Cursul nr.

5 Consiliere în carieră, anul III Psihologie, Anul universitar

2007-2008

Cursul nr. Specificul consilierii şi codul deontologic

Consiliere psihologică. Consilierea înseamnă , în general, lămurire fundamentată ştiinţific şi influenţare a

comportamentului uman în scopul unui tratament şi a profilaxiei evoluţiei deficitare. Pentru aceasta sunt folosite
cunoştinţele ştiinţifice ale psihologiei, sociologiei, medicinei sau pedagogiei în practică.
Activitatea se numeşte consiliere atunci când ne referim la persoane şi consultanţă, atunci când ne referim
la instituţii.. Psihologul are în acest domeniu al practicii profesionale un fundament ştiinţific referitor la
influenţarea structurii organizaţiilor, a structurii locurilor de muncă, a condiţiilor cadru instituţionale.
Consilierul psiholog oferă un serviciu ce presupune o competenţă recunoscută, care, printr-o relaţie
profesională, are responsabilitatea de a-l ajuta pe client folosind tehnici şi metode însuşite prin formare
profesională generală şi specializată. Rolul psihologului este clar evidenţiat şi în consilierea prevenţiei bolilor şi
afectării sănătăţii. Noţiunea de prevenire orientată spre scop din punct de vedere psihologic trebuie să fie pozitiv
înţeleasă. Prevenţia înseamnă producerea condiţiilor optime de dezvoltare şi aceasta constituie un câmp de
activitate al psihologiei dezvoltării aplicată. Psihologia dezvoltării aplicată poate să realizeze astăzi o contribuţie
pentru rezolvarea problemelor sociale, unde prevenţia este înţelească ca producerea unei ambianţei de viaţă
necesare dezvoltării personalităţii. Consilierea dezvoltării trebuie să interacţioneze cu probele de dezvoltare de-
a lungul vieţii şi mai poate astăzi să rămână limitată la copii şi adolescenţi. Indiferent de locul unde se
desfăşoară consilierea şi de problemele cu care se confruntă clientul, principala competenţă a consilierului este
de a facilita relaţii umane. Aceasta presupune abilităţi speciale de comunicare , de deschidere, maturitate şi
echilibru emoţional,
În organizaţii, consilierea psihologică are o serie de caracteristici specifice, condensate de către Catalina
Zaborilă şi Judit Bitai în următoarele aspecte1:
 Consilierea, coaching-ul, mentoring-ul, training-urile sunt forme de intervenţie
organizaţională în perspective dezvoltării personale şi profesionale a angajaţilor;
 Consilierea presupune oferirea de asistenţă psihologică şi suport angajaţilor aflaţi în faţa
unei probleme care reclamă soluţionare urgentă, a unei situaţii de criză sau care se
confruntă cu dificultăţi de adaptare la o problemă/situaţie curentă;
 Consilierea nu constituie în mod exclusiv o sarcină a psihologului în organizaţie(poate fi
practicată de psiholog, consultant, manager, ori alt reprezentant al organizaţiei);
 Problematica care poate fi abordată prin consiliere include: dependenţa de droguri sau
alcool a angajaţilor, accidentele de muncă, absenteism, planificarea carierei, probleme
maritale, adaptarea la locul de muncă după intrarea în organizaţie, pensionare, concediere,
restructurări de personal, transfer în alte locaţii ale organizaţiei din alte ţări, agresivitate,
violenţă la locul de muncă, stres ocupaţional generat de modificările rapide ale exigenţelor
profesionale în contextul progresului tehnologiei;
 Etapa contractării în procesul consilierii reprezintă baza întregii intervenţii;
 Faza de contractare solicită aptitudini şi atenţie deosebită din partea consilierului, întrucât
clientul consiliat este adesea „trimis” de către managerul său;
 Scopul încheierii contractelor este deplasarea atenţiei de la problemă la scopul schimbării;
 Atât în faza de contractare, cât şi, ulterior, în procesul consilierii, psihologul va face apel la
un set de abilităţi care sunt exprimate prin sintagma ascultare activă;
 Practica unui consilier se desfăşoară întotdeauna pe fondul unui proces relaţional;
 Consilierea pentru dezvoltarea carierei face parte din conceptul mai larg de planificare a
carierei, alături de planificarea dezvoltării personale, instruirea şi dezvoltarea managerială
şi mentoring.;
1
Catalina Zaborilă, Judit Bitai ”Consilierea psihologică a angajaților”, p.171, în Zoltán Bogáthy(coord) ”Manual
de tehnici și metode în psihologia muncii și orhanizațională”, Editura Polirom, 2007
 Cursul nr.5 Consiliere în carieră, anul III Psihologie, Anul universitar
2007-2008

