Sunteți pe pagina 1din 5

VALORI EXPRESIVE EXEMPLE

MODUL INDICATIV imprimă un caracter


obiectiv acţiunilor, proceselor, stărilor pe
care le exprimă.

✔ Ca mod al enunţării unor fapte Exploziile se succed organizat. Unele le


considerate reale şi a unor stări apreciate ca aud la câţiva paşi, altele în mine. [...] A fost
sigure, indicativul apare în limbajul comun destul să apară nemţii... focul a două baterii.
ca un mod neutru din punct de vedere Şi totuşi acum soarele era sus, prietenii mă
stilistic. aşteptau...
✔ În textul literar, capacitatea de a (C. Petrescu)
exprima certitudinea locutorului (narator,
personaje/ eul liric), în raport cu obiectul M-ai lovit destul pân-acum. [...] Seară de
enunţării, conferă referentului aparenţa unei seară, secundă de secundă, de ani şi ani de
realităţi validate în universul ficţional. zile. M-ai fărâmiţat, m-ai jupuit, m-ai
distrus. Ai făcut din mine o fantomă, o
✔ Datorită timpurilor - mai multe decât
fantoşă, m-ai umilit. Ăsta-i_per-sonaj?
la celelalte moduri - permite instituirea unor (M. Vişniec)
raporturi diverse între evenimentele
istorisite (cronologie - anterioritate, Ţi-e lumea toată acoperământ. O mierlă
simultaneitate, ulterioritate - sau acronie), scoate soarele din apă; facerea lumii poate
între timpul narat şi timpul narării, între să înceapă, a înflorit un vişin pe pământ. Nu
momente evocate şi prezentul liric. spune-am fost, nici că voi fi, ci sunt!
✔ Valorile expresive ale indicativului (H. Bădescu)
sunt diferenţiate în funcţie de forma
temporală a verbului, fiecare dintre cele
şapte timpuri ale indicativului având
propriile valenţe stilistice (prezentul,
imperfectul, perfectul simplu, perfectul
compus şi mai-mult-ca-perfectul, viitorul
simplu şi viitorul anterior).
MODUL IMPERATIV instituie o relaţie de — Destul! strigă Lăpuşneanul, nu te mai
comunicare directă exprimând dorinţa sau boci ca o muiere! fii român verde.[...]
voinţa emiţătorului de a determina o Haide! luati-l de-l daţi norodului şi-i
acţiune ori de a o împiedica. spuneţi că acest fel plăteşte Alexandru-
✔ Valoarea stilistică a imperativului vodă celor ce pradă ţara.
rezidă în capacitatea de exprimare a unor (C. Negruzzi)
atitudini şi trăiri subiective, printr-un dublu
sistem de semnale: verbale şi paraverbale Stihuri, zburaţi acum din mâna mea
(accentele afective, pauzele expresive, Şi şchiopătaţi în aerul cu floare,
intonaţia specifică ordinului, ameninţării, (T. Arghezi)
îndemnului, rugăminţii, concesiei, ironiei ... daţi-mi voie: ori să se revizu-i iască,
etc.) primesc! Dar să nu se ! schimbe nimica;
✔ Ca marcă textuală a stilului direct, ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci
imperativul are rol de „teatralizare" şi, în să se j schimbe pe ici pe colo... |
acelaşi timp, rol de dinamizare a discursului (I.L. Caragiale)
personajelor („imperativul dramatic şi
narativ"); alături de substantivele/
adjectivele în vocativ reprezintă un indice
al oralităţii stilului; în limbajul popular,
poate apărea fără referire la o persoană
anume=valoare generică;
✔ Prezenţa imperativului în textul
liric semnalizează discursul dialogic sau
monologul adresat (care poate lua forma
invocaţiei retorice).
MODUL CONJUNCTIV exprimă […]şi de lopeţi de bărci, izbit, să mor,
potenţialitatea unei acţiune realizabile, (N. Stănescu)
posibile, probabile sau atitudinea
emiţătorului faţă de acţiunea, starea, Unde să merg de-acum?
trăirea enunţate: incertitudinea, ezitarea, Pe cine să mai aştept?
aproximaţia, deliberaţia, dorinţa, protestul, (I. Pillat)
indignarea etc.
✔ exprimă stări afective (atitudini şi trăiri
subiective).
✔ În discursul naratorului, al personajelor
(discurs direct, indirect/ indirect liber), ori al
eului liric, conjunctivul poate avea rolul de a
institui un nivel al acţiunilor, al trăirilor
interioare, al stărilor ipotetice, alternative
ori anticipative(=indicativ viitor);
✔ presupune dependenţa acţiunii enunţate
de o altă acţiune sau de o stare, de o dorinţă.
✔ substituire a imperativului cu rol de
accentuare a subiectivităţii;
✔ în cazul special al verbelor la persoana
a III-a a conjunctivului (când poate apărea
fără morfemul „să"), rolul stilistic este de
completare a paradigmei imperativului - care
nu are decât persoana a II-a.
✔ în textul liric eprezintă, deseori, o
marcă textuală a unui plan al imaginarului=
trecerea de la dimensiunea reală la cea
ideală.
MODUL CONDIŢIONAL – OPTATIV
dezvoltă, prin aceeaşi paradigmă verbală,
două valori modale: exprimarea unei De pildă, as fi putut spune nu…
acţiuni dependente de o condiţie (explicită (M. Vişniec)
sau implicită) şi exprimarea unei acţiuni
realizabile/irealizabile, prezentate ca
opţiune asumată; la timpul perfect acţiunea
este ireală.
✔ exprimarea eventualităţii, a
posibilităţii, a unor ipoteze/ scenarii N-ai lăuda de n-ai ştii să blestemi,
posibile sau imposibile, a unor acţiuni Surâd numai acei care suspină,
presupuse, realizabile sau nerealizate
✔ de ambiguitatea conotaţiilor Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
subiective - de la incertitudine la aserţiune De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
fermă, de la dorinţă concretă la aspiraţie vagă (Radu Gyr)
etc.
optativul care preia funcţia Din contra, doamnă, aş dori, te-aş ruga să

