Pedro Álvares Cabral

Pedro Álvares Cabral (/ˈpeðɾu ˈaɫvɐɾɨʃ kɐˈβɾaɫ/ în portugheza europeană sau [ˈpedɾu
ˈawvaɾiʃ kaˈbɾaw] înportugheza braziliană; c. 1467 sau 1468 – c. 1520) a fost un nobil,
comandant militar, navigator și explorator portughez. Cabral a efectuat prima explorare
substanțială a coastei nord-estice a Americii de Sud și a revendicat-o în numele
Portugaliei. Deși detaliile tinereții lui Cabral sunt neclare, se știe că provine dintr-o
familie de mici nobili și că a avut parte de o educație aleasă. În urma noii rute deschise
de Vasco da Gama, a fost numit în fruntea unei expediții în 1500,în jurul Africii. Scopul
acestei întreprinderi a fost revenirea cu mirodenii de valoare și stabilirea de relații
comerciale în India—ocolind monopolul asupra comerțului de mirodenii deținut la acea
vreme de negustorii arabi, turci și italieni.
Flota lui de 13 vase a navigat, poate intenționat, departe înspre vestul Atlanticului, unde
a debarcat pe ceea ce credea inițial că este o insulă mare. Întrucât noul pământ se afla
în sfera de influență portugheză conformtratatului de la Tordesillas, Cabral l-a
revendicat în numele coroanei Portugaliei. El a explorat coasta, și a realizat că această
mare bucată de pământ era cel mai probabil un continent, și a trimis un vas înapoi
pentru a-l anunța pe regele Manuel I despre noul teritoriu. Continentul era America de
Sud, iar pământul revendicat de el în numele Portugaliei a căpătat apoi numele
de Brazilia. Flota s-a reaprovizionat, după care s-a îndreptat spre est pentru a relua
călătoria înspre India.
O furtună în Atlanticul de Sud a dus la pierderea mai multor vase, iar cele șase rămase
s-au întâlnit în strâmtoarea Mozambic înainte de a se îndrepta spre Calicut în India.
Cabral a avut la început succes în negocierea drepturilor comerciale, dar negustorii
arabi au considerat că demersul Portugaliei este o amenințare la adresa monopolului lor
și au instigat un atac al musulmanilor și hindușilor asupra antrepozitelor portugheze.
Portughezii au suferit mari pierderi și clădirile lor au fost distruse. Cabral s-a răzbunat
jefuind și incendiind flota arabă, după care a bombardat orașul ca răspuns la
neexplicarea atacului de către conducătorul lui. De la Calicut, expediția s-a deplasat
la Kochi, un alt oraș-stat indian, unde Cabral s-a împrietenit cu conducătorul și și-a
încărcat vasele cu mirodenii rare înainte de a se întoarce în Europa. În pofida pierderilor
de vieți omenești și de vase, călătoria lui Cabral a fost considerată un succes la
întoarcerea în Portugalia. Extraordinarele profituri obținute din vânzarea mirodeniilor au
îmbogățit Coroana Portugheză și au ajutat la întemeierea unui Imperiu Portughez care
avea să se întindă din Americi până în Orientul Îndepărtat.
Când s-a format apoi o nouă flotă pentru a stabili o prezență puternică în India, Cabral a
fost trecut cu vederea, posibil din cauza unui conflict cu Manuel I. Ieșit din grațiile
regelui, el a dus o viață retrasă, din care s-au păstrat puține informații. Realizările lui au
intrat într-un con de umbră timp de peste 300 de ani. La mai multe decenii după ce
Brazilia a obținut independența față de Portugalia în secolul al XIX-lea, reputația lui
Cabral a început să fie reabilitată de împăratul Pedro al II-lea al Braziliei. Istoricii au
polemizat multă vreme privind statutul lui Cabral ca descoperitor al Braziliei, și s-au
întrebat dacă descoperirea a fost întâmplătoare sau intenționată. Prima întrebare a fost
rezolvată observând că puținele întâlniri cu exploratorii dinaintea sa nici nu au fost
observate la acea vreme și nu au adus nicio contribuție la viitoarea dezvoltare și istorie
a țării ce avea să se numească Brazilia, singura țară lusofonă din Americi. La a doua
întrebare, nu s-a format un consens final, iar ipoteza descoperirii intenționate nu are
dovezi solide. Totuși, deși a fost umbrit de alți exploratori contemporani, Cabral a ajuns
să fie privit ca o figură majoră a Epocii Marilor Descoperiri Geografice.

