PROIECTUL „NECENZURAT”

COMPONENTA „PROGRAM DE PREVENIRE PENTRU PĂRINŢI”

Studiile din ultimele decenii au demonstrat că atitudinea părinţilor poate determina comportamentul
copiilor faţă de droguri şi paote constitui fie un factor de risc, fie un factor de protecţie.
Aşadar, pentru a creşte eficienţa intervenţiilor noastre, este importantă cooptarea în programele de
prevenire a părinţilor cu copii cu vârste cuprinse între 12 şi 13 ani.

Obiectivele generale ale programului:

Creşterea gradului de conştientizare a părinţilor în ceea ce priveşte importanţa factorilor de risc şi de
protecţie familiali legaţi de consumul de droguri, precum şi încurajarea lor în a-şi asuma un stil parental
democratic autoritar. Prin aceasta înţelegem asumarea controlui din partea părinţilor şi încurajarea eforturilor
şi iniţiativelor copiilor/adolescenţilor.

Obiective specifice:
- să informeze părinţii despre importanţa influenţei familiei în ceea ce priveşte consumul de
substanţe;
- să ajute părinţii să înţeleagă schimbările fiziologice şi de comportament prin care trec copiii lor şi
să îşi însuşească o concepţie de ansamblu a fenomenului în acest context;
- să ajute părinţii în stabilirea unui set clar de reguli în familie şi în formarea unor abilităţi de
negociere;
- să formeze strategii de creştere a coeziunii familiale.
Programul pentru părinţi include:
- 3 şedinţe/întâlniri cu părinţii pe şcoală (una pe lună)
- pliante care să cuprindă informaţii pentru părinţii grupului-ţintă

Strctura intervenţiei:
Această intervenţie este adresată părinţilor ai căror copii participă la proiectul „Necenzurat”. Ţinând
cont de experienţa specialiştilor, participarea părinţilor la acest tip de şedinţe este foarte scăzută (aproximativ
20% dn părinţii ai căror copii sunt implicaţi în proiect ).
Părinţii vor fi invitaţi printr-o scrisoare la fiecare dintre cele trei întâlniri, iar după fiecare întâlnire le
vor fi înmânate pliante care vor cuprinde informaţii, dar şi subiectele/temele principale care au fost abordate
în cadrul şedinţei. Ar fi indicată chiar găsirea unei persoane din grupul acestor părinţi care să se ofere să
noteze aspectele importante ale discuţiei care vor fi cuprinse în pliant.
Fiecare şedinţă va fi structurată astfel:
a. deschiderea
b. discurs
c. discuţii în plen
d. lucru în grupuri mici
e. joc de rol şi dramatizare
f. încheierea

Câteva comentarii asupra metodologiei propuse:

Studile şi experienţa anterioară demonstrează că metodele interactive cresc eficienţa proiectelor de
prevenire. „Programele de prevenire sunt cele mai eficiente atunci când sunt utilizate tehnici interactive cum
ar fi discuţiile de la egal la egal, jocuri de rol pentru părinţi”.
Cu toate acestea, există părinţi care se pot simţi stânjeniţi sau inconfortabil cu situaţia de a fi puşi să
vorbească deschis sau să participe activ la şedinţă, aşa că trainerului îi revine rolul de a de a decide situaţiile
în care să aplice jocurile de rol, adică este cazul.
Pliantul pentru părinţi (o pagină A4 imprimată) va include:
1. rezumatul şedinţei
 2. o scurtă descriere a principalelor teme abordate în cadrul şedinţei
3. referinţe bibliografice

Durata fiecărei şedinţe în proiect este de 3 ore. Fiecare profesor însă va adapta acest interval la
propriul grup de părinți.
Pentru fiecare şcoală vor fi desfăşurate cate 3 şedinţe (1/lună) în paralel cu desfăşurarea proiectului
„Necenzurat” în şcoală şi va cuprinde următoarele teme:
I. O mai bună înţelegere a adolescenţilor
Discuţii: Informaţii despre caracteristicile sociale şi psihologice ale adolescenţilor; Informaţii despre
droguri; consumul de substanţe ca şi comportament de risc; influenţa şi rolul familiei în această etapă a
dezvoltării
II. A fi părinte pentru un adolescent înseamnă a creşte odată cu el
Discuţii: Independenţa adolescenţilor şi modalităţi de a-i recaştiga; conflictul dintre generaţii şi
importanţa dezvoltării întregii familii; asertivitatea parentală
III. O bună relaţie cu copilul meu presupune a stabili reguli şi limite clare în ceea ce priveşte
consumul de substanţe

Obiectivele coordonatorului de proiect:

Să invite părinţii la fiecare şedinţă; să susţină fiecare şedinţă cu scopuri, obiective structură şi
metodologie clar stabilite; să elaboreze pliantul pentru părinţi şi să îl distribuie în cadrul şedinţelor; să
evalueze fiecare şedinţă.

I. Să înţelegem mai bine adolescenţii

Obiective:
- Să ajute părinţii să înţeleagă schimbările prin care trec copiii lor şi să privească consumul de
substanţe din această perspectivă
- Să determine părinţii să înţeleagă faptul că familia poate preveni consumul de droguri

Deschiderea (30 min)

- Prezentarea participanţilor
- Prezentarea proiectului
- Prezentarea obiectivelor proiectului şi gasirea unor voluntari pentru elaborarea pliantului
- Brainstorming: „De ce este greu să fi părinte pentru un adolescent” (la această vârstă
comportamentul copiilor este imprevizibil)

Discurs: (20 min.)

Să empatizăm cu un adolescent de 12-13 ani şi să ne închipuim ce nevoi şi responsabilităţi are la
această vârstă.

Dezvoltarea în perioada adolescenţei

Adesea adolescenţa este descrisă ca o etapă de tranziţie de la copilărie la maturitate. În acelaşi timp
este considerată o perioadă dificilă, în care abilităţile de adaptare şi de schimbare ale unei familii sunt puse la
încercare. Părinţii îşi pun de multe ori întrebarea dacă mai pot schimba ceva în comportamentul copiilor lor.
Ca perioadă de timp adolescenţa începe la 11-12 ani (unii susţin 13-14) şi este definită ca o
schimbare majoră în dezvoltarea copilului. Manifestări:
- schimbări fiziologice;
- se structurează personalitatea şi apar modificări de comportament;
- schimbări în planul social (devine importantă apartenenţa la un grup);
- modificări în plan cognitiv - se structurează logica gândirii şi capacitatea de abstractizare;
- începe se îşi formeze un sistem propriu de valori.

