C ursul nr.

2 – Consiliere în carieră, anul III Psihologie, anul universitar 2008-2009

Cursul nr.2

În calitate de disciplină ştiinţifică, consilierea psihologică îşi face apariţia după al

doilea război mondial. La constituirea acestei noi discipline contribuie trei curente de
influenţă:
 Iniţiativa de ghidare vocaţională;
 Progresul în psihometrie şi testarea psihologică;
 Dezvoltarea curentului psihoterapeutic în psihologie şi a mişcării
psihoterapeutice.
În cursul anilor 60 se delimitează o perioadă de trecere de la ghidarea vocaţională
la consilierea psihologică . În cursul dezvoltării sale în calitate de specialitate ştiinţifică
şi profesională, consilierea psihologică s-a ocupat de a avea o concentrarea filosofică şi
de a-şi deschide un câmp profesional personalizat bazat pe identificarea şi dezvoltarea
resurselor personale şi sociale şi pe ajutarea indivizilor de a folosi mult mai efectiv aceste
resurse. Concentrarea pe punctele tari ale persoanei, în contrast cu concentrarea pe
slăbiciune şi patologie, a rămas constantă în profesiune în decursul anilor şi sprijină în
continuarea activitatea consilierului psihologic. Mai mult decât oricare alt factor de
dezvoltare, această filozofie trainică a consilierii psihologice – concentrarea deliberată pe
forţa şi calitatea individuală – a ajutat la menţinerea şi apoi la identificarea şi integrarea ei
în calitate de specialitate în psihologia profesională.
Din punct de vedere istoric, lucrările lui Frank Parsons au rnică şi sănătoasă în
domeniul practicii consilierii vocaţionale şi educationale. În anulcontribuit semnificativ la
dezvoltarea ca specialitate, prin concentrarea pe funcţionarea pute 1908, Parsons îşi
stabileşte un Vocations Bureau în Boston, unde implementează un proces de consiliere
vocaţională care include examinarea aptitudinilor, ambiţiilor şi resurselor individului în
legătură cu limitările sale. Puţin după aceasta, E. G. Williamson dezvoltă un proces de
concentrare, consiliere orientată prin obiective, pentru a ajuta studenţii din colegiu în
legătură cu nevoile lor – o activitatea care leagă trăsăturile măsurate cu educaţia
studenţilor şi aspiraţiile lor profesionale. În aceiaşi perioadă de timp, Carl Rogers dezvoltă
abordarea sa fenomenologică, centrată pe client pentru consiliere, care dirijează atenţia
specialităţii care ia naştere de la consiliere psihologică de evaluare şi diagnostic spre
consiliere şi psihoterapie. Această deplasare a atenţiei este văzută de către Rogers ca o
facilitare a dezvoltării tendinţelor natural pozitive favorabile intensificării dezvoltării şi
auto-actualizării. Viziunea lui Rogers asupra dezvoltării persoanei şi asupra rolului
consilierii şi psihoterapiei diferă izbitor cele caracterizând psihologia clinică a timpului,
punându-se în slujba facilitării potenţialului şi dezvoltării umane posibilităţii crescute de a
exprima forţa şi calitatea individuală şi nu în slujba limitărilor, labilităţilor şi patologiilor
lor.
În sistemul Veterans Administration (VA), creat ]n anul 1950, titlul job de consilier
psiholog era dezvoltat în interiorul the Division of Medicine and Neurology , în afara diviziei
psihiatrice, în care era practicată în mod tipic psihologia clinică. Avantajul noii poziţii
dobândite era de a furniza servicii de consiliere pentru o întreagă serie de pacienţi
chirurgicali şi general-medicali din spital şi pentru publicul care nu luase cunoştinţă de
beneficiile consilierii. În perioada în care veteranii din al doilea război mondial erau ajutaţi