Descoperirea Braziliei

Ruta lui Cabral din Portugalia în India în 1500 (roşu), şi cea de întoarcere (albastru)
La 15 februarie 1500, Cabral a fost numit Capitão-mor (tradus prin căpitan-major, sau
comandant) al unei flote ce trebuia să ajungă în India. Pe atunci Coroana Portugheză
obișnuia să numească nobili în funcții de comandă militare sau navale, indiferent de
experiența sau competența lor profesionale. Era cazul și pentru căpitanii vaselor de sub
comanda lui Cabral—majoritatea erau nobili ca și el.[31] Practica prezenta dezavantaje
evidente, întrucât oameni incompetenți sau nepotriviți puteau ușor ajunge comandanți,
cum s-a întâmplat cuAfonso de Albuquerque sau cu Dom João de Castro.
Au supraviețuit doar vagi detalii despre criteriile după care guvernul portughez l-a
selectat pe Cabral drept lider al expediției în India. În decretul regal prin care a fost
numit comandant, singurele motive date sunt „meritele și serviciile”. Nu se știe mai mult
despre aceste calificări. Istoricul William Greenlee a afirmat că regele Manuel I „îl știa,
fără îndoială, bine de la curte”. Aceasta, pe lângă „poziția familiei Cabral, loialitatea
incontestabilă față de Coroană, aspectul personal al lui Cabral, și abilitatea pe care a
dovedit-o la curte și în consiliu erau factori importanți”. În favoarea sa a acționat și
influența a doi dintre frații săi care erau în sfatul regelui.] Dată fiind intriga politică
prezentă la curte, Cabral ar fi putut face parte dintr-oo facțiune care i-a promovat
numirea. Istoricul Malyn Newitt subscrie la posibilitatea unor manevre de culise și a
afirmat că alegerea lui Cabral „a fost o tentativă deliberată de a echilibra interesele
facțiunilor rivale de familii nobiliare, căci nu pare a avea altă calitate care să-l
recomande și nicio experiență cunoscută de conducere a unor expediții majore.”
Cabral a devenit liderul militar al expediției din care făceau parte și navigatori mult mai
experimentați care să-l ajute în problemele de specialitate. Cei mai importanți dintre
aceștia erau Bartolomeu Dias, Diogo Dias și Nicolau Coelho. Împreună cu ceilalți
căpitani, comandau 13 nave și 1.500 de oameni. Din acest contingent, 700 erau soldați,
deși majoritatea erau doar oameni de rând fără pregătire sau experiență de luptă.
Flota era împărțită în două. Prima parte era formată din nouă naus (carăci) și
două caravele, și se îndrepta spre Calicut (oraș astăzi denumit Kozhikode) în India cu
scopul de a stabili relații comerciale și o fabrică. A doua parte, formată dintr-o nau și o
caravelă, au ridicat pânzele către portul Sofala din Mozambicul de astăzi.[44]În schimbul
conducerii flotei, lui Cabral i s-au dat 10.000 de cruzados (o veche monedă portugheză
echivalentă cu circa 35 kg de aur) și dreptul de a achiziționa 30 t de piper pe cheltuiala
lui pentru a o transporta înapoi în Europa. Piperul ar fi putut fi revândut, fără taxe,
Coroanei Portugheze. I s-a permis și să importe 10 lăzi de orice fel de mirodenie, fără
taxe. Deși călătoria era extrem de periculoasă, Cabral avea perspectiva de a se
îmbogăți dacă se întorcea în Portugalia cu marfa. Mirodeniile erau pe atunci rare în
Europa și mult căutate.

