MANDATUL INTERNAȚIONAL DE ARESTARE

-0-
 Cuprins

1. Scurt intinerar introductiv............................................................2

2. Mandatul european de arestare....................................................2
3. Principiile fundamentale de reglementare...................................3
4. Câmpul de aplicare a mandatului european de arestare..............4
5. Executarea unui mandat european de arestare............................6
6. Mărul discordiei: predarea sau extrădarea cetățenilor?..............11
7. Concluzii și recomandări............................................................13

-1-
Scurt itinerar introductiv.

Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii Europene se

desfăşoară la ora actuală în baza instrumentelor comunitare adoptate în temeiul
Titlului VI din Tratatul Uniunii Europene care au din ce în ce mai mult la bază
principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti. Decizia-cadru
nr.2000/584/JAI din 13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene privind
mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale
Uniunii Europene este prima măsură concretă în domeniu. Ea înlocuieşte în
relaţia dintre state procedurile clasice de extrădare, evident exceptând cazurile
pentru care unele state membre au declarat că vor continua să aplice tratatele de
extrădare.

Mandatul european de arestare.

Mandatul european de arestare constituie prima măsură concretă în

aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor penale, din care
Consiliul european de la Tampere a decis să facă piatra unghiulară a cooperării
judiciare dintre statele membre ale Uniunii Europene.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de
autoritatea competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în
vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane
solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau în scopul
executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privativă de
libertate.
Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului
recunoaṣterii ṣi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-
cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul
Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Mandatul european de arestare nu se suprapune pe mandatul de arestare
preventivă din dreptul intern, întrucât, pe de o parte, mandatul european de
-2-
arestare este o decizie judiciară care are întotdeauna la bază un mandat de
arestare preventivă sau de executare a pedepsei emis în condiţiile legii pe plan
intern, iar, pe de altă parte, mandatul european de arestare se emite numai atunci
când un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi
adus la îndeplinire în ţară, deoarece persoana în cauză se sustrage, aflându-se pe
teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene.
Textul privitor la mandatul european de arestare a fost transpus în
legislaţia internă prin dispoziţiile art.77 din Legea nr.302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată
prin Legea nr.224/2006.

Principiile fundamentale de reglementare.

1. În cazul mandatului european de arestare este vorba de o procedură pur

judiciară, nemaiexistând o etapă administrativă ca şi în procedura „clasică”.
2. În temeiul hotărârii judiciare pronunţată de autoritatea judiciară naţională
competentă,
mandatul european de arestare va permite predarea persoanelor solicitate în
statul membru.
Mandatul european de aretare se emite pentru extrădarea persoanelor care
au săvârşit fapte pedepsite cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranţă privativă
de libertate egală sau mai mare de 1 an închisoare, sau pentru executarea unor
condamnări la o pedeapsă sau la o măsură de siguranţă mai mare de 4 luni
închisoare.
3. Procedura de transmitere a mandatului european de arestare impune ca
termenele scurte
să fie respectare. Astfel, hotărârea definitivă care autorizează sau refuză
predarea persoanei
solicitate trebuie, cu excepţia împrejurărilor deosebite, să fie luată într-un
termen de maxim 60 zile de la arestarea sa.
4. Dacă sancţiunea ce se poate aplica în statul emitent este închisoarea sau
măsura de
siguranţă privativă de libertate pe o durată de minim 3 ani şi s-a comis una din
cele 32 infracţiuni prevăzute de art.2 alin.2 din Decizia- cadru, nu se mai
verifică dubla incriminare a faptelor.
5. Cetăţenia persoanei solicitate nu constituie un motiv obligatoriu de refuz al
predării.

-3-
6. Prescripţia răspunderii penale sau a executării pedepsei constituie un motiv
opţional de refuz al predării şi poate fi pusă în discuţie în situaţia în care faptele
care fac obiectul mandatului european de arestare ar fi fost de competenţa
autorităţilor judiciare române.

Câmpul de aplicare a mandatului european de arestare.

