Cursul nr.1.

consiliere în carieră

Cursul nr. 1

CONSILIEREA PSIHOLOGICA

I.1 Consideraţii preliminare

Consiliera în carieră este un domeniu, un sector al preocupărilor reunite sub termenul-umbrelă
Managementul resursellor umane. Celelalte sectoare sunt: recrutarea, evaluare, fomarea, integrarea
profesională, motivarea, dezvoltarea resursei umane, cultura organizaţionlă, negocierea conflictelor în
organizţii, comunicarea în organizaţii,
Sensul comunl al consilierii este de sfătuire compentă acordată de un specialist sau expert într-un
domeniu unei persoane cu funcţie de decizie în vederea fundamentării activităţilor acesteia. Marii manageri,
miniştrii, sefii de stat au consilieri în varii domenii care-i ajută frecvent cu informaţii prelucrate şi
sistematizate, prognoze, sinteze şi studii fundamentate în vederea adecvării deciziilor în organizaţiile pe care
le conduc. Nevoia consilierii managerilor este consecinţa firească a unei evidenţe în materie de competenţă:
informaţiile valoroase nu se mai concentreză în mâinile câtorva oameni de top. Faptul că managerul nu ştie
totdeauna ce este mai bine în compartimentele pe care le coordonază a devenit astăzi o certitudine. Liderii
inteligenţi îşi recunosc ignoranţa în privinţa unor domenii aflate în coordonarea lor. Michael Gilman,
vicepreşedinte al departamentului de cercetare de la Biogen recunoaşte: ”Sunt complet neştiutor în cam trei
sferturi din ceea ce se petrece. Cât despre colegii mei din echipa de management superior..ignoranţa lor
atinge un procent de 98%”(Jonas Ridderstråle, Kjell Nordström, 2007)
Consilierul este responsabil în calitate de bun cunoscător al unui domeniu şi nu de decizia care se ia
de către cel pe care-l sfătuieşte. Persoana consiliată nu este exonerată de răspunderea luării unor decizii pe
motivul că a avut consilier în domeniu, Vremurile moderne au impus atenţiei publice activitatea de
consilierii, odată cu revoluţia tehnologică şi informaţională, cu specializarea din ce în ce mai îngustă şi
complexificarea vieţii social - economice în general. Pentru a face faţă diverselor probleme puse de
adaptarea la trepidanta lume modernă, oamenii apelează din ce în ce mai mult la consilieri. Există consilieri
de achiziţii imobiliare, de investiţii financiare, de aspecte fiscale, de evaluare a calităţii bunurilor şi
serviciilor, etc.. Totodată, solicitarea din ce în ce mai intensă şi mai complexă duce la impasuri existenţiale,
având ca simptome ineficacitatea socială şi profesională, dezorientarea, conflicte interpersonale,
neadaptarea la ambianţa de grup, stări care nu pot intra in sfera patologiei, dar care afectează eficacitatea
persoanei şi produc disconfort. Tulburările existenţiale enumerate anterior constituie domeniul de
preocupare şi intervenţie psihologică. Consilierea psihologică este un domeniu de intervenţie psihologică
profesionistă axată pe relaţia de ajutor în conjuncturi de risc adaptativ, în situaţii de criză personală sau
colectivă, familială sau socio – profesionale şi, nu în ultimul rând în situaţii de dezvoltare personlă
Intervenţia specializată a consilierului se produce în situaţia în care persoanele resimt insuficienţa
capacităilor de care dispune în mod obişnuit de a face faţă solicitărilor vieţii, fapt care periclitează eficienţa
dezvoltării personale. În ambianţa sfârşitului de secol XX şi începutului de secol XXI, se constată explozia
cantitativă şi calitativă a problemelor cu care se confruntă individul, o accentuare a stresului la persoane de
condiţii foarte diferite. Acest ansamblu diversificat de persoane are nevoie de sprijin calificat pentru a putea
depăşi problemele cu care se confruntă în dezvoltarea lor, a relaţiilor cu semenii, în lupta pentru apărarea
vieţii şi în luptă cu traumele.
Definiţie. Nu există o definiţie unică a consilierii, constatare pe care o considerăm firească dacă ţinem
cont de complexitatea domeniului şi de stadiul de evoluţie. Considerăm satisfăcătoare următoarea definiție :

1
 Cursul nr.1. consiliere în carieră

Consilierea psihologică este o intervenţie de scurtă sau de mai lungă durată, în scopul prevenirii, remiterii
sau asistării rezolutive a unor probleme (emoţionale, cognitive şi comportamentale)cu impact individual,
familial şi socio-profesional dezorganizator(Mitrofan, 2005).

