.4.

Diferenţa dintre stres şi epuizare profesională

Se consideră adesea despre epuizarea

profesională că este răspunsul persoanei la o muncă stresantă desfăşurată pe o perioadă
îndelungată. Epuizarea profesională este o reacţie prelungită la stres, întâlnită iniţial în
profesiile socio-umane. Implică oboseala cronică ce rezultă din incompatibilitatea dintre
lucrător şi slujba sa sau din neadaptarea lucrătorului la munca sa.

Maslach et al (2001), a descris epuizarea profesională ca fiind un răspuns al corpului

uman la stresul permanent, existând o relaţie directă cu slujba fiecărei persoane în parte
(Maslach et. al 2001). Epuizarea profesională este un proces îndelungat care se dezvoltă
ca rezultat al unei expuneri prelungite la factorii stresori cronici, acuţi şi/sau foarte
puternici de la locul de muncă e.g. (Scharzer & Greenglass 1999). Se caracterizează, în
mod obişnuit, printr-o stare de extenuare psihică, cognitivă, emoţională şi interpersonală
(Schaufeli & Enzmann 1998; Shirom 2003).

Literatura de specialitate dezbate limitele dintre stres şi epuizare profesională. Expunerea

la factorii de stres care generează o insatisfacţie pentru lucrători conduce, în final, la
extenuare fizică şi emoţională. Extenuarea fizică şi emoţională apare iniţial sub forma
stresului, într-un stadiu în care subiecţii dispun de metode eficiente prin care pot face
faţă cu uşurinţă situaţiei stresante. Dacă lucrătorul percepe expunerea la factorii stresori
ca pe o insatisfacţie, fără a avea metode eficiente şi suficiente pentru a face faţă situaţiei,
atunci va apărea epuizarea profesională. În timp ce stresul poate avea efecte pozitive cât
şi negative, epuizarea orofesională are întotdeauna numai efecte negative (Benevides-
Pereira 2002).