Strategii de optimizare a procesului educațional la elevii cu CES prin utilizarea

resurselor digitale

Prof. Poiată Liliana - Liceul Tehnologic, J.M.Elias” Sascut, județul Bacău

Complexitatea manifestărilor determinate de relația dintre normalitate şi integrare a dus la

interpretări, amânări, experimente, tatonări, reuşite şi eşecuri în acţiunea de integrare a copiilor cu
CES în şcoala de masă.
Educaţia integrată se referă în esenţă la integrarea copiilor cu CES în structurile
învăţământului de masă care poate oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase a acestor copii
şi o echilibrare a personalităţii acestora.
Educația școlară a copiilor cu cerințe educative speciale trebuie să corespundă nevoilor de
dezvoltare a copiilor, presupune evaluarea adecvată a potențialului lor de învăţare/dezvoltare și
implică asigurarea reabilitării – recuperării – compensării deficiențelor/tulburărilor, dificultăților de
învățare.
Dincolo de ceea ce cadrul didactic poate face pentru a asigura învățarea fiecărui elev, sunt
situații în care este nevoie de servicii de suport suplimentare, pentru elevii cu dificultăți de învățare
și adaptare școlară. Existența și punerea la dispoziția elevului a acestor servicii reprezintă indicatori
ai calității educației în unitatea școlară.
Cadrele didactice și alți specialiști implicați în procesul educațional sunt persoanele care pot
obţine şi exploata informaţii din procesul de învăţare şi activităţile desfăşurate de elevi, dar şi
informaţii furnizate de părinţi despre copiii lor. Cunoscându-şi mai bine elevii, cadrele didactice au
mai multe şanse de a veni în sprijinul lor în procesul învăţării. Predarea este mai eficientă dacă se
înţelege individualitatea fiecărui elev și se asigură serviciile de sprijin corespunzătoare nevoilor.
Datele individuale corecte şi reale asigură cadrelor didactice libertatea de a adapta soluţii
personalizate cu ajutorul cărora elevii pot obţine rezultate şcolare mai bune. În plus, dacă
întrebuinţează în mod adecvat informaţiile individuale relevante, cadrele didactice îşi vor consolida
expertiza educaţională şi îşi vor spori reputaţia educaţională.
Prin recunoaşterea tulburării de învăţare la elevi, profesorul a făcut primul pas în remedierea
elevului. Din moment ce profesorul devine competent în stabilirea cauzelor dificultăţilor de
învăţare, el va fi capabil să abordeze în mod diferenţiat învăţarea/educarea acestui elev.
Aceasta necesită eforturi şi energii suplimentare din partea acestuia, deoarece elevii cu
dificultăţi de învăţare au nevoie de activităţi recuperatoare şi de o atitudine specifică, conform
nevoilor individuale. Această abordare diferenţiată necesită o colaborare strânsă între pedagog şi
psihologul şcolar. Pe de o parte, profesorului îi revin responsabilităţile abordării diferenţiate, pe de
altă parte colaborarea lui cu psihologul şcolar măreşte eficacitatea intervenţiei educaţionale.
Activitatea psihopedagogică cu copiii cu dificultăţi de învăţare trebuie să prezinte un efect
dublu:
- Având un caracter corectiv - formativ, ea are ca scop central reducerea şi corecţia
deficienţelor intervenite în dezvoltare;
- Prin întreţinerea şi stimularea factorilor non - intelectuali ai personalităţii cum ar fi:
motivaţia de învăţare, interes, senzaţia competenţei, aptitudini de comunicare verbală, etc.
Strategiile pedagogice privind recuperarea, corecţia şi dezvoltarea funcţiilor cognitive şi ale
aptitudinilor parţiale deficitare trebuie întotdeauna să respecte personalitatea şi nivelul de deficienţă
al copilului. Criteriul de alegere a programului de dezvoltare, a etapelor programului intră în
resortul unei persoane competente: psiholog, psihopedagog, profesor consilier.
În procesul de predare – învăţare a conţinuturilor există o serie de aspecte care facilitează
asimilarea unor cunoştinţe şi deprinderi din partea elevului cu cerinţe speciale în educaţie:
· evidenţierea concretului şi a semnificaţiei conţinutului din ceea ce se învaţă;
· utilizarea unor metode de mediere verbală (folosirea în acelaşi timp a cuvintelor noi şi a
celor familiare într-un context adaptat);
· organizarea, dozarea şi accesibilizarea cât mai riguroasă a instruirii: de la simplu la
complex, de la uşor la greu, de la cunoscut la necunoscut, de la concret la abstract, în
conformitate cu principiul modelarii şi înlănţuirii secvenţelor de învăţare;
· încorporarea în secvenţele de instruire a unor stimuli atractivi şi a unor întăriri pozitive.
Cât priveşte procesul instructiv – educativ, acesta trebuie să se desfăşoare într-o manieră
care să dea posibilitatea fiecărui elev să înveţe. În şcoala incluzivă, învăţarea este văzută ca un
proces la care elevii participă în mod activ şi îşi asumă roluri şi responsabilităţi clare. Cadrul
didactic este considerat mai curând un mediator decât un formator.
Eficientizarea învăţării în şcoala incluzivă presupune utilizarea unor strategii de sprijinire a
tuturor copiilor:
· învăţarea interactivă (strategii de învăţare focalizate pe cooperare, colaborare şi comunicare
între elevi, între profesori şi elevi, între profesori);
· negocierea obiectivelor;

