Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Teste Engleza Clasele I V PDF
Teste Engleza Clasele I V PDF
1. Invităm permanent toate Instituţiile Educaţionale din România şi alte ţări la Concursurile WINNERS. Orice instituţie doritoare are dreptul să participe la
aceste concursuri prin elevii din cls. I-XII, achiziţionând revistele Winners, în condiţiile anunţate în invitaţie, în revistele Winners şi pe site-ul Coordonatorului
Winners, indiferent dacă din anumite motive care nu ţin de noi nu au primit o invitaţie la ediţia curentă sau cele precedente.
2. Toate Instituţiile Educaţionale participante la Concursurile Winners au obligaţia de a lua cunoştinţă de Regulamentul Concursurilor înainte de achitarea
revistelor (chiar şi şcolile care află din alte surse decât din invitaţie), din momentul înscrierii considerându-se acceptate toate condiţiile de organizare, corectare si
premiere ale Concursurilor Winners.
3. Participarea la un concurs pentru o secţiune se face cu minim 15 elevi în cazul în care numărul total, la nivel de şcoală, la toate cele şapte concursuri, este sub
50 de concurenţi. Şcolile cu puţini participanţi se pot înscrie la o altă şcoală cu mulţi participanţi sau se vor grupa cu o altă şcoală cu puţini participanţi. Elevii se
pot înscrie la toate secţiunile. Este permisă şi înscrierea elevilor ce nu studiază limba engleză la clasă.
Nu este necesară comunicarea numelor elevilor pe o fişă separată, acestea se completează de către ei înşişi pe fişa de concurs; excepţie de la această regulă se face
doar pentru clasa I, unde învăţătorul completează înainte de concurs doar clasa, materia şi datele personale de concurs ale elevului.
4. Fiecare secţiune de concurs se susţine simultan, la nivel internaţional, de regulă în instituţiile educaţionale şi constă într-un test grilă în general cu 16-22
întrebări (16 subiecte clasa I si la matematica clasele V-XII, 22 la clasele II-XII) fiecare având 5 variante de răspuns, dintre care numai una corectă, iar pentru
clasele III – XII există încă un subiect, non – grilă, obligatoriu, pe verso-ul fişei de răspuns. Ultimul subiect non-grilă este de departajare, reprezintă proba de baraj
şi Etapa Internaţională a Concursurilor Winners, permiţând accesul la marile premii. Numai daca se rezolvă corect toate subiectele grilă, se va corecta şi puncta
ultimul subiect non-grilă.
Este permisă utilizarea ciornelor în timpul concursului, dar acestea vor fi păstrate de către participanţi. Împreună cu revistele. Atenţie! Aviz amatorilor! Acolo unde
suspiciunea de copiere va fi foarte mare, chiar evident- statistic sau în alt mod- subiectul non-grilă nu va mai fi corectat iar punctajul obţinut la subiectele tip grilă
va fi scăzut considerabil inclusiv elevilor studioşi şi merituoşi care au permis altora, mai puţin studioşi şi merituoşi, să copieze după ei.
5. Revistele ce conţin şi subiectele Concursurilor Winners plus fişele de răspuns se trimit pe adresa şcolii, pe numele organizatorului principal, iar dacă nu este
stabilit, pe numele organizatorului cu cei mai mulţi concurenţi. Imediat după primire, coletul se desface în prezenţa D-nei/ D-lui Director, se verifică numărul de
reviste şi fişe-grilă primite, apoi se sigilează şi se redeschide doar în ziua stabilită pentru concurs.
Nu răspundem pentru eventuala neprimire a revistelor înainte de proba de concurs datorată poştei, înscrierii incorecte, târzii sau incomplete şi nici pentru
neprimirea răspunsurilor elevilor datorată poştei.
6. Programul din ziua concursului este următorul:
ora 8:40 - intrarea elevilor în săli, desigilarea coletelor;
ora 8:50 - se împart fişele de răspuns si se completează cu atenţie (a se vedea punctul 7);
ora 9:10 - după ce fişele de răspuns s-au completat, se împart revistele conţinând subiectele de concurs;
ora 9:15 - 10:55/11:35 -derularea concursului. Elevii vor lucra individual timp de maxim 100 de minute (cu excepţia concursului de Matematică la care vor lucra
maxim 140 de minute).
ora 10:55/11:35 -se strâng fişele speciale cu răspunsuri.
