Caracteristici ale procesului de învățare la copilul cu deficiență de auz

Motivația la copilul cu deficiență de auz

Motivaţia reprezintă totalitatea imboldurilor interne ale conduitei, înnăscute sau
dobândite, conştiente sau inconştiente, simple trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte care-
l stimulează şi îl determină pe om să acţioneze pentru a le satisface.
Motivele sunt structuri psihice, care se formează în timp, sunt relativ stabile, se
activează periodic şi sunt activatoare şi predispozante pentru desfăşurarea activităţii şi
stabilirea relaţiilor. O categorie specială de motive sunt trebuinţele care semnalizează în plan
subiectiv o stare de dezechilibru organic sau psihic şi o alertă iniţială.
La formarea si definitivarea intereselor elevilor iși aduc o contrbutie importanta
parintii, profesorii, educatorii, întregul mediu familial, scolar si extrascolar.
Unul din cele mai semnificative obstacole în achiziţionarea limbajului verbal este lipsa
unei motivaţii adecvate pentru demutizare. Copilul surd care nu a cunoscut niciodată o altă
stare de comunicare decât cea în care se găseşte, nu are dorinţa de a comunica altfel, cel mult
curiozitatea de a şti ce vorbesc ceilalţi. Ei nu înţeleg eforturile de educare a adulţilor, nu
înţeleg de ce trebuie să depună eforturi atât de mari în această direcţie. Pentru reuşita
încercărilor de demutizare cea mai importantă este crearea dorinţei de a comunica verbal şi
necesităţii de a se exprima prin cuvinte. Prima condiţie pentru dezvoltarea dorinţei de a
comunica sunt întăririle pozitive pe care trebuie să le primească copilul la fiecare tentativă de
a comunica. Primele experienţe ale copilului în comunicarea verbale sunt adesea
determinante.
Lipsa încurajărilor, a laudelor, a întăririlor afective la primele tentative de comunicare,
sau mai grav, descurajarea prin comportamente jignitoare pentru copil îl demotivează pe
acesta foarte mult și astfel copilul nu este motivat să învețe astfel încât să îi fie bine.
Pentru dezvoltarea capacităţilor de utilizare a limbajului verbal persoana deficientă de
auz trebuie să aibă o motivaţie intrinsecă foarte puternică pentru achiziţionarea limbajului.

Limbajul la copilul cu deficiență de auz

Limbajul este o funcţie psihică ce constă în utilizarea limbii şi a tuturor resurselor ei în
comunicare, adică în transmiterea informaţiei de la o persoană la alta. Funcţiile principale ale
limbajului sunt: cea de comunicare, cognitivă, simbolic reprezentativă, expresivă, persuasivă,
de reglare şi autoreglare.
 Nivelul dezvoltării limbajului influenţează funcţionarea şi evoluţia celorlalte
componente ale vieţii psihice. Verbalizarea grăbeşte diferenţierile senzoriale şi identificarea
obiectelor percepute. Gândirea prelucrează informaţii care sunt transmise în mare măsură prin
semnele verbale iar rezultatele ei sunt exprimate tot cu ajutorul limbajului şi fixate apoi în
memorie sau implicate în alte procese mentale. Aproape toate procedeele şi toate formele
imaginaţiei se sprijină pe limbaj.
Prima consecință a surdității în copilărie este blocajul în dezvoltarea limbajului, atât
forma expresivă cât și cea receptivă. Lipsa limbajului ca instrument de bază al gândirii
copilului surdomut va conduce la o specificitate în dezvoltarea acesteia şi în structurarea
cognitivă, cu consecinţe asupra întregii structurări a personalităţii.
Comunicarea verbală la copilul cu deficiență mintală este fragilă, anostă, incoerentă,
fără forţă, laconică, uneori poate fi vorba de violenţă verbală, dezorganizată, însoţită de
gestică şi mimică ample, dar neadecvate la conţinut.
Atunci când comunicarea verbală este absentă sau mai lentă poate aparea un decalaj
mai mare între varsta biologică și cea psihologică astfel încât copilul, deficient de auz rămâne
în urmă față de copiii normali de aceeași vârstă, el nu acumulează informațiile necesare în
mod complet, concret, prezintă dificultăți în adaptarea la mediul social, mediul școlar și chiar
și în mediul familial. Copilul cu surditate, a carui parinți sunt normali din punct de vedere
auditiv prezintă o dificultate mai mare de a comunica cu aceștia în comparație cu copilul cu
surditate care are măcar un părinte care suferă de o deficiență de auz.
Pentru stimularea limbajului, copilul cu deficiență de auz trebuie stimulat foarte mult
pentru a-și dezvolta limbajul.