Mandatul european de arestare se aplică în toate statele membre sub

rezerva, pe de o
parte, a transpunerii deciziei-cadru în dreptul intern şi, pe de altă parte, a
declaraţiilor efectuate eventual de aceste state conform art.32 din Decizia- cadru
nr.584/JAI/13.06.2002 si de asemenea mandatul european de arestare este
aplicabil indiferent de data comiterii faptelor.
Autoritatea competentă să emită mandatul european de arestare în
conformitate cu dispoziţiile art.78 raportat la art.81 alin.1 din Legea
nr.224/2006, instanţa judecătorească care a emis un mandat de executare sau un
mandat de arestare preventivă este competentă să emită un mandat european de
arestare, fie din oficiu, fie la cererea procurorului.
Condiţii de emitere a mandatului european de arestare. Instanţa poate
emite un mandat european de arestare doar pe baza unui titlu preexistent, care
va putea fi un mandat de arestare sau un mandat de executare a pedepsei
aplicate sau o hotărâre judecătorească prin care a fost aplicată o măsură de
siguranţă privativă de libertate.
Difuzarea ṣi transmiterea mandatului european de arestare. În cazul în
care nu se cunoaşte cu precizie locul unde se află persoana solicitată, autoritatea
judiciară emitentă trebuie să difuzeze mandatul european de arestare prin
intermediul Sistemului de Informare Schengen sau dacă nu este posibil să se
recurgă la el, prin intermediul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală
(Interpol).
Datele referitoare la persoanele semnalate care trebuie să însoţească
semnalarea
Corespund conţinutului mandatului european de arestare, astfel pentru ca
semnalarea în Sistemul de Informare Schengen să echivaleze cu un mandat
european de arestare trebuie completate cu celelalte informaţii prevăzute de la
art.8 paragraful 1 din decizia-cadru preluat de art.79 alin.1 din Legea
nr.224/2006.
Semnalarea în Sistemul de Informare Schengen- Sistemul Informatic
Naţional de Semnalări echivalează cu un mandat european de arestare şi pentru

-4-
acest motiv, în cazul arestării persoanei solicitate instanţa emitentă este obligată
să transmită autorităţii de executare, în termenul indicat de către aceasta,
originalul şi traducerea mandatului european de arestare.
Atunci când persoana solicitată este deja localizată pe teritoriul unui alt
stat membru al Uniunii Europene, nu este necesar să se procedeze la o difuzare
prealabilă, ci este de preferat ca instanţa emitentă a mandatului european de
arestare să procedeze la transmiterea directă a mandatului însoţit de traducerea
acestuia.
Transmiterea mandatului european de arestare. Transmiterea trebuie
efectuată prin orice mijloc lăsând o urmă scrisă şi să permită autorităţii judiciare
de executare să se asigure de autenticitatea documentului transmis. În
conformitate cu prevederile art.83 alin.6 din Legea nr.302/2004, întotdeauna
mandatul european de arestare se va transmite în copie şi Ministerului Justiţiei,
Direcţia Drept Internaţional şi Tratate.
În situaţia în care mandatul european de arestare a fost emis în vederea
urmăririi penale sau judecării persoanei solicitate, instanţa română emitentă va
putea, până la pronunţarea unei hotărâri de către autoritatea de executare pe
procedura de predare, să solicite autorităţii de executare audierea persoanei
solicitate, sau transferarea temporară a acesteia. Această măsură este reclamată
de necesitatea efectuării unor acte cu caracter urgent ori efectuarea unor acte
care necesită prezenţa persoanei solicitate ori pentru preîntâmpinarea amânării
repetate a cauzei. În faza de urmărire penală, procurorul competent propune
instanţei care a emis mandatul european de arestare şi implicit, mandatul de
arestare preventivă să solicite autorităţii străine de executare audierea persoanei
solicitate pentru transfer.
Predarea persoanei solicitate către autorităţile române. Predarea trebuie să
se facă în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate
de autorităţile judiciare străine, cu excepţia cazului de forţă majoră sau
existenţei unui motiv legal de amânare a acesteia. Depăşirea termenului expres
prevăzut de decizia-cadru poate conduce la punerea în libertate a persoanei
solicitate. În caz de forţă majoră sau existenţei unui motiv independent,
autoritatea română competentă pentru preluare are obligaţia de a informa
neîntârziat autoritatea străină asupra cazului care face imposibilă preluarea,
urmând ca preluarea să fie efectuată cel mai târziu până la expirarea unui alt
termen de 10 zile.
În vederea punerii în practică a mandatului european de arestare în statul
de
executare, instanţa emitentă trebuie să depună diligenţe pentru a obţine
comunicarea duratei
-5-
detenţiei efectuate în străinătate de către persoana solicitată.
Dacă autorităţile de executare intenţionează să amâne predarea pe motiv
că persoana
este subiectul unor proceduri penale sau trebuie să execute o pedeapsă în statul
de executare, este posibil să dispună totuşi predarea temporară în condiţiile
stabilite printr-un acord încheiat în scris între instanţa română emitentă şi
autoritatea de executare. Instanţa română emitentă are obligaţia de a respecta
condiţiile stabilite prin acel acord.

Executarea unui mandat european de arestare.

