REVISTĂ ACREDITATĂ DE INSPECTORATUL

ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ

NR. 8522, ARIA CURRICULARĂ OM ŞI SOCIETATE
Preşedinte de onoare
Aurel Antonie
Consilier editorial
Laurian Stănchescu
Director marketing Preşedinte fondator
Marius Ionescu Ionel Cioabă
Redactor-şef (ştiri) Redactor-şef (cultură)
Cătălin Pleşu Cătălin Ciurea
Consilier stiințific Secretar general de redacţie
Ion Popescu Brădiceni Cristina Cioabă
Redactori: Corespondenţi
Bârsan Viorel Glasul Moldovei
Tîrnoveanu Mihai Mesagerul de Covasna
Manega Miron Ziarişti online (…)

Coperta/Design Concepţie grafică/Design

Braia Andrei Valentin Daniel Prof. Murăriţa

1
 Magazin critic (online) - ISSN 2360 – 3321
ISSN–L 1842 – 8541

• EDITORIAL
03

• ARTICOLE ŞI STUDII
05

Anul X, Nr. 1(50) februarie 2016

Revista profesorilor de istorie din judeţul Gorj

2 NR. 50
 Dragi români,

Manipularea “norodului” la scară mondială a fost un

factor uzual de-a lungul istoriei, dar din vremurile în care
magnaţii au motivat globalizarea ca soluţie indispensabilă
dezvoltării mondiale, lucrurile au luat o întorsătură
indezirabilă, inclusiv în rândul lor. Acum se împlinește
ceea ce marii sociologii anticipau cu zeci de ani în urmă,
că ar putea fi efectele “globalizării”… Eu aș adăuga că
viitoarea U.E. federală nu este departe de fostul U.R.S.S.,
dar consecințele “deznaționalizării” vor fi radicale și
iremediabile…

3
 Salutăm inițiativa colegilor noștri de la Glasul.info cu
privire la analiza politicii românești, nostalgice
“vremurilor neapuse”. Da, ați auzit bine, acele vremuri n-
au “asfințit” și nu vor asfinți niciodată în Europa până la
prăbișirea ei…

Comunismul după 1989 a îmbrăcat o nouă “cămașă”. E

“cămașa” morții Europei globaliste! Europa n-a cunoscut
și nu va cunoaște niciodată “democrația” parlamentară,
prezidențială sau monarhică…

A dovedit-o din 1789 și până în prezent… Ce e de făcut?!

Sociologii să pregătească alte teorii și curente filosofice
care să constituie baza noilor regimiri politice…

Prin urmare, noua “orânduire mondială” este în stare de

insolvabilitate. Acum, mai mult ca niciodată, avem
nevoie de elite… Ideile lor pot constitui produsul unei noi
“ordini europene”…

Ioan D. Constantinescu

4 NR. 50
 STATUL IRESPONSABIL!!!

Motto:
“Când oamenii se tem de guvern este tiranie, când
guvernul se teme de oameni este libertate.”
( Thomas Jefferson)
Partea -I-

În acest moment, România ca şi stat, are o autoritate

extrem de scăzută prin instituţiile sale. Ba, mai mult,
unele instituţii şi/sau agenţii, regii, inspectorate,
acţionează ca un stat în stat. Vorbim aici de Primarii, de
Consilii Judeţene, Guvern şi Parlament, de Instituţii ale
magistraturii, de CNADNR(Drumuri şi Autostrăzi), DSP-
Directia de Sănătate Publică, Casa Naţională de asigurări
de Sănătate, Inspectorate Scoalare, de Poliţie, ISU-
SMURD, regii cum ar fi, E-On electrică şi E-On gaz, de
Romtelekom (Telekom), Apa-Nova… etc, etc. Şi lista nu
se opreşte aici, trebuie să ne reamintim doar de toate câte
sunt, pentru că inevitabil am ajuns cu toţii în dispute cu
acestea, în special pe servicii şi pe facturi de achitat.
Acest raport între servicii oferite publicului şi plăti
efectuate pentru aceste servicii au fost mereu înclinat în
favoarea acestor instituţii. Pentru că, au oferit servicii de

5
proastă calitate dar am fost întodeauna taxaţi ca şi pentru
servicii de foarte bună calitate!!!
Principala cauză: Politizarea şi mafiotizarea tuturor
acestor instituţii, care nu au mai putut asigura servicii
către populaţie din aceste motive. Când ai în organigramă
doar angajaţi pe bază de spate politic şi/sau de afaceri şi
cumetrii, fără să ceri profesionalism, nu poţi obţine
rezultate bune şi foarte bune în privinţa managementului
acestor instituţii. Nu există control şi nici coordonare de
la forurile superioare. Totul se desfăşoară haotic, şi
nimeni nu răspunde de nimic. Orice caz de natură să
afecteze grav viaţa şi/sau libertăţile cetațeanului, sunt
minimalizate la maxim, iar anchetele unor asemenea
cazuri sunt excesiv de mult tergiversate şi chiar
muşamalizate şi de cele mai multe ori, victima este şi cea
vinovată!!
Însă pentru a mă face pe deplin înţeles, voi încerca să
exemplific câteva cazuri: În administraţia publică, deşi
ştim cu toţii ce se întâmplă, totul pare că se desfăşoară
anormal şi anapoda. Primarii şi şefii de Consilii Judeţene
sunt de mult catalogaţi ca şi “Baroni Local”.
Centralizarea în Romnia nu a lut sfârşit odată cu
Ceauşescu. Aici totul este într-o singură mână, cea a
Baronului… Nimic nu se face/desface, fără aprobarea
sa… Mită, corupţie, proiecte pe bani publici şi cu

