UNIVERSITATEA BABEȘ – BOLYAI

FACULTATEA DE STUDII EUROPENE

CLUJ – NAPOCA

ANALIZA FINANCIAR CONTABILĂ PE BAZĂ DE

BILANȚ

ÎNDRUMĂTOR
Asistent universitar doctor : POP Ana – Monica

MASTERAND
ȘOT Andreea – Roxana

= 2012 =
CUPRINS

Lista tabelelor și casetolor……………………………………………………iii

Lista abrevierilor……………………………………………………………….iii

Introducere………………………………………………………......................v

Metodologia lucrării…………………………………………………...............vi

Capitolul I : Bilanţul contabil – instrument de analiză si diagnostic al situaţiei

financiare.
1.1. Bilanţul contabil – rol şi importanţă………………………………………...…1
1.2. Bilanţul contabil – conţinut si structură…………………..…………..……….3
1.2.1. Bilanţul contabil – conţinut si structură conform Standardului
Internaţional de Contabilitate (IAS 1 )………………………………………...3
1.2.2. Bilanţul contabil – conţinut şi structură conform OMFP
nr.3055/2009 actualizat pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme
cu directivele europene si OMEF nr.3512/2008 actualizat…………………....8

Capitolul II : Analiza financiar contabilă pe baza bilanțului

2.1. Rolul analizei economico - financiare........................................................12
2.2. Funcţiile analizei financiar - contabile.........................................................14
2.3. Metode folosite în analiza economico - financiară......................................15
2.4. Prezentarea şi analiza echilibrelor financiare ale bilanţului...........................16
2.5. Prezentarea şi analiza lichidităţii si solvabilităţii...........................................25
2.6. Prezentarea si analiza indicatorilor de rentabilitate.......................................29
2.7. Prezentarea si analiza vitezei de rotatie a activelor circulante........................31
2.8. Prezentarea şi analiza tabloului fluxurilor de trezorerie.................................33
Capitolul III : Studiu de caz privind analiza economico - financiară pe bază de
bilanţ la S.C.
3.1. Prezentarea generală a societăţii.......................................................................36
3.2. Bazele întocmirii situaţiilor financiare la S.C....................................................39
3.3. Prezentarea bilanţului contabil al societăţii S.C..................................................41
3.4. Analiza indicatorilor economico – financiari pe baza bilanţului..........................43
3.5. Analiza indicatorilor contabili pe baza bilanțului.................................................45
3.6. Calculul Impozitului pe profit........................................................................46

Concluzii.............................................................................................................48

Propuneri…………………………………………………………………….49

Bibliografie

Anexe
 LISTA TABELELOR ȘI CASETELOR

Tabelul nr.1. Calculul fondului de rulment

Tabelul nr.2. Calculul fondului de rulment
Tabelul nr.3. Calculul necesarului de fond de rulment
Tabelul nr.4. Structura acționariatului
Tabelul nr.5 Structura organizatorică – organigrama societății
Tabelul nr.6 Bilanțul financiar

LISTA ABREVIERILOR

IAS Standardul International de Contabilitate

CEE Comunitatea Economică Europeană
IFRS Standardul Internațional de Raportare Financiară
OMEF Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor
OMFP Ordinul Ministrului Finanțelor Publice
FR Fondul de rulment
FR p Fondul de rulment propriu
FR s Fondul de rulment strain
NFR Necesarul de fond de rulment
NFRE Necesar de fond de rulment din exploatare
NFRA Necesar de fond de rulment din afara exploatării
ACE Active circulante de exploatare
DE Datorii de exploatare
ACA Active circulante din afara exploatării
DA Datorii din afara exploatării
T Trezoreria
TN Trezoreria netă
CF Cash – Flow
R SG Rata solvabilității generale
R SP Rata solvabilității parțiale
R SI Rata solvabilității imediate
R af Rata autonomiei financiare
Rd Rata îndatorării totale
Cî Capacitatea de îndatorare
Cr Capacitatea de rambursare
R ch.fin Rata cheltuielilor financiare
R lg Rata lichidității generale
R lr Rata lichidității reduse
N Numar de rotații
Dz Durata unei rotații
CA Cifra de afaceri
Sm Soldul mediu al actielor circulante
Si Soldul initial
Sf Soldul final
Ac Active circulante
 INTRODUCERE

Realităţile actuale ne arată că dezvoltarea economiei de piaţă şi sporirea gradului de

complexitate a acesteia necesită asigurarea unei informaţii economice operative si complete.
Astfel de informaţii economice ne oferă bilanţul contabil şi ne ajută să cunoaştem şi să
controlăm modul de utilizare a resurselor materiale şi umane, în vederea luării deciziilor ce se
impun.

Toate informaţiile contabilităţii rezultate din bilanţ constituie suportul analizei acestuia şi stau
la baza elaborării şi fundamentării deciziilor. De aceea, bilanţul contabil reprezintă cea mai
complexă si exactă sursă de caracterizare a activităţii trecute dar şi de elaborare a prognozelor
pentru întreprindere.

Lucrarea de faţă este abordată pe baza prevederilor Legii contabilității nr.82/1991,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Regulamentului pentru aplicarea
Legii contabilităţii, a legislaţiei în vigoare privind armonizarea cu normele contabile
internaţionale, a unor lucrări de specialitate precum şi a documentării personale făcute la
diferite societăţi comerciale .

Lucrarea de faţă intitulată „ Analiza financiar contabilă pe bază de bilanţ la S.C. SANY
S.R.L.” conţine trei capitole, concluzii, anexe si bibliografie . Lucrarea îşi propune să
prezinte succint o analiză a principalilor indicatori economico – financiari pe baza
bilanţurilor contabile încheiate la 31.12.2009, 31.12. 2010 și 31.12.2011 .

Cele trei capitole ale lucrării cuprind următoarele aspecte, astfel :

Capitolul 1 cuprinde elemente teoretice cu privire la bilanţul contabil.
Capitolul 2 cuprinde elemente teoretice referitoare la analiza financiar – contabilă,
modul de calculare al indicatorilor economico – financiari.
Capitolul 3 cuprinde studiul de caz privind analiza financiar contabila, calcularea
principalilor indicatori economici pe baza datelor din bilanțurile intocmite pe 3 ani la S.C.
SANY S.R.L.
În final sunt enumerate concluziile privind lucrarea abordată, „ Analiza financiar
contabilă pe bază de bilanț la S.C. SANY S.R.L”.
 METODOLOGIA LUCRĂRII

Într-o formă sau alta, premisele unui proiect trebuie dezvoltate, particularizate, încărcate de
semnificaţii care se vor deschizătoare de drum pentru continuarea şi nu pentru încetarea
investigaţiei.

Metodele de cercetare adecvate sunt tot mai solicitate pentru a pătrunde în esenţa
fenomenelor din diverse domenii, inclusiv din domeniul contabilităţii. În vederea atingerii
obiectivelor formulate cu privire la tematica abordată, pentru obţinerea celor mai utile
informaţii, studiul are la bază o metodologie de cercetare.

Metodologia cercetării sociologice reprezintă totalitatea demersurilor teoretice, tehnice şi

epistemologice pe care le întreprinde cercetătorul faptelor sociale pentru a putea cunoaşte
geneza, evoluţia şi dispoziția acestui gen de fapte. Există trei demersuri pe care le presupune
actul cunoaşterii științifice.

Demersurile de natură teoretică pe care le întreprinde cercetătorul pentru a desfăşura o

cercetare concretă, nivelul tehnic al metodologiei care constă în utilizarea unui ansamblu de
metode, tehnici, instrumente cu ajutorul cărora devine posibilă dezvăluirea a ceea ce este
important şi nivelul epistemologic, care reprezintă specificul actului cunoaşterii fenomenelor
şi proceselor sociale.

Scopul fundamental al metodologiei este acela de a ne ajuta să înţelegem, în termeni cât mai
largi posibili, nu atât produsele ştiinţei , cât procesul cunoaşterii însuşii . Pentru a-şi putea
îndeplinii funcţia sa, metodologia cercetării științifice cuprinde, deopotrivă, definirea
adecvată a domeniului studiat, o serie de principii şi reguli de desfăşurare a investigaţiilor,
stabilirea instrumentului de lucru pentru culegerea şi interpretarea datelor, precum şi strategii
de construcţie sau reconstrucţie teoretică.

Metodologia de cercetare în domeniul temei propuse este atotcuprinzătoare, integrală şi

evidenţiază tot ceea ce a acumulat bun știința economică până în prezent, explicând în toată
complexitatea lor fenomenele şi procesele economice, evitând unilateralitatea şi
superficialitatea.
Ca procedee de cunoaştere utilizate subliniem:
 Analiza - proces prin care fenomenul studiat este descompus, în mod succesiv în părţi

componente elementare şi fiecare parte este cercetată, în mod complex, pentru a i se distinge
esenţa;
 Sinteza - proces care urmează drumul invers analizei, adică reunirea elementelor
analizate în vederea descoperirii legăturilor cauzale şi funcţionale;

 Inducţia - proces de raţionalizare care porneşte de la fapte economice concrete

singulare şi avansează treptat spre un grup de fenomene;

 Deducţia - proces prin care drumul cercetării porneşte de la trăsăturile generale ale
unui ansamblu de fenomene spre cele particulare;

 abstractizarea şi generalizarea procesului bazat pe logica şi formalizare matematică în

cadrul căruia se reţin anumite trăsături esenţiale comune şi generale ale fenomenului
studiat eliminând ceea ce este instabil şi accidental.

O caracteristică fundamentală a metodologiei de cercetare utilizată este interdisciplinaritatea,

datorită complexității obiectivelor de cercetare.

Metodologia de cercetare se bazează pe un proces analitic capabil să identifice instrumentele

necesare în cadrul analizei socio-economice, incluzând realizarea de modele care va permite
membrilor echipei să colecteze şi să prelucreze datele statistice de o manieră sistematică.
Astfel, metodologia de cercetare se bazează pe două tipuri de cercetare:
 cercetare calitativă - colectarea datelor, analiza şi interpretarea datelor calitative;

 cercetare cantitativă - cercetarea pe baza de sondaj statistic, proiectarea chestionarelor,

eşantionare, metode statistice de prelucrare a datelor.

Pe tot parcursul cercetării, echipa de cercetare va utiliza atât cercetarea cantitativă, cât şi cea
calitativă.

Obiectivul fundamental al unei astfel de cercetări este perfecţionarea instrumentarului

contabil. Metodologia de cercetare folosită de noi în acest caz presupune testarea unor ipoteze
formulate iniţial, urmată, după cunoaşterea exactă a realităţilor domeniului, de formulare a
unor concluzii pertinente.
Informaţiile obţinute prin cercetarea de tip documentar vor fi analizate atât prin descriere,
prin formularea de concepte şi prin lansarea de opinii.

Componenta de cercetare şi anume metoda deductivă se referă la obţinerea concluziilor pe

baza teoriilor deja existente şi metoda inductivă - interpretarea informaţiei cunoscute şi
desprinderea unor teorii noi pentru domeniul cercetat.

Metoda de cercetare este analiza calitativă prin încercarea de studiere a fenomenului propus
încă din titlul proiectului şi prezentarea unor concluzii generale şi finale. Aceasta vizează
descoperirea unei probleme noi sau dezvoltarea unei noi abordări teoretice pentru o problemă
deja studiată.

Finalizarea cercetării va fi atestata printr-un raport de cercetare care va scoate în evidenţă

modul de structurare al cercetării, prezentarea rezultatelor cercetării, concluzii, limite ale
cercetării şi noi direcţii de cercetare.
 CAPITOLUL I : Bilanţul contabil – instrument de analiză
si diagnostic al situaţiei financiare

1.1 __Bilanţul contabil – rol şi importanţă

Bilanţul este o noţiune de bază deosebit de importantă, cu care se operează frecvent în teoria
si practica contabilităţii, perceput ca „ un instrument de control al înregistrărilor contabile şi
de cunoaştere şi caracterizare la un moment dat a situaţiei economico – financiare a
intreprinderii.”__ (C. G. Demetrescu, Istoria contabilităţii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti ,
1972 , p.110 ) .

Bilanţul este o oglindă economică a activităţii unităţilor patrimoniale, care asigură

prezentarea în forma generalizată, sintetizată în etalon valoric, la un moment dat, a
elementelor patrimoniale şi a rezultatelor activităţii .

Pentru a îndeplini funcţia de prezentare generala a activităţii, bilanţul „ trebuie să fie real ,
sincer , clar , corect si întocmit la timp ”.

Conţinutul informaţional al bilanţului este deosebit de cuprinzător si complex. Astfel, daca

avem în vedere toate condiţiile foarte riguroase de întocmire şi conţinut, se poate aprecia ca
bilanţul contabil, în toată complexitatea lui, este un tablou sintetic de informaţii, un model
economic şi un instrument de control al gestiunii, conţinând un bogat material pentru analiza
şi studierea situaţiei întreprinderii .

În sistemul contabilităţii, „bilanţul îndeplineşte o funcţie tehnico–contabilă, asigurând

închiderea şi deschiderea conturilor, precum şi prezentarea la sfarşit de perioadă a mijloacelor
economice existente cu resursele lor de formar , inclusiv rezultatele activităţii desfăşurate”.-
__(M. Paraschivescu, W.Păvăloaia, C.Toma, Contabilitate şi modele de analiză economică ,
Fundaţia Academică Iaşi , 1993 , p.348 ).

