Nr. înreg................../.......................

PROIECT PENTRU EXAMENUL DE

CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE -
NIVEL 4

SESIUNEA MAI- IUNIE 2019

Filiera: Tehnologică

Profilul: Tehnic

Specializarea: Tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii

Coordonator lucrare,

Prof. POIATĂ LILIANA Absolvent,

2019
Calificarea: Tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii

TEHNOLOGII CLASICE ȘI MODERNE DE LIPIRE. ALIAJE

ECOLOGICE PENTRU APLICAŢII ÎN INDUSTRIA AUTO

Coordonator lucrare,

Prof. POIATĂ LILIANA Absolvent,

2019

2
Cuprins
ARGUMENT............................................................................................................................................4

CAPITOLUL 1. Asamblări prin lipire....................................................................................................5

1.1. Materiale utilizate la lipire.......................................................................................................9

1.2.Tehnologia îmbinărilor prin lipire...........................................................................................11

1.3 Tipuri de îmbinări prin lipire..................................................................................................12

1.3 .Metode de îmbinare prin lipire..............................................................................................12

1.3.1 Lipirea cu aliaje moi............................................................................................................12

CAPITOLUL 2. Recondiţionarea pieselor prin lipire...........................................................................22

2.1. Recondiționarea pieselor prin lipire cu material de adaos metalic.........................................22

2.2. Recondiționarea pieselor prin lipire cu material de adaos sintetic.........................................23

CAPITOLUL 3. Aliaje ecologice pe baza de staniu.............................................................................25

CAPITOLUL 4. Norme privind sănătatea și securitatea muncii..........................................................30

BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................................31

ARGUMENT

Asamblările nedemontabile sunt acele asamblări la care,pentru desfacerea pieselor este

3
necesar să se distrugă parţial sau total organul de asamblare sau piesele ce alcătuiesc
asamblarea.

Procedeele de obţinere a asamblărilor fixe nedemontabile se pot împărţi în două

grupe:

 procedee la care asamblarea se realizează fără un organ de asamblare;

 procedee la care asamblarea se realizează cu ajutorul unui organ de asamblare.

Din prima grupă fac parte procedeele de asamblare prin presare,iar din a doua, cele
prin nituire,sudare,lipire.

Maşinile şi instalaţiile moderne sunt construcţii complexe şi precise compuse din sute
sau chiar mii de repere, care se îmbină între ele în mod bine determinat ,astfel încât să se
asigure buna funcţionare a lor.

Pe de altă parte, acelaşi tip de maşina se execută uneori, într-un număr foarte mare de
exemplare,care trebuie să fie identice între ele din punct de vedere constructiv şi funcţional.

De aceea,elementele care intră în componenţa unei maşini trebuie să se execute în

limitele unor tolerante cu atât mai mici, cu cât maşina rezultată trebuie să fie mai precisă.

Mecanismele sau maşinile se obţin prin reunirea ,pe baza celor mai indicate procedee
tehnologice, a elementelor componente, prin operaţii de asamblare. Având în vedere numărul
mare de elemente care intră în componenţa unei maşini şi necesitatea de a respecta întocmai
ajustajele prescrise, îmbinarea trebuie să se desfăşoare într-o anumită succesiune a
operaţiilor ,bine stabilită dinainte.

Asamblarea este deci operaţia de reunire, într-o anumită succesiune a elementelor

componente ale unui sistem tehnic, pentru a obţine un mecanism sau o maşină care să
corespundă cerinţelor tehnice impuse.

Activitatea de asamblare(montare) cuprinde, în afara operaţiilor de îmbinare a pieselor

şi operaţii de verificare a poziţiei lor relative ,de reglare, de ajustare sau de sortare (selectare).

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească asamblarea diferitelor piese

,subansambluri şi mecanisme pot fi diferite, în funcţie de destinaţia acestora. Aşa de exemplu,
în unele cazuri, între elementele componente trebuie să se asigure jocuri, pentru a permite
asamblări sau dezasamblări repetate, fără deteriorarea lor; în alte cazuri însă sunt necesare
ajustaje fixe, iar, uneori, este important să se asigure etanşeitatea îmbinării pieselor.

CAPITOLUL 1. Asamblări prin lipire.

Este o asamblare nedemontabilă a pieselor metalice cu ajutorul unui material de adaos

(aliaj de lipit) adus în stare topită la o temperatură cu minimum 50°C sub temperatura de
4
topire a pieselor de asamblat.

Lipirea se realizează prin difuziunea particulelor aliajului în materialul de bază şi prin

formarea unei mici zone de aliere.

Avantajele procedeului:

 lipsa concentratorilor şi evitarea apariţiei fisurilor;

 lipsa tensiunilor interne (temperaturi joase de lucru);

 posibilitatea asamblării pieselor subţiri (table, fire) fără pericolul arderii;

 posibilitatea asamblării pieselor din metale diferite (cu excepţia celor de Al şi Mg care
se lipesc numai între ele);

 menţinerea formei după lipire.

Dezavantajele procedeului:

 rezistenta redusă;

 rezistenta locală slabă la coroziune.

Domenii de utilizare:

 conexiunea conductorilor electrici (lipire cu ciocanul);

 ţevi pentru schimbătoare de căldură;

 carcase, aparatură electrotehnică, electronică;

5
 Fig. 1.Lipire aparatura electrotehnica

 aparatura de uz casnic, aparatura medicală;

 vehicule uşoare;

 industria alimentară (conserve);

 aparate de măsură, scule (plăcute dure aşchietoare);

 tehnica nucleară;

 frigotehnice ;

 aviaţie (camere de ardere).

Clasificarea îmbinărilor prin lipire:

6
A. După forma îmbinării lipirea se clasifica in lipire prin depunere si lipire capilară;

 la lipirea prin depunere materialul de adaos se introduce in rostul îmbinării

asemănător ca la sudarea cu flacără;

 la lipirea capilara, materialul de adaos pătrunde singur in rostul îmbinării (prin

capilaritate) asemănător cu pătrunderea lichidelor in rosturi foarte înguste
(spatii capilare).

B. După temperatura de topire a materialului de adaos, se deosebesc doua procedee de lipire:

moale si tare.

 lipituri moi, realizate cu aliaje metalice ale căror temperaturi de topire sunt sub
450°C;

 lipituri tari, realizate cu aliaje metalice care se topesc la temperaturi mai

ridicate, 4500C-900°C.

Lipiturile moi sunt folosite la industria electrotehnica, mecanica fina, instalații, aparate
și instrumente de laborator sau sanitare, industria conservelor etc.

Lipirea capilară se bazează pe principiul scurgerii lichidelor prin conducte. In locul

presiunii care forțează lichidele sa treacă printr-o conductă, in cazul lipirii capilare apar forțele
capilare care fac ca materialul de adaos topit să pătrundă în spațiile capilare existente între
piesele care se îmbină.

