1.

Managementul financiar- reprezintă un ansamblu de principii, metode,tehnici, instrumente

si actiuni prin intermediul carora se fundamenteaza deciziile financiare in contextul
realizarii unor obiective organizationale, formulate printr-o strategie de firma.
2. Obiectivele MF

Pentru realizarea obiectivului principal, trebuie menţionate un şir de obiective economice, şi

anume:

maximizarea profitului;

•menţinerea lichidităţii şi solvabilităţii la un nivel acceptabil;

•evitarea falimentului şi pierderilor financiare considerabile;

•ocuparea poziţiei de lider în lupta cu concurenţii;

•creşterea volumului de producţie şi vânzări;

•soluţionarea unor probleme cu caracter social;

•supravieţuirea în condiţii de concurenţă etc

3. Obiectul MF

În calitate de obiect al managementului financiar sunt considerate: relaţiile financiare, resursele

financiare şi fluxurile lor. Entitatea economică intră în relații cu diverși subiecți pe care îi intâlneste
pe diferite piețe în cadrul cărora are loc schimbul de bunuri și servicii.

4. Functiile obiectului
5. Functiile MF

Funcţiile pe care le îndeplineşte managementul financiar pot fi divizate convenţional în două

grupe:

funcţii de bază, care sunt caracteristice oricărui tip de management;

funcţii specifice managementului financiar ca activitate distinctă a sistemului managerial al

întreprinderii.

Managementul financiar îndeplinește următoarele funcţii de bază: planificarea, (previziunea),

organizarea, coordonarea, motivarea și controlul activității entității prin prisma criteriilor şi
mijloacelor specifice finanţelor.

Functiile specifice ale managementului financiar, ca segmente care prelungesc și completează

funcțiile managementului general al firmei, sunt: gestiunea activelor, gestiunea capitalului
,gestiunea investiţiilor, gestiunea fluxurilor de numerar, gestiunea riscurilor financiare şi a
situaţiilor de criză financiară

6. Principiile MF
Pribcipul prudentei, permanentei metodei, continuitatii activitatii, independentei exercitiului,
intagibilitatii bilantului de deschidere, necompensarii.

7. Aspectele MF

Aspecte specifice-Planificarea timpului aferent implementarii constituie parte integranta a

oricarui plan. Din acest motiv trebuie desemnat un angajat care sa verifice incadrarea in plan
a activitatilor. De asemenea, toti cei implicati in realizarea planului trebuie sa intocmeasca
rapoarte de evolutie a activitatii. Asemenea rapoarte nu trebuie sa fie prea elaborate ; cu cat
sunt mai simple, cu atat sunt mai utile. Cu ajutorul planurilor se instituie o anumita disciplina,
ce determina indeplinirea eficienta a obiectivelor propuse.

8. Subiectii MF

Subiecţii managementului financiar sunt consideraţi persoanele şi organele implicate, cu rol

direct sau indirect, în fundamentarea deciziilor financiare:

acţionarii, furnizorii companiile de asigurari

conducătorii, sistemul bancar angajati personalul

creditorii, clientii populatia statul

Acţionarii sunt deţinătorii de titluri de proprietate asupra companiei, acestea prezentându-se

sub formă de acţiuni. În calitate de coproprietari, acţionarii vor elabora analize-diagnostic care
să le permită adoptarea unor decizii pertinente privind vânzarea sau păstrarea acţiunilor pe care
le deţin. În general, micii acţionari dispun de puţine informaţii asupra activităţii întreprinderii.

Conducătorii (managerii) întreprinderii. Conducătorii întreprinderii, ca şi acţionarii, trebuie

să aleagă între interesele lor pe termen lung (maximizarea valorii, creşterea economică), cât şi
pe cele pe termen scurt (rentabilitate şi lichiditate).

9. Componenta managerilor

Managerii de top Managerii de top se află la nivele superioare ale organizaţiei şi adoptă
decizii care privesc obiective fundamentale. Ei se implică direct în fundamentarea deciziilor
privind alocarea resurselor, pornind de la obiectivele investiţionale ale întreprinderii şi,
implicit, ale deciziilor de finanţare şi de repartizare a rezultatelor financiare.