În perioada de dezvoltare un adolescent trebuie:

- să se obişnuiască cu schimbările fiziologice şi psihologice prin care trece şi la accepte;
 - să îşi analizeze şi să îşi înţeleagă emoţiile şi sentimentele – să înveţe să le gestioneze;
- să îşi formeze o imagine de sine echilibrată şi o identitate stabilă care îi va permite să devină o
persoană adaptabilă în plan social, individual şi familial;
- să fie capabil să gândească la modul abstract şi să empatizeze, să privească lucrurile şi din alte
perspective sau din punctul de vedere al altor persoane;
- să îşi formuleze propriul sistem de valori şi propria atitudine faţă de viaţă
Deoarece va trebui să îşi asume diverse roluri în plan social, va avea nevoie de o serie de aptitudini,
de o gândire creativă, de spontaneitate, să identifice soluţii noi pentru situaţii familiare/vechi şi să fie pregătit
să facă faţă unor situaţii necunoscute
Nu exisă nicio îndoială că aceste obiective pe care trebuie să le îndeplinească adolescentul încep într-
o etapă premergătoare vârstei la care ne referim. Cu toate acestea, adolescenţa este o perioadă de schimbare
şi o oportunitate pentru părinţi de a-şi influenţa copiii într-o manieră decisivă. Oricare ar fi nivelul stimei de
sine a unei tinere perosane, acesta va creşte sau va descreşte în perioada adolescenţei, în funcţie de
încurajările sau descurajările pe care le primeşte, în timp ce el/ea încearcă să se adapteze numeroaselor
schimbări interne şi externe prin care trece.
Adolescenţii de 12-13 ani sunt în prima perioadă a adolescenţei (sau preadolescența). Aceasta
perioadă este o etapă de tranzit între copilărie şi adolescenţă. Cei mai mulţi părinţi şi profesori cunosc deja
faptul ca la această vârstă copiii îşi schimbă adeseori comportamentul din „matur” în „copilăresc” şi invers.
În perioada adolescenţei are loc maturizarea fizică, intelectuală, maturizarea emoţională, stabilirea unei
identităţi proprii, independenţa faţă de părinţi.
Prima problema pe care o întampină adolescentul este aceea a modificărilor corporale care se succed
într-un ritm rapid, bulversându-l, făcându-l să se întrebe dacă toate acestea sunt normale. Aspectul fizic
devine astfel o preocupare destul de importantă, atât în viaţa fetelor cât şi a băieţilor, deoarece de ea depinde
în mare măsură acceptarea sau respingerea într-un anumit grup. Micile „defecte”, ca de exemplu un nas mai
mare sau niste urechi mai clăpăuge, o înălţime prea mare sau prea mică, sau câteva kg în plus, pot deveni un
adevărat motiv de depresie, anxietate sau alte forme de tulburări comportamentale.
Adolescentul îşi doreşte cu ardoare să facă parte din grupurile pe care le frecventează, să fie admirat
şi apreciat, ba chiar să devină un lider şi orice aspect care i se pare că-l face diferit de ceilalţi il pot marca
teribil pe plan psihologic. Cele mai frecvente temeri legate de aspectul fizic la acestă vârstă sunt legate de
organele genitale la băieţi şi de sâni la fete. Această preocupare dominantă pentru aspectul fizic poate intra
foarte uşor în conflict cu concepţiile şi dorinţele părinţilor. Orice observaţie a părinţilor, pertinentă sau nu, va
declanşa fără doar şi poate revolta acestuia.
Transformările fizice sunt percepute de adolescent ca o primă parolă, dovadă de acces în lumea celor
„mari”. Astfel, transformările psihice, care le acompaniază pe cele fizice, pleacă de la dorinţa de a nega cu
ardoare, uneori cu revoltă, identitatea sa de până atunci, aceea de „copil”. Adolescentul începe să-şi ceară
dreptul de adult, deşi încă nu este pregătit nici psihologic, nici social, nici profesional, nici economic să o
facă. Conflictele care apar nu sunt numai între acesta şi părinţi, ci şi in interiorul său.
Ieşirea din conformismul infantil, specific copilului mic, în ideea adolescentului, este independenţa.
Mai ales cea emoţională şi mentală (a valorilor), din păcate de cea materială depinzând încă foarte tare.
Dobândirea acestei independenţe este cu atat mai revendicativă şi mai dură cu cât limitele sunt mai
restrictive, cu cât părinţii sunt consideraţ mai „mărginiţi” şi mai ales cu cât valorile impuse de părinţi sunt
stricte şi „nenegociabile”. Comunicarea este la acestă vârstă esenţa modelării.
Criza adolescentină poate consta deci într-o izbucnire de negaţie sistematică a valorilor impuse şi
neînţelese sau neacceptate, a identităţii sale anterioare, de copil, pe care părinţii se încăpăţânează s-o
păstreze. În mintea adolescentului acest lucru, dreptul la statutul de matur, se obţine sub orice formă, chiar
prin încăpăţânare, rea voinţă, imoralitate, fapte antisociale, infracţionalitate. Conformismul pare că nu face
parte din conceptele pe care le agreează la acestă vârstă.
Criza de originalitate este alt aspect al acestei vârste. Adolescentul consideră omul matur lipsit de
orizont, de imaginaţie, conservator şi mărginit. Orice creaţie, artistică, tehnică, ştiinţifică, etc. este modul de
delimitare faţă de ceilalţi, dovadă a maturităţii si capacităţilor sale, de independenţa, nu în ultimul rând.
Cerinţa de originalitate este de fapt baza creeării identităţii de sine. Criza de originalitate, din păcate însă, nu
are doar o parte înclinată spre creaţie. Există cealaltă parte, care se manifestă acut prin nonconformism, prin
agresivitate şi decizii şocante, doar pentru a ieşi în evidenţă. De aici originalitatea, uneori prea mare în
vestimentaţie şi coafuri, modul de ascultare a muzicii şi genuri muzicale uneori de neînţeles pentru cei
maturi şi temutul conformism de grup.
În general, aceste aspecte, dacă nu sunt acutizate de către parinţi printr-un comportament excesiv de
restrictiv şi impunător, sau dinpotrivă unul excesiv de „laisser fair”, trec odată cu maturizarea şi conturarea
identităţii de sine.