Autoarea definiţiei consideră că adresabilitatea consilierii psihologice cunoaşte o largă

diversificare(educaţionale, rehabilitate, recuperare şi reintegrare socială, support emoţional şi social,
adaptare şi integrare comunitară eficientă.
Scopul intervenţiilor asociate actului de consiliere este elaborarea şi dezvoltarea unor noi strategii de
coping existenţial, activarea resurselor blocate, complementare sau compensatorii, astfel încât persoanele,
familiile şi grupurile sau colectivităţile în dificultate să-şi refacă potenţialul de a găsi rezolvări proprii la
problemele cu care se confruntă. Activitatea profesionistă de consiliere este făcută cu acordul personei
consiliate şi are în vedere ajutorarea persoanelor aflate în situaţii de criză existenţială prin evitatarea
dependenţei permanente de persoana consilierului, deci refacerea şi întărirea autonomiei deciziilor
beneficiarilor asupra problemele pe care le au. Se au în vederea conservarea şi întărirea resurselor proprii,
prin modificare atitudinală, conceptuală şi comportamentală de context existenţial specific. Situaţiile de
viaţă şi variatele tipuri de pierderi sau de suprasolicitări pot genera sau acutiza conflicte, traume şi
răspunsuri dezadaptaitve cu afectări ale valorilor personale, ale vieţii de familiee şi de relaţie de grup.
Acceptarea prin înţelegere, schimbarea perspectivei evaluative şi modificarea imaginii de sine sunt pârghii
psihologice de o deosebită importanţă avute în vedere de către consilierul psihologic. .
Un aspect de primă importanţă în actul consilierii psihologice este faptul că acesta presupune o relaţie
între două persoane: consilierul şi clientul. Specificul actului de consiliere este focalizarea şi duce la
clarificarea impactului unei probleme sau a unui context de viaţă traumatizant, provocativ sau de risc,
asupra beneficiarului. Competenţa psihologului profesionist se manifestă în oglindirea clientului în
contextual situaţiei cu care se confruntă şi are ca scop ajutorarea acestuia de a-şi conştientiza mai adecvat şi
mai complet propriile nevoi, aşteptări şi posibilităţi de a face faţă sau de a rezolva şi depăşi probleme
personale. Este mai curând un process de explorare împreună a elementelor cheie care explică, blochează
sau pot debloca soluţiile unei probleme. Consilierul şi clientul, adică partenerii actului de consiliere,
descoperă împreună noi posibilităţi de reevaluare , decizie şi acţiune în contextual problematic. Priza de
conştiinţă a acestui fapt se realizează spontan, după ce beneficiarul a fost sprijinit pas cu pas să se
reevalueze şi să înţeleagă diferit lucrurile, resemnificând evenimentele şi reacţiile manifestate anterior
începerii consilierii. Procesul de reevaluare se produce ca urmare a atitudinii facilitatoare sau de cataliză
psihoemoţională şi cognitivă pe care consilierul a manifestat-o de-a lungul întâlnirilor.
Rolul consilierului profesionist este de a însoţi şi stimula procesul de autoexplorare al clientului său,
ajutându-l să conştientizeze şi să acorde sens evenimentelor şi stărilor sale, fără a-i indica sau sugera
propiile explicaţii. Consilierul nu este un profesor care predă o lecţie de viaţă, ci un coparticipant şi un
sprijin avizat în crearea de către client a unei strategii personale rezolutive, în stimularea optimizării şi
participării/adaptării lor la realitate. Este un reper emoţional echilibrant şi un garant al succesului clientului
în munca pe care o parcurge cu sine. El trebuie să se abţină de a-i configura clientului un nou plan sau
scenariu de viaţă după propriirile-i presupuneri sau nevoi de acţiune şi nu se va substitui acestuia în luarea
deciziilor sau opţiunilor, respectându-i valorile.
Responsabilitatea consilierului presupune exerciţiul conştient de a se feri să impună şi să sugereze
propriile soluţii sau interpretări clientului, evitând tentaţia facilă de a-i prescrie acestuia scenarii alternative
de viaţă şi soluţii prefabricate, de complezenţă sau dezirabile social. Consilierul le va putea recomanda pe
cele pe care beneficiarul consilierii le va concepe, implementa sau schimba în viaţa sa cotidiană,
descurajându-le pe cele fantasmatice sau nerealiste.
Viaţa profesională a consilierului psiholog se poate desfăşura în spaţiul ocupaţionl liberal, acel spaţiu
care este delimitat de competenţă înaltă, discernământ, autonomie şi reponsabilitate, alături de medicii,
avocaţi, notari, pentru a nu denumi decât pe cei mai cunoscuţi. În comparaţie cu profesiile liberale amintite
anterior, profesia de psiholog are o istorie scurtă, dar controversată. Considerăm că este de interes să
realizăm un scurt excurs în domeniul professional-psihologic