Autorităţile române competente să execute mandatele europene de

arestare emise de
autorităţile judiciare ale altor state membre, după intrarea României în Uniunea
Europeană, sunt Curţile de Apel.
Primirea mandatului european de arestare. Atunci când autoritatea
judiciară străină cunoaşte locul unde persoana căutată se găseşte pe teritoriul
român, poate adresa direct mandatul european de arestare în original sau în
copie autentificată pentru conformitate, prin orice mijloc sigur care lasă o urmă
scrisă, curţii de apel competente.
În cazul în care autoritatea judiciară străină nu cunoaşte locul unde se află
persoana
solicitată se face obiectul unui mandat european de arestare, ea va putea proceda
la difuzarea
mandatului.
Mandatul european adresat instanţelor române va trebui să fie însoţit de o
traducere în limba română sau în engleză şi franceză, iar dacă instanţa solicită
ca traducerea să fie efectuată de către autoritatea judiciară emitentă, până la
primirea traducerii procedura se suspendă. Dacă curtea de apel căreia i s-a
trimis mandatul european de arestare consideră că nu este competentă teritorial
pentru a-i da curs, are obligaţia ca de îndată să transmită mandatul instanţei
competente şi să informeze autoritatea judiciară a statului membru de emitere.
Procedura prealabilă. De îndată ce a primit mandatul european de
arestare, Curtea de Apel în a cărei circumscripţie teritorială a fost semnalată
prezenţa persoanei solicitate verifică dacă mandatul este însoţit de traduceri. În
situaţia în care aceste traduceri lipsesc, Curtea de Apel fie va lua măsuri pentru
traducerea în regim de urgenţă (cel mult 2 zile lucrătoare) a mandatului, fie va
solicita autorităţii judiciare emitente să procedeze la traducerea acestuia.

-6-
 Dacă mandatul european de arestare este însoţit de traduceri sau imediat
după primirea traducerii, instanţa verifică mai departe dacă mandatul conţine
informaţiile prevăzute la art.79 alin.1, solicitând dacă este cazul completarea
datelor de către autoritatea judiciară emitentă. În situaţia în care informaţiile
sunt complete, Curtea de Apel ia măsuri pentru identificarea persoanei, sesizând
în acest scop procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel
respectivă, care va lua măsuri pentru identificarea persoanei solicitate.
Procurorul, după ce a verificat identitatea persoanei solicitate, o
informează într-o limbă pe care o înţelege asupra existenţei mandatului
european de arestare al cărui subiect este, în funcţie de informaţiile de care
dispune, fie pe baza mandatului european de arestare primit, fie pe baza celui de
semnalare Schengen sau a formularelor Interpol, iar apoi, în termen de 24 de ore
de la reţinere o va prezenta în faţa Curţii de Apel competente. Persoana
solicitată beneficiază de dreptul de a fi informată cu privire la conţinutul
mandatului european de arestare, de a fi asistată de un apărător şi de dreptul la
un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba română.
Procedura în faţa curţii de apel. Dispoziţiile art.89, 90 şi 93
reglementează procedura în faţa curţii de apel. În alin.1 al art.89 din Legea
nr.224/2006 se prevede că „[î]n termen de 24 de ore de la reţinere, persoana
solicitată este prezentată instanţei competentă”, care procedează conform art.89,
dispunând prin încheiere motivată arestarea persoanei solicitate.
Încheierea prin care instanţa a dispus arestarea persoanei solicitate poate
fi atacată cu recurs potrivit art.94, în termen de 24 de ore de la pronunţare sau
oral în chiar şedinţa în care s-a pronunţat încheierea, dosarul urmând să se
transmită instanţei de recurs.
Transferul temporar al persoanei solicitat. Potrivit dispoziţiilor art.92
alin.1 din Legea nr.224/2006, în situaţia în care mandatul european de arestare a
fost emis în vederea urmăririi penale sau a judecării persoanei solicitate, în
cursul procedurii, la cererea autorităţilor judiciare emitente Curtea de Apel va
putea aproba predarea temporară a persoanei în cauză, stabilind condiţiile şi
termenul până la care persoana solicitată va trebui returnată în România.
În cazul în care nu se acordă transferul temporar sau acesta nu este solicitat,
autoritatea
judiciară de executare română trebuie să-i dea o declaraţie persoanei solicitate,
dacă este cazul, cu participarea persoanei desemnate de autoritatea judiciară
emitentă, în conformitatecu legea statului membru emitent.
Controlul exercitat de către Curtea de Apel. Controlul exercitat de către
instanţă asupra executării mandatului european de arestare este diferit de cel
efectuat de aceasta în materie de extrădare, concretizându-se în următoarele:
-7-
a. dacă în materie de extrădare potrivit dispoziţiilor convenţiei europene de
extrădare, verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări este obligatorie în
toate situaţiile, potrivit
deciziei-cadru nr.584/JAI/13.06.2006, dacă autoritatea judiciară străină a reţinut
o încadrare
judiciară legată de cele 32 infracţiuni prevăzute în art.2 alin.2 şi acţiunile
considerate sunt, în
temeiul legii statului membru de emitere pedepsite cu privare de libertate pe o
durată de 3 ani sau mai mare sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate
cu o durată similară
b. cuantumurile sunt controlate în exclusivitate din punct de vedere al legii
statului membru emitent
c. prescripţia în dreptul român nu mai poate constitui motiv de refuz al
predării, cu excepţia unor cazuri deosebite
d. cetăţenia română a persoanei solicitate nu constituie un motiv
obligatoriu de refuz al predării.