7
 Forța capilară este o consecință a tensiunii superficiale care acționează într-un spațiu
îngust, delimitat de cei doi pereți ai materialului de baza. In acest spațiu pătrunde metalul topit
de adaos și eventualul flux topit folosit.

Prin capilaritate se înțelege capacitatea materialului de adaos de a pătrunde sub

acțiunea forței capilare in spatiile înguste ale piesei de lipit. Aceasta capacitate se măsoară de
obicei in direcție orizontala in care nu este influențata de greutatea proprie a lichidului.
Capilaritatea verticala diferă de cea orizontala: în sens descendent ea este mai mare, iar in
sens ascendent mai mică decât cea orizontală datorită influenței greutății proprii a aliajului de
lipit.

Fig. 1.1.Principiul de capilaritate

1.1. Materiale utilizate la lipire

Aliajele de lipit sunt foarte diferite în funcţie de compoziţia lor chimică. Aliajele de lipit
se livrează sub formă de vergele, benzi, granule, blocuri sau ţevi umplute cu flux.

Aliajele moi au temperatura de topire sub 400°C şi asigură îmbinării rezistenţa

mecanică mică (0,5—0,7) MPa.

8
 Fig. 1.2 Aliaj pe bază de Sn-Pb

Pentru lipirea pieselor din oțel, cupru și aliaje de cupru se întrebuințează aliajele staniu-
plumb STAS 96-73şi staniu - plumb - stibiu simbolizate după cum urmează:

Temperatura la topire a aliajului cu 20% staniu este de 219°C iar a celui cu 90% staniu
este de 266°C.

• Lp 30; Lp 37; Lp 40 cu temperatură de topire de 183 .. . 2560C;

• Lp 20 Sb; Lp 30 Sb cu temperatura de topire de 235 .. . 270°C .

Cifra din simbol indică procentajul mediu de staniu.

Creșterea procentajului de stibiu sau introducerea cadmiului în aliaj conduce la

micșorarea temperaturii de topire.

Pentru lipirea pieselor de aluminiu sau a aliajelor de aluminiu se folosesc aliaje de lipit pe bază de Sn-
Zn sau Pb-Ag.

Aliajele moi se utilizează la lipirea radiatoarelor motoarelor cu combustie internă, aparatelor sanitare,
aparatelor electrice, tablelor zincate sau a celor cositorite etc.

La lipirea cu aliaje moi se pot utiliza fluxuri anorganice, care au o acțiune puternică asupra metalului
de bază, şi fluxuri organice, cu o acțiune redusă. Dintre fluxurile anorganice mai frecvent folosite
sunt:

 clorura de zinc, folosită la lipirea oțelului, a tablelor cositorite şi a oțelului zincat;

 acidul clorhidric tehnic (soluție de 50% HCl și 50%H2O), folosit la lipirea pieselor de zinc;

 clorura de amoniu, folosită pentru curățarea de oxizi a suprafeței active de la ciocanele de

lipit.

9
După efectuarea operației de lipit, la care s-au utilizat fluxuri anorganice, piesele trebuie să fie spălate
cu apă caldă, pentru a se înlătura pericolul coroziunii.

Fluxurile organice mai frecvent folosite sunt:

 colofoniu, folosit la lipirea pieselor de cupru și a celor de alamă;

 stearina, folosită la lipirea pieselor de plumb și a aliajelor sale.

Lipiturile tari sunt folosite la utilaje si instalații chimice si navale, industria

autovehiculelor, construcția sculelor așchietoare etc. Prin caracteristicile lor aceste lipituri
sunt mai apropiate îmbinărilor prin sudura.

Pentru lipiturile metalice tari se utilizează alama de lipit STAS 204-68. Temperatura de
topire a alamei este de 820.. .900°C corespunzător compoziției chimice. Pentru lipirea
fontelor cenușii se obțin rezultate bune prin folosirea aliajului Monel Cu-Ni.

Aliajele tari au temperatura de topire peste 400°C și conferă îmbinării o rezistență la

rupere la tracțiune apropiată de cea a îmbinărilor sudate până la 5 MPa. Aliajele tari utilizate
mai frecvent sunt de două feluri: aliaje cupru-zinc (alame pentru lipit), utilizate la lipirea
pieselor de nichel, cupru și a aliajelor lor, și aliaje cupru-zinc-argint, utilizate la lipirea
conductelor electrice, a tablelor de oțel, a pieselor de bronz etc.

La lipirea cu aliaje tari fluxurile au la bază în majoritatea cazurilor boraxul care în stare
topită dizolvă oxizii metalelor. Din motive economice se poate folosi un amestec format din
opt părți de borax, trei pârți de clorură de sodiu și trei părți de carbonat de potasiu.

Tehnica moderna utilizează pe o scara tot mai larga lipirea cu adezivi sintetici. Adezivul
înlocuiește in acest caz aliajul metalic pentru lipire. In prezent se pot îmbina prin lipire cu
adeziv aproape toate materialele metalice, materialele plastice, ceramice, lemn, cauciucul,
sticla, betonul etc. In funcție de materialul din care au fost executate piesele care urmează a fi
îmbinate se utilizează adezivi care evita cuplurile galvanice, amortizează șocurile si vibrațiile
asigura o izolare fonica, electrica etc.

Îmbinările prin lipire cu adezivi se bazează pe fenomenul de adsorbție. Adezivul

aplicat pe suprafața de lipit stabilește un contact relativ direct cu straturile marginale ale
moleculelor de la suprafața pieselor de îmbinat. Adezivii prezintă proprietăți bune de izolare
termică, electrică și fonică și rezistență de coroziune. În practică se utilizează un număr foarte
mare de adezivi dintre care se amintesc: policlorură de vinii, rășini fenolice, rășini epoxidice,
siliconi, adezivi poliamidici etc.

Lipirea cu adezivi se poate realiza atât la rece (cu sau fără presare), cât și la cald (cu sau
fără presare) corespunzător proprietăților adezivului.

1.2.Tehnologia îmbinărilor prin lipire

10
 O importanță deosebită pentru lipire au operațiile de pregătire, care determină
adesea calitatea îmbinării. Se folosesc trei forme de îmbinări lipite:
 cu margini suprapuse(fig. 1. a,b),
 cap la cap(fig..1. d)
 în pană(fig..1. c) .
Pentru a se realiza o îmbinare bună, suprafața care urmează a fi lipită trebuie să fie
perfect curată. În acest sens se utilizează pentru curățire perii de sârmă, hârtie abrazivă,
pile sau răzuitoare. De asemenea, după curățirea mecanică, se execută şi degresarea
suprafețelor într-o soluție alcalină.

Fig. 1.3 Tripuri de îmbinări prin lipire

11
 1.3 .Metode de îmbinare prin lipire

1.3.1 Lipirea cu aliaje moi

Este folosita la piese supuse la presiuni si solicitări de valori mici pentru aparatura de
laborator, radiatoare, legături electrice, tehnica de calcul.