6 NR. 50
dedicaţie, fără rezultate palpabile pentru public. Servicii
de proastă calitate. Prefectura aici are rol doar de decor,
iar corpul de control face statistici. Orice reclamaţie este
nerezolvată sau cel mult pasată de la centru tot la şeful
local, spre rezolvare…!!! Despre CNADNR, avem o
mulţime de nemulţumiri, începând cu gropile în şosele şi
până la tot felul de taxe. Dezapaeziri doar de mântuială,
dar pe milioane de euro, poduri surpate, accidente din
cauza acestora, rogvineta…etc, etc. inutil să mai enumăr,
atât să reamintesc, orice problemă majoră cu care o
persoană ajunge în instața, are infime şanse de
reuşită…!!! Şi aici de regulă, nu răspunde nimeni pentru
nimic!! Miliarde de euro pagubă în buget… drumuri
asfaltate prost, autostrăzi doar pe hârtie, o imensă gaura
neagră pentru buget şi o mină de aur pentru Oligarhii
Partidelor politice…!!! An de an şi mandat de mandat,
CNADNR-ul, participa activ la propaganda politică a
politicienilor, atât financiar cât şi cu iluzorii proiecte….
Spălare de bani din fonduri europene, dar şi din
buget…Responsabil??? Nimeni!!! Din când în când mai
apar pe ştiri câte un acar Păun care, chipurile, se face
vinovat de erori sau vicii de procedură. Nimeni nu
plăteşte, nimeni nu răspunde!!!
DSP şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate…Aici
dezastrul se măsoară și în victime şi bani din buget…!!!
Am vorbit şi cu altă ocazie despre dezastrul din spitale,
nu mai putem reaminti iar şi iar. Oricum nimeni nu
răspunde şi nimeni nu a fost vreodată sacționat şi/sau

7
deferit justiţiei pentru morţii din spitale, pentru pacienţi
contaminaţi cu diverşi viruşi ori bacterii intraspitalicesti,
pentru mal-praxis, etc. Vieţi distruse, oameni bolnavi
trecuţi ca şi irecuperabili, personal medical insuficient,
slab pregătit şi prost plătiţi… etc, etc. CNAS, o imensă
mega afacere. O bancă cu capital privat impus, un alt fel
de a subtiliza banii contribuabililor.
Toată lumea cotizează la asiguraride sănătate şi nimeni nu
beneficiază de aceste asigurări, aşa cum ar fi normal. S-au
creat alte şi alte portiţe de a spăla banii din buget. Deşi
sistemul nu funcţionează eficient, totuşi nimeni nu
doreşte îmbunătăţirea sa şi/sau eradicare marilor lacune
din sistem.

8 NR. 50
 Introducerea cardului de sanataste individual al
pacienţilor a creat şi mai mare haos, blocându-se şi
îngreunând funcţionarea sistemului…s-a ajuns la faptul
fatidic, ca unii medici sa renunțe la contractele cu Casa de
Asigurări de Sănătate, datorită blocajelor din sistem si
datorită imputarii financiare ale unor servicii ce nu au
putut fi introduse in sistem, din cauza blocajelor create de
cardul de sănătate. Cadrele respective, plecând in sistemul
privat, locul lor rămânând vacant, iar sistemul fără cadre
de specialitate….Una peste alta şi ambulanțele se
confruntă cu grave probleme, puţine la număr şi
insuficient doatate, fac faţă cu greu slocitarilor,
parcurgând zilnic sute de kilometri…
Ambulantele sunt obligate să transporte de la alcoolici şi
scandalagii, cărora nimeni nu le mai imputa aceste
servicii, şi până la accidente şi cazuri de reală urgenţă!!!
La acestă oră România nu este pregătită în nici un fel
pentru o Epidemie de oricare ar fi ea, de la o banală gripă
până la cele mai groaznice boli transmisibile. Nu avem
suficiente vaccinuri(Institutul Naţional Cantacuzino,
sistematic subfinanțat), iar din import primim doar ce vor
altii sa ne dea. Din punct de vedere logistic stăm ca peste
tot…Haos neprofesionalism, insubordonare….etc.
Ferească-ne Dumnezeu de o astfel de Epidemie!!!
Responsabil??? Nimeni!!! Eventual, morţii!!
Din acest punct de vedere nici ISU-SMURD nu stau
deloc bine, am văzut de atâtea ori cum au fost gestionate
situaţii de urgenţă maximă, cu salvari de vieţi omeneşti în
9
diferite accidente mici, ca amploare…Cum vor putea
gestiona atunci o calamitate/catastrofa de nivel
naţional??? Inundaţii, înzăpeziri, cutrenure, alunecări de
teren, incendii de proporţii, accidente aviatice… etc!!!
Totul funcţionează bine pe hârtie, planuri, centre
operaţionale pentru dezastre…etc. Practic…., haos,
insubordonare, neprofesionalism, slabă dotare…etc.
Există şi la acesta dată, maşini de pompieri ale unor
grupuri de pompieri locale/zonale, vechi din vremea
răposatului, şi care sunt total depăşite la intevenții, în
special pe distanţe mai mari, 10-15km… Aici suntem
morţi de două ori până să fim salvaţi odată!!!
Responsabili??? Cum spuneam, nimeni doar victimele!!!
Cel mai recent caz: Incendiul de la „Colectiv”a arătat a
suta oară cât de bine suntem pregătiţi….!!! Avem în
schimb o organigramă super încărcată, cu salarii foarte
bune în comparaţie cu media pe economie, dar la
capitolul profesionalism şi dotare, aproape zero… Mereu
mi-am pus întrebarea: De ce nu avem, pe plan naţional, o
forţă, o entitate, menită să intervină în situaţii de maximă
urgenţă, precum au alte ţări, un grup operaţional, o
„Gardă Civilă” de voluntari, coordonată prin acelaşi
Centru Operaţional pentru Dezastre, un soi de „Garda
Naţională” de prin alte state, care să intervină pentru
ajutorarea şi salvarea populaţiei civile, în cazuri extreme,
alături de celelalte forţe de salvare ISU, Jandarmerie,
SMURD… etc…???!!! În urmă cu 30 de ani, existau
10 NR. 50
celebrele „Gărzi Patriotice” dar şi Unităţile Militare, la
care se făcea apel în cazuri extreme. Astăzi acestea sunt
desfiinţate, rămânând doar câteva unităţi militare pline de
mercenari şi care acţionează pe teatrele de război ale
lumii, făcând parte din marele joc politico-militar al
marilor puteri…!!! (Va urma)
de Bârsan Viorel