Discuții (15 min.)

Întrebări şi comentarii asupra discursului
Lucru în grupuri mici (15 min.)
Tema: Discutaţi în grupuri mici pe următoarea problemă: „Câţi dintre adolescenţii de vârsta copiilor
dvs. credeţi că folosesc droguri? Luați în calcul atât le legale cât şi cele ilegale. De asemenea, să aveţi în
vedere consumul de-a lungul vieţii, dar şi în ultima lună.” Puteţi face un grafic colorat cu statistici şi cu
răspunsurile părinţilor.
„De ce credeţi că adolescenţii sunt o categorie mai vulnerabilă când ne referim la consumul de
droguri?”
Rezumat (30 min.)
Recapitularea celor discutate.
Prezentarea unor statistici reale şi actualizate referitoare la problematica discutată.

Prezentare: de ce sunt adolescenţii vulnerabili la consumul de substanţe.

Consumul de droguri reprezintă o problemă de mare importanţă şi complexitate pentru noi toţi. El
semnifică o speranţă sau o provocare pentru tineri, o problemă serioasă pentru părinţi şi pedagogi şi un
semnal de alarmă pentru societate. Adolescenţa este vârsta la care apare nevoia de identificare, de a se găsi şi
înţelege pe sine şi pe cei din jur. Este vârsta experienţelor personale, vârsta căutarii coordonatelor proprii
sufletului şi corpului, vârsta descoperirii dimensiunilor realităţii.
Drogul are, de multe ori, forma unei astfel de experienţe care reuneşte curiozitatea, dorinţa de a
încerca ceva nou, de a experimenta totul, dorinţa de a-şi ridica performanţele intelectuale şi chiar dorinţa de
a fi modern pur şi simplu. Autori americani care au studiat fenomenul au demonstrat că există o adevarată
„foame” de a descoperi şi cunoaşte realitatea înconjuratoare în toate ipostazele incitante şi sensurile ei
profunde.
Un alt aspect deosebit este că drogul începe să fie din ce în ce mai prezent în principalele grupuri în
care se poate afla adolescentul la această vârstă: anturajul şi şcoala. Este ceea ce determină formarea unui
model biopsihosocial, care este dezvoltat de interacţiunea dintre factorii psihologici, de mediu şi cei
fiziologici.
Astfel, schimbările datorate dependenţei trebuie interpretate prin raportarea nivelului individual la
contextul sociocultural în care are loc comportamentul dependent-consum de droguri, la mediul din care face
parte tânărul adolescent. Personalitatea în formare a acestuia este într-o permanentă căutare de repere
valorice, de modele şi puncte de referinţă. Drogul şi consumatorii lui pot îndeplini de multe ori aceste roluri.
Adesea, atât în mediul şcolar şi universitar, cât şi în anturajele obişnuite, are loc un fenomen de
imitaţie în grup, în care adolescenţii, copiindu-şi „eroul”, recurg la drog, şi în care factorul psihologic este
determinant. Orice consumator dovedeşte, de asemenea, o dorinţă patologică de a-şi face adepţi,
personalitatea lui fiind neînţeleasă de cei care nu au venit în contact cu drogul. Este cert însă că, sub efectul
drogului, adolescenţii par a depăşi dificultăţile şi incertitudinile şi îşi găsesc o iluzorie siguranţă şi identitate.
Astfel, cei care cercetează acest fenomen spun că halucinogenele le permit consumatorilor „să
plutească”; este un voiaj care îi face să iasă din dificultăţile şi contradicţiile cotidiene şi să se simtă stapâni
pe situaţie. Adolescenţa este şi vârsta tensiunilor emoţionale şi angoaselor, aparent insurmontabile şi de
neînţeles pentru cei din jur. De multe ori, pentru adolescenţii bulversaţi de propriile întrebări, de barierele şi
agresiunile, mai mult sau mai puţin reale, din exterior, drogul pare singura şi cea mai bună soluţie.
În profilul psihologic al tânărului consumator domină trăsăturile nevrotice, dependenţa afectivă,
intoleranţa la frustrare, angoasele de separaţie, izolarea şi dependenţa afectivă, iritabilitatea, timiditatea şi
hipersensibilitatea. Are loc o opoziţie a eului împotriva lumii, pe care o consideră un element agresiv,
nedrept şi opresiv. Soluţia pe care adolescentul în cauză o gaseşte pentru a rezolva aceste conflicte este
retragerea într-o lume construită, determinată şi întretinută de drog. Aceasta lume îl face fericit, îi satisface
instinctele primare, îi estompează pentru un timp conflictualitatea.
În urma unor studii s-a constatat de altfel, la consumatorii de droguri, prezenţa unei stări emoţionale
necontrolate şi demonstrative, în sensul alienării faţă de cei din jur şi al unui slab control al impulsivităţii.
Autocunoaşterea şi autodefinirea, rezolvarea propriilor probleme este limitată, pe langă acestea, şi de
imaturitatea cognitivă a adolescentului.
Astfel, principalii factori de risc ce pot determina consumul de droguri ar putea fi: toate tulburările
emoţionale, anxietăţile, depresiile, frustrările şi conflictele interpersonale. Faptul că unii tineri adolescenţi
consumă droguri arată în continuare că există baraje de netrecut între oameni și generaţii.

Pauza de cafea (10 min.)

Joc de rol (15 min.)

Un grup de părinţi pune în scenă un scenariu în care un adolescent se pregăteşte să meargă la o
petrecere, iar parinţii care sunt acasă sunt foarte nelinştiţi.. Ei încearcă să îi dea câteva ultime sfaturi.

Discuţii (20 min.)

Relectaţi:
- cum credeţi că se simt acei parinţi în situaţia dată?
- ce trebuie să facă nişte părinţi în această situaţie?
- ce sfaturi le-aţi da acestor părinţi?

Prezentare (10 min.)

