Sunteți pe pagina 1din 53

Dușmanul de clasă

Igor CAȘU (n. 1973) este licențiat (1995) și doctor în istorie (2000)
al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, cu tema Politica națională în
Moldova Sovietică, 1944-1989. A fost bursier Fulbright (august –
decembrie 2000), expert al Comisiei pentru Analiza Dictaturii Co-
muniste în România (2006) și vicepreședinte al Comisiei pentru
Studierea și Aprecierea Regimului Comunist Totalitar din Repu-
blica Moldova (2010); de asemenea, reporter la Radio Europa
Liberă, rubrica Istoria trăită (2010-2011), iar din 2010 este editoria-
list și autor al rubricii Arhivele comunismului la ziarul Adevarul
(ediția de Republica Moldova). Este profesor și director al Centru-
lui de Studiere a Totalitarismului din cadrul Facultații de Istorie și
Filosofie a Universității de Stat din Chișinău. Domenii de interes:
istoria Basarabiei în secolul al XX-lea, istoria contemporană a Eu-
ropei, istoria URSS, represiunea sovietică în RSS Moldovenească,
naționalismul. A editat, în calitate de autor și coautor, manuale de
istorie, inclusiv manualul Istoria românilor și universală pentru clasa
a XII-a, Chișinău, Ed. Cartier, 2013 (în colaborare cu Igor Șarov, Vir-
gil Pâslariuc, Flavius Solomon și Pavel Cerbușcă). Publicații recen-
te: „Political Repressions in Moldavian SSR after 1956: Towards a
Typology based on KGB files”, în Dystopia. Journal of Totalitarism
Ideologies and Regims, vol. I, no. 1-2, 2012, p. 89-127; „Stalinist Ter-
ror in Soviet Moldavia, 1940-1953”, în Kevin McDermott, Matthew
Stibble (editori), Stalinist Terror in Eastern Europe. Elite purges and
mass repression, Manchester and New York, Manchester University
Press, 2010, p. 39-56; Le Goulag bessarabien: Deportations, Repre-
ssions, Famine, 1940-1941, 1944-1956, în „Communisme” (Paris),
număr special dedicat României, no. 91-92, 2007, p. 129-138; Nation
Building in the Era of Integration: The case of Moldova, în Konrad
Jarausch and Thomas Lindenberger (editori), Conflicting Memories
in European H History, Oxford, Berghan Books, 2007, p. 237-253.

2
Universitatea de Stat din Moldova
Centrul de Studiere a Totalitarismului

Igor CAȘU

Dușmanul de clasă
Represiuni politice, violenţă și rezistenţă
în R(A)SS Moldovenească,
1924-1956

Prefață de Vladimir TISMĂNEANU

i s t o r i c

3
CARTIER
Editura Cartier, SRL, str. București, nr. 68, Chișinău, MD2012.
Tel./fax: 022 24 05 87, tel.: 022 24 01 95. E-mail: cartier@cartier.md
Editura Codex 2000, SRL, Strada Toamnei, nr. 24, sectorul 2, București.
Tel./fax: 210 80 51. E-mail: romania@cartier.md
Cartier & Roman LLC, Fort Lauderdale, SUA. E-mail: usa@cartier.md
Suport juridic: Casa de Avocatură EuroLegal
www.cartier.md
C rţile CARTIER pot fi procurate în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.

Cartier eBooks pot fi procurate pe iBookstore și pe www.cartier.md
LIBRĂRIILE CARTIER
Librăria din Centru, bd. Ștefan cel Mare, nr. 126, Chișinău.
Tel./fax: 022 21 42 03. E-mail: librariadincentru@cartier.md
Hol, str. București, nr. 68, Chișinău.
Librăria din Hol
Tel./fax: 022 24 10 00. E-mail: librariadinhol@cartier.md
Comenzi CARTEA PRIN POȘTĂ T

CODEX 2000, Str. Toamnei, nr. 24, sectorul 2, 020712, București, România
Tel./fax: (021) 210.80.51
E-mail: romania@cartier.md
www.cartier.md
Taxele poștale sunt suportate de editură. Plata se face ramburs, la primirea coletului.
Colecţia Cartier istoric este coordonată de Virgil Pâslariuc
Editor: Gheorghe Erizanu
Lector: Valentin Guţu
Coperta seriei: Vitalie Coroban
Coperta: Vitalie Coroban
Design/tehnoredactare: Iulia Vozian
Prepress: Editura Cartier
Tipărită la, Bons Offices
Igor Cașu
Ediţia I, ianuarie 2014
© 2014, Editura Cartier pentru prezenta ediţie. Toate drepturile rezervate.
Cărţile Cartier sunt disponibile în limita stocului și a bunului de difuzare.
Această carte apare cu sprijinul Programului SCOPES al Fundaţiei Elveţiene pentru Știinţă, în cadrul
proiectului „Violenţă și represiune în sud-estul Europei: între discurs și practici din perspectivă istorică
și comparatistă”.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii


Caşu, Igor.
Duşmanul de clasă. Represiuni politice, violenţă şi rezistenţă în R(A)SS Moldovenească, 1924-1956 / Igor
Caşu. – Chişinău : Cartier, 2014 (Tipogr. „Bons Offices”). – 394 p. – (Colecţia „Cartier istoric”).
ISBN 978-9975-79-828-0.
94(478)„1924/1989”
C 28
Cuprins

Capitolul I Putere și societate în raioanele din stânga


Nistrului, 1917-1933. Violență, foamete și colectivizare ............................21
1. Violență și rezistență populară în anii
războiului civil din Rusia, 1917-1921...................................................... 21
2. Teroarea Roșie în regiunea transnistreană, 1919-1921 ........................ 24
3. O victimă a Terorii Roșii – basarabeanul Petru Țetva ....................... 27
4. Foametea din 1921-1922 și 1924-1926 din stânga Nistrului ............... 32
5. Violență și teroare de stat în timpul colectivizării, 1929-1933........... 38
6. Țărani condamnați pentru „agitație antisovietică”:
frații Bodiul din Vâhvatinți, Râbnița .................................................... 49
7. Sistemul de pașapoarte și represiunea la frontiera cu România:
Isidor Sârbu din Corjova, Dubăsari ....................................................... 52
8. Foametea în masă din RASSM, 1932-1933: cauze și consecințe ........ 58
9. Reacția populației la foamete:
trecerea Nistrului și revolte populare..................................................... 65
10. Privilegiile nomenclaturii în timpul foametei, 1932-1933 .................. 72
11. În loc de concluzii...................................................................................... 75

Capitolul II Marea Teroare în RASS Moldovenească, 1937-1938 .............77


1. Marea Teroare în Uniunea Sovietică,
1937-1938: contextul intern și cel extern .............................................. 77
2. Declanșarea Marii Terori în RASSM, iulie 1937:
„operațiunea antichiaburească” .............................................................. 81
3. „Operațiunea română” în RASSM.......................................................... 88
4. Epurarea de cadre în RASSM
în timpul Marii Terori, 1937-1938 .......................................................... 95
5. Condamnarea torționarilor și probe ale folosirii torturii ............... 108
6. În loc de concluzii.................................................................................... 116

Capitolul III Extinderea terorii comuniste


în Basarabia, 1940-1941 ................................................................................119
1. Începutul terorii comuniste: arestări și condamnări politice .......... 119
2. Condamnări la moarte ........................................................................... 133

5
3. Masacrul de la Fântâna Albă, 1 aprilie 1941:
mărturia lui Gheorghe Holovati ........................................................... 136
4. Mobilizarea forțată la muncă ............................................................... 140
5. Deportarea în masă din 12-13 iunie 1941 ............................................ 144
6. Represiuni față de susținătorii Unirii cu România:
Constantin Leancă .................................................................................. 163
7. Represiuni pentru apartenență socioprofesională:
Ion Furculiță ............................................................................................. 165
8. Condamnări pentru „respectarea legilor României”:
primarul găgăuz Ștefan tefan Draganov ........................................................ 170
9. Condamnări politice ale preoților basarabeni:
Grigore Celac............................................................................................ 173
10. Represiuni la începutul războiului sovieto-german:
Constantin Ghidei ................................................................................... 177
11. Represiuni politice în Basarabia de Sud (Ucraina):
Nichita Niculcea ...................................................................................... 181
12. Represiuni politice față de cadrele didactice:
Steliana Dan-Hartia ................................................................................ 184
13. În loc de concluzii.................................................................................... 187

Capitolul IV Foametea din 1946-1947: cauze și consecințe ....................189


1. Foametea din URSS și RSSM, 1946-1947:
cadru general ........................................................................................... 189
2. Politica fiscală a regimului sovietic, 1944-1945 ................................. 192
3. Primele semnale ale foametei,
vara anului 1945 – vara anului 1946 .................................................... 194
4. Rechiziționarea forțată a cerealelor
de la țăranii basarabeni, 1945-1946 ......................................................200
5. Reacția administrației sovietice la
primele semnale ale foametei ................................................................ 204
6. August 1946: primul „ajutor” de cereale acordat RSSM .................. 211
7. Cum comentau țăranii fenomenul foametei ...................................... 219
8. Apogeul foametei, decembrie 1946 – iulie 1947 ................................. 221
9. Represiuni și execuții ale celor care trec
hotarul în România pe timpul foametei .............................................. 226
10. Privilegiile nomenclaturii în timpul
foametei din 1946-1947 .......................................................................... 228
11. Unele concluzii privind foametea din RSSM
din anii 1946-1947 ................................................................................... 231

6
Capitolul V Deportările în masă în perioada stalinismului târziu,
1949-1951........................................................................................................ 234
1. Deportarea în masă din 6-9 iulie 1949: context sovietic și ....................
internațional ............................................................................................. 234
2. Preliminariile și pregătirea operației de deportare............................ 237
3. Declanșarea operației „IUG” ................................................................. 257
4. Conflicte între MGB și MAI în ajunul și
în timpul operației IUG ......................................................................... 272
5. Numărul deportaților și reacțiile populației ..................................... 279
6. Viața după îmbarcarea în „marfare” ................................................... 284
7. Drama unei familii – familia Crudu,
de la deportare la revenirea acasă ......................................................... 290
8. Condamnat în 1940, deportat din nou, în 1949:
Mihail Gorduza ....................................................................................... 295
10. Deportarea „Martorilor lui Iehova” (1951) ......................................... 297
11. Deportările din 1949 și 1951: câteva concluzii ................................... 299

Capitolul VI Anul 1956 în RSSM: contestarea comunismului în contextul


destalinizării și al revoluției maghiare .......................................................301
1. Destalinizarea: cadru general................................................................ 301
2. Stările de spirit ale comuniștilor și comsomoliștilor:
„raportul secret” al lui Hrușciov din 24 februarie 1956 ................... 304
3. Comuniștii și comsomoliștii:
defecțiune sau dorință de schimbare? .................................................. 308
4. Țăranii: atitudini critice și rezistență pasivă ...................................... 318
5. Funcționarii și muncitorii: atitudini
„nesănătoase” și „nepatriotice” ............................................................. 323
6. „Sectanții”: milenarism sau atitudini
„subversive”? ............................................................................................ 325
7. Conflictele dintre intelectuali și impactul
lor asupra politicii lingvistice și naționale .......................................... 328
8. Manifestări ale identității naționale românești ................................. 333
9. De ce KGB-ul și-a slăbit „menghina” în 1956? ................................... 336
10. Anul 1956 în RSSM: în loc de concluzii .............................................. 338
Încheiere ......................................................................................................... 341
Bibliografie selectivă .....................................................................................357

7
Capitolul IV

Foametea din 1946-1947: cauze și consecințe

1. Foametea din URSS și RSSM, 1946-1947:


cadru general
Foametea din 1946-1947 din URSS, care a cuprins și teritoriul
RSS Moldovenești, s-a declanșat într-un context deosebit de cel în
care a avut loc foametea din anii 1921-1922, dar dar, mai ales, cea din
1932-1933. În ceea ce privește RSSM, în total, după estimările rile ffăcute
de istoricii Mihai Gribincea și Anatol Țăranu pe baza documentelor
de arhivă și a evoluției ratei mortalității în 1947 în raport cu 1946, nu-
mărul victimelor foametei postbelice din RSSM variază între 150 000
și 200.000 de persoane1. La rândul său, Boris Bomeșko, unul dintre
primii istorici care au elaborat un studiu asupra foametei din 1946-
1947 în RSSM, a estimat numărul victimelor la 70-80 de mii de per-
soane, dar aici nu au intrat locuitorii republicii care plecau în Ucraina
după produse alimentare, mai ales în regiunile Stanislavsk (din 1961 –
Ivano-Frankovsk), Cernăuți și Lvov. Autorul menționează că numă-
rul acestora ajungea la 5-6 mii zilnic, o parte dintre care mureau pe
drum2. Printre alte estimări „conservatoare” cu privire la amploarea

1
Mihai Gribincea, Basarabia în primii ani de ocupație sovietică,1944-1950, Cluj-Na-
poca, Editura Dacia, 1995, p. 64. Datele respective au fost publicate încă în 1989, în
revista Tribuna, n. 24, p. 35, de către Mihai Gribincea și Anatol Țăranu.
2
Борис Г. Бомешко, Засуха и голод в Молдавии 1946-1947 гг., Сhișinău, Știința,
1990, p. 43.

189
foametei postbelice se află și cele ale istoricilor Vladimir Țaranov
aranov3
și Leonid Bulmaga4, care consideră că numărul total al celor care și-
au pierdut viața din cauza insuficienței alimentare în 1946-1947 n-ar
depăși 100 de mii de persoane. În același timp, diferă și estimările
cu privire la victimele foametei din Uniunea Sovietică per ansamblu.
După unii cercetători ai fenomenului, foametea din anii 1946-1947 a
provocat cca 2 milioane de morți, dintre care jumătate de milion nu-
mai în Rusia. În total, cca 100 de milioane, adică mai mult de jumă-
tate din populația sovietică de la acea vreme, au suferit de malnutriție
în anii 1946-19485. Michael Ellman, la rândul său, a estimat, pe baza
unor materiale publicate de istorici ruși și occidentali, coroborate cu
noi date de arhivă de la Moscova, mai ales din arhivele privind do-
meniul economic, că numărul cel mai probabil al victimelor foametei
din 1946-1947 se situează în jurul a 1,2 milioane de vieți omenești,
dintre care 441 de mii în Rusia, 291 de mii în Ucraina și cel puțin
123 de mii în RSS Moldovenească (restul revenind Bielorusiei etc.).
Cea mai dezastruoasă foamete în raport cu numărul victimelor din
totalul populației fiind în RSSM – 5 %; în timp ce în Ucraina și Rusia,
respectiv, 1 % și 0,6 %6. În ciuda faptului că foametea din RSSM a fost
cea mai dezastruoasă, fenomenul este insuficient cercetat și puțin cu-
noscut în spațiul post-sovietic și cel occidental.
Subiectul foametei ca fenomen de masă în RSS Moldovenească ri-
dică o serie de probleme complexe, asupra cărora vom stărui în acest
capitol. Pe de altă parte, subiectul este prea vast și complicat pentru
a putea fi epuizat în scurt timp, din moment ce, după o analiză a
documentelor emise de organele raionale și republicane, se impune o
cercetare minuțioasă a actelor emise de autoritățile inferiore, precum
ar fi cele sătești, acolo unde se ascund multe detalii care cu siguranță

3
Владимир Царанов, Очерки социально-экономического развития Молдовы
(1940-1960 гг.), Chișinău, 2002, p. 160.
4
Leonid Bulmaga, „Depășirea foametei din 1946-1947”, în Revista de istorie a Moldo-
vei, nr. 4, 2012, p. 90.
5
Elena Zubkova, Russia after the war. Hopes, illusions and disapointments, 1945-1957
1945-1957,
New York, M. E. Sharpe, 1998, p. 47.
6
Michael Ellman, „The 1947 Soviet famine and the entitlement approach to famines”,
în Cambridge Journal of Economics, September 2000, vol. 24, p. 613.