Constantin Noica, JURNAL FILOSOFIC

“Oameni. Nu lucruri, nu peisaje; oameni. Să fii însetat de

omul nou, aşa cum eşti de lumile noi. Căci fiecare om e o
formă de încăpăţînare, adică o idee. Şi-ti place să vezi care e
gustul ideii, care e vocea ei. Cum surîde ea.”
***
“Filozofia nu e posibilă decît în oraş, printre oameni, pe
pieţele acelea de care nu se dezlipea Socrate. Singură
întîlnirea cu celălalt ţi-o dă. Puneţi etaje peste etaje,
suprimaţi grădinile (sau lăsaţi cel mult aceste convenţionale
grădini publice) — şi undeva, lingă o scară de serviciu, se va
naşte un filozof. E încă prea multă natură în România.”1
***

1
Constantin Noica, JURNAL FILOSOFIC, Editura Humanitas, București 1990, p. 5-
6

11
 ORTODOXIE ȘI NAȚIONALISM

Într-adevăr, ortodoxismul, ca spiritualitate creştină,

trebuie să rămână deasupra intereselor pământeşti. Fondul
său este o revelaţie. Revelaţie invariabilă. Ortodoxismul
se poate desluşi prin examinarea tradiţiilor, dar nu
moderniza în spiritul timpului. Chemarea ortodoxismului
este să ţină, în vecii vecilor, învăţăturile lui Hristos, în
forma lor nealterată. Românismul, dimpotrivă, este
spiritualitatea care ne dă mijlocul de a merge cu vremea,
de a ne moderniza. El este focul care purifică etnicul
nostru pentru a-l pune pe acesta în măsură să creeze opere
originale. Ortodoxismul este tradiţie, românismul este
vocaţie”. (…)

Dl. Rădulescu-Motru nu şi-a putut imagina colaborarea

dintre Ortodoxie şi românism decât într-una din cele două
forme ale acestei alternative. După d-sa nu poate exista
12 NR. 50
nicio întâlnire între general şi special, între infinit şi
mărginit, între neschimbabil şi schimbabil, decât prin
căderea uneia din acestea două din caracterul lor
ontologic, prin contopirea totală a uneia în cealaltă.
E un mod de cugetare extrem de simplist, care cred că nu
se mai întâlneşte azi la vreun filosof. Legea antinomiei, în
virtutea căreia contrastele se întâlnesc într-o unitate nouă
fără să se contopească fiinţa uneia în alta, este un bun
definitiv câştigat de filosofie în înţelegerea atâtora din
aspectele realităţii.
Ea se întâlneşte în fiinţa noastră omenească în care eul,
acelaşi continuu, şi trupul, continuu altul, trăiesc într-o
unitate, fără a se preface unul în altul; ea e norma
tuturor fiinţelor în care se realizează prin evoluţie o formă
prezentă virtual încă din germenele lor; ea explică orice
exemplar din realitate, fiindcă în toate întâlnim tipul
general într-o unitate intimă cu caracter individual. (…)2

2 Continuare la Dumitru Stăniloae, “Ortodoxie și Naționalism”, 2011, p. 58-81

13
 CAPUL DOMNESC ESTE ROMÂNIA!

“Defăimarea” lui Dragnea şi a PSD costă 100.000 lei!

Dezonorarea Tricolorului nu costă nimic!

România se străduieşte cu toate puterile să-şi

pedepsească obiceiurile arhaice, să-şi denunţe cultura şi
să-şi convertească identitatea la frivolitate, decădere şi
dispariţie. Mai este nevoie să ne interzică cineva cum să
trăim? Oricum, România s-a întors împotriva ei însăşi cu
o cruzime de fiară apocaliptică! Ireversibil! Ca retezarea
unui cap domnesc!
De data asta capul domnesc este România!
de Laurian Stănchescu

14 NR. 50
 “Suntem luptătorii cei făr de stăpân…”

Suntem luptătorii cei făr de stăpân, lăsaţi ca iarba să

crească pe mijlocul uliţei, crengi ciunte care-şi croiesc
drumul spre soare spre disperarea copacului mort. Un
strigăt verde de frunză ce râde de vânt, un tril de ciocârlie
ce lupta cu furtuna, surâsul de pe urmă al soldatului căzut
pentru Țară. Ne vom ridica sângerând, sprijinindu-ne de
sabia înfipta-n pământ de Voievozi. Zorii sunt Învierea.

de Mihai Târnoveanu

15
 “Preoţimea e datoare să ajute din toate puterile
mişcarea naţionalistă creştină”

Fragmentul de mai jos face parte din articolul a fost

scris de părintele Dumitru Stăniloae prin anii 1930.
Dedicăm cartea “Ortodoxie și Naționalism” celor ce
au uitat ce înseamnă cu adevărat creștinismul… În
felul acesta își mai aduc aminte “unii” că generația
părintelui s-a jertfit doar pentru a propovădui un
creștinism de sorginte apostolic. Părintele l-a numit și
“supranațional”… Intrebarea care se pune: “Mai sunt
valabile cuvintele părintelui acum după mai bine de
70 de ani”?