Legătura dintre sistemul de reguli din cadrul familiei şi consumul de droguri
Existenţa unor reguli familiale clare în legătură cu consumul de tutun, alcool şi alte droguri este un
factor de protecţie faţă de abuzul de droguri din timpul adolescenţei. În acelaşi fel, constituie factori de
protecţie atât percepţia de dezaprobare familială cu privire la consum, cât şi faptul că părinţii sunt modele
adecvate prin atitudinea şi comportamentul lor în ceea ce priveşte drogurile.
Transmiterea regulilor cu privire la subiecte sensibile
Părinţii trebuie să aibă criterii clare cu privire la ce pot şi ce nu pot face copiii lor adolescenţi. Multe
dintre aceste norme au legătură cu activităţi din viaţa zilnică, cum ar fi ora la care trebuie să se întoarcă acasă
sau îndeplinirea activităţilor şcolare (să meargă la cursuri, să îşi facă temele la timp, să studieze).
Este important ca aceşti copii să aibă clare aceste norme de convieţuire în casă, la fel cum adulţii ştiu
cum trebuie să se comporte în diferite situaţii (cum trebuie să ne îmbrăcăm pentru o nuntă, semnificaţia
culorilor semaforului în trafic). Dacă regulile nu sunt clare, este foarte dificil să acţionezi adecvat.
Există subiecte care sunt foarte importante pentru viaţa copiilor însă este dificil să vorbeşti despre
ele, sau să cădeţi de acord şi să stabiliţi nişte norme. Un astfel de exemplu sunt relaţiile afective şi sexuale
ale adolescenţi, consumul de tutun sau de băuturi alcoolice şi alte droguri.
Explicaţi participanţilor că acum ne-ar plăcea să ştim ce pot face copiii lor şi ce nu în legătură cu
tutunul, alcoolul şi celelalte droguri.
Importanţa existenţei normelor familiale cu privire la consumul de tutun, alcool şi celelalte droguri
Consumul de droguri ilegale este un subiect care îi preocupă pe mulţi părinţi. În schimb, uneori nu
conştientizăm suficient riscurile pe care le reprezintă abuzul de alcool sau obiceiul de a fuma între
adolescenţi; două comportamente care pot avea un impact foarte negativ asupra sănătăţii şi bunăstării sale
pentru tot restul vieţii.
Consumul de tutun, alcool şi alte droguri este iniţiat de obicei în adolescenţă. De fapt, nu există
practic nici un consumator adult de astfel de substanţe care să nu fi început înainte de 18 ani. În consecinţă
este important să se întârzie cât mai mult vârsta de iniţiere a consumului de tutun, alcool şi alte droguri.
În plus, copiii care încep foarte devreme să consume tutun şi alcool prezintă o probabilitate mai mare
de a testa şi a consuma alte droguri ulterior. Astfel, dacă se evită consumul de tutun şi alcool în timp ce
aceştia sunt foarte tineri, se reduce de asemenea riscul de a ajunge să consume alte droguri.
 Există mulţi factori care pot contribui la decizia unui adolescent de a începe consumul uneia dintre
aceste substanţe, de exemplu:
 Curiozitatea şi dorinţa de a face lucruri noi (caracteristici ale adolescenţei).
 Influenţa prietenilor.
 Influenţa publicităţii.
 Diverşi factori relaţionaţi cu familia (cum ar fi faptul că părinţii au consumat şi ei astfel de
substanţe).
Spuneţi-le participanţilor că înainte am văzut cum mulţi dintre ei au clare normele familiale cu privire
la consumul de tutun, alcool şi alte droguri cu privire la copii. Pe de altă parte, în cea de-a patra şedinţă am
observat cum unul dintre lucrurile necesare pentru a fi îndeplinite de copii este să ştii cum să le comunici.
Explicaţi-le părinţilor că vom vedea un exemplu practic despre cum ar putea explica unui adolescent
normele familiale în legătură cu consumul de alcool.
Expuneţi această situaţie: „Copilul nostru în vârstă de 13 ani a fost invitat de un prieten de-al său
la o petrecere de aniversare la el acasă. Părinţii săi fiind plecaţi, vor avea o petrecere sâmbătă seara.
Fiecare invitat trebuie să aducă ceva la petrecere iar copilul nostru s-a gândit să ducă o sticlă de lichior de
fructe. Ne cere permisiunea de a merge la petrecere şi bani pentru a cumpăra băutura...”.
Căutaţi voluntari pentru a face un joc de rol şi continuaţi cu situaţia expusă. Un părinte poate
reprezenta rolul „părinţilor”. Un alt participant va juca rolul copilului.
Monitorul grupului va nota unele aspecte ale jocului de rol care vor servi ca exemplu în următoarele
comentarii:
 Informaţiile aduse de „părinţi” sunt obiective sau mai degrabă exagerate?
 Conţinuturile sunt adecvate la vârsta „copilului”? În cazul în care „copilul” face unele observaţii
cu privire la rolul exemplar (sau nu) al „părinţilor”, aceştia îi răspund într-o manieră adecvată?
 „Copilul” îşi poate exprima liber punctele de vedere?
 Comentaţi aceste subiecte cu participanţii şi repetaţi dacă este cazul.

Încheierea (15 min.)

Ce părere au părinţii despre cele discutate în această zi? Au învăţat ceva nou despre ei sau despre
copiii lor?
Rugaţi-i să completeze următoarele fraze:
Unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat în aceată seară este......
Nu m-am aşteptat să..........
Un cuvânt care să descrie ceea ce simt acum este........
Rugaţi-i apoi să discute cu un părinte sau maxim doi despre ceea ce au scris şi să sublinieze ce este
mai important.

II. A fi părinte pentru un adolescent înseamnă a creşte odată cu el

Obiective:
Să ajute părinţii să înţeleagă schimbările prin care trebuie să treacă o familie cu un membru
adolescent
Să ajute părinţii în însuşirea unor abilităţi de creştere a coeziunii familiale
Deschiderea (20 min.)
Feed-back-ul şedinţei anterioare (recapitulare pentru eventualii nou-veniţi)
Prezentarea obiectivelor şedinţei
Brainstorming „Cum se simte un părinte cu un copil adolescent?”
Prezentare: Familiile care au un membru adolescent
Aţi avut uneori impresia că vorbiţi cu pereţii şi nu cu propriul vostru copil? Probabil pentru că el nu
vrea să vă asculte sau pur şi simplu se gândeşte în altă parte şi nu dă atenţie la ce i se spune. O bună
comunicare cu copiii nu se obţine fară efort. Părinţii trebuie să se gandească la modul în care ar trebui
abordat copilul lor atunci când vor ca acesta să îi asculte şi să răspundă pozitiv cerinţelor formulate.
Comunicarea deschisă între copii şi părinţi este extrem de importantă, stabilirea unei bune comunicări fiind
de un real folos în viitor, pentru ambele părţi.