190
ne-ar ajuta să pătrundem mai bine în universul foametei și al me-
canismelor care au adâncit-o. Asta în ciuda unor studii deja publi-
cate, a unui volum impresionant de documente cunoscute și a mai
multor volume de mărturii orale, foametea din 1946-1947 din RSS
Moldovenească este încă puțin cercetată. Printre problemele care țin
de foametea din RSSM sunt câteva centrale: în primul rând, dacă pot
fi calificate victimele foametei drept victime ale represiunii politice;
în al doilea rând, de ce republica unională moldovenească este unicul
teritoriu din cele anexate de URSS prin Pactul Molotov-Ribbentrop –
pe lângă Țările Baltice, Ucraina de Vest și Bielorusia de Vest – în care
se experimentează acest fenomen în anii 1946-1947? Or, dacă și ce-
lelalte teritorii de vest reanexate de Moscova după 1944-1945 ar fi
cunoscut fenomenul înfometării în masă, cercetătorul ar fi tentat să
găsească în acest aspect o condiție sine qua non a sovietizării noilor
teritorii, ceea ce nu este însă cazul. Situația se complică și mai mult
în sensul identificării unor cauze specifice foametei din 1946-1947
din RSS Moldovenească în condițiile în care foametea a cuprins vaste
teritorii din partea europeană a Rusiei și a Ucrainei, teritorii afla-
te sub ocupație germană în timpul războiului, dar și altele în care
Wehrmacht-ul nu a ajuns. În regiunea Saratov, de exemplu, situată
în partea stângă a fluviului Volga, pe cursul său inferior, unde nu au
avut loc operațiuni militare în 1941-1943, foametea în masă a fost
una din cele mai pronunțate în anii 1946-19477. Alte întrebări se re-
feră la modul de comunicare al autorităților de la Chișinău cu cele de
la Moscova în comparație, spre exemplu, cu modul de comunicare
dintre Kiev și Moscova. Erau acestea deosebite, era oare relevant în
contextul foametei gradul de apropiere a unul lider local de anumiți
lideri de la Moscova și ce influență avea acest lucru asupra volumului
ajutorului acordat și a termenului în care acesta era oferit? Sunt deta-
lii esențiale într-o perioadă în care conta fiecare zi.

7
Donald Filtzer, Soviet Workers and Late Stalinism. Labour and the Restoration of the
Stalinist System after World War II
II, Cambridge, Cambridge University Press, 2002,
p. 41-42.

191
2. Politica fiscală a regimului sovietic, 1944-1945
Începând cu martie 1944, odată cu atingerea liniei Nistrului,
Armata Roșie și administrația sovietică au început să se compor-
te ca într-un teritoriu cucerit, detaliu nelipsit de importanță pen-
tru înțelegerea comportamentului elitei politice moldovenești față
de populația locală în timpul foametei. Capitala RSSM era stabili-
tă temporar la Soroca, unde își fac loc de reședință organele de stat
și de partid ale republicii unionale, create la 2 august 1940, care au
fost evacuate în interiorul Rusiei la începutul războiului. Abia după
24 august 1944, autoritățile Moldovei sovietice se stabilesc, de data
aceasta pentru următoarele aproape cinci decenii, la Chișinău. În
prima fază însă, martie-august 1944, autoritățile sovietice vor stă-
pâni doar partea de nord și, parțial, centrală a Basarabiei, precum și
raioanele transnistrene ale RSSM. Deși erau teritorii în care avuseră
loc operații militare, țăranii au fost obligați să achite cotele de cereale
și alte produse statului sovietic nu numai pentru anul 1944 – ceea ce
era într-un fel de așteptat și oarecum firesc în condițiile războiului –,
dar și pentru anul precedent, 1943. Măsura, din câte știm, nu a trezit
protestul în masă al țăranilor, din contră, aceștia au exprimat, de
regulă, o atitudine înțelegătoare, că era război și statul avea nevoie
de resurse alimentare pentru a-l duce la bun sfârșit8.
Dările din recolta pe anul 1943 erau stabilite, printr-o decizie a
guvernului RSSM din 17 aprilie, după cum urmează: 10 600 de tone de
cereale și 4000 de tone de oleaginoase trebuiau onorate de către colho-
zurile din stânga Nistrului, iar gospodăriile colhoznicilor trebuiau să
achite 1000 de tone de cereale; în teritoriile basarabene, județul Soroca
trebuia să achite 27 500 de tone de cereale și 10 800 de oleaginoase;
județul Bălți – respectiv, 26 500 și 17 200 de tone; județul Orhei (doar
parțial sub control sovietic) – 8000 și 2000 de tone. În total, Soroca,
Bălți și o parte a județului Orhei trebuiau să achite statului 60 100
de tone de cereale și 30 000 de tone de oleaginoase. Înștiințarea des-

8
În schimb, după încheierea războiului în mai 1945, țăranii, inclusiv colhoznicii din
stânga Nistrului, instigați uneori chiar de președinții de colhoz, încep să boicoteze
livrările de cereale la stat, considerate a fi exagerate. AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3,
d. 40, f. 107-116; 118-120, 129-130.

192
pre obligativitatea livrărilor și cuantumul lor pentru fiecare țăran in-
dividual, colhoznic, colhoz sau sovhoz trebuia efectuată în trei zile,
iar achitarea urma săă fie încheiată până la 15 mai 19449. Termenele
trebuiau respectate în modul cel mai strict cu putință, întrucât ime-
diat după încheierea impozitării pe recolta din 1943 urma anunțarea
poverii fiscale pentru anul în curs, 1944.
Pentru anul viitor, 1945, CC al PC (b) al Moldovei și Consiliul Co-
misarilor Poporului de la Chișinău au adoptat două decizii, la 9 aprilie
1945, privind livrarea obligatorie a cotelor la cereale, dar și a altor ca-
tegorii de produse agricole, precum floarea-soarelui, cartofi, soia, ouă,
lapte, brânză, lână șii ffân. Ca să înțelegem care era cuantumul acestor
dări pentru o gospodărie țărănească, să luăm drept exemplu județul
Bender. În acest județ o gospodărie individuală țărănească cu 2 ha per
total, ceea ce înseamnă teren arabil, livadă, grădină de zarzavaturi,
pășune, trebuia să livreze statului 40 kg de carne, 120 de ouă, 100 de
litri de lapte de la o vacă10. În același timp, cei care dețineau terenuri
mai mari aveau și obligații mai mari. Cei care posedau între 5 și 10
ha erau datori la stat cu 50 kg de carne de gospodărie, 120 l de lapte
de fiecare vacă, 160 de ouă, 800 g de brânză de fiecare oaie sau capră,
450 g de lână de fiecare oaie și 150 g de lână de fiecare capră. Livrările
țăranilor care aveau în proprietate între 10 și 15 hectare erau mai mari
în comparație, după cum urmează: 80 kg de carne, 160 l de lapte, 200
de ouă, 1 kg de brânză, 550 g de lână de oi și 160 g de lână de capră11.
În același timp, raioanele din stânga Nistrului, colectivizate deja
în anii ’30, erau vădit favorizate în ceea ce privește livrările de pro-
duse agricole. Astfel, raioanele Camenca, Râbnița, Dubăsari, Grigo-
riopol, Tiraspol și Slobozia erau obligate să achite statului în medie 0,
9 kg de carne de hectar (indiferent de faptul că era arabil, livadă sau
pășune), 2 l de lapte per ha (cu excepția raionului Slobozia – 1 l), 30 g
de lână/ha, 2 ouă/ha. În plus, s-a decis că gospodăriile colective care
au suferit daune importante din cauza operațiunilor militare puteau
fi scutite de cotele la anumite produse animaliere, dacă împuterni-

9
Голод в Молдове, p. 16.
10
Ion Șișcanu, „Foametea din RSS Moldovenească în anii 1946-1947”, în Revista de
istorie a Moldovei, nr. 4, 2012, p. 112.
11
А. Царан, И. Шишкану et. al. (eds.) Голод в Молдове, 1946-1947. Сборник докумен-
тов, Кишинев, Штиинца, 1993, стр. 53 (mai departe se va cita Голод в Молдове).

193
citul local al Comisariatului pentru Achiziții din URSS (Наркомзаг)
confirma situația dezastruoasă la fața locului12. Erau obligați să achi-
te statului carne, lapte și lână și membrii cooperativelor piscicole și
de comerț, ale invalizilor, muncitorii și funcționarii întreprinderilor
cooperatiste care aveau animale pe lângă gospodăria individuală,
chiar dacă nu dispuneau de terenuri. Beneficiau de o scutire de 50 %
din cota de livrare la carne, lapte, ouă, brânză și lână familiile celor
care au pierdut pe front unul sau mai mulți membri și aveau doar un
membru apt de muncă și doi sau mai mulți membri inapți de muncă,
copii sau bătrâni13. Pe lângă colectările
rile ffăcute de către organele de
stat sovietice, Fronturile 1 și 3 Ucrainene au efectuat colecte de 5000
de tone de cereale, oleaginoase și cartofi de la țăranii individuali, dar
nu le-au eliberat acestora niciun fel de chitanțe justificatoare14.

3. Primele semnale ale foametei,


vara anului 1945 – vara anului 1946
Din cifrele paragrafului anterior se observă cât de grea era pova-
ra fiscală pentru țăranii basarabeni, dar și cei transnistreni. În scurt
timp efectele acesteia nu vor întârzia să se manifeste. Primele semne
că situația din RSSM se înrăutățește progresiv în ce privește asigu-
rarea cu strictul necesar alimentar, mai ales cu pâine, apar încă în
vara-toamna anului 1945 și se înmulțesc în primăvara-vara anului
următor, 1946. Între 5 și 10 iulie 1945, de exemplu, cenzura militară
a poliției politice din RSSM (numită atunci Comisariatul Poporului
pentru Securitatea Statului; în rusește NKGB) a interceptat 300 de
scrisori în care se menționau grave probleme de alimentare ca ur-
mare a secetei și uscării cerealelor și a legumelor. În anul următor, în
aprilie, aceleași organe (sub o denumire nouă, Ministerul Securității
Statului; în rusește – MGB) au înregistrat 313 mesaje asemănătoare,
în mai – 538, iar în iunie – 88315. Era vorba, de asemenea, de crearea

12
Голод в Молдове, p. 52-53.
13
Голод в Молдове, p. 54, 56.
14
Голод в Молдове, p. 31.
15
Valeriu Pasat, RSS Moldovenească în epoca stalinistă (1940-1953), Chișinău, Cartier,
p. 242-243.

194
cozilor la pâine în Chișinău și alte localități din RSS Moldovenească,
fenomenul fiind întâlnit și în alte republici sovietice, în Rusia și Ucrai-
na de Sud-Est în mod special16. Alte semne alarmante care atestă am-
ploarea crizei alimentare și anticiparea foametei cu consecințe grave
sunt atacarea unor depozite de grâne de către populația înfometată,
la care participă, de regulă, femei, copii și bătrâni. Componența „re-
belilor” nu este întâmplătoare, considerându-se că anume aceste ca-
tegorii sociale ar putea sensibiliza autoritățile și, în cazul în care aces-
tea ar decide penalizarea pentru asemenea acțiuni, exista speranța că
sentințele vor fi mai blânde decât cele care s-ar fi aplicat bărbaților.
Astfel, pe 17 martie 1946 peste 100 de persoane au săv ă ârșit un atac
ăv
asupra filialei Zagotzerno (Centrul de Colectare a Cerealelor) din satul
Brânzenii Vechi, raionul Răspopeni, județul Orhei. Au fost forțate ușile
și, drept urmare, au fost confiscate 4 tone de cereale. Procurorul RSSM,
Simon Kolesnik, raporta că în urma unei investigații efectuate pe mar-
ginea cazului, s-a dovedit că fapta fusese săvă ârșită cu complicitatea di-
ăv
rectorului depozitului, D. P. Cecan, și a paznicilor V. G. Camerzan și
F. I. Ojog în scopul ascunderii urmelor delapidărilor comise anterior
de ei înșiși. Chiar dacă mulțimea a fost instigată de chiar conducerea și
paznicii depozitului de cereale, probabil că existau premise serioase ca
participanții să se implice într-o asemenea acțiune periculoasă. Situația
ne demonstrează existența unei stări de fapt disperate în comunitate la
nivel de masă. Altfel, pentru acoperirea unor delapidări fiind suficiente
doar câteva persoane, și nu o mulțime de aproximativ 100 de persoane,
câte au participat în total la acest atac asupra depozitului de cereale din
satul Brânzenii Vechi17.
Atacul asupra depozitului de cereale din satul Marienfield (as-
tăzi în raionul Cimișlia) nu mai lasă însă niciun fel de dubiu asu-
pra motivelor făptașilor. Or, la 17 aprilie 1946, cca 45 de femei din
satul vecin Ialpugeni au spart fereastra depozitului și au luat din el
grăunțe pentru a se alimenta. Motivul acestei acțiuni ține de refuzul
gestionarilor depozitului de a le acorda câte un pud de grâu. Majo-
ritatea femeilor aveau copii de hrănit și au mers cu ei în brațe să-și
16
Nicholas Glanson, The Soviet Famine of 1946-1947 in Global and Historical Perspec-
tive, New York, Palgrave MacMillan, 2009, p. 51.
17
AOSPRM, F. 51, inv. 4, d. 49, f. 46.

195
facă dreptate, soții lor fiind mobilizați în armată. Situația respectivă
era determinată de ffărădelegile autorităților locale, care, potrivit ra-
portului trimis de Iosif Mordoveț, șeful Ministerul Securității Statului
(MGB, în rusește) al RSSM, lui Nikolai Golubev, vicepreședinte al Bi-
roului CC al PC(b) al Uniunii Sovietice pentru RSSM, erau responsa-
bile de „lipsa de asigurare a familiilor invalizilor și a invalizilor înșiși,
a familiilor ostașilor Armatei Roșii”, în timp ce „cerealele depozitate
în subsolurile „Zagotzerno” putrezesc, sunt furate în văzul sătenilor,
și astfel este provocată marea nemulțumire a țăranilor”, existând și
„cazuri de furt al împrumutului de cereale”18. Un alt caz similar, de
proporții și mai mari, s-a întâmplat în satul Nicoreni, raionul Râșcani,
județul Bălți, în data de 21 mai 1946. Cei care iau parte la el sunt în
majoritatea lor femei și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 13 și 17
ani, de data aceasta numărul participanților ajungând la cca 200 de
persoane. Raportul privind acest incident provenea de la împuterni-
citul secției raionale a MGB A.G. Kosarev. Acesta încerca să găsească
explicația celor întâmplate invocând originea socială a celor care ar fi
inițiat acțiunea rebelă și sfidătoare împotriva puterii. Spre surprinde-
rea acestuia, datele de agentură nu confirmau supozițiile sale cu privi-
re la lupta de clasă și rolul „dușmănos” al țăranilor înstăriți, întrucât
printre inițiatori erau Domnica Ungureanu, din țărani mijlocași, cu
6 ha, doi copii căsătoriți și alții doi între 15 și 17 ani locuind cu ea;
celelalte femei considerate instigatoare ale rebeliunii aparținând chiar
categoriei țăranilor săraci, adică erau din rândurile celor considerați
de ideologia comunistă a fi sprijinul social al regimului sovietic la sate.
Era vorba de Elena Ștepu și Eugenia Ungureanu, a doua deținând doar
1 ha (despre Ștepu nu se spune cât teren deținea, dar se preciza că am-
bele erau căsătorite și nu aveau membri ai familiei în Armată Roșie).
Caracterul spontan al acțiunii – adică fă f ră complicitatea autorităților,
cum a fost în Brânzenii Vechi – a fost demonstrată în acest caz. To-
todată, de data aceasta acțiunea rebelă a suferit eșec, în sensul că prin
acțiunile întreprinse la timp de către miliție și paznicul depozitului
mulțimea nu a reușit să forțeze ușile și să sustragă cereale19. Având

18
V. Pasat, RSS Moldovenească în epoca stalinismului, p. 272-273.
19
Голод в Молдове, p. 187.

196
în vedere semnalarea anterioară a unor asemenea tentative, pro-
babil fuseseră luate măsuri de precauție și trimise instrucțiuni de
la Chișinău privind modul în care trebuiau gestionate asemenea
incidente. Printr-o decizie a Consiliului de Miniștri al RSSM din
19 aprilie 1946 era instituită paza armată a acestor depozite20.
Un raport al Ministerului de Interne de la Chișinău semnala
alte câteva cazuri similare petrecute în decursul lunilor aprilie-mai
1946. Astfel, în satul Dezghingea, raionul Comrat, județul Bender,
un grup de 100 de persoane, în majoritatea lor femei, au atacat pe
29 aprilie depozitul de cereale din localitate și au sustras vreo trei
tone de grâne. În spatele organizării acestui atac s-ar fi aflat foști
cuziști și legionari din perioada interbelică. Un alt caz fusese înregi-
strat la 1 mai în satul Mereni, raionul Cimișlia, când la asaltul depo-
zitului de grâne din localitate participaseră circa de 500 de persoane
din satele vecine. Și de această dată contingentul principal era alcă-
tuit din femei, dar și din invalizi de război. Se luaseră însă măsuri de
precauție în timp util de către organele de resort, așa încât asaltul nu
a reușit. Incidente asemănătoare avuseră loc, de asemenea, în satul
Ialpugeni din raionul Cimișlia și Chirsova din raionul Comrat21. La
17 mai 1946 și în satul Colibași, raionul Vulcănești, a fost raportat
un alt caz, când circa 50 de persoane au forțat ușile depozitului lui
de grâne din localitate și au început să-și facă plinul, doar că au in-
tervenit în timp util autoritățile și i-au silit pe rebeli să restituie ime-
diat cantitățile delapidate22. Nici în raioanele din stânga Nistrului,
colectivizate în anii 1930-1933, situația nu era mai bună. În raionul
Camenca, de exemplu, un raport din decembrie 1945 făcea referire
la câteva atacuri armate asupra depozitului de porumb din localita-
tea Podoima, unele dintre care au avut consecințe fatale23.
O situație dezastruoasă în ce privește accesul la cereale era în-
registrată, la sfârșitul lunii mai 1946, în mai multe sate din raio-
nul Călărași, județul Chișinău. Potrivit unui raport întocmit de
P. M. Volkov, secretar al Comitetului Județean Chișinău al PC (b) al

20
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 1, d. 27, f. 137.
21
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 26, f. 28.
22
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 40, f. 46.
23
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 40, f. 5-5 verso; inv. 1, d. 42, f. 6.