Managerii de la nivelele medii Managerii de la nivelele medii au un rol intermediar în

procesul de comunicare dinspre managerii de top spre managerii de la nivelele de bază şi
reciproc.,managerii sunt extrem de implicaţi în derularea corespunzătoare a operaţiunilor
financiare ale întreprinderii, în atribuţiile lor incluzându-se: elaborarea de planuri şi programe
de acţiune; defalcarea sarcinilor, inclusiv a celor de natură financiară, pe colective de muncă
şi centre de responsabilitate, precum şi urmărirea realizării lor în practică;

Managerii de „primă linie” sunt persoane care conduc nemijlocit colective de muncă. Ei au
obligaţia de a transpune în practică obiectivele înscrise în planul de acţiune elaborat de către
managerii de la nivelele medii. Totodată, first line managerii au şi sarcina de a raporta
 sistematic rezultatele obţinute şi de a supune spre analiza managerilor de la nivelul mediu
cauzele şi efectele acţiunilor întreprinse, pentru a îmbunătăţi calitatea deciziilor financiare
viitoare.

10. Toți indicatorii sistemului de informații pot fi divizați în următoarele grupe:

1. indicatori macroeconomici;
2. indicatori privind situația în ramură/domeniu de activitate;
3. indicatori care reflectă conjunctura pieței de capital;
4. indicatori din cadrul entității economice.
Indicatorii macroeconomici care constituie o sursă importantă de informații pentru luarea
deciziilor financiare sunt: date privind veniturile și cheltuielile în bugetul de stat, bugetelor locale;
volumul total al emisiunii monetare, veniturile și economiile populației, rata inflației, politica
fiscală ș.a. Informatiile de acest gen privesc situația generală a economiei la un moment dat, stiut
fiind că rezultatele întreprinderii sunt influentate de conjunctura favorabilă sau nefavorabilă: expan
economică pot determina creșterea (reducerea) activității, a profitului și a cursului acțiunilor la
bursă. Informațiile sectoriale specifice activității întreprinderii au incidență asupra rentabilității,
rotației stocurilor, mijloacelor de finanțare. Indicatorii pieței de capital sunt reprezentați de
cotațiile și volumul tranzacțiilor cu valori mobiliare cotate la bursă, valorile diferiților indici ai
activității de afaceri, cursul valutar al monedei naționale față de principalele valute de referință,
rata dobânzii a băncilor comerciale la credite ș.a. Informatiile privind întreprinderea sunt diverse;
unele sunt obligatorii și publice, altele sunt date numai cu ocazia analizelor interne sau externe
întreprinse periodic sau la cerere. Acestea sunt furnizate, de regulă, de către contabilitate sub formă
de situații financiare și rapoarte speciale, politica de contabilitate, bugetele, planurile etc.
11. ANALIZA FINANCIARĂ reprezintă o metodă e cercetare a fenomenelor şi proceselor
economice din punct de vedere financiar.
Analiza financiară studiază cheltuielile, veniturile şi rezultatele financiare pe care le
antrenează orice activitate economică pentru a descoperi cauzele care au influenţat pozitiv
sau negativ evoluţia lor şi întreprinde măsurile necesare care să contribuie la reducerea
costurilor de producţie şi la îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor, la creşterea
gradului de rentabilitate a activităţii
12. Obiectul analizei financiare reprezintă resursele financiare şi fluxurile acestora.
13. Subiectii AF:conducatorii,proprietarii,managerii , statul și creditorii
14. 14. Obiectivul analizei financiare îl reprezintă evaluarea situației finsnciare a
întreprinderii .

15. 15. analiza orizontală, este denumită și analiza de trend datorită faptului că reprezintă o
comparație în timp a informației financiare, de-a lungul a mai multe perioade de
raportare, în care cifrele perioadei de bază sunt considerate 100%.
16.