1
 C ursul nr.2 – Consiliere în carieră, anul III Psihologie, anul universitar 2008-2009

să se adapteze la timpurile de pace(intrarea sau reîntoarcerea la şcoală sau intrarea în

lumea muncii), câteva colegii şi universităţi au dezvoltat „centre de consiliere”, în plus
de centrele de testare, pentru a facilita dezvoltarea vocaţională şi personală a acestor
veterani, concentrându-se pe punctele forte şi pe resurse şi calităţi.
Atenţia acordată de către aceste noi specializări spre ceea ce este pozitiv în oameni
persistă şi, în anul 1960, psihologii consilieri încep să recunoască pe deplin rolul şi
relevanţa modelului de dezvoltare creat de teoreticieni precum E.H Erikson(1959) şi
L.Kohlberg(1969) prin integrarea teoriei dezvoltării în modelele de consiliere practică. În
toată această perioadă, concentrarea efortului a rămas pe munca cu oamenii normali
pentru a găsi o ambianţă favorabilă construirii personalitatăţii, şi nu schimbării structurii
personalităţii.. Psihologia consilierii din anii ’60 accentuează evaluarea şi folosirea
achiziţiilor valoroase pentru a favoriza dezvoltarea şi a ajuta indivizii să-şi planifice
efortul de perfecţionare personală, să obţină şi să dobândească maximum de beneficii din
tot felul de experienţe care vor permite acestora să-şi descopere potenţialul lor.
În perioada anilor ’70, ideile privind sănătatea şi calitatea psihologică au continuat să
se concentreze în interiorul psihologiei consilierii care este clar reprezentată de R.W.
White(1973) în publicaţia sa Major Contribution prin conceptul de personalitate
R.W. White propune ca psihologul specializat în consiliere să depună un efort sporit
pentru a discerne optimul stării de bine pentru clienţii săi. El cere practicienilor să
realizeze care sunt nevoile, valorile şi interesele beneficiarilor competenţei lor.
În perioada anilor 80 şi 90 focalizarea psihologiei consilierii s-a menţinut pe
valorificare punctelor forte şi pe starea de bine (exigenţe promovate de American
Psychological Association - APA], în anul 1999 şi, în plus, pe sporirea efortului de
evidenţiere a potenţialului şi vigorii umane prin toate fundamentele culturale. Astăzi,
focalizarea pe calitatea, vigoarea şi sănătate mentală pozitivă a oamenilor , fără a ţine
seama de gradul de dezorganizare, rămâne una din temele majore care unifică psihologia
consilierii şi una din caracteristicile distinctive ale profesiei, care îi defineşte
caracteristicile. În consecinţă, , descrierea istorică şi actuală se articulează într-un câmp
în care psihologia consilierii rămâne ataşată de ideea de calitate umană.

Tendinţa şi scopul contribuţiilor majore în consilierea psihologică

În câmpul larg şi extrem de diversificat al psihologiei contemporane consilierea

psihologică reprezintă un interes inovativ în contribuţiile pozitive ale psihologiei.. Ediţii
speciale ale unor publicaţii precum American Psychologist and The Journal of Humanistic
Psychology sunt dedicate temei calităţii umane şi funcţionării umane optimale. În plus,
psihologia pozitivă a realizat propriul său drum în curentul principal din media şi în
conştiinţa marelui public. De exemplu, Time magazine a evidenţiat de curând importanţa
cercetării satisfacţiei personale şi a unor cunoştinţe psihologice pozitive în articole şi
comentarii de anvergură. Fiecare din aceste publicaţii spun o relatare captivantă despre
semnificaţia focalizării pe calităţile cele mai dezvoltate din om. Însă, curentul principal dim
media nu se extind, în mod firesc, asupra specificului psihologiei pozitive. Publicaţiile nu
au făcut referinţe la eforturile istorice ale psihologilor pentru calitate, la identificarea şi
accentuarea importanţei a variabilelor culturale care determină căile pentru o viaţă
calitativ superioară. influenţele ambientale cu care se confruntă funcţionarea psihologică
pozitivă şi descoperirile făcute de către psihologia vocaţională care se implică direct în
ameliorare calităţii vieţii. Date fiind rădăcinile istorice ale unor astfel de preocupări, se
poate scoate în relief faptul că educaţia, activităţile practice şi misiunea profesională a
psihologilor consilieri se focalizează în întregime pe calitate şi funcţionare optimală.
Psihologii angrenaţi în activitatea de consiliere sunt în prima poziţie pentru a umple golul