197
Moldovei, expediat prim-secretarului ad-interim al CC al PC (b) al
Moldovei, Nichita Salogor, șeful Secției Raionale Călărași a Minis-
terului de Interne (MAI), Prihodko, constatase că mai multe familii
din satele Călărași, Palanca, Răciula și Sipoteni sufereau de extenua-
re fizică pe fondul inaniției. S-a limitat însă la raportarea telefonică
a situației președintelui Comitetului Executiv Raional, Fadeev, și s-a
referit numai la problemele din localitatea Călărași, nealcătuind un
raport complet în scris, cum s-ar fi cuvenit. Drept urmare, anumite
măsuri de ajutorare a celor nevoiași s-au luat cu o întârziere de câte-
va săptămâni, ceea ce a dus la creșterea ratei mortalității în perioada
respectivă, cauza principală a acesteia fiind foametea24.
Astfel de cazuri reflectă o situație de criză ce anticipează foametea
ca fenomen de masă, care va deveni mai evident în a doua jumătate a
anului 1946 – prima jumătate a anului 1947. Cauzele acestei situații
sunt multiple. Una dintre ele ține de faptul că volumul cantității de
cereale, precum și de alte produse agricole, care trebuiau livrate sta-
tului, era exagerat pentru 1945, an în care se resimțeau deja urmările
slabelor precipitații atât din primăvara lui 1946, cât și din toamna
anului precedent. Primele probleme grave privind aprovizionarea cu
grâne se manifestă deja în ianuarie 1946. Pe lângă satele menționate
din raionul Călărași, o situație similară era înregistrată în scurt timp
și în numeroase localități din județele Chișinău, Bălți, Orhei și Ben-
der din partea basarabeană, dar și în câteva raioane din partea stân-
gă a Nistrului – Slobozia, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Râbnița,
Camenca. Fiecare din aceste entități cerea statului de la 10 tone de
ajutor pe lună (raioanele) până la 50 de tone (județul Orhei) în vede-
rea aprovizionării populației cu minimul necesar25.
Spectrul foametei se profila din ce în ce mai clar. Condițiile me-
teorologice din toamna anului 1945, precum seceta, nu erau nici pe
departe factorul esențial în apariția acestei situații de criză. Au con-
curat și alți factori, obiectivi, mai exact, era vorba de felul în care
administrația sovietică din teritoriu și cea de la Chișinău, prin exten-

24
Голод в Молдове, p. 208.
25
Голод в Молдове, p. 151, 152.

198
siune, cea de la Moscova, își formulau prioritățile, iar printre acestea
nu se regăsea pe primul plan ideea de a evita cu orice preț pierderi
omenești din cauza lipsei de produse alimentate. În ciuda stipulări-
lor oficiale precum că cei mai nevoiași erau scutiți de impozite, fie
parțial, fie complet, unele documente de epocă menționează că în-
lesnirile oferite de legislația în vigoare unor categorii ale populației –
mai ales familiilor care aveau unul sau mai mulți membri înrolați
în Armata Roșie, văduvelor cu copii – în realitate nu existau. Adică,
loturile nu erau lucrate, în lipsă de brațe apte de muncă, dar dări-
le nu erau anulate pentru această categorie de populație, segmentul
social respectiv fiind destul de important – întrucât deja în vara lui
1944 numai din județele Soroca, Bălți și Orhei fuseseră mobilizați în
armată aproximativ 257 de mii de moldoveni, dintre care 40 de mii
și-au pierdut viața pe câmpul de luptă26, fiind plasați, de regulă, în
prima linie a frontului drept „carne de tun”27. La un moment dat, în
iulie 1945, s-au acordat scutiri parțiale sau complete la livrarea pro-
duselor agricole gospodăriilor țărănești care au avut de suferit daune
importante în urma operațiunilor militare, dar planul de ansamblu
pe RSSM al livrărilor nu fusese schimbat, ceea ce însemna că povara
fiscală trebuia aplicată asupra altor categorii de populație28.
De multe ori familiile care aveau membri în Armata Roșie și erau
scutite în mod legal de livrarea unor cote de cereale și a altor produse
erau șantajate cu neacordarea indemnizațiilor care le reveneau după
lege dacă nu achitau cotele de produse agricole ca și alte categorii ale
populației29.

26
Veaceslav Stăvilă, De la Basarabia românească la Basarabia sovietică, 1939-1945,
Chișinău, Tipografia Centrală, 2000, p. 56.
27
AOSPRM., F. 51, inv., 2, d. 127, f. 34-35. A se vedea mai mult în Igor Cașu, „Politica
națională” în Moldova Sovietică, 1944-1989, Chișinău, Cartdidact, 2000, 127-128.
28
Aurelia Felea, „Față în față: memorialistică și surse oficiale despre foametea din
Basarabia din anii 1946-1947”, în Sergiu Musteață, Igor Cașu, eds., FăF ră termen de
prescripție. Aspecte ale crimelor comunismului în Europa, Chișinău, Cartier, 2011, p.
471; Ion Țurcanu, Foametea din Basarabia în n anii 1946-1947
1946-1947, Chișinău, Universitas,
1993, p. 20; Голод в Молдове, p. 76.
29
Голод в Молдове, p. 130. De fapt, Consiliul de Miniștri al URSS anulase înlesnirile în
ceea ce privește impozitarea familiilor care aveau veterani de război printr-o decizie
din 16 octombrie 1945. Prin urmare, acestea credeau că impozitarea lor era nedreap-
tă. Vezi В. Зима, Голод в СССР 1946-1947 годов: Происхождение и последствия,
Москва, Институт Российской истории РАН, 1996, p. 45.

199
4. Rechiziționarea forțată a cerealelor
de la țăranii basarabeni, 1945-1946
O altă cauză a foametei, care iese pregnant în vileag deja în ia-
nuarie 1946, este rechiziționarea forțată a produselor alimentare de
la țărani,
rani, ce se efectuau adesea ffără eliberarea unor chitanțe, ceea ce
permitea organelor de colectare să pretindă onorarea livrărilor de
mai multe ori (exact ca în perioada războiului civil din Rusia din
1918-1921 și a colectivizării forțate și a foametei sovietice din 1932-
1933)30. Unor țărani
rani li se ffăceau percheziții chiar de 5-7 ori. Asemenea
cazuri au fost înregistrate în 1944, cazuri similare fiind înregistrate
mai des în anii ce au urmat31, pe măsură ce resursele țăranilor deve-
neau tot mai reduse, iar regimul insista asupra îndeplinirii planului
de colectare a cerealelor, considerând că țăranii înstăriți dispun de
cereale și că aceștia ar sabota acțiunile autorităților sovietice în do-
meniul livrărilor de stat. Spre exemplu, asemenea cazuri au avut loc
în județele Chișinău și Orhei în toamna anului 1945. Astfel, în satul
Hirova din județul Orhei activa o brigadă condusă de împuternicitul
Comitetului Județean al PC(b) al Moldovei, un anume Bulava, care
efectuase percheziții și rechiziționări forțate de cereale de la 400 de
gospodării într-o perioadă de 5 zile, de la 20 la 25 octombrie 1945. O
altă brigadă de rechiziționare forțată a cerealelor activa în satul Al-
cedar, raionul Rezina, județul Orhei, aceasta fiind condusă chiar de
președintele Comitetului Executiv Raional Rezina, Iohvidov. În satul
Sipoteni, raionul Călărași, județul Chișinău, exista o brigadă simila-
ră, condusă de secretarul al 2-lea al Comitetului Raional de Partid,
Greaznov, și de președintele Sovietului Sătesc din localitate, Trifon,
care aresta și aplica violența fizică împotriva țăranilor și profera
amenințări și jigniri la adresa intelectualității locale. În satul Goia-
nul Nou din raionul Vadul lui Vodă, județul Chișinău, împuternicitul
raional Kolenko arestase pe 13 august 1945 10 femei și le ținuse în

30
Виктор Кондрашин, Голод 1932-1933: Трагедия российской деревни, Москва,
РОССПЭН, 2008; Н. А. Ивницкий, Голод 1932-1933 в СССР СССР, Москва, Собрание,
2009; Andrea Graziosi, Histoire de l’URSS, Paris, Presses Universitaires de France,
2010, p. 105-117, 465-467.
31
Борис Г. Бомешко, Засуха и голод в Молдавии 1946-1947 гг., p. 12.

200
beci câteva zile la rând, pe motiv că acestea nu ar fi dorit să onoreze
livrarea cotelor de cereale la stat. Ulterior se constatase că Kolenko
era protejat la nivelul cel mai înalt, de către prim-secretarul de partid
al raionului Vadul lui Vodă, Putovoitenko, care a interzis instituțiilor
abilitate să-l tragă la răspundere penală32.
Pe de altă parte, nu exista un recensământ al pământurilor care se
cultivau, după reîmpărțirea pământului în 194533, ceea ce era un te-
ren fertil pentru comiterea unor ffărădelegi. De multe ori nu era regle-
mentată soarta terenurilor lăsate de foștii proprietari refugiați peste
Prut, fapt ce lăsa loc unor abuzuri din partea autorităților de partid și
de stat, așa cum s-a întâmplat în raionul Drochia, județul Soroca34.
Rechiziționarea forțată și ilegală a cerealelor se efectua prin crea-
rea unor brigăzi ad-hoc, care aveau în componența lor reprezentanți
de nivel raional care cooptau activiști locali. Mai multe cazuri simi-
lare în acest sens au fost înregistrate în anul 1945 – începutul anului
1946 în județele Chișinău, Orhei și Cahul35, dar ele se multiplică mai
ales începând cu vara anului 1946. Așa a fost cazul în august 1946,
când inițiativa creării unei brigăzi de rechiziționare a cerealelor
i-a aparținut chiar prim-secretarului Comitetului Raional Olănești,
județul Bender, pe nume Șarapov. Primul raid a fost organizat asu-
pra satului Tudora din raionul Olănești în zilele de 2-3 august 1946,
cu participarea în total a 15 activiști și oficiali de rang raional și să-
tesc. S-au efectuat percheziții și inventarierea averilor țăranilor, în
unele cazuri înregistrându-se confiscarea hranei pregătite de țărani
(carne, brânză, pâine) de către comsolomoliștii din cadrul brigăzii
de rechiziționare. Aceeași brigadă, sub conducerea prim-secreta-
rului raional Șarapov, s-a deplasat în ziua de 6 august 1946 în sa-
tul Slobozia. De data aceasta, din componența brigăzii făceau parte
reprezentantul secției raionale a Ministerului de Interne Novikov,
adjunctul judecătorului poporului din raion, Russu, primul și al
doilea secretar al Comsomolului din raion, Ceban și Bilîk, dar și
un reprezentant al autorităților locale, președintele Sovietului Sătesc

32
AOSPRM, F. 51, inv. 4, d. 117, f. 2.
33
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 26, f. 42-44.
34
AOSPRM, F. 51, inv. 4, d. 117, f. 4-8, 12-13, 15-16.
35
AOSPRM, F. 51, inv. 4, d. 117, f. 74-76.

201
Slobozia, Palanciuc, adjunctul acestuia, precum și alți activiști de rang
inferior (comsomoliști, femei membre ale consiliilor de femei). Au fost
confiscate ilegal sute de kilograme de cereale de la țărani, care achita-
seră toată cantitatea necesară sau chiar o depășiseră la data de 30 iulie.
Mai mult, rechiziționarea forțată a fost operată de la diferite categorii
de impozitare, atât de la țărani înstăriți, cât și de la cei săraci, inclusiv
de la cei care erau scutiți prin lege de achitarea cotelor de cereale în-
trucât aveau persoane căzute pe front, dându-și viața „pentru patria
sovietică” înn timp ce își ffăceau serviciul în cadrul Armatei Roșii36.
Alteori, pentru a preîntâmpina crearea unor brigăzi de rechiziționare
forțată a cerealelor
cerealelor, unii țărani îi atacau violent pe activiștii din sat
responsabili de livrările cotelor obligatorii la stat. Așa s-a întâmplat,
de exemplu, în satul Sipoteni, raionul Călărași, județul Chișinău, în
28 iulie 1946, când un oarecare Țâcu și un oarecare Bușcăneanu l-au
agresat pe unul Ungureanu, secretar al organizației comsomoliste din
localitate, care participase în anul precedent la o asemenea acțiune37.
Nu puține au fost și cazurile în care țăranii trăgeau cu arma în per-
soanele responsabile de asigurarea livrărilor cotelor obligatorii la stat,
așa cum s-a întâmplat pe 31 octombrie 1946 în satul Ișnovăț, raionul
Criuleni, județul Orhei, sau în 24 noiembrie în satul Bozieni, raionul
Kotovski, județul Chișinău38.
La începutul verii lui 1946, seceta din toamna anului precedent,
politica fiscală a regimului și rechiziționările forțate și repetate, în
urma cărora țăranilor li se confisca tot ce aveau pe lângă gospodărie,
au determinat apariția foametei într-o serie de raioane ale județului
Bălți. Astfel, la 10 iunie 1946, într-un raport al consilierului prim-
secretarului comitetului de partid județean Bălți K. Plehanov către
șeful său erau menționate satele Slobozia-Recea, Sverdiac, Nico-
reni, Boroseni, Sturzeni din raionul Râșcani; Hâjdieni, Sturzovca,
Iabloana din raionul Glodeni; satele Măgura, Burghelea, Chetrosu
și Moldovanca din raionul Florești; Bălăsinești, Beleavinți și Cotea-

36
Голод в Молдове, p. 231-233.
37
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 26, f. 63-65.
38
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 26, f. 110, 122. Cazuri similare fuseseră înregistrate
încă în 1944. AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 39, f. 18.