“Azi naţionalismul pleacă de la convingerea, dovedită

şi ştiinţific, despre caracterul specific al fiecărui neam şi
din credinţa într-o misiune spirituală proprie a neamului
tău. Azi naţionalismul nu mai are ca scop libertatea,
înţeleasă oarecum fizic, ci dezvoltarea însuşirilor
specifice ale neamului propriu, realizarea spiritualităţii
tale proprii, cu convingerea că această spiritualitate are o
valoare eternă.

Naţionalismul de azi vorbeşte de Dumnezeu, ca ziditor al

neamului din care faci parte şi ca ajutător în dezvoltarea
tipului de spiritualitate cu care l-a înzestrat. Naţionalismul
de azi e conştient că neamul slujeşte lui Dumnezeu atunci

16 NR. 50
când prin muncă încordată îşi dezvoltă însuşirile sale
proprii. Biserica nu poate decât să se bucure de această
resurecţie a spiritului şi a idealurilor spirituale în politică,
iar preoţimea e datoare să ajute din toate puterile
mişcarea naţionalistă creştină, combătând ideile
materialiste, atee şi internaţionaliste ale stângii.În special
la oraşe, între muncitorii momiţi uşor de stânga cu
idealuri atât de gastronomice, preoţimea are un rol îndoit
de important.”3

Nu pot fi ei atât de lacomi pe cât putem fi noi de

răbdători!
(I.D.Constantinescu)
***

3
Continuare la Dumitru Stăniloae, “Ortodoxie și Naționalism”, 2011, p. 51-54

17
 “UCIGAŞII” LUI BRÂNCUŞI ÎL UCID ÎN
CONTINUARE!

Societatea Civilă poate salva Patrimoniul Brâncuşi!

Propun înfiinţarea “Comitetului Public Brâncuşi”

pentru salvarea, păstrarea şi promovarea Operei de la
Târgu Jiu a “Titanului din Hobiţa”. Ca reprezentant al
Societăţii Civile, cu descendenţă gorjenească şi iniţiatorul
“Zilei Naţionale Brâncuşi”, proiect votat în Parlamentul
României îi rog pe toţi gorjenii să participe la încheierea
juridică a acestui proiect.
Patrimoniul Brâncuşi de la Târgu Jiu este proprietate
gorjenească şi naţională, este moştenirea cea mai de preţ a
neamului gorjenesc. Nicidecum Opera lui Brâncuşi nu
este o pungă cu galbeni în care politicienii sau partidele
să-şi îngroape mâinile cu nesocotinţă.
***

18 NR. 50
Aşa cum am reuşit să trec prin Parlament “Ziua Naţională
Brâncuşi”, nimic nu mă opreşte din “nebunia” mea
brâncuşiană să salvez Patrimoniul Brâncuşi de la Târgu
Jiu, împreună cu gorjenii. Cu voia domniilor voastre,
Dumneavoastră gorjeni sunteţi “Comitetul Public
Brâncuşi”!
Laurian Stănchescu, scriitor şi jurnalist român.

19
La mulţi ani, Ileana Budimir! Deţinut politic de la
naştere. Expresia demnităţii româneşti. „Am stat
acolo un an şi patru luni, timp în care mama nu a avut
voie, până la şase luni, să mă vadă desfăşată; era un
mod de a o chinui.”

La 10 februarie 1945 se năştea, spitalul închisorii

Văcăreşti, Ileana Doina Opriş, fiica Ilenei Samoilă-Opriş
– condamnată pentru vina de a-şi fi spijinit fratele, Ion
Samoilă, paraşutat de aviaţia militară SUA cu misiuni de
luptă anticomunistă în România ocupată de sovietici.
Elena Opriş (născută Samoilă, la 16.07.1926) fusese
arestată împreună cu soţul său, Traian Opriş, în
septembrie 1953, sub acuzaţia de „omisiune de denunţ”.
Fişa de încarcereare a Ilenei Samoilă precizează: „a avut
cunoştinţă de fratele ei care a venit din Franţa şi nu l-a
denunţat, el făcând parte din serviciul de spionaj
american”. Elena Samoilă-Opriş a fost eliberată la 25 mai
1957.
Ileana Doina Opriş s-a născut în detenţie, petrecând doar
primele 16 luni alături de mama sa, în condiţiile terifiante
ale puşcăriilor politice comuniste.

Ileana Budimir – născută Opriş: “Eu m-am născut

în 1954, iarna, în acel februarie cumplit, de care
îşi amintesc foarte mulţi până în ziua de astăzi, în
20 NR. 50
închisoarea Văcăreşti. Am stat acolo un an şi patru luni,
timp în care mama nu a avut voie, până la şase luni, să
mă vadă desfăşată; era un mod de a o chinui. Nu ştia
dacă nu-mi lipsesc degete, dacă sunt sănătoasă. M-au
ţinut în puşcăria Văcăreşti un an şi patru luni, după care
au încercat să o convingă să mă trimită la un orfelinat.
Mama nu a acceptat, fiind o persoană foarte ambiţioasă,
şi a insistat să fiu luată de fratele tatei, care era la
Oradea şi care mai avea doi copii. Cu greu a acceptat
conducerea penitenciarului varianta aceasta, dar, până
la urmă, a venit unchiul meu de la Oradea, şi m-a dus la
ei, unde am fost iubită şi îngrijită, în ciuda faptului că
aveau o situaţie materială destul de grea. În 1957, când
aveam trei ani şi jumătate, a venit mama, din puşcărie.
Bineînţeles că nu am recunoscut-o. Nici ea n-a ştiut, în
timpul ăsta, nimic despre mine; nu ştia dacă mai trăiesc.
(…) Iar în 1962, a venit tata. Din păcate, din cauza
necazurilor, a sărăciei, au divorţat. A trebuit să ne
mutăm cu mama şi bunica pe linie maternă, care făcuse
şi ea cinci ani de puşcărie, la Galaţi, unde am locuit în
condiţii foarte grele, fără încălzire în camere. Eram
primită de oameni cu mult suflet, toţi săraci, dar care
înţelegeau ce înseamnă să ieşi din închisoare, să ai un
copil şi o mamă. Bunica nu avea pensie. Mama mergea
zilnic la forţele de muncă, unde ori nu i se găsea nimic de
lucru, ori era trimisă să muncească în câte un loc unde se
găsea o şefă de cadre sau un director care să o ia de
mânecă la propriu şi să-i spună: „Nu avem nevoie de
oameni ca dumneata printre noi” sau chiar „Ia uite ce

