FARMACOGNOZIE

SPECIALÖ
CURS II
ANCA DANIELA RAICIU
Conf. univ. UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU
Facultatatea de Farmacie
Doctor în Ştiinţe farmaceutice
Vicepresident of Romanian Chemists Cosmetology
Vicepresident OIPMA
Marketing Director
HOFIGAL S.A.
 Se ocupă cu studiul produselor vegetale, acestea fiind clasificate,
în funcţie de structura chimică de acţiunea farmacodinamică a
principiilor active dominante.
 Fiecare prezentare a produselor vegetale este redată de
generalităţi privind definirea, răspândirea, structura chimică și
biosinteza principiilor active respective, extracţia, identificarea,
dozarea și acţiunea lor farmacologică.
 Ordinea prezentării grupelor de principii active este
următoarea: oze, ozide (holo- și heterozide), lipide, uleiuri
volatile, rezine, iridoide, principii amare, carotenoide, alcaloizi,
protoalcaloizi, lectine și alte principii active azotate
nealcaloidice, principii active de origine marină, substanţe
alergizante.
 O Z E (GLUCIDE)
INTRODUCERE

 Sunt substanţe naturale fundamentale, universal rǎspȃndite în

organismele vegetale și animale, de obicei ternare (alcatuite din C,
H, O), rezultate din metabolismul primar al plantelor cu clorofila.
 Au o structurǎ chimicǎ puţin diversificatǎ și cuprind atȃt monomeri
cȃt și produșii lor de condensare.
 Cunoscute iniţial sub denumirea improprie de hidraţi de carbon
(Schmidt, 1844), pentru cǎ primii compuși cercetaţi rǎspundeau formulei
generale Cn (H2O)n, au fost denumite mai tȃrziu, tot impropriu, glucide
(de la glikis = dulce) sau zaharuri (de la sakkaron = substanţǎ dulce).
 Deoarece nu toţi reprezentanţii au gust dulce (ex. amidonul, celuloza) și
faptul cǎ existǎ și alte combinaţii organice chiar mult mai dulci decȃt
zaharoza, fara a fi oze (acidul glicirizinic, o triterpenǎ pentaciclicǎ, este
de 50 de ori mai dulce; monelina, o proteina edulcorantǎ, este de 2000
de ori mai dulce), acești termeni sunt consideraţi ca necorespunzǎtori.
 Totuși, astăzi termenul glucide este unanim recunoscut pentru această clasă de
compuși, inclusă și sub denumirea de oze.
 Răspȃndire.
 Glucidele reprezintă mai mult de 50 % din compoziţia chimică a organismelor
vegetale (raportat la substanţa uscată).
 În planta vie sunt substanţe cu rol plastic sau energetic (substanţe de rezervă)
și se găsesc ca produși ai metabolismului intermediar sau ca precursori
biosintetici pentru alte substanţe naturale.
 Sunt răspȃndite în toate organele plantei, uneori localizate în anumite organe,
ca substanţe de rezervă.
 Structura chimica și clasificare.
 Glucidele simple, monomeri (ozele) de la care derivă glucidele superioare,
au catena lineară, rareori ramificată (hamameloza, apioza, streptoza =
component al streptomicinei), formata din 3 - 7 (10) atomi de carbon, sunt
polihidroxialdehide (aldoze) sau polihidroxicetone (cetoze) cu structură
semiacetalică, furanozică sau piranozică, rezultată prin transformarea
grupării carbonilice în hidroxil glicozidic.
 Din condensarea a doi sau mai mulji monomeri se obţin glucidele superioare.
 La alcătuirea acestora pot participa și derivaţii de oxidare a ozelor simple la
gruparea alcool primar (acizi uronici), la aldehidă (acizi aldonici) sau la ambele
funcţiuni (acizii zaharic și mucic).
 Pe langa compușii formaţi prin condensarea ozelor între ele, în plante
există numeroase alte combinaţii eterice sau esterice ale ozelor cu diferite
substanţe organice (alcooli, fenoli, tioli, arnine, proteine, alcaloizi, lipide), astfel
încȃt ozele pot fi întȃlnite în structura chimică a multor grupe de substanţe
naturale, active farmacodinamic.
 Clasificarea acestor compuși se face in funcţie de structura lor chimică,
conform schemei 2, în următoarele grupe:
 1- oze și polioli;
 2- ozide (holozide și heterozide);
 3- alţi compuși conţinȃnd oze.
 OZE SIMPLE
(structură chimică și clasificare;biosinteză;proprietăţi fizico-chimice;extracţie, identificare și
dozare; acţiune și întrebuinţări;principalele oze simple utilizate în terapeutică;polioli(alcooli
glucidici)
 Structura chimicǎ:
 Glucidele simple, cunoscute și sub numele de oze simple sau monozaharide,
sunt produși de oxidare a poliolilor alifatici simpli în care gruparea alcoolicǎ
primarǎ este oxidatǎ la aldehidǎ(aldoze) sau gruparea alcoolicǎ secundarǎ.
la cetonǎ(cetoze).
 Gruparea carbonilicǎ formeazǎ cu una din grupǎrile alcoolice din moleculǎ
un semiacetal ciclic(lactol) prin adiţie intramolecularǎ, transformȃndu-se în
hidroxil glicozidic.
 Acesta conferǎ ozelor proprietǎţi deosebite: structura furanozicǎ și
piranozicǎ, izomerie α – β (anomerie), mutarotaţie, proprietǎţi
reducǎtoare, reactivitate.
 Dupǎ numǎrul de atomi de carbon din moleculǎ se cunosc trioze,
tetroze, pentoze, hexoze.
 Datoritǎ carbonilor asimetrici se formeazǎ izomeri optic activi.
 Ȋn funcţie de orientarea grupǎrii hidroxilice de la penultimul atom de
carbon(la dreapta sau la stȃnga) rezultǎ oze aparţinȃnd seriei D sau
seriei L.
 Ozele frecvent întȃlnite în structura compușilor naturali sunt:
 -aldopentoze:D-xilozǎ, L-arabinozǎ;
 -6 desoxipentoze:2 desoxiriboza(intrǎ în constituţia AND);
 -aldohexoze:D-glucoza, D-alloza, D-guloza, D-galactoza,D-manoza;
 -cetohexoze: D-fructoza
 -6-desoxihexoze:L-ramnozǎ, L-fucozǎ
 -6-desoxihexoze-3-metoxilate:D-digitalozǎ, L-tevetozǎ(sunt specifice
heterozidelor cardiotonice);
 -2,6-desoxihexoze:D-digitoxozǎ, dintre care unele sunt 3-metoxilate ca
de exemplu L-oleandrozǎ, D-cimarozǎ(specifice heterozidelor
cadiotonice);
 -aminoze(aminozaharide), de obicei constitutenţi ai poliholozidelor
bacteriene sau ai glicoproteinelor animale:D-glucozamina(chitozamina),
2-desoxi-2-metilamino-α-L-glucopiranoza(întȃlnitǎ în structura
streptomicinei), L-glucozamina, desozamina și 3-dimetil-amino-3-dezoxi-
D-digitopiranoza(intrǎ în structura eritromicinei), neosamina B și C(din
neomicina B).
 Biosinteza.
 Ozele suntvproduși primari ai fotosintezei, proces biochimic ce asigurǎ
transformarea energiei electromagnetice în energie chimicǎ, în plantele cu
clorofilǎ.
 Fotosinteza se desfǎșoarǎ în prezenţa unor agenţi de fosforilare (ATP= acid
adenozin trifosforic), a unor nucleotide care sǎ asigure transportul (UDP = uridil-
difosfonucleotid) și a unor echipamente enzimatice (dehidrogenaza, fosfokinaze,
fosfoizomeraze, fosfataze, fosfoglucomutaze, epimeraze).
 Fotosinteza este rezultatul a trei procese parţiale: fotoliza apei, fotofosforilarea și
fixarea CO2de cǎtre ribulozo - fosfat.
 Dupa fixarea CO2 de cǎtre 1,5-difosforibulozǎ aceasta se scindeazǎ în doua
molecule de acid 3-fosfogliceric (APG) care condensȃdu-se între ele formeazǎ
difosfo-1,6-fructoza, principala ozǎ a ciclului fotosintezei.