Motivele obligatorii de refuz ale predării sunt inserate în art.88 alin.1 din
Legea nr.302/2004:
1. când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a
fost judecată definitiv pentru aceeaşi faptă de către un stat membru, altul
decât cel emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost
prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să
fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de
condamnare
2. când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este
acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile judiciare române au
competenţa de a urmări acea infracţiune
3. când persoana supusă mandatului european de arestare nu răspunde
penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul european
de arestare, în conformitate cu legea română.

Motivele opţionale de refuz sunt prevăzute de art.88 alin.2 din Legea

nr.224/2006 şi se referă la următoarele situaţii:
1. în situaţia prevăzută la art. 85 alin.2 din lege; în mod excepţional, în
materie de taxe si impozite, de vama si de schimb valutar, executarea
mandatului european nu va putea fi refuzata pentru motivul ca legislaţia română
nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite sau nu conţine acelaşi tip de

-8-
reglementari în materie de taxe si impozite, de vama si de schimb valutar ca
legislaţia statului membru emitent
2. când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este
supusa unei
proceduri penale în România pentru aceeaşi fapta care a motivat mandatul
european de arestare
3. când împotriva persoanei care face obiectul mandatului european s-a
pronunţat în alt stat membru al Uniunii Europene o hotărâre definitiva
pentru aceleaşi fapte
4. când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecata
definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al
Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost
executată sau sa fie în acel moment în curs de executare sau executarea sa fie
prescrisă, ori infracţiunea sa fi fost amnistiată sau pedeapsa sa fi fost graţiată
potrivit legii statului de condamnare
5. când mandatul european de arestare se refera la infracţiuni care, potrivit
legii române, sunt comise pe teritoriul României
6. când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în
afara teritoriului statului emitent si legea română nu permite urmărirea
acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului roman
7. când, conform legislaţiei romane, răspunderea pentru infracţiunea pe
care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei
aplicate s-au prescris, daca faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor romane
8. când autoritatea judiciara română competenţa a decis fie să nu
urmărească, fie să înceteze urmărirea persoanei solicitate pentru infracţiunea
pe care se bazează mandatul de arestare european.

e. Hotărârea curţii de apel. Curtea de apel decide asupra cererii printr-o

hotărâre motivată în sensul predării sau refuzului de predare ori predare
condiţionată. Hotărârea definitivă se comunică autorităţilor judiciare emitente a
mandatului european de arestare, organelor de poliţie competente, precum şi
Ministerului Justiţiei
f. Căile de atac împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel. În privinţa
căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva încheierilor pronunţate de Curţile de
Apel în materie, situaţia este diferită, în funcţie de cum persoana solicitată a
consimţit sau nu predarea sa. Dacă în prima situaţie hotărârea pronunţată în
primă instanţă este definitivă, în cea de-a

-9-
doua situaţie legiuitorul român a prevăzut un termen de recurs de 5 zile, care
curge de la pronunţare, dacă persoana solicitată a fost prezentă şi de la
comunicare, dacă persoana solicitată a lipsit la data pronunţării
g. Predarea persoanei solicitate autorităţilor judiciare din statul de emitere.
Condiţiile de predare sunt definitive în art.69 şi 97 din Legea nr.302/2004
h. Situaţii deosebite. În cazul în care două sau mai multe state membre au
emis un mandat european de arestare în legătura cu aceeaṣi persoană, autoritatea
judiciară de executare română va decide asupra priorităţii de executare, ţinând
seama de toate circumstanţele ṣi în special de locul săvârṣirii ṣi gravitatea
infracţiunii, de data emiterii mandatelor, precum ṣi de împrejurarea că mandatul
a fost emis în vederea urmăririi penale, a judecăţii sau în vederea executării unei
pedepse sau a unei măsuri de siguranţă. Autoritatea judiciară de executare
română va putea solicita, dacă este cazul, avizul Eurojust cu privire la aceasta
hotărâre.
În cazul concurenţei între un mandat european de arestare ṣi o cerere de
extrădare
prezentată de către un stat terţ, autoritatea judiciară de executare română va
decide luând în
considerare toate circumstanţele ṣi în special cele prevăzute la alin.1 ṣi cele
prevăzute în
convenţia de extrădare aplicabilă în relaţia cu statul terţ. În cazul în care va da
prioritate
cererii de extrădare, se vor aplica dispoziţiile titlului II.
În cazul în care decide să se acorde întâietate cererii de extrădare,
autoritatea judiciară de executare română va aduce acest lucru la cunoṣtinţa
autorităţii emitente a mandatului european de arestare.

