roata intră-n derapaj,
Vulpea are mult curaj,
Ursul merge la dresaj.
Despre Gorj şi Cluj şi Jiu
Multe aş putea să scriu.
•••

Cum te-ai descurcat?

 aşa şi aşa  bine  foarte bine 39
 Uriaşul cel rău
după Oscar Wilde

D emult, în vremuri tare îndepărtate, exista, într-un capăt

de lume, o grădină nemaipomenit de frumoasă,
numită “Grădina uriaşului”. Era un loc minunat, cu iarbă
deasă şi moale, cu flori de toate culorile, iţindu-se colo şi
colo pe covorul verde şi mătăsos, cu doisprezece piersici
care primăvara împodobeau grădina cu corola lor de flori roz
şi parfumate, iar toamna ofereau fructe dulci şi gustoase.
Iar în copacii aceştia plini de miresme o mulţime de păsări
cu penele viu colorate îşi derulau trilurile încântătoare, de
dimineaţa până seara, nestingherite de nimeni.
Şi pentru că locul era atât de frumos, copiii care se
întorceau ziua de la şcoală intrau întotdeauna în grădină şi se
jucau până seara târziu, iar din când în când îşi opreau jocul
şi se adunau sub un copac, ca să asculte trilul păsărelelor şi
să exclame: “Doamne, ce fericiţi suntem noi aici!”
Până într-o zi, când Uriaşul se întoarse acasă, după ce
lipsise şapte ani din acele locuri. Zări copiii jucându-se veseli
prin grădina lui şi începu să strige la ei, cu glas aspru şi
mânios:
– Ce căutaţi voi în grădina mea? Cine v-a lăsat înăuntru?
Afară cu toţii, imediat, asta-i grădina mea şi numai eu am
dreptul să stau aici!
Copiii se speriară foarte tare, când îl văzură atât de mare
şi de furios şi o luară la fugă. Iar Uriaşul, care era un uriaş
rău şi egoist, puse să-i fie înconjurată grădina cu un gard
înalt şi lăsă la vedere o tăbliţă pe care scrise cu litere
40 mari: “Intrarea interzisă”. Şi uite-aşa, copiii din acele
locuri nu mai avură unde să se joace, căci Uriaşul
cel rău nu le mai dădea voie în grădina lui frumoasă.
Sărmanii copii, după ce veneau de la şcoală, obişnuiau
să meargă aproape de zidurile înalte ale grădinii şi se
uitau cu jind printre crăpături, suspinând după vremurile
frumoase de altădată, în care se jucau în voie în grădina cea
minunată. “Ce fericiţi eram noi aici!”, îşi spuneau ei, aproape
plângând.
Încet, încet, timpul trecea. Se duse vara cea caldă şi
roditoare, veni toamna cu ploile şi vânturile ei, apoi iarna, cea
rece şi îngheţată. Şi, în sfârşit, mult aşteptata primăvară îşi
făcu apariţia pe acele meleaguri şi aduse cu ea pomi înfloriţi
şi cântece de păsărele. Dar, surpriză! În grădina Uriaşului
primăvara nu mai venea. Piersicii erau şi acum plini de
promoroacă, păsărelele nu cântau, nu se vedea nicăieri nici
un colţ de iarbă. Ba nu, odată, o floricică încercase să scoată
capul de sub zăpada grea, sătulă de somnul lung de peste
iarnă, dar când zări tăbliţa care îi avertiza pe copii să nu intre
cumva în grădină, îi fu atât de milă de ei, că îşi vârî capul
înapoi sub plapoma de zăpadă. Doar Zăpada şi Gerul erau
fericiţi aici, se bucurau nespus că puteau rămâne în acest loc
tot timpul anului, nu doar iarna şi dansau de fericire, printre
copacii îngheţaţi şi goi.
“Oare ce se întâmplă, de ce nu mai vine odată primăvara?
se întreba curios şi neliniştit, totodată, Uriaşul cel egoist,
sătul şi el de iarna rece şi neprietenoasă. “Sper să îşi revină
vremea asta, totuşi”, îşi mai zise, el, învelindu-se bine în