202
la din raionul Lipcani; Medeleni din raionul Ungheni; Năpădeni,
Condrătești, Măgurele și Țâghira din raionul Cornești; Ciuciulea,
Colenești, Cuhnești, Tonești, Cobani din raoinul Balatina; Copăceni,
Petropavlovca, Biliceni, Crișcăuți, Coada Iazului din raionul Sânge-
rei. În total, câteva mii de persoane sufereau deja de foamete de ceva
vreme, întrucât documentele oficiale îi înregistrează sub o denumire
care va deveni un eufemism pentru foamete – „distrofie”. Unii deja
mureau de foame în vara anului 1946 din cauza lipsei de produse ali-
mentare sau a alimentării cu ierburi otrăvitoare,
ăăvitoare, precum quinoa39.
Informații despre starea dezastruoasă în ceea ce privește alimen-
tarea populației și impactul secetei din 1945 și 1946 au străbătut și
în presa vremii. Astfel, ziarul „Sovetskaia Moldavia” din 18 ianuarie
1946 informa că în anul precedent recolta la hectar fusese de doar 6
chintale, din cauza condițiilor meteorologice nefaste. Iar dacă o gos-
podărie țărănească avea, spre exemplu, 2 ha și cultiva o treime cu
grâu, cantitatea medie era de 4 chintale, din care jumătate trebuia
dată la stat. În aceste condiții, țăranii rămâneau cu o cantitate depar-
te de a asigura măcar strictul necesar. În plus, deși țăranii suportau o
criză acută de produse alimentare, mai ales de pâine, dată fiind recol-
ta slabă din august 1946, organele de rechiziționare erau încurajate de
presa oficială nu numai să perceapă de la țărani cantitățile prescrise,
dar și să facă tot posibilul pentru a depăși planul de colectare40.
Mai mult, în anumite raioane ale RSSM se înregistrează primele
cazuri de antropofagie (canibalism) încă în vara anului 1946, ceea
ce constituie un indiciu clar și alarmant al nivelului de înfometare
a populației locale. Unul dintre primele cazuri de antropofagie este
înregistrat în satul Milești, raionul Nisporeni, la 31 iulie 1946, iar ur-
mătorul – la mijlocul lui decembrie 1946, în satul Cazaclia, raionul
Taraclia, județul Cahul41. Cazurile se vor multiplica în anul următor
(vom reveni la locul potrivit).

39
Голод в Молдове, p. 203-204.
40
Ion Țurcanu, Foametea, p. 18; 33, 36-37.
41
Голод в Молдове, p. 225, 321. Gribincea, Basarabia în primii ani, p. 74; AOSPRM, F.
51, inv. 4, d. 28, f. 23; AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 40, f. 97.

203
5. Reacția administrației sovietice la
primele semnale ale foametei
Cum a reacționat conducerea de la Chișinău față de semnalele
clare venite din teritoriu despre starea alarmantă a populației, pri-
vind cazurile de inaniție din ce în ce mai multe, unele soldate deja
cu consecințe letale, dar și cu primele cazuri de antropofagie, ceea ce
vorbea de la sine despre amploarea tragediei?
Prima scrisoare în care autoritățile de la Chișinău informează
conducerea de la Moscova despre această situație este, se pare, cea
care datează cu a doua jumătate a lunii iunie 1946. Astfel, la 20 iu-
nie 1946 prim-secretarul CC al PC (b) al Moldovei Nichita Salogor
și Nicolae Coval, președintele Consiliului de Miniștri al RSSM, îi
expediază o telegramă – fapt ce sugera urgența informației trimise –
lui Anastas Mikoian, ministrul Comerțului din URSS, prin care îl in-
formează pe acesta despre impactul dezastruos al secetei din anul 1945
asupra agriculturii din republică, despre consecințele efectului acesteia
pentru anul 1946. Astfel, se relatează că în urma secetei fusese compro-
misă total recolta pe 38 de mii de hectare aparținând colhozurilor și
sovhozurilor (majoritatea absolută aflate în partea stângă a Nistrului),
precum și alte 162 de mii de hectare deținute încă de țăranii individuali
din partea basarabeană a RSSM. La rândul său, recolta era compromisă
parțial pe alte 349 de mii de hectare. În ansamblu, la data de 15 iunie
1946, în 41 din cele 60 de raioane, care alcătuiau 65 % din terenurile
însămânțate, recolta la cerealele de toamnă și primăvar
ă ă urma să fie de
ăvar
doar 1-3 chintale la hectar. Liderii de la Chișinău cer Moscovei reduce-
rea planului inițial de livrări de cereale de la 265 de milioane de tone
la 160,9 milioane de tone42. Un calcul simplu arată că de pe cele 349 de
mii de hectare pe care recolta fusese considerabil compromisă, se putea
strânge – dacă socotim media recoltei la 1 ha de 2 chintale – o cantitate
de 70 de mii de tone de cereale. Aceasta se întâmpla în condițiile în
care în anul precedent, 1945, pentru necesitățile interne – cu anumite
probleme de aprovizionare, dar nu la nivel de masă – în RSSM au rămas
după achitarea datoriilor față de stat aproximativ 700 de mii de tone de

42
Голод в Молдове, p. 205.

204
cereale. Pe de altă parte, țăranii au ținut cu tot dinadinsul să semene cât
mai multe terenuri, în ciuda lipsei animalelor de tracțiune și a utilajului
agricol necesar. Or, două treimi din gospodăriile țărănești nu dispuneau
de animale de tracțiune. Uneori se ara și se semăna doar manual, acest
lucru însă nu era nicidecum un factor important în compromiterea re-
coltei de cereale43. În 1946 suprafața însămânțată în RSSM a atins 98,5
% din nivelul anului 1940-194144, iar în anul următor, 1947, în RSSM s-a
semănat aproximativ aceeași suprafață, obținându-se o recoltă de 1,5
milioane de tone de cereale. În condițiile în care baza tehnică și forța de
tracțiune în gospodăriile țărănești a rămas aceeași, modul de cultivare
a pământului nu a influențat hotărâtor cantitatea recoltei,, așa cum s-a
spus la un moment dat45.
În scurt timp, conducerea de partid de la Chișinău a înțeles că și
acest volum redus era mult peste resursele disponibile în RSSM. La
mijlocul lunii august 1946, când s-a încheiat în linii mari perioada de
recoltare, autoritățile de partid și de stat moldovenești s-au convins că
urmările secetei au fost mult mai grave decât își imaginau sau ar fi
vrut să creadă. În aceste condiții, ele au cerut Moscovei o nouă redu-
cere a planului de predare a cerealelor de la 160,9 mii de tone la 72,7
mii de tone, ceea ce conducerea URSS a acceptat printr-o decizie din
19 august 1946. Același document stipula obligativitatea îndeplinirii
planului final de 72,7 mii de tone, precum și acordarea unui ajutor to-
tal de 24, 6 mii de tone de cereale către RSSM, din care jumătate era
grâu, iar alta – porumb. Pe lângă aceasta, republicii i se promitea aloca-
rea unei cantități de cereale pentru a fi comercializate prin intermediul
așa-numitelor magazine comerciale, adică la un preț mult mai ridicat
decât prețul de stat, deși și acestea aparțineau statului sovietic46.
Dacă aceste cantități ar fi fost repartizate celor nevoiași, mor-
talitatea populației avea să fie mai mică decât cea înregistrată mai
ales începând cu luna decembrie 1946 și care va continua până în
toamna anului viitor. Or, ajutorul primit de la guvernul URSS a fost

43
În ciuda a ceea ce afirmă Boris Bomeșko. Vezi Борис Г. Бомешко, Засуха и голод в
Молдавии 1946-1947 гг., p. 11.
44
AOSPRM, F. 51, inv. 5, d. 61, f. 26.
45
Борис Г. Бомешко, Засуха и голод в Молдавии 1946-1947, гг., p. 11.
46
Голод в Молдове, p. 234-239.

205
împărțit cu numeroase încălcări și, cu acordul conducerii la nivel de
raion, județ și de republică, nu a mai ajuns la cetățenii înfometați.
Aceasta pentru că de multe ori cerealele venite ca ajutor de la stat
erau redirecționate în contul livrărilor de stat obligatorii pentru anul
1946. Fenomenul se explică prin faptul că autoritățile țineau neapărat
să îndeplinească planul de stat la cereale, iar cu cât nivelul oficialilor
era mai mic, cu atât mai mari erau presiunile de sus și pedepsele care
planau asupra celor care nu reușeau să realizeze cu orice preț planul,
declarat de o importanță prioritară de către statul-partid.
Situații în care organele de partid și de stat locale erau implicate în
devierea ajutorului guvernamental în contul livrărilor obligatorii au fost
înregistrate în mai multe raioane și județe, ceea ce arată că aceasta nu era
o practică izolată și spontană, ci coordonată sau cel puțin acceptată tacit
de către conducerea de la Chișinău. Acest lucru este sugerat de faptul că,
începând cu septembrie 1946, au fost trimiși în teritoriu reprezentanți de
la Chișinău care să monitorizeze și să intervină ori de câte ori va fi nece-
sar în vederea asigurării
rii bunei desf
desfășurări a campaniei de rechiziționare
a cerealelor și îndeplinire a planului47. În așa mod a procedat Moscova
și în timpul foametei din 1932-1933. Și de data aceasta, s-a numit un
reprezentant al CC al PC(b) al Uniunii Sovietice responsabil de condu-
cerea comitetelor regionale și a CC ale republicilor unionale „în vederea
accelerării procesului de rechiziționare a cerealelor” din teritoriu. Era
vorba de secretarul CC al PC(b) al Uniunii Sovietice Patolicev, numit în
acest scop de către Stalin pe 25 septembrie 194648.
Totodată, propaganda oficială interzicea celor implicați în cam-
pania de rechiziționare a cerealelor să invoce seceta ca o explicație a
neîndeplinirii planului. Acestora li se inspira ideea că totul ține de
voință, și anume de factorii organizatorici, de lipsa de fermitate a or-
ganelor de stat și de partid din teritoriu, dar și de proasta promovare
a muncii de lămurire a politicii partidului în rândurile maselor. Mai
mult, invocarea secetei și a recoltei slabe drept cauză a probleme-
lor legate de campania de rechiziționare a cerealelor era considerată
nu numai incorectă din punct de vedere ideologic, dar și antista-

47
Голод в Молдове, p. 258-260.
48
Политбюро ЦК ВКП (б (б)
б) и Совет Министров СССР (1945-1953), сост. Олег Хлев-
нюк и др., Москва, РОССПЭН, 2002, p. 223.

206
tală. Chiar menționarea în presă a cuvântului secetă era interzisă,
întrucât se considera că astfel țăranii ar fi înțeles că însuși regimul
a acceptat realitatea și nu le va mai cere să predea cotele obligatorii
pentru că nu au de unde. Abia după publicarea în ianuarie 1947, în
ziarul „Sovetskaia Moldavia”, a unei informații parvenite de la Co-
mitetul de Stat pentru Planificare al URSS, cu referire la seceta din
RSSM, presa a început să scrie despre acest lucru49.
Drept urmare, cauzele trebuiau găsite în altă parte decât în
condițiile meteorologice care au compromis recolta, deci în împo-
trivirea țăranilor înstăriți, a așa-numiților chiaburi, care ar sabota
acțiunile puterii sovietice. Cu alte cuvinte, după cum obișnuia să
spună însuși Stalin, criza era o dovadă a luptei de clasă, a rezistenței
din partea „dușmanului de clasă”, de aceea autoritățile comuniste
trebuie să ducă o luptă necruțătoare în sensul identificării și, la ne-
voie, eliminării fizice a acestuia. Era nu altceva decât o transpunere a
celebrului adagiu bolșevic potrivit căruia scopul scuză mijloacele. Iar
scopul era acela al asigurării unei rezerve de stat de cereale de circa 10
milioane de tone, indiferent câte sacrificii umane ar fi fost necesare
pentru realizarea acestui scop. Era starea de fapt din februarie 1947,
statul având atunci cu 1,9 milioane de tone mai mult decât cu un an
mai devreme. Pe lângă aceasta, statul mai avea 11,6 milioane pentru
necesitățile curente. La 1 iunie 1947, din 11,6 milioane au rămas 3,6
milioane, care au fost economisite și direcționate pentru necesitățile
anului viitor, 194850. Or, dacă grija față de viețile omenești era o pri-
oritate, statul sovietic ar fi adoptat o strategie mai flexibilă în ceea
ce privește colectările de cereale. Ucrainei, o altă republică sovietică
afectată grav de foametea din 1946-1947, i s-a cerut, de exemplu, în-
deplinirea planului de colectare a cerealelor stabilit în iulie 1946 la
5,6 milioane de tone. Numai dacă planul era realizat în totalitate, re-
publica putea spera la un ajutor din partea Moscovei de 164 de mii de
tone; dacă dădea numai 5,4 milioane de tone, ajutorul se reducea de
două ori, iar dacă livra mai puțin de 5,4 milioane de tone, nu primea
nimic51. Nu știm acum dacă și în cazul RSS Moldovenești a fost exact

49
Ion Țurcanu, Foametea, p. 24.
50
В. Зима, Голод в СССР 1946-1947 годов, p. 29.
51
Nicholas Glanson, The Soviet Famine of 1946-1947 p. 106.

207
așa, dar se pare că modul în care au evoluat evenimentele și acordarea
ajutoarelor abia din ianuarie 1947, când s-a declarat îndeplinirea pla-
nului de 72, 7 mii de tone stabilit în august 1946, sugerează că astfel
s-a procedat și în cazul RSSM.
Unii țărani au realizat că seceta le va compromite grav recolta și nu
vor putea să-și onoreze impozitele la stat, ei știind cuantumul acestora
din anii precedenți. Aceștia au decis astfel să adreseze mesaje șefilor de
la județ, fiind încurajați uneori în acest sens chiar de cei care erau res-
ponsabili de îndeplinirea planului de colectare a cerealelor. Astfel, la 13
iulie 1946, în cătunul Cărpineanca, raionul Kotovski (Hâncești), județul
Chișinău, împuternicitul raional Ianovici, comsomolist, a avut o întâl-
nire cu țăranii din localitate pe tema colectărilor de cereale. Țăranii i-au
replicat că nu vor putea să achite în anul respectiv impozitele întrucât
slabele precipitații au distrus o parte importantă din recoltă. Ianovici a
fost impresionat de cele spuse de săteni și, fiind convins că aceasta era
situația,
ia, a sf
sfătuit comunitatea locală să semneze o scrisoare în care să
fie formulată cererea de a fi eliberați de impozite pentru recolta anu-
lui 1946. Au semnat un apel către conducerea județului 70 de țărani.
Informația respectivă i-a parvenit conducerii Ministerului de Interne
al RSSM, care a alertat reprezentanții CC al PC (b) al Uniunii Sovietice
la Chișinău. Șeful biroului respectiv, F. M. Butov, i-a adresat informația
lui Nicolae Coval, prim-secretar al CC al PC (b) al Moldovei, solicitân-
du-i ca problema să fie examinată la Biroul CC al PC(b) al Moldovei,
la care să fie invitat și Krainii, prim-secretar al Comitetului Județean
Chișinău. Pentru organele de partid din RSSM și ministrul de Interne F.
I. Tutușkin, de la care provine raportul respectiv, era îngrijorător faptul
că inițiativa venise chiar de la un reprezentant al puterii. Mai alarmant
era faptul că țăranii înstăriți din cătun se aflau în fruntea grupului de
petiționari, ceea ce echivala pentru regim cu o încercare de rebeliune
a „dușmanului de clasă”. O bătaie de cap în plus pentru puterea sovie-
tică era faptul că unii soldați mobilizați din Armata Roșie – persoane
care aveau merite față de statul sovietic și trebuiau tratate cu respect –
au ffăcut front comun cu chiaburii din localitate în chestiunea anulării
livrărilor de cereale52. Autoritățile sovietice se îngrijorau că asemenea

52
AOSPRM, F. 51, inv. 4, d. 55, f. 16-17; AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 26, f. 55-57.

208
comportamente vor pune la grea încercare îndeplinirea planului de
colectări de cereale și decid să ia măsuri în sensul combaterii lor.
În condițiile în care s-a adoptat decizia privind îndeplinirea pla-
nului de colectare a cerealelor cu orice preț, autoritățile comuniste din
teritoriu au recurs pe larg la metode aplicate într-o măsură mai mică
în perioada precedentă. Una dintre aceste practici era crearea de bri-
găzi de rechiziționare a cerealelor. Unul dintre primele cazuri de acest
fel a fost înregistrat
nregistrat în septembrie 1945, în satul Mihăileni, raionul
Ocnița, județul Soroca53. În raionul Olănești, de exemplu, județul Ben-
der, împuterniciții cu îndeplinirea planului mergeau ca „cerșetorii” –
după cum consemnează un document oficial din epocă – de la o gos-
podărie la alta, efectuând percheziții în masă, confiscări ilegale și in-
ventarieri ale averilor. Nu erau cruțați nici bătrânii care din punct de
vedere legal nu puteau fi impozitați dacă nu aveau în familie alți mem-
bri apți de muncă sau aveau membri care îșii ffăceau serviciul militar în
Armata Roșie. De multe ori, reprezentanții puterii organizau chefuri,
consumând băuturi alcoolice în exces și erau agresivi. De aceea, țăranii
se temeau să stea ziua pe la casele lor. Așa cum precizează un raport ofi-
cial, semnat de reprezentanți ai puterii sovietice în teritoriu, asemenea
acțiuni arătau că autoritățile decăzuseră la nivelul de „răufă
uf cători”, de
ufă
„animale sălbatice” și era necesară încetarea imediată a unor asemenea
practici, întrucât țăranii își exprimau deja nemulțumirea pe marginea
acestora54. Prin urmare, frica de revolte populare, care, de altfel, au iz-
bucnit în masă în anii ’30 în URSS, era un spectru care neliniștea pute-
rea sovietică55.
Tragedia în masă a fost intensificată de ridicarea prețului la pâine,
decisă prin decretul din 16 septembrie 1946 al Consiliului de Miniștri
al URSS, dublată de decizia din 27 septembrie potrivit căreia era re-
dus drastic numărul celor care primeau anterior pâine pe cartele. În
URSS per total, această măsură a vizat 23 de milioane de persoane
din mediul rural și 3,5 milioane din cel urban. Aceste măsuri, con-
comitent cu rechiziționările obligatorii de cereale de la țărani, în ciu-

53
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 40, 116.
54
Голод в Молдове, p. 379.
55
A se vedea mai mult privitor la acest subiect în Lynne Viola, Peasant Rebels
under Stalin, Oxford, Oxford University Press, 1996.