Avantajele mandatului european de arestare în comparaţie cu sistemul

anterior de extrădare:
 Mandatul european de arestare este emis şi executat în mod direct de
către autorităţile judecătoreşti - rolul ramurii executive (ministere etc.) a fost
eliminat sau redus la cel de a facilita transmisia
 Mandatul european de arestare este emis folosind acelaşi formular simplu
în toate statele membre, deci este uşor de utilizat şi de tradus
 Mandatul european de arestare abordează în mod eficient dubla
incriminare pentru o listă de 32 de categorii de infracţiuni grave specificate,
în anumite condiţii, rezolvând astfel problemele care rezultau din aplicarea
codurilor penale diferite ale statelor membre

-10-
 Motivele de refuz sunt limitate în mod strict la decizia-cadru care face
deosebirea între motivele obligatorii şi cele opţionale. Predarea cetăţenilor
statelor membre, de exemplu, nu mai poate fi refuzată din motive de
cetăţenie. Cu toate acestea, anumite state membre au adăugat câteva motive
de refuz în momentul punerii în aplicare a deciziei-cadru în legislaţia
naţională
 Termenele pentru deciziile care trebuie luate în baza unui mandat
european de arestare şi pentru executarea acestuia sunt explicite, astfel încât
procedura de predare este mai rapidă decât procedura anterioară de extrădare
 O alertă SIS are acelaşi statut ca mandatul european de arestare original,
fapt care simplifică distribuţia mandatelor.
Mandatul european de arestare s-a dovedit un instrument eficient în aplicarea
legii şi a îmbunătăţit în mod considerabil aplicarea justiţiei în cadrul UE.
Mulţumită mandatului european de arestare nu există graniţe pentru mandatele
de arestare emise de autorităţile judiciare competente ale statelor membre.
Mărul discordiei: predarea sau extrădarea cetățenilor?
Decizia-cadru privind mandatul european de arestare folosește de regulă
termenul de „predare” și îl evită pe cel de „extrădare”. Nu este clar dacă această
Decizie-cadru înlocuiește sau nu procedurile tradiționale privind extrădarea
cu un fel de concept nou, revoluționar al predării. Potrivit art. 1 paragraful 1
al Deciziei-cadru „mandatul european de arestare este o decizie judiciară
prevăzută în vederea arestării și predării de către un alt stat membru a unei
persoane solicitate în scopul desfășurării procesului penal sau al executării unei
pedepse cu închisoarea sau a unei hotărâri judecătorești de condamnare.” Art. 1
paragraful 2 prevede că statele membre „vor executa orice mandat de arestare”.
Prin urmare prin executarea unui mandat de arestare înțelegem deci, arest și
predare, iar prin predare înțelegem transferul fizic al unei persoane dintr-un loc
în altul. În contextul acestei Deciziei-cadru, predarea are înțelesul de transfer
fizic al unei persoane dintr-un stat membru UE în altul.
În primul paragraf al preambulului, Decizia-cadru punctează faptul că
„procedura formală de extrădare ar trebui abolită între statele membre”. Așadar,
se pare că schimbarea majoră aici nu are o natură substanțială sau conceptuală,
ci una procedurală. În cel de-al treilea paragraf al preambulului, se subliniază
faptul că „toate sau unele state membre sunt părți la un număr de convenții în
domeniul extrădării”, incluzând, între altele, Convenția Europeană privind
extrădarea din 13 decembrie 1957. În cel de-al patrulea paragraf al
preambulului, Decizia-cadru evidentiază faptul că trei alte convenții
-11-
privind în tot sau în parte extrădarea au fost adoptate între statele membre și
fac parte din acquis-ul Uniunii: Acordul Schengen, Convenția din 1995 privind
extrădarea simplificată și Convenția UE din 1996 privind extrădarea. Această
terminologie ar putea indica o continuă dezvoltare și nu o reală ruptură cu
trecutul.
Totuși, probabil cea mai importanta chestiune apare în cel de-al cincilea
paragraf al preambulului: „Obiectivul stabilit pentru Uniune de a deveni