Potrivit art.10 al Legii contabilităţii, bilanţul contabil, “ca document oficial de gestiune,
trebuie să dea o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a
rezultatelor obţinute”.
Bilanţul contabil trebuie să creeze imaginea reală a întreprinderii. Astfel, Bernard Colasse
spunea în lucrarea “ Contabilitate generală” că : “bilanţul nu redă imaginea întreprinderii, aşa
cum o oglindă reflectă imaginea noastră, ci creează o imagine a acesteia.”

În condiţiile economiei de piaţă sau concurenţiale, datele conţinute în bilanţ pot oferi o
imagine cuprinzătoare şi reală asupra situaţiilor economice si financiare a fiecărui agent
economic. Asemenea informaţii sunt la fel de utile atât pentru întreprinderea însăşi, cât şi
pentru terţi .

Creaţie a contabilităţii în partidă dublă, bilanţul, de la a cărui primă apariţie într-un tratat de
contabilitate s-au scurs mai bine de cinci sute de ani, asigură o imagine fidelă, clară şi
completă a patrimoniului, a situaţie financiare şi a rezultatului obţinut.

În calitatea sa de model informaţional, bilanţul are rolul de a stabili o serie de indicatori

economico–financiari, ceea ce îi oferă caracterul de model contabil şi informaţional, dar şi de
model de gestiune a valorilor materiale şi băneşti delimitate patrimonial.

Ca model de gestiune, bilanţul contribuie în mod substanţial la asigurarea reproducţiei

patrimoniului în condiţii maxime de eficienţă. Pe baza a ceea ce se cheamă bilanţ se
fundamentează deciziile privind alocarea, utilizarea si recuperarea fondurilor. Totodată, prin
bilanţ se realizează controlul asupra realizării deciziilor, se asumă drepturi şi obligaţii, se
stabilesc răspunderi privind gospodărirea şi dezvoltarea patrimoniului.

Bilanţul se constituie ca o bază de referină, ca mijloc de optimizare în procesul decizional.

Analiza pe bază de bilanţ este analiza diagnostic, fiind orientată spre dezvăluirea poziţiei
financiare a întreprinderii, a capacităţii acesteia de a genera lichidităţi şi performanţă prin
profitabilitate.

În România ultimilor ani, ştiinţa economică a făcut paşi serioşi înainte în ceea ce priveşte
perfecţionarea modelelor de analiză a activităţii economico–financiare a întreprinderilor în
contextul trecerii la economia de piaţă. A fost deschis astfel drumul cercetărilor în domeniul
economic şi au fost introduse procedee şi concepte noi de analiză utilizate curent în ţările cu
economie avansată, cum ar fi : fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria
pozitivă, trezoreria negativă, trezoreria netă, fluxul de numerar(engl. „ cash – flow „) etc.
Bilanţul poate fi considerat a fi „ cel mai reprezentativ instrument de înregistrare şi control
folosit de contabilitate, pentru realizarea acesteia, deosebit de util pentru analiza situaţiei
financiare si caracterizarea activităţii economice a întreprinderii într–o anumită perioadă de
gestiune, atât în totalitatea lor, cât si pe diferite stadii ale circuitului economic , cu indicarea
beneficiului sau pierderii realizate; elementul principal pentru explicarea dublei inregistrari;
mijlocul de a oglindi la un moment dat situatia întreprinderii evaluate în bani prin punerea
faţă în faţa a mijloacelor şi resurselor; un calcul de sinteză al contabilităţii , prin care se
prezinta la un moment dat situaţia economică dintr-un perimetru al mişcărilor de valori,
evaluata in bani, punandu – se fata in fata activul cu pasivul; un document contabil alcatuit pe
baza datelor evidentei contabile, asa cum rezulta ele din inregistrarile curente facute in
conturi; instrument specific contabilitati, cu ajutorul caruia se prezinta in mod centralizat si
grupate sistematic datele contabile privind situatia valorica a mijloacelor economi , sursele de
formare ale acestora si rezultatele activitatii la un moment dat „ .

1.2. __Bilanţul contabil – conţinut si structură

1.2.1.Bilanţul contabil – conţinut si structură conform Standardului
Internaţional de Contabilitate (IAS 1 )

IAS 1 cere prezentarea tuturor politicilor contabile semnificative care sunt utilizate la
întocmirea situaţiilor financiare. De asemenea, indica unele principii care stau la baza tuturor
aspectelor privind politica contabilă:

 Principiul continuităţii activităţii - situaţiile financiare trebuie întocmite pornind de

la presupunerea că entitatea îşi va continua activitatea în viitor .
 Principiul consecvenţei - modul de prezentare şi clasificare a diferitelor elemente din
situatiile financiare trebuie mentinut de la o perioada la alta.
 Contabilitatea de angajamente - tranzactiile si evenimentele trebuie recunoscute
atunci cand acestea se produc si raportate in perioadele aferente.
 Pragul de semnificaţie - un element este semnificativ şi trebuie prezentat daca poate
influenta deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situatilor financiare.
 Cumularea / compensarea - fiecare element semnificativ trebuie prezentat în mod
separat în situatiile financiare: elementele semnificative nu trebuie cumulate sau
compensate.
Acestea sunt discutate în continuare în paragrafele 23-37 din IAS 1 şi sunt în conformitate cu
acele principii stabilite în sectiunea 5 din volumul de Reglementări contabile armonizate cu
directiva a IV-a a CEE si cu IAS.

Mai mult, acolo unde nu exista cerinte specifice ale IAS privind politica contabilă ce trebuie
aplicată unui anumit element, conducerea trebuie să selecteze politicile contabile care să
asigure faptul că situatiile financiare ofera informatii care sunt:

 relevante pentru nevoile decizionale ale utilizatorilor; şi

 credibile, în sensul că: reprezintă fidel rezultatele şi pozitia financiara a întreprinderii;
reflectă substanta economică a evenimentelor şi tranzactiilor şi nu doar forma lor
juridica; neutre (adică nepartinitoare); sunt prudente (adică estimarea valorilor incerte
se face cu precautie, astfel încat activele sau veniturile nu sunt supraevaluate, iar
datoriile sau cheltuielile nu sunt subevaluate); şi sunt complete sub toate aspectele
semnificative.

Bilanţ - distincţia curent /imobilizat (termen lung)

În conformitate cu IAS 1, întreprinderile trebuie să determine, pe baza naturii operațiunilor pe

care le desfășoară, daca să prezinte sau nu în bilanţ activele curente, activele imobilizate,
datoriile curente şi cele pe termen lung, clasificate separat. Cu toate acestea, volumul de
Reglementari contabile armonizate cu directiva a IV-a a CEE şi cu IAS cere ca acestea sa fie
clasificate şi raportate separat in bilant.

Trebuie notat faptul că, dacă exista active sau datorii ce combină sume așteptate a fi
recuperate sau achitate atât înainte cât şi după 12 luni de la data bilanțului, valorile ce se
așteaptă a fi recuperate sau achitate după mai mult de 12 luni trebuie prezentate.

Active curente

În conformitate cu IAS 1 un activ este clasificat ca activ curent atunci cand în deplineste
oricare dintre criteriile de mai jos:

 se asteapta a fi realizat, sau este deţinut pentru consum sau vanzare, pe parcursul
ciclului de exploatare normal al întreprinderii; sau
 este deţinut, în principal, în scopul comercializarii sau pe termen scurt ;sau
 se asteapta a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului; sau
  reprezinta numerar sau echivalente de numerar (asa cum sunt definite în IAS 7 –
Situatiile fluxurilor de numerar), cu exceptia schimbarii lor sau folosirii pentru plata
unei datorii pentru cel puţin 12 luni de la data bilanţului.

Toate celelalte active trebuie clasificate ca active imobilizate.Prezentul Standard utilizeaza

termenul de “imobilizate” pentru a cuprinde imobilizarile corporale, necorporale şi financiare
pe termen lung. Acesta nu interzice utilizarea descrierilor alternative, atata timp cât sensul
este clar.

Activele curente cuprind stocurile si creanţele comerciale care sunt vândute, consumate sau
realizate ca parte a ciclului normal de exploatare, chiar şi atunci când nu se asteapta să fie
realizate în 12 luni de la data bilanţului.Titlurile de plasament sunt clasificate ca active
curente daca se asteapta să fie realizate in 12 luni de la data bilanţului; altfel ele sunt
clasificate ca active imobilizate.

În practica, toate stocurile, plăţile în avans pentru stocuri si creantele comerciale sunt, în mod
normal, incluse în categoria activelor curente, chiar daca nu se preconizeaza a fi realizate în
termen de 12 luni de la data bilantului.Daca exista creante şi stocuri ce nu se asteapta a fi
realizate în termen de 12 luni de la data bilantului, valoarea acestora trebuie prezentata
separat.

Asa cum s-a mentionat mai sus, numerarul sau echivalentele de numerar a caror utilizare nu
este restrictionata trebuie tratate ca active curente.Numerarul şi echivalentele de numerar a
caror utilizare este restrictionata trebuie tratate ca active imobilizate.

Datorii curente

În conformitate cu IAS 1 o datorie este clasificata ca fiind curenta atunci cand îndeplineste
oricare dintre criteriile urmatoare:

 se asteapta să fie decontata în cursul normal al ciclului de exploatare al intreprinderii;

 este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanţului;sau
 este deţinuta în principal în scopul comercializării;sau
 întreprinderea nu are un drept necondiţionat de a amâna decontarea datoriei pentru cel
puţin 12 luni de la data bilanţului.

Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung.

Tratamentul contabil

Principiul de baza este că activele curente trebuie evaluate, în mod normal, la minimul dintre
cost si valoarea realizabila netă.

Activele imobilizate sunt, în mod normal, înregistrate la cost sau la valoarea reevaluata minus
orice amortizare cumulata sau provizioane pentru depreciere. Amortizarea implica extinderea
costului capitalului (sau a valorii reevaluate) a unui activ minus valoarea lui reziduală pe
durata estimată de viată utilă.

Momentul recunoaşterii

Recunoaşterea initială are loc atunci când:

 este probabil ca vor fi generate de sau către întreprindere beneficii economice viitoare
asociate activului (sau datoriei); şi
 costul activului (sau datoriei) poate fi evaluat cu o certitudine rezonabilă.

Situaţii financiare

IAS 1 cere prezentarea urmatoarelor situaţii financiare:

 Bilanţ;
 Cont de profit şi pierdere;
 Situaţia modificărilor capitalurilor proprii;
 Situaţia fluxurilor de numerar; şi
 Note explicative

Structura bilanţului, a contului de profit şi pierdere şi a situatiei modificărilor capitalurilor

proprii este reglementată de IAS 1 (vezi mai jos) şi de volumul de Reglementări contabile
armonizate cu directiva a IV-a a CEE şi cu IAS. Situatia fluxurilor de numerar este
reglementată de IAS 7.

În situaţiile financiare trebuie prezentate cifre comparative pentru toate informatiile

numerice, mai putin în cazul în care un IAS permite neprezentarea lor.
Informaţii ce trebuie prezentate în bilanţ

IAS 1 prescrie minimul de elemente care trebuie să apară în bilanţ. Acestea sunt:

a. imobilizari corporale
b. active necorporale
c. active financiare, mai putin valorile de la punctele (d), (f) si (g)
d. investitii contabilizate utilizandu-se metoda punerii in echivalenta ;
e. stocuri ;
f. creante comerciale şi alte creante;
g. numerar şi echivalente de numerar ;
h. datorii comerciale şi alte datorii;
i. datorii şi active fiscale în conformitate cu IAS 12
j. provizioane
k. datorii pe termen lung purtatoare de dobanda
l. interes minoritar (numai pentru situatii financiare ale grupului) prezentat în
capitalurile proprii;
m. capital emis şi rezerve atribuibile detinatorilor de capitaluri proprii ale societatii –
mama.

Bilanţul trebuie să includa, de asemenea, elemente – randuri care prezinta urmatoarele valori:

 totalul activelor clasificate că fiind detinute pentru vanzare şi activele incluse în

grupurile destinate cedarii clasificate ca fiind detinute pentru vanzarea în
conformitate cu IFRS 5;
 active imobilizate detinute în vederea vanzarii şi operatiuni întrerupte,etc.

Conformitatea cu formatul de bilanţ stabilit în volumul de Reglementari contabile armonizate

cu directiva a IV-a a CEE şi cu IAS va asigura în mod normal satisfacerea acestor cerinte.

Informaţii ce trebuie prezentate în bilanţ sau în note

Raţionamentele privind prezentarea separată în bilanţ a altor elemente au la bază 3 criterii:

1. natura si lichiditatea activelor precum şi pragul lor de semnificatie conducand la

prezentarea separata a fondului comercial şi a activelor provenind din cheltuielile de
 dezvoltare, a activelor monetare şi nemonetare, precum şi a activelor curente şi a celor
imobilizate.
2. functia activelor în cadrul întreprinderii conducand la prezentarea separată a activelor
financiare şi de exploatare, a stocurilor, a creantelor, numerarului şi a echivalentelor
de numerar.
3. suma, natura şi delimitarea în timp a datoriilor conducând la prezentarea separată a
datoriilor purtatoare şi nepurtatoare de dobanda şi a provizioanelor, clasificate în
curente şi pe termen lung.

IAS 1 cere unei întreprinderi să prezinte alte subclasificari ale elementelor-randuri prezentate
într-o maniera corespunzatoare activităţii întreprinderii. Astfel de subclasificări posibile sunt
discutate în paragraful 73 din IAS 1. De fapt, volumul de Reglementări contabile armonizate
cu directiva a IV-a a CEE şi cu IAS cere prezentarea unor astfel de subclasificări.

1.2.2. Bilanţul contabil – conţinut şi structură conform Ordinului nr.3055/2009

pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene si OMEF
nr.3512/2008

Obiectivele legate de unificarea pieţei financiare în cadrul Uniunii Europene au presupus

preocupari pentru armonizarea legislaţiei în domeniul contabilitaţii a ţărilor membre.

