GENUL LIRIC
- gen literar a cărui etimologie trimite la originea lui muzicală (în Grecia antică
recitarea poeziei era însoţită de acompaniament de liră)
- structurarea textului în versuri este dominantă în genul liric, dar nu e neaparat o
trăsătură specifică. Este valorificată astfel muzicalitatea limbajului, realizată prin
elemnete de prozodie (ritm, rimă, măsură), dar şi prin figuri sintactice (repetiţii,
refrene, paralelism sintactic) sau de sunet (aliteraţii. asonanţe)
- cuprinde totalitatea operelor în care predomină subiectivitatea, exprimarea
directă a sinelui, (poetul vorbeşte în numele lui);
- eul creator îşi exprimă în mod nemijlocit stările sufleteşti, emoţiile, reacţiile
faţă de fenomenele lumii exterioare şi faţă de propriile metamorfoze interioare;
modul de comunicare este exprimarea directă a ideilor şi a sentimentelor
- vocea textuală este doar o convenţie numită eu liric sau eu poetic, care poate
apărea în diverse ipostaze: îndrăgostit, revoltat, gânditor, comtemplator, căutătorul
unui ideal etc.
- modul dominant de expunere este monologul liric (adresat sau nu), dar poate
apărea şi descrierea
- subiectivitatea se exprimă prin mărcile eului liric: pronume, adjective
pronominale şi verbe la persoana I, interjecţii afective (în cazul lirismului de tip
confesiv) şi pronume, adjective pronominale şi verbe la persoana a II-a, substantive
în V (în cazul lirismului de tip adresativ)
- limbajul este sugestiv şi expresiv (artistic, figurat), folosindu-se într-o măsură
mai mare imaginile artistice şi figurile de stil, cuvinte cu sens figurat
- trăsături:
* exaltarea subiectivă;
* confesiunea emoţională;
* evocarea stărilor interioare;
* desfăşurarea sensibilităţii şi a fanteziei;
* muzicalitatea discursului
- moduri de expunere: descrierea și monologul liric adresat
! Doina
- specie lirică în versuri pe tema comuniunii om-natură
- modurile de expunere folosite sunt descrierea şi monologul liric adresat
prin care eul poetic se confesează
- expresivitatea este conferită de folosirea imaginilor artistice (vizuale,
auditive, olfactive sau dinamice) şi de utilizarea figurilor de stil
- cultivă muzicalitatea (prin versificație, prin curgerea melodioasă a
versurilor, prin aliterații, asonanțe)
GENUL EPIC
- se caracterizează prin relatarea de fapte, evenimente, întâmplări cu o
anumită semnificaţie, puse pe seama unor personaje şi povestite de un autor.
Astfel, autorul îşi exprimă în mod indirect gândurile, sentimentele, valorile şi
atitudinile
- acţiunea se organizează într-o succesiune de momente ale subiectului:
expoziţiunea/situaţia iniţială, intriga/cauza care declanşează acţiunea,
desfăşurarea acţiunii, punctul culminant/situaţia tensionată,
deznodământul/situaţia finală
- acţiunea poate fi relatată cronologic, prin înlănţuire şi alternanţă, sau cu
întoarceri în timp şi rememorări prin inserţie
- întâmplările sunt plasate într-un context spaţio-temporal, de aici prezenţa
unor indici spaţiali şi temporali (adv. şi loc. adv. de loc şi de timp, subst. care
expr. circumstanţe temporale sau spaţiale, nume de locuri etc)
- acţiunea este pusă în mişcare de un conflict, care reprezintă o ciocnire de
interese, valori, atitudini între personaje (conflict exterior) sau în sufletul unui
personaj (conflict interior)
- naratorul reprezintă o convenţie textuală, este vocea care relatează
întâmplările, fie la pers. a III-a (narator obiectiv, impersonal, omniscient) fie la
pers.I (narator subiectiv, implicat ca personaj, ca martor sau ca narator
colportor)
- personajele sunt oamenii care participă la acţiunea relatată, existenţe
fictive, create după modelul realităţii sau plăsmuite de fantezia scriitorului.
Chiar în cazul unor persj. animaliere, ca în fabule, sau al unor persj. roboţi ori
extratereştri ca în literatura SF, umanul rămâne punctul de referinţă, în sensul
că ele au, în general, trăsături omeneşti. Persj. participă la acţiune în diferite
grade (principale, secundare, episodice, figurante), sunt individuale sau
colective. După raportul cu realitatea persj. pot fi: realiste, alegorice, simbolice
sau supranaturale, iar după natura faptelor săvârşite pot fi pozitive sau
negative.
- Modul de expunere dominant este naraţiunea, dar în mod obişnuit ea se
împleteşte cu descrierea şi cu dialogul. Descrierea care întrerupe o naraţiune
literară are mai multe funcţii: creează atmosfera, particularizează cadrul în care
au loc întâmplările, încetineşte ritmul naraţiunii sau conturează portretul unui
persj. Dialogul are rolul de a dinamiza acţiunea, fiind o formă mascată de
relatare a unor întâmplări sau intenţii, asigură comunicarea dintre persj. şi
contribuie la caracterizarea acestora, punând în evidenţă atitudinile, ideile,
comportamentul şi limbajul lor.