Se realizează prin următoarele metode:

 cu ciocane de lipit;

 cu arzătoare cu gaz;

 prin rezistenta de contact;

 prin cufundare in aliaj de lipit.

Metoda de lipire se alege ținând seama de:

 materialul si dimensiunile pieselor;

 forma îmbinării;

 tipul aliajului de lipit;

12
  numărul de piese lipite;

 instalațiile de lipire existente.

Lipirea cu ciocane de lipit. Ciocanele de lipit sunt folosite pentru transportul căldurii
de ia sursa la locul de asamblare. Se executa din cupru deoarece acest material este un foarte
bun conductor de căldura

Fig. 1.4. Lipirea cu ciocane de lipit

Ciocanul de lipit se încălzește in partea mai groasa si nu la vârf pentru ca se poate arde.
încălzirea se face la flacăra unei lămpi cu benzina, spirt sau petrol. Pentru a se evita încălzirea
repetata se folosesc ciocane electrice la care încălzirea este continua.

Operația de lipire se executa in următoarele etape:

 se ajustează piesele prin pilire, răzuire, netezire abraziva;

 se acoperă cu strat de flux folosind o pensula de par;

 se încălzește ciocanul de lipit;

 se cufunda ciocanul in soluție de clorura de zinc si apoi in clorura de

amoniu (țipirig);

 se iau cu ciocanul una sau doua picături de aliaj de lipit, sau se pun
bucățele de aliaj pe locul de îmbinare deplasând încet și uniform
ciocanul de-a lungul îmbinării;

13
  ciocanul nu se ridica de pe suprafața de lipit pana când nu se umple
cusătura;

 după întărirea aliajului de lipit si răcirea lipiturii se poate spăla cu apa si

săpun pentru îndepărtarea

Fig. 1.5.Trusa lipire

Lipirea cu arzătoare cu gaz. Este folosita la lipirea in locuri greu accesibile. Metoda
consta in încălzirea piesei si a aliajului de lipit cu ajutorul unui arzător compus din doua țevi
lipite prin care circula un gaz ce poate arde (acetilena, hidrogen, metan, butan, propan, gaze
naturale) si aer.

Etapele de realizare ale lipiturii prin aceasta metoda sunt următoarele:

 pregătirea pieselor pentru lipirea prin curățire, degresare, prelucrarea

marginilor;

 acoperirea acestora cu flux;

 încălzirea locului de lipire pana la temperatura de topire a aliajului;

 apropierea barei din aliaj de lipit acoperit cu flux de locul de îmbinare;

 topirea aliajului de lipit si realizarea îmbinării.

Lipirea prin rezistenta de contact. Se realizează prin încălzirea locala folosind efectul
termic al curentului electric si topirea aliajului de lipit așezat intre piesele care se asamblează.

14
 FF

Fig. 1.6. Lipirea prin rezistenta de contact

Lipirea prin cufundare in aliaj de lipit in stare topita. Metoda se aplica la lipirea
țevilor de radiatoare si la lipirea sculelor. Etapele parcurse la aceasta metoda de lipire sunt
următoarele:

 curățarea mecanica a pieselor;

 degresarea;

 decaparea;

 fixarea in poziția de asamblare;

 cufundarea in baia de flux in stare lichida;

 introducerea in baia de aliaj topit.

Pentru protecția locurilor ce nu trebuie acoperite cu aliaj de lipit se aplica acestor zone o
protecție cu sticla solubila in amestec cu creta sau miniu de plumb.

1.1.2 Lipirea tare

Este folosita la lipirea pieselor supuse la presiuni si solicitări mai mari decât in cazul

15
lipiturilor moi, pentru asamblarea țevilor si conductelor de apa, pentru conductele de ulei, aer
comprimat, in instalații chimice, precum si la lipirea sculelor așchietoare.

Printre metodele de realizare a lipiturilor tari amintim:

 lipirea cu flacăra;

 lipirea in baie de săruri;

 lipirea in cuptor cu atmosfera controlata.

Lipirea cu flacăra. Lipirea prin aceasta metoda se face parcurgând următoarele etape:

 ajustarea si curățarea suprafețelor ce trebuie lipite;

 acoperirea cu strat de flux a suprafețelor ce urmează a fi lipite (borax dizolvat

in apa);

 legarea cu sarma a pieselor ce urmează a fi lipite pentru a nu se deplasa in

timpul lipirii;

 se așează piesele pe un suport (o cărămidă etc);

 se aplica pe locul cusăturii bucăți de aliaj de topit;

 se încălzește locul cusăturii cu lampa cu benzina sau cu flacăra de la un arzător

cu oxiacetilena pentru sudura, pentru topirea aliajului de lipit;

 răcirea lenta in atmosfera a cusăturii;

 înlăturarea fluxului prin fierbere 15 minute in soluție de 10 % soda caustica,

5% ulei mineral si 85 % apa;

 spălarea cu apa din abundenta;

 ștergerea cu o cârpă uscata;

 uscarea.

16
 Fig. 1.7.Lipirea cu flacără de gaze

Lipirea in băi de săruri. Metoda este folosita pentru aliaje greu fuzibile. La aceasta
metoda, piesele curățate și degresate se spală și se usucă bine, iar după asamblare sunt
introduse in baia cu săruri topite. In aceasta situație nu sunt necesare fluxuri, deoarece
compoziția acestor bai asigura decaparea si protecția la încălzire a suprafețelor lipite. Aliajul
de lipit se topește si pătrunde in locurile de îmbinare. înainte de a introduce piesele in baie, ele
sunt fixate in dispozitive ce asigura poziția lor relativa.

Lipirea in cuptoare cu atmosfera controlată. La aceasta metoda de lipire se parcurg

următoarele etape:

 pregătirea suprafețelor de lipit prin curățarea mecanică si decaparea

suprafețelor;

 fixarea pieselor ce se asamblează in poziția dorita folosind dispozitive

speciale;

 așezarea aliajului de lipit in locul de îmbinare;

 introducerea in cuptorul încălzit la o temperatura cu 50-60 °C mai ridicata

decât temperatura de topire a aliajului de lipit; .

 introducerea in cuptor a gazului protector (oxid de carbon, gaz de antracit,

gaze inerte, hidrogen) pentru a împiedica oxidarea suprafețelor;

 încălzirea si topirea aliajului pentru realizarea îmbinării.

Armarea sculelor de așchiere prin lipirea plăcuțelor de aliaje dure (vidia) de corpul
sculelor din otel se poate executa in mai multe feluri: in cuptoare, prin rezistenta electrica, cu
17
flacără de gaz, etc.