Data fiind importanţa covârşitoare a contabilităţii pentru bunul mers al activităţii unităţilor
patrimoniale, trecerea la economia de piaţă a impus ca sistemul de contabilitate existent în
România să fie restructurat corespunzător cerinţelor şi condiţiilor noii etape de tranziţie într-o
strânsă corelaţie cu noile reglementări apărute privind finanţele, controlul finaciar, activitatea
bancară, preţurile, investiţiile de capital străin şi privatizarea proprietăţii de stat, precum şi cu
alte reglementări.

Drept urmare, normele sistemului contabil român au fost aşezate pe coordonatele

contabilităţii europene, cu o paletă largă de concepţii şi soluţii practice noi.

În bilanţ elementele de activ şi datoriile sunt grupate dupa natură şi lichiditate, respectiv
natură şi exigibilitate.
Un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente
trecute, de la care se asteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate şi al
carui cost poate fi evaluat in mod credibil .

O datorie reprezinta o obligatie actuala a entitatii ce decurge din evenimente trecute şi prin
decontarea careia se asteapta să rezulte o iesire de resurse care încorporeaza beneficii
economice .

Capitalurile proprii reprezinta interesul rezidual al actionarilor în activele unei entitati dupa
deducerea tuturor datoriilor sale.

Daca un activ sau o datorie are legatura cu mai mult de un element din formatul de bilant,
relatia sa cu alte elemente trebuie prezentata în notele explicative, daca o asemenea
prezentare este esentiala pentru întelegerea situatiilor financiare anuale.

Actiunile detinute la entitatile afiliate trebuie prezentate numai în cadrul elementelor

prevazute în acest scop.

Toate angajamentele sub forma garantiilor de orice fel trebuie, în cazul în care nu exista
obligatia de a le prezenta ca datorii, să fie în mod clar prezentate în notele explicative, şi
trebuie facuta distinctie între diferitele tipuri de garantii recunoscute de legislatia
nationala.Trebuie facuta o prezentare separata a oricarei garantii valorice care a fost
prevazuta. Angajamentele de acest tip care exista în relatia cu entitatile afiliate trebuie
prezentate distinct.

Prezentarea activelor ca active imobilizate sau ca active circulante depinde de scopul caruia îi
sunt destinate.

Activele imobilizate cuprind acele active destinate utilizarii pe o baza continua, în scopul
desfasurarii activitatilor entitatii.

Miscarile diverselor elemente de imobilizari se prezinta în notele explicative. În acest scop,

se prezinta distinct, începand cu preţul de achiziţie sau costul de producţie, pentru fiecare
element de imobilizare, pe de o parte, cresterile, cedarile şi transferurile în cursul exercitiului
financiar iar, pe de alta parte, ajustarile cumulate de valoare la inceputul exercitiului financiar
şi la data bilantului, precum şi rectificarile efectuate în cursul exercitiului financiar asupra
ajustarilor de valoare din exercitiile financiare precedente. Ajustarile de valoare se prezinta în
bilant ca deduceri clare din elementele corespunzatoare.

Daca, atunci cand situatiile financiare anuale se intocmesc conform prezentelor reglementari
pentru prima oara, pretul de achizitie sau costul de productie al unei imobilizari nu poate fi
determinat fara cheltuieli sau în tarzieri exagerate, valoarea reziduala de la începutul
exercitiului financiar poate fi tratata drept pret de achizitie sau cost de productie. Orice
aplicare a acestei prevederi trebuie prezentata în notele explicative.

Atunci cand se efectueaza reevaluarea imobilizarilor corporale, miscarile diverselor elemente

de imobilizari, prevazute la alin. (1), se prezinta în cepand cu pretul de achizitie sau costul de
productie, rezultat din reevaluare. În acest scop, valoarea reevaluata se substituie valorii de
intrare a imobilizarilor corporale.

Drepturile asupra proprietatilor imobiliare şi alte drepturi similare, aşa cum sunt definite de
legislatia nationala, trebuie prezentate la "Terenuri şi constructii".

În sensul prezentelor reglementari, prin interese de participare se întelege drepturile în

capitalul altor entităţi, reprezentate sau nu prin certificate, care, prin crearea unei legaturi
durabile cu aceste entitati, sunt destinate sa contribuie la activitatile entitatii. Deţinerea unei
parti din capitalul unei alte entitati se presupune ca reprezinta un interes de participare, atunci
cand depaseste un procentaj de 20%.

Cheltuielile efectuate în cursul exercitiului financiar, dar care sunt aferente unui exercitiu
financiar ulterior, trebuie prezentate sub titlul de "Cheltuieli în avans".

Veniturile care, desi se refera la exercitiul financiar în cauza, nu se incaseaza pana la

expirarea acestuia, trebuie prezentate la "Creanţe". În cazul în care astfel de venituri sunt
semnificative, acestea trebuie prezentate şi în notele explicative.

Ajustările de valoare cuprind toate corecţiile destinate să ţina seama de reducerile valorilor
activelor individuale, stabilite la data bilanţului, indiferent dacă acea reducere este sau nu
definitivă.
Ajustările de valoare pot fi: ajustări permanente, denumite in continuare amortizări, si/sau
ajustările provizorii, denumite in continuare ajustări pentru depreciere sau pierdere de
valoare, in functie de caracterul permanent sau provizoriu al ajustării activelor.

Provizioanele sunt destinate să acopere datoriile a caror natura este clar definită si care la data
bilanţului este probabil să existe, sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce
priveşte valoarea sau data la care vor apărea.

Provizioanele nu pot fi utilizate pentru ajustarea valorilor activelor.

Veniturile de încasat înainte de data bilanţului, dar care se referă la un exerciţiu financiar
ulterior, trebuie prezentate sub titlul de "Venituri in avans".

Cheltuielile care, desi se refera la exerciţiul financiar în cauza, se vor plati numai în cursul
exerciţiului financiar ulterior, trebuie prezentate la "Datorii". În cazul în care astfel de
cheltuieli sunt semnificative, ele trebuie prezentate si în notele explicative.
 CAPITOLUL II : Analiza financiar contabilă pe bază de
bilanț

2.1. Rolul analizei economico – financiare

Necesitatea şi utilitatea analizei financiare ca instrument de supraveghere a activităţii şi

performanţelor întreprinderii se concretizează prin impactul complex şi permanent asupra
deciziilor privind opţiunile în alocarea resurselor, dimensiunea alocării, respectiv investirii şi
eficienţa utilizării lor în vederea asigurării marjei concurenţiale şi a viabilităţii.

Există opinii diferite cu privire la definiţia analizei financiare. Astfel, analiza financiară este
definită ca fiind “activitatea de diagnosticare a stării de performanţă financiară a
întreprinderii la încheierea exerciţiului. Ea îşi propune să stabilească punctele tari şi punctele
slabe ale gestiunii financiare în vederea fundamentării unei noi strategii de menţinere şi de
dezvoltare într-un mediu concurenţial.”__( I.Stancu , Gestiunea financiară a agenţilor
economici, Editura Economica, Bucureşti, 1994, p.26).

Analiza financiară este “un instrument deosebit de preţios de care dispun factorii de decizie
pentru a cerceta şi evalua o stare de fapt din domeniul financiar contabil”__
(M.D.Paraschivescu,W.Păvăloaia, Modele de contabilitate şi analiză financiară, Editura
Neuron, Focşani, 1994, p.419).

“Analiza financiară conduce la un diagnostic al întreprinderii.”__(J.Peyrard , Analyse

financiere,Vuibert gestion, Paris, 1986, p.19).

Analiza economico-financiară este un proces complex de cunoaştere a stării economico-

financiare a unui agent economic, a unei ramuri sau a economiei naţionale în ansamblul ei, în
condiţii concrete de loc şi timp, folosind metode adecvate şi indicatori specifici în vederea
individualizării şi dimensionării factorilor şi cauzelor cu acţiune pozitivă sau negativă, care
au determinat o anumită condiţie economico-financiară, precum şi reglarea prin decizii
tactice şi strategice a echilibrului dintre lichiditatea activelor şi exigibilitatea elementelor de
pasiv, a echilibrului funcţional dintre nevoile curente şi resursele implicate, precum şi a
corelaţiei globale a costului resurselor cu randamentul întrebuinţărilor.
Din punct de vedere al raportului între momentul în care se efectuează analiza şi momentul
producerii fenomenelor se disting două tipuri fundamentale de analiză economico-financiară:

Analiza post-factum - denumită şi analiza post-operatorie sau analiza activităţii (respectiv

analiza comparativă în profil dinamic, teritorial sau în raport cu planul) se referă la analiza
situaţiei fenomenelor care au înregistrat o anumită configuraţie în trecut sau în prezent.
Această formă de analiză este, în esenţă, o analiză diagnostic, prin care se cercetează
rezultatele unui agent economic, se evidenţiază în principal rezultatele obţinute în raport cu
obiectivele din programul propus sau în dinamică, factorii care au influenţat pozitiv sau
negativ nivelul acestora, precum şi rezervele potenţiale nevalorificate.

Analiza previzională - denumită şi analiza prospectivă sau analiza de prognoză, are ca scop
estimarea evoluţiei viitoare a unui fenomen economico-financiar folosind metode de
cercetare previzională sau de prognoză, precum şi metode de simulare a rezultatelor
economico-financiare în variante de condiţii posibile. Analiza previzională prezintă o
importanţă deosebită pentru fundamentarea programelor de consolidare şi dezvoltare
economică.

După perioada la care se referă, se disting următoarele tipuri de analiză economico-

financiară:

Analiza curentă (analiza operativă) - se efectuează, de regulă, zilnic sau se referă la

perioade scurte de timp. Această analiză prezintă o importanţă deosebită pentru conducerea şi
controlul operativ al activităţii economico-financiare de către organele care asigură
conducerea executivă, pentru reglarea proceselor economice imediat ce se constată anumite
disfuncţionalităţi, pentru adoptarea instantanee a măsurilor care se impun în vederea
asigurării condiţiilor necesare realizării integrale şi la timp a obligaţiilor asumate sau
obţinerea rezultatelor economico-financiare dorite. Analiza curentă se efectuează pe baza
datelor furnizate de evidenţa tehnico-operativă şi contabilă sau a constatărilor faptice.

Analiza periodică - această analiză se efectuează, de regulă, la intervale mai mari de timp şi
se referă la o lună, trimestru, semestru sau an. Acest tip de analiză are o sferă mai
cuprinzătoare, incluzând totalitatea aspectelor sau subsistemelor care privesc activitatea
economico-financiară. În acest caz se caracterizează atât dinamica cât şi modul de realizare a
obiectivelor stabilite pentru perioada respectivă.
Analiza special organizată - în această categorie se includ analizele solicitate de diverse
organisme exterioare sistemului economico-social studiat, cum ar fi analizele efectuate de
către organele de control fiscal ale Ministerului Finanţelor Publice, de Curtea de Conturi şi
alte analize similare.

Analiza economico-financiară este finalizată prin propuneri şi măsuri concrete, cu certă

aplicabilitate şi eficienţă. În cazul unor aspecte importante privind strategia dezvoltării
economice prezintă o importanţă deosebită fundamentarea mai multor variante de soluţii, prin
care să se ofere organelor de decizie posibilitatea de a adopta cea mai eficientă variantă în
anumite condiţii date.

2.2. Funcţiile analizei financiare contabile

Un rol important în întregul proces de comandă şi corecţie a modului de funcţionare a

mecanismului dinamic al agenţilor economici il are funcţia de diagnoză şi reglare a analizei .

O sarcină importantă a analizei economico-financiare este îndeplinită prin manifestarea

funcţiei de gestiune eficientă a patrimoniului şi capitalurilor. Această funcţie acţionează în
sensul canalizării eforturilor manageriale pentru îmbunătăţirea continuă a activităţii
economico-financiare, creşterea performanţelor financiare, întărirea sistemului de evidenţă,
expertizare şi auditare financiară internă.

Analiza economico-financiară, prin modul în care este efectuată îndeplineşte şi o funcţie de

realizare a conexiunii agentului economic cu mediul exterior. Se remarcă în contextul acţiunii
acestei funcţii, că orice agent economic întreţine o strânsă interdependenţă cu sistemul
financiar prin fiscalitatea la care îi sunt supuse rezultatele, cu sistemul bancar prin
funcţionarea unor conturi de disponibilităţi băneşti la bănci, sau prin solicitarea unor credite
băneşti, cu bursele de valori, precum şi cu partenerii economici de piaţă, agenţi economici
sau consumatori finali.