17. Analiza verticală este o analiză “proporțională” a situațiilor financiare sau altfel spus,
fiecare element din situații este exprimat ca procent dintr-un total: elementele de activ
 /pasiv ca procent din total activ, respectiv pasiv, cheltuielile și veniturile ca procent din
total cheltuieli, respectiv venituri.
18.
16.Sursele informaționale pentru AF:
Sursele interne care reflectă funcţia propriu-zisă a întreprinderii, stările acesteia în
anumite momente şi este asigurată de sistemele de evidenţă contabilă
bilanţul contabil , care furnizează conducerii întreprinderii elementele de bază necesare
pentru selectarea direcţiilor de dezvoltare
raportul privind rezultatele financiare , care evidenţiază veniturile şi cheltuielile
pentru o anumită perioadă de timp, grupate în funcţie de natura lor precum şi rezultatul
exerciţiului concretizat în profit sau pierdere
raportul privind fluxul mijloacelor băneşti sintetizează tranzacţiile în numerar pentru o
anumită perioadă de timp
raportul privind fluxul capitalului propriu furnizează informaţii privind structura
capitalului propriu;
anexele raportului financiar
Surse externe sunt necesare orientării activităţii întreprinderii şi adaptării ei la
schimbările ce pot avea loc brusc în mediul economic şi ajută la dimensionarea unor noi
obiective strategice.
Informaţiile externe în funcţie de natura domeniului la care se referă pot fi structurate
astfel: tehnologice, economico-financiare, juridice, fiscale.
19. 17 Diagnosticul financiar constă într-un ansamblu de instrumente şi metode care permit
aprecierea situaţiei financiare şi a performanţelor unei întreprinderi.
20. aprecierea rezultatelor financiare obţinute;
21. evidenţierea modalitãţilor de realizare a echilibrului financiar;
22. examinarea randamentului capitalului investit;
23. evaluarea risсului.

18. Coeficientii lichiditatii

L absolută (lichiditatea de gradul I) = mijloace băneşti / datorii pe termen scurt < 0,2
24. Acest indicator arată în ce măsură întreprinderea poate să-şi achite datoriile pe termen
scurt din contul mijloacelor băneşti.
25. L intermediară (de gradul II) =(mijloace băneşti+investiţii pe termen scurt+creanţe pe
termen scurt) / datorii pe termen scurt < 0,7-0,8
26. De asemenea în calculul acestui indicator sunt cointeresaţi creditorii. El ne arată ce parte
din datoriile pe TS pot fi achitate din contul mijloacelor băneşti, hîrtii de valoare,
creanţelor care vor fi plătite de către întreprindere.
27. L curentă (de gradul III sau coeficientul total de achitare) = = total active curente /
datorii pe termen scurt < 1 - 2,5,
28. Acest indicatori ne arată dacă întreprinderea dispune de suficiente mijloace pentru a-şi
achita obligaţiunile în perioada raportată. în calculul acestui indicator sunt cointeresaţi de
obicei acţionari.
29. 19. Indicatorii echilibrului financiar
La capitolul „Stabilitatea finaciară (Echilibrul financiar)” se vor analiza următorii
indicatori:
• Rata autonomiei financiare = (2.8) Reflectă gradul, în care capitalul propriu al entității
asigură autofinanțarea activității de producție. Situația se apreciază pozitiv în cazul în
care rata aceasta se încadrează în limitele 0,7-1,0. 40 BAZELE MANAGEMENTULUI
FINANCIAR.
• Rata de autofinanțare a activelor = (2.9) Reflectă aportul capitalului propriu în
finanțarea tuturor elementelor patrimoniale ale entității. În condiții normale de activitate
mărimea acestui indicator se consideră suficientă când rata este nu mai mică de 0,5.
 • Rata autofinanțării activelor circulante = (2.10) Reflectă în ce măsură fondul de
rulment net finanțează activele circulante. Acest indicator trebuie să fie nu mai mic de
0,5.
• Rata de finanțare a stocurilor = (2.11) Reflectă proporția în care fondul de rulment net
acoperă stocurile entității. Situația se apreciază pozitiv dacă valoarea acestui indicator
este nu mai mică de 0,7.