 Aceasta este utilizatǎ parţial în metabolismul plantei fotosintetizante ca

materie primǎ pentru sinteza altor oze (necesare proceselor sale fiziologice)
si a poliholozidelor, restul participȃnd la refacerea difosforibulozei.
 Ȋn perioada de intensǎ activitate biologicǎ (dezvoltare, înflorire, fructificare)
se sintetizeazǎ oze simple sau cu grad mic de condensare, iar la sfȃrșitul
perioadei de vegetaţIe se formeazǎ compuși macromoleculari care se
depun.

 Ozele (îndeosebi pentozele) se mai pot forma din etanol, acetil-CoA și CO2,
atat în plante cȃt și în organismele animale.
 Proprietǎţi fizico - chimice.
 Sunt substanţe solide, incolore, cristalizate, inodore, de obicei cu
gust dulce, ușor solubile în apǎ, metanol, piridinǎ, dioxan, mai
puţin solubile în etanol, insolubile în eter, cloroform, benzen și în
alţi solvenţi organici apolari.
 Sunt optic active.
 Prin reducere, se transformǎ în alcoolii corespunzǎtori, iar prin oxidare,
în funcţie de agent, se pot obţine acizi uronici (cȃnd se oxideazǎ
gruparea alcool primar), acizi aldonici (oxidarea are loc la gruparea
carbonilicǎ) sau acizi zaharici (acizi bibazici, cȃnd se oxideazǎ ambele
grupǎri) în acest ultim caz fiind necesarǎ prezenţa oxidanţilor puternici;
din cetoze se obţin acizi cu un numǎr mai mic de atomi de carbon.
 Acizii aldonici prin tratare cu baze organice, la cald, se epimerizeazǎ.
 Astfel, acidul D-gulonic se transformǎ în acid D-manonic.
 Acizii uronici sunt unitaţi structurale ale poliholozidelor mixte (poliuronide,
heteroglicani).
 Ca si ozele din care provin, prezintǎ izomerie α-β (anomerie), au caracter
reducǎtor, pot forma glicozide și alţi derivaţi ai funcţiei hidroxil glicozidice, iar
datoritǎ grupǎrii carboxilice formeazǎ sǎruri, esteri, lactame.
 Ȋn mediu slab alcalin se izomerizeazǎ, iar sub acţiunea bazelor puternice
hexozele se pot scinda în trioze.
 Proprietǎţile reducǎtoare se manifestǎ numai în mediu alcalin.
 Reduc soluţia amoniacalǎ de azotat de argint la argint metalic
(reacţia Tollens), hidroxidul amino - cupric la oxid cupros, de
culoare roșie (reacţia Fehling).
 Ȋn prezenţa acizilor minerali concentraţi se deshidrateazǎ și formeazǎ
furfural sau hidroximetil-furfural care ulterior poate fi cuplat cu fenoli forme
cetonice (timol, rezorcinol, orcinol) cand se obţin compuși coloraţi.
 Ozele se condenseazǎ cu aminele aromate (o-toluidinǎ, fenil-hidrazinǎ,
2,4-dinitrofenil hidrazinǎ) cu formare de compuși coloraţi (în albastru cu
toluidinǎ) sau de osazone cristalizate, cu puncte de topire caracteristice.
 Majoritatea hexozelor (D-glucoza, D-manoza, D-fructoza) sunt
fermentescibile, D-galactoza este greu fermentescibilǎ, iar pentozele nu
sunt fermentescibile.
 Extracţie:
 cu apǎ sau cu metanol 50 - 70 %, la cald.
 Purificarea se realizeazǎ prin precipitarea celorlalţi compuși (poliholozide, protide
solubile, flavone, taninuri ) cu acetat de plumb 5 %, acid tricloracetic 10 % sau cu
alcool concentrat.
 Extractul purificat se concentreazǎ și se recristalizeazǎ din dioxan (solvent selectiv
pentru oze).
 Identificare:
 se folosesc proprietǎţile reducǎtoare ale ozelor (reacţia Fehling, reacţia
Tollens); transformarea lor în furfural sau hidroximetilfurfural și cuplarea cu
antronǎ sau cu fenoli forme cetonice (se obţin culori diferite in funcţie de
fenolul folosit), precum și prin condensarea cu amine aromatice.
 Ȋn aceste condiţii glucoza dǎ urmǎtoarele coloraţii: roșu cu timol (reacţia