Analiza economico-financiara isi dovedeste utilitatea la realizarea procesului decizional al

conducerii si prin manifestarea funcţiei de informare. Această funcţie se concretizează în
transmiterea către conducerea agentului economic a unor rapoarte de analiză cu conţinut
informativ economico-financiar, specifice ca structură şi profunzime de detaliere, în funcţie
de nivelul ierarhic către care sunt destinate.
 2.3. Metode folosite în analiza economico-financiară

Funcţiilor analizei economico-financiare sunt puse in practică prin utilizarea unui ansamblu
de metode specifice din punct de vedere al conţinutului şi sferei de aplicabilitate. Acestea
sunt :
 Metoda comparaţiei indicatorilor economico-financiari în profil static,
dinamic şi teritorial.
 Metoda grupărilor
 Metoda mărimilor relative
 Metoda mărimilor medii
 Metoda divizării rezultatelor
 Metoda balanţieră
 Metode de analiză a influenţei factorilor
Analiza indicatorilor complexi prin prisma factorilor care au determinat o anumită modificare
a acestora se poate realiza pe baza unor expresii absolute sau relative.Metodele cele mai
utilizate pentru calculul determinărilor enunţate sunt:
 Metoda substituirilor succesive sau în lanţ ;
 Metoda separării acţiunii izolate a fiecărui factor cu repartizare proporţională a
interacţiunii factorilor sau metoda creşterilor proporţionale;
 Metoda ponderilor logaritmice (Fisher);
 Metoda creşterilor finite (Lagrange) ;
 Metoda ponderilor medii (Edgeworth) :
 Metoda indicilor statistici
 Metode statistico-matematice de analiză a corelaţiilor
 Metode de analiză grafică
 “Metoda lanţurilor Markov” – pentru analiza şi proiecţia structurii indicatorilor a
căror mărime poate fi divizată pe subactivităţi componente sau pe tipuri de produse;
 procedeele care se bazează pe calculul şi interpretarea indicatorilor: coeficientul de
variaţie, energia informaţională sau entropia informaţională – pentru analiza
ritmicităţii obţinerii unor rezultate economice;
 calculul şi interpretarea coeficienţilor de elasticitate – pentru analiza modificării
unor indicatori rezultativi în funcţie de modificarea altor indicatori care le determină
comportamentul;
 metode ale programării matematice – pentru fundamentarea unor niveluri optime.
 2.4. Prezentarea şi analiza echilibrelor financiare ale bilanţului

Analiza financiară evidenţiază modalităţile de realizare a echilibrelor financiare pe termen

lung şi pe termen scurt ca obiectiv al analizei pe bază de bilanţ. Din punct de vedere financiar
bilanţul este analizat ca o descriere a resurselor investite (pasiv) şi alocarea acestor resurse
(activ).

Echilibrele financiare sunt calculate plecând de la bilanţul financiar al întreprinderii,

concretizându-se în special în 3 indicatori, pe care ne permitem să-i analizăm în continuare:
 fondul de rulment ;
 necesarul de fond de rulment ;
 trezoreria .
1. Fondul de rulment (FR)

Fondul de rulment exprimă excedentul capitalurilor permanente (capitaluri proprii + datorii

pe termen mediu şi lung) asupra activului imobilizat. Altfel spus, el reprezintă acea parte din
capitalurile permanente ce este afectată finanţării ciclului de exploatare.

O întreprindere, pentru a funcţiona normal, trebuie să-şi finanţeze atât imobilizările, cât şi
activele circulante. Astfel, ea are nevoie de un stoc minim de materii prime şi materiale, de
un stoc minim de producţie în curs de execuţie, de produse finite sau de mărfuri. Nivelul
acestor stocuri se stabileşte în funcţie de durata ciclului de aprovizionare, producţie şi de
stocaj al produselor finite.

Plecând de la aceste considerente, există două modalităţi de determinare a fondului de

rulment şi anume:
 metoda varfului bilantului financiar
 metoda piciorului bilantului financiar
a) Metoda de calcul pe baza datelor din partea superioară a bilanţului financiar,
unde activele au o lichiditate scăzută, iar pasivele o exigibilitate redusă. Fondul de rulment
reprezintă în acest caz diferenţa dintre capitalurile permanente şi imobilizările nete.
Fondul de rulment = Capitaluri permanente - Imobilizări nete
sau
Fondul de rulment = Capitaluri permanente – Necesar permanent
Acest mod de calcul pune accentul pe originea fondului de rulment şi pe variabilele
determinante ale acestuia, reprezentând aşa numita analiză externă a fondului de rulment .

Schematic acest calcul se poate prezenta astfel (vezi figura nr.1.):

Activ
imobilizat
Capitaluri
Fond de permanente
rulment

Tabelul nr.1. Calculul fondului de rulment

Cresterea fondului de rulment este determinata de cresterea capitalului permanent prin

emisiuni de noi obligatiuni sau actiuni, prin contractarea de noi credite pe termen lung si de
scaderea imobilizarilor nete prin vanzarea de titluri si cesiuni de investitii.

Prin cresterea fondului de rulment se asigura marja de securitate a intreprinderii si astfel o

parte tot mai insemnata a activelor circulante este finantata de capitalul permanent al
intreprinderii.

Scaderea fondului de rulment este cauzata de diminuarea capitalului permanent prin

rambursarea creditelor pe termen lung, precum si prin rambursari de obligatiuni si de
cresterea imobilizarilor nete prin noi investitii.
b) Metoda de calcul pe baza datelor din partea inferioară a bilanţului financiar
Conform acestei metode, fondul de rulment reprezintă excedentul activelor circulante faţă de
datoriile pe termen scurt, adică:
Fond de rulment = Active circulante - Datorii pe termen scurt

Această metodă de calcul evidenţiază mai bine utilizarea fondului de rulment, punând
accentul pe finalitatea sa, care este finanţarea activului circulant. Aceasta reprezintă analiza
internă a fondului de rulment.

Schematic acest calcul se prezintă ca în figura nr.2:

Datorii pe
termen scurt
Active
circulante Fond de
rulment
 Tabelul nr.2. Calculul fondului de rulment
Teoretic, fondul de rulment trebuie să fie pozitiv, ceea ce nu înseamnă că în anumite situaţii
nu poate exista un fond de rulment negativ fără a compromite buna funcţionare a
întreprinderii.

Un fond de rulment pozitiv (capitaluri permanente > imobilizări nete) constituie marja de
securitate a întreprinderii pentru exploatarea sa cotidiană, permiţându-i să-şi asigure un nivel
minim al unor active circulante strict necesare funcţionării (stocuri minime, fond de casă
minim), activul circulant fiind superior datoriilor pe termen scurt (activ circulant net > datorii
sub 1 an).

Un fond de rulment negativ constituie un semnal de alarmă pentru întreprindere, care va fi

lipsită de capitaluri permanente suficiente să-i asigure finanţarea imobilizărilor (capitaluri
permanente < imobilizări nete), sau care are active circulante inferioare datoriilor scadente pe
termen scurt, pe care nu le va putea achita (activ circulant net < datorii sub 1 an). Această
situaţie se întâlneşte mai frecvent în sectorul de distribuţie, unde viteza de rotaţie a stocurilor
este foarte rapidă (sub o lună) şi unde există credite-furnizori însemnate.

Dacă activele circulante sunt inferioare datoriilor pe termen scurt, fondul de rulment este
negativ, prezentând o situaţie financiară dificilă a întreprinderii, iar dacă activele circulante
sunt excedentare faţă de datoriile pe termen scurt, fondul de rulment este pozitiv şi prezintă o
situaţie normală a întreprinderii.

Se consideră că un fond de rulment negativ înseamnă dificultăţi financiare previzibile pe linia

solvabilităţii, ceea ce necesită o îmbunătăţire a finanţării. Această concluzie este valabilă în
condiţiile în care viteza de rotaţie a activelor este identică sau foarte apropiată de cea a
pasivelor şi când aceste anticipări rămân nemodificate. Dacă activele circulante se rotesc mai
repede decât datoriile pe termen scurt, întreprinderea realizează lichidităţi mai repede decât
ritmul datoriilor pe termen scurt rezultând că este posibilă realizarea unui echilibru financiar
chiar în condiţiile unui fond de rulment negativ.

Mărimea fondului de rulment este influenţată de o serie de factori, dintre care o importanţă
remarcabilă prezintă politica de amortizare. Astfel, dacă se utilizează amortizarea degresivă,
fondul de rulment este mai mare decât în cazul amortizării liniare.
Pe lângă analiza statică, se poate realiza şi o analiză a dinamicii fondului de rulment în timp,
putându-se constata o creştere a fondului de rulment, o diminuare a fondului de rulment sau
un fond de rulment neschimbat.

Creşterea fondului de rulment semnifică o situaţie pozitivă, dar trebuie studiat dacă această
creştere a fondului de rulment nu este determinată de creşterea gradului de îndatorare a
întreprinderii, ceea ce ar fi în detrimentul autonomiei sale financiare.
Diminuarea fondului de rulment semnifică o marjă de siguranţă mai redusă, dar dacă această
diminuare se datorează finanţării de noi investiţii rentabile, pe termen lung aceste investiţii
vor contribui la creşterea fondului de rulment. În cazul în care fondul de rulment rămâne
neschimbat se apreciază că întreprinderea a stagnat creşterea sa din diverse cauze şi se
impune efectuarea unui studiu al rentabilităţii.

In structura capitalului permanent , ponderea capitalului imprumutat nu trebuie sa

depaseasca 50 % , deci nu trebuie sa fie excesiva capitalului propriu , ceea ce impune
determinarea fondului de rulment propriu ( FR p) si fondului de rulment strain (FR s) .

FR p = Capitaluri proprii – Imobilizari nete

FR s = Datorii pe termen lung - Imobilizari nete

Fondul de Rulment propriu pune în evidenţă influenţa structurii de finanţare asupra

constituirii sale, adică măsura în care echilibrul financiar se asigură prin capitalurile proprii,
ceea ce reflectă gradul de autonomie financiară.

Fondul de Rulment împrumutat (străin) reflectă gradul de îndatorare pe termen lung pentru a
finanţa nevoi pe termen scurt.

2. Necesarul de fond de rulment (NFR)

Comparând resursele pe termen scurt cu activele investite pe termen scurt, în afara
trezoreriei, se obţine dimensiunea valorică a necesarului de fond de rulment. Astfel, necesarul
de fond de rulment “reprezintă diferenţa dintre necesităţile de finanţare a ciclului de
exploatare şi datoriile de exploatare”__ (Ion Stancu, Gestiunea financiară a agenţilor
economici, Editura Economică, Bucureşti, 1994, p.32) .
Ciclul de exploatare generează necesar de finanţat şi resurse de finanţare. În general însă
necesarul depăşeşte resursele, astfel că diferenţa dintre ele reprezintă un necesar de finanţat
care solicită o resursă de acoperire.

“Necesarul financiar al exploatării mai poate fi exprimat ca diferenţă între banii blocaţi
pentru constituirea stocurilor şi formarea creanţelor clienţi şi asimilatele acestora, pe de o
parte şi finanţarea înglobată în datoriile neachitate furnizorilor şi asimilatelor acestora, pe de
altă parte”__(Nicolae Antoniu, ş.a. , Finanţele întreprinderilor, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1993, p.79) .

Necesarul fondului de rulment al ciclului de exploatare diferă în funcţie de specificul

activităţii, nivelul de activitate (cifra de afaceri), mărimea întreprinderii şi politica sa
comercială.

Schematic, necesarul de fond de rulment poate fi reprezentat ca în figura nr.3:

Active Datorii de
circulante exploatare
de exploatare
Datorii în
afara
Active exploatării
circulante Necesar fond
în afara de
exploatării rulment

Tabelul nr.3. Calculul necesarului de fond de rulment

Necesarul de fond de rulment poate fi pozitiv şi o asemenea situaţie poate fi considerată ca

fiind normală dacă este rezultatul unei politici de investiţii privind creşterea nevoii de
finanţare a ciclului de exploatare, iar în caz contrar, necesarul de fond de rulment poate
evidenţia un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor şi creanţelor şi exigibilitatea
datoriilor de exploatare.

Dacă necesarul de fond de rulment este negativ, poate semnifica un surplus de resurse în
raport cu necesităţile de active circulante. O asemenea situaţie este considerată pozitivă dacă
este rezultatul accelerării vitezei de rotaţie a activelor circulante, iar în caz contrar este
consecinţa unei întreruperi temporare în aprovizionarea şi reînnoirea stocurilor.
Având în vedere ansamblul operaţiunilor desfăşurate de o întreprindere care sunt grupate în
operaţiuni de exploatare şi operaţiuni în afara exploatării, necesarul de fond de rulment poate
fi analizat ca:
 necesar de fond de rulment din exploatare (NFRE)
 necesar de fond de rulment din afara exploatării (NFRA)
Plecând de la bilanţ, atât activele circulante cât şi datoriile pot fi grupate în funcţie de
apartenenţa lor la ciclul de exploatare sau în afara exploatării, astfel:
 Activele circulante de exploatare (ACE) sunt reprezentate de:
 stocuri de materii prime şi materiale consumabile;
 stocuri de produse în curs şi produse finite;
 avansuri acordate furnizorilor;
 clienţi şi conturi asimilate;
 cheltuieli efectuate în avans privind activitatea de exploatare.
 Datoriile de exploatare (DE) sunt reprezentate de:
 furnizori şi conturi asimilate;
 avansuri clienţi;
 datorii fiscale şi sociale;
 venituri înregistrate în avans ce privesc activitatea de exploatare.
Ţinând cont de aceste elemente, necesarul de fond de rulment din exploatare se calculează
astfel:
NFRE = ACE – DE
La rândul lor :
 Activele circulante din afara exploatării (ACA) sunt reprezentate de:
 alte creanţe;
 decontări cu asociaţii privind capitalul.
 Datoriile din afara exploatării (DA) sunt reprezentate de:
 datorii fiscale (impozitul asupra societăţii);
 datorii asupra imobilizărilor.

Necesarul de fond de rulment din afara exploatării se calculează astfel:

NFRA = ACA - DA
iar necesarul de fond de rulment (NFR) va fi:
NFR = NFRE + NFRA
In cazul in care vom avea un NFR negativ (reprezentat ca un surplus de resurse in raport cu
nevoile de active circulante), o asemenea situatie poate fi considerata favorabila doar datorita
accelerarii vitezei de rotatie a activelor circulante.
Este evident faptul că, accelerarea vitezei de rotaţie a stocurilor are ca efect diminuarea
necesarului de fond de rulment aferent exploatării iar încetinirea vitezei de rotaţie a stocurilor
determină o creştere a cuantumului necesarului de fond de rulment.