Tratamentul psihologic şi psihoterapia. Prin tratament psihologic se înţelege activitatea profesională a

psihologului pentru prevenirea, cunoaşterea timpurie, stabilirea, vindecarea sau ameliorare a bolilor,
obstacolelor vieţii sau suferinţei.. Deoarece din procesul tratamentului psihologic face parte fundamental
diagnosticul de intrare, elaborarea unui plan de tratament, realizarea tratamentului şi controlul succesului final
cuprinde aproape întreg spectrumu-lui activităţilor profesional psihologice în serviciul sănătăţii. Intervenţiile
psihoterapeutice formează în interiorul acestui larg câmp de activităţi psihologice un grup de activităţi
specializate.
Este important de ştiut ce au în comun psihoterapia şi consilierea, şi ceea ce le desparte ca scop, metode şi
tehnici. Comună este oferta generoasă de ajutor psihologic pentru persoane aflate în situaţii care au nevoie de
acesta şi care ulterior vor resimţi efectele acestuia, Iolanda Mitrofan şi Adrian Nuţă consideră că sunt distinctive
următoarele aspecte ale psihoterapiei în comparaţie cu activitatea de consiliere psihologică:
 Psihoterapia se adresează frecvent problemelor semnificative din domeniul sănătăţii psihice,
psihosomatice şi somatice, avînd focalizare pe traumă, pierdere, durere şi blocajul în dezvoltare,
reactivitatea nevrotică sau consecinţele disociale ale psihozelor, tulburărilor
adictive(toxidependență, alcolism), tulburări de instinct sexual şi alimentar, comportamente
suicidare, tulburări de identitate. etc..
 Psihoterapia este predominant o activitate curativă, de remediere, în timp ce consilierea ste mai
curînd preventivă, de dezvoltar şi de educaţie;
 Psihoterapia antrenează un demers explorator şi de conştientizare(bazat pe insight), cu durată mai
lungă sau mai scurtă, având în vedere atât dimensiunea trecutului şi a prezentului, cât şi a viitorului,
cu accente şi modalităţi de intervenţie specifice în funcţie de metodă şi de orientare teoretică.
Consilierea, deşi menţine orientarea generală a unei şcoli de formare, se centrează mai curând pe
dimensiunea prezentului, deblocând calea spre viitor, dar fără a se angaja în acţiuni de analiză,
conştientizare, reprogramare şi structurare mentală de profunzime, pe termen lung.
 Gradul de autodezăluire al psihoterapeutului în relaţia cu clientul este mai restrâns spre deosebire de
cel al consilierului, mai deschis şi mai puţin expertal în intervenţie şi atitudine;
 Psihoterapia are obiective de profunzime şi un plan terapeutic bine structurat, permiţând o
remodelare creatoare a personalităţii, a Eului, a rolurilor manifestate şi a relaţiilor cu alţii, în funcţie
de responsivitatea subiectului, pe când consilierea acţionează limitativ, centrat şi mult mai precis,
raportat la un scop bine dfinit, stabilit împreună cu clientul;
 Deoarece consilierea practică mai ales relaţia terapeutică de la egal la egal, situându-se astfel în
paradigma umanistă, psihoterapiile, prin deversitata lor, practică şi alte tipuri de relaţii terapeutice –
relaţii de transfer de tip părinte-copil, relaţia expertală de tip profesor – elev(terapiile
comportamental cognitive). Consilierea se apropie mai mult prin natura relaţiei terapeutice „ de la
persoană la persoană” de psihoterapiile umaniste, existenţiale şi experienţiale şi mai puţin de cele
psihodinamice şi analitice. Aceasta nu înseamnă că nu se practică o consilierea analitică, de tip
adlerian sau o consiliere analitică de grup. Nu se exclud însă modelele integrative, flexibile, pliate la
realitate, nevoile şi posibilităţile de răspuns imediat ale clienţilor, care îmbină elemenetele tehnice şi
atitudinale de la mai mute şcoli, practicându-se astăzi tot mai mult modele interferente, eclectice sau
integrative, atât în consiliere, cât şi în psihoterapie;
 Există tendinţa ca în psihoterapie să se utilizeze mai frecvent termenul de pacient, pe când în
consiliere este folosit în exclusivitate cel de client(adică persoană care beneficiază de un serviciu
ameliorativ, optimizator, nu neapărat vindecător, restructurativ sau transformativ în dezvoltarea
personală. situaţie evidentă în cazu intervenţiei psihoterapeutice). Termenul de client este exceptat
de semnificaţii peiorative.