20.Indicatorii gestiunii financiare

) La capitolul „Gestiunea financiară” se vor examina următorii indicatori:
• Rata utilizării activelor
• Rata utilizării capitalului de lucru unde: Capitalul de lucru = (Total active circulante –
Total numerar – Investiții financiare pe termen scurt) – ( Total datorii curente – Credite
bancare pe termen scurt) = (rd.300 – rd.250 – rd.260 – rd.270 – rd.280) – (rd.580 –
rd.450)
• Rata de rotație a creanțelor pe termen scurt
• Rata de rotație a datoriilor curente din urmă patru rate de gestiune financiară nu au
valori normative anume, ca în cazul lichidității, rentabilității sau echilibrului financiar.
Situația se consideră bună dacă acești indicatori în dinamică se află în creștere. În afară
de acești indicatori, la capitolul „Gestiunea financiară” se referă și următorii:
• Viteza de rotație a creanțelor pe termen scurt
• Viteza de rotație a datoriilor curente
Cei doi indicatori din urmă pot fi comparați cu normativul de 30-60 de zile

21.Indicatorii rezultatelor financiare

22. Indicatorii rentabilitatii economico financiare

23. Valoarea viitoare a banilor ("Future value") O anumita suma de bani astazi valoreaza
mai mult decat aceeasi suma de bani in viitor, deoarece in prezent ea poate fi investita si
se poate castiga dobanda, valoarea viitoare, tinand cont de ratele de dobanda (ratele de
rentabilitate) inregistrate in prezent pe piata, care va fi detinuta de un agent economic
care investeste in prezent o anumita suma de bani.
FV=IC (1 + r * n) FV=IC (1 + r * t/T)

24.Valoarea prezenta- rep suma veniturilor obtinute in viitor , dar aduse (actulizate) la
momentul pezent.
PV=FV/(1+r*n) PV=FV/(1+r)n

25. anuitate este o formă a împrumutului cu rate de rambursare constante. Spre deosebire
de o rambursare a creditului contribuțiile care trebuie plătite pentru rate pe parcursul
perioadei de timp rămâne aceeași, în cazul în care a fost scris o perioadă de blocare
pentru întreaga perioadă.
O anuitate postnumerando este compusă dintr-o serie de plăţi de sume egale efectuate la
finele fiecărei perioade. Anuităţile postnumerando Deseori este necesară să se calculeze
valoarea prezentă a unei serii de încasări şi plăţi.
Anuitatea prenumerando-platile sau incasarile se fac la inceputul fiecarei perioade.
 26. importanta actualizarii veniturile viitoare
Pentru actualizarea unei sume care se va obtine în viitor se utilizeaza rata de actualizare,
care reprezinta rentabilitatea ceruta de piata pentru o suma de capitaluri investite în
întreprinderea evaluata. Rata de actualizare are semnificatia unei rate de fructificare a
capitalurilor investite pe piata financiara în loc sa fie investite în întreprindere. Orice
calcul de actualizare tine seama în mod esential de: durata de timp si de rata
dobânzii luate în calcul pentru a masura modificarea valorii supuse actualizarii.
Rata de actualizare penalizeaza (decoteaza) un rezultat care se va obtine în viitor prin
exploatarea întreprinderii evaluate, datorita faptului ca se pierde un anumit câstig fata de
situatia în care suma respectiva (capitalurile investite pentru a degaja rezultat) ar fi fost
fructificata în prezent pe piata financiara. Din acest considerent, rata de actualizare mai
poarta numele de cost de oportunitate al capitalului