Molisch) și rezorcinol (reacţia Selivanov), roz cu floroglucinol, roz - violet cu
α-naftol, violet cu orcinol (reacţia Tollens), albastru cu antronǎ.
 Frecvent sunt folosite metode cromatografice de identificare.
 Dozare:
 se folosesc diferite metode chimice bazate pe condensarea ozelor cu amine aromatice
(o-toluidina) sau pe deshidratarea cu acizi minerali și condensare cu antronǎ, precum
și unele metode fizice (polarimetrice - se determinǎ concentraţia în oze în funcţie de
rotaţia specificǎ; refractometrice sau cromatografice - densitometrice).
 Acţiune:
 energizantǎ (Glucosum sau D(+)-glucopiranoza, Fructosum sau D(-)-fructo-piranoza),
colagogǎ si laxativă (Sorbitolum).
 Întrebuinţări:
 în malnutriţie, la bolnavii cu incapacitate de ingerare a alimentelor și ca edulcoranţi
(Saccharum = O-α-D-glucopiranozil (1->2)-β-D-fructopiranoză și Saccharum lactis = O-β-
D-galactopiranozil (1->4)-α-D-glucopiranoză, Mannitolum = D-manitol și Sorbitolum = D-
sorbitol), în diferite maladii cauzate de lipsa calciului.
 Sărurile de calciu ale unor acizi aldonici se folosesc în terapia calcică (Calcii gluconas).
Toate aceste substanţe sunt înscrise in FR X.
 PRINCIPALELE OZE SIMPLE UTILIZATE ÎN TERAPEUTICÃ

 GLUCOSUM (FRX)
 Glucoză. Dextroză
 D(+)-glucopiranoza se gasește sub formă liberă în fructele dulci (struguri), în
miere sau sub forma legata, în ozide.
 Este o substanţă solidă, incoloră, fără miros, cu gust dulce. Prezintă de
obicei o structura α- sau β-piranozică.
 Obţinere:
 prin hidroliza enzimatică a amidonului, sub acţiunea conjugată a
amilazei și amiloglucozidazei.
 Controlul calităţii se efectuează conform FR X. Nu sunt admise metale
grele, arsen, bariu, calciu, cloruri, amidon, dextrine, zaharoza. Glucoza
injectabilă nu trebuie să conţină substance pirogene.
 Poate fi folosit glucoza anhidra sau cea cristalizată cu o moleculă de
apă(monohidrat), avînd în vedere că 110 g glucoză monohidrat
corespund la 100 g glucoză anhidră.
 Acţiune:
 energizantă (aport caloric), cu declanșarea secreţiei de insulină și are
proprietăţi edulcorante. t.
 Întrebuinţări:
 stari de denutriţie, prevenirea deshidratărilor, vehicul pentru aport terapeutic în
intervenţii chirurgicale.
 Forme de administrare: soluţii injectabile (6 și 33 %) pentru perfuzii, clisme
sau pulbere pentru administrare orala, în terapia cu insulină.
 Administrarea se efectuează sub control biologic (glucozurie, cetonurie,
kaliemie).
 Contraindicaţii: inflamaţii hidrice, edeme.
FRUCTOSUM (FRX)
Fructoză. Levuloză
D(-)-fructofuranoza se găsește liberă în sucul
fructelor, în nectarul florilor, în miere, sau
legată sub formă de zaharoză și de inulină.
Este de 1,7 ori mai dulce decȃt zaharoza.
 Obţinere:
 prin hidroliza inulinei, polimer caracteristic familiei Asteraceae,
substanţă de rezervă din rădăcină de cicoare, papadie.
 Conform FR X, nu trebuie sa conţină metale grele, bariu,
calciu, fer, cloruri, sulfiţi, hidroximetilfurfural, zaharuri straine și
substance pirogene, daca fructoza este destinată administrării
parenterale.
 Acţiune:
 energizantă (aport caloric). Absorbţia intestinală este lentă și
nu declanșează secreţie de insulină, metabolismul fructozei
fiind hepatic.
 Întrebuinţări:
 stări de denutriţie ale diabeticilor, prevenirea deshidratărilor
înainte, în timpul și dupa intervenţiile chirurgicale mari, în
arsuri .
 MEL DEPURATUM
Miere

