Yvonne Blondel: “Istoria îi va da frumoasei noastre Maria locul pe care îl merită”

Yvonne Blondel este fiica lui Jean-Camille Blondel, ministru plenipotenţiar al Franţei în România din 1907
până în 1916. În mai 1916, Blondel este înlocuit în funcţie de Contele de Saint-Aulaire – dar decide să
rămână în România, alături de familia sa. Fiica sa, prezentă la Iaşi, refugiată cu familia regală şi toată
Muntenia, de altfel, notează în jurnal:

„Joi 1-4 decembrie [1916]. Mă doare când mă gândesc că regina Maria şi copiii săi trăiesc hâţânaţi într-
un tren, fie el şi regal. Văd linia neagră a vagoanelor împinsă din gară în gară, înfruntând în părţile
laterale din lemn muşcătura vântului glacial venit din stepă sau împotmolindu-se în straturile groase de
zăpadă care, cu toată albeaţa ei imaculată, poate fi la fel de descurajatoare de privit ca şi un puţ negru şi
adânc.

Mi se pare totuşi că s-ar fi putut prevedea acest exod dramatic şi pregăti la timp o locuinţă convenabilă.
De-abia acum a putut obţine şi pregăti generalul Ballif clădirea Comandamentului militar din Iaşi pentru
a-i instala acolo, într-un spaţiu foarte restrâns, pe regină şi micii prinţi. Când regele şi prinţul Carol vor
părăsi statul-major de la Zorleni, va trebui să li se găsească o locuinţă separată, căci refugiul regina Maria
este plin ca un ou proaspăt.

Căpitanul Rădescu, care a văzut-o pe suverana noastră într-o mică gară dinainte de Iaşi, ne-a spus că era
palidă ca o statuie, doar frumoşii ei ochi luminoşi având cearcăne roşii. Ce haos de gânduri trebuie să se
rostogolească în mintea sa obosită! Ea, care a făcut atâtea pentru ca noi să ieşim din neutralitatea
demoralizatoare, simte probabil foarte puternic suferinţele ţării. Mai mult ca sigur că inamicii săi
nemţofili, familiile Carp, Marghiloman şi alţii, a căror listă este cunoscută, îşi freacă mâinile de bucurie.
Îţi vine să turbezi de furie, dar răbdare, vom avea într-o zi răsplata tuturor sacrificiilor şi Istoria, cea care
pune lucrurile la punct, îi va da frumoasei noastre Maria locul pe care îl merită. Totul este sa rezistăm
până atunci...”.

[Yvonne Blondel, Jurnal de război, 1916-1917, Frontul de sud al României, Institutul Cultural Român,
Bucureşti, 2005]