Fişele trebuie orientate la fel, aranjate pe clase descendent (clasa cea mai mică deasupra), separarate pe clase prin orice modalitate observabilă, introduse în faţa
clasei în plicul de retur şi expediate în aceeaşi zi (prin curier, recomandat sau cu confirmare de primire, pentru siguranţă; păstraţi un xerox sau o scanare a lucrărilor
şi pentru a le verifica părinţii concurenţilor), eventual împreună cu propuneri de organizare, sugestii de premiere şi observaţii clare şi argumentate cu obiectivitate,
referitoare la subiectele de concurs, pe adresa din antet. Solicităm cu insistenţă a nu se trimite fişele cu răspunsuri de la mai multe secţiuni in acelasi plic sau în
aceeaşi zi. Nu este permisă desfăşurarea concursurilor în alte zile sau ore decât de comun acord cu coordonatorii Winners.
7. Înainte de începerea fiecărei probe de concurs, cadrele didactice indrumatoare vor verifica completarea corectă şi obligatorie a următoarelor opt rubrici:
Rubrica 1 - se completează numele şcolii, localitatea şi judeţul;
Rubrica 2 - datele de contact ale elevului: e-mailul, tel. mobil şi tel. fix;
Rubrica 3 -se umple cercul corespunzător clasei. ATENŢIE! la concursul de limba engleză, în cazul în care cadrul didactic îndrumător va considera că subiectele
primite sunt peste sau sub nivelul concurenţilor, le va indica acestora un alt test întreg (o clasă) de subiecte potrivite, de la o altă clasă, corespunzătoare nivelului
lor de pregătire/anului de studiu (se va alege un singur test întreg corespunzător unei clase şi nu subiecte din diferite clase). Elevii vor bifa pe fişă doar clasa aleasă
pentru test;
Rubricile 4, 5 - scrierea numelui şi a primului prenume, apoi neapărat umplerea cercurilor corespunzător numelui şi prenumelui;
Rubrica 6 - se umple cercul corespunzător secţiunii la care concurează elevul în acea zi;
Rubrica 7 - se completează numerele de telefon si e-mailurile părinţilor;
Rubrica 8 - se umple (total, dar fară să se depăşească) un singur cerc corespunzător răspunsului ales, la fiecare dintre subiecte.
Notă: se recomandă mai întâi rezolvarea pe ciorne, apoi completarea rubricii cu răspunsurile corecte, evitându-se astfel ştersăturile care conduc automat la anularea
răspunsului respectiv.
8. Pentru clasele III-XII punctajul unui test-grilă ( notat P 3-12 ) este dat de formula:
P 3-12 = (nr. răspunsuri corecte realizate de către elev / nr. total de subiecte tip grilă) x 50 + 40 puncte din oficiu. P 3-12 este cuprins între 40 si 90 puncte.
Punctarea lui P 3-12 se face prin rotunjire la punct .
Pentru rezolvarea perfectă a subiectului non-grilă se acordă 10,00 puncte, astfel punctajul final maxim posibil este de 100,00 puncte.
Pentru clasele I-II punctajul unui test-grilă ( notat P 1-2 ) este dat de formula: P 1-2 = (nr. răspunsuri corecte realizate de către elev / nr. total de subiecte tip grilă)
x 60 + 40 puncte din oficiu
P 1-2 este cuprins între 40 si 100 de puncte. Punctarea lui P 1-2 se face prin rotunjire la punct.
9. În cazul unui subiect formulat greşit (existenţa mai multor variante corecte de răspuns, greşeală de tipografie sau alte erori) se acordă punctajul maxim pentru
acel subiect. În acest sens, organizatorii pot trimite odată cu fişele de răspuns observaţii clare şi argumentate cu obiectivitate.
10. Toti concurenţii din clasele I-XII care obţin maxim 69 de puncte vor primi diplome de competitivitate.
Pentru clasa I se oferă diplome de menţiune de la 70-92 puncte, premiul III pentru 93-95 puncte, premiul II pentru 96-99 puncte şi premiul I pentru 100 puncte.
Pentru clasa a II-a se oferă diplome de menţiune de la 70-94 puncte, premiul III pentru 95-96 puncte, premiul II pentru 97-99 puncte şi premiul I pentru 100
puncte.