21
ne-au trimis! Marş afară!” Aşa că am ştiut ani de zile ce
înseamnă şi foamea, şi frigul. Am ştiut de ce pătimim şi
nu sufeream atunci când vedeam casele în care locuiau
alţi copii, jucăriile sau hainele acestora. (Arhiva de
istorie Orală a Memorialului Sighet)

„Fulguia, era lapoviță cu ninsoare. Niște femei, niște

tiganci care așteptau și ele, au început să se vaite, uite,
dragă, uite femeia aceea, uite o femeie cu picioarele
goale, cu mâinile goale, uite n-are nici măcar un jerseu
pe ea și e gravidă. Ningea pe mine și ploua, așa m-a dus
la tribunal” (…)
„În seara când am născut am plâns și m-am rugat de ea,
vă rog frumos nu mă mai lăsați aici singură că mor aici.
După ce am născut a zis gardianca către moaşă: unde e,
fă, Răsăritul, să-nchin fata?” (…)
„Am bătut la poartă și s-a deschis poarta și a apărut o
fetiță… cu codiţe și mânjită de dulceaţă pe obraji și cu un
22 NR. 50
şorţuleţ și toată volane și grăsuţă și arsă de soare… Și-
am zis: cum te cheamă? Ileana Doina Opriş. Aaa, zic, pe
tine te caut eu. Și-am îngenuncheat în faţa ei în portiţă. Și
ea a venit la mine, s-a uitat așa și-a început să
zâmbească: Da’ tu cine ești? Zic: Eu sunt mămica Ileana.
S-a repezit de gâtul meu, domnișoară, m-a luat de gât și
m-a pupat și s-a strâns așa lângă mine și-a zis să nu mai
pleci de la mine, că tu ești frumoasă, foarte frumoasă!”

Preluare: Buciumul

Cu cât citești mai mult, vei constata că devii un om

special în ochii oamenilor și un ciudat în viziunea ta.
Dacă viața ta nu este însoțită de dragoste ai trăit
degeaba.
I.D. Constantinescu
***

23
 Dumitru Stăniloae: “Creștinismul e supranatural,
prin urmare supranațional”

“Cele două noţiuni de care face uz catolicismul în

dezbaterea problemei noastre sunt: natura şi supranatura.
În aparenţă, aceste două noţiuni ar simplifica mult
problema:

naţiunea e naturală, creştinismul e supranatural, prin

urmare supranaţional; creştinismul nu poate fi, deci, în
niciun caz naţional, căci atunci n-ar mai fi creştinism, ci
păgânism. Atitudinea catolicismului în această problemă
rezultă din doctrina catolică generală, care vede totul prin
prisma divizării în natural şi supranatural. Conform
acestei doctrine, omul primordial constă din două
secţiuni: natura şi donum superadditum, sau supranatura.
Natura avea în fiinţa ei germenele morţii şi pofta
păcătoasă (concupiscentia carnis). Nemurirea şi curăţenia
24 NR. 50
nu stăteau în natura omului, nu erau în legătură
ontologică cu firea omenească, ci erau adaosuri din afară,
neaparţinătoare constituţiei intrinsece a naturii omeneşti.
Prin căderea în păcat nu s-a ştirbit întru nimic natura
omului, ci s-a retras numai donum superadditum.”4

Mircea Eliade, “Cărţi pascale sau despre necesitatea

unui manual al perfectului cititor”

Dacă cei mai mulți cititori au uitat de Mircea

Eliade agasați de îndoctrinarea opiniei publice cu
publicații monotone și nule ca valoare literar-artistice,
noi vom încerca pe cât posibil să mediatizăm unele
articole omise intenționat chiar de marile edituri
românești. Nu republicăm aceste articole decât pentru
un cerc restrâns de cititori și din respect pentru
monumentala operă a marelui scriitor român. (I.D.C.)

4 Continuare la Dumitru Stăniloae, “Ortodoxie și Naționalism”, 2011, p. 32-44

25
 “Lectura este, pentru omul modern, un viciu sau o
osîndă. Citim ca să trecem examenele, să ne informăm
sau citim din profesiune. Mă gîndesc însă că lectura ar
putea implica şi funcţii mai nobile, adică mai fireşti. Ar
putea, de pildă, să ne introducă în anotimpuri, să ne
reveleze ritmurile din afara noastră (şi din care noi am
ieşit prin prostie sau prin ignoranţă). Primăvara sau
solstiţiul de vară sînt fenomene cosmice pe care le
experimentăm biologic şi sentimental; adică fără voia
noastră, obscur, mai mult sau mai puţin la întîmplare.
Misterul marii deşteptări vegetale îl simţim fiecare din
nou, fireşte. Dar cît de semnificativă ar ajunge această
simţire dacă i-am putea descifra emblemele, simbolurile,
sensurile ei universale, absolute!