2
 C ursul nr.2 – Consiliere în carieră, anul III Psihologie, anul universitar 2008-2009

existent al eforturilor al temele profesionale ale psihologiei pozitive, afirmând un

angajament pentru studierea şi promovarea ceea ce este mai bun în toţi oamenii Deci,
conceptul de Contribuţie Majoră vizează să situeze psihologia pozitivă în trecut şi viitor şi
în lumea complexă în care oamenii trăiesc şi muncesc astăzi. Aceste contribuţii se referă
la următoarele aspect:
1. A face consideraţii în privinţa modului în care un context particular inspiră
dezvoltarea, definiţia, manifestările şi/sau mărirea calităţii. Primii autori erau în
mod specific recrutaţi pe baza capacităţii lor de expertiză în unul din
următoarele contexte: istoric, cultural, ambiental şi vocaţional;
2. A furniza direct recomandări privind realizarea punctelor forte bazate pe
cultură şi practică cât mai aplicabile la vieţile oamenilor şi/sau să propună un
nou model sau o nouă accentuare teoretică care sporească semnificativ
rezultatele cercetării psihologice pozitive şi practicii la toţi oamenii.

Dimensiunea etică a consilierii

Codurile etice sunt parte integrantă a profesiei, din cele mai vechi timpuri până astăzi.
Organizaţiile profesionale au creat mai întâi ghiduri orientative, apoi prevederi detaliate
în legătură cu modul în care un practician îşi îndeplineşte cerinţele morale ale ocupaţiei
sale. Practicile profesionale sunt considerate etice dacă nu dăunează clientului pe termen
lung sau scurt, pe când cele neetice avantajează practicianul consilier. Relaţia de consiliere
în dimensiunea sa etică presupune cunoaşterea drepturile pe care le au şi exprimarea clară
de către beneficiari a aşteptărilor pe care le au de la consilier.. Enumerăm o parte din
drepturi:
 Dreptul la consimţămînt informat. Calea cea mai lesnicioasă de a proteja
drepturile clientului este de a crea proceduri care să-l ajute să facă alegeri
în condiţii de bună informare. Încă de la prima şedinţă trebuie avut în vedere
acţiunea de bună informare a clienţilor. Informaţiile strict necesare sunt de
preferat, în favoarea celor de supra-informare cu un procent apreciabil de
redundanţă. Consimţământul informat are menirea de a promova
cooperarea activă a clienţilor în program. În multe situaţii, clienţii nu se
interesează de drepturile lor şi nici nu conştientizează responsabilităţile pe
care el au în rezolvarea propriilor probleme. O bună parte din codurile
profesionale prevăd drepturile clienţilor de a primi destule date referitoare la
alegeri informate. Acestea se referă la condiţiile şi modul de continuare a
relaţiei, întreruperea relaţiei, scopurile generale ale consilierii,
responsabilităţile , limitele şi excepţiile confidenţialităţii, parametrti legali şi
etici care pot defini relaţia, calificarea şi pregătirea consilierului, lungimea
aproximativă a procesului therapeutic. Alte aspecte pot fi beneficiile
consilierii, riscurile implicate şi posibilitatea ca problema să fie discutată cu
colegii sau supervizorul Necesarul de informaţii poate fi at direct sau în
scris, abia după parcurgerea sau la luarea la cunoştinţă a acestora putându-
se implica în consiliere. O informare corectă presupune ca persoana
consilierului să informeze clientul şi asupra altor posibilităţi de ajutor dinspre
comunitate, cum sunt grupurile de suport, programe de educaţie, intervenţii
de criză. Un aspect aparte se referă la drepturile minorilor la tratament. Se
referă la acordul minorului la tratament fără înconştiiţarea şi aprobarea
părinţilor, la limitele confidenţialităţii. În unele ţări se prevede dreptul
adolescenţilor de a consulta consilierul despre controlul naşterilor,