Pentru clasele III-XII se acordă diplome de menţiune pentru punctaje de la 70 la 87 puncte, premiul III pentru 88-89 puncte, premiul II pentru punctaje de la 90 la
97 puncte şi premiul I de la 98 la 100 puncte.
Marile premii se acordă în ordinea descrescătoare a punctajelor pentru concurenţii care rezolvă şi subiectul non-grilă. În caz de dificultate în repartizarea premiilor
se poate lua în considerare numărul de premianţi la nivel de instituţie educaţională şi mediile şcolare.
Se acordă si un premiu pentru şcolile cu o participare mare (peste 400 de elevi).
Se acordădiplomă organizatorilor cu minim 15 concurenţi în total.
Premiile şi diplomele vor fi primite aproximativ în ianuarie pentru ediţia din toamnă şi în luna mai pentru ediţia din primăvară.
11. Organizatorii locali din instituţia educaţională vor completa toate certificatele; de asemenea şi diplomele ce se acordă fiecărui elev, la fiecare secţiune,
punctajul obţinut, datele acestuia şi dacă este cazul, Premiul I, II, III sau Menţiune, la aflarea clasamentului, afişat pe site.
12. Eventualele contestaţii se pot face în termen de 72 de ore din momentul afişării rezultatelor pe site-ul Winners. Contestaţia valabilă se face în scris prin poştă,
doar de către organizatorul principal din şcoală, după ce un organizator local i-a verificat în scris răspunsurile concurentului după copia lucrării; această verificare
scrisă şi semnată trebuie să însoţească contestaţia.
13. În cazul în care, din diverse motive, premiul nu este ridicat în maxim trei luni de zile de la data oferirii lui (data premierii), va fi retras definitiv caştigătorului
acestuia şi va intra în fondul de premiere viitor.
Nu suportăm cheltuielile legate de deplasarea pană la locul de plecare în tabără sau la punctul nostru de lucru.
14. Organizatorii şi concurenţii au obligaţia să consulte permanent site-ul nostru pentru a fi la curent cu eventualele modificări de program, regulament, premiere
sau organizare privind Concursurile Winners.
15. Coordonatorul Internaţional Winners işi rezervă dreptul de a lua măsurile necesare unei bune derulări a întregului program Winners, inclusiv ajustarea
prezentului regulament, cu o înştiinţare prealabilă.
16. Toate materialele expediate către coordonatorul Winners devin proprietatea acestuia din momentul recepţiei lor şi ar putea fi folosite în acţiuni de publicitate şi
marketing.
17. Amintim organizatorilor locali, elevilor si părinţilor dreptul nostru de a ne selecta colaboratorii.
18. Încheierea contractului de parteneriat este facultativă şi nu este o condiţie a participării la concurs. Doritorii pot totuşi încheia acest contract pe perioadă
nedeterminată ( se poate lista de pe site-ul nostru).
Mult succes!
Subiectele Concursului Internaţional Şcolar WINNERS, ed. a V-a (ed. a XV-a stil vechi), anul VIII, anul şcolar 2009-2010
www.minunilewinners.net
Clasa I
1. Hello! I am Peter. I am a little ...........
a) bird; b) dog; c) cat; d) girl; e) boy.
4. A parrot is a ………… .
a) plant; b) colour; c) fruit; d) orange; e) bird.
11. The horse, the cow and the goat are all .......... animals.
a) street; b) farm; c) garden; d) park; e) way.
12. I am ________.
a) Garfield; b) Donald Duck; c) Mickey Mouse;
d) Snow White; e) Robin Hood.
~2~
Subiectele Concursului Internaţional Şcolar WINNERS, ed. a V-a (ed. a XV-a stil vechi), anul VIII, anul şcolar 2009-2010
www.minunilewinners.net
16. What can you buy from the supermarket?
a) milk, cars, books b) toys, fruit, medicines; c) bread, cake, cheese;
d) balls, spaghetti, family; e) T-shirt, salami, bedroom.
MULT SUCCES !
Clasa a II -a
1. These are ..............
a) strawberries; b) grapes; c) raspberries; d) radishes; e) balls.
5. My father is at …………
a) kitchen; b) park; c) garden; d) home; e) garage.