Care ar putea fi principalele etape în stabilirea unei comunicări deschise cu copilul dvs?
In primul rând, tânărul trebuie să simtă mereu că parerile şi deciziile lui sunt ascultate şi respectate,
că sentimentele lui sunt acceptate. Aveţi mereu în vedere acest fapt atunci când vorbiţi cu copilul dvs.
Acceptaţi şi respectaţi sentimentele copilului dvs chiar dacă nu împartăşiţi aceleaşi păreri. A
accepta ceea ce simte nu înseamnă, în mod necesar, că acceptaţi şi modul în care acţionează ca urmare a
sentimentelor lui (de exemplu, puteţi accepta faptul că e furios, dar nu trebuie să acceptaţi faptul că începe să
devină violent). Dacă esuaţi în a accepta sentimentele propriului copil, atunci acesta va întampina greutăţi în
a comunica cu dvs.
Atitudinea pe care o adoptaţi atunci când vorbiţi cu copilul dvs este o altă problemă foarte
importantă. Adoptarea unei atitudini pozitive faţă de adolescent este tot atât de importantă ca şi cuvintele
pe care le alegeţi pentru a va exprima faţa de el. Chiar dacă alegeţi să va exprimaţi prin intermediul unor
cuvinte pozitive, o atitudine negativă le va contrazice, cuvintele ajungând să-şi piardă sensul pozitiv.
Când adolescenţii sunt trişti sau supăraţi, ultimul lucru pe care ar vrea sa-l audă este sfatul sau
punctul de vedere al altcuiva. Acest gen de discuţie s-ar putea să-i facă să se simtă şi mai rău. Încercaţi să vă
ascultaţi copilul atunci când e trist sau suparat, admiteţi-i durerea interioară şi daţi-i o şansă să
vorbească despre durerea lui. Acest tip de abordare îl va ajuta să se simtă mai bine, să nu mai fie confuz şi
mult mai capabil să facă faţa problemelor sentimentale.
Uneori părinţii se supără pe copiii lor şi folosesc cuvinte nepotrivite. Părinţii ar trebui să lucreze
asupra autocontrolului atunci când îi deranjează o anumită situaţie. Autocontrolul îi va ajuta să nu rănească
sentimentele propriului copil, astfel putând să-i dea un bun exemplu despre cum să procedeze atunci când e
suparat, pentru a nu rani pe ceilalţi.
O bună comunicare necesită multă muncă, timp şi practică. Iată câteva exemple pentru a aborda o
discuţie cu copilul dvs:
- Utilizaţi limbajul personal pentru a va exprima sentimentele. De exemplu, în loc să-i spuneţi
"M-ai enervat atunci când...", spuneţi "M-am simţit destul de enervat/ă când..."
- Incurajaţi-l să comunice prin întrebări deschise: în loc să întrebaţi "Iţi place şcoala?", întrebaţi:
"Ce-ţi place la şcoală? Ce nu-ţi place?"
- Faceţi ca rezolvarea problemelor să vă transforme într-o echipă pe dvs şi pe propriul copil. S-ar
putea să vă surprindă în mod plăcut!
- Sprijiniţi-l întotdeauna, chiar dacă nu sunteţi mereu de acord cu acţiunile lor.
- Acordaţi-i încredere. Dacă aveţi încredere în el, atunci şi el vă va acorda mai multă încredere.
- Lăudaţi-l şi încurajaţi-l. Nu-l etichetaţi, spunându-i „încăpăţânat”, „oaia neagră a familiei” etc.
Jucând rolul părintelui de adolescent, ajutaţi-vă copilul să-şi dezvolte respectul de sine. Iată câteva
moduri în care îl puteţi ajuta să facă acest lucru:
 trataţi-l cu respect
 spuneţi-i că-l iubiţi
 acceptaţi-l aşa cum este
 acordaţi-i atenţie
 acordaţi-i libertatea de a încerca lucruri noi
 stabiliţi ţeluri realiste pentru el
 ghidaţi-l spre activităţi potrivite lui
 ajutaţi-l să-şi dezvolte un sistem de valori
 permiteţi-i să ia decizii.

Discutii (15 min.)

Întrebări şi comentarii asupra discursului
Lucru în grupuri mici (15 min.)
Tema: Discutaţi în grupuri mici pe următoarea problemă: „Cum pot face faţă părinţii schimburilor de
roluri în familie? ”; „Care sunt aspectele pozitive în a avea un adolescent în familie?”
 Rezumat (15 min.)
Recapitularea celor discutate de fiecare grup. Subliniaţi efectele pozitive.
Pauză de cafea (10 min.)
Joc de rol: Autonomia în cadrul familiei şi în afara ei
Un grup de părinţi pun în scenă un scenariu: o discuţie despre planificarea unei vacanţe de vară, iar
părinţii încearcă să respecte deciziile copiilor lor.
Un alt grup pune în scenă o discuţie în care părinţii îşi exprimă îndoiala şi dezacordul cu privire la
prietenii copiilor lor, dar nu îi insultă şi nici nu îi ceartă. (prietenii sunt mai mari, iar părinţii îi suspectează că
ar consuma droguri).
În ambele jocuri de rol părinţii sunt rugaţi să se gândească la ce simt copiii lor; cum se simte mama;
cum se simte tatăl, care cred că va fi rezultatul acestei discutii; ce sfaturi le-ar da părinţilor sau copiilor?
Rezumat
Puneţi accentul pe legăturile emoţionale din cadrul familiei şi rolul lor protector în privinţa
consumului de substanţe.
Discutaţi despre eventuale strategii de întărire a legăturilor familiale.

Încheierea (15 min.)

Ce părere au părinţii despre cele discutate în această zi? Au învăţat ceva nou despre ei sau despre
copiii lor?
Rugaţi-i să completeze urmatoarele fraze:
Unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat în aceată seară este......
Nu m-am aşteptat să..........
Un cuvânt care să descrie ceea ce simt acum este........
Rugaţi-i apoi să discute cu un părinte sau maxim doi despre ceea ce au scris şi să sublinieze ce este
mai important.