3
C ursul nr.2 – Consiliere în carieră, anul III Psihologie, anul universitar 2008-2009

contracepţie, avort, abuz de droguri, abuzul copilului şi despre problemele

de criză.
 Dreptul la amânare(renunţare) este prevăzut în ghidul APA, în care se
precizează: „Consilierul încheie o relaţie de consiliere clinică(consultanţă) în
momentul în care este evident faptul că persoana clientului nu are nici un
beneficiu din această relaţie. Responsabilitatea consilierului faţă de client
continuă până în momentul în care el va frecventa alt terapeut. În cazul în
care clientul refuză întreruperea sugerată şi alternativa va fi propusă,
consilierul nu este obligat să continue relaţia”
 Dreptul la confidenţialitate, adică la exclusivitatea cunoaşteri informaţiilor
de către persoana consilierului. În acest areal, funcţionează o serie de
principii:
 Când se lucrează cu minori sau cu persoane incapabile de a-şi dea
acordul, terapeuţii trebuie să-şi exercite o preocupare specială
pentru a proteja interesele acestor persoane:
 În această situaţie, terapeuţii trebuie să specifice limitele
confidenţialităţii;
 Atât în cadrul consilierii de grup, cât şi a celei individuale se poate
solicita clienţilor să semneze un contract în care să-şi exprime
acordul de a nu discuta sau de a nu scrie despre ce se întâmplă în
timpul şedinţelor sau de a vorbi despre cei prezenţă;
 Cu toate că actul de confidenţialitate este esenţial pentru succesul
în terapia de grup, moderatorul-consilier sau terapeut nu poate
face totul pentru a garanta respectarea confidenţialităţii din partea
tuturor membrilor grupului. El poate asigura confidenţialitatea numai
din partea sa, nu şi din partea celorlalţi participanţi;
 Pentru a putea publica sau comunica în conferinţe materialele
personale. În manifestări ştiinţifice materialele personale rezultate
în urma terapiei, consilierii trebuie să obţină în prealabil
consimţământul membrilor grupului sau să ascundă(protejeze) în
mod adecvat informaţiile care pot duce la identificarea membrilor
grupului:
 Este de maximă importanţă faptul ca un consilier de grup să fie
informat şi familiarizat cu legile locale şi statale care operează în
domeniul său de activitate. Această exigenţă este imperioasă in
cazuri care implică molestarea copiilor, neglijarea sau abuzul asupra
copiilor şi bătrânilor, incestul, violenţa familială;
Deoarece desfăşurare a consilierii în grup este o modalitate de lucru importantă,
sunt importante un număr de principii care pot asigura desfăşurarea într-un cadru etic
şi legal al acestei forme de activitate:
 Consilierul nu trebuie să se folosească, în perioada procesului terapeutic de
rolul şi puterea sa de conducător de grup în scopul de a promova contacte
personale sau sociale cu membrii grupului.
 Relaţiile sexuale între partenerii relaţiei de consiliere încalcă etica
profesională;
 În timpul activităţii de consiliere nu trebuie să se încalce sau să se diminueze
drepturile legale sau civile ale clienţilor.
O serie de acţiuni nu sunt recomandate în timpul practicii terapeutice de
consiliere:

4
C ursul nr.2 – Consiliere în carieră, anul III Psihologie, anul universitar 2008-2009

 angajarea într-o relaţie sexuală cu un client;

 încălcarea principiului confidenţialităţii într-un mod neadecvat;
 provocarea unui rău fizic de-a lungul exerciţiului de grup.
 lovirea sau agresarea fizică a unui client ca o tehnică de tratament;
 deformarea pregătirii profesionale sau abilităţilor;
 provocarea intenţionată a suferinţei psihice;
 încheierea inadecvată a terapiei;
 violarea drepturilor civile;
 diagnosticarea greşită;
 eşecul în consultaţie;
 netrimeterea clientului la alt terapeut atunci când devine limpede faptul că
persoana are nevoie d o intervenţie care depăşeşte nivelul de competenţă al
respectivului terapeut;
 pretinderea unui alt onorariu decât cel convenit sau prevăzut în contract;
 eşecul în neavertizarea şi protecţia unor potenţiale victime a unui client care
a emis ameniţări.