· modalităţile de sprijin în actul învăţării pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale

(confort socio-afectiv, învăţarea în perechi, predarea în echipă sau cuplu, învăţarea de la
copil la copil, colaborarea între elevi, părinţi ca parteneri în învăţare, comunicarea cu alţi
specialişti din afara şcolii etc);
 · evaluarea continuă a învăţării (prezenţa unui răspuns permanent la conţinuturile şi mesajele
primite de la cel care învaţă).
Mediul de învăţare reprezintă cadrul în care se realizează învăţarea. Elevii, ca şi adulţii, au
reacţii pozitive faţă de un mediu de lucru plăcut, în măsura în care simt că le aparţine. În şcoala
incluzivă crearea unui mediu de învăţare interesant, stimulativ, prietenos faţă de elevi, în care
toţi copiii să se simtă confortabil, în siguranţă şi valorizaţi constituie o preocupare importantă a
cadrului didactic.
Proiectele realizate la o serie de module din cadrul culturii de specialitate din aria
curriculară, Tehnologii “însumează tocmai combinaţia acestor elemente oferind un model de
realizare a unor alte astfel de lecţii, care, în opinia mea, ar modifica în mod semnificativ modul
de desfăşurare al unei ore de tehnologie şi ar stimula mult mai mult interesul elevilor pentru
această materie.
Mediator 7 este un program pentru crearea unor aplicaţii didactice multimedia.
Obiectivele generale urmărite de un cadru didactic care utilizează acest program sunt:
prezentarea, aprofundarea şi consolidarea cunoştinţelor privind crearea de material didactic
interactiv destinat procesului educaţional în domeniul tehnic.
Programul Mediator oferă posibilitatea împărțirii conținutului educațional în pași sau
secvențe de instruire mai extinse sau mai comprimate pe pagini care pot fi reutilizate în diverse
medii de învățare oferind toate informațiile necesare pentru planificarea unei lecții sau a unui
curs. Pe o pagină pot fi concatenate o gamă variată de resurse multimedia cum ar fi: simulări,
texte, diagrame, experimente interactive, aplicații, teste și jocuri educaționale.

Posibilitatea de interacţiona efectiv cu un document sau de a urmări funcționarea unor

mecanisme reconstituite în grafica 3D fără a face un efort mai mare decât de a acţiona butonul
 mouse-ului, de a viziona un material documentar care vizează invenții și inventatori care au
condus la apariția și evoluția automobilului sau modul de elaborare a unui semifabricat imediat
după ce subiectul s-a prezentat în lecţie, prin simplă apăsare a unui buton, sau de a se
autoevalua într-un mod atât de uşor, reprezintă un mare câştig în procesul de predare şi
învăţare.

