1.5.

Epuizarea profesională în diferite arii ale asistenţei

medicale

Gradul ridicat de epuizare profesională în

rândul asistenţilor medicali a fost atribuit adesea implicării îndelungate de natură
emoţională a acestora în îngrijirea pacienţilor (Maslach 2003; Levert et. al 2000; Jennings
2008). S-a mai arătat că epuizarea profesională a asistenţilor medicali duce la extenuare
emoţională, precum şi la pierderea compasiunii pentru ceilalţi (depersonalizare) şi la un
simţ scăzut al realizării şi afirmării de sine. Aceste tipuri de trăiri şi de experienţe pot avea
consecinţe foarte serioase pentru sănătatea şi starea de bine a asistenţilor medicali
(Demerouti et al. 2000; Nolan & Smojkis 2003; Lim et al. 2010).

Cercetările au confirmat că expunerea prelungită la stresul la locul de muncă este

asociată cu apariţia epuizării profesionale (Jennings 2008) prin interacţiunea activă a
persoanei cu mediul său de lucru. În timpul unei astfel de interacţiuni, cerinţele exagerate
care vin din mediul de lucru şi care depăşesc resursele individuale ale persoanei pot fi
percepute ca factori stresori şi pot avea consecinţe negative, precum satisfacţie
profesională scăzută, epuizare profesională şi boală (Coyle et al. 2005; Kohler et al. 2006).
În domeniul asistenţei medicale aceste cerinţe includ şi un rol neclar, un conflict de roluri,
responsabilitatea pentru viaţa altor oameni, supraîncărcarea cu sarcini de lucru, relaţii
proaste la locul de muncă, salarii insuficiente, lipsa oportunităţilor de avansare, lipsa de
personal, îngrijirea pacienţilor, lipsa de sprijin, problemele personalului şi orele
suplimentare (Levert et al. 2000; Rothmann et al. 2006).

Răspândirea şi impactul epuizării profesionale nu sunt la fel în diferitele specialităţi din

domeniul asistenţei medicale şi/sau în mediile de lucru (Kashani et al. 2010; Lang et al.
2012). În ceea ce privește specialitățile din domeniul asistenței medicale, asistenții
medicali de urgență și cei de la terapie intensivă par să fie expuși unui risc foarte crescut
de epuizare profesională (Gillespie & Melby 2003), din cauza expunerii la un mediu de
lucru foarte stresant prezent la urgențe (Laposa et al. 2003) și la Secția de Terapie
Intensivă (Donchin & Seagull 2002; Elpern et al. 2005). Mai mult, impactul epuizării
profesionale asupra asistenților medicali de urgență și a celor de terapie intensivă poate
fi accentuat și de deficitul actual de personal calificat pentru secția de terapie intensivă
(Kelley et al. 2004)
În general, identificarea principalilor factori stresori din domeniul asistenței medicale este
asociată cu anumite unități sau contexte, precum Secția de Anestezie și Terapie Intensivă
(ATI), Serviciul Medical de Urgență, Servicii Specializate de Îngrijire Primară. Cu toate
acestea, în secțiile medicale din spitalele clinice, a existat un interes crescut pentru
identificarea factorilor stresori specifici muncii din aceste unități medicale (Puerto 2011).
Se poate afirma că în prezent există mai multe niveluri de expunere la stres care variază în
funcție de diferitele specialități medicale, domeniile sau serviciile spitalului, și de
asemenea nu există un acord unanim în ce privește alegerea metodei pentru evaluarea,
aprecierea stresului (Aguado et al. 2013)

În ceea ce privește sectorul de lucru, asistenții medicali militari ar putea fi o categorie

expusă unui risc foarte crecut de epuizare profesională (Lang et al. 2010; Patrician et al.
2010). Acest lucru poate fi pus pe seama slujbei foarte solicitante de asistent medico-
militar, pe seama filosofiei militare de tip altruist, pe seama stigmatului asociat cu
serviciile de sănătate mentală, și pe seama deosebirilor dintre asistenții medico-militari și
cei generaliști (Kenny & Hull 2008; Gibbons et al. 2011). În plus, epuizarea profesională
poate avea efecte mai mari în sectorul militar, de vreme ce instituțiile militare au o foarte
mică flexibilitate în ceea ce privește păstrarea asistenților medicali (Cooper & Parsons
2002; Patrician et al. 2010). De aceea, asistenţii medico-militari de urgenţă şi cei de la
terapie intensivă constituie o categorie foarte sensibilă la epuizarea profesională şi la
efectele dăunătoare ale acesteia. Cu toate acestea, nu multe studii au evaluat influenţa pe
care o are epuizarea profesională în domeniul asistenţei medico-militare (şi chiar şi mai
puţine în privinţa asistenţilor medico-militari de urgenţă), studii ce au fost realizate
aproape exclusiv în ţările bogate (Lang et al. 2010; Patrician et al. 2010). Aceasta nu este o
problemă neînsemnată, de vreme ce contextul cultural, socioeconomic şi politic al ţărilor
dezvoltate ar putea duce la o răspândire şi la un preţ crescute ale epuizării profesionale şi
ar putea să limiteze constatările altor cercetări, din alte contexte.

Conform lui Koivula et al. (2000), evaluarea răspândirii epuizării profesionale în rândul
asistenţilor medicali din Finlanda s-a realizat în două spitale finlandeze. Asistenţii medicali
(N=723) au participat la studiu. Jumătate din asistenţii medicali au indicat că au
sentimente de nemulţumire şi frustrare legate de slujba lor, deci de epuizare
profesională. Studiul a mai stabilit că asistenţii medicali care lucrează in clinicile de
psihiatrie, asistenţii medicali din învăţământul secundar şi cei cu vechime, au resimţit un
nivel mai ridicat de epuizare profesională higher (Koivula et al, 2000).

În 2002, un studiu de cercetare a fost realizat în spitalele din Grecia pentru a compara
nivelurile de epuizare profesională din secţiile de Terapie Intensivă, din spitalele clinice şi
cele de urgenţă. Cinci spitale şi 233 de asistenţi medicali au participat la acest studiu. Un
nivel scăzut de epuizare profesională s-a semnalat în rândul asistenţilor medicali din
spitalele clinice şi în rândul celor de la Terapie intensivă, în timp ce pentru cei de la Secţia
de Urgenţă s-a identificat un nivel foarte ridicat de extenuare. Studiul a mai arătat că
există mai mulţi factori de mediu care conduc la epuizarea profesională a asistenţilor
medicali (Adali & Priami 2002).
Un studiu de cercetare transversal a fost realizat în 2008 în rândul asistenţilor medicali
din Iran care lucrează în spitale publice, majoritatea dintre participanţi fiind
femei. Studiul a fost realizat pentru a măsura nivelurile de epuizare profesională din
diferite secţii: de chirurgie, de medicină internă, de psihiatrie si de arşi. S-a folosit
inventarul de epuizare profesională Maslach pentru a măsura epuizarea profesională din
acest studiu. Rezultatele au arătat un nivel ridicat de epuizare profesională în rândul
asistenţilor medicali la clinici de psihiatrie comparativ cu asistenţii medicali din alte secţii.
Asistenţii medicali singuri şi cei care efectuează mai multe ture de noapte au fost atinşi
de un nivel mai ridicat de epuizare profesională comparativ cu cei angajaţi într-o relaţie şi
care efectuază munca în timpul zilei. Un nivel ridicat de depersonalizare s-a constatat în
rândul asistenţilor medicali bărbaţi (Sahraian et al. 2008).