2
 Cursul nr.1. consiliere în carieră

I.2.Scurt istoric al profesiunii de psiholog

Primele activităţi orientate spre practică şi aplicări sistematice ale cunoştinţelor psihologice se produc în
jurul anului 1900. Cuprind tratamentul copiilor şi tinerilor lipsiţi de apărare, timpul şi studiul mişcărilor în
industrie, cercetarea aptitudinilor pentru educaţie, armată, transporturi, servicii, industrie. Domeniul educativ
este cel în care vor activa primii psihologi practicieni. În Statele Unite ale Americii, H.H. Goddard este primul
psiholog angajat cu normă întreagă în afara mediului universitar, în anul 1906. În 1913, în Anglia, este angajat
primul psiholog şcolar, în persoana lui Cyril Burt, de către London Country Council. Aplicaţii ale psihologiei, în
special ale testelor psihologice, se produce şi în domeniul sănătăţii şi al muncii. Încep să fie selecţionate
persoane, în vederea ocupării unor posturi, imediat după anul 1900, odată cu apariţia primelor studii
sistematizate asupra solicitărilor psihologice ale muncii. J.M.Lahy studiază activitatea dactilografelor în 1905,
activitatea vatmanilor în 1908 şi, imediat după această dată, pe cea a linotipistelor. Hugo Münsterberg,
considerat fondatorul psihologiei industriale, realizează selecţii asupra conducătorilor de tramvai, în 1910, şi a
tehnicienilor de la telefoane în 1915. În 1909 realizează o anchetă de mari proporţii pentru definirea
caracteristicilor psihologice ale posturilor de muncă. În această perioadă, apar şi primele cabinete de orientare
profesională În 1908 sunt deschise cabinete de orientare profesională în Belgia(prin A.G. Christiaens şi O.
Decroly) , în Statele Unite( prin F. Parsons), în Franţa(E. Chaintreau) şi Elveţia(prin E. Claparede şi P. Bovet).
În timpul primului război mondial se produce prima examinare psihologică de masă, atunci când aproape
întreaga armată americană a trecut printr-un examen psihologic în vederea detectării persoanelor inapte de a
îndeplini serviciul militar şi a ierarhizării funcţiilor militare. De această operaţiune se ocupă psihologi din
fruntea Asociaţiei Psihologilor Americani. Iniţiativa este condusă de Robert Yerkes. Un comitet dirijat de E.L.
Thorndike se ocupa de recrutarea piloţilor, un alt comitet, de clasificare a personalului, era condus de Dill
Scott , şi evalua competenţa profesională a recruţilor(prin intermediul scalelor de evaluare, şi nu a testelor
psihologice). În Europa, psihologii participă din plin la efortul de război al statelor de care aparţin. În cadrul
armatei germne, Curt Piorkowsky şi Walther Moede examinează 10.251 de soldaţi în privinţa aptitudinilor lor..
Procentul celor declaraţi inapţi se ridica la 8,6%., procentul celor puţin satisfăcători la 17%, al celor medii la
62,7% şi al celor buni la 11,7%. Walther Moede s-a ocupat şi de selecţia şoferilor armatei germane. Psihologul
R.A. Myers activează pentru armata britanică, J.M Lahy pentru armata franceză, Agostino Gemelli pentru
armata italiană. Aspecte psihologice ale vieţii soldaţilor pe front au fost studiată prin prezenţa psihologilor în
tranşee, dintre care amintim pe Max Dessoir(1916), R. Sommer(1916), G. Bonnet(1917) şi A.Gemelli(1917).
De asemenea, au fost elaborate studii de psihologie a războiului. Aceste eforturi ştiinţifice au constituit
fundamente ştiinţifice pentru crearea unor puternice departamente de psihologie în mediul militar, care sunt
astăzi la mare preţuire.
Practica psihologică se dezvoltă mai ales după primul război mondial şi ajunge în anii 20 la un punct înalt.
Imediat după război, în 1919, în Statele Unite se crează prima societate de consultanţă, numită Scott Company,
după numele fondatorului său. În 1920 de formează Asociaţia Internaţională de Psihotehnică la iniţiativa lui E.
Claparède. Se înfiinţează şi primele edituri specializate pe construcţia şi comercializarea instrumentelor de
investigaţie din domeniul psihologiei. Marile întreprinderi industriale şi de transporturi îşi înfiinţează propriile
laboratoare psihotehnice.
În timpul celui de-al doilea război mondial în SUA şi Marea Britanie se produce un deosebit avânt al
activităţii profesional-psihologice prin cercetări în domenil armatei, în lucrări vaste în selecţie şi formare de
personal.
După 1945 au fost reluate, în primul rând, activităţile psihologice tradiţionale, mai ales în domeniul
selecţiei personalului, ca şi consilierea profesională a oficiilor de muncă sau dezvoltarea personalului în
industrie. În acelaşi timp. capătă un puternic avânt o reţea de posturi de consilieri educativi.
Locuri de cercetare de dimensiuni mari sunt create în psihologia circulaţiei, în serviciilor de psihologie şcolară, în
dezvoltarea conceptului de efectuare a pedepsei orientată prin tratament psihologic. Sunt dezvoltate progresiv şi diferenţiat,
aplicaţii ale psihologia dezvoltării, în care se pune accentul exigenţele psihologice ale vârstelor timpurii( consilierea în