 Este produsul de origine animala elaborat de speciile Apis mellifica L.,

Apis ligustica L., Hymenoptere, albine (Apidae) din nectarul florilor sau
din exudatul unor frunze (mierea de mană).
 Albinele si apicultura sunt cunoscute din antichitate, astăzi apicultura
practicȃndu-se în toate regiunile temperate și tropicale.
 Obţinere:
 Separarea mierii din faguri se poate realiza prin centrifugare, prin presare sau
prin scurgere libera, la rece sau după o ușoară încălzire.
 Purificarea constă în îndepărtarea polenului, cerii, substanţelor proteice , prin
spalare cu apa, filtrare sau centrifugare și distilare la presiune redusă, sub 40°
C, pȃnă la densitate de 1,39 - 1,44.
 Prin aceste procedee se obţine Mel depuratum.
 Dacă mierea n-a fost purificată, în ea se pot observa la microscop
grăuncioarele de polen.
 După caracterele lor pot fi identificate speciile de la care provine mierea.
 Compoziţie chimică:
 70 - 80 % zahar invertit (levuloză = fructoză și dextroză = glucoză), 5 - 10 % zaharoză,
1,3 - 1,7 % oze nereducătoare, 0,10 - 0,25 % gume și dextrine; 1 % substanţe azotate:
proteine, acetilcolină, colină, enzime (invertază, amilază), aminoacizi (acid aspartic, acid
glutamic, prolină, serină, glicocol, lizină, tirozină, arginină, leucină, valină, metionină);
vitamine din complexul B (B1, B2, B3,B6), vitamina A, acid pantotenic, acid folic, vitamina
PP; hormoni; 0,3 - 1 % substanţe minerale (fier, cupru, mangan, magneziu, calciu,
potasiu, sodiu, aluminiu, siliciu, fosfor, clor); acizi organici (malic, citric, tartric, lactic,
formic, succinic, oxalic), ulei volatil în urme și cca. 17 - 18 % apă.
 Mierea de mană conţine pȃnă la 30 % melicitoză (triholozidă alcatuită din 2 molecule de
glucoză și o moleculă de fructoză) din care cauza cristalizează repede.
 Acţiune:
 energizantă, remineralizantă, imunostimulatoare, hiposensibilizatoare, antiinflamatoare,
analgezică, sedativă, antibacteriană, laxativ - osmotică, expectorantă și regeneratoare.
 Întrebuinţări:
 sinuzite, rinite, faringite, laringite, stomatite (sub formă de aerosoli, gargară sau colutorii
cu soluţie 30 %), colite, plăgi și răni atrofice și purulente (în aplicaţii locale), constipaţii
cronice (la copii și bătrȃni).
 Este de asemenea indicată în stări de convalescenţă după boli infecţioase.Se folosește la
prepararea unor forme farmaceutice (melite, oximelite, colutorii) sau ca excipient pilular
(pentru pilule cu iodură feroasă).
 POLIOLI. ALCOOLI GLUCIDICI
 Sunt compuși naturali polihidroxilaţi, aciclici sau ciclici, obţinuti prin
reducerea ozelor.
 Consideraţi ca intermediari în metabolismul glucidic, poliolilor li se
atribuie rolul de glucide de rezervă.
 Structura chimică
 Sunt compuși cu 3 - 7 (10) atomi de carbon, cu structură Iineară sau
ciclică, purtȃnd numeroase grupari hidroxil alcoolice primare sau
secundare.
 Clasificare.
 Se face în funcţie de numărul atomilor de carbon ce îi alcătuiesc și în structura catenei,
în polioli aciclici și polioli ciclici.
 Poliolii aciclici, după numărul atomilor de carbon se clasifică în:
 • trioli (propantriol sau glicerol; intra in structura gliceridelor)
 • tetroli (eritrol, ficită, întȃlnită în alge, licheni, ciuperci);
 • pentoli (adonitol, în Adonis sp., Apiaceae);
 • hexitoli (D-manitol, poliol corespunzator manozei, este răspȃndit în Oleaceae,
•Fabaceae, Scrophulariaceae, Asteraceae; D-sorbitol corespunde glucozei și se
gasește în unele fructe de Rosaceae, în special în Sorbus aucuparia).