8. What is this?
a) a lettuce; b) a flower; c) a cabbage; d) a head; e) a nut.
21. Put the words in the correct order: bathroom, my, white, is.
a) Is my white bathroom; b) My bathroom is white;
c) Bathroom my is white; d) White is my bathroom;
e) My bathroom white is.
Clasa a III-a
1. Choose the right variant for the following sentence:
„I have ……….. album, It is ………. interesting one”.
a) an/an; b) a/a; c) an/a; d) a/an; e) a/and.
~4~
Subiectele Concursului Internaţional Şcolar WINNERS, ed. a V-a (ed. a XV-a stil vechi), anul VIII, anul şcolar 2009-2010
www.minunilewinners.net
4. My mother has a younger sister. She is my ………. .
a) wife; b) daughter; c) aunt; d) cousin; e) girl.
18. Let’s guess! It is white and cold. You can play with it. What is it?
a) winter; b) iceberg; c) snow; d) furniture; e) dust.
~5~
Subiectele Concursului Internaţional Şcolar WINNERS, ed. a V-a (ed. a XV-a stil vechi), anul VIII, anul şcolar 2009-2010
www.minunilewinners.net
20. Do you ………………. in a supermarket?
a) want running; b) dislike trying; c) like fishing;
d) like shopping; e) wait smiling.
Clasa a IV-a
1. We are all pupils in the same ………..
a) office; b) substitute; c) grade; d) farm; e) station.
~6~
Subiectele Concursului Internaţional Şcolar WINNERS, ed. a V-a (ed. a XV-a stil vechi), anul VIII, anul şcolar 2009-2010
www.minunilewinners.net
10. We usually do our shopping ……..
a) Sunday; b) Saturday; c) Monday; d) Friday; e) on Thursday.
18. Tim’s mother is very busy but he usually helps her to …….. the table.
a) move; b) lay; c) stay; d) sit; e) stand.
20. You can find these in the street and every driver must respect them.
a) traffic signs; b) trees; c) traffic roads;
d) table lights; e) flash light.
~7~
Subiectele Concursului Internaţional Şcolar WINNERS, ed. a V-a (ed. a XV-a stil vechi), anul VIII, anul şcolar 2009-2010
www.minunilewinners.net
Clasa a V -a
1. Tell me what you did at school ....... .
a) tomorrow; b) the day after tomorrow; c) yesterday;
d) always; e) whenever.
5. Replace ”the man” in the sentence:”We asked the man the right way to the post office” by:
a) them; b) him; c) her; d) it; e) your.
7. What are you doing now? It’s eight a.m. and ...... .
a) I watch; b) I read a book; c) I’m getting up;
d) I’m dream; e) I’m see.
13. Circle what is correct about your family.”My grandparents live in a ...... .”
a) museum; b) showing; c) cottage; d) factory; e) office.
21. What do you want to be ? Choose the right job for you.
a) a family; b) a nurse; c) a daughter; d) a son; e) a pair.
23. It’s Saturday and your mother needs some things, so she asks you to go to the supermarket to buy a few.
Write a dialogue between you and your mother.
MULT SUCCES !
Clasa a VI -a
1. Britain has many important cities such as: Manchester, Liverpool ……..
a) Munchen; b) Nice; c) Edinburgh; d) Wien; e) Milan.
7. Choose the right word: “What does the gardener work with? He works with his ... “
a) eyes; b) legs; c) hands; d) ears; e) mouth.
10. The ……. live in the woods and they are very dangerous wild animals.
a) cocks; b) wolves; c) poneys; d) monkey; e) bear.
~9~
Subiectele Concursului Internaţional Şcolar WINNERS, ed. a V-a (ed. a XV-a stil vechi), anul VIII, anul şcolar 2009-2010
www.minunilewinners.net
13. The grass is green and there are snowdrops in the fields. What season is it?
a) spring; b) summer; c) winter; d) autumn; e) summer.
15. What does she eat vegetables with? She eats vegetables with a ….. .
a) knife; b) fork; c) tea-spoon; d) pen knife; e) pan.
20. Find the correct word: Twice one are two, An easy ...... to do!
a) fact; b) sum; c) group; d) multiplication; e) knock.