26 NR. 50
 Există, fără îndoială, poeme scrise în felurite limbi pe
care, dacă am şti cînd şi cum să le citim, am pătrunde
mai efectiv în Primăvară. Lectura ar putea ajunge aşadar
o tehnică prin care omul ar învăţa ritmurile şi
anotimpurile. Am intra în primăvară cu o anumită carte;
am medita în Săptămîna Luminată pe altă carte; Noaptea
de Sînziene (24 iunie) ne-ar găsi adunaţi, viguroşi, înălţaţi
de paginile unei cărţi solare. Mica noastră bibliotecă de
cărţi esenţiale ar fi, de fapt, un Calendar interiorizat.
Lectura şi-ar regăsi funcţia ei primordială, magică; de a
stabili contactul între om şi cosmos, de a aminti memoriei
scurte şi limitate a omului o vastă experienţă colectivă, de
a lumina Riturile. “5

“Mica Unire” sărbătorită în județul Covasna

La 157 de ani de la Mica Unire, realizată de Alexandru

Ioan Cuza pe 24 ianuarie 1859, la Bucureşti, Asociația
Cultural Creștină Justinian Teculescu a organizat la
Covasna, în faţa Complexului Comercial Valea Zânelor
din Voineşti, o manifestare la care au luat parte atât
localnicii, români veniți din alte orașe ale țării în stațiune
la tratament, cât și membri ai Asociației „Suflet
românesc” din Târgu Secuiesc.

5 Mircea Eliade, FRAGMENTARIUM, Editura “Destin”, Deva 1990, p. 94-97

27
Cu vădită emoție în glas, președintele Asociația Cultural
Creștină „Justinian Teculescu”, Pr. Ioan Ovidiu Măciucă,
a adresat un cuvânt de întâmpinare tuturor participanților,
binecuvântându-ne mai apoi cu o rugăciune care ne-a
pătruns pe toți cu un fior divin.
De la primele acorduri ale melodiei „Hora Unirii” parcă
și soarele sărbătorea, revărsându-se din plin peste munții
încremeniți de frig, peste chipurile celor prezenți dându-le
o aură specială. Am văzut tineri și bătrâni însuflesiți de
marea sărbătoare, de bucuria că au posibilitatea de a
sărbători pentru prima dată pe aceste meleaguri într-un
cadru care le oferea o mai mare libertate de exprimare și
eliberare. Minute bune în văzduh au răsunat versurile lui
Vasile Alecsandri: „Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu
inima română/ Să-nvârtim hora frăției/ Pe pământul
României”. Steagurile fluturau, sufletele s-au prins în
hora bucuriei uitând de ger, de bătrânețe și de alte

28 NR. 50
neajunsuri ale vieții, pașii se lăsau purtați de acorduri, cu
o lacrimă ținută strâns în colțul ochiului pentru cei care s-
au jertfit ca să se ajungă aici…

Orice început se face timid ca pașii unui copil care abia

învață mersul, important este să avem curajul de a iniția
astfel de manifestări pentru că oamenii sunt dornici să-și
manifeste dragostea față de toate valorile naționale.
Ziua Unirii Principatelor Române a mai fost sărbătorită
la Covasna, prin manifestări culturale organizate în sala
„Unirea”, dar niciodată nu a avut proporțiile celei de
astăzi. Propunerea a venit din partea unor membri ai
asociației care au îndrăznit să viseze mai mult. Cu
siguranță izbânda va fi întotdeauna de partea celor care au
curaj să spere, iar numărul celor care au fost anul acesta
se va dubla de la an la an. Așa să ne ajute Dumnezeu!
„Hai să dăm mână cu mână“ a ajuns imnul Unirii
Principatelor, cea mai cântată melodie a vremii și poate ar
29
trebui să amintim din când în când și de compozitorul
acestei melodii, Alexandru Flechtenmacher, fiul unui
mare jurist braşovean, căruia i-a luat numai o zi să
compună melodia care avea să strângă laolaltă milioane
de oameni, atunci ca și acum…
„Prin unire cresc lucrurile mici, prin vrajbă pier și cele
mari”-Caius Crispus Sallustius. Felicitări organizatorilor
cât și participanții care mi-au dat încă un motiv de a fi
mândră că sunt româncă!
Mihaela Aionesei / Mesagerul de Covasna

Atenție! Se pregătește federalizarea Uniunii

Europene. Europarlamentarii susțin o Europă
Federală și desființarea Statelor Naționale

Manipularea “norodului” la scară mondială a fost un

factor uzual de-a lungul istoriei, dar din vremurile în care
magnaţii au motivat globalizarea ca soluţie indispensabilă
dezvoltării mondiale, lucrurile au luat o întorsătură
indezirabilă, inclusiv în rândul lor. Acum se împlinește
ceea ce marii sociologii anticipau cu zeci de ani în urmă,
că ar putea fi efectele “globalizării”… Eu aș adăuga că
30 NR. 50
viitoarea U.E. federală nu este departe de fostul U.R.S.S.,
dar consecințele “deznaționalizării” vor fi radicale și
iremediabile…

de I. D. Constantinescu

Nae Ionescu, “Ce vor masele”

“Planul înclinat al politicii se dovedeşte a fi din ce în ce

mai primejdios pentru oamenii vieţii noastre
publice.Gândiţi-vă, numai, la câţi alunecară pe el în
ultimele zile! E adevărat că şi împrejurările au fost tari.
Dar, oricum, eu o mărturisesc, tot ar fi fost de aşteptat
parcă mai mult echilibru; şi mai multă stăpânire de sine.
E o veche convingere a mea că oamenii politici gândesc
surprinzător de puţin. Convingerea asta s-a verificat încă
odată acum. Căci toată lăbărţătura demagogică expusă la

31
tribuna Camerei nu e, de fapt, decât lipsă de înţelegere a
unor situaţii, relativ simple totuşi: oamenii noştri doresc
cu orice preţ să facă “carieră”, şi cred că drumul cel mai
scurt e cel indicat de aplauzele “maselor”. Iată unde ei se
înşeală; şi încă fundamental.