 Polioli ciclici mai des întȃlniţi sunt:
 • hexaciclopentoli (quercitolul si izomerul sau viburnitolul, identificaţi în
specii de Quercus și de Viburnum);
 • hexaciclohexoli sau inozitoli, liberi sau esterificaţi, sub forma a 8
stereoizomeri dintre care mai răspȃndit este mezoinozitolul ca acid fitic
(acid inozit hexafosforic) sau ca săruri de calciu și de magneziu (fitină),
în numeroase cereale.
 Proprietăţi fizico - chimice
 Substanţe solide, cristalizate, cu excepţia glicerolului (lichid dens), solubile în
apă, alcool sau acetonă, insolubile în solvenţi apolari, cu gust dulce.
 Au un caracter reducător slab, nu reduc reactivul Fehling, dar reduc reactivul
Tollens. Prin oxidare se transformă în oze. Formează esteri cu acizii organici.
Prin încălzire cu acizi minerali, se deshidratează formȃnd eteri interni, ciclici.
 Extractie:
 cu apă, alcool sau acetonă, la cald, prin refluxare.
 Acţiune:
 laxativă și energizantă (sorbitolul și manitolul), colagogă (sorbitolul).
 Întrebuinţări:
 aliment în hrana diabeticilor (sorbitol, manitol), materie primă în
semisinteza acidului ascorbic (D-sorbitol) sau sursă de calciu și de fosfor
(fitina). Nitraţii poliolilor sunt vasodilatatori coronarieni utili în tratamentul
de fond sau al crizelor de angină pectorală.
SORBITOLUM (FRX)
D-sorbitol. D-dulcitol
 Este poliolul corespunzator glucozei. Se găsește în fructele mai multor specii din familia
Rosaceae (Sorbus aucuparia L., Malus domestica L., Pyrus sativa Lam. et D.C.,
Prunus avium L., Prunus armeniaca L.).
 Obţinere:
 prin hidrogenarea catalitică sub presiune sau prin reducerea electrolitica a D-glucozei.
 Este o pulbere microcristalină albă, ușor higroscopică, fără miros, cu gust slab dulce,
solubilă în apă și în acid acetic, insolubil în eter și în cloroform, puţin sensibilă la
degradarea microbiană. Poate fi folosit atȃt sorbitolul anhidru cȃt și cel hidratat (conţine
70 % substanţă anhidră). Se identifică prin determinarea punctului de topire, a puterii
rotatorii, prin caracterul neutru. FR X înscrie, în condiţiile de calitate, limitele admise de
metale grele, arsen, cloruri, sulfaţi, zaharuri reducătoare, conţinutul în apă. Produsul
destinat administrarii parenterale nu trebuie să conţină substanţe pirogene.
 Dozarea se realizează prin oxidare periodică.
 Acţiune:
 laxativă, colagogă, energizantă (aport caloric).
 Intrebuinri:
 dispepsii (balonări, digestie lentă, stări de greaţă), constipaţii, edulcorant pentru
diabetici deoarece este convertit în D-fructoză care ulterior este transformată în
glicogen - administrare orală; profilaxia și tratamentul cetoacidozelor în denutriţii,
vehicul pentru aport terapeutic și rehidratare în intervenţii chirurgicale și în alte situaţii -
administrare parenterală (soluţii 5-10 %); materie primă pentru obţinerea acidului
ascorbic și a esterilor sorbitolului (monostearat și monooleat de sorbitan și a derivaţilor
lor polihidroxietilenici - span, tween, polisorbitani). Constituenţi amfifili, acești derivaţi
sunt emulgatori și stabilizatori mult folosiţi în practica farmaceutică.
 În tehnica farmaceutică, sorbitolul se folosește pentru reglarea umidităţii pulberilor,
pentru întarzierea cristalizării zaharului și ca plastifiant pentru gelatină.
 MANNITOLUM (FRX)
 D-manitol
 Este poliolul corespunzǎtor D-manozei. Se gǎsește în exudatele unor plante din
familiile Apiaceae, Fabaceae, Oleaceae, Scrophulariaceae, în unele alge brune, licheni
și ciuperci.
 Obţinere:
 prin epimerizarea în mediu alcalin a D-glucozei și reducerea cataliticǎ sau electroliticǎ
sau prin hidrogenarea D-fructozei și cristalizarea fracţionatǎ a alditolilor formaţi.
 Este o pulbere cristalinǎ, albǎ, fǎrǎ miros, cu gust dulce, ușor solubilǎ în apǎ, puţin
solubilǎ în alcool, insolubilǎ în solvenţi apolari.
 Se identificǎ prin constantele fizico - chimice (punct de topire, putere rotatorie
specificǎ). Puritatea se controleazǎ cromatograflc (nu este admisǎ prezenfa sorbitolului
și a zaharurilor reducǎtoare), prin determinarea limitei de metale grele, arsen, anioni
(cloruri, sulfaţi) și a pirogenitǎţii. Se dozeazǎ periodometric.
 Acţiune:
 diuretic - osmoticǎ, colecistochineticǎ și laxativǎ.
 Ȋntrebuinţǎri:
 dispepsii, constipaţii și în hrana diabeticilor - administrare oralǎ; oligurie
și anurie de diverse etiologii - administrare parenteralǎ.
 Practic nu se metabolizeazǎ, dar este repede filtrat la nivel glomerular,
fǎrǎ a fi reabsorbit tubular. Se administreazǎ sub forma de soluţie 10-20
%.
 Este contraindicat în hiperosmolaritate plasmaticǎ și deshidratare.
 MANNA
Mana

 Sucul concretizat obţinut prin incizii practicate în scoarţa arborelui

Fraxinus ornus L., mojdrean, (Oleaceae), specie mediteraneanǎ
rǎspȃnditǎ în sudul Europei, din Spania pȃnǎ în Asia Mica.

 Ȋn lipsa acesteia se obţine mana, însǎ de calitate inferioarǎ, prin

incizii în scoarţa altor specii de Fraxinus: F. excelsior L. (frasin) și F.
angustifolia L.
 Sorturi comerciale:
 Manna in lacrimis - rezultǎ în urma exudǎrii prin înţepǎturile produse de
insecta Cycada orni (Hemipterae), este cel mai estimat sort (are formǎ
de boabe); Manna canellata sau stalactiformǎ este de asemenea
apreciatǎ prezentȃndu-se sub formǎ de bucǎţi stalactiforme, cu aspect
cristalin, poroase, sfǎrȃmicioase cu fracturǎ granuloasǎ; Manna gerace
sau communis este de calitate inferioarǎ prezentȃndu-se ca o masǎ
lipicioasǎ, impurificatǎ cu fragmente de scoarţǎ, de culoare galbenǎ, cu
gust ușor acru, mucilaginos.
 Compoziţie chimicǎ:
 70 - 90 % D (+) manitol, 6 - 16 % maninotriozǎ, 12 -16% maneotetrozǎ
(stachiozǎ), 2 - 3 % glucozǎ, 3 % fructozǎ, mucilagii, rezine, gume,
dextrine, amidon, tanin, substanţe minerale și cumarine (fraxozida = 8-
glucozida fraxetolului, substanţǎ cu fluorescenţǎ verzuie în U.V.).
 Stachioza (maneotetroza) este o tetraholozidǎ care prin hidrolizǎ
elibereazǎ douǎ molecule de α-D-galactopiranozǎ, o moleculǎ de α-D-
glucopiranzǎ și o moleculǎ de β-D-fructofuranzǎ.
 Maninotrioza are mai puţin o moleculǎ de glucozǎ.
 Acţiune:
 diuretic - osmoticǎ (administratǎ parenteral), ușor laxativǎ și
colecistochineticǎ (administratǎ oral).
 Ȋntrebuinţǎri:
 diipepsii și constipaţii, mai ales la copii.
 Se administreazǎ în doze de 5 - 15 g sub formǎ de sirop (Sirupus
Mannae), iar în oligurie și anurie sub formǎ de perfuzii lente.
 La noi produsul provenea din Sicilia. Ȋncepȃnd cu FR VIII nu mai
figureazǎ în nici o altǎ ediţie.
 OZIDE