21. Fill in the right pairs of words: Sixty ….. make …..; Sixty ….. make …...
a) seconds/a minute; minutes/an hour b) second/a minute; minutes/a hour.
c) seconds/a minute; minute/an hour. d) seconds/a minute; minutes/a hour.
e) seconds/a minutes; minutes/an hour.
23 Make up a report about your best friend’s age, date of birth , birthplace and parents , unusual habits ,
hobbies.
MULT SUCCES !
Clasa a VII-a
1. The antonym of ,,to lift” is:
a) to stop; b) to drop; c) to arrive; d) to pick up; e) to enter.
4. The classic musical ,,The Wizard of Oz” was a ….. from the start.
a) reward; b) oscar; c) star; d) hit; e) effect.
5. ”Ambition, courage, determination, natural talent” are all …… necessary for an actress to succeed.
a) necessities; b) expressions; c) desires; d) effects; e) qualities.
14. In which sport do you meet teams of six, a ball and a net across the middle of the court?
a) baseball; b) basket ball; c) football; d) volleyball; e) netball.
16. Change ,,Violet” to the correct colour in these names of works: “Little Violet riding Hood”, by Grimm
Brothers; “Violet Fang” by Jack London.
a) Red/White; b) White/Blue; c) White/Blue;
d) Violet/White; e) Brown/Orange.
22. A “Safari Park” is a place where people can see animals …….
a) in cages; b) in captivity; c) in shows; d) in natural surroundings; e) as pets.
23. Some children you met last summer are planning to visit your country on next holiday. Suggest them some
places of interests to visit and some interesting things to do.
MULT SUCCES !
~ 11 ~
Subiectele Concursului Internaţional Şcolar WINNERS, ed. a V-a (ed. a XV-a stil vechi), anul VIII, anul şcolar 2009-2010
www.minunilewinners.net
CLASA a VIII-a
1. Healthy eating refers to:
a) fat products; b) varied, balanced food programme; c) a diet;
d) foods containing lots of sugar; e) foods we like.
5. What instrument do you hold under your chin and play with a bow?
a) guitar; b) banjo; c) violin; d) drum; e) flute.
9. Fill in the sentence with the missing information: ”The development of ... leads to the top models’
perfection.”
a) cosmetic energy; b) deep feelings; c) long career;
d) advertismens; e) invention industries.
10. Do you know how Andrew is? I haven’t heard anything ..... .
a) already; b) slowly; c) lately; d) bad; e) earliest.
~ 12 ~
Subiectele Concursului Internaţional Şcolar WINNERS, ed. a V-a (ed. a XV-a stil vechi), anul VIII, anul şcolar 2009-2010
www.minunilewinners.net
17. A frying pan? It’s something you use to:
a) to dry clothes; b) to cook food; c) to feed pets; d) to make a call; e) to make notes.
19. My friend was really ….. when he passed his driving test.
a) disappointed; b) annoyed; c) enjoyed; d) surprising; e) delighted.
22. If red is your favourite colour you are a good ....... and you want to enjoy life.
a) leader; b) adventurer; c) character; d) realistic; e) appearance.
23. Describe your ideal house. Give details about the place where it would be and the way you decorate one of
the rooms.
MULT SUCCES !
Clasa a IX-a
1. Choose the correct answer: ”–We met our new colleague yesterday morning. –I ... her, too. She is really
nice.”
a) have met; b) has met; c) have meet; d) have been meeting; e) am meeting.
2. Identify the type of the tense: ”My sister has been cleaning her car all morning.”
a) present continuous; b) past continuous; c) present simple;
d) present perfect; e) present perfect continuous.
3. One beautiful spring afternoon, they were strolling ........ a quiet country lane.
a) on; b) down; c) left; d) right; e) after.
5. In the sentence: ”His flight from London is due to arrive at 1 o’clock” the verb expresses:
a) the future; b) the present; c) the past; d) the moment; e) the continuity.
8. Cross out the unnecessary word: We spent a week looking for an accomodation.
a) for; b) a; c) a week; d) looking; e) an.
9. Identify the mistake: The news are on TV at eight o’clock every evening.
a) The; b) are; c) on; d) every; e) at.
~ 13 ~
Subiectele Concursului Internaţional Şcolar WINNERS, ed. a V-a (ed. a XV-a stil vechi), anul VIII, anul şcolar 2009-2010
www.minunilewinners.net
10. Add the correct prefix to form the opposite of the word ”literate”. They can’t read or write.They are ”...
literate”.
a) ir; b) dis; c) il; d) im; e) un.