I.3, Aspecte deontologice

 Cursul nr.5 Consiliere în carieră, anul III Psihologie, Anul universitar
2007-2008

Deontologia enunţă datoriile care se impun profesioniştilor în exercitarea profesiunii lor. Aceste
datorii sunt specificate într-un cod de deontologie elaborat de către asociaţiile profesionale.
Deontologia se deosebeşte de morală, considerată ca un set sistematizat de principii şi reguli despre bine şi rău, şi de
etică, care fixează scopurile ultime ale acţiunii umane. Etica fixează valorile de referinţă pentru morală. Deontologia este o
aplicaţie a moralei în domeniul profesional. Asociaţiile profesionale ale psihologilor au elaborat coduri de deontologie la
puțin timp după înfiinţare: Cel mai cunoscut cod de deontologie din domeniul profesiei de psiholog este, fără îndoilală,
codul elaborat de Asociaţia Psihologilor Americani(APA), cod care a servit drept model la o bună parte din asociaţiile
profesionale din domeniul psihologiei din întrega lume,

Standardele profesionale ân domeniul psihologiei.

Preocuparea pentru standarde profesionale a apărut la puţin timp după apariţia primelor teste
psihometrice. Cele mai intense preocupări le-au avut psihologii americani. Ilustrăm, în rezumat, aceste
preocupăr în scopul de a oferi o imagine a dimensiunii efortului pentru crearea de standarde.
În anul 1895, a apărut American Psychological Association, celebra APA, şi prima preocupare în
această organizaţie profesională a fost crearea unui comitet însărcinat cu modul de aplicare a
testelor(instrumente standardizate) care apar. În anul 1906 este creat un comitet care să se ocupe de
probleme de standardizare. În anul 1950, un comitet specializat elaborează un raport intitulat Ethical
Standards for the Distribution of Psychological Tests and Diagnostic Aids( comitetul specializat se numeşte
Ethical Standards for Psychology. Raportul distinge între trei niveluri de calificare în utilizarea testelor
psihologice – A, B şi C. Raportul a fost integrat în APA’s Ethical Standards for Psychologists din 1953 şi
citat în APA’s Standards for Educational and Psychological Tests and Manuals din 1966.
Un document de anvergură, vizând standardele pentru testarea psihologică este creat în anul 1954 şi se
intitula Technical Recommandation for Psychological Tests and Diagnostic Test. Documentul cuprindea şi o
serie de recomandări. În 1955 ia naştere The National Educational Association şi se publică Technical
Recomandation for Achievement Test, în colaborare cu National Council on Measurements Used in
Education(actualmente, această instituţie se numeşte The National Council on Measurement).
De-a lungul timpului, se constată o multiplicare a publicaţiilor elaborate în vederea reglementărilor
activităţii profesioniştilor psihologi care lucrează cu instrumente de investigaţie. Enumerăm o parte din ele:
 1966 - Standards for Educational and Psychological Tests and Manuals;
 1966 - Automated Test Scoring and Interpretation Practice; Speciality Guidelines for
the Delivery of Services by Clinical Psychologists;
 1974 – Standards for Educational and Psychological Tests;
 1980 – Principles for the Validation and Use of Personnel Selection Procedures;
 1981 – Reapare Speciality Guidelines for the Delivery of Services by Clinical
Psychologists;
 1981 - Speciality Guidelines for the Delivery of Services by Industrial/Organizational
Psychologists;
 1981 - Speciality Guidelines for the Delivery of Services by School Psychologists;