 Sunt compuși în alcǎtuirea cǎrora intrǎ douǎ sau mai multe

molecule de oze legate eteric, prin hidroxilul glicozidic al unei oze,
de hidroxilul alcoolic sau tot glicozidic al altei molecule de ozǎ.
 Dupii produșii de hidrolizǎ obţinuţi se clasificǎ în:
 1 - holozide (alcǎtuite numai din oze sau din oze și acizi uronici) și
 2 - heterozide (alcǎtuite dintr-o parte glucidicǎ numitǎ glicon și alta
neglucidicǎ numiti aglicon).
 HOLOZIDE

 Ȋn funcţie de numǎrul moleculelor de oze din structura lor se

pot clasifica în:
 oligozide (oligozaharide) (2-10 oze) și
 poliholozide (coloizi ozogeni sau glicani) care conţin mai mult
de 10 oze.
 Hidrolizeazǎ enzimatic sau prin fierbere cu acizi diluaţi
eliberȃnd monozaharidele constitutive.
 OLIGOZIDE

 Ȋn funcţie de numǎrul ozelor ce le alcatuiesc pot fi di-, tri-, tetraholozide.

 Ȋn continuare redǎm cȃteva oligozide frecvent întȃlnite în alcǎtuirea poliholozidelor
și heterozidelor sau în practica farmaceuticǎ:
 Diholozide (dizaharide)
 • maltoza = α-D-glucopiranozil-(1-»4)-D-glucopiranozida (are proprietǎţi reducǎtoare);
 • trehaloza = α-D-glucopiranozil-(1-»1)-α-D-glucopiranozida (nu are proprietaţi
 reducatoare; se gǎsește în ciuperci - Secale cornutum);
 • zaharoza = a-D-glucopiranozil-(1 -2)-β-D- fructofuranozida;
 celobioza = (β-D-glucopiranozil-(1-»4)-D-glucopiranozida;
 laminaribioza = β-D-glucopiranozil-(1-»3)-D-glucopiranozida;
 lactoza = β-D-galactopiranozil-(l->4)-D-glucopiranozida.
 Ca parte glucidicǎ a numeroaselor heterozide întȃlnim:
 vicianoza = α-L-arabinopiranozil-(1-6)-D-glucopiranozida; rutinoza = oc-
L-ramnopiranozil-(l-*6)-D-glucopiranozida;
 primveroza = β-D-xilopiranozil-(1-»6)-D-glucopiranozida;
 strofantobioza = β-D-cimarozil-(1-4)-β-D-glucopiranozida;
 digilanidobioza = β-D-glucopiranozil-(1->4)-D-digitoxozida;
 genţiobioza = β-D-glucopiranozil-(1-6)-α-D-glucopiranozida;
 soforoza = β-D-glucopiranozil-(1-2)-D-glucopiranozida;
 scilabioza = β-D-glucopiranozil-(1-»3)-α-L-ramnopiranozida.
 Triholozide (trizaharide) întȃlnite în compoziţia chimicǎ a produselor vegetale:
 • melicitoza = α-D-glucopiranozil-(1-3)-β-D-fructofuranozil-(2-»1)-α-D-
 glucopiranozida;
 • raflnoza = α-D-galactopiranozil-(1-6)-α-D-glucopiranozil-(1->2)-β-D-
 fructofuranozida;
 fructofuranozida;
 • strofantotrioza = α-D-glucopiranozil-(1-»-6)-β-D-glucopiranozil-(1-->4)-D- cimarozida;
 • maninotrioza = α-D-galactopiranozil-(6 -»6)-α-D-galactopiranozil-D-glucopiranozida;
 • scilatrioza = β-D-glucopiranozil-β-D-glucopiranozil-α-L-rarnnopiranozida.
 Tetraholozide
 • stachioza (maneotetroza) = α-D-galactopiranozil-(1-»-6)-α-D-galactopiranozil -1-6)-α-D-
glucopiranozil-(1-»2)-β-D-fructofuranozida, întalnitǎ în compoziţia manei (v. Manna).
 Pentaholozide
 • verbascoza = 6-α-D-galactozil-stachioza.
SACCHARUM (FRX)
Zaharozǎ. Sucrozǎ. Zahǎr