un spațiu al libertății, securității și justiției duce la abolirea extrădării între
statele membre și la înlocuirea ei cu un sistem de predare între autoritățile
judiciare. Mai mult, introducerea unui nou sistem simplificat de predare a
persoanelor condamnate sau suspectate în vederea judecării sau executării
sentințelor penale face posibilă înlăturarea complexității și a tergiversărilor
inerente în prezenta procedură de extrădare”. Al șaptelea paragraf al
preambulului folosește de asemenea termenul de înlocuire: „scopul de a înlocui
sistemul extrădării multilaterale bazată pe Convenția Europeană privind
extrădarea din 13 decembrie 1957”. În plus, paragraful 11 al preambulului
prevede faptul că „ mandatul european de arestare ar trebui să înlocuiască
documentele anterioare privind extrădarea, inclusiv prevederile Titlului III al
Convenției de implementare a Acordului Schengen care privește extradarea”.
Dacă am tinde până acum să ne creem o impresie, aceasta va fi răsturnată de
paragraful al treisprezecelea al preambulului care sublinează faptul că „nici o
persoană nu va fi stramutată, expulzată sau extradată într-un stat în care există
risc major ca aceasta să fie supusă pedepsei capitale, torturii sau unui alt
tratament sau pedepse inumane sau degradante”. Acest paragraf are menirea de
a impiedica toate formele de strămutare fizică a unei persoane dintr-un teritoriu
dat și predarea acesteia pe un alt teritoriu. De ce acest paragraf nu foloseste
termenul de predare, preferîndu-se în loc termeni a extrăda, a expulza și a
strămuta? Ar trebui să interpretăm ca „a extrăda” acoperă aici procedura de
predare?
Art. 28 folosește termenii de „predare sau extrădare subsecventă” și
subliniază în paragraful 4 că o predare este limitată la procedurile dintre statele
membre, în timp ce în raport cu celelalte state, Decizia-cadru vorbește de
„extrădare” în ceea ce privește transferul fizic al unei persoane în vederea
judecării acesteia. Am putea considera suficientă această distincție făcută de art.
28 între predare și extrădare? Ar trebui oare ca procedurile dintre statele
membre UE să fie considerate diferite de procedurile extrădării? Stefano
Manacorda consideră că în acest moment există două abordări diferite legate de
Decizia-cadru privind mandatul european de arestare: una minimalistă, care
-12-
tinde să consolideze elementele de continuitate în raport cu documentele legale
vechi și, în același timp, are în vedere inovațiile doar în lumina unei dimensiuni
de procedura. În schimb, abordarea maximalistă caută să accentueze noile
elemente ale Deciziei-cadru la fel ca și implicațiile relevante legate de
dreptul penal internațional. Acest jurist adopta curentul minimalist și, astfel, nu
consideră conceptul de „predare” ca fiind ceva nou, ci mai degraba ca o
imbunătățire a documentelor tradiționale privind „extrădarea”.
Potrivit lui Otto Lagotny, abolirea procedurii administrative este unul
dintre cele mai importante momente. Este mai important chiar și decât
schimbările privitoare la cerințele de drept material. Concentrarea deciziei pe
transferul fizic al unei persoane doar în vederea judecății penale către
autoritatea judiciară reprezintă o evoluție notabilă (…). Așadar, se pare că
„evoluția” este diferită de “revoluția” trecutului și avem astfel într-adevăr
un document îmbunătățit, dar nu unul nou, spunea un alt autor.
Michael Plachta, în lucrarea sa Mandatul european de arestare:
Revoluția în extrădare, subliniază că noțiunea de „predare” folosită în Decizia-
cadru este o denumire eronată iar procedura bazată pe mandatul european de
arestare nu aduce o formă calitativă nouă a cooperării internaționale; aceasta
este de fapt extrădarea sub o denumire diferită. Acest autor critică folosirea
termenului de „predare” – care ar trebui folosit în opinia sa doar în raport cu
Curtea Penală Internațională – de către Consiliu.
Concluzii și recomandări.