Fig.1.8 Cuțite de strung cu plăcuțe CMS brazate pentru degroșare DIN

Lipirea plăcuțelor din aliaje dure metaloceramice sinterizate se execută în locașuri
speciale, practicate în corpul cuțitului din oțel de construcție (OL50, OL60 sau OLC45) tratat
termic la HRC = 30 ÷ 45. Suprafața locașului trebuie să fie prelucrată îngrijit, în special sub
aspectul realizării planității suprafeței de așezare a plăcuței.
Lipirea plăcuțelor din carburi metalice se realizează cu ajutorul unor aliaje: cupru
electrolitic, alamă obișnuită, aliaje de cupru-nichel sau cu aliaje pe bază de argint, în
prezența unui fondant care are rolul de a dizolva oxizii de pe suprafețele ce se lipesc şi de a
împiedica formarea lor în timpul procesului de lipire. Lipirea se poate realiza folosind
următoarele mijloace de încălzire: arzător oxi-acetilenic, cuptor cu flacără, cuptoare electrice
cu atmosferă neutră, prin rezistență electrică și curenți de înaltă frecvență. Pentru a se evita
apariția fisurilor în plăcuțele dure, ca urmare a încălzirii și răcirii bruște sau neuniforme, este
necesară practicarea unei răciri lente în mangal, nisip încălzit sau azbest, într-un cuptor cu
temperatura de 200° ÷ 500°C timp de 4 – 5 ore.
Plumbul se lipește cu plumb, ceea ce constituie o sudare. Lipirea fontei se executa cu
flacără oxiacetilenica cu un debit de acetilena de 30-35 l/h pentru fiecare milimetru de
grosime a piesei . Se folosesc fluxuri pe baze de borax sau acid boric , iar ca aliaje de lipire,
aliaje staniu-cupru, nichel-cupruetc. Aluminiul se lipește folosindu-se fluxuri pe baza de
floruri (ca la sudare) si aliaje de Al-Zn-Cd.
Încercările metalului depus pentru lipirea tare, conform STAS 9018-71, constau in
determinarea următoarelor caracteristici :
- rezistenta la rupere la tracțiune;
- alungirea;
- duritatea;
- temperatura sau intervalul de temperaturi de topire (solidificare).

Lipirea cu adezivi constă din următoarele operații principale:

18
  tratarea prealabilă a suprafețelor de lipit, care constă în curățirea cu solvenți (benzină,
tetraclorură de carbon), asperizarea suprafețelor (prin sablare, cu hârtie abrazivă cu
granulație mare, prin decapare cu soluție de acid sulfuric şi bicromat de sodiu) şi
uscarea acestora, în scopul evitării formării vaporilor de apă;
 aplicarea adezivului pe suprafețele de îmbinat prin pulverizare, stropire, întindere,
roluire etc.;
 punerea în contact a pieselor prin apăsarea suprafețelor de îmbinat cu forte uniform
repartizate și întărirea adezivului în dispozitive ce împiedică deplasarea reciprocă a
suprafețelor pe care s-a aplicat adezivul.

Controlul lipirii se face printr-o atentă examinare vizuală. Nu sunt admise suprafețe poroase.
In cazul unor îmbinări care prezintă o importanță mai mare se efectuează controlul
nedistructiv cu raze X sau cu ultrasunete. La îmbinările la care se cere realizarea unei
etanșeități prin lipire se face un control la presiune cu lichid sau cu aer.
O altă tehnologie foarte folosită în industria electrotehnică pentru îmbinarea metalelor
neferoase folosite în electrotehnică, este aceea de brazare.
Brazarea este operația tehnologică de lipire a unor piese folosind un material de adaos
metalic, fuzibil la temperaturi peste 400 °C. Spre deosebire de sudare, suprafețele joncțiunii
nu sunt aduse la plasticizare sau topire, doar aliajul de lipit fiind adus la starea fluidă.
Ca materiale de adaos la brazare se folosește alama, dar se pot folosi și alte elemente, cum ar
fi cuprul sau argintul. Lipiturile tari se folosesc la îmbinarea țevilor de apă, combustibil, aer
comprimat sau în diverse alte locuri care necesită o rezistență mecanică mai ridicată.
Brazarea se folosește la fontă.

Brazarea laser un alt procedeu de brazat foarte folosit în industria electrotehnică este
brazarea laser. Acest procedeu de brazare este un procedeu relativ nou. Acesta asigură o
platformă potrivită pentru lipituri de materiale care sunt dificil de brazat. Brazarea cu laser
oferă o posibilitate adecvată de a scădea temperatura de lucru şi de a lipi material cu
compoziţie non-brazabilă. Lipiturile astfel realizate sunt foarte rezistente şi sunt caracterizate
de o suprafaţa fină şi aproape fără pori. În figura 10 este prezentată brazarea laser a unui disc.

19
 Fig. 1.9. Brazarea cu laser

Avantajele brazării laser:

 capacitatea de aplicare selectivă a căldurii fără a încălzi întreaga

secţiune;

 controlul de intrare a căldurii şi capacitatea de a poziţiona cu precizie

căldura;

 control asupra granulaţiei şi asupra formaţiunilor intermetalice.

Brazarea arc

Un procedeu foarte precis şi foarte folosit în electrotehnică este acela de brazarea arc.
Brazarea arc este sigură din punct de vedere metalurgic, şi se pot realiza uşor prin acest
procedeu legături electrice pe structuri metalice din oţel şi conducte din fontă ductilă, care au
nevoie de protecţie catodică. Brazarea arc are unele avantaje majore faţă de sistemele
alternative de brazare. În acest procedeu de brazare, operatorul trebuie să fie foarte bine
pregătit. Tehnica de brazare arc este bazată cu preponderentă pe formarea unui arc electric de
lipit argint, folosind o unitate de brazare arc, un punct de brazare arc conţine o sudură de
argint si flux. Tehnologia de brazare arc este bine dezvoltată pentru lipituri făcute în locuri
greu accesibile precum secţiuni izolate de ţeava, pentru instalarea anozilor de sacrificiu,
conectarea cablurilor de măsurare… Acest tip de brazare asigură rezistenţă mecanică ridicată,
rezistenţă minimă, instalarea acestui sistem este uşoară şi rapidă. Un număr mare de conexiuni
sunt necesare pentru cablurile anod, în circuitele de măsurare şi control etc., precum şi în
cadrul unui sistem de protecţie catodică,conexiuni care se fac ușor prin brazare arc. Avantajele
brazării arc:

 rapiditatea instalaţiei de brazat;

20
  temperaturi mici de brazat;

 siguranță;

 versatilitate

CAPITOLUL 2. Recondiţionarea pieselor prin lipire

Procedeele de recondiționare a pieselor prin lipire prezintă, sub aspectul eficientei economice,
avantaje deosebite, rezultate din simplitatea lor, economie de materiale, manopera si energie si din
posibilitățile aplicării acestora la recondiționările pieselor în cazul producției în serie. Aceste procedee
sunt folosite la recondiționarea pieselor componente auto vehiculelor, mașinilor-unelte, utilajelor de
construcții, produselor electrotehnice si electronice; se aplica, de asemenea, cu rezultate bune in cazul
pieselor turnate cu defecte, precum si la încărcarea suprafețelor cu materiale rezistente la uzare,
domeniu care, în ultimii ani, a cunoscut o dezvoltare deosebita.