În adevăr: viaţa noastră publică este dominată, în chip

constant, de foarte multă vreme, de o nefericită confuzie
care se face între voinţa maselor şi aplauzele maselor.
Oamenii politici, chiar sinceri şi perfect intenţionaţi unii
din ei, se cred îndatoraţi a vorbi şi a lucra pe placul
mulţimii, închipuindu-şi că urmează prin aceasta,
indicaţiile maselor. Asta e însă categoric fals.

Pentru că nu e nicio legătură între mulţimile care aplaudă

şi mase; mulţimile care aplaudă suntstrada; masele sunt
altceva. Strada poate să fie uneori şi muncitoare; ea nu e
constituită în chip necesar de ceea ce obişnuit se numeşte
scursura mahalalelor, publicul flotant al oricărei întruniri,
ceata de gură-cască întotdeauna gata a lua parte la un
scandal şi la o protestare. Strada însă este, în orice
împrejurare, o mulţime sugestionată; cu o existenţă
spirituală care nu e nici normală, nici proprie. Iar
resorturile ei – pasiunile cele mai tulburi, stările sufleteşti
care cele dintâi şi cele mai uşor scapă de sub controlul
judecăţii şi al voinţei.

32 NR. 50
Spre deosebire de stradă, adunarea incoerentă, fără viaţa
organică statornică, trăind agăţată de o formulă pasională
impusă pe cale de sugestie - masa este însuşi suportul
vieţii colective, insul întreg al naţiunii. Masa trăieşte deci,
îşi are legile ei, necesităţile ei precise, liniile ei de
mişcare; însă nu formulează. Vei afla, deci, întotdeauna,
din chiar gura străzii, ce vrea această stradă, când în
adevăr vrea ceva; nu vei afla însă niciodată direct din
gura maselor ce vor ele. “Ce vor masele” – asta e
o problemă. Cea mai de seamă problemă a vieţii police; şi
cea mai grea. Căci “ce vrea masa” înseamnă de fapt “ce
trebuie masei”, iar ceea ce îi trebuie e prea adesea
deosebit de ceea ce ea cere în chip expres.

Iar pe atitudinea care se ia faţă de această problemă se

măsoară omul de stat. Demagogul ieftin, plevuşca vieţii
politice, deschide fereastra ca să audă ce se strigă în
33
stradă – atunci când de cele mai multe ori el însuşi şi-a
trimis oamenii să strige. Omul de stat se concentrează, se
adună, tocmai, pentru a se deschide mai complet intuiţei
realităţii, pentru a trăi, a înţelege şi formula ceea ce
constituie fondul adevărat al necesităţilor masei. Aşa
fiind, demagogul e întotdeauna în acord cu dorinţele
strigate ale străzii, dar tocmai de aceea în dezacord cu
adevăratele nevoi ale colectivităţii, pe când omul de stat,
de cele mai multe ori în dezacord cu strada, se găseşte
aproape întotdeauna în acord firesc cu ritmul vieţii
naţionale, pe care îl promovează.

E, fără îndoială, comod a merge cu mulţimea; omul de

stat însă preferă calea cealaltă, a adevărului, interesându-
se numai mediocru de ceea ce cere strada. Nu trebuie,
desigur, să împingem lucrurile prea departe. Va trebui
totuşi să subliniem faptul destul de ciudat că toţi marii
aşezători de ţară au fost lipsiţi de dragostea şi aplauzele
mulţimii.[...] E firesc. Căci toţi aceşti oameni nu au căutat
aplauzele mulţimii, ci binele acestia. A fost deci în toată
atitudinea lor un efort care mergea către fiinţa întreagă a
colectivităţii şi care tocmai pentru aceasta călca prea des
în picioare necazurile şi poftele individuale care de fapt
nici nu se suprapun cu marile nevoi ale naţiunii.

Asta au fost întotdeauna oamenii de stat, şi asta nu sunt

oamenii noştri politici de azi. Lăsându-se conduşi de
mulţime în loc de a pătrunde, înţelege şi conduce sau –
34 NR. 50
mai rău încă – încurajând pofte iresponsabile în mulţime
pentru a o câştiga, ei nu fac decât să-şi mărturisească
slăbiciunea. De când există omenirea, a face politică
însemnează a stăpâni. Nu a stăpâni singur, desigur, ca un
tiran, adică punând mulţimile sub jugul inspiraţiei tale
fanteziste şi sub nevoile ambiţiilor tale uscate de
stăpânire. A te da sarcinii şi naţiei tale, a arde tot în slujba
căreia te-ai plecat – dar totuşi a stăpâni. A stăpâni nu
pentru tine, ci pentru alţii, pentru chiar cei stăpâniţi – dar
totuşi a stăpâni. Dur, cu severitate de cele mai multe ori;
înfruntând duşmănia şi ura care nu fac bine nimănui
pentru că se suportă foarte greu, dar pe care dacă nu o
cauţi, nici nu ai dreptul să o ocoleşti aunci când ea
încolţeşte pe drumurile aspre ale sarcinii tale.