Previziunea necesarului de fond de rulment are un rol important în activitatea unei

întreprinderi. Calculul previzional al necesarului de fond de rulment se realizează pe baza
următoarelor elemente:

 durata de rotaţie a stocurilor;

 durata creditului acordat clienţilor (decalajul în timp între momentul livrării-
facturării şi cel al încasării facturilor);
 durata creditului acordat de furnizori (decalajul în timp între momentul
livrării-facturării şi cel al plăţii).

3. Trezoreria (T)
Fondul de rulment este destinat finanţării necesarului de fond de rulment. Comparând fondul
de rulment (FR) cu necesarul de fond de rulment (NFR) se obţine trezoreria (T) :
T = FR - NFR
Trezoreria are un rol fundamental într-o întreprindere deoarece caracterizează mărimea
disponibilităţilor băneşti de care dispune aceasta la un moment dat. În general, trezoreria este
masa de disponibilităţi făcută disponibilă din jocul plăţilor şi încasărilor şi care trebuie să facă
faţă permanent scadenţelor. Prin urmare, trebuie evaluate necesităţile în fluxuri monetare de
ieşire (-) şi mijloacele furnizate de fluxurile monetare de intrare (+). Suma algebrică a
necesităţilor şi mijloacelor trebuie să fie pozitive pentru a face faţă situaţiilor neprevăzute.

Trezoreria poate fi cu atât mai mică cu cât fluxurile de intrare şi cele de ieşire sunt mai
coordonate şi se apropie de o regularitate perfectă. Toate operaţiile efectuate de o
întreprindere (cum ar fi: operaţiile de exploatare, de repartiţie, de investiţii sau de finanţare)
se realizează prin intrări şi ieşiri de trezorerie.
Rolul trezoreriei în gestiunea financiară a întreprinderii capătă o importanţă şi mai mare ca
urmare a accentuării proceselor inflaţioniste, creşterii dobânzilor, insuficienţei fondurilor
proprii, etc. Starea trezoreriei întreprinderii reflectă sănătatea sa financiară.
Trezoreria netǎ rezultǎ din operaţiuni ce afectează capitalurile permanente şi activul
imobilizat, precum şi din operaţiuni care privesc activele circulante şi datoriile pe termen
scurt.
O creştere a trezoreriei nete se poate realiza fie prin creşterea fondului de rulment şi scăderea
necesarului de fond de rulment, fie prin scăderea creditelor bancare de trezorerie şi creşterea
disponibilităţilor băneşti.

Trezoreria netǎ determinatǎ prin cele două modele de calcul poate fi pozitivǎ, sau negativǎ,
astfel:
1. Trezoreria netă pozitivǎ indică un echilibru financiar la nivelul întreprinderii, fiind
un excedent de finanţare ce urmează a fi plasat eficient şi sigur pe piaţa monetară şi/sau
financiară.
Trezoreria este pozitivǎ când:
FR > NFR
şi
Disponibilităţi > Credite de trezorerie
Intervin urmatoarele situatii :
 Dacǎ fondul de rulment este pozitiv si necesarul de fond de rulment este
pozitiv, ne aflam in situatia unui necesar de fond de rulment finantat din
fondul de rulment, care degaja disponibilitati ce pot ascunde o subutilizare a
capitalurilor ;
 Daca fondul de rulment este pozitiv si necesarul de fond de rulment este
negativ, atunci resursele din activitatea de exploatare se adauga la un excedent
de resurse permanente pentru a degaja un excedent mare de lichiditati ce pot
ascunde subutilizari de capitaluri ;
 In situatia in care fondul de rulment este negativ si necesarul de fond de
rulment este deasemenea negativ, atunci resursele din exploatare acopera un
excedent de lichiditati si o parte a activului imobilizat, o alta parte este
finantata din datorii pe termen scurt, fiind necesara cresterea resurselor
permanente.
2. Trezoreria netă negativă pune în evidenţă un echilibru financiar precar, un deficit
monetar care a fost acoperit prin angajarea de noi credite.
 Trezoreria este negativǎ când:
FR < NFR
si
Disponibilităţile < Credite de trezorerie
Şi aici intervin trei situaţii:
 necesarul de fond de rulment este finanţat parţial din fondul de rulment şi
parţial din credite bancare curente care sunt mai mari decât disponibilităţile;
 dacǎ fondul de rulment este negativ şi nevoia de fond de rulment este pozitivǎ,
trebuie sǎ se revadă structura finanţării, întrucât creditele bancare curente
acoperă o parte din imobilizări;
 dacǎ fondul de rulment este negativ şi nevoia de fond de rulment este negativǎ,
este situaţia în care resursele permanente acoperă o parte a activului
imobilizat, restul fiind acoperit de datoriile pe termen scurt, inclusiv credite
bancare curente. De asemeni este necesarǎ revederea structurii finanţării.
4. Cash – flow (CF)

Variaţia trezoreriei nete reprezintă ceea ce în mod curent se exprimă prin termenul anglo-
saxon Cash-flow (flux de numerar), care permite evidenţierea fondurilor obţinute de
întreprindere în ultimul exerciţiu financiar pe tipuri de activităţi (exploatare, investiţii,
finanţare), a modului în care au fost utilizate şi măsura în care s-a apelat la alte surse decât
cele din exploatare.

Analiza echilibrului financiar prin prisma fluxurilor de numerar serveşte la estimarea

necesităţilor viitoare de numerar pe baza situaţiei trecute, cunoaşterea acestora fiind utilă atât
acţionarilor, interesaţi în existenţa unui numerar suficient pentru plata dividendelor, cât şi
creditorilor, interesaţi în recuperarea împrumuturilor acordate.

Creşterea trezoreriei de la un exerciţiu financiar la altul reprezintă Cash – flow-ul perioadei

(CF) şi se calculează după relaţia:
CF = TNN- TNN-1
Cash-flow-ul poate fi pozitiv şi negativ.

Un cash-flow pozitiv reprezintă o îmbogăţire a activului real, o majorare a averii

proprietarului, conducând la creşterea capacităţii de autofinanţare a investiţiilor, în timp ce
un cash-flow negativ semnifică o diminuare a capacităţii de autofinanţare a investiţiilor, o
sărăcire a activului real şi o reducere a valorii proprietăţii.

2.5. Prezentarea şi analiza lichidităţii si solvabilităţii

Pentru ca întreprinderea să fie într-o situaţie satisfăcătoare, nu este suficient ca ea să-şi poată
achita datoriile (să fie solvabilă), ci trebuie să le poată achita la scadenţa convenită.

Întreprinderea poate fi solvabilă, având un activ total superior datoriilor (situaţie netă
pozitivă), dar să nu posede suficiente lichidităţi pentru a respecta scadenţele, ceea ce impune
analiza separată a lichidităţii sale.

Dacă solvabilitatea vizează aptitudinea întreprinderii de a-şi regla datoriile pe termen mediu
şi lung şi oferă o informaţie parţială asupra lichidităţii pe termen scurt, gradul de lichiditate
exprimă calitatea echilibrului financiar al întreprinderii pe termen scurt.

1. Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor

scadente care rezultă fie din angajamente anterioare contractate, fie din operaţii curente a
căror realizare condiţionează continuarea activităţii, fie din prelevări obligatorii. Analiza
aptitudinii întreprinderii de a fi solvabilă şi de a învinge riscul de faliment ocupă un loc
central în cadrul analizei financiare şi controlului de gestiune. Menţinerea solvabilităţii este o
restricţie ce se impune întreprinderii în mod curent, fiind un imperativ permanent. Orice
dereglare privind achitarea obligaţiilor generează prejudicii.

În practică, o întreprindere care cunoaşte o perioadă mai dificilă poate să renunţe provizoriu
la unele obiective de creştere, dar nu poate renunţa la asigurarea obiectivului de solvabilitate
care constituie condiţia financiară de supravieţuire.

Întreprinderea poate cunoaşte dificultăţi financiare periodice, ca de exemplu întârzierea

plăţilor în anumite momente ale anului sau în perioade de accelerare a creşterii. Chiar dacă
viabilitatea întreprinderii nu este pusă în pericol, imaginea sa se poate degrada datorită
perturbărilor periodice.

Astfel, o reputaţie de rău platnic sau o anumită suspiciune asupra solidităţii sale financiare
poate genera cel puţin două efecte. Pe de o parte, anumiţi furnizori pot refuza continuitatea
livrărilor, iar pe de altă parte, întreprinderea este nevoită să solicite credite de urgenţă şi să
accepte condiţii neavantajoase de creditare.

Permanenţa unor dificultăţi în achitarea obligaţiilor este expresia unei fragilităţi economice şi
financiare. Ele pot genera restrângerea activităţii, reducerea efectivului de salariaţi,
restructurarea sistemului de gestiune sau, în cazuri foarte grave, falimentul întreprinderii.

În vederea evaluării riscului de faliment se pot utiliza ratele de solvabilitate care realizează o
raportare a activelor realizabile la datoriile exigibile. Ratele de solvabilitate cel mai frecvent
utilizate sunt:
1.1. Rata solvabilităţii generale (RSG) care compară ansamblul lichidităţilor
potenţiale asociate activelor circulante cu ansamblul datoriilor scadente în termen de sub un
an, se calculează astfel:
R SG = Activ circulant / Datorii pe termen scurt

Acest indicator permite aprecierea gradului de acoperire a datoriilor pe termen scurt de către
activul circulant. O valoare unitară arată o corespondenţă deplină între activele circulante şi
resursele corespunzătoare, iar o valoare supraunitară indică existenţa unor active circulante
mai mari decât datoriile pe termen scurt.
1.2. Rata solvabilităţii parţiale (R SP) care exclude stocurile din activele circulante
deoarece acestea constituie elementul cel mai incert din punct de vedere al valorii şi
lichidităţii lor, se calculează astfel:
R SP = (Activ circulant – Stocuri) / Datorii pe termen scurt
Sau
R SP = (Creanţe + Plasamente + Disponibilităţi) / Datorii pe termen scurt

Acest indicator exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi onora datoriile pe termen scurt din
creanţe şi disponibilităţi. Analizarea şi interpretarea acestui indicator trebuie făcută prin
luarea în calcul a unor aspecte de detaliu privind structura creanţelor cum ar fi numărul de
clienţi, ponderea lor în totalul creanţelor, etc.

Se consideră că o rată cuprinsă între 0,8 şi 1 ar reprezenta o situaţie optimă în ceea ce priveşte
solvabilitatea.
1.3. Rata solvabilităţii imediate (RSI) care pune în corespondenţă elementele cele
mai lichide ale activului cu datoriile pe termen scurt.
 Se calculează astfel:
R SI = (Plasamente + Disponibilităţi) / Datorii pe termen scurt

Se apreciază că valoarea acestei rate trebuie să fie mai mare de 0,3 si o evolutie ascendenta .
Deşi, în mod teoretic, o valoare ridicată a acestei rate indică o solvabilitate ridicată, în mod
practic poate avea şi alte semnificaţii cum ar fi o folosire mai puţin performantă a resurselor
disponibile. O valoare sub 0,3 este un semnal de prudenţă deosebită ce impune o alertă
crescută din partea băncii finanţatoare, întreprinderea fiind cvasi-falimentară.
1.4. Rata autonomiei financiare (Raf) :
Capitaluri proprii
Raf = Datorii totale >1,

fiind în relaţie inversă cu levierul financiar (Raf = 1/LF).

1.5. Rata îndatorarii la termen – exprimă dependenta financiară a întreprinderii de
creditorii pe termen lung, este afectată de inflatie si este un indicator de risc. În vederea
evaluării riscului financiar, se pun în corespondenţă datoriile pe termen mediu şi lung cu
capitalul propriu.
Se calculează astfel:
R AF = Datorii pe termen mediu şi lung / Capital propriu

Creditorii impun ca această rată să fie > 1.

1.6. Rata îndatorarii totale (Rd) – exprimă dependenţa întreprinderii faţă de
creditori , fiind numită şi levierul financiar. Depinde de structura finanţării, cu efecte asupra
ratei rentabilităţii capitalurilor proprii, fiind un indicator de risc financiar în corelaţie cu
randamentul activelor şi rata dobânzii. Reducerea levierului financiar reflectă scăderea
gradului de îndatorare ca urmare a creşterii ponderii capitalurilor proprii, avînd ca efect
creşterea gradului de autonomie financiară la valori supraunitare.
Se calculează astfel:
Rd = Datorii totale / Capitaluri proprii
1.7. Capacitatea de îndatorare (C î) – exprima ponderea capitalului propriu în
capitalul permanent, fiind dependentă de structura de finanţare a întreprinderii si exprimă
posibilitaţile de îndatorare ale întreprinderii.
Se calculează astfel:
C î = Capital propriu / Capital permanent
Valoarea indicatorului este ≥ 0.5. Indica o îndatorare crescută dacă are o valoare mai
mare de 0.5.
 1.8. Capacitatea de rambursare (C r) – exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi
rambursa datoriile totale . O valoare minimă acceptabilă este ≥ 0,25.

Se calculează astfel:
C r = Capacitatea de autofinanţare / Datorii totale
1.9. Rata cheltuielilor financiare (Rch.fin.) – exprimă indirect insolvabilitatea prin
aprecierea gradului în care cheltuielile financiare cu dobanda sunt acoperite din rezultatul de
exploatare,de aceea raportul trebuie sa fie cât mai mic pentru a evita riscul de neplată.
Se calculează astfel:
Rch.fin. = Cheltuieli financiare / Rezultatul din exploatare
Valoarea trebuie sa fie mai mare de 3 %.