21
 În comparație cu procedeul de recondiționare a pieselor prin sudare procedeele de
recondiționare a pieselor prin lipire necesita temperaturi de lucru mai scăzute (uneori chiar
temperatura mediului ambiant), fapt ce permite sa se folosească viteze de execuție mai mari, tensiunile
interne sunt reduse si, în unele cazuri, nu necesita prelucrarea ulterioara a pieselor.

Deși materialele de adaos folosite la lipire sunt de obicei mai scumpe decât cele utilizate la
sudare, în ansamblu procedeul este mai ieftin, întrucât se utilizează cantități mai mici de material de
adaos si un volum de manopera redus. Folosindu-se materiale de adaos speciale si soluții constructive
adecvate, rezistenta lipiturilor o poate atinge pe cea a sudarilor, deși nu întotdeauna îmbinarea trebuie
sa asigure o rezistenta mecanica ridicata.

În practica se utilizează doua feluri de lipituri cu materialul de adaos metalic si cu material de

adaos nemetalic.

2.1. Recondiționarea pieselor prin lipire cu material de adaos metalic

Lipirea consta în îmbinarea a doua piese metalice, folosindu-se un aliaj de adaos metalic
topit, diferit de acela al pieselor de îmbinat, a cărui temperatura de topire este mai scăzută decât t
aceea a materialului de baza.

Spre deosebire de sudare, la lipire nu se topește materialul de baza, fiind suficienta numai o
încălzire a acestuia sub temperatura de topire. De asemenea, aliajul folosit ca material de adaos nu
trebuie sa aibă compoziția chimica identica si nici măcar asemănătoare cu aceea a materialului de
baza.

Lipirea cu material de adaos metalic se realizează prin difuziune a reciproca dintre metalul de
baza (al pieselor) si aliajul de lipit (fig. 1). Prin difuziune are loc un schimb de atomi între cele doua
materiale, în urma căruia se produce un aliaj de legătură sub forma unui strat intermediar. Capacitatea
de umectare este data de unghiul de contact α. Când α = O 14° umectarea este foarte buna (fig. 2, a),
când α = 15 75° umectarea este buna (fig. 2, b), când α = 76 90° umectarea este satisfăcătoare (fig. 2,
c) si când α = 91 180° umectarea este nesatisfăcătoare (fig. 2, d) ; α este cu atât mai mic cu cât
conținutul de zinc este mai mic.

Procedeele si metodele de lipire se clasifica în funcție de mai multe criterii.

După natura îmbinării, lipirea poate fi: prin depunere si capilara. În primul caz, materialul de
adaos se introduce în rostul îmbinării (cusăturii) prin topire, iar în al doilea caz pătrunde singur în
rostul îmbinării sub influenta forțelor capilare.

După temperatura de topire a materialului de adaos, se deosebesc doua procedee de lipire:

moale si tare. Lipirea moale se considera când temperatura de topire a materialului de adaos este sub
723 K, iar lipirea tare sau brazarea când temperatura de topire a materialului de adaos depășește 723K.

Încălzirea pieselor pentru lipire poate fi: locala, în jurul îmbinării, procedeu utilizat îndeosebi
la piesele mari, si totala, aplicata cu precădere la piesele mici.

22
2.2. Recondiționarea pieselor prin lipire cu material de adaos sintetic
Aderenta buna si rezistenta mecanica superioara a materialelor sintetice pentru lipire (adezivi)
au condus la utilizarea lor pe scara larga si la recondiționarea pieselor uzate.

Adezivii sunt substanțe de natura organica sau anorganica care pot lega corpurile solide prin
fenomenul de adeziune, fără a schimba structura materialelor îmbinate.

Ca adezivi sunt considerate: cleiurile, dispersiile adezive, chiturile adezive si adezivii de topire.

Adeziunea este rezultanta forțelor de atracție intermoleculare, care se manifesta la nivelul suprafețelor
de contact ale diferitelor substanțe solide sau lichide.

Totalitatea forțelor moleculare, care se manifesta între moleculele constituente ale aceleiași substanțe,
se numesc forțe coezive. Ele determina fenomenul de coeziune. Rezistenta mecanica a îmbinărilor
lipite este determinata de suma forțelor de adeziune si de coeziune.

In componenta adezivilor intra polimerul, solventul sau amestecul de solvenți, materiale de umplutura,
întăritori, acceleratori, agenți reticulari stabilizatori si plastifianți.

Utilizarea materialelor sintetice la lipirea materialelor prezinta următoarele avantaje: forțele se

distribuit uniform pe întreaga îmbinare, datorita contactului continuu între piese; sunt preîntâmpinate
tensiunile interne si deformațiile sau schimbările structurale ale metalului de baza; nu apar cupluri
galvanice si nu se produce corodare a pe suprafețele de contact; se realizează economie de metal si
aliaje pentru lipit, iar timpul de recondiționare si costul se reduc.

Metoda prezinta însa si unele dezavantaje: la temperaturi ridicate (473 . . . . . . 573K) materialele
sintetice se înmoaie, compromițând îmbinarea; controlul îmbinărilor este dificil, deoarece nu sunt încă
puse la punct metode nedestructive de verificare.

Pentru a se realiza o buna îmbinare, adezivul trebuie sa îndeplinească următoarele condiții: sa-si
mențină proprietățile adezive în timp; să reziste la acțiunea și la variațiile de temperatură sau de
umiditate; să se întărească rapid la cald sau prin uscare la temperaturi sau presiuni cât mai reduse.

La recondiționarea pieselor se folosesc frecvent cleiurile sintetice sau organice, rășinile epoxidice sau
poliesterice.

La tehnologia recondiționării pieselor prin lipire cu compoziții sintetice se folosesc cleiuri și adezivi
epoxidici.

Indiferent de compoziția folosita, pentru asigurarea unei bune aderente, între piesele care se
recondiționează trebuie efectuate următoarele operații:

- pregătirea suprafețelor pieselor, prin spălare, curățare, ajustare limitarea crăpăturilor, degresare;

- pregătirea peticelor executate din diferite materiale (otel, material sintetic, material plastic, material
textil etc.), ținând seama ca ele sa fie mai mari cu 20.. .30mm în toate direcțiile, decât crăpătura pe
care o astupa;

- aplicarea compoziției, atât pe suprafața piesei de baza cât si pe petic in straturi subțiri de 0,1 mm; ,

- uscarea compoziției, de obicei, la temperatura mediului ambiant;

23
- aplicarea peticului si presarea;

- încălzirea îmbinării, în scopul creșterii aderentei suprafețelor de contact; piesele care se îmbina se pot
încălzi parțial sau total în cuptoare cu gaze încălzite, rezistente electrice etc.;

- răcirea lenta a pieselor, de preferință în cuptor (max 1 K/min);

- demontarea dispozitivelor de presare;

- verificarea calității îmbinării, vizual, cu lupe sau hidraulic (pentru identificarea fisurilor si a
porozităților);

- înlăturarea surplusului de material de pe marginile peticelor pe cale mecanica.