Cabral (centru-stânga, arătând cu degetul) vede Brazilia pentru prima oară la 22 aprilie
1500.
O flotă anterioară ajunsese în India ocolind Africa. Acea expediție fusese condusă de
Vasco da Gama și revenise în Portugalia în 1499. Timp de mai multe devenii Portugalia
căutase o rută alternativă către Orient, pentru a ocoli Marea Mediterană aflată sub
controlul republicilor maritime italiene și al Imperiului Otoman. Expansionismul
Portugaliei avea să ducă mai întâi la o rută către India, iar mai târziu la o colonizare la
nivel mondial. Dorința de a răspândi creștinismul catolic în țările păgâne era un alt
factor care a stimulat explorarea. A existat și o lungă tradiție de lupte împotriva
musulmanilor, tradiție provenită din lupta națională a portughezilor împotriva maurilor.
Luptele s-au răspândit ulterior în Africa de Nord și apoi pe subcontinentul indian. O altă
ambiție care a galvanizat eforturile exploratorilor a fost căutarea legendarului Părintele
Ioan—un presupus puternic rege creștin cu care s-ar fi putut face o alianță împotriva
musulmanilor. În cele din urmă, Coroana Portugaliei căuta să ia parte la comerțul vest-
african cu sclavi și aur și la comerțul cu mirodenii din India.

Plecarea și descoperirea unui nou pămân

Flota aflată sub comanda lui Cabral, care avea 32–33 de ani a plecat din Lisabona la 9
martie 1500 la orele prânzului. Cu o zi înainte, ei fuseseră centrul unei ceremonii de
drum-bun compusă dintr-o liturghie și o sărbătoare cu participarea regelui, curții și a
unei mulțimi mari. În dimineața de 14 martie, flotila a trecut de Gran Canaria, cea mai
mare insulă din arhipelagul Canarelor. A continuat drumul spre Capul Verde, o colonie
portugheză aflată pe coasta Africii de Vest, unde a ajuns la 22 martie. A doua zi,
un nau comandat de Vasco de Ataíde cu 150 de oameni la bord a dispărut fără
urmă. Flota a trecut Ecuatorul la 9 aprilie și s-a la distanță cât mai mare spre vest de
continentul african în așa-numita tehnică volta do mar („turul mării”). La 21 aprilie au
fost văzute alge, ceea ce i-a făcut pe marinari să creadă că se apropie de coastă. A
doua zi după-amiaza, miercuri 22 aprilie 1500, bănuiala li s-a confirmat atunci când au
ancorat lângă ceea ce Cabral a botezat Monte Pascoal („Muntele Paștelui”, întrucât era
săptămâna Paștelui). Acest punct se află pe coasta nord-estică a Braziliei de astăzi.
Descriere romantică a primei acostări a lui Cabral pe Insula Adevăratei Cruci (Brazilia
actuală). Poate fi văzut pe țărm (centru) stând în fața unui soldat în armură care poartă
un drapel al Ordinului lui Hristos.
Portughezii au observat localnici pe mal, și toți căpitanii vaselor s-au adunat pe nava-
amiral a lui Cabral la 23 aprilie. Cabral i-a ordonat lui Nicolau Coelho, un căpitan cu
experiență participant la călătoria lui Vasco da Gama în India, să meargă la țărm și să ia
legătura cu ei. El a pus piciorul pe uscat și a făcut schimb de daruri cu indigenii. După
întoarcerea lui Coelho, Cabral a dus flota la nord, după care a călătorit circa 65 km de-a
lungul coastei, ancorând la 24 aprilie în ceea ce comandantul a botezat Porto
Seguro (Portul Sigur). Acel loc era un liman natural, iar Afonso Lopes (pilot al navei
amiral) a adus la bord doi localnici să discute cu Cabral.
