Sunteți pe pagina 1din 3

Revenirea Europei in Orientul Mijlociu: acomodarea intereselor occidentale de

catre Turcia inconjurata


Iulian Chifu,

Acordul Putin-Erdogan de la Soci a parut a fi o afacere intre cei doi mari care domina Regiunea Extinsa a Marii
Negre si sunt interesati direct in Siria (si Orientul Mijlociu Extins) in conditiile retragerii Statelor Unite din zona.

O victorie a Rusiei lui Putin, au spus unii, satisfactie aliatului din NATO, Turcia lui Recep Tayyip Erdogan in
fata partenerilor kurzi din SDF-Fortele Democrate siriene, majoritar kurde din nord-estul Siriei. Totusi
negocierile care au durat 6 ore au adus avantaje si dezavantaje, au adus victorii si infrangeri, beneficii si
costuri deopotriva.

Daca despre victoria a la Pirus a lui Putin in Siria am vorbit deja, Rusia fiind obligata sa investeasca si sa-si
asume si responsabilitati, nu numai profituri, si fiind intre liniile multiplelor rivalitati si batalii fratricide din
regiune - interetnice, sectare, loialisti-contestatari ai lui Assad, ba chiar inter-statale si pentru control intre
reprezentantii statelor rivale Turcia si Iran in Siria - despre situatia Turciei nu am avut inca ocazia sa vorbim. Si
nu e vorba despre aparente si jocul mieros angajant si diplomatic al clamarilor aliantei si parteneriatului
strategic intarit pe care l-am mai vazut chiar la relatia Rusia-China, ci despre temeri reale, proiectii si
planificari strategice in spatele usilor inchise.

Aparitia Rusiei ca actor in Estul Mediteranei nu a fost deloc o veste buna pentru Turcia. Aici resursele sale
navale si militare s-au trezit cu adevarat impartite intre prezenta din Marea Neagra, Egee si Mediterana, cu o
relatie tot mai periculoasa in raport cu prezenta militara rusa, cu proiectie fortei din Crimeea militarizata si cu
interventiile ruse pentru a proteja explorarile energetice cipriote de pe fundul Mediteranei, o interventie pe care
altfel Flota a 6-a americana din Mediterana nu a facut-o niciodata. Presiunea prezentei militare ruse a aparut
ca exploziva dupa intarirea porturilor Tartus si deschiderea a numeroase baze ruse pe tot teritoriul Siriei,
inclusiv in zona kurda.

Mai nou, acordul de la Soci este si nu este avantajos pentru Turcia. Ii acorda zona de securitate, dar singura
regiune utilizabila pentru relocarea refugiatilor ramane cea intre Tel Abyad si Ras al Ain. Si nici aici prezenta
nu e absoluta, chiar daca Armata Siriana Libera are libertatea de miscare pe toata adancimea de 32 km. Totusi in
restul frontierei de 440km se afla graniceri loialisti sirieni (intariti cu politie militara rusa si paramilitari
iranieni si militii pro-iraniene siite).

Sentimentul de cetate inconjurata se accentueaza la Ankara, mai ales la nivelul esafodajului de aparare si
securitate turc clasic, incepe sa se resimta tot mai acut. Prezenta rusa in Estul Mediteranei a marcat un moment
de profund disconfort, acoperit in abundenta de declaratii de salutare a parteneriatului, in anuntarea deschideri
pentru formatul Astana, alaturi de Rusia si Iran si in afaceri rentabile si lucrative pe linie ruso-turca. Insa
disconfortul a ramas, ca si blocajele ruse la tentativele turce de reprezentare si a componentei turce, pe langa cea
greaca, din Cipru in veniturile si aranjamentele de explorare si exploatare a resurselor de gaze de pe fundul
Mediteranei.