Recondiționarea cu adezivi epoxidici a pieselor cu crăpături sau spărturi consta in executarea

următoarelor operații: curățarea de murdărie, rugina si arsuri a zonei defecte cu perii de sarma, pietre
abrazive, pile etc; ștemuirea marginilor crăpăturilor, pe o adâncime de 2 . . . 3 mm, sub un unghi de
70 . . . 80°; burghierea cu burghiu cu diametrul de 2 . . . 4 mm si apoi presarea știfturilor, in scopul
limitării crăpăturilor cu lungimi de până la 150 mm; burghierea suplimentara, cu același (burghiu, pe
conturul crăpăturilor (spărturilor) cu lungimi mari de 150 . . .

. . . 170 mm, la distante egale de 25 mm; degresarea suprafețelor cu acetona; aplicarea unui strat
subțire de pastă l epoxidit de 0,15 . . . 1,00 mm; aplicarea peticelor din țesătura din fibra de sticla de
0,3 mm, țesături de nailon sau a peticului din tabla (otel, alama, aluminiu etc.) cu grosimea de 0,5 . . . .
. . 1,0 mm, peticul trebuind sa depășească marginile defectului cu 15 . . .. . . 20 mm, fiind presat ușor;
aplicarea repetata a stratului de adeziv si petice de fibra de sticla (de maximum 8 . . . 10 ori) si în final
a adezivului folosit .

Întărirea completa a adezivilor epoxidici durează circa 24 h la 293 K si 1 ... 2 h la 333 . . . 353 K. Prin
ajustarea mecanica a stratului de adeziv si controlul hidraulic (daca este cazul) pentru identificarea
fisurilor si a porozităților se încheie procesul tehnologic de recondiționare.

Adezivii epoxidici pot fi întrebuințați si pentru recondiționarea conductelor de înaltă presiune, pentru
refacerea izolației conductoarelor electrice, pentru acoperirea rezervoarelor de combustibil, a băilor
galvanice, a filtrelor etc., precum si la fixarea pieselor care se montează cu strângere (bucșe. rulmenți
etc.), fixarea unor scule abrazive etc.

De asemenea, adezivii sintetici se folosesc pentru lipirea garniturilor de frecare la recondiționarea

saboților, discurilor conduse ale ambreiajelor si frânelor, înlocuind nituirea (fig. 3).

Procesul tehnologic de lipire a garniturilor de frecare pe suporturile metalice se compune din

următoarele operații: curățarea si degresarea suprafețelor metalice, pe care urmează sa se lipească
garnitura, așezarea pe partea metalica a unor folii de relon, aplicarea adezivului pe acestea, fixarea si
strângerea garniturii de frecare la cel puțin 0,3 . . . 0,5 MPa, menținerea la temperatura prescrisa,
răcirea la temperatura mediului ambiant si verificarea îmbinării. Pentru executarea rapida a îmbinării,
dispozitivul asamblat se încălzește în cuptor electric la temperatura de 553 . . . 573 K, timp de
15 . . . . . . 20 min.

Suporturile metalice se curata prin încălzire la temperatura de circa 560 K, iar după răcire suprafețele
se curata cu o perie de sirma, prin polizare sau cu hârtie abraziva, pana la obținerea luciului metalic.
Pe suprafața pregătită, cu ajutorul unei pensule se întinde adezivul intr-un strat de 0,1 ... . . . 0,2 mm,

24
care se lasă apoi să se usuce (10 . .. 15 min), După uscare, garniturile așezate pe suporturile metalice se
strâng cu dispozitive speciale si împreuna se introduc în cuptor, unde se mențin 45 min, la temperatura
de circa 453 K. Apoi suporturile metalice împreuna cu dispozitivele de strângere se scot din cuptor si
se mențin în aceeași stare de presare pana când ajung la temperatura mediului ambiant, după care
piesele recondiționate se degajează din dispozitivele de strângere, verificând-se calitatea lipirii.

CAPITOLUL 3. Aliaje ecologice

3.1. Aliaje ecologice pe baza de staniu

Directiva pentru Restricția Substanțelor Periculoase (RoHS) 2002/95/EC a fost adoptata in
februarie 2003 de către Uniunea Europeana. Directiva RoHS a intrat in vigoare din 1 iulie 2006 si
restricționează consumul a șase materiale periculoase in fabricarea aliajelor de lipit.

Restricționarea conținutului de plumb in aliajele de lipit pentru circuitele electronice utilizate in

industria auto necesita cheltuieli semnificative pentru modificarea liniilor de asamblare si adaptarea
componentelor electronice.

Dintre aliajele ecologice de Sn-Bi-Sb 99,3-0,5-0,2 noi se remarcă aliajul ALM-2, care a fost obținut
din amestecuri mecanice de pulberi de Sn, Bi și Sb, presate și topite în cuptorul cu inducție. Acesta
prezintă proprietăți mecanice, electrice și termice îmbunătățite față de cele ale aliajelor tradiționale Sn-
Pb. De asemenea, aliajul Sn-Bi-Sb 99,3-0,5-0,2 (ALM-2) are viteza de coroziune de trei ori mai mică
față de cea a aliajului Sn-Pb 60-40, ceea ce îi asigură o rezistență ridicată în aplicațiile din
electrotehnică care lucrează în medii corozive.

Plumbul este un material poluant, care se reintegrează greu în natură. De aceea se intenţionează
reducerea utilizării acestuia. Industria electronică este unul dintre utilizatori (are un consum de 10 %
din cantitate totală utilizată anual pe glob, care este de 5 milioane de tone).

Plumbul se regăseşte în principal în aliajul de lipit, care este aliaj SnPb. Astfel sunt utilizate anual 75
000 de tone de plumb pentru cablajele imprimate (PCB = printed circuit board).

Legislaţia în vigoare limitează utilizarea plumbului în electronică

Prezenta directivă interzice introducerea pe piaţa UE de noi echipamente electrice şi electronice care
depăşesc nivelurile stabilite prin lege de:

• plumb,

• cadmiu,

• mercur,

25
• crom hexavalent,

• difenili polibrominaţi (PBB),

• substanţe anti-inflamabile pe bază de eteri difenil polibrominat.