3
 Cursul nr.1. consiliere în carieră

grădiniţe şi creşe), supervizare pentru profesiunile sociale, procese de grup, negocierea contractelor, planificarea ambianţei
şi protecţia mediului.
Profesia de psiholog s-a dovedit ca fiind extraordinar de flexibilă şi capabilă de adaptare, specialiştii din
aceşti domeniu implicându-se în îmbunătăţirea vastă a protecţiei muncii, culturalizarea consumatoruli, pretenţia
pentru condiţii de muncă umane şi ambianţă corespunzătoare cu progresul tehnic, mai ales în privinţa noilor
media şi a sistemului de prelucrare a datelor.
Acceptarea serviciilor psihologice în domeniul sănătăţii a constat din sarcini profesionale preventive şi de
reabilitare, activităţi care au căpătat numele de psihoterapie În Germania federală, în anul1977, mai mult de
200.000 de pacienţi au fost consiliaţi psiho-terapeutic prin mai mult de 4 sedinţe.
O serie de ţări, mai ales europene, au făcut deja paşi absolut necesari în îndeplinirea unor exigenţe juridice
ale profesiei de psiholog, această îndeplinire survenind relativ târziu dacă avem în vedere apariţia psihologiei ca
profesiei. Legile referitoare la practicarea psihologiei au apărut ca urmare a presiunilor problemelor apărute în
practica profesională. După informaţiile pe care le oferă Michael Hockel, preşedinte în 1982 a Federaţiei
Europene a Asociaţiei Profesionale a Psihologilor(FEPPA), într-o conferinţă la Edinburg(25 iulie 1982 la a doua
Adunare generală a respectivei Federaţii), prima ţară care a introdus profesia de psiholog, pe bază de atestare
prin examen de stat, a fost Germania în anul 1941. Urmează Franţa, în 1947. În 1948 se adoptă în SUA o primă
lege a psihologului şi, în 1977, ultimele state americane introduc astfel de legi. Urmează Olanda, în 1971,
Portugalia, în 1972, Norvegia, în 1973, Suedia, în 1978, Grecia şi Spania, în 1979.. În România a fost adoptată o
astfel de lege în anul 2004, Legea 213.
O primă problemă la care ar trebui să răspundă orice lege din domeniul psihologiei aplicate este: „Ce este un
psiholog?”. Un răspuns elaborat este dat de Michael Hockel, într-un articol de referinţă în domeniul psihologiei
profesionale.1 Autorul german formulează o descriere a identităţii profesionale a psihologului în 5 puncte:
1. psiholog este doar acea persoană care a beneficiat de o formare în ştiinţa psihologiei; El
apreciază că în ultima sută de ani este necunoscută distincţia între psihologi şi nepsihologi.