pături.
Dar vremea nu-şi mai revenea, trecu primăvara, apoi,
vara, veni şi toamna, cu roade bogate. Numai pomii din
grădina Uriaşului nu rodiră, pentru că toamna nu dorea să
intre nici ea în acest loc. ”Este prea egoist”, zicea toamna şi
se ducea şi ea mai departe.
Până când, într-o bună dimineaţă, Uriaşul se trezi
şi i se păru că aude o muzică tare plăcută. Se duse 41
 repede la geam şi nu-i veni să creadă ce văzu: în
fiecare copac din grădina sa era câte un copil, agăţat
între crengi, păsărele vesele cântau fericite, iar florile
şi iarba verde împânziseră în sfârşit grădina. Ce se
întâmplase? Copiii se furişaseră prin gard în grădina cea
bântuită de zăpadă şi ger şi o readuseră la viaţă. Pomii erau
atât de fericiţi că bieţii copii se întorseseră din nou acolo, că
dăduseră deja în floare şi îi mângâiau pe copii cu crengile
lor încărcate de flori, răspândind în jur mirosuri îmbietoare.
Doar în capătul grădinii, Uriaşul văzu un copilaş care plângea
amarnic, pentru că nu reuşea să se urce în copac, fiind prea
mic. Şi în acel moment, Uriaşului i se înmuiase inima de milă
şi fugi cât putu de repede spre copil, cu gândul să-l ajute să
se urce în pom. “Cât de egoist am putut să fiu!”, îşi spuse el
în gând, în timp ce fugea spre copacul din fundul grădinii “din
cauza mea nu a venit primăvara şi aici”.
Dar, cum îl zăriră venind aşa repede spre ei, copiii se
speriară rău şi o luară la fugă, căci se temeau de el. Iar de
unde fugeau, zăpada se aşternea din nou pe copaci şi era
din nou iarnă. Uriaşul ajunse la copacul din capătul grădinii,
îl luă în braţe pe copilul care plângea şi-l aşeză cu delicateţe
pe o creangă. Micuţul îl sărută pe obraz şi imediat copacul
înflori fericit, iar copiii ceilalţi se întoarseră la locurile lor, pe
crengi.
– De-acuma, dragii mei, grădina e a voastră, le spuse
Uriaşul şi dădu poruncă să se dărâme zidurile din jurul
grădinii.
Iar de atunci, el se juca zilnic cu toţi copiii, indiferent
de anotimp şi era cel mai fericit uriaş din lume. O singură
supărare avea: din ziua în care îl ajutase să urce în copac,
nu-l mai revăzuse pe copilaşul care îl sărutase şi îi era dor de
el. Însă ceilalţi copii nu ştiau niciodată unde este, de fiecare
dată când îi întreba dacă îl mai văzuseră între timp.
Anii treceau peste Uriaş, iar el îmbătrânise şi nu se
42 mai putea juca afară, cu copiii. Într-o iarnă, cum sta şi
privea pe geam grădina încărcată de zăpadă, văzu mirat într-
un colţ un copac acoperit de flori. Cum era posibil? Se ridică
cu greu din scaun şi se îndreptă spre locul cu pricina. Când,
mare îi fu bucuria să îl revadă pe copilaşul pe care îl ajutase
să urce în pom. Dar cum reuşise oare să rămână neschimbat
în toţi aceşti ani? Din cale-afară de fericit, Uriaşul îl luă în
braţe pe micuţ şi-l întrebă cine este el. Copilul îl luă
zâmbind de mână şi îi spuse aşa:
43
 – M-ai lăsat o dată să mă joc în grădina ta, ai fost
bun cu mine. Acum, vino şi tu cu mine în grădina mea.
Şi, pentru că pe cer apăruse din senin un curcubeu,
s-au îndreptat împreună spre el. Iar a doua zi, când
copiii cei zburdalnici au venit în grădină să se joace, l-au găsit
pe Uriaşul cel bun adormit pentru totdeauna, sub copacul
înflorit şi cu un zâmbet fericit pe faţă.