Mandatul european de arestare a înlocuit procedurile referitoare la

extrădare începând cu data de 1 Ianuarie 2004 pentru toate statele membre ale
UE. Impulsul declanșator al inițierii unei astfel de proceduri simplificate -
mandatul european de arestare - a fost determinat de atacurile teroriste din
Statele Unite ale Americii din 11 Septembrie 2001. Atacurile teroriste nu
numai că au întărit importanța unor măsuri în securitatea internă a UE, dar
au creat presiune în justiția Uniunii Europene, dând naștere într-un timp foarte
scurt la acțiuni legislative substanțiale. Între aceste inițiative de cooperare,
mandatul european de arestare este de departe cea mai ancorată în actualitate,
răspunzând nevoii resimțite de statele membre de a reacționa rapid și
prompt la stimulii infracționali întru realizarea scopurilor Uniunii Europene.
Cu privire la durata arestului din străinătate efectuat în baza mandatului
european.
-13-
 Unul dintre aspectele cele mai problematice identificate în cadrul acestei
cercetări este faptul că persoanele transferate în România în baza unui mandat
european de arestare nu vin în țară cu documente care să ateste perioada cât au
stat arestați în vederea predării. În general, nici dosarele lor din penitenciar nu
conțin aceste informații. Majoritatea persoanelor intervievate nu știau că au
dreptul de a cere ca aceea perioadă să fie dedusă din sentința lor finală și nici
cum să facă acest lucru.
Potrivit legii, instanţa română care a emis mandatul european, imediat ce
a fost informată că persoana a fost adusă în România, cere din oficiu statului
străin informaţii cu privire la durata arestului din străinătate, informație pe care
o stochează la dosarul privind mandatul european de arestare. Obligația de a
informa instanța că persoana a fost adusă în țară revine centrului Interpol al
IGPR.
Cu toate acestea, legea nu prevede cine anume trebuie să notifice
persoana că informațiile privind durata perioadei petrecute în arestul din statul
executant au fost comunicate instanței din România, astfel încât persoana să știe
când să ceară o deducere din sentința sa. Așa cum este situația acum, persoana
predată trebuie să depună o cerere "în alb" pentru deducerea perioadei de
arestare, ceea ce va determina instanța să solicite aceste informații de la
autoritatea judiciară de executare. Aceasta este o procedură foarte lungă.
APADOR-CH recomandă ca legea să fie modificată pentru a fi mai
clară cu privire la cine ar trebui să informeze pe inculpat/condamnat că
durata perioadei petrecute în arest în statul executant a fost comunicată
instanței române, astfel încât să poată solicita o deducere.
Organizația solicită, de asemenea, Inspectoratului General al Poliției
Române, autorităților judiciare relevante și Administrației Naționale a
Penitenciarelor să fie prompe și proactive în obligația de a comunica,
solicita și atașa la dosarul din penitenciar al persoanei arestate/condamnate
informațiile relevante privind durata arestului din străinătate efectuat în
baza mandatului european. De asemenea, acestea ar trebui să informeze
persoanele cu privire la dreptul de a solicita o deducere a acestei perioade
din sentința finală.
În ceea ce privește dosarele studiate în toate cele 20 de cazuri
monitorizate, organizația a observat că majoritatea acestora sunt
incomplete (nu conțin mandatul european de arestare, nici documente care
-14-
să ateste perioada petrecută în arest). APADOR-CH recomandă
Administrației Naționale a Penitenciarelor să ia măsuri pentru corectarea
acestei situații, inclusiv printr-o mai bună coordonare cu Poliția Română și
autoritățile judiciare relevante.

Cu privire la cazurile persoanelor condamnate în lipsă.

În câteva dintre cazurile monitorizate, persoanele condamnate nu au știut

că au dreptul la rejudecarea cauzei sau care este procedura pentru a face asta,
deși s-au plâns că au fost condamnate în lipsă, încălcându-se astfel dreptul la un
proces echitabil.