2. Lichiditatea reprezintă capacitatea de achitare la termen a obligaţiilor pe termen

scurt din resursele băneşti disponibile. Ea trebuie să aibă valori supraunitare pentru a arăta
existenţa unui supliment de resurse care să facă faţă incidentelor ce pot apare în mişcarea
capitalului circulant, adică un fond de rulment pozitiv.

Dacă solvabilitatea vizeaza aptitudinea întreprinderii de a-si regla datoriile pe termen mediu
şi lung şi oferă o informaţie parţială asupra lichidităţii pe termen scurt, gradul de lichiditate
exprimă calitatea echilibrului financiar al întreprinderii pe termen scurt.

O întreprindere este lichidă atunci când resursele degajate de operaţiunile curente ale
exerciţiului îi furnizeaza disponibilităţile băneşti pentru a face faţă scadenţelor pe termen
scurt.

Noţiunea de lichiditate poate viza bilanţul şi activele acestuia: lichiditatea bilanţului se referă
la faptul că activele sub 1 an sunt superioare datoriilor sub 1 an, ceea ce fereşte întreprinderea
de faliment pe termen scurt.
2.1. Rata lichidităţii generale (R lg) sau current ratio – exprimă faptul că dacă
activele circulante sunt superioare datoriilor sub un an întreprinderea e ferită de riscul unui
faliment pe termen scurt.

Valoarea acestei rate trebuie comparată cu întreprinderi similare şi ea depinde de viteza de

rotaţie a stocurilor şi a datoriilor pe termen scurt. Ea variază după sectorul economic: este
subunitar în sectorul de distribuţie şi aproape 2 în sectoarele industriale cu ciclu lung.
Valorile supraunitare ale ratei arată o lichiditate satisfăcătoare, în caz contrar, lipsa de
lichidităţi, ca urmare a unui fond de rulment negativ, poate conduce la încetare de plăţi, ceea
ce echivalează cu riscul de faliment sau de insolvabilitate.
Se calculează astfel:
Activ circulant
R lg =
Datorii / termen scurt
≥1

si exprimă gradul de lichiditate potenţială (echilibrul financiar pe termen scurt), din care:
2.2. Rata de lichiditate reduse (R lr):
Se calculează astfel:
Active circulant - Stocuri
Rlr =
Datorii pe termen scurt

care reflectă capacitatea de rambursare a datoriilor pe termen scurt, valoarea optimă peste 0,5
confirmă o lichiditate normală.
2.3. Rata lichidităţii imediate (rapide) sau quick ratio - exprimă aptitudinea
întreprinderii de rambursare a datoriilor cu scadenţa sub 1 an. Este numită rată de trezorerie,
sau Testul acid .
Se calculează astfel:
Disponibilităţi
Rli =
Datorii pe termen scurt
Valoarea minimă de 0,2 - 0,3 reflectă o garanţie de lichiditate satisfăcătoare.

2.6. Prezentarea si analiza indicatorilor de rentabilitate

Rentabilitatea financiara exprima eficienta activitatii desfasurata de intreprindere, in sensul

capacitatii acesteia de a obtine profit net din activitatea desfasurata , prin utilizarea
capitalurilor proprii . Este favorizată de recurgerea la împrumuturi ca urmare a unui efect de
levier financiar pozitiv.

Rentabilitatea constituie capacitatea unui capital investit sau plasat de a asigura venituri
exprimate în termeni financiari, aceasta fiind evaluată în mărimi absolute (prin marje) şi în
mărimi relative (prin rate).

1. Rata de acoperire a stocurilor sau rata de finantare a stocurilor – se obtine prin

raportul dintre fondul de rulment si valoarea stocurilor , si arata proportia de finantare a
stocurilor prin capitalul permanent.
In general, raportul se considera satisfacator daca fondul de rulment reprezinta cca 2/3 din
stocuri. O gestiune buna poate avea ca efect un nivel mai redus al fondului de rulment, fără să
compromită situaţia financiară a întreprinderii.
Se calculează astfel:
Rata de finantare a stocurilor =
Fondul de rulment / Stocuri
Poate fi negativa, cand fondul de rulment este negativ, si rezulta situatia cand intreprinderea
nu-si poate permite acoperirea stocurilor din fondul de rulment de care dispune, sau poate fi
pozitiva.

2. Rata de finantare cu capitaluri proprii sau rata de autofinantare a activelor – se

calculeaza ca raport intre capitalul propriu si active.
Când raportul este supraunitar, înseamnă că activele fixe sunt acoperite numai cu
capitaluri proprii, care finanţează în plus şi active circulante. În acest caz se poate spune că
întreprinderea are un fond de rulment propriu (format din capitaluri proprii) spre deosebire
de fondul de rulment străin, care se constituie din datorii pe termen mediu şi lung.
Se calculează astfel:
Rata de finantare cu capitaluri proprii =
Capital propriu /( Active fixe + Active circulante)

3. Rata de îndatorare sau rata autonomiei financiare - permite să se examineze

repartiţia sau structura capitalurilor de care dispune întreprinderea, adică a capitalurilor
proprii şi a celor împrumutate.
Se calculează astfel:
Rata autonomiei financiare =
Capital propriu /( Capital propriu + Capital imprumutat)

Această rată reflectă mărimea sumelor împrumutate şi a capitalului propriu. Cu cât acest
raport este mai mare, cu atât întreprinderea va depinde mai mult de debitorii sai, de aceea se
mai numeşte şi rată de autonomie financiară. Cu cât raportul este mai mic, cu atât
întreprinderea va putea depăşi o criză de restrângere a creditului.

4. Rata capacitatii de rambursare sau rata de acoperire - reflectă puterea

întreprinderii de a-şi rambursa datoriile pe termen lung şi mediu prin sumele generate de
autofinanţare şi se calculează ca raport între datoriile pe termen mediu şi lung şi
autofinanţare.
Se calculează astfel:
Rata datoriilor = 1 – Rata de autofinantare a activelor

Cu cat rata este mai mica, cu atat capacitatea de rambursare este mai mare.
Toti acesti indicatori se utilizeaza pentru a caracteriza echilibrul economico – financiar al
unei intreprinderi.

2.7. Prezentarea si analiza vitezei de rotatie a activelor circulante

Unul dintre cei mai sintetici indicatori de eficienţă este viteza de rotaţie a posturilor de bilanţ,
prin intermediul numărului de rotaţii (N) şi al duratei unei rotaţii (D). Între aceste rate există
o relaţie inversă: creşterea numărului de rotaţii antrenează reducerea duratei unei rotaţii, ceea
ce reflectă acelaşi lucru: accelerarea vitezei de rotaţie.

Numărul de rotaţii (N) al unui post de bilanţ compară un flux de activitate (vânzări,
aprovizionări-cumpărări) cu elemente de patrimoniu (activul total, activul circulant, capitalul
total, capitalul propriu) încredinţate întreprinderii, indicând intensitatea cu care este
valorificat patrimoniul întreprinderii.

Durata în zile (luni, ani) a unei rotaţii (D), în relaţie inversă cu numărul de rotaţii, reflectă
rapiditatea unei încasări (plăţi): un decalaj între termenul de recuperare a creanţelor şi
termenul de plată a furnizorilor poate fi benefic pe termen scurt, crescând lichidităţile
întreprinderii.

Viteza de rotaţie a activelor circulante caracterizează eficienţa cu care sunt folosite activele
circulante ale întreprinderii. Cu cât viteza de rotaţie este mai mare, cu atât volumul de active
circulante necesare pentru obţinerea unei anumite producţii este mai mic sau, producţia
obţinută într-o anumită perioadă de timp cu acelaşi volum de active circulante este mai mare.
De aici decurge importanţa accelerării vitezei de rotaţie în vederea creşterii eficienţei
generale a activităţii economice a întreprinderii.
Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante se realizează prin intermediul următorilor
indicatori:

1. Numărul de rotaţii (N) – aproximeaza de cate ori stocul a fost rulat de-a lungul
exercitiului financiar.
CA
Se calculează astfel: N= (rotaţii)
Sm
în care:
CA = Cifra de afaceri;
Sm = Soldul mediu al activelor circulante, calculat ca medie între soldul iniţial (Si) şi

Si + Sf
soldul final (Sf): Sm = .
2
2. Durata unei rotaţii (Dz) – in zile, indica numarul de zile in care bunurile sunt
stocate in intreprindere.
T T × Sm
Dz = = (zile / rotaţie),
N CA
în care: T = durata perioadei financiare de referinţă (360, 180, 90, 30 zile)

3. Active circulante la 1000 lei cifră de afaceri:

Sm 1
Ac = × 1000 = × 1000 ,
CA N
în care:
N = numar de rotatii
CA = cifra de afaceri
Sm = soldul mediu al activelor circulante
Analiza indicatorilor ce caracterizeză viteza de rotaţie vizează factorii de accelerare
(încetinire) atât pe total cât şi din punct de vedere al structurii activelor circulante aferente
celor trei stadii ale circuitului economic aprovizionare – producţie – desfacere, precum şi pe
fiecare element al activelor circulante în parte: stocuri (materii prime şi materiale
consumabile, produse finite şi mărfuri, producţie în curs de execuţie, avansuri pentru
cumpărări de stocuri), creanţe, investiţii financiare pe termen scurt, casa şi conturi la bănci.

Totodată analiza urmăreşte efectele accelerării (încetinirii) vitezei de rotaţie a activelor

circulante asupra performanţelor financiare, accelerarea fiind caracterizată prin creşterea
numărului de rotaţii care antrenează reducerea duratei de rotaţie şi respectiv, reducerea
activelor circulante la 1000 lei cifră de afaceri.
 4. Viteza de rotaţie a debitelor clienţi – calculează eficienţa întreprinderii în
colectarea debitelor sale. Exprimă numărul de zile până la data la care debitorii îşi achită
datoriile către întreprindere.
Se calculează astfel – ca raport între soldul mediu clienţi si cifra de afaceri :
(Sold mediu clienti / CA) * T, zile
în care: T = durata perioadei financiare de referinţă (360, 180, 90, 30 zile)

În general, viteza de rotaţie a activelor circulante influenţează cei mai importanţi indicatori de
performanţă ai întreprinderii. Orice accelerare a vitezei de rotaţie va determina o evoluţie
favorabilă a acestor indicatori, după cum orice încetinire va avea efecte negative asupra lor.

Se obţine un efect favorabil al accelerării vitezei de rotaţie a activelor circulante prin

reducerea duratei unei rotaţii, ceea ce conduce la eliberări de active circulante şi la creşterea
profitului. Implicit, creşterea numărului de rotaţii majorează ratele de rentabilitate economică
şi financiară, alături de creşterea gradului de lichiditate a activului şi de profitabilitatea cifrei
de afaceri.

2.8. Prezentarea şi analiza tabloului fluxurilor de trezorerie

Analiza fluxurilor de trezorerie reprezintă o etapă importantă în examinarea documentelor de

sinteză privind situaţia financiară a întreprinderii, după analiza contului de rezultat, a
bilanţului şi a modificării capitalurilor proprii statuate prin IAS 1.

Ansamblul fluxurilor financiare completează diagnosticul întreprinderii printr-o abordare mai

dinamică şi mai globală, deşi acestea nu apar explicit nici în bilanţ, nici în contul de rezultat.
Din acest motiv, analiştii financiari construiesc tablouri de fluxuri de trezorerie (numerar),
care permit reconstituirea fluxurilor financiare ale perioadei.

Fluxurile financiare reprezintă modificările mijloacelor din activul bilanţului, ale datoriilor,
situaţiei nete şi circulaţiei efective a monedei.

Tablourile fluxurilor de numerar, o variantă a tabloului de finanţare, sunt obligatorii în cazul

întreprinderilor cotate la bursă şi al marilor întreprinderi .
Totodata, introducerea Situaţiei fluxurilor de numerar (trezorerie) ca o componentă a
situaţiilor financiare anuale (IAS 7), obligatorie în cazul întreprinderilor mari şi opţională în
cazul întreprinderilor mici şi mijlocii (OMFP 3512/2008) permite o analiză dinamică a
echilibrului financiar, prin descrierea operaţiunilor pe tipuri de activităţi (exploatare,
investiţii, finanţare) care au antrenat transformarea patrimoniului.

Această situaţie exprimă evoluţia poziţiei financiare a întreprinderii faţă de situaţia de la

începutul anului, generând o dimensiune ipotetică a performanţelor, deoarece profitul
prezentat la sfârşitul anului nu coincide cu soldul disponibilităţilor băneşti la acel moment,
singurele care pot conferi autenticitate bunei gestionări a întreprinderii.

Situaţia fluxurilor de numerar oferă informaţii referitoare la gradul în care diferitele activităţi
ale întreprinderii degajă fluxuri (excedente sau deficite) de numerar, aceste fluxuri fiind
structurate în trei categorii:
 Fluxuri de numerar din activitatea de exploatare;
 Fluxuri de numerar din activitatea de investiţii;
 Fluxuri de numerar din activitatea de finanţare.

Situaţia fluxurilor de numerar (trezorerie) descrie şi consideră trezoreria ca fiind o variabilă

centrală care este expresia intrărilor şi ieşirilor de lichidităţi şi de echivalente, iar variaţia
trezoreriei se explică prin fluxurile de încasări şi de plăţi înregistrate în cursul perioadei.
Încasările în numerar sunt afectate de semnul (+), iar plăţile efectuate în numerar pentru
aceleaşi activităţi sunt afectate de (-).