Ca și prima întâlnire, aceasta a fost una amicală și Cabral le-a făcut localnicilor
daruri. Localnicii erau vânători-culegători aflați în epoca pietrei, care aveau să fie
denumiți generic de europeni „indieni”. Bărbații adunau hrană prin vânătoare, pescuit și
cules, în vreme ce femeile practicau o agricultură rudimentară pe scară mică. Ei erau
împărțiți în nenumărate triburi rivale. Tribul cu care s-a întâlnit Cabral se
numea Tupiniquim.Unele din aceste grupuri erau nomade, iar altele erau sedentare—
cunoșteau focul, dar nu și prelucrarea metalelor. Câteva triburi practicau
canibalismul. La 26 aprilie, întrucât își făceau apariția din ce în ce mai mulți localnici
prietenoși, Cabral a ordonat oamenilor săi să construiască un altar pe uscat unde avea
să se țină prima liturghie creștină pe pământul viitoarei Brazilii. Cabral a participat,
împreună cu echipajul navei sale.
Zilele următoare au fost petrecute adunând apă, hrană, lemne și alte provizii.
Portughezii au construit și o cruce de lemn uriașă—probabil de 7 m lungime. Cabral a
certificat că noul pământ se află la est de linia de demarcație dintre Portugalia și Spania
specificată în tratatul de la Tordesillas. Teritoriul era, deci, în sfera alocată Portugaliei.
Pentru a oficializa revendicarea pământului în numele Portugaliei, crucea de lemn a fost
ridicată și s-a ținut la 1 mai o nouă slujbă religioasă. În cinstea crucii, Cabral a denumit
noul pământ descoperit Ilha de Vera Cruz (Insula Adevăratei Cruci). A doua zi, o navă
de provizii comandată fie de Gaspar de Lemos, fie de André Gonçalves (conform
diferitelor surse) au revenit în Portugalia să-i dea regelui de veste despre descoperire.
Călătoria spre India

12 sau 13 vase care făceau parte din flota lui Cabral. Multe s-au pierdut, aşa cum reiese din acest desen dinMemória
das Armadas, c.1568
Flota și-a reluat drumul în ziua de 2 sau 3 mai 1500 și a navigat de-a lungul coastei de
est a Americii de Sud. Cabral a devenit convins că descoperise un întreg continent, nu
doar o insulă. Pe la 5 mai, flota s-a îndreptat spre est, către Africa. La 23 sau 24 mai, au
dat de o furtună în zona de înaltă presiune atmosferică a Atlanticului de Sud, soldată cu
pierderea a patru corăbii. Locul exact al dezastrului nu este cunoscut—speculațiile
variază de la un loc aproape de Capul Bunei Speranțe din extremitatea sudică a
continentului African la „aproape de coasta Americii de Sud”. Trei nau-uri și o caravelă
comandată de Bartolomeu Dias—primul european care ajunsese la Capul Bunei
Speranțe în 1488—au eșuat, și au dispărut 380 de oameni.
Vasele rămase, încetinite de vremea nepotrivită și de avariile suferite, s-au despărțit.
Unul din vasele izolate, comandat de Diogo Dias, a continuat drumul de unul singur, iar
celelalte șase au reușit să se regrupeze. Ele s-au adunat în două formațiuni formate din
câtre trei vase și grupul lui Cabral s-a îndreptat spre est, dincolo de Capul Bunei
Speranțe. Fixându-și poziția și văzând uscatul, s-au îndreptat spre nord și au acostat
undeva în arhipelagul Primeiras și Segundas, de lângă estul Africii, la nord
de Sofala. Flota principală a rămas în Sofala timp de zece zile pentru reparații.După
aceea, expediția s-a îndreptat spre nord și, la 26 mai a ajuns la Kilwa Kisiwani, unde
Cabral a avut o tentativă nereușită de a negocia un tratat cu regele de acolo.