fii bună a-mi acorda o prelungire de termen.
indicativului= ca „optativ al modestiei, al (I.L. Caragiale)
politeţii" (D. Irimia), când „nu exprimă nici
condiţia, nici dorinţa, ci arată că acţiunea
verbului este posibilă, realizabilă" (E.
Câmpeanu). Usca-s-ar izvoarele toate şi marea,
✔ substituire a modului conjunctiv în Şi stinge-s-ar soarele ca lumânarea.
enunţuri interogative sau exclamative; = (T. Arghezi)
accentuare a unei tonalităţi subiective -
uimirea, indignarea sau ameninţarea
vehementă specifică blestemului/
imprecaţiei; în asemenea enunţuri, apare
frecvent forma inversată=amplifică;
✔ în textul liric=mai rar, având mai ales
rolul de a exprima o situaţie ipotetică, o
experienţă lirică imaginată.
MODUL INFINITIV este o "formă
verbală" „cu trăsături duble, de tip verbal
şi nominal", verbele la infinitiv numesc în
chip general, abstract acţiunea, procesul
sau starea. Războiul dădu lui Felix, peste câţiva ani,
✔ cu valoare sentenţioasă = indice al prilejul de a se afirma încă de tânăr.
registrului gnomic, (G. Călinescu)
✔ valoarea livrescă (obţinută prin Căci ei se nasc spre a muri ! Şi mor spre a
substituirea conjunctivului, după o se naşte
construcţie impersonală sau după verbul „a (M. Eminescu)
putea") =specifică registrului stilistic cult;
conservarea valorii verbale a Şi-am cântat din coasta mea

din vertebra ca o stea,
infinitivului lung=registrul stilistic arhaic de-a-ncălecare pe-o şa,
sau registrul popular (în care se utilizează şi pe o şa de cal măiastru,
în formele inversate ale viitorului/ale foaie verde de albastru.
condiţionalului) (N. Stănescu)
✔ asocierea valorii imperative - care
conferă un ton impersonal=marchează stilul
oficial;
✔ forma de perfect a infinitivului(Foarte
rar folosită în limba actuală,) îndeplineşte
funcţia stilistică de marcă a narativităţii prin
instituirea unei succesiuni temporale. Ştefan-Vodă a început a-i batere până ce i-
au trecut de Dunăre.
✔ Infinitivul lung, chiar dacă este
(I. Neculce)
substantivizat în limba română, păstrează Îmi era a scăpare de dânsul.
urme semantice ale acţiunii, numind (I. Creangă)
rezultatul acesteia; apare frecvent în titlurile
poeziilor.
MODUL GERUNZIU este singurul mod
nepersonal care conservă conţinutul
dinamic specific verbului, surprinzând o
acţiune în desfăşurare, un proces, o stare
durativă; înscrierea acestora într-o
temporalitate fără referire la momentul
enunţării permite exprimarea oricărei
durate - prezente, trecute ori viitoare -, în
funcţie de context.
✔ capacitatea de a crea imagini
dinamice;
✔ determină circumstanţele acţiunii
exprimate prin verbul regent sau îi adaugă
acestuia o altă acţiune într-un ritm alert;
✔ antepus regentului, el poate avea o
funcţionalitate polivalentă, exprimând, în
acelaşi timp temporalitatea şi
cauzalitatea=ambiguitate stilistică.
✔ rolul de a atribui substantivului o
însuşire dinamică, având (de cele mai multe
ori) funcţia stilistică de epitet; această
funcţie este accentuată frecvent prin
valoarea adjectivală a gerunziului = rol de
semnalizare a registrului stilistic cult;
✔ la nivel fonetic - prin sonoritatea
specifică a terminaţiei care susţine deseori
valoarea onomatopeică a verbului;
✔ la nivelul sintaxei poetice, dacă o suită
de gerunzii sunt situate la sfârşitul
versurilor, generând monorima (frecventă
în poeziile populare);
✔ structura unui grup verbal (cum este
prezumtivul prezent) prin care se
accentuează caracterul durativ al acţiunii
sau al stării+ se reliefează percepţia
subiectivă(= acţiune ipotetică, probabilă,
incertă, presupusă, bănuită, dorită).

Utilizarea verbelor la imperfect plaseaza actiunea in continuitate, ii confera acesteia o


valoare durativa, o eternizeaza.

Verbele la prezent, predominante în poezie, au rolul de a transmite ideea eternizării


naturii surprinse în acest pastel, a elementelor care compun tabloul fascinant al înserării:
„bate”, „adoarme”, „tace” etc. Aceste verbe sugerează încremenirea naturii cuprinsă de o
linişte profundă.

Verbele la modul imperativ zburaţi, porniţi, şchiopătaţi surprind o comandă, un îndemn.


în partea iniţială a fiecărui catren, poezia conţine câte un verb Ia acest mod, accentuând
poruncile creatorului care trebuie să fie îndeplinite cât mai grabnic.