2002/96/EC Waste Electrical and Electronic Equipment (WEEE) stabileşte criteriile pentru
colectarea, tratarea, recircularea şi regenerarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

La fabricarea cablajelor imprimate (PCBA = PCB Assembly) întâlnim substanţele restricţionate de

lege în următoarele cazuri:

− Pb în aliajele de lipit;

− Pb în vârful pinilor componentelor;

− Pb în substanţele acoperitoare pentru suprafaţa PCB-ului;

− substanţe anti-inflamabile brominate în plastice (de la componente sau cabluri);

− Cd în comutatoare;

− Hg în comutatoare;

− Cr6 în părțile mecanice;

Aliajele de lipit cu plumb se folosesc deoarece prezintă numeroase avantaje, cum ar fi:

− temperatura minimă de lipire la punctul eutectic, când compoziţia aliajului este de 63

% Sn + 37 % Pb;

− rezistenţă mecanică bună a lipiturii;

− conductivitate electrică foarte bună;

− conductivitate termică foarte bună;

− aspect corespunzător al lipiturii (menisc concav cu unghi de umezire mic);

− caracteristici de oxidare bine-cunoscute.

Aliajele de lipit fără plumb ("lead-free solder alloys") care vor înlocui aliajele cu plumb folosite până
în prezent trebuie să aibă următoarele proprietăţi de bază:

− temperatură de topire cât de joasă posibil;

26
− proprietăţi fizice cel puţin tot la fel de bune (fluiditate, tensiune superficială) ca şi aliajele de
SnPb;

− rezistenţă la şoc termic;

− să fie anticorozive sau să se oxideze greu. Alte cerințe:

− cost redus;

− să se găsească relativ ușor;

− să nu fie toxice.

Proprietăți necesare pentru o bună utilizare:

− să umezească bine suprafața şi să se întindă bine;

− reactivitate minimă cu fluxurile;

− să formeze goluri interne cât mai puține la solidificare;

− să formeze cat mai puțin granule de aliaj.

Aliajele de lipit fără plumb, care înlocuiesc aliajele SnPb, conţin Sn ca metal de bază şi unul sau mai
multe din următoarele metale (se dau exemplele cele mai utilizate):

-argint (Ag); − cupru (Cu);

− indiu (In); − bismut (Bi);

− zinc (Zn); − stibiu(Sb).

Exemple de aliaje de lipit fără plumb:

- Sn-58Bi − Sn-4.7Ag-1.7Cu

− Sn-42In − Sn-Ag-Cu-Ge

− Sn-50In − Sn-2.5Ag-0.8Cu-0.5Sb

− Sn-8Zn-3Bi − Sn-Ag-Bi

− Sn-Zn-Bi-In − Sn-1.5Ag-2Bi-0.5Cu

− Sn-Zn-P − Sn-1Sb

− Sn-4Ag-0.5Cu − Sn-5Sb
27
− 80Au -20 Sn − Sn-25Ag-10Sb

− Sn-3Cu

Alegerea aliajului se face şi funcţie de tehnologia de fabricaţie a cablajului. Astfel, cel mai des folosite
aliaje în cadrul diverselor tehnologii sunt:

− pentru lipire prin retopire: Sn-Ag3.9-Cu0.6; Sn-Ag3.8-Cu0.7; Sn-Ag(3.4-4.1)-

Cu(0.45-0.9) în S.U.A. şi Europa, respectiv Sn-Ag3-Cu0.5 în Japonia;

− pentru lipirea în val: Sn-Ag(3.4-4.1)-Cu(0.45-0.9); Sn-Ag3-Cu0.5;

− pentru lipirea manuală: Sn-Ag(3.4-4.1)-Cu(0.45-0.9); Sn-Ag3-Cu0.5.

Utilizarea de aliaje de lipit noi impune modificări în chimia fluxurilor pentru curățare. Cele
mai mari modificări trebuie să le sufere fluxurile pentru aliaje de lipit ce conțin Zn. Modificarea
compozitei chimice a fluzurilor afectează de asemenea procesul de curățare, masca de lipire,
acoperirea cu straturi de protecție, etc. În general, toate materialele implicate în realizarea cablajului
imprimat suferă modificări sau sunt afectate, precum și etapele tehnologice implicate. Dacă în urma
modificării fluxului apar goluri interne în lipitură, poate fi necesară adăugarea unui
solvent sau a unei rășini suplimentare care să rezolve problema.

Aliajele de lipit cu conținut redus de plumb au un punct de topire mai înalt, pana la
260°C in loc de 180°C, necesitând materiale diferite pentru împachetarea cipurilor si
pentru unele circuite; supraîncălzirea împiedică utilizarea componentelor care nu pot rezista la
temperaturi prea înalte.

Promovarea aliajelor de lipit din staniu pur sau cu o concentrație foarte mare de staniu au
readus in atenție problema ciumei cositorului (tin pest), care consta in transformări alotropice
ireversibile la temperaturi sub 13°C.

3.2.Noile aliaje de lipire cu temperatură de topire redusă

Noul aliaj de lipire este obținut prin înlocuirea argintului sau a cuprului din aliajele vechi cu
bismut. Acest nou aliaj este lansat pe piață după 3 ani de teste intensive, deci noul produs este un
produs stabil ce respectă și chiar depășește toate cerințele dintr-o linie de producție.
Principalele avantaje pentru folosirea acestui aliaj sunt prezentate mai jos, comparativ cu aliajele
existente pe piață.

28
 Fig.3.2 Aliajul de lipire LMPA

• Reducerea consumului de energie – Datorită temperaturii de topire reduse (în jur de 176°C)
consumul de energie dintr-o linie de producție se poate reduce cu până la 25%

• Reducerea impactului negativ asupra mediului – Prin folosirea aliajului LMPA (Low Melting
Point Alloy) pe lângă consumul redus de energie puteți elimina mediul de azot necesar la aliajele
vechi, iar reziduurile rezultate în urma procesului de lipire scad cu până la 90%. Astfel, amprenta de
CO2 a liniei de producție scade cu 15 – 20%.

• Reducerea costurilor – Eliminarea azotului din procesul de producție, scăderea facturii de

energie, reducerea pierderilor de aliaj prin reziduuri, eliminarea argintului din aliajul de lipire,
impactul termic redus asupra componentelor precum și reducerea timpului necesar lipirii sunt
argumente ce duc la reducerea semnificativă a costurilor aferente producției de plăci electronice.
• Fiabilitate crescută – Lipirea cu noul aliaj depășește lipirea cu aliajul vechi pe bază de Cu în toate
domeniile testate: rezistență mecanică, rezistență la cicluri de temperatură, rezistență la vibrații,
reducerea defectelor din lipituri.

3.3 Aliaje pe bază de Cu utilizate in industria auto

Aliajele pe bază de Cu care conțin fosfor sau oxigen sunt utilizate în industria auto
(radiatoare, elemente de etanşare), producţia publicitară, producţia de ornamente şi
decoraţiuni, industria electrică (cabluri, sârme, circuite imprimate şi diverse elemente de
contact), organe de asamblare (cuie, nituri, etc.), schimbătoare de căldură, piese obţinute prin
ştanţare, recipiente.