 1981 - Ethical Principles of Psychologists;
 1985 – Reapare Standards for Educational and Psychological Testing;
 1986 – Guidelines for Computer-Based Tests and Interpretation;
 1992 - Ethical Principles of Psychologists;
 1993 Reapare Standards for Educational and Psychological Testing;
 1999 Reapare Standards for Educational and Psychological Testing;
 Cursul nr.5 Consiliere în carieră, anul III Psihologie, Anul universitar
2007-2008
În anul 1984 se adoptă de către The National Association of School Psychologists un document
intitulat Principles for Profesional Ethics, un ghid util pentru selecţia, utilizarea şi interpretarea testelor
psihologice, document ce a fost revizuit şi adoptat în anul 1992.
Organizaţiile profesionale din domeniul psihologiei din Statele Unite ale Americii au avut totdeauna
în atenţie faptul ca testele să fie aplicate la un înalt nivel ştiinţific. Ca urmare a frecventelor abateri de la
prevederile asociaţiei profesionale americane s-a înfiinţat un comitet The Joint of Faire Testing Practices
in Education care conţine obligaţiile atât a celor care construiesc teste, cât şi a celor care le aplică. La
elaborarea acestui document au mai participat The American Research Association, The National Council
on Measurement in Education şi o serie de edituri care publicau teste. Aceste obligaţii sunt divizate în 4
sectoare:
a. Dezvoltarea/selectarea testelor;
b. Interpretarea scorurilor;
c. Obligaţia pentru certitudine;
d. Informarea subiecţilor.
La nivel mondial a luat fiinţă International Test Comission(ITC), având ca publicaţie International
Journal of Testing. Publicaţia oficială a ITC are ca Guest Editors două personalităţi de marcă ale
teoreticienilor testului psihologic: Iain Coyne şi Dave Bartram. În comitetul editorial sunt prezente, de
asemenea personalităţi de marcă din întreaga lume: Jacques Grégoire(Universitatea catolică din Louvain),
Wim van der Linden, Universitatea din Twente, Ronald K. Hambleton, Universitatea din Massachusetts,
José Muňiz, Universitatea din Oviedo, Barbare B. Ellis, Universitatea din Houston, Thomas Oakland,
Universitatea din Florida, Filomena Maginno, Universitatea din Florenţa Cea mai recentă preocupare a
acestei instituţii ştiinţifice mondiale a fost elaborarea unui document intitulat ITC Guidelines on Computer-
Based and Internet-Delivered Testing, care vizează întroducerea de standarde în această direcţie de
dezvoltare a testelor psihologice
Precizare. Respectul persoanei umane în dimensiunea sa psihică este un drept inalienabil prevazut in majoritatea
codurilor deontologice din domeniul psihologiei. Recunoaşterea sa fondează acţiunea psihologului.
Codul deontologic este destinat a servi drept regulă profesională bărbaţilor şi femeilor care au titlul de psiholog..
oricare ar fi modul lor de exerciţiu şi cadrul lor profesional, inclusiv activităţile lor de învăţământ şi cercetare. Finalitatea sa
este de a proteja publicul şi psihologul contra folosirii denaturate a psihologiei şi contra folosirii metodelor şi tehnicilor care
se reclamă abusiv din psihologie.
Organizaţiile profesionale din domeniul psihologic care elaborează coduluri deontologice trebuie să facă eforturi
pentru a le face cunoscute şi respectae. Ele aduc, în această perspectivă, susţinere şi asistenţă membrilor lor. Adeziunea
psihologilor la aceste organizaţii profesionale implică angajamentul lor de a respecta dispoziţiile codului deontologic.