Deşi trezoreria întreprinderii este unică, toate fluxurile trecând prin trezorerie, această situaţie
(tablou) explică contribuţia fiecărei “funcţii” la variaţia globală a trezoreriei nete (ΔTN) .

Fluxurile de numerar pot fi determinate prin două metode: directă şi indirectă.

Metoda directă presupune deducerea plăţilor din încasările aferente ale exerciţiului financiar
pe tipuri de activităţi şi permite estimarea fluxurilor viitoare de numerar pe total şi pe
activităţi.

Conform metodei directe, fluxurile de numerar din activitatea curentă reprezintă un indicator-
cheie al generării de numerar pentru alte activităţi: rambursarea împrumuturilor, menţinerea
capacităţii de funcţionare a întreprinderii, plata dividendelor, noi investiţii fără finanţare
externă.
Fluxurile de numerar din investiţii reflectă măsura în care cheltuielile efectuate au generat
resurse care vor produce venituri în viitor (clădiri, instalaţii).

Fluxurile de numerar din activităţi de finanţare permit estimarea cererii viitoare de fluxuri de
numerar din partea finanţatorilor întreprinderii (primiri sau rambursări de credite, încasări din
emisiuni de titluri, plăţi pentru răscumpărarea titlurilor emise, încasări sau plăţi din contracte
de leasing).

Metoda indirectă diferă în privinţa fluxurilor de numerar din exploatare, care se determină
corectând rezultatul net cu influenţele unor operaţiuni ce nu au caracter monetar (amortizări,
provizioane, diferenţe de curs valutar), precum şi cu variaţia necesarului de fond de rulment
net (capitalul circulant).

La aceste fluxuri se adaugă numerarul net al celorlalte activităţi, rezultă numerarul net total,
la începutul şi sfârşitul perioadei, diferenţa obţinută reprezentând variaţia (±) fluxului de
numerar.
 CAPITOLUL III : Studiu de caz privind analiza financiar –
contabilă pe bază de bilanț la S.C. SANY S.R.L.

3.1. Prezentarea generală a societăţii

Constituire
Societatea SANY SRL a luat ființă în anul 1991 . Numărul de înregistrare la Registrul
Comerțului este J06/667/1991 . Încă de la început s-a declarat ca societate comercială
plătitoare de TVA , având CODUL UNIC de înregistrare RO 565056 .

Actul constitutiv al societăţii SANY SRL cuprinde:

Forma juridică:
Societatea comercială “SANY” S.R.L. este persoană juridică română; având forma juridică
de societate cu răspundere limitată; cu asociat unic. Obligațiile sociale sunt garantate cu
patrimonial social; asociatul unic răspunde numai până la concurența capitalului social
subscris.
Societatea este persoană juridică din ziua înmatriculării în Registrul Comerțului.

Sediul social :
Societatea comercială are denumirea: Societate comercială ”SANY” S.R.L. și funcționează
sub acestă firmă.

În orice act, scrisoare sau publicație emanând de la societate, pe lângă denumirea și numărul
de ordine din registrul comerțului, trebuie să se arate forma juridică, sediul societății,
capitalul social și codul fiscal.

Sediul soocietatii comerciale ”SANY” S.R.L. este in localitatea Bistrita, strada Vasile
Alecsandri, nr. 19, judetul Bistrita-Nasaud.

Sediul societății comerciale poate înființa sedii secundare-sucursale, agenții reprezentate sau
alte asemenea unități fără personalitate juridică, în țară și în străinătate prin hotărârea
asociatului unic.
Durata societății :
Durata de funcționare a societății este nelimitată în timp, cu începere de la data înmatricularii
acesteia la Registrul Comerțului.

Obiectul de activitate:
În conformitate cu documentele de înființare, obiectul de activitate este comerțul cu
amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare,
băuturi și tutun.

Potrivit Clasificării Activităților din Economia Națională – CAEN, aprobat prin Hotărârea
Guvernului, activitatea principală a societății este comerțul cu amănuntul în magazine
nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun – cod CAEN
4177.

Capitalul social
Capitalul social subscris și vărsat de asociatul unic este de 200 lei în numerar.

Structura acționariatului:

Numele si Data si locul Domiciliul si cetatenia Act de identitate Aportul Partea

prenumele nasterii asociatului sociala
LEI %
Mălinescu 24.03.1950 Bistrita, str. Vasile CNP 1500324064241 200 100
Cornel comuna Teaca, sat Alecsandri, nr. 21, CI seria XB nr.261750
Teaca. judetul Bistrita-Nasaud, emis de Pol. Mun.
avand cetatenie romana. Bistrita la data de
25.04.2010
Tabelul nr. 4 : Structura acționariatului

Administrarea și funcționarea :
Societatea este administrată și reprezentată, pe durată nelimitată, de o persoană fizică,
cetățean român.

Beneficii și pierderi :
Asociatul unic încasează în totalitate beneficiile și suportă în totalitate eventualele pierderi.
Forța de muncă:
Societatea va putea angaja personal cu contract de muncă, cu repectarea prevederilor Codului
Muncii și regimului de asigurări sociale. Are în prezent 7 salariați cu contract de muncă pe
perioadă nedeterminată.

Scopul societății este prestarea și realizarea unor activități economice, conform obiectului de
activitate, pentru promovarea și punerea în aplicare a inițiativei particulare și realizării de
profit.
Dizolvarea și lichidarea:
Societatea se dizolvă prin voința asociatului unic, imposibilitatea realizării obiectului de
activitate, faliment sau micșorarea capitalului sub limita legala.

Structura organizatorică
din cadrul SC SANY SRL este reprezentată prin urmatoarea organigramă :

DIRECTOR

Mălinescu
Cornel

DEPARTAMENT DEPARTAMENT
ADMINISTRATOR
JURIDIC FINANCIAR-
CONTABIL
Mălinescu
Mălinescu
Cornel Pop Mihaela
Alexandru

DEPARTAMENT
DESFACERE

5 angajați

Tabelul nr. 5 : Structura organizatorică – organigrama societății

 3.2. Bazele întocmirii situaţiilor financiare la S.C. SANY S.R.L.

Din punct de vedere al întocmirii situaţiilor financiare, societatea aplică Reglementările

Contabile armonizate cu Directiva a IV – a a Uniunii Europene şi Standardele Internationale
de Contabilitate (IAS).

Evidenţa contabilă în cadrul S.C. SANY S.R.L. este organizată în concordanţă cu principiile
şi practicile contabile cerute de legislaţia în vigoare în Romania: OMFP nr.3055/2009 pentru
aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene și Legea contabilităţii
82/1991.

Situaţiile financiare anuale se întocmesc pe baza balanţei de verificare rezultată după

aplicarea IAS. Regimul de amortizare este liniar, iar evidenţa stocurilor se face la costul
istoric, folosindu-se metoda FIFO .
Societatea efectueaza înregistrarile contabile în moneda naţională RON.

Bilanţurile la S.C. SANY S.R.L. oferă informaţii despre poziţia financiară a socieţătii.
Elementele prezentate în bilanţ legate în mod direct de evaluarea pozitiei financiare sunt :
activele , datoriile si capitalurile proprii , grupate după natură şi lichiditate , respectiv natură
şi exigibilitate.

Elementele patrimoniale sunt prezentate astfel:

1. Active imobilizate – au fost structurate pe clase de imobilizari, ponderea deţinând-
o activele corporale ( formularul cod 40 ).
Activele corporale de natura mijloacelor fixe, tratate de IAS 16 , au fost prezentate în
bilanţ astfel :
 au fost recunoscute la valoarea contabilă (valoare dupa scăderea
amortizarii cumulate şi a pierderii cumulate din depreciere;
 mijloacele fixe au fost reevaluate conform prevederilor legale, inclusiv
H.G. nr.1553 / 2003;
 amortizarea mijloacelor fixe aflate în exploatare se calculează la
valoarea rămasă folosind metoda liniară în raport de durata utila de
viaţă.
 2. Active circulante – au fost structurate astfel :
2.1. Stocuri
 Stocuri de mărfuri : 2009 = 256341 lei
2010 = 291534 lei
2011 = 298243 lei
La ieşire, stocurile au fost evaluate folosind metoda FIFO.

2.2. Creanţe – prezentate în bilanţ la valoare netă.

3. Datorii totale
Exigibilitatea datoriilor este urmatoarea : sub un an şi peste un an.
3.1. Sumele datorate instituţiilor de credit sunt:
 facilitate de credit – 2009 - linie de credit de 40000 lei acordată în scopul
finanţării capitalului de lucru, acordată pe un an, de către banca BT, Sucursala
Bistrița, creditul fiind rambursat la sfarşitul lunii decembrie 2009.
 leasing – 2009 – de 50000 lei pentru achiziționarea unui autoturism.Acest
credit se rambursează conform unui grafic de rambursare. Ultima plată fiind
stabilită in 2011.
 facilitate de credit – 2010 – linie de credit de 50000 lei acordată în scopul
finanțării capitalului de lucru, acordată pe un an, de către banca BT, Sucursala
Bistrița, creditul urmând a fi rambursat in luna iunie 2011.
 facilitate de credit – 2011 – linie de credit de 40000 lei acordată în scopul
finanțării capitalului de lucru, acordată pe un an, de către banca BT, Sucursala
Bistrița, creditul urmând a fi rambursat până la sfârșitul anului.
 leasing – 2011 – de 40000 lei pentru achiziționarea unei autoutilitare necesară
aprovizionării cu marfă.

3.2. Datorii comerciale – furnizori:

 2009 = 67903 lei
 2010 = 65020 lei
 2011 = 106264 lei
Aceste datorii reprezintă obligații către furnizori, urmând a fi achitate la termenul de scadență
stabilit.
 3.3. Datorii cu personalul şi asigurarile sociale:
 2009 = 9366 lei
 2010 = 5512 lei
 2011 = 11500 lei
Reprezintă datorii curente plătite în luna ianuarie a anului următor.

3.4. Alte datorii :

 2009 = 307888 lei
 2010 = 303611 lei
 2011 = 285458 lei
Aceste datorii reprezintă sume datorate asociaților cu un termen de rambursare mai mare de 5
ani.

Informaţii conţinute de Contul de Profit şi Pierderi

Contul de Profit şi Pierderi oferă imaginea performanţei societăţii. S.C. SANY S.R.L a
întocmit Contul de Profit şi Pierderi conform modelului agreat de Reglementările
contabilităţii armonizate cu directivele Uniunii Europene, aprobate prin OMFP 3055/2009 și
Legea 82/1991, art.26, alin.(3).

Veniturile şi cheltuielile au fost structurate în Contul de Profit şi Pierderi după natura lor,
respectând principiul conectării cheltuielilor cu veniturile care au fost generate în respectiva
perioada de timp.

3.3. Prezentarea bilanţului contabil al societăţii S.C SANY S.R.L.

La data de 31 decembrie 2009, 2010, 2011 conform bilanţurilor întocmite la sfarşitul

exerciţiului financiar 2009, 2010, 2011 situaţia economico–financiară a societăţii S.C. SANY
S.R.L. se prezintă astfel (vezi anexa nr.4, 5, 6. Situaţii financiare anuale).

Bilanţul contabil elaborat în optica patrimonial – juridică utilizat până la adoptarea

Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE şi cu Standardele
Internationale de Contabilitate s-a dovedit insuficient adaptat analizei financiare orientate
spre gestiune, ceea ce a impus utilizarea unui bilanţ mai operaţional, pentru a evidenţia relaţia
dintre resursele disponibile si nevoile de finantare ale întreprinderii, ştiut fiind că orice nevoie
de finanţare trebuie acoperită din resurse financiare.
În întâmpinarea acestui deziderat vine bilanţul financiar, elaborat în optica patrimonială, care
constituie suportul analizei financiare tradiţionale care are drept finalitate descrierea
patrimoniului întreprinderii în vederea evaluarii patrimoniale care suscita interes atat pentru
proprietari , cât şi pentru creditori . În masura în care creditorii utilizeaza un astfel de studiu,
se procedeaza la o analiză financiară externă , ce vizează recuperarea capitalurilor investite ,
foarte importantă în cazul lichidarii întreprinderii.

Logica bilanţului financiar, denumit si bilanţ lichiditate – exigibilitate, se bazează pe criteriul

lichidităţii crescătoare a activului şi al exigibilitatii crescatoare a pasivului, ceea ce implică
separarea elementelor de activ în funcţie de gradul de lichiditate şi a elementelor de pasiv în
funcţie de scadenţă .

Prezentarea bilanţului financiar pune în evidenţă două părţi distincte pe orizontală: partea
superioară care reflectă structura financiară prin stabilitatea elementelor care îl compun
(necesarul de finanţat şi resursele de finanţare permanente) şi partea inferioară care reflectă
finanţarea ciclului de activitate (necesarul de finanţat pe termen scurt şi resursele temporare
de finanţare).