12. Complete the correct preposition: Car exhaust fumes are harmful ......... environment.
a) for; b) of; c) at; d) to; e) by.
13. Fill in the gaps with the correct particle from the list: ”She has fallen ........ with her school work recently.”
a) back on; b) on; c) off; d) in; e) behind.
19. ”–I have a terrible cold.” ”–So ......... because I feel really bad.”
a) did I; b) had I; c) has I; d) will I; e) do I.
20. This blouse is very delicate. If you want to ........ it you must give it to a........
a) taken/laundry; b) buy/supermarket; c) clean /dry cleaner’s;
d) have/boutique; e) take / market.
21. Find the odd word out : Whisky; tonic water; rum; gin; vermouth.
a) rum; b) tonic water; c) whisky; d) gin; e) vermouth.
22. A place where goods are taken on and off ships is a.........
a) dock; b) deck; c) terminal; d) cabin; e) platform.
23. A restaurant critic is comparing some French restaurants and he is writing an article for the local
newspaper in not more than 150 words.
MULT SUCCES !
Clasa a X-a
1. She doesn’t speak Japanese, …….?
a) will she; b) doesn’t she; c) does she; d) don’t she; e) won’t she.
3. ”-How many sisters do you have?-Two, and …… of them are older than me.”
a) all; b) both; c) either; d) same; e) every.
~ 14 ~
Subiectele Concursului Internaţional Şcolar WINNERS, ed. a V-a (ed. a XV-a stil vechi), anul VIII, anul şcolar 2009-2010
www.minunilewinners.net
4. Choose the correct answer: “-Did you ask Mary about the missing movie? -Yes. She …….. to having taken it.”
a) accused; b) refused; c) agreed; d) admitted; e) wanted.
5. My cousin didn’t accept the idea of working for that company. …… the salary wasn’t good enough.
a) Apart; b) Except; c) But; d) Besides; e) Though.
9. ”I have just lost my passport. You ….. report it to the local police.”
a) ought to; b) might to; c) may to; d) oughtn’t to; e) must to.
10. ”Did you post the invitation to Helen? No, I ……. . She came to see me, so I gave it to her, then.”
a) needn’t; b) mustn’t; c) don’t need; d) didn’t need to; e) should.
11. …….. they leave now, they won’t miss the beginning of the cartoon.
a) Suppose ; b) Supposing; c) Provide; d) Providing; e) Unless.
15. …… the end of the Christmas concert, the orchestra took a bow.
a) On; b) In; c) Near; d) By; e) At.
16. Why is she so tired? Because she ….. to getting up too early in the morning.
a) uses to; b) will be used to; c) is used; d) is not used; e) used.
17. She will be with you at seven unless she …… her way.
a) had lost; b) has lost; c) is lost; d) lost; e) loses.
18. They didn’t get married …… they …… enough money for their honeymoon.
a) until/had saved; b) till/have saved; c) until/saved;
d) until/has saved; e) till/will save.
20. Which description fits the following sentence: If you put oil in water, it floats.
a) a routine; b) something happening now; c) a future action;
d) a timetable event; e) something permanent or always true.
21. Choose the correct option : The twins ..... often play hide-and-seek in the woods.
a) got used to; b) would; c) must; d) will get used to; e) didn’t use to.
~ 15 ~
Subiectele Concursului Internaţional Şcolar WINNERS, ed. a V-a (ed. a XV-a stil vechi), anul VIII, anul şcolar 2009-2010
www.minunilewinners.net
23. Barbara and Alison are talking about the new weekend course at “The Fairy Tale” fitness centre. Write out
(their conversation) about their training schedule. (Do not write more than 200 words).
MULT SUCCES !
Clasa a XI-a
1. The students are all ……… with phrasal verbs.
a) fed; b) feed; c) feed up; d) down & up; e) fed up.
3. I don’t understand why my friend makes such ….. when I’m late!
a) fuss; b) a fuss; c) a mess; d) troubles; e) change.
6. In a football match, we can see two teams on the pitch and one other person. Who is it?
a) refere; b) player; c) doctor; d) referee; e) training.