Elevul are posibilitatea de a vizualiza informațiile în succesiunea, coerența, durată,

varietatea datelor primite prin canalul de transmisie – interfața soft-ului educațional - proces care
îi poate influența în mod pozitiv, motivația, percepția, viziunea despre subiectul tratat.
Informaţia este mai accesibilă, mai puţin abstractă şi nu în ultimul rând mai atractivă.
Toate materialele se găsesc în acelaşi document multimedia, putând fi accesate oricând de
către elev de câte ori are nevoie.
Mediul virtual de învățare creat pe baza unor surse variate de informații și prezentate sub
forma unor resurse și obiecte multimedia (animații, simulări, materiale audio etc.), determină
dezvoltarea capacităţilor cognitive și metacognitive, elemente esenţiale în formarea competenţei de
învăţa autonom.
Acest tip de învățare care îl situează pe elev în rol central, asociază învăţarea
focalizată pe particularităţile fiecărui individ (ereditate, experienţă, perspective, pregătire, talente,
capacităţi şi nevoi) cu focalizarea pe predare, împărtăşire a cunoştinţelor respective (cea mai bună
informaţie ce se furnizează, stimularea motivaţiei, învăţării şi acumulării de cunoştinţe de către toţi
elevii).
Produsul software rezultat poate fi folosit cu succes la clasă, ca o soluție sau alternativă
pentru mediul educațional existent și poate fi oricând îmbunătățit prin inserarea adecvată de obiecte
şi materiale multimedia proiectate prin intermediul unor programe specializate, permițând fiecărui
elev să lucreze în ritm propriu datorită secvențelor (momentelor) de învățare individuală și să aplice
propriile strategii în alegerea traseului instruirii.
Ca să evolueze, copilul are nevoie de un model, de un punct de referinţă, care să-l îndrume
pe calea cea bună în viaţă. Se ştie că o persoană poate fi apreciată nu numai după cele realizate
efectiv, ci şi după ceea ce ar fi putut să facă, dacă alte persoane, în anumite perioade ale vieţii sale,
i-ar fi ieşit în cale şi l-ar fi marcat...
Copiii cu cerinţe educaţionale speciale fac parte din comunitatea noastră şi au nevoie ca noi,
pedagogii, „să le ieşim în cale”. Persoanele cu nevoi speciale au, în general, mai puţine posibilităţi
de afirmare şi o calitate a vieţii mai scăzută.
Misiunea noastră este să oferim tuturor copiilor posibilitatea de a-şi forma competenţe, de a
le crea condiţii să şi le exprime, de a simţi bucuria copilăriei şi de a descoperi lumea care-i
înconjoară. Noi avem şansa să le oferim celor din jur şanse egale pentru fiecare, prin educaţie, grijă,
dragoste.
Consider că nu există " reţete " pentru integrarea copiilor cu CES în învăţământul de masă.
Cei care manifestă deschidere pentru integrarea acestora vor găsi şi strategiile potrivite. Fiecare
copil are dreptul la educaţie şi merită să i se acorde o şansă. Învăţând împreună, copiii învaţă să
trăiască împreună, să se accepte şi să se ajute la nevoie.
Integrarea copiilor cu CES conferă instituţiei şcolare rolul de componentă fundamentală a
sistemului social, aptă să răspundă concret imperativelor de moment ale evoluţiei din societatea
contemporană şi să rezolve o serie de probleme referitoare la nevoile de acceptare/valorizare socială
a fiecărui individ şi la capacitatea acestuia de a se adapta şi integra într-o societate aflată în continuă
transformare.

BIBLIOGRAFIE:
1. Cucoş, C.. - Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996
2. Gherguţ A. – Sinteze de psihopedagogie specială, Ed. Polirom, Iaşi 2005
3. Gherguţ A.– Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, Ed. Polirom, Iaşi 2001
4. Jalobeanu, Mihai. - WWW în învăţământ. Instruirea prin Internet, Ed. Casei
Corpului Didactic, Cluj, 2001
5. Miroiu, A. - Învăţământul romanesc azi. Studiu de diagnoză, Ed. Polirom, Iaşi 1998
6. Neamţu, C., Gherguţ, A. - Psihopedagogie specială. Ghid practic pentru
învăţământul deschis la distanţă, Ed. Polirom, Iaşi 2000