209
da secetei care se anunțase, au constituit preludiul transformării foa-
metei într-un fenomen de masă56. Ca și în întreaga URSS, în RSSM
decizia viza mai ales populația de la sate, intelectualitatea rurală, ca-
drele didactice, medicii, uneori chiar și milițienii. În RSSM, numărul
celor care erau îndreptățiți să obțină cartele de pâine s-a redus de la
491 601, în septembrie, la 343 930, în octombrie, adică cu 147 671, in-
clusiv în localitățile rurale – de la 181 de mii la 70 de mii57. Iar rația
pentru o persoană dependentă – la oraș, pentru că la sat persoanele din
această categorie nu mai primeau nimic58, – s-a redus de la 300 g la
250 g, iar pentru copii – de la 400 la 300 g. În același timp, proporția
de amestecuri în pâine – de regulă, de ffăină de orz și porumb –
se ridica la 40 % (aceeași proporție era în toată URSS, cu excepția Mos-
covei și Leningradului, unde nu trebuia să depășească 20%)59. Un cerce-
tător rus al problemei constata că „nimeni nu era cruțat, întrucât anume
din contul satului se preconiza îmbunătățirea aprovizionării orașelor și
crearea unor rezerve pentru anularea comerțului raționalizat”, adică
a rațiilor alimentare în primul rând, introduse în timpul războiului.
Astfel Stalin voia ca URSS să fie prima țară din cele învingătoare care
să renunțe la sistemul de cartele, semn al superiorității socialismului
față de capitalism în contextul începutului Războiului Rece. În aceste
circumstanțe, de frica unei confruntări cu Occidentul, liderul sovietic
a majorat bugetul militar, agricultura și produsele de larg consum ne-
fiind o prioritate pentru economia URSS60. Pentru unii istorici occi-
dentali, cele două decrete din septembrie 1946 echivalau cu o declarație
mascată de război a guvernului sovietic contra țăranilor. Mai mult, unii
consideră că una dintre cauzele dezastrului din 1946-1947 este planul
cincinalului al V-lea, adoptat în martie 1946, care a stabilit că producția
agricolă trebuia ridicată prin majorarea suprafețelor însămânțate, ceea
ce – în condițiile secetei de care se știa – a dus la irosirea în van a sute de

56
Elena Zubkova, Russia after the war. Hopes, illusions and disapointments, 1945-1957
1945-1957,
New York, M. E. Sharpe, 1998, p. 44-46.
57
Борис Г. Бомешко, Засуха и голод в Молдавии 1946-1947,
1946-1947 p. 26; V. Pasat, RSS Mol-
dovenească, p. 246 ;
58
В. Зима, Голод в СССР 1946-1947 годов, p. 43. Statul refuza pâinea la 28 de milioane
de persoane, dintre care majoritatea erau copii și bătrâni. Ibidem.
59
Борис Г. Бомешко, Засуха и голод в Молдавии 1946-1947 гг., p. 26.
60
В. Зима, Голод в СССР 1946-1947 годов, p. 18, 46.

210
mii de tone de material semincer. Cantitatea respectivă putea fi folosită,
în schimb, pentru o alimentare mai bună a unor segmente ale populației
care duceau lipsă acută de pâine. Cu alte cuvinte, deși „conducerea so-
vietică cunoștea situația și cauzele obiective ale unei recolte slabe, con-
strângerile de ordin ideologic și experiența sa limitată au împiedicat-o
să formuleze soluții coerente pentru problemele apărute”61. Din cauza
repartizării pâinii și a altor produse prin sistemul de cartele, a înflorit
piața ilegală a acestora, o cartelă de produse alimentare sau de mărfuri
industriale fiind comercializată pe piața neagră cu 50 de ruble, iar car-
telele de pâine pentru 5 zile – cu 4 ruble și cincizeci de copeici. În a doua
jumătate a lunii septembrie 1946, numai în orașul Chișinău o grupare
interlopă vânduse astfel sute de cartele62. Pe de altă parte, unii directori
de întreprinderi industriale refuzau să elibereze cartele de pâine copiilor
muncitorilor, din care cauză se înregistrau cazuri când mamele singure
își omorau copiii mici, așa cum s-a întâmplat în Orhei în mai 194663.

6. August 1946: primul „ajutor”


de cereale acordat RSSM
În august 1946, guvernul URSS părea să fi înțeles amploarea secetei
din RSSM și a acceptat să acorde un ajutor alimentar de 24 de mii de
tone – de fapt, era vorba de un împrumut de stat care trebuia restituit,
f ră dobândă – din recolta anului 1947. Pe de altă parte, s-a acceptat de

două ori reducerea volumului de livrări de cereale, inițial de la 265 de
mii de tone la 160,9 de mii de tone (26 iunie 1946), apoi la 72 de mii de
tone (19 august 1946)64, ceea ce poate fi interpretat ca o acțiune menită
să redreseze situația și să nu permită extinderea foametei la nivel de fe-
nomen de masă. Cu toate acestea, la o analiză mai atentă a documen-
telor de arhivă, publicate și inedite deopotrivă, se observă că prima

61
Nicholas Glanson, The Soviet Famine of 1946-1947, p. 18, 21-23.
62
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 26, f. 87-88; d. 40, f. 23.
63
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 40, f. 45. Cazuri de pruncucideri, cauzate de politica
de tip comunist, au fost înregistrate în aceeași perioadă și în Moldova din dreapta
Prutului. A se vedea George Pavel Vuza, Însemn
Î ările unui procuror: Procuratura vă-
zută din interior
interior, București, Editura „Vremea”, 2008, p. 71-73.
64
Mihai Gribincea, Basarabia în primii ani de ocupație sovietică (1944-1950), Cluj-Na-
poca, Editura „Dacia”, 1995, p. 74.

211
acțiune a fost subminată de cea de-a doua. Cu alte cuvinte, prioritatea
a rămas îndeplinirea planului cu orice preț și în acest scop s-au co-
mis o serie de încălcări în ceea ce privește repartizarea cerealelor cu
titlu de împrumut de stat. Nu este vorba doar de distribuirea adeseori
abuzivă a împrumutului
mprumutului de stat de cereale, ceea ce constituie, ffără
îndoială, un aspect deloc neglijabil. Ci, mai important, era vorba de
faptul că de multe ori pâinea nu ajungea la destinatari întrucât ime-
diat ce parvenea în teritoriu, era redirecționată de către autoritățile
locale în contul livrărilor de cereale la stat. Prin urmare, cerealele
care trebuiau distribuite prin intermediul depozitelor din sistemul
Zagotzerno nu mai erau distribuite la cei aflați la ananghie, ci re-
calculate în contul planului de stat, ceea ce se știa la ce rezultate va
duce, adică la o înfometare în masă65. Practici similare, pe lângă cele
menționate mai sus, fuseseră înregistrate și într-un raport trimis de
ministrul de Interne al RSSM, Tutușkin, lui F. I. Butov, șeful Biroului
pentru Moldova al CC al PC(b) al Uniunii Sovietice, lui N. Coval,
prim-secretar al CC al PC(b)M. Astfel, în luna iulie 1946, s-a con-
statat că o parte din cotele achitate de țărani în contul livrărilor de
stat obligatorii proveneau, de fapt, din pâinea cumpărată de aceștia
la prețuri de piață din magazinele comerciale. Uneori aceste livrări
erau ffăcute cu mare fast, prin organizarea unor așa-zise convoaie sau
coloane roșii (красные обозы) cu steaguri roșii și armonică66.
O altă practică des întâlnită, care a agravat starea populației în
ceea ce privește asigurarea cu strictul necesar alimentar, ține de dis-
tribuirea pâinii zise comerciale, livrate așa-numitelor magazine co-
merciale, deși, precum s-a menționat deja mai sus, și acestea se aflau
în proprietatea nemijlocită a statului. Potrivit deciziei Consiliului de
Miniștri al URSS din 19 august 1946, Ministerul Comerțului sovie-
tic (condus de Anastas Ivanovici Mikoian, persoană care făcea parte
din cercul intim al lui Stalin) trebuia să acorde RSS Moldovenești
o cantitate lunară de 5 mii de tone de cereale în așa fel, încât să fie
acoperit consumul minim. Cu toate acestea, nici a cincea parte nu a
fost livrată RSSM, pentru lunile septembrie-decembrie 1946 cantita-

65
AOSPRM, F. 51, inv. 5, d. 84, f. 2-3, 48-50; Голод в Молдове, p. 260, 285, 351.
66
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 26, f. 60-61.

212
tea medie lunară fiind de doar 900 de tone în loc de 5 000 de tone67.
Acest lucru a avut un impact catastrofal mai ales asupra populației
rurale, care a fost afectată grav începând cu 1 octombrie 1946 de re-
ducerea drastică a cartelelor la pâine. Alternativa pentru unii era să
procure pâine – la un preț ridicat – din sistemul magazinelor comer-
ciale, aflate, de regulă, în centrele raionale. Însă cum acestea duceau
lipsă de pâine și se creau cozi interminabile, numai cei cu relații sau
mai norocoși și mai vânjoși reușeau să facă rost de pâine. Astfel, în
orașul Cahul, în toamna anului 1946, un martor ocular spunea că:
Unde locuiesc acum viața este grea, dependenților li s-a redus
rația de pâine, iar magazinele „comerciale” funcționează prost. De
regulă, acestea sunt pustii, iar când apare pâine de vânzare, se cre-
ează asemenea cozi, încât este imposibil să o procuri. Oamenii se
bat și se sufocă unul pe altul stând la coadă, în timp ce conducătorii
raionului nu i-au nicio măsură68.
Ajutorul acordat de stat acoperea doar consumul pentru cele mai
defavorizate segmente sociale și era departe de a fi suficient. În raionul
Cornești, de exemplu, județul Bălți, cantitatea atribuită pentru fiecare
persoană era de 2 kg de cereale pe lună și cel mult 10 kg de furaj pen-
tru animale, iar sistemul de distribuire presupunea statul la coadă ore
în șir69. Asta în timp ce o cantitate importantă de cereale ce ar fi putut
salva viața a mii de oameni se fura de către autorități, era deturnată
în contul planului livrărilor de cereale la stat sau se strica în depozi-
tele amenajate prost. Spre exemplu, furturi din contul ajutorului de
stat s-au înregistrat în toamna anului 1946 în mai multe raioane din
diferite județe. Într-un raport din 27 noiembrie 1946 privind furturile
de cereale se menționa existența a 91 de dosare în care erau implicate
162 de persoane, în listă figurând directori și paznici de la depozite de
cereale, președinți de colhoz, precum și alte persoane responsabile.
Dintre acestea, numai 30 de persoane fuseseră pedepsite, sancțiunile
aplicate fiind relativ blânde, de regulă concediere din funcție70. La Ti-

67
Борис Г. Бомешко, Засуха и голод в Молдавии 1946-1947 гг., p. 26.
68
Голод в Молдове, p. 300.
69
Голод в Молдове, p. 259.
70
Голод в Молдове, p. 292.

213
raspol, în 1945-1946 funcționari de rang înalt delapidaseră zeci de
tone de cereale, dar în cele mai multe cazuri, procuratura a clasat
dosarele deschise inițial, ceea ce probează existența unor solidarități
de grup la nivelul nomenclaturii. Același fenomen fusese înregistrat
în alte părți, de exemplu, în raionul Congaz, județul Bender71. Per
total, din 1591 de depozite de cereale din RSSM, numai 285 erau
adecvate pentru păstrarea cerealelor, restul fiind încăperi improprii,
f ră geamuri și cel mai des cu un acoperiș deteriorat sau chiar in-

existent cu desăv
ă ârșire72. Pe de altă parte, oamenii simpli care erau
ăv
puși în condiții de a fura câteva kilograme de cereale sau alte produ-
se pentru a supraviețui erau condamnați la 6-10 ani de gulag. Ceea
ce l-a determinat pe istoricul francez Nicolas Werth, unul dintre cei
mai respectați și mai informați cercetători ai fenomenului, să inclu-
dă acești „infractori” în categoria victimelor politice ale regimului
comunist sovietic73. Concluzia lui Werth este susținută de datele pe
RSSM, care arată că din 10 545 de persoane trase la răspundere pena-
lă pe 9 decembrie 1946, numai 339 sau 3,2 la sută avuseră antecedente
penale, ceea ce, după șeful MAI74 al RSSM, Tutușkin, „arată în mod
concludent că majoritatea infracțiunilor sunt săv
ă ârșite pe fondul pro-
ăv
blemelor de ordin alimentar, mai ales în localitățile rurale”75.
Pe lângă aceasta, existau probleme în ceea ce privește asigurarea
transportului împrumutului de stat de cereale la fața locului, așa cum
a raportat la Chișinău, de exemplu, A.G. Tumanov, prim-secretar al
Comitetului Raional de Partid Comrat, pe 18 octombrie 1946. Toto-
dată, acesta informa conducerea RSSM că raportase o situație critică
în ce privește aprovizionarea cu produse alimentare a populației pe
31 iulie 1946. Numărul distroficilor se ridicase la aproximativ 3 mii
de persoane, dintre care 2/3 erau copii, iar în luna septembrie cauza
principală a 60 % dintre decese era foametea76.

71
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 26, f. 73-73 verso, 199-200.
72
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 26, f. 148.
73
Nicolas Werth, La terreur et le désaroi. Staline et son système, Paris, Perrin, 2007, p.
404-433.
74
Ministerul Afacerilor Interne – în rusește Министерство Внутренних Дел/MBД.
75
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 26, f. 183-184.
76
Голод в Молдове, p. 271.

