Sunteți pe pagina 1din 2

Personaje

SOACRA
MAMA
TATĂL
FIICA
FIUL
CHELNERIȚA

Un restaurant fastfood. SOACRA, MAMA, TATĂL și FIICA stau la masă.


Apare FIUL, trăgând un geamantan.

FIUL: (gesticulând) Ciao, madre, padre! Come esta?


SOACRA: Hă? Da’ ce, ai uitat să vorbești românește? Ai stat în Italia două luni și deja ai uitat de
unde ai plecat?

Pe tot parcursul conversației, mama își aranjează fusta, tragând-o tot mai sus.

FIICA: Lasă-l, mumă, că o uitat! Acolo-i altă țară, nu-i ca la noi. Mai uită omu’!
TATĂL: (către SOACRĂ și FIICĂ) Haideți, lăsați astea acuma! (către FIU) Povestește cum o
fost.
FIUL: Las că vă spun, da’ mai întâi să luăm ceva să mangiare că mor de foame.

Se ridică toți și merg la tejghea.

CHELNERIȚA: Cu ce vă pot servi?


(vorbind unii peste alții) SOACRA: Niște crumpei.
TATĂL: Vreau mămăligă.
FIICA: Eu vreau pizza.
MAMA: O salată.
CHELNERIȚA: Pe rând, vă rog. Nu vă înțeleg.
SOACRA: (împingându-i pe restul la o parte) Dă-mi niște crumpei și niște pulpe de pui.
CHELNERIȚA: N-am înțeles. Puteți, vă rog, să repetați?
FIUL: (către SOACRĂ) Lasă, nonna, comand eu. (către CHELNERIȚĂ) Vrea o porție de cartofi
cu bucăți de pui kentucky.
MAMA: (către TATĂ): Dragule, îmi comanzi și mie? Vreau o salată.
TATĂL: (către CHELNERIȚĂ) O ceafă de porc cu mămăligă și o salată.
CHELNERIȚA: Îmi pare rău, dar nu servim porc. Doar pui.
TATĂL: Da’ ce fel de restaurant n-are porc? Nici vită n-aveți?
CHELNERIȚA: Nu, îmi pare rău. Avem doar preparate din pui.
TATĂL: Atunci dați-mi pui, na, ce să fac.
CHELNERIȚA își notează.

FIUL: (către FIICĂ) Sorella, vrei să ne luăm un meniu de due persone?


FIICA: Bine, cum vrei tu.
FIUL: (către CHELNERIȚĂ, ținând două degete ridicate) Un meniu de două persoane, te rog.
CHELNERIȚA: (în șoaptă, notându-și) Meniu de două persoane. (apoi mai tare, către FIU) Va
fi 54 de lei și 18 bani. Plătiți card sau cash?
MAMA: Cu bani, cu bani!
FIUL: (dând-o ușor la o parte pe MAMĂ) Lasă madre, plătesc eu. Cu cardul, prego. (plătește și
ia bonul) Haide să mergem la masă.
SOACRA: Păi și mâncarea?
FIUL: Nu, nonna, uite, aici pe bon este un numero, și când e gata mâncarea o să strige și o să
mergem să o luăm.
MAMA: Păi am venit aici și ăștia n-au mâncare pregătită?
FIICA: Păi nu, mamă, o fac acuma, să fie prospătă.

Merg toți la masă. FIUL începe să povestească – improvizație scurtă, posibil scena cu papionul.

TATĂL: (întrerupându-l) Da ăștia n-au terminat de făcut mâncarea aia? Că mi-e foame.
SOACRA: (scoțând mâncare din sacoșă) Las’ că ne descurcăm ș-așa. Hai să mâncăm.

S-ar putea să vă placă și