29
3.4. Aliaje Sn-Bi
Aceste aliaje, datorită faptului că prezintă rezistenţă termică la oboseală superioară(Sn42-
Bi58), au aplicații în industria auto si industria semiconductorilor etc.

Bismut este adăugat în proporția ideală de 6 % pentru a îmbunătăţi puterea şi pentru a preveni
orice deteriorare. Fiabilitatea se poate realiza chiar şi în mediile de utilizare extreme, cum ar fi
electronica auto, aviatie si echipamente industriale.

Deoarece temperatura de lucru este mult mai mică decât în cazul Sn-Ag-Cu, Sn-Cu, Sn-Pb de
aliaj, timpul de lucru va fi mai puţin și se realizează o economire de energie. Prezentându-se
sub formă de sârmă solidă (nu necesită flux de bază), este ușor de curățat și nu va fi nevoie
de îndepărtarea reziduurilor.

CAPITOLUL 4. Norme privind sănătatea și securitatea muncii

Pentru a evita apariția accidentărilor în timpul lucrului și pentru realizarea operațiilor în

condiții optime de precizie și siguranță trebuie respectate următoarele norme:
A) la nituire și asamblare prin presare
 Se verifică cu atenție uneltele și sculele utilizate în procesul de fabricație;
 Uneltele de mâna trebuie folosite în stare bună de lucru fără crăpături și deformații;

30
  Presiunea aerului din ciocane să fie corespunzătoare sculei. Înainte de întrebuințare se va
verifica cursa sculei, iar căpuitorul va avea obligatoriu dispozitiv de protecție contra ieșirii;
 Dacă nituirea se execută la cald, trebuie folosit echipamentul de protecție iar introducerea
niturilor în găuri se face numai cu ajutorul cleștilor;
 Vor fi îndepărtate din zona nituirii la cald materialele inflamabile și obiectele mari ce
împiedică desfășurarea procesului tehnologic;
 Muncitorii vor purta sorturi din piele și își vor proteja urechile cu antifoane iar în lipsa
acestora cu vată introdusă în urechi. Zgomotul produs în secțiile de nituire duce în timp la
pierderea acuității auditive;
 Muncitorii vor purta mănuși de protecție și vor respecta toate normele impuse de exploatarea
dispozitivelor și utilajelor.
B) la lipire
- Păstrarea și manipularea substanțelor se va face cu mare atenție;
- Se vor utiliza mănuși de protecție pentru protejarea manilor;
- Acizii se păstrează în vase de sticlă cu dopuri etanșe așezate în coșuri împletite;
- Ciocănele de lipit se încălzesc în locuri special amenajate;
- Când se execută lipirea cu flacăra se folosesc ochelari de protecție.
C) la sudare
 Sudorii trebuie să cunoască modul de manipulare al utilajului de sudare, procesul tehnologic și
normele de protecția muncii;
 Pentru a evita electrocutarea tensiunile de mers în gol ale surselor de curent pentru sudare nu
trebuie să depășească 80 V;
 Carcasele aparatelor, dispozitivelor și construcțiilor care se sudează trebuie să fie legate la
pământ;
 Nu se vor folosi conductori improvizați, cu contacte și legături slăbite și necorespunzătoare
intensității curentului electric;
 Port electrodul va fi izolat iar resturile de electrozi îndepărtate imediat ce operația a fost
încheiată;
 Sursele de curent electric se scot de sub tensiune chiar și în pauzele de lucru;
 În timpul lucrului se vor purta mănuși izolante iar dacă se lucrează pe sol umed se vor folosi
covoare din cauciuc;
 În zona de lucru vor fi îndepărtate materialele inflamabile pentru a îndepărta pericolul
izbucnirii incendiilor;
 Pentru că emisia de raze ultraviolete este periculoasă pentru ochi și pentru piele se va folosi
echipament de protecție format din măști și ecrane, mănuși, sorturi și jambiere din piele sau
azbest;
 Pentru protecția împotriva gazelor nocive și a fumului emis în timpul procesului tehnologic
atelierul trebuie prevăzut cu o bună ventilație și aspirație locală;

31
  Carbidul se depozitează în încăperi Uscate, iluminate și încălzite din afară evitându-se orice
sursă de apă, umiditate sau foc pentru a evita pericolul de explozie;
 Buteliile de oxigen se manipulează cu grijă, evitându-se lovirea, trântirea sau încălzirea lor
peste 50° C precum și evitarea contactului lor cu orice urmă de grăsime pentru a nu apare
pericolul exploziei; '
 La terminarea lucrului acetilena care este formată va fi evacuată în atmosferă;
 Nu este permisă deplasarea, urcarea sau coborârea cu arzător aprins și cu tuburile de cauciuc
purtate sub braț sau pe umeri;
 Nu este permisă sudarea pieselor cu grăsimi și vopsele pe linia de sudare, curățirea, de fiecare
parte a rostului, trebuie făcută pe o lățime de cel puțin 100 mm. Pentru sudarea rezervoarelor
în care au fost depozitate substanțe inflamabile, acestea vor fi curățate cu abur suflat.

BIBLIOGRAFIE

1. Drobotă V. , Atanasiu M. , Stere N. , Manolescu N. , Popovici M. , Organe de mașini si mecanisme –

manual pentru licee industriale si agricole, clasele a X-a, a XI-a, a XII-a si scoli profesionale, Editura
didactica si pedagogica, R.A., București, 1993.

2. Paizi Gh. , Stere N. , Lazar D. , Organe de mașini si mecanisme, Manual pentru subingineri, Editura
didactica si pedagogica, București, 1980.

3. Mladinescu T. , Rizescu E. , Weinberg H. , Organe de mașini si mecanisme, Editura didactica si

pedagogica, București, 1972.

4. Resetov D.N. , Organe de mașini, Editura tehnica, 1963.

5. Drăghici I. , Chișu E. , Jula A. , Preda L. , Organe de mașini, Culegere de probleme, Editura tehnica,
București, 1975.

6. Aldea M. , Buzdugan Gh. , Cernea E. , Organe de mașini, Editura tehnica București, 1953.

7. Stere N. , Organe de mașini, Manual pentru licee industriale anii II-III-IV, scoli profesionale, de
maiștri si de specializare postliceala, Editura didactica si pedagogica, București, 1977.

8. Paizi Gh. , Stere N. , Lazar D. , Organe de mașini si mecanisme, Editura didactica si pedagogica,
București, 1980.

32
 Linkuri externe : https://www.frigotehnie.ro/blog/lipire-moale-lipire-tare-brazare-sudura/ ;

http://www.creeaza.com/files/tehnica-mecanica/504_poze/image006.jpg ;

http://www.creeaza.com/files/tehnica-mecanica/504_poze/image008.jpg .

http://m.ro.bbien.net/solder-wire/lead-free-solder-wire/solid-tin-bismuth-138-degree-melting-point-
solder.html

33