 Zaharoza, O-α-D-glucopiranozil-(1-2)-β-D-fructofuranozida, este un

dizaharid nereducator.
 Reprezintǎ principala formǎ de transport și de rezervǎ temporarǎ de
energie în regnul vegetal.
 Se acumuleazǎ în rǎdǎcinile cǎrnoase la sfecla de zahar (Beta vulgaris
L. - Chenopodiaceae), în sucul unei specii de arţar (Acer saccharum
Auct. - Aceraceae), în fructele unui palmier (Phoenix dactylifera L. -
Palmae), în tulpinile trestiei de zahǎr (Saccharum officinarum L. -
Poaceae).
 Obţinere:
 rǎdǎcinile sfeclei de zahǎr se spalǎ, se zvȃntǎ și se taie sub formǎ de tǎiţei,
apoi se extrage zaharoza, prin difuziune în apǎ caldǎ.
 Sucul rezultat se purificǎ cu hidroxid de calciu.
 Excesul de ioni de calciu se eliminǎ cu CO2. Dupǎ filtrare și concentrare sub vid
se supune cristalizǎrii succesive.
 Se mai poate prepara din sucul obţinut prin zdrobirea tulpinilor trestiei de zahǎr.
Sucul se deproteinizeazǎ și dupǎ neutralizare și decolorare se concentreazǎ la
stadiul de sirop, apoi se Iasǎ la cristalizare.
 Produsul obţinut se purificǎ prin dizolvare în apǎ, filtrare, concentrare,
cristalizare, esorare.
 Cristale incolore sau pulbere cristalinǎ albǎ, fara miros dar cu gust dulce, zaharul se
topește la 160° C, la temperaturi mai ridicate caramelizȃndu-se.
 Este foarte solubil în apǎ. Prezintǎ pericol de explozie prin triturare cu substanţe
oxidante. Prin fierbere îndelungatǎ cu apǎ sau în prezenţa acizilor ori a invertazei,
zaharoza (puternic dextrogirǎ) este hidrolizatǎ la α-D-glucozǎ și β-D-fructozǎ.
Amestecul rezultat devine levogir. Pentru cǎ și-a schimbat activitatea opticǎ se numește
zahǎr invertit.
 Se identificǎ prin reacţia Fehling, dupǎ o prealabilǎ hidroliza acidǎ și prin activitatea
opticǎ (dextrogirǎ).
 Se controleazǎ neutralitatea pH-ului, prezenfţa metalelor grele, a calciului, bariului,
stronţiului, ionilor (cloruri, sulfaţi), dextrinelor, amidonului, zaharului invertit și a altor
substanţe reducǎtoare.
 Ȋntrebuinţǎri:
 excipient pentru tablete și alte forme de administrare oralǎ, la
prepararea siropurilor și a zahǎrului invertit.
 Soluţia apoasǎ 64 % (Sirupus simplex) inhibǎ dezvoltarea
microorganismelor.
SACCHARUM LACTIS (FRX)
Lactozǎ. Zahǎr de lapte

 Diholozida reducǎtoare, lactoza este O-β-D-galactopiranozil-(1-»4)-α-D-

glucopiranozida monohidrat care se extrage din lapte.
 Este o pulbere cristalinǎ, albǎ, fǎrǎ miros, cu gust dulce, ușor solubilǎ în
apǎ. Se identificǎ datoritǎ proprietǎţilor reducǎtoare, cu reactiv Fehling.
Se determinǎ puterea rotatorie specificǎ.
 Nu trebuie sa conţinǎ metale grele, arsen, calciu, fier, anioni (cloruri,
sulfaţi), dextrine, amidon, substanţe reducǎtoare și proteice.
 Trebuie sǎ fie neutrǎ și necontaminatǎ cu Escherichia coli și Salmonella
sp. Prezintǎ pericol de explozie prin triturare cu substanţe oxidante.
 Acţiune:
 laxativ osmoticǎ, stimulatoare asupra peristaltismului
intestinal.
 Sub acţiunea florei microbiene este degradatǎ la acizi.
 Aceștia micșoreazǎ absorbţia intestinalǎ a amoniacului,
favorizȃnd difuzia sanguinǎ și fixarea/eliminarea sa sub formǎ
de ioni de amoniu.
CICLODEXTRINELE