214
Un alt aspect care anticipează declanșarea foametei ca fenomen de
masă începând cu decembrie 1946 și care se va agrava în primele luni
ale anului următor ține de practici deja întâlnite pe parcursul anilor
1944 și 1945, a căror frecvență sporește simțitor din primăvara-vara
ă
ăvara-vara
anului 1946. Este vorba de reluarea rechiziționărilor forțate de cerea-
le, de înăsprirea acțiunilor represive ale regimului sovietic nu numai
față de cei considerați inamici de clasă, adică cei înstăriți, dar și față
de toți cei care nu puteau să onoreze povara fiscală exorbitantă în
condițiile secetei și epuizării rezervelor din anii precedenți. De data
aceasta, comparativ
rativ cu perioada anterioară, se constată că din aceste
brigăzi fac parte oficiali de rang înalt de nivel raional. De exemplu, la
14 decembrie 1946, procurorul RSSM, Simon Kolesnik, îi trimite un
raport lui Butov, în care îl pune la curent cu existența unor brigăzi de
rechiziționare forțată a cerealelor din raionul Lipcani, județul Bălți,
din care ffăceau parte trei împuterniciți ai Comitetului Raional de Par-
tid, Kriukov, Kolesnicenko și Gușcin, precum și președinți ai soviete-
lor sătești, precum Strașnoi din satul Beleavinți ș.a. De multe ori, acești
reprezentanți îi arestau pe țăranii care nu achitaseră cotele de cereale la
stat, în ciuda faptului că nu dispuneau de cantitatea necesară, recolta
fiind compromisă de secetă. Numai președintele Sovietului Sătesc din
Beleavinți, Strașnoi, a fost imediat arestat și condamnat penal, în timp
ce pentru tragerea la răspundere a reprezentanților de la raion era ne-
voie de aprobarea organelor superioare de partid, care de multe ori
își protejau angajații și interziceau procuraturii să le deschidă dosare
penale (o practică ce va continua și în deceniile ulterioare77). Cazuri
similare au fost întâlnite în raionul Cotiujeni, județul Soroca, ș.a. 78.
Cazurile când brigăzile „roșii” recurg la rechiziționarea forțată a
grânelor și a altor produse în RSSM se înmulțesc pe măsură ce rezervele
țăranilor se micșorează, iar organele de partid și de stat sunt disperate
să îndeplinească cu orice preț planul de livrări către stat. În fapt, era
vorba de reluarea unor practici de dinainte de 1940 din URSS, mai ales
din 1918-1921 și 1928-1933, când tot surplusul de cereale era confiscat

77
Igor Cașu, „Partidul Comunist, ca o castă mafiotă”, în Adevărul, ediția Moldova,
12 ianuarie 2012.
78
Голод в Молдове, p. 312-313, 285; AOSPRM, F. 51, inv. 24, d. 13, f. 1-208.

215
de la țărani, o politică numită în epocă prodrazviorstka. De această
practică erau scutite numai gospodăriile auxiliare ale întreprinderilor
și instituțiilor de stat, constituite legal, așa cum se menționează într-o
telegramă a MAI al URSS către MAI al RSSM din 2 noiembrie 194679.
Detaliul în sine arată că existau nu puține cazuri frecvente când unele
dintre aceste întreprinderi funcționau ilegal și numai în cazul acesta
confiscarea surplusului de produse agricole era justificată și declarată
a fi în conformitate cu cadrul legal existent.
Drept urmare, numărul distroficilor, care era, după cum am amin-
tit, un eufemism pentru a desemna populația înfometată, creștea verti-
ginos. Dacă în august80 – octombrie cifra atingea câteva mii, începând
cu luna noiembrie 1946 aceasta era de zeci de mii. În ciuda acestui fapt,
autoritățile de la Chișinău nu voiau să recunoască realitatea și să rapor-
teze la Moscova de frica faptului că vor fi întrebați mai întâi dacă au
îndeplinit planul privind livrările de cereale (după modelul Ucrainei,
invocat anterior, vezi supra). Ca urmare, în raportul din 21 decembrie
1946 trimis la Moscova de CC al PC (b) al Moldovei și Consiliul de
Miniștri al RSSM se menționa cifra de 13 mii de distrofici, în timp
ce numărul acestora era deja în noiembrie de 29,9 mii și crescuse în
decembrie la 41,6 mii, iar după alte date – chiar la peste 53 de mii de
persoane81. În ciuda acestui fapt, al înrăutățirii situației din teritoriu și
extinderii foametei în RSSM, în particular, și în URSS, per ansamblu,
Consiliului de Miniștri de la Moscova înăsprește în noiembrie 1946
presiunea asupra liderilor locali care nu îndeplineau planul la cereale,
învinuindu-i de sabotaj și complicitate cu dușmanii regimului. Dina-
mica represiunilor față de autoritățile locale se intensifică în decem-
brie 1946 ca urmare a unei scrisori a lui Andrei Jdanov, secretar al CC
al PC(b) al Uniunii Sovietice pentru agitație și propagandă, trimise
lui Stalin. Jdanov afirma că cerealele erau ascunse, iar conducătorii de
rang inferior, precum secretarii de partid la nivel raional și președinții

79
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 23, f. 122.
80
Numai în raionul Cimișlia, județul Bender, la 31 august 1946 erau deja 2271 de distro-
fici și 1300 de copii extenuați de foamete. AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 26, f. 85.
81
Голод в Молдове, p. 347; В. Зима, Голод в СССР 1946-1947 годов, p. 74. M. Gribincea,
Basarabia în primii ani, p. 83.

216
comitetelor executive raionale, nu s-au încadrat din plin în lupta con-
tra dușmanului de clasă pentru realizarea planului de cereale. Drept
urmare, șefii de la raion intensificau presiunea asupra autorităților ru-
rale în vederea îndeplinirii planului cu orice preț82.
Împrumutul de stat din 1946 a fost un alt factor care a sărăcit și
mai mult populația, iar organele represive au găsit alte motive pentru
a intensifica lupta cu dușmanul de clasă. Cei care nu se înscriau la
împrumutul de stat – de fapt era vorba de a renunța la sume de bani
pe care statul promitea că le va returna cândva – erau percepuți ca
aparținând chiaburilor și altor categorii sociale considerate ca lipsite
de loialitate față de regimul comunist. Întrucât acest împrumut de stat
a fost lansat în ajunul declanșării foametei ca fenomen de masă, măsu-
ra a grăbit de fapt venirea și adâncirea acesteia83. În total, în bugetul de
stat al RSSM pentru anul 1946 erau prevazute 58 500 de mii de ruble,
o sumă apreciabilă pentru acele vremuri, în condițiile în care salariul
mediu al unui muncitor era de 150-200 de ruble lunar, pentru munca
în colhoz țăranii primeau mai puțin de o rublă pentru o zi de muncă,
iar prețul de piață al unui kilogram de cereale era de 20 de ruble84.
Situația era dificilă în județul Bender deja în noiembrie 1946. Con-
form unui raport al comitetului județean de partid din 22 noiembrie,
una din cele mai vulnerabile categorii de populație erau copiii orfani
sau abandonați de către părinții lor. Se evidențiau în acest sens mai ales
casele de copii din Cioc-Maidan, Comrat și Grigorievca. Atmosfera era
extrem de insalubră, în condițiile în care 36 % din copiii din aceste
instituții erau bolnavi. Normele de alimentație nu erau respectate. În
Comrat, de exemplu, în luna octombrie maternitatea și casele de copii
nu primiseră 600 de litri de lapte, un produs esențial pentru mame și
copiii mici. Nu se respecta decizia CC a PC(b) al Moldovei din 10 sep-
tembrie privind extinderea spitalelor din județul Bender în așa fel, încât
numărul de paturi de spitalizare pentru copiii care sufereau de inaniție
să fie ridicat la 300, pe data de 22 noiembrie existând doar 19585. Era

82
В. Зима, Голод в СССР 1946-1947 годов, p. 25, 29.
83
В. Зима, Голод в СССР 1946-1947 годов, p. 46.
84
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 1, d. 27, f. 13, 200; inv. 3, d. 40, f. 45.
85
AOSPRM, F. 51, inv. 4, d. 9, f. 101-102.

217
o dovadă că o parte dintre copii erau afectați de acest fenomen de
masă încă din august-prima jumătate a lunii septembrie 1946. Încă o
dovadă a situației catastrofale în ce privește asigurarea cu hrană, in-
clusiv a miliției, era faptul că conducerea MAI al RSSM cere printr-o
scrisoare instituției ierarhic superioare de la Moscova s-o ajute cu
procurarea cartofilor, a legumelor. La începutul lui septembrie 1946,
ministerul sus-numit putea acoperi din rezervele republicane numai
10-12 la sută din totalul necesar86.
Ca fapt divers, în campania pentru îndeplinirea planului de ce-
reale s-a implicat nu numai aparatul de partid și de stat din teri-
toriu. Unii conducători locali au apelat chiar la biserică. Astfel, pe
29 august 1946, împuternicitul comitetului raional de partid pentru
rechiziționarea de cereale din raionul Costiujeni s-a adresat epis-
copului creștinilor de rit vechi, Iosif Morjakov, cu rugămintea ca
acesta să introducă în predica sa un apel față de țărani de a-și onora
obligațiile de livrare a cerealelor către statul sovietic87.
În vederea redresării situației în ce privește aprovizionarea cu
pâine, pe 3 noiembrie 1946 Consiliul de Miniștri al URSS a adoptat
o decizie potrivit căreia se deschideau alimentare suplimentare în 50
de orașe sovietice. Pe lângă cele 16 capitale ale republicilor unionale
existente88, printre care și orașul Chișinău, în listă figurau centrele
regionale, fiind vorba, de regulă, de orașe de o importanță militară și
strategică deosebită. Aceste alimentare, menite a îmbunătăți aprovi-
zionarea cu pâine în spațiul urban, au avut o influență insignifiantă
asupra redresării stării dificile existente. Drept exemplu, numărul
distroficilor din RSSM în decembrie 1946, raportat la noiembrie, se
majorase cu peste 10 mii de persoane. Situația populației urbane,
inițial mai bună decât a celei rurale, s-a înrăutățit treptat pe parcur-
sul anului 1946, întrucât s-a introdus o lege care interzicea acesteia
să dețină loturi agricole în apropierea orașelor pentru a se putea ali-
menta mai bine. Era o practică introdusă în timpul războiului și care
va fi restabilită, după un interval de câțiva ani, abia în 194989.

86
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 3, d. 26, f. 86.
87
AOSPRM, F. 51, inv. 4, d. 9, f. 90.
88
A 16-a era RSS Karelă, transformată în RASS Karelă în 1956.
89
В. Зима, Голод в СССР 1946-1947 годов, p. 52, 61, 74.

218
7. Cum comentau țăranii fenomenul foametei
În contextul declanșării foametei, se înregistrează declarații ale
țăranilor privind imposibilitatea de a putea livra statului cotele obli-
gatorii de cereale. Puterea le interpretează în cheie ideologică și îi ca-
lifică pe cei care le exprimă drept elemente dușmănoase, chiaburești
etc. De exemplu, deja la începutul lui septembrie 1946, secretarul
cu ideologia și propaganda al județului Bălți, M. Titov, raporta la
Chișinău că în satul Hâjdieni, raionul Glodeni, țăranul Todor, ca-
lificat ca dușman de clasă, condamnat în 1945 pentru neonorarea
cotelor obligatorii către stat, a declarat tranșant că:
(…) Nu voi da grâne statului, puterii sovietice, și vă sfătuiesc și
pe voi să faceți la fel, mai bine închisoarea, pentru că acolo se dă
pâine (…)
Iar țăranca Nadejda Voloșciuc din aceeași localitate, calificată și
ea ca aparținând clasei chiaburești, era și mai categorică, îndemnân-
du-și consătenii să procedeze aidoma:
(…) Chiar dacă o să mă condamne la spânzurare, nu o să le dau
grâne (…)90.
În Cahul, unul dintre cele mai afectate de foamete județe, în
noiembrie 1946 s-au înregistrat declarații asemănătoare, cauzate de
foametea care devenea din ce în ce mai cumplită și mai insuportabi-
lă. O persoană din satul Roșu afirma că:
În acest an foametea e groaznică. Nu avem de unde cumpăra pâi-
ne. În magazinele „comerciale” aceasta nu ajunge pentru toți, numai
cei mai norocoși se aleg cu câte o pâine. Toată lumea din sat mănân-
că fâ
f n și animale pierite și din cauza asta mulți s-au îmbolnăvit.
ă
ăvit.
În satul Manta, același județ, a fost înregistrată o altă declarație
cu caracter antisovietic, care deranja organele de partid locale, în-
trucât descria o realitate care nu era acceptată, mai mult, negată cu
vehemență:
Anul acesta foametea e cumplită, copiii sunt umflați, multe fa-
milii din sat au murit din cauza foametei, iar mulți [din cei rămași
încă în viață] nu vor supraviețui până la anul91.

90
Голод в Молдове, p. 256.
91
Голод в Молдове, p. 300.

219
Pentru alții, foametea a fost un prilej de a-și aduce aminte că în
perioada interbelică și chiar în timpul războiului, situația era mult
mai bună decât sub regimul sovietic:
Voi sub români nu ați îndurat foamete și nu ați oftat. Dar sub
puterea sovietică veți muri de foame92.
Ulterior, supraviețuitorii intervievați după 1990 au putut oferi
mai multe detalii despre rechiziționările forțate din toamna anului
1946 în care aceștia accentuează rolul jucat de autoritățile raionale,
dar și de cele sătești. Spre exemplu, Alexei Guzun din satul Chițcani,
raionul Telenești, își amintea după decenii:
Pentru țărani pământul e sfânt, pentru pământ țăranul a luptat și
o să lupte toată viața... În ’46 eu aveam 14 ani. Și s-a declanșat trage-
dia cea mare a poporului moldovenesc, firește și a familiei noastre.
Noi am fost cinci la părinți, însă doi mai făceau serviciul militar.
Acasă rămăseseră mama, tata, sora și doi frați – eu și Pavel. Pricina
care a prăpădit atâta lume a fost că ne-au curățit toate rezervele.
N-aș da vina pe nimeni, dar nici adevărul nu-l pot tăinui: soldații
ne-au măturat ultimele rămășițe de orz din pod. În casa noastră
bătrânească s-au încartiruit 12 soldați într-o cameră și încă 12 – în
cealaltă. Apoi iată, ostașii ceia – și nu numai „ai noștri”, da’ și toți
ceilalți care erau pe la case – hrăneau caii, da’ nu se uitau la oamenii
din sat. Poate că dacă ne lăsau, cele câteva puduri de orz din pod,
mai ieșeam cumva din nevoi, da’ așa ni le-au luat și, când a mai dat
și năpasta asta de secetă, lumea a rămas fără nimic93.
Un alt supraviețuitor, Victor Volcinschi, născut la Bădragii Vechi,
raionul Edineț, confirmă „măturarea podurilor” și redă drama celor
care au ajuns să fie implicați în cazuri de antropofagie:
„La noi, la Bădragii Vechi, raionul Edineț, au fost cazuri grave de
tot. S-au mâncat frate pe frate și, peste câțiva ani, cei rămași în viață
și-au ieșit din minți... Prin martie-aprilie [1946] s-a început criza.
Tata a încercat să ascundă prin grajd la vacă, prin alte părți, dar cei
cu scuturatul au cotrobăit pretutindeni, cu furca și cu o vergea de
fier ne-au găurit toate acareturile de-a mărunțelul ... Cel mai tângă
îți era că ne-au „vândut” oamenii de sat, cu care-ai cununat și-ai

92
Голод в Молдове, p. 623.
93
Larisa Turea, Valeriu Turea, Cartea foametei, Chișinău, Universitas, 1991, p. 32.