III. A avea o relaţie bună cu copilul meu înseamnă a stabili reguli şi limite
Obiective
Să înţeleagă necesitatea stabilirii de reguli şi limite comportamentului copiilor.
Să înveţe să stabilească norme şi limite de comportament şi să le comunice copiilor.
Să înveţe să întărească îndeplinirea normelor din partea copiilor.

Deschiderea (30 min.)

Revizuirea şedinţei anterioare
Prezentarea obiectivelor şedinţei
Întrebaţi participanţii dacă le place fotbalul şi dacă cunosc regulile de bază.
Întrebaţi-i ce reguli din fotbal îşi amintesc (notaţi-le pe tablă). Faceţi astfel încât – în cazul în care
este necesar, să aducă contribuţii – care să fie atât convenţii proprii jocului (de ex.: să nu atingă mingea cu
mâinile) cât şi norme destinate să protejeze integritatea fizică a jucătorilor (de ex. să nu faulteze adversarii).
Întrebaţi care sunt motivele care justifică aceste norme (o pereche din fiecare categorie).
NOTĂ: Luaţi în considerare posibilitatea ca o bună parte din grup să nu cunoască suficient
regulamentul din fotbal. În acest caz, înlocuiţi acest exerciţiu şi exemplele din acest sport cu o altă temă, ca
de exemplu, regulile de circulaţie, sau orice altceva ar fi adecvat pentru majoritatea participanţilor.
Sensul şi necesitatea regulilor şi limitelor de comportament
La fel cum fotbalul are un regulament care reglementează comportamentul jucătorilor şi le arată ce
pot face şi ce nu pot face, şi în familie este importantă stabilirea normelor care le arată copiilor ce
comportamente aşteaptă părinţii de la ei, ce este acceptabil şi ce nu.
Pe lângă stabilirea de norme, trebuie precizate limitele: până unde se poate ajunge, din ce moment nu
mai este acceptabil un comportament. Limitele sunt complementare normelor în funcţia lor de structurare a
comportamentului persoanelor în general şi concret, în cazul nostru, pe cel al copiilor.
O regulă generală în fotbal este să nu produci daune evitabile adversarilor; o limită a acestei reguli
este să nu joci ridicând picioarele mai sus de o anumită înălţime. O regulă de circulaţie este să nu conduci
sub influenţa alcoolului; o limită a acestei reguli este să nu depăşeşti un indice al alcoolemiei de 0,8 gr/l în
unele state, iar în România limita e 0. O regulă de familie poate fi aceea că nici un copil nu are voie să
petreacă noaptea în afara casei; o limită a acestei reguli poate fi să vină acasă înainte de ora 12.
Solicitaţi participanţilor să explice câteva dintre regulile pe care le-au stabilit în familia lor în relaţie
cu copiii.
Întrebaţi dacă au stabilit limite şi, în caz afirmativ, care sunt acestea.

1. Stiluri educative şi interiorizarea regulilor din partea copiilor

Prezentaţi grupului următoarele: „Copilul vostru de 12 ani a fost surprins furând un joc video dintr-un
magazin. Proprietarul a telefonat la poliţie. V-aţi întors acasă după ce aţi fost să recunoaşteţi copilul la poliţie
şi să semnaţi formularele”.
Întrebaţi-i ce ar face ei? Totuşi, nu comentaţi răspunsurile. Treceţi apoi la citirea celor patru
răspunsuri tipice următoare, făcând exerciţiul corespunzător pentru fiecare dintre ele.

a. Faţă de situaţia anterioară, nişte părinţi „autoritari” şi-ar pedepsi imediat copilul într-o manieră
foarte severă – ameninţând cu pedepse mai severe în cazul în care se va repeta. Totuşi, nu vor face nici o
referire la motivele care fac inacceptabil faptul că a furat şi ar folosi expresii cum ar fi: „Ce ruşine! Cum ai
putut? Îţi pare bine?” pentru care nu aşteaptă răspuns. Cu atât mai puţin vor încerca să asculte şi să înţeleagă
motivele care au determinat copilul să recurgă la astfel de comportament.
Exerciţii cu privire la părinţii autoritari
Întrebaţi părinţii ce consecinţe cred că vor avea aceste lucruri asupra copilului.
Arătaţi că acest răspuns va contribui prea puţin la a determina copilul să îşi interiorizeze regula de a
nu fura. Poate că nu va mai face acest lucru - de teama repercusiunilor. Sau poate că a învăţat că este necesar
să îţi iei mai multe precauţii pentru a nu fi descoperit şi pentru a-şi îmbunătăţi tehnica, poate se va
transforma chiar într-un delincvent juvenil destul de abil.

b. Nişte părinţi „supraprotectori” vor fi, în primul rând, foarte preocupaţi să ştie cum a fost tratat
copilul în timp ce era reţinut, dacă a fost bine tratat. Apoi vor cerceta motivele care l-au determinat să fure.
Copilul le va spune că se simţea foarte prost pentru că toţi prietenii lui aveau acel joc mai puţin el, pentru că
este foarte scump, iar în casă nu au mai rămas bani de când tatăl său este şomer. Mâhniţi de relatare – şi
simţindu-se în parte vinovaţi – îi vor spune că ar fi trebuit să le spună că îşi dorea atât de mult acel joc şi că
se simţea prost din această cauză. Situaţia este foarte emoţională şi sunt de acord să îi cumpere jocul şi să îl
ierte. „Doar pentru că a fost prima dată!”.
Exerciţii cu privire la părinţii supraprotectori
Întrebaţi părinţii ce consecinţe consideră că va avea acest lucru asupra copilului.
Trebuie să noteze că nici acest lucru nu va contribui la interiorizarea regulii de a nu fura din partea
copilului. Se va simţi foarte sprijinit de părinţii săi. Însă datorită atitudinii acestora, copilul va deveni o
persoană imatură şi cu toleranţă scăzută la frustrare.