Din Kilwa Kisiwani, flota s-a îndreptat spre Malindi, unde a ajuns la 2 august. Cabral s-a
întâlnit și acolo cu regele, cu care a stabilit relații amicale și a făcut schimb de daruri. Au
fost recrutați piloți la Malindi pentru ultima bucată de drum spre India și flota a ridicat
ancora. Au acostat la Anjadip, o insulă frecventată de vase pentru a obține provizii în
drum spre Calicut. Aici, corăbiile au fost trase la mal, călăfătuite și vopsite. S-au făcut
ultimele pregătiri pentru întâlnirea cu suveranul din Calicut.

Masacrul de la Calicut
Flota a plecat din Anjadip și a sosit la Calicut la 13 septembrie. Cabral a reușit să
negocieze cu zamorinul (titlul conducătorului orașului Calicut) și a obținut permisiunea
de a înființa o fabrică și un depozit. În speranța de a îmbunătăți mai mult relațiile,
Cabral și-a trimis oamenii în câteva misiuni militare la cererea zamorinului. În ziua de
16 or 17 decembrie însă fabrica a fost atacată prin surprindere de circa 300 (conform
altor relatări, poate chiar câteva mii) de arabi musulmani și indieni hinduși. În pofida
rezistenței disperate a arbaletierilor, peste 50 de portughezi au fost uciși. Restul
apărătorilor s-au retras pe corăbii, unii înot. Crezând că atacul a fost rezultatul unei
incitări neautorizate a negustorilor arabi invidioși, Cabral a așteptat 24 de ore o
explicație din partea conducătorului Calicut, dar așteptarea a fost în zadar.
Portughezii au fost indignați de atacul asupra fabricii și de moartea tovarășilor lor și au
luat cu asalt 10 vase comerciale arăbești ancorate în port. Aproximativ 600 de marinari
de pe aceste vase au fost uciși și încărcăturile au fost confiscate înainte ca vasele să fie
incendiate. Cabral a ordonat navelor sale să bombardeze Calicut o zi întreagă ca
represalii pentru încălcarea acordului. Masacrul a fost pus în parte pe seama
animozității portughezilor față de musulmani, dezvoltată de-a lungul secolelor de conflict
cu maurii în Peninsula Iberică și în Africa de Nord. Mai mult, portughezii erau hotărâți
să domine comerțul cu mirodenii și nu aveau nicio intenție să permită înflorirea
concurenței. Arabii nu aveau nici ei nicio dorință de a permite portughezilor să spargă
monopolul lor asupra mirodeniilor. Portughezii începuseră să insiste să primească
tratament preferențial în fiecare aspect al comerțului. Scrisoarea de la regele Manuel I
adusă de Cabral conducătorului din Calicut, tradusă de interpreții arabi ai acestuia,
căuta excluderea comercianților arabi. Negustorii musulmani credeau că sunt pe cale
să-și piardă oportunitățile comerciale, și au încercat să-l atragă pe liderul hindus de
partea lor împotriva portughezilor. Portughezii și arabii se priveau unii pe alții cu foarte
multă suspiciune.
Nau-ul (caraca) a fost un tip de corabie mai mare decât o caravelă dar mai mic decât
un galion. Ele au fost utilizate în călătoriile lui Cristofor Columb, Vasco da Gama și
Cabral.
Istoricul William Greenlee a afirmat că portughezii și-au dat seama că „erau puțini la
număr și că cei ce vor veni în viitor în India vor fi mereu în dezavantaj numeric; și că
această trădare trebuie pedepsită într-o manieră atât de decisivă încât portughezii să fie
în viitor temuți și respectați. Artileria lor superioară avea să le permită să-și
îndeplinească acest scop.” Astfel, ei au creat un precedent pentru comportamentul
europenilor în Asia de-a lungul următoarelor secole.