! Schiţa
- specie epică de mică întindere;
- acţiune simplă, concentrată, limitată la un singur episod – semnificativ –
din viaţa unuia sau a câtorva personaje;
- numărul personajelor este mic
- personajul principal are o singură trăsătură de caracter, el neevoluând
- spațiul și timpul desfășurării acțiunii sunt restrânse
- evenimentele sunt relatate într-un ritm alert, viu
- modul predominant de expunere este naraţiunea, împletită cu dialogul
!Nuvela
- specie epică în proză, având dimensiuni relativ reduse faţă de roman, dar
mai ample decât ale schiţei şi ale povestirii
- acţiunea urmăreşte un singur fir narativ, structurându-se într-o succesiune
de episoade organizate pe momentele subiectului
- timpul și spațiul sunt clar delimitate, fiind extinse pe dimensiuni mai
ample
- intriga este complexă, riguros construită
- conflictul care determină acţiunea este puternic şi antrenează mai multe
personaje
- accentul cade asupra trăirilor și evoluţiei personajelor şi nu asupra
întâmplărilor
- obiectivitate sporită, pentru că păstrează o legătură mai exactă cu
realitatea, urmărind asigurarea verosimilităţii
- modul de expunere dominant este naraţiunea (prezintă întâmplările în
ordinea desfășurării lor) îmbinată cu descrierea şi dialogul (dinamizează
ritmul acțiunii)
! Fabula
- specie a genului epic, în versuri sau în proză
- conţine o scurtă povestire alegorică în care sunt satirizate defecte
omeneşti cu scopul de a le îndrepta
- personajele sunt simbolice întruchipând diferite tipuri umane (animale,
plante, obiecte înzestrate cu însuşiri umane)
- figura de stil predominantă este personificarea
- modul de expunere predominant este dialogul, care impune un ritm alert
al întâmplărilor, textul având caracter de scenetă
- are, de regulă, două părţi: partea narativă, care cuprinde povestirea
alegorică a faptelor, şi partea finală, morala, care este o învăţătură ce se
desprinde din naraţiune
! Pastelul
- specie lirică în versuri în care se prezintă, cu ajutorul descrierii, un tablou
din natură, un peisaj surprins într-un anumit anotimp sau într-un moment
al zilei
- modurile de expunere folosite sunt descrierea şi monologul liric
- eul poetic, aflat într-o ipostază contemplativă, îşi exprimă trăirile,
sentimentele și emoțiile faţă de peisajul descris fie în mod direct, fie într-
o manieră discretă
- expresivitatea este conferită de folosirea imaginilor artistice (vizuale,
auditive, olfactive sau dinamice) şi de utilizarea figurilor de stil
- favorizeză sensurile figurate ale cuvintelor, pentru a exprima realitatea
filtrată prin prisma subiectivității eului
- cultivă muzicalitatea (prin versificație, prin curgerea melodioasă a
versurilor, prin aliterații, asonanțe)
- stabilește analogii cu pictura, de unde preia și denumirea speciei
(termenul de pastel desemnează la origine o tehnică picturală, un desen
realizat cu un creion moale, uşor colorat, în tonuri palide, delicate)
! Basmul
- specie epică în proză, de dimensiuni relativ întinse;
- se povestesc întâmplări fantastice puse pe seama unor personaje cu
însuşiri supranaturale, pozitive sau negative
- personajele pot fi umane, animaliere sau ființe fabuloase (zâne, balauri,
zmei, pitici, căpcăuni)
- protagonistul are atât trăsături umane, cât și calități supranaturale (având
puteri excepționale, precum și capacitatea de a se metamorfoza sau de a
învia)
- eroul e ajutat de animale cu puteri supranaturale / de obiecte magice
- timpul şi spaţiul acţiunii sunt vagi, nedeterminate, timpul este foarte
îndepărtat, iar întâmplările se petrec pe două tărâmuri diferite
- acţiunea basmului se naşte din conflictul dintre forţele binelui şi ale
răului, dintre adevăr şi minciună
- prezența cifrelor magice (de exemplu, cifra 3)
- sunt prezente formule tradiţionale: de început (prin care se anunță
intrarea în lumea basmului), mediane (care atrag atenția asupra
 continuării acțiunii) şi finale (prin care este semnalată ieșirea din lumea
basmului)
- deznodământul aduce întotdeauna triumful eroilor pozitivi
- apărut din cele mai vechi timpuri, basmul a reprezentat, pe de o parte, o
modalitate de evadare din cotidian într-o lume mirifică, unde totul este
posibil, pe de altă parte, o necesitate de impunere a unor norme morale
(binele, adevărul, curajul, dreptatea)