10. “The Canterbury Tales” is an instructive and entertaining collection of 24 stories written by:
a) Charles Dickes; b) Ion Creanga; c) Geoffrey Chaucer;
d) Giovanni Boccaccio; e) H. W. Longfellow.
~ 16 ~
Subiectele Concursului Internaţional Şcolar WINNERS, ed. a V-a (ed. a XV-a stil vechi), anul VIII, anul şcolar 2009-2010
www.minunilewinners.net
16. “Gone with the Wind”, the longest film ever made is based on ……. ‘s best selling novel.
a) Mickey Rooney; b) Henry Fielding; c) Daphne du Maurier;
d) Aldous Huxley; e) Margaret Mitchell.
22. You have felt better ......... you started going for walks.
a) for; b) ago; c) besides; d) since; e) still.
23. Are you a shopaholic? Let’s imagine that shopping is one of your favourite hobbies. Tell us if you have
problems with your shopping habits at Harrod’s, for example , or if you stop when your credit card says “NO!”
(Use about 200 words).
MULT SUCCES !
Clasa a XII-a
1. Which game do you play with a bat and a ball and two teams of eleven people?
a) jogging; b) rugby; c) soccer; d) cricket; e) golf.
7. Britain is famous for the holiday accommodation called “B & B”. This means:
a) Bread and Bed; b) Bed and Breakfast; c) Bold and Beautiful;
d) Bread and Breakfast; e) Breakfast and Bread.
~ 17 ~
Subiectele Concursului Internaţional Şcolar WINNERS, ed. a V-a (ed. a XV-a stil vechi), anul VIII, anul şcolar 2009-2010
www.minunilewinners.net
8. The antonym of “thinly” is:
a) thick; b) huge; c) thickly; d) fat; e) enormous.
15. My sister always has butterflies in her …….. whenever she goes to the dentist.
a) eyes; b) stomach; c) shoulder; d) toes; e) fingers.
16. Match the name Benjamin Franklin with the correct event.
a) The American Constitution; b) The Norman Conquest; c) The Church of England;
d) The Royal Society; e) The Enlightenment.
22. Write the correct passive form of the verb: The van Dyck painting ...... at auction next year.
a) has sold; b) has been sold; c) will be sold; d) will be sell; e) will sell.
23. You are going to write an article for the local English newspaper. Your article gives some of your opinions
about this question: “Should students do part-time work?”. Think of some arguments and write the answers in
not more than 250 words.
MULT SUCCES !
~ 18 ~
www.minunilewinners.net
Ştiaţi că ...
Cultivarea arborelui de cacao este atestată documentar încă din anul 1100 î.Hr.? Populaţiile străvechi, precum Maya şi Azteca,
cultivau cacao din care îşi preparau apoi diverse băuturi.
Ciocolata adevarată conţine atât unt de cacao (nu margarină sau alte grasimi vegetale hidrogenate nesănătoase) cât şi pudră de
cacao (partea non-grasă)? De aceea, specialiştii consideră că ciocolata albă nu se califică pentru a fi denumită “ciocolată” (ciocolata
albă conţine doar unt de cacao, nu şi pudră de cacao).
Ciocolata corect facută (vezi mai sus) este recunoscută pentru calitaţile benefice asupra sănătaţii pe care le are! Este demonstrat
că, mancată în cantităţi moderate, ciocolata reduce presiunea arterială şi numărul de radicali liberi dar ajută şi la îmbunătăţirea
nivelui de serotonină din creier (serotonina este hormonul asociat cu starea de fericire).
Coasta de Fildeş este cel mai mare producător de cacao din lume? Aproximativ 43% din producţia mondială de cafea provine de
aici. Coasta de Fildeş este, totodată, şi unul din cei mai mari exportatori de ulei de palmier.
Limba engleză este limba nativă a peste 300 milioane de oameni?
Este a doua limbă vorbită pentru aproximativ 150 milioane de oameni?
În total, limba engleză are aproximativ 500 milioane de vorbitori, conform opiniei majorităţii specialistilor?
Se estimează că cel puţin 800 de milioane de oameni cunosc limba engleză, cel puţin la nivel de bază?
Cel mai lung cuvânt din limba română este pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza? Acesta conţine 44 de caractere.