220
botezat, cei cu care-ai holteit și ai păscut bobocii și vitele – de cei din
raion nici nu mai ziceai nimica... În ’46 s-au suit fără sinchiseală în
pod și au măturat tot puținul agonisit cu greu – da, e adevărat, nu se
făcuse recolta vara și toamna, dar, totuși, ne trăgeam zilele cu ce ne-
ar fi lăsat, măcar niște cioturi de păpușoi pentru un cir de mămăligă
cu un pumn de făină la un ceaun de apă. Da’ așa – au pustiit totul,
și nu străinii, da’ chiar de-ai noștri, cei de sat, ieșindu-și din piele ca
să fie la nivelul cerințelor înaintate de raion!”94

8. Apogeul foametei, decembrie 1946 – iulie 1947


La 21 decembrie 1946, printr-o scrisoare adresată lui Stalin și
semnată de președintele Biroului CC al PC(b) al Uniunii Sovietice
în RSSM, F. M. Butov, prim-secretarul CC al PC (b) al Moldovei, Ni-
colae Coval, și președintele Consiliului de Miniștri al RSSM, Ghe-
rasim Rudi, Chișinăul oficial aducea la cunoștința Moscovei situația
gravă în ceea ce privește alimentarea populației și cerea acordarea
unui ajutor suplimentar „în legătură cu recolta proastă din anul 1946”.
Se preciza, de asemenea, că din cauza secetei a fost compromisă re-
colta pe 320 de mii de hectare semănate cu cereale și boboase, iar re-
colta pe celelalte terenuri mai puțin afectate a constituit în medie 2,2
chintale/ha în gospodăriile țărănești individuale, și 3,8 chintale/ha în
colhozuri. Conducerea de la Chișinău făcea o mărturisire importan-
tă privind perceperea de către putere a situației respective, din care
străbate o anumită înțelegere non-ideologizată a problemei: „în anul
precedent gospodăriile țărănești aveau ceva rezerve de cereale din
anii trecuți, dar în decursul a doi ani de secetă acestea au fost com-
plet epuizate și în acest an chiar în perioada recoltării s-au înregistrat
probleme mari cu aprovizionarea în mai multe familii țărănești”. Din
acest motiv, populația se alimenta, în disperare de cauză, cu ghindă,
ciocălăi, rădăcini de plante, stuf, cadavre de animale pierite etc. Din
această cauză se înregistraseră 13 mii de distrofici, o cifră redusă, ce
nu reflecta realitatea, pentru a nu șoca conducerea de la Moscova și

94
Larisa Turea, Valeriu Turea, Cartea foametei, p. 38.

221
a atrage represiuni față de conducerea RSSM95. Existau date că, de
fapt, deja la 1 decembrie numărul acestora depășea 53 de mii96. Drept
urmare, conducerea din RSSM îi cerea Moscovei un ajutor alimentar
imediat pentru 175 de mii de gospodării, ceea ce cuprindea 692 de
mii de oameni. CC-ul de la Chișinău știa că cifra celor nevoiași era
mai mare, dar din aceeași prudență cu care s-au falsificat datele cu
privire la numărul distroficilor, acesta a menționat că din februarie
1947 numărul celor care vor trebui ajutați va fi suplimentat cu încă
481 de mii de persoane, iar din martie – cu încă 267 de mii din spațiul
rural. De aceea, Consiliul de Miniștri al RSSM îi cerea Guvernului de
la Moscova 53 235 de mii de tone de cereale (3250 de mii de puduri)
și onorarea promisiunii făcute prin decizia din 19 august 1946 de a
livra republicii 5 mii de tone de pâine comercială lunar (fuseseră li-
vrate doar 900 de tone, vezi supra). Ultima decizie fusese amendată
printr-o altă decizie a Consiliului de Miniștri al URSS din octombrie
1946, valabilă pentru toate republicile, de a reduce cantitatea de pâine
comercializată97. Autoritățile comuniste de la Chișinău mai cereau 20
de mii de tone de cartofi, 50 de mii de tone de furaj pentru a evita scă-
derea în continuare a numărului de animale, dar și 56 340 de tone de
semințe de cereale și boboase, 2086 de tone de material semincer de
floarea-soarelui, 43 800 de tone de cartofi pentru semănat, precum
și 312 tone de semințe de plante furajere multianuale98. Acest lucru
probează faptul că în toamna anului 1946 țăranii din RSS Moldove-
nească au fost jefuiți nu numai de ultimele rezerve alimentare, dar și
de tot materialul semincer, la ordinul expres, de altfel, al organelor
din teritoriu și cu acordul celor de la Chișinău.
La sfârșitul lui decembrie 1946, conducerea de la Moscova a ac-
ceptat să acorde un ajutor RSSM, convingându-se că situația este într-
adevăr complicată și foametea ca fenomen de masă și decesurile din
cauza acesteia erau alarmante. Ajutoarele, tot cu statut de împrumut

95
Голод в Молдове, p. 347.
96
Mihai Gribincea, Basarabia în primii ani, p. 83.
97
Политбюро ЦК ВКП (б) и Совет Министров СССР (1945-1953), сост. Олег
Хлевнюк и др., Москва, РОССПЭН, 2002, p. 221-223.
98
Голод в Молдове, p. 348.

222
de stat în mare parte, urmau să fie distribuite urgent populației în-
fometate. Procedura însă s-a extins pe mai mult timp, unele localități
neprimind pâinea sau cerealele nici spre sfârșitul lunii ianuarie-înce-
putul lui februarie 1947. Punea probleme și vremea deosebit de rece,
cu zăpadă abundentă, ce căzuse în acea iarnă, care făcea drumurile
impracticabile, în condițiile în care nu existau nici mijloace de trans-
port suficiente pentru livrarea ajutoarelor în teritoriu. Doar în cazuri
excepționale s-au folosit avioanele99. Referitor la mijloacele de trans-
port, de multe ori problema nu consta în lipsa acestora, ci în ceea ce
chiar organele de partid și sovietice din epocă numeau sabotaj. Mai
exact, de multe ori șefii din localitățile urbane, inclusiv din capitala
Chișinău, preferau să strice mașinile sau să le declare ca atare decât să
se deplaseze în sate pentru a livra pâine populației100.
S-au deschis cantine, acestea însă erau puține dat fiind numărul
redus de spații amenajate în acest sens. Autorităților de la Chișinău
le convenea că erau puține, motivând oficial că astfel puteau controla
mai eficient repartizarea hranei și evitarea furturilor. Această optică a
creat însă alte probleme, oamenii fiind nevoiți nu de puține ori să par-
curgă o distanță de 7-10 km pentru a face coadă la cantina la care erau
înscriși. În aceste condiții, energia consumată pe drum era mai mare
decât cea recuperată prin cantine și mulți nici nu aveau putere să se
deplaseze atât de departe. Alteori, în aceeași localitate, hrana caldă era
distribuită într-un local, iar pâinea – care, de obicei, se achita cu bani
de către beneficiari – distribuită în alt spațiu, la sute de metri distanță.
De aceea mulți mâncau pâinea și sorbitura aparte, ceea ce nu avea
efectul scontat, mai ales pentru distrofici, care necesitau o alimentație
specială spre a-și veni în fire101.
Informația privind amploarea foametei din RSSM ajungea la
Moscova din diverse surse, nu neapărat de la autoritățile de partid
de la Chișinău, care erau obligate să informeze Centrul în acest sens.
Astfel, una dintre primele scrisori expediate CC al PC(b) al Uniunii
Sovietice cu privire la situația disperată din teritoriu este semnată de

99
Голод в Молдове, p. 498, 503.
100
Голод в Молдове, p. 581, 582, 587, 605.
101
Голод в Молдове, p. 548-558, passim.

223
șeful Direcției Raionale pentru Ocrotirea Sănătății din Taraclia, un
anume Mailer. Precum reiese din text, scrisoarea a ajuns la Moscova
în primele zile ale lui februarie 1947, iar pe 10 februarie era întocmit
deja și un raport de verificare a faptelor reflectate. Autorii verificări-
lor, un anume Kulakov, instructor al CC al PC (b) al Moldovei, și un
anume Osna, lector la Institutul de Medicină din Chișinău, într-o
scrisoare către Simion Afteniuk, secretar responsabil de cadre al CC
al PC (b) al Moldovei, unul dintre cei mai influenți membri ai Birou-
lui CC, confirmă amploarea foametei în raionul Taraclia. Problemele
cu alimentarea populației apăruseră încă la începutul lui octombrie
1946. Pe 1 februarie 1947, aproape 40 la sută din totalul populației
erau distrofici, adică 9 687 din 24 220 de persoane. Între 1 octombrie
1946 și 1 februarie 1947 se născuseră 280 de copii, în timp ce muri-
seră 1661 de persoane, apogeul revenind lunii ianuarie 1947 cu 983
de decese. Majoritatea populației se alimenta din împrumutul de stat
de cereale, ceea ce constituia 140 g de cereale pe zi, nefiind nici pe
departe suficient. De aceea, în disperare de cauză, cantitatea infimă
de cereale era amestecată cu ciocălăi fărâmițați, făină din tulpini de
floarea-soarelui, tescovină, deșeuri rămase de la prelucrarea rapiței
etc. Unele familii se alimentau cu pisici, câini, piele de animale sau
chiar cu sandale vechi din piele, care erau fierte102.
Drept urmare a unor scrisori asemănătoare, Consiliul de Miniș-
tri al URSS, la sfârșitul lui februarie-începutul lui martie 1947, i-a
delegat în RSSM pe vicepreședintele Guvernului sovietic, Niko-
lai Kosîghin, și pe Kuznețov, viceministru al Sănătății din URSS.
Problemele cu care se confrunta RSSM la acel moment, cauzele
acestora și soluțiile preconizate au fost discutate de Kosîghin, pe
24 februarie 1947, cu membrii Biroului CC al PC (b) al Moldovei,
precum și cu alți demnitari invitați la ședință. După ce i-a ascul-
tat pe fiecare în parte cu privire la problemele cu care se confruntă,
demnitarul moscovit a mustrat conducerea de la Chișinău că nu a
luat la timp măsurile necesare pentru evitarea foametei ca fenomen
de masă. În special a fost admonestată conducerea de partid locală,

102
AOSPRM, F. 51, inv. 5, d. 61, f. 6-10.

224
în frunte cu Nicolae Coval, care nu ar fi raportat imediat la Cen-
tru despre problemele existente în RSSM în ce privește amploarea
distrofiei, procuratura fiind instituția care făcuse acest lucru în lo-
cul CC al PC(b) al Moldovei. O parte din responsabilitate îi reve-
nea conducerii de partidul de la Chișinău, care a și recunoscut acest
lucru, dar în același timp a încercat să se apere de învinuiri făcând
trimitere la solicitările de ajutor de la Moscova, acceptate formal,
dar neonorate. De exemplu, în perioada septembrie-decembrie 1946
RSSM trebuia să primească 5 mii de tone de cereale lunar pentru
așa-numita pâine comercială, ceea ce era insuficient, dar ar fi putut
să amelioreze cât de cât situația. Republica a primit însă doar 900 de
tone lunar, întrucât Ministerul Comerțului al URSS a redus drastic,
în septembrie 1946, cantitatea de pâine distribuită prin magazine-
le alimentare la nivelul întregii Uniunii Sovietice103. În același timp,
conducerea de la Chișinău a solicitat printr-o scrisoare trimisă lui
Gheorghi Malenkov, secretar al CC al PC(b) al Uniunii Sovieetice,
ca RSSM să fie scutită de impozitul pe morărit ce se achita în cereale,
cantitatea respectivă urmând a fi folosită pentru consumul local, dar
răspunsul a fost negativ104.
Kosîghin s-a mai aflat în RSSM câteva zile, trimițând numeroase
telegrame atât la Moscova, cât și unor administrații regionale în ve-
derea organizării unui ajutor urgent cu produse alimentare pentru
RSSM. Ajutorul a fost important, raportat la lipsurile locale, dar ad-
ministrarea sau repartizarea acestuia a întârziat, așa încât în lunile
următoare după vizita lui Kosîghin, numărul distroficilor a crescut
dramatic, și nu a scăzut, așa cum se aștepta. De exemplu, la 1 martie
1947 numărul total al distroficilor era de 235 899 de persoane, iar
peste două săptămâni, la 15 martie, de 240 537105.
În următoarele luni, aprilie-mai 1947, numărul distroficilor sca-
de până la 123 763, înregistrați la 15 mai. În iunie-iulie însă numărul
acestora se majorează iarăși, întrucât „planul lui Kosîghin” din fe-
bruarie 1947 era prevăzut până în mai. Ieșirea din foamete se pro-

103
ANRM, F. R-3060, inv. 1, d. 10, f. 352-354.
104
Голод в Молдове, p. 498-512.
105
Голод в Молдове, p. 520-521, 646.

225
duce în august-septembrie 1947, odată cu noua recoltă, și nu grație
concursului autorităților, care nu a fost neglijabil, însă insuficient și
ineficient106. În unele localități, din cauza rației mici, unii părinți erau
constrânși să ia decizii dureroase cu privire la copiii lor. Știind că nor-
ma distribuită zilnic nu va fi suficientă pentru supraviețuire, părinții
îi lipseau pe unii copii de hrană pentru a-i putea salva pe alții107.
Foametea, în ciuda a ceea ce este, de obicei, acreditat, nu s-a în-
cheiat în 1947. Distrofia, un eufemism folosit pentru foamete, pre-
cum și alte boli grave provocate de inaniție se înregistrează în cel
puțin 14 raioane, mai ales din sud, până în vara-toamna anului
1948. Mai exact, au fost semnalate sute de cazuri în raioanele Con-
gaz, Comrat, Cahul, Căușeni, Slobozia, Taraclia, Baimaclia, Căinari,
Olănești, Volontirovca, Ceadâr-Lunga ș.a.108.

9. Represiuni și execuții ale celor care trec


hotarul în România pe timpul foametei
Acțiuni de represiune, cu executarea unor persoane, prin încăl-
carea legislației sovietice de atunci, au avut loc în perioada foametei
prin implicarea trupelor de grăniceri. De exemplu, la sfârșitul anu-
lui 1946 – începutul lui 1947, în una dintre cele mai afectate regiu-
ni, județul Cahul, oamenii trec Prutul și se refugiază în România,
ca să scape de foamete. Unii dintre ei reușesc, alții sunt prinși. În-
trucât cazurile celor care reușesc să treacă hotarul cu România se
înmulțesc mai ales începând cu luna ianuarie 1947, comandantul
Detașamentului 22 de Grăniceri, colonelul Vladimir Așahmanov,
dă ordine prin telefon și în ședințe subalternilor săi să fie necruțători
față de cei care vor încerca să treacă frontiera în mod ilegal. În
privința celor care sunt prinși se ordonă ca aceștia să fie executați pe
loc, iar față de cei care reușesc totuși să treacă Prutul – să fie urmăriți
pe teritoriul României, și în caz că nu pot fi prinși, să fie executați
acolo, în așa fel încât nimeni să nu rămână nepedepsit.

106
Голод в Молдове, p. 13, 690-699.
107
Голод в Молдове, p. 539.
108
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 1, d. 86, f. 79-87.

226
Subalternii care nu se supuneau ordinului lui Așahmanov erau
sancționați imediat, așa cum a fost cazul locotenentului Konovalov,
care nu a acceptat să vâneze contravenienții pe teritoriul Români-
ei, fapt pentru care a fost destituit din funcție și transferat în altă
unitate. Astfel a fost dat un semnal ferm pentru șefii pichetelor de
grăniceri că cei care nu se vor supune ordinelor lui Așahmanov vor
fi penalizați, iar cei care le vor executa întocmai și vor contribui la
„vărsarea de sânge” (expresie din document) vor fi evidențiați. Drept
urmare, ceilalți subalterni au decis să nu se pună în poară cu șeful.
Astfel, pe 19 ianuarie 1947, locotenentul Voronin, șeful Pichetu-
lui Nr. 27, a organizat urmărirea a doi basarabeni pe teritoriul din
dreapta Prutului, pe unul dintre care l-a împușcat, iar pe al doilea l-a
readus pe teritoriul sovietic.
Așahmanov a organizat și o serie de provocări. Pentru a produce
teroare în rândul populației, acesta a decis să trimită agenți speci-
ali în localitățile de frontieră care să-i îndemne pe cetățeni să plece
în România, întrucât numai așa vor putea scăpa de foamete. Astfel,
în ziua de 20 ianuarie 1947, în urma unei înscenări de acest fel, la
instigarea unui agent pe nume de cod „Svoi” („Omul nostru”), au
fost omorâte două persoane din Vulcănești, Onufrie și Tucan. În
ziua următoare, 21 ianuarie 1947, grănicerii de la Pichetul Nr. 26
al Detașamentului de Grăniceri 22 au semnalat trecerea hotarului
de către doi necunoscuți. Ca urmare, locotenentul Plotnikov și ca-
poralul Kataev au trecut frontiera în România pe urmele acestora.
Aceștia au confiscat un cal dintr-o gospodărie din dreapta Prutului
și au reușit să-i prindă pe contravenienți la o distanță de 5 km de
hotar. Aceștia s-au dovedit a fi locuitori ai satului Brânza, raionul
Vulcănești, județul Cahul, Ion Vulpe, anul nașterii 1934, și Vasi-
le Vulpe, anul nașterii 1931. Cei doi reținuți au fost aduși în stânga
Prutului, pe teritoriul sovietic, după care Plotnikov i-a forțat, sub
amenințarea cu arma, să se întoarcă cu fața spre România și să coboa-
re de pe mal pe apa înghețată a râului. A urmat ordinul ca cei doi frați
Vulpe, unul de 16 și altul de 13 ani, să fie împușcați, acțiune adusă la
îndeplinire de către sergentul Nujnîh. Ca să se asigure, Plotnikov i-a
ordonat unui alt subaltern, caporalul Kataev, să se apropie de cei doi
pentru a le trage câte un glonț de carabină în cap.