Momentul preluarii frontierei si prezentei ruse si la granita de sud a Turciei, pe lungimi respectabile,
dincolo de capacitarea unor resurse majore pe care Rusia nu se stie cat le poate aduce pe teren si cat le poate
mentine, accentueaza disconfortul la nivelul unei senzatii de cetate inconjurata: Crimeea e militarizata si cu
capabilitati de proiectie a fortei relevanta, Estul Mediteranei este controlat in mare parte aerian si naval de
Rusia, in orice caz e un actor imposibil de desconsiderat sau de eliminat iar extinderea pe frontiera sudica,
alaturi de presiunile politice si optiunile sale destabilizeaza proiectele Turciei si mai nou, preluarea controlului
frontierei sudice la Est de Eufrat pana la frontiera cu Irakul.

Exista si un element secundar pozitiv al unui asemenea sentiment acut: reapropierea de SUA si de NATO.
Astazi, dincolo de iesirile vocale si nu neaparat rezervate ale presedintelui Erdogan impotriva aliatilor europeni,
ambele parti sunt in postura in care isi doresc si au nevoie una de alta tot mai mult. Imbratisarea Rusiei nu e
deloc favorabile optiunilor libere ale lui Erdogan, iar aliatul pe termen lung din Occident pare mai dezirabil, ca
echilibru cel putin, pentru a balansa alianta conjuncturala, tactica, de angajare, dar si fortata, alaturi de Rusia si
Iran.

Implicarea in Siria e un avantaj ca si rezolvarea amenintarilor kurde - de pe frontiera, cu atacuri directe,


transfer de arme si indirecta, prin posibila formare a unei autonomii kurde la frontiera, dupa ce un proto-stat
kurd a existat in toata perioada de contestare a regimului Al Assad. Adauga alonja Turciei si pentru intregul
Orient Mijlociu Extins. Insa cercul de foc al prezentei ruse in jurul teritoriului Turciei de azi e un precedent
amenintator si greu de acceptat. Oricate asigurari si dovezi de prietenie reciproca ar fi formulate si prezentate la
nivel public.

Pe de alta parte, implicarea in Siria aduce o valoare adaugata in relatia cu Occidentul - SUA, NATO si UE. E
un stat care investeste in regiune, are prezenta militara - e doar cea de a doua armata din NATO. Poate asigura si
parteneriatul si intermediarul pentru interesele Occidentale in regiune - dincolo de revarsarea migrantilor
si refugiatilor spre Europa. Fireste ca aici sunt necesare eforturi diplomatice importante si o temperare a
reactiilor si aprecierilor publice, cu abordarea consecutiva a temelor necesare de intampinare macar partiala a
asteptarilor si intereselor Frantei, Marii Britanii si a Germaniei in regiune.

Si principala tema ramane calitatea si situatia interventiei turce in nordul Turciei si relatia turco-kurda. Aici
un numar de gesturi, actiuni si decizii trebuie sa limiteze apetitul ofensiv si inclinatia spre epurare etnica a
kurzilor manifestata de catre trupele islamiste turce si arabe din Armata Siriana Libera si protejarea civililor
din regiunea de securitate ramasa in responsabilitate turca, chiar fara continuarea ofensivei armatei turce.
Aceste gesturi pot limita asperitatile si cu Congresul american, si cu Bruxellesul, si cu capitalele europene.

Nu e o intreprindere simpla. Si asta nu exclude presiunea rusa si disconfortul acut, nici sentimentul de cetate
inconjurata a Turciei. Dar creeaza premize pentru reintegrarea Turciei la nivel pragmatic in Occidentul de
care apartine si a apartinut intotdeauna si poate limita sau explica gesturile facute si da raspunsuri la criticile
impotriva Turciei si a politicilor Presedintelui Erdogan pentru actiuni atat interne cat si pe teren in Nordul Siriei.
Aici si generozitatea Ankarei si acomodarea intereselor franceze, cu precadere, joaca un rol important. Caci
actuala criza si presiune e amenintare, in acelasi timp o oportunitate pentru reasezarea fronturilor in Siria si
in intreg Orientul Mijlociu, si in perspectiva reintegrari Uniunii Europene si a actorilor europeni in afacerile
regiunii.