Avînd în vedere faptul că noi ne referim mai ales la consilierea realizată de către
psiholog, amintim faptul că în România există un cod deontologic în vigoare în cadrul
Colegiului Psihologilor din Romania intitulat Codul deontologic al profesiei de psiholog
cu liberă practică.
Aşa cum se precizează în acest document al Asociaţiei Profesionale a Psihologilor
din România, Codul deontologic este un set de principii si standarde etice de exercitare
a profesiei de psiholog cu drept de libera practica, care instituie reguli de conduită ale
psihologului cu drept de libera practica. Codul are valoare normativă şi are rolul de a
orienta şi regla numai acele activităţi ale psihologilor în care aceştia se angajează în
calitate de psihologi, nu si pe cele din viata privata a acestora. Acestea pot fi luate în
discuţie numai aduc prejudicii prestigiului profesiei de psiholog
În expunerea principiilor se face o precizare referitoare la faptul că psihologul
aderă la Documentele internaţionale privind drepturile omului:” Psihologii vor avea
permanent în atenţie faptul ca orice persoana are dreptul sa-i fie apreciata valoarea
înăscuta de fiinta umana si ca aceasta valoare nu este sporita sau diminuata de cultura,
nationalitate, etnie, culoare sau rasa, religie, sex sau orientare sexuala, statut marital,
abilitati fizice sau intelectuale, vârsta, statut socio-economic sau orice alta
caracteristica personala, conditie sau statut”.

Nu trebuie uitat faptul că psihologii îşi desfăşoară activitatea în spiritul respectării

drepturilor omului, manifestând respect fata de trăirile, experienţele, cunoştinţele,
valorile, ideile, opiniile si opţiunile celorlalţi . următoarelor reguli: Psihologii nu se
angajează public în prejudicierea imaginii celorlalţi si nu vor manifesta inechitate pe
criterii de cultura, naţionalitate, etnie, rasa, religie, sex, orientare sexuala si nici nu se
angajează în remarci sau comportamente ce aduc prejudicii demnităţii celorlalţi.
Psihologii vor utiliza un limbaj ce exprima respectul fata de demnitatea celorlalţi atât
în comunicarea scrisa cât si în cea orala. Psihologii evita ori refuza sa participe la
activităţi si practici ce nu respecta drepturile legale, civile, ori morale ale celorlalţi
Psihologii vor refuza sa consilieze, sa educe ori sa furnizeze informaţii oricărei
persoane care, după opinia lor, va utiliza cunoştinţele si îndemânarea dobândita pentru
a viola drepturile fundamentale ale omului. . Psihologii respecta drepturile celor care
beneficiază de servicii psihologice, participanţilor la cercetare, angajaţilor, studenţilor

5
C ursul nr.2 – Consiliere în carieră, anul III Psihologie, anul universitar 2008-2009

si altora, protejând astfel propria lor demnitate Psihologii se vor asigura ca, sub nici o
forma, consimţământul informat al clientului/participantului nu este dat în condiţii de
coerciţie sau sub presiune. Psihologii vor avea grija ca, în furnizarea de servicii
psihologice ori în activitatea de cercetare ştiinţifică, sa nu violeze spaţiul privat
personal sau cultural al clientului/subiectului, fără o permisiune clara si o garanţie ca
pot sa facă acest lucru. Activitatea psihologilor nu trebuie sa prejudicieze dreptul sacru
la demnitate umana si nici dreptul persoanei la propria imagine.