Răspunde la următoarele întrebări:

Spune de ce?
Uriaşul nu i-a mai lăsat pe copii să se joace în grădina lui
pentru că...
Primăvara nu mai venea în grădina Uriaşului pentru că...
Uriaşul i-a lăsat într-un final pe copii să se joace în grădina lui
pentru că...

Ce s-ar fi întâmplat dacă...?

... Uriaşul i-ar fi lăsat de la bun început pe copii să se joace în
grădina lui?
... copiii nu ar fi sărit gardul şi nu ar fi intrat nepoftiţi în
grădina Uriaşului?
... Uriaşul i-ar fi alungat şi a doua oară din grădina lui?

Găseşte un alt final!

Ce s-ar fi întâmplat dacă băieţelul nu ar fi venit după
44 Uriaş şi nu ar fi trecut amândoi în lumea de dincolo?
 Ce este greşit în poveste?
Uriaşul i-a dat afară pe copiii din grădina lui pentru că
erau neatenţi şi stricaseră iarba şi florile. Copiii erau foarte
fericiţi în grădina Uriaşului. Primăvara nu mai venea în
grădina Uriaşului pentru că el nu dorea să vină. Copiii au intrat
pe furiş în grădină, iar Uriaşul s-a făcut că nu-i vede. Uriaşul a
început să se joace cu copiii pentru că se plictisea singur. Uriaşul
a visat că a venit băieţelul pe care îl îndrăgea şi l-a trecut în
lumea cealaltă.

• Crezi că Uriaşul a procedat corect atunci când, ajungând

acasă, i-a alungat pe copii din grădina lui iar aceştia nu au
avut unde să se mai joace?
1. Da, era spaţiul lui şi nu dorea să fie deranjat.
2. Nu, copiii nu îl deranjau oricum, grădina era mare.
3. Ar fi putut să le facă un program de joacă şi să nu-i dea
de tot afară.

Când s-a schimbat ceva în comportamentul Uriaşului?

• Când s-a plictisit să stea singur în casa şi grădina lui.

• Când l-a văzut pe băieţel plângând, pentru că nu reuşea
să se urce în copac.
• Când şi-a dat seama că, din cauza egoismului şi a răutăţii
sale, primăvara nu mai venea în grădina lui.

Pentru că nu le-a mai permis defel copiilor să intre în grădina

lui, deşi el era singur, iar copiii nu aveau nici unde să se mai joace,
spunem că Uriaşul a fost la început:

___ Ă__ şi N __ Î __ Ţ __ __E G Ă __ O R.

45
 Care anotimpuri sunt pomenite cel mai des în povestea
“Uriaşul cel rău”?

VARA PRIMĂVARA TOAMNA IARNA

Pentru că Uriaşul a fost rău, Primăvara l-a pedepsit şi nu a

vrut să-l mai încălzească şi să-i aducă bucurie.
Ce s-ar întâmpla dacă primăvara nu ar mai veni deloc la noi şi
am avea doar două sau trei anotimpuri?
Ce ar face plantele? Dar animalele? Dar oamenii, cum s-ar mai
descurca?
Ce înseamnă primăvara pentru tine? Cu ce asociezi fiecare
anotimp? (De exemplu, iarna cu zăpada şi săniuş sau ski etc.)

Uneşte între ele cuvintele cu acelaşi sens.

a(se) iţi generos

corolă care se iubeşte numai pe sine
cu jind a (se) ivi
cu delicateţe cu gingăşie
egoist totalitatea petalelor unei flori
mărinimos cu dorinţă (poftă)

Ordonează aceste litere, astfel încât să obţii două cuvinte cu sens diferit.

ex. L, N, U, A - ANUL LUNA

P, M, O -  ________ ________
A, Ş, L -  ________ ________
Z, O, R, E -  ________ ________
M, C, A -  ________ ________
46 C, R, P, A -  ________ ________
Caută în textul poveştii câte trei cuvinte care:

1. Să înceapă cu sunetul “i”.

2. Să conţină în interior sunetul “i”.
3. Să se termine cu sunetul “i”.
Scrie apoi cuvintele găsite (trebuie să fie 9 în total) mai jos.

Ştiai că sunt cuvinte care se scriu la fel, dar au sensuri diferite?

Haideţi să vedem câteva astfel de cuvinte:

Broasca verde sare-n lac

Şi tot cântă oac, oac, oac.

O cheiţă jucăuşă
Stă în broasca de la uşă.

Unde-s papucii de lac?

I-a pus mama într-un sac.

Ziua-ntreagă stă pe lac

Şi tot măcăne, mac-mac.

Gâsca are doi boboci

Veseli, pufoşi şi grăsoci.

Un boboc de trandafir
Mi-a adus un musafir.
47
 Un căţel al nimănui
Se plimbă pe străzi hai-hui.

Cu un căţel de usturoi
Fac mujdeiul pentru noi.

Leul rage închis în cuşcă

Nu mi-e teamă că mă muşcă.

Am în portofel doi lei

Ce mai pot să fac cu ei?

Moş Andrei avea o capră

Şi-i dădea mereu la apă.

Lemnele când le tăia

El pe capră le punea.

De Anul Nou am colindat

Şi cu Capra am umblat.

Peste capră am sărit

La picior eu m-am lovit.
48