227
Acest caz de trimitere a unor agenți provocatori nu a fost unicul
pe segmentul hotarului de sud al RSSM. O anchetă deschisă de Tri-
bunalul Militar al MAI de la Chișinău a stabilit că un incident ase-
mănător, fără însă a avea consecințe fatale, a avut loc în satul Gura
Largă, tot din județul Cahul. De data aceasta, agentul „Mamont” a
reușit să convingă două familii, Costeleanu și Dondâș, să treacă ho-
tarul în România. În momentul în care se pregăteau să treacă Pru-
tul, sătenii respectivi au fost prinși de grăniceri, care îi așteptau din
timp la locul indicat de către „Mamont”. Fiind anchetați ulterior, cei
cu pricina au mărturisit că nu aveau de gând să treacă hotarul, dar
„Mamont” i-a convins că numai astfel copiii lor vor putea supraviețui
foametei.
Astfel au fost omorâte un număr neidentificat de persoane, unele
dintre care nici nu doreau să plece, dar diferiți agenți provocatori le
convingeau și apoi le omorau în „flagrant delict”. În urma cauzei por-
nite de Tribunalul Militar, colonelul Așahmanov a fost destituit din
funcție, iar unii dintre cei implicați nemijlocit în asasinate, locotenen-
tul Plotnikov, sergentul Nujnîh și caporalul Kataev, au fost arestați și
condamnați de Tribunalul Militar al MAI al RSS Moldovenești109.
Ulterior, Așahmanov va fi decorat, la 14 aprilie 1977, de Sovietul Su-
prem al URSS cu ordinul „Veteran al Forțelor Armate ale URSS” pen-
tru „serviciu impecabil”. Era un erou pentru sovietici.

10. Privilegiile nomenclaturii în timpul


foametei din 1946-1947
În altă ordine de idei, foametea nu poate fi înțeleasă ca fenomen
social dacă nu amintim de natura regimului sovietic. Dincolo de re-
presiuni și ideologie, regimul sovietic se baza și pe o ierarhie foarte
clară, în care partidul și autoritățile de stat în general se bucurau de
anumite privilegii, inclusiv sau mai ales în anii foametei și ai depor-
tărilor în masă. În 1946-1947 teza respectivă este probată foarte clar
de documente. Astfel, în acești ani, ca și înainte și după, dar ne inte-

109
AOSPRM, F. 51, d. 5, d. 84, f. 85-91. Nu știm încă despre ce fel de condamnare era
vorba.

228
resează în primul rând în timpul foametei, regimul s-a sprijinit pe o
elită loială privilegiată, care, de frica pierderii înlesnirilor de care se
bucura, a acționat cu cruzime împotriva „sabotorilor”, „chiaburilor”
și a tuturor celor care se opuneau într-un fel sau altul îndeplinirilor
planului la produsele agroalimentare. Astfel, elita de stat și de partid,
care alcătuia cca 5 % din populația sovietică, a fost aprovizionată în
regim special. În primul rând erau membrii aparatului CC al PC (b)
al Uniunii Sovietice, ai birourilor republicane și regionale care erau
asigurați cu produse alimentare și industriale de calitate superioară,
fără plată și cu livrare la domiciliu. Pentru ceilalți existau trei cate-
gorii de rații alimentare, cea mai numeroasă fiind nomenclatura de
rang raional. Rămânea în vigoare renumitul „pachet al lui Mikoian”
pentru nomenclatură, instituit în 1933, în care intrau 20 de produ-
se. În 1947, acesta a fost redus pentru nomenclatura de vârf la 19
și includea cele mai importante produse. Pentru elita raională aces-
ta conținea „doar” 16 produse alimentare și industriale, între care
țigări, săpun, precum și 3 sticle de votcă sau de vin pe lună. Pâinea
era distribuită câte 1 kg de persoană, la care se adăugau macaroane și
1 kg de biscuiți în fiecare zi. Pe lângă aceasta, se distribuia o mâncare
caldă la amiază și, pentru cei care lucrau până seara târziu, o a doua
mâncare caldă și 100 g de pâine. Erau repartizate și diverse cartele
pentru magazine speciale110. La Chișinău, baza de aprovizionare a
nomenclaturii se afla la intersecția străzilor 28 Iunie și Lenin (astăzi
Vlaicu Pârcălab și, respectiv, Ștefan cel Mare)111.
În RSSM, adeseori membrii nomenclaturii își înregistrau supli-
mentar copiii pe listele copiilor de la orfelinate și primeau rația din
contul copiilor fără părinți sau abandonați de aceștia. Așa făcea, de
exemplu, Filipov, care îndeplinea funcția de procuror al raionului
Bujor din județul Chișinău în toiul foametei, în februarie 1947. Fiind
atenționat de către viceprocurorul RSSM Goncearov, acesta a repli-
cat că nu e nici pe departe unicul care procedează astfel112. Și elita
militară, științifică, artistică și profesorală dispunea de anumite pri-

110
В. Зима, Голод в СССР 1946-1947 годов, p. 55-56.
111
ANRM, F. R-3060, inv. 1, d. 10, f. 182-183.
112
AOSPRM, F. 51, d. 5, d. 84, f. 55.

229
vilegii. De exemplu, reprezentanții acesteia puteau procura produse
alimentare și industriale în magazine alimentare cu o reducere de
până la 25 %. De aceea, elita conducătoare a trăit altfel în timpul
foametei, nesimțind lipsurile cu care se confrunta populația de rând.
Toate persoanele cu funcții de răspundere, de la șeful organizației
primare de partid și președintele sovietului sătesc până la șefii din
organele superioare de partid și sovietice, erau asigurate cu o rație
alimentară specială113.
Din anumite motive, anumiți angajați de rang inferior ai Guver-
nului RSSM și ai CC al PC (b) al Moldovei nu se bucurau de privile-
gii (februarie 1947), unii dintre ei fiind înregistrați ca distrofici, iar
alții chiar murind de foame114. În alte cazuri, unele instituții încercau
să-și protejeze personalul prin stabilirea unei rații alimentare care să
mențină loialitatea lor în timpul foametei. Așa a procedat, de exemplu,
MAI al URSS. Astfel, într-o telegramă din 31 octombrie 1946, trimisă
de la Moscova de către viceministrul sovietic Cernîșev pe adresa MAI
din RSSM, se stipulează că anularea rațiilor alimentare pentru cei care
nu au grad militar de ofițer nu se extinde asupra trupelor de interne,
precum și a lagărelor de prizonieri de război, care erau aprovizionate
pe baza unui ordin anterior, nr. 40 din 1946, al MAI al URSS115.
Uneori conducerea RSSM găsea rezerve alimentare cu ocazii spe-
ciale. În ziua organizării alegerilor în Sovietul Suprem al RSSM din
16 februarie 1947, de exemplu, conducerea de partid de la Chișinău a
decis ca la fiecare secție de votare să fie deschis un bufet, care să ofere
cetățenilor hrană, dar contra cost. Numai în capitală au fost astfel
deschise cel puțin 8 bufete speciale116. Rații speciale alimentare pri-
meau și muncitorii de la întreprinderile strategice sau de la șantierele
de construcții cu destinație specială, țăranii din gospodăriile agrico-
le de stat, dar și familiile militarilor117.

113
В. Зима, Голод в СССР 1946-1947 годов, p. 56-57. Cu referire la RSSM, a se vedea
ANRM, F. R-3060, inv. 1, d. 10, f. 124, 124 verso, 126; ANRM, F. R-3060, inv. 1, d. 12,
f. 109-112.
114
Голод в Молдове, p. 424.
115
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 1, d. 23, f. 117.
116
ANRM, F. R-3087, inv. 1, d. 7, f. 22.
117
ANRM, F. R-3060, inv. 1, d. 12, f. 39, 99, 99 verso, 92.

230
11. Unele concluzii privind foametea
din RSSM din anii 1946-1947
Foametea din anii 1946-1947 din URSS are anumite asemănări,
dar și deosebiri față de cele anterioare, mai ales cea din 1932-1933,
care a avut loc în contextul colectivizării de masă și a fost declanșată
pentru a servi ca instrument de teroare al regimului sovietic asu-
pra țăranilor care nu voiau să intre în colhoz. Foametea sovietică
din 1946-1947 a cuprins și teritoriul RSS Moldovenești, acesta fiind
singurul teritoriu dintre cele nou-anexate de către Moscova în 1939-
1940, conform Pactului Ribbentrop-Molotov, și reanexate în 1944,
care a cunoscut acest fenomen. Prin urmare, dacă și celelalte teri-
torii în cauză – Ucraina de Vest, Bielorusia de Vest, Țările Baltice –
ar fi trecut prin foamete, am fi tentați să formulăm o ipoteză potri-
vit căreia înfometarea populației ca fenomen de masă era o com-
ponentă indispensabilă a procesului de sovietizare. Dar faptele sunt
mai complicate. Pentru ca foametea să devină o parte componentă
a sovietizării, era nevoie și de „concursul” factorilor meteorologici,
cum a fost în RSSM în 1946-1947. Puterea a putut astfel să dea vina
pe factorii obiectivi, în timp ce, de fapt, unii factori subiectivi, de
ordin politic, au determinat amploarea catastrofei și numărul mare
de victime din cauza lipsei de hrană. Cu alte cuvinte, foametea din
1946-1947 din URSS și RSSM a fost una determinată mai degrabă de
factori politici și ideologici decât de secetă și urmările dezastruoase
ale războiului; acest lucru nu înseamnă însă că factorii obiectivi nu
au concurat la apariția și extinderea foametei, ci doar că seceta nu a
fost nici pe departe variabila determinantă pentru un deznodământ
atât de tragic, calculat în sute de mii de vieți omenești.
Specificul foametei din RSSM raportat la alte epicentre ale foa-
metei din URSS, cu precădere din Rusia și Ucraina, ține de faptul
că autoritățile au apelat pe scară largă la practicile din timpul foa-
metei din 1932-1933. Mai exact, teritoriul basarabean al RSSM era
unicul teritoriu sovietic cuprins de foamete ca fenomen de masă
în 1946-1947 în care domina gospodăria țărănească individuală și
puterea a fost tentată să abordeze masa principală a populației ca
pe una dușmănoasă din punct de vedere ideologic, din perspectivă

231
de clasă, dar și din considerentul că era alcătuită majoritar dintr-o
populație identică sub aspect etnic cu cea a României – care a par-
ticipat la război împotriva URSS. Acest lucru explică, probabil, rata
înaltă a mortalității în RSSM în raport cu alte regiuni sau republici
sovietice: or, 5 % din totalul populației RSS Moldovenești au murit
din cauza foametei, în timp ce în Ucraina și Rusia, respectiv, 1 % și
0,6 %118. Mai exact, autoritățile raionale, județene și republicane au
inițiat, încurajat sau tolerat – de la caz la caz – crearea unor brigăzi de
rechiziționare forțată a cerealelor și a altor produse agroalimentare și
nu numai, în ideea îndeplinirii cu orice preț a planului de livrări către
stat, ceea ce a și constituit una dintre cele mai importante cauze ale
foametei; de fapt, s-a recurs la sistemul de predare obligatorie a sur-
plusului de produse agricole din anii comunismului de război (1918-
1921) și 1932-1933, când era confiscată întreaga cantitate de cereale
(în termenii epocii, se vorbea de „surplusuri”).
Primele semnale ale foametei apar în vara-toamna anului 1945 și
se accentuează în primăvara-vara anului următor, 1946. Semnalele
acestui fenomen erau cozile interminabile la magazinele alimentare,
atacurile mulțimii înfometate asupra depozitelor de grâne și primele
cazuri de antropofagie (vara lui 1946).
Deși guvernul central de la Moscova a înțeles în cele din urmă că
RSSM face parte din regiunile cele mai afectate de secetă, acest lucru
s-a întâmplat abia în august 1946, când cantitatea recoltei strânse nu
mai lăsa niciun dubiu asupra situației create. Ca urmare, la 19 august
1946 guvernul URSS acceptă a doua reducere a planului de cereale
pentru RSSM de la 165 de mii de tone la 72 de mii de tone, ceea ce părea
o cedare importantă, dar care nu era, în condițiile în care se știa foarte
bine că aceasta constituia totalul recoltei pe anul în curs, inclusiv ceea
ce urma a fi strâns în toamnă, iar necesitățile locale privind strictul ne-
cesar, ca populația să nu moară de foame, erau de câteva ori mai mari.
Deși s-a acordat un ajutor care se numea împrumut de stat, ce tre-
buia returnat din recolta anului viitor, fără dobândă, de 24 de mii de
tone pentru lunile septembrie-decembrie 1946, cantitatea respectivă

118
Michael Ellman, „The 1947 Soviet famine and the entitlement approach to famines”,
în Cambridge Journal of Economics, September 2000, vol. 24, p. 613.

232
era insuficientă pentru a înlătura foametea. Mai mult, această can-
titate nu a ajuns la destinație din mai multe motive, fiind vorba și de
furtul unor cantități importante de către administrațiile locale, dar
și de confiscarea acesteia în contul livrărilor la stat, ceea ce a agravat
și mai mult situația. Ajutorul real a început să vină de la Centru abia
din martie 1947, după vizita lui Kosîghin la Chișinău, cu toate aces-
tea, numărul distroficilor crește în următoarele luni, și nu scade, cum
se aștepta, ceea ce ne arată că autoritățile scăpaseră situația de sub
control și nu au putut să gestioneze o criză pe care ele însele au provo-
cat-o. Foametea se agravează din nou la începutul verii anului 1947,
când se epuizaseră ajutoarele acordate în februarie-martie. Până a fost
organizat un alt ajutor, au murit alte mii de persoane. Foametea în-
cetează a fi un fenomen de masă începând cu august-septembrie 1947,
odată cu noua recoltă, și nu grație concursului autorităților unionale
și republicane. Cu toate că foametea nu mai era un fenomen de masă
în toamna anului 1947, în unele raioane din sud se înregistrau câteva
sute de distrofici în vara-toamna anului 1948.
Foametea a fost un fenomen cumplit, care a luat viețile a cel
puțin 123 de mii de persoane din RSSM – cel mai probabil a peste
150 de mii – și a marcat pentru totdeauna destinele celor care au
supraviețuit. În ciuda acestui fapt, în 1948-1949, când puterea lan-
sează ultima ofensivă împotriva țăranilor individuali, pentru a-i de-
termina să intre în colhozuri, aceștia păreau să fi uitat că regimul
sovietic nu va cruța viețile omenești pentru a-și atinge scopul. Pe
de altă parte, propaganda și-a făcut efectul, în sensul că mulți au
considerat ani și decenii la rând că principala cauză a foametei au
fost seceta și condițiile dezastruoase provocate de război, și nu facto-
rul politic, așa cum arată în mod concludent documentele de arhivă.
Privilegiile acordate nomenclaturii, precum și măsurile de represiu-
ne care planau asupra acestei categorii dacă nu se supunea explică,
cel puțin parțial, cruzimea cu care aceasta a înțeles să promoveze
politica dictată de autoritățile unionale.
După foametea din 1946-1947, deportările din iulie 1949 au con-
stituit o altă campanie represivă de masă prin care s-a impus defini-
tiv sovietizarea teritoriului basarabean al RSS Moldovenești.

233