27.Exemple de anuitate din practica entităților economice

Exista diferite tipuri de anuitati, structurate in functie de o gama larga de factori si detalii, dupa preferintele
si apetitul pentru risc al fiecarui deponent.
Astfel, exista anuitati cu rata fixa si cu rata variabila. Cele cu rata fixa asigura o suma de bani invariabila
pe toata perioada platii. In schimb, in cazul celor cu rata variabila, suma de bani primita poate sa difere in
functie de rezultatul financiar pe care il genereaza investitiile in care sunt plasati banii de catre institutia
financiara. Astfel, deponentul poate profita de pe urma castigurilor realizate de plasamentele institutiei
financiare.
Un alt criteriu este perioada de timp pe care sunt platite sumele. Astfel, exista anuitati cu durata limitata
de viata si anuitati cu durata nelimitata, care sunt prelungite atata timp cat fie deponentul fie partenerul
sau sunt in viata. Exista aici un risc asumat de institutia financiara, si anume riscul de longevitate: in cazul
in care deponentul traieste mai mult decat a fost estimat initial, institutia financiara se va confrunta cu o
situatie in care platile vor depasi fondurile disponibile.
Exista si anuitati care au perioada de viata limitata. De exemplu, sumele pot fi platite pe o perioada de 10
ani, indiferent de durata de viata a deponentului.