c. Nişte părinţi „dezinteresaţi” îi vor spune copilului în drum spre casă, lucruri ca: „Neruşinatule!
Te aduc eu pe calea ce bună!”. O dată ajunşi acasă şi fără a discuta despre motivele pentru care furtul este
inacceptabil şi fără a cerceta ce l-a determinat să facă acest lucru, îl vor pedepsi trei luni fără calculator.
Două sau trei zile mai târziu, copilul va face o nouă prostie. În sfârşit, unul dintre părinţi îi spune celuilalt:
„Vorbeşte tu cu el! Eu nu mai pot!”. Acesta, şi el sătul de situaţie, va răspunde: „Lasă-l să facă ce vrea. Şi-a
învăţat deja lecţia cu sperietura pe care a tras-o. În plus, toţi fac năzbâtii”. Astfel, îl vor scuti de pedeapsă,
avertizându-l, totuşi, că dacă va mai păţi la fel, nu va mai pune mâna pe calculator un an!
Exerciţii cu privire la părinţii dezinteresaţi
Întrebaţi părinţii ce consecinţe consideră că va avea acest lucru asupra copilului.
Să se noteze faptul că nici această atitudine nu va contribui la interiorizarea regulii de a nu fura din
partea copilului şi nici nu îl va ajuta să conştientizeze consecinţele faptelor sale. Ci doar favorizează o
persoană imatură şi impulsivă
 d. Nişte părinţi „stimulativi” vor face mai mult sau mai puţin după cum urmează: o dată ajunşi
acasă – mai liniştiţi şi mai bine decât pe stradă sau în maşină, unde este dificil să vorbeşti faţă în faţă – vor
investiga ce l-a determinat pe copil să fure. Îl vor lăsa să vorbească, încercând să îi înţeleagă motivele
(invidie, dorinţă foarte intensă, frustrare etc.). După aceasta, îi vor spune că asta nu îi autorizează să fure şi
vor discuta despre motivele care fac ca acest comportament să fie inacceptabil. După aceasta, îi vor stabili o
pedeapsă rezonabilă, relaţionată cu faptele. De exemplu, îi vor reţine jumătate din suma pe care o primea
săptămânal, până la achitarea valorii jocului furat, cumpărând cu aceşti bani jucării pe care să le ofere cadou
populaţiei defavorizate.

Exerciţii cu privire la părinţii „stimulativi”

Întrebaţi părinţii ce consecinţe consideră că va avea acest lucru asupra copilului.
Să se noteze că această atitudine îl va ajuta pe copil să-şi interiorizeze regula de a nu fura. Părinţii
transmit, în acelaşi timp, control şi sprijin. Favorizează o persoană reflexivă şi matură.

2. Normele se fundamentează în principal pe consecinţele care derivă din îndeplinirea sau

neîndeplinirea acestora, pentru copii sau pentru ceilalţi; nu pentru părinţi.
Adresaţi părinţilor următoarea întrebare: Dacă acel copil care a încercat să fure jocul video ar fi fost
copilul dvs., cum aţi fi justificat regula de a nu fura? Întăriţi („foarte bine”, „perfect” etc.) intervenţiile
referitoare la demnitatea copilului, la evitarea de a fi respins şi pedepsit de societate, la necesitatea de a-i
respecta pe ceilalţi şi lucrurile acestora, astfel încât el să îşi dorească să fie respectat etc. Nu comentaţi
referirile la suferinţa sau preocuparea ca părinţi.
Întrebaţi dacă ar impune copiilor lor regula de a merge la şcoală (în fiecare zi şi la toate cursurile).
Dacă răspunsul este negativ întrebaţi, atunci, cum ar justifica acest lucru.
Întăriţi argumentele bazate pe consecinţele asupra copiilor (faptul că nu învaţă, suspendarea, limitarea
oportunităţilor lor etc.). Nu comentaţi răspunsurile referitoare la starea negativă produsă părinţilor: „o să mor
de supărare!”, „ce ruşine am păţit!” etc.

3. Părinţii stabilesc normele în acord cu copiii şi iau în considerare posibilitatea de a le

modifica, dacă li se aduc motive suficiente. Totuşi, dacă nu sunt de acord, părinţii îşi asumă
responsabilitatea educativă, impunând normele şi limitele pe care le consideră adecvate.
Părinţii sunt dispuşi să asculte şi să aprecieze argumentele copiilor cu privire la normele şi limitele
acestora (atunci când sunt impuse şi apoi ocazional, nu în fiecare zi) şi nu ezită să le modifice în cazul în
care copiii aduc motive suficiente. Chiar şi aşa, dacă nu se pun de acord, îşi asumă obligaţia de a impune
normele pe care le consideră adecvate. În acelaşi timp, atunci când sunt de acord cu copiii, relaţionează
„responsabilitate” şi „libertate”.

Citiţi următorul exemplu, punând accentul pe conceptele scrise între paranteze:

„Dacă îţi respecţi angajamentul de a studia în fiecare zi în tot acest trimestru (mai multă
responsabilitate), următorul trimestru vei putea să-ţi aranjezi timpul de studiu cum vrei (mai multă
autonomie). Între timp, trebuie să studiezi o oră pe zi, înainte de cină şi două ore sâmbăta, înainte de masă
(regulă). În caz contrar, nu vei putea ieşi din casă sâmbătă seara (sancţiune pentru neîndeplinire)”.
Citiţi acum următorul exemplu, fără a da indicaţii şi solicitaţi participanţilor să spună unde apare
interschimbarea între „libertate” şi „responsabilitate”, care este „regula” şi „limitele” acesteia şi care este
„sancţiunea” pentru neîndeplinire.
„Dacă vrei să te întorci mai târziu acasă sâmbăta (mai multă libertate), demonstrează în timpul
săptămânii că eşti mai responsabil ca acum: îţi faci patul în fiecare zi, studiezi o oră pe zi şi îţi faci sarcinile
care îţi revin în fiecare seară: să pui masa, să speli vasele sau să scoţi gunoiul (mai multă
responsabilitate). Dacă faci acest lucru, vei putea veni cu o jumătate de oră mai târziu decât acum (noi
limite de câştigat). Dacă nu, va trebui să vii la aceeaşi oră (limită actuală), şi dacă întârzii mai mult de
zece minute, nu vei putea ieşi duminica (sancţiune).”
 4. O dată fixate, regulile sunt stabile şi sunt cerute mereu şi de ambii părinţi. În acelaşi timp,
nerespectarea conduce la aplicarea, întotdeauna, a sancţiunii prevăzute.
Normele sunt schimbate doar atunci când nu mai sunt adecvate. Astfel, ora la care se poate întoarce
acasă sau timpul alocat studiului trebuie să varieze – între altele – în funcţie de vârsta copilului. Însă nu în
fiecare săptămână!
Între timp, părinţii cer întotdeauna (nu astăzi da, mâine nu, poimâine nu ştiu) îndeplinirea acestora
din partea copiilor. În acelaşi timp, ambii părinţi cer aceleaşi norme şi aceleaşi limite copiilor. De asemenea,
în cazul în care copiii nu respectă o regulă, ambii părinţi vor aplica în aceeaşi măsură sancţiunea
corespunzătoare, care face parte din regulă şi, ca urmare, copiii o cunosc dinainte.
Oferiţi-le participanţilor exemplul următor:
„Copilul său ascultă muzica la volum extrem de ridicat. Tatăl (sau mama) se uită la televizor şi îl
roagă să dea volumul mai încet, pentru a nu deranja vecinii şi pentru că îl împiedică în urmărirea
programului. Copilul protestează puţin, totuşi, dă volumul mai încet. Ziua următoare, situaţia se repetă, însă
de data aceasta tatăl/mama nu spune nimic. În cea de-a treia zi se întâmplă la fel, iar mama/tatăl îi spune
copilului să dea volumul mai încet. Totuşi, de această dată copilul protestează, strigând iritat: „Ieri am
făcut la fel şi nu te-ai plâns. Nu te-a deranjat atât de mult! Faci aşa doar ca să mă pui la punct!”.
Disciplina inductivă
a. Menţinerea clară a motivelor care justifică regulile şi explicarea acestora copiilor, ca şi a
consecinţelor în cazul neîndeplinirii acestora.
b. Normele se fundamentează în principal pe consecinţele care derivă din îndeplinirea sau
neîndeplinirea acestora, pentru copii sau pentru ceilalţi; şi nu în consecinţe pentru părinţi.
c. Stabilirea normelor în acord cu copiii şi luarea în considerare a posibilităţii de a le modifica, dacă
le aduc motive suficiente. Totuşi, dacă nu sunt de acord, părinţii îşi asumă responsabilitatea educativă,
impunând normele şi limitele pe care le consideră adecvate.
d. O dată fixate, regulile sunt stabile şi sunt cerute mereu şi de ambii părinţi. În acelaşi timp,
nerespectarea conduce la aplicarea, întotdeauna, a sancţiunii prevăzute.
Model pentru a le comunica copiilor regulile şi limitele
Vrem să vorbim cu tine despre (COMPORTAMENTUL CU PRIVIRE LA CARE SE DOREŞTE
STABILIREA UNEI REGULI), şi să ştii cum dorim să te comporţi în legătură cu acest subiect.
Noi considerăm că (REGULA), pentru că (MOTIVELE REGULII). Astfel, poţi
(COMPORTAMENTUL ÎN CADRUL LIMITELOR) însă nu poţi (COMPORTAMENTUL ÎN AFARA
LIMITELOR).
Dacă nu respecţi această regulă, atunci (SANCŢIUNEA CARE SE VA APLICA).
Ai vreo nelămurire? Eşti de acord? (SPAŢIU PENTRU NEGOCIERE).
Negociere?
a. Nu →
1) TOTUL ESTE CLAR → FINAL
2) NU ESTE POSIBILĂ NEGOCIEREA → REPETAREA REGULII → FINAL
b. Da → SE ACORDĂ MODIFICAREA → REDEFINIREA NORMEI SAU LIMITELOR →
FINAL
Exemplu: „Vrem să vorbim cu tine despre ora la care trebuie să ajungi acasă în nopţile când pleci
la petreceri sau distracţie. Credem că eşti suficient de responsabil pentru a te întoarce mai târziu de ora
obişnuită de până acum. Însă, de asemenea credem că nu trebuie să îţi petreci noaptea în afara casei şi nici
să te întorci mai târziu de ora la care se încheie activităţile. Credem acest lucru pentru că, odată încheiate
activităţile, persoanele care rămân pe stradă pot fi mai agresive, pentru că unele dintre ele au băut prea
mult. În plus, trebuie să dormi chiar dacă mergi la petrecere. Astfel, poţi ajunge acasă cel târziu la unu
jumătate. De acord? Dacă ajungi mai târziu, considerăm că nu eşti atât de responsabil cum credeam şi
următoarea seară specială va trebui să te întorci la aceeaşi oră ca în orice sâmbătă obişnuită. Ai înţeles?
 Joc de rol
LĂSAŢI LA VEDERE MODELUL PENTRU COMUNICAREA REGULILOR şi solicitaţi două
persoane voluntare care să reprezinte (tată/mamă şi fiu/fiică) cum se comunică regula la care s-au gândit
în exerciţiul anterior. Solicitaţi celui care interpretează rolul copilului să reacţioneze aşa cum crede că ar
reacţiona propriul copil.
Solicitaţi celorlalte persoane din grup să aducă critici constructive. Acordaţi atenţie tonului vocii
(neutru), justificării regulii, posibilităţii de negociere şi informării asupra sancţiunii în caz de nerespectare
etc.
Repetaţi, în cazul în care este necesar, încă o dată sau de două ori, până când iese bine.
Restul grupului va forma perechi şi va practica acelaşi lucru, inversând apoi rolurile.

Pauza de cafea (10 min.)

Întărirea respectării regulilor
Atunci când copiii nu respectă normele, părinţii trebuie să pedepsească comportamentul lor. În
acelaşi mod, totuşi, atunci când se arată responsabili şi respectă normele şi limitele stabilite, părinţii trebuie
să întărească (premieze) comportamentul pozitiv al copiilor. O bună modalitate de a face acest lucru este prin
intermediul recunoaşterii verbale. Aceasta, în plus, va crea un climat favorabil pentru a putea adresa
întrebări.
De exemplu:
„Sunt mulţumit să văd că respecţi ceea ce am stabilit şi că în fiecare seară studiezi o oră şi jumătate
când vii de la şcoală. Cum îţi este? Ai mai puţine dificultăţi acum? Te pot ajuta cu ceva?” sau,
„Suntem mulţumiţi să vedem că nu ne-am înşelat când am considerat că eşti suficient de responsabil
pentru a ieşi noaptea şi că vei veni la ora stabilită. Ieri chiar ai ajuns mai devreme. Totuşi, te-ai distrat? Cum
a fost?”
Încheierea (15 min.)
Ce părere au părinţii despre cele discutate în această zi? Au învăţat ceva nou despre ei sau despre
copiii lor?
Rugaţi-i să completeze următoarele fraze:
Unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat în această seară este......
Nu m-am aşteptat să..........
Un cuvânt care să descrie ceea ce simt acum este........