La un simpozion organizat în luna mai 1989 la iniţiativa lui Hans Schuller de la
Universitatea din Hohenheim cu titlul The individual and Organizational Sight of Selection
on Performance Evaluation and Appraisal (având participanţi din Germania, Austria,
Olanda, Spania, Marea Britanie, Israel şi SUA) s-a făcut aprecierea că aproximativ 90% din
cazurile procedurilor psihologice din economia germană sunt aplicate de nepsihologi;
2. atitudinile de fundament cognitiv faţă de ştiinţa Psihologie corespund atitudinilor de pretins
pentru practicarea profesională a psihologiei;
3. psihologul este ştiinţific format pentru anticipare, pentru prognoză;
4. psihologul este obligat faţă de etica sa profesională;
5. practica profesional psihologică este în acelaşi timp şi practică de cercetare;
Referitor la ultimul aspect, se fac următoarele precizări:
 punerea problemei în studiile psihologică trebuie să fie formulată în termeni strict psihologici;
 formularea ipotezelor trebuie să fie făcută în aşa fel, încât să ducă la cunoaştere şi la
amplificarea nivelului cunoştinţelor psihologice;
 psihologul colectează datele dobândite în practică şi procedează la cunoaşterea lor din punctul
de vedere al problemei avute în vedere;
 psihologul realizează evaluarea finală şi, în caz de insuces, trece la reluarea problemei.
Considerăm utilă prezentarea unui citat ilustrativ privitor la sarcina psihologului :” Sarcina psihologului
este de a multiplica ştiinţa despre om şi de insera cunoştinţele şi aptitudinile sale pentru binele individului şi al
societăţii. El respectă demnitatea şi integritatea indivizilor şi intervine pentru menţinerea şi protecţia drepturilor
fundamentale ale omului. Profesia psihologului este, prin natura sa, pentru libertate”(Berufsverband Deutscher
Psychologen, BDP, 1986).
Este necesar să se facă o distincţie între aplicarea psihologiei şi activitatea practic psihologică. Aplicaţia este
concepută ca legătura dintre o problemă externă și un domeniu de cunoştinţe. Activitate practic- psihologică este constituită
prin rezolvarea problemelor prin consultaţie, consiliere, tratament şi selecţie.
1

4
 Cursul nr.1. consiliere în carieră

Profesia psihologului cuprinde trei domenii de sarcini: amplificarea numărului de cunoştinţe psihologic, aplicaţia la
acele probleme sociale apropiate din exterior de psihologi şi practica psihologică, în sensul exersării activităţilor psihologice
fundamentate ştiinţific în specialitate.

I.2.1.Sarcinile psihologiloir practicieni.