Potrivit legii, instanţa română care emite mandatul european, se uită în

dosarul cauzei, în care a fost condamnat respectivul, şi verifică, în funcţie de
actele din acel dosar, printre altele, dacă persoana a fost prezentă la judecată şi
dacă i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare.
Atunci când din lucrările dosarului rezultă că persoanei condamnate nu i
s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, instanţa emitentă (română)
informează autoritatea judiciară de executare (străină) că:
a) în termen de 10 zile de la primirea, după caz, în centrele de reţinere
şi arestare preventivă care se organizează şi funcţionează în subordinea
Ministerului Afacerilor Interne sau în penitenciar a persoanei predate, hotărârea
de condamnare va fi comunicată personal acesteia, în condiţiile Codului de
procedură penală.
b) la momentul înmânării hotărârii de condamnare, persoanei predate
i se va aduce la cunoştinţă că are dreptul, după caz:
(I) la exercitarea unei căi de atac, potrivit Codului de procedură
penală; sau
(II) la rejudecarea cauzei, potrivit Codului de procedură penală.
Totodată, când din lucrările dosarului rezultă că persoana condamnată nu
a primit în prealabil nicio informare oficială cu privire la procedurile penale
împotriva sa, ulterior transmiterii mandatului european de arestare, instanţa
emitentă va comunica, la cererea autorităţii judiciare de executare, o copie a
-15-
hotărârii de condamnare traduse, dacă este cazul, în limba pe care persoana
condamnată o înţelege, pentru a fi adusă la cunoştinţa acesteia. Transmiterea
hotărârii de condamnare nu va fi considerată o comunicare procedurală
(conform CPP) şi nici nu va produce efecte cu privire la termenul în care
aceasta poate fi atacată, făcându-se exclusiv cu titlu informativ.
Așadar, persoana condamnată poate primi de două ori o copie a hotărârii
de condamnare:
a) înainte de aducerea în ţară, doar cu titlu informativ (nu curge niciun
termen în defavoarea condamnatului) b) după ce este introdus în penitenciar,
primeşte comunicare procedurală, de la instanţa română, pe bază de dovadă
portivit Codului de procedură penală. După ce primește această comunicare,
începe termenul de o lună pentru a cere rejudecarea cauzei.
Încă de când completează formularul mandatatului european, instanţa
română îşi ia obligaţia acestor comunicări şi informări către condamnat,
existând rubrică specială în cuprinsul formularului de mandat european.
În alte proiecte de cercetare, în interviurile cu judecători apartinând unor
instanțe care emit MEA, APADOR-CH a observat că unii dintre aceștia nu
cunosc pe deplin conținutul Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară
internațională în materie penală sau procedura de predare. Potrivit legii,
autoritatea judiciară emitentă trebuie să comunice persoanei condamnate atât
decizia finală de condamnare, cât și faptul că aceasta are dreptul la rejudecarea
cauzei, inclusiv termenul limită prin care poate face acest lucru. Organizația
recomandă ca mai multe materiale de instruire (inclusiv cazuri practice) și
cursuri să fie puse la dispoziția autorităților judiciare relevante cu privire
la mandatul european de arestare.

În ceea ce privește respectarea de către statele membre UE a drepturilor

procedurale ale persoanelor condamnate în timpul procedurii de predare.

În cursul acestei cercetări, APADOR-CH a observat că în multe cazuri, în

timpul procedurii de predare, statele membre ale UE au încălcat prevederile
mandatului european de arestare, precum și cele ale directivelor UE privind
-16-
drepturile procedurale (2010/64/UE privind dreptul la interpretare și traducere,
2012/13/UE privind dreptul la informare, 2013/48/UE privind dreptul de acces
la un avocat).
Așa cum am exemplificat în cursul acestui raport, într-unul din cazurile
monitorizate, în timpul audierii în vederea predării autoritățile judiciare
germane nu au pus la dispoziția persoanei un avocat din oficiu.
În altul, asistența juridică nu a fost garantată în timpul arestului la poliție
în Londra. Alte câteva persoane condamnate intervievate s-au plâns de faptul că
nu s-au întâlnit sau nu au vorbit deloc cu avocații lor (mai ales când audierea a
avut loc prin videoconferință) sau că prezența lor nu a fost deloc eficientă.
Unele dintre aceste cazuri ridică întrebări cu privire la calitatea asistenței
juridice în cazurile care implică executarea mandatului european de arestare și,
de asemenea, despre caracterul adesea formal al procedurii, care de multe ori
face ca dreptul la a consimți la actul predării să fie total ignorat.
De asemenea, rămâne problematic faptul că multe persoane
condamnate intervievate nici măcar nu știau că au dreptul de a contesta
mandatul european de arestare, în condițiile în care aveau un avocat. Într-
unul din cazuri, nu a existat niciun traducător în timpul audierii în instanță
în vederea predării. Situația în care avocatul acționează și ca interpret/
traducător pare, de asemenea, o practică destul de obișnuită. Cu câteva
excepții, judecătorii par a nu fi luat în considerare dacă condițiile de
detenție din România sau alte circumstanțe ar putea afecta drepturile
fundamentale ale persoanelor condamnate.
APADOR-CH face apel la guvernul român să depună eforturi pentru
implementarea completă a hotărârii pilot a Curții Europene a Drepturilor
Omului, Rezmiveș și alții împotriva României, pentru a îmbunătăți în mod
semnificativ condițiile de detenție la nivel național.

Bibliografie:

Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie

penală.
Legea nr.224/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.302/2004
privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
-17-
 Convenţia europeană de extrădare.
http://www.apador.org/wp-content/uploads/2018/06/Beyond-Surrender-
Raport-Romania-APADOR-CH-9.05.2018.pdf
Stefano Manacorda, “Mandatul european de arestare si armonizarea
substantiala: concordanta incriminarii.” in Giudicelli-Delage si Stefano
Manacorda, Integrarea europeana indirecta- interactiuni intre dreptul penal si
cooperarea judiciara in cadrul Uniunii Europene, Societatea d edrept comparat,
vol. 10, 2005, pag.46.
https://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2007/RSJ2/011Stanila.pdf

-18-