…Şi ar mai fi atâtea de spus.Toate lucruri tari şi stranii –

de care toţi – de care toţi oamenii noştri politici fug. Dar
dacă fug, nu dă asta şi măsura valorii lor?”
***
Nae Ionescu , Cuvântul, 23 februarie în 1933 (inclus
în Roza vânturilor )

35
 COMUNICAT DE PRESĂ. “Memorandum-ul de la
Ţebea” şi “Colinda Iancului”

Luni 21 Decembrie 2015, la ora 13.00, în mijlocul unei

mari adunări, va avea loc, la mormântul lui Avram Iancu
de la Ţebea, la inițiativa scriitorului Laurian Stănchescu,
a doua ediție a evenimentului intitulat „Colinda Iancului”,
în cadrul căruia colindătorii din Apuseni vor veni la
mormântul Eroului şi vor striga urările de Crăciun pentru
duhul neodihnit al Crăişorului.

Cu această ocazie, ca o replică de onoare la refuzul

inexplicabil al Președintelui României și al Comisiei de
Cultură din Camera Deputaților, lui Avram Iancu i se va
conferi, în cadru festiv, titulatura de „Erou și Martir al
Națiunii Române”. De fapt, va fi o confirmare istorică,
întrucât acest titlu i s-a mai conferit o dată lui Avram
Iancu, pe data de 13 septembrie 1872, în ziua
36 NR. 50
înmormântării sale, de către comitetul de îngropăciune
constituit cu această ocazie. Astfel, refuzul președintelui
și al Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților, în
complicitate cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din
România, va rămâne veșnic o pată rușinoasă în istoria
noastră. În cadrul aceluiași eveniment, după modelul
Memorandum-ului Transilvaniei de la 1892, se va da
citire „Memorandum-ului de la Țebea”, prin care se va
cere statului român dreptate pentru Avram Iancu.
Memorandumul va fi semnat, opțional, de toți cei
prezenți.
Autor: Miron Manega

“Pe săracii care visează la bogăție îi așteaptă, în

căutările lor, doar eșecul. Tentația de înbogățire este
echivalentă cu cea de îmblânzire a uno elefanți
sălbatici”6

***

6
V. Borșcev, A. Vorobiova, R. Goncearov, A. Ivanova…, Enciclopedia
înțelepciunii, Editura ROSSA, p. 6

37
 Pr. Arsenie Boca; Lucrători ucigaşi, vie sălbăticită

“Pilda lui Iisus rezumă toată strădania lui Dumnezeu cu

via Sa: lumea aceasta şi cu lucrătorii viei: oamenii. Intr-o
pildă, rezumatul istoriei. De aci rezultă că Dumnezeu are
un rost cu lumea Sa, la care a întovărăşit şi pe om.
Se tânguie Dumnezeu omului:
„…Am sădit viţă bună, de soi, şi iată acum rodeşte
struguri sălbateci… Voi smulge-o şi-o voi arunca-o !”
Împlinindu-se urgia lui Dumnezeu cu via, Ieremia
proorocul, omul, se tânguia lui Dumnezeu:
„… Doamne ai milă de via aceasta, pe care a sădit-o
dreapta Ta, că iată toată e părăginită şi o râmă mistreţul
din pădure…”
Ce însemnează întunerecul şi ascunzişul pădurii, precum
şi cine e mistreţul din pădure, e uşor de bănuit.
Iisus a fost scos din vie şi omorât.
Oamenii cred că Dumnezeu nu mai are nici o putere, nici
un drept asupra lumii… Oamenii ÎI prigonesc pe Iisus şi
în istorie. Iisus a fost prigonit personal şi omorât. Au fost
prigonite faptele Sale: minunile.
A fost prigonită învăţătura Sa. Şi au fost prigoniţi toţi
ucenicii Săi de-a lungul istoriei.

38 NR. 50
Pentru acest lucru s-au răsculat şi s-au unit împotriva Lui:
ereziile, prigoanele şi coloana nesfârşită a slăbiciunilor
omeneşti.” (Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Editura
Charisma, Deva, 2006, pag. 123)

39
 APARIŢIA

Revista (ziarul online de atitudine civică) “Magazin Critic” este editat

periodic la cererea cadrelor didactice şi se găseşte de vânzare redacției:
CONTACT
Târgu Jiu: Str. Ecaterina Teodoroiu, Bl. 4, Sc. 2, Ap. 16, Mun. Târgu-Jiu, Jud. Gorj,
Telefon: 0728353441.
Web: http://www.magazincritic.ro/
E-mail: magazincritic@yahoo.com sau cdi7910@yahoo.com
COLABORARE
Aşteptăm colaboratori serioşi. Textele tehnoredactate*, în Microsoft Word,
Office XP, şi semnate pot fi trimise pe adresa de e-mail a revistei:
magazincritic@yahoo.com, până la data de 20 a fiecărei luni. Tehnoredactarea se
va face cu font Times New Roman, corp 10-12, pagină format A5, folosindu-se
diacritice. Responsabilitatea textelor publicate aparţine în exclusivitate autorilor.
O echipă redacţională va selecta articolele în vederea publicării acestora. Atenţie
la plagiat! (*Reguli minime de tehnoredactare: Înainte de punct, virgulă, punct şi
virgulă, două puncte, trei puncte, semnul exclamării, semnul întrebării, nu se
pune spaţiu. Spaţiul se va pune după aceste semne de punctuaţie, precum şi
înainte de deschiderea unei paranteze.)
CONCEPŢIE GRAFICĂ / MACHETARE / DESIGN
Asociaţia culturală Semn – Târgu Jiu
EDITAREA
Asociaţia Paradigme educaţionale, Sucursala Târgu-Jiu, Gorj
TIPARUL
a fost executat de Asociaţia Paradigme educaţionale, Gorj
Magazin critic (online) - ISSN 2360 – 3321
ISSN–L 1842 – 8541

40 NR. 50