28.Formulele pentru evaluarea anuităților

Anuitatea prenumerando: FVprea=A(1+r)n-1/r* ((1+r)
Anuitatea postnumerando : FV posta=A(1+r)n-1/r
29.Semnificația ratei efective a dobînzii și formulele de determinare
Semnificația ratei efective a dobînzii este de a reprezenta randamentul fondurilor împrumutate exprimat
în bunuri și servicii. Ea este fundamental legată de schimbul unor cantități echivalente de bunuri fizice ori
servicii sau,în general spus,a unei puteri de cumpărare echivalente.
Rata anuală efectivă a dobânzii este rata efectivă obținută după ajustările făcute și aferente perioadelor
de compunere: EAR=(1+r dn / m )m-1,0
30.Sursele proprii de finanțare directă
 Autofinanțarea-cea mai raspandita metoda de finantae si presupune ca intreprinderea isi asigura
dezvoltarea si nevoile de fonduri cu fortele proprii,folosind drept surse de finantare o parte a
profitutului obtinut si fondurile de amortizare,cu ajutorul carora poate acoperi nevoile de inlocuire
a activelor materiale si de crestere a activului economic.ea poate fi de 2 feluri:netă și brută.
 Majorarea de capital prin aporturi noi-este sursa acumulata din aporturi proprii,dar care are
caracterul finantarii externe. Contribuțiile externe reprezinta aporturile asocatilor si actionarilor la
constituirea capitalului initial si majorarea acestuia pe parcursul exercituiului financiar in cazul
necesitatii sale. Majorarea capitalului este aleatoare,ea intervine rareori in existenta intreprinderii.
31.Surse proprii de finanțare indirectă:
 Creșterea de capital prin încorporarea de reserve-aceasta nu aduce resurse financiare noi.
Esenta acestei metode de finantare consta in faptul ca o parte a capitalului de rezerva se
transfera in capital social. Are loc diminuarea soldului in contul ,,Rezerve’’ cu cresterea
respectiva a soldului in contul ,,Capital social’’. Dupa realizarea procedurii se obtine o imagine
mai favorbila a situatiei financire a entitatii si distribuie actiuni gratuite asociatilor.
 Conversiunea datoriilor-reprezinta o posibilitate de achitare a unor datorii,atunci cand lipsesc
lichiditatile. In contul datoriei agentului economic emite actiuni actiuni in favoarea creditorului.
Operatiunile nu aduc fluxuri financiare pozitive,ci,dimpotriva, stabileste obligatii,de aceea, in
practica se stabilesc de cele mai multe ori clauze precise,prin care agentul economic poate
rascumpara actiunile respective.
32.Avantajele și dezavantajele surselor proprii de finanțare:
Avantaje: a)se asigura o flefibilitate in procesul decizional;b)nu vor fi retrase in cazul deteriorarii situatiei
financiare,ca in cazul unui credit bancar; c)nu este necesara expunerea detaliata a planului de afaceri in
fata unor parteneri externi;d)se asigura un grad mai mare al autonomiei financiare;e)reprezinta o garantie
a motivatiei intreprinzatorului pt asigurarea succesului afacerii.
Dezavantaje:a)fondurile proprii sunt in general destul de limitate si pot frana dezvoltarea afacerii;b)in caz
de nereusita,pierderea va fi suportata in intregime de intreprinzator;c)entitatea va fi putin cunoscuta de
institutiile financiare si va putea mai greu mobiliza surse de finantare in situatii speciale.
33.Surse de finantare prin indatorare:a)credite bancare pe termen mediu si lung; b)imprumutul
obligatar.
34.Caracterstica creditului bancar:
Creditul bancar este împrumutul bănesc acordat solicitanţilor (agenţi economici sau persoane fizice) de
către instituţiile specializate – denumite instituţii bancare – sub formă bănească, pentru un timp
determinat, ce va fi rambursat în viitor, la o anumita dată, fiind însoţit de dobândă.
Organizarea deservirii financiar-creditare a întreprinderilor, organizaţiilor, populaţiei joacă un rol important
în dezvoltarea economiei naționale, în dezvoltarea structurilor financiar-economice şi în tendinţa de a
ridica nivelul de trai al populaţiei. Evoluţia sistemului de credit se determină, în mare măsură, de si tuaţia
economică din ţara dată. Fiecare etapă a dezvoltării istorico-economice a societăţii corespunde unui tip
de sistem de credit, care determină cerinţele la etapa de dezvoltare a societăţii. Mecanismul de
funcţionare a sistemului de credit se schimbă în funcţie de schimbarea structurii de organizare, de
executarea obligaţiunilor de creditare sub diferite forme, de metodele şi procedeele utilizate.
35.Caracteristica împrumutului obligatar
Împrumuturile obligatare au la bază emisiunea de titluri pe termen scurt şi lung, numite obligațiuni.
Împrumutul obligatar constituie o modalitate de atragere a surselor împrumutate ale societăţilor pe
acţiuni. El se deosebeşte de un împrumut bancar prin faptul că: a) față de creditarea bancară, care
presupune un singur creditor, emisiunea de obligaţiuni reuneşte un număr mai mare de creditori; b)
recuperarea investiţiei în obligaţiuni se poate efectua înainte de scadenţă, la preţul pieţei, prin intermediul
pieţei secundare a titlurilor de valoare negociabile.
36.Avantajele și dezavantajele capitalului împrumutat
Avantajele capitalului atras prin împrumut față de cel propriu sunt: timp scurt de acces la resursele
financiare necesare; este accesibil în orice moment; poate fi obţinut un volum variabil de resurse
financiare, în funcţie de necesitaţi; posibilitate de negociere a condiţiilor de rambursare;
necesitatea de a convinge creditorul de viabilitatea afacerii îl impune pe debitor să-și
examineze obiectiv afacerea, să obțină o imagine clară a situației sale financiare; costul capitalului
împrumutat, de regulă, este mai mic decât costul capitalului propriu.
În același timp, capitalul împrumutat nu este lipsit și de unele neajunsuri. Deci, la dezavantage se referă:
apariția unor obligații suplimentare (dobânda, garanții); existența unor formalități obligatorii de îndeplinit
(documentații, rapoarte periodice etc.) ; implicarea unor factori externi în managementul firmei și
apariția unor restricții; riscul întreruperii creditării în cazul unor evenimente nefavorabile pentru
întreprindere, riscul ratei dobânzii.
38.Metodele de rambursare a împrumuturilor
În practica financiar-bancară se aplică trei scheme (modalități) de rambursare a capitalului împrumutat.
Prima schemă presupune rambursarea sumei de bază a împrumutului la finele perioadei de creditare, cu
achitarea regulată a dobânzii la anumite intervale contractate din perioada de creditare (o dată pe lună,
pe trimestru, pe semestru). Schema a doua prevede rambursarea sumei de bază a împrumutului în rate
constante egale pe intervaluri din perioada de creditare. Dobânda se va calcula la fel pe intervaluri de la
soldul creditului nerambursat. Schema a treia este cunoscută ca rambursarea prin anuități și prevede că
împrumutul se rambursează pe intervaluri stabilite în sumă constantă, ce include și stingerea sumei de
bază a împrumutului, și dobânda. Dobânda se va calcula ca și în schema precedentă de la soldul
creditului nerambursat.

VĂ PUUUUP