Psihologia este înţeleasă ca teorie compusă din reguli şi legităţi care precizează domeniu de studiu al
comportamentul uman şi trăirea umană în dependenţă de factori interni şi externi. Aplicat la acţiunile umane cu
multiple lor trăsături sociale, spectrul sarcinilor prezente şi viitoare ale psihologului este foarte dificil de
cuprins. În urma acestei constatări se pune frecvent întrebarea, în ultimul timp prin introducerea sistemului
Bologna în sistemul de învăţământ românesc, dacă examenul de psiholog trebuie să ducă la un tip unitar de
absolvire academică. Unitatea prestabilită academic pentru profesia psihologului ajunge frecvent în practică în
opoziţie cu vasta diversitate a sarcinilor profesionale ale psihologului. Câmpul în care iau naştere sarcini pentru
psiholog se diferenţiază în ritm rapid. Este greu de a dezvolta o clasificare adecvată a tuturor acestor sarcini.
Prezentăm rezultatele unei chestionări realizate asupra psihologilor din diverse câmpuri de activitate.
Psihologii au răspuns la întrebarea: „Dacă dumneavoastră, într-o polemică filosofică şi social politică, ar trebui
să caracterizaţi activitatea dumneavoastră efectivă generală şi prestaţia social normativă(ideal-tipică) pentru
profesia de psiholog., ce ar trebui să indicaţi”. Psihologilor li s-a cerut să precizeze ce pondere trebuie să ocupe
o anumită sarcină în câmpul lor de activitate: Aşa cum sunt prezentate în tabel, sarcinile a fost formulate de
Michael Hockel în urma unei chestionări a psihologilor din diverse câmpuri de activitate. Sarcinile profesionale
sunt indicate extrem de diferit, însă cei care au dat răspunsurile aparţin la diverse câmpuri de activitate
psihologică și pun accentul pe rezolvarea sarcinilor social corespondente sarcinilor profesionale

Rezultatele indică dferite câmpuri de activitate profesional a psihologului:

1. Promovează dezvoltarea individuală prin consiliere. Optimizează acţiunea educativă în

instituţii ca grădiniţe sau creşe. Optimizează atitudinile şi comportamentele educative la
persoane şi familii care caută sfaturi. Promovează dezvoltarea posibilităţilor de
comportament personal satisfăcător.
2. Promovează carierele profesionale individuale prin alegere(selecţie), şcolarizare şi
consiliere. Optimizează raporturile de producţie ale celor care participă la muncă prin
managementul conflictelor.. Optimizează sistemul om-maşină mediu, respectiv structura
locurilor de muncă. O contribuţie a psihologului poate să fie şi în optimizarea sistemlui om-
ambianţă. Îmbunătăţirea proceselor de decizie şi structurile organizaţiei înseamnă şi o
contribuţie pentru reducerea frecvenţei accidentelor de muncă şi a celor din domeniul
circulaţiei rutieră.
3. Activează pentru recunoaştere timpurie şi consiliere a grupurilor (prevenţie, vindecare
necurativă) pentru tratarea bolilor, suferinţei, afectări ale imaginii corpului. Contrbuie la
reabilitarea socială şi profesională.
4. Contribuie la autoînţelegerea fundamentată ştiinţific a omului în spaţiul public, prin activitate
în presă, media şi învăţământ, formarea opiniilor. Promovează comportamente
comprehensive în rândul consumatorilor.
5. Cere procese de decizie raţionale, informate, respectiv îndreptăţite în toate domeniile vieţii
sociale: justitţiei., asigurări şi organizarea vieţii sociale. Militează pentru un mod uman de
îndeplinire a pedepselor.
6. Contribuie la creşterea cunoştinţelor psihologice de specialitate. Se ocupă de formarea altor
psihologi. Această activitate cuprinde indicarea drumului de urmat de către psihologi pentru
optimizarea eficienţei lor profesionale şi a celorlalţi profesionişti

1 2 3 4 5 6

5
Cursul nr.1. consiliere în carieră

Psihologie socială 64,9 11,5 21,6 8,2 9,9 18,2

Consiliere 31,6 29,4 5,2 1,9 2,9 28,2
Psihologia circulaţiei 28,3 48,1 39,9 3,3 9,9 4,9
Psihologia muncii şi organizaţională
18,6 73,4 19,2 0,1 10,3 7,5
Psihologie clinică 45,7 3,3 74,9 9,2 0,7 13,2
Psihologie juridică şi penitenciară
20 15 20 0 40 5
Psihologia pieţii şi consumatorlui
24,8 51 10,1 10,7 5,8 46,6
Cercetare psihologică 14,8 12,5 3,5 8,6 0 56,6

În prima coloană, observăm clar diviziunea principalelor domeniilor actuale de practicare a

psihologiei