 Sunt oligozaharide ciclice rezultate din degradarea enzimaticǎ a

amidonului în prezenţa ciclodextrin-glucozil-transferazei produsǎ de
Bacillus macerans, B. circulans.
 Se cunosc α-, (β- și y- ciclodextrine alcǎtuite din, 6, 7 și 8 molecule de
glucozǎ unite prin legǎturi (1 -> 4) α glicozidice.
 Sunt substan|e hidrosolubile, rezistente la hidroliza acidǎ și enzimaticǎ
prin α-amilazǎ, de formǎ tronconicǎ cu cavitate relativ hidrofobǎ, unde
sunt dispuși hidroxilii secundari, astfel încȃt la exterior rǎmȃn doar
hidroxilii.primari care imprimǎ moleculei caracterul hidrofil.
 Datorita acestei structuri formeazǎ complecși de incluziune cu
numeroase substanţe ale cǎror dimensiuni permit o încapsulare
moleculara. Astfel, create stabilitatea termicǎ și chimicǎ a unor
substanţe, le modificǎ solubilitatea și gradul de dispersie, le amelioreazǎ
biodisponibilitatea șj le mascheazǎ gustul și mirosul.
 Se întrebuinţeazǎ pentru complexarea principiilor active, a pesticidelor și
a detergenţilor, stabilizarea aromelor și coloranţilor.
 Nefiind metabolizate de α-amilaza, nu pot fi utilizate în doze care sǎ
depașeascǎ 3 % din raţIa alimentara.
POLIHOLOZIDE. GLICANI
 Poliholozide omogene
 Structurǎ chimicǎ
 Proprietǎţi fizico- chimice
 Extracţie, identificare
 Celuloza
 Amidonul
 Lichenina .
 Inulina
 Produse cu poliholozide omogene
 Poliholozide mixte
 Structurǎ chimicǎ, clasificare, biosintezǎ
 Pectine
 Mucilagii..
 Produse cu poliholozide mixte
 Poliholozide imunomodulatoare
 Gume .
 Sunt compuși macromoleculari alcatuiţi din mai mult de 10 molecule de oze sau derivaţi
ai acestora (acizi uronici) legaji heterozidic prin punţi de oxigen, cu structurǎ linearǎ sau
ramificatǎ.
 Ȋn fuincţie de produșii lor de hidroliza se pot clasifica în:
 A. poliholozide omogene sau homoglicani alcatuite numai din oze și
 B. poliholozide mixte sau heteroglicani (poliuronide) formate din oze și acizi
uronici.
 Unele dintre ele îndeplinesc rol de substanţe de rezervǎ (amidon, inulinǎ), altele au rol
plastic (celuloza, hemiceluloza, pectinele) sau de reţinere a apei (mucilagiile, gumele),
prin reţelele tridimensionale pe care le formeazǎ.
POLIHOLOZIDE OMOGENE. HOMOGLICANl
 Dupa natura ozelor care participǎ la formarea acestor poliholozide se
cunosc:
 • pentozane care pot fi arabani (polimeri ai arabinozei), ei participȃnd de
obicei la structura poliuronidelor; xilani (polimeri ai xilozei) care se
întalnesc în ţesuturile lignificate ale angiospermelor;
 • hexozane de tip glucani (polimeri ai glucozei) - amidon, celuloza,
dextrani, lichenina, laminarina; manani (polimeri ai manozei) -
constituent ai ţesuturilor lignificate la gimnosperme; galactani (polimeri ai
galactozei), se gǎsesc în alge; fructani sau fructozani (polimeri ai
fructozei) - inulina, triticina caracteristici pentru Asteraceae.
 Structurǎ chimicǎ.
 Poliholozidele omogene sunt macromolecule alcǎtuite din oze legate
glicozidic, linear sau ramificat, 1->-4, 1-6 sau 1-2, α- sau β-glicozidic,
ozele prezentȃnd o structurǎ piranozicǎ, mai rar furanozicǎ. Repartiţia
ozelor în polimer poate fi periodicǎ, întreruptǎ sau heterogenǎ.
 Poliholozidele cu secvenǎ periodicǎ sunt repartizate în catena linearǎ,
alcǎtuitǎ dintr-un modul repetabil (amiloza, celuloza), în care legǎturile
ozidice pot fi β (1-4), de formǎ alungitǎ, ca la celulozǎ sau α (1-4), cu
dispoziţie helicoidalǎ, ca la amilozǎ, ori (1-6), situate în care legǎturile
sunt slabe, flexibile și în consecinţǎ au o mare libertate de rotatie.
 Poliholozidele cu secvenţe întrerupte prezintǎ fragmente cu periodicitate
regulatǎ care alterneazǎ cu segmente heterogene. Ȋn acest caz,
interacţia polimer -polimer permite geliflcarea, în timp ce la
poliholozidele heterogene sunt posibile numai interacţiile polimer -
solvent.
 Proprietaţi fizico - chimice.
 Substanţe amorfe, incolore, puţin solubile sau insolubile în apǎ, alteori
se îmbibǎ la rece sau formeazǎ soluţii coloidale, ori geluri la cald
(alginaţii, pectinele).
 Sunt optic active. Nu au caracter reducǎtor.
 Hidrolizeazǎ sub acţiunea enzimelor sau cu ajutorul acizilor pȃnǎ la
constituenţii de bazǎ cȃnd recapǎtǎ proprietǎţile reducǎtoare.
 Majoritatea poliholozidelor formeazǎ geluri cu apa (reţele
macromoleculare tridimensionale solide care reţin faza
lichidǎ între ochiurile lor).
 Mai multe catene sau segmente de catene se asociazǎ
între ele prin punţi de hidrogen și legaturi coordinative,
crescȃnd rigiditatea gelului și implicit retracţia sa.
 Structura polimerului determinǎ proprietǎţile gelului:
 • homopolimerii cu structurǎ ordonatǎ, alcǎtuiesc zone
de joncţiune foarte întinse astfel încȃt apar precipitate;
 • heteropolimerii lipsiţi de secvenţe regulate sunt
dispersaţi în solvent, formȃnd soluţii vȃscoase;
 • polimerii cu secvenţe regulate întrerupte de segmente
neregulate pot forma zone de joncţiune punctiforme, de
structurǎ helicoidalǎ (agarozǎ, carraghenani) sau
aglomerǎri de catene (pectine, alginaţi) care conduc la
obţinerea de geluri elastice.
 Extractie:
 se efectueaza cu apa, eventual cu adaus de acizi mineral (în cazul
pectinelor) sau de diverse sǎruri (carbonaţi pentru alginaţi). Purificarea
se poate realiza prin:
 • dializǎ pe rǎșini schimbǎtoare de ioni (se eliminǎ sǎrurile și
substanţele cu masǎ molecularǎ micǎ);
 • filtrare pe geluri sau prin extracţia impuritǎţilor cu etanol, metanol și
acetona;
 • precipitare (în solvenţi nemiscibili sau adiţie de sǎruri ori prin variaţia
pH-ului);
 • cromatografie.
 Identificare.
 Stabilirea identitǎţii poliholozidelor izolate se realizeazǎ prin
deterrminarea constantelor fizico-chimice, a activitaţii optice, a masei
moleculare, prin analizǎ elementarǎ.
 Structura se determinǎ prin metode fizice (analize spectrale) si chimice
(hidrolize parţiale și totale, metanolize, formarea de derivaţi ).
 Reprezentanţi ai acestui grup, foarte raspandiţi în regnul vegetal, sunt
glucani (celuloza, amidon, dextrani, lichenina) si fructani (inulina din
Cichorium intybus și alte Asteraceae, sinistrina din Urginea maritima).
CELULOZA
AMIDONUL
 LICHENINA sau amidonul lichenilor se aseamǎnǎ cu
celuloza, însa conţine cca 25 % legǎturi (1 - 3)-β-
glicozidice.
PRODUSE VEGETALE cu POLIHOLOZIDE
OMOGENE
 Vata hidrofila(GOSSYPIUM DEPURATUM)(FRX)
 Amidon (AMYLUM)(FRX)
 DEXTRANUM 40, DEXTRANUM 70 (FR X)
(Dextran 40, Dextran 70)
 Alte poliholozide (homoglicani) din ciuperci
 Lentinanul
 Schizophyllanul
 Krestina
Va multumesc!