Clasamentul activelor şi pasivelor după criteriul vechimii pune în evidenţă, printr-o simplă
lectură orizontală, echilibrele sau dezechilibrele structurale ale bilanţului, conform Normei 13
din IASC şi în cazul conturilor consolidate.
Importanţa bilanţului financiar în analiza financiară decurge din faptul că el serveşte la
determinarea marjei de securitate financiară prin intermediul fondului de rulment, care
permite întreprinderii să facă faţă riscurilor pe termen scurt, garantând solvabilitatea acesteia.
 La data de 31 decembrie 2009, 2010, 2011 bilanţului financiar al societăţii S.C. SANY S.R.L.
se prezintă astfel :

Bilanț Financiar : lichiditate – exigibilitate

2009 – 2010 - 2011

ACTIV PASIV - LEI -

NECESAR 2009 2010 2011 RESURSE 2009 2010 2011
Necesar Permanent 298565 294918 319550 1.Capital Permanent 480677 473118 486953
-Imobilizări corporale 297439 293792 319550 1.2.Capital propriu 146856 153633 162137
-Imobilizări finaciare 1126 1126 0 1.2.1.Capital social 49360 49360 49360
1.2.2.Rezerve 52801 52801 52801
1.2.3.Rezerve reevaluare 35062 35062 37402
1.2.4.Rezultatul reportat 2933 9633 16410
1.2.5.Profit 6700 6777 6164
1.3.Datorii pe T.L. 333821 319485 324815
Necesar Temporar 259381 296219 302295 2.Resurse Temporare 77269 118019 134892
-Stocuri 256341 291534 298243 2.1.Datorii pe termen scurt 77269 118019 134892
-Disponibilități bănești 3040 4685 4052 2.1.1.Furnizori 67903 65020 106264
2.1.2.Alte datorii 9366 5511 11502
2.1.3.Credite bancare curente 0 47488 17126
TOTAL ACTIV 557946 591137 621845 TOTAL PASIV 557946 591137 621845
Tabelul nr.6 : Bilanțul financiar

3.4. Analiza indicatorilor economico – financiari pe baza bilanţului

Calculul si analiza indicatorilor echilibrului financiar – Situaţia netă, Fond de rulment,

Nevoia de fond de rulment, Trezoreria netă.

1. Situaţia netă (SN) – exprimă valoarea activului realizabil la un moment dat.

SN = Active – Datorii
SN 2009 = 557946 – 77269 = 480677 lei
SN 2010 = 591137 – 118019 = 437118 lei
SN 2011 = 621845 – 134892 = 486953 lei

2. Fondul de rulment (FR) - masoară echilibrul financiar parţial al societăţii.

FR = Capital permanent – Necesar permanent
 FR 2009 = 480677– 298565 = 182112 lei
FR 2010 = 473118 – 294918 = 178200 lei
FR 2011 = 486953 – 319550 = 167403 lei

3. Necesarul de fond de rulment (NFR) – reflectă echilibrul curent.

Mărimea sa trebuie să fie egală sau inferioară fondului de rulment, în cazul analizat
fiind inferioara fondului de rulment.
NFR = Necesităţi ciclice – Resurse ciclice
= (Stocuri + Creanţe) – Datorii de exploatare

NFR 2009 = (256341 + 0 ) – 77269 = 179072 lei

NFR 2010 = (291534 + 0) – 70531 = 221003 lei
NFR 2011 = (298243 + 0 ) – 68985 = 229258 lei

4. Trezoreria netă (TN) – este rezultatul întregului echilibru financiar al

întreprinderii.
TN2 = Fond de rulment – Necesarul de fond de rulment

TN 2009 = 182112 – 179072 = 3040 lei

TN 2010 = 178200 – 221003 = - 42803 lei
TN 2011 = 167403 – 229258 = - 61855 lei

5. Cash – Flow (CF)

Cash – flow = Trezoreria netă la sfarşitul exerciţiului contabil – Trezoreria netă
la începutul exerciţiului contabil

CF 2010 = TN 2010 – TN 2009 = - 42803 – 3040 = - 45843 lei

CF 2011 = TN 2011 – TN 2010 = - 61855 – ( - 42803) = - 19052 lei

Deoarece fluxul monetar net al exerciţiului (cash – flow-ul perioadei exerciţiului ) este
negativ, capacitatea reală de autofinanţare a investiţiilor a scăzut, înregistrându-se o scădere a
valorii societăţii, o sărăcire a activului net real .
3.5. Analiza indicatorilor contabili pe baza bilanțului
1.PERIOADA DE RECUPERARE A CREANTELOR (PRCR)
PRCR = (creante / cifra de afaceri) x nr de zile al perioadei
2009 = 0 / 781525 x 365 = 0
2010 = 0 / 824566 x 365 = 0
2011 = 0 / 922438 x 365 = 0

2.PERIOADA DE PLATA A DATORIILOR TOTALE (PPDT)

PPDT = (datorii totale / cifra de afaceri) x nr de zile al perioadei
2009 = 411091 / 781525 x 365 = 191,99
2010 = 437507 / 824566 x 365 = 193,66
2011 = 459707 / 922438 x 365 = 181,90

3.PRODUCTIVITATEA MUNCII (PM)

PM = cifra de afaceri / nr de salariati
2009 = 781525 / 8 = 97690,63
2010 = 824566 / 7 = 117795,14
2011 = 922438 / 7 = 131776,85

4.RENTABILITATEA ECONOMICA (A PROFITULUI BRUT) (REPB)

REPB = (profit brut / active totale) x 100
2009 = 12464 / 557946 x 100 = 2,23
2010 = 13227 / 591137 x 100 = 2,24
2011 = 7339 / 621845 x 100 = 1,18

5.RATA PROFITULUI NET (RPN)

RPN = (profit net / cifra de afaceri) X 100
2009 = 6700 / 781525 x 100 = 0,86
2010 = 6777 / 824566 x 100 = 0,82
2011 = 6165 / 922439 x 100 = 0,67

6. RATA LICHIDITATII PARTIALE (RLP)

RLP = (creante + active de trezorerie) / datorii pe termen scurt
 2009 = 0 + 3040 / 77269 = 0,04
2010 = 0 + 4685 / 118019 = 0,04
2011 = 0 + 4052 / 134892 = 0,03

3.6. Calculul Impozitului pe profit

Cifra de afaceri se prezinta astfel:

- Venituri din vanzarea marfurilor : 2009 = 763262 lei
2010 = 800711 lei
2011 = 894676 lei
- Venituri din servicii prestate : 2009 = 15900 lei
2010 = 22978 lei
2011 = 22231 lei
- Alte venituri aferente cifrei de afaceri : 2009 = 2363 lei
2010 = 877 lei
2011 = 5532 lei

Calculul impozitului pe profit pe anul 2009

-Venituri totale: 781525 lei -

-Cheltuieli totale: 774825 lei =
-Profit net: 6700 lei +
-Cheltuieli nedeductibile: 5764 lei =

Total profit impozabil: 12374 x

Impozit pe profit 16%: 1979,84

Calculul impozitului pe profit pe anul 2010

 -Venituri totale: 826426 lei -
-Cheltuieli totale: 819649 lei =
-Profit net: 6777 lei +
-Cheltuieli nedeductibile: 6450 lei =

Total profit impozabil: 13227 lei x

Impozit pe profit 16%: 2116,32 lei

Calculul impozitului pe profit pe anul 2011

-Venituri totale: 952425 lei -

-Cheltuieli totale: 946260 lei =
-Profit net: 6165 lei +
-Cheltuieli nedeductibile: 1174 lei =

Total profit impozabil: 7339 lei x

Impozit pe profit 16%: 1174,24 lei

CONCLUZII
În perioada supusă analizei indicatorii analizaţi au valori ce reprezintă un nivel normal pentru
caracteristicile sectorului de activitate al firmei analizate, S.C. SANY S.R.L.

Se constată o scădere considerabilă a trezoreriei nete, acest lucru datorându-se reducerii

disponibilului şi creşterii datoriei pe termen scurt, prin contractarea liniei de credit.

Cu toate dificultăţile întâmpinate, societatea a încheiat activitatea cu profit, programele de

investiţii au fost realizate, au fost respectate prevederile Contractului Colectiv de Muncă, prin
acordarea de ajutoare, prime, salarii achitate la termen, echipamente de protecţie,
îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, a protecţiei şi securităţii muncii,etc.

Pentru activitatea anilor 2009, 2010, 2011 valorile indicatorilor înregistrate la finalul
exerciţiului au asigurat echilibrul economico – financiar necesar desfăşurării unei activităţi de
exploatare eficiente a întreprinderii.

Societatea are profit atât la începutul anului cât şi la sfarşitul perioadei analizate, iar valoarea
este constantă. Deasemenea, se înregistrează şi creşterea cifrei de afaceri de la 781525 lei în
2009, la 824566 lei în 2010 și 922439 lei în 2011.

Situaţiile financiare anuale au fost întocmite în mod clar şi în concordanţă cu principiile şi

practicile contabile cerute de legislaţia în vigoare în România: OMFP nr.3055/2009 pentru
aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, Legea contabiliţătii
82/91 republicată, modificată şi completată de Legea 259/2007 şi Legea 31/1990 republicată,
modificată prin Legea 441/2006, prezentând o imagine fidela a activelor, datoriilor, poziţiei
financiare şi a rezultatului financiar.

PROPUNRI
Pentru evidenţierea trendului ascendent sau descendent pe care îl au societăţile comerciale
într-un interval de analiză dat, de obicei 2 – 5 ani, se prezintă evoluţia indicatorilor relevanţi,
care definesc criteriile de performanţă (rezultate) obţinute de management prin conducerea,
organizarea şi gestionarea societăţii respective. Nivelul indicatorilor analizaţi reflectă în
totalitate situaţia prin care trece societatea în intervalul analizat, situaţie care poate fi
favorabilă sau mai dificilă.

Situaţiile financiare anuale au ca scop prezentarea rezultatelor şi a poziţiei financiare a unei

entităţi patrimoniale la sfarşitul exerciţiului financiar, oferind informaţii pertinente şi utile
unei game largi de utilizatori în vederea luării deciziilor economice conforme cu situaţia dată.
Ansamblul de decizii asigură reglarea fluxurilor financiare ale întreprinderii, ceea ce implica
procurarea fondurilor necesare activităţii la cel mai mic cost fără a-i afecta echilibrul
financiar şi asigurarea unui control constant al utilizării corecte şi eficiente a fondurilor, ca
principală restricţie a rentabilităţii.

Aceste decizii vor fi fundamentate pe anumiti factori, cum ar fi: cât de semnificative sunt
informaţiile şi dacă acestea trebuiesc prezentate separat fie în bilanţ, fie în contul de profit şi
pierdere, fie prin note, precum şi cât de interesaţi sunt utilizatorii situaţiilor financiare să aibă
acces la informaţie.

Astfel, pentru o evidenţă cat mai clară a facturilor emise de către furnizori, dar şi de către
clienţi, propun întocmirea de către departamentul financiar – contabilitate a unor situaţii
financiare săptămânale privind încasările de la clienţi, plăţile către furnizori şi angajaţi,
urmărind termenele scadente de plată sau de încasare a facturilor, informaţii care să fie
credibile (utilizatorii interni – departamente, sau externi, trebuie să aibă încredere în acestea),
să aibă o validare sociala, în sensul înţelegerii informaţiilor de către utilizatori, indiferent de
compartimentul din care aceştia fac parte.

Veniturile, respectiv cheltuielile angajate de o entitate patrimonială, sunt înregistrate şi

reflectate în contul de rezultate în exerciţiul financiar în care au fost generate, fără a ţine
seama de momentul efectiv al încasării, respectiv plăţii acestora.

De aceea, consider ca este important să se ţină seama de momentul efectiv al încasării/plăţii,

din urmatoarele considerente:
  pentru identificarea de investiţii si mijloace de finanţare care permit obţinerea
valorii celei mai ridicate pentru întreprindere, managmentul trebuie să fie la
curent şi cu situaţia clară a facturilor emise de către furnizori sau de către
clienţi, precum şi cu finalitatea acestora – plata către furnizori sau încasarea
clienţilor;
 compartimentul aprovizionare ar avea o viziune de ansamblu mai clară asupra
cererii şi ofertei din piaţă, pe termen scurt ;
 deasemenea, gestiunea stocurilor ar fi mai usor de ţinut şi controlat ;

O problemă foarte importantă în prezentarea situaţiilor financiare o constituie informaţiile

privitoare la capitalul propriu. Capitalul propriu este compus din toate sumele de capital care
intră în entitate: capitalul subscris şi vărsat, prime de capital, rezerve statutare sau legale,
rezerve generale şi excedentul din reevaluare, la care se adaugă rezultatul reportat. De aceea
s-ar impune :
 prezentarea mai detaliată a informaţiilor cu privire la sursele de provenienţă a
capitalului;

BIBLIOGRAFIE
 1. __Demetrescu C. G., Istoria contabilităţii, Editura Ştiinţifică, Bucuresti ,1972 , p.110.
2. __Florea Ştefan, Contabilitatea societăţilor comerciale, Constanţa, Editura Ex Ponto,
2007.
3. __Gheorghe Dumitru, Contabilitatea financiară în context european, Editura ,2008.
4. __M.D.Paraschivescu, W.Păvăloaia, Modele de contabilitate şi analiză financiară,
Editura Neuron, Focşani, 1994, p.419.
5.__ Petru P
6. __Petrescu Silvia, Diagnostic economic financiar. Metodologie. Studii de caz, Editura
Sedcom Libris, Iaşi, 2004.
7. __Stancu I., Gestiunea financiară a agenţilor economici, Editura Economica, Bucureşti,
1994, p.26.
8.*** I.F.R.S. – Standardele Internaţionale de Contabilitate şi Raportare Financiară.
9.*** IAS 1 – Prezentarea situaţiilor financiare.
10.*** Legea contabilităţii 82/91 republicată, modificată si completată de Legea 259/
2007.
11.*** Ministerul Finanţelor Publice, Ghid practic de aplicare a Standardelor
Internaţionale de Contabilitate, Ed. Economică, Bucureşti, 2005.
12.*** Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE şi cu Standardele
Internaţionale de Contabilitate.
13.*** Ordinul Ministrului Economiei si Finanţelor nr. 3512/2008 pentru modificarea si
completarea OMFP nr. 3512/2008.
14. *** Situaţii financiare la 31.12.2009, 31.12.2010, 31.12.2011 la S.C. SANY S.R.L.