Electroglotospectrografie este cel mai lung cuvânt cuprins în DEX `98 şi înseamnă: “Metoda de stabilire a compoziţiei armonice a
semnalelor vorbirii prin analiza impulsurilor obţinute cu electroglotograful”.
Există şi cacografie, nu doar cacofonie? Cacofonia semnalează o eroare de stil în vorbire caracterizată de alăturarea nepotrivită
a unor sunete care, rostite, distrag atenţia ascultătorului. Cacafonice sunt şi expresii ca “la latitudine”, “pe pervaz”, “am ameliorat”
etc., nu doar clasicele “ca cartea”, “cu curaj” etc. Cuvântul cacofonie este de provenienţă grecească: “kakos = rău, urât” şi “phone
= sunet”.
Româna este singura limbă romanică în care articolul hotărât este enclitic (se află la sfârşitul substantivului)?
Bildungsromanesc (din ger. bildungsroman) este cel mai lung cuvânt (16 caractere) care conţine o singură dată cele 5 vocale
principale ale limbii române (a, e, i, o. u)? Cuvântul autoînsămânţările este cel mai lung cuvânt (17 litere) care conţine toate cele 8
vocale ale limbii române: a, ă, â, e, i, î, o, u.
Acidul lactic e cauza febrei musculare? Atunci când muşchii funcţionează, ei produc acid lactic, pe care organismul îl elimină cu
ajutorul ficatului. În cazul unui efort susţinut, acidul lactic nu mai poate fi eliminat în totalitate, astfel el se acumulează şi determină
dureri musculare: aceasta este febra musculară.
Autostrada Eisenhower din S.U.A. cere ca din fiecare cinci mile una să fie dreaptă. Aceste secţiuni drepte folosesc pe timp de
război sau alte urgenţe.
Pisicile au peste o sută de corzi vocale, pe când câinii au doar în jur de zece.
Ochii noştri au întotdeauna aceeaşi mărime de la naştere, dar nasul şi urechile noastre nu se opresc niciodată din creştere.
Mulţi hamsteri clipesc doar cu un ochi, pe rând.
Dimensiunile lui Barbie, dacă ar fi vie sunt 39-23-33, ceea ce ar corespunde unei persoane scheletice, anorexice, subnutrite şi
bună de dus urgent la spital! Un model deloc demn de promovat!!!
Nici un cuvânt din limba engleză nu rimează cu “month” (lună).
Leonardo Da Vinci a inventat foarfeca.
În ultimii 4000 de ani nici un animal nou nu a fost domesticit pe scară largă.
Bebeluşii se nasc fară oasele genunchilor care apar abia la vârsta de 2-6 ani
Cel mai comun nume din lume este Mohamed.
Michael Jordan câştigă mai mulţi bani anual de la Nike decât toţi angajaţii Nike din Malaysia la un loc.
În 1980 exista o singură ţară în lume fară telefoane: Bhutan (Asia, m-ţii Himalaya).
Pinguinii pot sări la o înălţime de până la 1,8 metri.
Benzile desenate cu Donald Duck au fost interzise în Finlanda pentru că personajul nu purta pantaloni. Având în vedere că această
ţară este una dintre ţările cu un sistem educţional dintre cele mai bine gândite din lume, nu putem decât să salutăm decizia lor!
Doar 55% dintre americani ştiu că soarele este o stea.
Majoritatea maşinilor americane claxonează în nota la.
Populaţia mondială de găini este aproape egală cu cea a oamenilor.
În statul american Kansas este ilegal să prinzi un peşte cu mâinile goale.
Unele paste de dinţi conţin antigel.
Sigmund Freud avea o mare frică de ferigi.
Millie, câinele de la Casa Albă câştigă de peste 4 ori mai mult decât câştiga preşedintele Bush în 1991. Şi pe bună dreptate.
Majoritatea vacilor produc mai mult lapte când ascultă muzică armonioasă (simfonică, electronică etc). Se pare că efectele
benefice ale sunetelor armonioase se extind şi în regnul animal.
~ 19 ~
Concursurile Internaţionale
Şcolare şi Preşcolare
WINNERS
Ediţia a V-a (a XV-a stil vechi)
Anul VIII, semestrul I, 2009 - 2010
ORAR LUNI MARŢI MIERCURI JOI VINERI SÂMBĂTĂ
ORA
ORA
ORA
ORA
ORA
ORA
ORA
ORA