Principii generale
Complexitatea situaţiilor psihologice face ca respectarea codului deontologic să fie mai mult decât o simplă aplicare a
unor reguli practice. Respectul regulilor codului deontologic presupune capacitatea de reflecţie etică şi capacitatea de
discernământ în susţinerea unor mari principii. Acestea sunt:
1. Respectul drepturilor persoanei. Psihologul raportează exerciţiul său profesional la principiile elaborate
prin legislaţiile naţionale, europene şi internaţionale asupra respectului drepturilor fundamentale ale persoanelor,
şi, în special, demnitatea, libertatea şi protecţia acestora. Exerciţiul profesional al psihologului nu intervine decât
după ce s/a obţinut consimţământul liber şi clar (lămurit, în cunoştiinţă de cauză) al persoanelor. Orice persoană
trebuie să poată să se adreseze liber şi direct unui psiholog. Psihologul prezervă viaţa privată a persoanelor,
garantând respectul secretului profesional, inclusiv față de colegi. Psihologul respectă principiul fundamental că
nimeni nu este îndreptăţit de a face public ceea ce este considerat informaţie strict profesională..
2. Competenţa. Psihologul deţine competenţele sale de cunoaştere teoretică permanent actualizată printr-o
formare ştiinţifică continuă şi prin formarea comportamentală de a discerne implicaţia sa persoanlă în înţelegerea
altei persoane.. Fiecare psiholog este garantul calificărilor sale particulare şi defineşte limitele sale proprii de
Cursul nr.5 Consiliere în carieră, anul III Psihologie, Anul universitar
2007-2008
competenţă şi intervenţie, ţinând cont de formaţia şi experienţa sa. El refuză orice intervenţie când ştie că nu are
cumpetenţe achiziţionate.
3. Responsabilitatea. În afara responsabilităţilor definite prin legislaţie, psihologul are o responsabilitate
profesională. El are ataşament la ideea că intervenţiile sale se conformează regulilor codului la care aderă odată cu
dobândirea calităţii de membru al unei organizaţii profesionale din domeniul psihologiei.. În cadrul competenţelor
sale profesionale, psihologul decide în privinţa alegerii şi aplicării metodelor şi tehnicilor psihologice pe care el le
concepe şi le pune în aplicare. Psihologul răspunde personal de alegerile sale şi de consecinţele directe ale
acţiunilor şi avizărilor sale profesionale.
4. Probitatea. Psihologul are o datoria de probitate în toate relaţiile sale profesionale. Această datorie
presupune cunoașterea regulilor deontologice şi orientează efortul său continuu pentru a rafina intervenţiile sale, a
preciza metodele sale şi a defini scopurile sale.
5. Calificarea ştiinţifică. Modurile de intervenţie alese de psiholog trebuie să poată face obiectul unei
explicaţii raţionale a fundamentelor lor teoretice şi a construcţiei lo. Orice evaluare sau rezultat trebuie să se
supună acestei condiţii şi să facă obiectul unor dezbateri contradictorii între profesionişti.
6. Respectul scopului fixat. Dispozitivele metodologice puse în aplicare de către psiholog răspund la
motivele intervenţiei sale şi doar la ele. Prin construirea intervenţiei sale în respectul scopului asigurat, psihologul
trebuie să ia în consideraţie utilizările posibile care pot fi eventual făcute prin terţi.
7. Independenţa profesională. Psihologul nu poate aliena independenţa necesară în exerciţiul profesiei,
indiferent sub ce formă se manifestă aceasta.
8. Clauză de conştiinţă. În toate circumstanţele în care psihologul estimează că nu poat respecta
aceste principii, va intra în joc clauza de conştiinţă.